Decizia nr. 2119/2016
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 05 august 2014, sub nr. x/3/2014, revizuenta SC A. SA în contradictoriu cu intimata SC B. SRL a formulat cerere de revizuire a Sentinței civile nr. 5944 din 09 octombrie 2000 pronunțate de către Tribunalul București, în Dosarul nr. x/2000 prin care a solicitat admiterea cererii, schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către SC B. SRL, ca neîntemeiată și obligarea SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 4 coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999.
La data de 12 noiembrie 2014 SC A. SA a depus cerere precizatoare prin care a solicitat: în principal, admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a sentinței civile întrucât a fost pronunțată în baza unui înscris declarat fals prin Decizia penală nr. 180/A din Dosarul nr. x/3/2009** aflat pe rolul Tribunalului București, în subsidiar, pe cale incidentală, să se constate că înscrisul care a stat la baza pronunțării sentinței civile este fals, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 se circumscrie noțiunii de înscris fals prevăzută la art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în măsura în care se apreciază că înscrisul nu a fost declarat fals pe cale principală.
Prin Sentința civilă nr. 6478 din 29 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014 a fost respinsă solicitarea revizuentei-pârâte de constatare, pe cale incidentală, a caracterului fals al contractului de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată, formulată de revizuenta-pârâtă SC A. SA, împotriva Sentinței civile nr. 5944 din 09 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2000, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC B. SRL, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a avut în vedere considerentele sentinței penale și a constatat că au fost declarate false ca atare numai procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, precum și hotărârile organelor de conducere ale societății revizuente emise în baza proceselor-verbale respective, printre care și Decizia nr. 11 din 04 mai 1999 a consiliului de administrație al SC A. SA și hotărârea adunării generale a acționarilor SC A. SA din 27 iunie 1999, invocate în susținerea prezentei revizuiri.
În privința contractelor de asociere în participațiune, inclusiv contractul nr. 248 din 14 mai 1999 încheiat cu intimata SC B. SRL s-a reținut că se impune anularea acestora pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen., deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA, în sensul aprobării lor și al întocmirii hotărârilor AGA și CA în același sens; în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la încheierea contractelor s-a încălcat principiul specialității capacității de folosință.
Așadar, contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 încheiat cu intimata SC B. SRL nu a fost declarat fals prin hotărârea penală definitivă invocată în cauză, nereținându-se că acesta a fost falsificat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de fals intelectual de către inculpat, ci numai că acesta reprezintă un rezultat al falsificării celorlalte înscrisuri anulate, respectiv procesele-verbale ale ședințelor CA și AGA în baza cărora s-au inserat dispozițiile anulate din cadrul deciziilor CA și hotărârilor AGA pentru încheierea contractelor de asociere în participațiune, hotărâri AGA ce au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de legiuitor pentru formarea voinței sociale în adunarea generală, respectiv a normelor de ordine publică referitoare la convocare, la publicitate, ordine de zi, deliberare și vot.
Pe cale de consecință, în privința contractului de asociere în participațiune dedus judecății în cadrul Dosarului nr. x/2000 al Tribunalului București, secția comercială, instanța nu a reținut că acesta a fost plăsmuit în integralitatea sa ori că s-a alterat realitatea, din moment ce operațiunea de asociere în participațiune - ca situație premisă pentru existența infracțiunii de fals intelectual, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului - s-a realizat, situația contrară nerezultând din considerentele Sentinței penale nr. 2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005 și nici din poziția procesuală adoptată de revizuenta din prezenta cauză, pârâtă în cauza soluționată prin Sentința civilă nr. 5944 pronunțată la data de 09 octombrie 2000 de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/2000 ori din probele administrate în acea cauză sau în litigiul de față.
