Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 360/A/2016

Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-au dispus următoarele:

I. A fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale;

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 (în prezent, art. 291 alin. (1) C. pen.) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 65, art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 86⁵ alin. (1), art. 85 alin. (1) C. pen. 1969, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 73/PI/2013 a Curții de Apel Oradea, def. prin Decizia penală nr. 16/A din 13 februarie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție și, în baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa nou aplicată prin prezenta - de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat - și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporește până la 3 ani și 2 luni închisoare, în final, de executat 3 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii timpul reținerii preventive de 24 ore, de la 13 decembrie 2013 la 14 decembrie 2013.

În baza art. 257 alin. (2), art. 256 alin. (2) C. pen. 1969 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 24.000 euro - echivalent în lei la data plății.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 24.000 euro - dispusă în vederea confiscării speciale, prin Ordonanța procurorului din 17 decembrie 2013 dată în Dosar nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea - asupra imobilelor aparținând inculpatului A. și soției acestuia, B. - teren intravilan în suprafață de 2.000 mp - situat în Oradea, jud. Bihor, înscris în C.F. Oradea, și, respectiv, livadă în suprafață de 1.000 mp - situat în Oradea, jud. Bihor înscrisă în C.F. Oradea (C.F. vechi Oradea).

II. A fost condamnat inculpatul C., cu antecedente penale.

În baza art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 ( în prezent art. 47 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000) cu aplic. art. 5 C. pen. la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență;

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. art. 85 alin. (1) C. pen. 1969 s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 374/2011 a Judecătoriei Satu Mare, def. prin Decizia penală nr. 880/R din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 86⁵ alin. (1), art. 85 alin. (1) C. pen. 1969 s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 639/2011 a Judecătoriei Satu Mare, def. prin Decizia penală nr. 695/R din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, mai sus menționată și s-au repus în individualitatea lor, pedepsele componente:

- 3 pedepse de câte 3 ani închisoare - pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen.1968

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen. 1969 cu aplic. art. 320¹ C. proc. pen.1968.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-au contopit pedepsele:

- 3 ani închisoare - aplicată prin prezenta;

- 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 374/2011 a Judecătoriei Satu Mare, def. prin Decizia penală nr. 880/R din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea;

- 3 pedepse de câte 3 ani închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare - aplicate prin sentința penală nr. 639/2011 a Judecătoriei Satu Mare, def. prin Decizia penală nr. 695/R din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, și, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o până la 3 ani și 8 luni închisoare, pedeapsa finală de executat fiind de;

- 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei principale, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei principale.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, timpul executat de la 11 mai 2011 la 25 august 2011.

În baza art. 272 C. proc. pen. a fost stabilită în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, onorariu parțial apărător din oficiu pentru inc. C. (av. D.), sumă ce se va plăti din Fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații C. și A. să plătească câte 5.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 2 septembrie 2014 emis în Dosar nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și C., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență prev. de art. 47 rap. la art. 292 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței, în esență că: inculpatul A., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în perioada iunie - august 2011, prevalându-se de influența avută asupra magistraților de la Curtea de Apel Oradea, a pretins suma de 20.000 euro și a primit suma de 24.000 euro de la denunțătoarea E., sub pretextul că sumele de bani vor fi remise judecătorilor implicați în soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C.; în privința inculpatului C. s-a reținut că, în aceeași perioadă, fiind arestat preventiv și condamnat în primă instanță de Judecătoria Satu Mare la pedeapsa închisorii, în regim privativ de libertate, cu intenție, a determinat-o pe denunțătoarea E. să-i remită inculpatului A. suma de 20.000 euro, pentru ca acesta să-și exercite influența avută asupra magistraților de la Curtea de Apel Oradea, astfel încât aceștia să-l pună în libertate.

Prin Încheierea penală nr. 90 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curții de Casație și Justiție dată în Dosar nr. x/1/2014 a fost desemnată Curtea de Apel Cluj să judece cauza în primă instanță (fila 77 vol. I dos. u.p.)

Prin încheierea din 16 octombrie 2014, în faza camerei preliminare, s-au admis, în parte, cererile formulate de inculpatul A., prin apărător și, în consecință, în baza art. 102 alin. (3) C. proc. pen. s-a exclus din rândul probelor declarația martorei E. din data de 10 decembrie 2013 (filele 91 - 198 Dosar nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea).

Inculpatul C. nu a formulat cereri sau excepții și nici instanța, din oficiu, nu a considerat a fi necesar să invoce.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. x/HI/2014 din 27 octombrie 2014, definitivă prin încheierea nr. 55 din 14 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (prin respingerea contestațiilor parchetului și inculpatului A.) s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, a administrării probelor (cu excepția celor excluse prin Încheierea penală din 16 octombrie 2014) și efectuării actelor de urmărire penală din acest dosar și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpații: A. și C. - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată; cu excluderea probei dispusă prin Încheierea penală pronunțată în prezentul dosar la 16 octombrie 2014.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, Curtea a constatat următoarele:

I. Sub aspectul stării de fapt;

Inculpatul C. a fost trimis în judecată (în stare de arest preventiv din 12 mai 2011) prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare nr. x/P/2010 din data de 06 iunie 2011 pentru comiterea infracțiunilor de șantaj (trei fapte) și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, iar prin sentința penală nr. 639 din 30 iunie 2011 a Judecătoriei Satu Mare a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 3 luni cu executare, împotriva hotărârii de condamnare inculpatul declarând recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. x/296/2011.

Dorind să fie pus în libertate, inculpatul C. a luat legătura cu denunțătoarea E. (cu care se afla în concubinaj din anul 2006 și cu care avea un copil) căreia i-a cerut să-l angajeze ca apărător ales pe inculpatul A. Totodată, a luat legătura și cu martorul F., care la rândul său, îl cunoștea pe avocatul A. de mai mult timp, apelând la serviciile acestuia și pentru fratele său, implicat și el, în același dosar cu inculpatul C., martorul asigurându-l însă, la momentul respectiv (convorbirea telefonică din 17 mai 2011) că avocatul A. „nu are ce face aicea” în sensul că, dosarul celor doi (în care erau inculpați C. și fratele martorului) trebuia să ajungă pe rolul Curții de Apel Oradea, pentru a se putea ocupa de el, avocatul A.

Numita E. l-a angajat pe inculpatul A., care a asigurat-o pe denunțătoare că va fi în măsură să obțină o hotărâre favorabilă inculpatului C.

După ce inculpatul C. a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare cu executare, în arest preventiv fiind, acesta i-a cerut concubinei sale E. să obțină suma de 20.000 euro și să o predea avocatului - inculpat A. pentru ca aceasta să fie remisă judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, învestiți cu judecarea recursului său, suma fiind, potrivit susținerilor denunțătoarei, cerută de inculpatul A.

Discuțiile dintre inculpatul C. și denunțătoarea E. cu privire la acest subiect s-au purtat atât prin telefon (când foloseau un limbaj codificat), cat și cu ocazia vizitelor la vorbitor.

