Decizia nr. 2135/2016
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. Dosar nr. x/2003, A. București, în contradictoriu cu B. SA, a formulat acțiune de regres, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 5.564.159.907 ROL reprezentând daune plătite de reclamantă creditorului C. pentru utilizarea soluției tehnice, invenția sa, în perioada 1 martie 1998 - 30 iunie 2001, precum și alte eventuale daune solicitate de creditor pentru perioada 1 iulie 2001 - 31 iulie 2003, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:
În baza Contractului cadru de proiectare nr. x/1990, încheiat între D. București (actuala A. București) și B., în calitate de proiectant general, în anul 1997 A. București a solicitat către B. întocmirea documentației tehnice și, respectiv, a proiectului având ca obiect montarea schimbătoarelor de căldură cu plăci și racordarea acestora la circuitele de apă de adaos dedurizată.
Urmare a documentației tehnice întocmite de B., A. București a procedat la montarea acestor schimbătoare de căldură cu plăci în cadrul centralelor din subordinea sa.
De asemenea, în anul 1999, domnul C. (fost angajat B. și responsabil cu lucrările de termoficare în A. București) prin acțiunea formulată la Tribunalul Municipiului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, Dosar nr. x/1999, a solicitat instanței obligarea reclamantei să încheie contract de exploatare a invenției sale, numită "Procedeu și instalație pentru preîncălzirea apei de adaos" ce face obiectul Brevetului de invenție nr. x, cu plata drepturilor patrimoniale de autor, ce i se cuvin pe perioada folosirii fără drept.
În dosarul sus-menționat reclamantul a arătat că este titularul Brevetului de invenție nr. x și are protecție în intervalul 21 martie 1995 - 21 martie 2015.
Instanța de fond, prin Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta SC E. SA - A. București la plata sumei de 4.689.750.000 ROL reprezentând drepturi rezultate din utilizarea soluției prezentată în brevetul de invenție și obligarea SC E. SA - A. București de a încheia contract de exploatare a invenției.
Împotriva acestei sentințe A. București a declarat apel, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2001, soluționat de către Curtea de Apel București.
Prin Decizia civilă nr. 164A/2002 Curtea de Apel București a respins apelul declarat de A. București, ca nefondat.
Recursul declarat de A. București la Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a fost respins ca nefondat.
Prin respingerea recursului declarat de A. București, Sentința civilă nr. 662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, motiv pentru care reclamantul C. a procedat la executarea silită a acesteia.
Astfel, prin Încheierea nr. 407/2003 a Judecătoriei Sector 6 s-a obținut încuviințarea executării silite, iar prin Adresa nr. x/2003, s-a solicitat terțului poprit F., sector 6 poprire pe contul A. București până la concurența sumei de 5.507.920.700 ROL.
A. București a procedat la montarea schimbătoarelor cu plăci în baza documentației întocmite de B., conform Contractului cadru de proiectare nr. x/1990, renegociat în 1999.
Conform art. 9.21, din contractul precizat mai sus "Proiectantul este autorul lucrării, cuantumul remunerației autorului este inclus în valoarea contractului".
Cu toate că A. București, fiind de bună-credință, a plătit documentația și proiectul prin contractul semnat cu B., ea a fost obligată, ulterior, să achite domnului C. suma de 5.564.159.907 ROL reprezentând daune pentru utilizarea soluției din Brevetul de invenție nr. x, astfel plătind lucrarea de două ori.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., art. 998, art. 999 C. civ.
Prin Încheierea din ședința publică de la 26 noiembrie 2004, dată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2003, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției comerciale și înaintarea dosarului Președintelui Tribunalului București în vederea repartizării uneia dintre secțiile civile.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, soluționând acest aspect, a constatat că în cauza, astfel cum este formulată cererea ca o cerere în regres și întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., deci pe răspunderea civilă delictuală a pârâtei, răspundere extra-contractuală, cererea are drept cauză juridică invocată fapta ilicită a pârâtei, de a fi inclus în documentația tehnică întocmită, o soluție tehnică protejată printr-un brevet de invenție în favoarea numitului C. și că reclamanta nu își întemeiază cererea pe răspunderea contractuală a pârâtei, în cadrul răspunderii contractuale raportul părților fiind comercial.
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2005 - nr. dosar în format nou x/3/2005.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26 ianuarie 2005, pârâtul B. SA invocând următoarele excepții:
1. Excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamantă, în condițiile în care acțiunea în regres se întâlnește în raporturile dintre comitent și prepus, comitenți, fidejusor și debitorul garant, codebitorii pârâți și copii etc., temeiul său juridic fiind dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., dar care nu se aplică în raporturile dintre părțile semnatare ale unui contract, răspunderea în acest caz fiind contractuală și nu delictuală.
2. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Titularul acțiunii în regres este persoana care a efectuat plata creanței pentru altă persoană. Reclamantul nu a făcut o plată pentru B., din dispozitivul Sentinței civile nr. 662/2001 definitivă și irevocabilă, rezultând faptul că suma de 4.689.750.000 ROL reprezintă drepturi patrimoniale aferente Brevetului de invenție nr. x folosit de pârâtă (reclamanta din speța de față) aceasta având și obligația de a încheia cu inventatorul un contract de exploatare a invenției prevăzută în respectivul brevet.
Este vorba de plata unor drepturi patrimoniale pe care reclamanta le datora inventatorului a cărei invenție a folosit-o, cuantumul acestor drepturi patrimoniale reprezentând o cotă parte din economiile substanțiale obținute de reclamantă urmare folosirii invenției.
3. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. Acțiunea în regres este introdusă împotriva persoanei (sau persoanelor) pentru care va efectuat o plată în vederea restituirii sumelor achitate creditorului. Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract (încheiat între cel care exploatează invenția și inventator) deci între A. București și C., contract în care institutul nu are nicio calitate.
În subsidiar, pe fondul cauzei, acțiunea în regres este inadmisibilă și sub aspectul inexistenței unui prejudiciu, răspunderea civilă delictuală putând fi angajată dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, printre care existența prejudiciului este o condiție esențială. Din considerentele Sentinței civile nr. 662/2001 rezultă faptul că A. București a obținut economii substanțiale, deci un beneficiu, drepturile patrimoniale datorate inventatorului reprezentând cotă parte din economia realizată.
S-a invocat și tardivitatea cererii prin care s-au solicitat daune în baza Contractului nr. x/1990, termenul de prescripție începând să curgă de la data neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale; în speță, de la data de 27 februarie 1997, data predării poziției 297 din Contractul nr. x/1990 - renegociat.
La termenul din 7 aprilie 2005 s-a dispus suspendarea judecății prin acordul părților, cauza fiind repusă pe rol la termenul din 20 aprilie 2006.
La termenul din 18 mai 2006 cauza a fost suspendată până la rămânerea definitivă a Sentinței civile nr. 193 din 14 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2004 (1932/3/2004).
La termenul din 28 februarie 2008 cauza a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2004 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 10 noiembrie 2011.
La data de 2 mai 2012, reclamanta SC A. București SA a formulat precizări la acțiune.
În cererea precizatoare s-au arătat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înaintată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a solicitat obligarea B. SA, la plata sumei de 5.564.159.907 ROL reprezentând daune plătite de A. București creditorului C., pentru utilizarea soluției tehnice în perioada 1 martie 1998 - 30 iunie 2001.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 998 C. civ. și art. 999 C. civ.
Datorită neglijenței și lipsei de diligență (aspecte extracontractuale) a reprezentanților B. SA , a fost creat un prejudiciu de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON) societății SC A. SA București.
În baza contractelor cu nr. x/1990, nr. x/1990, nr. x/1997, încheiate între D. București (actuala SC A. SA București) și B., au fost executate la CET Vest, CET Progresii și CET Sud, în cadrul unor lucrări de proiectare mai ample și proiectele pentru montarea schimbătoarelor de căldură cu plăci și racordarea acestora la circuitele de apă de adaos dedurizată aferente degazoarelor existente. Contractele cu nr. x/1990 și nr. x/1990, au fost renegociate în anul 1999.
Potrivit art. 9.21 din contractele nr. x/1990 și nr. x/1990 respectiv art. 7 din Contractul nr. x/1997 "proiectantul este autorul lucrării cu drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, conform Legii nr. 8/1996".
Urmare documentațiilor tehnice întocmite de B., societatea reclamantă a procedat la montarea acestor schimbătoare de căldură cu plăci în cadrul centralelor din subordinea sa.
Cu toate că A. București, fiind de bună-credință, și-a executat întocmai obligațiile asumate prin contractele încheiate cu B., achitând contravaloarea documentației și a proiectului, aceasta a fost obligată, ulterior, de către instanță, să achite domnului C. suma de 5.564.159.907 ROL reprezentând daune aferente perioadei 1 martie 1998 - 30 iunie 2001, pentru utilizarea soluției din Brevetul de invenție nr. x "Instalație pentru preîncălzirea apei de adaos echipată cu schimbătoare de căldură cu plăci apă - apă", creându-se o situație profund inechitabilă pentru reclamantă, prin achitarea de două ori a contravalorii lucrării.
În sprijinul celor afirmate am depus în probatoriu cererea B. către Oficiu de Stat pentru Invenții și Mărci pentru "revocarea Hotărârii nr. 5/1945 din 31 martie 1998 de acordarea a Brevetului de invenție nr. x din data de 28 aprilie 1998, precum și Hotărârea nr. 25 din 15 decembrie 1998 a comisiei de reexaminare O.S.I.M.
S-a arătat faptul că domnul C. a depus Cererea de brevet cu nr. x din 21 martie 1995, dată la care a fost constituit și depozitul național reglementar, iar de la această dată B. nu mai avea dreptul să execute nici o lucrare având ca obiect invenția menționată.
Lucrările de proiectare la instalațiile menționate au fost executate după anul 1995, data constituirii depozitului național reglementar de către titularul de brevet C., după cum urmează; pentru CET Progresu avizul CTE - B. a fost dat în 27 februarie 1997; pentru CET Sud avizul CTE - B. a fost dat în 3 iulie 1997; pentru CET Vest avizul CTE - B. a fost dat în 1999.
Prin Cererea cu nr. x din 18 septembrie 1998, B. a solicitat la O.S.I.M. revocarea brevetului deținut de C. În anexa la această cerere, B. recunoaște că soluția tehnică conținută în Brevetul cu nr. x din 31 martie 1998 este aplicată în lucrările sale de proiectare, printre acestea fiind menționate și cele executate în centralele aparținând A. București.
Comisia de reexaminare a O.S.I.M. a analizat cererea depusă, iar prin Hotărârea cu nr. 25 din 15 decembrie 1998, a respins cererea de revocare ca urmare a neachitării de către B. a taxei de reexaminare în valoare de 900.000 RON. Devine evidentă astfel neglijenta gravă și lipsa de diligentă a reprezentanților B. (aspect extracontractual) care, deși aveau argumente pentru revocarea Hotărârii nr. 5/1945 din 31 martie 1998 de eliberare a brevetului de invenție, au tratat această posibilitate cu absolută indiferență.
