Prescripţia executării pedepsei. Sustragere de la executarea pedepsei închisorii
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
Indice alfabetic: Drept penal
- prescripţia executării pedepsei
C. pen., art. 162 alin. (1) lit. b), art. 163 alin. (1)
Atât potrivit dispoziţiilor Codului penal anterior, cât şi potrivit dispoziţiilor noului Cod penal, sustragerea de la executarea pedepsei închisorii, după începerea executării acesteia, face să curgă un nou termen de prescripţie a executării pedepsei închisorii de la data sustragerii.
Noul termen de prescripţie a executării pedepsei închisorii, care începe să curgă de la data sustragerii de la executare, se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare, iar nu în raport cu restul de pedeapsă rămas neexecutat la data sustragerii de la executare.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1346 din 20 octombrie 2016
Prin sentinţa nr. 93 din 2 august 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 597 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul A.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul său, condamnatul A. a formulat contestaţie la executarea sentinţei penale nr. 36 din 2 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În motivarea contestaţiei a susţinut că, prin sentinţa amintită, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, începând executarea la 11 noiembrie 2006, iar la data de 9 iunie 2008 a fost pus în libertate, prin admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei prin sentinţa penală nr. 68 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, până la data de 9 septembrie 2008, de la această dată începând să curgă termenul de prescripţie a executării pedepsei, care s-a împlinit în septembrie 2015, acesta fiind calculat conform art. 125, art. 126 alin. (1) lit. b), art. 127 alin. (2) şi art. 128 C. pen. anterior, respectiv 5 ani plus pedeapsa rămasă de executat.
Examinând cererea petentului condamnat, prin raportare la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, instanţa de fond a constatat că, întrucât contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, termenul de prescripţie este de 8 ani şi 6 luni, care, la data soluţionării contestaţiei formulate, nu s-a împlinit.
De asemenea, s-a constatat că, în cauză, cursul termenului de prescripţie s-a întrerupt la momentul la care petentul A. a început executarea pedepsei, respectiv la 11 noiembrie 2006, ulterior intervenind o altă cauză de întrerupere, la data de 9 septembrie 2008, când acesta nu s-a prezentat la penitenciar, întrucât a expirat perioada de 3 luni de întrerupere a executării pedepsei, astfel încât au devenit aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. pen. anterior (petentul sustrăgându-se de la executarea pedepsei, după începerea executării). S-a apreciat că, chiar dacă petentul a executat o parte din pedeapsă, termenul de prescripţie a executării pedepsei rămâne acelaşi, respectiv 8 ani şi 6 luni, calculându-se în continuare la pedeapsa aplicată şi nu la restul de pedeapsă de executat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., arătând că, prin afirmaţia din sentinţă - „termenul de prescripţie este acelaşi de 8 ani şi 6 luni, calculându-se la pedeapsa aplicată şi nu la restul de pedeapsă de executat”, instanţa de fond a adăugat la lege, în condiţiile în care dispoziţiile legale incidente (art. 126 alin. 1 lit. b C. pen. anterior, preluate ca atare în art. 162 alin. 1 lit. b C. pen.) prevăd în mod expres că termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată. Astfel, deşi instanţa a prezentat corect dispoziţiile legale incidente, le-a aplicat eronat, adăugând, la termenul fix de 5 ani, 3 ani şi 6 luni, pedeapsa la care a fost condamnat, şi nu 700 de zile, cât a mai rămas de executat din sancţiunea aplicată. În consecinţă, a opinat că termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani plus 700 de zile.
S-a mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. pen. anterior, „sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii”, iar nu acelaşi termen de prescripţie, respectiv cel iniţial calculat în condiţiile art. 126 C. pen. anterior, cum s-a afirmat de către judecătorul de la prima instanţă.
Examinând contestaţia formulată, în raport cu criticile aduse şi actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, în principal, pentru motivele arătate în continuare:
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin sentinţa penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În vederea executării acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 15 noiembrie 2005, condamnatul A. fiind arestat la 11 noiembrie 2006.
Ulterior, prin sentinţa nr. 68 din 4 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a admis cererea formulată de condamnat, dispunându-se întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, acesta fiind pus în libertate la 9 iunie 2008.
La data de 12 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a încunoştinţat instanţa de executare că a expirat întreruperea executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare privindu-l pe condamnatul A. Deşi au fost efectuate demersurile legale necesare, nu s-a reuşit reîncarcerarea condamnatului, deoarece acesta a fugit din România, fiind dat în urmărire internaţională.
La 30 iunie 2016, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând intervenirea prescripţiei executării pedepsei în luna septembrie 2015.
Verificând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se observă că se poate face contestaţie împotriva executării hotărârii penale atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Potrivit art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică este de 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.
În acest context, raportat la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 36 din 2 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 6203 din 2 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv 3 ani şi 6 luni, se constată că termenul de prescripţie a executării pedepsei închisorii este de 8 ani şi 6 luni, acesta începând să curgă de la 11 noiembrie 2006, data arestării condamnatului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 15 noiembrie 2005.
Contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că prin „pedeapsa ce urmează a fi executată” nu se înţelege pedeapsa ce a mai rămas de executat, respectiv 700 de zile închisoare, ci pedeapsa stabilită de instanţă, de 3 ani şi 6 luni închisoare. În acest sens sunt atât practica anterioară a Curţii Supreme de Justiţie (decizia nr. 792/2002), cât şi definiţia dată acestei sintagme în noua codificare (art. 162 alin. 7 C. pen.), actualul legiuitor stabilind că „prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.”
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. pen. anterior, sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.
Or, din actele dosarului rezultă că întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, dispusă prin sentinţa penală nr. 68 din 4 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a expirat la data de 9 septembrie 2008, dată la care condamnatul ar fi trebuit să se prezinte la penitenciar în vederea executării în continuare a sancţiunii aplicate, respectiv a restului de 700 zile de închisoare. Încălcându-şi această obligaţie, condamnatul A. a părăsit ţara, sustrăgându-se, astfel, de la executarea pedepsei, situaţie în care a intervenit cauza de întrerupere a cursului prescripţiei, prevăzută în art. 127 alin. (2) C. pen. anterior. Ca atare, de la acest moment, a început să curgă un nou termen de prescripţie a executării pedepsei, care, contrar susţinerilor apărării, nu este format din 5 ani la care se adaugă restul pedepsei rămase neexecutate, ci, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, din 5 ani la care se adaugă pedeapsa stabilită în cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni.
În consecinţă, se constată că, la momentul soluţionării prezentei contestaţii, în cauză nu a intervenit prescripţia executării pedepsei aplicate, situaţie în care nu este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Pentru motivele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 93 din 2 august 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.