La solicitarea inculpatului C., potrivit susținerilor denunțătoarei, pentru a verifica relațiile în care se afla inculpatul A. cu judecătorii de la Curtea de Apel Oradea, și dacă influența pe care avocatul A. a lăsat să se creadă că o are asupra magistraților este una reală și că banii pe care-i pretinde sunt destinați acestora - E. i-a cerut inculpatului A. să organizeze o întâlnire cu judecătorii care, se preconiza, că vor judeca recursul inculpatului C.

Așa fiind, la sfârșitul lunii iulie 2011 a avut loc această întâlnire, organizată de inculpatul A., cu judecătorii G. și H. la restaurant din municipiul Oradea, în vecinătatea hypermarket-ului.

În data de 16 august 2011, în ziua în care completul de judecată de la Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar introdusă de inculpatul C., denunțătoarea E. s-a întâlnit cu inculpatul A. și i-a oferit suma de 10.000 euro, însă avocatul a refuzat primirea sumei de bani, întrucât aceasta era prea mică în raport cu suma convenită inițial.

Completul Curții de Apel Oradea a menținut măsura arestării preventive a inculpatului C. și a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de acesta.

După terminarea ședinței de judecată, denunțătoarea E. s-a deplasat la bancă și a retras din contul său suma de 5.400 euro (aspect care rezultă din extrasul de cont pus la dispoziția organelor de urmărire penală de către denunțătoare și din datele comunicate de către SC I. SA).

Ulterior, denunțătoarea l-a vizitat la Penitenciarul Oradea pe inculpatul C. (aspect demonstrat de înscrisurile din dosar referitoare la persoanele care l-au vizitat pe condamnat în penitenciar), acesta arătându-se nemulțumit de faptul că nu a fost pus în libertate.

Auzind că numita E. nu i-a remis inculpatului A. suma de bani pretinsă, inculpatul C. i-a reproșat concubinei sale că nu a dat banii avocatului, convins fiind că respingerea cererii este consecința neplății banilor.

După vizita la penitenciar, din dispoziția inculpatului C., denunțătoarea E. s-a deplasat la reședința inculpatului A., având asupra sa suma de 15.400 euro (5.400 euro retrași din bancă plus 10.000 euro, pe care-i avea asupra ei).

Astfel, denunțătoarea E. a ajuns la locuința inculpatului A. (din Oradea, jud. Bihor), unde a fost întâmpinată la intrare de către soția inculpatului - numita B. Aceasta i-a spus denunțătoarei că soțul său nu este acasă, astfel că numita E. i-a remis acesteia suma de 10.000 euro, în vederea predării către inculpat; văzând însă că este vorba de o sumă așa de mare, B. i-a spus denunțătoarei că inculpatul A. este acasă și i-a solicitat să discute cu acesta.

În aceste condiții, denunțătoarea, care se îndrepta spre ieșirea din incinta respectivă, s-a întors în casă pentru a discuta cu inculpatul A. și, i-a mai remis acestuia și suma de 4.000 euro, în plus față de suma de 10.000 euro, care a fost predată prin intermediul soției sale, B.

Întâlnirea de la domiciliul inculpatului A. din 16 august 2011 a fost înregistrată audio de către denunțătoare, din redarea înregistrării rezultând cu claritate că discuțiile dintre denunțătoare și B. poartă asupra sumei de bani predate acesteia - 10.000 euro și, demonstrează totodată, coroborat cu declarațiile denunțătoarei, preexistenta unei întâlniri dintre aceasta și inculpatul A.

Aceeași înregistrare, de data aceasta, a discuțiilor dintre denunțătoare și inculpatul A., coroborat cu declarațiile denunțătoarei, relevă că : s-a predat inculpatului, în plus față de cei 10.000 euro remiși prin intermediul soției B. și suma de 4.000 euro; că denunțătoarea și-a manifestat disponibilitatea de a face orice pentru eliberarea concubinului său („dacă trebuie, eu stau și și-n cap” susține denunțătoarea) ; că denunțătoarea este dispusă să dea și alți bani, dacă va fi nevoie, dar să fie anunțată din timp de către inculpat, pentru a-i putea scoate din bancă; că, ulterior remiterii banilor, inculpatul A. avea cu ce-i să-i forțeze pe judecători („acum puteți să-i forțați” spune denunțătoarea) în contextul în care, în cadrul aceleași discuții, încercând să-i explice denunțătoarei de ce nu a fost încă eliberat inculpatul C., inculpatul A. afirmă : „ Că n-o ieșit, no (…), și trebuia să-i forțez”.

Rezultă deci, că inculpatul A. a încercat să justifice denunțătoarei, de ce nu a reușit obținerea punerii în libertate a inculpatului C., respectiv, pentru că nu a avut „cu ce să-i forțeze” pe judecători.

Rezultă acest aspect și din împrejurarea că, în momentul în care denunțătoarea i-a spus inculpatului A. „acum puteți să-i forțați și dacă ei, mie numai să-mi spuneți, înainte cu două zile să mă anunțați ca să pot să mă duc în bancă", acesta nu a avut nicio reacție de negare sau de explicitarea a sensului termenilor folosiți, participanții la discuție referindu-se, practic, la aceleași aspecte - necesitatea constrângerii judecătorilor, prin remiterea către aceștia, a unor sume de bani.

Tot în cadrul aceleași discuții din 16 august 2011, se fac referiri și la componența completului de judecată de la Curtea de Apel Oradea din ziua în care, nu s-a reușit punerea în liberate a inculpatului C., în sensul că din complet a făcut parte și o femeie, despre care inculpatul A. a afirmat că „este șefa secției penale” și (…) „nu îi bine”, precizându-i denunțătoarei că „trebuie ceva tranșat", în sensul că trebuie să se schimbe componența completului de judecată, pentru a se reuși punerea în libertate a inculpatului C.

Verificările efectuate la Curtea de Apel Oradea au relevat, într-adevăr, că în 16 august 2011, completul a fost compus din judecătorii G., H. și J., în timp ce, în data de 25 august 2011, completul de judecată a fost compus din judecătorii : G., H. și K.

Așa cum rezultă din procesul verbal de redare a discuției purtate între denunțătoare și inculpat, în data de 16 august 2011, din compunerea inițială a completului de judecată trebuia schimbată „măcar femeia" ceea ce s-a și întâmplat până la termenul din data de 25 august 2011, când numitul C. a fost pus în libertate.

Împrejurarea că, în compunerea celor două complete de judecată, de fiecare dată, au intrat judecătorii G. și H., aspect care nu l-a „deranjat" pe inculpat, vine să confirme faptul că avocatul - inculpat A. s-a prevalat de influența pe care ar avea-o asupra acestor magistrați de la Curtea de Apel Oradea.

În data de 23 august 2011 inculpatul A. a introdus la Curtea de Apel Oradea o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului C. cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În vederea remiterii către inculpatul A. a restului sumei de bani pretinse, în data de 24 august 2011, denunțătoarea E. a vândut imobilul situat în Satu Mare, jud. Satu Mare, pentru care a încasat suma de 28.000 euro.

În dimineața zilei de 25 august 2011, înainte de începerea ședinței de judecată în care Curtea de Apel Oradea a pus în discuție cererea formulată de inculpatul C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, denunțătoarea E. s-a întâlnit cu inculpatul A. la terasa din fața Palatului de Justiție din Oradea.

