Decizia nr. 480/A/2016
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1027/2016 din 4 octombrie 2016 Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 431 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A., privind Decizia penală nr. 1002 din data de 17 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/180/2012.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin Cererea înregistrată sub nr. 280/32/2016, condamnatul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1002 din data de 17 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/180/2012.
În motivarea contestației contestatorul-condamnat a solicitat desființarea Deciziei penale nr. 1002 din 17 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ca netemeinică și pe baza probelor administrate în Dosarul nr. y/57/2015 al Curții de Apel Alba Iulia, inclusiv pe baza probelor administrate în Dosarul nr. z/P/2014 al Curții de Apel Alba Iulia, să se dispună anularea Mandatului de executare a închisorii nr. 1923 din 17 decembrie 2014 și rejudecându-se apelul să se pronunțe încetarea procesului penal pentru faptele anchetate în Rechizitoriul nr. 3395/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în temeiul art. 16 lit. e) sau i) C. proc. pen. prin aplicarea în favoarea sa a principiului „ne bis idem”.
În acest sens invocă Hotărârea C.J.U.E., cauza C-398/12, Camera a patra din 5 iunie 2014 și cere aplicarea practicii judiciare prin atașarea Dosarului nr. r/278/2007 al Curții de Apel Alba Iulia, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 67/2007, sentință definitivă prin Decizia penală nr. 1561 din 7 mai 2008 pronunțată de ÎCCJ.
În motivarea cererii arată că instanța de fond a avut în vedere la condamnarea sa prin Sentința penală nr. 1631 din 1 iulie 2014 că. ”Cercetările efectuate și materialul probator pus la dispoziția instanței pentru analiză evidențiază faptul că site-ul www.Baroulbacău.ro care imită site-ul oficial al structurii legal înființate Baroul Bacău, conține aspecte referitoare la profesia de avocat, un tabloul al avocaților, figurând ca ”decan” inculpatul A.
Astfel, sunt publicate pe acest site informații privind materialele de pregătire pentru admitere în profesia de avocat al cărui autor este menționat inculpatul A., examenul de admitere în profesia de avocat planificat a fi organizat în aprilie 2012, pagina decanului din care rezultă că decanul Baroului Bacău este inculpatul A. din prezenta cauză.”
„Din actele de la dosar rezultă că găzduitorul domeniului Baroulbacău.ro este numitul B. iar acest domeniu a fost înregistrat la cererea inculpatului, la 23 iunie 2009, cererea formulată conținând denumirile specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, respectiv ”decan”, ”avocat”, ”reprezentant legal al Baroului Bacău”, ”UNBR”.
Aceleași denumiri specifice profesiei de avocat le-a utilizat inculpatul A. și în memoriul adresat de acesta mai multor instanțe prin care solicită, printre altele, ca organele judiciare (poliție, parchet, instanță) din raza Curții de Apel Bacău să dispună asigurarea asistenței juridice de către Baroul Bacău cu sediul în Bacău.
În legătură cu aspectele sesizate, deși nu s-a prezentat în fața instanței, prin înscrisurile atașate, în mod constant inculpatul a arătat că folosirea denumirilor specifice formei de exercitare a profesiei de avocat este justificată, deține în mod legal aceste calități de ”decan”, ”reprezentant al Baroului Bacău”, ”avocat”, fiind îndreptățit să le folosească.”
„Instanța are în vedere în acest sens Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011 pronunțată de I.C.C.J - secția de contencios administrativ și fiscal prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului A., inculpat în prezenta cauză, prin care acesta solicită anularea unor decizii emise de Consiliul Baroului Bacău și Consiliul UNBR și obligarea acestor entități de a i se recunoaște dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.”
Prin aceeași sentință s-a reținut că în cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, reținând că: „Analizând comparativ dispozițiile corespondente din legile penale succesive, C. pen. de la 1969 și noul C. pen., instanța concluzionează că dispozițiile art. 861 C. pen. de la 1969 sunt mai favorabile inculpatului în raport cu noua reglementare, astfel că va aplica prevederile art. 5 C. pen. care prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”
Având în vedere aceste aspecte, Judecătoria Bacău a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare și suspendarea dreptului pe timp de 5 ani, printre care „să nu conducă nici un autovehicul”, în timp ce pentru aceleași acuzații a fost cercetat în Dosarul penal nr. s/P/2011 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar ce s-a soluționat prin Rezoluția 925/II/2/2012 din 19 noiembrie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, rezoluție prin care s-a dispus netrimiterea în judecată pentru faptele de: exercitarea fără drept a unei profesii, folosirea fără drept a denumirilor de Barou, UNBR, Avocat și a formelor de organizare, exercitare a acestora, reglementată prin Legea nr. 51/1995, fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate aceste acte materiale exercitate în calitate de avocat.
Soluția din Dosarul nr. s/P/2011 a fost desființată prin Sentința penală 147 din 19 martie 2014 din Dosarul penal nr. t/57/2012 și s-a trimis dosarul în vederea începerii urmăririi penale pentru faptele enumerate anterior.
Astfel, s-a format un nou Dosar cu nr. z/P/2014, iar după îndelungi cercetări și administrarea unui vast probatoriu în 5 vol., s-a hotărât clasarea urmăririi penale.
În procesul penal s-a apreciat că legea mai favorabilă este Noul C. pen.
