Decizia nr. 1607/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x la data de 8 aprilie 2004, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 16 m.p. terasă; grănițuirea proprietăților lor, să fie obligată pârâta să închidă cele două intrări practicate în perimetrul suprafeței de 16 m.p. proprietatea lor.
În motivarea acțiunii s-a arătat că cele două societăți, părți în proces, s-au constituit în persoane juridice distincte ca urmare a divizării fostei SC C. SA Buzău.
Prin divizare, pârâta, în baza proiectului de divizare din 20 mai 1998, a dobândit un număr de 2.168 acțiuni în valoare de 24.034.000 lei, iar reclamanta a dobândit un număr de 6.722 acțiuni în valoare de 74.520.000 lei.
Dobândirea acestor acțiuni a impus implicit și satisfacerea unor obligații de natură financiară, în limita drepturilor dobândite.
Reclamanta a mai arătat că, prin proiectul de divizare ce a reprezentat voința acționarilor la acea dată, au dobândit în fapt construcții și suprafețe de teren, așa cum rezultă din înscrisurile întocmite cu acel prilej.
Terasa cu destinație comercială, este în suprafața de 156 mp din care pârâta și SC D. dețin în indiviziune 131 mp (pârâta 74 mp iar D. - 57 mp).
La rândul său reclamanta deține în proprietate exclusivă 16 mp, lucru menționat în actele de proprietate și documentația tehnică, în baza căreia s-a realizat intabularea dreptului de proprietate prin încheierea dată de Biroul de Carte funciară din cadrul Judecătoriei Buzău din 10 iulie 2002.
Reclamanta precizează că este proprietara imobilului Hotel A. cu regim de înălțime S+P+3, situat în Buzău și a mai multor suprafețe de teren distincte, drept de proprietate dobândit prin protocolul din 30 martie 1999 întocmit în cadrul procesului de divizare, a fostei SC C. SA, Buzău.
Acest protocol a fost transcris în 31 martie 1999 în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Judecătoriei Buzău, iar conform încheierii nr. 1401 din 10 iulie 2002 a Judecătoriei Buzău a fost intabulat în beneficiul său, dreptul de proprietate și asupra unei suprafețe de 75 mp amplasată în 4 zone distincte la aceeași adresă.
Suprafața de 16 mp în litigiu se află în posesia pârâtei SC B. SRL, ce are nr. cadastral 3865 și următoarele vecinătăți: N - SC E. SRL (fosta SC F.), 10 ml; E - SC B. SRL (fosta SC F. SNC) - 16,65 ml; S - SC D. - 1,30 m.l.; V - indiviziune Hotel A. - 16,70 ml, iar aceasta suprafață, deși delimitată prin dimensiuni și vecinătăți este inclusă în perimetrul unei terase în suprafață totală de 156 mp.
Profitând că deține din terasă suprafața de 131 mp în indiviziune, pârâta a ocupat și cei 16 mp proprietatea lor, însă în baza titlului aceasta deține suprafața de 75 mp din care fac parte și cei 16 mp în litigiu.
Cum nu există semne exterioare vizibile de delimitare a acestei suprafețe, în baza art. 584 C. civ. se solicită să se stabilească printr-o expertiză tehnică și linia de hotar dintre proprietăți.
Ca urmare a ocupării suprafeței de 16 mp în litigiu, pârâta a practicat două intrări în perimetrul acesteia în restaurantul amplasat la parterul clădirii unde își are sediul, iar cu privire la lipsa de folosință a acestei suprafețe, pe ultimii trei ani a existat cauza nr. x/2004 la Curtea de Apel Ploiești.
Prin întâmpinarea formulată pârâta SC B. SRL a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Prin Sentința civilă nr. 2204 din 28 aprilie 2004, Judecătoria Buzău a admis excepția invocată de SC B. SRL și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. x/2004, SC B. SRL a chemat în judecată pe SC A. SRL, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că pârâta a vândut reclamantei cota sa indiviză de 8 mp, din terenul în suprafață de 16 mp teren asupra căruia părțile au recunoscut starea de indiviziune, situat în Buzău.
