Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia penală nr. 202/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1737/A din 18.11.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016*, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. împotriva sentinței penale nr. 2858 din 16 decembrie 2014 a Tribunalului București pronunțate în Dosarul nr. x/3/2006, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, în limitele stabilite prin decizia penală nr. 850 din 07 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În baza art. 249 alin. (4) C. proc. pen., a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra activelor patrimoniale ale SC A. SRL în limita sumei stabilite a fi confiscată prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 2858 din 16.12.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006 de către Tribunalul București, secția I penală, s-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă SC B. SA Onești, prin lichidator judiciar SC C. SRL. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 19 C. proc. pen. au fost obligați în solidar inculpații D. (acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC E. SA), F. (acesta în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC G. SRL, prin administrator judiciar C.I.I. H. și SC I. SRL, prin administrator judiciar J. IPURL), K. și L., să plătească părții civile SC B. SA Onești, prin lichidator judiciar SC C. SRL, suma de 1.388.282.035.715 ROL (138.828.203,6 RON), la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății. S-a luat act că persoana vătămata SC M. SA Onești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. S-a luat act că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) a renunțat la acțiunea civilă în procesul penal (Dosar nr. x/2006). S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă promovată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) împotriva inculpatului N. și a părților responsabile civilmente SC E. SA și SC G. SRL (dosar conexat nr. x/3/2011 al Tribunalului București, secția I penală). S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă promovată de SC O. SRL Timișoara.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. au fost confiscate de la fiecare dintre inculpații P., F., Q. și N. suma de 34.360.644,175 RON (în total 137.442.576,7 RON), dobândita prin săvârșirea infracțiunilor și care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate SC M. SA Onești.

S-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanțele procurorului din datele de 12.01.2005, 15.12.2005, 19.01.2006, 17.04.2006, 18.04.2006, 23.06.2006 și 04.07.2006 - cu mențiunea ca suma de 15.224.450 RON asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost transferată din contul x aparținând I. SRL în contul deschis de administratorul judiciar J. IPURL la Banca R.), asupra bunurilor aparținând inculpaților F., D., P. și părților responsabile civilmente SC S. București (actualmente SC G. SRL prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC E. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat apel declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, inculpații P., F., D., K., L., Q. și N., părțile civile Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, SC E. SA și partea responsabilă civilmente SC G. SRL. Apelurile au făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2006 (x/2015) al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În cursul soluționării apelului, la termenul din data de 11.05.2015, reprezentantul Ministerului Public, a solicitat emiterea unei adrese către Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a comunica situația actuală și istoricul tuturor societăților la care apelanții-inculpați figurează ca împuterniciți, beneficiari, asociați sau administratori situate atât în țară, cât și în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale persoanelor în posesia cărora există bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății. De asemenea, a solicitat instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile mobile și imobile aparținând societăților Ș., T. AG, motivând că există informații care se pot vizualiza, atât în sistemul Ecris, că aceștia au primit o creanță de la M. SA în care includea zestrea de petrol a României. Astfel, a solicitat aplicarea sechestrului asigurător pe bunurile mobile ale companiilor Ș., T. AG, Ș. Holding GMBH, precum și ale acțiunilor societăților deținute de respectivele persoane fizice și juridice la alte societăți comerciale, înregistrate atât în țară, cât și în străinătate, cu mențiunea că asupra bunurilor deținute la M. SA, de către Ș. Holding GMBH, a fost menținut prin decizia penală nr. 1207 din data de 14 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, sechestrul asupra tuturor bunurilor companiei, inclusiv ale companiei Ș. VGB. În consecință, Ministerul Public nu a avut în vedere în mod expres persoana juridică din prezenta cauză.

Prin încheierea de ședință din 11.05.2015, Curtea de Apel a dispus asupra cererii de luare a măsurilor procesuale formulate de reprezentantul Ministerului Public (Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală) stabilind, în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanțele din datele de 12.01.2005, 15.12.2005, 19.01.2006, 17.04.2006, 18.04.2006, 23.06.2006 și 04.07.2006 ale Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală ale apelanților-inculpați D., F., L., inclusiv asupra conturilor (inclusiv a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară), acțiunilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, inclusiv ale acțiunilor și activelor deținute de aceste societăți la celelalte societăți la care inculpații dețin calitatea de asociat, împuternicit, beneficiar real sau administrator, situate în țară sau în străinătate, ale soților și soțiilor acestora, ale foștilor soți și fostelor soții, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.

Instanța a dispus ca în cursul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii să se stabilească și destinația sumei de 15.224.450 RON asupra căreia s-a instituit sechestrul din data de 04.07.2006 (care a fost transferată din contul x aparținând I. SRL în contul deschis de administratorul judiciar J. IPURL la Banca R.); având în vedere că asupra acestei sume de bani a fost menținut sechestrul prin sentința penală nr. 2858 din ședința publică din data de 16.12.2014 a Tribunalului București, secția I penală, în măsura în care s-a dispus de emolumentul acestui transfer, se vor sechestra bunuri până la concurența sumei cuprinse în ordinul de sechestru.

În baza art. 250 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților sau părților responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de persoanele păgubite, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii încheierii prin care se înființează sechestrul, sumele de bani datorate de debitori urmând a fi consemnate la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare.

În baza art. 251 C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) C. proc. fisc. a fost desemnat ca organ, însărcinat cu punerea în executare a dispozițiilor de indisponibilizare dispuse prin prezenta organele de cercetare penală ce vor fi desemnate de procurorul-sef al Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și Administrația Finanțelor Publice, care vor colabora cu: Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de oficiu național pentru recuperarea creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile; Agenția Națională de Administrare Fiscală; Oficiul Național al Registrului Comerțului; Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor; Autoritatea Națională a Vămilor; Garda Financiară; Banca Națională a României; Inspectoratul General al Poliției Române; Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară; orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum și a celor care fac obiectul confiscării speciale și va încunoștința Curtea de Apel București, secția a II-a penală, rezultatul verificărilor.

Instanța de apel a dispus prin încheierea din 11 mai 2015 ca, pe parcursul aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii, în măsura în care vor fi identificate persoane care pretind drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului, acestea vor fi citate pentru respectarea garanțiilor conținute în art. 6 parag. 1 C.E.D.O. în latura sa civilă și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Dispoziția de citare a persoanelor identificate ca pretinzând drepturi cu privire la bunurile supuse sechestrului nu a mai fost pusă în executare, având în vedere că, la data de 20 mai 2015, în același dosar, în temeiul art. 67, art. 68 și art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. au fost admise cererea de recuzare a întregului complet de judecată C6 Apel, din cadrul secției a II-a penale a Curții de Apel București (complet care pronunțase încheierea din 11 mai 2015). În temeiul art. 68 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat prin aceeași încheiere că măsurile procesuale dispuse în cauză de completul de judecată, inclusiv cele dispuse prin încheierea din 11 mai 2015, sunt lovite de nulitate.

Cu toate că prin încheierea din 20 mai 2015 s-a constatat că măsurile procesuale dispuse în cauză prin încheierea din 11 mai 2015 sunt lovite de nulitate, autoritățile au comunicat datele solicitate cu privire la firmele la care inculpații și partea responsabilă erau împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, inclusiv ale acțiunilor și activelor deținute de aceste societăți la celelalte societăți la care inculpații dețin calitatea de asociat, împuternicit, beneficiar real sau administrator, situate în țară sau în străinătate, ale soților și soțiilor acestora, ale foștilor soți și fostelor soții, ale rudelor de gradul I.