În acest dosar a solicitat continuarea procesului penal, care s-a soluționat prin Încheierea nr. 21/CP din 26 ianuarie 2016, completată cu Încheierea din 25 ianuarie 2016 din Dosarul y/57/2015 al Curții de Apel Alba Iulia.
Această încheiere 21/CP/2016 are potrivit hotărârii C.J.U.E. pronunțată în cauza C-398/12, Camera a patra, invocată în acțiune, puterea unei decizii judecătorești care împiedică exercitarea urmăririi penale. Astfel invocă paragraful 30 din Hotărârea C-398/12.
Având în vedere aspectele invocate, a considerat că prezenta contestație este admisibilă, fapt pentru care a solicitat admiterea ei, anularea hotărârii de condamnare pentru a putea să-și exercite în continuare profesia și să-și mențină beneficiul diplomei de doctor în drept, diplomă obținută exact pe tema „barourilor paralele”, „așa cum îi stă bine unui om cinstit”.
La data de 11 mai 2015 contestatorul a înțeles să depună o completare la cererea inițială cu temeiurile de drept prevăzute de art. 426 lit. b) C. proc. pen. și 426 lit. i) C. proc. pen., arătând că au apărut probe, care existau în materialitatea lor la data când s-a judecat Dosarul nr. x/180/2012, atât în fond cât și în apel. Aceste probe nu erau certe și indubitabile în procedura de judecată a Dosarului x/180/2012, deoarece provin din hotărâri judecătorești care au avut ca obiect contestarea ordonanțelor de netrimitere în judecată dispuse de două parchete cu grade diferite și din circumscripții diferite, însă sunt ordonanțe de netrimitere în judecată pentru aceleași fapte „în substanță și de gen”, care erau în vigoare la data soluționării cauzei în apel. În acest sens s-a depus copie de pe Sentința penală nr. 1417 din 17 septembrie 2015.
Prin aceeași completare la cererea inițială, contestatorul a solicitat, pe lângă admiterea în principiu a contestației, suspendarea Deciziei penale nr. 1002/2014 și anularea mandatului de executare, schimbarea încadrării juridice din art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, în art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, ca lege penală mai favorabilă, pornind de la limitele de pedeapsă, și să se aibă în vedere și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.
La data de 25 august 2016, contestatorul a mai depus la dosar un memoriu prin care a înțeles să formuleze completări la cererile anterioare, arătând că recent a primit o opinie exprimată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ în legătură cu încriminarea din art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. În această opinie s-a cerut eliminarea „textului din art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată”.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1631/P din data de 1 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul x/180/2012, s-a dispus condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii continuate prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 și art. 5 C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. de la 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 861 C. pen. de la 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 (cinci) ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 C. pen. de la 1969.
S-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Bacău;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 (opt) zile precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
- să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială stabilită decât în condițiile fixate de instanță;
- să nu conducă nici un autovehicul.
S-a atras atenția inculpatului că neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite prin prezenta atrage revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea și a pedepselor accesorii.
S-a luat act că partea vătămată Baroul Bacău nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 3395/P/2011 din data de 29 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptele constând în aceea că, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, fără a avea calitatea de avocat, în diverse moduri, folosește fără drept denumirile de „barou”, „Uniunea Națională a Barourilor din România”, cât și alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv „cabinet avocat”, „avocat”, atât prin intermediul sistemului informatic,prin folosirea site-ului www.baroulbacău.ro (pe care îl administrează) unde, începând cu data de 1 ianuarie 2011 procedează la încărcarea de fișiere în a căror conținut se regăsesc înscrisuri sub semnătură privată, respectiv: Cererea nr. 814 din 5 aprilie 2011 emisă de SC C. SRL Bacău către B.E.J. D., Notificarea nr. 814 din 5 aprilie 2011 față de D.S.V. Bacău, precum și Memoriul nr. 119 din 17 iunie 2011 înaintat către diverse instituții publice, inclusiv prin aplicarea ștampilei care conține aceste denumiri.
La Judecătoria Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. x/180/2014.
În fața instanței de judecată, părțile nu s-au prezentat, însă au depus la dosar înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În perioada 7 martie 2011 - 13 august 2012 numiții E., D.S.V. Bacău și Baroul Bacău, reprezentați de către decan F., au formulat mai multe denunțuri prin care susțin faptul că inculpatul A. a constituit un site pe care promovează și publică anunțuri privind admiterea în profesia de avocat, promovează și publică un tablou al avocaților, folosind fără drept inclusiv prin înscrisuri denumirea de avocat, cabinet avocat, Baroul Bacău, U.N.B.R.
Cercetările efectuate și materialul probator pus la dispoziția instanței pentru analiză evidențiază faptul că site-ul www.Baroulbacău.ro care imită site-ul oficial al structurii legal înființate Baroul Bacău, conține aspecte referitoare la profesia de avocat, un tabloul al avocaților, figurând ca „decan” inculpatul A.
Astfel, sunt publicate pe acest site informații privind materialele de pregătire pentru admitere în profesia de avocat al cărui autor este menționat inculpatul A., examenul de admitere în profesia de avocat planificat a fi organizat în aprilie 2012, pagina decanului, din care rezultă că decanul Baroului Bacău este inculpatul A. din prezenta cauză.
Din Nota de constatare nr. 4926 din 6 aprilie 2011, întocmită de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, cu ocazia efectuării evaluării unei carmangerii în vederea înregistrării, aparținând SC C. SRL, precum și din comunicarea emisă de B.E.J. D., privind notificarea formulată de SC C. SRL rezultă că inculpatul A. a folosit denumiri specifice formei de exercitare a profesiei de avocat, respectiv ”avocat”, ”Baroul Bacău”.