În motivarea acestei cereri s-a arătat că este succesoarea de drept a SC F. SNC din care a rezultat preschimbarea denumirii și forma de răspundere.
Prin Sentința civilă nr. 1102 din 2 martie 2004, Judecătoria Buzău a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta SC A. SRL și prin consecință a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială.
La Tribunalul Buzău acțiunea societății comerciale SC A. SRL a fost înregistrată sub nr. x/2004, iar acțiunea societății comerciale SC B. SRL a fost înregistrată sub nr. y/2004.
La termenul din 4 august 2004 instanța a dispus conexarea dosarului nr. x/2004 la dosarul nr. y/2004.
La cererea formulată de către reclamanta-pârâtă SC B. SRL pârâta-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea acesteia, iar pe cale de cerere reconvențională a solicitat rezoluțiunea actului juridic denumit "tranzacție" datorită faptului că reclamanta pârâtă SC B. SRL nu și-a îndeplinit obligația corelativă legată de stingerea litigiului nr. x/2004 înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești.
Prin întâmpinare, SC D. a arătat că a fost de acord cu întocmirea Cărții funciare fiindu-i necesară de urgență, fără a lua în considerație suprafața comună de 16 mp care era în litigiu, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie atribuită conform cotelor procentuale ale celor două societăți respectiv 43,5% SC D. - 7 mp și 56,5%, SC F. - 9 mp.
Prin precizările depuse la dosar la termenul din 15 aprilie 2005, pârâta-reclamantă SC A. SRL Buzău a renunțat la capetele de cerere privind grănițuirea și închiderea căilor de acces, astfel cum au fost formulate în cererea inițială, a renunțat de asemenea, la efectuarea unei noi expertize tehnice admisă inițial și în efectuarea căreia partea adversă nu a insistat considerând că acțiunea în revendicare poate fi soluționată în raport de documentația cadastrală aflată la dosarul cauzei.
Prin Sentința nr. 103 din 15 aprilie 2005, Tribunalul Buzău a admis cererea astfel cum a fost restrânsă formulată de SC B. SRL în contradictoriu cu SC A. SRL și SC D. Buzău, a respins cererea conexă, a admis cererea reconvențională la cererea conexă obligând pe SC B. SRL Buzău să lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 16 mp, terasă, înscrisă în cartea funciară sub nr. cadastral x, cu următoarele vecinătăți N - SC E. - 1,10 ml, la E - SC B. SRL - 16,65 ml, la S - SC D. -1,30 ml și la V - indiviziune Hotel A.- 16,70 ml.
A luat act că s-a renunțat la capetele de cerere privind grănițuirea și închiderea căilor de acces și a obligat pe SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta-pârâtă SC A. SRL Buzău; a dispus rezoluțiunea actului juridic intitulat "tranzacție" din data de 27 ianuarie 2004.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Buzău a formulat apel SC B. SRL, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii în revendicare formulată de intimata SC A. SRL, admiterea acțiunii în constatare formulată de apelantă privind constatarea dreptului de proprietate a acesteia asupra suprafeței de 8 mp din terasă și respingerea cererii reconvenționale formulată de intimată privind rezoluțiunea tranzacției încheiate între părți.
Ca un prim motiv de apel, apelanta reclamantă SC B. SRL a criticat sentința instanței de fond arătând că în mod greșit această instanță a admis acțiunea în revendicare formulată de SC A. SRL pentru suprafața de 16 mp, terasa imobilului situat în Buzău, considerând că suprafața de 16 mp face parte din suprafața de 75 mp atribuiți în proprietate exclusivă, în urma protocolului de divizare nr. x/1998 către reclamanta-pârâtă SC A. SRL, că această suprafață de 16 mp a fost intabulată sub nr. cadastral x și ca atare în baza art. 27 din Legea nr. 7/1996 dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe este opozabil terților inclusiv apelantei SC B. SRL; cei 16 mp revendicați de intimata-reclamantă SC A. reprezintă de fapt proiecția balcoanelor Hotelului A. pe suprafața terasei propriu zise.
