Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 418/RC/2016

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 62 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 11 noiembrie2015 în Dosarul nr. x/753/2014, Tribunalul Militar București a hotărât:

- a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. privitoare la legea penală mai favorabilă;

- în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, a condamnat pe inculpatul colonel medic dr. A., absolvent al Facultății de medicină din cadrul Universității de Mediciă și Farmacie „Carol Davila”, promoția 1986, medic în cadrul Centrului Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei „Academician Vasile Cândea, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. - fapta descrisă la pct. III.1 din rechizitoriu;

- în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, a condamnat pe același inculpat pedeapsa de 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. - fapta descrisă la pct. III.2 din rechizitoriu;

- în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, a condamnat pe același inculpat pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 pe o durată de 2(doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. - fapta descrisă la pct. III.3 din rechizitoriu;

- în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului colonel medic dr. A. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită cu 4 (patru) luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

- în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1) și 2 C. pen. din 1969 și a art. 5 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului colonel medic dr. A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969;

- în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. din1969 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din1969, a obligat pe inculpatul colonel medic dr. A. la plata către stat, cu titlu de confiscare specială, a sumei de 14.600 lei;

- a menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin Ordonanța nr. 79/P/2013 din 01 octombrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari (cu denumirea actuală Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari);

- a respins, ca nefondată, cererea martorei B. de obligare a inculpatului colonel medic dr. A. la restituirea sumei de 3.100 lei;

- în temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul Militar București a reținut că, referitor la apărările formulate de inculpat, că este adevărat că inculpatul nu a condiționat actul medical de primirea unor sume de bani care nu i se cuvin, însă nu poate fi reținută apărarea acestuia în sensul că sumele de bani au fost primite după efectuarea intervențiilor chirurgicale asupra pacienților.

În acest sens, a constatat că primirea de către inculpat a sumei totale de 14.600 lei rezultă din declarația acestuia, care se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la 23 septembrie 2013 și cu declarațiile martorilor colonel medic dr. C., colonel medic dr. D. și E., iar modalitatea în care inculpatul a primit suma totală de 14.600 lei rezultă din declarațiile martorilor F., G., B., H., I. și J. și din procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate.

Totodată, prima instanță a constatat că la data faptelor, inculpatul, în calitate de medic militar șef Secție Chirurgie Cardiovasculară II - Centrul Clinic de urgență de boli cardiovasculare al armatei „Academician Vasile Cândea”, era funcționar public, în sensul art. 145 C. pen. din 1969 și exercita o funcție publică, în sensul art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin Decizia nr. 26/HP din 03 decembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., astfel că dispozițiile art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 132 din 09 octombrie 2014, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 2/2014, în conformitate cu care având în vedere natura profesiei de medic și obligațiile fundamentale ale medicului față de pacientul său, medicul nu este funcționar public și nu poate fi asmilat acestuia nu sunt aplicabile inculpatului.

Pe de altă parte, calitatea de militar, ofițer superior cu gradul de colonel în cadrul Ministerului Apărării Naționale, îi conferă acestuia calitatea de funcționar public cu un statut special, iar funcția deținută la data faptelor îi conferea atribuții și responsabilități atât pe linie medicală, cât și pe linie militară.

Raportat la statutul său și la atribuțiile de serviciu avute la data faptelor, sumele de bani menționate mai sus nu s-au cuvenit inculpatului.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată - încălcarea atribuțiilor de serviciu - rezultă din însăși săvârșirea faptelor.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, prevăzând rezultatul faptelor sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelor fapte.

Acest aspect este demonstrat în cauză de faptul că sumele de bani au fost primite de inculpat în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu - investigarea medicală și efectuarea unor intervenții chirurgicale - respectiv au fost primite în baza unei promisiuni anterioare, în același scop, și prin urmare sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită.

În ce privește incidența dispozițiilor Legii nr. 78/2000, prima instanță a arătat că această incidență este atrasă de calitatea de medic militar a inculpatului, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv persoane care exercită o funcție publică în cadrul unei instituții publice, însă prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu descriu și nu determină structura juridică și conținutul constitutiv al unor noi infracțiuni de corupție și de serviciu, altele decât prevăzute de art. 254-257 C. pen. din 1969, respectiv art. 289-292 și art. 308 C. pen.

Pentru că între data săvârșirii faptelor și momentul judecării a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen., prima instanță a constatat că în cauză se pune problema stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 alin. (1) din C. pen., și a reținut că prin Decizia nr. 265 din 06 mai 2014 Curtea Constituțională a stabilit că aceasta urmează să fie determinată prin compararea legilor succesive, urmată de stabilirea în concret a legii mai favorabile și aplicarea acesteia în ansamblu. Astfel, au fost identificate următoarele criterii de determinare a legii penale mai favorabile: condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.