Din actele de la dosar rezultă că găzduitorul domeniului Baroulbacău.ro este numitul B., iar acest domeniu a fost înregistrat la cererea inculpatului, la 23 iunie 2009, cererea formulată conținând denumirile specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, respectiv „decan”,„avocat”, „reprezentant legal al Baroului Bacău”, ”UNBR”.
Aceleași denumiri specifice profesiei de avocat le-a utilizat inculpatul A. și în memoriul adresat de acesta mai multor instanțe, prin care solicită, printre altele, ca organele judiciare (poliție, parchet, instanță) din raza Curții de Apel Bacău să dispună asigurarea asistenței juridice de către Baroul Bacău.
În legătură cu aspectele sesizate, deși nu s-a prezentat în fața instanței, prin înscrisurile atașate, în mod constant inculpatul a arătat că folosirea denumirilor specifice formei de exercitare a profesiei de avocat este justificată, deține în mod legal aceste calități de „decan”, „reprezentant al Baroului Bacău”, „avocat”, fiind îndreptățit să le folosească.
Contrar susținerilor inculpatului, instanța a constatat că acesta nu a dobândit calitatea de avocat, nu este membru al U.N.B.R. București, cu sediul în București și nici în Baroul Bacău.
Instanța a avut în vedere în acest sens Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011, pronunțată de I.C.C.J. - secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului A., inculpat în prezenta cauză, prin care acesta solicită anularea unor decizii emise de Consiliul Baroului Bacău și Consiliul U.N.B.R. și obligarea acestor entități de a i se recunoaște dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
De altfel,din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ulterior datei de 6 decembrie 2011, inculpatul A. ar fi dobândit în mod legal calitatea de avocat, situație confirmată și de Baroul Bacău - parte vătămată în prezenta cauză.
Instanța a avut, de asemenea, în vedere și împrejurarea că prin Încheierea nr. 878 din 16 iunie 2011 a I.C.C.J., pronunțată în Dosarul nr. x1/32/2011, prin care aceasta a soluționat conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Bacău și Curtea de Apel Bacău, privind soluționarea Dosarului nr. x2/180/2010, s-a stabilit că inculpatul A. nu are calitatea de avocat și în consecință a stabilit competența de soluționare a acestei cauze, ulterior înregistrată sub nr. 12179/180/2011 (în prezent pe rolul Curții de Apel Bacău) în favoarea Judecătoriei Bacău.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod nejustificat, inculpatul A. invocă prin cererile, memoriile și notele de concluzii depuse la dosar apartenența la corpul profesional al avocaților și ca atare folosirea de către inculpatul A. a denumirii de „Barou”, „Uniune Națională a Barourilor din România”, „UNBR” ori „Uniunea Avocaților din România”, sau a denumirilor specifice formei de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei s-a făcut fără drept și în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995 republicată, fapta constituind infracțiune.
Avocatura este o profesie liberală și independentă, iar exercitarea acesteia trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, rațiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare și prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiași activități, fără suport legal.
În concepția legiuitorului, avocatura este un serviciu public care este organizat și funcționează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat și funcționând după reguli stabilite de lege.
Prin urmare, având în vedere situația de fapt expusă în raport de prevederile legale, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie, instanța a constatat întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat republicată, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut în sarcina inculpatului forma de vinovăție a intenției, inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei mai sus menționate.
Activitatea infracțională a fost comisă de inculpat la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, astfel că la încadrarea juridică se vor reține și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969.
La stabilirea situației de fapt instanța a avut în vedere probatoriul administrat în faza urmăririi penale respectiv: denunțul formulat de E., denunțurile formulate de Barou Bacău prin Decan G., denunțul formulat de D.S.V.S.A. Bacău, cererea înregistrată la B.E.J. D., sub nr. 814 din 5 aprilie 2011 față de D.S.V. Bacău, memoriul formulat de inculpat, nr. 119 din 17 iunie 2011, înaintat către diverse instituții publice, Adresa nr. 349 din 8 aprilie 2011, din care reiese că A. nu este înscris pe Tabloul Avocaților din Baroul Bacău, proces-verbal încheiat cu ocazia efectuării de capturi de ecran și capturile efectuate, decizii ale Î.C.C.J., acte depuse de inculpat în apărare, extrase din actele publicate pe site-ul www.baroulbacău.ro, răspunsul formulat de P.F.A. B., găzduitorul domeniului baroulbacău.ro, statului Baroului Bacău, autentificat în data de 7 februarie 2007, certificate de înregistrare fiscală, Tabloul avocaților Baroului Bacău, reprezentat de decan G., diverse forme de publicitate informatică ale inculpat, hotărâri C.E.D.O., decizii ale Curții Constituționale, acte depuse de Baroul Bacău, reprezentat de decan G., jurisprudență, sentințe civile și recursuri în anulare, prin care au fost desființate cele trei entități create de H., acte de înființare a structurii A., declarația inculpatului, precum și înscrisurile depuse de părți în cursul cercetării judecătorești.
Instanța de fond a motivat că la individualizarea pedepsei a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite, periculozitatea inculpatului, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijlocele folosite, scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, situația familială.