După ce i-a confirmat inculpatului A. că deține asupra sa suma de bani necesară, denunțătoarea și inculpatul au intrat împreună în sediul Curții de Apel Oradea, urcând la etajul al doilea, unde se aflau birourile judecătorilor. Într-un loc mai retras, denunțătoarea a scos din poșetă suma de 6.000 euro și i-a remis-o inculpatului A. care, după ce a numărat-o i-a solicitat numitei E. să mai pună încă 4.000 de euro, astfel încât să fie câte 5.000 euro, pentru fiecare dintre cei doi judecători, pe care inculpatul, a lăsat să se înțeleagă că i-ar putea influența.

E. i-a mai dat, deci, inculpatului A. încă 4.000 euro, inculpatul împărțind suma de bani în două părți egale și introducând-o într-o carte.

Reflectă această stare de fapt, coroborat cu declarațiile denunțătoarei, discuțiile din 25 august 2011 dintre inculpat și denunțătoare, de asemenea, înregistrate audio.

Ulterior remiterii sumei de bani, în 25 august 2011 a avut loc ședința de judecată în care a fost soluționată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, cerere care a fost admisă de către completul format din judecătorii H., G. și K., dispunându-se punerea în libertate a inculpatului C.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 695/R/2011 a Curții de Apel Oradea (în compunerea completului de judecată intrând judecătorul G.), inculpatul C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei.

Starea de fapt, mai sus descrisă a fost probată cu următoarele mijloace de probă:

Dosar u.p. - vol. I:

 - autodenunțul și declarațiile martorei E. (filele 173 - 180, 201, 202);

- proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, împreună cu actele menționate în cuprinsul acestuia (filele 5 - 6);

- procese verbale de redare în formă scrisă a discuțiilor purtate de denunțătoarea E. cu martora B. în data de 16 august 2011 și cu inculpatul A. în data de 16 august 2011 și 25 august 2011, discuții înregistrate de către denunțătoare și puse la dispoziția organelor de urmărire penală (filele 209 - 212, filele 213 - 221, 226 - 230, 231 - 242, filele 222 - 225, 243 - 248);

- proces verbal din 24 martie 2014 întocmit de procurorul de caz din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, privind utilizarea convorbirilor telefonice interceptate în Dosar nr. x/P/2011 al aceleași structuri de parchet (fila 249) și procesele verbale de redare a acestor convorbiri telefonice (filele 252 - 265);

- înscrisurile și obiectele puse la dispoziția organelor de urmărire penală de către denunțătoarea E., în susținerea denunțului formulat și cu ocazia audierii acesteia în fața organelor de anchetă (filele 181 - 189);

- memory, cu capacitate de stocare de 8 GB, care a fost ridicat de ia denunțătoarea E.;

- declarațiile inculpatului A. (filele 18 - 24, 33 - 37, 149 - 152);

- declarațiile martorei B. (filele 86 - 92, 157- 160);

- declarațiile inculpatului C. (filele 96 - 108, 153 - 156, 166 - 172);

- alte înscrisuri, acte, procese verbale sau verificări efectuate de organele de urmărire penală; (filele 1 - 2959.

Dosar u.p. - vol. II:

- adresa din data de 10 decembrie 2013 a Judecătoriei Satu Mare. împreună cu înscrisurile menționate în cuprinsul acesteia (filele 2 - 18);

- adresa din data de 03 februarie 2014 a Judecătoriei Satu Mare, împreună cu înscrisurile menționate în cuprinsul acesteia; (filele 55-76);

- contractul de vânzare cumpărare autentificat din 24 august 2011 (filele 102 - 104);

- adresa din 3 decembrie 2013, emisă de Penitenciarul Oradea, împreună cu anexele acesteia (filele 106 - 121);

- adresa din 27 ianuarie 2014, emisă de SC I. SA (fila 146);

adresa din 10 februarie 2014, emisă de Penitenciarul Oradea, împreună cu anexele acesteia (filele144 - 148);

- suportul optic conținând înregistrarea audio-video a discuțiilor purtate la data de 16 august 2011 și la data de 25 august 2011, între denunțătoarea E., pe de o parte, respectiv inculpatul A. și martora B., pe de altă parte;

- alte înscrisuri, acte, procese verbale sau verificări efectuate de organele de urmărire penală (filele 1 - 312).

Dosar instanță vol. I : declarațiile martorilor L. (filele 251-252), B. (filele 321-323), E. - prin comisie rogatorie (filele 360-366) și, parțial, declarațiile inculpaților (filele 176-177, 178-182);

- proces-verbal privind vizionarea și audierea înregistrărilor audio-video realizate de denunțătoarea E. (fila 348 vol. I dos. inst.).

Poziția procesuală a inculpaților;

Inculpatul C. nu a recunoscut fapta imputată, arătând doar că i-a solicitat concubinei sale E. să-i angajeze avocat, care să-l reprezinte în cauza în care era arestat, dar nu i-a cerut acesteia să-i dea avocatului A. bani pentru a interveni la judecătorii de la Curtea de Apel Oradea și, nici înainte, nici după ce a fost pus în libertate, aceasta nu i-a spus că ar fi dat bani inculpatului A. în acest scop. Susține inculpatul că denunțul a fost făcut din răzbunare de către E., pornind de la relația conflictuală, tensionată, pe care au avut-o după punerea sa în libertate.

Inculpatul A., de asemenea, nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, arătând că nu a pretins ori primit vreo sumă de bani în euro sau lei, pentru a-și trafica influența asupra magistraților Curții de Apel Oradea, ce au soluționat cauza privindu-l pe inculpatul C. Singurele sume de bani primite de la E. au fost în lei, cu titlu de onorariu și cheltuieli de deplasare în sumă totală de 6.500 lei.

Apărările inculpaților nu au fost primite de către instanța fondului, acestea fiind infirmate de restul probelor administrate, anterior menționate și, în esență, raportat la argumentele invocate, pentru următoarele considerente:

Nu este relevant faptul că martorii G. și H. (cei doi magistrați de la Curtea de Apel Oradea, asupra cărora inculpatul A. a lăsat să se înțeleagă că are influență și poate interveni la ei, pentru soluționarea favorabilă a cauzei privind pe inculpatul C.) - au afirmat că nu au fost abordați de inculpatul A. în scopul mai sus menționat și, știu că nici ceilalți colegi de complete nu au fost interpelați în acest sens, deoarece, nici nu s-a reținut prin actul de sesizare că o asemenea acțiune ar fi avut loc, respectiv, o încercare de influențare din partea inculpatului A., cum de altfel, nici nu s-a dovedit în cauză luarea de mită de către cei doi magistrați, cercetați și ei în această cauză, dar față de care procurorul a dispus clasarea.

