Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 471/RC/2016

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2016

Decizia nr. 471/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 658 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București a fost admisă cererea inculpaților A. și B., de schimbare a încadrării juridice, astfel cum a fost formulată

În baza art. 386 C. pen. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților A. și B., astfel;

1. Din infracțiunea de contrabandă în formă continuată (perioada 10 iulie 2014-15 octombrie 2014) prev. și ped. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și două infracțiuni de contrabandă (săvârșite în data de 28 mai 2014 si 05 iunie 2014) prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, toate cu aplic, art. 38 alin. (1) C. pen., în o singură infracțiune de contrabandă în formă continuată prev. si ped. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în ceea ce o privește pe inculpata A.;

2. Din infracțiunea de contrabandă în formă continuată (perioada 10 iulie 2014-15 octombrie 2014) prev. și ped. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și o infracțiune de contrabandă (săvârșită în data de 05 iunie 2014) prev. și ped. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în o singură infracțiune de contrabandă în formă continuată prev. și ped. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul B.

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata a trebuit să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus ca inculpata să respecte obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public - sector 2 sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, conform deciziei consilierului de probațiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 96 alin. (1), (2) și alin. (4)-(6) C. pen., referitoare la situațiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere impuse sau neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada în care inculpata a fost reținută și arestată preventiv, de la data de 15 octombrie 2014 până la data de 23 octombrie 2014.

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 79 C. pen. și art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani, termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a trebuit să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. s-a impus ca inculpatul să respecte obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public - sector 2 sau în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare, conform deciziei consilierului de probațiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1), (2) și alin. (4)-(6) C. pen., referitoare la situațiile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere impuse prin prezenta hotărâre sau neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite hotărâre.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la data de 15 octombrie 2014 până la data de 23 octombrie 2014.

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, din prezenta cauză, de la data de 15 octombrie 2014 până la data de 23 octombrie 2014.

În baza art. 397 alin. (1), art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 și art. 1382 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a fost obligată inculpata A. la plata către această parte civilă a sumei de 24.882 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale constând în taxe vamale, accize și T.V.A.

În baza art. 397 alin. (1), art. 25 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1381 și art. 1382 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și a fost obligat inculpatul C. la plata către această parte civilă a sumei de 7.193 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale constând în taxe vamale, accize și T.V.A.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpata A. a pachetelor de țigări, astfel cum acestea au fost ridicate din posesia sa, conform dovezilor din 28 mai 2014, din 05 iunie 2014, și conform adeverințelor de reținere a bunurilor din 05 februarie 2015.

În baza art. 112 alin. (6) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpata A. a sumelor de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de contrabandă, și ridicate de la inculpată, astfel cum acestea au fost consemnate la Casa de Economii și Consemnațiuni, la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a pachetelor de țigări, astfel cum acestea au fost ridicate din posesia sa, conform dovezilor din 18 iunie 2014.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul C. a pachetelor de țigări, astfel cum acestea au fost ridicate din posesia sa, conform adeverinței de reținere a bunurilor din 05 februarie 2015.

În baza art. 112 alin. (6) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul C. a sumelor de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de contrabandă, și ridicate de la inculpat, astfel cum acestea au fost consemnate la Casa de Economii și Consemnațiuni, la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București.

În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1.500 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Prin Decizia penală nr. 559/A din 30 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sect. 2 București și de inculpații C., A., B. împotriva sentinței penale nr. 658 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria sector 2 București, în Dosarul nr. x/300/2015.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și pe fond rejudecând:

I. A redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., de la 3 ani și 4 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare. A redus durata pedepsei complementare aplicate aceluiași inculpat, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la 4 ani la 2 ani.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului C., pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1), (2) și (3) C. pen., a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; - să desfășoare pe o perioadă de 60 de zile o activitate neremunerată în folosul comunității, la Primăria Pucheni, jud. Dâmbovița, sub coordonarea Serviciului de Probațiune.

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere, stabilite prin prezenta decizie.

II. A înlăturat obligația stabilită, în temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., în sarcina inculpaților A. și B., de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a obligat pe inculpații A. și B. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

III. A redus suma acordată cu titlu de despăgubi civile către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice București la care a fost obligată inculpata A., de la 24.882 lei la 21.871 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile parțiale ale avocaților din oficiu, de câte 100 lei, au fost suportate din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, la data de 25 aprilie 2016, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București susținând că a fost aplicată inculpatului C. o pedeapsă principală în alte limite decât cele legale.

Astfel, raportat la încadrarea juridică dată faptei, pedeapsa minimă ce putea fi aplicată inculpatului C. este în cuantum de 3 ani și 4 luni închisoare, astfel cum în mod judicios a dispus instanța de fond, or instanța de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate acestui inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa fiind situată sub limita legală.

În susținerea căii de atac, a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 353/RC din 26 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 559/A din 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/ nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) - caz invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în susținerea căii de atac - se constată că acesta este incident în cauza dedusă judecății.

Astfel, prin Decizia penală nr. 559/A din 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, instanța de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C. de la 3 ani și 4 luni la 2 ani și 6 luni închisoare, reținând că acesta a comis infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen.

Conform art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) - cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi - colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasat sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Potrivit art. 274 din Legea nr. 86/2006, faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Instanța de apel a reținut circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului), iar potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., în cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime

Astfel, având în vedere infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul C., respectiv art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., pedeapsa minimă ce putea fi aplicată inculpatului o reprezenta pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (reducerea minimului special de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu o treime conform art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen.), însă instanța de apel a redus pedeapsa la jumătate față de minimului special de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. ajungând la un cuantum de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa astfel aplicată fiind sub limita legală.

Prin urmare, cum pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul C., prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, este sub limita legală (limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind de 5 - 15 ani închisoare, iar prin aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., fiind reduse cu o treime, acestea ajung la 3 ani și 4 luni - 10 ani închisoare), se constată că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 559/A din 30 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2015 (nr. x/2016), privind pe intimatul inculpat C., va casa în parte decizia penală atacată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul C. și numai cu privire la pedeapsa principală și rejudecând cauza în aceste limite:

Va majora pedeapsa pentru infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

Va înlătura din dispozitivul deciziei penale atacate prevederile art. 91 C. pen., art. 93 alin. (1), (2) și (3) C. pen., respectiv art. 404 C. proc. pen. cu referire la art. 96 C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 559/A din 30 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/300/2015, ( nr. x/2016), privind pe intimatul inculpat C.

Casează în parte decizia penală atacată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul C. și numai cu privire la pedeapsa principală.

Rejudecând cauza în aceste limite:

Majorează pedeapsa pentru infracțiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

Înlătură din dispozitivul deciziei penale atacate prevederile art. 91 C. pen., art. 93 alin. (1), (2) și (3) C. pen., respectiv art. 404 C. proc. pen. cu referire la art. 96 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2016.