Dat fiind numărul mare al actelor materiale care intră în conținutul infracțiunii continuate reținute în sarcina inculpatului, instanța s-a orientat spre pedeapsa închisorii, al cărei cuantum s-a situat în limitele prevăzute de lege. Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că la dosarul cauzei sunt suficiente elemente din analiza cărora se poate trage concluzia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acestora, dispunând suspendarea executării sub supraveghere.
Analizând comparativ dispozițiile corespondente din legile penale succesive, respectiv Codul penal de la 1969 și noul C. pen., instanța a concluzionat că dispozițiile art. 861 C. pen. de la 1969 sunt mai favorabile inculpatului, în raport cu noua reglementare, astfel că a aplicat prevederile art. 5 C. pen., care prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
La determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța a avut în vedere sfera obligațiilor ce urmează a fi impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de supraveghere.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că partea vătămată Baroul Bacău, nu s-a constituit parte civilă în cauză, astfel că a luat act de această manifestare de voință.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel persoana vătămată - Baroul Bacău, cu sediul în Bacău și inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 1002 din data de 17 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. și în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de partea vătămată Baroul Bacău, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, a fost desființată în parte sentința apelată, s-a reținut cauza spre rejudecare și au fost înlăturate dispozițiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, termenul de încercare, măsurile de supraveghere, condițiile în care se dispune revocarea suspendării și suspendarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 861, 862, 863, 864 alin. (1) și 71 alin. (5) C. pen. din 1969 și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare în regim de detenție.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Bacău a reținut următoarele:
Hotărârile primei instanțe sunt supuse desființării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Instanța de fond a motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpaților prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția, revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 99 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe, ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. în măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.
Curtea observă că prima instanță a evaluat corect conținutul și calitatea informativă a probelor directe și indirecte administrate în cursul procesului penal (care au fost enunțate și analizate pe larg în partea expozitivă a sentinței recurate), de natură a releva precis și decisiv existența infracțiunii supuse judecății, urmarea socialmente periculoasă și vinovăția inculpatului față de acestea.
Curtea remarcă că situația faptică și argumentele de natură probatorie și juridică ale instanței de fond referitoare la soluția condamnării inculpatului pentru faptele reținute în sarcina inculpatului apelant A. sunt prezentate la paginile 1 - 3 ale sentinței apelate, Curtea însușindu-și toate aceste argumente și apreciind că nu se justifică reluarea lor.
Examinând probele administrate în cauză, Curtea, în deplin acord cu instanța de fond, constată că acestea prin conținutul lor informativ nu sugerează pretinsa eroare gravă de fapt invocată pentru greșita condamnare a inculpatului.
O critică a inculpatului s-a referit la nulitatea urmăririi penale și a sentinței primei instanțe, sub aspectul necompetenței acestora după calitatea persoanei, având în vedere calitatea sa de avocat, calitate care potrivit legii (art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.) atrage competența Curții de Apel, respectiv a parchetului de pe lângă această instanță.
Critica inculpatului este neîntemeiată.
Curtea constată că inculpatul nu a dobândit nici un moment calitatea de avocat, nefiind membru al U.N.B.R. București, cu sediul București, ori al Baroului Bacău, cu sediul în Bacău.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că: „profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.”, iar prin alin. (3) al aceluiași articol s-a interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte.
Ori, câtă vreme dispozițiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conțin anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acea lege.
Un argument, în sprijinul lipsei calității de membru al U.N.B.R. București, cu sediul București, îl constituie Decizia nr. 5862 din 6 decembrie 2011, pronunțată de I.C.C.J, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului A., inculpat în prezenta cauză, prin care acesta a solicitat anularea unor decizii emise de Consiliul Baroului Bacău și Consiliul U.N.B.R. și obligarea acestor entități de a i se recunoaște dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.
De asemenea, prin Încheierea nr. 878 din 16 iunie 2011 a I.C.C.J, pronunțată în Dosarul nr. x1/32/2011, s-a soluționat conflictul negativ de competență intervenit între Judecătoria Bacău și Curtea de Apel Bacău, privind soluționarea Dosarului nr. x2/180/2010 și s-a stabilit că inculpatul A. nu are calitatea de avocat și în consecință a stabilit competența de soluționare a acestei cauze, în favoarea Judecătoriei Bacău.
Curtea notează că aceste împrejurări conduc indubitabil la concluzia că inculpatul, contrar a ceea ce susține, a avut reprezentarea faptului că nu are calitatea de avocat, (din moment ce a solicitat a i se recunoaște dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen în cadrul Baroul Bacău - structură pe care acesta o contestă sub aspectul legalității existenței acesteia), și că folosește fără drept denumirile de „Barou, Uniunea Națională a Barourilor din România, cât și alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv cabinet avocat și avocat”.
Hotărârile judecătorești invocate de inculpat pronunțate de instanțele naționale cât și C.E.D.O., nu constituie, probe care să dovedească calitatea sa de avocat, astfel cum pretinde acesta. Aceste hotărâri, prin conținutul lor, nu au aptitudinea de a conferi inculpatului calitatea de avocat, atât timp cât aceste hotărâri nu conțin dispoziții imperative de admitere în profesia, consemnându-se în conținutul acestora doar calitatea de „avocat” sub care acesta s-a erijat. Astfel decizia C.E.D.O. din 21 februarie 2012, pronunțată în cauza 16294/03, SC Bartolo Prod COM SRL și Botomei Vasile contra României, nu a analizat calitatea de avocat a inculpatului, cauza respectivă având un cu totul un alt obiect, reținându-se în cuprinsul deciziei că SC Bartolo Prod COM SRL este reprezentată de un al doilea reclamant - Domnul A., administratorul acesteia, care este totodată avocat în Bacău - aspect care nu fost supus controlului Curții, consemnarea fiind făcută doar în baza simplelor susțineri ale inculpatului.
