Decizia nr. 2145/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanței de fond
Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu Consiliul de Mediere, a solicitat, în temeiul art. 19 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând despăgubiri pentru beneficiul nerealizat ca urmare a refuzului instituției pârâte de a emite actul administrativ solicitat, calculată de la data formulării cererii de avizare (05 iunie 2009) și până la data formulării cererii de chemare în judecată (01 martie 2014).
- menținerea ca provizoriu a beneficiului nerealizat de reclamantă la suma de 114.823 RON, calculat pe baza valorii câștigului salarial mediu brut în România, conform tabelului și extraselor anexate;
- obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând despăgubiri, calculate în faza de executare silita, pe baza valorii câștigului salarial mediu brut în România, stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada vizată, de la data pronunțării hotărârii judecătorești în cauza prezentă și pana la data emiterii avizului solicitat și înscrierii subsemnatei în tabloul mediatorilor cu drept de exercitare a profesiei;
- obligarea paratului la plata sumelor reprezentând actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri acordate conform capetelor 1 și 2 de cerere cu indicele de inflație, pana la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală pentru aceeași perioadă.
- sancționarea conducătorului instituției parate cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru refuzul de a pune în executare sentința civilă nr. 1854 din 14 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2010, definitivă prin decizia nr. 5289 din 17 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care instituția pârâta a fost obligata la emiterea avizului privind exercitarea de către subsemnata a profesiei de mediator în cadrul „Societății civile de avocați A.”.
La 26 martie 2014 pârâtul Consiliul de mediere a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei de interes și a tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare la 16 aprilie 2014 prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât și a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului de Mediere nr. 5012 din 26 octombrie 2013 prin care s-a respins cererea de înscriere a reclamantei în Tabloul mediatorilor autorizați.
La data de 6 mai 2014 pârâtul a formulat punct de vedere privitor la excepția de nelegalitate a art. 2 din Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013 și a solicitat respingerea acesteia și menținerea actului ca fiind legal și temeinic.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1445 din 12 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea pârâtei de constatare a decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții de ordine privată, ca urmare a depășirii termenului pentru formularea răspunsului la întâmpinare, ca fiind neîntemeiată.
A fost disjuns capătul 4 de cerere având ca obiect sancțiunea neexecutării hotărârii, urmând ca dosarul să fie înaintat la registratură unde va primi un nou număr, cu termen de judecată la 23 iunie 2014, C26 fond - ora 12.00, CC, pentru când se vor cita părțile, reclamanta cu copie înscrisuri depuse de pârât la dosar la data de 06 mai 2014, dar și cu mențiunea de a preciza cadrul procesual pasiv, respectiv dacă înțelege să se judece în contradictoriu și cu conducătorul instituției publice, caz în care va preciza numele și domiciliul acestuia și va depune încă un exemplar al acțiunii și actelor pentru comunicare.
Totodată, a fost admisă excepția tardivității invocată de pârât și respinse capetele 1-3 de cerere promovate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, având ca obiect despăgubiri, ca fiind tardiv formulate.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond:
- obligarea pârâtului la plata sumei de reprezentând despăgubiri pentru beneficiul nerealizat ca urmare a refuzului instituției pârâte de a emite actul administrativ solicitat, calculată de la data formulării cererii de avizare (05 iunie 2009) și până la data formulării cererii de chemare în judecată (01 martie 2014);
- menținerea ca provizoriu a beneficiului nerealizat de reclamantă la suma de 114.823 RON, calculat pe baza valorii câștigului salarial mediu brut în România, conform tabelului și extraselor anexate;
- obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând despăgubiri, calculate în faza de executare silită, pe baza valorii câștigului salarial mediu brut în România, stabilit prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada vizată, de la data pronunțării hotărârii judecătorești în cauza prezentă și pana la data emiterii avizului solicitat și înscrierii subsemnatei în tabloul mediatorilor cu drept de exercitare a profesiei;
- obligarea paratului la plata sumelor reprezentând actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri acordate conform capetelor 1 și 2 de cerere cu indicele de inflație, până la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală pentru aceeași perioadă.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a admis prima instanță excepția tardivității introducerii cererii de despăgubire deoarece, în mod eronat, prima instanță a apreciat că termenul de prescripție pentru despăgubiri a început să curgă de la data de 18 iunie 2009, dată la care pârâtul a formulat răspuns negativ față de cererea sa de autorizare și înscriere în Tabloul Mediatorilor autorizați.