Apelanta-reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea în constatare formulată de aceasta, în sensul că intimata-pârâtă SC A. a vândut apelantei cota indiviză de 8 mp din terenul de 16 mp teren asupra căruia părțile au recunoscut starea de indiviziune și pe cale de consecință a admis cererea reconvențională de rezoluțiune a tranzacției.
A mai susținut apelanta că pe calea acțiunii în constatare promovate în cauză, aceasta a ales calea clasică a unei acțiuni în urma căreia hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare tocmai ca urmare a faptului că debitorul acestei obligații nu și-a îndeplinit-o.
Curtea de Apel Ploiești, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, prin Decizia nr. 71 din 23 iunie 2011, a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pe baza probatoriilor administrate prin Sentința nr. 1240 din data de 4 mai 2012 Tribunalul Buzău a respins cererea înregistrată sub nr. x/2004 formulată de reclamanta SC B. SRL Buzău, a admis cererea conexă înregistrată sub nr. y/2004 astfel cum a fost restrânsă formulată de pârâta-reclamantă SC A. SRL Buzău, a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC A. SRL Buzău, a obligat reclamanta-pârâtă SC B. SRL Buzău să lase în deplină proprietate și posesie pârâtei-reclamante SC A. SRL Buzău suprafața de 16 mp terasă, înscrisă în cartea funciară sub nr. x, cu următoarele vecinătăți:N - E. SRL - 1,10 ml; E - SC B. SRL - 16,65 ml; S - SC C. SNC - 1,30 m.l; V - indiviziune Hotel A. - 16,70 ml, a luat act că pârâta reclamantă SC A. SRL a renunțat la capetele de cerere privind grănițuirea și închiderea căilor de acces, a dispus rezoluțiunea actului juridic intitulat "tranzacție" din 27 ianuarie 2004.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că la data de 16 martie 1998 a avut loc adunarea generală a acționarilor din cadrul SC C. SA Buzău care a hotărât divizarea acestei societăți în 16 societăți comerciale distincte.
Urmare acestei divizări fosta SC C. SA Buzău și-a încetat existența și s-au constituit 16 societăți comerciale diferite printre care și părțile din prezenta cauză.
Potrivit protocolului de divizare înregistrat în 20 mai 1998 SC B. SRL a dobândit un număr de 2.168 acțiuni în valoare de 24.034.000 lei, iar SC A. SRL a dobândit un număr de 6.722 acțiuni în valoare de 74.520.000 lei din capitalul social.
La solicitarea tuturor societăților care au dobândit părți distincte din imobilul situat în Buzău, s-a întocmit o documentație tehnică de ieșire din indiviziune cu privire la acest imobil în raport de valoarea acțiunilor dobândite de fiecare dintre societățile care funcționau la această adresă.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare a suprafeței de 16 mp terasa formulată de pârâta-reclamantă SC A. SRL instanța a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
În baza proiectului de divizare a fostei SC C. ce reprezintă voința acționarilor acesteia la data respectivă, noile societăți constituite au dobândit în proprietate părți distincte din construcție și din terenul aferent acesteia în care este inclusă terasa cu destinație comercială.
Ulterior întocmirii proiectului de divizare și a documentației tehnice, s-a îndeplinit procedura transcrierii în Registrul de Inscripțiuni al Judecătoriei Buzău și intabularea dreptului pârâtei-reclamante de proprietate referitor la părțile din construcție, teren, terasă dobândite conform încheierii de carte funciară din 10 iulie 2002 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Buzău.
Așa cum rezultă din documentația tehnică întocmită, SC A. SRL este proprietara Hotelului A. cu regim de înălțime S+P+3, precum și a mai multor suprafețe de teren distincte, dobândite conform protocolului de divizare din 30 martie 1999.
Acest protocol, a fost transcris în registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni al Judecătoriei Buzău în 31 martie 1999.
Suprafața de 16 mp teren terasă în litigiu este inclusă în totalul suprafeței de 75 mp, dobândită de pârâta-reclamantă cu nr. cadastral x și este delimitată conform documentației astfel: N - SC E. SRL - 1,10 ml, E - SC B. SRL - 16,65 ml, S - SC D. - 1,10 ml, V - indiviziune Hotel A. - 16,70 ml.