Prin Sentința civilă nr. 2425 din 16 decembrie 2013 a Tribunalului Bacău - secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea prin care inculpatul a solicitat recunoașterea calității de avocat.
Prin Adresa 34/I/A/36 din 23 aprilie 2014, emisă de Tribunalul Bacău, s-a răspuns la o solicitare de formulată de inculpat, menționându-se titulatura de „avocat” pe care și-a arogat-o.
Curtea constată de asemenea lipsită de relevanță, faptul că Baroul constituit de inculpat este înregistrat din punct de vedere fiscal la A.N.A.F., atât timp cât iar prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 s-au interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte.
În ceea ce privește critica relativă la incidența în speță a principiului „ne bis in idem”, Curtea apreciază că este neîntemeiată, având în vedere faptul că nu s-a identificat o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a soluționat conflictul penal dedus judecății.
Curtea nu poate primi nici motivul de apel relativ la incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat sentința apelată, sub motivul că a judecat anterior o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781 din vechiul C. proc. pen. formulată de Primăria municipiului Bacău împotriva inculpatului.
Curtea constată critica neîntemeiată, având în vedere că soluția pronunțată de judecătorul sus menționat se referă la alte fapte de natură penală decât cele ce formează obiectul judecății în cauza de față.
Nefondat este și motivul de apel relativ omisiunea primei instanțe de a dispune audierea persoanei vătămate și a inculpatului.
În ceea ce privește persoana vătămată, Curtea constată că aceasta este o persoană juridică, iar potrivit legii audierea reprezentantului acesteia nu este obligatorie. De altfel, audierea persoanei vătămate nici nu ar fi fost utilă, având în vedere că poziția procesuală a acesteia a fost exprimată prin plângerea penală adresată organelor judiciare.
Critica relativă la omisiunea audierii inculpatului de către instanța de fond, este de asemenea neîntemeiată, având că inculpatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței.
Mai mult, această omisiune a fost înlătură în calea de atac a apelului prin audierea inculpatului.
Curtea nu poate primi nici motivul de apel relativ la omisiunea comunicării actului de sesizare, având în vedere că potrivit art. 313 alin. (4) din vechiul C. proc. pen., comunicare rechizitoriului era obligatorie doar în situația în care inculpatul era trimis în judecată în stare de arest preventiv.
În ceea privește motivele de apel relative la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului.
Curtea subliniază că tratamentul sancționator al infracțiunilor și, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-și atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar și previzibil.
Curtea consideră că, în acest context, că infracțiunile care protejează exercitarea unor profesii de maximă importanță socială, prezintă un grad mărit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecință.
Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acțiunii de luptă împotriva exercitării fără drept a unor profesii, să-și atingă scopul - reducerea treptată a fenomenului infracțional - este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-și îndeplinească funcțiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, o pedeapsă este aptă să-și îndeplinească funcțiile și să-și realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecății, cât și în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale.
Curtea reamintește că scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie apărarea, drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, în fața tuturor instanțelor, autorităților și instituțiilor, precum și a altor persoane care au obligația să permită și să asigure desfășurarea nestingherită a activității avocatului în condițiile legii. Avocatul îndeplinește o misiune socială, pusă în slujba adevărului și a justiției.
În raport cu aceste cu argumente, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana inculpatului și, respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.
Curtea notează că fapta inculpatului, prezintă un grad de pericol social semnificativ, prin prisma circumstanțelor în care a fost concepută și săvârșită fapta, perseverența infracțională deosebită (inculpatul folosind fără drept în denumirea de Barou, U.N.B.R., cât și alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat pe o perioadă lungă de timp), urmărilor grave produse ca urmare a acestei activității infracționale derulate, precum și datele referitoare la persoana inculpatului care îl caracterizează negativ.
În raport cu materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat că inculpatul prezintă o periculozitate socială ridicată, având în vedere componenta cognitivă (intelectivă) - capacitatea acesteia de a avea reprezentarea infracțiunilor comise și adeziunea sa psihologică față de aceste fapte ilicite.
Astfel, deși inculpatul nu figurează cu antecedente penale, este cercetat în multiple cauze penale, fiind chiar condamnat în primă instanță pentru una dintre ele la o pedeapsă cu închisoare în regim de detenție.
Curtea constată cu surprindere că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul a continuat să-și aroge calitățile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, fapt care dovedește că declanșarea procesului penal și condamnarea nu și-au atins scopul, neconstituind un avertisment luat în serios de către inculpat de natură a-l determina să-și revizuiască conduita în acord cu dispozițiile legale.
Instanța de apel a apreciat că pedeapsa principală aplicată de prima instanță în cauză, sub aspectul cuantumului, este justă și proporțională, însă modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere aleasă de prima instanță, nu este de natură să asigure exemplaritatea, finalitatea, și prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, asigurând intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptelor și caracterul preventiv al pedepselor, nereflectând gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.