Prin decizia penală nr. 862/A din 08 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006, s-a dispus, cu relevanță în cauza de față ce vizează luarea unei măsuri asigurătorii, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile promovată de partea civilă SC B. SA Onești, prin lichidator judiciar SC C. SRL.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpații F., P., Q., N. și de la părțile responsabile civilmente SC G. SRL (prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC I. SRL (prin administrator judiciar J. IPURL) suma de 137.442.576,7 RON dobândită prin săvârșirea infracțiunilor și care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate SC M. SA Onești, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul D. și de la partea responsabilă civilmente SC E. SA, de la inculpatul F. și de la părțile responsabile civilmente SC G. SRL (prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC I. SRL (prin administrator judiciar J. IPURL) și de la inculpații K. și L. suma de 162.993.336,8 RON (143.491.167 + 19.502.169,8 RON), care nu servește despăgubirii persoanei vătămate SC B. SA, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 656/2002, modificată, rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul D. suma de 21.697.600 RON, reprezentând valoarea creanței dobândite de inculpat față de SC E. SA.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 și a art. 249 C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurator instituită prin ordonanțele procurorului din datele de 12.01.2005, 15.12.2005, 19.01.2006, 17.04.2006, 18.04.2006, 23.06.2006 și 04.07.2006 - cu mențiunea că suma de 15.224.450 RON asupra căreia s-a instituit sechestrul a fost transferata din contul x aparținând I. SRL în contul deschis de administratorul judiciar J. IPURL la Banca R., asupra bunurilor aparținând inculpaților F., D., P. și părților responsabile civilmente SC. S. București (actualmente SC G. SRL prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC E. SA, măsură care a fost instituită, respectiv extinsă asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpaților și tuturor părților responsabile civilmente, inclusiv asupra conturilor, a dobânzilor aferente sumelor înscrise la credit, ce vor curge în continuare conform contractelor încheiate cu unitatea bancară și asupra activelor societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați (acționari) sau administratori, situate în țară sau în străinătate, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii, după cum urmează:

- până la concurența sumei de 184.690.936,8 RON (162.993.336,8 RON + 21.697.600 RON), la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îl privește pe inculpatul D.;

- până la concurența sumei de 162.993.336,8 RON, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îi privește pe partea responsabila civilmente SC E. SA și pe inculpații K. și L.;

- până la concurența sumei de 300.435.913,5 RON (137.442.576,7 + 162.993.336,8 RON), la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îi privește pe inculpatul F. și părțile responsabile civilmente SC. S. București (actualmente SC G. SRL prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC I. SRL București (prin administrator judiciar J. IPURL);

- până la concurența sumei de 137.442.576,7 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, în ceea ce îi privește pe inculpații P., Q. și N.

În cursul aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii se va stabili și destinația sumei de 15.224.450 lei, asupra căreia s-a instituit sechestrul din 04.07.2006, care a fost transferată din contul x aparținând I. SRL în contul deschis de administratorul judiciar J. IPURL la Banca R.), având în vedere că asupra acestei sume de bani a fost menținut sechestrul prin sentința penală nr. 2858 din data de 16.12.2014 a Tribunalului București, secția I penală, iar în măsura în care s-a dispus de emolumentul acestui transfer se vor sechestra bunuri până la concurența sumei cuprinse în ordinul de sechestru.

În baza art. 250 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpaților sau părților responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de persoanele păgubite, în limitele prevăzute de lege, de la data primirii prezentei decizii, sumele de bani datorate de debitori urmând a fi consemnate la dispoziția organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate organului de executare în termen de 24 de ore de la consemnare.

În baza art. 251 C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) C. proc. fisc., a fost desemnat ca organ însărcinat cu punerea în executare efectivă a măsurilor asigurătorii și a măsurilor de siguranță dispuse prin prezenta organele de cercetare penală (desemnate de procurorul-șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală) și Administrația Finanțelor Publice, care vor colabora cu:

a) Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiției, în calitate de Oficiu Național pentru Recuperarea Creanțelor în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile;

b) Agenția Națională de Administrare Fiscală;

c) Oficiul Național al Registrului Comerțului;

d) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

e) Autoritatea Națională a Vămilor;

f) Garda Financiară;

g) Banca Națională a României;

h) Inspectoratul General al Poliției Române;

i) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

j) orice altă autoritate sau instituție publică, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea și valorificarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii, precum și a celor care fac obiectul confiscării speciale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că la data de 01.09.2006, partea vătămată SC B. SA prin lichidator judiciar SC C. SRL, a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.434.911.670.083 RON, câtimea pretențiilor fiind majorată printr-o cerere ulterioară depusă la termenul din data de 01.11.2006.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că Tribunalul s-a pronunțat - extra petita - asupra unor cereri inexistente, nerespectând principiul disponibilității, Curtea a constatat că prin constituirea de parte civilă au fost solicitate următoarele sume de bani: 1.434.911.670.083 RON reprezentând prejudiciul cauzat, 117.877.257.226 RON reprezentând majorări și penalități TVA și 513.743.311.303 RON reprezentând majorări și penalități la accize.

Tribunalul a constatat, însă, că acțiunea civilă formulată de lichidatorul SC B. SA este fondată numai în parte, întrucât prejudiciul cauzat acestei părți se compune din suma de 195.021.698.075 ROL ce reprezintă obligațiile investiționale asumate de SC E. SA Timișoara prin contractul de privatizare nr. 18 din 09 iunie 2003 și suma de 1.193.260.337.735 ROL ce reprezintă creanța nelegal trecută din patrimoniul SC B. SA în patrimoniul SC E. SA Timișoara prin contractul de cesiune de creanță nr. 260bis din 05.09.2003. Prin urmare, Tribunalul a admis doar în parte acțiunea civilă formulată, neputându-se pune problema într-o asemenea situație, în care s-a admis mai puțin decât s-a cerut, despre încălcarea principiului disponibilității.

În ceea ce privește această acțiune civilă, Curtea a constatat că din certificatul de la O.N.R.C. emis la data de 08.10.2014 rezultă că SC B. SA este deținută de Ț. Limited în proporție de 70% și de I. SRL în proporție de 22,57%, ambele societăți avându-l beneficiar real pe inculpatul F. SC C. SRL are calitatea de lichidator judiciar al SC B. SA, deși avea această calitate și la alte societăți controlate de inculpatul F.

Referitor la SC B. SA, s-a instituit sechestrul asupra unui număr de 12163466 acțiuni, deținute de Ț. Limited la SC B. SA și asupra unui număr de 3691386 acțiuni, deținute de I. SRL la SC B. SA, prin decizia penală nr. 1207/A din 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.

SC I. SRL este, conform relațiilor oferite de O.N.R.C., fosta U., care este deținută în cote legale de V. și W., tatăl inculpatului F., fiind la rândul său o societate comercială controlată de inculpatul F.

Cu privire la societatea Ț. SA, cu sediul social în București, sector 1, aceasta este la rândul ei controlată de inculpatul F., care are calitate de administrator cu puteri depline. La această societate dețin acțiuni alte două societăți controlate de F., respectiv Ț. AG din Elveția și SC X SA.

