Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra contestației de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală, definitivă, nr. 1560/A din data de 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006 s-au dispus următoarele:

I. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Structura Centrală) şi de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei penale nr. 556/F din data de 02 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

- cu privire la inculpatul A.;

S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 5 C. pen., hotărăşte:

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (patru acte materiale) şi art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (în raport cu G., H., I. şi J.), în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 61 alin. (1) din V.C.P., s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334/1999 a Judecătoriei Călăraşi (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 426/2000 a Curţii de Apel Bucureşti) şi contopeşte restul rămas neexecutat din pedeapsa respectivă, de 296 zile închisoare, cu pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 65 alin. (1) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., s-au contopit pedepsele principale anterior menţionate şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) din V.C.P., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 15 decembrie 2005 până la data de 30 aprilie 2007.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.500 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpat ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

- cu privire la inculpatul K.;

S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 5 C. pen., hotărăşte:

1. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (în raport cu L.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (în raport cu M.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

3. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., s-au contopit pedepsele principale anterior menţionate şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., s-a confiscat de la inculpat suma de 3.750 lei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpat ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra autoturismului, înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi, dacă bunul respectiv se mai află în proprietatea inculpatului.

- cu privire la inculpatul B.;

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 5 C. pen., hotărăşte:

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

3. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a fost condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (în raport cu N.N.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

4. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

5. În temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. în ref. la art. 122 alin. (1) lit. c) corob. cu art. 124 din V.C.P. (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012 şi în interpretarea constatată a fi constituţională prin Decizia nr. 1092/2012 a Curţii Constituţionale), încetează procesul penal faţă de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1) din V.C.P. cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (patru acte materiale, în raport cu N. şi trei persoane neidentificate), ca efect al împlinirii, în luna aprilie 2014, a termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., s-au contopit pedepsele principale anterior menţionate şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 3 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., s-a confiscat de la inculpat suma de 4.050 lei.

- cu privire la inculpatul C.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică stabilită prin sentinţa penală apelată din o infracţiune de trafic de minori, în formă continuată (două acte materiale) şi în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 13 alin. (1) alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. în două infracţiuni de trafic de minori, în stare de recidivă postexecutorie, fiecare prevăzută de art. 13 alin. (1) alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.

S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 5 C. pen., hotărăşte:

1. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în stare de recidivă postexecutorie (în raport cu M.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.

3. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

4. În temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. în ref. la art. 122 alin. (1) lit. c) corob. cu art. 124 din V.C.P. (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012 şi în interpretarea constatată a fi constituţională prin Decizia nr. 1092/2012 a Curţii Constituţionale), s-a încetat procesul penal faţă de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 329 alin. (1) din V.C.P. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (în raport cu N.), ca efect al împlinirii, în luna aprilie 2014, a termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., s-au contopit pedepsele principale anterior menţionate şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 6 luni închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) din V.C.P., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 17 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., s-a confiscat de la inculpat suma de 6.000 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra obiectelor din metale preţioase şi aliaje ale acestora şi pietre preţioase şi semipreţioase, ridicate de la inculpat şi depuse la Autoritatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, conform procesului-verbal nr. 21320 din data de 23 decembrie 2005 şi inventarului aferent (filele 51-52 şi 57-61, vol. II, d.u.p.).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., s-a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în municipiul Călăraşi, Strada Berzei nr. 10, judeţul Călăraşi (compus din teren de 450 mp şi construcţii), apartamentul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (în suprafaţă utilă de 50,53 mp) și autoturismul, înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi, dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatului.

- cu privire la inculpatul O.;

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

S-a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c, art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 5 C. pen., hotărând:

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (trei acte materiale), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (în raport cu P., R. şi S.).

În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (în raport cu T.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 6 luni închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 9 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 15 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), 5 C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpat ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), 5 C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra următoarelor bunuri: apartamentul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (în suprafaţă utilă de 60,20 mp) şi autoturismul, înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi, dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatului.

- cu privire la inculpatul D.;

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

A înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 5 C. pen., hotărăşte:

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (în raport cu T.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

3. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În temeiul art. 65 alin. (1) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi a aplicat inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a confiscat de la inculpat suma de 35.750 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra imobilului situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (compus din teren de 500 mp şi construcţie), dacă bunul respectiv se mai află în proprietatea inculpatului.

- cu privire la inculpata E.;

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

A înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (numai cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi respectiv de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.) şi art. 5 C. pen., hotărăşte:

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (două acte materiale) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în reglementarea anterioară Legii nr. 187/2012), a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (în raport cu U. şi V.).

În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (două acte materiale) şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în reglementarea anterioară Legii nr. 187/2012), a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată (în raport cu X. şi Z.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

3. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În temeiul art. 65 alin. (1) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 36 alin. (1) în ref. la 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi cele două pedepse principale de câte 6 ani închisoare (stabilite prin Sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1865/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repuse în individualitatea lor) şi aplică inculpatei, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 5 ani închisoare, în final aceasta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 14 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatei durata reţinerii din prezenta cauză de la data de 16/17 decembrie 2005, precum şi perioada deja executată de aceasta, începând cu data de 18 octombrie 2011 până la zi.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a confiscat de la inculpată suma de 104.200 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 23 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 62-63, vol. II, d.u.p.), asupra sumelor de bani în valută (8.000 euro şi 3.000 euro), ridicate de la inculpată şi depuse în casieria acelei unităţi de parchet, conform procesului-verbal din data de 16 decembrie 2005 (filele 46-48, vol. II, d.u.p.), asupra obiectelor din metale preţioase şi aliaje ale acestora şi pietre preţioase şi semipreţioase, ridicate de la inculpată şi depuse la Autoritatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, potrivit procesului-verbal nr. 21320 din data de 23 decembrie 2005 şi inventarului aferent (filele 51-52 şi 53-56, vol. II, d.u.p.), asupra aparaturii electronice, articolelor de îmbrăcăminte, produselor cosmetice, pachetelor de cafea şi sticlelor cu băuturi spirtoase, ridicate de la inculpată şi inventariate, conform procesului-verbal din data de 19 decembrie 2005 (filele 64-67, vol. II, d.u.p.), precum şi măsura sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpată ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (compus din teren de 340 mp şi construcţii), apartamentul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (în suprafaţă utilă de 43,46 mp), terenurile în suprafaţă totală de 20,268 ha, situate pe raza comunei Modelu, judeţul Călăraşi, imobilul situat în com. Modelu, satul Radu Negru, judeţul Călăraşi (compus din teren în suprafaţă de 5.000 mp şi construcţii) și toate autovehiculele înregistrate la Primăria com. Modelu, judeţul Călăraşi (cinci autoturisme diferite mărci), dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatei.

- cu privire la inculpatul F.;

A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală apelată, în pedepsele principale şi sporul componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (numai cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi respectiv de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I, a II-a şi alin. (4) tezele a III-a, a IV-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.) şi art. 5 C. pen., a hotărât:

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) (paisprezece acte materiale) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. corob. cu art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în reglementarea anterioară Legii nr. 187/2012), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 5 ani închisoare, până la 12 ani şi 6 luni închisoare, potrivit art. 42 din V.C.P., iar apoi cu 5 ani închisoare, conform art. 39 alin. (4) din V.C.P., rezultând astfel o pedeapsă principală de 17 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie (în raport cu G., H., I., Y., A.A., B.B., C.C., U. şi V., la care se referă faptele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză şi respectiv D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H., la care se referă faptele care au făcut obiectul judecăţii în cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reunită cu prezenta cauză).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I, a II-a şi alin. (4) tezele a III-a, a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) (cinci acte materiale) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. corob. cu art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în reglementarea anterioară Legii nr. 187/2012), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 5 ani închisoare, până la 15 ani închisoare, potrivit art. 42 din V.C.P., iar apoi cu 5 ani închisoare, conform art. 39 alin. (4) din V.C.P., rezultând astfel o pedeapsă principală de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie (în raport cu I.I., J.J., X. şi Z., la care se referă faptele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză şi respectiv K.K., la care se referă fapta care a făcut obiectul judecăţii în cauza soluţionată prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reunită cu prezenta cauză).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

3. În temeiul art. 329 alin. (1) din V.C.P. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, potrivit art. 39 alin. (4) din V.C.P., rezultând astfel o pedeapsă principală de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie (în raport cu L.L.).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

4. În temeiul art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 5 ani închisoare, potrivit art. 39 alin. (4) din V.C.P., rezultând astfel o pedeapsă principală de 15 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în stare de recidivă postexecutorie.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 36 alin. (1) în ref. la 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi pedeapsa principală de 2 ani închisoare (stabilită prin Sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi, modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călăraşi şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1601/R/2010 a Curţii de Apel Bucureşti) şi aplică inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 20 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 5 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pe perioada executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 88 alin. (1) şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din cele două cauze reunite, precum şi perioada deja executată de acesta, de la data de 01 martie 2003 până la data de 24 iunie 2003, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 13 ianuarie 2010 şi de la data de 15 aprilie 2010 până la zi.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 12 mai 2014.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a confiscat de la inculpat suma de 176.100 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen., a instituit măsura sechestrului asigurător, în acelaşi scop, şi asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în com. Modelu, judeţul Călăraşi şi autoturismul, ambele înregistrate la Primăria com. Modelu, judeţul Călăraşi, dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor admise au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 272 alin. (1), (2) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul D., în cuantum de 400 lei, precum şi onorariile parţiale al avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii A., E. şi F., în cuantum de 200 lei, s-au acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii K. şi O. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2), 4 C. proc. pen. a obligat pe apelanţii inculpaţi la plata către stat a sumei de 1.500 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 272 alin. (1), (2) C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul O., în cuantum de 200 lei, s-a acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se decide astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 556/F din data de 02 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006 (a cărei minută a fost îndreptată, sub aspectul unei erori materiale, prin încheierea din data de 07 ianuarie 2014, pronunţată în acelaşi dosar), Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât astfel:

I. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul A., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P. (cu privire la G., H., I. şi J.) şi de art. 323 cu aplic. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (cu privire la G., H., I. şi J.).

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatului aceleaşi drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 61 din V.C.P., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334/1999 a Judecătoriei Călăraşi (rămasă definitivă, la data de 21 martie 2000, prin Decizia penală nr. 426/2000 a Curţii de Apel Bucureşti) şi, în consecinţă, a contopit pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză cu restul rămas neexecutat din pedeapsa principală precedentă, de 296 zile închisoare, în pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 4 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) rap. la art. 35 din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

2. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 cu aplic. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P.

În temeiul art. 88 din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 30 aprilie 2007.

II. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul K., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod în trei infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

În temeiul art. 197 alin. (2) rap. la art. 217 alin. (4) din V.C.P.P. şi art. 21 din Legea nr. 678/2001, a admis excepţia nulităţii absolute a declaraţiei date de numita M.M. în data de 27 februarie 2003 (aflată în vol. IV, d.u.p.) şi, în consecinţă, a declarat nulitatea absolută a acelei declaraţii.

1. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (cu privire la L.).

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la M.).

3. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la M.M.).

4. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P.

În temeiul art. 88 din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 20 decembrie 2005.

III. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul B., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la M. şi L.), o infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la N. şi alte 3 persoane rămase neidentificate), o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (cu privire la N.N.) şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

1. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (cu privire la M.).

3. În temeiul art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism, în formă continuată (patru acte materiale).

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

4. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane.

5. În temeiul art. 323 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an şi 6 luni închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

IV. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul C., din infracţiunile prevăzute art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (două acte materiale, cu privire la O.O. şi P.P.), art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (două acte materiale, cu privire la M. ȘI N.), patru infracţiuni prevăzute de art. 329 alin. (1) din V.C.P. (cu privire la N. şi fiecare dintre cele trei persoane rămase neidentificate) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) şi 33 lit. a) din acelaşi cod.

1. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. 41 alin. (2) din V.C.P.

2. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P.

3. În temeiul art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) rap. la art. 39 alin. (4) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism (cu privire la N.).

4. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru trei infracţiunii de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la cele trei persoane rămase neidentificate).

5. În temeiul art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) rap. la 39 alin. (4) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 88 din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 17 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006.

V. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul O., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 13 din V.C.P. în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la P., R. şi S.), art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la T.) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (cu privire la P., R. şi S.).

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori.

3. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., a achitat pe inculpat, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

VI. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul D., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la P., R., S. şi R.R.), art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la T.) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (fiind probate doar actele materiale referitoare la P., R. şi S.).

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori.

3. În temeiul art. 323 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, acesta urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

VII. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpata E., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod în infracţiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la X. şi Z.), art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la U., V., S.S., T.T., „U.U.”, „V.V.”, sora martorei cu identitate protejată „X.X.” şi „Z.Z.”) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

A respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatei de reţinere a incidenţei cauzei de reducere a pedepsei, reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (fiind probate doar actele materiale referitoare la U. şi V.).

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 13 şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată.

3. În temeiul art. 323 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracţiunile pentru a condamnat-o pe inculpată în prezenta cauză şi infracţiunile pentru care aceasta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi (rămasă definitivă, la data de 31 mai 2012, prin Decizia penală nr. 1865/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) sunt concurente.

A descontopit şi repus în individualitatea lor pedepsele principale stabilite prin sentinţa penală anterior menţionată, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 6 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. în ref. la art. 320¹ alin. (1)-(4) şi alin. (7) din V.C.P.P.;

- pedeapsa principală de 6 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în ref. la art. 320¹ alin. (1)-(4) şi alin. (7) din V.C.P.P.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale aplicate în prezenta cauză şi pedepsele principale astfel descontopite şi repuse în individualitatea lor în pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 ani închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (2) şi alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 71 din V.C.P., a interzis inculpatei aceleaşi drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 35 din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, şi măsura de siguranţă a confiscării speciale, aplicată inculpatei, potrivit art. 329 alin. (4) şi art. 118 lit. d) din acelaşi cod, prin sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi.

În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatei durata reţinerii, de la data de 16 decembrie 2005 (ora 06⁵⁰) până la data de 17 decembrie 2005 (ora 06⁵⁰), precum şi prevenţia şi perioada executată din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi, de la data de 18 octombrie 2011 până la zi.

VIII. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la inculpatul F., din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din acelaşi cod în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., Y.Y., A.A.A., P.P., O.O., B.B.B., „C.C.C.”, „Z.Z.”, pentru activitatea începută în luna iulie a anului 2001, „D.D.D.” şi „Z.”), art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la L.L.), art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la X., I.I., J.J., Z., E.E.E. şi „Z.Z.”, pentru activitatea din anul 1999) şi art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

A constatat că faptele inculpatului, pentru care acesta a fost condamnat prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara (prin care a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă, la data de 28 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (5 acte materiale, cu privire la D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H.) şi al infracţiunii continuate al trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P. (un act material, cu privire la K.K.).

În temeiul art. 335 alin. (2) din V.C.P.P., a reunit cele două cauze, pronunţând o singură hotărâre cu privire la toate actele materiale ce intră în conţinutul celor două infracţiuni.

A descontopit şi repus în individualitatea lor pedepsele principale contopite prin sentinţa penală nr. 623/2012 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2012), după cum urmează:

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, stabilită, pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) din V.C.P., prin sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călăraşi şi rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/R/2010 a Curţii de Apel Bucureşti);

- pedeapsa principală de 10 ani închisoare, stabilită, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)-(2) din Legea nr. 678/2001, prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/2003 a Curţii de Apel Timişoara);

- pedeapsa principală de 10 ani închisoare, stabilită, pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001, sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/2003 a Curţii de Apel Timişoara);

- sporul de 2 ani închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/2003 a Curţii de Apel Timişoara).

1. În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi 37 alin. (1) lit. b) rap. la art. 39 alin. (4) din V.C.P. (fiind probate doar faptele cu privire la H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H.), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 8 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. În temeiul art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P. (fiind probate doar faptele cu privire la X., I.I., J.J., Z. şi K.K.), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 10 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

3. În temeiul art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) rap. la art. 39 alin. (4) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism.

4. În temeiul art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) rap. la art. 39 alin. (4) din V.C.P., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În temeiul art. 65 din V.C.P., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 9 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., a constatat că infracţiunile pentru l-a condamnat pe inculpat în prezenta cauză şi infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călăraşi şi rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/2010 a Curţii de Apel Bucureşti) sunt concurente.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză şi pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călăraşi şi rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/2010 a Curţii de Apel Bucureşti) în pedeapsa principală cea mai grea, de 18 ani închisoare, pe care a sporit-o până la maximul ei special, de 20 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (2) şi alin. (3) din V.C.P., a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din acelaşi cod, pe o perioadă de 10 ani după executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

A desfiinţat Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara (prin care a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă, la data de 28 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

A respins cererea inculpatului, de încetare a procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) din V.C.P.P.

A anulat Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis în temeiul sentinţei penale nr. 623/2012 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2012).

În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive din prezenta cauză, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 14 ianuarie 2010, prevenţia, de la data de 01 martie 2003 până la data de 24 iunie 2003 şi perioada executată din pedeapsa aplicată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 13 ianuarie 2010 şi de la data de 15 aprilie 2010 până la zi.

A constatat că, faţă de inculpat, a fost luată în prezenta cauză măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

A luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

A respins cererea Ministerului Public, de luare faţă de inculpaţi a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, pentru sumele de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi în prezenta cauză.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) şi lit. e) din V.C.P.P., a revocat măsurile asigurătorii luate pe parcursul urmăririi penale în privinţa inculpaţilor, cu consecinţa restituirii către aceştia a bunurilor care au făcut obiectul acelor măsuri şi, de asemenea, a dispus restituirea celorlalte bunuri, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, care nu au fost deja restituite, dacă acestea nu fac obiectul actelor premergătoare într-o altă cauză sau al unui alt proces penal, cu următoarele excepţii: înscrisurile falsificate, ridicate de la domiciliul inculpatei E. cu ocazia percheziţiei domiciliare, şi anume paşaportul, emis de autorităţile italiene pe identitatea F.F.F., paşaportul, emis de autorităţile italiene pe numele G.G.G., paşaportul, emis de consulatul francez din Munchen pe numele H.H.H., paşaportul, emis de autorităţile din Cehia pe numele I.I.I., permisul de conducere, emis de autorităţile din Cehia pe numele I.I.I., permisul de conducere, emis de autorităţile belgiene pe numele J.J.J., cartea de identitate, emisă de autorităţile belgiene pe numele J.J.J., cu privire la care, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. f) din V.C.P., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale, faţă de inculpata respectivă; cartea de identitate, aparţinând numitei R., ridicată de la domiciliul inculpatului D. cu ocazia percheziţiei domiciliare, cu privire la care, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. f) din V.C.P., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale, faţă de acel inculpat.

În temeiul art. 170 din V.C.P.P., a desfiinţat paşaportul, falsificat, cu care partea vătămată T. s-a identificat în faţa autorităţilor spaniole.

În temeiul art. 170 din V.C.P.P., a desfiinţat paşaportul, falsificat, emis pentru C.C., dar purtând fotografia numitei J.J.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi alin. (2) din V.C.P.P., a obligat pe inculpaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare, după cum urmează: inculpatul A. - 20.000 lei; inculpatul K. - 5.000 lei; inculpatul B. - 25.000 lei; inculpatul C. - 25.000 lei; inculpatul O. - 30.000 lei; inculpatul D. - 30.000 lei; inculpata E. - 40.000 lei; inculpatul F. - 70.000 lei.

A respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului K., de obligare a părţilor vătămate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta şi a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

A dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariilor avocaţilor desemnaţi din oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul (sesizat prin Rechizitoriul nr. 331/D/P/2002 din data de 06 iunie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care se referă, pe lângă inculpaţii anterior menţionaţi, şi la inculpatul K.K.K.), după ce a expus conţinutul actului de sesizare, a constatat că, iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul său la data de 07 iunie 2006.

Prin Sentinţa penală nr. 311/F din data de 17 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006, instanţa sesizată a constatat, în temeiul art. 197 alin. (2) din V.C.P.P., nulitatea rechizitoriului şi a dispus, potrivit art. 332 alin. (2) din acelaşi cod, restituirea cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea inculpatului F., de revocare a măsurii arestării preventive (care a fost menţinută) şi respectiv cererile inculpaţilor D., O. şi C., de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara (care, de asemenea, a fost menţinută, în privinţa fiecăruia dintre aceştia). Totodată, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea inculpatei E., de ridicare a măsurilor asigurătorii şi respectiv cererea inculpatului C., de restituire a unor bunuri, fiind menţinute toate măsurile asigurătorii luate în cauză.

Prin Decizia penală nr. 842/R din data de 30 iunie 2008, pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis recursul Parchetului, a casat, în parte, sentinţa penală anterior menţionată, numai cu privire la soluţia de restituire a cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii.

Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, recursurile inculpaţilor C. şi F. (a cărui stare de arest preventiv a fost menţinută) şi respectiv, ca inadmisibile, recursurile inculpaţilor O. şi D..

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a constatat că, potrivit sentinţei penale casate, actul de sesizare ar fi lovit de nulitate absolută, pentru următoarele motive: inculpatul D. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2000 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005), comisă faţă de numita R., deşi, cu privire la această faptă, nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală; din procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, nu rezultă faptele pentru care inculpaţii au fost fi trimişi în judecată şi încadrarea juridică a acestora, procurorul rezumându-se la enumerarea denumirilor infracţiunilor; în dispozitivul rechizitoriului, nu se arată pentru câte infracţiuni de acelaşi gen au fost trimişi în judecată inculpaţii, procurorul rezumându-se la a menţiona dispoziţiile art. 33 lit. a) din V.C.P.

Examinând soluţia Tribunalului, instanţa de recurs a constatat că, deşi aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 332 alin. (2) din V.C.P.P., restituirea cauzei la Parchet s-a dispus în vederea refacerii actului de sesizare, iar nu pentru refacerea urmăririi penale, astfel cum prevăd acele dispoziţii. De asemenea, a arătat că desesizarea instanţei şi restituirea cauzei la procuror este posibilă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 332 alin. (2) din V.C.P.P., or, motivele de restituire reţinute de Tribunal nu se circumscriu cazurilor respective. Instanţa de recurs a mai constatat că rechizitoriul întocmit în cauză corespunde cerinţelor impuse de art. 263 din V.C.P.P.

Cu referire la motivele invocate în sentinţa Tribunalului, instanţa de recurs a arătat că omisiunea procurorului de a menţiona, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, fapta referitoare la R. constituie o evidentă eroare materială, câtă vreme numele acesteia se regăseşte în conţinutul rezoluţiei de începere a urmăririi penale (fila 82, vol. VII, d.u.p.), în referatul cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului D. (fila 74, vol. VII, d.u.p.) şi chiar în declaraţia inculpatului respectiv din data de 15 decembrie 2005 (fila 164, vol. VII, d.u.p.). S-a mai arătat că dreptul la apărare al inculpatului D. nu a fost încălcat, prin această omisiune, întrucât el şi-a formulat apărări, inclusiv cu privire la actul material în discuţie, încă din data de 15 decembrie 2005. Pe de altă parte, instanţa de recurs a constatat că neregularitatea sesizată ar fi putut atrage nulitatea relativă a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în condiţiile art. 197 alin. (4) din V.C.P.P., însă numai dacă ar fi fost invocată la primul termen cu procedură completă şi doar dacă s-ar fi făcut dovada că inculpatului i s-a produs o vătămare şi că aceasta nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului.

Împrejurarea că, din procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penale, nu rezultă faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi încadrarea juridică a acestora a fost apreciată de către instanţa de recurs a nu constitui o cauză de sesizare nelegală a instanţei. Astfel, potrivit art. 250 din V.C.P.P., după punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite (lit. a)); îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material, pe care i-l citeşte, dacă inculpatul nu poate să citească singur (lit. b)); îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare (lit. c)). Conform art. 197 alin. (2) din acelaşi cod, dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare, în cauzele cu infractori minori. Din interpretarea celor două texte de lege anterior citate, instanţa de recurs a concluzionat că actul prezentării materialului de urmărire penală nu este lovit de nulitate absolută, întrucât nerespectarea dispoziţiilor art. 250 alin. (1) lit. a) din V.C.P.P. (cu privire la indicarea încadrării juridice) nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 197 alin. (2) din acelaşi cod. Şi în acest caz, instanţa de recurs a arătat că neregularitatea sesizată ar fi putut atrage nulitatea relativă a actului de prezentare a materialului de urmărire penală, dar numai în condiţiile art. 197 alin. (4) din V.C.P.P., respectiv numai dacă ar fi fost invocată la primul termen cu procedură completă şi doar dacă s-ar fi făcut dovada că inculpatului i s-a produs o vătămare şi că aceasta nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv. Instanţa de recurs a mai arătat că legalitatea sesizării instanţei este condiţionată numai de valabilitatea actului de sesizare, iar nu de valabilitatea unuia dintre actele efectuate în cursul urmăririi penale.

Împrejurarea că, în dispozitivul rechizitoriului, nu se arată pentru câte infracţiuni de acelaşi gen au fost trimişi în judecată inculpaţii a fost apreciată şi ea de către instanţa de recurs a nu constitui o cauză de nelegală sesizare a instanţei. Astfel, instanţa respectivă a constatat că rechizitoriul conţine o descriere completă a faptelor şi încadrarea juridică a acestora, iar toate acele fapte, descrise în mod exhaustiv în expozitivul actului de sesizare, constituie obiectul judecăţii, potrivit art. 317 din V.C.P.P.

După casare, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 18 august 2008.

Prin încheierea de la termenul din data de 21 mai 2010, s-a dispus disjungerea judecăţii cu privire la inculpatul K.K.K., cauza privindu-l pe acesta făcând obiectul Dosarului nr. x/3/2010.

Prin încheierea de la termenul din data de 23 septembrie 2011, s-a dispus scoaterea din cauză a părţii civile Iordache Petruţa, cu motivarea că aceasta a reclamat traficarea sa numai de către inculpatul K.K.K.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi, în condiţiile menţionate în detaliu în considerentele sentinţei, inculpaţii K., E., D., A., B. şi O., părţile vătămate P., R.R. şi T., martorii L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., L.L., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., R., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C.C., D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., N., Y., H.H.H.H. (prin comisie rogatorie, de către Tribunalul Ialomiţa), V. (prin comisie rogatorie, de către Tribunalul Călăraşi), C.C. (prin videoconferinţă), Y.Y. (prin videoconferinţă), P.P. (prin videoconferinţă) şi I.I.I.I. (prin videoconferinţă), precum şi martorele cu identitate protejată „V.V.”, „J.J.J.J.”, „K.K.K.K.”, „X.X.”, „L.L.L.L.”, „D.D.D.”, „M.M.M.M.”, „N.N.N.N.” şi „O.O.O.O.”

La termenul când i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 70 alin. (2) din V.C.P.P. (29 ianuarie 2010), inculpatul F. nu a fost de acord să dea declaraţie, spunând că va face acest lucru la termenul următor, când va fi prezent şi apărătorul său ales, avocat P.P.P.P. (în condiţiile în care, la termenul respectiv, a fost asistat de un alt apărător ales, avocat R.R.R.R.). La noul termen, inculpatul nu a adus la cunoştinţă Tribunalului că ar dori să fie audiat. La termenul din data de 18 noiembrie 2011, la interpelarea Tribunalului, care i-a adus din nou la cunoştinţă aceleaşi dispoziţii, inculpatul, fiind asistat de apărătorul său ales, avocat P.P.P.P., în urma consultării cu acesta, a învederat că nu doreşte să dea declaraţie. La termenul din data de 01 iunie 2012, la interpelarea Tribunalului, inculpatul a menţionat din nou că nu doreşte să dea declaraţie. Abia la termenul din data de 29 mai 2013, inculpatul a învederat că doreşte să fie audiat, păstrându-şi poziţia şi după ce a fost informat asupra dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din V.C.P.P.. În plus, cu aceeaşi ocazie, inculpatul a susţinut că doreşte să fie judecat conform procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ din V.C.P.P., declarând că recunoaşte, în totalitate, săvârşirea faptelor, astfel cum au fost expuse în rechizitoriu. Această susţinere a fost consemnată în cuprinsul unei declaraţii, pe care inculpatul a semnat-o. După ce Tribunalul s-a pronunţat în sensul tardivităţii cererii inculpatului de a fi judecat conform procedurii anterior menţionate, acesta a precizat că nu mai doreşte să dea declaraţie.

Martorele A.A.A. şi J.J. au fost prezente la sediul Tribunalului la termenul din data de 09 martie 2012, însă au susţinut că nu sunt de acord să declare decât cu imaginea şi vocea distorsionate, invocând starea de temere (filele 37 şi 38, vol. XVII, d.f.). Întrucât audierea unui martor potrivit art. 86² din V.C.P.P., inclusiv prin intermediul unei reţele de televiziune, cu imaginea şi vocea distorsionate, este prevăzută doar în ipoteza art. 86¹ din acelaşi cod (neincidentă în speţă), când identitatea reală a acestuia nu este cunoscută, cele două martore şi-au exprimat refuzul de a declara în alte condiţii decât cele solicitate, iar inculpatul F. (singurul acuzat de fapte în legătură cu acestea), prin apărătorul ales, s-a opus unei astfel de audieri, Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii lor.

Tribunalul a menţionat că, în partea de început a cercetării judecătoreşti, unele declaraţii au fost administrate în şedinţe nepublice (astfel declarate la termenul din data de 04 iulie 2006, după punerea în discuţie, în considerarea faptului că unii dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001), fiind încălcată astfel regula publicităţii şedinţei de judecată, prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 197 alin. (2) din V.C.P.P. Sub acest aspect, Tribunalul a arătat că art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (nemodificat de la intrarea în vigoare a legii şi până la pronunţarea sentinţei) prevede că „şedinţele de judecată, în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18, nu sunt publice”, însă interpretarea dată acestui text de lege, inclusiv de către instanţa supremă, spre exemplu, prin Decizia nr. 99/2009 (filele 165-167, vol. XVIII, d.f.), este în sensul că şedinţa de judecată este nepublică doar în cazurile când instanţa este sesizată exclusiv cu infracţiunile prevăzute de art. 13 şi art. 18 din legea respectivă. Pe de altă parte, art. 25 din Legea nr. 678/2001 (şi el nemodificat de la intrarea în vigoare a legii şi până la pronunţarea sentinţei) prevede posibilitatea ca, la judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 12 şi art. 17, la cererea părţii vătămate, instanţa să declare şedinţa secretă, aceeaşi posibilitate fiind prevăzută, pentru anumite ipoteze, şi de art. 290 din V.C.P.P., dar nu acestea au fost temeiurile de drept în baza cărora şedinţele de judecată au fost declarate iniţial nepublice. Sesizând, cu ocazia deliberării, incidenţa sancţiunii nulităţii absolute în privinţa acestor mijloace de probă, Tribunalul, prin încheierea de la termenul din data de 07 martie 2013, a repus cauza pe rol, în vederea readministrării lor în condiţii de publicitate. Astfel, s-a încercat şi parţial realizat reaudierea, în şedinţe publice, a inculpaţilor K., D., A., O., B., C. şi E., a părţii vătămate P. şi a martorilor M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., L.L., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., B.B.B.B., V.V.V. şi D.D.D.D., precum şi a martorei cu identitate protejată „D.D.D.” Dintre cei şapte inculpaţi audiaţi iniţial în condiţii de nepublicitate a şedinţelor de judecată, doar K. şi C. au fost de acord să fie reaudiaţi, ceilalţi prevalându-se de dreptul la tăcere, reglementat de art. 70 alin. (2) din V.C.P.P.. Tribunalul a constatat imposibilitatea reaudierii părţii vătămate P. şi a martorilor D.D.D.D. (decedată) şi U.U.U.

De asemenea, pe parcursul cercetării judecătoreşti, Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii părţilor vătămate B.B.B. şi Z., a martorilor L.L. (decedată), G., M.M., X., S.S.S.S., M., A.A., B.B., I.I., S.S.S., U.U.U., T.T.T.T., I.I., S., U., U.U.U.U., E.E.E., I., N.N., H., J., L., S.S., T.T., O.O., V.V.V.V. şi X.X.X.X. şi a martorelor cu identitate protejată „C.C.C.”, „Z.Z.”, „Y.Y.Y.Y.”, „A.A.A.A.A.”, „U.U.” şi „B.B.B.B.B.”

Cu privire la art. 320¹ din V.C.P.P. (intrat în vigoare pe parcursul judecăţii), Tribunalul a constatat că inculpaţii au învederat că nu doresc să se judece în condiţiile procedurii speciale reglementate de acesta (inculpaţii F., E., O., A., B., C. şi K. - la termenul din data de 04 mai 2012, iar inculpatul D. - la termenul din data de 01 iunie 2012). În pofida poziţiei iniţial exprimate, inculpatul F. a învederat, la termenul din data de 29 mai 2013, că doreşte să fie judecat potrivit acelei proceduri, menţinându-şi poziţia şi după ce i s-a adus la cunoştinţă că aceasta presupune o recunoaştere, ca fiind conforme cu realitatea, a tuturor acuzaţiilor ce i se aduc prin rechizitoriu. Astfel, inculpatul respectiv a precizat, în mod expres, că este de acord cu faptele, aşa cum au fost ele prezentate în actul de sesizare, de la început până la sfârşit, susţinerea sa fiind consemnată într-o declaraţie, însuşită de acesta prin semnătură. La acelaşi termen, Tribunalul s-a pronunţat însă în sensul tardivităţii cererii inculpatului de a fi judecat în condiţiile procedurii speciale reglementate de art. 320¹ din V.C.P.P. În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului, de la termenul respectiv, potrivit căreia, la momentul când a fost întrebat dacă doreşte să se judece potrivit acelei proceduri, nu ştia la ce se referă aceasta, Tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută a exprima realitatea, întrucât, la termenul din data de 04 mai 2012, când a solicitat inculpaţilor să îşi precizeze poziţia procesuală sub acest aspect, instanţa le-a explicat, mai întâi, prevederile textului de lege incident şi, în plus, inculpatul era asistat juridic, la acel moment, de apărătorul său ales.

Ca aspect prealabil analizării probatoriului administrat în cauză, Tribunalul a învederat următoarele aspecte referitoare la limitele sesizării instanţei:

Din analiza menţiunilor de la rubrica „în drept” a rechizitoriului, rezultă că inculpaţii se află în două situaţii diferite. Astfel, pe de o parte, în cazul inculpaţilor K., D., O., A., B. şi C., rezultă care este numărul persoanelor vătămate prin pretinsa comitere a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, iar, în cele mai multe cazuri, şi identitatea acelor persoane, excepţia reprezentând-o inculpaţii B. şi C., în cazul cărora sunt menţionate câte patru tinere a căror identitate nu a putut fi stabilită, iar, în cazul inculpatului C., mai este menţionată şi o persoană vătămată cu privire la care nu s-a putut stabili decât faptul că era minoră, iar prenumele său este „x”. Pe de altă parte, în cazul inculpaţilor E. şi F., nu rezultă numărul şi, cu atât mai puţin, identitatea tuturor persoanelor pretinse victime ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori pe care aceştia le-ar fi comis. Astfel, în cazul inculpatei E., se foloseşte expresia „alte tinere, atât majore, cât şi minore”, iar, în cazul inculpatului F., este folosită expresia „alte tinere ce erau racolate de alţi membrii ai grupării, unele dintre ele fiind minore”.

Art. 317 din V.C.P.P. prevede că judecata se mărgineşte la fapta arătată în actul de sesizare. Orientarea doctrinei şi jurisprudenţei este în sensul că, prin „faptă arătată în actul de sesizare”, nu se poate înţelege simpla referire la o anumită faptă cu ocazia prezentării activităţilor inculpatului în partea expozitivă a rechizitoriului. Esenţială este descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie nefiind îndeplinită decât în cazul în care fapta arătată este însoţită de precizarea încadrării ei juridice. Prin urmare, intenţia procurorului de a sesiza instanţa, sub aspectul acelei fapte, trebuie să fie una neechivocă, acest lucru deducându-se din precizarea încadrării juridice a acesteia, reluată şi în dispozitivul rechizitoriului. Această interpretare a noţiunii de „faptă arătată în actul de sesizare” se regăseşte, spre exemplu, în considerentele Deciziei penale nr. 3807/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această decizie făcând, la rândul ei, trimitere la Decizia nr. 74/2001 a Completului de 9 judecători din cadrul Curţii Supreme de Justiţie.

Faţă de această interpretare dată noţiunii de „faptă arătată în actul de sesizare”, Tribunalul a reţinut că, în speţă, deşi din modul în care este prezentată în partea expozitivă a rechizitoriului, în cazul anumitor inculpaţi, activitatea acestora, ar rezulta şi alte fapte despre care s-ar putea reţine că sunt specifice elementului material al infracţiunii de trafic de persoane sau, cel puţin, de proxenetism, instanţa trebuie să se considere sesizată doar cu faptele expres şi neechivoc enumerate la rubrica „în drept”. Spre exemplu, la rubrica „în drept”, în cazul inculpatului K., sunt menţionate doar faptele de a le racola, împreună cu alte persoane, pe M., M.M. şi L. şi de a ajuta la obţinerea paşaportului pentru L., prin plata taxelor necesare, toate aceste tinere fiind apoi obligate să practice prostituţia în Spania, precum şi fapta de a se asocia cu alte persoane, în vederea racolării unor tinere ce erau ulterior obligate să practice prostituţia, iar, în urma acestei activităţi, inculpatul beneficia de foloase materiale. În partea expozitivă, se menţionează şi alte fapte ale acestui inculpat, cu care Tribunalul, faţă de considerentele anterior expuse, nu s-a considerat sesizat. Astfel, martora cu identitate protejată „J.J.J.J.”, care a declarat despre împrejurările racolării sale de către inculpatul respectiv şi ale exploatării ei în Spania, prin obligarea la practicarea prostituţiei, a menţionat-o şi pe numita x., care lucra în folosul aceluiaşi inculpat. De asemenea, martora M.M. a afirmat că inculpatul avea fete pe care le folosea la practicarea prostituţiei într-un restaurant din Călăraşi, numit x. De asemenea, martora cu identitate protejată „M.M.M.M.” a precizat că, la prima plecare în străinătate, atât ea, cât şi celelalte 11 fete au fost însoţite de inculpatul K., care era prieten cu x., acesta din urmă fiind şi el tot traficant de femei.

În cazul inculpaţilor E. şi F., nu rezultă din menţiunile rubricii „în drept” cu privire la traficarea câtor persoane a înţeles procurorul să sesizeze instanţa şi, evident, nici identitatea tuturor acelor persoane. Această neclaritate cu privire la limitele sesizării instanţei a constituit unul dintre argumentele pentru care, iniţial, Tribunalul a hotărât, prin sentinţa penală nr. 311/2008, restituirea cauzei la Parchet, pentru refacerea actului de sesizare. Casând această sentinţă prin Decizia nr. 842/R/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că rechizitoriul conţine o descriere completă a faptelor şi încadrarea lor juridică, iar, atât timp cât faptele au fost descrise în mod exhaustiv în expozitivul actului de sesizare, potrivit art. 317 din V.C.P.P., judecata se mărgineşte la acele fapte. Raportat la această împrejurare, Tribunalul a constatat că, faţă de dispoziţiile art. 385¹⁸ alin. (1) din V.C.P.P., trebuie să se conformeze deciziei instanţei de recurs, în condiţiile în care situaţia de fapt a rămas cea avută în vedere la pronunţarea acelei decizii. Prin urmare, Tribunalul s-a considerat sesizat cu toate faptele susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi, astfel cum sunt prezentate în partea expozitivă a rechizitoriului ca fiind comise de sau cu implicarea acestora, indiferent că persoanele la care se referă acele fapte sunt menţionate cu identitatea lor reală sau cu identitatea ce le-a fost atribuită în condiţiile art. 86¹ alin. (1) din V.C.P.P. Astfel, în cazul inculpatei E., Tribunalul a constatat că este vorba despre faptele care le privesc pe persoanele vătămate X., Z., U., V., S.S., T.T., „U.U.”, „V.V.”, „Z.Z.” şi sora martorei cu identitate protejată „X.X.”, iar, în cazul inculpatului F., despre faptele care se referă, pe de o parte, la persoanele vătămate H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., Y.Y., A.A.A., P.P., O.O., B.B.B., „C.C.C.” şi „Z.Z.” (desfăşurate în anul 1999), iar, pe de altă parte, la persoanele vătămate L.L., X., I.I., J.J., Z., E.E.E., „D.D.D.” şi „Z.” (începute în luna iulie a anului 2001).

Cu privire la inculpatul K., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a dispus pentru faptele de a racola, împreună cu alte persoane, pe numitele M., M.M. şi L. (ultimele două minore) şi de a ajuta la obţinerea paşaportului pentru cea din urmă, prin plata taxelor necesare, toate aceste tinere fiind apoi obligate să practice prostituţia în Spania şi pentru fapta de a se asocia cu alte persoane în vederea racolării unor tinere ce erau obligate ulterior să practice prostituţia, activitate de pe urma căreia a beneficiat de foloase materiale, apreciindu-se că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.

Ca prim aspect, Tribunalul a constatat că, deşi în rechizitoriu se menţionează că doar două dintre persoanele pretins traficate, şi anume M.M. şi L., ar fi fost minore la momentul săvârşirii faptelor, în realitate, toate cele trei persoane anterior menţionate se regăsesc în această situaţie.

Astfel, martora M.M. este născută la data de 12 ianuarie 1986, vârsta majoratului fiind împlinită la data de 12 ianuarie 2004, iar data când aceasta a ieşit din ţară, potrivit procesului-verbal întocmit de un lucrător din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (fila 148, vol. VI, d.u.p.), este 09 mai 2002, când persoana respectivă avea 16 ani. Din analiza aceluiaşi proces-verbal, se constată că este singura ieşire din ţară cu care martora figurează în evidenţe, iar, din situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, rezultă că activitatea pretins infracţională a inculpatului, care o priveşte pe aceasta, s-ar fi derulat în anul 2002.

De asemenea, martora L. este născută la data de 11 octombrie 1986, vârsta majoratului fiind împlinită la data de 11 octombrie 2004, iar data când aceasta a ieşit din ţară, potrivit procesului-verbal întocmit de un lucrător din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (filele 47-48, vol. VI, d.u.p.), este 05 mai 2004, când persoana respectivă avea 17 ani. Din analiza aceluiaşi proces-verbal, se constată că este singura ieşire din ţară cu care martora figurează în evidenţe, revenirea în ţară a acesteia având loc tot anterior împlinirii vârstei majoratului, şi anume la data de 17 mai 2004.

Totodată, martora M. (în privinţa căreia procurorul a reţinut că, la momentul săvârşirii faptei imputate inculpatului, ar fi fost majoră) este născută la data de 21 februarie 1985, vârsta majoratului fiind împlinită la data de 21 februarie 2003, iar data când aceasta a ieşit din ţară, potrivit procesului-verbal întocmit de un lucrător din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (filele 9-10, vol. VI, d.u.p.), este 18 aprilie 2002, dată persoana respectivă avea 17 ani. Din analiza aceluiaşi proces-verbal, se constată că este singura ieşire din ţară cu care martora figurează în evidenţe, iar, din situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, rezultă că activitatea pretins infracţională a inculpatului, care o priveşte pe aceasta, constând în racolarea ei în vederea practicării prostituţiei, s-ar fi derulat anterior acelei plecări. De altfel, martora era minoră chiar şi la momentul revenirii sale în ţară, la data de 21 mai 2002, potrivit aceluiaşi proces-verbal.

1. În cursul cercetării judecătoreşti, la termenul din data de 12 octombrie 2012, inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat nulitatea absolută a declaraţiei martorei M.M. din data de 27 februarie 2003 (ataşată în vol. IV, d.u.p.), invocând faptul că acea declaraţie a fost dată în faţa unui psiholog spaniol, iar nu în faţa unui organ de cercetare penală, delegat de procuror. Inculpatul a mai susţinut că, potrivit Legii nr. 678/2001, urmărirea penală trebuia realizată exclusiv de procuror, iar, în dosar, nu există nicio delegare de atribuţii din partea unui procuror român pentru acel psiholog spaniol. Apărarea a reiterat teza nulităţii absolute a acestei declaraţii şi prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din data de 18 ianuarie 2013 (filele 15-26, vol. XIX, d.f.), arătând că declaraţia respectivă, dată în prezenţa unui psiholog, în timp ce martora era cazată într-un centru de asistenţă minori din Spania, prin urmare, în afara oricărui cadru procesual, este lipsită de valoare juridică, neputând constitui un mijloc de probă legal administrat în procesul penal. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora, în cazul infracţiunilor prevăzute de acest act normativ, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, precum şi prevederile art. 197 alin. (2) fraza a II-a teza I din V.C.P.P., referitoare la nulitatea absolută.

La termenul din data de 12 octombrie 2012, în susţinerea netemeiniciei excepţiei invocate, procurorul de şedinţă a învederat că toate declaraţiile olografe ataşate în vol. IV, d.u.p. sunt acoperite de ordonanţele de delegare date de procuror, în diverse cauze, înainte de reunirea acestora (ataşate în vol. I, d.u.p.). Acesta a mai învederat că procurorul de caz, pe baza informaţiilor iniţiale, a delegat, în mai multe rânduri, organele de poliţie, cu privire la mai multe aspecte, printre care şi identificarea altor victime ale traficului de persoane şi audierea acestora. În subsidiar, a arătat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 213 din V.C.P.P., privind cazurile urgente în care organul de cercetare penală este obligat să efectueze acte care nu suferă amânare, o astfel de urgenţă existând şi în cazul unei victime a traficului de persoane, identificată pe teritoriul unui stat străin şi având un statut juridic neclar, neexistând certitudinea că, ulterior, ar fi putut fi audiată de către procuror sau la sediul organului de cercetare penală, pe baza unei delegări mai concrete. În ceea ce priveşte faptul că declaraţia respectivă nu este vizată de către un organ de cercetare penală şi există, practic, aparenţa că a fost dată doar în faţa unui psiholog spaniol, procurorul de şedinţă a arătat că este evident că, din moment ce a ajuns în dosarul de urmărire penală, acea declaraţie a fost dată în faţa unui organ de poliţie, care a acţionat în baza unei delegării sau justificând urgenţa măsurii audierii victimei traficului de persoane. A mai arătat că declaraţia, fiind semnată de psihologul care a asistat la luarea ei, dacă era dată doar în faţa acestuia, nu avea cum să ajungă la dosarul de urmărire penală, iar, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, ar fi trebuit să existe o dovadă de trimitere din partea acelui psiholog, care ar fi vrut să vină în întâmpinarea deschiderii unei anchete penale. În concluzie, procurorul de şedinţă a susţinut că este vorba de o simplă eroare (în sensul în care doar s-a omis să se treacă o viză), care nu poate avea nicio consecinţă juridică în ceea ce priveşte nulitatea declaraţiei analizate.

Tribunalul a admis însă, în temeiul art. 197 alin. (2) rap. la art. 217 alin. (4) din V.C.P.P. şi art. 21 din Legea nr. 678/2001, excepţia invocată de inculpat şi a declarat nulitatea absolută declaraţiei martorei M.M. din data de 27 februarie 2003, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute de acest act normativ se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Art. 217 alin. (4) din V.C.P.P. prevede posibilitatea ca, în ipoteza în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare. În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile art. 197 alin. (2) din V.C.P.P., actele de urmărire penală efectuate de altcineva decât de către procuror sau de către un organ al poliţiei judiciare, delegat în acest sens de procuror, sunt lovite de nulitate absolută, pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială. În cazul martorei M.M., la dosarul de urmărire penală, există o singură declaraţie olografă (filele 19-22, vol. IV, d.u.p.), care nu poartă nicio menţiune din care să rezulte că audierea acesteia s-ar fi făcut de către procuror sau de către un organ din cadrul poliţiei judiciare, eventual delegat de procuror. La finalul declaraţiei respective, există două semnături, una dintre ele sub menţiunea unui nume şi a calităţii de psiholog (menţiune în limba spaniolă) a semnatarului. În cuprinsul rechizitoriului, se precizează că această declaraţie a fost dată în prezenţa unui psiholog, în timp ce martora era cazată într-un centru de asistenţă minori din Spania. Tribunalul a constatat că, pe baza actelor dosarului de urmărire penală, nu se poate stabili cum a ajuns această declaraţie la acel dosar, neputând reţine, astfel cum s-a învederat de către procurorul de şedinţă, că este evident că, din moment ce a ajuns la dosarul respectiv, declaraţia a fost dată în faţa unui organ de poliţie şi că nevizarea sa de către un astfel de organ ar fi fost rezultatul unei simple erori. Neataşarea la dosarul de urmărire penală a dovezii de trimitere nu constituie o probă categorică a faptului că declaraţia a fost luată de către organul de poliţie şi depusă apoi de acesta la dosar. Tribunalul a mai arătat că instanţei nu i se poate cere să speculeze sub acest aspect sau cu privire la cauzele pentru care, pe declaraţia analizată, nu există o menţiune care să ateste că audierea martorei s-a făcut de către un organ al poliţiei judiciare. Esenţial este faptul că, pe declaraţia respectivă, nu se află nicio menţiune care să ateste că persoana pretins vătămată a fost audiată de către un organ al poliţiei judiciare, în condiţiile în care era obligaţia organelor de urmărire penală să întocmească actele procedurale în aşa fel încât să fie clară respectarea legalităţii la momentul administrării probatoriului. Pentru a se verifica întrunirea condiţiilor art. 217 alin. (4) din V.C.P.P., şi anume dacă a existat o delegare de către procuror a organului de cercetare penală, mai întâi ar trebui să se stabilească faptul că audierea s-a efectuat de către un astfel de organ, or acest lucru nu rezultă din actele dosarului şi nici nu poate fi reţinut pe baza unor presupuneri. Neprobarea acestui aspect a împiedicat Tribunalul să reţină validitatea mijlocului de probă şi faţă de dispoziţiile art. 213 din V.C.P.P., invocat de către procurorul de şedinţă, întrucât acest text de lege prevede că doar organul de cercetare penală poate efectua acte care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa sa. Or, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a probat că audierea martorei s-a realizat de către un organ de cercetare penală.

Referitor la pretinsa desfăşurare de către inculpatul K., în privinţa martorei M.M. (a cărei audiere, în această calitate, a fost încuviinţată în faza judecăţii), a unei activităţi specifice elementului material al infracţiunii de trafic de minori, Tribunalul a apreciat că aceasta nu se poate stabili mai presus de orice îndoială, pe baza probatoriului administrat în cauză, ce relevă realizarea unor astfel de activităţi faţă de martora respectivă, dar de către alte persoane. Este adevărat că, în declaraţia olografă anterior menţionată, martora a făcut unele referiri şi la un anume x., care avea fete ce se prostituau pentru el într-un restaurant din municipiul Călăraşi, denumit x. şi era prieten al lui „B.” Astfel, martora a precizat că, iniţial, a dorit să plece din ţară cu „B.”, dar acesta i-a spus că este foarte greu să o treacă peste frontieră, fiind minoră şi i-a lăsat paşaportul la un prieten de-al său, pe nume x.. De la x., paşaportul a fost luat de către numitul „Doru Bulină”, căruia martora i-a spus că vrea să plece în Spania şi i-a cerut să-i ia paşaportul de la x.. Alte menţiuni cu privire la acest x. nu mai există în declaraţia respectivă.

Tribunalul a arătat că, indiferent de menţiunile pe care martora M.M. le-ar fi făcut în declaraţia din 27 februarie 2003, acestea nu pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, întrucât acea declaraţie este lovită de nulitate absolută, conform celor anterior menţionate.

În cursul judecăţii, nu s-a reuşit audierea martorei, această imposibilitate fiind constatată la termenul din data de 09 martie 2012.

Referiri la martora M.M. a făcut şi martora M., însă, astfel cum se va arăta în continuare, aceasta nu menţionează o implicare a inculpatului K. în traficarea ei. Astfel, martora M. a arătat, în declaraţia din data de 17 iunie 2002 (filele 119-121, vol. IV, d.u.p.), că o cunoaşte pe M.M. şi ştie că este prostituată, fiind de la început sub protecţia unui proxenet din Călăraşi, pe nume x., dar că persoana care a convins-o să plece în Spania să se prostitueze a fost inculpatul B. Martora M. a mai precizat că M.M., deşi şi-a obţinut paşaportul odată cu ea, nu a plecat împreună cu ea în Spania şi că I.I.I.I. o cunoştea mai bine decât ea pe M.M., pe care, după ce martora a plecat în Spania, a vândut-o, după ce a locuit cu ea în una dintre garsonierele inculpatului B.. În declaraţia dată de martora M. la data de 10 octombrie 2003 (filele 122-129, vol. IV, d.u.p.), aceasta a mai menţionat doar că, împreună cu ea, trebuia să plece în Spania şi o anume „L.”, pe care I.I.I.I. i-o prezentase cu două sau trei zile înainte de a pleca din municipiul Călăraşi, însă, din motive necunoscute, acea persoană nu a mai plecat cu martora.

În cursul judecăţii, nu s-a reuşit audierea martorei M., această imposibilitate fiind constatată la termenul din data de 29 ianuarie 2010.

În faza de urmărire penală, a fost audiată, în calitate de martor, numita D.D.D.D., mama martorei M.M. (filele 108-109, vol. IV, d.u.p.). Aceasta a menţionat că ar fi auzit, de la o anume „C.C.C.”, prietena fiicei sale, că, în Călăraşi, există doi indivizi, „B.” şi x., care se ocupau de racolarea fetelor şi traficarea lor, în vederea practicării prostituţiei în străinătate. Tot „C.C.C.” i-ar mai fi spus că martora M.M. ar fi aranjat anterior, cu aceştia, să plece în străinătate. Tribunalul a apreciat insuficientă această declaraţie, pentru a reţine o implicare a inculpatului K. în racolarea minorei M.M., în vederea practicării prostituţiei. În opinia Tribunalului, s-ar fi impus identificarea şi audierea numitei „C.C.C.”, pentru a se putea verifica veridicitatea informaţiilor comunicate de martora D.D.D.D., dar şi modul în care „C.C.C.” a ajuns să deţină acele informaţii, acest lucru fiind imposibil în condiţiile furnizării de către martora D.D.D.D. a unor date evident insuficiente pentru identificarea persoanei respective.

În cursul judecăţii, martora D.D.D.D. a fost audiată la termenul din data de 18 ianuarie 2008 (filele 3-4, vol. V, d.f.), însă, după momentul primei reţineri a cauzei în pronunţare (la termenul din data de 18 ianuarie 2013), cu ocazia deliberării, Tribunalul a constatat că audierea sa a avut loc în şedinţă nepublică, neregularitate ce atrage nulitatea absolută a acestui mijloc de probă, conform art. 197 alin. (2) din V.C.P.P., pentru motivele deja expuse. Chiar dacă acea declaraţie a martorei ar fi validă din punct de vedere juridic, Tribunalul a apreciat că aceasta nu ar putea fundamenta reţinerea în sarcina inculpatului K. a faptei de a o fi racolat pe minora M.M., în vederea practicării prostituţiei. Astfel, Tribunalul a evidenţiat că, în declaraţia respectivă, martora nu a mai făcut nicio referire la numitul x., dar nici la numita „C.C.C.”, despre care, în faza de urmărire penală, precizase că i-ar fi spus despre implicarea lui x. în plecarea fiicei sale în străinătate. În declaraţia din cursul judecăţii, martora a menţionat-o pe o anume „x.”, care i-ar fi spus că fiica ei ar fi fost sechestrată de către „x.”, timp de 7 zile, într-o casă din municipiul Călăraşi şi că, după ce ar fi fost strânse 17-19 tinere, ar fi fost duse de acesta în Spania. Pe de altă parte, martora a precizat că „x.” nu i-a comunicat numele persoanelor care ar fi ajutat-o pe fiica ei să plece din ţară şi nici nu i-a spus de unde cunoştea detaliile pe care i le-a adus la cunoştinţă, precizând că nu vrea să îi spună.

Nulitatea absolută a mai multor mijloace de probă, ca urmare a judecării cauzei, la mai multe termene, în şedinţe nepublice, este motivul pentru care Tribunalul a dispus, prin încheierea de la termenul din data de 07 martie 2013, repunerea cauzei pe rol, în vederea reaudierii părţilor şi a martorilor audiaţi iniţial în condiţii de nepublicitate. Cu toate acestea, nu s-a reuşit însă reaudierea martorei D.D.D.D., întrucât, potrivit menţiunilor din baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (fila 70, vol. XIX, d.f.), aceasta a decedat la data de 14 mai 2009, constatându-se, în consecinţă, la termenul din data de 22 martie 2013, imposibilitatea reaudierii ei.

2. În ceea ce priveşte implicarea inculpatului K. în racolarea martorei M., Tribunalul a apreciat că, din probatoriul administrat în cauză, aceasta nu rezultă mai presus de orice îndoială, singurele mijloace de probă care susţin teza acuzării fiind declaraţiile pe care însăşi martora respectivă le-a dat în faza de urmărire penală (în cursul judecăţii, la termenul din data de 29 ianuarie 2010, s-a constatat imposibilitatea audierii sale).

Tribunalul a arătat că, într-adevăr, potrivit legislaţiei procesual penale române, declaraţia martorului ale cărui date de identitate sunt cunoscute, spre deosebire de declaraţia părţii vătămate, a inculpatului şi a martorului căruia i s-a atribuit o altă identitate, nu este, în principiu, necesar să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, pentru a putea servi la stabilirea adevărului. Pe de altă parte, însă, conform art. 63 alin. (2) din V.C.P.P., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, rămânând ca instanţa de judecată să stabilească valoarea probatorie a fiecărui mijloc de probă. În cazul de faţă, modul radical diferit în care martora M. a prezentat, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, implicarea inculpatului K. în racolarea sa, în scopul practicării prostituţiei şi respectiv în demersurile efectuate în vederea plecării ei în Spania în acest scop, la data de 18 aprilie 2002, conform procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (fila 9, vol. VI, d.u.p.) şi împrejurarea că acele declaraţii nu se coroborează cu alte mijloace de probă au împiedicat Tribunalul să aibă în vedere declaraţiile respective la stabilirea situaţiei de fapt.

Astfel, în declaraţia din data de 17 iunie 2002 (filele 119-121, vol. IV, d.u.p.), singurele menţiuni ale martorei care s-ar putea referi la inculpatul K. sunt acelea potrivit cărora, „aranjamentul” pentru dubiţa de culoare neagră, cu care, în jurul datei de 17 sau 18 aprilie 2002, martora a plecat la Cluj, împreună cu inculpatul B., N. şi alte prostituate de la x., fusese făcut de „x, un alt proxenet din Călăraşi”, iar buletinul martorei se afla la x., întrucât el s-a ocupat de depunerea actelor pentru paşaportul pe care martora l-a ridicat ulterior.

Declaraţia martorei din data de 10 octombrie 2003 (filele 122-129, vol. IV, d.u.p.) conţine mult mai multe menţiuni, ce se referă la o implicare esenţială a inculpatului K. în evenimentele care au fost hotărâtoare pentru plecarea martorei în Spania, în vederea exploatării sale, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Ca prim aspect, martora a precizat că, în motelul x., unde a fost dusă de „B.” să se prostitueze, se aflau, în fiecare seară, aproximativ 10 femei care se prostituau, ştiindu-se că acestea aveau, drept proxeneţi, pe indivizii cunoscuţi după poreclele de „x.”, „y.”, „B.”, dar şi z. Acesta din urmă i-a fost prezentat martorei de către „B.”, spunându-i că se numeşte x. şi s-a oferit să îi aducă şi el clienţi, pentru întreţinerea de raporturi sexuale, pretinzând jumătate din sumele achitate de aceştia, la solicitarea martorului I.I.I.I. (persoană faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor, sub aspectul infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fiind audiat, ca martor, în cursul judecăţii), care, potrivit martorei, s-a implicat în recrutarea ei, în vederea practicării prostituţiei, martora acceptând acest aranjament. Timp de aproximativ o lună, x. (ca, de altfel, şi „B.”), i-a adus martorei persoane pe care nu le cunoştea şi cu care, în schimbul unor sume de bani, a întreţinut raporturi sexuale, în camerele motelului x. Lui x. îi revenea 50% din sumele încasate de martoră de la clienţi. În perioada în care a fost determinată să se prostitueze în incinta acelui motel, martora ar fi întreţinut raporturi sexuale cu aproximativ 100 de bărbaţi, iar o parte din suma obţinută de la aceştia, de aproximativ 150.000.000 lei, i-ar fi revenit lui x. Despre acesta, martora a mai arătat că asigura clienţi pentru alte două femei, al căror nume nu îl cunoaşte, dar pe care le-ar putea recunoaşte, care, la rândul lor, îi dădeau jumătate din sumele obţinute. Martora a susţinut că ea nu era de acord cu practicarea prostituţiei, dar, că din cauza presiunilor ce s-au exercitat asupra ei, nu s-a putut sustrage. Martora a mai declarat că x. a fost de faţă la o discuţie pe care „B.” a avut-o cu ea şi cu I.I.I.I., în cadrul căreia „B.” a precizat că banii pe care vărul său din Spania, „C.”, îi punea la dispoziţie pentru eliberarea paşaportului martorei şi suportarea contravalorii călătoriei sale până în Spania trebuiau să-i fie restituiţi acestuia de către martoră, din banii pe care urma să îi câştige lucrând ca dansatoare într-un club din acea ţară. Martora, care crezuse că va pleca în Spania împreună cu I.I.I.I., pentru a lucra acolo la o herghelie de cai, iar nu singură, pentru a lucra ca dansatoare, s-a opus, spunând că nu mai vrea să plece. În acel moment, martora ar fi fost bătură de „B.” şi de x., sub privirile lui I.I.I.I., iar, în aceste condiţii, a fost nevoită să accepte. Potrivit martorei, „B.” şi x. s-au ocupat de achitarea taxelor şi îndeplinirea formalităţilor necesare obţinerii unui paşaport turistic pentru aceasta. Astfel, martora a mers, însoţită de aceştia, la Poliţia Judeţului Călăraşi, unde a completat şi a semnat o serie de formulare. Martora a precizat că, atât anterior, cât şi ulterior depunerii documentelor pentru eliberarea paşaportului, au avut loc discuţii, la care au participat şi „B.” şi x., referitoare la impedimentul pe care l-ar fi reprezentat faptul că ea era minoră. În cadrul acestor discuţii, „B.” şi x. au afirmat că ei cunosc pe „cineva mare” la „Paşapoarte”, căruia îi vor da o sumă de bani, pentru a i se emite martorei, fără niciun fel de probleme, paşaportul, însă martora nu a reţinut numele acelei persoane. După ridicarea paşaportului, „B.” şi x. ar fi spus că ar fi dat bani persoanei respective, pentru a nu exista probleme. Cu ocazia acestei audieri, martora nu a mai menţionat faptul că inculpatul K. s-ar fi implicat în asigurarea dubiţei cu care ea, împreună cu alte persoane, s-a deplasat până la Cluj.

Tribunalul a apreciat că declaraţiile martorei nu se coroborează cu date rezultând din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, inculpatul K. a contestat, în mod constant, faptul că ar cunoaşte-o pe martora M. (ca, de altfel, şi pe martora M.M.), lucru valabil şi în cazul inculpatului B., căruia, în condiţiile în care a menţionat că nici măcar nu a întâlnit-o pe martoră, nu i se puteau pune întrebări cu privire la implicarea inculpatului K. în activitatea de practicare a prostituţiei, pe care aceasta ar fi desfăşurat-o, mai întâi în ţară, iar apoi în străinătate.

De asemenea, inculpatul K. nu s-a aflat nici în mijlocul de transport cu care martora a ieşit din ţară, la data de 18 aprilie 2002, nici în cel cu care aceasta a revenit în ţară, la data de 21 mai 2002, conform procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 9-10, vol. VI, d.u.p.).

Totodată, în cazul martorei M., nu există, ca în cazul altor persoane pretins traficate a căror situaţie va fi examinată ulterior, mijloace de probă, precum un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, din care să rezulte implicarea altor indivizi în eliberarea paşaportului său (înscrisurile completate cu acea ocazie se află ataşate în volumul IX, d.u.p.). De altfel, martora însăşi a susţinut că ea, personal, a completat şi a semnat formularele necesare eliberării acelui paşaport.

Martorul I.I.I.I., audiat prin videoconferinţă la termenul din data de 23 noiembrie 2011, deşi nu a contestat că o cunoaşte pe martora M., că a avut o relaţie cu aceasta şi că a locuit, împreună cu ea, în garsoniera unui prieten, a afirmat că, la un moment dat, în timp ce se afla într-un bar din Călăraşi, cu un prieten pe nume „x.”, martora a venit la el şi i-a spus că se duce la o prietenă, să-şi ia o pereche de cizme, după care nu a mai văzut-o vreodată. Martorul a pretins că nu îi sunt cunoscute numele inculpaţilor B., C. şi K., nerecunoscându-i pe aceştia, nici atunci când i-au fost prezentaţi în cadru şi a contestat faptul că martora M. ar fi început să practice prostituţia la insistenţele sale şi ale unor apropiaţi ai săi, pe motiv că nu avea bani, alternativa fiind ca martora să plece acasă la părinţii ei, de unde fugise. De asemenea, a contestat că martora s-ar fi prostituat, că i-ar fi dat lui o parte din bani, şi, de altfel, orice implicare a sa în practicarea prostituţiei de către aceasta, în ţară şi în Spania. Deşi Tribunalul a exprimat dubii cu privire la sinceritatea martorului (observând că, ori de câte ori acesta a menţionat persoane care ar fi putut fi audiate, pentru a se verifica afirmaţiile sale - a locuit cu martora în casa unui prieten pe nume „x.”, care era căsătorit cu o femeie pe nume „y.”, aspect de care nu este însă sigur; prietenul cu care se afla în bar, cu ocazia ultimei întrevederi cu martora, se numeşte „x.” şi este plecat în Franţa - a făcut-o într-un mod care nu permite identificarea lor, datele fiind insuficiente), indicii în sensul aceleiaşi nesincerităţi rezultând şi din insistenţa cu care a cerut să i se precizeze cine anume a cerut audierea sa în cauză (în condiţiile în care, faţă de afirmaţiile martorei M., care îi erau aduse la cunoştinţă, ar fi fost simplu să presupună că aceasta a cerut audierea lui), a apreciat, totuşi, că această împrejurare este insuficientă pentru a reţine, ca fiind conform cu realitatea, faptul că inculpatul K. a fost implicat în vreun fel în obligarea martorei M. la a practica prostituţia, în ţară sau în străinătate.

