Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 498/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 344 din 31 octombrie 2014 a Tribunalului Vrancea, s-au dispus, între altele, următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 6 (șase) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen. (1969), pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.;

- 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen.(1969), pentru infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 37 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.;

- 7 (șapte) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen. (1969), pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 37 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele principale și cele complementare aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta sa execute pedepsele cele mai grele, adică pedeapsa principala de 8 (opt) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, deci pedeapsa principala de 8 (opt) ani și 6 (șase) luni închisoare, alături de 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și d) C. pen. (1969).

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 83 C. pen. (1969), s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1092 din 4 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1335 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsă cu privire la care s-a dispus executarea alături de pedeapsa principală aplicată prin prezenta sentință, pedeapsa finală aplicată inculpatului fiind de 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și d) C. pen. (1969).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei.

Conform art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), s-au dedus din durata pedepsei principale aplicate inculpatului următoarele perioade: 28 august 2006, de la 13 septembrie 2006 până la 11 octombrie 2006 (reținerea și arestarea preventivă în dosarul care a atras starea de recidivă și aplicarea art. 83 C. pen. (1969) și de la 3 aprilie 2012 pana la 26 aprilie 2012 (reținerea și arestarea preventivă în acest dosar).

Au fost obligați, în solidar, inculpații A., B., C., D., E., F. și G. să plătească părții civile H. suma de 60.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-a constatat că victimele I. și J. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, în referire la art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în folosul statului, a următoarelor sume de bani, dobândite prin comiterea infracțiunilor: 2.940 RON și 1.500 euro.

S-au menținut măsurile sechestrului asigurător instituite în cursul urmăririi penale prin Ordonanțele nr. 224/D/P/2011 din 5 aprilie 2011 și 17 aprilie 2011, până la aducerea la îndeplinire a măsurilor de confiscare specială și extinsă.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, onorariile pentru apărătorii din oficiu, în ambele faze ale procesului, urmând a fi suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că prin Rechizitoriul nr. 224/D/P/2011 din 31 iulie 2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 329 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se, în esență, că, în vara anului 2011, împreună cu inculpații B., C. și D., au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, ca membru al grupului infracțional organizat, în vara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a cazat pe părțile vătămate H., K. și J., acestea fiind minore, în Hotelul „L.” pe care îl deținea în stațiunea Mamaia, în scopul exploatării acestora și a tras foloase de pe urma acestei activități, primind parte din banii astfel obținuți de către persoanele vătămate și, tot ca membru al grupului infracțional organizat, în vara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înlesnit practicarea prostituției de către inculpata M. și inculpata N., oferindu-le cazare în hotelul „L.” din stațiunea Mamaia și a tras foloase de pe urma acestei activități, primind parte din banii astfel obținuți.

Prin Sentința penală nr. 428 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis cererea de strămutare formulată de inculpatul A. și s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Vrancea, unde, cercetarea judecătoreasca a fost continuata cu audierea martorilor din cursul urmăririi penale, dar și a martorilor solicitați în apărare de inculpați, tot în ședința lipsită de publicitate, având în vedere că acest aspect a fost stabilit la Tribunalul Constanța, pe toată durata judecății.

Deși pe parcursul judecării la această instanță, dintr-o eroare a grefierului de ședință, s-au mai strecurat unele greșeli, în sensul că la începutul încheierii de ședință se trecea ședință publică, deși se stabilise anterior că ședința este nepublică pe toată durata judecății, aceste erori au fost îndreptate prin încheierea din 2 decembrie 2013.

Având în vedere că prin sentința de strămutare au fost menținute toate actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat cauza, Tribunalul Vrancea nu a mai reluat audierea parților și a martorilor audiați la Tribunalul Constanța.

La instanța de fond procurorul a formulat o cerere scrisă prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, având în vedere modificările aduse Codului penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, dar cererea nu a mai fost pusă în discuția părților pentru că înaintea dezbaterilor procurorul a renunțat la aceasta, susținând că legea veche este mai favorabilă inculpaților, astfel încât a solicitat condamnarea inculpaților conform încadrării juridice reținute prin rechizitoriu.

Ca și situație de fapt s-a reținut că, în vara anului 2011 inculpații A., B., C., și D., s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. Inculpatul A. asigura cazarea tinerelor prostituate în Hotelul „L.” pe care îl deținea în stațiunea Mamaia, iar ceilalți inculpați asigurau supravegherea și protecția prostituatelor, le înlesneau practicarea prostituției furnizându-le clienți, materiale publicitare (pliante - flyere), le cumpărau mâncare, haine, prezervative, lubrifiante ori alte obiecte de uz personal, le transportau uneori la alte hoteluri ori imobile unde întrețineau acte sexuale în schimbul unor sume de bani și, totodată, trăgeau foloase de pe urma practicării prostituției de către aceste tinere, însușindu-și sumele de bani astfel obținute.

Legătura dintre inculpatul A. și ceilalți inculpați era asigurată de inculpatul B., omul de încredere al acestuia, prin intermediul căruia se stabileau persoanele care închiriau camerele în care se practica prostituția și încasa parte din sumele obținute din practicarea prostituției. Inculpatul A., dincolo de faptul că avea cunoștință și permitea practicarea prostituției în camerele hotelului al cărui proprietar era în fapt și încasa prețul închirierii camerei, acesta dobândea și o parte din sumele obținute din practicarea prostituției de către fiecare tânără cazată la hotel.

S-a mai reținut că inculpații își petreceau timpul la hotel, stând la terasa din partea de nord a hotelului, unde se aflau și camerele în care erau cazate prostituatele, având același program ca și prostituatele, veneau la hotel în cursul după amiezii și stăteau până noaptea târziu, spre dimineață, după care plecau acasă. După ce tinerele prostituate intrau în camere pentru a dormi, ușile camerelor erau încuiate pe dinafară și erau descuiate a doua zi, în cursul după-amiezii, când se trezeau acestea. Inculpații se asigurau astfel că tinerele prostituate nu puteau fugi și nu puteau fi răpite de către alți proxeneți.