Astfel, în urma efectuării unei analize, prima instanță a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului în cauza dedusă judecății este legea veche, respectiv C. pen. din 1969, și pe cale de consecință a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. privind legea penală mai favorabilă.

Prima instanță a constatat că inculpatul colonel medic dr. A. se face vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită care constau în aceea că inculpatul:

- în calitate de medic militar șef Secție Chirurgie Cardiovasculară II - Centrul Clinic de urgență de boli cardiovasculare al armatei Academician Vasile Cândea, având gradul militar de colonel, cu intenție, la data de 26 august 2013 a primit de la pacientul K. suma de 7.000 lei, în prezența martorului denunțător F., soția pacientului, în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv investigarea medicală și efectuarea intervenției chirurgicale care a avut loc la data de 27 august 2013, infracțiune care este prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.;

- în calitate de medic militar șef Secție Chirurgie Cardiovasculară II - Centrul Clinic de urgență de boli cardiovasculare al armatei Academician Vasile Cândea, având gradul militar de colonel, cu intenție, la data de 16 septembrie 2013 a primit de la martora denunțătoare B., în urma unei promisiuni anterioare, suma de 3.100 lei, în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv investigarea medicală și efectuarea intervenției chirurgicale asupra pacientei Bălăceanu Ioana, mama martorei denunțătoare, intervenție ce a avut loc la data de 16 septembrie 2013, infracțiune care este prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.;

- în calitate de medic militar șef Secție Chirurgie Cardiovasculară II - Centrul Clinic de urgență de boli cardiovasculare al armatei Academician Vasile Cândea, având gradul militar de colonel, cu intenție, la datele de 17 septembrie 2013 și 23 septembrie 2013 a primit de la martorul I. sumele de 4.000 lei și de 500 lei, în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv, investigarea medicală și efectuarea intervenției chirurgicale asupra pacientului L., soțul martorei, intervenție care a avut loc la data de 18 septembrie 2013, infracțiune care este prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.;

Întrucât prima instanță a mai constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele menționate anterior există, constituie infracțiunile acolo menționate și au fost săvârșite de inculpata dispus condamnarea acestuia pentru cele trei infracțiuni, iar la individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din1969.

Față de aceste criterii și pentru realizarea scopului prevăzut la art. 52 C. pen. din 1969, prima instanță a aplicat inculpatului, pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, câte o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunile comise, și întrucât C. pen. din 1969 a fost identificat ca fiind lege mai favorabilă, pedepsele complementare și accesorii au fost aplicate potrivit acestui cod.

În ceea ce privește pedeapsa complementară, față de criteriile prevăzute la art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, criterii analizate anterior în cadrul individualizării pedepselor principale, prima instanță a constatat că aceasta este necesară pentru inculpat cu privire la săvârșirea fiecăreia dintre cele trei infracțiuni de luare de mită, fiind proporțională și justificată numai interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, în acord cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969 au fost interzise inculpatului cu privire la infracțiunile menționate, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale ori după considerarea acesteia ca executată. Cu privire la dreptul de a alege, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza I, lit. d) și e) C. pen. din1969, prima instanță a apreciat că în cauză nu trebuie să fie interzisă exercitarea acestora, întrucât inculpatul nu s-a folosit în săvârșirea faptelor de drepturile respective, fapta nu are conotație electorală și nu vine în contradicție cu interesele minorilor.

Prin urmare, pe lângă fiecare pedeapsă principală,prima instanță a stabilit în sarcina inculpatului și câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 - pe o durată de 2(doi) ani după executarea pedepsei principale.

Întrucât infracțiunile menționate au fost săvârșite de inculpat înainte să fie condamnat pentru vreuna din ele, sunt aplicabile dispozițiile privind concursul de infracțiuni.

II. Prin Decizia penală nr. 35 din 19 mai 2016, Curtea Militară de Apel București, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul colonel doctor A. împotriva sentinței penale nr. 62 pronunțată de Tribunalul Militar București la data de 11 noiembrie2015, pe care a desființat-o, și rejudecând:

- în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul colonel doctor A., absolvent al Facultății de medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, medic primar chirurgie cardio - vasculară, încadrat la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei “Academician Vasile Cândea”, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969, și cu aplicarea art. 5 din C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul colonel doctor A., absolvent al Facultății de medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, medic primar chirurgie cardio - vasculară, încadrat la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei “Academician Vasile Cândea”, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969, și cu aplicarea art. 5 din C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul colonel doctor A., absolvent al Facultății de medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, medic primar chirurgie cardio - vasculară, încadrat la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei “Academician Vasile Cândea”, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit.c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969, și cu aplicarea art. 5 din C. pen. la pedeapsa închisorii de 2 ani;