Instanța a mai reținut că, separat de acest litigiu, a fost înregistrat un alt litigiu de către reclamanta-pârâtă SC B. SRL, prin care aceasta a solicitat constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciară din 10 iulie 2002 de intabulare a dreptului de proprietate în beneficiul pârâtei-reclamante pentru 16 mp terasă și care a format obiectul dosarului nr. x/200/2009 al Judecătoriei Buzău, cererea fiind respinsă irevocabil prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 420 din 25 iunie 2011, reținându-se calitatea de proprietar a pârâtei-reclamante asupra celor 16 mp din terasa, proprietate exclusivă și respectiv legalitatea încheierii de intabulare a acesteia din 10 aprilie 2002.
Instanța a reținut că intabularea dreptului pârâtei-reclamante SC A. SRL de proprietate asupra suprafeței de 16 mp a făcut posibilă opozabilitatea dreptului său, inclusiv față de SC B. SRL, împrejurare de natură să facă incidente dispozițiile art. 480 C. civ.
Totodată s-a avut în vedere și faptul că documentația de divizare a patrimoniului, atribuirea activelor imobiliare au constituit obiectul unui alt litigiu, înregistrat la Tribunalul Buzău în 2 noiembrie 2004, iar un capăt al acestei cereri l-a constituit și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC B. SNC privitor la suprafața de 16 mp terasă.
Acest litigiu a fost soluționat prin respingerea ca inadmisibilă a cererii conform Sentinței nr. 24 din 21 ianuarie 2005, rămasă irevocabilă conform Deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 154 din 6 iunie 2005.
Referitor la cererea reclamantei-pârâte SC B. SRL privind constatarea faptului că pârâta-reclamantă SC A. SRL a vândut cota indiviză de 8 mp din suprafața de 16 mp, tribunalul a considerat că este neîntemeiată urmând a fi admisă cererea reconvențională, întrucât această înstrăinare în fapt nu a avut loc, motivat de neîndeplinirea condiției asumate de către reclamanta-pârâtă în mod expres prin înscrisul menționat.
Tranzacția părților din litigiul din 27 ianuarie 2004 a fost încheiată și în scopul rezolvării pe cale amiabilă a litigiilor existente la acea dată, hotărându-se preluarea în indiviziune de către SC B. SRL a suprafeței de 8 mp din totalul celei de 16 mp pe care o deține SC A. SRL.
Condiția preluării în proprietate a cotei de 8 mp era aceea că părțile contractante să stingă orice litigiu aflat în curs de soluționare pe rolul oricărei instanțe.
Reclamanta-pârâtă SC B. SRL nu și-a îndeplinit însă obligația corelativă legată de stingerea litigiului nr. 469/2004 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, suspendat în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare impusă tocmai de soluționarea acestei cauze.
Față de neîndeplinirea condiției asumate de către SC B. SRL ce afectează tranzacția încheiată între părți tribunalul a respins cererea formulată de aceasta și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC A. SRL în sensul de a se dispune rezoluțiunea actului juridic intitulat "tranzacție" încheiat la data de 27 ianuarie 2004.
Instanța a luat act că pârâta-reclamantă SC A. SRL a renunțat la capetele de cerere privind grănițuirea și închiderea căilor de acces.
În aceasta situație nu a putut reține culpa apelantei SC B. SRL în neîndeplinirea condițiilor din tranzacție, deoarece tranzacția a fost încheiată sub condiție, în sensul că toate litigiile încetau după pronunțarea hotărârii de expedient potrivit tranzacției.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC B. SRL Buzău.
Apelanta a reproșat, în esență, instanței de fond că nu a analizat suficient împrejurările cauzei și că, în mod greșit, a considerat îndeplinite dispozițiile art. 1020 C. civ. și a dispus rezoluțiunea tranzacției trecând peste culpa evidentă și dovedită a intimatei și fără a ține seama de îndeplinirea de către apelantă a tuturor obligațiilor asumate prin tranzacție.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, respingerea acțiunii prin care se solicită rezoluțiunea tranzacției și admiterea acțiunii în constatarea valabilității tranzacției, iar hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Intimata-pârâtă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția efectului pozitiv al lucrului judecat, privitor la arătarea titularului dreptului de proprietate al suprafeței de 16 mp în litigiu, invocând următoarele hotărâri judecătorești:
- Decizia civilă nr. 34 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, irevocabilă conform Deciziei nr. 420 din 25 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești
- Sentința nr. 29 din 21 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2004 irevocabilă conform Deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 154 din 6 iunie 2005 (pronunțată în Dosarul nr. x/2005 sub care a fost înregistrată cauza x/2004 în apel la aceasta instanță).
Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 141 din 1 martie 2016 a admis apelul formulat de reclamanta SC B. SRL, împotriva Sentinței nr. 1240 din data de 4 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău.
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea conexată restrânsă din dosarul nr. x/2004 și cererea reconvențională ca neîntemeiate.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
A obligat intimata-pârâtă SC A. SRL să plătească apelantei SC B. SRL 3.000 lei cheltuieli de judecată, în apel.
În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele:
Sentința nr. 2577/2003 a Tribunalului Buzău are efect constitutiv de drepturi în favoarea SC B. SRL, iar prin Decizia nr. 3116/2015 a Tribunalului Buzău s-a adus în acord evidența de carte funciară prin care se realizează publicitatea drepturilor reale cu situația juridică reală în ceea ce privește terenul de 16 mp întabulat în cartea funciară.
În privința excepției efectului pozitiv al lucrului judecat, invocată de pârâta SC A. SRL prin întâmpinare, Curtea a constatat că este neîntemeiată, deoarece prin Sentința nr. 2577/2003 a Tribunalului Buzău rămasă irevocabilă s-a constituit în favoarea reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 16 mp teren, iar prin Decizia civilă nr. 34/2011 a Tribunalului Buzău, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 420/2011 a Curții de Apel Ploiești s-a verificat numai concordanța documentelor tehnice, cadastrale, cu protocolul de divizare și documentația de ieșire din indiviziune, iar în cauza de față se pune în discuție dreptul de proprietate.
De asemenea, prin Sentința nr. 29/2005 a Tribunalului Buzău rămasă definitivă prin Decizia nr. 154/2004 a Curții de Apel Ploiești s-a respins ca inadmisibilă acțiunea comercială formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA, SC A. SRL, SC C. SNC, SC E. SRL și SC D. SNC, a obligat reclamanta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC A. SRL, acțiunea având ca obiect stabilirea patrimoniului și atribuirea activelor imobiliare fiecărei societăți beneficiare astfel cum au fost repartizate prin divizare, anularea mențiunilor din cartea funciară privind proprietatea fiecărei părți și dispunerea închiderii în aceasta a dreptului de proprietate asupra imobilelor astfel cum se va stabili prin sentință și obligarea la plata cheltuielilor de judecată numai a pârâtelor care au preluat cotă parte din patrimoniul de la societatea care s-a divizat.
Cum această acțiune nu a fost soluționată pe fond, nu s-a pus problema efectului pozitiv al lucrului judecat.
Având în vedere Sentința civilă nr. 2577 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Buzău și Decizia civilă nr. 3116 din 13 noiembrie 2015 a Tribunalului Buzău rămasă irevocabilă și respectiv definitivă, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei SC B. SRL asupra suprafeței de 16 mp și s-a dispus rectificarea cărții funciare în favoarea sa, acțiunea în revendicare formulată de pârâta SC A. SRL așa cum a fost restrânsă (prin renunțarea la capetele de cerere privind grănițuirea și indicarea căilor de acces) a fost considerată neîntemeiată.
De asemenea, Curtea a menținut și dispoziția privind rezoluțiunea actului juridic intitulat "tranzacție" din 27 ianuarie 2004 prin care părțile au încercat soluționarea situației juridice a terenului în litigiu, având în vedere că reclamanta a renunțat la motivul doi al apelului ce privește tocmai constatarea valabilității tranzacției.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei apelate în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta-apelantă SC B. SRL.
Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O primă critică vizează faptul că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 480 C. civ. privind proprietatea și art. 1169 C. civ. privind acțiunea în revendicare.
