Decizia civilă nr. 330/2016
Analizând cererea de ordonanță președințială formulată, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 noiembrie 2016, reclamanta A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară până la momentul judecării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a recursului pe care îl va formula în condițiile art. 51 din Legea nr. 317/2004, invocând drept temei prevederile art. 997 și urm. C. proc. civ.
În susținerea acesteia, s-a arătat că, în raport cu situația de fapt expusă pe larg în motivarea cererii, sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ.
Astfel, cu privire la aparența de drept, a susținut că instanța de judecată care a soluționat dosarul de disciplină nu a fost alcătuită potrivit legii, având în vedere că dintre cei nouă membri ai secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii la soluționarea contestației au participat un număr de șapte, iar, ulterior, șase judecători, nelegalitate care se circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, fiind, în același timp, pronunțată de un complet a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, nelegalitate care atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În ceea ce privește incidența cazului de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a arătat că, în mod nelegal, au fost respinse excepțiile care vizau nelegalitatea procedurii de sesizare a Inspecției Judiciare, incompatibilitatea inspectorului șef, încălcarea flagrantă a unor drepturi procesuale, precum și respectarea principiului legalității probelor, derularea procedurii de judecată în fața Secției pentru judecători fiind realizată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, aspect ce încalcă dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv, art. 13 C. proc. civ.
Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut că reținerea în sarcina petentei a săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I și lit. j) din Legea nr. 303/2004 reprezintă o vădită aplicare greșită a textelor de lege la starea de fapt reținută, iar suspendarea din funcția de judecător nu respectă criteriul proporționalității măsurii cu scopul vizat, până la momentul la care hotărârea de excludere din magistratură rămâne definitivă și ar însemna repartizarea a 76 de dosare la alte două complete deja încărcate cu soluționarea propriilor dosare.
Fiind vorba de o măsură care subzistă până la data la care hotărârea pronunțată rămâne definitivă, reclamanta a apreciat că este îndeplinită și condiția caracterului provizoriu al măsurilor dispuse, limita în timp fiind una efectivă și previzibilă, așa cum rezultă și din prevederile cuprinse în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1487 din 15 martie 2013.
Cu privire la urgența măsurii, s-a considerat îndeplinită și această condiție, suspendarea efectelor hotărârii de excludere fiind necesară din două puncte de vedere distincte, în primul rând cu privire la restrângerea nejustificată a dreptului la muncă, iar, în al doilea rând, în raport cu necesitatea soluționării de urgență a dosarelor cu care reclamanta a fost învestită.
În concluzie, s-a solicitat admiterea cererii de ordonanță președințială și suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 până la soluționarea în fond a recursului ce va fi promovat împotriva acesteia.
Prin întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat, în principal, respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ.
În ceea ce privește admisibilitatea ordonanței președințiale, s-a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, simpla declarare a recursului, atunci când se va depune la instanța competentă, va suspenda executarea hotărârii secției de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Pe fondul cauzei, s-a învederat că nu este îndeplinită niciuna din condițiile prevăzute de art. 997 și urm. C. proc. civ., iar, în fapt, deși se invocă prevederile legale anterior menționate, acțiunea formulată reprezintă o cerere de suspendare a hotărârii atacate cu recurs, conform dispozițiilor art. 484 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, în raport cu prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 până la soluționarea în fond a recursului ce va fi promovat împotriva acesteia.
Potrivit art. 997 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Conform art. 51 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva hotărârilor prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat-o. Competența soluționării recursului aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. (…). Recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor statuează că, în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcție până la soluționarea irevocabilă a cauzei de către instanța competentă.
Cererea de suspendare pe calea ordonanței președințiale a fost formulată în scopul preîntâmpinării punerii în aplicare a măsurilor dispuse de instanța de disciplină în raport cu prevederile art. 651 alin. (2) C. proc. civ.
Or, pentru ca aceste dispoziții să fie incidente în speța dedusă judecății este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv reclamantei să îi fie comunicată hotărârea și împotriva acestei hotărâri reclamanta să fi declarat recurs.
Având în vedere că Hotărârea nr. 23/J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, nu este redactată, așa cum rezultă din certificatul de grefă existent la filele 29-30 și împotriva acesteia nu s-a exercitat calea de atac a recursului, Înalta Curte apreciază că hotărârea anterior menționată nu a produs încă efecte, astfel încât reclamanta nu poate uza de această procedură.
Totodată, împotriva hotărârii de suspendare, care este o hotărâre separată de cea a instanței de disciplină, se va putea face contestație la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 19 pct. 17 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 și, ulterior, contestație la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând acțiunea și în raport cu prevederile art. 997 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de ordonanță președințială având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii de excludere este inadmisibilă, deoarece motivele invocate nu probează existența aparenței de drept în favoarea sa, fiind vorba de luarea unei măsuri care vizează însuși fondul cauzei.
Astfel, una din condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale are în vedere "aparența dreptului", definită ca fiind o situație de ordinul evidenței, prin ea însăși, astfel încât instanța învestită cu o cerere de ordonanță președințială trebuie să realizeze un examen sumar al fondului cauzei, determinând de partea cui este aparența dreptului.
Nelegalitatea hotărârii de excludere trebuie să fie atât de evidentă încât instanța de judecată să o poată constata fără a intra pe fondul cauzei, iar motivele de nelegalitate invocate să creeze o îndoială serioasă asupra legalității hotărârii contestate, pentru ca instanța să dispună suspendarea efectelor acesteia.
Or, aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă în susținerea aparenței de drept referitoare la încălcarea regulilor imperative care reglementează compunerea instanței de judecată și principiul unicității completului de judecată și la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) și j) și art. 991 din Legea nr. 303/2004 presupun verificări de fond, aparența în drept nefiind în favoarea reclamantei, în condițiile unei sumare analize a situației de fapt.
Celeritatea care caracterizează procedura de soluționare a recursului declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a aplicat reclamantei magistrat una dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 nu este identică urgenței necesare în materia ordonanței președințiale, efectele hotărârii de excludere producându-se la momentul declarării recursului împotriva acesteia, iar reclamanta nu a făcut dovada faptului că se află în pericol de a-i fi păgubit un drept prin întârziere sau că ar suferi o pagubă iminentă ce nu s-ar putea repara, în raport cu prevederile legale incidente în cauză.
În concluzie, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de A. privind suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de A. privind suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2016.