În raport cu împrejurările concrete de săvârșire a faptei deduse judecății, natura acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, care așa cum s-a mai evidențiat, este cercetat și judecat în multiple cauze penale, Curtea a apreciat că scopul educativ - preventiv al pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia, astfel încât, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 861, 862, 863, 864 alin. (1) și art. 71 alin. (5) C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei principale și pedepsei accesorii, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă în mod efectiv.
Condamnatul A. a mai formulat o contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1002 din data de 17 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, cerere care a făcut obiectul Dosarului nr. x3/32/2014, contestatorul invocând faptul că instanța de fond și instanța de apel nu a ținut seama de faptul că în cauză exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv că anterior pronunțării soluții de condamnare, prin Sentința penală nr. 1793 din data de 10 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost respinsă plângerea împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale pentru aceleași fapte.
Prin Decizia penală nr. 179/2015 din data de 17 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1002 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/180/2012.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele: Analizând cererea formulată de contestator în funcție de motivul invocat Curtea urmează să constate inadmisibilitatea contestației pentru următoarele motive:
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare este admisibilă în principiu dacă instanța constată că cererea este făcută în termen, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen. și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Contestatorul invocă motive prevăzute de art. 426 C. proc. pen., însă susținerile acestuia nu se coroborează cu datele existente la dosar.
Se reține că prin Sentința penală nr. 1793/2011 a fost respinsă plângerea la soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru fapte sesizate prin plângerea U.N.B.R. - Baroul Bacău la 6 octombrie 2009, presupus a fi săvârșite așadar anterior date menționate, iar prin hotărârea de condamnare au fost avute în vedere fapte dintr-o perioadă ulterioară.
Sub un alt aspect, în ceea ce privește constatarea, printr-o sentință anterioară, a lipsei de vinovăție pentru faptele cu privire la care fost dispusă condamnarea, se observă din cuprinsul deciziei contestate că aceste susțineri au fost invocate ca apărări și în faza de judecată a apelului, fiind analizate și respinse motivat de către instanța de control judiciar.
Prin urmare varianta expusă a fost pusă în discuția instanței de apel, iar aceasta s-a pronunțat în mod definitiv, fiind o chestiune intrată în autoritate de lucru judecat și care nu poate fi invocat ca motiv de admitere a contestației în anulare, formulată în fața unui alt complet de la aceeași instanță, întrucât „simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare” (Mitrea c. României, Urbanovici c. României). Se apreciază astfel că legiuitorul a pornit de la prezumția legalității soluțiilor pronunțate de toți judecătorii care soluționează calea ordinară de atac, iar erorile acestora de judecată pot fi cenzurate doar de o instanță superioară, de control judiciar, în cazul de față existând posibilitatea exercitării recursului în casație.
S-a reținut, în consecință, că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care a fost respinsă contestația ca inadmisibilă.
De asemenea, condamnatul a formulat și cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 1631/P din data de 1 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul x/180/2012, cerere care a făcut obiectul Dosarului nr. x4/180/2014.
Prin Sentința penală nr. 1772/2015, pronunțată de Judecătoria Bacău a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Bacău a reținut următoarele:
Revizuentul a invocat inconciliabilitatea Sentinței penale nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, definitivǎ prin Decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, cu Sentința civilă nr. 1245 din 16 decembrie 2013, împreună cu încheierea premergătoare acesteia din data de 11 decembrie 2013, definitivǎ la data de 7 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, Sentința civilă nr. 4451 din 29 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. x5/279/2010 al Judecătoriei Piatra-Neamț și Sentința civilă nr. 80 din 19 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x6/110/2011, revizuire care este inadmisibilă întrucât, așa cum se arată și în cele ce preced, nu se poate invoca în calea extraordinară de atac a revizuirii inconciliabilitatea dintre hotărâri penale și hotărâri civile, motiv pentru care instanța nu a procedat la reunirea acestora și la revizuirea acestora, astfel cum a solicitat revizuentul, potrivit art. 453 alin. (5) C. proc. pen.
În ceea ce privește inconciliabilitatea Sentinței penale nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, definitivǎ prin Decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, cu hotărârile penale menționate de către revizuent și atașate la dosar, s-a reținut că pentru incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. e) C. proc. pen., este necesar ca prin hotărârile penale definitive să se fi rezolvat fondul cauzei printr-o soluție de încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei/de amânare la aplicarea pedepsei ori de condamnare, iar dispozitivele hotărârilor penale să se excludă unele pe altele, revizuirea fiind un mijloc procesual prin care se înlătură erorile judiciare, nu un mijloc care să aducă atingere autorității de lucru judecat din hotărârile definitive.
Văzând înscrisurile depuse la dosar de către revizuent, anume Decizia penală nr. 467/2012 a Curții de Apel Galați, Decizia penală nr. 3092/2011 a I.C.C.J., instanța a constatat că acestea se referă la alte persoane și fapte decât cele care se regăsesc în Sentința penală nr. 1631 din 1 iulie 2014 a Judecătoriei Bacău, definitivǎ prin Decizia penală nr. 1002 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, astfel încât nu se poate afirma că aceste hotărâri penale nu s-ar putea concilia.
Analizând prevederile art. 452 C. proc. pen., prin raportare la art. 453 C. proc. pen., instanța a reținut că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive prin care se soluționează conflictul de drept penal, neintrând în această categorie hotărârile pronunțate în materie civilă, dar nici hotărârile care nu rezolvă fondul cauzei, cum ar fi hotărârile de dezînvestire, hotărârile/încheierile prin care se soluționează plângerile formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sau hotărârile pronunțate în faza de executare a procesului penal.