Așadar, fapta ilicită a conducerii B. constituie fapta de contrafacere prevăzută la art. 59 din Legea nr. 64/1991 (ar. 58 din Legea nr. 64 republicată) privind brevetele de invenție, ca atare responsabilitatea pârâtei, a apreciat reclamanta, iese din sfera contractuală.
În ceea ce privește prejudiciul creat societății SC A. SA București, în sumă de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON), acesta este compus din:
- 5.507.920.700 ROL debit actualizat, respectiv 4.689.750.000 ROL + 58.457.500 ROL (conform Sentinței civile nr. 662/2001) actualizată în funcție de coeficientul ratei de inflație comunicat de B. pentru perioada IV.02 - IV.03;
- 56.079.207 ROL cheltuieli de executare;
- 160.000 ROL cheltuieli de executare achitate până la data executării; Executarea SC A. SA București în sumă de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON), a făcut obiectul Dosarului de executare nr. x/2003, al Biroului executorului judecătoresc G.
În susținerea cererii precizatoare s-au anexat înscrisuri.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin Încheierea din 25 octombrie 2012, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, cu motivarea din încheierea de ședință de la acea dată.
Prin Sentința civilă nr. 201 din 31 ianuarie 2013 Tribunalul București, secția V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta A. București, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului B.
Prima instanță a reținut că reclamanta a fost obligată la plata de despăgubiri către C. în baza Sentinței civile nr. 662 din 28 septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, rămasă irevocabilă, către titularul brevetului de invenție C., deoarece a utilizat soluția prezentată în Brevetul de invenție nr. x, în perioada menționată în cuprinsul acelei sentințe.
Împrejurarea că Brevetul de invenție nr. x a fost ulterior anulat, prin Sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2004, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu demonstrează săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul din prezenta cauză - B. - și nici existența raportului de cauzalitate între această pretinsă faptă și prejudiciul suferit de reclamantă prin achitarea sumei către titularul brevetului de invenție, ulterior anulat.
S-a mai reținut în plus că nici pretinsul prejudiciu nu a fost demonstrat de reclamantă, din considerentele Sentinței civile nr. 662/2001 rezultând că A. București a obținut din exploatarea invenției economii substanțiale, deci un beneficiu, drepturile patrimoniale datorate inventatorului reprezentând cotă parte din economia realizată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 2 octombrie 2013 a declarat apel reclamanta A, București care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 14 ianuarie 2014.
În motivarea apelului său, apelanta-reclamantă a arătat că prima instanță a reținut, în mod greșit, faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului B.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ. cât și art. 998, art. 999 C. civ.
La data de 18 februarie 2014 intimatul-pârât B. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței civile apelate ca fiind temeinică și legală.
Prin încheierea de ședință din data de 20 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului secției a IX-a civilă și de proprietate intelectuală, reținând în cauză incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) din Regulamentul de Ordine Interioară și față de datele dosarului din care rezultă că dosarul de fond, în care s-a pronunțat hotărârea apelată, a fost soluționat de un complet specializat în materia proprietății intelectuale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 27 februarie 2014 care, prin Rezoluția din data de 28 februarie 2014 dată de președintele Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus înaintarea dosarului către secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie având în vedere Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 52 din 23 ianuarie 2014, prin care s-a dispus desființarea secției a IX-a civile și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a Curții de Apel București, începând cu data de 1 martie 2014.
Cauza a fost reînregistrată la data de 7 martie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/3/2005**.
Nu s-au administrat alte probe.
Prin Decizia civilă nr. 106/A din 5 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SA, cu sediul în București, împotriva Sentinței civile nr. 201 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. SA, cu sediul în București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Acțiunea în pretenții dedusă judecății a fost fundamentată de reclamantă, actuala SC A. SA, exclusiv pe prevederile art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, invocându-se, așadar, săvârșirea de către pârâta-intimată a unui delict civil, delict prin care i s-ar fi cauzat prejudiciul pretins, în cuantum de 5.564.159.907 ROL (556.415,99 RON).
În opinia apelantei-reclamante, acest prejudiciu ar fi fost produs în patrimoniul acesteia prin punerea în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/1999, prin care apelanta a fost obligată să-i plătească lui C. (fost salariat al B. și responsabil cu lucrările de termoficare la A. București - CET Vest), în calitate de titular al Brevetului de invenție cu nr. x/1998, pentru invenția "Procedeu și instalație pentru preîncălzirea apei de adaos", suma de 4.689.750.000 ROL reprezentând drepturi rezultate din utilizarea soluției prezentată în brevetul de invenție cu obligația de a se încheia un contract de exploatare cu titularul brevetului - sumă la care se adaugă cheltuielile de executare.
Instanța de apel a reținut, însă, că apelanta-reclamantă a arătat, în același timp, că folosirea invenției respective s-a realizat în baza unor raporturi contractuale cu intimata, un terț față de hotărârea sus-menționată.
Instanța de apel a reținut în acest context că SC A. SA a achiziționat și, ulterior, a folosit proiectele pentru montarea schimbătoarelor de căldură cu plăci și racordarea acestora la circuitele de apă de adaos dedurizată aferente degazoarelor existente, în baza contractelor cu nr. x/1990, nr. x/1990, nr. x/1997, încheiate între D. București (actuala SC A. SA) și B., executate la CET Vest, CET Progresu și CET Sud (contractele cu nr. x/1990 și nr. x/1990 fiind renegociate în anul 1999).
