Decizia nr. 345/A/2016
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 273/D din 10 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția penală, în Dosarul nr. x/110/2013, printre altele, în baza art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 17 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
I-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege, pe o perioada de 8 ani.
În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen. anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. anterior a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. anterior s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 17 ani de închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. anterior, cu excepția dreptului de a alege.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din perioada 18 februarie 2013-02 octombrie 2013.
S-a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpatul A.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A.
Prin aceeași sentință penală, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 192 alin. (2) C. pen. anterior.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen. anterior.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile C., D., E. și F.
Au fost obligați inculpații A., G., H., I. și J. la plata către C., în solidar, a sumei de 500.000 lei daune morale cu dobânzi legale până la plata efectivă a prejudiciului.
Au fost obligați inculpații A., G., H., I. și J. la plata către D., în solidar, a sumei de 500.000 lei daune morale cu dobânzi legale până la plata efectivă a prejudiciului.
Au fost obligați inculpații A., G., H., I. și J. la plata către E., în solidar, a sumei de 1.000.000 lei daune morale cu dobânzi legale până la plata efectivă a prejudiciului.
Împotriva sentinței penale nr. 273/D din 10 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, a formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul A. și părțile civile C., D. și E.
Prin Decizia penală nr. 578 din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul A. și părțile civile C., D. și E.
S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 273 din 10 iunie 2015 a Tribunalului Bacău și, în rejudecare, cu privire la inculpatul B. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile de instigare la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, instigare la comiterea infracțiunii de tâlhărie și instigare la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior; art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen. anterior, respectiv art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 192 alin. (2) C. pen. anterior; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei sub forma complicității prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. c), d), f), C. pen., art. 236 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei sub forma complicității prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. c), d), f), C. pen., art. 236 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 5 C. pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Prin aceeași decizie s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis in judecată din infracțiunile de omor deosebit de grav, de tâlhărie și de violare de domiciliu, prevăzute de art. 174 - 176 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior, art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) și alin. (2)1 lit. a), c) C. pen. anterior, respectiv art. 192 alin. (2) C. pen. anterior; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunile de omor prevăzută de art. 188 C. pen. și tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 combinat cu art. 234 alin. (1) lit. c), d), f) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și art. 5 C. pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 combinat cu art. 234 alin. (1) lit. c), d), f) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 3 ani, pedeapsa principală de executat fiind de 15 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 578 din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în Dosarul nr. x/110/2013, prin apărător ales, condamnații A. și B. au formulat recurs, cu sublinierea expresă că cererile lor nu reprezintă recursuri în casație, considerând că este admisibilă calea ordinară de atac a recursului dat fiind caracterul țal prevederilor din legea de punere în aplicare a C. proc. pen. care conferă o valoare definitivă hotărârii pronunțate în apel.
Asupra acestei chestiuni s-a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a N.C.P.P., apreciindu-se că aceste dispoziții legale încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a susținut că s-ar datora caracterului neconstituțional al art. 8 din Legea nr. 255/2013 lipsirea de calea de atac a recursului prevăzut de V.C.P.P. (din 1968), deși la momentul la care s-a început judecata, calea de atac era prevăzută de legislația procesual penală și deci previzibilă. În opinia apărării, o astfel de situație atestă conflictul constituțional dintre prevederile Legii nr. 255/2013 și principiul constituțional al dreptului la apărare, care include și principiul previzibilității căilor de atac.
În esență, în motivarea excepției de neconstituționalitate invocate, s-a considerat că art. 8 din Legea nr. 255/2013 încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii și face ca o lege nouă să fie aplicabilă unei proceduri de judecată anterioară intrării în vigoare a noii legi, mutatis mutandis înfrângând principiul tempus regit actum.
S-a arătat că textul de lege a cărui neconstituționalitate se susține prejudiciază ireversibil regulile fundamentale de drept privind aplicarea în timp a legii procesual penale și principiul strictei legalități a procesului penal întrucât dispozițiile tranzitorii prevăzute în Legea nr. 255/2013 ar deveni inaccesibile și imprevizibile.
În cazul de față, s-a arătat că, în mod evident, s-a încălcat garanția accesibilității și previzibilității legii întrucât ar lipsi calea de atac a recursului prevăzută în V.C.P.P., sub imperiul căruia s-a dispus trimiterea în judecată și s-a judecat cauza pe fond, în baza unui temei legal (art. 8 din Legea nr. 255/2013) care nu era previzibil la data începerii judecății.
Totodată, s-a invocat că nu este îndeplinită condiția predictibilității, motivat de faptul că de mai bine de 22 de ani a existat un sistem judiciar care a fost schimbat cu sistemul dublului grad de jurisdicție, reinstituit în procesul penal român prin noua reglementare a C. proc. pen.