În ceea ce privește Sentința penală nr. 533/2007 a Judecătoriei Roman, Sentința penală nr. 2015/2009 a Judecătoriei Bacău, Sentința penală nr. 1793/2011 a Judecătoriei Bacău, Sentința penală nr. 156/2007 a Judecătoriei Roman, instanța a constatat că prin aceste hotărâri penale au fost soluționate plângeri formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de către procuror, aceasta echivalând cu nerezolvarea vreunui conflict de drept penal substanțial.
Față de considerentele expuse anterior, instanța a conchis că motivele invocate de către revizuentul, deși se încadrează formal printre cazurile de revizuire prevăzut expres și limitativ de art. 453 C. proc. pen. și respectă și cerințele de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. a), b), c), d) și f) C. proc. pen., totuși se reține că probele în baza cărora este formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea motivului prevăzut de art. 453, lit. e) C. proc. pen., invocat de revizuent, astfel încât nu este îndeplinită și condiția prevăzută la art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.
Nerespectarea uneia sau mai multor dintre aceste condiții instituite de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., conduce la imposibilitatea soluționării pe fond a revizuirii, determinând respingerea ei ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, dar prin Decizia penală nr. 144/2016, din data de 4 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul-revizuent A. împotriva Sentinței penale nr. 1672/2015 a Judecătoriei Bacău.
Revenind la contestația în anulare formulată în cauză, Curtea a reținut următoarele:
Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și numai printr-o procedură având caracter excepțional.
Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii. Astfel sunt prevăzute condițiile care să permită posibilitatea declanșării acestor căi de atac.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare și de retractare.
Fiind o cale de atac extraordinară, nu lasă la libertatea părților să formuleze oricând o astfel de cerere și nici să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase definitivă.
În conformitate cu prevederile art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile expres prevăzute în aceste dispoziții legale.
Cazurile pentru care se poate formula contestație în anulare sunt următoarele:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Așa cum este cunoscut, în conformitate cu dispozițiile art. 431 și art. 432 C. proc. pen., soluționarea unei contestații în anulare parcurge două etape, respectiv, etapa admiterii în principiu, reglementată de art. 413 C. proc. pen. și etapa soluționării pe fond, prevăzută de art. 432 C. proc. pen.
Curtea a examinat mai întâi, în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii.
În prima etapă, cea a verificării admisibilității în principiu, Curtea are obligația de verifica îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: dacă hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare este definitivă;
a) dacă cerea de contestație în anulare a fost făcută în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen.;
b) dacă motivul pe care se sprijină contestația în anulare este dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.;
c) dacă în sprijinul contestației în anulare se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
În ceea ce privește această ultimă condiție, din examinarea textului a rezultat cu claritate că în sprijinul contestației în anulare fie se depun dovezi cu privire la motivul invocat, fie aceste dovezi sunt la dosar.
Numai în condițiile în care instanța de judecată constată că toate aceste condiții cumulative sunt îndeplinite admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
În condițiile în care una dintre condițiile cumulative enumerate mai sus nu este îndeplinită, instanța de control judiciar respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare.
Contestatorul a invocat cazurile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b) și i) C. proc. pen., respectiv: b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal și când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Referitor la motivul contestației în anulare prevăzut de art. 486 lit. b) C. proc. pen., așa cum este cunoscut, pentru a se invoca acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) când există un caz care pune în discuție o greșeală a instanței de apel în aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. e) - j) C. proc. pen.;
b) la dosar există probe din care rezultă incidența vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 lit. e) - j) C. proc. pen. și;
c) instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la acest caz de încetare a procesului penal și nu i-a dat eficiența prevăzută de lege.
Acest caz tinde să rezolve cauza în sensul încetării procesului penal, în temeiul unei cauze existente și dovedite în momentul pronunțării deciziei de instanța de apel.
Dacă instanța de apel, s-a pronunțat asupra cazului invocat, în sensul că nu există sau nu este dovedit, fiind o rezolvare definitivă a acestei chestiuni, cu autoritate de lucru judecat, nu se poate invoca pe calea contestației în anulare.
Ori, trebuie observat că aceste aspecte au fost invocate ca apărări și în faza de judecată a apelului, fiind analizate și respinse motivat de către instanța de control judiciar, astfel că cele hotărâte de instanța de apel au intrat autoritate de lucru judecat și nu mai pot fi invocate ca motive de contestației în anulare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport și de aspectele invocate de contestator, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile enumerate și analizate mai sus.
Referitor la motivul contestației în anulare prevăzut de art. 486 lit. i) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:
Hotărârile judecătorești rămase definitive capătă autoritate de lucru judecat, prezumându-se că ele reflectă adevărul (res judicata pro veritate habeter).
Autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale are un efect pozitiv și unul negativ, efectul pozitiv constă în aceea că hotărârea poate fi pusă în executare, iar efectul negativ împiedică exercitarea unei noi acțiuni penale împotriva aceleași persoane, pentru aceeași faptă (non bis in idem).
Autoritatea de lucru judecat operează numai în cazul în care, cu privire la o persoană, s-a desfășurat o judecată penală pentru o anumită faptă considerată infracțiune. În acest sens, pentru existența autorității de lucru judecat în materie penală se cere existența a două elemente identice între cauza penală judecată și cauza care urmează a fi soluționată, sau a fost soluționată printr-o altă hotărâre penală definitivă, și anume: identitatea de persoane și identitatea de obiect.