În susținerea acestei critici recurenta-pârâtă aduce următoarele argumente:
Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de apel, prin decizia recurată, a reținut în mod greșit că titlul de proprietate opus de intimata-reclamantă este Sentința nr. 2577/2003 a Tribunalului Buzău și că această sentință are efect constitutiv de drepturi în condițiile în care "dreptul constituit" prin această sentință devine opozabil "erga omnes" doar după rămânerea irevocabilă a acesteia, conform Deciziei nr. 2453 din 17 iulie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Arată recurenta că efectul opozabilității "erga omnes" al transcrierii proprietății sale s-a produs începând cu momentul transcrierii titlului de proprietate pe care l-a invocat în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni al Judecătoriei Buzău sub nr. 3498 din 31 martie 1999 și ulterior conform încheierii de carte funciară din 10 iulie 2002.
Față de aceste aspecte, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel era datoare să compare titlurile și să rețină care dintre acestea este mai bine conturat, făcând trimitere la documentația tehnică de ieșire din indiviziune.
Raportându-se la această documentație recurenta precizează că intimata SC B. SRL, nu a dobândit niciodată în proprietate suprafața de 16 mp (4 mp+7 mp+5 mp), aceasta nefăcând nicio dovadă în acest sens.
Se arată că Sentința civilă nr. 2577/2003 a Tribunalului Buzău, irevocabilă conform Deciziei ICCJ nr. 2453 din 19 iulie 2013, nu îndeplinește condițiile unui just titlu, ci doar atestă o situație de fapt care însă nu are efect asupra transferului dreptului de proprietate al suprafeței de 16 mp, în beneficiul său, întrucât documentația de ieșire din indiviziune, proiectul de divizare și protocolul de predare constituie titlul original de transfer al proprietății de la fosta SC C. SA către recurentă.
A doua critică vizează faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat în mod expres asupra excepției efectului pozitiv al lucrului judecat.
Argumentându-și această critică recurenta-pârâtă arată că în considerentele deciziei recurate a fost examinată această excepție, însă, s-a apreciat nelegal că "nu se pune problema efectului pozitiv al lucrului judecat", întrucât litigiul nu a fost soluționat pe fond, argument ce nu poate fi admis în condițiile în care ambele litigii au vizat aspecte legate de fondul și prerogativele dreptului de proprietate, a căror existență nu a fost demonstrată de către intimata-reclamantă în litigiile menționate.
Precizează recurenta că prin conținutul său, Sentința nr. 29 din 21 mai 2005 a Tribunalului Buzău, irevocabilă conform Deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 154 din 6 iunie 2005, confirmă faptul că, în lotul preluat de către intimată, cu prilejul ieșirii din indiviziune, nu a fost înscris și terenul în litigiu, împrejurare față de care aspectul legat de componența lotului preluat de către intimată, față de conținutul Sentinței nr. 29 din 21 mai 2005 a Tribunalului Buzău, a intrat în puterea lucrului judecat.
Recurenta subliniază faptul că Sentința nr. 2577/2003 a Tribunalului Buzău, irevocabilă deși a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., constată o situație de fapt în mod inadmisibil, acest text permițând doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Intimata-reclamantă SC B. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Cu privire la prima critică invocată, Înalta Curte reține că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 480 C. civ. și cele ale art. 1169 C. civ., dând eficiență titlului de proprietate al intimatei, reprezentat de Sentința civilă nr. 2677 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului Buzău, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2453 din 19 iulie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel prin Sentința nr. 2677 din 6 noiembrie 2003 Tribunalul București, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea introdusă de reclamanta G. - actualmente SC B. SRL Buzău, în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA Buzău și SC A. SRL Buzău.
S-a constatat că reclamanta, actualmente SC B. SRL Buzău a dobândit în proprietate inclusiv suprafața de 16 mp pe care se proiectează umbra balcoanelor hotelului Corona și au fost respinse cererea de intervenție în interes propriu și cererea reconvențională formulate de pârâta SC A. SRL Buzău.