De altfel, reclamanta a recunoscut că, potrivit art. 9.21 din contractele nr. x/1990 și nr. x/1990, respectiv art. 7 din Contractul nr. x/1997, "Proiectantul este autorul lucrării cu drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, conform Legii nr. 8/1996", și că, urmare a documentațiilor tehnice întocmite de B., conform contractelor, apelanta-reclamantă a procedat la montarea acestor schimbătoare de căldură cu plăci în cadrul centralelor din subordinea sa, după anul 1995, data constituirii depozitului național reglementar de către titularul de brevet C.
Față de cele reținute mai sus cu privire la raporturile dintre părți, aspecte care nu au fost contestate de părți în cauză, instanța de apel, în privința delictului civil invocat prin acțiunea cu care prima instanță a fost învestită și față de care aceasta era obligată să se pronunțe, cu respectarea principiului disponibilității procesuale consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., că prin cererea introductivă, intitulată "acțiune în regres" reclamanta nu a arătat în ce ar consta fapta ilicită acuzată, susținând doar faptul că, deși a fost de bună-credință și a plătit documentația și proiectul prin contractul semnat cu B., reclamanta a fost obligată, ulterior, să achite domnului C. suma de 5.564.159.907 lei reprezentând daune pentru utilizarea soluției din Brevetul de invenție nr. x, astfel plătind lucrarea de două ori.
La solicitarea instanței, reclamanta și-a precizat această cerere întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., la data de 5 februarie 2012, arătând, în ceea privește elementul analizat, că delictul ar reprezenta, pe de o parte, o faptă omisivă, respectiv neglijența și lipsa de diligență a pârâtei care ar fi trebuit să solicite revocarea Hotărârii O.S.I.M. nr. 5/945 din 31 martie 1998 de acordarea a Brevetului de invenție nr. x din 28 aprilie 1998, susținând în acest sens că, deși prin Cererea din 18 septembrie 1998, B. a solicitat la O.S.I.M. revocarea brevetului deținut de C., recunoscând că soluția tehnică conținută în Brevetul din 31 martie 1998 este aplicată în lucrările sale de proiectare, printre acestea fiind menționate și cele executate în centralele aparținând A. București, prin Hotărârea din 15 decembrie 1998, Comisia de reexaminare a O.S.I.M., a respins cererea de revocare ca urmare a neachitării de către B. a taxei de reexaminare - aceste împrejurări reprezentând, în opinia apelantei, "aspecte extracontractuale" care i-ar permite să formuleze o acțiune în dezdăunare întemeiată pe o răspundere civilă delictuală.
Pe de altă parte, prin aceeași cerere precizatoare reclamanta a susținut că intimata-pârâtă, prin reprezentanții săi, a executat fără drept lucrări având ca obiect invenția, începând cu data depunerii cererii de brevetare (21 martie 1995) și a săvârșit o faptă ilicită ce ar constitui infracțiunea de contrafacere, prevăzută la art. 59 din Legea nr. 64/1991 (art. 58 din Legea nr. 64/1991 republicată) privind brevetele de invenție, astfel încât "responsabilitatea pârâtei, iese din sfera contractuală".
Instanța de apel a constatat că, potrivit unei jurisprudențe constante a instanțelor în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, că răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile, iar în situația existenței unor raporturi contractuale între făptuitor și persoana păgubită, aceasta din urmă nu are posibilitatea de a alege între acțiunea contractuală și acțiunea delictuală atunci când fapta prejudiciabilă are legătură cu modalitatea în care s-au născut și s-au derulat raporturile juridice izvorâte din convenția părților.
De la principiul neadmiterii opțiunii între acțiunea delictuală și acțiunea contractuală în practica judiciară și în literatura de specialitate s-a admis existența unei situații de excepție în care opțiunea este permisă - cazul în care neexecutarea contractului constituie în același timp și o infracțiune. Într-o astfel de situație, dacă cel păgubit nu a înțeles să alăture acțiunea sa civilă acțiunii penale - când se admite principiul că se aplică regulile răspunderii civile delictuale - și se adresează, separat, instanței civile, acesta are de ales între cele două acțiuni, urmând ca, de îndată ce păgubitul a optat pentru una dintre cele două căi, să nu mai poată urma o altă cale (electa una via non datur recursus ad alteram).
În speță, așa cum s-a reținut, deși reclamanta a invocat săvârșirea unei infracțiuni, nu a adus vreo dovadă în temeiul acestei susțineri legate de existența vreunui proces penal cu un asemenea obiect.
Reclamanta a invocat în același timp și împrejurări care, în opinia sa, ar excede raporturilor contractuale, aceste aspecte fiind, de altfel, și singurele din perspectiva cărora se aduc critici în apel împotriva sentinței primei instanțe, de respingere a acțiunii pentru neîntrunirea condițiilor pentru angajarea unei răspunderi delictuale în sarcina intimatei-pârâte.
Apelanta a susținut că prima instanță ar fi trebuit să rețină că despăgubirile acordate și plătite titularului Brevetului de invenție nr. x, i-au creat acesteia un prejudiciu cert în valoare de 556.415,99 RON (5.564.159.907 ROL), prejudiciu care putea fi evitat în condițiile în care intimata-pârâtă ar fi continuat la O.S.I.M. procedura de anulare a brevetului de invenție și s-ar fi asigurat în acest mod că soluția tehnică aplicată în lucrările sale de proiectare nu constituie obiectul niciunui brevet de invenție.