Prin rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești se încheie activitatea procesuală ordinară a judecării conflictului de drept penal.
Soluția cuprinsă în hotărârea definitivă este considerată că exprimă adevărul asupra faptelor și împrejurărilor deduse judecății (res judicata pro veritate habetur).
Această considerare este necesară pentru a statornici prestigiul justiției și stabilitatea activității jurisdicționale, fiind consacrată ca atare direct sau indirect în toate legislațiile, constituind o prezumție legală care nu poate fi înlăturată decât prin intermediul căilor extraordinare de atac sau prin alte instituții procesuale excepționale.
Prin lucru judecat se înțelege situația juridică rezultată din soluționarea definitivă a unui conflict dedus înaintea judecății.
Autoritatea de lucru judecat este puterea sau forța acordată de lege hotărârii judecătorești definitive de a fi executată și de a împiedica o nouă urmărire pentru același fapt.
Vechea jurisprudență franceză, în acord cu cele de mai sus, a reținut că: „Puterile judecătorului sunt stinse îndată ce el a pronunțat hotărârea. Orice modificare adusă ulterior hotărârii este contrară autorității lucrului judecat, în afară de dreptul judecătorului fie de a interpreta o dispoziție obscură sau echivocă, fie de a rectifica o eroare materială cu ajutorul elementelor produse de deciziune în ea însăși, fără a putea, pe cale de rectificare sau interpretare, să întindă un dispozitiv clar și precis la capete de concluziuni la care el a omis a statua”. Existența și recunoașterea puterii lucrului judecat se fundamentează pe justiție și securitatea juridică.
Pentru a se invoca autoritatea de lucru judecat se cer întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) existența unei hotărâri penale definitive;
b) o nouă acțiune penală îndreptată împotriva aceleiași persoane (eadem personae)
c) să fie vorba de același fapt material (idem factum).
a) Autoritatea de lucru judecat derivă din puterea pe care o au exclusiv hotărârile judecătorești definitive, celelalte acte procesuale ale organelor judiciare penale neavând această autoritate.
Așa după cum s-a arătat în literatura juridică, o hotărâre definitivă a unei instanțe penale își produce toate efectele atribuite de lege, inclusiv pe acela de a împiedica începerea sau continuarea procesului penal pentru aceeași faptă, chiar și atunci când hotărârea ar fi contrară legii și adevărului, întrucât acțiunea penală (unică pentru o infracțiune) s-a stins pe cale procesuală și numai când s-ar înlătura această cauză de atingere a acțiunii penale (prin desființarea hotărârii în căile extraordinare de atac) se poate relua exercițiul ei cu privire la aceeași faptă și persoană.
b) Cea de-a doua condiție presupune să se fi declanșat un proces penal împotriva aceleiași persoane; în alți termeni, aceeași persoană trebuie să aibă calitatea procesuală de învinuit sau inculpat.
Lipsa de identitate între celelalte părți din cauză nu are relevanță sub aspectul autorității de lucru judecat.
Din această perspectivă, reglementarea penală se deosebește fundamental de cea civilă, unde, pentru a se putea opune excepția autorității lucrului judecat, se cere ca litigiul să se poarte între aceleași persoane, în aceeași calitate și să existe aceeași cauză, în sensul de fundamentare juridică (același comodat, gaj, depozit etc.). De aici și deosebirea, în sensul că în civil autoritatea de lucru judecat este numai inter partes, spre deosebire de penal, unde soluția pronunțată are efecte erga omnes.
c) Cea de-a treia condiție care se cere îndeplinită pentru a exista autoritatea de lucru judecat vizează existența aceluiași fapt material.
În acest sens, corect s-a statuat în practica judiciară că, deși fapta săvârșită de inculpat în totalitatea ei constituie o singură activitate, dacă există pluralitate de infracțiuni sub forma unui concurs ideal, pronunțarea numai pentru una dintre infracțiunile concurente nu permite invocarea autorității de lucru judecat în cadrul tragerii la răspundere penală pentru cealaltă infracțiune din cadrul concursului, deoarece cu privire la aceasta nu s-a pronunțat instanța.
Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat când hotărârea anterioară se referă la alte fapte decât cele ce formează obiectul noii judecăți, chiar dacă toate faptele au fost săvârșite cu aceeași ocazie și în aceleași împrejurări.
Ori, din lucrările dosarului a rezultat că contestatorul nu a fost judecat în alte cauze penale, pentru aceleași fapte materiale, pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1631/P din data de 1 iulie 2014, pronunțată de Judecătoria Bacău, așa cum fost modificată prin Decizia penal nr. 1002 din data de 17 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.
Celelalte aspecte invocate de contestator, inclusiv aprecieri referitoare la legea mai favorabilă incidentă în cauza în care a fost condamnat, sunt apărări de fond, astfel că nu pot face obiectul unei contestații în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat apel condamnatul A.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 408 C. proc. pen. sunt supuse apelului. ”(1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
(3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor lunare atunci când partea, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.”
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Pentru aceste considerente - Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul condamnatului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei decizii pronunțată de Curtea de Apel Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie într-o cauză ce a avut ca obiect contestația în anulare care a fost formulată împotriva unei decizii pronunțată în calea de atac a apelului și care este definitivă.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON cheltuieli, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de către condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1027/2016 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2016.
Procesat de GGC - LM