În considerentele evocatei sentințe instanța a statuat în mod irevocabil asupra următoarelor aspecte ce contrazic susținerile recurentei și anume faptul că suprafața predată de reclamantă și C. SNC include inclusiv terenul pe care se proiectează umbra balcoanelor aflate la etajul I al clădirii, teren în suprafață de 16 mp și că, în mod eronat, în documentația tehnică de ieșire din indiviziune s-a reținut că terasa balcon hotel de 6 mp, teren balcon de 5 mp, terasa bar de 4 mp, terasa cofetărie 7 mp și terasa restaurant 5 mp ar reprezenta anexe la parter, când în realitate acestea se afla la etajul I al clădirii.
De asemenea, s-a reținut și faptul că suprafața de 16 mp (pe care recurenta pretinde că o are în proprietate) reprezintă proiecția pe terasa braseriei intimatei-apelante SC B. SRL.
Recurenta invocă în susținerea dreptului său de proprietate documentația de ieșire din indiviziune și protocolul de predare-primire nr. 216/1999, parte a Protocolului integral de divizare.
Întrucât Sentința nr. 2677/2003 a Tribunalului Buzău a fost pronunțată în contradictoriu cu recurenta-pârâtă, în virtutea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești, efectele hotărârii se opun cu autoritate de lucru judecat părților în cauză, fiind obligatorii pentru acestea.
Așadar, în mod judicios a statuat instanța de control judiciar asupra eficienței Sentinței nr. 2677/2003 a Tribunalului Buzău în dovedirea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante asupra suprafeței de 16 mp, acest drept de proprietate fiind stabilit în mod irevocabil de o instanță judecătorească în soluționarea unei acțiuni în constatare într-un litigiu purtat între aceleași subiecte procesuale.
Prin Decizia nr. 3116 din 13 noiembrie 2015 Tribunalul Buzău a admis apelul reclamantei SC B. SRL împotriva Sentinței nr. 5859 din 15 mai 2015 a Judecătoriei Buzău, pronunțată în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL BUZĂU, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și a dispus rectificarea cărții funciare a localității Buzău prin radierea din cuprinsul acesteia a dreptului de proprietate intabulat în favoarea prezentei recurente, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Așadar, atât Sentința nr. 2677/2003 a Tribunalului Buzău cât și Decizia nr. 3116/2015 a Tribunalului Buzău statuează în mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, asupra faptului că SC B. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 16 mp, în litigiu, dispunându-se totodată și rectificarea cărții funciare în sensul radierii din cuprinsul acesteia a dreptului de proprietate asupra aceleiași suprafețe, teren intabulat în favoarea recurentei-pârâte.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită întrucât astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de control judiciar a analizat și s-a pronunțat asupra excepției efectului pozitiv al lucrului judecat, ca apărare de fond și nu ca excepție propriu-zisă, care să fi necesitat o abordare distinctă în dispozitivul hotărârii.
Astfel instanța de apel a analizat excepția invocată prin raportare la cele două hotărâri judecătorești, respectiv Decizia nr. 34 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 420 din 25 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și Sentința nr. 29 din 21 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Buzău, irevocabilă prin Decizia nr. 154 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești.
În analiza acestei apărări - instanța de apel a reținut în mod corect inexistența puterii de lucru judecat prin raportare la obiectul celor două judecăți, temeiurile juridice ale drepturilor valorificat prin cele două acțiuni, cauza celor două cereri, fundamentul raporturilor juridice deduse acțiunii, precum și la soluțiile pronunțate în cele două cauze.
Astfel, în mod legal s-a reținut că prin Sentința nr. 34/2011 a Tribunalului Buzău s-a verificat numai concludența documentelor tehnice cadastrale cu protocolul de divizare și nu dreptul de proprietate ce a format obiect al judecății în Sentința nr. 2677/2003 a Tribunalului Buzău, iar prin Sentința nr. 29/2005 a Tribunalului Buzău s-a respins ca inadmisibilă acțiunea, cauza nefiind soluționată pe fond și având, de asemenea, un obiect diferit față de cea soluționată prin Sentința nr. 2677/2003 a Tribunalului Buzău.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, constatând îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL BUZĂU împotriva Deciziei nr. 141 din 1 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC B. SRL 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 octombrie 2016.
Procesat de GGC - CL