Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Apel. Rejudecarea după casare urmare admiterii recursului declarat de pârât. Majorarea despăgubirilor acordate persoanei expropriate. Încălcarea principiului non reformatio in peius.

 

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi de atac. Apelul.

Index alfabetic : casare

  • non reformatio in peius
  • expropriere
  • despăgubiri

                                                                      C.proc.civ., art. 295, art. 296, art. 304 pct. 9, art. 315

 

Instanţa de apel, procedând la rejudecarea cererilor de apel ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de pârât și obligându-l pe acesta la plata unor despăgubiri mai mari decât cele stabilite în ultima decizie dată în soluționarea apelurilor (casată cu trimitere spre rejudecare), a creat părții o situaţie mai grea în propria cale de atac, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

             În legătură cu modul în care instanța, prin decizia casată, a procedat la soluţionarea cererii de apel, în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi stabilirii unui anumit cuantum al despăgubiri pentru terenul expropriat, reclamantul avea posibilitatea să formuleze recurs. Prin neexercitarea de către reclamant a drepturilor sale procesuale împotriva hotărârii instanței de apel, acesta nu poate obţine o despăgubire mai mare în rejudecare, chiar după casarea cu trimitere în urma admiterii recursului declarat de partea adversă. Aceasta întrucât, pârâtul nu poate fi sancţionat prin pronunţarea unei hotărâri defavorabile în raport cu cea atacată, deoarece se opune principiul de drept procesual non reformatio in pejus reglementat de art. 296 C.proc.civ., care trebuie respectat, nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după casare.

 

Secția I civilă, decizia nr.2052 din 20 octombrie 2016        

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23.11.2007 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007 şi obligarea pârâţilor la despăgubiri mai mari şi la daune morale.

            În motivarea cererii reclamantul a susţinut că, pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 680,54 mp, situat în comuna Mogoşoaia, a primit o despăgubire de 28 euro/m.p. în vreme ce preţul zonei este de 350 – 400 euro/ m.p.

Prin sentinţa civilă nr. 1887 din 07.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantului, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 109.000 de euro, echivalent în lei, la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale pentru terenul expropriat. Instanţa a anulat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 54/2007 prin care reclamantului i se acordaseră despăgubiri totale în valoare de 10.055 de euro.

            Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel Ministerul Public şi pârâtul Statul Român - reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA, iar prin decizia civilă nr. 318 din 02.10.2012, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a IV-a civilă a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs Ministerul Public.

            Prin decizia civilă nr. 2166 din 12.04.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a fost admis recursul, decizia pronunţată în faza apelului fiind casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. Instanţa de recurs a reţinut că decăderea pârâtului din dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a terenului a fost aplicată în mod greşit de către instanţa de apel.

            Rejudecând apelurile declarate de Ministerul Public şi CNADNR, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 33 din 21.01.2015 prin care, după administrarea unei noi expertize, a schimbat în parte sentinţa atacată, stabilind valoarea despăgubirilor datorate de pârâta CNADNR reclamantului, la suma de 70.776 de euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma de

104 euro/ mp.

Împotriva deciziei pronunţată în faza apelului a declarat recurs pârâta CNADNR, iar prin decizia civilă nr. 1267 din 14.05.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, recursul a fost admis.

            Instanţa de recurs a casat decizia pronunţată în faza apelului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, cu motivarea că instanţa a stabilit valoarea terenului la o dată ulterioară celei la care terenul a fost expropriat, fiind legală stabilirea cuantumului despăgubirii la nivelul lunii octombrie 2007.

Rejudecând apelul, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize, iar prin raportul efectuat de experţii B., C. şi D., valoarea terenului expropriat la data de 29.10.2007 a fost stabilită la suma de 91.124 de euro, 134 de euro/mp.