Din istoricul societății B. SA, care are sediul în Onești, rezultă că și această societate este controlată de inculpatul F., prin societatea Ț. Limited, societate înființată în 6.08.2003, având sediul social în Marea Britanie, Londra, cu cotă de participare la beneficii și pierderi de 74,37%. La societatea B. SA mai deține 22,57% din acțiuni o altă societate controlată de F., respectiv I. SRL, fostă U.

Ț. AG este controlată de inculpatul F., prin societatea Ț. LTD, care deține 100% din acționariatul Ț. AG.

Astfel, Curtea a reținut că este evident faptul că la acest moment persoana care controlează aproape integral acționariatul SC B. SA este chiar inculpatul F., prin intermediul Ț. Limited și I. SRL. Pe de altă parte, SC B. SA este la acest moment în insolvență și urmează ca sumele de bani ce i-ar fi acordate în cauza de față să fie împărțite între creditorii societății înscriși la masa credală.

Y. Inc. - cu sediul în S.U.A., Delaware, Dover, Comitatul Kent, este o societate comercială al cărei beneficiar real este tot inculpatul F. Din actele dosarului rezultă că această societate comercială a avut intense „activități comerciale” cu SC B. SA, din ordinele aceluiași inculpat. În urma cumpărării de către SC B. SA a unor cantități de țiței de la Y. Inc., conform declarației martorei Z., director comercial al acestei societăți, SC B. SA are o datorie de aproximativ 16 milioane dolari S.U.A. față de Y. Inc., această din urmă societate fiind înscrisă cu respectiva sumă la masa credală a SC B. SA.

De asemenea, prin contractul cu nr. 311, respectiv un contract de cesiune creanță cu titlu de garanție reală imobiliară, al cărui obiect l-au reprezentat garanțiile aduse de B. SA în scopul garantării obligațiilor față de Y. Inc. rezultate din contractul de vânzare-cumpărare nr. 232 din 21 august 2003, SC B. SA garanta executarea acestor obligații cu toate încasările sale prezente și viitoare ce se vor încasa în conturile societății.

Prin urmare, curtea de apel a reținut că, în situația în care soluția primei instanțe cu privire la constituirea de parte civilă a SC B. SA ar fi menținută, ar însemna ca suma solicitată de către societate ca reparare a prejudiciului rezultat din infracțiunile deduse judecății, comise și de inculpatul F., să alimenteze chiar bugetul inculpatului. Din analiza datelor menționate anterior rezultă că inculpatul F. controlează atât societățile ce dețin pachetul majoritar de acțiuni la SC B. SA, cât și una din societățile înscrise la masa credală a SC B. SA, cu o creanță de un cuantum foarte ridicat.

Or, nimeni nu poate sa obțină foloase beneficiind de pe urma propriilor sale fapte ilicite și nici să se apere valorificând un asemenea temei și, ca efect al aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, Curtea a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de către SC B. SA prin lichidator judiciar SC C. SRL.

Astfel cum în mod corect s-a arătat în motivele de apel formulate de Ministerul Public, având în vedere că nu este posibilă despăgubirea părții civile din motive obiective, Curtea a dispus confiscarea sumei de bani, la care se adăugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății, având în vedere că regimul sumelor de bani supuse confiscării speciale este cel aplicabil creanțelor bugetare, după cum rezultă din dispozițiile art. 574 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul de apel privind faptul că deși prima instanță a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de spălare de bani, nu a dispus confiscarea produsului infracțional în conformitate cu art. 112 C. pen., Curtea a avut în vedere că recuperarea produsului infracțiunii este parte integrantă a procesului penal, obiectivul fiind acela de a readuce în circuitul civil bunurile obținute în mod nelegal prin săvârșirea de infracțiuni, cât și beneficiile obținute de infractor din fructificarea produselor directe ale infracțiunii.

Prima infracțiune de spălare de bani vizează participarea inculpatului D., alături de inculpatul F., la realizarea unor circuite financiare frauduloase bazate pe relații comerciale nelegale (este vorba despre „schimbarea” sau „transferul” de bunuri - în speță, achitări de debite sau compensări reciproce a datoriilor între societățile controlate de inculpați - având drept scop ascunderea originii ilicite a sumei obținute în mod nelegal din patrimoniul SC B. SA), iar cea de-a doua se referă la ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței sumei de aproximativ 220 miliarde ROL prin încheierea unui contract de cesiune de acțiuni cu o altă persoană, în speță numitul AA. Mai exact, prima infracțiune de spălare de bani constă în aceea că în perioada iunie 2002 - decembrie 2004, D., așa cum rezultă din informările O.N.P.C.S.B. a contribuit, alături de F., la realizarea unor circuite financiare frauduloase, bazate pe relații comerciale nelegale, asimilate infracțiunii de spălare a banilor, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, reciclând în această manieră suma de 1.193.260.337.735 ROL.

Prin informările O.P.C.S.B., s-au adus la cunoștința organului de urmărire penală următoarele:

- din informarea nr. S/III/270/DI din 20.03.2003 a Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, rezultă că există suspiciuni de tranzacții financiare suspecte cu privire la circuitele financiare realizate de inculpații BB. și D., cu privire la modalitatea de achiziționare a pachetului de acțiuni la SC CC. SA Onești din care rezultă că:

- numitul BB. este fratele inculpatului F., și împuternicit pe conturile SC S. SRL București, societate a cărei persoană de decizie este inculpatul;

- la data de 5.02.2003 în contul deschis la Banca DD. pe numele numitului BB. a fost depusă suma de 300.000 dolari S.U.A., care a fost convertită în rol și transferată în contul deschis la Banca EE. România SA aparținând SC FF. SA, scopul plății fiind declarat „contravaloare ofertă publică de cumpărare acțiuni SC CC. SA Onești la ordinul dl. D.”;

- în informare se apreciază că deși au fost menționate sursele de finanțare, faptul că avem de-a face cu o acțiune de cumpărare a acțiunilor aparținând SC CC. SA Onești, în realitate avem de-a face doar cu o modalitate facilă de reciclare a fondurilor provenite din activități ilicite, existând indicii temeinice cu privire la ascunderea și disimularea naturii reale a provenienței și dispoziției banilor;

- din informarea nr. S/IV/270/DI din 20.03.2003 a Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, rezultă că există suspiciuni de tranzacții financiare suspecte cu privire la circuitele financiare realizate de inculpații D. și K., martorii GG., HH. prin intermediul SC E. SA Timișoara SC B. SA Onești, SC S. SRL București, din care rezultă următoarele aspecte. S-a arătat astfel că, în cadrul sucursalelor Craiova, Timișoara, Constanța și București ale Băncii DD., specialiștii Băncii Naționale Române au constatat suspiciuni de spălare a banilor cu privire la numeroase operațiuni financiare derulate prin intermediul conturilor bancare ale SC S. SRL București, SC U. SRL București, SC E. SA Timișoara, SC B. SA Onești, SC M. SA Onești și Y. Inc., suspiciunile constând în aceea că viramentele efectuate nu au o justificare economică reală, vizează transferuri financiare interbancare foarte mari, urmate imediat de ridicare, cumpărarea cu sume a căror proveniență pare îndoielnică, de acțiuni la societăți comerciale, precum și participarea cu sume foarte mari, prezentate drept „aport la majorare capital social” la companiile achiziționate, acordarea de credite de către Banca DD. și utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost declarate, efectuarea între aceste societăți comerciale de plăți și încasări, în sistem încrucișat, astfel încât suma plătită de debitor se întoarce la acesta, fapt ce naște întrebarea „ce scop economic real poate avea o asemenea operațiune”.

Referitor la cea de-a doua infracțiune de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului D., s-a reținut că operațiunile juridice derulate între SC E. SA Timișoara (prin inculpatul D.) și SC II. SA (prin numitul AA.) au fost în realitate unele fictive, fapt dovedit de constatarea tehnico-științifică întocmită de specialiștii D.I.I.C.O.T. și raportul de expertiză financiar-contabilă nr. 4866 din 25 iulie 2006, stabilindu-se că prețul negociat de inculpatul D. cu numitul AA. pentru pachetul de 85,6% acțiuni la SC II. SA Hunedoara nu a avut o existență reală și obiectivă, fiind cu mult superior valorii efective a acțiunilor tranzacționate.

Astfel, curtea de apel a reținut că, în prezenta cauză, confiscarea produselor infracțiunii de spălare a banilor este o măsură aptă să prevină acumularea unor stimulente financiare care să faciliteze comiterea unor noi infracțiuni, dar să și protejeze economia licită, de vreme ce veniturile dobândite prin săvârșirea de infracțiuni ajung în bugetul statului.

Procedând la confiscarea produsului infracțiunilor deduse judecații, conform disp. art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen, dar și a bunurilor și banilor obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și a bunurilor produse de acestea, în temeiul art. 112 alin. (6) C. pen, Curtea a apreciat că previne infiltrarea produsului infracțiunii în circuitul civil, prin neutralizarea instrumentului de săvârșire a unor noi infracțiuni.

În Cauza Welch c. Regatului Unit (Hotărârea din 9 februarie 1995), la parag. 27, Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că noțiunea de „pedeapsă” cuprinsă în aceste dispoziții are, ca și noțiunea de „drepturi și obligații civile” și „acuzație în materie penală” din art. 6 parag. 1, un sens autonom (...) și că punctul de plecare al oricărei aprecieri a existenței unei pedepse constă în a determina dacă măsura respectivă este impusă ca urmare a unei condamnări pentru o „infracțiune”. Alte elemente pot fi luate în considerare ca relevante în această privință: natura și scopul măsurii în cauză, calificarea sa în dreptul intern, procedurile asociate adoptării și executării sale, precum și gravitatea sa (CEDO, Cauza Welch c. Regatului Unit, parag. 28).

Or, în sistemul nostru de drept, reține instanța de apel, confiscarea este o sancțiune de drept penal și nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând caracter punitiv, ci eminamente preventiv.

Nu în ultimul rând, judecătorul care, la pronunțarea soluției pe fond, ajunge la concluzia necesității luării măsurii de siguranță a confiscării speciale are în vedere alte standarde de dovedire decât cele pentru a dispune condamnarea. Este necesară, pe cale de consecință, orice delimitare de opiniile doctrinare care susțin ideea ca „jurisprudența C.E.D.O. asimilează confiscarea cu o pedeapsă în aplicarea art. 7 C.E.D.O.”, cu trimitere la Cauza Welch c. Regatului Unit.

În realitate, faptul că CEDO nu confundă confiscarea cu pedeapsa rezultă din parag. 27 al hotărârii menționate, în care se specifică expressis verbis examenul propriu pe care îl face Curtea Europeană, mergând dincolo de aparențe pentru a vedea daca o anumită măsură poate fi caracterizată drept pedeapsă, ca și din lecturarea criteriilor enumerate în Hotărârea Welch c. Regatului Unit la parag. 28 sau în Hotărârea Dassa Foundation și alții c. Liechtenstein, din 10 iulie 1997.

Curtea Europeană admite că gravitatea unei ordonanțe de confiscare nu este decisivă în sine din moment ce numeroase măsuri nepenale de natură preventivă pot avea un impact substanțial asupra persoanei în cauză. În Cauza Welch c. Marii Britanii, s-a constatat încălcarea standardului european de protecție în considerarea următoarelor împrejurări: ordonanța de confiscare vizează produsul traficului de stupefiante și nu se limitează la îmbogățirea sau profitul efectiv (...), puterea discreționară a instanței de fond pentru a lua în considerare, în fixarea sumei cuprinse în ordonanță, gradul de vinovăție al inculpatului, precum și posibilitatea privării de libertate în cazul neachitării (...), toate constituie elemente care, analizate împreună, indică un regim represiv.

Prin raportare la aceste principii, rezultă că în viziunea Curții Europene (având în vedere și standardele de protecție ale drepturilor omului reliefate în Hotărârea Silickiene c. Lituaniei, hotărâre din 10.04.2012, în care, la parag. 33, a fost caracterizat inclusiv sistemul nostru de drept, menționându-se că sistemul român de drept penal prevede posibilitatea confiscării fără a fi necesară pronunțarea unei sentințe de condamnare), instituția confiscării din dreptul penal român, nu reprezintă o consecință „penală” - în sensul C.E.D.O. - a faptului că un infractor sau alte persoane au obținut bunuri ce provin dintr-o faptă prevăzută de legea penală și a imperativului evitării îmbogățirii printr-o faptă ilicită. Legea penală română nu prevede posibilitatea de a sancționa neexecutarea unui ordin de confiscare cu pedeapsa închisorii, așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Regatul Unit. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (3) C. pen., care au corespondent în cele ale art. 111 alin. (3) din reglementarea anterioară, măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

Curtea a făcut referire la garanțiile prevăzute la art. 7 din Convenție pentru a pune în lumină imperativul de a nu confunda sancțiunile penale - pedepsele - cu sancțiunile de drept penal, printre care confiscarea, fiind nepotrivit, în acest context, a se vorbi de principiul personalității sancțiunilor de drept penal, prin extrapolarea principiului personalității răspunderii penale.

Cu titlu preliminar, curtea de apel a menționat că în materia recuperării produsului infracțiunii, este obligatorie, în lumina dispozițiilor art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen., atât confiscarea produselor directe ale infracțiunii - bunurile dobândite prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, cât și produsele indirecte, legislația românească fiind aliniată, în această privință, standardelor internaționale în lumina cărora trebuie aplicate dispozițiile Legii spălării banilor. De asemenea, România este monitorizată în vederea asigurării respectării standardelor internaționale în materie atât prin mecanismul Conferinței Părților la Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului (CETS 198), cât și de experții Moneyval, în privința respectării standardelor impuse prin Recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională.

Având în vedere dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, care fac trimitere în cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului la sediul general al materiei confiscării din C. pen., în temeiul alin. (6) al art. 112 C. pen. - având denumirea marginală „Confiscarea specială”, se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu excepția bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) și lit. c). Altfel spus, în sfera conceptului de produse provenite din săvârșirea de infracțiuni se includ atât produsele directe obținute din activitatea infracțională, cât și toate beneficiile indirecte rezultate din aceasta, inclusiv prin reinvestirea sau transformarea produselor directe.

În concepția legiuitorului, reflectată în dispozițiile art. 112 C. pen., este obligatorie confiscarea bunurilor dobândite din săvârșirea faptei prevăzute de legea penală dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, a bunurilor și banilor obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și a bunurilor produse de acestea, aspect ce rezultă din caracterul imperativ al normelor edictate de legiuitor, din modalitatea de redactare a art. 112 C. pen., legiuitorul utilizând sintagma „sunt supuse confiscării speciale”, „se confiscă”.