Este explicabilă, de asemenea, și nesinceritatea martorilor F. și M., care nu au recunoscut că ar fi asistat la discuțiile dintre E. și inculpatul A. cu privire la sumele de bani date pentru intervenirea la judecători, atât timp cât martorul F. se află în relații foarte apropiate cu ambii inculpați, fiind nașul de cununie al lui C. și, cunoscându-l pe inculpatul A. de aprox. 20 de ani; martorul M., de asemenea, a arătat în cursul urmăririi penale că se afla în relații foarte apropiate cu inculpatul C., considerându-l „ca pe un al doilea tată”, subiectivismul său fiind evident în astfel de context, de vreme ce neagă cu vehemență că la întâlnirea din 25 august 2011 i-ar fi îndemnat pe cei doi să urce în mașină pentru predarea - primirea banilor, momentul fiind fixat în înregistrarea video realizată de E. și, vizionată și de instanță în prezența părților (proces-verbal fila 348 vol. I dos. inst.).

De asemenea, nu poate fi avută în vedere depoziția martorei B., care susține apărarea inculpatului A., în sensul că la data de 16 august 2011 E. i-ar fi dat inculpatului suma de 4.000 lei cu titlu de onorariu, având în vedere că, deși legal, avea dreptul să nu depună mărturie, a optat totuși pentru a declara în fața instanței, subiectivismul său fiind evident, în calitate de soție a inculpatului și, în condițiile în care ea însăși arată că E. i-a spus de suma de 10.000 euro, pe care voia să o dea inculpatului, neavând nicio logică ca E. să facă vorbire de această sumă, pentru ca în final să îi dea inculpatului suma de 4.000 în lei și, mai mult, de vreme ce în înregistrarea discuției cu inculpatul nu se vorbește despre această din urmă, sumă în lei.

Declarația martorei L., sora inculpatului C. nu relevă aspecte concludente pentru cauză, fiind nerelevantă împrejurarea despre care vorbește aceasta - că nici E., nici inculpatul C. nu i-au spus despre demersurile făcute de unul sau altul dintre ei, cu privire la situația juridică a inculpatului în cauza în care era judecat - nefiind, deci, relevantă nici pentru susținerea apărărilor inculpaților.

Cât privește declarațiile martorei denunțătoare E., despre care se susține că sunt contradictorii și conțin numeroase inadvertențe și, deci, reflectă nesinceritatea acesteia, se constată că sunt neîntemeiate criticile apărării în acest sens, motiv pentru care nu vor fi primite.

Faptul că apar unele diferențe între declarațiile denunțătoarei relativ la împrejurările concrete în care s-au predat ori la sumele exacte care s-au predat inculpatului A., acestea sunt explicabile prin trecerea timpului, prin particularitățile concrete ale fiecărei faze procesuale în care a fost audiată și, când, a fost sau nu, chestionată asupra unor aspecte. Relevant este că din înregistrările audio-video, coroborate cu declarația din fața instanței - prin comisie rogatorie - rezultă cu claritate suma totală predată inculpatului - 24.000 euro.

Nu are o relevanță deosebită împrejurarea că E. i-a recunoscut ori nu, pe cei doi magistrați de la Curtea de Apel Oradea atunci când a participat la ședința de judecată, deși - afirmă apărarea - trebuia să-i recunoască, întrucât participase la o întâlnire cu ei, deoarece nu este absolut obligatoriu ca, după o întâlnire scurtă, de câteva minute să se rețină figurile unor persoane, aceasta depinzând de capacitatea de percepție, memorie a fiecăruia.

Nu prezintă importanță nici faptul că martora nu a înregistrat întâlnirea cu judecătorii ori că, în discuțiile ulterioare din 16 august 2011 și 25 august 2011 cu inculpatul A., nu face vorbire despre această întâlnire.

De asemenea, nu poate fi apreciată ca nesinceră susținerea denunțătoarei E. că a retras suma de 5.400 euro de la SC I. SA Oradea în ziua când a participat la ședința de judecată din 16 august 2011 la Curtea de Apel Oradea, pe motiv că ședința a început la ora 9.00, iar retragerea banilor a avut loc la ora 9.01, deci un interval prea scut de timp pentru a-i permite deplasarea la bancă pentru ridicarea banilor, pentru că, pe de o parte, nu interesează în mod primordial proveniența banilor, iar pe de altă parte, nu există o dovadă certă că denunțătoarea a fost prezentă pe tot parcursul ședinței în sala de judecată.

Cât privește conținutul înregistrărilor realizate de denunțătoare, privind discuțiile cu inculpatul A. și soția acestuia, în 16 august 2011 și 25 august 2011 - chiar dacă apărarea susține că acestea nu confirmă cu nimic acuzațiile, pe motiv că nu se face vorbire directă despre numele magistraților implicați, despre moneda în care s-au predat diferite sume de bani, despre promisiuni concrete de „mituire a magistraților” din partea inculpatului A. - s-a constatat că sunt neîntemeiate criticile, întrucât înregistrările se coroborează cu declarațiile denunțătoarei și, parțial, cu ale inculpaților și, din ascultarea acestora a rezultat, așa cum a arătat și acuzarea, că sunt depășite cu mult, nivelul și limitele unor discuții normale dintre un client și avocat (ex: componența completelor, etc.).

Că inculpatul A. ar fi primit bani de la E. doar cu titlu de onorariu și cheltuieli de transport - nu o dovedește nicio probă, inculpatul însuși arătând că nu a încheiat contract de asistență juridică și, nici nu a eliberat chitanțe pentru sumele primite. Chiar și asupra sumei totale, pe care susține că ar fi primit-o cu acest titlu - 6.500 lei - există îndoială, martorul Condor - invocat în apărare - arătând că știe de la E. că, i-ar fi dat inculpatului, cu acest titlu, suma de aprox. 2.000 lei.

Nu poate fi primită nici critica privind faptul că pretinderea banilor de către inculpatul A. nu putea avea loc la sfârșitul lunii iulie 2011, în condițiile în care dosarul privindu-l pe inculpatul C. s-a înregistrat la Curtea de Apel Oradea doar în 05 august 2011, astfel că inculpatul A. nu ar fi cunoscut la acea dată componența completelor ce urmau să soluționeze dosarul. Aceasta pentru că, nu rezultă din datele dosarului că inculpatul A. ar fi vizat anume persoane, asupra cărora să-și exercite presupusa influență, ci că, în funcție de componența completelor, a susținut că are sau nu, sorți de izbândă pentru „rezolvarea” situației inculpatului C.. La data respectivă, se știa oricum, că inculpatul C. formulase recurs, deci cauza urma să fie trimisă Curții de Apel Oradea, unde avocatul A. - av. în Baroul Oradea, îl putea asista și îi putea reprezenta interesele.

Faptul că pentru vânzarea imobilul din Satu Mare, vândut de denunțătoare în 24 august 2015, aceasta avea procură din partea inculpatului C. încă din 07 aprilie 2010 nu are importanță și utilitate pentru cauză, esențială fiind dovedirea de către denunțătoare a provenienței banilor dați inculpatului A., și mai ales, a datei obținerii lor.

Înscrisurile depuse la dosar - în apărare - privind plângeri penale depuse de E. împotriva inculpatului C. ori a acestuia împotriva ei, numeroasele litigii dintre ei, relevă, într-adevăr, că între ei există neînțelegeri pe diverse teme, că nu se află în relații cordiale, dar necoroborat cu alte aspecte, determinante, nu pot duce la concluzia că întreaga cauză este o veritabilă înscenare a denunțătoarei, în scop de răzbunare, mai ales că acest dosar îl implică și pe inculpatul A., cu care, denunțătoarea nu a afirmat că ar fi în relații de dușmănie.