De asemenea, s-au reiterat afirmațiile privitoare la executarea fără drept a proiectelor de către intimata-reclamantă.
Instanța de apel a considerat că este ținută să analizeze toate aceste aspecte fără a intra în sfera relațiilor contractuale dintre părți.
Ca atare, raportându-se, față de cele reținute mai sus, exclusiv la aceste fapte imputate intimatei-pârâte ca reprezentând delictul ce ar fundamenta pretenția dedusă judecății, pretenție care nu poate fi examinată decât în limitele arătate de art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și cu respectarea art. 296 teza finală C. proc. civ., a constatat că este corectă statuarea primei instanțe în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. în persoana pârâtei.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, a fost definită în doctrină ca reprezentând o faptă de încălcare a unor norme ale dreptului obiectiv prin care se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
În aprecierea caracterului ilicit al unei fapte trebuie avute în vedere atât normele juridice, cât și normele de conviețuire socială strâns legate de drepturile subiective civile recunoscute de lege, respectiv, cele care au legătură cu limitele și modul de exercitare ale acestora.
S-a arătat că dacă, în cazul unei răspunderi contractuale, obligația a cărei încălcare atrage răspunderea celui vinovat, este o obligație concretă, stabilită prin contractul dintre părți (subiectele răspunderii), în cazul unei răspunderi delictuale, obligația încălcată este o obligație legală, cu caracter general, care revine tuturor - aceea de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte cu caracter ilicit.
Astfel, în măsura în care, în speță, prima instanță a fost ținută să verifice doar existența unui delict civil, așadar, existența unei fapte contrare legii, săvârșită de o persoană, cu intenție sau din culpă, care ar putea atrage o răspundere patrimonială a celui vinovat pentru repararea prejudiciului cauzat (fără ca această obligație la dezdăunări să derive dintr-un raport contractual, cum a susținut în mod constant apelanta-reclamantă), instanța de apel a reținut că nu se poate pretinde că intimata avea vreo obligație legală de a continua și finaliza demersurile inițiate la O.S.I.M. pentru revocarea brevetului de invenție.
Din acest punct de vedere, este întemeiată și apărarea intimatei în sensul că nu s-ar putea stabili un raport de cauzalitate între prejudiciul suferit și pretinsa "neglijență gravă a reprezentanților B. care aveau argumente pentru revocarea Hotărârii O.S.I.M. nr. 5/945 din 31 martie 1998 de eliberare a brevetului de invenție, dar au tratat această posibilitate cu indiferență", în condițiile în care A. București SA putea, la rândul său, să solicite anularea brevetului de invenție și, eventual, suspendarea soluționării cererii în pretenții a domnului C. până la rămânerea irevocabilă a cererii de anulare.
De asemenea, instanța de apel a constatat că, în condițiile în care această cerere a fost, în cele din urmă, formulată, iar prin Sentința civilă nr. 1.931 din 14 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a dispus anularea brevetului de invenție, nu se mai poate reține, în general, nici caracterul ilicit al faptei intimatei-pârâte de a executa proiecte ce implicau soluția tehnică brevetată, întrucât, potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 anularea brevetului are un caracter retroactiv, începând cu data de depozit.
În aceeași măsură, anularea definitivă a brevetului a condus la conferirea caracterului nedatorat plății făcute fostului titular, în considerarea acestui brevet, astfel cum s-a și reținut prin Decizia civilă nr. 46A din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, irevocabilă prin respingerea recursului.
Prejudiciul invocat de apelantă și legătura de cauzalitate dintre acesta și executarea de proiecte nu pot fi, însă, analizate ca și condiții ale răspunderii civile, in abstracto, independent de împrejurarea că în intervalul de timp dintre data de depozit și data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de anulare a brevetului intimata-pârâtă și-a asumat anumite obligații contractuale față de apelanta-reclamantă, care implicau executarea unor astfel de proiecte. Or, o asemenea analiză nu se poate face în afara sferei relațiilor contractuale, astfel cum a solicitat apelanta, fiind evident că vătămarea pretinsă nu ar fi putut fi produsă decât în urma existenței unui raport direct dintre părți, raport care, în speță, s-a născut în baza convenției acestora, iar nu "extracontractual" astfel cum apelanta a susținut.
Acest ultim aspect, al folosirii "fără drept" în raporturile cu apelanta-reclamantă a invenției nu aparține unei faze precontractuale și nici nu pune în discuție o răspundere a intimatei după ce contractul dintre părți ar fi fost desființat retroactiv, eventual, printr-o declarare a nulității acestuia, ci se circumscrie în mod necesar sferei contractuale, fiind strâns legat de modalitatea de executare a obligațiilor asumate de părți și a garanțiilor care, legal și/sau convențional, însoțesc aceste obligații.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta-recurentă A. SA București prin administrator judiciar provizoriu H. SPRL aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind condițiile răspunderii civile delictuale în ce privește fapta ilicită.
Astfel, după ce a procedat la prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că fapta ilicită a pârâtului-intimat constă în executarea unor lucrări de proiectare cu utilizarea unei soluții tehnice care era obiectul brevetului de invenție al unui alt titular, respectiv al numitului C.
Acesta a depus Cererea de brevet la data de 21 martie 1995, când a fost constituit și depozitul național reglementar, or, de la această dată pârâtul-intimat numai putea să execute nicio lucrare având ca obiect această invenție.
În ce privește anularea ulterioară a Brevetului de invenție nr. x prin Sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu înlătură caracterul ilicit a faptei pârâtului, deoarece la data creării prejudiciului acest brevet de invenție era în vigoare.