Singura persoană, dintre cele audiate în cauză, care a recunoscut-o, din fotografie, pe martora M. este martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.”, a cărei declaraţie (filele 58-62, vol. VIII, d.u.p.) nu a permis însă stabilirea unei legături între aceasta şi inculpatul K. Astfel, martora cu identitate protejată a precizat că persoana care a rezultat că se numeşte M. practica prostituţia, într-un club din Spania, pentru numitul „B.”, pe care, de asemenea, l-a recunoscut din fotografie ca fiind inculpatul B.

În cursul judecăţii, la termenul din data de 01 iunie 2012, s-a constatat imposibilitatea audierii martorei cu identitate protejată, Tribunalul neavând astfel posibilitatea de a-i adresa întrebări suplimentare în privinţa martorei M.

3. În ceea ce o priveşte pe martora L., Tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză permite reţinerea, ca dovedit, a faptului că aceasta a fost recrutată, în vederea practicării prostituţiei, de către inculpatul K., care avea cunoştinţă de împrejurarea că martora era minoră, s-a implicat, inclusiv financiar, în obţinerea paşaportului pe numele acesteia şi chiar a însoţit-o, în Spania, unde martora urma să practice prostituţia, activitate cu privire la care, însă, nu există certitudinea că s-a ajuns să fie desfăşurată vreodată de către aceasta.

Ca aspect prealabil analizării probatoriului privitor la această faptă, Tribunalul a evidenţiat că, pe parcursul procesului, inculpatul K. a susţinut, în mod constant, că martora cu identitate protejată „J.J.J.J.” este chiar martora L. Lecturând declaraţiile martorei cu identitate protejată din faza de urmărire penală (vol. VIII, d.u.p.) şi din cursul judecăţii, aceasta fiind audiată la termenul din data de 09 martie 2012 (filele 44-45, vol. XVII, d.f.), Tribunalul a constatat numeroase similitudini între acele declaraţii şi cele date pe baza aspectelor relatate de martora L. (s-au avut în vedere declaraţia mamei acesteia, martora V.V.V., din faza judecăţii şi declaraţia surorii sale, martora A.A.A.A., din aceeaşi fază procesuală). Însă, în condiţiile în care nu s-a apreciat că ar fi dispărut pericolul ce a determinat luarea măsurilor de protecţie a martorei, cu consecinţa că, potrivit art. 86¹ alin. (5) din V.C.P.P., documentele privind identitatea reală a acesteia nu au fost introduse în dosar, Tribunalul a apreciat că nu se poate avea în vedere, la stabilirea situaţiei de fapt, aspectul potrivit căruia declaraţiile martorei cu identitate protejată „J.J.J.J.” aparţin, în realitate, martorei L. Drept urmare, Tribunalul a avut în vedere, la stabilirea situaţiei de fapt, declaraţiile martorei cu identitate protejată, în condiţiile art. 86¹ alin. (6) din V.C.P.P., în măsura în care s-au coroborat cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul K., martora cu identitate protejată „J.J.J.J.” a menţionat, cu ocazia tuturor declaraţiilor date în cauză, că a cunoscut-o pe martora L. prin intermediul unui taximetrist, prieten al inculpatului, care l-a rugat să o ajute, întrucât se afla într-o situaţie delicată, din cauza unui bărbat ce avea o relaţie cu mama sa, dar care întreţinuse relaţii sexuale şi cu martora L., împotriva voinţei acesteia. Inculpatul ar fi avut o discuţie cu bărbatul respectiv, determinându-l să o lase în pace pe martoră. De asemenea, inculpatul a călătorit, spre Spania, în acelaşi autocar cu martora, ce se ducea la mama ei, care lucra în Spania, iar, în timp ce se afla deja pe teritoriul Spaniei, când a coborât din autocar, a fost atacat de mai multe persoane, fiind lovit inclusiv cu cuţitele. Inculpatul a fost dus la spital, de către persoane necunoscute, cu un autoturism, iar, a doua zi, ajutat de fratele său, care i-a plătit biletul de avion, a revenit în ţară. Inculpatul nu s-a ocupat de eliberarea paşaportului pe numele martorei, nu a suportat costurile călătoriei acesteia, nu s-a ocupat nici de racolarea ei şi nu i-a căutat clienţi cu care să întreţină raporturi sexuale.

Din declaraţiile inculpatului, rezultă că el a cunoscut că martora mergea în Spania, la mama sa, care se afla deja acolo. În declaraţia olografă dată de inculpat în faţa procurorului la data de 15 decembrie 2005, acesta a precizat că nu cunoştea vârsta martorei L. Există însă anumite menţiuni, în declaraţiile inculpatului, care probează intenţia sa de a ascunde aspecte legate de deplasarea lui şi a martorei V.V.V. în Spania. Spre exemplu, în privinţa scopului deplasării sale în Spania, în declaraţia olografă dată în faţa procurorului la data de 15 decembrie 2005, inculpatul a susţinut că s-a dus în Spania, pentru a-şi vizita neamurile. Din declaraţia dată în faţa instanţei la termenul din data de 22 martie 2013, rezultă că scopul deplasării inculpatului în Spania nu era acela al unei simple vizite făcute rudelor sale, stabilite acolo, ci de a reuşi să desfăşoare o activitate mai bine plătită decât aceea de taximetrie. Astfel, inculpatul a afirmat: „Călătoream în Spania pentru a ajunge la rudele mele stabilite acolo de ceva timp, pentru că, din activitatea de taximetrie, nu mai câştigam atât de bine”. Din declaraţia dată în faţa procurorului la data de 15 decembrie 2005, consemnată pe formular înseriat, rezultă că, anterior plecării sale în Spania, inculpatul avusese o discuţie cu martora şi cu iubitul acesteia, despre care a afirmat că este posibil să se fi numit „O.”, în cadrul căreia le-a spus despre intenţia lui de a pleca în Spania, la rudele sale, moment în care „O.” i-a spus inculpatului că a stat de vorbă cu mama lui L. şi că şi aceasta din urmă ar pleca în Spania, să muncească împreună cu mama ei. Totodată, „O.” l-ar fi rugat ca, în cazul în care va pleca în Spania în acelaşi timp cu L., cu acelaşi autocar, să aibă grijă de ea. Cu ocazia audierii de către instanţă, la termenul din data de 22 martie 2013, inculpatul a prezentat lucrurile diferit, menţionând că a aflat despre faptul că martora se ducea la mama sa în Spania, cu ocazia unei discuţii pe care au avut-o în autocar. De asemenea, dacă în faza de urmărire penală inculpatul menţionase că aflase de la martoră şi prietenul acesteia că cea dintâi dorea să se deplaseze în Spania pentru a munci împreună cu mama ei, în faţa instanţei inculpatul a precizat că, din discuţia avută în autocar cu martora, a înţeles că deplasarea ei în Spania avea legătură cu evoluţia sarcinii acesteia. În opinia Tribunalului, diferenţe între declaraţii există şi cu privire la aspectul dacă inculpatul K. stabilise cu martora L. să se deplaseze împreună în Spania. Astfel, în declaraţia din data de 15 decembrie 2005, consemnată pe formular înseriat, este consemnat că prietenul martorei l-ar fi rugat pe inculpat ca, în cazul în care va pleca în Spania în acelaşi timp cu L., cu acelaşi autocar, acesta să aibă grijă de ea. Deşi inculpatul nu menţionează în mod expres acest lucru, rezultă, din succesiunea afirmaţiilor pe care el le-a făcut, că, inclusiv în situaţia în care, astfel cum pretinde acesta, nu s-au deplasat cu acelaşi mijloc de transport până la Cluj, de unde au luat autocarul şi nu ştie cu ce mijloc de transport s-a deplasat martora până la Cluj, călătoria cu acelaşi autocar a celor doi nu a fost una întâmplătoare, fiind rezultatul unei înţelegeri de a călători împreună. În caz contrar, nu se înţelege de ce inculpatul a ţinut să facă precizarea anterioară, referitoare la rugămintea prietenului martorei, de a avea grijă de aceasta pe perioada călătoriei cu autobuzul, prin această afirmaţie inculpatul încercând să justifice prezenţa amândurora în autocar. În faţa instanţei, la termenul din data de 22 martie 2013, inculpatul a pretins că faptul că atât el, cât şi martora au călătorit, spre Spania, cu acelaşi autocar, în aceeaşi zi, este rezultatul unei pure întâmplări. Tribunalul a apreciat că şansele ca o astfel de coincidenţă să se producă sunt unele extrem de reduse, iar această neconcordanţă dintre cele două declaraţii ale inculpatului l-a determinat să aprecieze ca nesinceră poziţia acestuia, care avea tot interesul să creeze impresia că elementul ce face legătura între el şi martoră, într-un mod de necontestat, şi anume acela că au călătorit cu acelaşi autocar, în aceeaşi zi, nu este decât rezultatul unei coincidenţe. Inculpatul s-a contrazis şi cu privire la destinaţia călătoriei sale. Astfel, dacă în cursul judecăţii a menţionat în mod expres că destinaţia călătoriei făcute era localitatea Alicante, din declaraţia dată în faza de urmărire penală la data de 15 decembrie 2005, rezultă că oraşul Alicante nu a constituit decât un punct de pe traseul spre destinaţia avută în vedere de inculpat, unde autocarul a făcut o scurtă oprire, într-o parcare a unui restaurant X. Singurul element concordant între cele două declaraţii ale inculpatului, sub acest aspect, a fost acela că agresarea lui de către nişte persoane necunoscute a avut loc în oraşul Alicante. Astfel, în cursul judecăţii, inculpatul a afirmat că „destinaţia călătoriei mele era localitatea Alicante şi, la destinaţie, am fost atacat de către nişte persoane pe care nu le cunoşteam şi care mi-au produs nişte vătămări grave”. În faţa procurorului, inculpatul a menţionat că „în oraşul Alicante, autocarul a făcut o scurtă oprire, într-o parcare de la X., ocazie cu care am coborât şi pentru a lua aer (…) în acel moment, am fost atacat de cinci indivizi, care vorbeau în limba română şi care m-au tăiat cu cuţitele”. Surprinzătoare a fost apreciată de Tribunal următoarea precizare făcută de inculpat, cu ocazia audierii sale de către procuror. Astfel, în condiţiile în care a negat constant, inclusiv cu ocazia audierii respective, că ar fi ajutat-o pe martora V.V.V. să obţină eliberarea paşaportului, inculpatul a făcut precizarea conform căreia, dacă a ajutat-o pe martoră în acest sens, a făcut-o în virtutea prieteniei dintre el şi „O.”. Or, o astfel de exprimare nu îşi avea niciun rost dacă lucrurile au stat aşa cum în mod categoric au fost prezentate de inculpat cu toate ocaziile. Această afirmaţie a fost apreciată de Tribunal a lăsa un dubiu cu privire la conformitatea cu realitatea a susţinerilor constante ale inculpatului în sens contrar, aspect care, coroborat cu faptul că, astfel cum rezultă din declaraţiile martorelor V.V.V. şi A.A.A.A., martora L. le-a spus că inculpatul este cel care s-a ocupat de eliberarea paşaportului său, inclusiv din punct de vedere financiar, a îndreptăţit Tribunalul să reţină că, în realitate, lucrurile s-au petrecut aşa cum au fost menţionate de către cele două martore.

Anterior analizării celorlalte mijloace de probă care se referă la această faptă, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K., Tribunalul a învederat că o primă audiere a acestuia, în cursul judecăţii, a avut loc la termenul din data de 14 decembrie 2006, însă declaraţia respectivă este nulă absolut, conform art. 197 alin. (2) din V.C.P.P., ca efect al audierii inculpatului în condiţii de nepublicitate a şedinţei de judecată.

Tribunalul a reţinut că un aspect obiectiv, rezultând din procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 47-48, vol. VI, d.u.p.), este acela că martora L., a ieşit din ţară la data de 05 mai 2004, cu un autocar în care se afla şi inculpatul K. Martora a revenit în ţară la data de 17 mai 2004, în mijlocul de transport nemaiaflându-se şi inculpatul, care revenise în ţară la data de 10 mai 2004, astfel cum rezultă dintr-un alt proces-verbal întocmit de aceeaşi instituţie (filele 175-178, vol. VI, d.u.p.).

În faza de urmărire penală, numita L. nu a fost audiată. În cursul judecăţii, deşi a fost încuviinţată audierea sa, în calitate de martor, acesta nu a fost posibilă, la termenul din data de 18 ianuarie 2012 constatându-se imposibilitatea audierii martorei.

Sesizarea adresată autorităţilor statului, în concret Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, privitor la dispariţia minorei L., a fost făcută de către tatăl acesteia, C.C.C.C.C. (fila 195, vol. IV, d.u.p.). Deşi actul respectiv nu este datat, din conţinutul acestuia rezultă că este anterior revenirii la domiciliu a martorei. Astfel, C.C.C.C.C. a învederat că, la data de 07 mai 2004, fiica sa a plecat la şcoală şi nu a mai revenit, iar el, interesându-se, a aflat că, în ziua respectivă, înainte de a intra în curtea şcolii, fiica lui a fost forţată de o persoană să se urce într-o maşină. Tribunalul a constatat că data dispariţiei minorei nu poate fi cea indicată în cuprinsul înscrisului analizat, întrucât ieşirea din ţară a acesteia a avut loc, astfel cum s-a arătat anterior, la data de 05 mai 2004. Numitul C.C.C.C.C. a mai menţionat că a aflat despre existenţa unei eleve care se ocupa de racolarea fetelor şi plasarea lor la un proxenet pe nume x., ce folosea numărul de telefon mobil x. Acesta a învederat şi faptul că fiica lui poseda paşaport, deoarece soţia sa se afla în Spania, iar minora dorea să meargă la mama ei, să muncească pe perioada vacanţei. Cel din urmă aspect, astfel cum se va arăta ulterior, nu era conform realităţii, acesta nefiind singurul aspect, referitor la situaţia fiicei sale, pe care tatăl martorei nu îl cunoştea cu exactitate. Spre exemplu, C.C.C.C.C. a menţionat că fiica lui nu ar mai fi revenit de la şcoală în data de 07 mai 2004 (care, astfel cum deja s-a arătat, era ea însăşi eronată). Or, din declaraţia martorei A.A.A.A., sora martorei L., rezultă că aceasta din urmă a plecat de acasă într-o seară, lăsând un bilet.

Analizând procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 47-48, vol. VI, d.u.p.), Tribunalul a constatat că paşaportul cu care a călătorit martora L. a fost eliberat de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Populației Călăraşi la data de 26 aprilie 2004, prin urmare, la o dată foarte apropiată de cea a plecării acesteia din ţară.

La o dată ulterioară revenirii în ţară a martorei, şi anume la data de 02 iunie 2004, autorităţile au fost sesizate şi de către mama acesteia, V.V.V., audiată şi ea ca martor în dosar. Aceasta din urmă a învederat că fiica ei, în vârstă de 17 ani, sub presiunea ameninţărilor numitului K. din municipiul Călăraşi, a fost transportată în Spania, în vederea practicării prostituţiei, faţă de aspectele învederate solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia. În aceeaşi zi, 02 iunie 2004, martora V.V.V. a dat o declaraţie amplă (filele 192-194, vol. IV, d.u.p.), în care a arătat că ea a plecat în Spania la data de 27 martie 2004, cu contract de muncă, pentru a lucra în agricultură. În jurul datei de 16 mai 2004, a purtat o convorbire telefonică cu soţul său, C.C.C.C.C., care i-a comunicat faptul că fiica lor minoră a plecat de la domiciliu, în urmă cu aproximativ o săptămână. Martora a susţinut că, ulterior plecării fiicei sale de la domiciliu, a primit de la ea un telefon, ocazie cu care aceasta i-a spus că se afla în Italia, cu un cetăţean italian, ce lucra în Călăraşi şi că nu trebuia să îşi facă griji pentru ea, deoarece îşi va găsi un loc de muncă acolo şi nu va duce lipsă de nimic. Martora a luat totuşi decizia de a se întoarce în ţară, ceea ce s-a şi întâmplat la data de 24 mai 2004, făcând acest lucru, deşi primise un alt telefon de la fiica sa, care i-a spus că s-a întors la domiciliu şi că nu trebuia să îşi mai facă griji pentru ea. Martora a precizat că numărul de telefon de pe care soţul său i-a spus că a fost apelat de fiica lor nu era, în realitate, un număr de Italia, ci de Spania, mai exact, de Madrid. Deşi martora a apelat în câteva rânduri acel număr de telefon, nu i s-a răspuns. La revenirea în ţară, martora a purtat numeroase discuţii cu fiica sa, cerându-i să-i explice motivele pentru care a plecat de acasă, fără să anunţe pe nimeni, aceasta susţinând tot timpul că a plecat de bună-voie, în Italia, cu intenţia de a se căsători cu un cetăţean italian, pentru a duce o viaţă mai bună. Martora a observat, însă, că fiica sa era foarte speriată, fiindu-i frică să vorbească despre plecarea ei. După câteva zile, la sfârşitul lunii mai 2004, la domiciliul martorei, a venit un lucrător de poliţie, de la care aceasta a aflat că, în realitate, fiica sa a fost transportată în Spania de numitul K., un cunoscut proxenet. În urma acestor discuţii, martora a aflat adevărul de la fiica sa, şi anume că aceasta l-a cunoscut pe inculpatul K., prin intermediul prietenului său, O., taximetrist. După ce minora s-a despărţit de O., a început să fie sunată insistent de inculpatul K., care i-a şi prezentat câteva fete se prostituau pentru el la x., spunându-i că se câştiga frumos din această activitate. După mai multe discuţii, inculpatul a convins-o pe fiica ei să meargă în Spania, unde acesta avea mai multe fete care se prostituau pentru el, promiţându-i că ea nu va face decât să le supravegheze pe fetele respective şi să strângă de la acestea sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei. Fiica sa ar fi fost de acord cu această propunere, fiind ameninţată şi şantajată de inculpatul K. în diferite moduri. Transportul până în Spania a fost efectuat cu un autocar, fiica sa călătorind împreună cu inculpatul K. (şi cu o altă fată, pe nume „x.”), care a suportat, în integralitate, atât contravaloarea transportului, cât şi costul eliberării paşaportului. În momentul în care autocarul a ajuns în Madrid, mai mulţi bărbaţi l-au atacat pe inculpat, l-au bătut şi chiar l-au tăiat cu cuţitul, luând cu ei pe cealaltă fată, „x.” Fiica sa a rămas cu inculpatul K., care a apucat să sune o altă persoană, pe nume „B.”, acesta din urmă venind şi luându-i de acolo. Inculpatul K. a fost internat într-un spital, iar fiica sa a mers la domiciliul numitului „B.”, unde se mai aflau alte trei fete ce se prostituau pentru aceştia, de la care a aflat despre modul în care erau tratate şi obligate să se prostitueze. Fiica sa i-ar fi spus martorei că ea nu a fost obligată să se prostitueze, întrucât era minoră, iar cei doi puteau avea probleme. După două-trei zile, minora a revenit în România, cu autocarul, singură, în timp ce inculpatul K. s-a întors cu avionul. Minora a fost aşteptată de inculpatul K. la Bucureşti, unde acesta i-a luat paşaportul şi a ameninţat-o că, dacă va spune ceva familiei sau Poliţiei, va avea de suportat consecinţe, atât ea, cât şi familia sa. În continuare, inculpatul K. a adus-o pe fiica sa până în faţa blocului şi i-a spus că o va mai căuta, punându-i în vedere să fie foarte atentă la ceea ce va vorbi. Tribunalul a apreciat ca evident faptul că declaraţia martorei V.V.V. prezintă versiunea evenimentelor, astfel cum aceasta a aflat-o de la fiica sa, L., constatând însă că, în cuprinsul declaraţiei respective, există şi aspecte care constituie rezultatul percepţiei nemijlocite a martorei, cum ar fi starea psihică a fiicei sale imediat după revenirea în ţară (era foarte speriată şi se temea să vorbească despre plecarea ei). Un alt aspect reţinut de Tribunal din declaraţia martorei este acela că paşaportul cu care minora a călătorit în străinătate nu a fost eliberat ca urmare a demersurilor efectuate de familia acesteia, pentru că, în caz contrar, în condiţiile în care martora ar fi cunoscut că fiica ei avea deja un paşaport pentru care familia efectuase demersurile legale şi suportase cheltuielile aferente, ar fi remarcat caracterul contrar realităţii al afirmaţiilor fiicei sale potrivit cărora inculpatul K. ar fi fost cel care a efectuat demersurile respective şi a suportat contravaloarea emiterii paşaportului. Alt aspect reţinut de Tribunal pe baza declaraţiei martorei este acela că minora şi-a minţit tatăl cu privire la ţara pe teritoriul căreia se afla, neadevărul afirmaţiei acesteia, cum că s-ar fi aflat în Italia, fiind demascat de numărul de telefon de pe care şi-a apelat tatăl, care, astfel cum a menţionat martora, era un număr de Spania, mai exact, de Madrid, localitate care apare şi în relatarea fiicei sale, astfel cum a fost prezentată tot de martoră.

În cursul judecăţii, martora V.V.V. a fost audiată la termenul din data de 15 iunie 2007, când a reluat aspectele învederate şi în faza de urmărire penală, furnizând numeroase detalii suplimentare, declaraţia respectivă neputând fi însă avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, întrucât este nulă absolut, pentru motivele menţionate anterior şi în privinţa martorei D.D.D.D. (audierea s-a făcut cu încălcarea publicităţii şedinţei de judecată). Reaudierea martorei, în condiţii de publicitate, a avut loc la termenul din data de 19 aprilie 2013, declaraţia sa fiind însă diferită de cea din faza de urmărire penală şi de cea formulată iniţial în cursul judecăţii, în privinţa unor aspecte esenţiale, ceea ce a determinat procurorul de şedinţă să se sesizeze din oficiu, cu privire la săvârşirea de către martoră a infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Astfel, martora a pretins că fiica sa nu i-a spus cu cine a plecat în străinătate, unde a mers şi ce s-a întâmplat acolo, aspecte despre care a susţinut că nu le-ar cunoaşte nici la momentul noii audieri, astfel că nu i-au mai fost adresate întrebări cu privire la acestea. Martora şi-a contrazis astfel afirmaţiile din faza de urmărire penală, conform cărora, în urma discuţiei ocazionate de venirea la domiciliul lor a unui lucrător de poliţie, a aflat adevărul de la fiica sa (pe care aceasta l-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală). Afirmaţia martorei din declaraţia de la termenul din data de 19 aprilie 2013, în sensul că nu ar fi cunoscut nici la acel moment ce i s-a întâmplat fiicei sale în Spania, a fost contrazisă de aceasta însăşi, în cadrul aceleiaşi declaraţii, când a relatat că a aflat că fiica ei a fost dusă în Spania pentru a se prostitua, cu ocazia audierii sale la Poliţia din Călăraşi, acest lucru fiindu-i spus de un anume comisar „Toma”. Tot la termenul din data de 19 aprilie 2013, martora a precizat şi că ar fi aflat, de la cealaltă fiică a sa, A.A.A.A., că fiica ei, L., a fost plecată în Spania pentru a se prostitua. Martora a susţinut, cu aceeaşi ocazie, că, dintre toţi inculpaţii prezenţi în sala de judecată, l-a recunoscut doar pe unul, pe care l-a văzut o singură dată, în faţa blocului, după revenirea fiicei sale în ţară, despre acesta L. spunându-i că se numeşte x.. A adăugat martora că, la momentul respectiv, se afla împreună cu fiica sa, în faţa blocului, iar numitul x. se afla într-un autoturism de culoare albă, care nu purta însemne de taximetru. Potrivit martorei, la acel moment, x. nu a vorbit cu fiica ei. Tribunalul a apreciat surprinzător faptul că martora a fost capabilă să reţină şi să recunoască, după 9 ani, fizionomia unei persoane pe care nu a văzut-o decât o singură dată, într-un autoturism şi despre fiica sa nu i-ar fi spus nimic altceva în afară de faptul că se numeşte x., dar nu a fost în măsură să reţină aspecte deosebit de importante, legate de viaţa fiicei ei, pe care anterior le relatase organelor judiciare (spre exemplu, martora nu şi-a amintit dacă, până la momentul formulării plângerii, aflase despre identitatea persoanei sau persoanelor cu care fiica sa plecase în străinătate, aceasta în condiţiile în care, în denunţul pe care ea l-a formulat, menţionase că fiica ei a fost transportată în Spania, sub presiunea ameninţărilor lui K., în vederea practicării prostituţiei; de asemenea, martora nu şi-a amintit dacă, la domiciliul lor, a venit un poliţist, de la care ea a aflat că, în realitate, fiica sa a fost transportată până în Spania de K. din Călăraşi, un cunoscut proxenet şi că, în urma acelor discuţii, a aflat de la fiica ei tot ce s-a întâmplat; martora nu şi-a amintit nici dacă a discutat cu fiica sa despre un bărbat pe nume „B.” şi nici dacă i-a cerut acesteia să îi confirme sau să îi infirme faptul că ar fi fost obligată să se prostitueze, cu ocazia deplasării în străinătate). Tribunalul a constatat că martora a comis greşeli în încercarea de a convinge că nu are cunoştinţă despre o eventuală legătură între inculpatul K. şi deplasarea fiicei sale în Spania şi, prin urmare, despre faptul că acesta ar fi urmărit să o determine pe fiica ei să se prostitueze în acea ţară, greşeli pe care, în momentul în care le-a conştientizat, s-a străduit în mod neconvingător să le remedieze. Astfel, în contextul în care prezenta împrejurările în care l-a văzut pentru singura dată pe inculpatul K., martora a făcut şi următoarele afirmaţii: „fiica mea l-a văzut pe acest bărbat cu ocazia respectivă, eram amândouă în faţa blocului şi mi-a spus că el este x.…nu mai auzisem acest nume, nu ştiu care este numele de familie, fiica mea era speriată”. Întrebată fiind dacă fiica ei era speriată de acel bărbat sau din alte motive, martora a precizat că era speriată de faptul că, între timp, aflase despre sarcina sa. Or, o astfel de afirmaţie a fost apreciată de Tribunal a fi absolut neconvingătoare, neavând niciun sens ca martora să menţioneze starea de temere sub imperiul căreia s-ar fi aflat fiica sa, din cauză că familia ar fi aflat că era însărcinată, în contextul în care oferea detalii despre întâlnirea cu inculpatul K.. Din succesiunea afirmaţiilor martorei, Tribunalul a reţinut, cu certitudine, că starea de temere îi era provocată fiicei sale de prezenţa inculpatului K. Conştientizând însă că, faţă de afirmaţia pe care a făcut-o, i se vor cere explicaţii pentru cauza temerii pe care vederea inculpatului K. i-o provocase fiicei sale, martora a preferat să furnizeze o explicaţie vădit nereală.

Martora V.V.V. a fost totuşi consecventă în a evidenţia starea de tulburare pe care i-o produceau fiicei sale întrebările referitoare la împrejurările deplasării sale în Spania şi la cele întâmplate acolo. Astfel, în faza de urmărire penală, martora a precizat că a remarcat că fiica ei era speriată şi se ferea să discute despre plecarea sa, iar, în cursul judecăţii, a afirmat că, atunci când insista ca fiica sa să-i răspundă la întrebări legate de plecarea în străinătate (cu cine a plecat, unde a mers, ce s-a întâmplat acolo), aceasta plângea. De asemenea, faptul că, potrivit cunoştinţelor mamei sale, minora nu avea paşaport (ce rezultă din declaraţia martorei din faza urmăririi penale) a fost menţionat în mod expres de aceasta şi în cursul judecăţii, la termenul din data de 19 aprilie 2013, când martora a afirmat că „fiica mea nu avea paşaport, din câte ştiam eu”. Tribunalul a apreciat importantă şi menţiunea făcută de martoră la acelaşi termen, conform căreia fiica sa nu avea bani cu care să călătorească în Italia sau în Spania. Tribunalul a mai reţinut, ca nefiind conform cu realitatea, faptul că minora s-ar fi deplasat în Spania pentru a merge la mama ei, în condiţiile în care rezultă că martora nu avea cunoştinţă despre o astfel de intenţie a fiicei sale, nepurtându-se o astfel de discuţie în familie şi, de altfel, minora neavând, potrivit cunoştinţelor martorei, un paşaport şi nepunându-i-se la dispoziţie, de către familie, banii necesari pentru a efectua deplasarea.

Deosebit de importantă pentru stabilirea situaţiei de fapt a fost apreciată de Tribunal declaraţia de la termenul din data de 29 mai 2013 a martorei A.A.A.A. (sora minorei L.), neaudiată în faza de urmărire penală. Din declaraţia acesteia, a rezultat martora era confidenta surorii sale, care îi comunica mult mai multe detalii legate de viaţa sa personală decât părinţilor. Astfel, martora cunoştea, de la sora sa, anterior plecării acesteia din ţară, că bărbatul despre care i-a spus că se numeşte K. era un prieten al ei. Martora a adăugat că, anterior plecării în Spania, între sora ei şi inculpatul K., pe care l-a recunoscut în sala de judecată, exista un anumit tip de relaţie, pe care martora nu a încadrat-o într-o anumită categorie, dar a precizat că l-a văzut pe inculpat trecând cu maşina prin faţa blocului, ocazie cu care nu discuta cu sora ei, dar se priveau într-un mod din care martora a dedus că aceştia se cunoşteau. Martora a mai relatat că erau nopţi când sora ei lipsea de acasă, iar, când revenea dimineaţa, spunea că a fost împreună cu inculpatul K., în una dintre ocazii relatând că ar fi fost cu acesta la x., context în care Tribunalul a reamintit faptul că şi martora V.V.V. a declarat, în faza de urmărire penală, că fiica ei a menţionat acest local, spunându-i că acelaşi inculpat i-a prezentat mai multe fete care se prostituau pentru el în incinta acelui local. Martora a mai relatat că sora sa a plecat în Spania, fără să anunţe niciun membru al familiei, împreună cu inculpatul K., care s-a ocupat de eliberarea paşaportului (pe care i l-a luat însă la revenirea în ţară), inclusiv prin plata sumei aferente în acest sens şi a plătit contravaloarea călătoriei. Tot martora a arătat că sora ei a plecat de acasă într-o seară, lăsându-i un bilet, iar, la un moment dat, a sunat-o din străinătate şi, fiind învăţată de inculpatul K., i-a spus că era plecată cu un italian. Potrivit martorei, altădată, sora sa i-a spus că se afla în Spania şi era bine, iar ea i-a cerut să revină acasă, pentru că era căutată prin intermediul Interpol. În cel mult o săptămână de la această convorbire, minora a revenit acasă şi, fiind întrebată dacă i s-a cerut să se prostitueze, i-a spus martorei că ei i s-a promis că doar va supraveghea activitatea fetelor care se prostituau, context în care Tribunalul a reamintit faptul că şi martora V.V.V. a declarat că fiica sa i-a relatat că inculpatul K. a convins-o să meargă în Spania, unde avea mai multe fete care se prostituau pentru el, promiţându-i că ea nu va face decât să le supravegheze pe fetele respective şi să strângă de la acestea sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei. Martora A.A.A.A. a confirmat susţinerile martorei V.V.V., potrivit cărora minora V.V.V. nu avea banii săi, cu care să îşi permită să suporte contravaloarea călătoriei în Spania, Tribunalul observând că aceasta ar fi trebuit să aibă bani nu doar pentru eliberarea paşaportului şi călătoria până în Spania, ci şi pentru a se întreţine acolo şi a se deplasa înapoi în ţară. Un aspect esenţial reţinut de Tribunal, care, deşi nu apare menţionat expres, transpare din declaraţia martorei, este acela referitor la starea de temere resimţită de membrii familiei minorei, după momentul revenirii acesteia acasă, produsă de răul pe care li l-ar fi putut face inculpatul K. Această stare de temere a fost una reală şi suficient de puternică pentru a-i determina pe membrii familiei să se mute, pentru o anumită perioadă, din locuinţa lor statornică, pe care inculpatul K. o cunoştea. Astfel, declaraţia martorei este neechivocă, aceasta afirmând că „de altfel, familia noastră nici nu prea a mai locuit la adresa respectivă în perioada aceea, pentru că ne temeam să nu primim ameninţări sau să nu păţim ceva”. Chiar dacă martora a precizat că, în concret, nu s-au primit astfel de ameninţări, Tribunalul a reţinut ca important faptul că membrii familiei au avut motive care i-au determinat să creadă că este posibil ca inculpatul K. să aibă un astfel de comportament în raporturile cu ei. Tribunalul şi-a exprimat convingerea că, dacă un minor ar putea să evalueze greşit existenţa unor astfel de riscuri, nişte adulţi, şi anume părinţii martorelor V.V.V. şi A.A.A.A., nu ar fi luat o decizie atât de radicală, comportând numeroase dificultăţi, cum ar fi aceea de a pleca temporar de la domiciliu, dacă motivele nu ar fi fost unele solide.

Coroborând toate mijloacele de probă anterior prezentate, Tribunalul a reţinut că, anterior plecării în Spania, a existat o anumită apropiere între martora V.V.V. şi inculpatul K. (martora a folosit termenul de „prieten” când i-a vorbit surorii sale despre acesta), chiar dacă relatările martorei A.A.A.A. nu permit a se reţine dacă a existat şi o latură sexuală a acestei relaţii. Această din urmă martoră a făcut referire la existenţa unei comunicări non verbale între cei doi, pe care a constatat-o personal. A rezultat, cu claritate, din declaraţia martorei A.A.A.A., că, anterior plecării în Spania, inculpatul câştigase încrederea surorii sale, altfel neputându-se explica faptul că minora îşi petrecea nopţile în compania acestuia. Nu a rezultat, din declaraţia martorei, că sora sa nu ar fi mers în mod benevol la acele întâlniri sau că ar fi fost constrânsă în vreun fel în acest scop. Încrederea pe care minora a avut-o în inculpatul K. a justificat faptul că aceasta a acceptat să plece de acasă, fără ştiinţa părinţilor săi şi, mai mult decât atât, într-o ţară străină, deşi nu avea nici mijloacele financiare pentru a se întreţine acolo, nici experienţa de viaţă necesară, iar apoi să încerce să îi inducă în eroare pe membrii familiei sale, cu privire la locul unde se afla. Tribunalul a apreciat evident faptul că minora nu a avut nici cea mai mică bănuială că inculpatul ar urmări ca, odată ajunşi în Spania, să o supună unor experienţe traumatizante. Tocmai existenţa acestei încrederi şi neperceperea de către martora A.A.A.A. a vreunui semn că sora ei s-ar fi aflat sub imperiul unei stări de temere, anterior plecării din ţară, au determinat Tribunalul să aprecieze, ca fiind neconform cu realitatea, faptul menţionat în denunţul formulat de martora V.V.V. (evident, pe baza celor relatate de fiica sa, L.), în sensul că aceasta din urmă ar fi fost transportată în Spania „sub presiunea ameninţărilor numitului K.” Tribunalul a apreciat că minora, cel mai probabil, nu a vrut să recunoască în faţa părinţilor săi că a putut accepta o astfel de relaţie şi că a putut fi de acord cu întreprinderea unei astfel de călătorii. Tribunalul a reţinut că inculpatul K. a călătorit împreună cu minora L. în Spania, nu întâmplător, ci ca urmare a unei înţelegeri prealabile a celor doi. Pentru a concluziona în acest sens, Tribunalul a avut în vedere atât modul similar în care minora a relatat mamei şi surorii sale cele întâmplate (aceste relatări fiind cunoscute de instanţă în mod mijlocit, prin intermediul declaraţiilor concordante date de martora V.V.V. în faza de urmărire penală şi de martora A.A.A.A., cu ocazia singurei declaraţii date în cauză), cât şi neconcordanţele din declaraţiile inculpatului K. (puse în evidenţă anterior). Tribunalul a precizat că posibilitatea de a se avea în vedere, la stabilirea situaţiei de fapt, o probă secundară, astfel cum este declaraţia unui martor care a auzit despre faptul cu privire la care face afirmaţii de la o altă persoană, nu este interzisă de legislaţia procesual penală română, subzistând obligaţia instanţei de a stabili veridicitatea acesteia, în urma analizării ansamblului materialului probator. Faptul că minora V.V.V. era lipsită de mijloace financiare, fapt deloc inexplicabil, dată fiind vârsta acesteia şi afirmat atât de mama, cât şi de sora sa, au făcut plauzibilă menţiunea acesteia, în sensul că atât cheltuielile pentru obţinerea paşaportului, cât şi cheltuielile ocazionate de călătoria în Spania au fost suportate de inculpatul K.

Importantă a fost ceea ce Tribunalul a apreciat a constitui pregătirea psihică a minorei, în vederea deplasării în Spania. Astfel, inculpatul K. a introdus-o pe minoră în mediul nociv al motelului x., despre care mai multe persoane audiate în cauză au relatat că era un local unde se cunoştea că se practica prostituţia, regulile după care această activitate, coordonată de mai mulţi proxeneţi, se desfăşura fiind fixate printr-o practică îndelungată. Spre exemplu, martora M. a făcut următoarele afirmaţii, referitor la acel local: „Precizeze că eu niciodată nu am fost înregistrată la motel, camerele fiind plătite de către clienţi. Mai arăt faptul că atât personalul motelului, cât şi cel al restaurantului din cadrul complexului existent acolo, care este cunoscut sub denumirea de x., este la curent cu activităţile de prostituţie şi proxenetism care se desfăşoară acolo. Referitor la personalul complexului, am remarcat că aceştia fac legătura clienţilor doritori de prestaţii sexuale cu proxeneţii şi cu femeile aduse acolo ca să se prostitueze. Întreg complexul este cunoscut ca un loc unde găseşti în fiecare seară prostituate, acest lucru fiind de notorietate. În local, se poate aprecia că, în fiecare seară, se află acolo, în scopul de a se prostitua, în jur de 10 femei”. Acomodarea cu ideea că destul de multe femei îşi procurau venituri practicând acest tip de activitate a facilitat acceptarea de către minoră a propunerii de a merge în Spania, pentru a colecta banii obţinuţi din acest tip de activitate. Încrederea în inculpatul K. a făcut-o pe minoră să excludă posibilitatea ca, odată ajunsă în Spania, să fie pusă de acesta în situaţia ca ea însăşi să se prostitueze. Pentru a reţine aptitudinea inculpatului K. de a influenţa în acest fel gândirea martorei, Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, diferenţa foarte mare de vârstă dintre cei doi, la momentul plecării în Spania, inculpatul având dublul vârstei minorei (34 de ani), disponibilitatea acestuia de a denatura realitatea, dacă îi servea propriului interes, idee în susţinerea căreia s-au prezentat ulterior argumente suplimentare, dar şi faptul că inculpatul făcea parte din categoria persoanelor care încasau venituri de pe urma practicării prostituţiei de către alte tinere, numeroase persoane audiate în cauză prezentându-l pe acesta ca proxenet care avea femei ce se prostituau pentru el în diferite localuri, „succesul” unei astfel de activităţi depinzând de capacitatea sa de a manipula acele femei, de pe urma prostituării cărora obţinea venituri importante. Inculpatul însuşi s-a lăudat în cadrul unor convorbiri telefonice cu experienţa sa în acest domeniu şi cu faptul că el cunoştea bine tipologia femeilor care desfăşurau această activitate, spunând „Mă, eu am lucrat cu ele 100 de ani, dă-le în morţii lor de aici. Le cunosc şi cum stă sângele-n ele”.

Inculpatul a dovedit disponibilitatea de a denatura realitatea, spre exemplu, cu ocazia audierii sale la termenul din data de 22 martie 2013, şi anume, în momentul în care, dându-se citire unor convorbiri telefonice interceptate, transcrise în conţinutul unor procese-verbale (ataşate în vol. VII, d.u.p.), în care este evident că acesta discuta cu şi despre persoane trimise în străinătate, pentru a se prostitua în interesul său financiar, a menţionat, în mod repetat, că nu are cunoştinţă despre acele convorbiri şi că orice convorbire pe care ar fi avut-o a avut legătură doar cu activitatea sa de taximetrist. S-a observat de către Tribunal că persoanele care discută cu cel despre care Parchetul reţine că ar fi inculpatul K. i se adresează acestuia cu apelativul x. Astfel, într-una dintre convorbirile respective (filele 173-174, vol. VIII, d.u.p.), interlocutoarea l-a anunţat că un italian care a sunat-o „a zis că mâine sau poimâine vin nişte prieteni de-ai lui din Italia şi are nevoie de trei fete”, moment în care inculpatul a venit cu soluţii pentru a asigura satisfacerea acestor clienţi şi i-a dat interlocutoarei sale, care i s-a adresat cu apelativul „boss-ulică”, sfaturi pentru ca aceasta să păstreze clienţii respectivi. Apelativul anterior menţionat trădează şi el o anumită subordonare a interlocutoarei respective faţă de inculpat. Într-o altă convorbire telefonică, adusă la cunoştinţa inculpatului la termenul din data de 22 martie 2013, acesta a discutat cu o anume „x.” despre o anume „V.V.V.V.”, cu privire la a cărei activitate cea dintâi îşi exprima nemulţumirea, spunând „stătea pe-acolo, n-avea clienţi”, moment în care inculpatul i-a spus să o ia după ea. „x.” nu a fost de acord cu acest lucru, motivând că respectiva persoană nu era frumoasă, astfel că nu atrăgea clienţi. Din replicile inculpatului, Tribunalul a reţinut că acesta ar fi dus-o pe cea despre care se discuta acolo unde ea se afla la momentul convorbirii şi că, dacă nu avea clienţi, însemna că a dus-o degeaba. În cadrul unei alte convorbiri citite inculpatului (fila 188, vol. VIII, d.u.p.), interlocutoarea i s-a plâns că nu i-a trimis fete, el spunându-i că, atunci când va veni acasă, vor căuta împreună fete cu care aceasta să plece. Într-o altă convorbire, inculpatul i-a vorbit interlocutoarei despre un hotel „x.”, din zona Arcului de Triumf, unde veneau foarte mulţi italieni şi i-a spus că ar trebui să se ia legătura cu cine-i şef acolo, „să vedem cum intrăm şi noi la combinaţie acolo, cică sunt combinaţii în fiecare seara”. În continuare, inculpatul a sfătuit-o pe interlocutoare să meargă într-o seară, pe la recepţie, să vadă despre ce era vorba, să stea puţin acolo la o cafea, „la o ceva”, poate „se bagă în seamă” cineva cu ea, dându-i de înţeles că, de obicei, recepţionera de acolo ar trebui contactată. Interlocutoarea, aceeaşi ca şi în cazul unei convorbiri precedente, i-a răspuns inculpatului „da, boss-ulică”. Într-o altă convorbire, interlocutoarea i-a comunicat faptul că un anume „Luciano” a întrebat-o când îi mai trimite alte fete, din răspunsul inculpatului rezultând că de el depindea identificarea şi trimiterea, în Italia, a altor fete, acesta spunând „mai vorbim când, atunci când o să vii tu acasă, despre alte fete”. Într-o altă convorbire, interlocutoarea i-a comunicat că un individ a întrebat-o dacă mai are o prietenă, dar care să fie frumoasă, exprimându-şi în acelaşi timp nemulţumirea faţă de aspectul unei fete pe care i-o trimisese inculpatul. În cadrul unei convorbiri cu numita „x.”, aducându-i-se la cunoştinţă despre faptul că o anumită femeie a fugit cu nişte albanezi şi a făcut denunţ la Poliţie, exprimându-şi convingerea că respectiva va ajunge în stradă, inculpatul a afirmat că „asta e meserie grea”, rezultând că el se ocupa de 7 ani cu acest tip de activitate. În continuare, discuţia s-a purtat despre faptul că persoana în cauză, trimisă de inculpat, nu era deşteaptă, acesta menţionând că puţine erau deştepte, precum interlocutoarea sa şi spunând că le cunoştea foarte bine, reiterând experienţa sa îndelungată în domeniu. În aceeaşi convorbire, inculpatul a comentat despre faptul că majoritatea fetelor din „meseria asta” nu aveau inteligenţa necesară pentru a face bani, spunând „În meseria asta, sunt tâmpite. Fetele deştepte câştigă, au câte 10 mii, 15 mii, 30 de mii. Tâmpitele p-la. Dacă nu au cap şi minte. N-au, n-or să aibă niciodată. Femeia care n-are cap şi minte n-are cum să facă, deci dacă n-are cap şi minte nu poate să facă nici bani. Ai înţeles?”. În continuare, inculpatul şi-a exprimat regretul că nu a obţinut, de pe urma celei care a fugit, nici măcar 100 de euro. În momentul în care interlocutoarea şi-a exprimat punctul de vedere, cum că alte persoane ar fi constituit o alegere mai bună, inculpatul i-a cerut să nu îi dea sfaturi, invocând experienţa sa îndelungată, sens în care a afirmat că „x., nu-mi da sfaturi mie, că sunt şmecher, am 8 ani. Eu ştii, câte am văzut la viaţa mea? Habar nu ai”. În cadrul aceleiaşi discuţii, inculpatul i-a dat asigurări interlocutoarei că, în momentul în care va veni acasă, el va avea pe cine să îi dea, adecvat, care să meargă împreună cu ea în străinătate. Într-o altă convorbire, în condiţiile în care inculpatul i-a cerut interlocutoarei să-i trimită şi lui două-trei sute, aceasta l-a întrebat „A, deci tu nu mai ai niciun ban, nu mai ai nicio femeie, nu mai ai pe nimeni?”.

Tribunalul a acceptat, ca fiind conform cu realitatea, faptul că scopul avut în vedere de inculpatul K., în momentul când s-a hotărât să o ducă pe minora L. în Spania, a fost acela ca aceasta să practice prostituţia, neexistând niciun motiv pentru care să se creadă că inculpatul ar fi avut nevoie de minoră (o persoană lipsită în mod evident de experienţă) pentru a o pune să strângă banii încasaţi de fetele care se prostituau de la clienţii lor. Din celelalte probe administrate în cauză, inclusiv în privinţa celorlalţi inculpaţi, Tribunalul a reţinut că persoanele care colectau banii de la femeile ce se prostituau erau fie alte prostituate, în care proxeneţii aveau încredere, care aveau experienţă în acest domeniu şi care nu aveau reţineri în a se manifesta autoritar şi chiar violent cu fetele care le erau date în supraveghere, fie proxeneţii, fie colaboratorii apropiaţi ai acestora, care, de asemenea, inspirau o stare de temere fetelor care se prostituau, scopul fiind acela de a le determina pe acestea să renunţe la un eventual plan de a ascunde o parte din câştig sau de a fugi (spre exemplu, la termenul din data de 09 martie 2012, martora cu identitate protejată „J.J.J.J.” a afirmat că una dintre fetele care se prostituau pentru inculpatul K., probabil pentru că era mai veche acolo, le supraveghea pe celelalte, strângea banii obţinuţi de fete şi îl suna pe acelaşi inculpat ori de câte ori fetele refuzau să facă ceea ce li se cerea să facă în clubul respectiv). Or, minora L. nu se încadra în niciuna dintre aceste categorii. A-i crea minorei convingerea că va avea un statut privilegiat în raport cu persoanele care se prostituau a constituit strategia urmată de inculpat, pentru a o determina pe aceasta să îl însoţească în Spania, unde, lipsită de mijloace financiare, de experienţă de viaţă şi de sprijinul familiei, ea ar fi ajuns la concluzia că nu se putea sustrage solicitărilor sale. Starea de temere sub imperiul căreia era evident, potrivit declaraţiei martorei V.V.V., că minora se afla imediat după revenirea în ţară nu poate fi decât efectul experimentării unor situaţii de viaţă care i-au produs o tulburare profundă, de care inculpatul K. era conştient, fapt care l-a şi determinat pe acesta să o ameninţe cu producerea unor consecinţe negative, în ipoteza în care ar fi relatat cuiva cele văzute. Cauza acestei tulburări nu poate fi faptul că minora doar văzuse că anumite femei se prostituau în Spania, pentru că, din relatările martorelor V.V.V. şi A.A.A.A., acest lucru fusese cunoscut şi acceptat de ea încă dinainte de plecarea din ţară. Venirea inculpatului K. în apropierea blocului de locuinţe în care locuia minora a avut, drept scop, tocmai faptul de a-i aminti acesteia riscurile la care se expunea dacă ar fi relatat cele întâmplate în Spania, astfel explicându-se şi starea de temere constatată de mama minorei.

Tribunalul a apreciat că declaraţia martorei V.V.V. de la termenul din data de 19 aprilie 2013 a avut drept cauză temerea insuflată de inculpat, prezent şi el în sala de şedinţă la momentul audierii martorei. În concret, martora a preferat să rişte declanşarea în privinţa sa a unui proces penal, decât să relateze adevărul care l-ar fi incriminat pe inculpat. Elocventă pentru nesinceritatea martorei a fost apreciată de Tribunal afirmaţia acesteia, conform căreia nu ar fi sigură dacă, după ce a aflat de la organele de poliţie că fiica sa a fost dusă în Spania pentru a se prostitua, i-a cerut să îi confirme sau să îi infirme acest lucru. Or, este imposibil de acceptat că, pentru o mamă care a revenit în ţară din Spania, unde obţinuse un loc de muncă, ca să afle ce s-a întâmplat cu fiica sa şi care sesizat organele de urmărire penală cu privire la împrejurările în care fiica ei călătorise în Spania, chiar dacă între timp aceasta revenise acasă, aflarea faptului, şi anume că fiica sa ar fi fost dusă în Spania pentru a se prostitua, ar fi prezentat atât de puţină importanţă pentru ea, încât nici să nu îşi mai amintească dacă a avut sau nu o discuţie cu acea fiică, prin care să încerce să afle realitatea. Prin urmare, seriozitatea ameninţărilor inculpatului a fost apreciată de Tribunal a fi direct proporţională cu gravitatea aspectelor pe care martora le-ar fi putut relata cu privire la acesta.

Tribunalul a mai arătat că a cere persoanei traficate să îşi sune rudele, de pe un număr de telefon la care nu se putea răspunde în ipoteza apelării din ţară şi să le relateze acestora că totul era bine, fapt care s-a întâmplat şi cu minora L., este o modalitate, frecvent uzitată de traficanţii de persoane, pentru a se asigura că rudele din ţară ale victimelor, liniştite cu privire la situaţia acestora, nu vor întreprinde demersuri pentru a le găsi sau eventual pentru a reclama organelor abilitate posibila lor traficare. Ca o confirmare a celor reţinute de Tribunal, martora V.V.V. a relatat, în faza de urmărire penală, că a apelat, de mai multe ori, numărul de pe care soţul său îi spusese că sunase fiica lor, rezultatul fiind că nimeni nu a răspuns la acele apeluri. În acest context, Tribunalul a apreciat că revenirea în ţară a minorei, la un interval atât de scurt de la plecarea ei din România, se datorează tocmai faptului că sora sa, martora A.A.A.A., i-a spus acesteia că era căutată în străinătate, prin Interpol. Faptul că acest aspect a fost adus la cunoştinţa minorei a rezultat din declaraţia martorei A.A.A.A., care a mai precizat şi că, în scurt timp de la acea convorbire (cel mult o săptămână), sora sa a revenit în ţară.

Tribunalul a constatat că, în cauză, nu există probe certe ale faptului că minora L. a ajuns să se şi prostitueze în Spania, în scurtul interval de timp cât aceasta s-a aflat pe teritoriul acelui stat. Astfel, din declaraţiile mamei sale (din faza de urmărire penală), a rezultat că minora i-a spus că nu ar fi ajuns să se prostitueze. Astfel, martora V.V.V. a menţionat că fiica ei i-ar fi spus că nu a fost obligată să se prostitueze, întrucât era minoră, iar cei care ar fi pus-o în această situaţie ar fi avut probleme. În ceea ce o priveşte pe martora A.A.A.A., întrebată fiind dacă sora ei i-a spus dacă i s-a cerut să se prostitueze, aceasta a răspuns că minora i-a spus că ei i s-ar fi promis numai că va supraveghea activitatea fetelor care se prostituau, dar nu i-a spus dacă acest lucru s-a şi întâmplat în realitate. Tribunalul a apreciat că se poate imagina faptul că minora, ruşinată de experienţa prin care a trecut, nu a vrut să le spună mamei şi surorii sale că s-a prostituat. Tribunalul a menţionat însă că nu se poate reţine, ca fiind mai presus de orice îndoială, faptul că minora s-a prostituat, în lipsa altor probe în acest sens, probatoriul administrat nepermiţând formularea unei astfel de concluzii. Astfel, Tribunalul a constatat că, la dosarul de urmărire penală (vol. VIII, d.u.p.), există declaraţia martorei cu identitate protejată „M.M.M.M.”, care a menţionat că, în clubul x din Spania, se prostitua („lucra”) pentru inculpatul K. o fată pe nume „L.”. Tribunalul a apreciat însă că această declaraţie este insuficientă pentru a se reţine că acea fată era tocmai minora L. Astfel, pe lângă faptul că este menţionat doar prenumele acelei fete, martora cu identitate protejată „M.M.M.M.” nu a recunoscut-o, din fotografie, pe minoră, ca fiind acea „L.” Nu a rezultat dacă, în albumul cu fotografii prezentat martorei cu identitate protejată, se afla şi fotografia minorei L., în condiţiile în care, la dosarul de urmărire penală, nu există o copie a acelui album sau fotografii realizate în timpul efectuării recunoaşterilor de către martora respectivă. De altfel, nu a rezultat, cu precizie, din declaraţia aceleiaşi martore nici intervalul de timp în care ea s-a prostituat în clubul x, pentru a se stabili dacă acesta se suprapune, măcar în parte, cu scurta perioadă în care minora V.V.V. s-a aflat pe teritoriul Spaniei. Martora cu identitate protejată „M.M.M.M.” a fost audiată şi în cursul judecăţii, la termenul din data de 21 octombrie 2011. Cu această ocazie, martora a declarat că a practicat prostituţia în Spania şi în anul 2004 şi a reiterat afirmaţia că, la un moment dat, ea s-a prostituat în clubul x, dar aceste detalii au fost apreciate de Tribunal a fi insuficiente pentru a se putea reţine că „L.”, la care martora s-a referit în faza de urmărire penală, este minora L. Oricum, martora a revenit, în mod fundamental, asupra tuturor afirmaţiilor făcute în faza de urmărire penală în privinţa inculpatului K., inclusiv referitor la faptul că, în clubul x, s-ar fi prostituat pentru el o anume „L.” Astfel, martora a susţinut, în faţa instanţei, că nu îi este cunoscut numele de K., dar că îl recunoaşte pe inculpatul cu această identitate între inculpaţii prezenţi în sala de judecată, ca fiind un prieten al lui x., pe care l-a văzut o singură dată într-un local din Călăraşi, martora precizând însă că nu cunoaşte dacă acesta avea fete care se prostituau pentru el. Martora a mai menţionat că nu poate să precizeze de ce, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, a spus despre inculpat că se ocupa cu traficarea de persoane, pe care le obliga la practicarea prostituţiei, că ar fi însoţit-o pe ea şi pe alte persoane, cu ocazia primei călătorii în Spania şi că avea, în clubul x, o fată care se prostitua pentru el. Martora a adăugat că o fată din clubul x i-a spus că bărbatul pentru care se prostitua se numea x., dar că nu ştie dacă era vorba despre inculpatul prezent în sala de judecată, neputând să furnizeze detalii, precum numele, cu privire la fata respectivă, despre care şi-a amintit numai că a stat, în clubul respectiv, doar câteva zile.

Tribunalul a reţinut că, la momentul când a acţionat pentru aducerea minorei L. în Spania, pentru a se prostitua, inculpatul K. s-a bazat pe sprijinul a cel puţin încă unei persoane. Acest lucru a rezultat din faptul că, deşi lipsită de mijloace financiare şi fără a avea cunoştinţe la care să apeleze, minora a rămas, timp de câteva zile, pe teritoriul Spaniei, după plecarea inculpatului. Astfel, dacă nu ar fi existat o altă persoană a cărei cooperare să fi fost avută în vedere de către inculpat, minora ar fi revenit în ţară în acelaşi timp cu acesta, chiar dacă nu cu acelaşi mijloc de transport. Acest raţionament a fost confirmat şi de declaraţia martorei V.V.V. din faza de urmărire penală, când aceasta l-a menţionat pe un anume „B.”, persoană care a venit şi i-a preluat pe inculpat şi pe minoră de la locul agresării celui dintâi, minora fiind dusă la domiciliul acelui „B.”, unde se mai aflau alte trei fete, care se prostituau pentru cei doi şi de la care minora a aflat despre modul în care acele fete erau tratate şi obligate să se prostitueze.

În privinţa inculpatului K., Tribunalul a pus în discuţie, la termenul din data de 29 iunie 2013, schimbarea încadrării juridice menţionate în actul de sesizare, în două modalităţi alternative: fie în o infracţiune prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod; fie în trei infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.f.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea, în privinţa celor trei victime minore, M., M.M. şi L., a infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. şi respectiv a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din V.C.P. (propunere care coincide cu una dintre cele două variante puse în discuţie de Tribunal).

La rândul său, inculpatul K. a propus mai multe schimbări de încadrare juridică. Astfel, la termenul din data de 23 noiembrie 2007, acesta a depus la dosar (filele 178-179, vol. IV, d.f.) o cerere de schimbare a încadrării juridice într-o infracţiune unică, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) rap. la art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. La termenul din data de 04 februarie 2011, inculpatul a depus la dosar (filele 94-102, vol. XI, d.u.p.) o altă cerere de schimbare a încadrării juridice, după cum urmează: într-o primă variantă, mai întâi, în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) rap. la art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P., iar apoi în art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.; într-o a doua variantă, în art. 323 alin. (1) rap. la art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. La termenul din data de 10 septembrie 2012, inculpatul, prin apărătorul ales, a propus verbal schimbarea încadrării juridice, Tribunalul solicitându-i, pentru a nu exista nicio îndoială cu privire la aceasta, formularea în scris a cererii. Astfel, la data de 12 septembrie 2012, inculpatul a depus la dosar (filele 58-59, vol. XVIII, d.f.), o nouă cerere de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.

Tribunalul a apreciat că, în privinţa inculpatului K., se impune schimbarea încadrării juridice menţionate în rechizitoriu în trei infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

În acest sens, Tribunalul a constatat că niciuna dintre persoanele pentru a căror traficare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului nu avea împlinită vârsta de 18 ani la momentul când se reţine că faptele au fost comise, astfel încât nu pot fi incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 678/2001. Modul în care, în actul de sesizare, este descrisă activitatea infracţională pretins desfăşurată de inculpat faţă de cele trei victime şi modul în care s-a reţinut, pe baza probatoriului anterior analizat, că acesta a acţionat, doar în privinţa numitei L., corespund conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P., fiind vorba despre fapta inculpatului de a acţiona, împreună cu o altă persoană, în scopul exploatării, prin obligare la practicarea prostituţiei, recurgându-se la unul dintre mijloacele enumerate în alin. (3) al textului de lege anterior menţionat. Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile reţinerii formei continuate a infracţiunii respective cu aplicarea art. 41 alin. (2) din V.C.P., având în vedere, mai întâi, intervalul destul de mare de timp dintre momentele la care se reţine traficarea minorei L., faţă de traficarea minorelor M. şi M.M., iar, apoi, împrejurarea că probatoriul anterior prezentat nu permite a se constata că au fost dovedite două dintre cele trei acte materiale, astfel încât nu este posibilă reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de minori.

În concluzie, Tribunalul a apreciat, pe baza evaluării probatoriului anterior analizat, că activitatea desfăşurată de inculpatul K. în privinţa persoanei vătămate L., expusă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. Astfel, Tribunalul a reţinut că inculpatul, fiind sprijinit material şi moral de către o altă persoană, a recrutat-o pe minora L., în vârstă de 17 ani, în scopul practicării prostituţiei, pe teritoriul Spaniei, suportând contravaloarea eliberării paşaportului, pe numele acesteia, precum şi costul călătoriei sale în Spania. Tribunalul a mai reţinut că inculpatul a indus-o în eroare pe minoră, cu privire la tipul de activitate pe care aceasta ar fi urmat să îl desfăşoare în Spania, ascunzându-i faptul că, acolo, urma să i se ceară să practice prostituţia.

Tribunalul a constatat că, de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până la data pronunţării sentinţei, au intervenit mai multe modificări ale art. 13 din Legea nr. 678/2001, punându-se astfel problema determinării legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 13 din V.C.P. Astfel, infracţiunea a fost săvârşită sub imperiul Legii nr. 678/2001, în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 (publicată în M. Of. nr. 629 din data de 19 iulie 2005). Conform art. 13 alin. (1) din această formă a legii, fapta de a recruta, transporta, transfera, găzdui sau primi o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, categorie în care se încadra şi numita L., în scopul exploatării acesteia, activitate care, potrivit art. 2 pct. 2 lit. c), putea presupune inclusiv obligarea la practicarea prostituţiei, se pedepsea cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Alin. (2) al art. 13 nu este incident în speţă, întrucât nu s-au desfăşurat activităţi, dintre cele enumerate în alin. (1), faţă de victime care nu au împlinit vârsta de 15 ani. În speţă, este incident însă alin. (3) teza I din art. 13, care prevedea pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru activităţile enumerate în alin. (1), săvârşite în anumite modalităţi, între care şi înşelăciunea (constatată în cazul de faţă). De asemenea, este incident şi alin. (4) teza a III-a din art. 13, care pedepsea cu închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi activitatea incriminată la alin. (3) teza I din acelaşi articol, comisă în condiţiile art. 12 alin. (2) (între care şi aceea a săvârşirii faptei de două sau mai multe persoane împreună, constatată, şi ea, în cazul de faţă). Prin O.U.G. nr. 79/2005, au fost aduse modificări semnificative incriminării traficului de minori, între care se remarcă aceea că nu au mai fost stabilite diferenţe de tratament sancţionator în funcţie de vârsta victimelor. Potrivit acestei forme a legii, încadrarea faptei reţinute în sarcina inculpatului ar fi fost aceea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) teza a II-a, pedeapsa fiind mai severă, şi anume închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Actele normative ulterioare, care au adus modificări Legii nr. 678/2001, fie nu au modificat art. 13 (precum Legea nr. 287/2005, publicată în M. Of. nr. 917 din data de 13 octombrie 2005), fie au modificat textul acelui articol sub aspecte care nu interesează cauza (precum Legea 230/2010, publicată în M. Of. nr. 812 din data de 06 decembrie 2010, care a modificat alin. (3) al art. 13, prevăzând, ca şi element circumstanţial agravant, pe lângă comiterea faptelor prevăzute la alineatele precedente în condiţiile art. 12 alin. (2), şi faptul comiterii acestora de către un membru al familiei, fără nicio modificare sub aspectul pedepsei). Concluzionând, Tribunalul a constatat că, faţă de modalitatea concretă în care se reţine că inculpatul a comis fapta, forma Legii nr. 678/2001 care îi este mai favorabilă acestuia, în sensul art. 13 din V.C.P., având în vedere limitele de pedeapsă, este cea în vigoare anterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 79/2005.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a apreciat greşită reţinerea, în încadrarea juridică, a dispoziţiilor art. 13 din V.C.P., referitoare la legea penală mai favorabilă, pentru argumentele expuse ulterior, la momentul analizării aspectului întrunirii în cauză a elementelor constitutive ale infracţiunii respective.