Apoi, pe aceeași linie, nu are importanță în soluționarea prezentei cauze și aflarea adevărului că, în cadrul Dosarului nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de șantaj împotriva denunțătoarei E., aceasta nu a făcut referire la modul cum a cheltuit banii proveniți din vânzarea imobilelor comune, respectiv, în discuțiile telefonice cu inculpatul C. nu-i spune acestuia despre sumele de bani date avocatului A. - deoarece, după cum rezultă din rechizitoriu, suma de bani pretinsă de inculpatul C. prin șantaj este cu mult mai mare, decât cea cheltuită de E. pentru procesul penal al concubinului său (100.000 euro față de 24.000 euro), iar pe de altă parte, nu interesează, de ce în cadrul acelor discuții, E. nu se justifică pe ce a cheltuit banii.

Legat de dosarul de șantaj, se impune și precizarea relativ la scopul de răzbunare, în care se susține că s-a formulat denunțul din prezentul dosar - apreciat nereal de către instanță - în sensul că în dosarul de șantaj, plângerea lui E. este formulată la 25 martie 2013, pentru fapte de amenințare din perioada ianuarie - martie 2013, așa încât răzbunarea din 25 septembrie 2013 (data denunțului din prezentul dosar) nu-și mai are logica, în condițiile în care, inculpata îl denunțase deja pe inculpat, și acesta era deja arestat preventiv în dosarul de șantaj.

Cât privește moralitatea denunțătoarei E., pentru ilustrarea căreia au fost depuse la dosar fotografii prin care s-a vrut dovedirea stilului de viață frivol, risipitor al acesteia - apreciem, de asemenea că, deși poate avea relevanță într-un alt cadru procesual (în procesul de șantaj ori în privința custodiei minorului, pe care aceasta îl are cu inculpatul C.), în contextul prezentei cauze nu interesează, câtă vreme susținerile acesteia sunt confirmate și de alte probe din dosar.

Așa fiind, s-a constatat că probele administrate în cauză dovedesc existența faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. și C., comiterea acestora de către fiecare din cei doi inculpați și, cu vinovăția prevăzută de lege, astfel că, în baza art. 396 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea acestora.

II. Sub aspectul încadrării juridice a faptelor;

Fapta inculpatului A. care - în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în perioada iunie - august 2011, prevalându-se de influența avută asupra magistraților de la Curtea de Apel Oradea, a pretins suma de 20.000 euro și a primit suma de 24.000 euro de la denunțătoarea E., sub pretextul că sumele de bani vor fi remise judecătorilor implicați în soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C., promițând că-i va determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile, în sensul punerii în libertate a inculpatului C. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 (în prezent, art. 291 alin. (1) C. pen.).

Fapta inculpatului C. care - în perioada iunie - august 2011, fiind arestat preventiv și condamnat în primă instanță de Judecătoria Satu Mare la pedeapsa închisorii cu executare în detenție, cu intenție, a determinat-o pe denunțătoarea E. să-i remită inculpatului A. suma de 20.000 euro, pentru ca acesta să-și exercite influența pretins avută asupra magistraților Curții de Apel Oradea, astfel încât aceștia să-l pună în libertate pe inculpat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la cumpărare de influență prev. de art. art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (în prezent art. 47 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Încadrarea juridică a faptelor s-a făcut conform vechiului C. pen., coroborat cu dispozițiile Legii nr. 78/2000, anterioare modificării prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., deoarece, de la data comiterii faptelor și până la soluționarea cauzei, a intrat în vigoare această din urmă lege și, în virtutea dispoz. art. 5 C. pen. prin apreciere globală și, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, prin evaluarea tratamentului sancționator al infracțiunilor deduse judecății, coroborat și cu reglementarea celorlalte instituții juridice aplicabile în cauză.

Astfel, deși limitele de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracțiuni (trafic de influență și cumpărare de influență) sunt mai mici în N.C.P. - art. 291 alin. (1) și, respectiv, art. 292 alin. (1), ambele, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani) față de V.C.P. (art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă, anterior datei de 1 februarie 2014 (pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani), având în vedere că, în cazul ambilor inculpați se impune anularea suspendării condiționate/sub supraveghere a executării unor pedepse anterioare și apoi, aplicarea regulilor concursului de infracțiuni, se observă că tratamentul pluralității de infracțiuni este mai favorabil conform vechiului C. pen. (art. 33, 34 C. pen. 1969) față de N.C.P. (art. 38, 39 C. pen.).

III. Individualizarea judiciară a pedepselor

La individualizarea pedepselor,au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. 1969:

- limitele speciale de pedeapsă, anterior menționate;

- gradul de pericol social al faptelor săvârșite - ridicat, având în vedere importanța relațiilor sociale lezate și, mai ales, domeniul de activitate vizat de traficul și cumpărarea de influență - justiția - ceea ce creează suspiciunea gravă că funcționarii din acest domeniu ar fi coruptibili și ar putea acționa sub influența unui terț;

- persoana inculpaților: inculpatul A. este în vârstă de 62 ani, nu a recunoscut comiterea faptelor și, nu se află la prima confruntare cu legea penală (prin sentința penală nr. 73/PI/2013 din data de 05 iunie 2013 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 16/A/2014 din data de 13 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe termen de încercare de 6 ani, tot pentru o infracțiune de trafic de influență); inculpatul C. este în vârstă de 44 ani, nu a recunoscut comiterea faptei și, de asemenea, are antecedente penale (prin sentința penală nr. 374 din 18 aprilie 2011 a Judecătoriei Satu Mare definitivă prin Decizia penală nr. 880 din 25 octombrie 2011 a Curții de Ape! Oradea, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condițională a executării pedepsei pe termen de încercare de 4 ani pentru vătămare corporală gravă, iar prin sentința penală nr. 639 din 30 iunie 2011 a Judecătoriei Satu Mare definitivă prin Decizia penală nr. 69 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, a fost condamnai la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe termen de încercare de 8 ani pentru șantaj și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni).

În concluzie, față de toate aceste elemente de individualizare a pedepsei s-a apreciat că vor fi în măsură să realizeze scopul sancțiunii penale, pedepsele de câte 3 ani închisoare pentru fiecare din cei doi inculpați.

Împotriva sentinței penale nr. 361 din 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția penală, în termen legal, au declarat apel inculpații A. și C.

Apelantul inculpat A. a solicitat, în principal, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj, susținând, în esență, că instanța fondului nu a motivat soluția pronunțată, hotărârea apelată neconținând niciun element de raționament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective a cauzei.

În subsidiar, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat, să se dispună achitarea inculpatului A. în baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că fapta care formează obiectul acuzației nu există.

Mai mult decât atât, având în vedere că apelul este o cale de atac integral devolutivă, instanța de control judiciar având plenitudine de jurisdicție și putând reaprecia și statua asupra vinovăției, în măsura în care instanța de apel consideră că ar fi incident un alt temei de achitare, respectiv cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală (fiind inexistentă latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii), sau art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea (cu reținerea ca aplicabil în cauză a principiului „in dubio pro reo"), a solicitat să fie avute în vedere incidența și a acestor 2 temeiuri prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) C. proc. pen. privind achitarea inculpatului A.

