Decizia nr. 1846/2016
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în data de 30 iulie 2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C., a solicitat constatarea nulității actului adițional la actul constitutiv al SC B. SRL din data de 16 februarie 2011 și a actului constitutiv refăcut, precum și repunerea reclamantului în situația anterioară semnării actului adițional din data de 16 februarie 2011.
La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2012, reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții SC B. SRL și C., întocmit în cursul lunii iulie 2012 la BNP D. din Oradea, pentru lipsă de cauză.
Prin Sentința nr. 79/COM din 27 ianuarie 2015, Tribunalul Bihor a respins excepția prematurității acțiunii și excepția de netimbrare invocate de pârâții SC B. SRL și C.
Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL și C.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC E. SRL și totodată, s-a dispus anularea actului adițional la actul constitutiv al SC B. SRL din data de 16 februarie 2011 și a actului constitutiv actualizat. De asemenea, a fost repus reclamantul A. în situația anterioară semnării actului adițional din data de 16 februarie 2011.
A fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 9 iulie 2012 la BNP D., între pârâții SC B. SRL și C..
Tribunalul a constatat nulitatea Hotărârii AGA din data de 9 aprilie 2009 a SC B. SRL și a respins ca neîntemeiată acțiunea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali SC B. SRL și C., în contradictoriu cu pârâtul reconvențional A..
Au fost obligați pârâții la plata în mod solidar către reclamant a sumei de 7.650,30 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluții, s-a reținut că excepția prematurității acțiunii și excepția de netimbrare sunt neîntemeiate, prima cu motivarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990, și nu prevederile art. 7201 C. proc. civ., iar cea de-a doua excepție cu motivarea că reclamantul a depus dovada achitării taxei de timbru pentru toate capetele de cerere.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin Hotărârea nr. 1 din 6 noiembrie 2008 a Adunării generale a asociaților pârâtei SC B. SRL, reclamantul din prezenta cauză a devenit asociat unic al pârâtei SC B. SRL, mandatul de reprezentare acordat pârâtei C. fiind confirmat ulterior prin act autentic notarial. Totodată, s-a mai reținut că nu există nicio dovadă în sensul că reclamantul ar fi fost de acord cu cesionarea părților sociale ale SC B. SRL către pârâta C. și că ar fi fost întocmit în mod legal un asemenea act.
Instanța a constatat că pârâta C. a întocmit actele de cesiune a părților sociale ale SC B. SRL în interes personal, în mod fraudulos, fără știrea și acordul reclamantului, fără sa respecte prevederile exprese din actul constitutiv a SC B. SRL, respectiv cele de întocmire a actelor de cesiune în formă autentică, iar efectuarea acestei cesiuni pe baza unui act adițional căruia i s-a acordat "dată certă" nu îndeplinește condițiile de validitate și legalitate a cesiunii.
În plus, s-a apreciat că cesiunea realizată în mod fraudulos de către pârâta C. este nulă și pentru motivul inexistenței unui mandat special acordat în acest scop de către asociatul unic al pârâtei SC B. SRL.
Totodată, s-a mai constat că înscrisul sub semnătură privată nedatat, semnat ilizibil, dar parafat cu parafa SC B. SRL, redactat atât în limba română cât și în italiană, înscris intitulat "Hotărâre AGA a SC B. SRL" prin care se menționează că reclamantul din prezenta cauză a cesionat cele 20 de părți sociale către pârâta C. este nul fiind încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 196 raportate la art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, s-a apreciat că actul adițional atacat a fost adoptat cu încălcarea prevederilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în sensul ca pârâta C. în calitate de administrator al pârâtei SC B. SRL a reprezentat în cadrul AGA din data de 16 februarie 2011 interesele asociatului unic, iar conform prevederilor evocate, hotărârea AGA este nula dacă votul în AGA nu s-ar fi obținut cu majoritatea ceruta.
Instanța a mai reținut că, în condițiile în care pârâta C., la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deținea în mod nelegal și fraudulos calitatea de asociat unic la SC B. SRL, acest contract este lovit de nulitate absoluta pentru lipsă de cauză, motivul real al operațiunii fiind acela de a sustrage bunurile din proprietatea societății SC B. SRL în situația în care reclamantul ar redeveni în urma admiterii acțiunii asociat al pârâtei SC B. SRL.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel SC B. SRL și C., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii, precum și a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 299/C/2015-A din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate apelurile, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, în raport cu aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Oradea a reținut că din actul constitutiv rezultă că cesiunea părților sociale către terți se face pe baza hotărârii asociatului unic, însă această cesiune trebuie să îmbrace forma autentică, care deși nu este prevăzute de art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, asociații sunt liberi să prevadă condiții mai restrictive în care actul constitutiv poate fi modificat.