La individualizarea pedepsei principale, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea infracţiunii, pe care a apreciat-o ca fiind una deosebită. Astfel, prin săvârşirea acestei infracţiuni, inculpatul a periclitat libertatea persoanei vătămate, pe care, în mod abil, exploatând toate împrejurările care erau de natură să favorizeze atingerea scopului său (lipsa de maturitate a victimei, experienţa de viaţă limitată a acesteia, lipsa unei supravegheri atente a victimei de către adulţii din familie, crearea unui sentiment de încredere al acesteia în inculpat, experienţa anterioară a inculpatului, legată de implicarea în practicarea prostituţiei, în folosul său, de către alte persoane), a urmărit să o aducă într-o situaţie în care să considere că nu mai avea nicio variantă acceptabilă, în afara conformării la solicitarea acestuia de a se prostitua. Astfel, victima a luat cunoştinţă, în mod brutal, de faptul că niciuna dintre persoanele cu care a intrat în contact nu dorea sau nu era interesată să îi acorde ajutor, că se afla într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunoştea, fără resurse financiare care să-i permită să ia în calcul o modalitate de a reveni în ţară şi, în plus, era supusă presiunilor neechivoce din partea celor care urmăreau să o determine să se prostitueze. Conştientizarea unei astfel de situaţii a fost de natură să producă o criză profundă victimei, comportamentul său la revenirea în ţară fiind elocvent în acest sens. Faptul că inculpatul a acceptat să producă o astfel de stare minorei demonstrează un nivel foarte ridicat al cinismului acestuia şi lipsa oricărui sentiment de compasiune faţă de situaţia mai mult decât delicată a victimei sale. Tribunalul a mai avut în vedere că obligarea unei persoane la practicarea prostituţiei, cu atât mai mult cu cât era vorba despre o minoră, a cărui maturizare fizică şi psihică nu era finalizată, este de natură să genereze consecinţe a căror gravitate, inclusiv prin persistenţă, este imposibil de estimat, în ceea ce priveşte sănătatea fizică şi psihică, dar şi evoluţia socială şi morală ale victimei. Acceptarea de către inculpat a unor astfel de consecinţe demonstrează periculozitatea deosebită a acestuia, justificând, în opinia Tribunalului, un tratament sancţionator sever. Pe de altă parte, Tribunalul a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, chiar dacă nu a putut reţine că inculpatul ar fi avut o bună conduită anterior comiterii infracţiuni, numeroasele declaraţii din cauză atestând implicarea lui în practicarea prostituţiei de către alte persoane, în interesul său. De altfel, şi conduita ulterioară săvârşirii infracţiuni, dar anterioară momentului aducerii la cunoştinţă a învinuirii, este în acelaşi sens, convorbirile telefonice transcrise în conţinutul proceselor-verbale aflate la dosar (vol. VIII, d.u.p.) fiind apreciate elocvente sub acest aspect. De asemenea, Tribunalul a avut în vedere atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatului, în ceea ce priveşte activitatea infracţională referitoare la minora L., dar şi participarea acestuia la proces. Astfel, Tribunalul a constatat că, din zecile de termene acordate în cauză, pe parcursul celor peste 6 ani cât a durat judecata în primă instanţă, inculpatul a absentat doar la 4 termene, în condiţiile în care, la unul dintre acele termene, procedura nu a fost legal îndeplinită. Conştiinciozitatea cu care inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei a impus, în opinia Tribunalului, reţinerea, în favoarea acestuia, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special de 5 ani închisoare, însă cu respectarea plafonului prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod. În consecinţă, Tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că gravitatea infracţiunii şi atitudinea nesinceră a acestuia impun stabilirea pedepsei respective cât mai aproape de minimul special.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere, pe de o parte, natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar, pe de altă parte, faptul că o persoană capabilă să accepte că va produce degradarea fizică şi psihică a unui minor şi compromiterea şanselor acestuia de integrare în societate nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Cu privire la celelalte două fapte, referitoare la minorele M. şi M.M. - fiecare încadrată juridic, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. - Tribunalul, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., a pronunţat achitarea inculpatului, apreciind că nu s-a probat, mai presus de orice îndoială, faptul implicării sale în traficarea acestora.

De asemenea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., Tribunalul a pronunţat achitarea inculpatului şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P.

Sub acest aspect, Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat, deşi a confirmat faptul că inculpatul se cunoştea cu unii dintre coinculpaţi sau cu alţi indivizi care s-ar fi ocupat cu traficul de persoane, nu permite a se reţine că acesta a făcut parte dintr-o asociere, în accepţiunea textului incriminator anterior menţionat, având ca scop comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi că, prin urmare, împreună cu cel puţin încă o altă persoană, ar fi luat decizia de a se asocia şi de a acţiona, conform unui plan, cu roluri prestabilite pentru fiecare dintre membrii asocierii, în sensul comiterii unor astfel de infracţiuni sau a altor infracţiuni. În ceea ce priveşte faptul că inculpatul se cunoştea cu unii dintre coinculpaţi, Tribunalul a reţinut chiar poziţia procesuală a acestuia, care, încă de la momentul primei audieri din faza de urmărire penală, a declarat că îi cunoştea pe coinculpaţii F., E., B., C., D. şi O., dar a justificat această stare de fapt prin aceea că el practica taximetria în Călăraşi, ceea ce i-a ocazionat întâlnirea cu aceştia, în calitate de clienţi. Inculpatul a contestat însă că ar fi avut, cu acei coinculpaţi, discuţii legate de femei care se ocupau cu practicarea prostituţiei. Tribunalul a reţinut că, într-adevăr, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, martora cu identitate protejată „U.U.” (a cărei audiere, în cursul judecăţii, s-a constatat a fi imposibilă) a menţionat că inculpatul K. racola tinere pentru a fi exploatate sexual de către „C.” şi x., dar a apreciat că declaraţia acesteia nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Astfel, în faza de urmărire penală, o altă martoră cu identitate protejată, „M.M.M.M.”, a declarat că inculpatul K. era prieten cu x., care era şi el „traficant de femei”, dar nu a susţinut că aceştia doi ar fi colaborat în vederea exploatării unor persoane, prin obligarea lor la practicarea prostituţiei. În cursul judecăţii, fiind audiată la termenul din data de 21 octombrie 2011, martora cu identitate protejată „M.M.M.M.” l-a recunoscut pe inculpatul K., menţionând despre el că era prieten cu x. şi că l-a văzut o singură dată într-un bar, în Călăraşi, revenind însă asupra unora dintre afirmaţiile pe care le făcuse anterior în privinţa sa. Astfel, a menţionat că nu ştie dacă inculpatul avea fete care se prostituau pentru el, adăugând că nu îşi explică de ce, în faza de urmărire penală, a menţionat că acesta se ocupa cu traficul de persoane, că avea, în clubul x, o fată care se prostitua pentru el şi că ar fi însoţit-o, pe martoră şi pe alte fete, cu ocazia primei călătorii în Spania. În declaraţiile date de martora cu identitate protejată „J.J.J.J.” în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, aceasta a relatat în ce modalitate ar fi fost determinată de inculpatul K. să meargă în Spania, făcând referire la faptul că acesta s-a ocupat de obţinerea paşaportului său, că a însoţit-o pe parcursul călătoriei spre Spania şi că, în acea ţară, în urma agresării lui, ea şi inculpatul K. au fost duşi acasă la coinculpatul B., acesta din urmă implicându-se, alături de cel dintâi, în practicarea prostituţiei de către martoră. Tribunalul a apreciat însă că declaraţia acestei martore nu se coroborează cu alte mijloace de probă, astfel cum impune art. 86¹alin. (6) din V.C.P.P. Aceeaşi martoră a afirmat, în declaraţia din cursul judecăţii, că l-a văzut pe inculpatul K., în compania coinculpatului C., în Călăraşi, pe cel din urmă nevăzându-l însă în Spania. Martora a mai afirmat, în aceeaşi declaraţie, că, în clubul în care ea s-a prostituat, se aflau şi femei, care se prostituau pentru coinculpatul C., dar nu a menţionat niciun fel de colaborare a celor doi inculpaţi, în activitatea de exploatare, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” a declarat, în faza de urmărire penală, că inculpatul K. era în relaţie cu „C.” (coinculpatul C.) şi că a venit în Spania, în locuinţa unde a fost cazată martora, dar nu a precizat dacă acea relaţie implica o colaborare şi în activitatea de exploatare, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Acest aspect nu s-a putut lămuri în cursul judecăţii, în condiţiile în care Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii martorei respective.

Tribunalul a mai arătat că faptul că infracţiunea de trafic de minori, privind-o pe minora L., singura probată dintre cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, a presupus colaborarea acestuia cu cel puţin încă o a doua persoană, nu permite a se concluziona în sensul existenţei unei asocieri, nefiind probate condiţiile acesteia.

Referitor la dispoziţiile art. 13 din V.C.P. (reţinute în încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu), Tribunalul a constatat că nu sunt incidente în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 323 din acelaşi cod, întrucât, între momentul pretinsei săvârşiri a infracţiunii respective şi momentul pronunţării sentinţei, nu au intervenit modificări ale acelui text incriminator. Tribunalul a evidenţiat că, doar teoretic, s-ar fi pus problema unei comparaţii cu infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (pedepsită cu un maxim special de 18 ani închisoare, în condiţiile în care maximul special prevăzut de art. 323 din V.C.P. este de 15 ani închisoare), însă legea respectivă a intrat în vigoare abia la data de 29 ianuarie 2003, prin urmare ulterior momentului când, potrivit actului de sesizare, se poate presupune că s-ar fi constituit, cu participaţia inculpatului, grupul infracţional organizat (cel mai târziu în prima parte a anului 2002). De asemenea, condiţiile infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu sunt întrunite în speţă, fie şi numai în considerarea faptului că nu există probe ale existenţei unui grup format din trei sau mai multe persoane.

În temeiul art. 88 din V.C.P., Tribunalul a dedus, din pedeapsa principală aplicată inculpatului K., durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 20 decembrie 2005. Astfel, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 15 decembrie 2005 (filele 150-151, vol. VII, d.u.p.) şi a fost arestat preventiv, începând cu data de 16 decembrie 2005, în baza încheierii pronunţate în Dosarul nr. x/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pe numele său fiind emis Mandatul de Aducerea Persoanei nr. 457/2005 (fila 61, vol. VII, d.u.p.). Prin Încheierea nr. 615/R din data de 20 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în acelaşi dosar, a fost admis însă recursul formulat de inculpat, acesta fiind pus în libertate la aceeaşi dată.

Cu privire la inculpatul A., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a dispus pentru faptele de a le racola pe persoanele vătămate H., I., G. şi J., sub pretextul găsirii unui loc de muncă în Spania, de a le transporta până în acea ţară şi de a primi bani pentru a efectua această deplasare, împreună cu tinerele respective, ulterior acestea fiind exploatate sexual de către alţi inculpaţi şi, de asemenea, pentru fapta de a se asocia cu alte persoane, în vederea racolării unor tinere ce erau obligate apoi să practice prostituţia, fapt de pe urma căruia a beneficiat de foloase materiale, apreciindu-se că faptele respective întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi respectiv de art. 323 din V.C.P., ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.

Tribunalul a constatat ca fiind cert faptul că, la data de 21 iunie 2002, inculpatul a ieşit din ţară, cu autocarul, în care se aflau şi numitele J., H., I. şi G., astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (fila 199, vol. VI, d.u.p.).

Poziţia procesuală a inculpatului a fost una nesinceră şi oscilantă, iniţial acesta negând că le-ar cunoaşte pe cele patru tinere pe care se reţine că le-ar fi traficat, după care a revenit asupra acelei susţineri, acceptând faptul că le-a însoţit pe acestea, pe parcursul călătoriei până în Spania, dar negând că ar fi cunoscut că, în acea ţară, tinerele respective urmau să fie obligate să se prostitueze. Astfel, în declaraţia olografă din data de 15 decembrie 2005, formulată în prezenţa apărătorului ales (ataşată în vol. VII, d.u.p.), inculpatul a menţionat că, în anul 2002, a plecat în Spania, unde a lucrat în agricultură. Potrivit inculpatului, după liberarea sa condiţionată (care a avut loc în cursul anului 2002) şi până la momentul audierii, el nu ar fi racolat nicio fată pe care să o vândă în Spania şi care să fie obligată să practice prostituţia. A mai menţionat inculpatul că nu le cunoaşte pe J., G., I. şi H., iar aceste nume nu îi sunt cunoscute. Fiind audiat din nou, în aceeaşi zi, pe formular înseriat, inculpatul şi-a menţinut afirmaţiile făcute în declaraţia olografă. Suplimentar, a învederat însă că localitatea din Spania unde a practicat agricultura se numeşte „Huelva” şi a precizat că a revenit în ţară înainte de expirarea valabilităţii vizei. S-a constatat de către Tribunal că, la rubrica „porecla”, apare menţiunea A., inculpatul declarând, de altfel, că este de profesie măcelar. Despre numitul „y.”, inculpatul a afirmat că a auzit vorbindu-se despre el în Călăraşi, dar nu îl cunoaşte şi nu a avut nicio relaţie cu acesta. Inculpatul şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală şi cu ocazia reaudierii efectuate în cursul aceleiaşi zile, dar după reţinerea sa şi punerea în mişcare a acţiunii penale în ceea ce îl priveşte. Astfel, acesta a continuat să susţină că nu le cunoaşte pe cele patru tinere, nu ştie cine sunt acestea şi nici de ce au afirmat că el le-ar fi racolat şi traficat în Spania, în vederea practicării prostituţiei. De asemenea, a insistat asupra faptului că nu a avut o relaţie cu „y.” şi că nu s-a întâlnit cu acesta în Spania, când a fost plecat la lucru. În declaraţia din data de 06 februarie 2006, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a susţinut, în continuare, că nu cunoaşte personal pe niciuna dintre cele patru tinere care au declarat că, după ce au ajuns în Spania, el s-ar fi întâlnit cu „x.” şi „y.” şi le-ar fi vândut acestora, în scopul practicării prostituţiei, precum şi că el le-ar fi plătit taxele pentru eliberarea paşapoartelor şi contravaloarea călătoriei până în Spania, cu banii pe care i-ar fi trimis coinculpatul F. (zis „y.”). Analizând menţiunile din debutul declaraţiei respective, Tribunalul a observat că aceasta a fost dată după ce inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit verificărilor efectuate în evidenţa de intrări/ieşiri în/din România, prima lui ieşire din ţară a avut loc la data de 21 iunie 2002, cu autocarul, în care se aflau, ca pasagere, şi numitele J., H., I. şi G.. Inculpatul a mai declarat că nu este adevărat că el le-ar fi ajutat pe cele patru tinere să îşi obţină paşapoartele şi nici nu le-a achitat contravaloarea călătoriei şi, de asemenea, că nu este adevărat nici faptul că el s-ar fi întâlnit cu „x.” şi „y.”, pentru a li le vinde pe acele fete. Referitor la evenimentele întâmplate în Spania, inculpatul a menţionat că, în anul 2002, când a călătorit, pentru prima dată, în acea ţară, destinaţia călătoriei sale a fost Madalascania, unde a locuit la nepoţii săi, care sunt stabiliţi în Spania şi au cetăţenie spaniolă, unul din acei nepoţi numindu-se D.D.D.D.D. Tribunalul a constatat că, astfel, inculpatul şi-a contrazis propriile afirmaţii, din declaraţia consemnată la data de 15 decembrie 2005 pe formular înseriat, anterior reţinerii lui, potrivit cărora localitatea din Spania unde a practicat, în anul 2002, agricultura se numeşte „Huelva”. În cadrul aceleiaşi declaraţii, din data de 06 februarie 2006, inculpatul a precizat că a locuit la nepoţii săi timp de trei săptămâni, perioadă în care a încercat să îşi găsească ceva de lucru, însă nu a reuşit, motiv pentru care s-a întors în România. Tribunalul a constatat alte contradicţii cu declaraţii anterioare. Astfel, la o dată mai apropiată de momentul călătoriei în Spania, şi anume la data de 15 decembrie 2005, inculpatul nu a fost în măsură să precizeze cât timp a rămas în Spania, cu ocazia primei sale călătorii, din anul 2002, afirmând că „nu aş putea preciza cât timp am rămas cu acea ocazie în Spania”. Mai important, însă, este că, în primele declaraţii, inculpatul a menţionat că, în timpul cât a stat în Spania, cu ocazia primei călătorii, ar fi muncit în agricultură, pentru ca, în declaraţia din data de 06 februarie 2006, să precizeze că, în respectiva perioadă, nu şi-a găsit de lucru. În cadrul aceleiaşi declaraţii, din data de 06 februarie 2006, inculpatul a invocat şi un incident care ar fi avut loc în Spania, cu ocazia celei de-a doua călătorii pe care ar fi efectuat-o acolo tot în anul 2002 (în condiţiile în care, potrivit procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, anterior menţionat, el a mai ieşit din ţară în anul 2002, şi anume la data de 19 septembrie 2002, după care a revenit în România la data de 05 noiembrie 2002), constând în aceea că, la două-trei săptămâni de la ajungerea sa în Spania, a fost înconjurat de mai multe persoane, care au început să îl bată, fără ca el să aibă cunoştinţă de motivele avute de agresori. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a pretins că a fost tăiat cu cuţitul pe faţă şi pe piciorul drept, iar, la un moment dat, şi-a pierdut cunoştinţa. A mai menţionat inculpatul că, după ce a revenit în ţară, a aflat de la nişte cunoscuţi din Olteniţa şi din Călăraşi că, din grupul celor care i-au aplicat acea corecţie, au făcut parte „y.” şi fratele lui E.E.E.E.E., pe nume „x”. Mai mult, el ar fi fost şi contactat telefonic de către „x.”, care l-a ameninţat că, dacă va povesti cele întâmplate în Spania, el va plăti oameni care să îl omoare, susţinând că inculpatul a ajuns în acea zonă, trimis de poliţie, pentru a-i spiona şi că, înainte de a pleca din ţară, ar fi adus la cunoştinţa poliţiei date referitoare la o persoană care ar fi primit 14 ani închisoare. Tribunalul a apreciat, cu privire la acest incident, că, şi în situaţia în care s-ar reţine că a avut loc în realitate (art. 69 din V.C.P.P. impunând o coroborare a declaraţiei inculpatului cu un alt mijloc de probă, care nu există în cauză), în ciuda faptului că, în declaraţiile precedente, nu a fost menţionat şi, mai mult, inculpatul a susţinut că el nu ar fi avut nicio legătură cu „y.” şi „x.”, fiind ulterior perioadei când se arată în rechizitoriu că inculpatul ar fi săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, el nu face imposibil de reţinut că, anterior, inculpatul a colaborat cu cei doi indivizi sau, măcar, cu unul dintre ei, în legătură cu aducerea celor patru tinere în Spania, în scopul exploatării lor, prin obligare la practicarea prostituţiei. Inculpatul a mai menţionat că, dacă ar fi desfăşurat activităţi de natura celor care i s-au imputat, ar fi beneficiat de sume de bani ce i-ar fi permis să aibă un alt nivel de trai. Tribunalul a apreciat că faptul că nivelul de trai al inculpatului nu este unul ridicat nu exclude posibilitatea ca acesta să fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu. Astfel, pe de o parte, din diferite motive, ar fi existat posibilitatea ca inculpatul să nu fi pretins şi/sau primit o contraprestaţie pentru faptul aducerii tinerelor în Spania. Pe de altă parte, nu este exclus ca suma obţinută să nu fi fost una deosebit de importantă sau să fi fost folosită în modalităţi care să nu conducă la o îmbunătăţire substanţială a nivelului de trai al acestuia. Tot în faza de urmărire penală, asistat de acelaşi apărător ales, inculpatul a dat o ultimă declaraţie, prin care a revenit asupra aspectului esenţial al necunoaşterii celor patru tinere, dar, în continuare, a negat orice implicare conştientă în traficarea acestora. Astfel, inculpatul a pretins că, în cursul anului 2002, ar fi fost contactat telefonic de un anume „F.F.F.F.F.”, care i-ar fi precizat că îl putea ajuta să îşi găsească un loc de muncă în Spania, spunându-i că, dacă mai cunoaşte persoane, atât femei, cât şi bărbaţi, care doreau să muncească în acea ţară, el ar fi fost în măsură să le găsească şi acestora locuri de muncă. Inculpatul şi-a exprimat dorinţa de a merge să lucreze în Spania, precum şi disponibilitatea de a-l informa dacă afla şi despre alte persoane care doreau acelaşi lucru. După aproximativ o săptămână de la această convorbire telefonică, „F.F.F.F.F.” l-ar fi sunat pe inculpat, ocazie cu care acesta i-a adus la cunoştinţă că nu a găsit alte persoane care doreau să meargă în Spania şi şi-a exprimat dorinţa de a merge acolo doar el. După această discuţie, într-o zi, venind de la Bucureşti, inculpatul s-a oprit în localitatea Budeşti, la o rudă, respectiv soţia unchiului său. Inculpatul i-a spus acelei rude că exista posibilitatea să plece să muncească în Spania, iar, în timp ce purta această discuţie, şi-a făcut apariţia şi mama numitei E.E.E., care era vecină cu ruda sa. Auzind despre posibilitatea de a merge la muncă în Spania, mama E.E.E. l-ar fi rugat pe inculpat să o ia şi pe aceasta în acea ţară, pentru a munci acolo. Tot la locuinţa rudei inculpatului, ar fi venit şi mama numitei „G.G.G.G.G.”, care, la rândul său, l-a rugat să o ia şi pe fiica sa, în Spania, la lucru, cu condiţia ca „G.G.G.G.G.” şi E.E.E. să meargă împreună. Între timp, la locuinţa rudei inculpatului, ar fi venit şi cele două fete, cărora inculpatul le-a comunicat că vor merge împreună la lucru, fără să le poată preciza despre ce tip de activitate era vorba. Inculpatul a învederat că el cunoştea, de la „F.F.F.F.F.”, că acesta avea posibilitatea să le găsească de lucru şi că niciodată nu s-a gândit că ar fi vorba despre altceva. Cu aceeaşi ocazie, E.E.E. i-ar fi spus că avea două prietene, care doreau şi ele să meargă la lucru, în străinătate şi l-a întrebat dacă le putea lua şi pe acestea, inculpatul răspunzându-i că acest lucru nu depindea de el, dar a rămas să ia legătura cu cel care i-a formulat acea propunere, pentru a-l întreba. La scurt timp, inculpatul ar fi fost sunat de „F.F.F.F.F.”, care şi-a exprimat acordul, spunându-i acestuia că putea veni cu toate cele patru fete şi că nu mai era nevoie să caute pe altcineva. Având în vedere că inculpatul i-a comunicat numitului „F.F.F.F.F.” că nici el şi nici fetele nu aveau bani pentru a suporta costul călătoriei în străinătate, acesta i-a spus că îi va trimite el bani şi că, după ce vor ajunge în Spania şi vor începe să lucreze, îi vor restitui acei bani, din veniturile încasate. „F.F.F.F.F.” i-ar fi trimis inculpatului bani, în trei rânduri, prin Western Union, o dată 150 de dolari, a doua oară 50 de dolari, iar a treia oară 100 de dolari. Inculpatul a menţionat că, din câte îşi amintea la acel moment, doar pe unul dintre mandate era trecut numele de „F.F.F.F.F.”, pe celelalte două mandate fiind trecute numele unor fete, pe care nu şi le-a amintit. Inculpatul a plecat cu cele patru fete, pe nume „G.G.G.G.G.”, E.E.E., „J.” şi „H.” Pe cea din urmă, inculpatul ar fi văzut-o o singură dată, înainte de plecarea în Spania, în Olteniţa, iar pe „J.” ar fi văzut-o efectiv doar în ziua plecării în acea ţară. Inculpatul nu şi-a amintit denumirea localităţii de destinaţie din Spania şi a susţinut că, în momentul în care i-a preluat de la autocar, „F.F.F.F.F.” ar fi plătit şi contravaloarea transportului. Cei cinci au fost duşi la locuinţa lui „F.F.F.F.F.” din oraşul Alicante, unde au rămas peste noapte, iar, a doua zi, înspre după-amiază, acesta le-a spus că le va duce pe fete la locurile de muncă pe care li le-a găsit, urmând ca inculpatul să mai aştepte un timp, pentru că dura mai mult să-i găsească şi lui un loc de muncă. „F.F.F.F.F.” ar fi plecat cu cele patru fete, iar, seara, a revenit singur. Întrebând unde erau fetele, inculpatului i s-a răspuns că le-a lăsat la muncă, să stea liniştit şi să nu îşi facă probleme. Deşi inculpatul ar fi insistat ca „F.F.F.F.F.” să îi spună unde lucrau fetele, acesta nu a vrut să îi spună, dar i-a dat din nou asigurări că totul era bine şi că nu era cazul să îşi facă griji. Inculpatul a mai rămas în Spania două sau trei săptămâni, iar, la două sau trei zile după ce a ajuns în ţara respectivă, văzând că fetele nu au revenit la locuinţa unde el se afla şi nu i-au dat niciun semn de viaţă, i-a cerut lui „F.F.F.F.F.” să îl ducă la locul de muncă al acestora. În urma insistenţelor sale, acesta a acceptat şi l-ar fi dus pe inculpat la un bar sau la un restaurant. În interiorul acelui local, inculpatul le-ar fi văzut, la o masă, pe E.E.E., „G.G.G.G.G.” şi „J.”, însă nu şi pe „H.” Inculpatul a întrebat-o pe „J.” unde era „H.”, aceasta răspunzându-i că nu era cu ele, fiind dusă la un alt loc de muncă. În momentul în care a întrebat-o pe „J.” ce făceau ele în acel local, a intervenit „F.F.F.F.F.”, care l-a scos pe inculpat din restaurant, fără ca acesta să primească vreun răspuns. Cei doi s-au întors la locuinţa lui „F.F.F.F.F.”, timp în care inculpatul i-a reproşat faptul că nu l-a lăsat să vorbească cu fetele şi faptul că nu a văzut-o pe niciuna dintre ele să facă curăţenie în local sau să servească. „F.F.F.F.F.” i-a spus să stea liniştit, argumentând că acela este specificul muncii în acel local. Inculpatul a mai menţionat că, atunci când „F.F.F.F.F.” vorbea la telefon, mergea într-o altă încăpere decât cea în care se afla el, inculpatul deducând din comportamentul acestuia că se ferea de el. Din acel moment, inculpatul a început să se certe cu „F.F.F.F.F.” şi să îl întrebe unde a dus-o pe „H.”, acesta răspunzând că a dus-o în altă parte, dându-i în continuare asigurări că totul era bine. În final, „F.F.F.F.F.” i-a reproşat inculpatului că el a cheltuit prea mulţi bani, afirmând că trebuia să-i recupereze. La un moment dat, „F.F.F.F.F.” i-ar fi spus inculpatului că „G.G.G.G.G.” s-a căsătorit cu un cetăţean italian, că, la local, au rămas doar „J.” şi E.E.E. şi că el le va lua şi pe acestea de acolo şi le va duce în localul unde se afla „H.” Auzind acest lucru, inculpatul i-a cerut lui „F.F.F.F.F.” să le aducă pe fete, astfel încât el să poată pleca împreună cu ele acasă, dar acesta l-a refuzat, spunând că nu a recuperat banii pe care i-a cheltuit. Într-o zi, când a revenit la locuinţa lui „F.F.F.F.F.”, inculpatul nu a mai putut intra în casă, întrucât era încuiată şi, deşi a aşteptat mai multe ore, acea persoană nu a revenit, situaţie faţă de care inculpatul s-a hotărât să se întoarcă în România. Din Madrid, inculpatul a luat un autocar, cu care a călătorit în ţară. Inculpatul avea asupra sa doar 60 de euro, din care a folosit 20 de euro, pentru a călători din Alicante la Madrid, iar, pentru a călători în România, a trebuit să îşi lase paşaportul la şoferul autocarului, rămânând ca plata să o efectueze în ţară. Inculpatul nu s-a mai întâlnit cu fetele, însă, după circa 2 luni, a auzit că acestea s-au întors în ţară, mai puţin „G.G.G.G.G.” Inculpatul a mai menţionat că nu a avut niciun fel de relaţie cu H.H.H.H.H., E., O. şi D. şi că nici nu s-a întâlnit cu aceştia în Spania. Tribunalul a reţinut, din declaraţia inculpatului, faptul implicării unei a doua persoane în deplasarea în Spania a celor patru tinere, prin faptul punerii la dispoziţie a sumelor de bani necesare suportării contravalorii călătoriei. De asemenea, Tribunalul a constatat o nouă contradicţie între declaraţiile inculpatului, în privinţa localităţii unde el a stat în Spania, de această dată fiind menţionat oraşul Alicante. Nici în această declaraţie, inculpatul nu a menţionat că, pe perioada şederii lui în Spania, ar fi muncit în agricultură, astfel cum menţionase în primele declaraţii. Din aceeaşi declaraţie, Tribunalul a reţinut indicii că numitele J., H., I. şi G., odată ajunse în Spania, au fost puse în situaţia de a desfăşura o activitate care nu trebuia să ajungă la cunoştinţa apropiaţilor acestora.

Tot în faza de urmărire penală, a avut loc o confruntare a inculpatului cu martora F.F.F.F., mama victimei G., pentru a cărei traficare inculpatul a fost trimis în judecată, procesul-verbal întocmit cu acea ocazie fiind ataşat la dosar (vol. VIII, d.u.p.). Un aspect important reţinut de Tribunal este acela că, potrivit susţinerilor martorei F.F.F.F., inculpatul, despre care ea a afirmat că ştia că se numea A., i-a spus ei şi fiicei sale că el caută fete pe care să le ducă în străinătate la muncă. Or, declaraţia inculpatului a fost în sensul că „F.F.F.F.F.” nu i-ar fi spus că era interesat în mod exclusiv de fete, ci de orice persoane, indiferent de sex, care doreau să muncească în Spania. În plus, din precizările făcute de martoră, a rezultat că întâlnirea sa cu A. la ruda acestuia, nu a fost una întâmplătoare, cel din urmă propunându-i martorei să se întâlnească acasă la persoana respectivă. De asemenea, spre deosebire de susţinerile inculpatului, potrivit cărora nu ar fi furnizat date concrete referitoare la tipul de activitate pe care fetele urmau să îl desfăşoare în străinătate, martora a învederat că inculpatul i-ar fi spus că avea nişte campinguri unde fetele vor lucra. Explicaţiile pe care inculpatul le-a dat referitor la ce s-a întâmplat în Spania au fost, în parte, diferite de cele date de el în cadrul celei din urmă declaraţii. Astfel, din susţinerile sale, făcute cu ocazia confruntării, a rezultat că, a doua zi după ajungerea în Spania, el nu ar mai fi văzut pe niciuna dintre fete, or, în declaraţie, inculpatul a menţionat că, în cele din urmă, a fost dus de „F.F.F.F.F.” la localul unde lucrau trei dintre cele patru fete, pe care le-a şi văzut cu ocazia respectivă (cu ocazia confruntării, inculpatul a susţinut că „nu m-a dus niciodată unde susţinea că sunt fetele”).

La reţinerea desfăşurării de către inculpatul A. a activităţii infracţionale pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, precum şi a implicării coinculpatului F. în traficarea a trei dintre cele patru tinere, Tribunalul a avut în vedere declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală de persoanele vătămate H. şi I. şi de martorele E.E.E.E. şi F.F.F.F., dar şi de declaraţiile date de cele două martore în cursul judecăţii, precum şi de declaraţia coinculpatului anterior nominalizat de la termenul din data de 29 mai 2013.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de persoanele vătămate H. şi I., a căror audiere în cursul judecăţii nu a fost posibilă, în ciuda demersurilor întreprinse, inclusiv în scopul localizării lor pe teritoriul Spaniei, Tribunalul a apreciat că au fost luate în condiţiile art. 213 din V.C.P.P., putând fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, chiar dacă audierea acestora nu s-a realizat de către procuror, singurul competent material să efectueze urmărirea penală în cazul infracţiunii de trafic de persoane. Incidenţa art. 213 din V.C.P.P. a fost justificată de urgenţa audierii victimelor traficului de persoane, cunoscută fiind dificultatea unei noi aduceri a acestora în faţa organelor judiciare pentru reaudiere, teama pe care o resimţeau faţă de indivizii ale căror victime au fost, uneori amplificată de conduita infractorilor, dispuşi să încerce, prin ameninţări, cel puţin, să le determine să nu se prezinte la proces, dorinţa de a nu retrăi momentele traumatizante prin care au trecut determinându-le deseori pe acele victime să recurgă la orice stratageme pentru a nu fi puse în situaţia de a da o noi declaraţii. Riscul unei astfel de conduite procesuale a persoanelor vătămate s-a confirmat şi în speţă, chiar în cazul victimelor inculpatului A., întrucât, pentru toate cele patru tinere, Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii, după numeroase demersuri efectuate pentru identificarea adreselor unde acestea locuiau în faza judecăţii, recurgându-se inclusiv la Biroul Naţional Interpol pentru localizarea lor pe teritoriul statului unde existau cele mai multe indicii că ele ar locui, şi anume Spania, în vederea audierii, inclusiv prin videoconferinţă.

Tribunalul a constatat că, deşi din analiza filelor pe care apar consemnate declaraţiile celor două persoane vătămate, nu rezultă în faţa cui au fost date acele declaraţii, comparaţia realizată între cele două declaraţii şi procesul-verbal datat 28 decembrie 2004 (ataşat în vol. I d.u.p.), înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi sub nr. x/D/P/2005, relevă că toate cele trei înscrisuri au fost redactate de aceeaşi persoană, din procesul-verbal anterior menţionat rezultând că acea persoană este comisarul I.I.I.I.I. din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Călăraşi. În conţinutul acelui proces-verbal, se face referire la împrejurarea intervenirii unei sesizări din oficiu, cu privire la faptul că, în perioada 2002-2003, numiţii A. şi F. au racolat persoane de sex feminin, cărora le-ar fi promis locuri sigure de muncă în Spania, oferindu-se să suporte şi cheltuielile aferente eliberării paşaportului şi călătoriei până la destinaţie, acestea urmând să achite ulterior cheltuielile făcute de ei. În acest sens, organul de poliţie a reţinut indicii că, astfel, au fost racolate, de pe raza judeţului Călăraşi, patru fete, cu care, la data de 21 iunie 2002, inculpatul A. a plecat în Spania, unde le-a vândut altor proxeneţi, cu care se afla în legătură. Cele patru fete au fost identificate a fi J., H., I. şi G., toate din oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi.

Din declaraţia numitei H., Tribunalul a reţinut că aceasta, în vara anului 2002, neavând un loc de muncă şi fiind despărţită de soţ de puţin timp, a fost racolată de inculpatul A., din Olteniţa, care i-a promis un loc de muncă în Spania. Iniţial, aceasta nu a acceptat oferta, având, totuşi, o situaţie financiară bună, dar, la insistenţele inculpatului, a acceptat să meargă în Spania, pentru a lucra ca debarasatoare, într-un local unde el avea relaţii. Persoana vătămată i-a spus inculpatului că nu avea paşaport şi nu îndrăznea să ceară bani părinţilor, moment în care acesta şi-a exprimat disponibilitatea de a suporta el costul eliberării paşaportului, dar şi contravaloarea călătoriei, urmând ca persoana vătămată să îi restituie sumele de bani astfel cheltuite din salariul pe care urma să îl încaseze în Spania. Odată cu aceasta, au fost recrutate şi I. şi G., tot din oraşul Budeşti şi, în aceeaşi zi, inculpatul A. le-a dus, cu un autoturism marca Dacia de culoare roşie, la sediul Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanei Călăraşi, unde au îndeplinit formalităţile pentru eliberarea paşapoartelor. După ridicarea paşapoartelor de către cele trei fete, inculpatul A. a luat legătura cu coinculpatul F. (zis „y.”) din com. Modelu, judeţul Călăraşi, care se afla în Spania, căruia cel dintâi i-a cerut bani pentru a le duce pe acestea, la muncă, în acea ţară. Persoana vătămată a menţionat că nu cunoaşte ce sumă a primit inculpatul A., însă, la data de 20 iunie 2002, acesta a organizat plecarea în Spania. În concret, persoana vătămată H., împreună cu celelalte două tinere anterior menţionate, dar şi cu alte fete pe care nu le cunoştea, s-au adunat la Olteniţa, unde erau pregătite două autoturisme, în care s-au urcat şi au plecat la Bucureşti. Pe traseu, s-a aflat, în acelaşi autoturism cu fetele din oraşul Budeşti, şi inculpatul A., care a spus că vor ajunge la Bistriţa-Năsăud, iar, de acolo, vor lua un autocar, care le va duce până în localitatea Alicante din Spania. Persoana vătămată a mai arătat că nu a cunoscut persoanele din celălalt autoturism şi nici nu a reţinut numerele de înmatriculare ale celor două autoturisme. La Bistriţa-Năsăud, inculpatul A. le-a luat paşapoartele şi a achitat toate costurile călătoriei, după care a revenit la autoturism şi le-a restituit paşapoartele, împreună cu biletele de călătorie şi asigurările medicale, iar, împreună, au luat bagajele şi s-au urcat în autocarul care i-a transportat până la Alicante. Pe timpul călătoriei, fetele au avut asupra lor, remise de inculpatul A., sume de câte 1.000 euro, pe care acestea le prezentau la vamă şi le-a asigurat hrana, pe timp de 3 zile, cât a durat acea călătorie. După ce au ajuns în Spania, inculpatul A. a luat legătura cu „y.” şi „x.”, care se aflau acolo, iar promisiunile făcute de acesta la plecarea din ţară, în sensul că li se va asigura un loc de muncă cinstit, s-au dovedit mincinoase, inculpatul spunându-le că trebuiau să se prostitueze şi să restituie sumele cheltuite de ei pentru transportul din România până în Spania şi pentru documente. Persoana vătămată a menţionat că aceste precizări le-au fost făcute nu doar de inculpatul A., ci şi de „y.” şi „x.”. Toate fetele au refuzat să se conformeze şi, din acest motiv, au fost ameninţate că vor fi bătute sau chiar omorâte. Persoana vătămată a simulat că ar fi bolnavă, însă inculpatul A., deşi îi cunoştea foarte bine familia, a vândut-o lui „x.”, fără ca aceasta să cunoască pe ce sumă. Persoana vătămată a refuzat, în continuare, să se prostitueze şi a reuşit să fugă de sub supravegherea lui „x.”. Odată cu ea, a fost vândută şi numita J., pe care persoana vătămată a precizat că a cunoscut-o în Spania, menţionând însă că a venit acolo odată cu ea. Despre aceasta, persoana vătămată a menţionat că a reuşit să fugă înaintea ei, dar cu cunoaşte ce s-a întâmplat cu ea. Persoana vătămată a precizat că a practicat prostituţia o scurtă perioadă, în procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (ataşat în vol. VI, d.u.p.) menţionându-se că aceasta a revenit în ţară la data de 23 august 2009, iar banii obţinuţi de ea au fost încasaţi de „y.” şi „x.”. După ce a reuşit să fugă, când a intrat pe teritoriul României, a fost oprită în vamă, pe motiv că familia a declarat-o dispărută, fiind pusă astfel în urmărire generală. Persoana vătămată a precizat că nu cunoaşte ce s-a întâmplat cu celelalte fete şi unde se aflau acestea, susţinând că doar pe I. a mai văzut-o în oraşul Budeşti, dar nu a vorbit nimic cu ea, aceasta nefiind singură.

În declaraţia dată de persoana vătămată I., aceasta a precizat că s-a căsătorit cu un cetăţean spaniol, luând numele de familie al acestuia. Persoana vătămată a menţionat, în partea de început a declaraţiei, că evenimentele pe care le-a prezentat ar fi avut loc în anul 2004, dar, faţă de detaliile pe care le-a furnizat, a rezultat, cu evidenţă, că era vorba despre împrejurările călătoriei întreprinse de ea în Spania în cursul anului 2002, împreună cu inculpatul A. şi cu persoanele vătămate J., G. şi H.. Persoana vătămată a precizat că, la momentul când inculpatul respectiv i-a propus să meargă să muncească în Spania, ea nu avea un loc de muncă şi că l-a cunoscut pe acesta întrucât venea în vizită la nişte vecini ai săi, care erau rude cu el. Inculpatul a întrebat-o dacă nu vrea să meargă în Spania, să câştige un ban muncind ca femeie de serviciu sau servind la un restaurant unde el avea anumite legături. Tribunalul a constatat că tipul de activitate pe care inculpatul i l-a comunicat persoanei vătămate că urma să îl desfăşoare în Spania corespundea cu cel spus de acesta numitei H., menţionându-le amândurora faptul că ar fi avut cunoscuţi care ar fi făcut posibil ca ele să lucreze într-un restaurant. Persoana vătămată a acceptat propunerea inculpatului, dar i-a spus acestuia că nu avea de unde să facă rost de bani pentru eliberarea paşaportului şi pentru călătoria în Spania. Inculpatul s-a oferit atunci să suporte el acele cheltuieli. Discuţiile s-au purtat în prezenţa numitelor G. şi H.. Persoana vătămată a menţionat că nu îşi aminteşte data exactă, dar că inculpatul A. le-a dus pe toate trei, pentru îndeplinirea formalităţilor necesare eliberării paşapoartelor, ele întâlnindu-se şi cu J., care avea paşaport de mai de mult. La data de 20 iunie 2002, inculpatul A. a organizat plecarea din oraşul Olteniţa, locul de unde s-a plecat fiind la o anume „x”, care locuia pe Strada x şi avea un cuptor de covrigi. Anterior, din oraşul Budeşti, fetele au ajuns în oraşul Olteniţa, însoţite fiind şi de mama numitei G., F.F.F.F., care le-a spus că, dacă vor avea probleme în Spania şi vor constata că nu au un loc de muncă, să apeleze la poliţie sau să fugă, inculpatul A. dându-le însă asigurări că vor avea un loc de muncă sigur şi că nu vor fi probleme. Din oraşul Olteniţa, persoana vătămată a plecat, împreună cu inculpatul respectiv şi cu încă trei fete, şi anume G., H. şi J., cu două autoturisme, fiind transportate până la Cluj. Tribunalul a remarcat neconcordanţa între declaraţiile celor două persoane vătămate, cu privire la localitatea de unde au plecat spre Spania, dar a apreciat că explicaţia acesteia rezidă fie în o atenţie redusă acordată de ele acelui detaliu, fie în cunoaşterea deficitară a unor aspect de acest tip. Având în vedere şi numărul de înmatriculare al autocarului cu care s-a ieşit din ţară, Tribunalul a reţinut, ca fiind conformă cu realitatea, versiunea persoanei vătămate H., în sensul că plecarea spre Spania s-a făcut din localitatea Bistriţa-Năsăud. Acolo, s-au urcat într-un autocar, cu care au ieşit din ţară la data de 21 iunie 2002, destinaţia călătoriei fiind localitatea Alicante din Spania. Odată ajunşi în Spania, inculpatul A. şi-a schimbat atitudinea, spunându-le fetelor că nu vor lucra ca femei de serviciu, ci că se vor prostitua, urmând ca sumele de bani rezultate din această activitate să îi revină lui. Atât persoana vătămată, cât şi celelalte fete au refuzat să se conformeze, iar, după 3-4 zile, G. a reuşit să fugă, persoana vătămată nemaicunoscând nimic legat de aceasta. De asemenea, persoana vătămată a menţionat că nu mai ştie nimic nici despre celelalte fete, întrucât inculpatul A. le-a dus în cluburi diferite. Văzând că nu a reuşit să îşi impună voinţa, inculpatul a vândut-o pe persoana vătămată numitului „y.” din Călăraşi, care se afla în clubul unde el o dusese pe aceasta. Persoana vătămată a fost ameninţată cu moartea de către „y.”, pentru ipoteza în care nu ar fi fost de acord să se prostitueze şi, timp de 8 luni, nu a reuşit să fugă, întrucât era foarte bine păzită. Persoana vătămată a aflat că inculpatul A. ar fi primit de la „y.” suma de 1.500 euro, pentru a i-o vinde. Pentru a nu avea probleme, „y.” i-a spus persoanei vătămate că, dacă îi va da lui, zilnic, suma de 300 euro, aceasta va avea o viaţă cât de cât „decentă”. Persoana vătămată a practicat prostituţia, în cluburile controlate de „y.” şi locotenenţii lui, care o supravegheau cu stricteţe, sumele obţinute zilnic fiind cuprinse între 900 şi 100 euro, banii respectivi fiind luaţi, tot zilnic, de „y.” Persoana vătămată a reuşit să ia legătura cu familia din ţară, spunându-le alor săi că inculpatul A. a vândut-o lui „y.” din Călăraşi, cu care le-a cerut să ia legătura, pentru a-l convinge să o lase să se întoarcă acasă. La înapoierea în ţară, a fost aşteptată de „y.”, iar un şofer al lui i-a cerut paşaportul, pe motiv că acesta l-a solicitat. Pentru a scăpa definitiv de „y.”, persoana vătămată i-a remis paşaportul. Persoana vătămată a precizat că nu a avut nici cea mai mică idee despre intenţiile inculpatului A., cu privire la fetele împreună cu care aceasta a plecat în Spania. Despre H., persoana vătămată a precizat că aceasta ar fi revenit şi ea în ţară, în timp ce G. s-a căsătorit şi a rămas în Spania, dar, despre J., nu a mai aflat nimic. Tribunalul a reţinut că intervalul de timp, de aproximativ 8 luni, cât persoana vătămată a precizat că s-a prostituat în Spania, concordă cu durata şederii ei în străinătate, ulterior plecării din data de 21 iunie 2002, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (ataşat în vol. VI, d.u.p.), potrivit căreia aceasta a revenit în ţară la data de 25 februarie 2003.

Tribunalul a constatat că persoana vătămată I. nu a menţionat discuţia la care s-a referit persoana vătămată H., în cadrul căreia inculpatul A. ar fi cerut, telefonic, coinculpatului F. banii necesari pentru efectuarea călătoriei în Spania, apreciind însă, ca nefiind exclusă, împrejurarea că prima dintre acestea să nu fi fost, pur şi simplu, suficient de aproape de inculpatul respectiv, la momentul purtării acelei discuţii. Pentru a reţine că, într-adevăr, coinculpatul F. s-a implicat, în această modalitate, în deplasarea în Spania a persoanelor vătămate G., H. şi I., Tribunalul a avut în vedere, următoarele argumente: însuşi inculpatul A. a recunoscut faptul suportării contravalorii călătoriei de către o altă persoană; ambele persoane vătămate au menţionat legătura numitului „y.” cu obligarea lor la practicarea prostituţiei (astfel, H. a afirmat că, odată ajunşi în Spania, inculpatul A. a luat legătura cu „y.” şi „x.”, care, împreună cu acesta, le-au adus la cunoştinţă că urmau să se prostitueze şi că banii pe care ea i-a obţinut din practicarea prostituţiei le-au revenit lui „y.” şi „x.”; la rândul său, I. a afirmat că inculpatul A., observând că nu a putut să o determine să se prostitueze, a vândut-o lui „y.”); la termenul din data de 29 mai 2013, coinculpatul F. (zis „y.”) a precizat că recunoaşte, ca fiind conforme cu realitatea, toate acuzaţiile care i-au fost aduse prin rechizitoriu (or, în conţinutul rechizitoriului, la pagina 24, este prezentată şi susţinerea persoanei vătămate H., potrivit căreia inculpatul A. a luat legătura cu coinculpatul F., zis „y.”, care se afla la acel moment în Spania şi i-a spus acestuia că nu avea bani pentru a le aduce pe fete în acea ţară).

Tribunalul nu a putut reţine însă, cu certitudine, faptul implicării coinculpatului F. în traficarea persoanei vătămate J. Astfel, pe de o parte, în declaraţia persoanei vătămate H., până la momentul menţionării convorbirii telefonice anterior menţionate, aceasta nu făcuse nicio referire la J., ci doar la I. şi G., din declaraţia respectivă rezultând că, în acea convorbire, inculpatul A. se referea la faptul că nu avea bani pentru transportarea în Spania a celor trei tinere (H., I. şi G.). Aceeaşi persoană vătămată a menţionat-o pe J. abia în partea de final a declaraţiei sale, când a precizat că, odată cu ea, a fost vândută lui „x.” şi acea fată. În plus, Tribunalul a avut în vedere şi conţinutul unui proces-verbal (ataşat în vol. I, d.u.p.), întocmit la data de 04 martie 2005 de inspectorul principal Cruceanu O. din cadrul I.P.J. Călăraşi, în care este relatat conţinutul unei convorbiri telefonice pe care acesta ar fi avut-o, în ziua precedentă, cu numita J., aflată atunci în Spania. Astfel, potrivit acelui proces-verbal, persoana respectivă ar fi menţionat organului de poliţie că, la sosirea în Spania, inculpatul A. le-ar fi vândut, pe ea şi pe I. şi G., lui C., D. şi F.F.F.F.F., toţi din municipiul Călăraşi, coinculpatul F. nefiind menţionat, nici cu numele, nici cu porecla de „y.”. Tribunalul a constatat că, într-adevăr, în declaraţia dată de tatăl numitei J., martorul J.J.J.J.J. (filele 379-381, vol. IV, d.u.p.), acesta a menţionat că a aflat de la fiica lui că, în Spania, bărbatul din Olteniţa care a determinat-o să călătorească în acea ţară, promiţându-i un loc de muncă, s-a întâlnit cu „y.” din localitatea Modelu, judeţul Călăraşi, căruia i-a vândut-o, dar acest fapt nu a mai fost reiterat de martorul respectiv, cu ocazia audierii sale de către procuror (filele 384-386, vol. IV, d.u.p.) şi nu a rezultat nici din scrisoarea pretins expediată de J., pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către tatăl său (filele 374-378, vol. IV, d.u.p.) şi nici din declaraţia dată de însăşi J., la data de 24 februarie 2005, în faţa unui funcţionar al Consulatului României la Barcelona (fila 382, vol. IV, d.u.p.), în cuprinsul căreia aceasta a menţionat că, în Spania, a fost pusă să se prostitueze de un băiat de la ea din oraş, a cărui identitate nu a precizat-o. Prin urmare, faţă de contradicţiile dintre aceste mijloace de probă, Tribunalul a concluzionat că dubiul îi profită coinculpatului F., în sarcina căruia a apreciat că nu se poate reţine, mai presus de orice îndoială, faptul implicării şi în traficarea persoanei vătămate J., fapt nemenţionat, de altfel, nici în rechizitoriu.

Revenind la inculpatul A., Tribunalul a constatat că mijloacele de probă anterior prezentate, din care a rezultat faptul recrutării de către acesta a celor patru tinere, în vederea practicării prostituţiei, se coroborează şi cu declaraţiile date de martorele F.F.F.F. (mama persoanei traficate G.) şi E.E.E.E. (mama persoanei traficate I.) în faţa organelor de urmărire penală.

Astfel, martora F.F.F.F. a menţionat că fiica sa, G., a intrat în legătură cu inculpatul A. din Olteniţa, care i-a promis un loc de muncă sigur în Spania şi s-a oferit să o ajute cu banii necesari deplasării. Martora a mai precizat că, de la fiica sa, a aflat că, împreună cu încă trei fete (I., H. şi J.), au fost în municipiul Călăraşi, împreună cu inculpatul A., pentru a li se elibera paşapoarte, inculpatul respectiv suportând taxele aferente, pentru toate cele patru fete. În jurul datei de 20 iunie 2002, cele patru fete, împreună cu inculpatul A., au plecat din Olteniţa, cu două autoturisme, dintre care unul era marca Dacia, de culoare roşie. Martora a precizat că ştie acest lucru, pentru că, personal, le-a însoţit pe fete, din Budeşti până în Olteniţa, plecarea având loc din faţa porţii unei anume „x”, de pe Strada x, unde aceasta avea un cuptor de covrigi (Tribunalul a remarcat că aceste detalii concordă cu cele furnizate de martora I.). La plecare, martora le-a spus fetelor că, dacă au probleme în Spania cu inculpatul A., să ceară ajutorul poliţiei locale şi să revină în ţară. La data de 21 iunie 2002, fiica martorei a reuşit să iasă din ţară, iar ulterior i-a comunicat mamei sale, telefonic, că ea şi celelalte fete au ajuns în Spania, unde inculpatul A. a avut un comportament dubios, le-a ameninţat cu moartea şi le-a obligat să se prostitueze, menţionându-i şi că, pe una din fete, ar fi vândut-o unui alt individ. În cele din urmă, fiica martorei ar fi fugit cu un italian, cu care, la momentul audierii, trăia în concubinaj şi avea un copil. Despre numitele I. şi H., martora a precizat că are cunoştinţă că au fost vândute, dar că au reuşit să fugă şi să revină în ţară. Audiată şi de procuror, martora F.F.F.F. şi-a menţinut această declaraţie, sub aspectul elementelor esenţiale pentru cauză. Martora a adăugat faptul că a fost chemată, pentru a discuta despre eventuala plecare la muncă în Spania a fiicei şi a nepoatei sale, de către o verişoară a sa, pe nume K.K.K.K.K., iar cel cu care urma să discute era un nepot al soţului acelei verişoare. De asemenea, martora a oferit detalii referitoare la starea psihică, de puternică tulburare, sub imperiul căreia se afla fiica sa, atunci când a sunat-o din Spania: plângea în hohote, încât, inițial, nici nu a reuşit să înţeleagă ce anume spunea; i-a spus că a ajuns în oraşul Alicante şi nu putea să creadă ce i se întâmpla. Unele neconcordanţe au existat în privinţa eliberării paşapoartelor, martora menţionând că şi-ar fi însoţit fiica la instituţia responsabilă cu emiterea acestora şi că ar fi achitat taxele, neştiind însă în ce mod a obţinut paşaportul I. şi, în plus, nu a mai făcut nicio referire la H. şi J. Martora l-a recunoscut, din planşa fotografică, pe inculpatul A. ca fiind cel care a racolat-o şi a transportat-o pe fiica sa în Spania, unde aceasta a fost obligată să se prostitueze (filele 395-399, vol. IV d.u.p.).

Martora E.E.E.E., mama persoanei vătămate I., a relatat că, a doua zi după plecarea fiicei sale, împreună cu G., în Spania, a avut o discuţie cu martora F.F.F.F., care i-a spus să stea liniştită, deoarece ea le-a condus pe fete la numitul A. din Olteniţa, care a asigurat-o că totul va fi bine. După aproximativ două săptămâni, a primit însă un telefon de la fiica sa, care se afla în Spania şi plângea, aceasta spunându-i că era într-o situaţie dificilă şi că ar fi vrut să plece, dar nu avea bani. După aproximativ o lună, martora a primit un nou telefon de la fiica sa, care i-a spus că a reuşit să se mute din acel loc şi că, la acel moment, era bine. După acest telefon, martora a început să primească, în mod regulat, alte telefoane, de la fiica sa, care o asigura că era bine, fapt confirmat şi după 1 an, când aceasta a revenit acasă. Deşi nu a menţionat că ar fi participat la vreo întâlnire cu inculpatul A., martora l-a recunoscut, din fotografie, pe acesta, ca fiind bărbatul care a recrutat-o şi a transportat-o pe fiica sa în Spania (filele 413-417, vol. IV, d.u.p.).

Fiind audiată în cursul judecăţii, martora F.F.F.F. a relatat aspecte esenţiale pentru situaţia de fapt, a revenit asupra unora dintre precizările anterioare şi a furnizat detalii suplimentare. Astfel, martora a precizat că, pe inculpatul A., căruia ştia că i se spunea A., l-a cunoscut acasă la o verişoară a sa, K.K.K.K.K., căsătorită cu un unchi al inculpatului respectiv. Acesta din urmă a spus că dorea să găsească fete care să muncească în Spania, la un camping. Martora a menţionat discuţia care a avut loc cu ocazia respectivă, când fiica ei şi-a manifestat opoziţia la a se prostitua, iar inculpatul i-a dat asigurări că nu va păţi nimic. Martora a precizat că i-a dat fiicei sale bani de pachet pentru drum şi de paşaport, dar nu şi pentru transport, aceşti bani fiind puşi la dispoziţie de inculpat, care a menţionat că îi vor fi restituiţi de fiica martorei, după ce aceasta va primi primul salariu. Martora nu a însoţit-o pe fiica sa, cu ocazia demersurilor făcute pentru eliberarea paşaportului şi nu ştie dacă inculpatul a făcut acest lucru şi dacă a suportat contravaloarea obţinerii acelui document. Deşi martora s-a referit la patru fete, care au plecat cu inculpatul, a menţionat că nu îi sunt cunoscute numele de H. şi J.. Martora a reiterat că a dus-o pe fiica sa şi pe E.E.E. în Olteniţa, acasă la o anume „x.”, mătuşa inculpatului A., unde fetele s-au urcat într-un autoturism marca Dacia, de culoare roşie. În seara când a ajuns în Spania, fiica sa a sunat-o şi abia reuşea să vorbească, din cauza lacrimilor, afirmând că inculpatul a dus-o într-un club şi i-a spus că trebuia să se prostitueze, pentru a face rost de bani. De asemenea, fiica sa i-a spus că inculpatul avea un şef, un bărbat din Călăraşi, al cărui nume nu îl cunoştea însă. Citindu-i-se declaraţia iniţială, martora a precizat că fiica sa a fost vândută unui alt individ, fiind vorba despre bărbatul din Călăraşi. Spunându-i-se porecla de „y.”, martora a răspuns că nu îi era cunoscută, dar, în momentul când Tribunalul a întrebat-o dacă numele de „x.” îi era cunoscut, aceasta a precizat că acela era numele bărbatului din Călăraşi, căruia i-a fost vândută fiica sa. Aceasta din urmă a reuşit să fugă din a doua seară, când i-a explicat situaţia ei unui client italian, nemaiajungând să întreţină raporturi sexuale. Martora a mai precizat că primul apel telefonic a fost efectuat de fiica sa şi de E.E.E.E., împreună. Acestea au sunat pe numărul de telefon al unei vecine, care le-a chemat să vorbească cu ele pe mamele amândurora.

În schimb, declaraţia martorei E.E.E.E. din cursul judecăţii, formulată la termenul din data de 26 februarie 2010, prezintă deosebiri importante în raport cu cea din faza de urmărire penală, aceasta pretinzând chiar că nu îşi amintea foarte bine împrejurările plecării în Spania a fiicei sale, întrucât, în perioada respectivă, avea probleme cu unul dintre băieţi. Tribunalul a înlăturat, ca nesinceră, această declaraţie, convingerea creată instanţei de către martoră, prin răspunsurile oferite, dar şi nonverbal, fiind că aceasta a evitat să furnizeze informaţii cunoscute, care ar fi putut fundamenta tragerea la răspundere penală a cuiva.

În privinţa inculpatului A., Tribunalul a pus în discuţie, la termenul din data de 29 iunie 2013, schimbarea încadrării juridice menţionate în actul de sesizare, în două modalităţi alternative, şi anume: o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P. (cu privire la G., H., I. şi J.) şi o infracţiune prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod (într-o primă variantă) şi respectiv patru infracţiuni prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P. şi o infracţiune prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod (într-o a doua variantă).

Inculpatul a învederat, în mod repetat, că nu înţelege să propună schimbări de încadrare juridică.

Tribunalul, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice în prima variantă dintre cele puse în discuţie.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, în forma concretă reţinută în sarcina inculpatului (prin înşelăciune, de două sau mai multe persoane împreună), Tribunalul a constatat că, de la momentul săvârşirii faptelor şi până la data pronunţării sentinţei, nu a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii, de angajare a răspunderii penale sau sub aspectul pedepsei principale, în tot acest interval infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 fiind pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Prin urmare, nu se poate reţine că una dintre formele succesive ale legii ar fi mai favorabilă inculpatului, astfel că nu se justifică reţinerea, în încadrarea juridică, a dispoziţiilor art. 13 din V.C.P. De asemenea, fiind vorba despre un trafic de persoane, comis asupra mai multor subiecţi pasivi (patru), în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, se impune reţinerea unei infracţiuni unice, în formă continuată, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă, într-un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 49/2007 (obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti).

Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat permite a se reţine, mai presus de orice îndoială, că inculpatul A. le-a recrutat pe cele patru persoane vătămate, le-a însoţit pe perioada deplasării în Spania, achitând preţul călătoriei, cel puţin în cazul a trei dintre acestea (H., G. şi I.), cu bani puşi la dispoziţie de coinculpatul F., iar, în Spania, le-a transferat altor persoane, în vederea exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, activitate infracţională care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. În încadrarea juridică, au fost reţinute şi dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., întrucât infracţiunea ce face obiectul judecăţii a fost săvârşită ulterior liberării condiţionate a inculpatului din executarea pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334/1999 a Judecătoriei Călăraşi (rămasă definitivă, la data de 21 martie 2000, prin Decizia penală nr. 426/2000 a Curţii de Apel Bucureşti), dar înainte de considerarea ca executată, la data de 09 ianuarie 2003, a pedepsei respective.

La individualizarea pedepsei principale, stabilită la 10 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea infracţiunii, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea acesteia, inculpatul a periclitat libertatea persoanelor vătămate, a adus nişte femei, care nu îşi doreau decât să obţină în mod cinstit venituri cu ajutorul cărora să îşi amelioreze situaţia financiară dificilă, în situaţia umilitoare de a întreţine raporturi sexuale, contra cost, acceptând ca sănătatea fizică şi psihică, precum şi evoluţia acestora să fie ameninţate. Inculpatul a fost suficient de abil încât să le insufle persoanelor vătămate încrederea necesară pentru a-l însoţi într-o ţară străină, în care nu aveau experienţa şi mijloacele financiare de a se descurca. Acesta a exploatat, cu cinism, apartenenţa sa la familia extinsă a persoanei vătămate G. (mama acesteia era verişoară cu numita K.K.K.K.K., al cărei soţ este unchiul inculpatului), tocmai pentru a crea sentimentul că nu ar putea să întreprindă nimic prin care, în mod voit, să le expună vreunui pericol pe cele patru tinere. De asemenea, a avut în vedere antecedentele penale, constatând că inculpatul a comis noua infracţiune înainte de considerarea ca executată a unei pedepse privative de libertate din executarea căreia fusese liberat condiţionat, asumându-şi riscul revocării acelui beneficiu, ceea ce probează perseverenţa lui infracţională, eşecul pedepsei anterioare de a-şi fi îndeplinit, în privinţa sa, rolul educativ, precum şi determinarea cu care a acţionat. Totodată, a avut vedere şi atitudinea procesuală a inculpatului, profund şi constant nesinceră, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, dar şi participarea acestuia la proces. Astfel, Tribunalul a constatat că, din zecile de termene acordate în cauză după data de 30 aprilie 2007, când inculpatul a fost pus în libertate, prin revocarea măsurii arestării preventive luate în faza de urmărire penală, acesta a absentat doar la două termene de judecată, pentru care a prezentat, însă, adeverinţă medicală. Conştiinciozitatea cu care inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunalul să reţină, în favoarea sa, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. Întrucât, în privinţa acestuia, au fost reţinute şi două cauze de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii şi starea de recidivă postcondamnatorie), Tribunalul nu a coborât însă pedeapsa principală sub minimul special, apreciind că gravitatea infracţiunii, atitudinea procesuală nesinceră şi perseverenţa infracţională ale inculpatului impun aplicarea unei astfel de pedepse la nivelul mediului limitelor speciale.

În temeiul art. 61 din V.C.P., Tribunalul a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei principale anterioare şi a contopit pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză cu restul rămas neexecutat din pedeapsa respectivă, de 296 zile închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare (apreciat necesar pentru a reflecta, în mod corespunzător, periculozitatea sa şi perseverenţa lui infracţională), în final acesta urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 4 luni închisoare.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, având în vedere natura infracţiunii pentru care l-a condamnat pe inculpat şi faptul că o persoană care este capabilă să accepte că va produce degradarea fizică şi psihică a unor alte persoane şi compromiterea şanselor acestora de integrare în societate nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator şi, de asemenea, raportându-se la jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

În temeiul art. 39 alin. (1) rap. la art. 35 din V.C.P., Tribunalul a dispus ca pedeapsa complementară astfel stabilită să fie executată pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a constatat, mai întâi, că se impune înlăturarea, din încadrarea juridică, a dispoziţiilor art. 13 din V.C.P., cu motivarea că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile grupului infracţional organizat, reglementat de Legea nr. 39/2003, pentru ca incidenţa normei de incriminare din art. 323 din V.C.P. să fie posibilă doar ca efect al principiului aplicării legii penale mai favorabile.

În continuare, Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii respective, motiv pentru care a pronunţat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P. În acest sens, Tribunalul a considerat că, deşi probatoriul cauzei a confirmat faptul că, în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul A., s-a implicat şi coinculpatul F., ceea ce a permis reţinerea, în încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de persoane, a dispoziţiilor alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, iar una dintre persoanele traficate a menţionat colaborarea acestuia şi cu numitul H.H.H.H.H. (zis „x.”), legat de traficarea celor patru tinere, împrejurarea că inculpatul respectiv a acţionat, în modalitatea prevăzută de legea specială, într-o singură ocazie şi nu există dovezi care să prefigureze o colaborare de durată a acestuia cu ceilalţi doi indivizi nu permit a se reţine că el a făcut parte dintr-o asociere, în accepţiunea art. 323 din V.C.P., având drept scop comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi că, prin urmare, inculpatul, împreună cu cel puţin încă o altă persoană, ar fi luat decizia de a se asocia şi de a acţiona, conform unui plan, cu roluri prestabilite pentru fiecare dintre membrii asocierii, în sensul comiterii unei astfel de infracţiuni sau a unei alte infracţiuni.

În temeiul art. 88 din V.C.P., Tribunalul a dedus, din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 30 aprilie 2007. În acest sens, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 15 decembrie 2005 (fila 205, vol. VII, d.u.p.) şi a fost arestat preventiv la data de 16 decembrie 2005, în baza încheierii pronunţate în Dosarul nr. x/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, măsura respectivă fiind revocată, în cursul judecăţii, prin încheierea din data de 20 aprilie 2007, care a rămas definitivă, în urma respingerii recursului Parchetului, prin Decizia nr. 660/R din data de 30 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (fila 278, vol. II, d.f.).

Cu privire la inculpatul D., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a dispus pentru faptele de a prelua pe victimele P., S., R.R., T. (minoră) şi R., tinere ce fuseseră racolate anterior de către alţi inculpaţi, sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în străinătate, a le exploata, din punct de vedere sexual, prin obligarea lor la practicarea prostituţiei şi a obţine foloase materiale de pe urma acestora, precum şi pentru fapta de a se asocia cu alte persoane, în vederea racolării de tinere ce erau obligate ulterior să practice prostituţia, beneficiind de pe urma acestei activităţi de foloase materiale.

1. În ceea ce o priveşte pe persoana vătămată R.R., Tribunalul a constatat că probatoriul administrat nu permite a se reţine implicarea inculpatului D. în traficarea acesteia.

Astfel, la data de 15 octombrie 2004, a fost formulată de către persoana vătămată R.R. o plângere penală, prin care aceasta a reclamat faptul că, în cursul anului 2002, a fost racolată, găzduită, transportată şi exploatată sexual, în Spania, după care a fost vândută inculpatului D., din Călăraşi, care, la rândul său, ar fi exploatat-o în Spania o perioadă mare de timp, prin intermediul lui H.H.H.H.H., zis „x.” (fila 345, vol. IV d.u.p.).