Pentru ca un înscris să fie declarat fals, este necesar ca acesta să fie el însuși obiectul acțiunii de falsificare, fie în modalitatea de atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie în modalitatea omisiunii de a insera în act fapte sau împrejurări care trebuie să fie inserate. Așadar, faptul că înscrisul analizat a fost reținut de instanța penală ca fiind rezultatul acțiunii de falsificare a unor alte înscrisuri nu satisface condiția înscrisului declarat fals, impusă de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Drept consecință, Tribunalul a apreciat că revizuenta nu se poate prevala de nulitatea contractului de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 încheiat între părți, dispusă prin Sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005, pentru a invoca motivul de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., deoarece acest text nu se referă la înscrisuri declarate nule sau anulate, precum contractul în cauză, ci la înscrisuri declarate false. Prin acest caz de revizuire nu s-au avut în vedere nici situațiile în care actul nu corespunde voinței reale a părților, o astfel de interpretare excedând ipotezei menționate fără echivoc de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
În privința celorlalte două înscrisuri invocate prin cererea de revizuire, respectiv Decizia nr. 11 din 04 mai 1999 a consiliului de administrație al SC A. SA și hotărârea adunării generale a acționarilor SC A. SA din data de 27 iunie 1999, s-a constatat că în cadrul Dosarului nr. x/2000 al Tribunalului București, secția comercială, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 12 Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
În fapt, cererea de chemare în judecată a fost motivată prin raportare la încheierea contractului de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 precum și prin invocarea dispozițiilor legale sus-menționate (art. 12 Legii nr. 133/1999).
Ca atare, hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a dat în temeiul acestor trei înscrisuri: contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 (despre care s-a reținut anterior neîndeplinirea cerinței existenței înscrisului declarat fals), Hotărârea adunării generale ale acționarilor SC A. SA nr. 1 din 29 februarie 2000.
Instanța a constatat astfel că reclamanta-intimată SC B. SRL nu s-a folosit în cauză de Decizia nr. 11 din 04 mai 1999 a consiliului de administrație al SC A. SA ori de hotărârea adunării generale a acționarilor SC A. SA din data de 27 iunie 1999 - invocate în cererea de revizuire - ci de o altă hotărâre AGA, nefiind invocate de către revizuentă ca înscrisuri declarate false prin Sentința penală nr. 2078 din 09 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2005.
Prin urmare, în condițiile în care niciuna dintre părți nu s-a folosit de vreunul dintre cele două înscrisuri invocate prin cererea de revizuire ca fiind false, nu este îndeplinită cerința ca înscrisul să fi constituit temeiul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Cererea de chemare în judecată a fost soluționată de către prima instanță în considerarea celor trei înscrisuri invocate în susținere, depuse ca atare la dosar, care au fost apreciate ca fiind suficiente și totodată determinante pentru admiterea cererii.
A apreciat Tribunalul că părțile unui proces soluționat prin hotărâre rămasă definitivă prin neapelare nu se pot prevala, în calea extraordinară de atac a revizuirii, de înscrisuri noi, chiar declarate false, însă neînfățișate în cadrul judecății de fond, pentru a obține retractarea respectivei hotărâri, căci s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Astfel de înscrisuri, neînfățișate instanței de fond, nu pot fi considerate ca fiind determinante pentru soluționarea respectivei cauze, din moment ce nu au fost invocate și depuse la dosar. Lipsește, pe cale de consecință, premisa cercetării caracterului determinat al înscrisului invocat ca fals prin cererea de revizuire, fiind exclusă în susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. invocarea unui înscris declarat fals de care părțile nu s-au folosit în cadrul cererilor și apărărilor lor, formulate în cadrul procedurii în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
Nu în ultimul rând, instanța a constatat că prin sentința penală invocată de revizuentă s-a dispus și anularea hotărârii AGA nr. 1 din 13 ianuarie 2000, depusă în cadrul litigiului de fond, însă anularea este numai parțială, dispunându-se anularea exclusiv a dispozițiilor art. 10 pct. 3, 4, 8, 9, 11, 13, 18, 20, 21, 22, 23 din această hotărâre, care nu fac referire la contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 încheiat între părți. De altfel, revizuenta nu a invocat hotărârea AGA nr. 1 din 13 ianuarie 2000 ca înscris declarat fals în susținerea cererii de revizuire, iar Tribunalul nu se poate substitui părții și să completeze din oficiu motivele cererii de revizuire, căci s-ar încălca principiul disponibilității, precum și principiul dreptului la un proces echitabil, o asemenea situație afectând dreptul intimatei de a fi judecată de o instanță independentă și imparțială.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuenta SC A. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea Sentinței civile nr. 6478 din 29 decembrie 2014 în sensul admiterii cererii de revizuire și, în consecință, retractarea Sentinței civile nr. 5944 din 09 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în sensul respingerii de chemare în judecată formulată de SC B. SRL ca neîntemeiată; obligarea intimatei SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în fond și în apel.