În speță, având în vedere considerentele expuse cu ocazia analizei temeiniciei cererii de constituire ca parte civilă a SC B. SA precum și faptul SC M. SA Onești nu a înțeles să se constituie parte civilă în cauza de față, curtea de apel a constatat că sumele de bani dobândite de către inculpați prin săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate din cauză.

De asemenea, curtea de apel, analizând oportunitatea menținerii sau luării măsurii sechestrului asigurător în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, a constatat că aceste măsuri se justifică față de dispozițiile art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 107 alin. (3) C. pen. și art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. Potrivit textelor din legislația specială se consacră obligativitatea măsurilor asigurătorii, art. 32 din Legea nr. 656/2002 stipulând că „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”. Textele nu disting cu privire la scopul instituirii măsurilor asigurătorii, recuperarea prejudiciului lato sensu putând avea loc doar prin readucerea în patrimoniul privat al statului al bunurilor dobândite prin săvârșirea unor fapte de legea penală, altfel spus, prin confiscarea specială.

Aplicarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor altor persoane care nu au calitatea de parte în procesul penal derivă din specificul infracțiunii de spălare a banilor, fiind de esența acestei infracțiuni poziționarea bunurilor obținute în mod fraudulos în patrimoniile mai multor persoane, în scopul disimulării acestora. De altfel, și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție (secția penală, decizia nr. 2330 din 09.06.2011) s-a statuat că pentru aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale nu este necesară stabilirea calității de parte responsabilă civilmente a unui subiect de drept, în patrimoniul căruia au intrat în mod formal sume de bani fiind, cu atât mai mult fiind aplicabilă această soluție în cazul măsurii sechestrului asigurător, în acest caz nefiind vorba despre o privare a terțului de dreptul său de proprietate, ci doar de limitarea temporară a dreptului său de dispoziție. Având în vedere cele expuse anterior curtea de apel a constatat că susținerile inculpaților privind existența unei confiscări extinse în cazul în care ar fi impuse măsuri și asupra bunurilor unor terțe persoane juridice nu au niciun suport. De asemenea, standardele Curții Europene a Drepturilor Omului permit instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor unor terți neparticipanți în proces (a se vedea, în acest sens, C.E.D.O., Salabiaku c. Franței și Pham Hoang c. Franței, Silikiene c. Lituaniei), Curtea Europeană neconstatând nici încălcarea art. 6 din Convenție și nici a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și statuând următoarele principii: instanțele pot acorda valoarea probatorie unei prezumții de fapt, care în cazul îmbogățirii ilicite, este faptul că diferența dintre patrimoniul real și veniturile legale provine din săvârșirea altor infracțiuni, generatoare de profit, cu toate că această prezumție nu trebuie să opereze automat; inversarea sarcinii probei nu semnifică în aceste cazuri eludarea prezumției de nevinovăție.

Din punctul de vedere al caracterului personal al măsurii confiscării speciale, curtea de apel a constatat că cele două grupuri infracționale constituite în relațiile cu SC B. SA și SC M. SA Onești au acționat în mod concentrat fără a fi posibilă din punct de vedere obiectiv individualizarea sumelor de bani care au ajuns la fiecare dintre inculpați. Pe cale de consecință, instanța de apel a constatat imposibilitatea obiectivă de impunere a unor măsuri de confiscare specială față de fiecare dintre inculpați în parte, singura soluție ce putea fi dispusă fiind aceea a confiscării de la toți inculpații a sumelor de bani reprezentând prejudiciul cauzat. Pe de altă parte, în cazul prejudiciului cauzat B. SA, această soluție este justificată și de „izvorul” confiscării, aceasta fiind consecința neacordării despăgubirilor persoanei vătămate (despăgubiri la care inculpații ar fi fost obligați, potrivit regulilor de la răspunderea civilă delictuală, în solidar).

Astfel, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpații F., P., Q., N. și de la părțile responsabile civilmente SC G. S.R.L. (prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC I. SRL (prin administrator judiciar J. IPURL) suma de 137.442.576,7 RON, dobândită prin săvârșirea infracțiunilor în dauna SC M. SA Onești și care nu servește la despăgubirea persoanei vătămate SC M. SA Onești, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. și de la partea responsabilă civilmente SC E. SA, de la inculpatul F. și de la părțile responsabile civilmente SC G. SRL (prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC I. SRL (prin administrator judiciar J. IPURL) și de la inculpații K. și L. suma de 162.993.336,8 RON care nu servește despăgubirii persoanei vătămate SC B. SA, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății. Suma de bani menționată anterior este echivalentă valoarea cumulului aritmetic dintre suma de 19.502.169,8 RON ce reprezintă obligațiile investiționale asumate de SC E. SA Timișoara prin contractul de privatizare nr. 18 din 09 iunie 2003 și suma de 143.491.167 RON ce reprezintă creanța nelegal trecută din patrimoniul SC B. SA în patrimoniul SC E. SA Timișoara.

În baza art. 33 alin. (1) și (3) din Legea nr. 656/2002 modificată rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) și art. 112 alin. (6) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. suma de 21.697.600 RON reprezentând valoarea creanței dobândite de inculpat față de SC E. SA prin săvârșirea de către acesta a infracțiunii de spălare a banilor, respectiv pentru a putea sustrage și folosi în scop personal suma rezultată din încheierea nelegală a contractului cesiunii de creanță nr. 260 bis, a încheiat un contract de cesiune de acțiuni cu martorul AA. vizând achiziționarea unui pachet de 86,5% acțiuni aparținând SC II. SA Hunedoara, prin care s-a fixat un preț supraevaluat al acțiunilor achiziționate, de 220 miliarde ROL, din care se scade valoarea sumelor plătite către AA. de către E. SA, realizând acest lucru deoarece a dorit să disimuleze și să ascundă sursa ilicită de proveniență a sumelor de bani pe care ulterior i-a folosit în scop personal, utilizând suma de 50 miliarde ROL ce i-a fost restituită de societate cu titlu de rambursare creditare.

În ceea ce privește susținerea inculpatului D. în sensul că luarea unor măsuri de confiscare împotriva sa de către instanța de apel ar însemna încălcarea dublului grad de jurisdicție în ceea ce îl privește pentru că nu a fost solicitat acest lucru în fața primei instanțe, curtea de apel a constatat că prima instanță nu a avut niciun motiv pentru a discuta asupra acestor aspecte din moment ce a admis acțiunea civilă formulată de SC B. SA. Chiar și în ipoteza în care nu ar fi fost admisă această acțiune, din moment ce instanța de apel este învestită cu soluționarea apelului declarat de Ministerul Public, apel ce privește expres luarea acestor măsuri de siguranță, nu se poate susține că prin soluționarea căii de atac devolutive a apelului s-ar încălca dreptul inculpatului la dublul grad de jurisdicție. Rolul instanței de apel este acela de a verifica sentința primei instanțe și de a corecta, în limitele apelului cu care este sesizată, eventualele greșeli ale acesteia sau de a completa sentința primei instanțe în cazurile în care aceasta conține unele omisiuni. Prin urmare, instanța de control judiciar se poate pronunța întotdeauna asupra instituirii unor măsuri de siguranță chiar dacă acestea nu au fost discutate în faza judecății în primă instanță.