Prin decizia civilă nr.293/A din 22.04.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă - în opinie majoritară - a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de pârâta CNADR SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, în numele Statului Român împotriva sentinţei civile nr. 1887/2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti. A schimbat, în parte, sentinţa atacată şi a redus cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului la suma de  91.124 de euro, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de rejudecare, în opinie majoritară, a reţinut că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită conform raportului de expertiză efectuat în faza apelului, acesta respectând condiţiile impuse de instanţa de casare, cu privire la data calculării despăgubirilor. Astfel, având în vedere că instanţa de fond a stabilit despăgubirea datorată de pârâta CNADNR la suma de 109.000 de euro, iar prin expertiza efectuată în faza apelului declarat de pârâta CNADNR a fost stabilită o sumă mai mică a valorii terenului, respectiv aceea de 91.124 de euro, la data exproprierii, în baza art. 296 C.proc.civ. (1865) instanţa a admis apelul declarat de pârâtă şi a redus valoarea despăgubirilor stabilite de prima instanţă la suma de 91.124 de euro, cu păstrarea tuturor celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Apărarea pârâtei CNADNR potrivit căreia reclamantul nu a formulat o cale de atac împotriva unei hotărâri anterioare, prin care s-a stabilit în favoarea sa o despăgubire mai mică, respectiv de 70.776 de euro, ceea ce denotă că a fost de acord cu această despăgubire, astfel încât potrivit art. 27 alin.. 2 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea nu poate fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, a fost respinsă.

Conform art. 27 alin. 2 din Legea nr. 33/2004 despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. În contextul legal menţionat, neexercitarea de către expropriat a unei căi de atac nu este echivalentă cu manifestarea sa liberă de voinţă sub aspectul stabilirii valorii despăgubirilor. Astfel, achiesarea reclamantului la o valoare de 70.776 de euro prin neexercitarea unei căi de atac nu poate fi speculată în scopul micşorării valorii despăgubirilor în prezentul proces, în condiţiile în care reclamantul, în calitate de expropriat, a solicitat o despăgubire de 120.447 de euro prin concluziile scrise  depuse în faza judecării fondului cauzei, în faţa primei instanţe. Instanţa a reţinut că legea la care face referire apelanta CNADNR se referă la suma solicitată de expropriat şi nu la o sumă la care acesta a achiesat, implicit, sub presiunea unui proces îndelungat, prin neexercitarea unei căi de atac. Rezultă că, achiesarea sau acceptarea unei situaţii de fapt, în condiţiile existenţei unui proces, nu sunt echivalente cu „o solicitare” a expropriatului, or legea se referă la o solicitare şi nu la o achiesare, instanţa observând o mare diferenţă între cele două noţiuni juridice.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., în numele Statului Român.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că instanţa de apel a acordat despăgubiri în cuantum de 91.124 euro (134 euro/mp) pentru terenul expropriat în suprafaţă de 680,54 mp, susţinând că, prin pronunţarea acestei decizii, instanţa a încălcat principiul non reformatio in pejus, prevăzut de art. 296 C.proc.civ. conform căruia apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată, situaţie aplicabilă şi în cazurile prevăzute de art. 315 C.proc.civ. referitoare la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanţa de recurs, întrucât dispoziţiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzător, aspect

reţinut corect în opinia minoritară.

Consideră că prin stabilirea valorii de 91.124 euro (134 euro/mp) aferentă terenului expropriat, cuantum stabilit în cadrul rejudecării apelului, după casarea deciziei civile nr. 33/A/2015 (instanţa stabilind o despăgubire în cuantum de 70.776 euro), precum şi obligarea Statului Român prin CNADNR, la plata unei sume mai mari decât cea prevăzută în decizia civilă atacată,  instanţa a înrăutăţit situaţia apelantului-pârât în propria cale de atac.

S-a mai invocat nelegalitatea deciziei atacate şi din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 6 C.proc.civ. considerând că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că procesele care au ca obiect contestarea cuantumului despăgubirilor aferente exproprierii se judecă respectând prevederile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

 Evocând dispoziţiile art. 27 alin.. 2 din lege care stipulează că: "despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată” şi având în vedere că intimatul - reclamant nu a formulat apel împotriva deciziei civile nr. 33/A/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti care a stabilit despăgubirea la suma de 70.776 euro (echivalent în lei la data plaţii), recurenta consideră că stabilirea sumei de 91.124 euro prin decizia civilă nr. 293/A/2016, instanţa a acordat intimatului - reclamant o sumă mai mare decât a solicitat.