Prin Decizia civilă nr. 663 din 13 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta revizuentă SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 6478 din 29 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata SC B. SRL. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost admisă cererea de revizuire. A fost schimbată în tot Sentința comercială nr. 5944/2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în Dosarul nr. x/2000, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligată intimata SC B. SRL la plata către apelanta revizuentă a sumei de 4167,82 lei reprezentând taxe de timbru fond și apel (69 lei) și onorariu de avocat fond și apel (4098,82 lei).
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva art. 295 - 296 C. proc. civ. 1865 cu aplicarea art. 328 alin. (1) C. proc. civ. 1865, a reținut următoarele:
Revizuirea unei sentințe rămasă definitivă și irevocabilă, fiind o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege pentru a nu se aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârea judecătorească irevocabilă și pentru a nu se încălca principiul securității raporturilor juridice.
Curtea a reținut că prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., astfel cum a fost formulată și ulterior precizată la 12 noiembrie 2014 s-a solicitat: în principal, admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a sentinței civile întrucât a fost pronunțată în baza unui înscris declarat fals prin Decizia penală nr. 180/A din Dosarul nr. x/3/2009** aflat pe rolul Tribunalului București, în subsidiar, pe cale incidentală, să se constate că înscrisul care a stat la baza pronunțării sentinței civile este fals, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 se circumscrie noțiunii de înscris fals prevăzută la art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în măsura în care se apreciază că înscrisul nu a fost declarat fals pe cale principală.
Instanța a avut în vedere considerentele Deciziei nr. 66/2008 pronunțate de Curtea Constituțională prin care s-a reținut că dacă hotărârile judecătorești viciate de infracțiunile menționate nu ar mai putea fi reformate s-ar încălca principiul dreptății și accesul liber la justiție.
În analiza cererii instanța a apreciat că nu se impune analiza pe cale incidentală a constatării săvârșirii unei infracțiuni față de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și față de considerentele deciziei penale invocate în cauză întrucât s-a reținut de către instanța penală că actele au fost falsificate astfel încât însăși instanța penală a procedat la anularea acestora.
Curtea a reținut că există o hotărâre judecătorească penală definitivă prin care s-au declarat false înscrisurile relevante în cauză și că s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală. Așadar, după finalizarea procesului civil prin pronunțarea sentinței a cărei revizuire se cere, s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă cu relevanță directă asupra prezentei cereri, hotărâre penală care are autoritate de lucru judecat, cu privire la faptă, persoană și vinovăția acesteia.
În acest context, fiind dispusă anularea contractului de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 încheiat cu SC B. SRL s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865 având în vedere că tocmai acesta a fost actul juridic (determinant) care a stat la baza pronunțării sentinței civile a cărei revizuire se cere, respectiv la obligarea SC A. SA să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru obiectivul C. din stațiunea Costinești, județul Constanța.
Ca atare, reținerea de instanța de fond a caracterului irelevant al înscrisurilor declarate false prin sentința penală s-a făcut prin greșita stabilire a situației de fapt și prin aplicarea greșită a legii.