A susținut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este legea penală nouă și nu legea penală veche așa cum a reținut instanța de fond.

A precizat că, în opinia apărării, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că fapta de trafic de influență nu există, prin prisma faptului că nu există nici unul dintre elementele constitutive ale laturii obiective a acestei infracțiuni.

Astfel, elementul material al infracțiunii, constând în 3 modalități alternative - pretindere, primire sau acceptare de bani sau alte foloase, nu există, pe baza probelor administrate în cauză.

Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale, potrivit normei de incriminare a faptei - art. 291 alin. (1) din N.C.P.

În primul rând, făptuitorul trebuie să aibă o influență reală sau să lase să se creadă că are influența asupra funcționarului public.

În al doilea rând, făptuitorul trebuie să promită că îl va determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

În condițiile în care nici unul dintre elementele laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență nu sunt existente în cauză, în baza probelor administrate, a considerat că fapta nu există în materialitatea ei și că din probele administrate nu rezultă că a fost săvârșită, sens în care infracțiunea care face obiectul acuzării nu există.

Împărtășind ideea lipsei laturii obiective și subiective a infracțiunii, dar și a aplicabilității în cauză a principiului „in dubio pro reo", a apreciat că s-ar putea reține ca incidente și aplicabile și cazurile subsidiare de achitare prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală sau art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

Astfel, achitarea poate fi dispusă prin raportare și la aplicarea în cauză a disp. art. 5 alin. (1) C. pen. art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. privind legea penală mai favorabilă.

În acest sens, în mod contrar aprecierii făcute de instanța de fond, a considerat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauza de fată este legea nouă, care impune prin norma de incriminare o nouă condiție pentru reținerea acesteia, respectiv împrejurarea ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcționarul public asupra căruia s-ar exercita influența să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau sa îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Cât privește noua condiție de incriminare prevăzută în disp. art. 291 C. pen., aceasta nu este îndeplinită în cauza de față, din probele administrate nerezultând în niciun caz faptul că ar fi promis denunțătoarei că-i va determina pe judecători să pronunțe o soluție favorabilă în cauza privind pe concubinul acesteia.

Așa fiind, pretinsa faptă reținută în sarcina sa nefiind comisă în condițiile prevăzute de norma de incriminare, nu este prevăzută de legea penală (N.C.P., ca lege penală mai favorabilă), astfel încât achitarea poate fi dispusă în temeiul disp. art. 16 lit. h) teza I C. proc. pen.

În ipoteza înlăturării de către instanța de apel a tuturor considerentelor ce permit achitarea în temeiul disp. art. 16 lit. a) sau b) C. proc. pen., în cauză se impune cel puțin achitarea în temeiul disp. art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât în cauză nu există probe din care să rezulte cu certitudine săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de care este acuzat.

Probele administrate în cauză nu sunt de natură a înlătura aplicarea principiului „in dubio pro reo", prezumpția de nevinovăție de care ar trebui să beneficieze nefiind răsturnată.

Apelantul inculpat C. a solicitat, în principal, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj, susținând, în esență, că instanța fondului nu a motivat soluția pronunțată, hotărârea apelată neconținând niciun element de raționament juridic apt să conducă la concluzia examinării efective a cauzei.

În subsidiar, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat, să se dispună achitarea inculpatului A. în baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că fapta care formează obiectul acuzației, respectiv cea de instigare la trafic de influență, nu există.

A susținut că soluția pronunțată de către prima instanță în cauză este nefondată, nedovedită și nu se bazează pe nici una dintre probele administrate în cauză, nici în faza de urmărire penală, nici în cursul judecății în fața primei instanțe, atrăgând implicit inexistența faptei, în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prima instanță se rezumă doar la a combate și a exclude toate probele administrate în cursul cercetării judecătorești, în afară de declarația martorei denunțătoare E., fără a avea o argumentație motivată în acest sens.

În primul rând, în cauză nu s-a demonstrat că inculpatul A. ar fi pretins și nici că ar fi primit suma de 24.000 de euro de la martora denunțătoare E., aspect ce a dus la soluția de condamnare și anume declarația incriminatoare a susnumitei.

În al doilea rând instanța de fond nu a stabilit daca coinculpatul A. a pretins el sau a fost căutat de către denunțătoare in scopul de a-l determina sa intervină pe lângă magistrați în sensul arătat in Rechizitoriu, de aici reliefându-se cercetarea judecătoreasca deficitară și superficială în administrarea unui probatoriul real și pertinent în cauză.

În al treilea rând nu există nicio dovada în sensul ca C. ar fi cerut denunțătoarei (ce i-a fost concubina si cu, care are un copil) să-l contacteze pe coinculpatul A. și să-i solicite acestuia să intervină pe lângă magistrați pentru eliberarea lui din arest.

Mai mult decât atât C. ar fi avut posibilitatea să-i ceară personal coinculpatului A. intervenția acestuia pe lângă magistrați, având în vedere că aceștia se cunoșteau de mai mult timp și nu prin intermediul concubinei sale.

Din aceste aspecte mai sus enunțate se observa inadvertențele atât din declarațiile denunțătoarei cat si din percepția organului de urmărire penala si a instanței de judecata.

Prima instanță enunță probatoriul administrat si care, în opinia greșită a judecătorului fondului, susține existența infracțiunii de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului A., suplinind și în ceea ce-l privește pe C., însă raportat la faptele coinculpatului.

Instanța de fond nu a reținut din apărările făcute și din probatoriul administrat în apărare decât că inculpatul C. nu a făcut decât să-și denigreze fosta concubina aducându-i acesteia diverse acuzații. Însă instanța de judecată ar fi trebuit să ia în calcul și varianta arătată de inculpat, în sensul ca denunțătoarea a avut intenția de a se răzbuna, prin denunțul făcut organelor de ancheta, aspect pe care martorii apărării le-au susținut în mod riguros.

Un alt aspect important este si acela că autodenunțul și declarațiile martorei denunțătoare (din faza de urmărire penală și din fața primei instanțe) conțin numeroase contradicții și inadvertențe, ceea ce pune sub semnul întrebării veridicitatea celor afirmate de către aceasta, cât și credibilitatea acestei martore.

Astfel, prima instanță reține în mod greșit, raportat la declarațiile martorei denunțătoare că aceste contradicții și inadvertențe „sunt explicabile prin trecerea timpului, particularitățile concrete ale fiecărei faze procesuale în care a fost audiată și când a fost se chestionată asupra unor aspecte", însă aceste declarații sunt tot mai detaliate odată cu trecerea timpului, contrar oricărei logici elementare.

În consecință, în urma unei analize asupra probelor administrate a solicitat să se dispună admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 361/2015 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj la data de 15 decembrie 2015, și rejudecând cauza, în urma analizei și reaprecierii întregului material probator administrat în cauză, în baza disp. art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea inculpatului C. în baza disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că fapta de instigare la trafic de influență nu există.