S-a concluzionat că norma criticată prin excepția de neconstituționalitate este insuficient accesibilă, precisă și previzibilă, solicitându-se admiterea excepției și să se constate că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 sunt neconstituționale întrucât încalcă principiul neretroactivității legii.
La primul termen acordat în cauză, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac exercitate de condamnații A. și B.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 8 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a C. proc. pen.
Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanța notează că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:
a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și indiferent de obiectul acestuia.
În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de condamnații A. și B. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, respectiv dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, care prevăd că „hotărârile pronunțate în prima instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă”.
În ceea ce privește admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța are un rol restricționat de verificare și a condiției prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, din examinarea căreia rezultă că instanța, mai înainte de transmiterea spre judecare la Curtea Constituțională a excepției, este obligată să examineze pertinența acesteia. Analiza pertinenței excepției nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.
În același sens, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune o analiză riguroasă.
În ceea ce privește cerința legăturii cu soluționarea cauzei, textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu face distincție între normele de drept material și cele de drept procesual care ar putea constitui obiect al excepției de neconstituționalitate, însă din interpretarea rațională a dispozițiilor legale precitate rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal.
Or, în cauză, așa cum rezultă din motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce depinde de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate este prevederea în lege a căii de atac formulate de condamnații A. și B., iar nu soluționarea cauzei, condamnații susținând că prevederile art. 8 din Legea nr. 255/2013 limitează accesul la calea de atac a recursului prevăzut de C. proc. pen. anterior.
Totodată, este de reținut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cauza în care se invocă excepția de neconstituționalitate trebuie să fie în orice fază a litigiului. Această cerință nu este însă întrunită deoarece pe calea acestei excepții de neconstituționalitate se urmărește ca pricina să dobândească încă o „fază a litigiului” constând în calea de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, cale de atac ordinară care nu mai este reglementată de N.C.P.P.
Prin urmare, condamnații critică un aspect care ține de procesul de legiferare, respectiv neprevederea căii ordinare de atac a recursului ulterior intrării în vigoare, la 01 februarie 2014, a C. proc. pen., care să poată fi promovată împotriva deciziilor pronunțate în apel, în termenele și condițiile de exercitare a recursului de la data săvârșirii faptei și trimiterii în judecată.
Dar, Curtea Constituțională nu este un legislator pozitiv așa cum reiese din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, de unde rezultă că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea sau completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului.
Dintr-o altă perspectivă, se constată că A. și B. au invocat această excepție și în fața instanței din cadrul curții de apel care a judecat apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 273 din 10 iunie 2015 a Tribunalului Bacău, în Dosarul nr. x/110/2013, moment în care cauza se afla într-una din fazele litigiului, fiind respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale prin încheierea din 25 aprilie 2016 care a fost apelată de condamnați, formându-se Dosarul nr. x/1/2016, cu termen de judecată la data de 29 septembrie 2016 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că excepția de neconstituționalitate invocată este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și, în consecință inadmisibilă, urmând a fi respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 invocată de condamnații A. și B.
În privința admisibilității căii de atac a recursului, Înalta Curte constată următoarele:
În sistemul N.C.P.P., apelul este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Apelul constituind o cale de atac ordinară, pot fi atacate cu apel numai hotărârile nedefinitive (sentințe și încheieri nedefinitive). Hotărârile pronunțate de către instanța de apel, având caracter definitiv (decizii și încheieri definitive), nu pot fi atacate pe calea apelului.
Sistemul dublului grad de jurisdicție, reinstituit în procesul penal român prin noua reglementare, prin renunțarea la calea de atac ordinară a recursului, urmărește asigurarea unui echilibru între pronunțarea unor hotărâri legale și temeinice, cu respectarea dreptului părților la un proces echitabil și la două grade de jurisdicție în materie penală, precum și celeritatea procesuală și scăderea costurilor pentru stat și justițiabili.
Această nouă concepție a C. proc. pen. este concordantă cu art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului care prevede că: „ (1) Orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. (2) Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale”.
Astfel, în lumina dispozițiilor art. 408 C. proc. pen.: „(1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor”.
Potrivit art. 550 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.
Totodată, art. 552 alin. (1) C. proc. pen., prevede că hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.
Prin urmare, Decizia penală nr. 578 din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/110/2013, este definitivă, neputând fi supusă decât căilor extraordinare de atac.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză s-a formulat o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) coroborat cu art. 408 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de condamnații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 578 din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnații la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 90 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 invocată de condamnații A. și B.
Cu apel în 48 de ore de la pronunțare.
Respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de condamnații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 578 din data de 23 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
Obligă condamnații la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, în sumă de câte 90 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2016.