În declaraţia dată în faţa procurorului la data de 13 iulie 2005 (filele 342-344, vol. IV, d.u.p.), persoana vătămată a învederat că a cunoscut-o pe numita L.L.L.L.L., înainte să plece din România, ceea ce s-a întâmplat în luna mai a anului 2002, pentru că stătea cu aceasta în cartier. Acea persoană i-a povestit că a fost „la turci” şi s-a prostituat. Persoana vătămată a început să o însoţească, iar, într-una din zile, a fost dusă de aceasta acasă la numitul „x.”, despre care nu ştia dacă era sau nu rudă cu numita L.L.L.L.L.. La un moment dat, persoana vătămată a constatat că nu mai reuşea să scape de numita L.L.L.L.L., întrucât venea şi o lua de acasă şi nu mai putea să facă nicio mişcare fără ea. Deşi a aflat cu ce se ocupa aceasta, nu a anunţat organele de poliţie, pentru a scăpa de ea. La un moment dat, în timp ce se afla acasă la „x.”, a venit o persoană, pe nume „y.”, care a cumpărat-o de la „x.”, cu suma de 200 dolari, apoi a luat-o la ea acasă. A doua zi, persoana vătămată a reuşit să fugă, dar fratele lui „y.” şi un anume „x.” au venit la ea acasă şi au luat-o forţat, ducând-o din nou acasă la „y.” Despre aceasta din urmă, persoana vătămată a înţeles că se numeşte M.M.M.M.M. Aceasta i-a spus că îi va face paşaport să plece în Spania, unde urma să se prostitueze, argumentându-i că a cheltuit bani cu ea şi spunându-i că nu are de ce să fugă. Persoana vătămată a plecat, de frică, în Spania, fiind de acord cu cele decise de M.M.M.M.M., care s-a ocupat de achitarea taxelor pentru obţinerea paşaportului şi chiar i-a completat cererea pentru eliberarea acelui document. Persoana vătămată s-a prezentat doar pentru efectuarea fotografiei, paşaportul fiind ridicat de un avocat pe nume „x.”, fără a cunoaşte cine a semnat în locul ei la ridicarea paşaportului. În aceeaşi seară, numita M.M.M.M.M. a organizat plecarea persoanei vătămate în Spania. Astfel, persoana vătămată a plecat, cu un taxi, la Cluj, fiind însoţită de M.M.M.M.M. De la Cluj, cele două au plecat, cu un autocar, până la graniţă, însă însoţitoarea persoanei vătămate nu a ieşit din ţară, ci i-a dat paşaportul acesteia şoferului, căruia i-a spus să aibă grijă de ea până la destinaţie, care a fost oraşul Madrid. Acolo, persoana vătămată a fost aşteptată de un bărbat, pe care M.M.M.M.M. i-l arătase anterior într-o fotografie, spunându-i că era soţul său. Ulterior, a auzit că, pe acel bărbat, îl chema „N.N.N.N.N.” Respectivul era însoţit de un bărbat, care îşi spunea F. şi despre care a aflat ulterior că era „x.”, despre care aflase că exploata mai multe fete din Călăraşi, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Persoana vătămată a precizat că nu cunoaşte dacă „x.” i-a dat o sumă de bani lui „N.N.N.N.N.” pentru ea, dar a luat-o şi a dus-o la un sexy-club, unde a obligat-o să se prostitueze pentru el, timp de două zile. Persoana vătămată nu prea a obţinut bani, întrucât nu ştia să vorbească limba spaniolă. A treia zi, „Costel B.” a venit împreună cu inculpatul D., din Călăraşi, care a obligat-o şi el să se prostitueze, persoana vătămată obţinând aproximativ 1.500 euro şi dându-i banii acestuia, la interval de două zile. Apoi, inculpatul D. a vândut-o unui marocan, al cărui nume nu l-a cunoscut, persoana vătămată rămânând la acesta aproximativ 3 zile, după care a fugit. Întrucât avea paşaportul la ea, l-a rugat pe un spaniol, care era patronul unui bar, să o ajute, iar acesta i-a procurat un bilet, pentru a călători în Italia, la Padova. Persoana vătămată s-a prostituat la Roma, pe cont propriu, până când a fost prinsă de poliţia italiană şi, pentru că trecuseră 90 de zile de la intrarea în Italia, a fost internată într-un centru, i s-a pus interdicţie pe paşaport, iar, în final, a fost trimisă în România, cu un titlu de călătorie. În momentul când a ajuns în România, autorităţile i-au reţinut paşaportul, pentru că avea interdicţie.

Declaraţia dată de persoana vătămată în faţa procurorului corespunde, sub aspectele esenţiale, cu declaraţia dată de aceasta în faţa organelor de poliţie, la data de 14 octombrie 2004, când a furnizat însă mai multe detalii ale celor întâmplate. Spre exemplu, a menţionat că, în momentul în care numita „L.L.L.L.L.” i-a povestit că s-a prostituat în Turcia, obţinând mulţi bani în acest fel şi i-a menţionat că avea o cunoştinţă care le putea ajuta pe amândouă să meargă să se prostitueze în străinătate, reacţia sa a fost de a refuza acea propunere. Persoana vătămată a prezentat, mai în detaliu, şi împrejurările în care a ajuns să fie cumpărată de numita M.M.M.M.M. de la numitul „x.” Astfel, a mers la acesta din urmă, în vizită, împreună cu L.L.L.L.L., care a avut, cu acea ocazie, unele discuţii cu „x.”, într-o altă încăpere decât cea în care se afla persoana vătămată, după care, la un moment dat, L.L.L.L.L. a plecat, sub pretextul de a cumpăra ţigări, dar nu a mai revenit. În momentul în care persoana vătămată a afirmat şi ea că vrea să plece, „x.” i-a spus că nu avea cum să facă acest lucru, pentru că a cumpărat-o de la L.L.L.L.L., cu suma de 300 de dolari. După ce persoana vătămată s-a prostituat, în folosul lui „x.”, timp de câteva zile, acesta, în prezenţa ei, a vândut-o lui M.M.M.M.M., cu suma de 400 de dolari. Acea persoană a luat-o la ea acasă şi i-a spus să stea liniştită, că a scăpat de „x.” şi nu va mai fi pusă în situaţia de a se prostitua în ţară, urmând să se prostitueze în Spania, unde o să obţină bani, pe care să îi trimită familiei din România. Tribunalul a remarcat diferenţe între această primă declaraţie şi declaraţia ulterioară, dată în faţa procurorului, legate de împrejurările în care persoana vătămată a ajuns în Italia. Astfel, dacă în faţa procurorului persoana vătămată a susţinut că a fost vândută de inculpatul D. unui albanez, de la care ar fi fugit, ajungând apoi, pe cont propriu, în Italia, unde s-a prostituat, tot pe cont propriu, iniţial, aceasta declarase că, întrucât inculpatul D. a trebuit să plece în România, a dus-o în Italia, la un văr de-al său, spunându-i că nu o va lăsa singură, ci îi va mai trimite alte două fete. Persoana vătămată s-ar fi prostituat pentru o perioadă de timp, după care şi-a strâns bani şi a fugit, cu un albanez, la Roma, unde s-a prostituat, pe cont propriu.

Susţinerile persoanei vătămate, în privinţa împrejurărilor în care a ajuns să se prostitueze pentru „x.” au fost confirmate prin declaraţia dată în faţa organelor de poliţie de numita L.L.L.L.L., chiar dacă au existat o serie de diferenţe, cum ar fi aceea că discuţia referitoare la vânzarea persoanei vătămate a fost purtată de O.O.O.O.O. nu cu „x.”, ci cu concubina acestuia, pe nume „x.”, care i-a promis, pentru a i-o lăsa pe persoana vătămată, suma de 500.000 lei vechi, pe care nu ar mai fi primit-o în cele din urmă, „x.” pretextând că, deşi a fost dusă pentru a se prostitua, persoana vătămată nu a fost dorită de nimeni şi, în consecinţă, nu a obţinut bani. L.L.L.L.L. nu a relatat însă ce s-a întâmplat cu persoana vătămată după rămânerea acesteia la numita „x.”, susţinând că nu a mai cunoscut ce s-a întâmplat cu ea. În faţa procurorului, L.L.L.L.L. a prezentat lucrurile în mod diferit, negând existenţa unei înţelegeri între ea şi numita „x.” sau numitul „x.”, esenţial fiind însă că, nici cu această ocazie, nu a relatat aspecte care să intereseze prezenta cauză, faţă de limitele sesizării instanţei, şi anume dacă persoana vătămată a ajuns să se prostitueze în străinătate, în interesul inculpatului D.

De asemenea, nerelevantă sub acest aspect a fost apreciată de Tribunal şi declaraţia martorului P.P.P.P.P. (filele 340-341, vol. IV, d.u.p.), care a confirmat faptul relatat de persoana vătămată, de luare a sa cu forţa de la domiciliu, cu diferenţa că acesta a pretins că acel incident ar fi avut loc în anul 2004, în condiţiile în care persoana vătămată şi L.L.L.L.L. au relatat fapte petrecute în anul 2002. Tribunalul a acceptat această din urmă versiune, în condiţiile în care, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (fila 12, vol. VI, d.u.p.), persoana vătămată a ieşit din ţară la data de 09 mai 2002.

Tribunalul a constatat că persoana vătămată a fost audiată şi în cursul judecăţii, la termenul din data de 24 iunie 2011, ocazie cu care a făcut, în continuare, referiri la exploatarea sa de către inculpatul D., prin obligarea la practicarea prostituţiei, fiind sesizate însă o serie de diferenţe faţă de cele declarate de ea în faţa organelor de urmărire penală, versiunea prezentată fiind mai apropiată de cea declarată în faţa organului de poliţie, decât de cea expusă în faţa procurorului. Tribunalul a apreciat că esenţial pentru cauză este faptul că, indiferent dacă una dintre versiunile prezentate de-a lungul timpului de către persoana vătămată ar fi conformă cu realitatea, aceasta nu poate conduce la reţinerea, în sarcina inculpatului D., a faptei care o priveşte, întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, astfel cum impune art. 75 din V.C.P.P. Astfel, inculpatul D. a negat, în mod constant, comiterea acestei fapte şi nu există un alt mijloc de probă care să ateste faptul că acesta ar fi exploatat-o pe persoana vătămată, prin obligare la practicarea prostituţiei, faptul recunoaşterii sale, în sala de şedinţă, de către persoana respectivă fiind apreciat a nu fi suficient în acest sens.

2. În ceea ce le priveşte pe persoanele vătămate P., S., T. (minoră) şi R., Tribunalul a constatat că este dovedită implicarea inculpatului în traficarea acestora.

Ca prim aspect, Tribunalul a reţinut că, potrivit procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 328-340, vol. VI, d.u.p.), coinculpatul O., de la care inculpatul D. le-a preluat pe cele patru tinere (astfel cum se va arăta ulterior), a ieşit din ţară la data de 16 mai 2003, cu un microbuz în care se aflau şi persoanele vătămate R., T. (la acel moment, în vârstă de 16 ani), P. şi S. Conform aceluiaşi proces-verbal, coinculpatul respectiv a revenit în ţară la data de 27 mai 2003. Tot potrivit unor procese-verbale întocmite de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, R. a revenit în ţară la data de 11 decembrie 2003 (filele 47-48, vol. VI, d.u.p.), T. a revenit în ţară la data de 14 august 2003, folosindu-se de un titlu de călătorie (filele 79-81, vol. VI, d.u.p.), P. a revenit în ţară la data de 19 ianuarie 2004, folosindu-se şi ea de un titlu de călătorie (filele 202-203, vol. VI, d.u.p.), iar S. a revenit în ţară la data de 19 ianuarie 2004, folosindu-se, la rândul său, de un titlu de călătorie (fila 223, vol. VI, d.u.p.).

Paşaportul, emis pe numele persoanei vătămate minore T. de Serviciul pentru Evidența Persoanei Călăraşi la data de 19 aprilie 2003, cu care aceasta s-a legitimat la ieşirea din ţară, care a avut loc la data de 16 mai 2003, a fost falsificat ulterior, prima pagină fiind înlocuită cu o pagină plastifiată, de tip vechi, care, la rândul ei, a fost scanată-copiată şi prelucrată printr-un program de operare calculator, astfel cum rezultă din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 2005 (filele 35-44, vol. III, d.u.p.). Din concluziile aceluiaşi raport, a rezultat că paşaportul respectiv prezenta urme de dezlipire - relipire a coperţii cartonate şi a fost recusut cu un fir de aţă de culoare albă. Faptul că această falsificare a avut loc ulterior părăsirii teritoriului ţării a rezultat din împrejurarea că, dacă în procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (fila 79, vol. VI, d.u.p.) data naşterii persoanei vătămate a fost menţionată corect, 19 noiembrie 1986, în conţinutul paşaportului falsificat anul naşterii acesteia apare ca fiind 1984, suficient cât, în anul 2003, persoana vătămată să pară, contrar realităţii, majoră. La dosar, a fost depus şi titlul de călătorie nr. 1053, emis pe numele persoanei vătămate de către Consulatul General al României din Barcelona în data de 10 iulie 2003, la cererea Centrului de protejare a minorilor din Alicante (fila 286, vol. IX, d.u.p.).

Persoana vătămată P. a dat mai multe declaraţii în faţa organelor de urmărire penală, două dintre acestea în faţa procurorului. Astfel, într-una din acele declaraţii (filele 3-7, vol. V, d.u.p.), persoana vătămată a arătat că, în cursul anului 2002, la o dată pe care nu a putut-o preciza, s-a deplasat la Călăraşi, cu un taxi condus de coinculpatul O., din acea localitate, cu care a rămas prietenă, trăind împreună aproximativ şapte luni. Coinculpatul O. i-a spus, în acea perioadă, că era căsătorit şi avea un băieţel, dar că relaţia cu soţia sa era deteriorată şi intenţiona să se despartă de ea şi să se recăsătorească cu persoana vătămată, lucru cu care aceasta a fost de acord, pentru că se îndrăgostise de el. Acelaşi coinculpat i-a propus să meargă împreună în străinătate, pentru a munci, spunându-i că, după ce vor face rost de bani, se vor căsători şi îşi vor cumpăra o casă. Între timp, coinculpatul s-a angajat la o firmă de transport internaţional de persoane, care făcea regulat curse în Italia. În acest context, coinculpatul i-a propus să meargă şi ea în Italia, unde să lucreze, pentru a face rost de bani. În cursul lunii ianuarie 2003, ajutată de coinculpatul O., persoana vătămată şi-a obţinut paşaport, contravaloarea acelui document fiind achitată de acesta, ca şi contravaloarea deplasării în Italia, chiar dacă însuşi coinculpatul a fost conducătorul auto. În Italia, coinculpatul a cazat-o pe persoana vătămată în Verona, la o cunoştinţă a sa, „Marinela”, care era din Constanţa şi pe care el o cunoscuse în ţară, pentru că o transportase cu taxiul. Persoana vătămată a locuit la acea persoană timp de 3 săptămâni, fără a-şi găsi însă în perioada respectivă un loc de muncă, motiv pentru care s-a hotărât să se întoarcă în ţară, de acord fiind şi coinculpatul. După revenirea în ţară, timp de două luni, coinculpatul a insistat să meargă împreună în Spania, pentru a găsi de lucru şi, astfel, pentru a strânge banii cu care să îşi cumpere un apartament, astfel încât să se poată căsători. În cursul lunii mai 2003, numita T., care era prietenă cu persoana vătămată, auzind că aceasta urma să plece în Spania, a spus că vrea să meargă şi ea în acea ţară, la sora ei mai mare, care era căsătorită acolo. Coinculpatul i-a spus numitei T. că, dacă dorea să meargă în Spania, el o putea ajuta cu banii de drum şi să îşi obţină paşaportul, ceea ce s-a şi întâmplat. După ce i-a obţinut paşaportul numitei T., coinculpatul a venit într-o zi, cu un autoturism de culoare albă, le-a luat pe ambele fete şi le-a dus la Călăraşi, de unde a mai luat o femeie, pe care persoana vătămată nu o cunoştea la acel moment, aflând ulterior că se numea L.L.L.L.L. şi era din com. Modelu. Coinculpatul O. a afirmat despre acea femeie că i-a rezervat şi ei loc la autocarul pentru Spania, fără a da alte explicaţii. Cu taxiul respectiv, s-au deplasat mai întâi la Feteşti, de unde au luat toţi patru un microbuz, până la Braşov, biletele fiind achitate, atât pentru persoana vătămată, cât şi pentru celelalte două fete, de către coinculpat. De la Braşov, au luat un alt microbuz, cu care au călătorit împreună până în Spania, contravaloarea călătoriei fiind suportată, pentru toate cele trei fete, de acelaşi coinculpat. Acesta le-a învăţat ca, la vamă, să spună că se deplasau în Spania, pentru o perioadă limitată, în scop turistic, la rude, însă ele nu au fost nevoite să declare la vamă scopul călătoriei. Tot coinculpatul este cel care le-a dat celor trei fete câte o sumă de 400 de dolari, pentru a o prezenta la frontieră, după trecerea graniţei cerându-le însă să îi restituie acele sume de bani. Pe drum, coinculpatul le-a spus că banii pentru paşapoarte şi pentru călătorie îi aparţin unui prieten al său, pe nume D., care îi aştepta în Spania, atenţionându-le că trebuie să restituie acestuia banii respectivi, după ajungerea în acea ţară. Când au ajuns la destinaţie, au fost, într-adevăr, aşteptaţi de inculpatul D. şi conduşi de acesta la un hotel, cu privire la al cărui amplasament persoana vătămată a menţionat că nu poate da detalii. În momentul când au ajuns în Spania, coinculpatul O. le-a spus că cel mai bine ar fi să meargă într-un club, să se prostitueze, pentru că se câştiga bine, iar, când vor reveni în ţară, vor putea să facă ceva. De teamă şi pentru că nu avea o altă opţiune, persoana vătămată a acceptat cele propuse de coinculpat. Drept urmare, pe ea şi pe L.L.L.L.L. le-a luat o fată de încredere a inculpatului D., care le-a dus la un club unde să se prostitueze, persoanei vătămate recomandându-i-se să se prezinte cu apelativul „x”. Pe T. au oprit-o cei doi inculpaţi, întrucât, fiind minoră, nu puteau să o bage într-un club, rămânând să îi facă un alt paşaport. Inculpatul D. le-a spus că, mai întâi, trebuiau să îi achite datoria de 800 de euro, după care, sumele pe care le obţineau urmau să fie împărţite pe jumătate. Persoana vătămată a menţionat că nu cunoaşte dacă coinculpatul O. le-a vândut inculpatului D., dar că, după trei săptămâni, cel dintâi a plecat în ţară, deşi îi promisese că se va angaja şi el în Spania, să câştige bani şi insistase foarte mult ca ea să accepte să se prostitueze. Persoana vătămată a menţionat că s-a prostituat, în acelaşi club cu L.L.L.L.L., timp de trei săptămâni, după care cele două fete au fost despărţite, ea nemaiştiind ce s-a întâmplat cu cealaltă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ceea ce o priveşte pe T., însă, despre aceasta, persoana vătămată a aflat că a fost la un moment dat prinsă de către poliţia spaniolă şi trimisă în ţară. Timp de opt luni, persoana vătămată s-a prostituat în Spania, în cluburi ale căror denumiri nu şi-a amintit, unde a fost obligată să practice prostituţie de către fetele de încredere ale inculpatului D., încasând, lunar, de la clienţi, sume de aproximativ 3.000-3.500 de euro. Săptămânal, persoana vătămată le dădea fetelor de încredere ale inculpatului D. sumele de bani încasate, iar, la sfârşitul lunii, primea telefon de la acesta, care îi spunea să meargă personal la bancă şi să trimită familiei sume de 700-800 de euro. La sfârşitul lunii februarie 2004, persoana vătămată a vorbit personal la telefon cu inculpatul D., căruia i-a spus că vrea să revină în ţară, lucru cu care acesta a fost de acord, fără să insiste ca ea să rămână. De la început, cei doi inculpaţi le-au instruit ca, dacă erau depistate de poliţie, să spună că erau singure şi nu erau protejate de nimeni.

În declaraţia dată în faţa procurorului la data de 31 august 2004, persoana vătămată a prezentat diferit anumite aspecte. Astfel, dacă iniţial precizase că iniţiativa de a o însoţi în Spania aparţinuse numitei T., care ar fi auzit-o că urma să plece în acea ţară, în noua declaraţie persoana vătămată a susţinut că, în realitate, coinculpatul O. este cel care i-a cerut să îi spună prietenei sale, pe care o cunoscuse prin intermediul ei, că o poate ajuta să plece în Spania, la lucru. Persoana vătămată a declarat că, înainte cu o săptămână de plecarea în Spania, coinculpatul le-a spus ambelor fete că vor merge în Spania, pentru a se prostitua, întrucât, din activitate, vor câştiga mulţi bani. Iniţial, cele două fete nu au fost de acord, dar, la insistenţele coinculpatului, au acceptat. Persoana vătămată a menţionat, cu ocazia aceleiaşi declaraţii, şi numele de familie al celei de-a treia fete, care le-a însoţit în Spania, şi anume R.. Persoana vătămată a precizat că, la clubul unde ea şi L.L.L.L.L. au fost duse prima dată, nu au stat decât o noapte, necâştigând bani, după care aceeaşi femeie de încredere a inculpatului D. le-a dus la un alt club, din Barcelona, cu denumirea x. Persoana vătămată a pretins, în noua declaraţie, că nu cunoaşte de ce numita T. a rămas la hotel cu coinculpatul O.. De asemenea, diferit de prima declaraţie, a pretins că, în clubul x., s-a prostituat împreună cu L.L.L.L.L., timp de 8 luni şi că, la un moment dat, şi T. a fost adusă în acel club, de către o altă fată a inculpatului D. şi s-a prostituat acolo timp de o săptămână. Apoi a aflat că aceasta din urmă va pleca într-un alt club, pentru că nu strângea suficienţi bani. Potrivit persoanei vătămate, banii erau strânşi de fata care le supraveghea şi despre care cunoştea că îi dădea acei bani inculpatului D. Întrucât dorea să revină în ţară, ea i-a spus acest lucru fetei respective, care i-a replicat însă că trebuia să mai stea acolo o lună sau două. Fata care o supraveghea mergea o dată pe lună la bancă şi trimitea bani familiei persoanei vătămate, respectiv câte 200-300 de euro din banii câştigaţi de aceasta. Imediat, persoana vătămată trebuia să o sune pe mama ei în ţară şi să îi comunice numărul contului, dar, pe parcursul convorbirii, era prezentă şi fata respectivă, astfel că ea nu putea comunica nimic altceva.

Persoana vătămată a dat o nouă declaraţie în faţa procurorului la data de 24 ianuarie 2005, unele aspecte menţionate fiind diferite de cele precizate anterior. Astfel, persoana vătămată a pretins că discuţia în cadrul căreia coinculpatul O. a vorbit despre practicarea prostituţiei în Spania s-a purtat nu doar cu ea şi cu T., ci şi cu R. De asemenea, a precizat că, în Spania, împreună cu ei, a mai plecat şi o a patra fată, pe care nu o cunoştea şi despre care nu a putut da informaţii. În Spania, cea de-a patra fată a fost luată de inculpatul D. şi dusă în alt club, astfel că nu a mai întâlnit-o vreodată şi nu ştie ce i s-a întâmplat. Persoana vătămată a concluzionat că coinculpatul O. a fost cel care le-a racolat şi le-a Predat inculpatului D., care, la rândul său, le-a vândut altui proxenet român, despre a cărui identitate a menţionat că nu poate să dea amănunte. Pentru acesta din urmă, a lucrat timp de 8 luni (iniţial, declarase că, în momentul când s-a hotărât să plece în ţară, se prostitua pentru inculpatul D.). Persoana vătămată i-a recunoscut, din fotografie, pe inculpaţii O. şi D.

La rândul său, persoana vătămată T. a dat mai multe declaraţii în faţa organelor de urmărire penală, două dintre acestea în faţa procurorului. Într-o primă declaraţie, formulată în faţa unui poliţist din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră la data de 16 ianuarie 2004, persoana vătămată a precizat că, în cursul lunii mai a anului 2003, a fost contactată de coinculpatul O., iubitul prietenei sale, P., din comuna Independenţa, judeţul Călăraşi, care i-a propus să meargă în Spania, să se prostitueze, spunându-i că se câştigau bani frumoşi (Tribunalul a observat că această declaraţie concordă cu declaraţia numitei P., în care cea din urmă a menţionat că nu persoana vătămată T. a avut iniţiativa de a merge în Spania, realitatea fiind că i s-a propus să meargă acolo). Persoana vătămată a acceptat, din cauza situaţiei financiare dificile a familiei sale, iar, după două săptămâni, a fost contactată de coinculpatul O., care i-a dat 1.000.000 de lei vechi, pentru a obţine eliberarea paşaportului. După alte două săptămâni de la depunerea actelor, a mers, împreună cu acelaşi coinculpat, să ridice paşaportul, care a rămas la acesta. Cu aceeaşi ocazie, coinculpatul i-a spus să se pregătească, pentru că, în două sau trei săptămâni, vor pleca în Spania. Într-adevăr, după trei săptămâni, persoana vătămată a plecat, împreună cu el şi cu P., cu autoturismul proprietatea coinculpatului, de culoare albă, deplasându-se până la Feteşti, iar, în aceeaşi zi, după ce au aşteptat într-un bar, împreună cu alte fete pe care nu le cunoştea, s-au urcat într-un microbuz şi au plecat la Braşov, unde s-au urcat într-un alt microbuz, cu care s-au îndreptat spre frontiera României. Coinculpatul i-a înmânat suma de 300 de dolari, cu care s-a prezentat la graniţă şi pe care i-a restituit-o acestuia după trecerea frontierei. Pe tot parcursul călătoriei, paşaportul său a rămas la coinculpat. Destinaţia călătoriei a fost localitatea Castellon, unde au fost aşteptaţi de inculpatul D. din Călăraşi, care le-a cumpărat pe persoana vătămată, dar şi pe P. şi R., din com. Modelu (pe care cea dintâi o cunoscuse cu ocazia plecării în Spania), de la coinculpatul O., persoana vătămată neputând să precizeze pentru ce sumă. Cu acea ocazie, coinculpatul O. i-a dat inculpatului D. paşapoartele celor trei fete, În continuare, P. şi R. au fost duse într-un club din localitatea Alicante, iar persoana vătămată a rămas în Castellon, fiind cazată la un hotel, iar, pentru închirierea camerei, inculpatul D. i-a dat acesteia 30 de dolari pe zi. După două zile, persoana vătămată l-a convins pe inculpatul D. să o ducă la celelalte două fete, spunându-i că nu vrea să lucreze pentru el. Inculpatul a vândut-o însă unui alt cetăţean român, contra unei sume pe care aceasta nu a cunoscut-o, dar a precizat că a fost de faţă la remiterea banilor. În momentul când a fost vândută, inculpatul D. i-a dat celui care a cumpărat-o, pe nume „Z.Z.Z.”, paşaportul acesteia. Persoana vătămată a fost dusă într-un club din localitatea Alicante, unde s-a prostituat, timp de aproximativ 10 zile, încasând câte 50-100 de euro de client, banii fiind colectaţi de fata de încredere a lui „Z.Z.Z.”, despre care persoana vătămată a precizat că i se spunea „Blonda”. La intrarea în club, persoana vătămată a primit un paşaport falsificat, având aplicată fotografia sa, din care rezulta că ar fi fost minoră. Acest paşaport fusese obţinut de „Z.Z.Z.”, persoana vătămată necunoscând detalii cu privire la modalitatea în care s-a întâmplat acest lucru. După cele 10 zile, persoana vătămată a fost dusă într-un alt club, unde a stat 2 zile, după care a fost revândută inculpatului D., pentru o sumă pe care nu a cunoscut-o, cu acea ocazie inculpatul respectiv primind şi paşaportul falsificat al acesteia. Inculpatul D. a încercat să o plaseze în mai multe cluburi, iar, în timp ce căuta un club, împreună cu o fată pe nume „x.”, pe care inculpatul i-o dăduse ca însoţitor, persoana vătămată a fost depistată de poliţia spaniolă, care a dus-o într-un centru de reţinere, unde a stat aproape două luni şi jumătate, după care a fost returnată în România.

Persoana vătămată, însoţită de mama ei, L.L.L., a depus o plângere penală, în cuprinsul căreia a reclamat implicarea inculpaţilor O. şi D. în traficarea sa pe teritoriul Spaniei, plângerea respectivă fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi în data de 11 iunie 2004 (fila 38, vol. V, d.u.p.). În cuprinsul acelei plângeri, persoana vătămată a relevat că a fost racolată de un individ, O., din Călăraşi, care a luat-o pe ea şi pe alte două tinere, P. şi R. şi le-a dus în Spania, unde au fost vândute unui alt individ din Călăraşi, pe nume D., care, la rândul său, le-a vândut altui cetăţean român, ale cărui date de identificare nu le-a cunoscut, care le-a obligat să se prostitueze, banii fiind încasaţi de către acesta. Pentru că era minoră, D. i-a făcut alte fotografii, iar cetăţeanul căruia i-a fost vândută i-a falsificat paşaportul, documentul respectiv fiind reţinut de poliţia din Alicante. Fiind audiată în prezenţa mamei sale de către organele de urmărire penală (filele 39-43, vol. V, d.u.p.), persoana vătămată a prezentat diferit anumite aspecte şi a furnizat detalii suplimentare. Astfel, persoana vătămată a menţionat că propunerea de a merge în Spania, pentru a se prostitua, i-a fost transmisă de numita P., prietena sa. Iniţial, ea s-a opus, dar, ulterior, la insistenţele prietenei sale şi ale prietenului acesteia, O., de la care persoana vătămată a precizat că venea, în realitate, acea propunere, a fost de acord, având în vedere că situaţia ei financiară era cu mult sub cea necesară pentru un trai decent. Persoana vătămată a precizat că O. i-a dat asigurări atât ei, cât şi numitei P. că le va asigura protecţie în Spania. Fără ştiinţa părinţilor săi, O. a dus-o pe persoana vătămată, care avea doar 16 ani şi jumătate, în Călăraşi, unde i-a făcut paşaport, cererea de eliberare a documentului respectiv fiind completată integral de către acesta, persoana vătămată doar semnând. Toate cheltuielile ocazionate de emiterea paşaportului au fost suportate de O. După depunerea actelor pentru obţinerea paşaportului, acesta a atenţionat-o ca nu cumva să se răzgândească sau să dispară din comună, pentru că el a plătit 1.000.000 de lei vechi, iar ei nu îi va fi deloc bine dacă se va întâmpla aşa ceva. Persoana vătămată a mai precizat, fapt ce a fost susţinut şi de numita P., că O. le-a spus că toţi banii pentru cheltuielile de transport, mâncare, cazare şi obţinerea paşapoartelor au fost trimişi de o persoană a cărei identitate nu le-a menţionat-o, care se afla în Spania şi urma să le preia şi să le cazeze la ea. În Spania, O. li l-a prezentat pe D. ca fiind cel care a trimis banii şi le-a spus că, din acel moment, se aflau la dispoziţia lui şi vor lucra pentru el. A doua zi, celelalte două fete au fost preluate de o femeie de încredere a lui D. şi duse într-un club unde să se prostitueze. Toate cele trei fete au fost vândute de D., la interval de câteva zile, aceluiaşi proxenet. Tribunalul a constatat că, din această nouă declaraţie, nu a rezultat foarte clar dacă falsificarea paşaportului a fost realizată de inculpatul D. sau de proxenetul căruia acesta i-a vându-o pe persoana vătămată, fiind cert însă faptul că falsificarea acelui document s-a realizat prin modificarea datei naşterii. În cadrul aceleiaşi declaraţii, persoana vătămată a precizat că D. i-a făcut poze, iar, în momentul în care a vândut-o celuilalt proxenet, tot cetăţean român, respectivul i-a modificat prima pagină a paşaportului, unde apar consemnate datele de stare civilă şi este aplicată fotografia. După ce persoana vătămată a fost revândută lui D., acesta a încercat să îi falsifice un alt paşaport, pentru că modificările aduse celui original erau foarte uşor de observat. Întrucât, tocmai din cauza aspectului paşaportului, persoana vătămată fusese respinsă de reprezentanţii clubului unde inculpatul D. intenţionase să o plaseze, acesta s-a hotărât să o cazeze la o prietenă a sa, până când urma să îi facă un alt paşaport, astfel încât să o poată exploata. În ziua în care a fost depistată de poliţia spaniolă, persoana vătămată se ducea la apartamentul respectiv, însoţită de o persoană de încredere a inculpatului D., pe nume „x.”, fiind legitimată de reprezentanţii poliţiei spaniole chiar în scara imobilului unde se afla acel apartament.

În declaraţia formulată în faţa procurorului la data de 31 august 2004, persoana vătămată a menţionat că informaţia că, în Spania, urma să se prostitueze i-a fost furnizată de coinculpatul O., după eliberarea paşaportului. A mai precizat că persoana care i-a făcut fotografii, pentru paşaportul pe care doreau să i-l întocmească, a fost o anume „Dana”, prietena inculpatului D. Despre coinculpatul O., persoana vătămată a menţionat că a rămas în hotelul din Castellon, unde fuseseră cazaţi după ajungerea acolo, doar cinci zile, după care a revenit în ţară. Persoana vătămată a menţionat că nu a avut posibilitatea să îşi anunţe familia aflată în România despre ce anume i se întâmpla în Spania, întrucât nu avea voie să dea telefon şi era supravegheată tot timpul.

Într-o altă declaraţie formulată în faţa procurorului la data de 24 ianuarie 2005, persoana vătămată a revenit asupra declaraţiei precedente, în ceea ce priveşte momentul când i s-a spus că, în Spania, urma să se prostitueze, rezultând că această discuţie, în cadrul căreia coinculpatul O. a afirmat că avea relaţii şi un prieten în Spania, care „avea fete la produs”, urmând ca amândoi să îi acorde protecţie, a avut loc anterior demersurilor pentru eliberarea paşaportului. De asemenea, persoana vătămată a precizat că nu a fost ameninţată de coinculpat, pentru a fi determinată să meargă în Spania, ea deplasându-se acolo de bunăvoie. Pentru prima dată, persoana vătămată a menţionat că, spre Feteşti, a mers cu ei şi o fată brunetă, al cărei nume nu îl cunoştea, dar despre care a crezut că, tot de coinculpatul O., a fost racolată. Persoana vătămată a susţinut că, la momentul abordării sale de către poliţia spaniolă, a menţionat şi faptul că se prostitua, dar a invocat împrejurarea că ar fi desfăşurat această activitate în folosul unei femei, fără a indica numele inculpatului D., întrucât acesta le ameninţase că le va da foc dacă vor declara despre el sau dacă nu obţineau, din practicarea prostituţiei, diferite sume de bani.

Persoana vătămată i-a recunoscut, din fotografie, atât pe inculpatul D., cât şi pe coinculpatul O.

În cauză a fost audiată, la data revenirii în ţară, 11 decembrie 2003, de către un organ de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi persoana vătămată R., domiciliată în com. Modelu din judeţul Călăraşi (filele 233-235, vol. IV, d.u.p.). Aceasta a menţionat că, la data de 16 mai 2003, a plecat de la domiciliu, pentru a merge la Feteşti, de unde urma să ia un autocar cu care să se deplaseze în Spania. De acasă, a fost luată, cu un taxi, de către coinculpatul O., în acel autoturism aflându-se alte două fete, pe care nu le cunoştea, apreciind însă că niciuna nu era minoră. Potrivit persoanei vătămate, coinculpatul ar fi menţionat că, pentru a o duce în Spania, trebuia să îi întocmească acte false. Din Feteşti, au luat autocarul spre Spania, iar coinculpatul le-a însoţit pe tot parcursul călătoriei şi le-a dat sume de bani, pe care să le prezinte la trecerea graniţei, luându-le înapoi după trecerea frontierei în Austria. La destinaţie, au fost aşteptate de inculpatul D., care a luat-o pe persoana vătămată şi a dus-o într-un club de noapte denumit „x” din localitatea Castellon, unde a obligat-o să se prostitueze, ameninţând-o că, dacă nu va fi ascultătoare, le va face rău ei şi familiei sale. La acel club, persoana vătămată a stat o lună şi jumătate, după care a fost mutată la un alt club din Alicante, unde a mai stat însă o lună şi jumătate, ulterior fiind vândută de inculpatul D. numitului R.R.R.R.R., originar din aceeaşi comună cu ea, contra sumei de 2.000 de euro. Acel individ a dus-o într-un alt club, unde a ţinut-o timp de două săptămâni, după care a vândut-o unui cetăţean spaniol, contra sumei de 2.800 de euro. La acesta, a rămas aproximativ o lună, după care respectivul individ a fost descoperit şi arestat de către organele de poliţie, iar persoana vătămată a fost obligată să rămână pe teritoriul Spaniei, pe perioada judecării lui, fiind audiată ca martor. Tribunalul a constatat că, din declaraţia persoanei vătămate, nu a rezultat că aceasta ar fi cunoscut, la plecarea din ţară, că, în Spania, urma să se prostitueze.

Şi persoana vătămată S. a dat mai multe declaraţii în faţa organelor de urmărire penală, una dintre acestea în faţa unui procuror. Astfel, în declaraţia din data de 19 ianuarie 2004, aceasta a menţionat că, în perioada iunie-iulie 2003, a ieşit din ţară, împreună cu trei fete din localitatea Independenţa, judeţul Călăraşi, toate fiind conduse de un bărbat, din aceeaşi localitate, despre care a aflat că se numea O., era înalt şi slab şi avea o faţă lunguiaţă şi părul castaniu. Acel bărbat le-a dat bani tuturor celor patru fete, pentru a ieşi din ţară. Cu privire la celelalte trei fete, persoana vătămată a declarat că se numeau T., L.L.L.L.L., şi respectiv D.D., în vârstă de 24 de ani. Toate au călătorit spre Spania cu un microbuz de culoare albă, destinaţia fiind localitatea Castellon, unde le-a aşteptat un bărbat despre care a aflat că se numea D., pe care l-a descris ca fiind un individ scund, de etnie romă, care avea tatuate pe braţe figura unui băiat şi cea a unei fete, despre care afirma că sunt copii săi, sub cele două chipuri fiind tatuate numele acelor copii, S.S.S.S.S. şi O. şi D. le-au cazat pe cele patru fete la un hotel, timp de o săptămână, după care le-au vândut unui cetăţean spaniol, pentru a se prostitua, acesta din urmă spunându-le că D. i le-ar fi dat drept cadou. La cetăţeanul spaniol, persoana vătămată a stat, într-un club denumit „x”, timp de două luni şi jumătate, după care a fugit, cu un cetăţean pakistanez, cu care a trăit în concubinaj, fără să se prostitueze, până aproape de momentul venirii în ţară. Persoana vătămată a precizat că nu a ştiut că urma să păţească aşa ceva după plecarea din ţară, mai ales că era mamă şi nu a practicat niciodată prostituţia. După ce a fost dată cetăţeanului spaniol, a refuzat să practice prostituţia, motiv pentru care a fost bătută de doi cetăţeni români. În perioada de două luni şi jumătate, a fost obligată să practice sex normal cu mai mulţi clienţi, iar banii obţinuţi erau colectaţi de către proxenet, care nu îi lăsa bani decât pentru cazare şi mâncare. Persoana vătămată a precizat că nu a cunoscut numele de familie ale numiţilor O. şi D., dar i-ar putea recunoaşte. În finalul declaraţiei, persoana vătămată a subliniat că O. le-a minţit tot timpul şi nu le-a spus pentru ce dorea să le ducă în Spania.

În declaraţia formulată la data de 29 aprilie 2004, persoana vătămată a furnizat detalii suplimentare. Spre exemplu, referitor la modul în care a ajuns să călătorească în Spania, aceasta a menţionat următoarele: În perioada iunie-iulie 2003, a fost contactată de o prietenă, pe nume „x.”, care i-a propus să plece în Spania, să câştige bani. După două zile, împreună cu „x.” a plecat la Călăraşi, la o prietenă a acesteia, pe nume „T.T.T.T.T.”, soţia lui D. „T.T.T.T.T.” i-a explicat că urma să plece în Spania, unde o va aştepta soţul acesteia, D.. În aproximativ o jumătate de oră, la locuinţa acesteia, au venit un bărbat, despre care a aflat ulterior că se numea O., însoţit de trei fete, despre care a aflat că se numeau T., L.L.L.L.L. şi D.D.. „T.T.T.T.T.” a luat legătura telefonic cu D., căruia i-a spus că urmau să vină în Spania patru fete, împreună cu O. şi că aceştia trebuiau să fie aşteptaţi la autogară. De la locuinţa „T.T.T.T.T.”, toţi cei cinci au plecat la Feteşti, cu un autoturism condus de un prieten al lui O., iar, de acolo, au luat un microbuz, cu care au plecat din ţară. O. făcuse rezervări cu două zile înainte, iar contravaloarea călătoriei a fost achitată tot de acesta, fiind stabilit ca persoana vătămată să îi returneze banii în Spania.

În declaraţia dată în faţa procurorului, persoana vătămată a precizat că banii de călătorie au fost daţi de numita „T.T.T.T.T.” lui O. Cu aceeaşi ocazie, persoana vătămată a mai menţionat că, la hotelul unde au fost duse de D. de la autogară, au stat doar o noapte, iar, a doua zi, a venit, din partea acestuia, o fată pe nume „T.”, care le-a luat şi le-a dus într-un club, O. rămânând la hotel. În momentul în care „T.” le-a spus că vor lucra acolo, persoana vătămată şi-a dat seama că, de fapt, a fost indusă în eroare, cu privire la munca pe care urma să o desfăşoare. Persoana vătămată i-a spus „Danielei” că ea nu a venit în Spania să se prostitueze, ci i s-a promis că va fi ajutată să îşi găsească un loc de muncă „la negru”, moment în care aceasta a început să râdă şi a întrebat-o dacă a crezut ceva din ceea ce i s-a spus. Întrucât persoana vătămată a refuzat să se prostitueze, „T.” i-a spus că nu avea cum să plece de acolo şi, drept urmare, că trebuia să facă ceea ce îi cerea ea. În clubul respectiv, persoana vătămată a rămas aproximativ o săptămână, timp în care a fost obligată să se prostitueze, banii fiind colectaţi de „T.”. Persoana vătămată a înţeles că acele sume de bani îi erau transmise lui D., la sfârşit de săptămână. Astfel, banii erau luaţi de la „T.” de un anume „U.U.U.U.U.”, care avea obligaţia de a-i duce lui D. Persoana vătămată a menţionat atât suma pe care ea i-a dat-o „Danielei”, cât şi sumele date de celelalte trei fete cu care a plecat din România, de unde a rezultat că şi acestea s-au prostituat în localul respectiv, odată cu ea. La sfârşitul săptămânii, la club, a venit un cetăţean spaniol, iar „T.” le-a spus că trebuia să meargă cu acesta, pentru că vor lucra în alt club. Când au ajuns la clubul respectiv, cetăţeanul spaniol le-a spus că au fost date drept cadou, iar, din acel moment, vor lucra pentru el. Persoana vătămată a lucrat în acel club timp de o lună, banii câştigaţi de ea fiind luaţi de cetăţeanul spaniol. În momentul când persoana vătămată a plecat cu cetăţeanul pakistanez, celelalte fete au rămas să lucreze, în continuare, în clubul respectiv. Persoana vătămată a mai precizat că acel cetăţean spaniol le-a bătut, atât pe ea, cât şi pe celelalte fete, fără motiv, pretinzând că ele trebuiau să îl ştie de frică.

Persoana vătămată i-a recunoscut, din fotografie, pe inculpaţii O. (ca fiind persoana care a racolat-o) şi D., dar şi pe numita P. (despre care a menţionat că este una dintre fetele cu care a plecat din România).

Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul O. a precizat că este taximetrist independent, că nu a săvârşit acte de racolare, transport şi traficare a unor persoane, în vederea exploatării sexuale şi că nu le-a cunoscut pe persoanele vătămate T., P., S. şi R. Totodată, inculpatul a precizat că nu a obţinut bani sau alte foloase decât din activitatea de taximetrist şi că nu a fost niciodată plecat în Spania, efectuând câteva curse doar în Italia.

La rândul său, inculpatul D. a precizat că nu le-a cunoscut pe persoanele vătămate T., P., S. şi R. şi că nu le-a exploatat pe acestea în Spania, în sensul obligării lor la practicarea prostituţiei, în folosul său. De altfel, inculpatul a precizat că nu a mai fost plecat în Spania din anul 2002, iar, în anul 2005, a fost plecat în Italia, unde a muncit la spălat parbrize. Referitor la ceilalţi inculpaţi din cauză, acesta a declarat că i-a cunoscut doar pe H.H.H.H.H. şi E., care sunt naşii de botez ai fiului său.

În cursul judecăţii, cei doi inculpaţi au fost audiaţi la termenul din data de 14 decembrie 2006, dar, întrucât şedinţa de judecată de la termenul respectiv a fost declarată nepublică cu încălcarea dispoziţiilor legale, s-a constatat că declaraţiile lor sunt lovite de nulitate absolută. După constatarea acestei neregularităţi, la momentul când Tribunalul a intenţionat să realizeze reaudierea inculpaţilor, la termenul din data de 22 martie 2013, aceştia s-au prevalat de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) din V.C.P.P.

Persoana vătămată P. a fost audiată la termenul din data de 02 martie 2007, dar în aceleaşi condiţii de nepublicitate a şedinţei de judecată, constatându-se, drept urmare, că declaraţia sa de la acel termen este lovită de nulitate absolută. După constatarea acestei neregularităţi, nu a mai fost posibilă reaudierea sa, Tribunalul constatând, prin încheierea de la termenul din data de 29 aprilie 2013, imposibilitatea realizării unei noi audieri a persoanei vătămate.

În cursul judecăţii, nu s-a reuşit a fi audiată persoana vătămată S., în pofida demersurilor efectuate în acest scop, atât pe plan intern, cât şi prin intermediul Biroului Naţional Interpol, la termenul din data de 18 ianuarie 2012 constatându-se imposibilitatea audierii acesteia.

Persoana vătămată R. a fost audiată, în cursul judecăţii, la termenul din data de 09 martie 2012, în declaraţia sa contrazicând însă, în mod flagrant, aspectele relatate în declaraţia din faza de urmărire penală. Astfel, aceasta a pretins că a călătorit o singură dată în Spania, în anul 2002 sau în anul 2003, când a mers la sora ei, care locuia acolo, susţinând că alte evenimente nu îşi mai aminteşte. Persoana vătămată a menţionat că a trecut foarte mult timp de atunci, că ea şi-a refăcut viaţa, că s-a confruntat cu numeroase probleme în viaţa personală, inclusiv de sănătate. De asemenea, a menţionat că a suferit şi pierderi de memorie şi că i s-a recomandat consultarea unui psihiatru. Dintre inculpaţii aflaţi în sala de şedinţă (la termenul respectiv fiind prezenţi atât inculpatul O., cât şi inculpatul D.), persoana vătămată l-a recunoscut doar pe D., despre care a afirmat că este originar din acelaşi sat cu ea şi că, la un moment dat, a avut o relaţie cu nepotul acestuia. Întrebată fiind dacă se afla în raporturi de duşmănie cu inculpaţii la momentul audierii sale în faza de urmărire penală, răspunsul persoanei vătămate a fost negativ. De asemenea, a negat că ar fi fost ameninţată de aceştia. Persoana vătămată a contestat că le-ar fi cunoscut pe numitele T., P. şi S., iar pe primele două nu le-a recunoscut nici din fotografie. Persoana vătămată a menţionat că nu îşi poate explica afirmaţiile numitelor S. şi P., care au indicat-o şi pe ea în declaraţiile lor din faza de urmărire penală. Pentru a aprecia ca nesinceră declaraţia acestei persoane vătămate din cursul judecăţii, Tribunalul a avut în vedere nu doar contradicţia flagrantă dintre acea declaraţie şi declaraţiile pe care aceasta însăşi, dar şi celelalte trei victime, T., P. şi S., le-au dat în faţa organelor de urmărire penală, ci şi caracterul neverosimil sau oscilant al unora dintre susţinerile sale de la termenul de judecată din data de 09 martie 2012. Astfel, deşi a pretins că a avut o relaţie de 5-6 luni cu nepotul inculpatului D., persoana vătămată nu a fost capabilă să dea alte informaţii despre acel nepot, în afara faptului că acestuia i se spunea „x”. De asemenea, dacă în momentul când i s-a prezentat semnătura de pe declaraţia dată în faza de urmărire penală, a contestat că ar fi a sa, în momentul când i s-a atras atenţia că, într-o astfel de ipoteză, s-ar putea pune problema cercetării oficialului care a certificat faptul că ea este cea care a declarat şi semnat, iar, dacă s-ar constata că semnătura este în realitate a sa, ar exista indicii ale infracţiunii de fals în declaraţii, persoana vătămată a revenit şi a susţinut că nu mai neagă că semnătura respectivă este a sa, precizând însă că nu îşi aminteşte să se fi întâmplat evenimentele relatate în acea declaraţie. În plus, persoana vătămată nu a prezentat, dar nici nu a invocat vreun act medical care să ateste posibilitatea pierderilor de memorie invocate.

În cursul judecăţii a fost audiată, la termenul din data de 15 februarie 2012, şi persoana vătămată T., în condiţiile art. 77¹ din V.C.P.P., fără a fi prezentă fizic în sala de judecată, prin intermediul unei reţele video şi audio, Tribunalul încuviinţând cererea scrisă formulată de ea în acest sens, prin care a fost invocată o stare de temere (fila 268, vol. XVI, d.f.). Tribunalul a constatat însă că declaraţia acesteia este în mod vizibil diferită, sub numeroase aspecte, de declaraţiile formulate de ea în faza de urmărire penală. Astfel, persoana vătămată a pretins că, iniţial, P. i-ar fi spus că vrea să meargă în Spania la cules de căpşune, dar, în momentul în care a insistat să meargă şi ea, a recunoscut că, în realitate, vroia să se ducă în acea ţară, pentru a practica prostituţia. Persoana vătămată ar fi spus că, şi în aceste condiţii, vrea să meargă şi ea acolo, pentru că nu mai dorea să rămână în ţară, relaţia ei cu părinţii nefiind una foarte bună. Iniţial, P. s-a opus ca aceasta să o însoţească, mai ales din cauza faptului că era minoră, dar, în cele din urmă, a fost de acord să o ia cu ea. P. era prietenă cu O., pe care persoana vătămată îl cunoscuse în Călăraşi, unde apelase la serviciile sale de taximetrie, iar acesta şi-a exprimat părerea că era dificil ca ea să meargă în Spania, fiind minoră. Persoana vătămată şi D.D. vroiau ca O. să le însoţească în Spania, pentru a se simţi mai în siguranţă pe durata deplasării. O. nu ar fi vrut să le însoţească, având în vedere că, în ţară, avea familia sa, dar, în cele din urmă, la insistenţele celor două fete, a fost de acord. Decizia de a pleca în Spania le-a aparţinut persoanei vătămate şi prietenei sale, dar O. cunoştea ce anume vroiau ele să facă în ţara respectivă. Persoana vătămată a pretins că avea deja paşaport în momentul în care s-a hotărât să plece în Spania, nefiind necesar să îl obţină, în mod special, pentru această călătorie. Atrăgându-i-se atenţia că, anterior, a declarat că a fost ajutată de O. să obţină eliberarea paşaportului, inclusiv cu o sumă de bani, persoana vătămată a susţinut că nu îşi aminteşte să fi făcut o astfel de precizare în faza de urmărire penală, reafirmând faptul că a făcut singură demersurile pentru eliberarea paşaportului, după ce stabilise, împreună cu P., să plece şi când o să plece, nefiind ajutată în acest scop de O. Tribunalul a argumentat în cele ce urmează nesinceritatea susţinerii persoanei vătămate, în sensul că inculpatul O. nu s-ar fi implicat în eliberarea paşaportului său, constatând, totodată, că aceasta s-a contrazis în cadrul aceleiaşi declaraţii, susţinând că a făcut demersurile pentru eliberarea paşaportului, după ce stabilise cu P. să plece şi când o să plece, în condiţiile în care, cu puţin timp înainte, menţionase că avea deja paşaport în momentul când s-a hotărât să plece în Spania, nefiind necesar să obţină eliberarea acestuia, în mod special, pentru acea călătorie. Revenind la declaraţia persoanei vătămate, Tribunalul a constatat că aceasta a menţionat că nu îşi aminteşte ca, în afară de P. şi inculpatul anterior nominalizat, vreo altă persoană să mai fi călătorit împreună cu ea în Spania, menţinându-şi această poziţie şi după ce i s-a adus la cunoştinţă că, în faza de urmărire penală, a mai menţionat o persoană. În continuare, aceasta a pretins că nu ştie dacă bărbatul care i-a aşteptat în Spania era D. sau un prieten al acestuia. De asemenea, a învederat că P. a plecat chiar în seara respectivă şi că nu a mai văzut-o de atunci. Persoana vătămată a pretins că a încercat, pe cont propriu, să se prostitueze, în anumite cluburi, dar fie nu a fost lăsată să intre, pentru că era minoră (la clubul unde ştia, de la O., că se prostitua D.D.), fie întrucât paşaportul ei era falsificat. Totodată, a pretins că, la momentul când a fost respinsă pe acest din urmă motiv, nu cunoştea că paşaportul respectiv fusese falsificat, iar, contrar celor afirmate de ea în faza de urmărire penală, a susţinut că nu cunoaşte cine anume i-a falsificat paşaportul şi cum a ajuns apoi în posesia acelui paşaport falsificat. Persoana vătămată a mai pretins, în contradicţie cu declaraţiile sale anterioare, că, în momentul în care revenea de la acest al doilea club, dorind să urce în apartamentul unde locuia, a fost oprită de poliţia spaniolă, care a Predat-o unui centru de minori, unde a stat timp de trei luni. Din aceste menţiuni şi din cele afirmate în mod expres de persoana vătămată, se înţelege că aceasta nu a ajuns să se prostitueze în Spania, cu ocazia acelei călătorii, fapt contrazis însă atât de propriile declaraţii din faza de urmărire penală, dar şi de declaraţiile celorlalte victime, care au fost aduse odată cu ea în ţara respectivă, astfel cum s-a motivat anterior. Fiindu-i prezentat inculpatul D., persoana vătămată a menţionat că este posibil ca acesta să fie D., dar nu a fost sigură, pretinzând că l-ar fi văzut pe acesta o singură dată. Tribunalul a apreciat că această afirmaţie este nesinceră, în condiţiile în care, din declaraţiile precedente ale persoanei vătămate, a rezultat că ea nu l-a văzut pe inculpatul respectiv doar o singură dată, iar, în plus, aceasta l-a şi recunoscut, din planşa foto, în faza de urmărire penală. Tribunalul a constatat că explicaţiile persoanei vătămate, pentru contradicţiile între declaraţia din cursul judecăţii şi declaraţiile din faza de urmărire penală, nu sunt probate în niciun fel. Astfel, aceasta a invocat o constrângere a sa la a declara, în condiţiile în care, iniţial, ea nu ar fi vrut să facă acest lucru, ceea ce, chiar dacă ar fi conform realităţii (lucru greu de crezut, de vreme ce a formulat chiar o plângere penală), oricum, nu poate explica menţiunile pretins contrare adevărului pe care acele declaraţii le-ar conţine. În concret, persoana vătămată nu a susţinut că ar fi fost pusă să scrie lucruri care nu s-au întâmplat, afirmaţia sa fiind în felul următor: „cred că am fost pusă să scriu şi lucruri care eu nu am declarat că s-ar fi întâmplat”. În continuare, persoana vătămată a contestat o serie de afirmaţii pe care Tribunalul i le-a adus la cunoştinţă că le-a făcut în faza de urmărire penală. Tribunalul a apreciat neverosimile susţinerile persoanei vătămate potrivit cărora ea ar fi reuşit să se înţeleagă cu reprezentanţii cluburilor unde a încercat să se prostitueze şi cu taximetriştii, deşi cunoştea foarte puţin limba spaniolă, mai exact „ce deprinsese cu ocazia vizionării de telenovele”. Persoana vătămată a pretins că nu a existat nicio înţelegere ca, din banii pe care i-ar fi obţinut prostituându-se, să dea o parte cuiva, aceasta adăugând că nu dorea decât să restituie suma de bani de care se folosise pentru efectuarea călătoriei, pe care înţelesese de la O. şi D.D. că D. i-ar fi dat-o. De asemenea, în pofida declaraţiilor, date atât de P., cât şi de ea însăşi, în sensul că coinculpatul O. le-a pus în vedere că au obligaţia să restituie banii de călătorie celui care i-a avansat, rezultând că era vorba despre inculpatul D., persoana vătămată a pretins că nu a vorbit despre obligaţia sa de a restitui banii de călătorie, dar, cu toate acestea, ştia că trebuia să dea acei bani înapoi. Tribunalul a constatat o contradicţie şi între declaraţia persoanei vătămate de la termenul din data de 15 februarie 2012 şi solicitarea acesteia de a fi audiată fără a fi prezentă în aceeaşi încăpere cu inculpaţii, motivată de starea de temere pe care o resimţea. Astfel, aspectele afirmate de persoana vătămată în declaraţia respectivă nu justificau o reacţie, pe moment sau ulterioară, din partea inculpaţilor prezenţi în sala de şedinţă, de care martora să fi avut motive să se teamă. Cerându-i-se să explice această contradicţie, persoana vătămată a menţionat că se afla, pentru prima dată, într-o astfel de situaţie, iar, la acel moment, nu ar mai fi făcut ceea ce a făcut la 16 ani şi că, deşi cei doi inculpaţi nu i-au făcut nimic rău, ea nu ar vrea să se mai afle în apropierea lor. Această explicaţie a fost apreciată de Tribunal a nu fi satisfăcătoare, întrucât persoana vătămată nu a invocat, în cererea scrisă prezentată instanţei, faptul că i-ar fi fost ruşine să relateze în şedinţă publică ce a făcut la 16 ani şi nu ar mai face în prezent sau faptul că i-ar displăcea să se afle în apropierea inculpaţilor respectivi, dintr-un motiv sau altul, ci exclusiv împrejurarea că se temea de aceştia. În consecinţă, Tribunalul a constatat că motivul real a fost acela că persoana vătămată ştia că inculpaţii erau conştienţi de faptul că ea ar putea furniza informaţii, conforme cu realitatea, apte să atragă consecinţe profund defavorabile în ceea ce îi priveşte, aspect faţă de care apropierea lor ar fi avut un efect intimidant pentru aceasta. Revenind la declaraţia persoanei vătămate, Tribunalul a reţinut că aceasta a denaturat, în mod voit, realitatea, urmărind să reducă, într-o măsură cât mai mare, riscul ca declaraţia ei să contribuie la angajarea răspunderii penale a celor doi inculpaţi şi, în consecinţă, riscul ca ea însăşi să se expună unei eventuale răzbunări din partea acestora, indiferent dacă inculpaţii i-au furnizat sau nu motive să se teamă de o astfel de posibilitate.

Tribunalul a concluzionat că probatoriul administrat în cauză a dovedit faptul recrutării persoanelor vătămate P., T. (în vârstă de 16 ani, la momentul respectiv), R. şi S., de către coinculpatul O., în scopul exploatării acestora în Spania, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Astfel, coinculpatul respectiv s-a implicat şi în eliberarea paşapoartelor necesare călătoriei pentru persoanele vătămate T. şi R. (tot el implicându-se în eliberarea paşaportului şi pentru persoana vătămată P., dar anterior, cu ocazia unei călătorii precedente), le-a însoţit pe cele patru fete până la destinaţie, în Spania, fiind cel care s-a asigurat că nu existau impedimente la ajungerea acestora acolo (prin remiterea de sume de bani care să fie prezentate la frontieră şi a contravalorii călătoriei), unde le-a transferat inculpatului D., iar acesta din urmă s-a implicat în transportarea celor patru tinere (prin asigurarea resurselor financiare în acest sens) şi le-a preluat de la coinculpatul O., după o perioadă în care au fost exploatate în interesul acestuia, transferându-le apoi altor proxeneţi.

În acest sens, Tribunalul a avut în vedere nu doar aspectele concordante din declaraţiile celor patru persoane vătămate, ci şi atitudinea vădit nesinceră a inculpaţilor, contrazisă de către acele victime, dar şi de alte mijloace de probă.

Astfel, în condiţiile în care inculpatul D. a contestat că ar fi cunoscut-o pe persoana vătămată R., la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul acestuia din municipiul Călăraşi, a fost găsită cartea de identitate a persoanei respective, conform procesului-verbal întocmit cu acea ocazie (filele 298-303, vol. VII, d.u.p. şi fila 279, vol. I, d.u.p.).

De asemenea, în condiţiile în care inculpatul O. a contestat că le-ar fi cunoscut pe persoanele vătămate P., T. şi R., raportul de expertiză grafică din 2005 (filele 48-55, vol. III, d.u.p.), atestă faptul că acesta este cel care a completat cererile pentru eliberarea paşapoartelor pe numele P. (la data de 09 ianuarie 2003), T. (la data de 15 aprilie 2003) şi R. (la data de 05 mai 2003). În plus, inculpatul, pentru el însuşi, a formulat şi a depus cererea pentru eliberarea paşaportului în aceeaşi zi când a fost întocmită şi înregistrată cererea persoanei vătămate P., acest aspect, precum şi faptul, dovedit prin procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 328-340, vol. VI, d.u.p.), că atât el, cât şi acea persoană vătămată au ieşit din ţară, cu acelaşi mijloc de transport, la data de 17 ianuarie 2003 şi au revenit în România la data de 24 februarie 2003, adăugându-se celorlalte mijloace de probă, care dovedesc, în mod cert, că el se cunoştea cu acea persoană vătămată.

Concluziile raportului de expertiză grafică anterior menţionat, care atestă faptul că inculpatul O. este cel care a completat cererea pentru eliberarea paşaportului pe numele persoanei vătămate T. (datată 15 aprilie 2003), dovedesc nu doar nesinceritatea sa, ci şi caracterul contrar realităţii al afirmaţiei acelei persoane vătămate de la termenul de judecată din data de 15 februarie 2012, când, fiind audiată de Tribunal, a pretins că inculpatul respectiv nu a avut nicio implicare în eliberarea paşaportului său, de care s-a folosit pentru a călători în Spania.

Referitor la faptul, că, potrivit declaraţiei persoanei vătămate T. de la acelaşi termen de judecată, inculpatul O. nu ar fi fost cel care a avut iniţiativa, eventual, alături de persoana vătămată P., ca cele două fete să se prostitueze în Spania şi că nu ar fi fost de acord să le însoţească în acea ţară, în condiţiile în care ştia ce doreau să facă ele acolo, dar că ar fi cedat la insistenţele acestora, care s-ar fi simţit mai ocrotite în prezenţa lui, Tribunalul a constatat că este contrazis de declaraţiile concordante ale celor două persoane vătămate şi, în plus, nu poate explica în mod verosimil implicarea lui în transportarea în Spania a altor două tinere, de care nu era legat, potrivit probatoriului administrat în cauză, prin nicio relaţie atât de apropiată cât să-l fi determinat să accepte să desfăşoare o activitate cu care nu era de acord.

În privinţa inculpatului D., Tribunalul a pus în discuţie, în cursul judecăţii, mai multe schimbări de încadrare juridică, după cum urmează: la termenul din data de 29 iunie 2012, în o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la S. şi R.R.) sau, alternativ, fără aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (doar cu privire la R.R.), cu reţinerea activităţii pretins infracţionale desfăşurate faţă de S. în conţinutul infracţiunii continuate de proxenetism, o infracţiune prevăzută de 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la P., R. şi, eventual, S.), o infracţiune prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la T.) şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod (învederând că, ori de câte ori a pus în discuţie reţinerea unei anumite infracţiuni, în formă continuată, Tribunalul a înţeles să pună în discuţie, în mod alternativ, şi reţinerea a mai multe infracţiuni de acelaşi tip, atâtea câte acte materiale au existat, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni); la termenul din data de 12 octombrie 2012, cu privire la persoana vătămată T., o variantă alternativă, în sensul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P. (fiind învederate cele două consecinţe posibile, şi anume ca acest act material să intre în conţinutul infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, cu reţinerea alin. (3) al art. 329 din V.C.P. sau ca infracţiunea respectivă să rămână distinctă, alături de infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la persoanele vătămate majore).

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.u.p.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la victimele majore P., S., R.R. şi R.), a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la victima minoră T.) şi a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Inculpatul D., prin apărătorul ales, a propus, la rândul său, de-a lungul judecăţii, mai multe schimbări de încadrare juridică, astfel: la termenul din data de 12 octombrie 2012 (filele 84-92, vol. XVIII, d.f.), în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi respectiv de art. 13 alin. (1), alin. (2), şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (prima propunere), în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), de art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din aceeaşi lege şi respectiv de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod (a doua propunere) şi în infracţiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) şi respectiv de art. 323 alin. (1) din V.C.P., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (a treia variantă).

Astfel, Tribunalul a apreciat că activitatea infracţională, probată ca fiind desfăşurată de inculpat numai faţă de victimele majore P., R. şi S. (nu şi faţă de victima majoră R.R.), prezintă, în cazul fiecăreia dintre acestea, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar activitatea infracţională dovedită a fi fost desfăşurată de acesta faţă de victima minoră T. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P.

