Decizia nr. 247/2017
Deliberând asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 13 din data de 13.01.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut sentința din Dosarul nr. VI/III pronunțată la 26.10.2011 de Curtea cu juri din Provincia Anvers, definitivă la 03.04.2012, prin care A. a fost condamnat la 26 ani închisoare și interzicerea pentru totdeauna a unor drepturi și a dispus transferarea condamnatului în vederea executării într-un penitenciar din România.
Totodată i-a fost aplicată persoanei transferabile pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen.
I-a fost aplicată persoanei transferabile pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea ori considerarea ca executată a pedepsei principale. S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 03.06.2009 la zi.
La data de 13.09.2016 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/2/2016 (x/2016), cererea de contestație la executare formulată de petentul condamnat A., prin care a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să se constate că a fost condamnat la 26 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor de către o instanță din Belgia, iar în urma recunoașterii hotărârii de condamnare și transferarea sa în România în vederea continuării executării pedepsei, cu privire la liberarea condiționată îi sunt aplicabile dispozițiile legii penale române pe care le consideră ca fiind mai aspre în raport cu dispozițiile cuprinse în codul penal belgian apreciate mai favorabile cu privire la executarea pedepsei.
În motivarea contestației petentul-condamnat A. a arătat că a fost arestat la data de 02.06.2009 și condamnat de către Tribunalul din Anvers din Belgia la o pedeapsă de 26 ani închisoare, că la data de 08.06.2014 s-a opus transferului său în România pentru executarea restului de pedeapsă, că spre deosebire de Codul belgian, Codul penal român prevede un regim cu mult mai drastic atât din punct de vedere al condițiilor de executare cât și a duratei efective a închisorii, Codul belgian reprezentând lege penală mai favorabilă din perspectiva propozabilității sale la liberarea condiționată.
Prin sentința penală nr. 179/F din data de 30 septembrie 2016, Curte de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 13 din data de 13.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul condamnat a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispunea astfel Curtea de Apel București a reținut că, în cauză petentul-condamnat invocă faptul că potrivit legii belgiene ar fi avut vocația să fie eliberat condiționat anterior termenelor de liberare condiționată reglementate de legea procesual penală română, însă acest aspect nu constituie o cauză de stingere sau micșorare a pedepsei pentru a putea fi analizat pe calea contestației la executare și că odată recunoscută hotărârea străină de condamnare, executarea acesteia are loc potrivit dispozițiilor din legislația română.
Împotriva sentinței penale nr. 179/F din data de 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal, condamnatul A. a formulat contestația de față invocând ca temei de drept dispozițiile art. 598 lit. d) C. proc. pen.
Analizând contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 179/F din data de 30 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul, atât conform susținerilor orale ale apărătorului din oficiu al acesteia, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestația la executare reprezintă procedeul jurisdicțional prevăzut de lege pentru rezolvarea incidentelor ivite pe parcursul executării unei hotărâri penale definitive.
Potrivit art. 598 C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei.
În situația prevăzută de art. 598 lit. d) C. proc. pen., cazurile ce țin de stingerea ori micșorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorității de lucru judecat, iar instanța de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoștință de aceasta la data soluționării cauzei.
Înalta Curtea constată că în cauză condamnat A. invocă faptul că potrivit legii belgiene ar fi avut vocația să fie eliberat condiționat anterior termenelor de liberare condiționată reglementate de legea procesual penală română, însă acest aspect nu constituie o cauză de stingere sau micșorare a pedepsei pentru a putea fi analizat pe calea contestației la executare.
Or, odată recunoscută hotărârea străină de condamnare, executarea acesteia are loc potrivit dispozițiilor din legislația română.
Pe calea contestație la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitate și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executare și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.
Pentru considerentele expuse, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 179/F din data de 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, urmează a fi respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 179/F din data de 30 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2017.