Împotriva Deciziei civile nr. 663 din 13 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de apel, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2014, a declarat recurs SC B. SRL solicitând instanței de recurs admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de SC A. SA și menținerii Sentinței civile nr. 6478/2014 pronunțate de instanța de fond, pentru următoarele motive:
Recurenta arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ. și a art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Susține recurenta că în mod greșit Curtea de Apel a reținut că există o hotărâre judecătorească penală definitivă prin care s-au declarat false înscrisurile relevante în cauză, întrucât niciun înscris depus la dosarul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză nu a fost declarat fals.
Prin hotărârea penală Contractul de asociere în participațiune nr. 248/1999 nu a fost declarat fals ci a fost anulat, cele două noțiuni juridice de fals și nulitate, fiind total diferite. Art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ. face trimitere la un înscris declarat fals și nu la un act juridic anulat.
Deși Curtea de Apel a reținut ca au fost declarate false doar procesele-verbale, deciziile CA și hotărârile AGA ale SC A. SA, încheiate în baza acestora și că a fost anulat Contractul de asociere nr. 248/1999, totuși Curtea a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 4 teza 2 C. proc. civ., întrucât actele considerate false de instanța penală au stat la baza încheierii Contractului de asociere nr. 248/1999. Or, această interpretare este evident dată cu extinderea cazurilor de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., fapt interzis tocmai de caracterul de cale extraordinară al revizuirii.
Contractul de asociere în participațiune nr. 248/1999 nu a fost declarat fals prin decizia penală, nu pe motiv că a intervenit un impediment legal ci pentru faptul că a fost încheiat cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a SC A. SA situație care nu se înscrie nici în cadrul unei interpretări extensive a art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ., date de anumite instanțe judecătorești. Prin contractul de asociere nu a fost alterată o realitate juridică, conținutul acestuia fiind unul real, recurenta fiind de bună-credință la încheierea acestuia și neavând nicio implicare în faptele penale ale reprezentantului revizuentei SC A. SA.
Contractul de asociere în participațiune a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 133/1999, respectiv la data de 14 mai 1999, legea intrând în vigoare ulterior la data de 23 iulie 1999, prin urmare, în mod greșit instanța de apel a reținut că încheierea acestor contracte a fost făcută cu eludarea dispozițiilor legale privind privatizarea SC A. SA.
Este adevărat că unul dintre înscrisurile determinante ale hotărârii a cărei revizuire se solicită este și contractul de asociere în participațiune dar acest înscris nu a fost declarat fals de către instanța penală ci a fost anulat după 15 ani de la încheierea sa, pentru motive ce nu îi sunt imputabile, susține recurenta. Se arată că în condițiile în care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv septembrie 2000 ar fi cunoscut că hotărârile AGA și CA ale SC A. SA au fost falsificate de reprezentantul său legal, nu ar mai fi solicitat încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin admiterea acestei revizuiri, după 16 ani de la pronunțarea hotărârii judecătorești revizuite, pentru fapte care nu sunt imputabile recurentei, se încalcă nu numai principiul securității raporturilor juridice ci și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil.
Susține recurenta că actele declarate false de către instanța penală, respectiv procesele-verbale, hotărârile AGA și deciziile CA ale SC A. SA, nu au fost falsificate de către aceasta care nu avea posibilitatea de a verifica dacă actele publice - hotărârile AGA publicate în M. Of. - sunt false sau nu. Aceste acte declarate false de instanța penală emanau de la societatea pârâtă revizuenta care s-a înscris ca parte vătămată pentru recuperarea prejudiciului produs de reprezentantul său legal prin aceste fapte penale, cererea sa fiind admisă în parte.
SC A. SA prin cererea precizatoare a cererii de revizuire, recunoaște că acest contract de asociere nu a fost declarat fals prin hotărârea penală și solicită instanței de revizuire să constate că acest înscris se circumscrie noțiunii de înscris fals prevăzută de art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta susținând în esență că nu sunt întrunite condițiile art. 322 pct. 4 motiv pentru care decizia instanței de apel este nelegală.
