Decizia nr. 1356/2016
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 907 din 18 iulie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1112/9 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1112 din 9 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1., a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin Decizia penală nr. 754 din 27 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarele A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 476 din 8 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Referitor la Decizia penală nr. 476/2015 atacată cu contestație în anulare, petentele au susținut că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind judecarea apelului (art. 420 și art. 421 C. proc. pen.).
În cauza de față contestatoarele au atacat prin contestație în anulare o decizie a instanței de apel prin care a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac ordinară, datorită faptului că s-a atacat o decizie a instanței inferioare dată tot într-o contestație în anulare.
În concluzie, s-a constatat că s-a declarat cale de atac împotriva unor decizii date în diferite stadii procesuale (apel, contestație în anulare, etc.). În argumentarea acestei opinii a instanței s-a mai susținut că, decizia atacată cu apel și soluționată prin Decizia penală nr. 476/2015 a fost dată tot într-o contestație în anulare (Decizia penală nr. 13/2015 a Tribunalului Buzău), și, care la rândul ei a fost dată tot într-o contestație în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 7/2015 a aceleiași instanțe. În acest sens, s-a constatat că s-a atacat cu cale extraordinară de atac a contestației în anulare o decizie dată în soluționarea tot a unei contestații în anulare, nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație contestatoarele B. și A., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 4797/1/2015 cu termen de judecată la 18 februarie 2016.
Prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu nr. 61/A din 18 februarie 2016 cauza privind contestațiile formulate de contestatoarele B. și A. împotriva Deciziei nr. 1112 din 9 noiembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1., a fost trimisă la Curtea de Apel Ploiești spre competentă soluționare.
Pentru a pronunța această încheiere Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, contestațiile formulate de cele două contestatoare au fost greșit îndreptate către Înalta Curte, deși art. 429 C. proc. pen., prevede că, „contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere”.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 25 februarie 2016 sub nr. x/114/2015/a2.1.2 și repartizată aleatoriu prin Sistemul Ecris, completului 6 Apa, cu termen de judecată la 7 aprilie 2016.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, A. și B., au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1112 din 9 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/114/2015/a2.1.
Decizia penală mai sus menționată pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (nr. 1112 din 9 noiembrie 2015) a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de aceste contestatoare împotriva Deciziei penale nr. 754 din 27 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare” în cazurile expres prevăzute de lege.
Cu alte cuvinte, contestația în anulare se poate face numai împotriva unei hotărâri definitive prin care instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei.
Cum în speță, prezenta contestație în anulare formulată de contestatoarele B. și A., a fost formulată împotriva unei decizii (nr. 1112 din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești), prin care se soluționase o cale extraordinară de atac, această contestație în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind prev. de disp. art. 426 și urm. C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație contestatoarea A.
Aceasta a arătat, în esență, prin cererea scrisă depusă la dosar, că solicită revizuirea Sentinței penale nr. 104 din 28 august 2012, pronunțară de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. y/277/2012.
Înalta Curte, analizând contestația de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia contestată este definitivă.
Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că Decizia penală nr. 907 din 18 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în urma soluționării contestației în anulare formulate, în temeiul art. 4251 alin. (7) C. proc. pen. este definitivă.
Contestatoarea A. a declarat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 907 din 18 iulie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, va fi respinsă ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 907 din 18 iulie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2016.
Procesat de GGC - LM