Referitor la persoanele vătămate P. şi T. (minoră), Tribunalul a constatat că, deşi din numeroase declaraţii concordante ale acestora rezultă că amândouă au fost de acord să se prostitueze în Spania, este probat că acordul lor a fost obţinut, prin inducere în eroare cu privire la condiţiile în care acea activitate ar fi urmat să se desfăşoare, acest acord fiind exprimat în condiţiile în care cele două fete se bazau pe prezenţa coinculpatului O., cu care se aflau într-o relaţie pe care o apreciau a fi una strânsă şi care trebuia să le protejeze de incidentele cu care s-ar fi putut confrunta pe parcursul desfăşurării activităţii respective. Cele două fete nu au avut însă în vedere transferarea lor, încă de la momentul ajungerii în Spania, către o altă persoană, în interesul patrimonial al căreia să se prostitueze şi care, eventual, să le transfere mai departe altor proxeneţi, fără nicio garanţie că voinţa lor va mai fi respectată, ceea ce, în fapt, s-a întâmplat. Faptul că ambele fete cunoşteau că inculpatul D. era cel care avansase sumele necesare ajungerii lor în Spania nu constituia un argument suficient în susţinerea ideii, de altfel neafirmată de către niciuna dintre acestea, că ele acceptaseră să se prostitueze în Spania în interesul inculpatului respectiv. Ceea ce acceptaseră fetele era doar faptul că, din veniturile pe care le-ar fi obţinut, i-ar fi restituit acelui inculpat suma cheltuită de el.

Cu privire la persoanele vătămate R. şi S., Tribunalul a constatat că niciun mijloc de probă nu a atestat faptul că acestea ar fi cunoscut că în Spania vor fi puse în situaţia de a se prostitua, dimpotrivă, declaraţiile lor din faţa organelor de urmărire penală fiind în sens contrar. Prin urmare, implicarea inculpatului D., prin avansarea sumelor de bani necesare pentru transportarea lor în Spania, în vederea desfăşurării unei activităţi la care nu consimţiseră şi preluarea lor în acelaşi scop, constituie activităţi ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

Referitor la această infracţiune, Tribunalul a constatat că, de la momentul săvârşirii ei şi până la data pronunţării sentinţei, nu a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii, de angajare a răspunderii penale sau sub aspectul pedepsei principale (care a rămas, în tot acest interval, neschimbată, fiind cuprinsă între 5 ani şi 15 ani închisoare), astfel că nu se poate reţine că una dintre formele succesive ale legii de incriminare ar fi mai favorabilă inculpatului, pentru a se justifica astfel aplicarea dispoziţiilor art. 13 din V.C.P. De asemenea, întrucât infracţiunea s-a referit la mai mulţi subiecţi pasivi (în număr de trei) şi a constat în acte materiale comise în aceleaşi condiţii de loc şi timp, Tribunalul a constatat că se impune reţinerea unei infracţiuni unice, în formă continuată, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă, într-un recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 49/2007 (obligatorie pentru instanţele judecătoreşti).

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea continuată de trafic de persoane, stabilită la 9 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea infracţiunii respective, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea acestei infracţiuni, inculpatul a periclitat libertatea persoanelor vătămate, înfrângându-le voinţa, în cazul a două dintre cele trei victime, acestea având reprezentarea că se deplasează în Spania pentru a munci cinstit, în scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare a familiilor lor, însă, cu implicarea lui, acestea au fost aduse în situaţia umilitoare de a întreţine raporturi sexuale, contra cost, inculpatul acceptând ca sănătatea lor fizică şi psihică, precum şi integrarea acestora în societate să fie ameninţate. De asemenea, a avut în vedere datele menţionate în cazierul judiciar al inculpatului, atitudinea profund şi constant nesinceră a acestuia, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, dar şi participarea lui la proces. Astfel, dintre zecile de termene acordate în cauză după data de 31 octombrie 2006, când inculpatul a fost pus în libertate, prin înlocuirea măsurii arestării preventive luate în faza de urmărire penală cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, acesta a absentat doar la 4 termene de judecată, pentru care a prezentat, însă, adeverinţă medicală. Aceeaşi atitudine şi-a păstrat-o inculpatul şi după revocarea, prin încheierea din data de 24 octombrie 2011, a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Conştiinciozitatea cu care inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunalul să reţină, în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. Însă, ţinând seama de reţinerea concomitentă şi a unei cauze de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii), Tribunalul nu a coborât pedeapsa principală sub minimul special, apreciind că gravitatea infracţiunii şi atitudinea nesinceră a inculpatului impun aplicarea unei astfel de pedepse înspre mediul limitelor speciale prevăzute de lege.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere, pe de o parte, natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar, pe de altă parte, faptul că o persoană capabilă să accepte că va produce degradarea fizică şi psihică a unor semeni şi compromiterea şanselor acestora de integrare în societate nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Cu privire la infracţiunea de trafic de minori, Tribunalul a constatat că, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de formele pe care Legea nr. 678/2001 le-a cunoscut de la momentul săvârşirii acesteia şi până la data pronunţării sentinţei, forma mai favorabilă inculpatului este cea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005, reţinând, prin urmare, în încadrarea juridică, şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 din V.C.P.

La individualizarea pedepsei principale, stabilită la 4 ani şi 6 luni închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite, care a presupus înfrângerea voinţei unei minore, profitându-se de lipsa ei de maturitate şi de sprijin, fără ca inculpatul să manifeste vreo preocupare pentru efectele pe care experienţa prin care a făcut-o pe aceasta să treacă le va avea în privinţa evoluţiei ei, dar şi a stării sale de sănătate. De asemenea, a avut în vedere datele menţionate în cazierul judiciar al inculpatului, atitudinea lui profund nesinceră, dar şi participarea sa la proces, în formele deja evidenţiate, apreciind, şi în cazul acestei infracţiuni, că se justifică acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii uşoare a pedepsei principale sub minimul special de 5 ani închisoare, cu respectarea plafonului instituit de art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată, şi în cazul infracţiunii analizate, necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a apreciat, mai întâi, că se impune înlăturarea, din încadrarea juridică, a aplicării dispoziţiilor art. 13 din V.C.P., întrucât, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile grupului infracţional organizat reglementat de Legea nr. 39/2003, astfel încât reţinerea incidenţei normei de incriminare din art. 323 din V.C.P. nu este determinată de principiul aplicării legii penale mai favorabile.

În continuare, Tribunalul a apreciat că, în cazul inculpatului D., sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii respective, deoarece, din mai multe declaraţii date în cauză (deja expuse), a rezultat că acesta avea persoane de încredere, care se ocupau cu supravegherea tinerelor ce se prostituau în folosul său şi care colectau de la acele fete banii încasaţi de la clienţi.

La individualizarea pedepsei principale, stabilită la 2 ani şi 9 luni închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracţiunii respective, determinată de gravitatea infracţiunilor care au constituit scopul asocierii, şi anume exploatarea mai multor persoane, majore şi minore, prin obligarea lor la practicarea prostituţiei. De asemenea, a avut în vedere datele menţionate în cazierul judiciar al inculpatului, atitudinea sa profund nesinceră, dar şi participarea lui la proces, în formele deja expuse, acordându-i, şi în cazul acestei infracţiuni, beneficiul circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei principale sub minimul special, cu respectarea plafonului prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente prezentate anterior, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată, şi în cazul acestei ultime infracţiuni, necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Potrivit art. 33 lit. a) din V.C.P., Tribunalul a constatat că infracţiunile pentru l-a condamnat pe inculpat sunt concurente, astfel că, făcând aplicarea art. 34 alin. (1) lit. b) şi respectiv art. 35 alin. (3) din acelaşi cod, a aplicat acestuia atât pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare (sporul adăugat fiind considerat proporţional cu gravitatea întregii activităţi infracţionale desfăşurate), stabilind astfel, spre executare, o pedeapsă principală rezultantă de 10 ani închisoare, cât şi pedeapsa complementară cu durata cea mai mare dintre cele aplicate în condiţiile anterior menţionate.

În temeiul art. 88 din V.C.P., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006. Astfel, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 15 decembrie 2005 (filele 196-197, vol. VII, d.u.p.) şi arestat preventiv la data de 16 decembrie 2005, pe numele său fiind emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, Mandatul de Aplicarea Pedepsei nr. 458/UP/2005 (filele 77-78, vol. VII, d.u.p.). În cursul judecăţii, prin Decizia penală nr. 1479/R din data de 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2006 (fila 162, vol. I, d.f.), măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, care, ulterior, a fost revocată, prin încheierea din data de 24 octombrie 2011.

Cu privire la inculpatul O., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut următoarele:

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a dispus pentru faptele de a racola pe persoanele vătămate R., T. (minoră) şi P., sub promisiunea găsirii unui loc de muncă, de a le transporta în Spania, unde au fost exploatate din punct de vedere sexual de către alţi inculpaţi, de a o prelua şi pe persoana vătămată S., tot pentru a o duce în Spania, în acelaşi scop şi de a se asocia cu alte persoane, în vederea racolării unor tinere ce erau obligate ulterior să practice prostituţia, activitate de pe urma căreia a beneficiat de foloase materiale.

Concluziile prezentate de Tribunal în cazul inculpatului D. au presupus şi analizarea faptelor inculpatului O., constatările instanţei fiind următoarele:

Inculpatul O. le-a recrutat pe persoanele vătămate P., T. (minoră) şi R. şi, de asemenea, a preluat-o pe persoana vătămată S., în scopul de a le aduce pe toate aceste fete în situaţia de a fi exploatate, prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe teritoriul Spaniei. De asemenea, în cazul persoanelor vătămate T. şi R., inculpatul s-a implicat şi în obţinerea paşapoartelor turistice, efectuând, în concret, plata contravalorii emiterii acestora şi, mai mult, chiar completând cererile de eliberare a acelor documente (inculpatul a făcut acelaşi lucru şi pentru persoana vătămată P., dar nu în vederea călătoriei care s-a finalizat cu exploatarea ei sexuală pe teritoriul Spaniei). Totodată, inculpatul s-a preocupat de rezolvarea tuturor aspectelor legate de deplasarea celor patru tinere în Spania, asigurând transportul acestora până în oraşul unde s-au urcat în microbuzul care le-a transportat în ţara respectivă, însoţindu-le pe durata întregii călătorii, efectuând plata contravalorii călătoriei, ocupându-se de încheierea asigurărilor medicale şi de faptul ca fiecare dintre acele tinere să poată prezenta la frontieră suma de bani necesară pentru acordarea permisiunii de părăsire a teritoriului ţării, în toate aceste activităţi contribuţia lui împletindu-se cu cea a inculpatul D., care a pus la dispoziţia sa sumele de bani necesare.

Dacă în cazul persoanelor vătămate P. şi T. există probe pentru a se reţine că acestea au cunoscut că, în Spania, urmau să se prostitueze, nu acelaşi lucru este valabil în cazul persoanelor vătămate R. şi S., care au aflat acest lucru la scurt timp de la ajungerea lor în acea ţară. Cu privire la primele două persoane vătămate, Tribunalul a reiterat faptul că, deşi acestea au cunoscut şi şi-au exprimat acordul de a se prostitua în Spania, există probe în sensul că ele nu au avut reprezentarea condiţiilor în care urmau să desfăşoare acea activitate. Astfel, cele două tinere au avut reprezentarea că vor beneficia de prezenţa şi protecţia inculpatului O., care, dată fiind relaţia pe care persoanele vătămate credeau că o au cu el (P. credea că avea o relaţie sentimentală cu inculpatul, această aparenţă fiind percepută şi de minora T., care, fiind prietenă cu cea dintâi, l-a considerat pe inculpat ca fiind şi prietenul ei; la rândul său, minora, în calitate de prietenă cu cea care credea că este iubita inculpatului, văzându-se ea însăşi în mai multe ocazii cu acesta, era îndreptăţită să creadă că inculpatul nu era o persoană din partea căreia să se aştepte că ar urmări să îi facă rău), se bucura de încrederea deplină a amândurora, fetele respective neavând însă reprezentarea faptului că, în Spania, vor fi transferate de inculpat unui alt bărbat, pe care nu îl întâlniseră niciodată, despre care doar auziseră şi cu privire la care nu puteau avea nicio certitudine că le va respecta voinţa, fapt care, de altfel, nici nu s-a întâmplat. Împrejurarea că inculpatul a avut o conduită contrară aşteptărilor celor două persoane vătămate a rezultat din simplul fapt că acesta nu a rămas în Spania decât pentru câteva zile, revenind în ţară şi dovedind un dezinteres total faţă de soarta lor. Tribunalul a reţinut că acest mod de recrutare, prin crearea unei false reprezentări că victima avea o relaţie cu cel care a recrutat-o, pentru a o determina mai uşor să accepte ideea de a se prostitua pentru binele material al cuplului, constituie un veritabil mod de operare, întâlnindu-se şi în alte situaţii expuse în considerentele sentinţei.

În privinţa inculpatului O., Tribunalul a pus în discuţie, la termenul din data de 29 iunie 2012, schimbarea încadrării juridice în următoarele modalităţi alternative: în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (cu privire la S.), alternativ cu reţinerea activităţii pretins infracţionale desfăşurate faţă de această persoană vătămată în conţinutul infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la P., R. şi, eventual, S.), infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la T.) şi infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod (învederând că ori de câte ori a pus în discuţie reţinerea unei anumite infracţiuni, în formă continuată, a înţeles să pună în discuţie, în mod alternativ, şi reţinerea mai multe infracţiuni de acelaşi tip, atâtea câte acte materiale există, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni). La termenul din data de 12 octombrie 2012, Tribunalul, cu privire la persoana vătămată T., a pus în discuţie o variantă alternativă, în sensul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P., condiţii în care a învederat şi cele două consecinţe posibile, şi anume ca acel act material să intre în conţinutul infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, cu aplicarea şi alin. (3) din art. 329 din V.C.P. sau ca infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din acelaşi cod să rămână distinctă, alături de infracţiunea continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la persoanele vătămate majore).

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.f.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la S., P. şi R.), a infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la T.) şi a infracţiunii de asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Inculpatul O. a învederat, în mod constant, că nu înţelege să propună schimbări ale încadrării juridice.

În final, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la P., R. şi S.), infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001, în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la T.) şi infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod. Argumentele pentru care Tribunalul a optat pentru această schimbare de încadrare juridică sunt identice cu cele prezentate anterior, în cazul inculpatului D. (cu excepţia celor care se referă la persoana vătămată R.R., cu privire la care nu s-a reţinut că inculpatul O. ar fi desfăşurat vreo activitate infracţională).

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, stabilită la 8 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracţiunii respective, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea acelei infracţiuni, inculpatul a periclitat libertatea persoanelor vătămate, unora dintre ele înfrângându-le voinţa, toate având însă reprezentarea că s-au deplasat în Spania pentru a munci cinstit, în scopul îmbunătăţirii situaţiei financiare a familiilor lor, inculpatul având o contribuţie esenţială la aducerea acestora în situaţia umilitoare de a întreţine raporturi sexuale, contra cost şi acceptând astfel ca sănătatea lor fizică şi psihică, precum şi integrarea acestora în societate să fie ameninţate. De asemenea, a avut în vedere atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatului, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, acesta persistând în a susţine lucruri flagrant neadevărate, cum ar fi acela că nu le-ar cunoaşte pe persoanele vătămate, în condiţiile în care, la dosarul de urmărire penală, există raportul de expertiză grafică din 2005 (filele 48-55, vol. III, d.u.p.), care a atestat că inculpatul este cel care a completat cererile pentru eliberarea paşapoartelor pe numele victimelor P. (la data de 09 ianuarie 2003), T. (la data de 15 aprilie 2003 ) şi R. (la data de 05 mai 2003), acest mijloc de probă fiindu-i adus la cunoştinţă, cel târziu la momentul prezentării materialului de urmărire penală. Pe de altă parte, a avut în vedere participarea inculpatului la proces. Astfel, dintre zecile de termene acordate în cauză după data de 31 octombrie 2006, când inculpatul a fost pus în libertate, prin înlocuirea măsurii arestării preventive luate în privinţa sa în faza de urmărire penală cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, acesta nu a absentat la niciun termen de judecată la care s-ar fi impus să fie prezent, nici înainte, nici după termenul din data de 10 octombrie 2011, când Tribunalul a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Conştiinciozitatea cu care inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunalul să reţină, în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. Totodată, Tribunalul a apreciat că se impune acordarea pentru inculpat a beneficiului circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) din V.C.P., cu motivarea că mijloacele de probă administrate în cauză au dovedit, din partea sa, o bună conduită, anterior săvârşirii infracţiunii. Astfel, Tribunalul a avut în vedere menţiunile din carnetul de muncă (filele 102-111, vol. IV, d.f.), din care a rezultat preocuparea constantă a inculpatului de a obţine venituri licite, din muncă, menţiunile din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi (filele 157-160, vol. IV, d.f.), precum şi înscrisurile referitoare la activitatea profesională pe care inculpatul a desfăşura-o ulterior comiterii infracţiunii (filele 97-101 şi 112-114, vol. IV, d.f.). Dată fiind reţinerea concomitentă a unei cauze de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii), pedeapsa principală aplicată inculpatului nu a fost coborâtă însă sub minimul special, fiind stabilită între minimul şi mediul limitelor speciale, mai aproape de mediu.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere, pe de o parte, natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar, pe de altă parte, faptul că o persoană capabilă să accepte că va produce degradarea fizică şi psihică a unor semeni şi compromiterea şanselor acestora de integrare în societate nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

La individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului pentru infracţiunea de trafic de minori, stabilită la 4 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea acelei infracţiuni, care a presupus înfrângerea voinţei unei persoane minore, inculpatul profitând de lipsa ei de maturitate şi de sprijin, fără a manifesta vreo preocupare pentru efectele pe care experienţa prin care a făcut-o să treacă le va avea în privinţa evoluţiei acesteia şi a stării sale de sănătate. De asemenea, a avut în vedere atitudinea profund nesinceră a inculpatului, dar şi participarea sa la proces, în formele deja evidenţiate, precum şi argumentele anterior expuse, referitoare la buna conduită a acestuia, atât înainte, cât şi după săvârşirea infracţiunii, cele din urmă atrăgând, şi în cazul aceste infracţiuni, acordarea beneficiului circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei principale sub minimul special, cu respectarea plafonului prevăzut de art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, a apreciat că, şi în cazul infracţiunii analizate, se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a constatat, mai întâi, faţă de aceleaşi argumente prezentate în cazul inculpaţilor precedenţi, că nu se justifică reţinerea, în încadrarea juridică, a aplicării dispoziţiilor art. 13 din V.C.P.

În continuare, Tribunalul a apreciat că, în privinţa inculpatului O., nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii respective, astfel că a hotărât achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P.. Astfel, Tribunalul a menţionat că, deşi probatoriul administrat în cauză a confirmat faptul că în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul O. s-a implicat şi inculpatul D., ceea ce a permis reţinerea în încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de persoane a alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, împrejurarea că cel dintâi a acţionat în modalitatea prevăzută de legea specială într-o singură ocazie şi aceea că nu există probe în sensul prefigurării unei colaborări de durată nu permit a se concluziona că inculpatul în discuţie făcea parte dintr-o asociere, în accepţiunea art. 323 din V.C.P., având ca scop comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi de minori şi că, prin urmare, acesta, împreună cu cel puţin încă o altă persoană, ar fi luat decizia de a se asocia şi de a acţiona, conform unui plan, cu roluri prestabilite pentru fiecare dintre membrii asocierii, în sensul comiterii unor astfel de infracţiuni sau a altor infracţiuni.

Potrivit art. 33 lit. a) din V.C.P., Tribunalul a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente, astfel că, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. a) şi respectiv art. 35 alin. (3) din acelaşi cod, a aplicat acestuia atât pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare (sporul fiind apreciat proporţional cu gravitatea întregii activităţii infracţionale desfăşurate), stabilind astfel, spre executare, pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, cât şi pedeapsa complementară cu durata cea mai mare, dintre cele aplicate în condiţiile anterior menţionate.

În temeiul art. 88 din V.C.P., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006. Astfel, Tribunalul a reţinut că inculpatul a fost reţinut la data de 15 decembrie 2005 (filele 225-226, vol. VII, d.u.p.) şi arestat preventiv la data de 16 decembrie 2005, pe numele său fiind emis, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, Mandatul de Aplicarea Pedepsei nr. 459/UP/2005 (filele 81-82, vol. VII, d.u.p.). În cursul judecăţii, prin Decizia penală nr. 1479/R din data de 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2006, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura obligării de nu părăsi ţara (fila 162, vol. I, d.f.), aceasta din urmă fiind ulterior revocată, prin încheierea din data de 10 octombrie 2011.

Cu privire la inculpatul B., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut, raportat la acuzaţiile formulate împotriva acestuia, următoarele:

1. Acuzaţia conform căreia inculpatul B. a preluat-o pe minora M. de la un alt traficant, iar apoi a transportat-o până în Spania, ulterior aceasta fiind exploatată sexual, a fost probată.

În acest sens, Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, declaraţiile date de minoră în faţa organelor de urmărire penală (în cursul judecăţii, s-a constatat imposibilitatea audierii acesteia, prin încheierea de la termenul din data de 29 ianuarie 2010). Astfel, în declaraţia din data de 10 octombrie 2003, minora a arătat că, în cursul anului 2000, s-a împrietenit cu numitul I.I.I.I., cu care, părăsind locuinţa părinţilor săi, a trăit în concubinaj. În această perioadă, au locuit în garsoniera unui prieten al lui I.I.I.I., pe nume O.O.O., persoană care era vizitată de numitul „O.”, prieten al lui O.O.O. şi prietena acestuia. În discuţiile repetate purtate cu acele persoane şi cu I.I.I.I., mai întâi i s-a sugerat, iar apoi i s-a precizat în mod expres că trebuia să practice prostituţia, pentru a se putea întreţine, spunându-i-se inclusiv că, dată fiind lipsa banilor, dacă nu va fi de acord cu practicarea prostituţiei, va trebui să plece şi să se descurce singură. În încercarea de a se eschiva, minora a invocat faptul că nu cunoştea cum ar fi trebuit să procedeze într-o astfel de situaţie şi unde anume să se ducă. I s-a spus că nu era nicio problemă din acest punct de vedere, deoarece, pentru început, va merge împreună cu prietena lui „O.”, care se va ocupa de iniţierea sa. În cele din urmă, înţelegând că nu se mai putea opune, minora a fost nevoită să îşi exprime acordul de a practica prostituţia. Iniţial, aceasta a mers să se prostitueze, împreună cu prietena lui „O.”, banii pe care îi câştiga dându-i, în cea mai mare parte, lui I.I.I.I.. După aproximativ două săptămâni de la începerea acestei activităţi, minora a înţeles că, între I.I.I.I., numitul „O.” şi prietena acestuia din urmă au intervenit unele neînţelegeri, însă nu a putut preciza cu exactitate ce anume le-a determinat. La un moment dat, în garsoniera în care locuiau, I.I.I.I. a venit însoţit de o persoană pe nume „B.”, despre care i-a spus minorei că, din acel moment, se va ocupa de ea, în sensul de a-i găsi clienţi, ca să practice prostituţia, „B.” urmând să primească jumătate din banii pe care minora urma să îi câştige în acest mod. Minora ar fi vrut să refuze să facă acest lucru, însă I.I.I.I. a insistat să accepte propunerea, precizându-i că aveau nevoie de bani. Ca urmare a acestui fapt, minora a fost nevoită să accepte şi a mers, de trei-patru ori, împreună cu numitul „B.”, la un motel situat la periferia municipiului Călăraşi, locaţia respectivă fiind cunoscută sub denumirea de x.. În acel local, „B.” îi găsea cam doi-trei clienţi pe seară, cu care trebuia să întreţină raporturi sexuale, fiind plătită cu suma de 150 lei pe oră. Banii obţinuţi erau împărţiţi, în procent de 50%, între „B.” şi I.I.I.I.. Minora a precizat că nu a fost înregistrată niciodată la acel motel, camerele fiind plătite de clienţi, în condiţiile în care personalul motelului şi restaurantului din cadrul complexului respectiv avea cunoştinţă de faptul că, în camerele motelului, se desfăşurau activităţi de prostituţie, făcând chiar legătura dintre clienţi şi proxeneţi. Minora a învederat că faptul că, în acel local, se găseau, în fiecare seară, prostituate era de notorietate, ştiindu-se, de asemenea, că femeile care se prostituau acolo îi aveau, drept proxeneţi, pe indivizii cunoscuţi după apelativele de „x.”, „y.”, x. şi „B.” Ulterior momentului când l-a cunoscut pe „B.”, după două sau trei zile, minorei i-a fost prezentat un individ care s-a recomandat cu numele de x. Acesta s-a oferit să-i aducă şi el clienţi, pentru practicarea unor raporturi sexuale, urmând să primească jumătate din încasări, iar I.I.I.I. i-a cerut minorei să accepte şi acest aranjament. Timp de aproximativ o lună, atât „B.”, cât şi x. i-au adus minorei diverşi clienţi, cu care aceasta a întreţinut, contra cost, raporturi sexuale, activitatea desfăşurându-se întotdeauna în camerele motelului x. Sumele primite din această activitate se împărţeau în proporţie de 50% între x. şi „B.”, pe de o parte şi minoră, pe de altă parte. Banii care îi reveneau minorei erau preluaţi apoi de I.I.I.I. Minora a mai precizat că, în intervalul de timp în care a fost determinată să se prostitueze la motelul x., a întreţinut raporturi sexuale cu aproximativ 100 de bărbaţi, de la care a obţinut circa 15.000 de lei, bani de care au beneficiat x., „B.” şi I.I.I.I. La sfârşitul acelui interval, minorei i s-a propus, de către I.I.I.I., să meargă împreună în Spania şi să lucreze la o herghelie de cai, ea fiind de acord cu această propunere, considerând-o o posibilitate de a scăpa de practicarea activităţii de prostituţie, cu care nu era de acord, dar pe care, având în vedere presiunile exercitate asupra ei, nu putea să o evite. Întrucât I.I.I.I. nu avea banii necesari pentru deplasarea până în Spania şi obţinerea paşapoartelor, acesta a discutat cu numitul „B.”, care a afirmat că o să vorbească cu un văr de-al său, stabilit în Spania, despre care a precizat că se numea „C.” şi i-ar putea împrumuta cu banii necesari. La câtva timp după această discuţie, „B.” le-a spus că vărul său, „C.”, poate să-i dea bani minorei, pentru a-şi face paşaportul şi a achita cheltuielile de călătorie, urmând ca aceasta să-i restituie suma respectivă, din ceea ce urma să câştige, lucrând ca dansatoare într-un bar în Spania. La această discuţie, a fost prezent şi numitul x. Minora, auzind că trebuia să plece singură în Spania, fără a fi însoţită de I.I.I.I. şi că va trebui să lucreze ca dansatoare, a refuzat acest lucru, însă, în acel moment, în prezenţa lui I.I.I.I., a fost bătută, atât de „B.”, cât şi de x., care i-au precizat că trebuia să facă ceea ce îi spuneau ei. Numiţii „B.” şi x. s-au ocupat de achitarea taxelor şi îndeplinirea formalităţilor necesare obţinerii paşaportului de către minoră şi au însoţit-o pe aceasta la Poliţia Judeţului Călăraşi, unde ea a completat formularele, iar apoi le-a depus la ghişeu. Anterior şi ulterior depunerii documentelor respective la Poliţia Judeţului Călăraşi, sus-numiţii au discutat cu privire la faptul că exista posibilitatea să nu îi fie eliberat paşaportul, întrucât era minoră, însă tot ei eu precizat că aveau o cunoştinţă la acea instituţie şi că vor da acelei cunoştinţe o sumă de bani, pentru a nu mai exista niciun fel de problemă din acest punct de vedere. După câteva zile, minora a mers şi a ridicat paşaportul. Până la ridicarea paşaportului, a avut mai multe discuţii cu I.I.I.I., care a rugat-o foarte mult să plece în Spania, pentru a câştiga bani, inclusiv din practicarea prostituţiei, urmând să-i trimită şi lui sume de bani, pentru a putea veni şi el acolo. În cursul lunii aprilie 2002, în data de 17 sau 18, minora a fost urcată într-o dubă de transport mărfuri, în interiorul căreia nu existau scaune, iar persoanele ce au urcat au fost nevoite să se aşeze pe jos. În acel autovehicul, au mai urcat patru tinere, dintre care una se numea N., o tânără pe care o cunoscuse cu o zi înaintea plecării. Împreună cu acele tinere, mai trebuia să plece o fată pe nume „L.”, cu care I.I.I.I. îi făcuse cunoştinţă minorei cu două sau trei zile înainte, însă, din motive necunoscute, acea fată nu a mai plecat, la aceeaşi dată, în Spania. Minora a urcat pe bancheta din faţă a dubei, lângă „B.” şi, cu acest mijloc de transport, s-au deplasat până la Cluj, iar apoi a fost urcată într-un autocar, în care au urcat şi „B.” şi A.A.A.A., celelalte fete urcând în alt autocar. După ce a ajuns în Spania, minora a fost cazată, împreună cu „B.”, la nişte prieteni români de-ai acestuia. Cele trei fete care călătoriseră cu celălalt autocar au fost vândute de „B.”, însă minora nu şi-a amintit cui anume. Acest lucru s-a întâmplat imediat ce au ajuns în Spania, la tranzacţia respectivă minora aflând ulterior că a participat şi vărul lui „B.”, numitul „C.” Acesta din urmă i-a confecţionat minorei un paşaport fals, din care rezulta că era majoră, iar nu minoră, cum era în realitate. Paşaportul i-a fost dat, pentru a-l folosi în cazul unor legitimări ale poliţiei spaniole şi era emis pe numele de V.V.V.V.V. din Timişoara, având însă aplicată fotografia minorei. Acest paşaport a fost falsificat de către nişte români stabiliţi în Spania, la solicitarea lui „C.” Despre A.A.A.A., martora a menţionat că a auzit că se prostitua pentru acel „C.”, ea nefiind vândută. Minora a fost dusă apoi într-un club, unde a fost obligată să practice prostituţia, cu clienţii acestuia, obţinând, în medie, din acea activitate, suma de 200 euro pe seară. Banii îi erau luaţi de către o supraveghetoare, pe nume „C.C.C.” şi îi erau daţi apoi numitului „C.” La un moment dat, minora a încercat să fugă din acel club, însă a fost prinsă de „C.” şi bătută. În urma bătăii primite, minora a stat la pat aproape o săptămână şi, în această perioadă, a cerut traficanţilor să fie lăsată să revină în România, refuzând să mai practice prostituţia, lucru pe care, în final, aceştia le-au acceptat. În această situaţie, „B.” a dus-o cu un autocar înapoi în România, graniţa trecând-o cu paşaportul său. În perioada cât s-a prostituat în Spania, minora a obţinut, din această activitate, aproximativ 6.000 euro, bani care i-au fost luaţi de către numitul „C.”

Tribunalul nu a reţinut, ca fiind conforme cu realitatea, referirile minorei la implicarea inculpatului K. (pentru argumentele expuse şi cu ocazia analizării activităţii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia) şi respectiv a inculpatului C., în condiţiile în care nu au fost menţionate de ea în declaraţia anterioară, din data de 17 iunie 2002 şi nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Astfel, în declaraţia iniţială, minora a precizat că banii pentru paşaport i-au fost daţi de către B., fără nicio referire la faptul că acei bani ar fi provenit, în realitate, de la inculpatul C.. De asemenea, referitor la cele trei fete care au călătorit cu aceeaşi ocazie în Spania, dar cu un alt autocar, minora nu a precizat iniţial că ar fi fost vândute imediat ce au ajuns în Spania şi că, la tranzacţia respectivă, ar fi participat şi inculpatul C., declarând la acel moment doar că nu le-a mai văzut când au ajuns în Valencia. Este adevărat că minora a menţionat că inculpatul B. avea un văr pe nume C., care venea, o dată pe săptămână, la barul unde ea se prostitua şi strângea banii, despre care a afirmat şi că ar fi bătut-o când a încercat să fugă, dar, faţă de modul foarte diferit în care s-au prezentat cele două declaraţii ale sale, în privinţa implicării celui din urmă inculpat, Tribunalul a apreciat că prezumţia de nevinovăţie ce operează în beneficiul acestuia nu a fost răsturnată.

Potrivit vechiului C. proc. pen., pentru a fi avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, declaraţia martorului, spre deosebire de declaraţiile învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi părţii civile, nu este necesar să se coroboreze cu alte mijloace de probă. În cauza de faţă, susţinerile minorei, audiată ca martoră, au fost confirmate şi de alte mijloace de probă numai în ceea ce priveşte implicarea inculpatului B., iar nu şi a inculpaţilor K. şi C., în traficarea sa. Astfel, procesul-verbal întocmit de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a atestat faptul că, la data de 18 aprilie 2002, minora (în vârstă de 17 ani la acel moment) a ieşit din ţară, cu autocarul, în care se aflau şi inculpatul B., precum şi N. Acelaşi inculpat s-a aflat, împreună cu minora, şi în autocarul, cu care aceasta a intrat în ţară la data de 21 mai 2002. În acelaşi sens, martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” a recunoscut-o, din fotografie, pe minora M., ca fiind o fată care practica prostituţia într-un club din Spania, pentru numitul „B.”, pe care, de asemenea, l-a recunoscut, tot din fotografie, ca fiind inculpatul B. Tribunalul a observat că, faţă de intervalul de timp în care martora cu identitate protejată a declarat că s-a aflat în Spania, posibilitatea ca aceasta să o fi întâlnit pe minoră era una reală. Minora a fost recunoscută, din fotografie, şi de martora cu identitate protejată „U.U.”, din a cărei declaraţie a rezultat că s-a aflat pe teritoriul Spaniei în anul 2002 şi s-a prostituat în mai multe cluburi, inclusiv din Valencia, oraş care, potrivit declaraţiei minorei, a constituit destinaţia călătoriei sale. Despre minoră, martora cu identitate protejată „U.U.” a menţionat că se prostitua în unul dintre cluburile în care, la rândul său, a practicat prostituţia pentru „x.”

2. Referitor la numita N. şi celelalte trei persoane (neidentificate), care au călătorit în Spania, în acelaşi timp cu inculpatul B. şi minora M., dar cu autocare diferite, Tribunalul a constatat probat faptul că acestea mergeau în acea ţară, pentru practicarea prostituţiei, beneficiind de sprijinul inculpatului respectiv.

Referitor la modalitatea concretă în care inculpatul B. a înlesnit deplasarea celor patru persoane în Spania, în vederea practicării prostituţiei, Tribunalul a constatat că, deşi nu sunt probe în sensul că acel inculpat ar fi suportat, pentru ele, cheltuielile pe care le presupunea călătoria din România în Spania, este cert că acesta le-a însoţit, pe întreaga durată a călătoriei respective, până la Cluj deplasându-se toţi cu acelaşi mijloc de transport, iar, de la Cluj până în Spania, inculpatul şi N. călătorind cu acelaşi autocar, iar celelalte trei fete cu un autocar care a circulat în spatele celui în care se aflau inculpatul, N. şi minora M. (cea din urmă s-a referit la autocarul în care s-au urcat cele trei tinere necunoscute ca fiind „autocarul din spate”). De asemenea, din declaraţia minorei M. de la data de 10 octombrie 2003, a rezultat că, la ieşirea din ţară, inculpatul B. a prezentat, pentru toate cele cinci fete pe care le însoţea, sumele de bani necesare pentru a li se permite trecerea frontierei. Astfel, minora a menţionat că inculpatul respectiv a prezentat banii necesari şi pentru ea, afirmaţie din care Tribunalul a tras concluzia că nu a fost singura persoană pentru care acesta a procedat astfel („Atunci când am ajuns la graniţă, B. a prezentat, şi pentru mine, o sumă de bani, apoi am fost lăsaţi să ieşim din ţară”).

În privinţa celor patru persoane (incluzând-o şi pe N.), Tribunalul a constatat că probatoriul este în sensul că ele practicaseră prostituţia şi pe teritoriul României, nefiind recrutate de inculpatul B.. Astfel, minora M. s-a referit la acestea, în prima ei declaraţie, ca fiind prostituate de la x.. Tribunalul a mai constatat că nu există probe din care să rezulte că vreuna dintre ele era minoră. Astfel, despre N., se cunoaşte că avea vârsta de 22 de ani, iar, în cazul celorlalte trei fete, pe de o parte, vârsta nu se poate stabili, întrucât nu li se cunoaşte identitatea, iar pe de altă parte, minora M. nu a menţionat că acestea ar fi fost sau ar fi putut fi, la rândul lor, minore. De asemenea, Tribunalul a constatat că nu există date ale incidenţei, în cazul vreuneia dintre cele patru fete, a cel puţin uneia dintre ipotezele prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce o priveşte pe N., Tribunalul a constatat că, la dosar, există şi alte mijloace de probă, în afară de declaraţia martorei minore M., în sensul că ea se prostitua neconstrânsă, iar inculpatul C. trăgea şi el foloase materiale de pe urma acestei activităţi. Mai mult decât atât, din probatoriu a rezultat chiar existenţa unei relaţii bazate pe încredere, N. sprijinind activitatea infracţională a inculpatului C. Astfel, martora minoră M. a declarat că N. se prostitua pentru inculpatul C., ea nefiind vândută. De asemenea, martora cu identitate protejată „N.N.N.N.” a recunoscut-o, din fotografie, pe N., ca fiind persoana de încredere a lui „C.”, pe care a întâlnit-o în clubul „x”. La rândul său, martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” a menţionat că, prin intermediul numitei N., l-a cunoscut, în anul 2002, pe inculpatul C., despre care i-a spus că o putea ajuta să găsească de lucru în Italia. În concret, N. ar fi ajutat-o să obţină paşaportul, iar martora cu identitate protejată ar fi rămas peste noapte cu ea, la x., înainte de plecarea spre Aeroportul Otopeni (această declaraţie a fost reţinută de Tribunal a confirma existenţa unei legături între localul x. şi N., despre care şi minora M. a afirmat că se prostitua în acea locaţie).

Declaraţia dată de N., în calitate de martoră, în cursul judecăţii, a fost apreciată de Tribunal, faţă de probatoriul anterior prezentat, a fi, în mod evident, nesinceră, un exemplu de afirmaţie mincinoasă fiind acela că, în anul 2002, ea ar fi plecat cu autocarul în Spania din Bucureşti (până unde ar fi fost condusă de părinţii săi), susţinerea sa fiind contrazisă nu doar de declaraţia minorei M., dar şi de informaţiile furnizate de SC X.X.X.X.X. SRL, proprietară a autocarului, potrivit cărora plecarea autocarului respectiv s-a realizat din localitatea Bistriţa-Năsăud, iar destinaţia era reprezentată de oraşul Madrid, pentru a se ajunge la acea destinaţie trecându-se prin Cluj şi Borş (fila 377, vol. X, d.u.p.).

3. Referitor la implicarea inculpatului B. în traficarea minorei L., faţă de argumentele expuse cu ocazia analizării probatoriului în privinţa inculpatului K., Tribunalul a apreciat că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie ce operează în privinţa celui dintâi inculpat.

4. În ceea ce priveşte fapta inculpatului B. de a o racola pe persoana vătămată N.N., de a o trimite în Spania, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, aceasta fiind ulterior obligată, de către alţi inculpaţi, să practice prostituţia, Tribunalul a constatat că este probată, reţinând, în acest sens, următoarele aspecte:

Poziţia constantă a inculpatului a fost una de negare a faptului de a fi recrutat, transportat şi exploatat sexual vreo tânără, în ţară sau în Spania (sens în care au fost menţionate declaraţiile acestuia din data de 15 decembrie 2005, date în faţa organelor de urmărire penală).

Persoana vătămată nu a fost audiată în faza de urmărire penală, iar, în cursul judecăţii, deşi s-a încuviinţat audierea ei ca martor, nu s-a putut identifica adresa unde locuieşte, în pofida demersurilor efectuate în acest sens, inclusiv prin intermediul Biroului Naţional Interpol, astfel că, prin încheierea de la termenul din data de 18 noiembrie 2011, Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii sale.

Cu certitudine, la data de 07 aprilie 2004, persoana vătămată N.N. (la acel moment în vârstă de 18 ani) a ieşit din ţară, cu autocarul, în care se afla şi inculpatul B., aspect ce rezultă din procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 354-364, vol. IV, d.u.p.).

La data de 12 noiembrie 2005, a fost înregistrată plângerea formulată de martora M.M.M. (vol. V, d.u.p.), mama persoanei vătămate N.N., care a adus, pe această cale, la cunoştinţa organelor de urmărire penală, că fiica sa lucra, ca barman, la un bar din Călăraşi, iar, din luna februarie 2004, a devenit mai tăcută, la un moment dat plecând fără să spună nimic, ulterior martora aflând că a fost racolată şi dusă în Spania de numitul B., din aceeaşi localitate, care se ocupa de mai mult timp cu exploatarea fetelor, existând o adevărată filieră în acest sens. Martora a mai învederat că, de un an şi jumătate, raportat la momentul depunerii plângerii, nu mai cunoştea nimic despre fiica sa. Anterior, respectiv la data de 09 noiembrie 2005 plângerea aceleiaşi martore fusese consemnată şi în cuprinsul unui proces-verbal întocmit de către organe de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Călăraşi, Serviciul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă. Astfel, în cuprinsul acelui proces-verbal (filele 313-314, vol. V, d.u.p.), este consemnat faptul că, la data respectivă, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție a Județului Călăraşi numita M.M.M., care a reclamat faptul că, în cursul lunii februarie 2004, numitul B. din municipiul Călăraşi a racolat-o, a găzduit-o, a transportat-o şi a exploatat-o, prin obligarea la practicarea prostituţiei în Spania, pe fiica sa, N.N. Din luna februarie 2004, martora nu a primit niciun semnal de la fiica ei, despre care a aflat că era exploatată în Spania de persoane din anturajul lui B., care, între timp, a revenit în ţară şi i-a adus acuze şi ameninţări cu privire la fiica sa.

În dosarul de urmărire penală (filele 304-308, vol. V, d.u.p.), Tribunalul a identificat o declaraţie a martorei M.M.M., constatând că, pe acel înscris, nu apare nicio menţiune cu privire la persoana în faţa căreia a fost dată. Având, însă, în vedere particularităţile scrisului (diferite de cele ale scrisului de la final, care aparţine martorei), Tribunalul a concluzionat că persoana care a consemnat declaraţia respectivă a fost chiar organul de cercetare penală ce a întocmit procesul-verbal anterior menţionat. În cuprinsul declaraţiei respective, martora a învederat că, la începutul lunii februarie 2004, fiica sa, N.N., în timp ce lucra ca barman la societatea comercială administrată de către numitul Z.Z.Z.Z.Z. din Călăraşi, şi-a schimbat brusc comportamentul, devenind, dintr-o persoană foarte deschisă, cu care se putea comunica orice, o persoană foarte tăcută. Din acel moment, martora nu a mai putut afla nimic de la fiica sa, deşi, de mai multe ori, i-a spus că s-a schimbat şi că avea impresia că se întâmpla ceva cu ea, aceasta răspunzându-i de fiecare dată că era vorba doar despre o impresie şi că nu a avut şi nu avea, la acel moment, nicio problemă. Acest tip de comportament l-a avut timp de patru luni, după care nu s-a mai întors acasă, nici până la momentul audierii martorei. A doua zi după plecarea de acasă a fiicei sale, martora s-a dus la locul ei de muncă, unde a aflat că aceasta nu a mai venit nici la serviciu. Întrebându-l pe patronul localului, dacă în ultimul timp i s-a părut ceva suspect la U.U.U.U.U., acesta i-a spus că era vizitată, la bar, de un grup de bărbaţi, împreună cu care se mai aflau două femei, cu una dintre acestea U.U.U.U.U. fiind văzută în bazar, unde îi erau cumpărate articole de îmbrăcăminte. Când această femeie venea în local, vorbea în permanenţă cu N.N., care doar o aproba. După aceste discuţii, fiind disperată, martora a făcut unele investigaţii în oraş şi, în urma discuţiilor cu prietenele pe care le avea U.U.U.U.U., a aflat că, din momentul în care nu s-a mai prezentat la serviciu, aceasta a fost găzduită de B., într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc din zona bazarului din municipiul Călăraşi. Identificând acest apartament, martora a mers de mai multe ori la uşă şi, deşi a insistat, nu i s-a deschis. Apoi, a trimis-o la uşa apartamentului respectiv pe cealaltă fiică a sa, N.N., căreia i-a deschis o tânără necunoscută, care era nepoata proprietarului, aceasta din urmă spunându-i că, într-adevăr, U.U.U.U.U. a locuit în acel apartament, unde fusese adusă de B., care o scotea numai seara, dar, la acel moment, nu mai locuia acolo. Aceeaşi persoană i-a spus numitei N.N. că sora sa a fost luată de B. şi dusă în Spania, se pare că „la produs”, împreună cu alte două fete din judeţul Călăraşi, despre care nu cunoştea amănunte. După acel moment, timp de aproximativ 6 luni şi jumătate, martora nu a mai reuşit să afle nimic despre fiica sa, deşi s-a străduit, prin toate mijloacele, să afle ceva despre ea, măcar dacă mai era în viaţă. După această perioadă, colegul de serviciu al martorei, Y.Y.Y.Y.Y., care îi cunoştea situaţia şi îl ştia şi pe B., l-a adus pe aceasta din urmă la locul de muncă al martorei. Cu această ocazie, inculpatul B., în prezenţa colegului martorei, i-a spus acesteia că el a dus-o pe fiica sa, N.N., în Spania, unde „a dat-o la produs”, motivând că avea acasă o situaţie disperată, din punct de vedere financiar, iar el a vrut să o sprijine. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a insinuat că fostul soţ al martorei ar fi încercat să profite de U.U.U.U.U., menţionând că ar avea dovezi că acelaşi individ ar fi încercat să profite şi de celelalte fete, aspect despre care martora a menţionat că nu era adevărat, întrucât a chemat şi-a chemat celelalte fete în faţa inculpatului, rezultând că lucrurile nu stăteau aşa cum el le-a prezentat. Întrucât martora a insistat să îi aducă fata acasă, iar el nu avea argumente cu care să justifice racolarea şi exploatarea acesteia, inculpatul şi-a schimbat brusc atitudinea, spunându-i martorei că, de fapt, ea este cea care trebuia să îi dea bani, pentru că el a făcut cheltuieli cu fiica sa, care, în momentul respectiv, era în Spania, unde îi era bine, după trei luni fugind de sub tutela lui, fiind căsătorită cu un marocan şi aşteptând un copil. Inculpatul a ameninţat că el avea oameni în toată Europa şi că oricum o va găsi pe N.N., chiar şi după 50 de ani şi tot îşi va recupera banii cheltuiţi cu ea. Apoi, foarte îndârjit, inculpatul a plecat, refuzând să mai stea de vorbă cu martora. Aceasta a mai precizat că, în cursul lunii ianuarie 2005, a primit o scrisoare din Spania, prin care fiica sa i-a prezentat în detaliu ceea ce se întâmplase, relatarea acesteia fiind concordantă cu cele discutate de martoră cu inculpatul. Martora a menţionat că a recunoscut scrisul U.U.U.U.U., scrisoarea respectivă fiind în totalitate scrisă de aceasta, dar adresa de expediţie era ştearsă cu pixul. În scrisoare, fiica sa a menţionat că ea credea că mama sa a aflat că a fost păcălită şi dusă în Spania de inculpatul B., unde acesta îi promisese că urma să lucreze într-un restaurant, ca barman, dar lucrurile nu au stat în realitate aşa. Martora a mai arătat că fiica sa i-a spus că a reuşit să fugă de la inculpat, adăugând exact ce îi spusese şi acesta, şi anume că era bine, se căsătorise cu un marocan şi urma să aibă un copil, convingerea martorei fiind că lucrurile nu stăteau aşa şi că fiica ei a fost obligată să îi spună lucrurile pe care i le spusese şi inculpatul B. cu şase luni în urmă, tocmai pentru ca martora să nu meargă să facă plângere la poliţie. Martora a precizat şi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, a mers la Banca Agricolă din municipiul Călăraşi, unde s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul B., care a abordat-o direct şi, foarte înrăit, i-a reproşat că ea nu ştia să îşi rezolve altfel problemele decât ducându-se la poliţie. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a precizat din nou că N.N. era bine, după care a plecat foarte repede, înainte ca martora să reuşească să îl întrebe de ce, în aceste condiţii, fiica sa nu a luat legătura cu ea.

Tribunalul a constatat că declaraţia martorei M.M.M. se coroborează, în parte, cu cea a martorei N.N., care a menţionat că plecarea de acasă, în anul 2004, a surorii sale, N.N., a intervenit după ce aceasta din urmă primise o palmă de la tatăl lor, care a prins-o că a minţit cu privire la motivul pentru care, într-o dimineaţă, a venit acasă la ora 04:30, în condiţiile în care îi interzisese să mai întârzie să vină de la serviciu. După ce a plecat de acasă, sora sa a locuit o perioadă într-un apartament situat la etajul patru, împreună cu două tinere pe nume E.E.E. şi „x” din localitatea Cuza Vodă, judeţul Călăraşi. Cele două fete i-au spus, la un moment dat, că sora sa nu mai locuia împreună cu ele şi că a plecat în Spania, cu B., fără să îi dea mai multe detalii. Tribunalul a constatat că aceste afirmaţii nu au confirmat cele spuse de martora M.M.M., şi anume că ar fi aflat de la una dintre fetele care locuiau în apartament că se pare că N.N. ar fi fost dusă „la produs”. Pe de altă parte, însă, ele au confirmat informaţia că N.N. a plecat în Spania cu inculpatul B. (aspect contestat, în mod constant, de acesta, care a susţinut şi faptul că ar fi fost în Spania o singură dată, în anul 2005).

Fiind audiată de procuror la data de 07 martie 2006 (filele 315-324, vol. V, d.u.p.), martora M.M.M. a reiterat aspectele menţionate anterior, adăugând anumite detalii. Astfel, martora a precizat că, după ce a început să lucreze la un bar situat pe Strada Bucureşti, în apropierea barului „La B.”, fiica ei s-a schimbat total, în sensul că îi răspundea urât, venea târziu acasă, uneori lipsea de la domiciliu şi, practic, nici nu mai vorbea cu ceilalţi membrii ai familiei. De asemenea, a refuzat să îi spună mamei sale ce se întâmpla, cerându-i să o lase în pace. Deşi programul de lucru al barului se termina la ora 00:00, fiica sa venea acasă la orele 03:00-04:00, pretinzând că au fost clienţi, că şeful său a avut o masă organizată şi că abia atunci a terminat programul. Iniţial, martora a crezut explicaţiile fiicei sale, dar apoi a aflat, de la cunoscuţi, că, în realitate, aceasta a intrat într-un anturaj dubios. Pentru a se convinge de acest lucru, martora s-a dus la bar, la ora de terminare a programului, ocazie cu care a constatat că fiica ei, după ce a ieşit de la serviciu, a urcat într-un autoturism de culoare închisă, cu care a plecat într-o direcţie necunoscută. A doua zi, fiica sa a refuzat să îi spună cu cine a plecat cu autoturismul respectiv, cerându-i să o lase în pace, invocând faptul că era majoră şi vroia să-şi vadă de viaţa ei. În plus, martora a remarcat că fiica sa avea în permanenţă bani. La un moment dat, fiica martorei a plecat de acasă şi s-a dus să locuiască la o prietenă a sa, pe nume E.E.E.E. După mai multe încercări, martora a determinat-o să se întoarcă acasă, dar acolo a rămas doar pentru două-trei zile, după care a plecat din nou, la acea „Lorena”. În luna martie 2005, U.U.U.U.U. a venit acasă şi a spus că nu se simţea bine şi nu mai merge la lucru. A stat acasă patru zile, timp în care telefonul său a sunat în permanenţă, aceasta refuzând să răspundă, spunând că ştia cine era apelantul. După aceasta, U.U.U.U.U. a plecat la serviciu, dar nu a mai revenit acasă. Iniţial, martora a crezut că fiica sa era tot la „Lorena”, dar ulterior şi-a dat seama că nu era aşa, întrucât la ea acasă a venit, să se intereseze de U.U.U.U.U., şeful acesteia, care a menţionat că nu a mai venit la serviciu, plecând cu tot cu chei. Martora a căutat-o pe fiica ei acasă la „Lorena”, care i-a spus că nu a mai venit acolo de circa patru zile, dar şi că a văzut-o în prezenţa unor persoane dubioase, care nu i-au plăcut nici ei, nevrând să-i spună martorei cine erau acele persoane. Martora a confirmat că a depus plângere la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate din Călăraşi şi a reiterat faptul că l-a întâlnit pe inculpatul B., prin intermediul unui anume Y.Y.Y.Y.Y., dar a precizat, pentru prima dată, că acesta din urmă i-ar fi spus că a aflat că inculpatul respectiv a luat-o pe U.U.U.U.U. şi că acelaşi inculpat dorea să discute cu ea. În cadrul discuţiei pe care cei doi au avut-o, martora a menţionat că inculpatul i-ar fi spus că el a luat-o pe fiica sa, a îmbrăcat-o, i-a făcut paşaport, i-a dat bani şi mâncare şi a dus-o în Spania, argumentând toate aceste lucruri prin faptul că N.N. i-ar fi spus că mama ei nu avea serviciu, era beţivă, familia sa nu avea bani de mâncare, iar tatăl său ar fi abuzat de ea. Inculpatul i-ar mai fi spus că, în Spania, fiica sa lucra pentru el, dar că, în momentul respectiv, nu ştia unde se afla, pentru că aceasta a fugit din locul unde el a lăsat-o. A mai menţionat inculpatul că, după ce au ajuns în Spania, fiica martorei a semnat nişte acte şi că îi era datoare cu suma de bani pe care a cheltuit-o cu ea. Inculpatul a întrebat-o pe martoră unde era fiica ei, iar, în momentul în care aceasta i-a spus că nu cunoştea acest lucru, a ameninţat-o că, indiferent cât timp va trece, el tot o va găsi şi îşi va recupera banii, pentru că avea prieteni peste tot în Europa. În luna august 2005, inculpatul a revenit la locul de muncă al martorei şi a întrebat-o dacă a luat legătura cu fiica sa, aceasta spunându-i din nou că nu ştia nimic despre ea. Atunci, inculpatul i-a spus martorei că era bine, se căsătorise şi urma să aibă un copil. Inculpatul a mai venit, într-o ocazie, la locul de muncă al martorei şi i-a spus că fiica ei era în Germania, dar că, oricum, o va găsi, adăugând că martora trebuia să-i restituie banii pe care i-a cheltuit cu U.U.U.U.U., aceasta refuzând însă. În luna ianuarie 2005, martora a primit o scrisoare de la fiica sa. Pe plic, era aplicată doar o ştampilă de Murcia (Spania) şi nicio ştampilă de România. În acea scrisoare, fiica sa a menţionat că inculpatul B. a racolat-o şi a dus-o în Spania, unde a semnat nişte acte, după care a vândut-o altui „peşte”. I-a mai spus că, la acel moment, trăia cu un bărbat de religie musulmană şi că urma să aibă un copil.

Tribunalul a reţinut, pe baza acestor declaraţii, dar având în vedere şi informaţiile furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, precum şi caracterul probat nesincer al declaraţiei inculpatului B., care a încercat să ascundă faptul că a călătorit în Spania în anul 2002, că acesta a determinat-o pe N.N. să călătorească, împreună cu el, în Spania, unde aceasta a fost obligată să practice prostituţia. Chiar dacă nu au fost identificate probe în sensul că N.N. ar fi fost constrânsă, în vreun fel, să meargă în Spania, Tribunalul a constatat drept cert faptul că ea nu a consimţit la ceea ce urma să i se întâmple odată ajunsă acolo, aceasta constituind şi explicaţia fugii sale din locul unde se afla, fuga respectivă fiind cea care a determinat conduita agresivă a inculpatului, percepută în mod nemijlocit de martora M.M.M., care a descris-o în cele două declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală (încercări de a afla de la martoră detalii care să îi permită să o găsească pe N.N., recurgerea la ameninţări şi solicitarea ca martora să suporte cheltuielile pe care le-a făcut cu fiica acesteia). Dezacordul persoanei traficate N.N. s-a referit fie la însăşi activitatea de a se prostitua, fie la condiţiile în care a fost pusă în situaţia de a se prostitua. Însă, indiferent care dintre aceste situaţii ar fi incidentă în cauză, Tribunalul a constatat că, în mod cert, a avut loc o inducere în eroare a victimei, în momentul în care se punea problema ca aceasta să decidă dacă să îl însoţea sau nu pe inculpat în Spania. Inculpatul a speculat lipsa de maturitate a victimei sale, care nu avea la acel moment decât 18 ani, precum şi raporturile conflictuale dintre aceasta şi familia ei şi a valorificat experienţa pe care, conform probatoriului cauzei, deja o avea, în a se aşeza în poziţia de persoană care obţinea beneficii materiale de pe urma practicării prostituţiei de către diverse femei.

Martora M.M.M. a fost audiată şi în cursul judecăţii, la termenul din data de 02 martie 2007, însă, ulterior, Tribunalul a constatat că acest mijloc de probă este lovit de nulitate absolută, întrucât acea audiere s-a efectuat în mod nelegal, încălcându-se publicitatea şedinţei de judecată. În aceste condiţii, Tribunalul a arătat că este împiedicat de a face orice fel de referiri la conţinutul acelei declaraţii. Ulterior, la termenele din datele 27 martie 2013 şi 29 aprilie 2013, martora a fost reaudiată, ocazie cu care a revenit, în mod fundamental, asupra declaraţiilor formulate în faţa organelor de urmărire penală, ceea ce a determinat procurorul de şedinţă ca, la ultimul termen, să se sesizeze, din oficiu, sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Printre afirmaţiile pe care Tribunalul le-a apreciat ca nesincere, au fost enumerate următoarele: Martora a afirmat că nu cunoştea, în momentul în care s-a adresat Poliţiei municipiului Călăraşi, că fiica sa era plecată în Spania. Or, din simpla analiză a denunţului acesteia (fila 303, vol. V, d.u.p.), Tribunalul a constatat contrariul, în condiţiile în care, în cuprinsul înscrisului respectiv, martora a menţionat că a aflat că fiica sa „a fost racolată şi dusă în Spania de numitul B.” Deşi, în faţa organelor de urmărire penală, martora a făcut referire, în mod repetat, la schimbarea pe care o suferise fiica sa în perioada care a precedat plecarea ei în Spania, în cursul judecăţii a susţinut contrariul, şi anume că nu a observat nicio modificare în comportamentul fiicei sale, care să îi dea de gândit. În pofida numeroaselor referiri la inculpatul B. şi la rolul deţinut de acesta în recrutarea, transportarea şi exploatarea fiicei sale, prin obligarea la practicarea prostituţiei odată ajunsă în Spania, pe care martora le-a făcut în declaraţiile date în faza de urmărire penală, la momentul când Tribunalul i-a cerut să spună dacă îi era cunoscut numele de B. şi să relateze ce cunoştea despre acesta, martora a declarat că numele respectiv îi era cunoscut doar din auzite, aflând despre el în oraş (Călăraşi), dar că nu poate să precizeze ce informaţii circulau despre el. Edificator pentru nesinceritatea martorei a fost reţinut de Tribunal şi faptul că, în momentul în care instanţa a început să îi solicite detalii despre inculpatul respectiv, martora a invocat alterarea stării sale fizice, pretins cauzată de probleme de sănătate şi de alte probleme recente, care ar fi avut loc în familia sa, fără să detalieze însă în niciun fel acele probleme. Acest fapt a generat întreruperea audierii martorei la primul termen anterior menţionat (27 martie 2013), punându-i-se în vedere acesteia să se prezinte la termenul următor (19 aprilie 2013), pentru continuarea audierii. Martora nu s-a prezentat însă la acel termen, astfel că Tribunalul a dispus amendarea acesteia şi aducerea ei cu mandat, continuarea audierii fiind posibilă, în aceste condiţii, doar la cel de-al doilea termen menţionat (29 aprilie 2013). Cu acea ocazie, în continuarea celor declarate iniţial, martora a precizat că nu a avut niciodată vreo discuţie cu inculpatul B. şi că nu ştie dacă acesta a avut vreo legătură cu plecarea fiicei sale din ţară. Tribunalul a interpretat încercarea martorei de a se sustrage audierii, mai întâi prin invocarea unei stări fizice proaste, exact când i se adresau întrebări punctuale despre inculpatul B., iar apoi prin neprezentarea la termenul fixat pentru continuarea audierii, dar şi contradicţia flagrantă între aspectele pe care ea însăşi le-a reclamat organelor de urmărire penală şi cele declarate în faţa instanţei, drept dovezi ale deciziei pe care aceasta a luat-o, de a împiedica stabilirea implicării reale a inculpatului respectiv în traficarea fiicei sale, motivele care ar fi putut determina o astfel de conduită fiind multiple. În aceste condiţii, în mod deloc surprinzător, martora nu şi-a mai amintit detalii importante, consemnate în conţinutul declaraţiilor date în faţa organelor de urmărire penală sau a contestat veridicitatea unor informaţii. Astfel, martora a susţinut că nu este adevărat faptul că numitul Y.Y.Y.Y.Y. l-ar fi adus pe inculpat la ea la serviciu, ocazie cu care acesta din urmă i-ar fi spus că a dus-o pe fiica ei în Spania, să se prostitueze. Mai mult decât atât, martora a pretins că ar fi avut probleme cu numitul Y.Y.Y.Y.Y., însă detaliile oferite de ea despre acele probleme sunt foarte vagi şi, prin urmare, neconvingătoare („obişnuia să profite de oameni”). Martora a mai susţinut că acest Y.Y.Y.Y.Y. i-ar fi relatat că a stat de vorbă cu inculpatul B., care i-ar fi spus că a dus-o pe fiica ei, să se prostitueze. Cerându-i-se să explice de ce, în aceste condiţii, a declarat că a stat de vorbă personal cu inculpatul B., martora a arătat că era foarte disperată şi că ar fi făcut orice pentru a identifica o modalitate în care să îşi găsească şi să îşi ajute fiica. Tribunalul a arătat că nu se înţelege în ce fel acuzarea unui om pretins nevinovat ar fi ajutat la atingerea acestor obiective ale martorei. Aceasta a pretins şi că, tot prin intermediul lui Y.Y.Y.Y.Y., ar fi aflat că inculpatul B. ar fi afirmat că avea de recuperat, de la fiica sa, o sumă de bani şi că ar fi ameninţat că o va găsi pe aceasta, şi peste mulţi ani şi îşi va recupera banii cheltuiţi cu plecarea ei în Spania. Tribunalul a constatat caracterul nesincer al susţinerii martorei, care, deşi la sfârşitul audierii sale de la termenul din data de 27 martie 2013, a afirmat că l-ar şti pe inculpat doar din auzite, ulterior a relatat o serie de aspecte, care, dacă ar fi reale, ar implica un impact deosebit asupra vieţii fiicei sale şi, implicit, asupra ei înseşi, care se impuneau a fi relatate, chiar dacă martora nu avea certitudinea că erau conforme cu realitatea. În continuare, martora a negat că ar fi primit o scrisoare de la fiica sa, în cuprinsul căreia aceasta i-ar fi relatat în detaliu împrejurările plecării sale în Spania, iar, după ce i s-a adus la cunoştinţă de către instanţă faptul că în faţa organelor de urmărire penală declarase contrariul, a menţionat că nu îşi aminteşte un astfel de detaliu. Tribunalul a apreciat ca fiind greu de acceptat versiunea potrivit căreia o mamă, suficient de speriată pentru a merge să reclame dispariţia fiicei sale şi împrejurările îngrijorătoare în care a aflat că aceasta a avut loc şi care a primit un telefon de la acea fiică după trei ani de la dispariţia ei, nu şi-ar putea aminti că, la un moment dat, a primit de la fiica respectivă semnul îndelung aşteptat, că aceasta era cel puţin în viaţă. Pentru motive similare, ţinând de impactul unui astfel de eveniment în viaţa martorei, Tribunalul a apreciat drept necredibilă şi susţinerea acesteia potrivit căreia nu mai ştie dacă, la un moment dat, s-a întâlnit din întâmplare cu inculpatul B., care i-ar fi reproşat că s-a adresat organelor de poliţie. Martora a precizat apoi că nu îşi aminteşte nici dacă a avut discuţii directe cu inculpatul B., deşi, la începutul audierii sale la acelaşi termen de judecată (29 aprilie 2013), a fost în măsură să declare, în mod ferm şi fără nuanţe, că nu a avut niciodată vreo discuţie cu acel inculpat. Explicaţia atitudinii procesuale inadecvate pe care martora a avut-o la cele două termene anterior menţionate a fost identificată de Tribunal în ultima frază a declaraţiei sale din data de 29 aprilie 2013, când aceasta a menţionat următoarele: „Fiica mea mi-a spus că doreşte să fie lăsată în pace, având în vedere că a trecut foarte mult timp de la evenimentele respective, are familie care include şi un copil şi nu îşi doreşte ca soţul său să afle detalii legate de acele evenimente”. Un aspect important, însă, la care martora a făcut referire, în declaraţia de la termenul din data de 27 martie 2013, a fost acela potrivit căreia fiica ei nu avea banii necesari să efectueze o călătorie în Spania, ceea ce a determinat Tribunalul să ajungă la concluzia că o altă persoană, cel puţin, s-a implicat pentru a susţine financiar deplasarea acesteia în acea ţară.