În altă ordine de idei reclamanta-recurentă a arătat că este posibilă introducerea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, chiar și în situația în care între părți există relații contractuale, invocând în acest sens atât doctrina cât și practica fostului Tribunal Suprem, arătând faptul că prejudiciul s-a produs în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral de stat, această situație putându-se asimila noțiunea "avut obștesc", la care s-a referit decizia invocată cu cea de "capital integral de stat".
În ce privește fapta ilicită, s-a apreciat că în practica judecătorească această noțiune a fost interpretată în mod extensiv, în sensul că există și atunci când s-a adus atingere anumitor interese ale anumitor persoane nu doar când s-a adus atingere unui drept subiectiv, stricto sensu.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864.
Atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut următoarea situație de fapt.
Între autoarea reclamantei și pârât au fost încheiate trei contracte de achiziționare și folosire a unor proiecte pentru montarea unor schimbătoare de căldură moderne, încheiate în anii 1990 (renegociate în anul 1999), respectiv în anul 1997.
Recurenta-reclamantă a procedat la montarea acestor schimbătoare de căldură după anul 1995, însă, la acea dată soluția tehnică pe care s-a bazat proiectantul nu aparținea acestuia, ci unei persoane particulare, respectiv numitul C., care a acționat în judecată pe reclamanta din cauza de față în scopul obligării acesteia la plata unor despăgubiri pentru folosirea fără drept a acestei invenții, reclamanta din cauza de față fiind obligată, prin Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, rămasă definitivă și irevocabilă, la plata sumei de 4.689.750.000 ROL, sentință ce a fost pusă în executare în cadrul Dosarului de executare nr. x/2003 al B.E.J. G.
Această situație de fapt nu a fost contestată nici de părți, nici de instanțele de fond.
Instanța de apel, ca de altfel și prima instanță, a apreciat că jurisprudența constantă a instanțelor în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, ar fi în sensul că în situația existenței unor raporturi contractuale între făptuitor și persoana păgubită, aceasta din urmă nu ar avea posibilitatea de a alege între acțiunea contractuală și acțiunea delictuală, atunci când fapta prejudiciabilă are legătură cu modalitatea în care s-au născut și s-au derulat raporturile juridice izvorâte din convenția părților, fiind obligat să aleagă o acțiune în daune contractuale.
Cele reținute de instanța de apel sunt inexacte din două puncte de vedere.
Sub un prim aspect, în mod greșit, a reținut instanța de apel că fapta prejudiciabilă are legătură cu modalitatea în care s-au născut și s-au derulat raporturile juridice izvorâte din convenția părților, deoarece, pe de o parte, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (1) și (4) raportat la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 în forma în vigoare în 1998, iar pe de altă parte, între fapta ilicită și raporturile contractuale dintre părți nu există o legătură directă, nemijlocită, deoarece pârâta și-a îndeplinit, în esență, obligațiile contractuale, în sensul că a elaborat proiectul și documentația tehnică la care s-a obligat prin contract, în raport cu reclamanta, numai că a săvârșit o faptă ilicită, prevăzută de actul normativ indicat mai sus, atunci când a utilizat în cadrul proiectului o soluție tehnică ce nu îi aparținea, pentru această soluție tehnică fiind începute procedurile de brevetare de către o altă persoană și anume, numitul C., încă din anul 1995.
Sub un alt aspect, cele constatate de către instanța de apel în legătură cu obligativitatea alegerii de către reclamantă a unei acțiuni în daune contractuale, pe motiv că fapta prejudiciabilă are legătură cu raporturile juridice izvorâte din convenția părților, nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, această afirmație nu rezultă dintr-o dispoziție legală, ci dintr-o anumită jurisprudență, dar care nu este obligatorie ca și precedent judiciar, iar pe de altă parte, în mod concret, în speța de față, așa după cum s-a arătat mai sus, fapta ilicită nu are legătură în sine, directă, nemijlocită cu contractul dintre părți, ci doar o legătură mijlocită de acest contract, fapta ilicită fiind prevăzută, ca atare, de dispoziții legale determinate, doar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs efectuându-se prin intermediul convenției încheiate între părți.
Fapta ilicită a pârâtei nu are legătură cu pierderea procesului pentru anularea brevetului de invenție a numitului C., pentru neplata taxei judiciare de timbru, ci pur și simplu constă în utilizarea fără drept a unei soluții tehnice pentru care o altă persoană începuse demersurile pentru obținerea brevetului de invenție, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1991.
Este evident că reclamanta a suferit un prejudiciu, cât timp, ca urmare a aplicării respectivei soluții tehnice, pentru care pârâtul nu deținea brevet de invenție, aceasta a fost obligată, prin Sentința civilă nr. 662 din 28 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, la plata sumei de 4.689.750.000 ROL, contractele încheiate între părți constituind, din punct de vedere al condițiilor răspunderii civile delictuale, doar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (utilizarea fără drept a unei soluții tehnice) și prejudiciul produs (suma la care a fost obligată reclamanta către numitul C.).
Fapta pârâtului a fost săvârșită cu vinovăție, așa după cum rezultă din starea de fapt reținută de către instanțele de fond, numitul C. notificându-l pe pârât în legătură cu faptul că a început demersurile pentru obținerea brevetului de invenție în legătură cu soluția tehnică folosită de către pârâtul B. în cadrul proiectelor comandate de către reclamantă.