- în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., inculpatul colonel doctor A. va executa o singură pedeapsă de 2 ani închisoare;

- în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., pe durata executării pedepsei cu închisoarea de 2 ani aplicată inculpatului colonel doctor A., acestui inculpat i se interzice exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.;

- în temeiul art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a aplicat inculpatului colonel doctor A. pedeapsa completară a interzicerii:

a) dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii;

- în temeiul art. 81 și a art. 82 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoarea de 2 ani aplicată inculpatului colonel doctor A. prin decizia penală de față pe durata unui termen de încercare de 4 ani;

- a pus în vedere inculpatului colonel doctor A. dispozițiile art. 83 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., privitoare la cazurile în care se revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei;

- în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.,a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului colonel doctor A. prin decizia penală de față, pe durata termenului de încercare pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executări pedepsei cu închisoarea care a fost aplicată inculpatului mai sus arătat prin această decizie penală;

- în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. din1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și a art. 19 din Legea 78/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 a obligat pe inculpatul colonel doctor. A. la plata către stat, cu titlu de confiscare specială, a sumei de 14.600 lei;

- a respins cererea martorei B. de obligare a inculpatului colonel doctor A. la restituirea sumei de 3.100 lei.

În temeiul art. 274 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul colonel doctor A. să plătească statului suma de 7.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de apel a reținut următoarele:

În acest sens, Curtea a constatat că, inculpatul colonel doctor A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de luare de luare de mită, fapte prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a constatat și prima instanță, ș a achiesat în totalitate la considerentele primei instanțe, cu excepția celor care privesc netemeinicia sentinței potrivit limitelor arătate la alineatul precedent.

Prin urmare, faptele reținute în sarcina inculpatului colonel doctor A. prin acțiunea penală de față, constituie infracțiuni deoarece sunt prevăzute de legea penală, fiind incriminate de dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție sub forma intenției directe, respectiv în condițiile prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. din 1969, pentru că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale, adică vătămarea relațiilor sociale care apără normala evoluție a raporturilor de serviciu, și a urmărit producerea acestui rezultat prin săvârșirea acestor fapte. Totodată, faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă pericol social pentru că prin săvârșirea lor s-a adus atingere relațiilor sociale mai sus arătate, iar atingerea adusă acestor relații este suficient de importantă încât reprimarea ei necesită aplicarea unei pedepse.

Săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul colonel doctor A., a rezultat indubitabil din coroborarea probelor administrate în cauză și analizate de către prima instanță în sentința atacată prin apelul de față, inculpatul însuși recunoscând primirea sumelor de bani în litigiu.

Curtea a constatat că nu este fondată apărarea inculpatului potrivit căreia el s-a aflat în eroare asupra caracterului ilicit al primirii sumelor de bani în litigiu, ca urmare a faptului că a considerat că prin dispozițiile art. 34 din alin. (2) din Legea nr. 46/2003 era îndreptățit să primească această sumă, deci s-a aflat în prezența cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 30 alin. (5) din C. pen.

Această apărare este nefondată pentru că sumele în litigiu nu au fost oferite cu titlul de plăți suplimentare sau donații pentru inculpat, în accepțiunea Legii nr. 46/2003, pentru că plata acestor sume nu a fost efectuată ca și liberalitate, ci a fost determinată, impusă de inculpat, pentru ca acesta să își îndeplinească îndatorirea de serviciu care consta în internarea și tratarea pacienților pentru care a primit aceste sume de bani.

De asemenea, momentele la care a avut loc plata sumelor în litigiu, respectiv înainte sau imediat după terminarea intervenției chirurgicale, când pacientul, în prima ipoteză nu avea cum să cunoască evoluția intervenției chirurgicale și rezultatele acesteia, iar datorită anesteziei la care a fost supus în timpul operației, în a doua ipoteză, era lipsit de discernământul necesar pentru a aprecia cu privire la calitatea intervenției chirurgicale și implicit asupra plății, cu titlul de liberalitate, a unei sume de bani medicului care l-a tratat. Prin urmare, nu se poate afirma că plata sumelor în cauză a fost făcută cu intenția de a gratifica, adică cu respectarea dispozițiilor art. 987 din C. civ., astfel cum se impune prin Legea nr. 46/2003, potrivit căreia plățile suplimentare și donațiile trebuie să fie făcute cu respectarea legii.