Inculpatul A., membru al grupului infracțional organizat, în vara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a cazat pe părțile vătămate minore H., K. și J., în Hotelul „L.”, în scopul exploatării acestora și a tras foloase de pe urma acestei activități, primind parte din banii astfel obținuți de către persoanele vătămate.

De asemenea, ca membru al grupului infracțional organizat, în vara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înlesnit practicarea prostituției de către inculpatele O. și P., oferindu-le cazare în Hotelul „L.” din stațiunea Mamaia și a tras foloase de pe urma acestei activități, primind parte din banii astfel obținuți.

Inculpatul A., prin intermediul inculpatului B., închiria camere din Hotelul „L.” tinerelor exploatate de către ceilalți inculpați.

Cu privire la inculpatul A. instanța de fond a constatat că acesta a fost audiat atât la urmărirea penală, cât și la instanță, la Tribunalul Constanța și a avut o atitudine constantă de nerecunoaștere a faptelor, susținând că dintre toți inculpații îl cunoaște doar pe B. care a lucrat ca paznic la hotelul său din Mamaia din vara anului 2011, și din vedere îi știe și pe inculpații C. și D., întrucât veneau în vizită la inculpatul B., că nu a vorbit niciodată cu ceilalți inculpați, cu excepția inculpatului B., că nu a primit nici un ban de la vreunul dintre inculpați, că el, ca patron al hotelului, avea interesul ca toate camerele să fie ocupate, dar de cazarea turiștilor se ocupau recepționerele și administratorul (audiat în calitate de martor, numitul R.), că inculpatul B. stătea la hotel tot timpul cu concubina sa, în cursul urmăririi penale) și că i-a văzut și pe ceilalți doi inculpați, însoțiți de fete, una dintre acestea fiind blondă (respectiv H.), dar că nu a avut cunoștință că în hotelul său se practică prostituția, deși a recunoscut în declarația de la urmărirea penală că în timpul sezonului estival zilnic se afla în recepție, iar noaptea dormea într-o cameră a hotelului. Aducându-i-se la cunoștință depoziția martorului R. potrivit căreia a existat o înțelegere între inculpații A. și B. ca cel din urmă să-i plătească o parte din sumele de bani obținute din prostituție, inculpatul A. a susținut că se afla în relații de dușmănie cu asociatul său, R., și că acesta a început să-l fure și că nu i-a cerut niciodată lui B. vreo prostituată, ci a apelat la acesta doar pentru a-i cere fete care făceau masaj erotic.

La Tribunalul Vrancea inculpatul A. nu a mai fost audiat, având în vedere că prin încheierea de strămutare s-au menținut actele întocmite de instanța de la care s-a strămutat cauza.

Acest inculpat a solicitat la termenul din 16 decembrie 2013 reaudierea tuturor inculpaților și a martorei S., redarea convorbirii telefonice din 21 august 2011, ora 22:37, probe asupra cărora instanța s-a pronunțat la acel termen, în sensul că s-a admis audierea convorbirii telefonice solicitate și s-au respins celelalte probe.

De asemenea, în apărarea inculpatului A. au fost audiați martorii T., U., V. și X.

După administrarea acestor probe, inculpatul a mai solicitat și probele cu expertiza grafoscopică pentru a se stabili dacă semnătura de pe declarația dată de martorul R. din cursul urmăririi penale aparține sau nu acestuia, având în vedere că acesta a dat declarații contradictorii în cele două faze ale procesului și expertiza informatică pentru a se stabili dacă vocea de pe interceptările din cauză îi aparține, probe respinse prin încheierea de ședință din 1 septembrie 2014.

Prima instanță a reținut că, deși inculpatul A. nu a recunoscut vreo infracțiune, în speță, exista suficiente probe care infirma declarațiile acestuia și susțin acuzarea, relevante fiind depozițiile martorului R. care a relatat, în cursul urmăririi penale, că, la data faptelor, era asociat și administrator la Hotel „L.” din Mamaia, în vara anului 2011 se afla zilnic la hotel, în special în recepție și noaptea dormea într-o cameră a hotelului, că inculpatul B. nu era angajat pe postul de paznic la acest hotel, ci a venit la hotel de prin anul 2007, unde a avut cazate fete care se prostituau, că acesta avea o înțelegere cu inculpatul A. ca, pe lângă 100 RON, prețul chiriei pentru o cameră să-i plătească și jumătate din câștigurile obținute din practicarea prostituției de către fetele cazate la hotel, înțelegere intermediată de martor, în sensul că jumătate din banii obținuți de inculpatul B., în jur de 1.000 euro/zi, erau predați martorului R., iar acesta îi dădea inculpatului A. De altfel, conform părerii acestui martor, inculpatul A. nu ar fi acceptat să știe că fetele se prostituau în hotelul lui, iar el încasa doar prețul pentru cazarea lor, diferența fiind însușită exclusiv de inculpatul B.

Acest martor și-a schimbat în totalitate declarația la instanța de fond, unde a fost audiat de două ori, susținând că la procuror a fost amenințat că dacă nu-i încriminează pe inculpații A. și B. va fi acuzat și el de complicitate la aceste infracțiuni și va fi arestat, el și soția lui. În prima declarație a mai susținut că nu-și amintește dacă declarația din cursul urmăririi a fost scrisă de mână și că declarația a fost consemnată la dictarea procurorului, el auzind cele dictate și nefăcând obiecțiuni, că un anume procuror de la Constanța care îl anchetează într-un dosar de evaziune fiscală l-a agresat fizic, motiv pentru care a și formulat plângere împotriva sa la Consiliul Superior al Magistraturii, motiv pentru care a dat acea declarație acuzatoare la adresa inculpaților A. și B. În cea de-a doua declarație, martorul a contestat semnătura sa, susținând că el a dat declarație olografă și nu pe formular, că procurorul de la Constanța l-a amenințat că îl arestează.