Din simpla redare a dispozițiilor convenționale privind principiul dublului grad de jurisdicție - art. 2 din Protocolul nr. 7 la C.E.D.O. - rezultă în mod evident că acesta nu este încălcat într-o asemenea situație:

„1. Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, definite prin lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.”

Principiul dublului grad de jurisdicție presupune dreptul de a cere examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară, și nu a măsurilor de siguranță sau asigurătorii luate în procesul penal.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație petenta SC A. SA.

Petenta a arătat că a formulat contestație împotriva măsurii asigurătorii luate de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, direct prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2006, față de activele societăților comerciale la care inculpații și părțile responsabile civilmente figurează ca împuterniciți beneficiari reali asociați (acționari) sau administratori situate în țară sau în străinătate, solicitându-se a se dispune înlăturarea sechestrului asigurator față activele contestatoarei, această măsură fiind nelegală și dispusă cu încălcarea drepturilor constituționale prevăzute de art. 21 alin. (1), (2), art. 24 alin. (1) și art. 44 alin. (8) din Constituție, cu consecința anulării tuturor actelor de executare silită emise de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva petentei în dosarul de executare deschis în baza deciziei penale nr. 862/A din 08.06.2015 pronunțate în Dosarul nr. x/3/2006.

Prin decizia penală nr. 679/A din 18.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2016 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18.05.2016 sub nr. x/2/2016.

Înalta Curte, deliberând asupra contestației formulată de SC A. SRL, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Cauza are ca obiect contestarea luării unei măsuri asigurătorii, asupra activelor unei societăți comerciale, direct prin decizie penală, în ultim grad de jurisdicție, față de o persoană nenominalizată în decizie, dar care a fost identificată de A.N.A.F. în faza executării deciziei ca având legătură cu partea responsabilă civilmente din dosar pe baza acțiunilor deținute de aceasta la firma respectivă (conform somației din Dosarul nr. x/2/2016 al Curții de Apel București, secția a II-a penală).

Înalta Curte a constatat criticile fondate, întrucât persoana juridică nu a beneficiat de accesul la o instanță. Măsura asiguratorie a fost dispusă într-un proces penal în care contestatoarea nu a fost parte (Dosar nr. x/3/2006 în calea de atac a apelului, direct prin decizie), iar eforturile de a supune fondul pretențiilor cenzurii unui judecător au eșuat, cererile anterioare fiind respinse ca inadmisibile sau ca nefondate, în acest din urmă caz, fără antamarea fondului. Hotărârile pronunțate anterior s-au mărginit a sublinia motivele pentru care căile procesuale alese (contestație la titlu, contestație în anulare) nu erau utile demersului juridic urmărit.

Astfel, a fost admisă contestația formulată de petenta SC A. SRL împotriva dispoziției de luare a măsurii sechestrului asigurator din decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

A fost desființată, în parte, decizia penală menționată, numai în ceea ce privește dispoziția de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra activelor societății comerciale SC A. SRL.

În aceste limite, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

S-a dispus anularea formelor de punere în executare a sechestrului asigurător, emise în temeiul deciziei penale nr. 862/A din 08.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la SC A. SRL.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei arătate.

Cheltuielile judiciare determinate de soluționarea contestației au rămas în sarcina statului.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare la data de 21.06.2016 sub nr. x/2/2016* (x/2016).

La dosar au fost atașate extrase de pe portalul O.N.R.C. cu privire la acționariatul societăților comerciale E. SA, A. SRL și JJ. SA.

Analizând actele dosarului în limitele stabilite prin decizia penală nr. 850 din 07 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a apreciat că se impune luarea măsurii asiguratorii asupra activelor patrimoniale ale SC A. pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 249 C. proc. pen., măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Prealabil, instanța de apel a reținut că prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. x/3/3006 s-a reținut in mod definitiv, cu autoritate de lucru judecat, ca inculpatul D. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și s-a dispus în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., confiscarea de la inculpatul D. și de la partea responsabilă civilmente SC E. SA, de la inculpatul F. și de la părțile responsabile civilmente SC G. SRL (prin administrator judiciar C.I.I. H.) și SC I. SRL (prin administrator judiciar J. IPURL) și de la inculpații K. și L. suma de 162.993.336,8 RON (143.491.167 + 19.502.169,8 RON), care nu servește despăgubirii persoanei vătămate SC B. SA, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente calculate potrivit legislației fiscale în vigoare, de la data producerii prejudiciului și până la data executării integrale a plății.

Astfel, s-a reținut că prima infracțiune de spălare de bani vizează participarea inculpatului D., alături de inculpatul F., la realizarea unor circuite financiare frauduloase bazate pe relații comerciale nelegale (este vorba despre „schimbarea” sau „transferul” de bunuri - în speță, achitări de debite sau compensări reciproce a datoriilor între societățile controlate de inculpați - având drept scop ascunderea originii ilicite a sumei obținute în mod nelegal din patrimoniul SC B. SA), iar cea de-a doua se referă la ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței sumei de aproximativ 220 mld. ROL prin încheierea unui contract de cesiune de acțiuni cu o altă persoană, în speță numitul AA. Mai exact, prima infracțiune de spălare de bani constă în aceea că în perioada iunie 2002 - decembrie 2004, D., așa cum rezultă din informările O.N.P.C.S.B. a contribuit, alături de F., la realizarea unor circuite financiare frauduloase, bazate pe relații comerciale nelegale, asimilate infracțiunii de spălare a banilor, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, reciclând în această manieră suma de 1.193.260.337.735 ROL.

Referitor la cea de-a doua infracțiune de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului D., s-a reținut că operațiunile juridice derulate între SC E. SA Timișoara (prin inculpatul D.) și SC II. SA (prin numitul AA.) au fost în realitate unele fictive, fapt dovedit de constatarea tehnico-științifică întocmită de specialiștii D.I.I.C.O.T. și raportul de expertiză financiar-contabilă nr. 4866 din 25 iulie 2006, stabilindu-se că prețul negociat de inculpatul D. cu numitul AA. pentru pachetul de 85,6% acțiuni la SC II. SA Hunedoara nu a avut o existență reală și obiectivă, fiind cu mult superior valorii efective a acțiunilor tranzacționate.

Totodată, în decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 a Curții de Apel București, s-a reținut că în cauză, confiscarea produselor infracțiunii de spălare a banilor este o măsură aptă să prevină acumularea unor stimulente financiare care să faciliteze comiterea unor noi infracțiuni, dar să și protejeze economia licită, de vreme ce veniturile dobândite prin săvârșirea de infracțiuni ajung în bugetul statului. Procedând la confiscarea produsului infracțiunilor deduse judecații, conform disp. art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen, dar și a bunurilor și banilor obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și a bunurilor produse de acestea, în temeiul art. 112 alin. (6) C. pen, Curtea a apreciat că previne infiltrarea produsului infracțiunii în circuitul civil, prin neutralizarea instrumentului de săvârșire a unor noi infracțiuni.

Potrivit textelor din legislația specială se consacră obligativitatea măsurilor asigurătorii, art. 32 din Legea nr. 656/2002 stipulând că „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”. Textele nu disting cu privire la scopul instituirii măsurilor asigurătorii, recuperarea prejudiciului lato sensu putând avea loc doar prin readucerea în patrimoniul privat al statului al bunurilor dobândite prin săvârșirea unor fapte de legea penală, altfel spus, prin confiscarea specială.