În privinţa inculpatului B., Tribunalul a pus în discuţie, la termenul din data de 29 iunie 2012, următoarele schimbări de încadrare juridică: în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la M. şi L.), infracţiunea prevăzută de 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (pentru cinci acte materiale, cu privire la N., cele trei fete neidentificate şi N.N.), alternativ cu infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) cu art. 41 alin. (2) din V.C.P. (pentru patru acte materiale, cu privire la N. şi cele trei fete neidentificate) şi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (cu privire la N.N.) şi respectiv infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod (învederând că ori de câte ori a pus în discuţie reţinerea unei anumite infracţiuni, în formă continuată, a înţeles să pună în discuţie, în mod alternativ, şi reţinerea mai multor infracţiuni de acelaşi tip, atâtea câte acte materiale au existat, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni).

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.f.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la N., cele trei fete neidentificate şi N.N.), a infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la M. şi L.) şi a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

La data de 17 septembrie 2012, inculpatul, prin apărător, a depus la dosar o cerere scrisă de schimbare a încadrării juridice (filele 60-61, vol. XVIII, d.f.), după cum urmează: în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi respectiv de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), toate cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. Prin aceeaşi cerere, s-a solicitat şi o altă schimbare a încadrării juridice, numai în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.

În final, Tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la M. şi, respectiv, L.), o infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la N. şi cele trei fete neidentificate), o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (cu privire la N.N.) şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Reţinerea, în cazul persoanelor vătămate M. şi L., a două infracţiuni de trafic de minori a fost determinată de modul în care s-a probat, conform aprecierii Tribunalului (numai în cazul celei dintâi) şi respectiv s-a afirmat prin rechizitoriu (în cazul celei din urmă), că s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională a inculpatului, în ambele cazuri fiind vorba despre o obligare la practicarea prostituţiei, prin înfrângerea voinţei fiecărei victime, activitate pentru care, în fiecare caz, inculpatul a acţionat împreună cu o altă persoană. Tribunalul a apreciat că nu este posibilă reţinerea unei singure infracţiuni de trafic de minori, în formă continuată, întrucât, pe lângă faptul că traficarea nu a avut loc cu aceeaşi ocazie, „în aceleaşi condiţii de loc şi de timp”, astfel cum reclamă Decizia nr. 49/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, între momentele când se pretinde că ar fi avut loc cele două acţiuni există un interval mult prea mare de timp.

Tribunalul a constatat, cu privire la aceleaşi infracţiuni, că, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de formele pe care art. 13 din Legea nr. 678/2001 le-a cunoscut de la momentul săvârşirii fiecărei infracţiuni şi până la pronunţarea sentinţei, forma mai favorabilă inculpatului este, în ambele cazuri, cea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de trafic de minori, reţinută în sarcina inculpatului cu privire la M., stabilită la 4 ani şi 6 luni închisoare, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea infracţiunii respective, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea acestei infracţiuni, inculpatul a periclitat libertatea unei persoane minore, căreia i-a înfrânt voinţa, profitând de dificultatea situaţiei în care aceasta se găsea (fără surse de a se întreţine şi fără sprijinul familiei), fără a manifesta vreo preocupare pentru efectele pe care exploatarea ei, prin obligarea la a se prostitua, le-ar avea în privinţa sănătăţii sale fizice şi psihice, precum şi în privinţa integrării în societate. Pe de altă parte, a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatului, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, dar şi participarea lui la proces. Astfel, dintre zecile de termene acordate în cauză după data de 30 ianuarie 2006, când inculpatul a fost pus în libertate, acesta a absentat doar la patru termene de judecată, dintre care, pentru două, a prezentat adeverinţă medicală, iar, la unul dintre acele termene, s-a constatat că procedura nu era legal îndeplinită. Conştiinciozitatea cu care inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunalul să reţină, în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, cu respectarea plafonului stabilit de art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Referitor la infracţiunea de trafic de minori, cu privire la persoana traficată L., Tribunalul a hotărât achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., cu motivarea că probatoriul administrat în cauză nu a putut conduce la reţinerea, mai presus de orice îndoială, a implicării acestuia în traficarea persoanei respective.

Cu privire la infracţiunea de proxenetism, în formă continuată (patru acte materiale), Tribunalul a avut în vedere, la stabilirea acestei încadrări juridice, în locul celei de trafic de persoane, că nu s-a probat incidenţa în cauză a vreuneia dintre modalităţile alternative stipulate în alin. (1) al art. 12 din Legea nr. 678/2001, şi anume recurgerea la ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune, etc. Pentru reţinerea formei continuate a infracţiunii respective, Tribunalul a avut în vedere existenţa mai multor subiecţi pasivi, faţă de care activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat însă în aceleaşi condiţii de loc şi de timp.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 6 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea sa, numărul mare al persoanelor cărora inculpatul le-a înlesnit practicarea prostituţiei, periclitarea moralităţii publice, dar şi a sănătăţii fizice şi psihice a persoanelor respective şi a şanselor acestora de integrare în societate. De asemenea, a avut în vedere lipsa de antecedente penale, atitudinea profund nesinceră a inculpatului, dar şi participarea acestuia la proces, în formele deja evidenţiate, apreciind că, şi în cazul acestei infracţiuni, este justificată reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. Faţă de incidenţa concomitentă a unei cauze de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii), pedeapsa principală nu a fost coborâtă însă sub minimul special, Tribunalul apreciind, dimpotrivă, că gravitatea infracţiunii şi atitudinea nesinceră a inculpatului impun stabilirea pedepsei respective înspre maximul special.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea argumentelor anterior expuse, evaluate prin raportare la persoanele cărora inculpatul le-a înlesnit practicarea prostituţiei, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată, şi în cazul acestei infracţiuni, a fi necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane, Tribunalul a constatat că, de la momentul săvârşirii acesteia şi până la data pronunţării sentinţei, nu a intervenit nicio modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii, de angajare a răspunderii penale sau sub aspectul pedepsei principale (ale cărei limite speciale au rămas neschimbate), astfel că nu se justifică reţinerea, în încadrarea juridică, a incidenţei dispoziţiilor art. 13 din V.C.P.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 4 ani şi 4 luni închisoare, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea sa, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea infracţiunii respective, inculpatul a periclitat libertatea unei persoane foarte tinere, căreia i-a înfrânt voinţa, profitând de dificultatea situaţiei în care aceasta se găsea (într-o ţară străină, fără experienţa necesară pentru a se descurca, fără surse de a se întreţine şi fără sprijinul familiei), manifestând un dispreţ total faţă de efectele pe care exploatarea ei, prin obligarea la a se prostitua, le-ar avea în privinţa sănătăţii sale fizice şi psihice, precum şi în privinţa integrării în societate. De asemenea, a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatului, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, dar şi participarea acestuia la proces, în formele deja evidenţiate, acordându-i, şi în cazul acestei infracţiuni, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei principale sub minimul special, dar cu respectarea plafonului stabilit de art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea argumentelor deja expuse, evaluate prin raportare la persoana majoră traficată, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată, şi în cazul infracţiunii analizate, a fi necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a constatat, pentru a o reţine în sarcina inculpatului, că probatoriul cauzei a dovedit o colaborare frecventă a acestuia cu coinculpatul C. în activităţi care implicau obţinerea de bani din practicarea prostituţiei de către alte persoane, activităţi specifice atât traficului de persoane, cât şi proxenetismului, care, chiar dacă nu au presupus roluri bine delimitate pentru cei doi, au avut la bază un acord al acestora, de a se sprijini reciproc. Astfel, pe lângă situaţia numitei N., analizată mai sus, Tribunalul a evidenţiat şi declaraţia martorei cu identitate protejată „M.M.M.M.”, care a menţionat, în faza de urmărire penală, că, în cursul lunii iulie 2002, când a fost trimisă de x. în Spania, să se prostitueze, în taxiul cu care a călătorit, se mai aflau trei fete, care trebuiau să se prostitueze pentru B. şi C., iar martorei i s-a comunicat că va fi însoţită de cei doi, până în Spania. Martora respectivă i-a recunoscut, din fotografie, pe cei doi indivizi, confirmând că aceştia erau chiar inculpaţii respectivi. La rândul său, şi martora cu identitate protejată „J.J.J.J.” i-a recunoscut, din fotografie, pe cei doi inculpaţi, spunând că aceştia erau veri şi că se ocupau de racolarea fetelor şi exploatarea lor sexuală în Spania. Un alt exemplu în acest sens a fost constatat de Tribunal a fi oferit de declaraţia martorei cu identitate protejată „B.B.B.B.B.”, potrivit căreia, în timp ce se afla în Spania, fiind exploatată prin obligare la practicarea prostituţiei de către numitul „C.”, pe care l-a recunoscut, din fotografie, ca fiind inculpatul C., la domiciliul său din România, a venit, în două rânduri, un anume „B.”, pe care l-a recunoscut, din fotografie, ca fiind inculpatul B., care le-a adus membrilor familiei sume de bani, pretinzând că erau trimişi de ea. Aceeaşi martoră a precizat că ea nu a trimis niciun ban în ţară, dar, la un moment dat, în timp ce se afla în Spania, a trimis nişte bani părinţilor ei, prin intermediul unui prieten. În momentul recunoaşterii din fotografie a inculpatului B., martora a precizat că acesta a ameninţat-o şi a exercitat presiuni asupra ei şi asupra familiei sale. De asemenea, martora V.V.V.V. a menţionat mai multe persoane care aveau fete ce se prostituau la motelul x., printre acestea aflându-se C. şi B., precizând că liderul grupului era cel dintâi, care lua câţi bani vroia din cei câştigaţi de fete, chiar dacă acestea aparţineau altor indivizi.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 2 ani şi 9 luni închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea sa, determinată de gravitatea infracţiunilor care au constituit scopul asocierii, şi anume exploatarea altor persoane, majore şi minore, prin obligarea la practicarea prostituţiei. De asemenea, a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea profund nesinceră a inculpatului, dar şi participarea lui la proces, în formele deja evidenţiate, apreciată a justifica acordarea beneficiului circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei principale sub minimul special, însă cu respectarea plafonului stabilit de art. 76 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea argumentelor anterior expuse, a apreciat că, şi în cazul acestei ultime infracţiuni, se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată a fi necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Potrivit art. 33 lit. a) din V.C.P., Tribunalul a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente şi, conform art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din acelaşi cod, a aplicat acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an şi 6 luni închisoare (sporul fiind considerat proporţional cu gravitatea activităţii infracţionale desfăşurate, în ansamblul ei), stabilind astfel, spre executare, pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv pedeapsa complementară cu durata cea mai mare.

În temeiul art. 88 din V.C.P., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 15 decembrie 2005 până la data de 30 ianuarie 2006. Astfel, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 15 decembrie 2005 (filele 213-214, vol. VII, d.u.p.) şi a fost arestat preventiv la data de 16 decembrie 2005, pe numele său fiind emis, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, Mandatul de Aplicarea Pedepsei nr. 461/UP/2005 (filele 87-88, vol. VII, d.u.p.). Ulterior, prin încheierea nr. 34/R din data de 30 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2006 (x/3/2006), inculpatul a fost pus în libertate, în urma admiterii recursului formulat de acesta împotriva încheierii prin care se dispusese o primă prelungire a duratei măsurii arestării preventive.

Cu privire la inculpatul C., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut, raportat la acuzaţiile formulate împotriva acestuia, următoarele:

1. Probatoriul administrat în privinţa racolării numitelor O.O., P.P. şi a unei anume „C.C.C.” (minoră), de către inculpat, urmate de exploatarea lor, din punct de vedere sexual, de către acesta, prin intermediul altor inculpaţi, nu a condus la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie.

Astfel, Tribunalul a constatat, din analiza conţinutului actului de sesizare, că prima menţionare a numitei O.O., în raport cu inculpatul C., apare la rubrica „în drept”. Despre o anume P.P. şi despre o anume „C.C.C.”, pe care acelaşi inculpat le-ar fi determinat să plece împreună cu el din ţară, în ideea de a lucra în Italia, dar care au fost duse în Spania, unde au fost puse în situaţia de a se prostitua, apar menţiuni în partea actului de sesizare în care este prezentată „situaţia de fapt”, şi anume cu ocazia citării declaraţiei martorei cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” (filele 7-8 din rechizitoriu).

Potrivit procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, la data de 02 martie 2002, în aeronava care s-a deplasat în afara teritoriului ţării, s-au aflat atât inculpatul C., cât şi numitele O.O. (născută la data de 16 octombrie 1983) şi P.P. Din analiza listei pasagerilor din aceeaşi aeronavă, a rezultat prezenţa în aceasta a două persoane cu prenumele de „C.C.C.”, respectiv A.A.A.A.A.A. (poziţia 4) şi B.B.B.B.B.B. (poziţia 54), niciuna dintre acestea nefiind însă minoră, astfel cum s-a reţinut prin rechizitoriu.

Deşi s-a dovedit astfel faptul că inculpatul C. a călătorit în aceeaşi aeronavă cu două din cele trei pretinse victime, probatoriul administrat nu a permis a se reţine că au călătorit împreună, că a existat o legătură între ei şi, prin urmare, că inculpatul respectiv le-ar fi recrutat şi, apoi, exploatat sexual, pe vreuna dintre acele fete, prin intermediul altor inculpaţi.

Inculpatul C. a negat, în mod constant, fapta de a le fi racolat pe cele trei persoane şi de a le fi exploatat sexual, prin intermediul altor inculpaţi, susţinând că nici măcar nu le-a cunoscut vreodată. În acest sens, Tribunalul a reţinut declaraţia inculpatului din faţa procurorului, de la data de 06 februarie 2006 (vol. VII, d.u.p.). De asemenea, în cursul judecăţii, la termenul din data de 22 martie 2013, inculpatul a negat din nou fapta de a le fi racolat pe numitele O.O., P.P. şi o anume „C.C.C.” (minoră).

În ceea ce o priveşte pe numita O.O., Tribunalul a constatat că, la dosarul de urmărire penală, nu există o declaraţie a acesteia, iar, în cursul judecăţii, deşi s-a încuviinţat audierea ei ca martor, aceasta nu a fost posibilă, în pofida demersurilor efectuate pentru identificarea adresei unde locuia efectiv, atât în ţară, cât şi în Spania (stat pe teritoriul căruia existau şanse mai ridicate ca persoana respectivă să se afle). În aceste condiţii, imposibilitatea audierii acelei persoane, ca martor, a fost constatată prin încheierea de la termenul din data de 10 februarie 2012.

În ceea ce o priveşte pe numita P.P., Tribunalul a constatat că nici aceasta nu a fost audiată în faza de urmărire penală, abia în cursul judecăţii reuşindu-se audierea sa, ca martor, prin videoconferinţă, la termenul din data de 23 noiembrie 2011. Declaraţia respectivă nu a putut fundamenta, potrivit aprecierii Tribunalului, reţinerea, în sarcina inculpatului C., a activităţii infracţionale care, potrivit rechizitoriului, ar privi-o pe persoana respectivă. Astfel, martora a susţinut că nu cunoaşte numele şi poreclele inculpaţilor şi, fiindu-i prezentaţi în cadru, nu i-a recunoscut pe inculpaţii prezenţi în sala de şedinţă, între care se aflau C. şi F. Martora a precizat că nu a fost însoţită de nimeni pe perioada călătoriei cu avionul, care a avut ca destinaţie oraşul Valencia, iar, după ce i s-a adus la cunoştinţă că a fost recunoscută, din fotografie, de către o martoră audiată cu identitate protejată, ca fiind o persoană care practica prostituţia în Spania, a negat că ar fi desfăşurat o astfel de activitate în ţara respectivă, adăugând că, dacă lucrurile ar fi stat aşa, nu ar fi avut nicio problemă să recunoască acest lucru. În plus, prezentându-i-se fotografia numitei O.O. (fila 24, vol. XIII, d.u.p.), martora a menţionat că nu îi este cunoscută persoana respectivă şi, tot la întrebarea instanţei, a precizat că numele acelei persoane nu îi este, de asemenea, cunoscut. Cu ocazia aceleiaşi audieri, Tribunalul i-a prezentat, spre recunoaştere, fotografiile celor două persoane cu prenumele „C.C.C.”, identificate în lista pasagerilor care s-au aflat în aeronava cu care şi ea a călătorit în străinătate, puse la dispoziţie de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (filele 63-64, vol. XIV, d.u.p.), iar martora a susţinut că nici acele persoane nu îi sunt cunoscute.

Nereuşindu-se stabilirea datelor de identitate ale minorei „C.C.C.” (menţionată în rechizitoriu), Tribunalul a constatat că nu s-a putut proceda la citarea sa, în vederea audierii.

În faza de urmărire penală, a fost audiată martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.”, care a relatat despre implicarea inculpatului C. în traficarea sa şi a unor persoane pe nume P.P. (pe care a recunoscut-o, din fotografie, ca fiind martora P.P.) şi respectiv „C.C.C.”, în cursul anului 2002. Aceasta a declarat că, în acel an, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu numita N., a înţeles că cea din urmă cunoştea un băiat, care le putea ajuta să plece la muncă, în Italia. Ulterior, a făcut cunoştinţă cu acel băiat şi a înţeles că se numea „C.”, iar acesta i-a confirmat că o putea ajuta să plece în Italia şi să-şi găsească acolo un loc de muncă. Întrucât nu avea paşaport, N. s-a oferit să se ocupe ea de obţinerea acelui document, fără ca martora să fi completat vreun formular ori să fi achitat vreo taxă în acest sens. Din discuţiile purtate între N. şi „C.”, a înţeles că cei doi „aveau o relaţie la paşapoarte”, pe un anume C.C.C.C.C.C. După ce a fost obţinut paşaportul, martorei i s-a comunicat că urma să plece în Italia şi a fost cazată de N. şi „C.”, pentru o noapte, la motelul x. din Călăraşi. Tot atunci, a făcut cunoştinţă cu două tinere, pe nume „C.C.C.” şi P.P., ambele urmând să meargă şi ele în Italia, în acelaşi scop. Toate cele trei tinere au rămas peste noapte cu N., iar, a doua zi, a venit „C.”, cu un autoturism de culoare albastră, le-a luat pe cele patru fete şi au plecat împreună la Aeroportul Otopeni. Pe drum, N. le-a precizat că nu mai putea merge împreună cu ele în străinătate, spunându-le că va veni şi ea ulterior. În aceste condiţii, „C.” a plecat împreună cu cele trei fete, iar N. s-a reîntors în Călăraşi, cu autoturismul cu care veniseră la aeroport. În momentul în care martora a trebuit să coboare din avion, ca urmare a celor anunţate de pilot, a înţeles că au ajuns la Madrid, iar nicidecum în Italia, astfel cum ea cunoştea. După ce au ieşit din aeroport, au fost întâmpinaţi de către doi bărbaţi, care erau prieteni cu „C.” şi cărora acesta din urmă le-a rostit numele, respectiv x. şi „y.” Fetele au fost cazate la locuinţa celor doi indivizi şi, din discuţiile purtate între cei trei bărbaţi, martora a înţeles că, de a doua zi, urmau să meargă într-un club din Alicante, scop în care le-au fost date ţinute de scenă, în fapt fiind vorba de lenjerie intimă. Martora le-a spus celor trei bărbaţi că ea a venit pentru a lucra onorabil, moment în care „C.” a început să o ameninţe, afirmând că a cheltuit foarte mulţi bani cu ea şi că îi era datoare 8.000 de euro. Timp de două săptămâni, martora a refuzat să meargă să lucreze în vreun club, iar „C.C.C.” a rămas şi ea în acea locuinţă, întrucât era minoră şi nu o puteau duce în niciun club. În final, martora a acceptat să meargă şi să lucreze într-un club, fiind dusă în clubul x., împreună cu „C.C.C.” şi P.P., în condiţiile în care celei dintâi i s-a dat un paşaport, din care rezulta că era majoră, iar nu minoră, aşa cum era în realitate. În acel club, tinerele erau supravegheate de o altă fată pe nume „C.C.C.”, care avea obligaţia să strângă banii obţinuţi de acestea din practicarea prostituţiei şi să-i predea lui „C.”, care venea el însuşi la club, la două-trei zile şi le urmărea pe fete, după care pleca. Martora a precizat că a fost dusă şi în clubul x, unde a trebuit să practice prostituţia circa două-trei săptămâni. Din cauza faptului că martora cerea să revină în ţară, „C.” a bătut-o, iar, atunci când ea a cerut să vorbească la telefon cu familia, acest lucru nu s-a întâmplat decât în prezenta acestuia. Martorei i s-a propus de „C.” să i se facă acte, pentru a lucra în Spania, însă ea a refuzat acest lucru. În final, „C.” a fost de acord ca martora să revină în România, cu condiţia ca aceasta să se întoarcă în Spania, lucru pe care ea l-a promis, însă, în realitate, nu dorea decât să revină în ţară. Paşaportul martorei a rămas la „C.”, iar, înainte de a se despărţi de acesta, martora a primit de la el suma de 300 de euro, spunându-i-se că va primi şi restul banilor câştigaţi de ea în urma practicării prostituţiei, dar numai dacă va reveni în Spania. După întoarcerea în ţară, martora a aflat, de la familia sa, că, în perioada cât a fost în străinătate, la domiciliul părinţilor din România, a venit o persoană care s-a prezentat cu numele de „B.” şi le-a adus, o dată, suma de 2.000.000 de lei şi, a doua oară, suma de 3.000.000 de lei, precizându-le că aceşti bani au fost trimişi de către ea. Martora a declarat că nu a trimis niciun ban familiei, dar, la un moment dat, în timp ce se afla în Spania, „C.” i-a spus că a trimis nişte bani părinţilor ei, printr-un prieten de-al său. Martorei i-a fost prezentat un album foto ce reprezenta persoane de sex masculin şi, cu acea ocazie, a indicat fotografiile numiţilor x., „N.N.N.N.N.”, „B.”, „C.”, „y.” şi x., despre care i s-a adus la cunoştinţă că aparţineau inculpatului K., numitului N.N.N.N.N., inculpaţilor B., C. şi F. şi respectiv numitului D.D.D.D.D.D. Martora a examinat şi albumul foto ce reprezenta persoane de sex feminin, ocazie cu care a indicat mai multe fotografii, aparţinând tinerelor care practicau prostituţia, iar, după indicarea acelor fotografi, i s-a adus la cunoştinţă că tinerele respective se numeau M., N., O.O.O.O., P.P., E.E.E.E.E.E., F.F.F.F.F.F. şi G.G.G.G.G.G.

În cursul judecăţii, nu s-a reuşit audierea martorei cu identitate protejată, în pofida demersurilor efectuate de Tribunal, care a constatat imposibilitatea realizării acestei audieri, prin încheierea de la termenul din data de 01 iunie 2012.

Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine, pe baza declaraţiei martorei respective, comiterea de către inculpatul C. a activităţii infracţionale care le-ar privi pe numitele P.P. şi „C.C.C.” (minoră), întrucât aceasta nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, astfel cum impune art. 86¹ alin. (6) din V.C.P.P.. Singurul aspect ce rezultă din declaraţia anterior menţionată şi dintr-un alt mijloc de probă, respectiv procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, este acela că, în cursul anului 2002, P.P. şi inculpatul C. au efectuat o călătorie cu aceeaşi aeronavă.

Martora cu identitate protejată „U.U.”, care a relatat, în faza de urmărire penală, despre evenimente care au avut loc în anul 2002 (vol. VII, d.u.p.), în cursul judecăţii constatându-se, şi în privinţa sa, imposibilitatea de audiere, tot prin încheierea de la termenul din data de 01 iunie 2012, a recunoscut-o, din fotografie, pe O.O., ca fiind o persoană care se prostitua în cluburile unde ea însăşi s-a prostituat pentru „x.” Pe lângă faptul că această declaraţie nu se coroborează cu un alt mijloc de probă, Tribunalul a constatat că martora respectivă nici măcar nu a menţionat pentru cine se prostitua O.O. Aceeaşi martoră l-a recunoscut, tot din fotografie, pe inculpatul C., drept un bărbat despre care cunoştea că se numeşte „C.” şi că avea tinere în Spania, pe care le exploata sexual. Tribunalul a constatat că susţinerea martorei nu poate fundamenta concluzia că aceasta a fost şi situaţia numitelor O.O., P.P. şi „C.C.C.” (minoră).

2. În ceea ce o priveşte pe martora M., Tribunalul a evidenţiat, în sensul celor motivate anterior (cu ocazia analizării situaţiei inculpatului B.), că, pe baza probatoriului administrat în cauză, nu se poate reţine, mai presus de orice îndoială, faptul implicării şi a inculpatului C. în traficarea sa.

3. Acelaşi lucru a fost constatat de Tribunal a fi valabil şi în cazul celor trei fete a căror identitate nu s-a putut stabili, despre care, anterior, a reţinut că au fost duse în Spania, de inculpatul B., împreună cu martorele M. şi N., în scopul de a se prostitua.

4. Pe de altă parte, Tribunalul, în considerarea probatoriului anterior analizat, a tras concluzia implicării şi a inculpatului C., alături de inculpatul B., în prostituarea martorei N., căreia i-a înlesnit practicarea prostituţiei şi a tras el însuşi foloase materiale de pe urma acestei activităţi.

În cazul inculpatului C., Tribunalul a pus în discuţie, prin încheierea de la termenul din data de 29 iunie 2013, următoarele schimbări de încadrare juridică: în o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (două acte materiale, cu privire la O.O. şi P.P.), o infracţiune prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (două acte materiale, cu privire la M. şi „C.C.C.”), o infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (patru acte materiale, cu privire la N. şi cele trei fete neidentificate) şi infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 33 lit. a) din acelaşi cod (învederând că ori de câte ori a pus în discuţie reţinerea unei anumite infracţiuni, în formă continuată, a înţeles să pună în discuţie, în mod alternativ, şi reţinerea a mai multe infracţiuni de acelaşi tip, atâtea câte acte materiale au existat, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni).

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.f.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la O.O., P.P., N. şi cele trei fete neidentificate), a infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la M. şi „C.C.C.”) şi a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., fiecare cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) din codul respectiv.

La data de 17 septembrie 2012, inculpatul, prin apărătorul ales, a depus la dosar o cerere scrisă de schimbare a încadrării juridice (filele 60-61, vol. XVIII, d.f.), după cum urmează: în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi respectiv de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), toate cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. Prin aceeaşi cerere, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice numai în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (2) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.

În final, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului în o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (două acte materiale, cu privire la O.O. şi P.P.), o infracţiune prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (două acte materiale, cu privire la M. şi „C.C.C.”), patru infracţiuni prevăzute de art. 329 alin. (1) din V.C.P. (cu privire la N. şi fiecare dintre cele trei fete rămase neidentificate) şi o infracţiune prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Referitor la persoanele pretins vătămate O.O. şi P.P., Tribunalul a avut în vedere că, în actul de sesizare, s-a invocat recrutarea acestora, în vederea exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, prin inducere în eroare şi, eventual, constrângere. Cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, reţinută cu privire la aceste fete, Tribunalul a constatat că, de la momentul pretinsei săvârşiri a acelei infracţiuni şi până la data pronunţării sentinţei, nu a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale infracţiunii, de angajare a răspunderii penale sau sub aspectul pedepsei principale (care a rămas, în tot acest interval, neschimbată), astfel că nu există motive pentru a se stabili că una dintre formele succesive ale legii ar fi mai favorabilă inculpatului, nefiind incidente, prin urmare, dispoziţiile art. 13 din V.C.P. Reţinerea formei continuate a infracţiunii s-a impus, în opinia Tribunalului, faţă de Decizia nr. 49/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, în condiţiile în care s-a invocat traficarea celor două persoane cu aceeaşi ocazie şi „în aceleaşi condiţii de loc şi de timp”.

Cu privire la persoanele pretins vătămate M. şi „C.C.C.”, Tribunalul a avut în vedere că, la momentul pretinsei săvârşiri a infracţiunii, amândouă nu împliniseră vârsta majoratului. De asemenea, a avut în vedere că, potrivit actului de sesizare, s-a invocat o preluare a celei dintâi şi respectiv o recrutare a celei de-a doua, în vederea exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, prin constrângere şi respectiv prin inducere în eroare şi constrângere. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că, dintre formele pe care art. 13 din Legea nr. 678/2001 le-a avut de la momentul când se reţine că ar fi fost săvârşită infracţiunea şi până la data pronunţării sentinţei, cea favorabilă inculpatului, în raport cu limitele speciale ale pedepsei principale, este cea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005. La reţinerea formei continuate, Tribunalul a avut în vedere că, faţă de intervalul scurt de timp dintre cele două acte specifice elementului material al infracţiunii de trafic de minori şi modul similar în care s-ar fi acţionat, se poate reţine existenţa unei rezoluţii infracţionale unice.

Referitor la martora N. şi cele trei fete neidentificate, Tribunalul a constatat că, deşi s-a probat că obiectivul deplasării lor în Spania era acela de a se prostitua, nu s-a dovedit că, pentru a fi determinate să se deplaseze în acea ţară, în acel scop, acestea ar fi fost ameninţate, agresate sau constrânse în alt fel, că ar fi fost răpite, că ar fi fost victime ale unei fraude sau înşelăciuni ori ale unui abuz de autoritate sau că s-ar fi profitat de imposibilitatea lor de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau că s-ar fi oferit, dat, acceptat ori primit bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanelor care ar fi avut autoritate asupra lor.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a apreciat că este greşită reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 13 din V.C.P., întrucât, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile grupului infracţional organizat, reglementat de Legea nr. 39/2003, astfel încât încadrarea juridică în norma de incriminare a art. 323 din V.C.P. să fie posibilă doar ca efect al aplicării principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Pe fondul acuzaţiilor, Tribunalul a hotărât achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) din V.C.P.P., cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, pe motiv că nu s-a probat, mai presus de orice îndoială, că numitele O.O. şi P.P. ar fi fost subiecţi pasivi ai unei activităţi infracţionale de acest tip, desfăşurată de inculpat.

De asemenea, a hotărât achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) şi lit. c) din V.C.P.P., cu privire la infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, pe motiv că nu s-a probat fie implicarea acestuia în activitatea de traficare (în cazul martorei M.), fie că numita „C.C.C.” ar fi fost subiect pasiv al unei activităţi infracţionale de acest tip, desfăşurată de inculpat.

Referitor la infracţiunea de proxenetism (cu privire la N.), Tribunalul a hotărât condamnarea inculpatului, având în vedere, la individualizarea pedepsei principale, stabilită la 5 ani închisoare, gravitatea acelei infracţiuni, periclitarea moralităţii publice şi acceptarea de către autor a afectării sănătăţii fizice sau psihice şi chiar a şanselor de integrare în societate ale victimei, în condiţiile în care, pentru inculpat, a prezentat o importanţă superioară satisfacerea propriilor obiective cu caracter financiar. De asemenea, a avut în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului, cunoscut cu numeroase antecedente penale, potrivit cazierului judiciar (fila 293, vol. XVII, d.f.). Astfel, prin sentinţa penală nr. 146/1993 a Judecătoriei Călăraşi, i-a fost aplicată o amendă administrativă de 100.000 lei, pentru fapta incriminată de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966. Prin sentinţa penală nr. 542/1993 a aceleiaşi instanţe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 314/1994 a Curţii de Apel Bucureşti), a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 3 ani închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 17 ianuarie 1996, cu un rest neexecutat de 612 zile închisoare. Prin Sentinţa penală nr. 57/1999 a Judecătoriei Călăraşi (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 101/1999 a Tribunalului Călăraşi, a fost condamnat, pentru infracţiunile prevăzute de art. 36 alin. (1) şi respectiv de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, la pedeapsa de 1 an închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 13 iulie 1999, cu un rest neexecutat de 133 zile închisoare. Tribunalul a constatat că inculpatul a comis noua infracţiune înainte de a se fi împlinit atât termenul de reabilitare judecătorească, pentru condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 542/1993 a Judecătoriei Călăraşi), cât şi termenul reabilitării de drept pentru condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 57/1999 a aceleiaşi instanţe), situaţie care a impus reţinerea, în încadrarea juridică, a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., referitoare la recidiva postexecutorie. Tribunalul a avut în vedere şi atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatului, care a negat implicarea sa în prostituarea martorei N., dar şi participarea la proces a acestuia. Astfel, dintre zecile de termene acordate în cauză după data de 31 octombrie 2006, când inculpatul a fost pus în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive luate în faza de urmărire penală cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, acesta a absentat doar la cinci termene, pentru trei dintre acestea prezentând, însă, adeverinţă medicală. Aceeaşi atitudine şi-a păstrat-o inculpatul şi după revocarea, prin încheierea din data de 19 decembrie 2011, a măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Conştiinciozitatea cu care inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunalul să reţină, în favoarea acestuia, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., însă, faţă de constatarea incidenţei concomitente a unei cauze de agravare a răspunderii penale (starea de recidivă postexecutorie), pedeapsa principală nu a fost coborâtă sub minimul special, Tribunalul apreciind că gravitatea infracţiunii şi atitudinea nesinceră a inculpatului impun stabilirea pedepsei respective între mediul şi maximul limitelor speciale prevăzute de lege, însă mai aproape de mediu.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere, pe de o parte, natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar, pe de altă parte, faptul că o persoană capabilă să accepte să beneficieze material de pe urma desfășurării unei activităţi ce aduce atingere moralei publice şi poate produce degradarea fizică şi psihică a altei persoane, precum şi compromiterea şanselor acesteia de integrare în societate, nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la celelalte trei infracţiuni de proxenetism, Tribunalul a hotărât achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., pe motiv că nu s-a probat că acesta s-ar fi implicat în înlesnirea practicării prostituţiei de către cele trei fete rămase neidentificate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a hotărât condamnarea inculpatului, în considerarea aceloraşi argumente expuse cu ocazia analizării situaţiei coinculpatului B., având în vedere, la individualizarea pedepsei principale, stabilită la 10 ani închisoare, în primul rând, gravitatea infracţiunii respective, determinată de gravitatea infracţiunilor care au constituit scopul asocierii, şi anume exploatarea altor persoane, prin obligarea la practicarea prostituţiei. De asemenea, a avut în vedere antecedentele penale deja evidenţiate, care au condus, şi în cazul acestei infracţiuni, la reţinerea, în încadrarea juridică, a dispoziţiilor referitoare la recidiva postexecutorie, atitudinea profund nesinceră a inculpatului, dar şi participarea lui la proces, astfel cum a fost anterior menţionată, cu consecinţa acordării beneficiul circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. Şi în acest caz, pedeapsa principală nu a fost coborâtă sub minimul special, faţă de faptul reţinerii concomitente a unei cauze de agravare a răspunderii penale (starea de recidivă postexecutorie), Tribunalul apreciind că o pedeapsă apropiată de mediul limitelor speciale reflectă în mod corespunzător gravitatea infracţiunii şi persoana inculpatului.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Potrivit art. 33 lit. a) din V.C.P., Tribunalul a constatat că cele două infracţiuni pentru care l-a condamnat pe inculpat sunt concurente, iar, conform art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din acelaşi cod, a aplicat acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare (sporul fiind considerat proporţional cu gravitatea activităţii infracţionale desfăşurate, în ansamblul său), stabilind astfel, spre executare, pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare şi respectiv pedeapsa complementară cu durata cea mai mare.

În temeiul art. 88 din V.C.P., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive, de la data de 17 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006. Astfel, prin încheierea din data de 16 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005, a fost luată faţă de inculpat, în lipsă, măsura arestării preventive, pe numele acestuia fiind emis Mandatul de Aplicarea Pedepsei nr. 464/UP/2005 (fila 85, vol. VI, d.u.p.). Încarcerarea inculpatului a avut loc la data de 17 decembrie 2005 (filele 30-38, vol. VII, d.u.p.), iar, prin Decizia penală nr. 1479/R din data de 31 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2/2006, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Cu privire la inculpata E., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut, raportat la acuzaţiile formulate împotriva acesteia, următoarele:

La rubrica „în drept” a rechizitoriului, nu este realizată o enumerare limitativă a victimelor pretinsei activităţi infracţionale desfăşurate de inculpată, situaţie în care, astfel cum s-a argumentat anterior, Tribunalul a avut în vedere toate persoanele cu a căror prostituare se menţionează în considerentele rechizitoriului că aceasta ar fi avut o legătură, în condiţiile în care instanţa de control judiciar, a cărei hotărâre este obligatorie pentru instanţa de rejudecare, conform art. 385¹⁸alin. (1) din V.C.P.P., a statuat, în mod definitiv, că intenţia Parchetului a fost aceea de a învesti instanţa cu privirea la activitatea infracţională desfăşurată de inculpată cu privire la toate aceste persoane.

În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că a fost sesizat cu privire la pretinsa traficare, cu participaţia inculpatei, a persoanelor pretins vătămate S.S., U., T.T., Z., X. şi V., a martorelor cu identitate protejată „U.U.”, „V.V.” şi „Z.Z.”, precum şi a sorei martorei cu identitate protejată „X.X.”

1. Cu privire la X., Tribunalul a reţinut că, în declaraţia dată, în calitate de martor, la data de 04 noiembrie 2005, aceasta a menţionat că, în anul 2003, a avut o relaţie de prietenie, timp de aproximativ 3 luni, cu un băiat din Călăraşi, pe nume „B.” La sfârşitul anului 2003, acesta i-a promis că o va trimite în Spania, să muncească, spunându-i că avea acolo un prieten care o putea ajuta. Împreună cu acesta, ea a mers la autoritatea competentă să elibereze paşapoarte şi a primit un astfel de document, deşi era minoră, având 17 ani, aspecte pe care şi B. îl cunoştea. Acesta a condus-o cu un autoturism până la Piteşti, de unde a luat un autocar, cu destinaţia Alicante (Spania). B. i-a dat 500 de euro, pentru a-i prezenta la frontieră şi i-a spus că, la destinaţie, va fi aşteptată de două fete, pe nume L.L. şi G.G., ambele din Călăraşi. Odată ajunsă la Alicante, cele două fete au transportat-o cu un taxi la o casă unde locuiau o femeie, un bărbat şi copilul acestora, despre care G.G. şi L.L. i-au spus că erau în legătură cu „y.” şi „x.”, pe care ea nu îi cunoştea, aceleaşi fete spunându-i că va lucra pentru aceştia. După două zile, timp în care, la comanda lui „x.”, i s-a făcut un paşaport fals, pentru a figura ca majoră, G.G. şi L.L. au venit, au luat-o din casa respectivă şi au dus-o la clubul „x”, în care se prostituau aproximativ 20 de fete, majoritatea pentru „y.” şi „x.” În acel club, cele două fete i-au spus că urma să practice relaţii sexuale cu clienţii, iar banii încasaţi trebuia să li-i dea lor, tot ele afirmând că banii erau daţi apoi „L.”, soţia lui „x.” Martora nu a fost de acord, dar, chiar din acea seară, a început să întreţină relaţii sexuale, normale şi orale, cu clienţii clubului. Pentru o jumătate de oră de sex normal sau oral, preţul era de 50 de euro, iar, dacă dura mai mult, se ajungea până la 130 de euro. În acel club, a stat aproximativ 3 luni, perioadă în care a întreţinut raporturi sexuale cu aproximativ 10 clienţi pe noapte. Aceşti bani erau înmânaţi a doua zi, de către G.G. şi L.L., „L.”, pe care martora nu a văzut-o, pentru că nu cobora din cameră. În tot acest interval, martora a apreciat că ar fi obţinut suma de 40.000 de euro, din care G.G. a trimis părinţilor săi suma de 300 de euro. După trei luni, martora le-a spus celor două fete că nu putea să mai rămână acolo şi că dorea să se întoarcă acasă, iar ele i-au sunat pe „x.” şi „L.”, după care i-au cumpărat bilet pentru autocarul cu care urma să revină în România. Martora a menţionat că ar fi dorit să recupereze de la „y.” şi „x.” măcar jumătate din suma realizată de ea în Spania. Martora a precizat că nu i-a văzut nici pe „y.”, nici pe „x.”, deoarece aceştia nu au venit niciodată la club. Despre „L.”, martora a menţionat că a văzut-o o singură dată, în momentul venirii sale în Spania şi a recunoscut-o, din fotografie, aflând cu acea ocazie că aceasta era inculpata E.

În cursul judecăţii, nu s-a reuşit audierea martorei, în pofida demersurilor efectuate, constatându-se imposibilitatea realizării acestui act procesual prin încheierea de la termenul din data de 29 ianuarie 2010.

Afirmaţiile martorei, referitoare la momentul plecării în Spania şi vârsta avută de ea la acel moment, au fost confirmate prin procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 159-160, vol. VI, d.u.p.), din care a rezultat că aceasta a ieşit din ţară la data de 31 octombrie 2003, când avea vârsta de 17 ani. Din acelaşi înscris, a rezultat că perioada şederii sale pe teritoriul Spaniei a fost scurtă, martora revenind în ţară la data de 12 decembrie 2003 (tot anterior împlinirii vârstei majoratului). Paşaportul cu care martora a trecut frontiera de stat a României a fost eliberat, potrivit aceluiaşi proces-verbal, la data de 28 octombrie 2003, cu doar trei zile înainte de ieşirea sa din ţară.

Martora cu identitate protejată „J.J.J.J.” a recunoscut-o, din fotografie, pe X. ca fiind una dintre fetele care se prostituau în clubul din Spania unde şi ea s-a prostituat, însă Tribunalul a apreciat că este vorba, probabil, despre o confuzie, întrucât perioada în care martora respectivă a declarat că a mers în Spania, şi anume anul 2004, este ulterioară revenirii în ţară a acesteia.

X. a fost recunoscută, din fotografie, şi de martora cu identitate protejată „X.X.”, care a afirmat, despre ea, că era una dintre tinerele ce au fost racolate de către oamenii lui „x.” şi „y.”. Tribunalul a constatat important faptul că, deşi martora respectivă nu a menţionat în mod expres implicarea inculpatei E. (despre care a afirmat că o cunoştea sub apelativul de „x”, persoană pe care a recunoscut-o, din fotografie, a fi tocmai acea inculpată) în traficarea minorei X., a menţionat totuşi că aşa ceva s-a întâmplat în cazul surorii sale. Astfel, potrivit declaraţiei martorei cu identitate protejată, aceasta îi cunoştea de mai mulţi ani pe H.H.H.H.H., E. şi F. şi ştia, lui H.H.H.H.H., i se spunea „x.”, numitei E. i se spunea „x”, iar lui F. i se spunea „y.” Aceeaşi martoră a precizat că, în anul 2001, sora ei a fost ajutată de „x” pentru a pleca în Spania, iar, la acea dată, „x.” se afla deja acolo. După un timp, a primit telefon de la „x.”, care a anunţat-o că sora sa a ajuns cu bine în acea ţară şi că el va avea grijă de aceasta. „x.” i-a spus că le va trimite bani şi, la scurt timp după această convorbire, a început să primească diverse sume de bani. Ulterior, a fost contactată din nou de „x.”, care era foarte nervos, a anunţat-o că sora ei a fugit, din clubul unde lucra şi a început să ameninţe că vor avea probleme. Atunci, de teamă, s-a dus să o caute pe „x”, soţia lui „x.”, pentru a discuta cu aceasta. După un timp, sora sa a contactat-o telefonic şi i-a spus că a fugit de la „x.”, precizându-i că nu mai putea suporta bătăile pe care acesta i le aplica şi nici să se prostitueze pentru el.

Posibilitatea ca minora X. să o fi văzut în Spania pe inculpata E. la ajungerea sa acolo şi ca inculpata respectivă să fi colectat banii obţinuţi, inclusiv de minoră, din practicarea prostituţiei, a fost constatată de Tribunal a fi una reală, în condiţiile în care, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, inculpata s-a aflat în străinătate pe întreaga durată a şederii minorei în Spania. Astfel, inculpata a ieşit din ţară la data de 23 octombrie 2003 şi a revenit în ţară la data de 16 decembrie 2003. Tribunalul a mai constatat că ţara de destinaţie a inculpatei a fost Spania, în condiţiile în care ea însăşi a menţionat că se deplasa în acea ţară, unde se afla soţul ei, pentru tratamentul copiilor, nedeclarând vreodată că ar fi mers într-o altă ţară.

Declaraţia minorei X. se coroborează şi cu declaraţia dată de coinculpatul F. în cursul judecăţii, la termenul din data de 29 mai 2013, când acesta a recunoscut săvârşirea faptelor, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu. Or, printre acele fapte, se află şi aceea care o priveşte pe minoră, în traficarea căreia a rezultat că a fost implicată, pe lângă coinculpatul respectiv, şi inculpata E.

2. Cu privire la U. şi V. (majore), precum şi cu privire la Z. (minoră), Tribunalul a reţinut următoarele:

În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, în calitate de martoră, U. a menţionat că, în cursul lunii septembrie 2002, a venit la domiciliul ei prietena sa, V., din satul Nucet, judeţul Călăraşi, care i-a propus să meargă împreună în Spania, întrucât avea acolo o cunoştinţă, pe nume „H.H.H.H.H.H.”, despre care ştia că aducea fete în Spania, ca dansatoare, pe bază de contract. Martora a fost de acord cu această propunere şi, ieşind împreună cu V. din casă, a constatat că, împreună cu aceasta, se aflau un bărbat, pe nume F., care avea un autoturism, de culoare galbenă şi o femeie pe nume S., despre care a înţeles că era soţia lui „H.H.H.H.H.H.” Numita S. le-a spus celor două fete că vor merge cu ea până la Oradea, iar acolo vor fi aşteptate de o altă femeie, pe nume P., iar aceasta din urmă le va însoţi în Spania, la soţul ei, urmând ca acolo să lucreze, ca dansatoare la un club, cu contract de muncă, pe trei luni. În continuare, martora şi celelalte persoane anterior menţionate s-au deplasat la locuinţa numitei Z., din satul Radu Vodă, judeţul Călăraşi, o altă prietenă a celor două fete, despre care V. a afirmat că va merge şi ea în Spania. Au luat-o astfel şi pe cea de-a treia fată şi au mers apoi la domiciliul numitei S. din com. Modelu. Acolo, martora a stat, împreună cu Z., aproximativ patru zile, timp în care li s-au făcut paşapoartele, iar S. a plătit toate cheltuielile necesare şi totodată, le-a cumpărat haine, farduri, genţi, vopsea de păr şi sandale. Tot S. a cumpărat lucruri similare şi pentru V., dar într-o altă zi. Martora şi Z. au mers împreună cu S. şi au semnat nişte înscrisuri, după care cea din urmă a ridicat paşapoartele, care au rămas la ea. V. avea deja paşaportul scos. În noaptea care a urmat zilei în care au obţinut paşapoartele, martora, împreună cu Z., V. şi o fată pe nume „Dana”, au plecat, cu numitul F., către Spania. În afara autoturismului în care s-au aflat aceste persoane, au mai mers încă patru autoturisme, încărcate cu fete care doreau să ajungă în Spania. Martora a reţinut că a ajuns dimineaţa în oraşul Oradea sau în oraşul Cluj, iar acolo, din unul din cele patru autoturisme, a coborât o femeie, care s-a recomandat cu apelativul de P. şi le-a precizat celor patru fete că vor merge împreună în Spania. În afara celor patru tinere, se mai aflau o fată pe nume O.O., din Călăraşi, o altă fată, de etnie rromă, pe nume R.R., care era tot din Călăraşi şi o fată cu numele de C.C.C.C., din Slobozia. S-au urcat toate în autocar şi au plecat către Spania. În autocar, la un moment dat, P. le-a dat la fiecare câte 100-150 de euro, spunându-le să arate aceşti bani la vamă, dacă vor fi întrebate, după care le-a cerut banii înapoi, afirmând că va spune ea că fetele îi erau rude şi tot ea se va descurca cu banii. Au ajuns în oraşul Alicante şi acolo au fost aşteptate de un bărbat pe nume „x.”, care s-a îmbrăţişat cu P., de numitul „H.H.H.H.H.H.”, de o fată care era prietena acestuia din urmă şi de un şofer. Martora, împreună cu Z. şi V., au urcat într-o maşină, în care s-au mai urcat „x.”, „H.H.H.H.H.H.” şi prietena lui, în timp ce P., împreună cu doi copii minori ai acesteia şi cu numitele C.C.C.C. şi O.O. s-au urcat într-o altă maşină, condusă de un alt bărbat. La un moment dat, maşina în care se afla martora a oprit, iar din aceasta au coborât V., „H.H.H.H.H.H.” şi prietena acestuia, pe nume Y.Y. Martora a precizat că, după acest moment, nu s-a mai întâlnit cu acele persoane. Martora, împreună cu Z., au fost duse la locuinţa numitului „x.”. unde au mai venit P., cu cei doi copii minori, precum şi C.C.C.C. şi O.O. A doua zi, martora a fost luată de un şofer, de la domiciliul lui „x.”, care i-a spus acelui şofer „du fata (bagajul) la treabă”. Martora a fost dusă la clubul „x” din Alicante şi a fost dată de acel şofer, în primire, unei fete pe nume „V.V.V.V.”, care a întrebat-o dacă avea cunoştinţă pentru ce fusese adusă acolo. Martora a răspuns că a venit să lucreze ca dansatoare, moment în care „V.V.V.V.” i-a spus că a fost adusă pentru a se prostitua, după care a dus-o într-o cameră din club şi i-a dat o pereche de cizme şi o rochie transparentă. Întrucât martora nu a fost de acord să se prostitueze, „V.V.V.V.” a jignit-o, a ameninţat că o va bate şi l-a contactat telefonic pe „x.” Acesta i-a spus martorei că, dacă nu va face ceea ce i se spune, nu mai ajunge niciodată acasă şi că el îi termină familia, după care a început să o înjure. De asemenea, i-a cerut să treacă la treabă şi, vorbind la telefon cu „V.V.V.V.”, i-a spus acesteia să o lase trei-patru zile în pace. Martora a menţionat că mânca la o sală de mese, care era amenajată în respectivul club, special pentru fetele care se prostitua. După trei zile, „V.V.V.V.” i-a spus să iasă la lucru, deoarece trebuia să recupereze banii ce au fost cheltuiţi cu aducerea ei în Spania, după care va fi lăsată să plece. Martora a întreţinut raporturi sexuale, cu patru-cinci bărbaţi, iar uneori chiar zece, pe seară şi câştiga, în medie, pe noapte, 350 de euro. În decurs de o săptămână, martora a câştigat, din practicarea prostituţiei, peste 2.000 de euro, banii fiind luaţi zilnic de „V.V.V.V.” Ulterior, martora a fost dusă şi la alte cluburi din Alicante, unde a stat câte o săptămână sau două, câştigând tot aşa. După ce a început să câştige bani din practicarea prostituţiei, a fost lăsată în pace, iar tinerele care strângeau banii, „V.V.V.V.”, D.D., G.G., A.A.A.A.A. şi U.U.U.U., s-au ocupat de trimiterea unor sume de bani, prin sistemul Western Union, în România, pe numele mamei martorei. În continuare, martora a fost dusă în oraşul Albacete şi acolo a procedat la fel, în barurile „x”, „y” şi „z”. După circa trei luni, la clubul unde ea lucra, a fost efectuat un control al poliţiei spaniole, ocazie cu care toate tinerele românce au fost luate şi duse la Poliţia din Alicante. Cu acel prilej, i-a fost oprit paşaportul, iar, pentru a reintra în posesia acestuia, trebuia să revină la poliţie şi să aducă biletul de avion, de reîntoarcere în România. Martora nu a făcut acest lucru, ci a discutat la telefon cu „x.”, care i-a spus că va rezolva el totul şi că îi va face un alt paşaport. Ulterior, a fost contactată de un cetăţean român şi a făcut un set de fotografii, pe care i le-a lăsat acelui bărbat, iar, după două zile, a intrat în posesia unui paşaport nou, pe care erau trecute toate datele ei de stare civilă, dar care avea aplicate vize de Turcia, vize de aeroport şi vize rutiere. Cu acest paşaport, martora a mai stat încă trei luni în Spania şi a lucrat şi în alte cluburi, inclusiv din Madrid. Deoarece era contactată telefonic de mama sa, care îi cerea să revină în ţară, martora a luat legătura cu „x.”, care i-a dat suma de 500 de euro, pentru a se întoarce în România. Pentru a veni în ţară, martora a folosit paşaportul fals dat de B.”, iar, la graniţa cu Austria, s-a constatat că acel document era contrafăcut, motiv pentru care aceasta a fost reţinută, timp de o lună şi apoi expulzată în România. Potrivit declaraţiei sale, martora a obţinut, din practicarea prostituţiei, într-o perioadă de 6 luni, cel puţin 50.000 de euro, iar, din această sumă, familiei ei i-a fost trimisă, în România, o sumă de până în 2.000 de euro. Martora a mai relatat că, în perioada cât ea se afla arestată în Austria, B.” a lua legătura cu mama sa şi i-a trimis acesteia, o dată, suma de 200 de euro, iar, a doua oară, suma de 260 de euro, spunându-i că, dacă vroia să meargă în Austria la fiica ei, îi putea da bani necesari de drum. Mama martorei a refuzat însă acest lucru.

Tribunalul a constatat că, la dosarul de urmărire penală, se află şi declaraţia dată de martora V., la data de 25 februarie 2003, în faţa reprezentanţilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (filele 1-4, vol. IV, d.u.p.). Aceasta a menţionat, în declaraţia respectivă, următoarele aspecte: În luna mai 2002, l-a cunoscut pe numitul „F.”, cu care a avut o relaţie până la sfârşitul lunii august a aceluiaşi an. La data de 28 septembrie 2002, acesta i-a spus că trebuia să îşi facă paşaport, întrucât vor pleca în Italia. Depunerea cererii pentru eliberarea paşaportului, precum şi eliberarea acestui document au avut loc în aceeaşi zi. Paşaportul martorei a rămas la „F.” În cursul aceleiaşi zile, după ce a obţinut paşaportul, martora a mers, împreună cu F., la un restaurant, unde s-au întâlnit cu „y.”, „z”, „x” şi încă un bărbat, pe care nu îl cunoştea. După ce au plecat de la restaurant, martora s-a urcat în autoturism cu „y.”, F. şi bărbatul necunoscut, iar ceilalţi s-au urcat într-o altă maşină. La un moment dat, F. a coborât, pentru a-şi cumpăra nişte ţigări, iar, în momentul în care acesta a intrat în restaurant, „y.” a pornit autoturismul şi i-a spus martorei să tacă din gură. După ce au ieşit din Călăraşi, din cauză faptului că martora vroia să sară din maşină, aceasta a fost legată, de mâini şi de picioare, de asemenea fiind legată şi la gură. La data de 29 august 2002, au ajuns la Cluj, pe parcursul drumului martora fiind violată, atât de „y.”, cât şi de bărbatul necunoscut, în timp ce autoturismul cu care se deplasau a fost oprit în câmp. La Cluj, martora a fost urcată într-un autocar, fără a avea paşaportul asupra sa şi, împreună cu alte tinere, a plecat către Spania. Dintre acele fete, martora le-a recunoscut pe „Ina” şi „x.”, din localităţile Lupşanu şi Radu Vodă, dar a vorbit foarte puţin cu acestea, întrucât locurile pe care le ocupau în autocar erau situate la distanţă. Paşapoartele martorei şi ale celorlalte şase fete care au călătorit şi ele spre Spania au fost ţinute, pe parcursul călătoriei, de către numita P., căreia „y.” i se adresase cu apelativul „mamă”. „y.” nu s-a urcat însă în autocar. Pe drum, P. le-a cerut fetelor ca, la frontieră, dacă vor fi întrebate, să declare că mergeau să muncească în Italia, ceea ce martora a şi făcut. Aceasta a învederat că nu avea niciun ban asupra sa. În Spania, martora, cele şase fete, P. şi bărbatul necunoscut cu care cea dintâi călătorise până la Cluj au coborât în oraşul Barcelona. Ulterior, fetele au fost duse la o vilă dintr-un oraş neidentificat, amplasată pe plajă, unde se aflau numiţii „x”, „x”, „x.”, P. şi doi bărbaţi necunoscuţi. A doua zi, martora, împreună cu o fată pe nume O.O., au fost duse, de un bărbat român necunoscut, la barul „x” din oraşul Belvei. În acel local, se prostituau, fiind aduse de „y.”, numitele O.O., S.S., x, „C.C.C.” şi „y”. În barul respectiv, martora a dansat şi a fost obligată să se prostitueze, timp de 6 zile, tariful fiind de 50 de euro, pentru jumătate de oră, banii fiind luaţi de o anume „Dana”, care era şefa lor. După 5 zile, martora a fost observată că plângea de către o persoană de la recepţie, după care au venit, în local, trei poliţişti îmbrăcaţi în civil, cărora ea le-a spus ce i s-a întâmplat. Aceştia au revenit şi a doua seară, i-au luat o declaraţie martorei, iar apoi au dus-o într-un pension din localitatea Comaruga de Vendrell. După ce a revenit în ţară, în data de 06 sau 07 ianuarie 2003, în timp ce se afla împreună cu mama sa, F. a vrut să dea cu autoturismul peste ea, lucru care nu s-a întâmplat pentru că mama martorei a tras-o din faţa acelui autoturism.

Cu privire la persoana vătămată Z., Tribunalul a constatat că aceasta a declarat următoarele: În luna august a anului 2002, în timp ce se afla la domiciliu, a fost vizitată de către verişoara ei, V., care i-a propus să meargă împreună în Spania, pentru a practica prostituţia, ea fiind de acord. Fiind întrebată dacă nu mai cunoştea o altă fată care ar fi dorit să plece în Spania, aceasta s-a gândit că era posibil ca U., care îi era de asemenea verişoară, să fie interesată să meargă şi ea în acea ţară, în scopul de a se prostitua. La un moment dat, în cursul lunii august, V. a venit şi le-a luat, pe ea şi pe U., cu un taxi cu numere de Călăraşi, pentru a merge în com. Modelu, la o anumită S., cu care trebuiau să meargă să obţină eliberarea paşapoartelor. Acest fapt a şi avut loc, fetele mergând, împreună cu S., la poliţia din Călăraşi, unde le-au fost eliberate paşapoarte, în aceeaşi zi. Persoana vătămată a menţionat că nu au ridicat personal paşapoartele, ci acestea le-au fost aduse de S.. Atât paşaportul său, cât şi cel al numitei U. au rămas la S., care le-a spus că le va ţine până când vor pleca în Spania. Persoana vătămată şi U. au rămas la S. timp de trei zile. În seara celei de-a treia zile, a venit acolo şi V., împreună cu două persoane din Călăraşi, soţ şi soţie, care aveau o mașină de culoare vişinie, cu numere de Călăraşi, autoturism cu care au plecat într-o direcţie necunoscută, urmând să ia autocarul pentru Spania. Când au plecat de la S., în autoturismul, se aflau persoana vătămată, V. şi U. De asemenea, împreună cu acest autoturism, s-au deplasat şi alte două autoturisme, ambele marca Dacia, unul galben şi altul albastru, călătorind astfel până la Oradea. În acel oraş, persoana vătămată a aflat şi care erau pasagerii din celelalte două autoturisme ce urmau să se deplaseze în Spania, şi anume C.C.C.C., O.O., R.R. şi P., cea din urmă având cu ea şi doi copii. După ce s-a urcat în autocar, P. i-a spus persoanei vătămate să declare la frontieră că era nepoata ei, altfel neputând să iasă din ţară, fiind minoră. La frontieră, şoferul a oferit călătorilor care nu aveau valută asupra lor diferite sume de bani, după care le-a strâns paşapoartele, în vederea efectuării controlului. La destinaţie, în localitatea Alicante, fetele au fost aşteptate de un anume F. Pe parcursul călătoriei, persoana vătămată aflase că P. era şi ea din Călăraşi şi că soţul acesteia era „peşte” în Spania. Din Alicante, au plecat, cu trei maşini, la vila lui F. din Barcelona, unde persoana vătămată a rămas trei zile, celelalte cinci fete fiind duse în direcţii necunoscute. Persoana vătămată a lucrat pentru F. timp de trei luni şi jumătate, perioadă în care s-a prostituat în mai multe cluburi. Înainte de a pleca în Spania, a vorbit cu O.O.O., soţul lui A.A. şi cu un anume „y.”, care erau, de asemenea, proxeneţi şi care, în Spania, lucrau cu F. În fiecare club, era câte o fată, care colecta banii ce erau primiţi de la clienţi şi care le supraveghea pe fetele ce se prostituau, ca să nu plece nicăieri. Odată persoana vătămată a încercat să oprească o sumă de bani din cei încasată, dar fata care o supraveghea şi-a dat seama de acest lucru şi a bătut-o. În urma unei razii a poliţiei spaniole, au fost reţinute toate fetele care lucrau pentru „x.”, la Hotelul „y”. Persoana vătămată, împreună cu încă două fete minore, care se numeau „x.” şi „y”, au fost duse într-un centru pentru minori, până la momentul în care ea şi-a manifestat dorinţa de a se întoarce în ţară. Paşaportul său a fost Predat de P. lui F.

În declaraţiile ulterioare, persoana vătămată şi-a menţinut, în linii mari, aceste afirmaţii, cu unele excepţii. Astfel, în declaraţia din data de 06 octombrie 2003, acesta a menţionat că verişoara ei, V., a venit la ea la domiciliu, pentru a-i propune deplasarea în Spania, însoţită de numita S. şi de şoferul unui autoturism de culoare roşie. Cu acea ocazie, S. ar fi spus că se va ocupa de acoperirea cheltuielilor pe care le presupuneau emiterea paşaportului şi deplasarea în Spania, precum şi a oricăror alte cheltuieli neprevăzute. Persoana vătămată a menţionat că s-a gândit că şi U. ar fi putut fi interesată să meargă în Spania, pentru a se prostitua, dată fiind situaţia financiară dificilă (i se oprise chiar şi alimentarea cu curent electric), situaţie cu care şi ea se confrunta, reprezentând motivul pentru care, la rândul său, a acceptat propunerea numitelor V. şi S. Fără a spune nimic părinţilor, persoana vătămată a plecat, împreună cu vizitatorii săi, acasă la U.. Acolo, doar V. a intrat în casă şi, după 30 de minute, a ieşit împreună cu U.. În autoturism, şi U. i-a confirmat că avea asupra sa actele pe care le presupunea eliberarea paşaportului. În continuare, s-au deplasat la o casă din comuna Modelu, judeţul Călăraşi, unde au fost cazate atât ea, cât şi V. şi U., timp de patru zile, interval în care, din discuţiile purtate, a aflat că soţul A.A., numitul „H.H.H.H.H.H.”, se afla în Spania, unde se ocupa cu proxenetismul. În cea de-a treia seară de când stăteau acasă la S., a venit în vizită un bărbat, în vârstă de 28-30 de ani, care le-a lăsat o sumă de bani, spunându-le să o folosească pentru a-şi cumpăra de mâncare pentru drum. Acelaşi bărbat le-a mai spus că, până la graniţă, vor fi însoţite de câteva persoane şi autoturisme şi că se vor reîntâlni în Spania. S. le-a spus persoanei vătămate şi verişoarei sale că bărbatul respectiv se numea „y.”. Persoana vătămată a dedus că acel individ era proxenet, deşi nu i s-a spus în mod expres acest lucru. În seara respectivă, a venit şi V., însoţită de un bărbat pe nume „x” şi de o femeie pe nume „y”, cu un autoturism, de culoare vişinie. Persoana vătămată a adăugat, faţă de declaraţia anterioară, că unul dintre celelalte două autoturisme era condus de F., prietenul numitei V. În această declaraţie, persoana vătămată a precizat că banii necesari a fi prezentaţi la frontieră, şi anume câte 500 de lei, le-au fost daţi ei şi numitelor V., U., R.R., O.O. şi C.C.C.C. de către P., căreia toate i-au restituit acei bani după ieşirea din ţară. Persoana vătămată a adăugat că, în momentul când au ajuns în Alicante, P. ar fi spus, referindu-se la unul dintre cei doi bărbaţi care le aşteptau, „Uite-l pe B., pe F. al meu, că ne aşteaptă”. În declaraţia analizată, persoana vătămată a menţionat că, la locuinţa lui „x.”, unde a întâlnit-o şi pe P. cu cei doi copii, au fost duse, pe lângă ea, şi V. şi U. În prima seară, i s-a făcut un paşaport fals, pentru că, fiind minoră, nu ar fi putut să scape la legitimările poliţiei. Paşaportul respectiv era pe numele său, dar data naşterii era schimbată. Persoana vătămată a menţionat că, în activitatea desfăşurată, „x.” era ajutat de mai multe persoane, inclusiv de către soţia sa, P.

În declaraţia dată în faţa procurorului, în calitate de parte vătămată, Z. a făcut aprecierea că a fost exploatată de H.H.H.H.H., zis „x.” şi recrutată de soţia acestuia, P., prin intermediul numitei V.

Audierea în cursul judecăţii a părţii vătămate Z. şi a martorei U. nu a fost posibilă, în pofida demersurilor efectuate.