În faza apelului, în fața Înaltei Curți, cauza a avut următoarele termene de judecată:

- 11 martie 2016, când s-au admis cererile de amânare a cauzei formulate de inculpați în vederea angajării apărătorilor aleși și pentru pregătirea apărării;

- 22 aprilie 2016, când a fost încuviințată solicitarea formulată de apărătorul ales al apelantului inculpat C., în sensul citării inculpatului la locul de deținere, respectiv Penitenciarul Oradea;

- 06 mai 2016, când s-au susținut cererile de probatorii;

- 03 iunie 2016, când a fost audiat martorul N.;

- 09 septembrie 2016, când au fost audiate în ședință publică înregistrările audio/video depuse de martora denunțătoare și au avut loc dezbaterile.

Examinând apelurile formulate, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Prealabil, instanța va analiza cererile apelantului inculpat A. prin care a solicitat constatarea nulității relative a interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor telefonice purtate de martorul F., în condițiile art. 282 C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale (prin notele de ședință din 22 aprilie 2016 - filele 96-99), respectiv cererea prin care se arată că înregistrările ambientale audio-video efectuate de către denunțătoarea E. au fost obținute cu nerespectarea principiului loialității probelor astfel încât, acestea, nu pot fi folosite ca probe în procesul penal deoarece nu au fost obținute în mod legal.

Cu privire la prima cerere, instanța constată că apelantul inculpat A. a solicitat constatarea nulității relative a interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor telefonice purtate de martorul F., în condițiile art. 282 C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale întrucât au fost obținute prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către „alte organe specializate ale statului” și nu în mod nemijlocit de organele de urmărire penală.

De asemenea, în urma eventualei admiteri a acestei cereri, a solicitat și excluderea probelor derivate, respectiv a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate privindu-l pe martorul F.: convorbire C. și F., 13 mai 2011 - filele 252-255 vol. I D.u.p., convorbire C. și F., 17 mai 2011 - filele 265-257 vol. I D.u.p., convorbire A. și F., 19 mai 2011 - filele 258-260 vol. I D.u.p., convorbire A., o persoană pe nume „x” și F., 26 mai 2011 - filele 261-263 vol. I D.u.p., convorbire A. și F., 27 mai 2011 - filele 264-265 vol. I D.u.p.

Referitor la cererea de excludere a probelor constând în interceptările și înregistrările comunicațiilor telefonice purtate de martorul F., Înalta Curte reține următoarele:

În economia legii de procedură penală și, în același sens, doctrina de specialitate și în practica jurisprudențială, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sunt analizate distinct ca sancțiuni procedurale exclusiv sancțiunile: nulității (în clasificarea care interesează în speță, după caz absolute sau relative), inadmisibilității și decăderea.

Or, excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale de către procuror prin conformare la Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României nu este o sancțiune procedurală distinctă, în sensul cererii formulată de inculpat prin apărători aleși, ci este o consecință care se evaluează cazuistic, în funcție de datele și circumstanțele fiecărei spețe. De altfel, la pct. 13 (fila 14), din considerentele deciziei Curții Constituționale a României sus menționate s-a stabilit expresis și în mod obligatoriu că „o probă nu poate fi obținută nelegal decât dacă mijlocul de probă și/sau procedeul probatoriu prin care este obținută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei și că nelegalitatea acestora este sancționată de prevederile art. 102 alin. (3) C. proc. pen., prin aplicarea regimului nulității absolute sau relative. Așadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) C. proc. pen. trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă (parag. 22)”.

În consecința celor mai sus enunțate, instanța de apel are în vedere că probele în discuție au fost obținute de procuror în condițiile legii și nu sunt lovite nici de sancțiunea nulității absolute, nici de sancțiunea nulității relative - de altfel, cu referire la această ipoteză, inculpatul nici nu au dovedit în vreun fel vătămarea procesuală intervenită la momentul administrării probelor respective.

Referitor la cererea prin care se arată că înregistrările ambientale audio-video efectuate de către denunțătoarea E. au fost obținute cu nerespectarea principiului loialității probelor, instanța de apel constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele:

Conform dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul acestora, care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Astfel, C. proc. pen. prevede această procedură a camerei preliminare prin care se verifică legalitatea și loialitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, pentru a se verifica incidența sancțiunii derivate a excluderii (sancțiune derivată din cea a nulității conform art. 102 alin. 3 C. proc. pen.).

Înalta Curte constată că această critică a fost invocată de către apelantul inculpat A. în faza camerei preliminare, atunci când a solicitat excluderea de la dosarul cauzei, ca nelegal obținută, a probei materiale - memory stik-ul, cu capacitate de stocare de 8 GB, care a fost ridicat de la denunțătoarea E. și pe care sunt stocate înregistrări ale discuțiilor purtate de aceasta cu inculpatul A. și cu numita B. la datele de 16 august 2011 și 25 august 2011.

Astfel, atât Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație (prin Încheierea nr. 55 din 14 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/33/2014/a1), cât și Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, (prin încheierea din data de 16 octombrie 2014 și a Încheierea nr. 15/HI/2014 din data de 27 octombrie 2014), au constatat că nu se impune excluderea probelor constând în înregistrările menționate și, respectiv, a proceselor verbale de redare a în formă scrisă a înregistrărilor întrucât nu sunt afectate de vreo nulitate - relativă sau absolută, acestea fiind realizate potrivit dispoz. legale în vigoare la data depunerii lor la dosar și putând constitui mijloace de probă în procesul penal.

Pe cale de consecință, reiterarea, în fața instanței de apel, aceleiași cereri asupra căreia s-a pronunțat în mod definitiv Judecătorul de cameră preliminară, cerere ce face obiectul procedurii de cameră preliminară, nu poate conduce, în lipsa altor elemente, la concluzia că se impune excluderea înregistrărilor ambientale audio-video efectuate de către denunțătoare întrucât nu au fost obținute în mod legal.

Instanța arată că în faza apelului a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de inculpați, a fost audiat martorul N. și au fost vizionate înregistrările audio-video depuse de martora denunțătoare E.

Înalta Curte evaluând coroborat probatoriul administrat în faza apelului reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, traficul de influență constă în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu”.

N.C.P., la art. 291 alin. (1) C. proc. pen. incriminează traficul de influență ca fiind infracțiunea ce constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Înalta Curte are în vedere că instanța de fond a dat o interpretare corectă materialului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, cu consecința pronunțării unei soluții de condamnare.

În acest sens, instanța de apel reține că în mod corect s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche având în vedere că, deși limitele de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracțiuni (trafic de influență și cumpărare de influență) sunt mai mici în N.C.P. - art. 291 alin. (1) și, respectiv, art. 292 alin. (1), ambele, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani) față de V.C.P. (art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 6¹ din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă, anterior datei de 1 februarie 2014 (pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani), având în vedere că, în cazul ambilor inculpați se impune anularea suspendării condiționate/sub supraveghere a executării unor pedepse anterioare și apoi, aplicarea regulilor concursului de infracțiuni, se observă că tratamentul pluralității de infracțiuni este mai favorabil conform vechiului C. pen. (art. 33, 34 C. pen. 1969) față de N.C.P. (art. 38, 39 C. pen.).