Instanța de fond a reținut declarația dată de martor în cursul urmăririi penale, și nu pe cele din faza de cercetare judecătorească, întrucât, în declarațiile date la instanță, martorul se contrazice în multe aspecte. Astfel, în prima declarație afirma că este posibil să fi fost audiat pe declarație tipizată și că în tot cazul a auzit cele dictate de procuror grefierei, dar nu a făcut obiecțiuni cu privire la aceste aspecte, pentru că, în a doua declarație, să conteste semnătura și să precizeze cu certitudine că el a dat declarație olografă și nu pe formular. Adică la data de 3 iunie 2013, când a fost audiat prima dată la instanță, dată care era mai aproape de data pretinselor fapte, martorul a susținut că nu-și amintește exact dacă declarația a fost scrisă de mână, iar după aproape 1 an de zile, la 31 martie 2014 același martor știe cu precizie că a dat declarație olografă, pe o coală de hârtie A4 și pe o singură pagină, aspect necredibil.

În al doilea rând prima instanță a mai observat că martorul se contrazice și cu inculpatul A., care a afirmat că martorul a dat declarații acuzatoare la adresa lui pentru că sunt în relații de dușmănie întrucât martorul închiria camere la hotel clandestin, aspect nesusținut de martorul R. în nicio depoziție.

Cu privire la afirmațiile martorului referitoare la amenințările procurorului de la Constanța, prima instanță a reținut că nu au fost dovedite, simpla plângere nefăcând dovada formulării acesteia câtă vreme nu este înregistrată la forul căreia se susține că i-a fost trimisă, iar acest procuror nu are nicio legătură cu prezenta cauza, rechizitoriul fiind întocmit de alt procuror;

Pe de altă parte, s-a mai reținut că martorul R. a fost trimis în judecată în Dosarul nr. x/231/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Focșani, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, tocmai în legătură cu cele trei declarații date în cauza prezentă.

Totodată, s-a mai observat că declarația martorului din cursul urmăririi penale se coroborează cu o discuție avută cu inculpatul A. la 30 august 2011, ora 07:27:28, redată în rechizitoriu.

Pe de altă parte, instanța de fond a arătat că partea vătămată H., în declarațiile date atât la urmărirea penală, cât și la Tribunalul Constanța, a afirmat că în ziua în care a ajuns la Hotelul „L.”, numitul „B.” i-a spus ca patronul hotelului se numește A. și i l-a prezentat în restaurant unde era și o petrecere. În seara respectivă, numitul A. l-a sunat pe „B.”, iar acesta i-a spus să ia prezervativ și i-a indicat o cameră la care sa urce. Acolo era numitul A., care a întrebat-o de unde este și ce vârsta are, iar ea i-a spus că este din Vaslui și are 19 ani, întrucât așa spunea tuturor clienților, la solicitarea inculpatului C. Numitul A. nu a crezut și i-a spus că este mai mică. Partea vătămată a întreținut acte sexuale normale și orale cu acesta în acea seară, dar și ulterior, de mai mule ori.

Părțile vătămate H. și K. l-au recunoscut din planșa foto pe inculpatul A.

Partea vătămată K., la urmărirea penală și la Tribunalul Vrancea a arătat că, după ce a fost adusă de către inculpatul C. la Hotelul „L.”, i-a spus numitului „B.” că este căutată de poliție, iar acesta a dus-o la inculpatul A. care i-a promis că o ajută dacă întreține cu el acte sexuale. Partea vătămată a declarat că a întreținut acte sexuale cu inculpatul.

Deși și această victimă și-a schimbat inițial declarația de la urmărirea penală, atunci când a fost audiată la Tribunalul Constanța, după ce a fost începută urmărirea penală împotriva ei pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, a înțeles să declare adevărul în cauză, respectiv că cele menționate de ea în prima declarație dată la procuror corespund adevărului.

Inculpatul C. a afirmat că pe inculpatul A. îl vedea zilnic la Hotelul „L.”, că acesta cunoștea faptul că fetele lui „B.” se prostituau, că întreținea acte sexuale cu toate fetele noi care se cazau și practicau prostituția în hotel, că o trimitea pe G., recepționeră (G.) și vorbea cu „B.” dacă fata care îl interesa era la acesta și că alte fete au întreținut acte sexuale cu inculpatul.

De asemenea, a mai precizat că tot în Hotelul L., la etajul întâi, pe partea dinspre Năvodari, mai erau cazate doua tinere, „Y.” și „Z.”, care se prostituau pentru niște băieți din Călărași, că, la un moment dat „B.” s-a certat cu aceia, însă i-a împăcat inculpatul A., aspecte din care rezultă că acuzatul cunoștea foarte bine faptul că se practică prostituția.

Inculpatul B. a afirmat ca inculpații C. și D., precum și partea vătămată J. au fost cazați la Hotelul „L.” în vara anului 2011.

Însuși inculpatul A. a afirmat că, în cursul sezonului estival, zilnic se afla în recepție, iar noaptea dormea într-o cameră a hotelului, că doi dintre inculpați (C. și D.), pe care i-a recunoscut la sediul parchetului, au fost cazați o perioadă la Hotelul „L.” și că erau prieteni cu B., că i-a văzut pe cei doi tineri și însoțiți de fete, una dintre acestea fiind blondă. Aceștia stăteau mai mult pe terasa hotelului dinspre faleză. La fel și B. Acesta din urma stătea mai tot timpul cu concubina sa, dar mai plecau și la Tuzla acasă la el.

De altfel, la Tribunalul Constanța, inculpatul B. a uzat de dreptul la tăcere, probabil pentru a evita situația celuilalt inculpat, C., care a susținut că în prima declarație la procuror s-au făcut presiuni asupra sa și de aceea nu este adevărată, susținere înlăturată de instanță întrucât inculpatul nu a făcut minime dovezi în acest sens.