În schimb, martora V. a fost audiată în cursul judecăţii, la termenul din data de 28 octombrie 2010, prin comisie rogatorie, efectuată de Tribunalul Călăraşi, care a înaintat instanţei de judecată dosarul constituit cu acea ocazie, în integralitatea sa (Dosarul nr. x/116/2010). Aceasta a susţinut că, în perioada 2002-2007, a avut interdicţie de a părăsi România şi, prin urmare, nu a părăsit teritoriul ţării. În anul 2005, i s-a ridicat acea interdicţie şi a reuşit să plece. Martora a făcut referire la o plecare în Spania, datând din anul 2000 şi la ieşiri din ţară, datând din anul 2005, care nu au legătură cu cauza. Referitor la plecarea în Spania din anul 2000, martora a menţionat că, în acel an, în localitatea Lehliu Gară, ea l-a întâlnit pe un băiat pe nume F., care i-a propus să meargă la muncă în ţara respectivă. A plecat cu acesta, din Călăraşi, cu o maşină break de culoare vişinie, iar, la ieşirea din oraş, a fost urcată într-un alt autoturism, în care se aflau şi alte fete. A mers cu acest autoturism până la Arad, iar, de acolo, până în Spania, cu autocarul. Fetele au fost duse într-un club şi, acolo, li s-a spus să se îmbrace într-un anumit fel, primind haine de la fetele care se aflau deja acolo. De la Arad până în Spania, fetele au fost însoţite de „mama lui F.”, aceasta fiind şi cea care le-a dus la clubul respectiv. Odată ajunsă în acel club, când a aflat că trebuia să se prostitueze, s-a opus, dar a fost ameninţată că familia ei va fi omorâtă, motiv pentru care a început să practice prostituţia. Acest lucru s-a întâmplat timp de două-trei zile, întrucât a intervenit poliţia. Cu ajutorul poliţiei, fetele au fost găzduite la o pensiune din Spania, după care şi-au găsit de lucru. După această perioadă, nu a mai practicat prostituţia. În privinţa lui „y.”, martora a precizat că l-a văzut în mai multe locuri, inclusiv în Spania, acesta oferindu-i bani, prin intermediul mai multor persoane, pentru a-şi retrage plângerea. Martora a recunoscut-o pe inculpata E., din fotografie, dar a menţionat că nu este foarte sigură de această recunoaştere. Martora a confirmat faptul că acesteia i se mai spunea şi P. Despre Z. şi U., martora a menţionat că le-a cunoscut şi că acestea sunt dintre fetele cu care a mers împreună în Spania, în anul 2000. Martora a mai menţionat că, în Spania, acestea au fost duse în altă parte şi nu ştie ce s-a întâmplat cu ele. De asemenea, a precizat că nici cele două fete nu au cunoscut că, în Spania, urmau să se prostitueze, ci că vor munci. Martora nu s-a mai întâlnit cu ele în Spania, ci, ulterior, în România, când acestea i-au spus că şi ele au fost obligate să practice prostituţia, însă nu le-au menţionat pe persoanele care le-au obligat, ci doar au afirmat că le era frică de ele.

Tribunalul a constatat existenţa mai multor neconcordanţe între declaraţiile celor trei fete, remarcând însă că declaraţiile tuturor concordă sub aspectul faptului că au ieşit din ţară împreună, călătorind în acelaşi autocar în care s-a aflat şi inculpata E., care le-a supravegheat pe perioada călătoriei şi a asigurat prezentarea la graniţă a sumelor de bani necesare pentru ca ele să poată trece frontiera statului. Ieşirea din ţară a celor trei fete, Z., V. şi U., precum şi a inculpatei E., afirmată de cele dintâi, la aceeaşi dată, respectiv 30 august 2002 şi cu acelaşi mijloc de transport, şi anume autocarul, a fost confirmată şi prin procesul-verbal întocmit de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 37-44, vol. VI, d.u.p.). Din acelaşi proces-verbal, a rezultat că, la momentul ieşirii din ţară, partea vătămată Z. avea vârsta de 16 ani, iar revenirea în ţară a martorei V. a avut loc la data de 18 decembrie 2002. Din răspunsul I.G.P.F. (filele 59-62, vol. V, d.f.), a rezultat că martora U. a revenit în ţară la data de 07 martie 2003, iar partea vătămată Z. la data de 11 februarie 2003.

De asemenea, Tribunalul a constatat că declaraţiile martorei U. şi părţii vătămate Z. concordă în privinţa faptului că persoana care a discutat cu fiecare dintre ele, cu privire la plecarea în Spania, a fost martora V., deşi versiunea prezentată de aceasta din urmă a fost diferită. În privinţa martorei U., Tribunalul a constatat că nu există probe în sensul că aceasta ar fi cunoscut că, în Spania, urma să se prostitueze. Astfel, pe de o parte, aceasta a menţionat că i s-ar fi spus de către V. că urma să lucreze ca dansatoare, iar, pe de altă parte, Z., care a menţionat că a discutat deschis cu V. despre faptul că amândouă urmau să se prostitueze, nu a fost de faţă la discuţia în cadrul căreia V. ar fi convins-o pe U. să se prostitueze şi ea. Versiunea martorei V., privitoare la modul în care a ajuns să călătorească în Spania (pretinsa sa răpire, violarea ei pe traseul spre oraşul din România de unde a luat autocarul spre Spania) şi la lipsa acordului său la a se prostitua, a fost contrazisă de declaraţiile martorei U. şi părţii vătămate Z., care au menţionat că aceasta a călătorit spre Oradea în acelaşi autoturism cu ele nu au făcut nicio referire la faptul că, pe parcursul acestei călătorii, ea ar fi fost violată. De asemenea, partea vătămată Z. a declarat că tocmai martora V. a fost aceea care i-a făcut propunerea de a merge împreună în Spania, pentru a se prostitua.

Tribunalul a constatat neconcordanţe între declaraţiile anterior prezentate şi în ceea ce priveşte momentul în care fetele s-au despărţit pe teritoriul Spaniei, concordanţă existând însă în privinţa implicării inculpatei E. în traficarea acestora, precum şi a faptului că, în Spania, au fost aşteptate de numitul H.H.H.H.H., soţul inculpatei respective.

Tribunalul a mai constatat că nu există probe în sensul că martora V. ar fi cunoscut în ce condiţii urmau să se prostitueze în Spania ea şi celelalte două fete, şi anume că vor fi exploatate, în lipsa unei înţelegeri şi în absenţa unor condiţii reciproc consimţite. Astfel, acordul iniţial la a se prostitua nu exclude posibilitatea de a se reţine exploatarea celor trei fete, întrucât acestea au fost în eroare cu privire la condiţiile în care urmau să se prostitueze, la faptul că nu vor rămâne în posesia decât a unei mici părţi din banii obţinuţi din această activitate şi la împrejurarea că libertatea lor de mişcare va fi una restrânsă.

Implicarea coinculpatului F. în traficarea celor trei fete, susţinută în mod constant de partea vătămată Z. (şi martora V. a afirmat-o, dar într-o modalitate în care, faţă de aspectele anterior menţionate, Tribunalul nu a reţinut-o ca fiind conformă cu realitatea), a fost constatată probată, în condiţiile în care declaraţia părţii vătămate Z. s-a coroborat cu declaraţia coinculpatului respectiv de la termenul din data de 29 mai 2013, când acesta a precizat că recunoaşte întru-totul faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.

La reţinerea situaţiei de fapt anterior prezentate, Tribunalul a avut în vedere şi declaraţia martorei cu identitate protejată „U.U.”, care le-a recunoscut, din planşa fotografică, pe partea vătămată Z. şi pe martora U., ca fiind tinere care au lucrat în cluburile în care a lucrat şi ea pentru „x.”. Martora respectivă a recunoscut, cu aceeaşi ocazie, şi alte mai multe tinere, aflate în aceeaşi situaţie, menţionând că unele dintre ele au lucrat pentru „y.”. Tribunalul a constatat că această martoră, conform declaraţiei sale, a călătorit în Spania, unde s-a prostituat pentru „x.”, în anul 2002 şi a menţionat implicarea numitei P., pe care a recunoscut-o, din fotografie, ca fiind inculpata E., în recrutarea sa şi deplasarea ei în acea ţară. În cursul judecăţii, s-a constatat imposibilitatea audierii acestei martore cu identitate protejată.

3. Cu privire la numita S.S., Tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză nu permite stabilirea vreunei legături între aceasta şi inculpata E. şi, prin urmare, nici faptul desfăşurării de către inculpata respectivă a unei activităţi infracţionale în privinţa sa.

Astfel, pe de o parte, în partea expozitivă a rechizitoriului, nu se menţionează decât că martora B.B.B.B. a recunoscut-o, dintr-un album fotografic, pe S.S., alături de alte persoane de sex feminin, ca fiind una dintre tinerele care practicau prostituţia fie în folosul lui „y.”, fie în folosul lui „x.”, fie în folosul unui anume „x.” Prin urmare, martora nu a precizat, în mod categoric, în folosul cui ar fi practicat prostituţia S.S. Analizând declaraţia martorei B.B.B.B. din faza de urmărire penală (filele 106-109, vol. V, d.u.p.), Tribunalul a constatat că aceasta nu a făcut nicio referire la inculpata E. De asemenea, analizând procesul-verbal întocmit la data de 03 septembrie 2004, cu ocazia efectuării unor recunoaşterii, din fotografie, de către martoră, a unor persoane având preocupări în domeniul traficului de fiinţe umane, Tribunalul a constatat că acesteia i-au fost prezentate doar fotografii ale unor persoane de sex masculin din acea categorie (menţiunea fiind următoarea: „am procedat la prezentarea pentru recunoaştere după fotografie a albumului fotografic, întocmit în data de 11 august 2004 de către organele de poliţie, album ce conţine un număr de 207 fotografii ale unor persoane de sex masculin, cu semnalmente şi vârste apropiate şi care sunt cunoscute ca având preocupări în domeniul traficului de fiinţe umane”). În cursul judecăţii, martora a fost audiată, mai întâi la termenul din data de 23 mai 2007, însă, faţă de faptul că şedinţa s-a desfăşurat în condiţii de nepublicitate, Tribunalul a constatat nulitatea absolută a declaraţiei respective, iar apoi la termenul din data de 29 mai 2013, din declaraţia sa rezultând că, în afară de coinculpatul F., pe care îl ştia după porecla de „y.”, ea nu a cunoscut niciun alt inculpat.

Pe de altă parte, analizând procesul-verbal întocmit la data de 03 septembrie 2004, cu ocazia recunoaşterii, din fotografie, a unor persoane de sex feminin pe care martora le-a cunoscut în Spania, în cluburile în care s-a prostituat, aduse din România, în scopul practicării prostituţiei, Tribunalul a constatat că, referitor la S.S., identificată în fotografia nr. 52, aceasta nu a menţionat în folosul cui se prostitua acea fată, precizând despre ea doar că practica prostituţia în cel de-al doilea club din Spania în care martora se prostituase.

Tribunalul a mai constatat că S.S. nu a fost audiată, cel puţin nu sub această identitate, de către organele de urmărire penală, iar, în cursul judecăţii, deşi s-a încuviinţat audierea ei ca martor, acest lucru nu a fost posibil, în pofida demersurilor întreprinse, atât pe plan intern, cât şi prin intermediul Biroului Naţional Interpol, astfel că, prin încheierea de la termenul din data de 18 ianuarie 2012, s-a constatat imposibilitatea acestei audieri (între timp, persoana respectivă şi-a schimbat numele de familie). De asemenea, Tribunalul a constatat că procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, cu privire la intrările şi ieşirile din ţară ale numitei S.S. în perioada 23 februarie 2002 - 28 iulie 2004 (filele 275-285, vol. VI, d.u.p.), nu permite stabilirea niciunei legături între aceasta şi inculpata E., în condiţiile în care cea din urmă nu figurează, nici măcar ca pasageră, în mijloacele de transport cu care sus-numita a trecut frontiera României. Totodată, nici cererea de eliberare a unui nou paşaport, întocmită pe numele persoanei respective la data de 07 mai 2003 (vol. IX, d.u.p.), nu permite stabilirea vreunei legături cu inculpata E. La rândul său, inculpata a contestat faptul că ar cunoaşte-o pe acea persoană.

În ceea ce o priveşte pe T.T., Tribunalul a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu permite stabilirea vreunei legături între aceasta şi inculpata E. şi, prin urmare, nici faptul desfăşurării de către cea din urmă a unei activităţi infracţionale în privinţa sa.

Astfel, în partea expozitivă a rechizitoriului, nu se menţionează decât că martora cu identitate protejată „X.X.” a recunoscut-o pe acea fată, din fotografie, alături de mai multe persoane de sex feminin, ca fiind una dintre tinerele care au fost racolate de către oamenii lui „x.” şi „y.” Aceeaşi martoră cu identitate protejată a recunoscut-o şi pe inculpata E., dar, analizând declaraţia sa (filele 54-57, vol. VIII, d.u.p.), Tribunalul a constatat că aceasta, deşi a susţinut că inculpata respectivă racola tinere pentru „x.” şi „y.”, nu a afirmat în nicio ocazie că ar fi racolat-o şi pe numita T.T. În plus, chiar dacă martora cu identitate protejată ar fi declarat că numita T.T. ar fi fost racolată de inculpata E., Tribunalul tot nu ar fi putut reţine această situaţie de fapt, întrucât declaraţia respectivă nu s-ar fi coroborat, sub acest aspect, cu niciun alt mijloc de probă, astfel cum impune art. 86¹alin. (6) din V.C.P.P. Astfel, inculpata E. a negat că ar cunoaşte-o pe T.T. În acelaşi timp, T.T. nu a fost audiată, cel puţin nu sub această identitate, de către organele de urmărire penală, iar, în cursul judecăţii, deşi s-a încuviinţat audierea ei ca martor, acest lucru nu a fost posibil, în pofida demersurilor întreprinse, prin încheierea de la termenul din data de 18 ianuarie 2012 constatându-se imposibilitatea realizării acestei audieri. De asemenea, procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, prin care s-a atestat faptul că T.T. a ieşit din ţară la data de 30 mai 2003 (la vârsta de 26 de ani) şi a revenit în ţară la data de 24 iunie 2003, nu permite stabilirea vreunei legături între aceasta şi inculpata E., întrucât cea din urmă nu figurează, nici măcar ca pasageră, în mijloacele de transport cu care acea fată a trecut frontiera României. Totodată, nici cererea de eliberare a unui nou paşaport, întocmită pe numele fetei respective la data de 23 mai 2003, cu puţin timp înainte de data ieşirii ei din ţară (vol. IX, d.u.p.), nu permite stabilirea vreunei legături cu inculpata E.

Cu privire la martora cu identitate protejată „X.X.”, Tribunalul a constatat că, fiind audiată în cursul judecăţii, la termenul din data de 06 aprilie 2012, aceasta şi-a modificat în mod radical declaraţia anterioară, susţinând că nu cunoaşte dacă inculpata E., pe care a recunoscut-o printre inculpaţii aflaţi în sala de şedinţă, a desfăşurat activităţi care ar putea avea caracter nelegal.

Referitor la martorele cu identitate protejată „U.U.”, „V.V.” şi „Z.Z.” şi la sora martorei cu identitate protejată „X.X.”, Tribunalul a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu este de natură să conducă la o soluţie de condamnare a inculpatei E., întrucât nu s-a dovedit că ar fi existat vreo legătură între aceasta şi acele persoane.

Astfel, chiar dacă martorele cu identitate protejată au relatat despre propria traficare sau, în cazul martorei cu identitate protejată „X.X.”, despre traficarea surorii sale, declaraţiile lor nu pot fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt decât în măsura în care s-ar corobora cu elemente de fapt rezultând din alte mijloace de probă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 86¹alin. (6) din V.C.P.P.. Or, astfel de mijloace de probă nu există, fiind, de altfel, şi greu de imaginat în ce situaţie un mijloc de probă ar putea să releve aspecte pertinente referitoare o anumită identitate atribuită unei persoane. Tribunalul nu a exclus posibilitatea ca, la dosarul cauzei, să existe probatoriu referitor la traficarea unei sau unor persoane cărora li s-a atribuit o altă identitate, însă, atât timp cât documentele privind identitatea reală a acelei/acelor persoane nu au fost introduse la dosar, în condiţiile art. 86¹ alin. (3) din V.C.P.P., instanţei nu îi este permis să menţioneze identitatea reală a persoanei/persoanelor respective şi să analizeze probatoriul care priveşte această identitate.

În privinţa inculpatei E., Tribunalul, prin încheierea de la termenul din data de 29 iunie 2013, a pus în discuţie următoarele schimbări de încadrare juridică: în infracţiunea prevăzută art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P., infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod (învederând că ori de câte ori a pus în discuţie reţinerea unei anumite infracţiuni, în formă continuată, a înţeles să pună în discuţie, în mod alternativ, şi reţinerea a mai multor infracţiuni de acelaşi tip, atâtea câte acte materiale au existat, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni).

Ulterior, la termenul din data de 26 octombrie 2012, Tribunalul a formulat o nouă propunere de schimbare a încadrării juridice, astfel: în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la X. şi Z.), iar, ca variantă alternativă, infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la X.) şi infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P. (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 143/2002) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la Z.), ultimul act material putând fi reţinut, ca o altă variantă alternativă, în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P. (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 143/2002) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la Z., U. şi V.); infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la U., V., S.S., T.T., martorele cu identitate protejată „U.U.”, „V.V.”, „Z.Z.” şi sora martorei cu identitate protejată „X.X.”), iar, ca variantă alternativă, reţinerea acestei infracţiuni doar cu privire la S.S., T.T., martorele cu identitate protejată „U.U.”, „V.V.”, „Z.Z.” şi sora martorei cu identitate protejată „X.X.”, activitatea referitoare la U. şi V. urmând să intre în conţinutul fie al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P. (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 143/2002) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (în ipoteza în care, în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, intră şi activitatea referitoare la Z.), fie al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (în ipoteza în care, în conţinutul infracţiunii respective, nu intră şi activitatea referitoare la Z.); câte o infracţiune prevăzută de art. 329 alin. (1) din V.C.P. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 169/2002) cu aplic. art. 13 din V.C.P. (cu privire la martora cu identitate protejată „Z.Z.” şi sora martorei cu identitate protejată „X.X.”); infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.f.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la S.S., U., T.T., V., sora martorei cu identitate protejată „X.X.” şi martorele cu identitate protejată „Z.Z.”, „U.U.” şi „V.V.”), a infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (privire la Z. şi X.) şi a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Inculpata E., prin apărătorul ales, a depus, la termenul din data de 12 octombrie 2012, o cerere scrisă de schimbare a încadrării juridice (filele 84-92, vol. XVIII, d.f.), în mai multe variante: prima variantă, în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P.; a doua variantă, în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), precum şi art. 323 din V.C.P. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod; a treia variantă, în art. 329 alin. (1) şi alin. (2) din V.C.P. şi art. 323 alin. (1) din V.C.P. cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.

În final, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei în art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la X. şi Z.), art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la U., V., S.S., T.T., martorele cu identitate protejată „U.U.”, „V.V.” şi „Z.Z.” şi sora martorei cu identitate protejată „X.X.”) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Argumentele pentru care Tribunalul a reţinut o infracţiune de trafic de minori, în formă continuată (două acte materiale) şi o infracţiune de trafic de persoane, în formă continuată (opt acte materiale) sunt acelea că, în cazul persoanelor vătămate anterior menţionate (conform menţiunilor din rechizitoriu şi respectiv aspectelor constatate probate), pentru a ajunge la practicarea prostituţiei pe teritoriul Spaniei, în condiţiile concrete în care această activitate a fost desfăşurată, s-a recurs la unul dintre mijloacele enumerate în art. 12 alin. (1), reluate şi în art. 13 (la alineate diferite, în funcţie de modificările pe care textul de lege le-a suferit de-a lungul timpului) din Legea nr. 678/2001.

Motivele pentru care Tribunalul a înlăturat, din încadrarea juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi respectiv de art. 323 din V.C.P., dispoziţiile art. 13 din acelaşi cod, precum şi motivul pentru care Tribunalul a apreciat că forma mai favorabilă a infracţiunii de trafic de minori este cea anterioară modificării aduse Legii nr. 682/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 sunt identice cu cele expuse anterior în cazul celorlalţi inculpaţi.

Forma continuată a infracţiunilor de trafic de minori şi respectiv trafic de persoane a fost reţinută de Tribunal, întrucât, faţă de modul similar în care s-a acţionat, uneori în privinţa mai multor persoane şi cu aceeaşi ocazie, se poate trage concluzia existenţei unei rezoluţii infracţionale unice.

Referitor la cererea inculpatei, de reţinere a incidenţei cauzei de reducere a pedepsei principale reglementate de art. 19 din Legea nr. 682/2002, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, respingând-o ca atare. Astfel, la termenul din data de 29 mai 2013, apărătorul ales al inculpatei a învederat că aceasta a formulat, în cursul anului 2012, un denunţ, depus la Direcția Națională Anticorupție, Biroul Teritorial Piteşti, cu privire la fapte de corupţie, şi anume luare de mită, denunţul respectiv făcând obiectul Dosarului nr. x/P/2012. Ca urmare a adresei emise de instanţă, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Piteşti, a comunicat, prin adresa din data de 11 iunie 2013 (fila 90, vol. XX, d.f.), că inculpata a formulat, la data de 24 mai 2013, un denunţ, în dosarul anterior menţionat, faptele sesizate de aceasta vizând într-adevăr infracţiuni de corupţie. Prin aceeaşi adresă, s-a comunicat că inculpata urmează să fie audiată ulterior, în calitate de martor. În completare la adresa iniţială, a fost comunicată o altă adresă, de către aceeaşi instituţie (fila 91, vol. XX, d.u.p.), în cuprinsul căreia s-a arătat că denunţul formulat de inculpată este foarte important pentru soluţionarea Dosarului nr. x/P/2012, care, însă, nu a fost înregistrat ca urmare a acelui denunţ, acesta fiind conexat la dosarul deja existent. S-a mai menţionat că, până la data emiterii adresei (11 iunie 2013), nu se începuse urmărirea penală şi nici nu se adoptase o soluţie, ca urmare a denunţului formulat de inculpată. Or, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul legii speciale şi a comis o infracţiune gravă, iar, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane, care au săvârşit astfel de infracţiuni. Rezultă astfel că, pentru a beneficia de această cauză de reducere a pedepsei, nu este suficientă simpla denunţare, ci este necesar ca actele efectuate pornind de la denunţul respectiv să se fi concretizat cel puţin într-o soluţie de începere a urmăririi penale, textul de lege vorbind despre denunţarea unor persoane care au săvârşit infracţiuni grave. În speţă, nu s-a ajuns însă, până la momentul pronunţării sentinţei, la începerea urmăririi penale cu privire la faptele denunţate de inculpată.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (constatată probată numai cu privire la U. şi V.), stabilită la 8 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea infracţiunii respective, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea acestei infracţiuni, inculpata a periclitat libertatea persoanelor vătămate, contribuind la aducerea acestora în postura de a accepta restricţii neanticipate şi neacceptate ale libertăţii lor de a se manifesta şi acceptând, în interesul financiar propriu şi al membrilor asociaţiei infracţionale din care a făcut parte, să se aducă atingere moralităţii publice, dar şi ca sănătatea fizică şi psihică, precum şi şansele persoanelor respective de a se integra în societate să fie ameninţate. De asemenea, a avut în vedere lipsa antecedentelor penale (la momentul săvârşirii infracţiunii), atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatei, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, dar şi participarea sa la proces, constatând că aceasta a lipsit la foarte puţine termene în mod nejustificat, instanţa raportându-se numai la perioada în care inculpata nu a fost privată de libertate în altă cauză. Conştiinciozitatea cu care inculpata s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunal să reţină, în favoarea acesteia, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. Dată fiind reţinerea concomitentă a unei cauze de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii), pedeapsa principală nu a fost coborâtă însă sub minimul special, Tribunalul apreciind că stabilirea acesteia între minimul şi mediul limitelor speciale este corespunzătoare în raport cu gravitatea infracţiunii, atitudinea nesinceră, lipsa antecedentelor penale şi modul în care inculpata a înţeles să participe la proces.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere, pe de o parte, natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, iar, pe de altă parte, faptul că o persoană care este capabilă să accepte să profite dintr-o activitate ce pune în pericol moralitatea publică, dar şi sănătatea fizică şi psihică a altor persoane, precum şi şansele acestora de integrare în societate, nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată (constatată probată numai cu privire la X. şi Z.), stabilită la 10 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere, în primul rând, gravitatea acelei infracţiuni, apreciată a fi una deosebită. Astfel, prin săvârşirea infracţiunii respective, inculpata a periclitat libertatea unor persoane minore, implicându-se în înfrângerea voinţei acestora şi acceptând să profite de dificultatea situaţiei în care ele urmau să se găsească (fără surse de a se întreţine şi fără sprijinul familiei), fără a avea vreo preocupare pentru efectele pe care exploatarea persoanelor respective, prin obligarea la a se prostitua, le-ar fi putut avea în privinţa sănătăţii lor fizice şi psihice, precum şi în privinţa integrării acestora în societate. De asemenea, a avut în vedere, şi în cazul acestei infracţiuni, lipsa antecedentelor penale, atitudinea profund şi constant nesinceră a inculpatei, în ceea ce priveşte activitatea infracţională, dar şi participarea acesteia la proces, în formele deja evidenţiate. Conştiinciozitatea cu care inculpata s-a prezentat în faţa instanţei a determinat Tribunalul să-i acorde, şi cu privire la infracţiunea în discuţie, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., însă, dată fiind reţinerea concomitentă a unei cauze de agravare a răspunderii penale (forma continuată a infracţiunii), pedeapsa principală nu a fost coborâtă, nici în acest caz, sub minimul special, apreciindu-se că stabilirea ei între minimul şi mediul limitelor speciale, dar mai aproape de mediu, este justă în raport cu gravitatea sporită a infracţiunii, atitudinea nesinceră, lipsa antecedentelor penale şi modul în care inculpata a înţeles să participe la proces.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, evaluate prin raportare la contribuţia inculpatei la periclitarea moralităţii publice, la degradarea fizică şi psihică a unor persoane minore şi la compromiterea şanselor acestora de integrare în societate, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată, şi în cazul acestei infracţiuni, necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a constatat că, în cauză, există numeroase mijloace de probă care atestă apartenenţa inculpatei la o asociere constituită, cel puţin, din aceasta, soţul ei (H.H.H.H.H.) şi coinculpatul F., deşi, în realitate, aceştia au fost sprijiniţi de numeroase persoane de încredere, care se ocupau cu preluarea, supravegherea strictă, transportul de la un club la altul a persoanelor care se prostituau, colectarea de la acestea a sumelor obţinute de la clienţi, trimiterea unor sume de bani rudelor din ţară ale persoanelor traficate, pentru a le crea impresia că fetele aflate în Spania erau bine, asociere care a avut drept scop exploatarea tinerelor, majore şi minore, pe teritoriul Spaniei, prin obligarea lor la practicarea prostituţiei. Astfel, există numeroase declaraţii, în sensul că anumite persoane se prostituau pentru „y.” şi „x.”, nefiind întotdeauna uşor de diferenţiat fetele care se prostituau în interesul unuia de cele care se prostituau în interesul celuilalt. Un exemplu în acest sens l-a constituit situaţia minorei X., din declaraţia căreia a rezultat că fetele care au aşteptat-o la destinaţie, în Spania, au transportat-o cu un taxi la o casă unde locuiau o femeie, un bărbat şi copilul acestora, despre care i-au spus că erau în legătură cu „y.” şi „x.”, tot acele fete spunându-i că va lucra pentru aceştia. Percepţia minorei a fost în acelaşi sens, având în vedere că, din afirmaţia făcută de aceasta în finalul declaraţiei, a rezultat că, din punctul său de vedere, banii obţinuţi de ea din practicarea prostituţiei le-au revenit celor doi indivizi (astfel, minora a menţionat că ar fi dorit să recupereze de la „y.” şi „x.” măcar jumătate din suma realizată de ea în Spania). Implicarea amândurora, împreună, în exploatarea victimelor, a rezultat, spre exemplu, din declaraţia persoanei vătămate H., care a învederat că, după ce au ajuns în Spania, inculpatul A. a luat legătura cu „y.” şi „x.”, ambii din Călăraşi, care se aflau acolo, iar promisiunile făcute de inculpatul respectiv la plecarea din ţară, în sensul că le va asigura fetelor recrutate şi transportate de el un loc de muncă cinstit, s-au dovedit mincinoase, acesta spunându-le că trebuiau să se prostitueze şi să restituie sumele cheltuite de cei doi indivizi pentru transportul lor din România până în Spania şi pentru obţinerea documentelor. Aceeaşi persoană vătămată a menţionat că aceste precizări le-au fost făcute fetelor nu doar de inculpatul A., ci şi de „y.” şi „x.” Potrivit aceleiaşi persoane vătămate, toate fetele au refuzat să se conformeze şi au fost ameninţate cu faptul că vor fi bătute sau chiar omorâte. De asemenea, Tribunalul a constatat că, în numeroase situaţii, s-a vorbit despre faptul că, în incinta aceluiaşi club, existau fete care se prostituau atât pentru „x.”, cât şi pentru „y.”. Spre exemplu, minora X. a menţionat că a fost dusă în clubul „x”, în care se prostituau aproximativ 20 de fete, majoritatea pentru „y.” şi „x.”, în acelaşi sens fiind şi declaraţia martorei cu identitate protejată „U.U.”. Şi martora Ștefan Florentina a declarat că jumătate dintre fetele care lucrau în cluburile în care ea s-a prostituat lucrau în folosul lui „x.”, iar cealaltă jumătate în folosul lui „y.” Tocmai acest lucru a făcut dificilă menţionarea de către persoanele audiate a faptului dacă o anumită fată se prostitua pentru „y.” sau pentru „x.” Spre exemplu, martora cu identitate protejată „X.X.” a recunoscut-o pe T.T., din fotografie, alături de mai multe persoane de sex feminin, ca fiind una dintre tinerele care au fost racolate de către oamenii lui „x.” şi „y.” Tribunalul a mai constatat că au existat şi afirmaţii referitoare la trecerea unor tinere de sub autoritatea unuia sub autoritatea celuilalt. Este cazul, spre exemplu, al martorei C.C., care a adăugat că nu crede că faptul că, deşi iniţial la dispoziţia lui „x.” s-a prostituat pentru „E.”, ulterior a acceptat propunerea lui „y.” de a se prostitua pentru el, i-a deranjat pe cei dintâi, impresia acesteia fiind că acele lucruri se aranjau între ei. Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine că, în raporturile unuia cu celălalt, cei doi aveau doar anumite moduri în care să acţioneze. Realitatea o reprezintă faptul colaborării dintre aceştia şi acela al sprijinirii reciproce, pentru realizarea unui obiectiv comun, şi anume obţinerea unor sume de bani cât mai mari din exploatarea, prin obligarea la practicarea prostituţiei, a tinerelor, majore şi minore, aduse în acest scop din ţară.

Tribunalul a mai arătat că declaraţiile date în cauză au atestat faptul că implicarea inculpatei E. a constat în recrutarea de tinere, efectuarea sau coordonarea demersurilor pentru eliberarea, deseori în regim de urgenţă, a paşapoartelor pentru acestea, însoţirea lor pe perioada transportului în Spania, cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru a preîntâmpina orice piedici la ajungerea fetelor respective la destinaţie, iar, în Spania, în colectarea, de la persoanele care supravegheau activitatea tinerelor care se prostituau în cluburi, a banilor pe care persoanele respective, la rândul lor, le strângeau de la acele tinere. O astfel de implicare a inculpatei, constând în colectarea banilor, a fost menţionată, de exemplu, de minora X. De asemenea, alte persoane traficate, U., V. şi Z., au relatat despre implicarea inculpatei, în sensul însoţirii lor pe parcursul deplasării până în Spania, cea din urmă menţionând chiar, în mod expres, că, în activitatea desfăşurată, „x.” era ajutat de mai multe persoane, inclusiv de soţia lui, P.. Strânsa colaborare a celor trei traficanţi a rezultat şi din declaraţia martorei cu identitate protejată „X.X.”, potrivit căreia inculpata E. racola tinere pentru „x.” şi „y.”. În acelaşi timp, informaţiile furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 382-446, vol. VI, d.u.p.) au atestat faptul că şederea inculpatei pe teritoriul Spaniei nu avea un caracter de continuitate, însă venirile acesteia în acea ţară erau deosebit de dese, lunare, iar perioadele în care ea s-a aflat în Spania au fost suficient de lungi încât să poată desfăşura activitatea infracţională anterior prezentată.

Tribunalul a constatat că inculpata nu a probat faptul că acele foarte numeroase deplasări în Spania au avut legătură cu problemele de sănătate ale copiilor săi, care ar fi urmat un tratament medical în Spania. În plus, a apreciat că, şi în situaţia în care, măcar cu ocazia unora dintre deplasările respective, inculpata şi-ar fi dus copiii la medic, aceasta nu înlătură faptul, rezultând din probatoriul administrat, al implicării sale în activităţile cu caracter infracţional care constituiau scopul asocierii din care a făcut parte.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 2 ani şi 9 luni închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracţiunii respective, determinată de gravitatea infracţiunilor care au constituit scopul asocierii, şi anume exploatarea altor persoane, majore şi minore, prin obligarea la practicarea prostituţiei. De asemenea, a avut în vedere atitudinea profund nesinceră a inculpatei, dar şi participarea acesteia la proces, în formele deja evidenţiate, în raport cu care a reţinut, în favoarea sa, beneficiul circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu consecinţa coborârii pedepsei principale sub minimul special, cu respectarea plafonului stabilit în art. 76 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, evaluate prin raportare la disponibilitatea inculpatei de a accepta să producă degradarea fizică şi psihică a altor persoane, inclusiv minore, precum şi compromiterea şanselor acestora de integrare în societate, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată, şi în cazul acestei infracţiuni, necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Potrivit art. 33 lit. a) din V.C.P., Tribunalul a constatat că infracţiunile pentru care a condamnat-o pe inculpată în prezenta cauză şi infracţiunile pentru care aceasta a fost condamnată anterior, prin sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi (rămasă definitivă, la data de 31 mai 2012, prin Decizia penală nr. 1865/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), sunt concurente. Astfel, din analiza considerentelor sentinţei respective (filele 2-15, vol. XVIII, d.f.), Tribunalul a reţinut că activitatea infracţională pentru care inculpata a fost judecată şi condamnată în cauza precedentă s-a desfăşurat în intervalul 2010 - mai 2011.

În consecinţă, Tribunalul a descontopit şi repus în individualitatea lor pedepsele stabilite prin sentinţa penală anterior menţionată, în modalitatea menţionată în dispozitivul hotărârii sale, după care, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (2) şi alin. (3) din V.C.P., a aplicat inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 ani închisoare (acest spor fiind considerat necesar în raport cu gravitatea activităţii infracţionale desfăşurate, în ansamblul său, dar şi cu perseverenţa infracţională şi îndrăzneala inculpatei de a continua pe aceeaşi cale, în ambele cauze reţinându-se că aceasta s-a implicat în prostituarea mai multor persoane de sex feminin, activitate de pe urma căreia a profitat financiar şi pe care a desfăşurat-o în cadrul unei asocieri constituite în scopul comiterii acestui gen de infracţiuni, în care soţul său a deţinut un rol determinant), stabilind astfel, spre executare, pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi respectiv pedeapsa complementară cu conţinutul cel mai grav şi durata cea mai mare. De asemenea, Tribunalul a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, măsura de siguranţă a confiscării speciale, stabilită prin precedenta hotărâre definitivă de condamnare.

În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatei durata reţinerii din prezenta cauză (de la data de 16 decembrie 2005, ora 06:50 până la data de 17 decembrie 2005, ora 06:50), precum şi prevenţia şi durata executată din pedeapsa principală rezultantă stabilită prin hotărârea respectivă, de la data de 18 octombrie 2011 până la zi.

Cu privire la inculpatul F., în urma analizării probatoriului administrat în cauză şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul a reţinut, raportat la acuzaţiile formulate împotriva acestuia, următoarele:

Sesizarea instanţei, în raport cu aspectele anterior expuse, s-a referit la activitatea pretins infracţională desfăşurată de inculpat faţă de persoanele vătămate H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., Y.Y., A.A.A., P.P., O.O., B.B.B., „C.C.C.”, „Z.Z.” ( în cazul acesteia fiind vorba, pe de o parte, de activitatea desfăşurată în anul 1999, iar, pe de altă parte, de activitatea începută în luna iulie 2001), „D.D.D.”, „Z.”, L.L., X., I.I., J.J., Z. şi E.E.E.

1. În privinţa persoanelor vătămate H., I. şi G., faţă de analiza probatoriului efectuată în cazul inculpatului A., Tribunalul a reţinut ca fiind probată implicarea inculpatului F., împreună cu cel dintâi, în traficarea acestora.

2. În privinţa martorelor Y., A.A., B.B. şi I.I. (minoră în vârstă de 14 ani), Tribunalul a reţinut că probatoriul administrat în cauză a dovedit, mai presus de orice îndoială, implicarea inculpatului F. în traficarea acestora.

Astfel, în declaraţia din data de 16 octombrie 2002, formulată în faţa procurorului, martora Y. a menţionat următoarele aspecte: În perioada 1994-2000, a lucrat în municipiul Călăraşi, la un bar, interval de timp în care a cunoscut o fată care lucra în piaţă, ca muncitor sezonier şi care i-a spus că avea o cunoştinţă ce o poate ajuta să plece în străinătate, unde să muncească şi să obţină mai mulţi bani pentru îngrijirea copilului care îi fusese încredinţat în urma divorţului. Fiind interesată de acest lucru, martora a fost condusă de femeia respectivă, într-o zi din luna august 2002, la un bar situat pe Strada Bucureşti din municipiul Călăraşi, unde i l-a prezentat pe bărbatul care putea să o ajute să plece în străinătate, înţelegând că acesta se numea „y.” şi că barul respectiv aparţinea socrului său, pe nume „x.”, „y.” i-a confirmat martorei că o putea ajuta să muncească în Spania, iar, în momentul în care l-a întrebat despre ce muncă era vorba, acesta i-a spus că era vorba despre o muncă cinstită, aşa cum putea lucra orice femeie, precizându-i în mod expres că nu era vorba despre prostituţie. A primit de la „y.” suma de 2.000.000 lei, pentru a obţine eliberarea paşaportului şi pentru a-şi cumpăra nişte haine, după care acesta i-a mai dat suma de 2.000.000 lei, pentru a-i cumpăra ceva fiicei sale. După obţinerea paşaportului, a fost contactată de „y.”, care i-a spus că, la data de 05 septembrie 2002, va pleca în Spania. La acea dată, s-a întâlnit cu „y.”, care a urcat-o într-un taxi particular, unde se mai erau două fete, una pe nume „x”, iar cealaltă, de etnie rromă, cu un nume necunoscut. Şoferul autoturismului se numea O.O.O. şi era prieten cu „y.” Fetele au fost transportate de acesta în municipiul Cluj, de unde trebuiau să ia un autocar, cu care să se deplaseze până în Spania. La data de 05 septembrie 2002, nu a fost posibil, însă, să plece, întrucât nu mai erau locuri libere în autocar. Martora şi celelalte două fete au reuşit să plece la data de 07 septembrie 2002, cu un autocar al firmei x. Înainte de plecare, O.O.O. a discutat cu şoferul autocarului şi cu ghidul. De asemenea, le-a întocmit asigurări medicale, banii pentru acestea fiind plătiţi tot de O.O.O. În momentul în care se apropiau de punctul de trecere a frontierei, O.O.O. a dat fiecăruia dintre pasageri câte 500 de euro, pe care aceştia i i-au restituit, după trecerea graniţei. Autocarul le-a lăsat pe fete la gara din Las Palmeras, unde au fost aşteptate de un cetăţean român, pe nume F., despre care martora a înţeles că era stabilit în Spania cu familia, pe soţia sa chemând-o „x.” Peste noapte, fetele au rămas la vila lui Costel din Las Palmeras, după care au fost duse la un bar, unde au fost preluate de o anume „C.C.C.”, prietena lui „y.”. Aceasta le-a spus că urmau să lucreze ca prostituate, că aveau obligaţia de a-i L.L.L.L.L.L. ei toţi banii încasaţi şi că trebuiau să întreţină raporturi sexuale orale şi anale, care erau mai bine plătite. Martora i-a spus „Cristinei” că ea nu era de acord să se prostitueze şi că, atunci când a vorbit cu „y.”, acesta i-a spus că va munci cinstit, nu că se va prostitua. „C.C.C.” l-a contactat telefonic pe „y.”, i-a spus ce a menţionat martora şi i-a dat-o pe aceasta la telefon. Martora i-a spus şi lui „y.” că nu era de acord să se prostitueze, moment în care acesta a început să o înjure, să îi spună tot felul de obscenităţi şi să o ameninţe, cerându-i să nu uite că avea în ţară familie şi copil. Din seara respectivă, martora a început să se prostitueze, având un client de la care a încasat o sumă de bani cu care a achitat chiria camerei, diferenţa de bani dând-o „Cristinei”. La barul respectiv, martora a stat două zile, după care a fost dusă în alt bar. „x” şi cealaltă fată au fost duse în altă parte, fără ca martora să cunoască unde anume. La noul bar unde a fost dusă, a fost preluată de o fată pe nume „I.I.”, care era, de asemenea, prietenă cu „y.” şi omul de încredere al acestuia. În barul respectiv, erau mai multe fete din România. Pe întreaga perioadă cât a stat în acel bar, martora a fost obligată de „I.I.” să se prostitueze şi, de fiecare dată când comenta referitor la comportamentul ei faţă de fete, aceasta îl suna pe „y.”, care le ameninţa, spunându-le că trimite un om în Spania după ele, că le va aduce în România şi că vor vedea atunci ce li se întâmplă. La sfârşit de săptămână, „I.I.” se întâlnea cu şoferul lui „y.” şi îi dădea acestuia toţi banii încasaţi de la clienţi de către fetele care se prostituau. Martora a precizat că nu ştie dacă aceşti bani ajungeau la „y.” sau erau daţi altor persoane, în Spania. La un moment dat, martora a fost bătută de „I.I.”, pentru că nu vroia să meargă în cameră cu mai mulţi clienţi pe noapte, în urma loviturilor rămânând cu un semn pe picior, existând şi momente când acesta îi amorţea. În perioada respectivă, fetele care se prostituau nu aveau posibilitatea să părăsească incinta clubului, fiind încuiate în cameră, după ce plecau ultimii clienţi. În cazul în care nu obţineau suficienţi bani pe noapte, respectiv 200-250 de euro, „I.I.” nu le permitea fetelor să ia micul dejun. La un moment dat, „I.I.” a fugit cu un cetăţean spaniol, iar, în continuare, persoana de încredere a lui „y.” a devenit U.U.U.U., care folosea, în club, numele de „x”. Cu două săptămâni înainte ca martora să se întoarcă în ţară, a fost adusă în acel club şi o fată pe nume „L.L.L.L.L.”, care era tot din Călăraşi şi care venise tot prin intermediul lui „y.” (probatoriul care va fi prezentat în continuare este în sensul că persoana respectivă era martora A.A.). Văzând că şi U.U.U.U. începuse să se poarte urât cu ele, martora şi „L.L.L.L.L.” au stabilit ca, în momentul în care vor avea posibilitatea, să fugă. În data de 11 octombrie 2002, la clubul respectiv, a venit un cetăţean spaniol, care mai fusese acolo înainte cu câteva zile. În ambele ocazii, martora i-a relatat despre situaţia ei, acesta spunându-i că singura posibilitate pe care o avea era să meargă la poliţia din Castellon. Martora a primi de la acel cetăţean suma de 50 de euro, pentru a se deplasa la poliţie. Astfel, la data de 12 octombrie 2002, martora a plecat de la club, împreună cu „L.L.L.L.L.”, au luat un taxi şi au mers la poliţia din localitate, unde au adus la cunoştinţă cele întâmplate. Cele două fete au fost cazate, timp de o noapte, la un hotel, iar a doua zi au fost duse la autogară de către unul dintre angajaţii hotelului respectiv, care şi-a notat numărul de autocar în care ele s-au urcat, urmând a anunţa organele de poliţie dacă s-ar fi întâmplat ceva pe drum. Martora a revenit în ţară la data de 15 octombrie 2002, hotărând să anunţe organele de poliţie despre cele întâmplate.

Fiind reaudiată la data de 03 octombrie 2003, martora a furnizat detalii suplimentare. Spre exemplu, a menţionat că persoana despre care a declarat anterior că se numea U.U.U.U. s-a manifestat violent, lovind mai multe tinere, dintre cele care erau obligate să practice prostituţia. Dintre acestea, martora a amintit-o pe o anume „L.L.L.L.L.”, zisă E.E.E. din municipiul Olteniţa, care ulterior a reuşit să fugă, împreună cu ea, din clubul unde erau ţinute împotriva voinţei lor.

Tribunalul a constatat că declaraţiile martorei se coroborează cu datele rezultând din procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 45-46, vol. VI, d.u.p.). Astfel, martora, în vârstă de 26 de ani, a ieşit din ţară la data de 07 septembrie 2002, cu autocarul şi a revenit în ţară la data de 15 octombrie 2002, cu microbuzul, în acelaşi mijloc de transport aflându-se şi martora A.A., în vârstă de 18 ani.

De asemenea, declaraţiile acesteia se coroborează şi cu declaraţiile martorei A.A.. Astfel, cea din urmă a dat mai multe declaraţii în faţa organelor de urmărire penală, inclusiv în faţa procurorului, cu privire la împrejurările în care a ajuns să se prostitueze în Spania, pentru inculpatul F., constrânsă fiind în acest sens. Astfel, martora a învederat că, în jurul datei de 15 septembrie 2002, a fost chemată de vecinii săi, I.I.I.I.I.I. (concubini), domiciliaţi în localitatea Olteniţa, iar, în locuinţa acestora, a făcut cunoştinţă cu un individ pe nume F., din Budeşti, despre care i s-a spus că o putea angaja în străinătate, astfel încât să poată câştiga mai mulţi bani. Întrucât nu avea un loc de muncă, martora a fost de acord şi, întrebându-l pe F. ce urma să lucreze, acesta i-a răspuns că urma să danseze într-un club din Spania dansuri orientale. Martora a fost de acord şi, fără a spune părinţilor săi, a plecat împreună cu F. la Călăraşi, unde s-au cazat la hotelul x.. Pe drum, F. a întrebat-o dacă mai avea alte cunoştinţe care ar fi vrut să meargă să lucreze în străinătate, martora menţionându-i-o pe numita B.B., despre care cunoştea că vroia să plece în Japonia, ca dansatoare. Drept urmare, au trecut pe la ea pe acasă şi aceasta a fost de acord să îi însoţească. În continuare, au mers şi la cea mai bună prietenă a martorei, I.I., despre care aceasta cunoştea că vroia să plece în străinătate, şi ea fiind de acord să îi însoţească la Călăraşi. F. a mai luat-o la Călăraşi şi pe o anume „x”, toţi cazându-se în două camere la hotelul x., care erau plătite de un individ pe nume „y.”, care era din Călăraşi. Fetele urmau să locuiască în hotelul respectiv timp de câteva zile, până când F. le făcea paşapoarte. În perioada cât au stat în hotel, F. a întreţinut relaţii sexule cu „x” şi a încercat să întreţină astfel de relaţii şi cu martora şi cu numita B.B., care, însă, l-au refuzat. În urma acestui incident, B.B. a revenit acasă. Împreună cu F. şi un taximetrist pe nume „x”, care lucra tot pentru „y.”, martora s-a dus la autoritatea competentă să elibereze paşapoarte din Călăraşi, eliberându-i-se un astfel de document, cu caracter turistic. La data de 25 septembrie 2002, în jurul orei 23:30, martora a plecat spre Cluj, cu un taxi condus de un anume „O.”. În Cluj, acel „O.” a Predat-o pe martoră şoferului unui autobuz, căruia i-a spus că aceasta era fata lui „y.”, cerându-i să îi dea, la graniţă, suma de 500 de euro şi precizându-i că banii necesari călătoriei, pe traseul România - Spania, urmau să îi fie restituiţi, la destinaţie, de „y.”. În Spania, în incinta unei benzinării, martora a coborât şi a fost preluată de un anume F., care era şoferul lui „y.”, despre care aceasta a menţionat că era cetăţean român. F. a dus-o pe martoră la locuinţa lui „y.”, despre care ea a menţionat că a avut impresia că se afla în localitatea Valencia, unde a rămas peste noapte, timp în care „y.” a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. În ziua următoare, „y.” a dus-o într-o autogară din Castellon, unde i-a prezentat două fete care lucrau pentru el. „y.” a încredinţat-o pe martoră celor două fete, cărora le-a spus să o ducă să o coafeze, după care să îi spună ce avea de făcut în club. Cele două fete au dus-o pe martoră în clubul x din localitatea Castellon, în incinta acestuia întâlnind-o pe U.U.U.U., omul de încredere al lui „y.” Acolo, martora s-a împrietenit cu o fată din Ialomiţa, pe nume Y., împreună cu care s-a hotărât să fugă, cu prima ocazie, deoarece U.U.U.U. o bătuse şi o ameninţase că îl va suna pe „y.” şi îi va spune acestuia să o vândă altui proxenet, pentru că nu avusese clienţi şi nu făcuse bani destui. Martora a precizat că odată U.U.U.U. a bătut-o, pentru că nu a vrut să facă sex cu un client fără prezervativ. În continuare, „y.” a ameninţat-o că o va lua la el acasă, unde o va bate, a înjurat-o şi i-a ameninţat familia, din cauză că nu făcea bani. Martora auzise de la celelalte fete că „y.” o bătuse pe o altă fată cu lanţul. De teamă, a întreţinut relaţii sexuale, în medie cu trei clienţi pe zi. Martora încasa 50-60 de euro de client, pe care îi lua U.U.U.U., care plătea camera iar diferenţa i-o da la sfârşitul săptămânii lui „y.”. În cele aproximativ două săptămâni cât a lucrat în club, „y.” a câştigat de pe urma prostituării sale suma de circa 400 de euro. La data de 12 octombrie 2002, martora a fugit împreună cu Y., la poliţie, cu un taxi. Cu ajutorul poliţiei spaniole, a revenit în ţară la data de 15 octombrie 2002. Martora a prezentat următoarele semnalmente ale lui „y.”: vârsta 26 de ani (inculpatul F., avea, la acel moment, 27 de ani), înălţimea 1,75m, gras, faţă rotundă, ten măsliniu (de etnie rromă), ochi căprui.

Într-o altă declaraţie, martora a precizat că, la locuinţa lui I.I.I.I.I.I., unde fusese invitată de nepoata acestuia, pe nume J.J.J.J.J.J., se aflau, pe lângă F., şi mama lui I.I.I.I.I.I., K.K.K.K.K.K., precum şi doi tineri pe nume „x” (de 12 ani) şi „y” (de 18 ani), rudele numitei J.J.J.J.J.J. Martora a precizat că, în seara în care au ajuns la Călăraşi, şi numitul „X.X.X.” a fost cazat la motelul X. Martora a precizat că sucurile şi cafelele consumate la barul hotelului de către ea, celelalte două fete şi numita „x” nu au fost achitate, cea din urmă spunându-i barmanului ca totul să fie trecut în contul lui „y.”. Martora a mai precizat că şi I.I. i-a însoţit la autoritatea competentă să elibereze paşapoartele, dar, întrucât aceasta era minoră, s-a renunţat la ideea de a i se face şi ei un astfel de document. F. şi „y” au discutat despre faptul că era complicat să o ia şi pe I.I. în Spania, întrucât aceasta nu avea nici buletin (abia împlinise vârsta de 14 ani), vorbind însă şi despre posibilitatea de a i se falsifica un paşaport. Martora a mai făcut referire la implicarea unei femei, despre care a înţeles că ar fi soţia lui „y.”, în eliberarea paşaportului ei, chiar în ziua în care cererea fusese depusă. Pe drumul spre motelul X., martora i-a auzit pe F. şi „y” spunând că au dat 100 de dolari pentru eliberarea paşaportului, în caz contrar trebuind să aştepte 20 de zile. În această declaraţie, martora a precizat şi numele de familie al numitei U.U.U.U., şi a mai menţionat că, din banii pe care i-i plăteau clienţii, ei nu îi erau lăsaţi bani decât pentru ţigări. Martora a precizat că era bătută zilnic de U.U.U.U., iar, în momentul când a ajuns acasă, mai avea încă pe corp, mai ales la nivelul feţei, vânătăi rămase în urma loviturilor primite.

În declaraţia dată în faţa procurorului, martora a menţionat şi faptul că tatăl numitei B.B. a dorit să aibă o discuţie cu F., cu privire la eventuala plecare a fiicei sale în Spania, discuţie care şi a avut loc, iar, în urma acesteia, respectivul şi-a dat acordul la acea plecare.

Tribunalul a constatat că declaraţiile martorei A.A. se coroborează cu declaraţiile date de mama sa, martora N.N.N., în faţa organelor de urmărire penală. Astfel, aceasta a confirmat faptul că fiica ei a fost chemată în vizită, într-o zi din luna septembrie 2002, de o vecină care locuia la două case distanţă de casa lor, pe nume J.J.J.J.J.J., fără să spună care era motivul. Invitaţia nu a surprins-o pe martoră, în condiţiile în care fiica sa şi J.J.J.J.J.J. erau prietene. La un moment dat, fiica sa a revenit acasă, iar, peste două ore, a constatat că aceasta nu se mai afla la domiciliu. Absenţa fiicei sale nu i-a impacientat pe membrii familiei imediat, acest lucru întâmplându-se abia în dimineaţa zilei următoare, când martora a constatat că fiica ei tot nu revenise la domiciliu. Martora a menţionat că, abia după trei-patru zile de la dispariţia fiicei sale, un tânăr, pe nume „x”, care era nepot al numitului I.I.I.I.I.I., i-a spus că nu trebuia să fie îngrijoraţi, întrucât, la acel moment, fiica lor trebuia să se afle deja în Spania. Martora a replicat că acest lucru nu era posibil, întrucât fiica sa nu avea nici paşaport, nu îşi luase rămas-bun de la familie şi nu îşi manifestase în niciun fel interesul de a pleca din ţară. „x” i-a răspuns că altcineva s-a ocupat să îi facă rost de paşaport fiicei martorei şi i-a dat şi banii necesari pentru drum, dar nu i-a furnizat alte detalii legate de acea persoană. A adăugat, însă, că, din cele ştiute de el, fiica martorei lucra în Spania, ca menajeră. Martora a precizat că s-a dus la locuinţa lui I.I.I.I.I.I., pentru a obţine detalii suplimentare, iar acolo a întâlnit-o pe o femeie pe nume „x”, care i-a confirmat că fiica sa a plecat în Spania, unde lucra ca menajeră şi că, de plecarea acesteia, s-a ocupat un anume F. din oraşul Budeşti, care era în legătură cu un impresar din Spania. Martora a mai precizat că, înainte să plece la locuinţa lui I.I.I.I.I.I., fusese sunată de fiica sa, la o vecină pe nume L.L.L.L.L.L. (şi martora A.A. a menţionat că a vorbit cu mama sa din Spania, de mai multe ori, apelând numărul de telefon al unor vecini, respectiv familia L.L.L.L.L.L.), aceasta spunându-i că era bine şi că lucra ca menajeră la o familie cu doi copii, precum şi că va reveni acasă. De la momentul dispariţiei fiicei sale şi până la revenirea acasă a acesteia, a trecut aproximativ o lună. Primul lucru pe care martora l-a constatat la fiica sa, la revenirea acasă, a fost faptul că prezenta o tumefiere a feţei, în zona ochiului stâng, pe obraz. Cerându-i fiicei sale să îi explice ce s-a întâmplat şi de ce avea tumefacţia respectivă, aceasta i-a spus că, în Spania, a fost vândută de F. şi a fost obligată să se prostitueze, în folosul unui individ din Călăraşi, cunoscut după porecla de „y.” Fiica sa i-a mai spus că a fost bătută în mod repetat, pentru a fi determinată să se prostitueze şi, de asemenea, că a fost violată, fără să îi precizeze însă de către cine. Martora a mai menţionat că, în perioada absenţei fiicei sale, aceasta a sunat-o de trei-patru ori, de fiecare dată spunându-i că era bine. Cu privire la aceste telefoane, fiica sa i-a spus că, în timp ce vorbea la telefon, era păzită de o tânără, care le păzea şi pe celelalte fete care erau obligate să se prostitueze, în acelaşi local din Spania unde ea fusese ţinută.

Tribunalul a mai constatat că declaraţiile martorelor A.A. şi N.N.N. concordă şi cu declaraţiile martorului O.O.O., tatăl celei dintâi şi respectiv soţul celei de-a doua, care a făcut referire la dispariţia fetei sale de la domiciliu, în luna septembrie a anului 2002 şi la faptul că, după câteva zile de la acea dispariţie, familia a aflat de la un anume „X.X.X.”, care locuia la două case distanţă de casa lor, că fiica lui era plecată în Spania. Martorul a menţionat, de asemenea, apelurile telefonice efectuate de fiica sa, pe numărul de telefon al vecinei L.L.L.L.L.L., precum şi faptul că fiica lui spunea de fiecare dată că era bine. Martorul a învederat că, după aproximativ trei săptămâni, fiica sa a sunat din nou la vecina respectivă şi i-a spus soţiei martorului că a plecat de la femeia unde lucra în Spania şi le adresa rugămintea de a o aştepta a doua zi, la Gara de Nord din municipiul Bucureşti. Martorul a menţionat că a mers a doua zi, împreună cu soţia şi fiul său, în Bucureşti şi că a aşteptat-o pe fiica lui la Gara de Nord, până în jurul orei 23:00, când aceasta a ajuns în gară, cu acceleratul de Arad. Fiica lui era însoţită de o femeie mai în vârstă, de la care aceasta şi-a luat la revedere, când s-au despărţit (fiind confirmate astfel susţinerile martorelor Y. şi A.A., în sensul că au revenit împreună în ţară; pe de altă parte, martora Y. era mai în vârstă decât martora A.A., care avea 18 ani, cea dintâi având, la momentul revenirii în ţară, vârsta de 27 de ani). Ajunsă acasă, fiica sa a relatat familiei că a plecat de bună-voie în Spania, în condiţiile în care un individ pe nume F. i-a promis atât ei, cât şi altor două fete din Olteniţa, prietene ale sale, că urma să le ducă în Spania, la o rudă a lui, care deţinea un restaurant şi avea nevoie de dansatoare. Fiica sa a afirmat că ea a crezut cele spuse de acel F., întrucât tatăl uneia dintre prietenele ei, pe nume M.M.M.M.M.M., fost poliţist, a avut personal o discuţie cu individul respectiv, care i-a spus că le ducea pe fete în Spania să lucreze ca dansatoare, la o rudă a lui care avea un restaurant, acelaşi domn M.M.M.M.M.M. atrăgându-i atenţia ca nu cumva să profite de fete şi să le ducă să se prostitueze. Realitatea a fost, însă, că acel F. a vândut-o pe fiica martorului în Călăraşi unui individ pe nume „y.”, care, prin intermediul altor persoane, a dus-o în Spania, unde a obligat-o să se prostitueze. Martorul a mai precizat că, atunci când fiica sa a ajuns acasă, a observat că era lovită la faţă, având urme foarte vizibile pe nas şi pe obrazul stâng.

În continuare, Tribunalul a constatat că declaraţiile celor trei martori, A.A., N.N.N. şi O.O.O., se coroborează şi cu declaraţia martorului O.O.O., fratele celei dintâi şi respectiv fiul ultimilor doi. Un detaliu important furnizat de acesta a fost faptul că surorii sale i se spunea E.E.E., context în care Tribunalul a reiterat faptul că, fiind audiată la data de 03 octombrie 2003, martora Y. a menţionat-o pe o anume L.L.L.L.L., zisă E.E.E., din municipiul Olteniţa, împreună cu care a reuşit să fugă din clubul unde erau ţinute împotriva voinţei lor. Şi acest martor a menţionat că a aflat de la un vecin pe nume X.X.X., că sora lui ar fi plecat să lucreze în Spania şi că a văzut-o plecând acolo împreună cu două fete. Mama sa a întrebat-o pe o anume J.J.J.J.J.J., prietenă cu sora martorului, dacă ştia ceva despre A.A., aceasta răspunzându-i că fiica ei ar fi fost trimisă în Spania, de o anume x, prin intermediul unui nepot al acesteia, F. În aceste condiţii, martorul a mers, împreună cu mama sa, pentru a discuta cu acea x, care le-a spus că nu aveau motive să se îngrijoreze, întrucât A.A. era în Spania, unde lucra ca menajeră. Mama martorului i-a spus lui x că vrea să vorbească cu fiica sa, iar aceasta i-a promis că va lua legătura cu impresarul acesteia. După aproximativ o lună, sora martorului a revenit acasă şi i-a relatat acestuia că a fost vândută de F. din Budeşti, nepotul lui x şi că a fost obligată să se prostitueze în Spania. Aceasta a mai menţionat că a fost bătută în mod repetat de anumite persoane, pentru a fi determinată să se prostitueze, iar banii obţinuţi din acea activitate erau luaţi în totalitate de persoanele care o păzeau să nu fugă. Sora lui a mai menţionat că, în momentul când a ajuns în Spania, a fost violată de un individ pe nume „y.”, care avea mai multe fete, de 18-20 de ani, toate românce, care practicau prostituţia în folosul său. Şi acest martor a menţionat urmele de lovituri, în zona nasului şi a ochiului stâng, pe care le-a observat la sora sa, la revenirea în ţară şi a afirmat că aceasta i-a spus că a fost bătută pentru că nu vroia să se prostitueze.

Aspectele învederate de martora A.A., cu privire la împrejurările recrutării sale, au fost confirmate şi de martora B.B., dar şi de martorul M.M.M.M.M.M., tatăl acesteia. Astfel, martora B.B. a menţionat că, într-o zi din vara anului 2002, posibil în luna august, au venit la ea acasă două fete pe care le cunoştea din vedere, ultima de etnie rromă, care i-au spus că unchiul celei din urmă trimitea fete în Spania, ca dansatoare, întrebând-o dacă nu era şi ea interesată. Aceasta a menţionat că era interesată şi a mers cu cele două fete acasă la un bărbat, tot de etnie rromă. Acolo, l-a cunoscut şi pe unchiul „x”, tot de etnie rromă, pe nume F. Până a ajunge la locuinţa acestora, s-au întâlnit cu o fată pe nume I.I., căreia i-au povestit unde mergea şi care le-a spus că vroia şi ea să meargă cu ele în Spania, la dans. Acasă la „x”, se aflau, în afară de acesta şi de soţia sa, F. şi soţia lui, pe nume „x”, dar şi nepotul lui „x”, pe nume „y”. F. le-a spus celor trei fete că avea un prieten în Spania, care deţinea un bar şi că ele puteau să meargă să danseze în barul respectiv, adăugând că banii obţinuţi urmau să îi împartă pe jumătate. Fetele l-au întrebat dacă nu cumva era vorba despre prostituţie, acesta răspunzând că aşa ceva era exclus, fiind foarte convingător. La întrebarea lui F., a rezultat că E.E.E. şi x nu aveau paşapoarte, în timp ce martora i-a spus că ea depusese deja actele pentru eliberarea paşaportului, urmând să-l primească peste o săptămână. F. a afirmat că se va descurca el, în aşa fel încât să obţină eliberarea paşapoartelor în regim de urgenţă, urmând să plătească tot el pentru acest lucru. F. i-a spus martorei că avea nevoie de buletinul său, iar ea a mers acasă să îl aducă, ocazie cu care i-a relatat tatălui său că vroia să meargă în Spania şi l-a rugat să meargă să stea de vorbă cu acel F., ceea ce s-a şi întâmplat, acesta garantându-i că nu era vorba decât despre dans şi că vor fi însoţite tot timpul, neurmând să li se întâmple nimic rău. Cu un autoturism condus de o persoană chemată de F., cele trei fete, „x” şi „x” s-au deplasat în Călăraşi, la hotelul X., în condiţiile în care F. le-a spus că urmau să înnopteze în acel hotel, iar a doua zi urmau să meargă să ridice paşapoartele, iar apoi să plece în Ardeal, de unde trebuiau să ia un autocar către Spania. La un moment dat, în seara respectivă, „x” le-a spus fetelor, în cadrul unei discuţii la care „x” şi F. nu erau de faţă, că el nu vroia să se bage şi că fetele puteau să facă ce doreau, dându-le de înţeles că ar fi putut fi minţite de F.. În acea seară, martora l-a auzit pe F. spunând că îl aştepta sau că urma să ia legătura cu un individ pe nume „y.”, care trebuia să se ocupe de tot în ceea ce privea plecarea lor. Martora, celelalte două fete şi „x” au fost cazaţi într-o cameră, iar „x” şi F. într-o altă cameră. Tot în seara respectivă, F. le-a chemat, pe rând, la el în cameră, iar, în timp ce martora era în acea cameră, acesta a început să-i facă avansuri şi să o întrebe dacă nu era dispusă să facă şi altceva, dacă nu mergea cu dansul. În acel moment, martora şi-a dat seama despre ce era vorba şi i-a spus că vroia să se întoarcă acasă. F. a încercat să o convingă să nu plece, reproşându-i că a cheltuit cu ea cu mâncarea şi cazarea, însă martora i-a spus că, dacă nu îi dădea voie să se întoarcă, anunţa poliţia. Întoarsă în camera sa, martora le-a spus celorlalte două fete că bănuia că era vorba despre prostituţie, sfătuindu-le să nu plece cu F., mai ales că x era minoră. La un moment dat, F. i-a spus lui x că ar fi fost mai bine să se întoarcă, întrucât era minoră şi ar putea să le facă probleme. Dimineaţa, F. a venit cu paşaportul lui x, iar aceasta şi y au vrut să plece cu el şi cu „x”. Martora a revenit în Olteniţa, împreună cu „x”, fiind transportaţi de un prieten al lui F., şofer de taxi. După câteva zile, martora a văzut-o pe x, ceea ce a determinat-o să creadă că nici aceasta nu a mai plecat în Spania. După o lună, martora s-a întâlnit cu E.E.E., care i-a spus că nu a fost bine în Spania, reuşind să fugă de acolo, împreună cu o fată din Bucureşti.

