Decizia nr. 392/A/2016
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 844 din data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 525 pronunțată la data de 21 aprilie 2016 de către Curtea de Apel Ploiești în Dosarul penal nr. x/200/2015.
Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate, curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale ale admisibilității în principiu.
Potrivit art. 426 C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestație în anulare, „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc tară citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează admiterea în principiu a contestației în anulare, instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților, iar conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Condamnatul contestator a invocat însă un motiv care nu este și nici un poate fi circumscris nici uneia din aceste dispoziții legale.
A invocat faptul că s-a dispus o soluție de condamnare în ceea ce îl privește, în condițiile în care probele existente la dosarul cauzei dovedeau nevinovăția sa. Astfel, contestatorul a susținut că nu a primit sentința pronunțată în Dosarul nr. x/2001 al Judecătoriei Buzău cu mențiunea definitivă și în raport de acest element nu a cunoscut faptul că i-a fost anulat permisul de conducere.
Acesta nu reprezintă însă un motiv de contestație în anulare, deoarece nu este prevăzută în mod expres de disp. art. 426 alin. (1) C. proc. pen., iar în cadrul căii de atac a contestației în anulare nu poate avea loc o reapreciere sau o infirmare a soluției definitive dispuse, așa cum solicită contestatorul.
Contestația în anulare, reprezentând o cale extraordinară de atac de retractare, se poate promova doar pentru motive care vizează îndeplinirea unor acte procedurale cu încălcarea legii, anularea având drept efect repunerea cauzei în aceeași etapă a judecății în care aceasta s-a aflat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii.
Așa cum s-a statuat în mod constant în doctrină și jurisprudență, contestația în anulare are drept temei numai nulitatea actelor de procedură efectuate, nu și greșita soluționare a fondului cauzei, prin intermediul acestei căi de atac neputându-se pune în discuție aspecte legate de temeinicia, corectitudinea ori legalitatea hotărârii contestate.
În considerarea argumentelor sus evocate, calea de atac de față este inadmisibilă, întrucât, așa cum prevede art. 431 C. proc. pen., motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele prevăzute de lege, contestatorul referindu-se în concret la temeinicia deciziei instanței de apel.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a căii de atac, celelalte condiții legale nu se impun a mai fi analizate.
Împotriva Deciziei penale nr. 844 din data de 23 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel, apelantul A.
Examinând apelul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil.
Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
În cauza dedusă judecății, prin Decizia penală nr. 844 din data de 23 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei de condamnare.
Înalta Curte constată însă că decizia apelată este definitivă, curtea de apel pronunțându-se doar asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare. In acest sens se observă că, deși art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilește că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen. Așadar, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 432 C. proc. pen. întrucât nu a fost depășit momentul procesual al admisibilității în principiu.
De altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Hotărârii prealabile nr. 5 din 04 martie 2015 că „În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea in principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:
a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;
b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora ,,Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.
Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu."
Se constată, așadar, că apelantul A. a învestit Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac neprevăzută de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 844 din data de 23 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 844 din data de 23 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13 octombrie 2016.