Conform art. 322 pct. 4 C. proc. civ. teza a II-a revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri "dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății".
Prin Sentința penală nr. 2076 din 09 octombrie 2006 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 în Dosarul nr. x/299/2005 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 180 din 27 iunie 2014 a Tribunalului București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2009**, instanța de judecată a constatat caracterul fals și a dispus anularea următoarelor înscrisuri:
- art. 18 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A. SA din 27 iunie 1999 prin care s-a hotărât "Art. 18. Aprobarea contractelor de asociere încheiate în anul 1999 conform notei nr. 2301 din 21 iunie 1999.", la pct. 20 din Nota nr. 2301 din 21 iunie 1999, fiind menționat Contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999 încheiat cu SC B. SRL.
- art. 2 din Decizia nr. 11 din 04 mai 1999 a Consiliului de Administrație al SC A. SA prin care s-a decis "Art. 2. Încheierea contractelor de asociere în participațiune cu următoarele societăți SC B. SRL pentru C. situat în Costinești pe termen de 5 ani și cu investiții de 1.000.000 dolari SUA";
- Contractul de asociere în participațiune nr. 248 din 14 mai 1999;
După cum reiese din cuprinsul sentinței civile, a cărei revizuire se cere toate aceste înscrisuri au fost determinante în soluționarea și admiterea de către instanță a acțiunii promovate de către SC B. SRL.
S-a reținut că procesele-verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor SC A. SA precum și hotărârile acestor organisme de conducere, care au stat la baza încheierii unor contracte de asociere în participațiune, printre care și contractul nr. 248 din 14 mai 1999, au fost falsificate, astfel că instanța penală a anulat atât actele juridice sus-menționate, cât și contractele de asociere în participațiune încheiate în baza acestora.
Contractul de asociere în participațiune din 14 mai 1999 a fost determinant în darea hotărârii atacate, întrucât obligația legală de a încheia contractul de vânzare-cumpărare se fundamenta tocmai pe existența acestuia.
Existența unui contract de asociere în participațiune era o condiție esențială pentru ca SC B. SRL să beneficieze de dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, temeiul de drept al acțiunii formulate de către aceasta, soluționată prin sentința civilă ce face obiectul prezentei revizuiri.
Prin urmare, dacă, la momentul soluționării cauzei, instanța de fond care a pronunțat sentința civilă ar fi cunoscut caracterul fals al înscrisurilor sus-menționate și faptul că acestea nu corespund realității, ar fi constatat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, iar soluția evidentă ar fi fost aceea de respingere a acțiunii prin care SC B. SRL a solicitat obligarea SC A. SA la vânzarea activului C. situat în stațiunea Costinești.
Așadar, contrar susținerilor recurentei, prin sentința penală menționată anterior au fost anulate înscrisuri determinante care au stat la baza sentinței a cărei revizuire s-a solicitat prin prezenta acțiune.
Art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în general, deci și prin teza referitoare la darea unei hotărâri în baza unui înscris fals, are rolul de a proteja adevărul judiciar de "erori" datorate activității infracționale.
Forța probantă a mijloacelor de probă funcționează în sensul aflării adevărului doar dacă probele sunt reale. De aceea denaturarea voită a probelor prin fapte prevăzute de legea penală a fost prevăzută ca motiv de revizuire. Însă, dacă referitor la martor, expert sau chiar de judecător art. 322 pct. 4 folosește expresia "infracțiune privitoare la pricină", pentru înscrisuri textul de lege folosește expresia "declarat fals".