Nu se poate reține susținerea instanței de apel în sensul că pârâtul ar fi încălcat doar o clauză contractuală și nu o obligație legală, cu caracter general, deoarece, situația, așa după cum rezultă din starea de fapt descrisă, este exact invers, adică pârâtul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în sensul că a elaborat proiectele și documentațiile tehnice convenite cu reclamanta, dar a încălcat o obligație legală, cu caracter general, aceea prevăzută de articolele de lege din Legea nr. 64/1991 în vigoare în 1998, astfel cum au fost indicate mai sus, vătămând, astfel, drepturile altuia prin fapta sa, cu caracter ilicit, aceea de a utiliza o soluție tehnică pentru care nu deținea brevet de invenție, acest brevet aparținând unei alte persoane.
Constatările instanței de apel cu privire la faptul că pârâtul nu avea vreo obligație legală de a continua și finaliza demersurile inițiate la O.S.I.M. pentru revocarea brevetului de invenție a lui C., pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că acest demers a fost finalizat prin Sentința civilă nr. 1.931/2006 a Tribunalului București, irevocabilă prin Decizia nr. 3.662/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot fi reținute ca și argumente pentru inexistența faptei ilicite, elementul determinant în caracterizarea ca ilicit al faptului de a utiliza o soluție tehnică într-un proiect tehnic, de către intimatul-pârât, este acela dacă, la data utilizării, acesta avea dreptul să o facă, însă răspunsul este, evident, nu, deoarece, la data utilizării, intimatul-pârât nu era titularul dreptului de brevet pentru soluția tehnică respectivă, iar anularea brevetului numitului C. s-a produs după executarea silită a reclamantei de către C., deci după producerea prejudiciului, această anulare a brevetului nemaiputând remedia caracterul ilicit al faptei intimatului-pârât.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale civile, însă, în ce privește întinderea prejudiciului nu poate lipsi părțile de o cale de atac, de aceea, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de apel, în rejudecare, ținând cont de cele reținute de instanța de recurs, să stabilească întinderea prejudiciului suferit de recurenta-reclamantă.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 998 - 999 C. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu opinie majoritară:
Admite recursul declarat de reclamanta A. SA București prin administrator judiciar provizoriu H. S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 106/A din 5 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu opinia separată a d-nei judecător I. în sensul:
Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA București prin administrator judiciar provizoriu H. S.P.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 106/A din 5 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei 4.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2016.
Opinie minoritară
Contrar opiniei majoritare, apreciez că recursul declarat de către reclamanta A. SA este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Criticile formulate de către reclamantă și subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1864 vizează greșita aplicare a normelor legale ce reglementează răspunderea civilă, norme care, în opinia acesteia, ar permite creditorului să opteze între acțiunea în responsabilitate contractuală și cea în responsabilitate delictuală.
Constată că, sub imperiul C. civ. din 1864, aplicabil, în cauză, în raport de data nașterii raportului juridic dedus judecății (art. 102 și art. 103 din Legea nr. 71/2011) practica judiciară și doctrina au statuat, cu rare inconsecvențe, că atâta vreme cât între părți a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale. Acest principiu a fost instituit, implicit, prin Decizia de îndrumare a fostului Tribunal Suprem nr. 11 din 5 august 1965.
De la principiul neadmiterii opțiunii între cele două acțiuni - delictuală sau contractuală - cea mai importantă excepție admisă în practica judiciară este aceea că opțiunea este admisă în cazul în care neexecutarea contractului constituie, în același timp, și o infracțiune, ipoteză ce nu este incidentă în cauză.
Recurenta a invocat, prin motivele de recurs, un alt caz în care jurisprudența a admis posibilitatea promovării unei acțiuni în răspundere delictuală, deși între părți exista un contract, a cărui neexecutare nu constituia infracțiune și anume situația în care, numai pe această cale se putea acoperi o pagubă adusă avutului obștesc. Pe lângă faptul că noțiunea de avut obștesc a devenit desuetă, în actualul cadru legislativ, că aceasta ar putea fi preluată de categoria domeniului public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, fiind evident că, în speță, eventualul prejudiciu produs unei societăți pe acțiuni nu vizează proprietatea publică, în sensul art. 3 din Legea nr. 213/1998, instanța constată că reclamanta nu a explicitat care sunt temeiurile pentru care acțiunea în răspundere contractuală a devenit imposibil de valorificat.
De altfel, ceea ce este important de precizat este faptul că, deși reclamanta și-a întemeiat acțiunea în daune pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., aceasta nu a invocat, prin cererea inițială, încălcarea unei obligații legale, cu caracter general, ci încălcarea unor obligații concrete, stabilite prin contractele preexistente între părți, respectiv încălcarea prevederilor art. 9.2.1 din contractele nr. x/1990 și nr. x/1990, respectiv art. 7 din Contractul nr. x/1997. Or, pentru încălcarea obligațiilor conținute în contracte nu poate lua naștere decât o răspundere civilă contractuală, conținutul unei convenții fiind înțeles în sens larg, nu numai cu luarea în considerare a clauzelor expres prevăzute, ci și a urmărilor pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligațiilor după natura lor (art. 970 C. civ.).