Instanța a constatat că actul adițional la actul constitutiv al SC B. SRL din data de 16 februarie 2011 nu a respectat forma cerută ad validitatem, fiindu-i imprimată doar dată certă de către notarul public, motiv pentru care s-a apreciat că actul adițional la actul constitutiv este lovit de nulitate absolută.
Argumentele evocate cu privire la obligativitatea formei autentice ad validitatem au fost reținute de instanța de apel și cu privire la hotărârea AGA din 9 aprilie 2009, aceasta fiind considerată un veritabil contract de cesiune de părți sociale, reținându-se, totodată, sub acest aspect că adunarea generală este organul suprem de conducere și decizie al societății, iar în cadrul acestei adunări participă și au drept de vot numai asociații, nu și terțe persoane, precum pârâta C., hotărârea adoptată exprimând voința socială.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 9 iulie 2012 la BNP D. între pârâții SC B. SRL și C., curtea de apel a reținut că acesta este nul, ca o consecință a anulării actului juridic inițial de cesiune de părți sociale.
În plus, s-a apreciat că C. nu a avut nicio calitate în cadrul societății care să poată angaja voința acestei societăți, ca urmare a nulității cesiunii de părți sociale care a avut ca efect desființarea cu efect retroactiv a calității de asociat unic, precum și a dreptului pârâtei C. asupra patrimoniului societății SC B. SRL.
În consecință, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță lipsa de cauză a contractului de vânzare-cumpărare, lipsind contraprestațiile întrucât pârâta nu putea transmite, în numele societății, bunurile acesteia.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că, în speță, considerentele pentru care a fost admisă acțiunea reclamantului sunt cele ce motivează și respingerea cererii reconvenționale, fără a fi necesar și nici indicat ca instanța de fond să le reitereze în cuprinsul hotărârii.
De asemenea, și cu privire la cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantului s-a apreciat că a fost corect admisă de către prima instanță, întrucât o dată admisă în principiu, soluția asupra acesteia depinde de soluția dată acțiunii principale. În consecință, s-a constatat că cererea reclamantului fiind admisă, în mod întemeiat, a fost admisă și cererea de intervenție accesorie în favoarea lui.
Împotriva Deciziei nr. 299/C/2015-A din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții F. (fostă C.) și SC B. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei atacate, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în urma căreia să se dispună respingerea acțiunii reclamantului.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că acțiunea reclamantului ar fi de fapt o opoziție în sensul art. 61 din Legea nr. 31/1990, care potrivit art. 62 alin. (1) din aceeași lege trebuie introdusă în termen de 30 zile, motiv pentru care apreciază că cererea reclamantului este tardivă.
De asemenea, a arătat că acțiunea a fost formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Recurenții mai arată că nulitatea absolută a actului adițional la actul constitutiv din 16 februarie 2011 s-a constatat prin aplicarea greșită a legii. În continuare, susține că reclamantul a modificat actul constitutiv prin introducerea unei noi clauze cu privire la forma autentică pe care trebuie să o îmbrace cesiunea de părți sociale, iar în opinia sa acest lucru se putea realiza printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociaților, potrivit art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Acest motiv de recurs a fost încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O altă critică de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se referă la susținerea recurenților potrivit căreia nulitatea absolută a hotărârii AGA a fost constatată prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv în urma aplicării greșite a legii.
Astfel, sub acest aspect, s-a susținut că, potrivit art. 202 din Legea nr. 31/1990, singura condiție de fond pentru transmiterea părților sociale către terți este acordul de voință al asociaților. În opinia recurenților, cesiunea părților sociale către C. respectă condițiile de fond și formă, fiind aprobată prin hotărârea AGA din 9 aprilie 2009, de către asociatul unic A..
Astfel, se arată că sancțiunea aplicabilă pentru nerespectarea formei cesiunii este nulitatea relativă.
În consecință, reclamantul fiind un terț, acesta nu avea posibilitatea de a solicita constatarea nulității relative a hotărârii AGA, iar prin raportare la dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 care prevăd termenul de 15 zile pentru introducerea acțiunii, aceasta apare ca fiind tardivă.
Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizează faptul că instanța de apel, netemeinic și nelegal, a procedat la conversiunea hotărârii AGA din 9 aprilie 2009 într-un contract de cesiune de părți sociale, acest lucru nefiind solicitat de părți și, mai mult decât atât, trebuia pus în discuția contradictorie a părților.
Recurenții-pârâți au adus critici și cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, care în opinia lor a fost constatată în baza unor motive contradictorii, decizia atacată fiind astfel lipsită de temei legal.
Sub acest aspect, s-a susținut că recurenta F. (fostă C.) a preluat imobilele în contul sumelor cu care a creditat societatea.
În plus, s-a susținut că desființarea cu caracter retroactiv a calității de asociat a recurentei nu are legătură cu lipsa cauzei contractului de vânzare-cumpărare, lipsind contraprestațiile, astfel cum în mod greșit se arată că a procedat instanța de apel. Aceste critici au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recurenții-pârâți au depus la dosar o completare a motivelor de recurs, întemeiată pe art. 312 alin. (3) C. proc. civ., prin care au solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât, în mod neîntemeiat, instanța de apel a respins încuviințarea probei cu expertiză grafologică, care ar fi clarificat aspectele legate de autenticitatea semnăturii din cuprinsul hotărârii AGA din 9 aprilie 2009.
Intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenții-pârâți, Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul A., cuprinde mai multe capete de cerere, respectiv constatarea nulității actului adițional la actul constitutiv al SC B. SRL din data de 16 februarie 2011 și a actului constitutiv refăcut, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții SC B. SRL și C., nulitatea contractului de cesiune de părți sociale, precum și constatarea nulității hotărârii AGA din data de 9 aprilie 2009.
Pentru stabilirea capătului de cerere principal, instanța nu trebuie să analizeze cererile în ordinea formulării lor de către reclamant, ci în funcție de interdependența lor.
În speță, Înalta Curte, punând în relație aceste capete de cerere, analizându-le efectele produse, apreciază că actul primordial, principal este hotărârea AGA din data de 9 aprilie 2009, iar celelalte capete ale cererii evocate anterior sunt accesorii, deoarece soluția lor depinde de soluția pronunțată asupra capătului principal al acțiunii, respectiv cel vizând constatarea nulității hotărârii AGA, în cadrul căruia instanța trebuie să verifice consimțământul societății și aprobarea efectuării cesiunilor care sunt ulterior contestate.
Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 "hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței".
Art. XIV din Legea nr. 202/2010 prevede că "Alineatul (9) al articolului 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
(9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare."
În speță, sesizarea primei instanțe s-a făcut la 30 iulie 2012, deci ulterior intrării în vigoare la Legii nr. 202/2010.
În raport cu dispozițiile legale evocate, având în vedere și faptul că principalul determină atât competența, cât și căile de atac, iar în speță principalul este reprezentat de solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea hotărârii AGA din 9 aprilie 2009, Înalta Curte apreciază că împotriva hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competența instanței imediat superioare tribunalului.
În atare condiții, curtea de apel trebuia să califice, în raport cu dispozițiile art. 84 C. proc. civ., calea de atac exercitată ca fiind recurs.
Procedând la judecarea cauzei în apel, Curtea s-a situat în afara sistemului legal al căilor de atac în materia erorilor judiciare, nesocotind în același timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Prin urmare, având în vedere capătul principal al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de Apel Oradea a soluționat prezenta cauză în apel și nu în recurs, cum se impunea față de argumentele expuse anterior.
În plus, legea stabilește care sunt căile de atac, iar acest lucru nu este influențat de numărul capetelor de cerere, motiv pentru care instanța apreciază că încălcarea acestui aspect constituie un atac grav la principiul legalității căilor de atac, consacrat de legea procesual civilă, în concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Respectarea acestui principiu obligă și la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare la compunerea completului de judecată și la desfășurarea judecății.
Prin urmare, recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii.
Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Sub acest aspect, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. XIV din Legea nr. 202/2010, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare Curții de Apel Oradea, ca instanță de recurs.
Reținerea acestui motiv de casare, face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurenți, care vor fi analizate de instanța de recurs, cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâții F. (fostă C.) și SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 299/C/2015-A din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2016.
Procesat de GGC - CL