În prezenta cauză, existând o condamnare pentru infracțiunea de spălare de bani și măsura confiscării, luarea măsurii asiguratorii este obligatorie. Prin urmare, s-a apreciat că instanța nu mai trebuie să verifice dacă măsura este oportuna în raport de situațiile pentru evitarea cărora este prevăzută de dispozițiile legale generale: ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale. În cazul infracțiunii de spălare bani, legiuitorul a prezumat aceste condiții având in vedere în special specificul acestei infracțiuni și scopul urmărit, acela de a ascunde originea ilicita a unor bunuri provenite din săvârșirea de infracțiuni. Prin urmare, condiția existenței unui pericol de ascundere sau sustragere a bunurilor, necesară pentru luarea măsurii asiguratorii, este inclusă în însuși conținutul constitutiv al infracțiunii ca element material sau ca scop infracțional, astfel încât instanța urmează a verifica doar dacă bunurile aparțin persoanelor prevăzute de lege (suspect sau inculpat/persoana responsabilă civilmente/terț care are în proprietate sau posesie bunuri supuse confiscării) și există unul dintre scopurile stabilite de art. 249 C. proc. pen. (confiscarea/executarea despăgubirilor materiale/amenzii penale/cheltuielilor judiciare).

În cauză, s-a dispus în mod definitiv confiscarea unei sume de bani de la inculpatul D., astfel că este verificat scopul prevăzut de dispozițiile legale. În vederea confiscării, instanța poate dispune potrivit art. 249 alin. (4) C. proc. pen. instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Cu privire la obiectul asupra căruia se poate institui sechestrul, instanța de apel a apreciat că acesta se diferențiază după cum scopul urmărit vizează asigurarea executării bunului obținut prin săvârșirea infracțiunii sau echivalentului său în lei. Astfel, repararea prejudiciului se face potrivit dispozițiilor legii civile, fie prin restituire în natură, fie prin echivalent bănesc [art. 19 alin. (5) C. proc. pen.], iar potrivit art. 112 alin. (5) C. pen., dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora. În cazul în care despăgubirea sau confiscarea vizează bunuri obținute prin săvârșirea de infracțiuni, sechestrul poate viza în concret numai bunul mobil sau imobil care a intrat în patrimoniul inculpatului prin săvârșirea infracțiunii. În cazul în care aceste bunuri nu se găsesc, sechestrul poate viza alte bunuri sau sume de bani până la concurența valorii bunurilor inițiale. În situația în care prin săvârșirea infracțiunii au fost obținute bunuri de gen (astfel cum sunt sumele de bani), despăgubirea sau confiscarea poate viza în concret aceleași bunuri de gen obținute prin săvârșirea infracțiunii, alte bunuri de gen de aceeași natură sau echivalentul lor în lei în cazul în care acestea nu se mai găsesc. Astfel, în cazul ultimei teze, măsura sechestrului va viza fie sume de bani, fie alte bunuri până la valoarea acestor sume de bani.

În cauza, prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 a Curții de Apel București s-a dispus confiscarea unei sume de bani și nu a unor bunuri individualizate, astfel încât măsura asiguratorie poate viza fie sume de bani, fie alte bunuri pana la valoarea acestor sume de bani aparținând inculpatului sau altor persoane in proprietatea sau detenția cărora se afla.

Instanța de apel a apreciat că formularea folosita de legiuitor în art. 249 alin. (4) C. proc. pen. „bunurile suspectului sau inculpatului” trebuie interpretată ca incluzând atât bunurile asupra cărora inculpatul are un titlu de proprietate, cât și pe cele care aparțin inculpatului în fapt, fără că acesta să aibă un titlu asupra lor.

Cu privire la SC A., s-a arătat că din extrasele de pe portalul O.N.R.C. cu privire la acționariatul societăților comerciale, rezultă că aceasta societate și patrimoniul acesteia este, în fapt, controlată și aparține inculpatului D., direct sau prin interpuși (persoane fizice apropiate sau persoane juridice controlate în mod similar). Astfel, 50% din acțiunile societății sunt deținute de KK., administratorul SC E. SA, 25% de SC E. SA (societatea inculpatului D.) și 25% de SC JJ. SA. Această ultimă societate este controlată de inculpat prin SC E. SA care deține 48% din acțiuni și SC LL. SA, la care inculpatul D. deține 78% din acțiuni.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că activele patrimoniale ale societății aparțin în fapt inculpatului D. și urmează a fi sechestrate în vederea garantării executării confiscării dispuse prin decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Cu privire la posibilitatea instanței de a dispune luarea măsurii sechestrului prin decizie, Curtea a apreciat că indicarea în textele legale a încheierii ca fiind actul instanței prin care aceasta dispune această măsură nu impune concluzia imposibilității luării sale prin alte acte procedurale: sentința sau decizia întrucât aceste norme se completează cu alte dispoziții procedurale care stabilesc conținutul actelor emise de către instanță. Astfel, potrivit art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., dispozitivul sentinței trebuie să cuprindă cele hotărâte de instanță cu privire la măsurile asigurătorii, iar potrivit art. 422 C. proc. pen., instanța, deliberând asupra apelului, a făcut aplicarea dispozițiilor privitoare la măsurile asigurătorii.

Împotriva deciziei penale nr. 1737/A din 18.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație, în temeiul art. 249-250¹ și art. 425¹ C. proc. pen., contestatoarea A. SRL care a solicitat, în esență, desființarea deciziei penale atacate și respingerea apelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra patrimoniului societății.

Contestația a fost depusă la data de 19 noiembrie 2016, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 decembrie 2016, fiind fixat termen de judecată la data de 24 februarie 2017, termen la care au avut loc și dezbaterile în cauză.

La termenul de dezbateri, apărătorul ales al contestatoarei A. SRL a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250¹ alin. (1) și (2) C. proc. pen. și, totodată, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a pronunța o hotărâre care să dea o rezolvare de principiu următoarei probleme de drept: În aplicarea art. 249 rap. la art. 404 alin. (4) și art. 422 C. proc. pen. coroborate cu art. 66 și art. 66¹ din Legea nr. 31/1990, se poate dispune prin decizie definitivă luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale sau extinse față de o persoană care nu a fost parte în procesul penal și față de care nu s-a dispus confiscarea specială sau extinsă prin hotărâre definitivă?

La același termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac formulate în cauză.

În raport de natura și conținutul cererilor formulate în fața instanței, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea cu prioritate a admisibilității contestației ce face obiectul prezentei cauze.

Potrivit art. 250¹ alin. (1) C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară, respectiv instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă că legiutorul a prevăzut în mod expres calea ordinară de atac a contestației numai împotriva încheierilor pronunțate, în materia măsurilor asigurătorii, de către instanța de apel, situație care nu este incidență în speță. În cauză, hotărârea atacată are caracter definitiv fiind o decizie penală prin care curtea de apel s-a pronunțat asupra apelului declarat de parchet.

Pe de altă parte, potrivit art. 425¹ alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestatiei se poate exercita numai atunci legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Pe cale de consecință, contestația formulată împotriva deciziei penale nr. 1737/A din 18.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, este inadmisibilă, nefiind o cale de atac prevăzută de lege.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac ale hotărârilor judecătorești neputând exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competențelor atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci partea implicată în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, contestația formulată de contestatoarea A. SRL urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Înalta Curte nu poate primi susținerile apărării în sensul respingerii excepției inadmisibilității căii de atac a contestației în raport de considerentele Deciziei nr. 24/2016 ale Curții Constituționale, care impun necesitatea unei căi de control judiciar în situația în care se au în vedere drepturile patrimoniale ale unei părți, respectiv de limitele impuse de art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un recurs efectiv.