Ulterior, prin Cererea din 2 mai 2012, reclamanta a formulat "precizări" la cererea introductivă de instanță, arătând că, deși este vorba de o acțiune în răspundere delictuală, fapta imputată pârâtei este aceea de a-și fi încălcat obligațiile contractuale, respectiv de a fi întocmit proiectele pentru "montare schimbătoare de căldură cu plăci pentru preîncălzirea apei de adaos", deși cunoștea că numitul C. depusese, la data de 21 martie 1995, o cerere de brevet și că, prin urmare nu mai avea dreptul să întocmească proiecte în care să includă procedeul tehnic ce făcea obiectul brevetului. În fine, invocă, cu titlu de aspecte extracontractuale ce justifică o acțiune în răspundere delictuală, faptul că pârâta, deși avea argumente pentru a obține anularea hotărârii de acordare a brevetului de invenție, din cauza neglijenței și a lipsei de diligență, a omis să achite taxa de reexaminare, astfel că cererea de revocare a fost respinsă de Comisia de reexaminare din cadrul O.S.I.M. În același context (al faptelor ce exced sfera contractuală) a susținut că pârâta a săvârșit infracțiunea de contrafacere, prevăzută de art. 59 din Legea nr. 64/1991 (art. 58 din Legea nr. 64/1991 republicată).
În acest cadru procesual al cauzei acțiunii stabilită de reclamantă prin cererea introductivă de instanță, constată că instanțele de fond și de prim control judiciar, respingând acțiunea în daune, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, au pronunțat o soluție legală, chiar dacă am îmbrățișa opinia care admite un caracter mai larg al dreptului de opțiune între cele două forme de răspundere (delictuală și contractuală).
Trebuie precizat însă că această opinie, mai largă, a dreptului de opțiune, nu a fost îmbrățișată de noul C. civ., care, prin art. 1350 alin. (3), stipulează în mod explicit că nici una dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Revenind la posibilitatea folosirii acțiunii civile delictuale în situația în care paguba este rezultatul încălcării nu numai a contractului, ci și a legii (nu neapărat penale), instanța constată că nici într-o atare ipoteză acțiunea promovată de către SC A. SA București nu putea fi admisă.
Astfel, nu poate fi reținută în sarcina pârâtei săvârșirea faptei prevăzute de art. 31 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data executării contractelor) în sensul de a fi folosit fără consimțământul titularului brevetului, o soluție tehnică, pe durata protecției oferite de brevetul de invenție. Astfel, prin Sentința nr. 193 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3.662 din 11 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Brevetul de invenție nr. x a fost anulat. Or, așa cum corect a reținut și instanța de apel, anularea brevetului de invenție are efect retroactiv, începând cu data de depozit (art. 51 alin. (3) din Legea nr. 64/1991), ceea ce înseamnă că titularul brevetului anulat nu a deținut niciodată un drept de exploatare exclusivă. Este adevărat că reclamanta din prezenta cauză a fost obligată, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, la plata unor drepturi pentru utilizarea soluției tehnice din brevetul de invenție către titularul acestuia, însă, ulterior anulării, cu efect retroactiv, a brevetului, aceasta ar fi trebuit să identifice căile în retractare adecvate ale hotărârii inițiale, cauza directă a producerii prejudiciului pretins.
De altfel, deși pare de prisos a analiza dacă s-a încălcat vreo obligație contractuală de către pârâtă, în contextul în care, la data efectuării prestațiilor decurgând din contractele de proiectare, aceasta ar fi utilizat o soluție tehnică inclusă într-o cerere de brevet de invenție pentru care fusese constituit depozitul național reglementar, constată că nici o atare faptă nu poate fi reținută în sarcina pârâtei. Astfel, așa cum rezultă din chiar temeiurile de fapt ale cererii de chemare în judecată, proiectele au fost întocmite de către pârâtă în anul 1997. Deși numitul C. depusese, în adevăr, cererea de brevet la data de 21 martie 1995, iar durata brevetului de invenție (actualmente anulat prin hotărâre definitivă) începe, în adevăr, de la data depozitului, acest brevet a fost acordat doar în anul 1998, deci ulterior executării prestațiilor contractuale de către pârâta din prezenta cauză. Mai mult, deși solicitantul de brevet se bucură, în adevăr, de o protecție provizorie a drepturilor sale de la depunerea cererii și până la acordarea brevetului, o atare protecție curge doar de la data publicării cererii de brevet, în conformitate cu dispozițiile art. 32 raportat la art. 22 alin. (1) - (3) din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare în perioada în discuție. Or, publicarea cererii de brevet s-a realizat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 4/1998, deci ulterior realizării proiectelor de către pârâtă, ceea ce înseamnă că, la data executării obligațiilor contractuale de către B. SA, solicitantul de brevet nu se bucura nici de o protecție provizorie a drepturilor sale.
În fine, constată că în mod corect a reținut instanța de apel că pârâtei nu i se poate imputa, pe calea răspunderii civile delictuale, omisiunea de a cere și a obține, după plata taxelor legale, revocarea brevetului de invenție, întrucât nu există o obligație legală, cu caracter general, de a promova căi de atac în fața comisiilor specializate din cadrul O.S.I.M. De altfel, în măsura în care pârâta avea interesul să obțină revocarea sau anularea brevetului de invenție, se poate reține că și reclamanta avea același interes. Mai mult, reclamanta deținea și argumente în sensul desființării brevetului, de vreme ce însăși reclamanta a solicitat și obținut, în instanță, anularea brevetului de invenție în discuție.
Față de cele ce preced, constată că, și în ipoteza în care s-ar îmbrățișa opinia potrivit căreia persoana pretins prejudiciată prin fapta ilicită a altuia ar putea opta în favoarea răspunderii delictuale, deși între părți preexistă un contract, pretins neexecutat corespunzător, în mod corect instanțele de fond au respins acțiunea în responsabilitate delictuală.
Cum în cauză au fost corect aplicate prevederile art. 998 - 999 C. civ., nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
Procesat de GGC - N