Decizia nr. 1668/2016
Deliberând, în condițiile art. 395 coroborat cu dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., reține următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 16 iulie 2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 17 iulie 2013, sub număr de dosar x/3/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva sa și acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul fizic și moral suferit constând în 10.000 euro pentru prejudiciul moral; obligarea la plata actualizată a sumelor de 3.000 lei reprezentând prețul cererii de renunțare la cetățenie; 1.930 lei prețul prelungirii pașaportului; 1.000 lei taxa percepută persoanelor fără cetățenie; 43.000 lei prejudiciul cauzat de lipsa unui loc de muncă pe o perioadă de 1 an și 5 luni.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune arătând că dreptul de a solicita despăgubiri de către reclamant s-a născut la data de 2 iunie 2009, odată cu apariția Legii nr. 221/2009, iar termenul în care pot fi solicitate aceste despăgubiri este de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii. Or, cererea reclamantului este formulată după data de 2 iunie 2012.
Prin încheierea din ședința publică din data de 29 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, având în vedere ca acțiunea nu a fost formulată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, instanța rămânând învestită cu capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, cerere imprescriptibilă, conform dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
Prin Sentința civilă nr. 1205 din 26 septembrie 2014, Tribunalul București, secția III-a civilă a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, formulat de reclamantul A. și, pe cale de consecință, a respins cererea privind acordarea de despăgubiri, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 204 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat.
Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.
La termenul de judecată din 12 octombrie 2016, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a pus în discuție motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 cu referire la art. 457 din același cod, respectiv compunerea instanței care a pronunțat decizia atacată în recursul pendinte și legalitatea căii de atac, iar reprezentantul recurentului-reclamant, apreciind incident motivul invocat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente pentru soluționarea recursului.
Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed:
Dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. stipulează: "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică."
Potrivit art. XIII din Legea nr. 202/2010, prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se modifică, în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel, și sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București.
Totodată, conform art. XXVI al Legii nr. 202/2010, dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Înalta Curte constată că, prin Sentința civilă nr. 1205 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, a fost soluționată acțiunea reclamantului întemeiată în drept pe dispozițiile art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Această hotărâre a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, prin urmare, devin incidente prevederile acesteia de modificare a Legii nr. 221/2009 vizând faptul că hotărârea primei instanțe este susceptibilă numai de exercițiul căii de atac a recursului a cărui soluționare este de competența curții de apel (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 modificat prin art. XXVI al Legii nr. 202/2010 începând cu data de 25 noiembrie 2010).
Înalta Curte constată că, în mod greșit, Curtea de Apel București a judecat ca instanță de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului, și nu ca instanță de recurs, în compunerea de trei judecători, așa cum impuneau normele imperative ale Legii nr. 221/2009, fapt ce determină incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanța care a pronunțat hotărârea atacată "nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale" .
Curtea de apel a nesocotit, totodată, și o regulă cu valoare de principiu constituțional, cea a legalității căilor de atac potrivit căreia căile de atac sunt instituite prin lege, și, prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele prevăzute expres de lege.
În considerarea celor ce preced, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ceea ce face de prisos examinarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamant, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 494 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului A. împotriva Deciziei civile nr. 204 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București ca instanță de recurs, care va soluționa recursul în compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 204 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, ca instanță de recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2016.
Procesat de GGC - CL