Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 1354/2016

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2016.

Decizia nr. 1354/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2318 din 01 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/99/2009*, s-au dispus următoarele:

A admis recursurile declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 114 din 21 iunie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

A casat în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală nr. 135 din 04 martie 2011 a Tribunalului Iași și în rejudecare:

A înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă privind pe inculpatul A. și a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.

A menținut revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa de 14 ani închisoare.

A înlăturat sporul de 2 ani închisoare aplicat la pedeapsa rezultantă privind pe inculpatul B. și a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

A respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații C., D., E., F., G., H., I. și J. împotriva aceleași decizii penale.

A obligat recurenții inculpați C., D., E., F., G., H., I. și J. la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație la executare condamnatul A., la data de 21 iunie 2016, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) N.C.P.P. raportat la art. 370 alin. (5) și art. 406 N.C.P.P., solicitând admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată întrucât copia minutei Deciziei nr. 2318 din 1 iulie 2013 a Înalta Curte de Casație și Justiție nu era semnată de cei trei judecători care au format completul de judecată.

Analizând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este nefondată.

Potrivit art. 598 lit. c) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Astfel, împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Prin urmare, lipsa de precizie a dispozitivului hotărârii, caracterul său echivoc pot justifica formularea unei contestații la executare.

Or, în speța dedusă judecății, comunicarea deciziei atacate s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 407 N.C.P.P., în sensul că inculpatului A., printre alții, i s-a comunicat o copie a minutei hotărârii care, evident, nu avea cum să fie semnată de către cei trei judecători care au format completul de judecată.

Pe de altă parte, motivul invocat de contestator nu vizează vreo nelămurire a hotărârii pe care o execută sau vreo împiedicare la executare.

În consecință, Înalta Curte constată că motivul invocat de contestator nu se subsumează cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 lit. c) C. proc. pen. și, prin urmare, constatând că nu s-a ivit nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 2318 din 01 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/99/2009*.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 2318 din 01 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/99/2009*.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2016.