Recurenta solicită admiterea cererii de recurs, modificarea deciziei atacate în sensul stabilirii sumei de 70.776 euro, ca sumă corectă ce trebuie acordată ca despăgubire aferentă exproprierii, conform deciziei civile nr. 33/A/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând decizia atacată, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul formulat este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

Cu titlu preliminar, trebuie observat că deşi recurentul-pârât a arătat că îşi întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C.proc.civ., criticile formulate de acesta nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., deoarece vizează, în fapt, dar sub o altă argumentare, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) şi art. 296 C.proc.civ., ceea ce face aplicabil cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a dezvoltat critici prin care a susţinut nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva încălcării principiului non reformatio in pejus, principiul care se referă la neagravarea situaţiei în propria cale de atac, consacrat în art. 296 teza a II-a C.proc.civ.

Potrivit acestui principiu, în cazul casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, drepturile recunoscute în beneficiul părții care a declarat recurs prin hotărârea recurată doar de către aceasta, rămân dobândite în raport cu partea care, prin neatacarea hotărârii, le-a acceptat ca atare. Într-adevăr, este posibil ca situaţia părţii să poată fi înrăutăţită în cazul în care şi partea adversă a exercitat calea de atac, însă numai dacă aceasta a fost admisă.

Totodată, în conformitate cu principiul enunţat, instanța care rejudecă litigiul după casare deşi are libertatea de apreciere a situației de fapt, însă, prin hotărârea dată, nu poate înrăutăți situația părții care a obținut casarea. Prin urmare, părţii căreia i s-a admis recursul nu i se poate agrava propria situaţie la rejudecarea fondului după casare, deoarece această rejudecare are loc tocmai ca efect al admiterii recursului acesteia.

Plecând de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte reţine că în speţă, în primul ciclu procesual, respectiv prin sentinţa civilă nr. 1887 din 07.11.2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 54 din 29.10.2007 şi procesul-verbal nr. 62 din 14.09.2007 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Mogoşoaia şi a obligat pârâtul Statul român, prin CNADR la plata sumei de 109.000 de euro, echivalent în lei, la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale pentru terenul expropriat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Ministerul Public prin care a susţinut că valoarea despăgubirilor stabilite de prima instanţă nu este cea reală întrucât s-a stabilit pe baza ofertelor de vânzare de pe internet şi ale agenţiilor imobiliare, sentinţa fiind apelată şi de pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA şi întrucât apelul acestuia nu a fost motivat, instanţa a procedat la examinarea apelului pârâtului în conformitate cu dispoziţiile art. 292 C.proc.civ.

Prin decizia civilă nr. 318 din 02.10.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin CNADR SA – DRDP şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1887/2011a Tribunalului Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a fost admis prin decizia civilă nr. 2166 din 12.04.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel. În pronunţarea soluţiei, instanţa de recurs a reţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a sancţiunii decăderii pârâtului din dreptul de administrare a probei constând în expertiză de evaluare a terenului şi a casat hotărârea atacată pentru incidenţa motivului de casare înscris în art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

În rejudecarea cererilor de apel, prin decizia civilă nr. 33 din 21.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au fost admise apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin CNADNR şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sentinţa atacată fiind schimbată în parte, în sensul stabilirii unei despăgubiri în sarcina pârâtului în valoare de 70.776 de euro (după administrarea unei noi expertize), reprezentând contravaloarea terenului expropriat, la data exproprierii, având în vedere suma de 104 euro/ mp.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională Autostrăzi şi Drumuri din România SA. care a invocat pronunţarea deciziei recurate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii deoarece la întocmirea raportului de expertiză prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma 70.776 euro, comisia de experţi nu a avut in vedere comparabile (contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2007) care sa reflecte valoarea reală de tranzacţionare a imobilelor la data efectuării transferul dreptului de proprietate (octombrie 2007), rezultând astfel un preţ supraevaluat, datorită faptului că au fost folosite contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 2008, 2009, 2010 si 2012.