A mai arătat instanța de fond că toate probele indicate anterior în privința inculpatului A. se coroborează cu convorbirile și comunicările telefonice interceptate în cauză și din acestea rezultă, fără echivoc, că acest inculpat îi cunoștea pe ceilalți trei, B., C. și D., că știa despre faptul că în hotelul lui se practica prostituția, în sensul că fiecare dintre cei trei inculpați aveau fete cazate la hotel care practicau prostituția în favoarea lor și că din câștigurile astfel obținute inculpatul A. primea jumătate. Ca inculpatul A. știa că în hotel se practica prostituția rezultă și din împrejurarea, relatată chiar de el, că în sezonul estival toată ziua se afla la recepția hotelului, iar noaptea dormea într-o cameră a hotelului, iar tot hotelul era prevăzut cu camere video, astfel încât nimic nu se putea întâmpla în hotel fără știrea acestuia. Pe de altă parte, nu este credibil că, dacă inculpatul A. știa că în hotelul său se practica prostituția și se obțin venituri substanțiale din această activitate (dacă este să avem în vedere doar sumele de bani găsite în conturile inculpatului B. și a mamei acesteia de 30.000 euro și 39.000 RON, în condițiile în care B. nu are vreo dovada la dosar că ar fi fost salariat în vreo perioadă, iar mama acestuia s-a ocupat cu agricultura), el să nu „beneficieze” de nicio sumă de bani, dar să accepte ca hotelul lui să fie folosit într-o activitate ilegală.

A apreciat prima instanță că martorii audiați la propunerea inculpatului A., respectiv T., U., V. și X. nu pot înlătura probele anterior analizate, câtă vreme toți sunt ori au fost salariați ai Hotelului „L.” din Mamaia, una dintre martore chiar având o relație sentimentală cu inculpatul, și toți au recunoscut ca și la instanță, în vederea audierii, s-au deplasat cu autoturismul inculpatului condus de acesta, astfel încât s-a apreciat că nu pot fi obiectivi în cauză, inculpatul încercând să-și constituie probe pro causa.

Pentru motivele expuse, tribunalul a reținut că în privința inculpatului A. prezumția de nevinovăție de care orice inculpat se bucura a fost răsturnată, iar prin probele propuse și administrate de acest inculpat nu s-a reușit dovedirea faptului că inculpatul este nevinovat, așa cum constant a susținut.

Astfel, faptele inculpatului A. care, în vara anului 2011, împreună cu inculpații B., C. și D. au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, ca membru al grupului infracțional organizat, în vara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a cazat pe părțile vătămate H., K. și J., acestea fiind minore, în Hotelul „L.” pe care îl deținea în stațiunea Mamaia, în scopul exploatării acestora și a tras foloase de pe urma acestei activități, primind parte din banii astfel obținuți de către persoanele vătămate și, ca membru al grupului infracțional organizat, în vara anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înlesnit practicarea prostituției de către O. și P., oferindu-le cazare în Hotelul „L.” din stațiunea Mamaia și trăgând foloase de pe urma acestei activități, primind parte din banii astfel obținuți, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și proxenetism, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969)

Având în vedere că de la data comiterii infracțiunilor până la judecarea cauzei, a intrat în vigoare noul C. pen. la 1 februarie 2014, s-a apreciat că se impune, potrivit art. 5 C. pen., a se identifica legea penală mai favorabilă fiecărui inculpat. Astfel, prima instanță a apreciat că, în privința inculpatului A., care a comis infracțiuni în formă continuată potrivit Codului penal din 1969, dar pentru care, în actuala codificare nu mai sunt îndeplinite condițiile unității de infracțiune, mai favorabilă este legea penală anterioară.

S-a mai constatat că, din fișele de cazier judiciar aflate în dosar, a rezultat că inculpatul A. mai are alte 6 condamnări anterioare, pentru primele 5 intervenind reabilitarea de drept (pedeapsa cu amendă sau cu închisoarea de până la 1 an). În schimb, cea de a șasea condamnare, de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată prin Sentința penală nr. 1092/2009 a Tribunalului București, secția I penală atrage starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (1969). Tot față de ultima condamnare, s-a apreciat că sunt aplicabile și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 și art. 83 C. pen. (1969). De asemenea, s-a constatat că inculpatul a mai fost arestat preventiv în alte două dosare, de către Tribunalul Constanța.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), dar și cele ale art. 74 C. pen. și anume: gradul de pericol social al infracțiunilor, împrejurările și modul de comitere a acestora, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, natura și gravitatea rezultatului produs, dar și persoana inculpaților, conduita acestora după săvârșirea infracțiunilor, dar și în cursul procesului, antecedentele lor penale. S-a apreciat că faptele săvârșite prezintă un pericol social ridicat, având în vedere consecințele pe care le generează acest gen de infracțiuni. Pericolul social ridicat mai rezultă din modalitatea comiterii faptelor, prin exercitarea de violente, amenințări, multitudinea faptelor comise, a persoanelor traficate, vârsta acestora și perioada mare de timp în care inculpații au acționat, caracterul continuat al faptelor, scopul urmărit de inculpați, respectiv obținerea unor beneficii materiale importante prin exploatarea unor tinere minore vulnerabile și fără experiență de viață, precum și consecințele negative asupra acestor tinere.

De asemenea, s-a avut în vedere și gradul de participare la comiterea infracțiunilor, faptul că inculpatul A. a comis infracțiunile și în calitatea lui de acționar la un hotel din Mamaia pe care a înțeles să-l folosească pentru a obține venituri considerabile dintr-o activitate penală, împrejurarea că acest inculpat, dar și ceilalți 3 (D., B. și C.) au comis mai multe infracțiuni, ei hotărând să se constituie într-o adevărată rețea pentru a obține câștiguri ilicite fabuloase, pe când ceilalți inculpați din cauză doar au sprijinit acest grup ori au aderat la el. S-au mai avut în vedere antecedentele penale ale inculpatului, faptul că a mai fost condamnat de 6 ori, ceea ce denota o înclinație către zona infracțională, conduita sa de pe durata procesului, faptul că la audiere s-a declarat jignit de acuzațiile care i se aduc, negând constant faptele, invocând în apărare pretinse relații de dușmănie cu procurori din Constanța ori încercând tergiversarea soluționării cauzei prin formularea de diverse cereri, inclusiv a uneia de recuzare, respinsă ca nefondată.

