Decizia nr. 1091/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, a formulat contestație împotriva procesului-verbal nr. 195 din 10 aprilie 2014 de soluționare a contestației, împotriva scrisorii de înștiințare privind respingerea la finanțare din punct de vedere administrativ și al eligibilității nr. 195 din 19 martie 2014 și a solicitat anularea acestora și, pe cale de consecință, admiterea cererii pentru finanțarea proiectului (denumirea și cod CAEN conform Ordinului președintelui I.N.S. nr. 337/2007) - Tăierea și rindeluirea lemnului.
Prin sentința nr. 352 din 13.10.2014, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, având ca obiect anulare act administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat se arată că, prin sentința recurată, s-a respins contestația motivat de faptul că prevederile din H.G. nr. 274/2013 cap. III art. 3 lit. m) nu au fost respectate, în sensul că solicitantul trebuie să facă dovada deținerii unui drept real principal, sau a unui drept de creanță asupra clădirii în care urmează a se realiza investiția, ori a altui document încheiat la notariat în formă autentică care să certifice dreptul de folosință (contract de locațiune, asociațiune în participație și orice alt contract care transmite în condițiile legii dreptul de folosință), valabil pe o perioadă de minimum 3 ani, de la finalizarea acesteia, prin prezentarea unui document legal în copie, sentința fiind dată cu încălcarea legii.
Recurenta susține că instanța nu s-a pronunțat pe înscrisurile aflate la dosar și, deci, nici motivarea sentinței nu s-a făcut ținând cont de toate probele depuse, ori, în aceste condiții, sentința pronunțată este lovită de nulitate și se impune a fi casată.
Recurenta arată că în hotărâre se face vorbire de faptul că nu există contract de comodat încheiat la notar în formă realistă, deoarece obiectul contractului de comodat este folosirea terenului de construcție în suprafață de 100 m.p., că nu există menționat în contract că se dă spre folosință o clădire.
Or, arată recurenta, este vorba de un prim contract de comodat care vizează un teren de 1.000 m.p. și nu 100 m.p. cum spune instanța, dar mai există și un al doilea contract de comodat, nr. 31719 din 19 octombrie 2011, care există la dosar și pe care instanța nu s-a pronunțat.
Recurenta subliniază că instanța i-a solicitat să facă dovada faptului că există clădire în care se pot amplasa utilajele, nefiind vorba nici un moment să facă dovada faptului că are un contract de comodat și nici nu a considerat necesar să facă dovezi în acest sens, pentru că există un contract de comodat pentru clădiri (cameră) depus la dosar.
Apreciază recurenta că instanța nu s-a pronunțat nici pe raportul de expertiză și fotografiile depuse pe parcursul cercetării judecătorești, astfel că nu se face vorbire nici un moment de aceste înscrisuri.
De asemenea, recurenta critică hotărârea pe motiv că instanța nu a făcut vorbire nici de faptul că pârâta-intimată, prin apărător, a recunoscut în instanță că nu contestă nici raportul și nici celelalte înscrisuri depuse și că, într-adevăr, s-a făcut dovada existenței acestor clădiri în care se pot amplasa utilajele. Or, în aceste condiții, când pretențiile reclamantei au fost recunoscute de către pârâtă, trebuia să se pronunțe o hotărâre de admitere a contestației.
Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.
Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
În cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este nefondat.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Înalta Curte constată însă că în conținutul cererii de recurs nu se identifică susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.
Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.
De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei sau pârâtei.
Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.
Ca atare, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.
Înalta Curte constată, de asemenea, că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectului unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
De asemenea, s-a avut în vedere că, prin punctele de vedere depuse la dosar, ambele părți s-au arătat de acord ca recursul să fie soluționat în complet de filtru, potrivit dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 493 alin. (6), art. 490 alin. (2) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator B., împotriva sentinței nr. 352 din 13 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2016.