Prin decizia civilă nr. 1267 din 14.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel. Instanţa de recurs a stabilit că, deşi instanţa de apel a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat pe baza unor contracte de vânzare cumpărare încheiate ulterior acestui moment, ceea ce impune efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea valorii despăgubirii în raport de contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate cât mai aproape de data exproprierii, respectiv octombrie 2007.

În rejudecarea cauzei după casare, ca urmare a recursului declarat numai de pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize judiciare în conformitate cu îndrumările deciziei de casare, valoarea terenului expropriat la data de 29.10.2007 fiind stabilită de comisia de experţi la suma de 91.124 euro. Astfel, prin decizia nr. 293/A din 22.04.2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi apelanta-pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, în numele Statului Român împotriva sentinţei civile nr. 1887/2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor  stabilite în favoarea reclamantului  la suma de 91.124 de euro, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Instanţa de apel a apreciat că valoarea despăgubirilor stabilite conform raportului de expertiză efectuat în rejudecarea apelurilor respectă condiţiile impuse de instanţa de casare, precum şi exigenţele art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator, respectiv 10.055 euro şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, respectiv de 120.447 euro.

 Verificarea legalităţii deciziei reculate relevă împrejurarea că, într-adevăr, art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 stipulează că: „(1) Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. (2) Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.

Cu toate acestea, în contextul în care rejudecarea cererilor de apel formulate de pârât şi

Ministerul Public s-a realizat ca efect al admiterii recursului declarat doar de către pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională Autostrăzi şi Drumuri din România SA, rezultă că stabilirea unei despăgubiri în valoare de  91.124 de euro, cuantum majorat valorii de 70.776 euro stabilită prin decizia nr. 33/A/2015 a Curţii de apel Bucureşti, (ca urmare a admiterii apelului pârâtului, cât şi a celui declarat de Ministerul Public în favoarea pârâtului) denotă împrejurarea că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, sens în care criticile pârâtului-recurent se vădesc a fi fondate.

În speţă, procedând la în rejudecarea cererilor de apel, ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de pârât, instanţa de apel, stabilind o despăgubire în sarcina pârâtului în valoare de 91.124 euro, a creat pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA o situaţie mai grea în propria cale de atac, fiind obligat la plata unor despăgubiri mai mari decât cele stabilite în ultima decizie dată în soluționarea apelurilor, casată cu trimitere spre rejudecare, în recursul declarat doar de către Statul Român, prin CNADR.

În legătură cu modul în care Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 33/A/2015 a procedat la soluţionarea cererilor de apel, în sensul admiterii apelurilor declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România şi a stabilirii unei despăgubiri pentru terenul expropriat la valoarea de 70.776 euro, reclamantul avea posibilitatea să formuleze recurs împotriva  acestei decizii.

Prin neexercitarea de către reclamant a drepturilor sale procesuale împotriva deciziei civile nr. 33/A/2015 a Curții de Apel Bucureşti, prin care i s-a stabilit dreptul la o despăgubire de 70.776 euro, acesta nu poate obţine o despăgubire mai mare în rejudecare, chiar după casarea cu trimitere, în recursul declarat de partea adversă, cea care a declanşat exercitarea controlului judiciar şi a generat premisa pentru desfiinţarea deciziei. Or, în contextul incidenţei acestor reguli şi principii procesuale, nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant axată pe ideea potrivit căreia instanţa nu ar avea posibilitatea de a se raporta la valoarea de 70.776 euro, ce a fost stabilită pe baza unui raport de expertiză întocmit contrar dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA nu poate fi sancţionat prin pronunţarea unei hotărâri defavorabile în raport cu cea atacată, deoarece se opune principiul de drept procesual non reformatio in pejus reglementat de art. 296 C.proc.civ., care trebuie respectat, nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după admiterea acesteia.

Date fiind aceste nereguli procedurale, Înalta Curte a constatat nelegalitatea hotărârii atacate, aceasta fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii pe aspectele contestate şi care atrage incidenţa motivului de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C.proc.civ. Drept urmare, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri împotriva deciziei nr. 293/A/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, a modificat în parte decizia atacată în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 70.776 euro, echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 680,54 mp teren, fiind menținute restul dispoziţiilor deciziei atacate.