Referitor la victimele infracțiunilor de trafic de minori, prima instanță a arătat că au avut desemnați apărători din oficiu încă de la Tribunalul Constanța, fiind audiate la instanță, dar și la urmărirea penală. I. și J. nu au solicitat pretenții pe latura civilă de la inculpați, dar au susținut că se consideră victime ale traficului de minori, fiind citate ca părți vătămate, iar K. și H., au solicitat expres să participe la proces și despăgubiri civile respectiv suma de 3.100 euro daune morale (solicitate de victima K.), doar de la inculpatul C., și 60.000 RON daune morale (solicitate de victima H.), de la toți inculpații.

Instanța de fond a apreciat că aceste daune sunt întemeiate, având în vedere traumele suferite de cele două victime. H. avea doar 13 ani când a fost recrutată de AA. și vândută ulterior lui C., adusă mai întâi la Hotelul „L.” din Mamaia și apoi la diferite apartamente din Constanța pentru a se prostitua în folosul inculpatului C. și a celorlalți membrii ai grupului. A fost racolată dintr-un sat din județul Vaslui, având o situație mai grea în familie, se certase cu mama ei, iar oferta venită din partea inculpaților probabil i s-a părut a fi o salvare. Din declarația acesteia a rezultat că, până a ajunge în Constanța, nu a avut vreun iubit sau vreun prieten măcar și, deci, nu avea nici un fel de experiență de viață. Ajunsă la Hotelul „L.”, tot conform declarației acesteia, primul care a întreținut acte sexuale cu aceasta a fost inculpatul C., apoi și „patronul” A., care și el a recunoscut la instanță ca este posibil să se fi culcat cu ea. Au urmat clienții al căror număr nu-l mai reține, sechestrarea în apartamentele din Constanța, de unde nu avea voie să iasă afară decât însoțită și nu avea zile libere, iar dacă protesta era lovită de inculpatul C. Cealaltă minoră K. a ajuns victima a proxeneților fugind dintr-un centru pentru minori și fiind cumpărată de BB. de la martorul CC. și, ulterior, vândută inculpatului C. pentru 500 euro. Inculpatul BB. o forța să facă prostituție „la stradă” și, la refuzul acesteia, a fost vândută inculpatului C. Acesta, pe lângă faptul că a exploatat-o sexual, obținând câștiguri importante de pe urma ei, a exercitat și violențe fizice de câte ori victima protesta la deciziile luate de inculpat în ce o privea.

Prima instanță a apreciat că este de netăgăduit că cele două victime au suferit prejudicii morale de pe urma activității infracționale la care au fost supuse de inculpați și acestea trebuiesc compensate. Față de traumele îndurate și raportat la sumele importante de bani obținute de inculpați ca urmare a exploatării sexuale ale celor două victime, sumele solicitate de aceste două victime, de 3.100 euro și 60.000 RON, au fost apreciate chiar modeste, astfel încât, prima instanță a acordat sumele solicitate cu titlu de despăgubiri morale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, între alții, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea, inculpatul A.

Procurorul a apreciat hotărârea pronunțată de instanța de fond ca fiind, pe de o parte, nelegală întrucât instanța de fond a omis să dispună, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, republicată, prelevarea de probe biologice de la inculpații A., B., C., D., E., F. și G., având în vedere pronunțarea unei soluții de condamnare a acestora, iar, pe de altă parte, netemeinică, deoarece, la individualizarea pedepselor nu s-a evaluat corespunzător întreaga activitate infracțională derulată în vara anului 2011 și 2012,pedepsele aplicate fiind nejustificat de mici

Inculpatul A. a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

- primul motiv de apel a vizat compunerea completului de judecată care a pronunțat sentința penală apelată, susținându-se că, la dosar, se află atașat Procesul-verbal din 25 aprilie 2014 din care a rezultat că judecătorul inițial învestit era în concediu medical, situație în care s-a dispus ca un alt judecător să intre în ședința din 28 aprilie 2014. Ulterior, la termenul din data de 19 mai 2014, la judecarea cauzei a participat un alt judecător, care avea să și pronunțe hotărârea apelată, însă la dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris care să justifice modificarea completului inițial învestit. Tot în legătură cu compunerea completului de judecată, s-a mai susținut că doamna judecător EE. a fost anterior judecător la Tribunalul Constanța, instanță de la care s-a strămutat dosarul, și care a fost colegă de birou cu soția procurorului cu care inculpatul A. se află în conflict. S-a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu menținerea actelor efectuate până la data de 19 mai 2014;

- în legătură cu infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, s-a arătat că, probatoriul administrat relevă împrejurarea că inculpatul A. îl cunoștea exclusiv pe inculpatul B., care presta activitatea de pază salarizată la Hotelul „L.”, iar nu și pe coinculpații C. și D., astfel încât constituirea grupului infracțional nu se putea realiza întrucât era necesară cel puțin o a treia persoană. În cauză nu există convorbiri interceptate și înregistrate pe care inculpatul A. să le fi purtat cu inculpații C. și D., astfel încât nu se poate susține constituirea unui grup infracțional de către A. alături de ceilalți inculpați.

Tot în legătură cu infracțiunea de grup infracțional organizat s-a menționat că nu a existat scopul obținerii de foloase materiale întrucât din bilanțul contabil al societății inculpatului, rezultă că în anul 2011 a avut încasări de peste 800.000 RON, astfel încât acesta nu avea nevoie să se organizeze cu cineva pentru a obține câștiguri;

- în legătură cu infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2003 (actualmente art. 211 C. pen.), s-a arătat că, din declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor, nu a rezultat că vreuna dintre părțile vătămate să fi menționat despre faptul că inculpatul A. le-ar fi amenințat, sechestrat ori indus în eroare într-un fel sau altul și că acesta cunoștea vârsta lor reală. În principal însă, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sau în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (nu există intenție directă calificată prin scop - exploatarea victimei), în cauză, neexistând elemente probatorii din care să rezulte inculpatul că ar fi avut știință că cele persoane vătămate minor erau exploatate sexual;