Recurenta a considerat că această interpretare este contrară spiritului și literei legii, respectiv art. 19 din Legea nr. 554/2004, or, în speță, la data când hotărârea privind anularea actului administrativ nelegal a rămas irevocabilă, s-a constatat doar premisa existenței pagubei cauzate reclamantei, deoarece întinderea efectivă a acesteia nu îi este cunoscută nici în prezent, întrucât consecințele păgubitoare ale actului administrativ anulat de către instanță continuă să se producă.
S-a invocat contradicția din motivarea instanței care, pe de o parte, admite că data la care s-a constatat irevocabilă nelegalitatea actului administrativ păgubitor este data la care trebuie să se raporteze, iar, pe de altă parte, se pretinde că ar fi trebuit să se formuleze anterior o cerere în despăgubiri pentru respectarea unui termen de un an calculat raportat de o dată aleatorie.
Mai mult, s-a susținut că prima instanță a omis să interpreteze exact textul de lege care arată neechivoc că termenul de un an se calculează de la data cunoașterii întinderii pagubei, nu doar a existenței acesteia.
Ulterior, recurenta a invocat în drept dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Intimatul Consiliul de mediere a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a depus răspuns la întâmpinarea formulată.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care a fost comunicat părților, iar la termenul din 29.06.2016 s-a făcut aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., având în vedere că prin raport a fost considerat admisibil recursul, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată.
Soluția instanței de recurs
Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtului Consiliul de mediere la plata sumei reprezentând despăgubiri pentru beneficiul nerealizat ca urmare a refuzului instituției pârâte de a emite actul administrativ solicitat, calculată de la data formulării cererii de avizare (05 iunie 2009) și până la data formulării cererii de chemare în judecată (01 martie 2014).
Litigiul s-a ivit ca urmare a refuzului pârâtului Consiliul de mediere de a aviza exercitarea de către reclamantă a profesiei de mediator în cadrul Societății civile de avocați A., societate din care face parte în calitate de avocat asociat, refuz comunicat reclamantei prin adresa nr. 1299 din 18 iunie 2009 ce a fost contestat, iar prin sentința civilă nr. 1854 din 14 martie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2010 a Curții de Apel București a fost obligat pârâtul să emită aviz pentru exercitarea de către reclamantă a profesiei de mediator, sentință irevocabilă prin respingerea recursului în decizia nr. 5289 din 17 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Instanța de fond a considerat, în raport de prevederile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, că excepția tardivității este întemeiată, iar recurenta a criticat această soluție, dar criticile sunt nefondate.
Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004: „(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)”.
Din interpretarea textului art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că acesta reglementează o situație de excepție de la regula stabilită prin art. 8 din același act normativ, respectiv acțiunea care să conțină și capătul de cerere privind despăgubirile pentru ca instanța care analizează legalitatea actului să stabilească și asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
Fiind o situație de excepție, persoana vătămată, în cazul formulării acțiunii în despăgubiri ce are ca temei art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, trebuie să dovedească data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Instanța de fond a considerat că data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea prejudiciului a fost data de 18 iunie 2009, când pârâtul Consiliul de mediere a comunicat acesteia refuzul de a da curs cererii, iar în raport de această dată cererea reclamantei a fost respinsă ca tardivă.
În motivele de recurs recurenta nu a dovedit că data reținută de instanța de fond nu a fost corect stabilită sau că la o altă dată a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască prejudiciul ce i-a fost creat de intimat.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei care a apreciat că nu avea temei să solicite ulterior despăgubiri pe cale separată până la data pronunțării unei hotărâri judecătorești care să consfințească nelegalitatea actului administrativ emis de pârât. În condițiile în care aceasta a cunoscut, la data formulării cererii de anulare și întinderea prejudiciului, dar nu a solicitat despăgubiri în cadrul acțiunii principale, putea să formuleze acțiunea separată pentru repararea pagubei, dar cu condiția respectării termenului de 1 an, calculat potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De aceea, în mod corect, instanța de fond a considerat că existența unei hotărâri judecătorești definitive de anulare a actului administrativ nelegal constituie o condiție necesară pentru formularea unei acțiuni în pretenții, dar aceasta nu înseamnă că, în speță, termenul de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 curge de la data când hotărârea de constatare a nelegalității actului administrativ a devenit irevocabile deoarece textul legal se referă la „data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”, or, această dată, așa cum este cazul și în speță, poate fi anterioară rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost constatată nelegalitatea actului administrativ.
Pentru că nu s-a făcut dovada că reclamanta a luat la cunoștință de întinderea pagubei la o altă dată decât cea apreciată de instanța de fond, soluția atacată a fost dată cu interpretarea corectă a legii.
De aceea, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1445 din 12 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 29 iunie 2016.