Astfel, chiar din considerentele deciziei Curții Constituționale expuse în parag. 21 rezultă că instanța de contencios constituțional a avut în vedere supunerea controlului judecătoresc „încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată dispune cu privire la măsuri asigurătorii în procesul penal”.

Mai mult, soluția legislativă reglementată în art. 250¹ C. proc. pen. privind contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății - urmare a modificările aduse Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 18/2016 - a fost determinată de adoptarea Deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale.

Față de cele arătate, se constată că nu poate constitui un argument contrar inadmisibilității contestației formulate în cauză considerentele deciziei mai sus amintite.

Nici cealaltă susținere a apărării în sensul asigurării dreptului la un recurs efectiv impus de art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este întemeiată.

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța respectării principiului securității raporturilor juridice, ca aspect fundamental al supremației dreptului, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi pusă în discuție. Securitatea juridică implică respectarea principiului caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești, principiu care presupune ca nicio parte să nu poată solicita reexaminarea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Revizuirea unei hotărâri definitive nu trebuie să devină un apel deghizat, derogările de la acest principiu fiind posibile numai atunci când motive temeinice și imperative impun acest lucru (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, Cauza Brumărescu împotriva României, Cauza Mitrea împotriva României, Cauza Marian Niță împotriva României).

În acord cu jurisprudența europeană mai sus menționată, Înalta Curte constată că, în cauză, contestatoarea a beneficiat de o cale de atac efectivă urmare a deciziei penale nr. 850 din 07 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și a avut garanțiile procedurale efective pentru apărarea dreptului de proprietate afectat prin instituirea măsurilor asigurătorii prin decizia penală nr. 862/A din 08 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu ocazia soluționării Dosarului nr. x/2/2016* al aceleiași instanțe, având posibilitatea efectivă de a-și face apărări și a formula concluzii în cauză.

Astfel, prin decizia penală nr. 850 din 07 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis contestația formulată de petenta SC A. SRL împotriva dispoziției de luare a măsurii sechestrului asigurator din decizia penală nr. 862/A din 08.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a desființat, în parte, decizia penală menționată, numai în ceea ce privește dispoziția de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra activelor societății comerciale SC A. SRL și, în aceste limite, a dispus trimirea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Prin aceeași decizie, s-a mai dispus anularea formelor de punere în executare a sechestrului asigurător, emise în temeiul deciziei penale nr. 862/A din 08.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu privire la SC A. SRL.

Or, se constată că temeiul care a determinat admiterea contestației inițiale - lipsa de echitate a procedurii judiciare care a condus la o ingerință în patrimoniul unei persoane care nu a fost înștiințată cu privire la respectiva procedură, întrucât nu a fost citată și nu și-a putut exercita dreptul la apărare - nu mai subzistă întrucât soluția constestată a fost pronunțată cu citarea și cu asigurarea asistenței juridice a contestatoarei, care a beneficiat de o apărare efectivă, fiindu-i asigurate toate garanțiile procesuale inerente dreptului la un proces echitabil.

Față de cele arătate, solicitarea contestatoarei de reexaminare a cauzei în prezentul ciclu procesual nu este justificată de vreun motiv temeinic sau imperios necesar care să constituie o excepție de la principiul respectării securității raporturilor juridice.

În consecință, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se impune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației formulată de contestatoarea A. SRL împotriva deciziei penale nr. 1737/A din data de 18 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate ridicată de apărătorul contestatoarei, Înalta Curte apreciază, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că este inadmisibilă.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Se constată că teza finală a dispoziției legale precitate limitează, în cadrul verificărilor condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale în cadrul controlului a posteriori, obiectul excepției de neconstituționalitate la acele dispoziții din legi sau ordonanțe care au „legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului”.

Rezultă că, prin ipoteza legii, constituționalitatea unei norme legale poate fi contestată cât timp, la momentul invocării excepției, cauza este încă pendinte pe rolul instanței de judecată. Doar în această ipoteză, demersul procesual al părții se conformează în mod real naturii și finalității excepției de neconstituționalitate, chestiune prejudicială a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționării litigiului cu care este conexă.

Or, în prezenta cauză contestatoarea a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250¹ alin. (1) și (2) C. proc. pen. ulterior pronunțării deciziei penale nr. 1737/A din data de 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, înțelegând să uzeze de mijlocul procesual al excepției de neconstituționalitate, prin crearea unui cadru judiciar artificial.

În acest context, invocarea excepției de neconstituționalitate a dipozițiilor legale care dau posibilitatea contestării luării măsurilor asigurătorii dispuse, în speță, doar prin încheiere de către instanța de apel nu și prin decizia instanței de apel, cum susține contestatoarea, plasează mijlocul de apărare al acesteia în afara unei proceduri judiciare în curs.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

Rolul instanței de judecată nu este unul formal, ci de filtru, din punctul de vedere al admisibilității excepției de neconstituționalitate, al sesizării Curții Constituționale. Sarcina evaluării tuturor cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 revine, în primul rând, instanței de judecată în fața căreia s-a invocat excepția.

În acest context, în situația în care instanța judecătorească în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate constată că partea a uzat de acest mijloc procesual ulterior pronunțării hotărârii definitive, aceasta urmează să evalueze un atare demers al părții și din perspectiva admisibilității.

După cum s-a arătat și de către Curtea Constituțională, în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care, partea care le ridică, instanța de judecată din oficiu sau procurorul urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. În aceeași ordine conceptuală, excepția de neconstituționalitate reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă.

În caz contrar, excepția de neconstituționalitate ar fi plasată în afara unei proceduri judiciare în curs, iar declanșarea mecanismului controlului de constituționalitate ar fi deturnat exclusiv pentru obținerea unei decizii de neconstituționalitate cu efecte asupra normelor aplicabile într-o cauză soluționată definitiv anterior invocării excepției.

Având în vedere că demersul procedural al contestoarei A. SRL a fost generat în afara căilor de atac prevăzute de lege, contestația formulată de aceasta nefiind reglementată de dispozițiile legale în materie, analizate deja anterior în cuprinsul prezentei decizii penale, în raport și argumentele mai sus prezentate, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250¹ alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 C. proc. pen. posibilitatea ca un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Față de cele arătate rezultă că, pentru a fi admisibilă sesizarea în baza dispozițiilor art. 475 C. proc. pen., trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Or, în speță, se constată că nu este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflată în curs de judecată în ultimă instanță, aspect relevat, pe larg, în cuprinsul prezentei decizii, la analizarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție prevăzută de lege, dat fiind că prezentul litigiu nu presupune soluționarea pe fond a cauzei.

În aceste condiții, este inutilă și nu se mai impune analizarea incidenței și a celorlalte condiții prevăzute de lege.

Totodată, constatarea inadmisibilității excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250¹ alin. (1) și (2) C. proc. pen. lipsește de obiect cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Față de cele arătate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva deciziei penale nr. 1737/A din data de 18 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250¹ alin. (1) și (2) C. proc. pen., formulată de contestatoare.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în sumă de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Cu apel în 48 de ore de la pronunțare, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă în privința restului dispozițiilor.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2017.