Într-o astfel de situație se află și rudele aparținătoare ale oricărui pacient care a fost supus unei intervenții chirurgicale prin inducerea unei anestezii totale, astfel că, în absența oricărei cunoașteri a evoluției stării de sănătate a pacientului, este exclusă orice afirmație potrivit căreia efectuarea unei plăți suplimentare sau a unei donații medicului sau personalului medical, în momentele anterioare sau imediat următoare unei asemenea intervenții, are în vedere o liberalitate făcută de pacient sau de aparținătorii acestuia.

Dimpotrivă, maniera în care a procedat inculpatul colonel doctor A., respectiv prin neluarea niciunei măsuri pentru contracararea comportamentelor care sugerau că este necesară plata unei sume de bani pentru a se obține tratarea pacienților, precum informarea lipsită de orice echivoc a pacienților și rudelor acestora asupra faptului că personalul medical nu pretinde niciun fel de folos pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, deși acesta îndeplinea funcția de sef al secției.

Mai mult, chiar acest inculpat s-a comportat în manieră echivocă cu pacienții și martorii de la care a primit sumele de bani, confirmând practic acestora că prețurile vehiculate prin discuțiile care se purtau între pacienți sunt impuse și acceptate de personalul medical, astfel că pacienții ori rudele acestora erau nevoiți să se conformeze ca atare.

Totodată, un considerent care conduce la concluzia că inculpatul colonel doctor A. a și consultat specialiști cu privire la caracterul licit sau ilicit al sumelor de bani pe care le primea de la pacienți sau aparținătorii acestora ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, îl constituie faptul că acest inculpat păstra sumele de bani primite până când avea certitudinea că intervenția chirurgicală a fost reușită, iar în situația în care se producea un eșec restituia banii primiți.

Acest aspect, care confirmă că nici măcar autorul intervenției chirurgicale nu aprecia că a tratat pacientul atât de bine încât acesta să fie dispus la a face o gratificație, deci cu atât mai puțin pacientul sau aparținătorii acestuia puteau să facă astfel de aprecieri, nu doar înlătură orice concluzie conform căreia sumele de bani în litigiu reprezentau plăți suplimentare sau donații efectuate în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003, fiindcă exclud orice capacitate de apreciere critică asupra calității intervenției din partea pacientului și aparținătorilor acestuia, ci conduc la concluzia că inculpatul avea cunoștință despre faptul că, în caz de deces al pacientului, fiind medicul care a tratat pe pacient de ultima boală, are o incapacitate expresă, impusă prin dispozițiile art. 990 din C. civ., de a primi liberalități de la pacient.

Ca atare, este evident că plata către inculpat a sumelor de bani în litigiu, înainte sau imediat după terminarea intervenției chirurgicale asupra pacienților, și fără ca inculpatul să manifeste o minimă opoziție, confirmă concluzia care rezultă și din probele administrate în cauză, reținută și de acuzare, potrivit căreia aceste plați s-au efectuat și acceptat de inculpat nu ca urmare a faptului că plătitorii doreau efectuarea unei gratificații, ci ca urmare a unor fapte ale inculpatului de a primi bani în scopul de a îndeplini un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu.

Întrucât de la data săvârșirii faptelor penale reținute în sarcina inculpatului colonel doctor A. prin acțiunea penală de față și până la soluționarea definitivă a cauzei a fost abrogat C. pen. din 1969 și a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privitoare la C. pen., Curtea cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă a constatat că o astfel de lege este C. pen. din 1969, concluzie care se impune a fi reținută deoarece asigură un regim sancționator mai blând pluralității de infracțiunii sub forma concursului, precum și posibilitatea de a fi individualizată judiciar executarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului într-o modalitate corespunzătoare circumstanțelor personale de care dispune acesta.

Prin urmare, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului colonel doctor A. prin acțiunea penală de față, instanța de control judiciar a aplicat acestuia câte o pedeapsă, iar la stabilirea și aplicarea acestor pedepse a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen. din 1969.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că infracțiunile săvârșite de inculpat au un pericol social ridicat determinat de faptul că relațiile sociale ce au fost vătămate sunt cele ce apără normala desfășurare a raporturilor de serviciu și că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt fapte de corupție.

Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa prin acțiunea penală de față, ca urmare a exercitării funcției de șeful secției medicale în care era încadrat, precum și faptul că aceste fapte penale au fost săvârșite de inculpat în condițiile pluralității de infracțiuni sub forma concursului real.

De asemenea, Curtea a ținut seama și de faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal și s-a prezentat la chemarea organelor judiciare de fiecare dată, fapt pentru care a acordat acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. din 1969, și a redus pedepsele ce le va stabili pentru inculpat potrivit dispozițiilor art. 76 lit. c) C. pen. din 1969.