- referitor la infracțiunea de proxenetism s-a arătat că acuzația se întemeiază, exclusiv, pe declarația martorului R., care este contrazisă de alte probe administrate în cauză și s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.;

- în subsidiar, s-a susținut că ar putea rămâne în discuție doar infracțiunea de trafic de minori sau infracțiunea prevăzută de art. 141 din Legea nr. 678/2001, respectiv de art. 216 C. pen. în legătură persoanele vătămate, situație în care se poate aprecia că legea penală mai favorabilă este noua reglementare;

- într-un ultim subsidiar s-a învederat că, în măsura în care s-ar considera că inculpatul este vinovat și că este necesară aplicarea unei pedepse, să fie avut în vedere, la individualizare, faptul că inculpatul ar fi cazat și tras foloase pe o perioadă de o lună (august 2011), în timp ce pentru restul inculpaților s-a reținut o perioadă mult mai mare, locații diferite, situații de fapt mult mai ample și cu beneficii mult mai mari.

S-a solicitat, de asemenea, deducerea din pedeapsă a perioadei în care inculpatul a fost arestat preventiv în cauza nr. 52/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța (22 noiembrie 2000 - 19 iulie 2002);

- un ultim aspect a vizat confiscarea sumelor de bani, care s-a făcut nelegal întrucât acestea au fost ridicate de la domiciliul fostei soții a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 1379/A din 8 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vrancea și de inculpatul A., a fost desființată, în parte, sentința primei instanțe și, în rejudecare, au fost înlăturate dispozițiile privind soluționarea acțiunii penale față de inculpatul-apelant A.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A.:

- din două infracțiuni, respectiv trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969) și proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.;

- din infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor sus-menționate.

În baza art. 213 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și k) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism și s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor sus-menționate.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen., au fost contopite pedepsele principale, pedepsele complementare și pedepsele accesorii aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită la 4 ani și 6 luni închisoare, 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și k) C. pen. și pedeapsa accesorie constând în interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și k) C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 83 C. pen. (1969), a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1092 din 4 decembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă la data de 4 aprilie 2011, și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa principală mai sus stabilită, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și k) C. pen. și pedeapsa accesorie constând în interzicerea, pe durata executării pedepsei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f) și k) C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., au fost deduse din durata pedepsei principale aplicate inculpatului perioadele executate de acesta de la 22 noiembrie 2000 până la 19 iulie 2002, de la 13 septembrie 2006 până la 11 octombrie 2006 și de la 3 aprilie 2012 până la 26 aprilie 2012, precum și reținerea din data de 28 august 2006.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilurilor genetice ale acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat ca fiind nefondată solicitarea inculpatului A. de trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea, pentru considerente vizând compunerea completului de judecată care a pronunțat sentința penală apelată.

S-a constatata că, într-adevăr, la instanța de fond la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte modalitatea în care cauza de față a fost repartizată spre soluționare dnei. judecător EE., însă această omisiune nu conduce în mod automat la constatarea nulității hotărârii. Într-adevăr, efectuând verificări după rămânerea cauzei în pronunțare, Curtea a constatat că, prin Hotărârea nr. 19 din 29 aprilie 2014 a Colegiului de conducere al Tribunalului Vrancea s-a dispus, printre altele, „preluarea completelor fond penal Fp3 și fond penal C.2 crimă organizată de către doamna judecător EE., începând cu data de 5 mai 2014” (art. 5 din hotărârea menționată). Or, așa cum rezultă din fișa întocmită cu ocazia înregistrării dosarului pe rolul Tribunalului Vrancea, cauza a fost inițial repartizată, la data de 26 aprilie 2013, completului de fond penal „C.2 crimă organizată”, așadar completului care ulterior a fost preluat de către doamna judecător EE.

Această modalitate de repartizare a cauzelor corespunde prevederilor art. 99 alin. (12) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.

Totodată, Curtea a apreciat că nu pot fi primite nici susținerile în sensul că doamna judecător EE. ar fi fost incompatibilă să soluționeze cauza întrucât a fost anterior judecător la Tribunalul Constanța, instanță de la care s-a strămutat dosarul, și că a fost colegă de birou cu soția procurorului cu care inculpatul A. se află în conflict. Chiar dacă împrejurările de fapt invocate au existat în realitate, în lipsa altor elemente probatorii acestea nu pot conduce la concluzia că doamna judecător ar fi fost părtinitoare și, pe cale de consecință, nu pot determina nulitatea absolută a sentinței penale apelate. Susținerile inculpatului, referitoare la lipsa de independență și imparțialitate a doamnei judecător, au fost apreciate ca simple speculații, fără nicio susținere în actele și lucrările dosarului, și, mai mult, s-a observat că procurorul care a instrumentat cauza nu este același cu procurorul cu care inculpatul A. afirmă că s-ar afla în conflict.

În ceea ce privește situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea a apreciat, contrar susținerilor formulate de inculpat, că aceasta este corectă, rezultând cu certitudine din mijloacele de probă administrate în cauză, atât existența infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, cât și a infracțiunilor de trafic de minori și, respectiv, de proxenetism.

În privința inculpatului A., Curtea a reținut că pe tot parcursul procesului penal acesta a avut o atitudine de nerecunoaștere a infracțiunilor deduse judecății în sarcina sa, din mijloacele de probă administrate în cauză (mai cu seamă din interceptările efectuate) rezultând cu certitudine că acesta cunoștea faptul că în hotelul pe care îl administra se practica prostituția.

În acord cu judecătorul fondului, Curtea a reținut ca fiind relevantă în cauză și declarația martorului R. dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că inculpatul se afla zilnic în incinta hotelului, iar noaptea dormea într-o camera din hotel, în vreme ce inculpatul B. nu a fost niciodată angajat, ci a venit la hotel în anul 2007, unde a avut cazate mai multe fete care se prostituau. Acest martor a făcut precizări și despre înțelegerea pe care inculpatul A. o avea cu inculpatul B. în sensul că, pe lângă prețul chiriei pentru o cameră, acesta din urmă să-i plătească și jumătate din câștigurile obținute din practicarea prostituției de către fetele cazate la hotel.

Deși și-a schimbat ulterior declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, martorul nu a motivat temeinic această schimbare, instanța de fond reținând în mod corect că declarația inițială corespunde adevărului. Pe lângă argumentele prezentate de instanța de fond la înlăturarea declarațiilor date de martorul R. în faza de cercetare judecătorească (unde a fost audiat de două ori), Curtea a observat că sinceritatea declarațiilor date de martor în faza de urmărire penală rezultă din chiar conținutul acestora, martorul furnizând relații cu privire la existența unei înțelegeri între inculpații A. și B. încă din anul 2007 (anul în care inculpatul B. a venit la Hotelul „L.”), în condițiile în care obiectul cauzei viza activitatea infracțională desfășurată în vara anului 2011. Or, dacă declarațiile din faza de urmărire penală ar fi fost date sub presiune, așa cum a afirmat ulterior martorul, o asemenea precizări nu ar fi avut cum să apară.

Curtea a mai constatat că, din convorbirile telefonice interceptate și redate în rechizitoriu, a rezultat că inculpatul A. cunoștea faptul că în Hotelul „L.” se practică prostituția. Astfel, din convorbirile din data de 5 august 2011, ora 00:23:42, respectiv 7 august 2011, ora 06:42:36, a reieșit că inculpatul A. l-a întrebat pe martorul R. care este totalul încasărilor, că inculpatul A. primea nu doar bani care proveneau din vânzarea care se făcea pe terasa hotelului, ci și bani de la inculpatul B., care nu puteau proveni decât din proxenetism, ceea ce confirmă, în mod evident, declarația martorului R., referitoare la modalitatea în care banii proveniți din proxenetism ajungeau de la inculpatul B. la inculpatul A.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că pentru existența infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat nu este necesar ca toți membrii grupului infracțional să se cunoască între ei și să colaboreze în mod direct, fiind suficient ca legătura între membrii grupului infracțional să se facă de la un palier la altul. În speță, s-a apreciat că este evident că inculpatul A. ținea legătura numai cu inculpatul B., care se ocupa efectiv de organizarea și supravegherea activității de proxenetism, ferindu-se să intre în contact cu alte persoane. La rândul său, inculpatul B. îi coordona pe inculpații D. și C., în cauză existând date și în sensul că, similar acestor doi inculpați, ar mai fi acționat și „niște băieți din Călărași” pentru care se prostituau alte două fete, „Y.” și „Z.”, despre care inculpatul C. a declarat că s-au certat la un moment dat cu inculpatul B., „însă i-a împăcat A.”. De asemenea, din declarația persoanei vătămate H., coroborată cu declarația inculpatului C., rezultă că, atunci când pleca de la terasă, inculpatul B. îi chema pe unul dintre inculpații D. sau C., pentru a supraveghea fetele.

Totodată, Curtea a apreciat că, în privința inculpatului A., probele administrate în cauză, astfel cum au fost detaliate în considerentele sentinței penale apelate, se coroborează cu convorbirile și comunicările telefonice interceptate, din acestea rezultând, dincolo de orice îndoială, că inculpatul îi cunoștea pe B., C. și D., chiar dacă nu intra în contact direct cu ultimii doi, că știa despre faptul că în Hotelul „L.” se practica prostituția, în sensul că fiecare dintre cei trei inculpați aveau cazate la hotel fete care practicau prostituția în favoarea lor și că din câștigurile obținute de aceștia inculpatul A. primea o parte.

Așa fiind, Curtea a apreciat că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și, pe cale de consecință, nu au fost primite cererile de achitare formulate de inculpat.

Totuși, în acord cu susținerile inculpatului A., Curtea a apreciat că în cauză nu rezultă cu certitudine împrejurarea că acesta a cunoscut faptul că unele dintre tinerele care se prostituau la Hotelul „L.” erau și exploatate de ceilalți inculpați, acesta având reprezentarea că relațiile dintre fetele care prostituau și proxeneții lor erau unele de colaborare, respectiv că persoanele vătămate practicau prostituția de bunăvoie. În fapt, inculpatul nu s-a implicat deloc în activitatea de organizare și coordonare a activității de prostituție, cei care făceau aceasta fiind inculpatul B., ajutat de inculpații D. și C., dar și de martorele N. și M. Singura declarație din care s-ar putea deduce că inculpatul A. ar fi putut cunoaște că unele dintre fetele care se prostituau ar fi putut fi exploatate este aceea a persoanei vătămate K., dată pentru prima dată în fața instanței de apel, dar care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză.

Așa fiind, Curtea a considerat că întreaga activitate infracțională a inculpatului A. se circumscrie infracțiunii de proxenetism, în forma înlesnirii practicării prostituției (prin punerea la dispoziție a camerelor din hotel în care fetele care se prostituau întrețineau relații sexuale cu clienții), respectiv a obținerii de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției (pe lângă chiria aferentă camerelor închiriate inculpatul primind și parte din sumele obținute de fetele care se prostituau).

Însă, contrar susținerilor inculpatului, Curtea a apreciat că acesta a cunoscut faptul că unele dintre fetele care se prostituau erau minore, elocvente în acest sens fiind declarațiile persoanelor vătămate H. și K. Raportat la felul în care arătau persoanele vătămate (H. precizând chiar că inculpatul nu a crezut-o când i-a spus că are 19 ani și a afirmat că este mai mică), faptul că inculpatului nu i s-a spus în mod expres că acestea erau minore nu este de natură a înlătura reținerea acestei agravante, acesta putându-se edifica asupra acestei împrejurări prin efectuarea unor demersuri minime, cum ar fi chestionarea inculpatului B. sau solicitarea cărților de identitate ale persoanelor vătămate, despre care avea cunoștință că erau cazate în hotel.

În altă ordine de idei, Curtea a apreciat că în privința inculpatului A., nu se poate pune problema încălcării dreptului la un proces echitabil. Interceptările efectuate în cauză s-au făcut în baza unor autorizații emise de judecătorul de la instanța competentă, cu respectarea dispozițiilor legale în această materie. Unele inexactități relevate de inculpat, apărute în transcrierile convorbirilor interceptate, ori omisiunea procurorului de a relua în cuprinsul rechizitoriului anumite convorbiri, pe care nu le-a considerat relevante, nu constituie împrejurări de natură a conduce la concluzia că inculpaților le-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în accepțiunea art. 6 din Convenția europeană.

Raportat la toate aceste considerente, Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din două infracțiuni, de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969) și proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. a) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv din infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (1969), în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. Curtea a apreciat că în privința inculpatului A. este mai favorabilă actuala reglementare, datorită limitelor mai mici de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului.

Totodată, Curtea a dispus condamnarea inculpatului A. la pedepse principale orientate spre minimul special prevăzut de lege mai cu seamă pentru că, în modalitatea în care au fost comise, infracțiunile nu relevă o periculozitate deosebită a apelantului, acesta neîntrebuințând violențe sau amenințări pentru atingerea scopului infracțional. Aplicarea față de inculpat de pedepse complementare implică și aplicarea unor pedepse accesorii cu același conținut, pe durata executării pedepsei principale, la stabilirea drepturilor a căror exercitare urmează a fi interzisă Curtea ținând seama de faptul că, în cazul infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, legea prevede aplicare obligatorie de pedepse complementare și accesorii, dar și de gravitatea concretă a infracțiunilor, cât și de natura lor (fiind vorba despre infracțiuni comise asupra unor minori). În opinia Curții, în favoarea inculpatului nu au putut fi reținute circumstanțe atenuante, atât din cauza împrejurărilor reale ale cauzei (natura și întinderea infracțiunilor), cât și pentru că acesta este recidivist.

Cu privire la perioadele de arest preventiv executate ce urmează a fi deduse, Curtea a apreciat că se impune deducerea inclusiv a perioadei de arest preventiv efectuat în cauza în care inculpatul a fost scos de sub urmărire penală, chiar dacă acesta a primit și despăgubiri pentru această perioadă, întrucât prevederile art. 72 C. pen. nu fac distincție între situația în care inculpatului i s-au acordat despăgubiri și situația în care acesta nu a primit vreo reparație.

Referitor la apelul declarat de Parchet, raportat și la considerentele deja expuse, Curtea a apreciat că acesta este fondat numai în ceea ce privește al neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008. Într-adevăr, potrivit acestei dispoziții legale, prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din același act normativ este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei. Conform art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, S.N.D.G.J. conține profile genetice, date cu caracter personal și date despre caz, corespunzătoare persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa la legea menționată la pedeapsa închisorii, precum și persoanele pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei. În fine, Anexa la Legea nr. 76/2008 prevede, la punctele 15 și 16 infracțiunile de trafic de minori și proxenetism ca fiind infracțiuni pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice ale persoanelor condamnate în S.N.D.G.J.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca fiind nefondat celălalt motiv de apel invocat de procuror, considerentele expuse cu ocazia argumentării reindividualizării pedepselor, în sensul reducerii acestora, constituind - în egală măsură - motivele pentru care instanța a înțeles să nu dea curs solicitării formulate de procuror, de majorare a sancțiunilor aplicate.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat FF. (cu delegație seria GL nr. 0140747/16 mai 2016), la data de 16 mai 2016.

În cuprinsul cererii de recurs formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 C. pen. nu există nicio o probă din care să rezulte că grupul infracțional organizat a fost format din trei sau mai multe persoane, în condițiile în care recurentul nu i-a cunoscut niciodată pe coinculpații C. și D., ci doar pe inculpatul B., iar, pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., din actele și lucrările dosarului (declarațiile martorilor și coinculpaților) rezultă că nu s-a realizat niciun act specific acestei infracțiuni, interpretându-se eronat situația de fapt reținută în cauză.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 288/RC pronunțată la 8 septembrie 2016 în Dosarul nr. y/118/2012, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1379/A din 8 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. 3031/1/2016.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, că pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 C. pen. nu există nicio o probă din care să rezulte că grupul infracțional organizat a fost format din trei sau mai multe persoane, în condițiile în care nu i-a cunoscut niciodată pe coinculpații C. și D., ci doar pe inculpatul B., iar, pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., din actele și lucrările dosarului (declarațiile martorilor și coinculpaților) reiese că nu s-a realizat niciun act specific acestei infracțiuni, interpretându-se eronat situația de fapt reținută în cauză, motiv pentru care se impune achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, se constată că inculpatul A. a fost condamnat de instanța de apel pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. și a infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se, în esență, că, în vara anului 2011, împreună cu alți 3 coinculpați au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, și că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ca și membru al grupului infracțional organizat, a pus la dispoziția persoanelor vătămate minore camere în Hotelul L. deținut în stațiunea Mamaia, unde acestea se prostituau, obținând foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, în sensul că, pe lângă chiria aferentă, primea și o parte din sumele dobândite de fetele care întrețineau relații sexuale cu clienți.

Or, prin criticile formulate de inculpatul A. cu privire la lipsa elementelor de tipicitate atât a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, sub aspectul neîndeplinirii condiției privind numărul de trei persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., cât și a infracțiunii de proxenetism, ca urmare a inexistenței foloaselor patrimoniale obținute de pe urma practicării prostituției de către persoanele vătămate, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

În aceste condiții, Înalta Curte, raportându-se la situația de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, constată că, în cauză, grupul organizat a fost format din inculpații A., B., C. și D., dar și că recurentul a înlesnit practicarea prostituției prin punerea la dispoziție a camerelor din hotel în care fetele întrețineau relații sexuale cu clienții, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestora, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, respectiv ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. și de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. sunt prevăzute de legea penală, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casație formulat Deciziei penale nr. 1379/A din 8 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. y/118/2012 și să oblige recurentul, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1379/A din 8 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. y/118/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, pentru intimata parte civilă, în sumă de 195 RON și pentru intimatele persoane vătămate, în sumă de câte 195 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2016.

Procesat de GGC - LM