Având în vedere că o parte din apărările apelantului inculpat A. se bazează pe faptul că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea nouă, instanța, în baza celor anterior menționate, constată că acestea sunt nefondate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată și pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost temeinic stabilită, iar încadrarea juridică dată faptelor săvârșite a fost corectă, astfel că în mod judicios se reține că fapta inculpatului A. care - în calitate de avocat în cadrul Baroului Bihor, în perioada iunie - august 2011, prevalându-se de influența avută asupra magistraților de la Curtea de Apel Oradea, a pretins suma de 20.000 euro și a primit suma de 24.000 euro de la denunțătoarea E., sub pretextul că sumele de bani vor fi remise judecătorilor implicați în soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C., promițând că-i va determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile, în sensul punerii în libertate a inculpatului C. - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 (în prezent, art. 291 alin. (1) C. pen.), iar fapta inculpatului C. care - în perioada iunie - august 2011, fiind arestat preventiv și condamnat în primă instanță de Judecătoria Satu Mare la pedeapsa închisorii cu executare în detenție, cu intenție, a determinat-o pe denunțătoarea E. să-i remită inculpatului A. suma de 20.000 euro, pentru ca acesta să-și exercite influența pretins avută asupra magistraților Curții de Apel Oradea, astfel încât aceștia să-l pună în libertate pe inculpat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la cumpărare de influență prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000 (în prezent art. 47 C. pen. rap. la art. 292 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000).

Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță este corectă, faptele săvârșite întrunind atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv instigare la cumpărare de influență, prev. de art. 25 C. pen. 1969 rap. la art. 6¹ din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește criticile apelanților inculpați referitoare la nemotivarea sentinței penale apelate, drept pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curte de Apel Cluj, instanța constată că acestea sunt total nefondate întrucât în mod judicios judecătorul de la instanța de fond a dispus condamnarea celor doi inculpați făcând o analiză pertinentă a faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, a mijloacelor de probă administrate, fiind înlăturate motivat probele considerate subiective sau irelevante și reliefate cele din care reiese vinovăția celor doi inculpați.

De asemenea, judecătorul fondului face o analiză corectă a apărărilor inculpaților, arătând în cuprinsul considerentelor probele din care reiese vinovăția inculpaților, precum și probele a căror valoare subiectivă sau irelevantă nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare.

În consecință, se constată că instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale privind motivarea hotărârii, în sensul că a descris faptele care fac obiectul învinuirii, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de apelanții inculpați, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele în care au fost comise faptele și a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale.

Astfel, instanța de control judiciar constată că probele administrate în faza apelului (proba cu înscrisuri, proba testimonială privind martorul N., audierea în ședință publică a înregistrărilor audio-video depuse de martora denunțătoare) coroborate cu probele administrate în fazele anterioare ale procesului penal, conduc în continuare la concluzia că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță.

În acest sens, Înalta Curte își însușește motivarea instanței de fond în ceea ce privește situația de fapt cu completările care vor fi făcute referitor la apărările apelanților inculpați.

Susținerea apărării în sensul că suma despre care se face vorbire în înregistrare ar fi reprezentat onorariu nu se coroborează cu nicio altă probă, dimpotrivă declarația martorei denunțătoare, procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor audio-video efectuate de denunțătoare, demonstrează că suma de bani solicitată reprezintă obiectul traficului de influentă din cauză.

Mai mult decât atât, în înregistrarea dintre denunțătoarea E. și soția inculpatului, B., nu se face vorbire de suma de 4.000 de lei cu titlu de onorariu, ci de suma de 10.000 de euro, însăși martora recunoscând că denunțătoarea a făcut vorbire de această sumă.

Apărarea a mai solicitat excluderea probelor privind interceptările și înregistrările comunicațiilor telefonice purtate de martorul F.

Instanța de control judiciar constată că din procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrările comunicațiilor telefonice purtate de martorul F. cu inculpatul C. (13 mai 2011 - filele 252-255 vol. I D.u.p., 17 mai 2011 - filele 265-257 vol. I D.u.p.) și cu inculpatul A. (19 mai 2011 - filele 258-260 vol. I D.u.p., 26 mai 2011 - filele 261-263 vol. I D.u.p., 27 mai 2011 - filele 264-265 vol. I D.u.p.), chiar dacă nu reiese săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații, se desprinde necesitatea angajării de către inculpatul C. a unui „avocat bun” („ăștia ce-i ai îs zero”) și apoi „să vedem”. Ulterior, la întrebarea inculpatului C., „nu vorbești cu A. martorul a răspuns:”Am vorbit deja (…). O să vină, da’ acum n-are ce să facă aicea. Momentan.”

Astfel, inculpatul C. avea nevoie de intervenția coinculpatului A. pentru a face ceva întrucât dosarul trebuia să ajungă la Curtea de Apel Oradea,drept pentru care l-a angajat ca apărător pe inculpatul A..

De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut, cu privire la declarațiile martorilor F. și M., că „este explicabilă, de asemenea, și nesinceritatea martorilor F. și M., care nu au recunoscut că ar fi asistat la discuțiile dintre E. și inculpatul A. cu privire la sumele de bani date pentru intervenirea la judecători, atât timp cât martorul F. se află în relații foarte apropiate cu ambii inculpați, fiind nașul de cununie al lui C. și, cunoscându-l pe inculpatul A. de aprox. 20 de ani; martorul M., de asemenea, a arătat în cursul urmăririi penale că se afla în relații foarte apropiate cu inculpatul C., considerându-l „ca pe un al doilea tată”, subiectivismul său fiind evident în astfel de context, de vreme ce neagă cu vehemență că la întâlnirea din 25 august 2011 i-ar fi îndemnat pe cei doi să urce în mașină pentru predarea - primirea banilor, momentul fiind fixat în înregistrarea video realizată de E. și, vizionată și de instanță în prezența părților”.

Vinovăția inculpaților, contrar susținerilor apărării, rezultă din declarațiile martorei E., care se coroborează cu înregistrările audio-video, rezultând faptul că inculpatul A. a primit suma de 24.000 de euro în scopul traficării influenței.

Instanța de control judiciar constată ca fiind corecte și pertinente aprecierile făcute de judecătorul fondului cu privire la anumite inadvertențe și contradicții ivite în declarațiile denunțătoarei, fiind analizate și combătute în mod judicios susținerile apărării.

De asemenea, apreciază ca fiind întemeiate susținerile referitoare la starea conflictuală existentă între denunțătoarea E. și inculpatul C., precum și la caracterul „îndoielnic” al denunțătoarei, însă, toate acestea, nu sunt în măsură să înlăture susținerile denunțătoarei, atâta timp cât acestea sunt confirmate și de celelalte probe din dosar.

 Așadar, din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele și vinovăția inculpaților și a făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale.

De asemenea, și sub aspectul individualizării, instanța de control judiciar apreciază că pedepsele aplicate de către instanța fond au fost corect individualizate cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute legea penală, astfel încât nu se impune stabilirea unei alte sancțiuni penale sau a unui alte modalități de executare a pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate apelurile declarate de inculpații C. și A. împotriva sentinței penale nr. 361 din 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 90 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații C. și A. împotriva sentinței penale nr. 361 din 15 decembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 90 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2016.