Desigur, Curtea a ținut seama că, în funcție de persoana inculpatului, respectiv o persoană cu un nivel ridicat de instrucție și cu posibilități reale de reeducare, de calificarea profesională, care îl face apt să acționeze în continuare pentru a salva efectiv viețile unor persoane afectate de boli cardiovasculare, în condițiile în care personalul de specialitatea și nivelul pe care le deține inculpatul se formează foarte greu și costuri mari, astfel că a stabilit un cuantum al pedepselor în condiții care să poată permite inculpatului să fie util semenilor săi în continuare.

III. Împotriva hotărârii definitive pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor reliefate în susținerea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. A menționat că, în cauză, instanța de apel a aplicat pedeapsa complementară doar pe lângă pedeapsa principală rezultantă, fără să fie aplicată anterior pe lângă pedepsele individuale, precum și că nu s-a stabilit cuantumul pedepsei complementare a interzicerii drepturilor.

Prin Încheierea nr. x/RC din data de 29 septembrie 2016, Dosar nr. x/81/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva Deciziei nr. 35 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C9, s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2016.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs în casație invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Totodată, se referă, nu doar la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minim sau peste maxim, ci privește întreg regimul sancționator aplicat unei situații juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută, indiferent că acestea sunt principale, complementare sau accesorii și modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei.

Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunilor, precum și față de împrejurările în care a care au fost săvârșite, aceste pedepse sunt necesare.

Înalta Cute constată că legea prevedea, pentru infracțiunea de luare de mită (art. 254 alin. (1) din V.C.P.) aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, pe lângă pedeapsa principală. În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru trei infracțiuni de luare de mită, prin urmare, se impunea aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pentru fiecare infracțiune în parte.

Art. 65 alin. (2) din V.C.P., reglementa cazurile în care pedeapsa complementară era obligatorie când legea prevedea această pedeapsă iar dispozițiile art. 35 alin. (1) și (3) din V.C.P. care priveau pedeapsa complementară în caz de concurs de infracțiuni, se interpreta în sensul că pedepsele complementare se stabilesc pe lângă pedepsele individuale înainte de a se efectua operația contopirii.

Astfel, având în vedere regulile de sancționare a concursului de infracțiuni, procesul individualizării sancțiunii în cauzele penale de acest fel parcurge în mod obligatoriu două etape. O primă etapă o reprezintă aceea de stabilire a pedepselor individuale pentru fiecare dintre infracțiunile concurente, în parte, și a doua etapă presupune contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente.

Cum pedepsele complementare au un caracter secundar, dependent, neputându-se aplica singure, ele acționând numai alăturat unei pedepse principale, rezultă că acestea, în procesul individualizării sancțiunii vor urma aceeași cale ca aceea prevăzută pentru pedepsele principale.

Astfel că se impunea ca pentru fiecare infracțiune de luare de mită la care a fost condamnat inculpatul să se stabilească atât o pedeapsă principală, cât și pedeapsa complementară și apoi, ulterior, să se aplice dispozițiile art. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) și (3) din V.C.P.

Ca atare, nerespectarea acestor prevederi, de stabilire a pedepselor complementare pe lângă pedepsele principale înainte efectuării contopirii are semnificația juridică a aplicării pedepselor în afara limitelor prevăzute de lege.

Totodată, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) din V.C.P. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se aplică de la unu la zece ani. În acest context, Înalta Curte observă omisiunea instanței de apel de a menționa cuantumul pedepsei complementare.

Contrar criticilor inculpatului, pronunțarea Deciziei nr. 40 din 10 august 2016 de Curtea Militară de Apel București nu lasă fără obiect prezenta cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul în casație, declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva deciziei nr. 35 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, cu privire la greșita stabilire a unor pedepse complementare și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale referitoare la contopirea acestor pedepse complementare.

Va desființa, în parte, decizia penală atacată, și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor;

- va aplica inculpatului A., pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969, va contopi pedepsele principale și pedepsele complementare aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea, de un an, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, constând în interzicerea:

a) dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație, declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva Deciziei nr. 35 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea Militară de Apel București, cu privire la greșita stabilire a unor pedepse complementare și cu privire la aplicarea dispozițiilor legale referitoare la contopirea acestor pedepse complementare.

Desființează în parte decizia penală atacată, și rejudecând:

Descontopește pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor;

- aplică inculpatului A., pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969, contopește pedepsele principale și pedepsele complementare aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea, de un an, prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969, constând în interzicerea:

a) dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2016.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj