Conflict negativ de competență. Ordonanță președințială. Cerere având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului. Interpretarea sintagmei ”domiciliul persoanei ocrotite”
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială
Index alfabetic : conflict negativ
-necompetență teritorială
-ordonanță președințială
-minor
-domiciliu
NCPC, art. 114
NCC, art. 106, art. 107, art. 261, art. 265, art. 400, art. 496
Pentru determinarea instanței competente să soluționeze cerere având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, nu interesează adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, câtă vreme locuinţa minorului fusese stabilită la domiciliul mamei printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat. Faptul că ulterior deplasării minorului într-o vizită la domiciliul tatălui, acesta a refuzat să-l readucă la domiciliul mamei, nu poate semnifica schimbarea locuinţei minorului, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor în acest sens şi nici o încuviinţare a vreunei instanţe.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială aparţine judecătoriei pe rolul căreia se află înregistrat dosarul de fond având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, instanță în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul persoanei ocrotite.
Secția I civilă, decizia nr. 1851 din 7 octombrie 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună de urgenţă şi până la rămânerea definitivă a litigiului având ca obiect stabilirea unui program de vizitare de către pârât a minorului C. : stabilirea unui program de vizitare de către pârât a minorului, în următoarea modalitate: un week-end pe lună la domiciliul pârâtului (vineri de la orele 17:00 - până duminica la orele 17:00), jumătate din vacanţele şcolare (vacanţa de vară, vacanţa de iarnă şi vacanţa de Paşte) la domiciliul pârâtului, respectiv, din luna august - până în luna septembrie (în vacanţa de vară); pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de consimţământul tatălui pentru obţinerea paşaportului individual pentru minor; pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de consimţământul tatălui pentru părăsirea ţării pe ruta România-Ungaria-Austria-Germania-Spania sau România-Serbia-Croaţia-Slovenia-Italia.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 996 şi art. 998 C.proc.civ., art. 401 şi urm. C.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, raportat la prevederile art. 114 C.proc.civ., care prevăd faptul că cererile privind ocrotirea persoanei fizice se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, motiv pentru care se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Satu-Mare, întrucât minorul se află la domiciliul pârâtului din județul Satu-Mare, încă dinainte de promovarea acestei acţiuni, după cum afirmă şi reclamanta, în cuprinsul ordonanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 7857 din 13.07.2016, Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Timişoara a reţinut următoarele considerente:
Conform art. 107 alin. (1) C.proc.civ., cererea de chemare în judecată se introduce la
instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Acest text se coroborează cu prevederile art. 114 C.proc.civ., care arată că cererile privind ocrotirea persoanei fizice se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, în cazul de faţă, minorul având, în prezent, domiciliul/reşedinţa la locuinţa tatălui în judeţul Satu Mare.
Este adevărat că, potrivit art. 998 C.proc.civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, dar reclamanta nu a arătat în motivarea cererii de faţă dacă există judecată pe fond, eventual să depună, în probaţiune, copia acţiunii de fond, cum, de altfel, în formularea prezentei cereri nu a arătat momentul până la care urmează să-şi producă efectele ordonanţa, motiv pentru care Judecătoria Timişoara apreciază că, în cazul de faţă, se aplică regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C.proc.civ.
Astfel învestită, Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 2791 din 08.08.2016, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara şi, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C.proc.civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, l-a înaintat, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Satu Mare a reţinut următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 998 C.proc.civ. „cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.”
Potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C.proc.civ., „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.”
Prin sentinţa civilă nr. 12753 din 08.10.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara, locuinţa minorului C., a fost stabilită la domiciliul mamei, iar potrivit cărţii de identitate, domiciliul acesteia se află în municipiul Timişoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 497 şi 400 alin. (1) şi (2) C.civ., locuinţa copilului minor este la locuinţa sau reşedinţa părintelui la care i s-a stabilit locuinţa, prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi de familie, prin hotărâre judecătorească.
Câtă vreme minorul se află la locuinţa tatălui împotriva voinţei mamei reclamante, în favoarea căreia s-a stabilit locuinţa minorului printr-o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, câtă vreme pârâtul nu a făcut dovada deţinerii unui drept legal de a schimba adresa locuinţei minorului, precum şi raportat la împrejurarea că locuinţa minorului este stabilită printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, la domiciliul mamei, care se află în municipiul Timişoara, se reţine că minorul, în calitate de persoană ocrotită îşi are domiciliul stabilit la domiciliul mamei.
Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 998 raportat la art. 114 C.proc.civ., competenţa de soluţionare a cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale revine Judecătoriei Timişoara, ca instanţă în circumscripţia căreia se află domiciliul persoanei ocrotite.
A interpreta altfel ar însemna să se permită pârâtului să îşi invoce propria culpă – aceea de a fi schimbat, în lipsa unui drept legal, locuinţa stabilită pentru minor printr-o hotărâre judecătorească –, precum şi de a permite oricând, oricărui pârât, ca în mod indirect, prin fapta sa, luând minorul în mod abuziv la locuinţa sa, să pună reclamantul în situaţia de a se judeca la instanţa de la locul în care pârâtul ar stabili, în mod faptic, locuinţa minorului.
Mai mult decât atât, se reţine că Judecătoria Timişoara este competentă să soluţioneze
cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale şi prin prisma existenţei pe rolul său a dosarului de fond, înregistrat sub nr. x/325/2016, astfel cum rezultă din fişa dosarului listată din oficiu din aplicaţia Ecris, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 C.proc.civ.
Înalta Curte, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.proc.civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, pentru considerentele care succed:
În cauză, prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească un program de vizitare a minorului C. de către pârât, până la soluţionarea dosarul de fond, având ca
obiect stabilire program de vizitare minor.
În drept au fost invocate prevederile art. 996 şi următoarele C.proc.civ.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 400 C.civ., „(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. (2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. (3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.”
În enumerarea din art. 106 C.civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Conform art. 261 C.civ., intitulat „Îndatorirea părinţilor”, plasat în Cartea a II-a, „Despre familie”, părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori, iar, potrivit art. 265 din acelaşi act normativ, „Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Dispoziţiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Art. 107 alin. (1) C.civ. prevede că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă”.
Coroborând aceste dispoziţii legale, reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinţei unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie. Aceasta se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, potrivit art. 114 C.proc.civ., care stipulează că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil şi Codului de procedură civilă.
În speţă, instanţele în conflict au considerat în mod corect că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C.proc.civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C.proc.civ., conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.
Cu toate acestea, conflictul negativ de competenţă intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei „domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite” de către instanţele ce şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cererii de ordonanţă preşedinţială.
Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C.civ., „(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.”
Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de Codul civil pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.
Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii [art. 496 alin. (1) C.civ.], fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin
hotărâre judecătorească.
În situaţia de faţă, prin sentinţa civilă nr. 12753 din 08.10.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara (rămasă irevocabilă, prin respingerea apelului şi neatacarea cu recurs) locuinţa minorului a fost stabilită la domiciliul mamei, iar, potrivit cărţii de identitate, domiciliul acesteia se află în municipiul Timişoara.
Prin urmare, locuinţa minorului este stabilită printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, la domiciliul mamei, care se află în municipiul Timişoara, astfel că minorul, în calitate de persoană ocrotită îşi are domiciliul stabilit la domiciliul mamei.
Faptul că, ulterior deplasării minorului într-o vizită la domiciliul tatălui, acesta a refuzat să-l readucă la domiciliul mamei, nu poate semnifica schimbarea locuinţei minorului, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor în acest sens şi nici o încuviinţare a vreunei instanţe.
În consecinţă, în speţă, nu interesează adresa la care minorul locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care anterior domiciliul acestuia a fost stabilit la mamă, potrivit art. 106 C.civ., care prevede că ocrotirea minorului prin părinţi implică şi stabilirea locuinţei copilului.
Mai mult, competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială aparţine Judecătoriei Timişoara şi din perspectiva faptului că, pe rolul acestei instanţe se află înregistrat dosarul de fond având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, faţă de dispoziţiile art. 998 C.proc.civ., potrivit cărora „cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului”, respectiv, în speţă, la „instanţa in a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită”.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale citate anterior, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească, la mama sa, iar, domiciliul acesteia se află în municipiul Timişoara, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.