Cum legea nu acordă ab initio valoare probatorie diferită mijloacelor de probă nu se poate conchide că se impune ca anumite probe să fie protejate mai strict decât altele. Prin urmare cele două exprimări arătate mai sus folosite de art. 322 pct. 4 nu relevă o diferență de concepție, ci doar diferențele concrete dintre infracțiunile referitoare la depozițiile martorilor și experților și cele referitoare la înscrisuri. În general însă infracțiunile referitoare la denaturarea înscrisurilor sunt considerate infracțiuni de fals. Pe această linie de idei într-adevăr înscrisul care nu corespunde realității (cuprinzând aspecte nereale) este cel vizat în primul rând de art. 322 pct. 4, însă litera textului de lege nu rezolvă expres și problema înscrisurilor subsecvente celui fals.
Or în cauza de față de fapt această problemă este pusă. Contractul de asociere în participațiune în discuție este subsecvent unui act (înscris) declarat fals, anume actului de aprobare obligatorie a încheierii contractului de asociere în participațiune. Tocmai din cauza acestei relații de subsecvență contractul a fost anulat de către instanța penală și tocmai din cauza acestei relații se poate afirma că el reprezintă un produs al infracțiunii de fals reținute de instanța de judecată în dosarul penal.
Actele subsecvente falsului nu sunt excluse de plano de la aplicarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ. pentru că altfel este vădit că doar lipsa de imaginație a falsificatorilor ar fi singurul obstacol în obținerea unei hotărâri favorabile. Adică ar fi suficient să se creeze un lanț de înscrisuri plecând de la un înscris fals pentru a câștiga un proces, iar descoperirea ulterioară nu ar conta pentru că ar fi blocată aplicabilitatea art. 322 pct. 4, ceea ce este frapant în contra rațiunii pentru care există un astfel de motiv de revizuire, dar și celei pentru care nulitatea afectează ca principiu și actele subsecvente celui nul.
Un înscris anulat nu echivalează cu un înscris fals, dar aceasta nu înseamnă că cele două noțiuni se exclud. De fapt falsul este un motiv de nulitate, dar nulitatea poate avea și alte motive străine de fals, motive pentru care nu poate fi aplicabil art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Motivul de nulitate constând în nulitatea actelor subsecvente pentru nulitatea actului primar are aceeași natură cu motivul de nulitate a actului primar pentru că nu reprezintă de fapt decât însuși modul în care se produc efectele nulității actului primar. De aceea anularea unor înscrisuri datorită subsecvenței față de un înscris fals intră în câmpul de aplicare al art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Având la bază aceste considerente, susținerile recurentei că în fapt, prin hotărârea penală Contractul de asociere în participațiune nr. 248/1999 nu a fost declarat fals ci a fost anulat, cele două noțiuni juridice de fals și nulitate, fiind total diferite, sunt nefondate, instanța de apel neextinzând cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., cum în mod greșit susține recurenta.
Sunt de asemenea nefondate criticile referitoare la faptul că prin efectele deciziei penale nu ar fi fost afectată valabilitatea contractului de asociere în participațiune deoarece acesta a fost anulat pentru că a fost încheiat cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a SC A. SA situație care nu se înscrie în cadrul interpretării extensive a art. 322 pct. 4 teza a doua C. proc. civ.
Contrar susținerilor recurentei, decizia penală are efecte depline asupra raporturilor juridice dintre părți respectiv a actelor încheiate prin vicierea voinței societare, independent de faptul că acestea au fost încheiate cu mulți ani în urmă și că în acest timp s-au aflat în circuitul juridic și chiar în condițiile în care nu s-ar putea reține culpa recurentei în vreuna dintre modalitățile sale, deoarece decizia penală, ca instrument de realizare a scopului legii penale, are puterea de a restabili legalitatea asupra raporturilor juridice de drept privat încălcate prin săvârșirea infracțiunilor, chiar dacă în cauză recurenta nu a fost găsită vinovată de vreo infracțiune.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, reținând culpa procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta SC B. SRL să plătească intimatei SC A. SA suma de 7787,24 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 663 din 13 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta SC B. SRL să plătească intimatei SC A. SA suma de 7787,24 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2016.
Procesat de GGC - CT