Martorul P.P.P., tatăl martorei B.B., a confirmat că, într-o zi din luna august 2002, fiica sa a venit acasă şi i-a spus că era interesată să plece în Spania, să lucreze ca dansatoare şi l-a rugat să meargă să discute cu cel care urma să intermedieze acea plecare. Martorul a menţionat că a mers la domiciliul numitului „x”, un bărbat de etnie rromă, indicând aceleaşi persoane, ca şi fiica sa, care se aflau la locuinţa acestuia. Martorul a confirmat că i-au fost date asigurări de către numitul F. că fetele nu vor fi puse în situaţia de a face altceva decât să danseze, că va avea grijă de ele şi că banii se vor împărţi pe jumătate, fiica martorului urmând să câştige aproximativ 600 de euro, lunar. Asigurări în acelaşi sens au dat şi „J.J.” şi „Sandu”, în cele din urmă martorul dându-şi acordul ca fiica lui să plece cu F.. Acesta din urmă i-a spus că vor pleca în seara respectivă la Călăraşi, unde el avea pe cineva la Serviciul Paşapoarte, la care urma să apeleze, pentru a urgenta emiterea documentelor respective. Martorul a menţionat aceleaşi persoane, ca şi fiica sa, care au plecat în acea seară la Călăraşi, cu un autoturism, de culoare verde. Martorul a precizat că, în dimineaţa celei de-a doua zile, s-a întâlnit întâmplător cu „x”, care i-a spus că fiica lui s-a răzgândit, dar şi că nepotul său F. a cheltuit bani cu aceasta la Călăraşi, motiv pentru care i-a cerut martorului fie să o convingă pe fiica lui să plece în Spania, fie să-i dea suma de 2.000.000 lei, pe care pretindea că ar fi cheltuit-o F. cu aceasta. Martorul a refuzat cele două propuneri şi i-a spus că, dacă fiica sa a refuzat să plece, aceasta însemna că era ceva în neregulă. În după-amiaza zilei respective, fiica martorului a revenit acasă şi i-a relatat că numitul F. i-a făcut avansuri cu tentă sexuală şi că se îndoia de seriozitatea lui, acesta fiind motivul pentru care s-a răzgândit. De asemenea, i-a mai spus că bănuiala ei era că nu pentru dans vroia F. să le ducă în Spania, ci pentru a se prostitua, afirmând că celelalte fete au rămas în Călăraşi, cu F.

Tribunalul a constatat că declaraţia dată de martora I.I. în faţa organelor de urmărire penală concordă, în ceea ce priveşte aspectele esenţiale, cu declaraţiile martorilor A.A., B.B. şi M.M.M.M.M.M. Astfel, şi această martoră a menţionat că scopul în care cele trei fete au crezut că urmau să fie duse în Spania era acela de a lucra ca dansatoare, acest lucru fiindu-le menţionat şi de numitul F. La solicitarea lui F., martora şi B.B. au mers fiecare acasă şi şi-au luat certificatele de naştere, iar cea de-a doua şi buletinul (martora a menţionat că ea i-a adus la cunoştinţă lui F. că nu avea buletin, pentru că de-abia împlinise 14 ani, iar acesta i-a spus că era de ajuns certificatul de naştere). Martora a făcut şi ea referire la venirea tatălui numitei B.B., la discuţia pe care acesta a avut-o cu F. şi la faptul că cel din urmă l-a convins să accepte ca fiica lui să plece în Spania. Martora a mai precizat că, în seara în care au stat la hotelul X., F. sau „x” au întrebat-o dacă era virgină, iar, la răspunsul său afirmativ, aceştia i-au spus că era un lucru bun, pentru că, dacă va dori să „meargă” cu un client de la bar, vor câştiga bani frumoşi, de ordinul miilor de dolari. Martora a menţionat şi ea comportamentul aluziv al numitului F. din seara respectivă, relatând faptul că acesta a invitat-o la el în cameră, dar şi faptul că ea a refuzat invitaţia sa. Martora a pretins, contrazicând declaraţiile numitelor A.A. şi B.B., că, în seara respectivă, cele trei fete şi „x” s-ar fi hotărât să se întoarcă acasă. Tribunalul a constatat că această susţinere este contrară realităţii, întrucât, din alte menţiuni făcute de martoră în cadrul declaraţiei sale, aceasta se aştepta în continuare să plece în Spania, cu F. Martora a mai menţionat, fapt atestat şi de B.B., că „x” le-ar fi sfătuit să plece, spunându-le că era posibil ca „x” şi F. să le mintă, astfel că „cine ştie ce li se va întâmpla în Spania”. Martora a precizat că, a doua zi, fetele i-ar fi spus lui F. că doreau să se întoarcă acasă, iar acesta s-ar fi enervat, le-ar fi cerut să-i plătească sumele cheltuite la hotel şi le-ar fi ameninţat că, dacă se vor duce la poliţie, le va da foc la case. Martora a confirmat producerea unui incident între F. şi B.B., aceasta din urmă fiind dusă acasă, iar cu ea întorcându-se în Olteniţa şi F. Tribunalul a reţinut ca important faptul, susţinut de această martoră, conform căruia „x” i-a cerut barmanului să treacă, în contul lui „y.”, contravaloarea consumaţiei pe care o făcuseră martora şi celelalte două fete, A.A. şi I.I. De asemenea, importantă a fost constatată de Tribunal şi precizarea conform căreia „x” le-a spus fetelor că „y.” era patronul barului unde ele urmau să lucreze în Spania. Martora a pretins că a dormit, în noaptea următoare, la Olteniţa, în casa unei rude a numitei P., împreună cu F. şi „x” şi că, în dimineaţa zilei următoare, a constatat că ultimii doi plecaseră, dar şi că a fost sunată de P., care i-a spus să se ducă la poliţie, pentru că o căuta tatăl său. Martora a mai menţionat că, în seara în care au ajuns la X., x i-a spus că avea un prieten la Arad, care îi va face un buletin şi un paşaport false, pentru a putea trece graniţa fără probleme. Martora a precizat că, după aproximativ o lună, s-a întâlnit cu E.E.E., care i-a spus că fusese minţită de „x” şi F. şi că a fost obligată să se prostitueze şi bătută, pentru a accepta să iasă cu clienţi. Martora însăşi a constatat că E.E.E. avea vânătăi în jurul unuia dintre ochi.

Tribunalul a constatat, de asemenea, că declaraţiile martorilor A.A., B.B., P.P.P. şi I.I. se coroborează, în privinţa aspectelor esenţiale, şi cu declaraţia dată de martorul X.X.X.. Acesta a menţionat că a fost întrebat de un anume F., care a venit, împreună cu soţia sa pe nume „J.J.”, la adresa unde locuia martorul, împreună cu bunicul său, N.N.N.N.N.N. şi concubina acestuia, P. şi care a pretins că este nepotul celei din urmă, dacă nu cunoştea fete care ar fi dorit să meargă în Spania, ca dansatoare. Martorul a răspuns că o cunoştea pe o vecină, E.E.E., iar F. i-a spus să o cheme, lucru pe care el l-a şi făcut. Martorul a auzit personal când F. îi spunea x că avea un văr în Spania, care era patron şi avea nevoie de fete care să danseze într-un restaurant al său. E.E.E. a spus că avea nevoie să se mai gândească. În cele din urmă, şi-au manifestat interesul pentru a merge în Spania, ca dansatoare, atât E.E.E., cât şi x şi x. Martorul, împreună cu acestea, au revenit la locuinţa numitei P., unde l-au găsit pe F., care a început să le spună celor trei fete că el avea în Spania o rudă, care avea nevoie de dansatoare la bar. x a condiţionat plecarea sa în Spania de o discuţie pe care F. trebuia să o aibă cu tatăl său, discuţie care a avut loc şi în cadrul căreia F. a dat asigurări că fetele nu se vor ocupa în Spania decât cu dansul. Cele trei fete l-au rugat pe F. să îl ia şi pe martor la Călăraşi, acesta fiind de acord. La Călăraşi au mers cu un autoturism condus de un anume „x”. Martorul, F., „x”, x, x şi E.E.E. au fost lăsaţi la un restaurant numit X. Acolo, F. şi x au fost cazaţi într-o cameră, iar ceilalţi, inclusiv martorul, într-o altă cameră. La un moment dat, F. a venit în camera celor din urmă şi a început să tragă de fete şi să le facă anumite propuneri indecente. Martorul a intervenit şi i-a spus lui F. să le lase în pace, moment în care acesta a început să îl ameninţe, spunându-i să nu se bage şi dându-i o palmă, de faţă cu fetele. De asemenea, l-a ameninţat pe martor că îl va spune bunicului său şi îl va denunţa la poliţie. În seara respectivă, martorul l-a auzit pe F. vorbind la el în cameră cu un taximetrist, care mai venise pe acolo în aceeaşi seară şi care spunea că este fratele lui „y.” F. îi spunea respectivului individ că vroia să le vândă pe fetele de acolo, iar interlocutorul lui afirma că îl aştepta pe „y.”, să vină din Spania şi să aducă bani, astfel că totul urma să se rezolve repede. A doua zi, martorul, împreună cu fetele, s-au dus în cameră la F. şi i-au cerut să îi lase să se întoarcă acasă. Acesta le-a spus însă că totul va fi bine şi că aştepta să primească banii de la un anume „y.”, care era persoana care urma să le ducă pe fete în Spania, ca dansatoare. x a fost singura dintre fete care a spus că ea nu mai vroia să meargă nicăieri, ci dorea să se întoarcă acasă. F. a insistat ca toate cele trei fete să meargă în Spania şi le chema, pe rând, la el în cameră. La un moment dat, E.E.E. a plecat în oraş, împreună cu F. şi cu respectivul taximetrist, care stătea mereu pe la ei şi au revenit după trei-patru ore. Când s-au întors, F. i-a reproşat martorului că numai din cauza lui nu mai vroiau fetele să meargă în Spania, iar martorul i-a replicat că el nu dorea să aibă probleme cu părinţii fetelor. Taximetristul şi F. i-au dus pe martor şi pe L.L.L.L. înapoi în Olteniţa. După două zile, martorul a vizitat-o pe x, care i-a spus că a fost ameninţată de F. că îi va bate familia, acesta solicitând să-i fie restituiţi 2.000.000 lei, bani pretins cheltuiţi de el la hotel. După câteva zile, martorul s-a întâlnit în oraş şi cu Andreea, care i-a spus că E.E.E. a plecat în Spania, martorului părându-i-se că interlocutoarea sa era supărată că ea nu a mai plecat.

Concluzionând, Tribunalul a constatat că probatoriul anterior prezentat permite a se reţine implicarea inculpatului F. în recrutarea, transportarea până în Spania şi exploatarea, prin obligarea la practicarea prostituţiei, a martorelor Y. şi A.A.. Astfel, declaraţiile anterior rezumate au demonstrat că demersurile efectuate de numitul F. au fost făcute în numele inculpatului, acesta din urmă fiind acela care a şi acoperit cheltuielile pe care a trebuit să le efectueze numitul F., pentru ca martora A.A. să ajungă în Spania. Inducerea în eroare a martorei respective, cu privire la ce anume urma să facă odată ajunsă în Spania, a fost atestată atât de martora însăşi, cât şi de martorii B.B., I.I., M.M.M.M.M.M. şi X.X.X. Faptul constrângerii martorelor Y. şi A.A. la practicarea prostituţiei a fost reţinut de Tribunal a fi mai presus de orice îndoială, ambele vorbind despre metodele de intimidare, mergând de la ameninţări până la acte de violenţă, folosite de inculpat şi de oamenii lui de încredere.

Tribunalul a mai constatat că se impune reţinerea în sarcina inculpatului a desfăşurării unei activităţi infracţionale şi faţă de martorele B.B. şi I.I. (minoră), acestea fiind, la rândul lor, invitate să meargă în Spania, cu promisiunea că vor lucra ca dansatoare, recurgându-se, prin urmare, la inducerea lor în eroare, pentru a li se obţine consimţământul. Faptul că intenţia reală era aceea de a le aduce în situaţia de a nu se putea opune practicării prostituţiei a fost probat prin modul în care lucrurile au evoluat în privinţa martorei A.A. În momentul în care cele două martore şi-au exprimat acordul de a merge în Spania şi au plecat cu numitul F. la Călăraşi, pentru a se pregăti de plecare, recrutarea în vederea practicării prostituţiei s-a consumat. Faptul că cele două martore nu au mai plecat în Spania nu s-a datorat unei reveniri, de către inculpat şi intermediarul său, asupra rezoluţiei infracţionale iniţiale, ci, în cazul martorei B.B., faptului că, după ce a acceptat să meargă în Spania, aceasta a realizat, pe baza aspectelor pe care le-a perceput, că exista un risc sporit ca, în realitate, în acea ţară, să fie obligată să se prostitueze, iar, în cazul martorei I.I., care, chiar şi după abandonarea acestei intenţii de către cea dintâi, îşi dorea să plece în Spania, probabil faptului alertării organelor de poliţie de către familia sa (astfel cum rezultă din declaraţia martorei I.I.).

Pentru a reţine această situaţie de fapt, Tribunalul a avut în vedere şi declaraţia dată de inculpatul F. la termenul din data de 29 mai 2013, când acesta a arătat că recunoaşte întru-totul faptele pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată.

Dintre toate persoanele ale căror declaraţii au fost expuse anterior, în cursul judecăţii, s-a reuşit audierea doar a martorilor Y., N.N.N., O.O.O., P.P.P. şi X.X.X.. În privinţa martorelor A.A., B.B. şi I.I., Tribunalul a constatat imposibilitatea audierii, prin încheierea de la termenul din data de 29 ianuarie 2010. Ulterior, întrucât, în privinţa martorei A.A., s-a comunicat, de către Biroul Naţional Interpol, o adresă de pe teritoriul Greciei, unde aceasta ar fi locuit, s-a încercat audierea ei, prin comisie rogatorie. Deoarece răspunsul comunicat de autorităţile elene a fost în sensul că martora nu a putut fi găsită la adresa respectivă şi nici contactată în altă modalitate, prin încheierea de la termenul din data de 10 februarie 2012, s-a constatat că nu mai erau alte demersuri care ar fi putut fi efectuate, pentru a se reuşi audierea acesteia.

Martorii N.N.N. şi O.O.O. au fost audiaţi, iniţial, la termenul din data de 02 martie 2007, dar, constatându-se nulitatea absolută a declaraţiilor acestora, din cauza nepublicităţii şedinţei de judecată de la acel termen, Tribunalul a procedat la reaudierea acestora, care a avut loc la termenul din data de 22 martie 2013. Declaraţia martorului O.O.O. a fost caracterizată prin faptul, invocat de acesta, al uitării unora dintre detaliile furnizate cu ocazia audierii din faza de urmărire penală, din cauza intervalului mare de timp trecut de la evenimentele cu privire la care i s-a cerut să relateze. Acesta a menţionat totuşi că surorii sale i se spunea E.E.E. şi că aceasta a plecat de acasă fără să îi anunţe pe membrii familiei. Martorul a susţinut că nu a avut, personal, nicio discuţie cu sora sa, referitor la cele întâmplate în Spania, dar că a auzit discuţii în casă pe această temă. La interpelarea instanţei, martorul a precizat că a auzit discuţii despre faptul că sora lui a fost obligată să se prostitueze şi că îi era cunoscut numele de „y.”, pe care l-a auzit în cadrul discuţiilor referitoare la absenţa surorii sale. Declaraţia martorei N.N.N. concordă cu cele declarate de aceasta în faţa organelor de urmărire penală. Astfel, martora a precizat că fiica ei i-a spus că a plecat să muncească cinstit în Spania, convinsă fiind de un anume „Sandu” sau F. şi că, odată ajunsă în Spania, a fost obligată să se prostitueze. Martora a menţionat că a fost sunată de fiica ei să vină să o aştepte, la Gara de Nord din Bucureşti şi că a mers acolo cu soţul său, constatând că fiica respectivă a venit din Spania, însoţită de o femeie mai în vârstă decât ea, de care s-a despărţit în gară. Martora nu a putut preciza dacă femeia respectivă a fost şi ea în aceeaşi situaţie cu fiica ei. Potrivit martorei, fiica sa avea urme de lovituri pe picior, aplicate de persoana care o supraveghease pentru a o determina să se prostitueze, dar nu a fost sigură dacă avea urme de lovituri şi la nivelul feţei. Martora a mai precizat că fiica ei nu avea paşaport, fiindu-i obţinut acest document de către cel care a convins-o să meargă în Spania şi că aceasta nu avea nici banii necesari pentru a efectua o călătorie până în acea ţară. Aducându-i-se la cunoştinţă martorei că, în faza de urmărire penală, a declarat că fiica ei i-a spus că, în Spania, a fost obligată să practice prostituţia în folosul unui individ din judeţul Călăraşi, a cărui poreclă i-a şi comunicat-o, martora a confirmat că aşa au stau lucrurile, indicând şi acea poreclă, respectiv „y.”. Martora a mai menţionat că fiica sa i-a spus că a încercat, pe cât posibil, să se sustragă de la ceea ce i se cerea să facă, dar acest lucru nu a fost posibil de fiecare dată.

Şi martorul P.P.P. a fost audiat, iniţial, în condiţii de nepublicitate a şedinţei de judecată, reaudierea lui având loc la termenul din data de 22 martie 2013. Acesta şi-a menţinut, în privinţa aspectelor esenţiale, declaraţia din faza de urmărire penală, menţionând, însă, că nu îşi mai amintea anumite detalii, din cauza intervalului de timp care a trecut de atunci şi explicând în acest fel unele neconcordanţe între aspectele declarate la cele două momente procesuale diferite. Martorul a precizat că nu i-a dat bani fiicei sale, când aceasta a plecat de acasă şi că ea avea unele economii, dar nu într-un astfel de cuantum încât să suporte contravaloarea eliberării paşaportului şi a călătoriei până în Spania, martorul adăugând că persoana cu care a discutat a spus că vor suporta ei toate acele cheltuieli. Martorul a mai menţionat că, a doua zi, fiica lui a venit speriată acasă şi i-a spus că au fost sechestrate într-o cameră şi că se dorea să fie duse în Spania, pentru a se prostitua.

Martorul X.X.X. a fost audiat la termenul din data de 23 septembrie 2011, declaraţia sa fiind în concordanţă, sub numeroase aspecte, cu situaţia de fapt reţinută de Tribunal. Astfel, martorul a menţionat că le cunoştea pe I.I., B.B. (despre care a afirmat că a văzut-o o singură dată) şi A.A. şi şi-a amintit că, la un moment dat, aceste fete au dorit să plece în Spania, la lucru, dar, în final, a plecat doar cea din urmă, de bunăvoie. Martorul a menţionat că I.I. şi B.B. nu au mai vrut să plece, pentru că au fost minţite. În concret, ele ar fi vrut să plece în Spania să lucreze ca dame de companie, după care au aflat că acolo li s-ar fi cerut să se prostitueze. Potrivit martorului, A.A. ar fi cunoscut şi ea ce urma să facă în Spania, dar, cu toate acestea, a fost de acord să plece. Martorul a aflat de la cele trei fete că propunerea de a pleca în Spania le-a fost făcută de un anume F. din Budeşti, despre care a menţionat că era nepotul lui P., concubina bunicului său. F. l-a întrebat dacă el cunoştea vreo fată care dorea să plece la lucru în Spania, iar martorul i-a despre E.E.E., care tot timpul vorbea despre faptul că vroia să plece în străinătate. E.E.E. a fost aceea care a recomandat-o pe x, despre care cunoştea că ar fi fost şi ea interesată să plece. Înainte de a pleca în străinătate, cele trei fete au mers la motelul x din Călăraşi, martorul însoţindu-le. Au rămas acolo peste noapte. La acel hotel, au fost aşteptaţi de un bărbat mai plinuţ, dar nu şi-a amintit cum se numea acesta. A doua zi, martorul şi x au revenit în Olteniţa, după care a constatat că şi x se întorsese acasă. La motel, a mers şi F. Martorul a menţionat şi discuţia avută de tatăl x cu acel F., în cadrul căreia acesta din urmă a afirmat că fata respectivă urma să lucreze ca damă de companie, context în care tatăl său a fost de acord cu plecarea ei, în condiţiile în care x încercase de mai mult timp să plece la muncă în străinătate, dar nu reuşise însă. Martorul a menţionat că nu ştie cine a suportat costul cazării fetelor la motel şi nu şi-a amintit să-l fi auzit pe F. spunând că aştepta să primească bani de la o anumită persoană, pentru a putea ajunge în Spania. Martorul şi-a amintit însă că x l-ar fi auzit vorbind la telefon, în sensul că urma să le trimită pe fete în Spania pentru a se prostitua. Martorul a pretins că el însuşi l-ar fi auzit pe F. spunându-i x acelaşi lucru, în camera alăturată celei în care el se afla. Martorul şi-a amintit despre prezenţa în motel a unui taximetrist, adăugând că era vorba despre bărbatul mai plinuţ la care s-a referit iniţial, acesta fiind acela care i-a dus, cu un autoturism, la motel. Martorul nu şi-a amintit însă să-l fi auzit pe bărbatul respectiv vorbind cu F. despre plecarea fetelor în Spania pentru a se prostitua şi nici că acesta ar fi fost fratele vreunei persoane al cărei nume să şi-l aducă aminte. Martorul a precizat că l-a auzit pe F. spunându-le fetelor că aştepta să primească bani de la „y.”, pentru ca ele să poată să meargă în Spania, dar că nu a fost de faţă când aceşti bani s-ar fi primit şi nici nu ştie dacă banii respectivi s-au primit. Martorul a învederat că nu mai auzise de „y.” până să meargă în seara respectivă la X. Martorul a menţionat că, după o lună şi ceva sau două, s-a întâlnit cu A.A. (E.E.E.), care i-a spus că s-a prostituat, întreţinând raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi, că stătea într-o cameră cu o fereastră de mici dimensiuni, pe care nu avea voie să o părăsească şi că a fugit de acolo cu o fată din Moldova. I-a spus, de asemenea, că a fost obligată să se prostitueze şi că s-a prostituat pentru „y.” I-a mai spus că nu a avut bani să vină acasă. Martorul nu a observat ca E.E.E. să fi avut urme de lovituri. Martorul a mai precizat că, de obţinerea paşaportului acesteia, s-au ocupat F. şi taximetristul, dar că nu ştie de unde au avut banii necesari. După ce a menţionat că fetelor nu li s-au cerut bani pentru cazarea la motelul X., martorul a precizat că x i s-a spus de către F. că, dacă nu era de acord să întreţină raporturi sexuale cu el, trebuia să îi dea banii pentru cazare şi mâncare. De la F., martorul a aflat că „y.” urma să trimită banii din Spania. Tot F. i-a spus că el nu avea niciun ban, taximetristul fiind acela care a avut bani.

Tribunalul a precizat că, inclusiv în situaţia în care s-ar reţine ca fiind conform cu realitatea faptul, susţinut de martorul X.X.X., că A.A. a cunoscut, înainte de a pleca din ţară şi a acceptat împrejurarea că urma să se prostitueze (împrejurarea că aceasta ar fi avut cel puţin o astfel de bănuială rezultând şi din declaraţii din faza de urmărire penală), nu înseamnă că ea şi-a exprimat acordul cu privire la condiţiile în care a ajuns să desfăşoare acea activitate în Spania. Agresarea ei repetată de către persoana de încredere a inculpatului F. a demonstrat tocmai neacceptarea condiţiilor care i se impuneau.

Martora Y. a fost audiată la termenul din data de 18 noiembrie 2011 şi, deşi a menţionat în continuare faptul inducerii sale în eroare cu privire la ce anume urma să facă odată ajunsă în Spania, faptul îngrădirii libertăţii de mişcare, faptul constrângerii, prin ameninţare şi violenţe, la practicarea prostituţiei, precum şi tratamentul similar aplicat victimei A.A., împreună cu care, reuşind să fugă din locul unde erau ţinute împotriva voinţei lor, a revenit în ţară, Tribunalul a constatat eforturile pe care aceasta le-a făcut în scopul de a ascunde, iar apoi, când a conştientizat că acel lucru nu mai era posibil, de a minimiza implicarea inculpatului F. în traficarea sa şi a celeilalte fete. Astfel, lăsată fiind să relateze cele întâmplate, martora nu a menţionat nimic legat de inculpat. Cu toate acestea, involuntar, în momentul în care a afirmat că nu putea să spună că persoanele care se ocupau de fetele ce se prostituau s-ar fi purtat urât cu ele, cu excepţia unei anume „I.I.”, martora a privit înspre inculpatul F., iar, în momentul în care instanţa i-a cerut explicaţii cu privire la acest aspect, nu l-a negat, ci doar a afirmat că nu putea să-l explice. Anterior solicitării acestor lămuriri, martora a declarat că, pe inculpatul din boxă, l-a cunoaşte din Călăraşi şi ştia că îl cheamă „y.”, precizând însă că nu l-ar fi văzut, dar i-a fost descris de altcineva. Întrebată fiind dacă l-a recunoscut pe baza descrierii respective, martora a revenit asupra afirmaţiei anterioare şi a spus că, de fapt, l-a văzut o singură dată, în Călăraşi, în timp ce ea se deplasa pe jos, iar inculpatul cu un autoturism. Era împreună cu o prietenă, care i l-a arătat şi i-a spus că acela era „y.”. Această întâlnire a avut loc după revenirea sa din Spania. Tribunalul a apreciat ca vădit nesinceră poziţia martorei, având în vedere referirile la inculpat din declaraţia din faza de urmărire penală, în care a menţionat şi faptul că s-a întâlnit de mai multe ori cu acesta şi au vorbit, dar şi faţă de poziţia sa oscilantă de la termenul din data de 18 noiembrie 2011 şi explicaţiile neverosimile oferite (cum că ar fi reţinut fizionomia acestuia în condiţiile în care l-a văzut o singură dată, în timp ce el se afla într-un autoturism), adevărul rolului esenţial deţinut de inculpat în exploatarea sa fiind mărturisit de ea în mod involuntar. Martora a pretins că, despre inculpat, i s-ar fi vorbit de către persoane din oraş, auzind numele acestuia foarte des, într-un context în care se spuneau despre el lucruri bune, cum că era la casa lui, avea familie şi copii. Tribunalul a apreciat ca nesinceră şi această afirmaţie, mai multe declaraţii de la dosar fiind în sensul că reputaţia inculpatului era aceea că îşi câştiga banii exploatând femeile, prin obligarea la practicarea prostituţiei. Declaraţia martorei, pe care Tribunalul, pentru argumentele anterior menţionate şi având în vedere contradicţia între cele afirmate de ea în faza de urmărire penală şi cele susţinute în cursul judecăţii, a apreciat-o ca nesinceră, a abundat în contraziceri şi reveniri, precum: nu s-a dus să discute cu „y.” despre plecarea la muncă în Spania; de altfel, nu a discutat niciodată cu el; nu a primit bani de la „y.” pentru a-şi obţine paşaportul, ci a aflat de la femeia care a recrutat-o că aceasta a fost sunată de „y.”, care i-a spus că îi va da bani, pentru ca ea să meargă să îşi obţină paşaportul; nu este adevărat că „y.” ar fi dus-o la Cluj, cu un taximetru condus de un prieten al lui; este adevărat că, în momentul în care a refuzat să întreţină raporturi sexuale, „I.I.” l-a sunat pe „y.” şi i-a spus acest lucru, dar nu este adevărat că el i-ar fi adresat cuvinte de ameninţare, ci doar i-a spus, fără să se răstească la ea, să muncească, pentru că „de-aia a venit” (în cadrul aceleiaşi declaraţii, martora menţionase, de două ori, că nu a vorbit niciodată cu „y.”).

3. Cu privire la L.L., Tribunalul a reţinut că probatoriul cauzei a dovedit că inculpatul F. a înlesnit practicarea prostituţiei de către aceasta, pe teritoriul Spaniei, trăgând şi foloase materiale de pe urma acelei activităţi.

Astfel, Tribunalul a identificat în dosarul de urmărire penală (filele 263-266, vol. V, d.u.p.) declaraţia formulată de L.L., în calitate de martor, la data de 04 noiembrie 2005, pe care a apreciat-o a fi elocventă pentru rolul deţinut de inculpat în activitatea acesteia, de practicare a prostituţiei. Martora a declarat că, în cursul lunii ianuarie 2003, prin intermediul numitei „x”, a făcut cunoştinţă cu o tânără al cărei nume nu şi l-a amintit, prin intermediul căreia l-a cunoscut pe numitul „O.O.O.O.O.O.”, care i-a spus că o putea ajuta să plece să lucreze, ca prostituată în Spania, iar banii să îi împartă pe jumătate. Acesta s-a ocupat de achitarea taxelor necesare obţinerii paşaportului şi acoperirii cheltuielilor ocazionate cu deplasarea ei până în Spania. Au plecat în Spania, cu un autocar al firmei Philadelphia, pe care l-au luat din Ploieşti. În Spania, au ajuns în localitatea Taragona, unde au fost aşteptaţi de numitul „y.” Acesta i-a cazat la locuinţa pe care o avea acolo, unde se mai afla prietena lui. Au stabilit ca, în urma practicării prostituţiei, martora să împartă cu „y.” banii, în proporţie de 50% fiecare. La locuinţa lui „y.” a rămas două-trei zile, după care a fost dusă într-un club, unde se mai aflau şapte tinere, care se prostituau în folosul lui „y.” În acel bar, a stat două săptămâni, timp în care a întreţinut raporturi sexuale, normale şi orale, cu aproximativ 15 clienţi pe noapte. Pentru o jumătate de oră de sex normal, tariful era de 50 de euro, iar, pentru mai mult de o oră, se ajungea la suma de 150 de euro. Jumătate din banii obţinuţi îi dădea în mod direct lui „y.” După două săptămâni, martora s-a mutat într-un alt club şi apoi, timp de 8 luni, a schimbat aproximativ 10 cluburi. În această perioadă, l-a cunoscut şi pe numitul „x.”, despre care a aflat că avea şi el foarte multe fete în Spania, care se prostituau în folosul lui. Jumătate dintre fetele care lucrau în cluburile în care martora a fost lucrau în folosul lui „x.”, iar cealaltă jumătate în folosul lui „y.”. În perioada de 8 luni, martora a obţinut, în urma practicării prostituţiei, aproximativ 240.000 de euro, din care jumătate i-a dat lui „y.”. La sfârşitul acestei perioade, i-a spus lui „y.” că dorea să plece în România, iar acesta a fost de acord, astfel că martora a revenit în ţară. Din albumul foto, martora i-a indicat pe „y.” şi „O.O.O.O.O.O.” în persoana inculpatului F. şi respectiv a numitului P.P.P.P.P.P. Martora le-a mai recunoscut pe numita „R.R.R.R.R.R.”, prietena lui „y.”, pe care a identificat-o a fi R.R.R.R.R.R., precum şi pe numitele S.S.S.S.S.S., T.T.T.T.T.T., U.U.U.U.U.U. şi Z., ca fiind tinere care se prostituau în folosul lui „y.”

În cursul judecăţii, martora a fost audiată, la termenul din data de 23 martie 2007, cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată. Faţă de nulitatea absolută a acestui mijloc de probă, pe care, drept urmare, nu l-a avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, Tribunalul a reluat demersurile în vederea reaudierii martorei, în evidenţele Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date figurând, însă, faptul survenirii decesului acesteia (fila 70, vol. XIX, d.f.), astfel că, la termenul din data de 27 martie 2013, s-a constatat imposibilitatea realizării acelei reaudieri.

Faptul părăsirii, de către martora L.L., a teritoriului României, în cursul anului 2003, a fost confirmat şi de informaţiile furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în cuprinsul procesului-verbal întocmit de acesta (filele 268-274, vol. VI, d.u.p.) consemnându-se ieşirea acesteia din ţară la data de 06 februarie 2003 şi revenirea sa în România la data de 12 decembrie 2003.

De asemenea, martora T. a recunoscut-o, din fotografie, pe L.L., ca fiind o persoană care se prostitua în Spania, însă, având în vedere că martora respectivă s-a referit la evenimente petrecute în anul 2005, Tribunalul a constatat că nu poate avea în vedere perioada cât aceasta s-a prostituat în Spania, cu sprijinul inculpatului F. şi în interes financiar reciproc, nefiind exclus ca ea să se refere la practicarea de către L.L., cu altă ocazie, a acelei activităţi, pe teritoriul Spaniei, în condiţiile în care cea din urmă figurează cu o nouă ieşire din ţară la data de 27 februarie 2004.

La reţinerea faptului că inculpatul F. a înlesnit practicarea prostituţiei de către martora L.L. pe teritoriul Spaniei, trăgând şi foloase materiale de pe urma acelei activităţi, Tribunalul a avut în vedere şi declaraţia acestuia de la termenul din data de 29 mai 2013, când a recunoscut toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată.

4. Cu privire la J.J. (minoră) şi C.C., Tribunalul a constatat, de asemenea, implicarea inculpatului F. în traficarea acestora.

Ca prim aspect, Tribunalul a menţionat că numita J.J. nu a fost audiată de către organele de urmărire penală, iar, în cursul judecăţii, deşi s-a încuviinţat audierea ei ca martor, iar aceasta a fost prezentă la sediul instanţei la termenul din data de 09 martie 2012, audierea sa nu a fost posibilă, pentru următoarele motive: martora a adus la cunoştinţa instanţei faptul că nu era de acord să declare decât cu imaginea şi vocea distorsionate, invocând starea de temere (fila 38, vol. XVII, d.f.); în condiţiile în care audierea martorului, potrivit art. 86² din V.C.P.P., inclusiv prin intermediul unei reţele de televiziune, cu imaginea şi vocea distorsionate, era prevăzută doar în ipoteza art. 86¹ din acelaşi cod, când identitatea reală nu era cunoscută (situaţie neincidentă în speţă), martora şi-a exprimat refuzul de a declara în alte condiţii decât cele solicitate; inculpatul F., vizat de declaraţia acesteia, prin apărătorul ales, s-a opus unei astfel de audieri. Cu toate acestea, implicarea inculpatului respectiv în traficarea ei a rezultat din alte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, din declaraţia martorei R.R.R., mama minorei, formulată la data de 26 mai 2003, în faţa organelor de urmărire penală, a rezultat că, în cursul lunii iunie 2002, a venit la domiciliul său din com. Jegălia, satul Gâldău, judeţul Călăraşi, o persoană necunoscută, despre care ulterior a aflat că se numea M.M.M.M.M., care i-a spus că fusese trimisă de inculpatul F., zis „y.”, să o ia pe fiica martorei, J.J. şi să meargă în Spania, unde i-ar fi găsit un loc de muncă la un restaurant, urmând să lucreze cu M.M.M.M.M. în bucătărie. În primă fază, martora s-a opus, spunându-i şi interlocutoarei sale că nu îi inspira încredere, având în vedere că era prima dată când o vedea. În această situaţie, M.M.M.M.M. a insistat în intenţia de a o convinge pe martoră să îşi exprime acordul, spunându-i că era femeie serioasă şi, unde se va angaja ea, va fi angajată şi fiica martorei, astfel că amândouă vor face acelaşi lucru. De asemenea, a invitat-o la locuinţa sa din Călăraşi, pentru a vedea ce situaţie avea şi a învederat că unicul său interes era acela de a o ajuta pe J.J., mai ales că a constatat că familia acesteia nu avea posibilităţi financiare de niciun fel. În urma a două ore de insistenţe, martora a cedat, atrăgându-i însă numitei M.M.M.M.M. atenţia să nu care cumva să i se întâmple ceva rău fiicei sale, aceasta dându-i, încă o dată, asigurări că nu se va întâmpla aşa ceva. În consecinţă, J.J. a plecat cu M.M.M.M.M.. După o săptămână, martora a fost sunată de fiica sa, care i-a spus că a ajuns în Spania şi că era bine, precum şi că, după câteva zile în care va învăţa limba spaniolă, se va angaja la bucătărie, aşa cum promisese M.M.M.M.M.. Pe durata celor zece luni în care minora a stat în Spania, mama sa a ţinut în permanenţă legătura, telefonic, cu aceasta, de fiecare dată ea spunându-i că era bine şi că lucra la bucătăria unui restaurant, cerându-i să stea liniştită. Periodic, la intervale de aproximativ două luni, venea la martoră acasă un anume „x.”, fratele lui „y.”, care îi făcea legătura telefonic cu fiica sa şi îi remitea sume de bani, spunându-i că erau trimişi de acea fiică, din Spania. La revenirea fiicei sale în ţară, întrebând-o cu câţi bani a venit acasă de pe urma muncii în Spania, J.J. i-a răspuns că nu avea niciun ban şi că trebuia să dea o parte din ceea ce a produs acolo familiei lui „y.”. În acel moment, martora şi-a dat seama că a fost minţită şi că, în cele zece luni, cât fiica sa a fost în străinătate, aceasta a fost obligată să se prostitueze. După sosirea martorei minorei acasă, la locuinţa familiei acesteia, a venit acelaşi „x.”, fratele lui „y.”, să le dea 30.000.000 lei, martora arătând că a refuzat primirea acelei sume de bani şi că i-a spus respectivului că vor merge să facă reclamaţie la poliţie, întrucât au profitat de naivitatea lor şi, în loc să o ajute pe fiica sa, au exploatat-o şi şi-au bătut joc de ea. Martora nu a menţionat că numitul Z.Z.Z. ar fi negat că lucrurile aşa s-au întâmplat. Majoritatea aspectelor pe care martora le-a relatat sunt rezultatul percepţiei nemijlocite a acesteia.

La data de 06 iunie 2003, a fost audiată de către organele de urmărire penală, în calitate de martor, şi numita S.S.S., fiica martorei R.R.R. şi sora minorei J.J. Şi această martoră a menţionat venirea la locuinţa familiei, într-o zi din cursul lunii iunie 2002, a unei femei necunoscute, despre care a menţionat că părea a fi ţigancă, avea părul lung, despletit şi se deplasa cu o maşină berlină, de culoare roşie, condusă de un tânăr, de asemenea, necunoscut. Aceasta a menţionat că se numea M.M.M.M.M. şi a insistat pentru a convinge ca minora să fie lăsată să plece în Spania. Martora a precizat că, deşi nu o cunoştea, aceasta a insistat mai mult pe lângă ea, solicitându-i să-şi convingă mama să fie de acord. Aceasta spunea că, în Spania, vor fi aşteptate de numitul F., prietenul minorei, care le va ajuta pe amândouă să se angajeze la bucătăria unui restaurant, unde vor lucra împreună şi vor câştiga bani frumoşi. Numita M.M.M.M.M. s-a străduit să le convingă că minorei nu i se va întâmpla nimic rău, că vor fi permanent împreună şi că ce va face una, va face şi cealaltă. Familia minorei a fost în dubiu, motiv pentru care M.M.M.M.M. a insistat să vină şi a doua zi, mai ales că fata îşi dorea să meargă. Tribunalul a apreciat ca fiind deosebit de importante aspectele menţionate de martoră, referitoare la natura relaţiei dintre sora sa şi inculpatul F., înainte de plecarea acesteia în Spania. Astfel, martora a învederat că sora sa era îndrăgostită de inculpat, care, de la început, i-a creat un sentiment de siguranţă, fiind convinsă că, în Spania, inculpatul o va ajuta să se angajeze şi să-i fie bine, bazându-se pe comportamentul pe care acesta îl avusese faţă de ea înainte de plecarea în Spania. Acest mod de operare a fost regăsit şi în situaţia altor victime ale infracţiunii de trafic de persoane, a căror traficare face obiectul prezentei cauze. Martora a mai menţionat că, în dimineaţa zilei următoare, M.M.M.M.M., adusă de acelaşi autoturism, condus de acelaşi tânăr, a revenit la domiciliul familiei, aducând patru pachete de ţigări, o sticlă de suc şi un pachet mare de cafea şi, întrucât acasă nu erau decât ea şi minora, martora a mers să îi aducă acolo pe mama sa şi pe fratele său, J.J.. Numita M.M.M.M.M. a reluat încercările de convingere a mamei martorei că fiicei acesteia nu i se va întâmpla nimic rău în Spania, spunând şi că, dacă ea este cea care o va duce în Spania, tot ea o va aduce şi înapoi. În cele din urmă, membrii familiei au fost convinşi de bunele intenţii ale numitei M.M.M.M.M., rămânând cu impresia că aceasta nu dorea decât să o ajute pe minoră, dat fiind şi faptul că situaţia financiară a familiei era la limită. Martora a menţionat că, în aceeaşi zi, sora sa a plecat împreună cu M.M.M.M.M., luând cu ea un minim de lucruri personale. După aproximativ trei săptămâni, a venit la locuinţa familiei un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care le-a lăsat un telefon mobil, pentru a vorbi cu minora, însă, nelăsându-le şi codurile telefonului respectiv, nu l-au putut folosi. Peste două săptămâni, acesta a revenit cu un alt telefon mobil, explicându-i martorei cum să îl folosească. Bărbatul respectiv a fost însoţit şi de fratele lui „y.”, care s-a prezentat drept „x” şi care i-a dat suma de 3.000.000 lei, spunându-i că era de la minoră. După aceasta, timp de zece luni, la intervale de aproximativ o lună, martora vorbea la telefon cu sora sa, care îi spunea că era bine şi că nu trebuia să îşi facă griji. Întrucât martorei i s-a părut că sora ei vorbea forţat, a întrebat-o la un moment dat dacă lângă ea era cineva în timp ce vorbea, aceasta răspunzând că nu putea vorbi foarte mult la telefon, întrucât nu avea multe fise, explicaţie care martorei i s-a părut suspectă. Martora a mai menţionat că, la anumite intervale de timp, venea la ei acasă Z.Z.Z., fratele lui „y.”, care le aducea diferite sume de bani, de la 3.000.000 lei până la 10.000.000 lei, despre care sora ei avea cunoştinţă, pentru că, în momentul în care vorbeau la telefon, o întreba dacă au primit sumele respective, fiind doar o diferenţă de 30 lei, reprezentând contravaloarea benzinei consumate de la Călăraşi până la Jegălia şi retur. După patru-cinci luni de la plecarea în Spania a surorii sale, martora a început să o întrebe când urma să vină acasă, aceasta amânând de mai multe ori momentul revenirii, care, în final, a avut loc la data de 29 aprilie 2003. La revenirea acasă, sora sa i-a relatat ce i s-a întâmplat, spunându-i că au fost cu toţii păcăliţi şi că, din momentul când a ajuns în Spania şi până când a revenit acasă, a fost sechestrată şi obligată să se prostitueze, banii încasaţi fiindu-i luaţi de inculpatul F., prin persoane din anturajul său. În cursul lunii aprilie, minora a spus că, indiferent ce i se va întâmpla, ea va pleca acasă, iar Z.Z.Z., a insistat ca aceasta să mai rămână, spunându-i inclusiv că nu avea cum să plece, în condiţiile în care paşaportul cu care se legitima era falsificat, fiind menţionată, în cuprinsul acestuia, identitatea de C.C.. Minora a mers, însă, la Consulatul României, care i-a emis titlul de călătorie cu care a revenit în ţară. În momentul când a aflat că minora a ajuns acasă, Z.Z.Z. a venit la locuinţa familiei şi, în prezenţa martorei, i-a oferit suma de 1.000 de dolari SUA, bani pe care membrii familiei i-au refuzat, spunându-i respectivului individ că i-au tras pe toţi pe sfoară şi şi-au bătut joc de minoră, în loc să o ajute să se angajeze şi să muncească în Spania, obligând-o să se prostitueze. Constatând care era poziţia familiei, numitul Z.Z.Z. a început să îi ameninţe pe toţi, spunându-le că, dacă vor reclama cele întâmplate, le va da foc la casă şi va distruge toată familia, adăugând că, oricum, ei nu vor păţi nimic, pentru că aveau bani, în timp ce familia S.S.S., neavând bani, nu va rezolva nimic. Apoi le-a spus martorei şi surorii sale că erau doar figurante şi le-a pus în vedere să nu încerce să îl ameninţe, că lui nu îi era frică de poliţie şi va trece şi peste poliţie şi peste orice. Tribunalul a constatat că, similar declaraţiei martorei R.R.R., martora S.S.S. a relatat aspecte percepute în mod nemijlocit, iar, foarte important, modul în care cele două au făcut relatările a fost unul concordant.

O declaraţie concordantă cu declaraţiile celor două martore anterior menţionate a dat, în faţa organelor de urmărire penală, şi martorul J.J., fiul martorei R.R.R. şi respectiv fratele martorei S.S.S. şi al minorei J.J. Astfel, acesta a menţionat, la rândul său, discuţiile pe care le-au avut membrii familiei cu necunoscuta care s-a prezentat sub numele de M.M.M.M.M., legat de plecarea surorii sale în Spania. Argumentele acesteia, la care au făcut referire şi celelalte două martore, au fost menţionate şi de către acesta. Şi martorul a relatat că, după plecarea surorii sale în Spania, a vorbit de mai multe ori, la telefon, cu aceasta, minora spunându-i că era bine şi că şi-a găsit un loc de muncă. Martorul a menţionat şi el faptul trimiterii regulate a unor sume de bani, de către sora sa, din Spania, părinţilor lor. A rezultat din declaraţia martorului şi că, la revenirea minorei în ţară, aceasta i-a relatat că, din momentul în care a ajuns în Spania, a fost preluată de inculpatul F. şi dusă direct într-un club, unde, timp de zece luni, a obligat-o să se prostitueze. De asemenea, minora i-a spus că, ori de câte ori vorbea cu familia sa, era permanent supravegheată, fiind obligată să spună că s-a angajat, că era bine şi că membrii familiei nu trebuiau să-şi facă griji în ceea ce o priveşte.

Coroborând toate declaraţiile anterior menţionate, Tribunalul s-a constatat îndreptăţit să concluzioneze că inculpatul F., speculând naivitatea şi sentimentele minorei J.J. şi folosindu-se de puterea de convingere a persoanei intermediare M.M.M.M.M., care, la rândul său, a speculat credulitatea membrilor familiei minorei, a recrutat-o pe aceasta, în vederea practicării prostituţiei şi s-a implicat în transportarea ei în Spania, dar şi în exploatarea sa directă, prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Tribunalul a constatat că declaraţiile celor trei martori se coroborează şi cu alte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, din procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 89-96, vol. VI, d.u.p.), a rezultat că numita J.J. (născută la data de 30 aprilie 1985), a ieşit din ţară la data de 14 iunie 2002, cu un autocar în care se afla şi numita M.M.M.M.M. şi a revenit în ţară la data de 28 aprilie 2003, la ambele date aceasta fiind minoră (în vârstă de 17 ani).

Actul cu care minora a fost legitimată la revenirea în ţară, purtând nr. 562 (nespecific unui paşaport), nu era paşaportul cu care aceasta s-a legitimat la ieşirea din ţară, fiind vorba despre un titlu de călătorie. În concordanţă cu cele susţinute de martora S.S.S., paşaportul pus la dispoziţia organelor de urmărire penală la venirea în ţară a minorei s-a dovedit a fi falsificat. Astfel, pe paşaportul, emis pe numele C.C., a fost aplicată fotografia minorei J.J. Sub acest aspect, Tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză grafică (filele 5-11, vol. III, d.u.p.), potrivit cărora: paşaportul, emis pe numele C.C., prezintă, la pagina nr. 2, urme de modificare, respectiv de dezlipire a suportului plastificat şi de înlocuire a fotografiei de semnalmente; imaginile fotografiilor de semnalmente de pe paşaportul, emis pe numele C.C. şi respectiv de pe cartea de identitate, emisă pe numele J.J., aparţin aceleiaşi persoane. Din analiza înscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală, Tribunalul a constatat că datele menţionate în paşaportul falsificat (în care J.J. apare născută în Călăraşi), aparţin în realitate martorei C.C., persoană pentru a cărei traficare inculpatul F. a fost trimis, de asemenea, în judecată. Datele acestei martore au fost observate, spre exemplu, în cererea de eliberare a unui nou paşaport, în caz de furt, pierdere, deteriorare (fila 13, vol. III, d.u.p.), dar şi în copia cărţii de identitate a acesteia (fila 15, vol. III, d.u.p.). Mai mult, Tribunalul a constatat că probatoriul ulterior analizat în privinţa acestei martore, care probează implicarea inculpatului respectiv şi în traficarea sa, constituie, la rândul său, o probă şi în privinţa traficării minorei J.J. de către acelaşi inculpat, explicând şi împrejurările în care actul de identitate falsificat prin înlocuirea fotografiei martorei cu cea a minorei a ajuns în posesia acestuia.

Faţă de acest probatoriu, care s-a coroborat şi cu declaraţia inculpatului F. de la termenul din data de 29 mai 2013, prin care acesta a recunoscut întru-totul faptele pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, Tribunalul a înlăturat, ca neconforme cu realitatea, declaraţiile contrare date atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată.

Spre exemplu, Tribunalul a identificat, în dosarul de urmărire penală (filele 117-119, vol. VIII, d.u.p.), o declaraţie a numitei M.M.M.M.M., care a prezentat o cu totul altă versiune a împrejurărilor în care minora J.J. a ajuns în Spania. Astfel, aceasta a pretins, fapt care nu s-a coroborat cu niciun alt mijloc de probă, că nu ea a insistat să îi convingă pe membrii familiei minorei să o lase pe aceasta să plece în Spania, ci minora însăşi ar fi rugat-o să o îndrume să ajungă în acea ţară, la iubitul ei, Simion Dorinel, zis „Bulină”, care i-ar fi transmis şi el rugămintea de a o sprijini pe fată să ajungă în Spania. De la minoră, ar fi înţeles că „Bulină” o chema în Spania, nu să muncească, ci să fure. Deşi a precizat că i s-a cerut îndrumare pentru a ajunge în Spania, tot M.M.M.M.M. a susţinut că minora şi-ar fi făcut singură rezervare, prin telefon, la autocar, ceea ce presupunea că ştia de unde trebuia să ia autocarul şi cum să călătorească până la destinaţia din Spania, apărând astfel ca inutil sprijinul său. Aceasta a mai pretins, fapt greu de acceptat din moment ce a fost de acord să îi îndeplinească rugămintea numitului „x”, că, după ce au ajuns la autogară în Spania, ea a lăsat-o pe minoră singură, plecând împreună cu soţul său, astfel că nu a fost în măsură să precizeze cine a venit să o ia pe fată, „x” sau „y.”

Cu privire la martorele R.R.R. şi S.S.S., Tribunalul a constatat că acestea au fost audiate în cursul judecăţii la termenul din data de 23 iulie 2007, însă, întrucât şedinţa de judecată de la termenul respectiv s-a desfăşurat în mod nelegal, în condiţii de nepublicitate, aceste mijloace de probă, lovite de nulitate absolută, au fost înlăturate, nefiind avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt. După ce a încercat reaudierea martorei S.S.S., cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul, faţă de rezultatul demersurilor întreprinse, a fost pus în situaţia de a constata, prin încheierea de la termenul din data de 19 aprilie 2013, imposibilitatea realizării acelei reaudieri. În schimb, martora R.R.R. a fost reaudiată la termenul anterior menţionat, declaraţia sa fiind apreciată de Tribunal ca vădit nesinceră, întrucât aceasta şi-a contrazis aproape toate afirmaţiile din faza de urmărire penală, ceea ce l-a determinat şi pe procurorul de şedinţă ca, la termenul respectiv, să se sesizeze din oficiu, în privinţa acestei martore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Astfel, martora a pretins că plecarea de acasă a fiicei sale a avut loc în absenţa ei, că nu avuseseră loc discuţii în cadrul cărora să îi fi menţionat că dorea să plece din ţară, că nu a venit nicio persoană care să încerce să o convingă să o lase pe fiica ei să plece în străinătate, că nu a cunoscut nicio persoană cu numele de M.M.M.M.M., că nu îi sunt cunoscute nici numele inculpatului F., nici porecla de „y.”, că, în lipsa fiicei sale, nu a venit la ea acasă nicio persoană care să îi faciliteze convorbiri telefonice cu aceasta, că avea propriul telefon mobil, că fiica ei nu a trimis bani acasă, în perioada cât a lipsit şi că şi-ar fi dat seama dacă fiica sa ar fi fost obligată să se prostitueze. Martora şi-a menţinut noua versiune şi după ce s-a dat citire unora dintre propriile afirmaţii, consemnate în declaraţia formulată în faţa organelor de urmărire penală. Tribunalul a subliniat că martora şi-a recunoscut scrisul din partea de final a declaraţiei respective şi a menţionat că i-a fost citită declaraţia în josul căreia a făcut menţiunea pe care a recunoscut-o ca aparţinându-i. De asemenea, în momentul în care i s-a cerut să explice contradicţia dintre cele două declaraţii, tot ceea ce a fost în măsură martora să spună a fost că nu mai înţelege ce s-a întâmplat.

Cu privire la martora C.C., al cărei paşaport a fost falsificat prin înlocuirea fotografiei titularei cu cea a minorei J.J., Tribunalul a reţinut că aceasta, potrivit procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (fila 264, vol. VI, d.u.p.), a părăsit teritoriul ţării la data de 18 aprilie 2002, cu un autocar în care se mai afla numita T.T.T.T. şi a revenit în ţară la data de 06 iulie 2002. Din cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, a rezultat că martora a folosit, pentru a se legitima la ieşirea din ţară, paşaportul, eliberat de Serviciul pentru Evidența și Înscrierea Persoanei Călăraşi, iar, la revenirea în ţară, a utilizat titlul de călătorie nr. 251. De asemenea, la data de 01 octombrie 2002, martora a formulat o cerere de eliberare a unui nou paşaport (fila 13, vol. III, d.u.p.), declarând că a pierdut paşaportul anterior. În declaraţia dată cu acea ocazie în faţa autorităţilor competente (fila 14, vol. III, d.u.p.), martora a pretins un fapt neconform cu realitatea, şi anume că ar fi pierdut paşaportul iniţial, în cursul lunii iulie 2002, odată cu întregul bagaj, în timp ce călătorea cu trenul în Spania, pe traseul Barcelona-Malaga. Or, la dosar, se află şi cererea de eliberare a unui titlu de călătorie, adresată de martoră Consulatului General al României la Barcelona, datată 25 iunie 2002 (fila 16, vol. III, d.u.p.), precum şi declaraţia dată de ea cu acea ocazie (fila 17, vol. III, d.u.p.), fiind evident că martora nu ar fi putut reclama Consulatului, în luna iunie 2002, pierderea unui paşaport în luna iulie a aceluiaşi an. De altfel, în aceste din urmă înscrisuri, martora nu a indicat niciun fel de reper temporar. În consecinţă, Tribunalul a constatat, ca evident, faptul că martora a ascuns împrejurările reale ale pierderii posesiei asupra paşaportului său, probatoriul analizat în continuare relevând că acest lucru s-a întâmplat cu ocazia exploatării ei, prin obligarea la practicarea prostituţiei pe teritoriul Spaniei.

Astfel, la data de 05 iunie 2003, a fost audiată, de către organele de urmărire penală, martora T.T.T., mama persoanei traficate. Aceasta a declarat că, în cursul anului 2002, în perioada sărbătorilor de Paşte, când îşi aştepta fiica să vină acasă, în com. Cuza Vodă, judeţul Călăraşi, din Bucureşti, unde era studentă în anul I la o facultate particulară de jurnalistică, a constatat că aceasta nu a sosit, necunoscând ce s-a întâmplat cu ea. Ulterior, a intrat în posesia unui bilet lăsat de fiica sa, la o nepoată a martorei, pe nume T.T.T.T., prin care comunica membrilor familiei că s-a angajat la o firmă de calculatoare din Bucureşti. După aproximativ două săptămâni, a primit un telefon de la fiica sa, care i-a spus că era în Spania, unde s-a angajat. La un moment dat, martora a aflat şi că fiica sa a mers la Poliţie, şi-a schimbat actul de identitate şi a obţinut paşaport, făcând aceste lucruri împreună cu T.T.T.T.. În momentul când a aflat că fiica ei a plecat în Spania, împreună cu T.T.T.T., martora şi-a dat seama că, în realitate, s-a întâmplat altceva, întrucât nepoata sa nu avea o carte de vizită de invidiat. La aproximativ o lună de la plecarea fiicei sale, la domiciliul martorei şi-a făcut apariţia o tânără pe care nu o cunoştea, ale cărei nume şi adresă de asemenea nu îi erau cunoscute, ce părea de etnie rromă şi avea părul lung, iar aceasta i-a remis suma de 10.500.000 lei şi un telefon mobil, care se afla, şi la momentul audierii respective, în păstrarea fiului martorei. Acea tânără a pretins că era prietena fiicei sale, care lucra în Spania, într-un club de unde nu putea să iasă, însă era bine, suma de bani şi telefonul pretinzând că au fost trimise de aceasta. Apoi, tânăra respectivă i-a făcut legătura telefonic cu fiica sa, pe propriul telefon mobil, permiţându-i să vorbească foarte puţin. În momentul în care a întrebat-o pe fiica sa când urma să se întoarcă acasă, acea tânără i-a smuls telefonul de la ureche şi nu a mai putut să vorbească nimic. După aproximativ trei săptămâni de la momentul respectiv, fiica sa a început să o sune mai des, iar apoi i-a spus că va veni acasă, ceea ce s-a întâmplat, după două luni. Fiica sa i-a spus că i-a fost furat paşaportul, reuşind să obţină un titlu de călătorie cu care a venit acasă. Martora a mai învederat că nu ştie exact ce i s-a întâmplat fiicei sale, pentru că aceasta a refuzat să îi spună.

Fiind audiat la data de 18 iunie 2003, martorul U.U.U., fiul martorei T.T.T. şi fratele persoanei traficate C.C., a precizat că, în luna mai 2002, când a dus-o pe sora sa la autobuz, pentru ca aceasta să se deplaseze la Bucureşti, la facultate, nu au purtat nicio discuţie mai specială, din care să reiasă că ea intenţiona să plece în Spania, să facă rost de bani cu care să îşi achite taxele la facultate. După aproximativ trei săptămâni, sora lui a sunat la o rudă din Călăraşii Vechi şi a spus că a plecat în Spania şi că era bine. În momentul când a auzit că sora lui a plecat în Spania, martorul şi-a dat seama că ceva nu era în regulă, iar, a doua zi, s-a dus în vizită la verişoara sa, V.V.V.V.V.V. Aceasta i-a spus că sora martorului a plecat în Spania, împreună cu fiica sa, T.T.T.T., încercând să ascundă amănuntele. Sora lui i-a lăsat un bilet, în care îi spunea să aibă grijă de el, iar, în ceea ce o privea, că ea va încerca să se angajeze în Spania, în domeniul calculatoarelor. În urma discuţiei cu ruda sa, martorul a plecat îngândurat, întărindu-i-se convingerea că sora lui a fost indusă în eroare şi că, de fapt, a fost luată şi dusă „la produs”. La aproximativ trei săptămâni, la domiciliul părinţilor, au venit, cu o maşină, de culoare roşie, al cărei număr de înmatriculare nu l-a reţinut, o femeie de aproximativ 25 de ani, cu părul lung, ce părea ţigancă şi un bărbat, de asemenea, necunoscut, cu privire la care nu a reţinut foarte multe detalii. Respectivele persoane, în întâmpinarea cărora au ieşit atât martorul, cât şi părinţii săi, au spus că vin din partea lui X., dar au refuzat să furnizeze foarte multe detalii. În urma insistenţelor, femeia a afirmat că ar fi fost colegă cu X., că lucrau împreună la un club în Spania şi că ei nu trebuiau să-şi facă griji, pentru că aceasta era bine. Apoi, cei doi indivizi le-au dat părinţilor săi suma de 10.000.000 lei, precum şi un telefon mobil, a cărui garanţie era completată pe numele M.M.M.M.M. Martorul a învederat că se afla în posesia acestei garanţii şi că o putea pune la dispoziţia organelor de urmărire penală, ceea ce a şi făcut, certificatul de garanţie, precum şi factura din data de 29 mai 2002 fiind ataşate la dosar (filele 65-67, vol. IV, d.u.p.). În continuare, martorul a învederat că femeia respectivă a sunat, de pe telefonul ei şi, preţ de câteva secunde, i-a dat-o mamei sale pe sora lui la telefon, aceasta din urmă neapucând să spună decât că era bine. Tot acea femeie i-a luat repede telefonul mamei sale şi cei doi indivizi s-au grăbit să plece, martorul nemaivăzându-i de atunci. La sfârşitul lunii iulie 2002, sora sa l-a apelat, însă, pentru că avea telefonul închis, s-a înregistrat, de către căsuţa vocală, mesajul transmis de către aceasta: „Ceau, mama, peste două săptămâni o să vin acasă”, ceea ce martorul a arătat că s-a şi întâmplat. După ce sora lui a revenit acasă, stând de vorbă cu martorul, i-a relatat acestuia că a fost indusă în eroare, creându-i-se convingerea că va fi angajată în Spania, dar, în momentul în care a ajuns acolo, a fost luată de clanul lui H.H.H.H.H., mai exact de ginerele acestuia, F., zis „y.” şi dusă într-un club, unde, timp de aproximativ trei luni, a fost obligată să se prostitueze. A mai arătat sora sa că, în momentul în care a fost dusă în club, i-a fost reţinut paşaportul, de către „y.” şi că nu cunoaşte ce s-a mai întâmplat cu acel document, ea nemaiintrând în posesia acestuia. Martorul a mai menţionat că sora sa i-a precizat că a mers la Consulatul României, unde a declarat pierdut paşaportul şi i s-a eliberat un titlu de călătorie, cu care a revenit în ţară. După revenirea în ţară, sora lui era speriată, fiindu-i teamă să nu fie căutată de persoane din anturajul lui „y.”, având în vedere că fugise din Spania, ajungând la o stare disperată. Teama a fost motivul pentru care nici nu s-a dus la poliţie să reclame cele întâmplate. În baza titlului de călătorie, sora lui a obţinut apoi eliberarea unui nou paşaport, cu care, în luna octombrie 2002, a plecat din nou în Spania, unde s-a şi căsătorit.

A fost audiată, de către organele de urmărire penală, în calitate de martor, şi numita T.T.T.T., care a recunoscut că a plecat, la data de 18 aprilie 2002, împreună cu mătuşa sa, C.C., cu care se înţelegea foarte bine, în Spania, fiind ajutate, în acest sens, de un anume „x”, pe care l-a cunoscut la discoteca „x”, unde lucra ca bodyguard şi care i-a propus să plece în Spania, unde ar fi putut să lucreze ca dansatoare sau ospătăriţă. Atât ea, cât şi C.C. au fost încântate de idee, astfel că ambele şi-au obţinut eliberarea paşapoartelor în regim de urgenţă, fiind îndrumate de numitul „x”, care se afla deja în Spania. A doua zi după ce au ajuns în Valencia, „x” le-a spus că le-ar fi găsit locuri de muncă, dar la unităţi diferite, astfel că, din ziua respectivă, s-a despărţit de mătuşa sa, cu care a pretins că a păstrat însă legătura telefonic, aceasta spunându-i că era bine şi că era mulţumită de locul unde a ajuns şi de felul în care era tratată. După aproximativ trei luni, fără să vrea, în mod cu totul întâmplător, a aflat că C.C. a părăsit locul de muncă şi s-a mutat cu un cetăţean spaniol, cu care ulterior s-a şi căsătorit. Martora a pretins că ea nu a cunoscut cu ce anume s-a ocupat mătuşa sa, cât a stat în Spania.

În cursul judecăţii, martorii T.T.T. şi U.U.U. au fost audiaţi la termenul din data de 23 martie 2007, însă în condiţii de încălcare a dispoziţiilor referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, astfel încât Tribunalul nu a avut în vedere acele declaraţii la stabilirea situaţiei de fapt. Martora T.T.T. a fost reaudiată, în condiţii de publicitate a şedinţei de judecată, la termenul din data de 19 aprilie 2013, însă, în privinţa martorului U.U.U., Tribunalul a constatat imposibilitatea de audiere, la termenul din data de 29 aprilie 2013. În plus, Tribunalul a încuviinţat audierea, ca martor, a numitului Y.Y.Y., soţul martorei T.T.T. şi tatăl martorului U.U.U. şi al persoanei traficate C.C., care a şi fost audiat, la termenul din data de 29 mai 2013, precum şi reaudierea, ca martor, a numitei T.T.T.T., în privinţa căreia s-a constatat, însă, prin încheierea de la termenul respectiv, imposibilitatea audierii. Persoana traficată C.C. a fost audiată, prin videoconferinţă, la termenul din data de 11 aprilie 2012.

În declaraţia dată în faţa instanţei, martora T.T.T. a menţinut, sub aspectele esenţiale, cele declarate de ea în faza de urmărire penală. Aceasta a adăugat, însă, un aspect, neprecizat anterior, şi anume acela că fiul său, U.U.U., nu ar fi fost acasă la momentul venirii, la domiciliul lor, a celor doi indivizi necunoscuţi, care i-au lăsat o sumă de bani şi un telefon mobil. Martora a precizat că, la momentul respectiv, acasă era, în afara ei, numai martorul Y.Y.Y., soţul său. În condiţiile în care martorul U.U.U. a relatat despre cele întâmplate cu ocazia venirii celor doi indivizi necunoscuţi, ca şi cum ar fi asistat personal la cele întâmplate, dar având în vedere şi intervalul de timp care a trecut de la evenimentele cu privire la care a declarat martora, Tribunalul a apreciat că nu este exclus ca aceasta să se înşele cu privire la acel detaliu. Tribunalul a reţinut, însă, ca fiind important, faptul că martora a confirmat că persoana cu care fiica sa a stat de vorbă despre cele întâmplate în Spania a fost fiul ei, U.U.U., care, audiat fiind de către organele de urmărire penală, a prezentat detaliile pe care i le-a furnizat sora sa cu privire la aceste aspecte. Tot în faţa instanţei, martora a precizat elemente care rezultau şi din declaraţia martorului U.U.U., şi anume că, la venirea din Spania, fiica sa era speriată şi îi era teamă să iasă din casă, păstrând această stare de spirit pe întreaga perioadă cât a mai rămas în ţară (a învederat martora că, după două-trei luni, a plecat în Spania, însoţită de un bărbat cetăţean spaniol, care a venit după ea la ei acasă şi a cerut-o de soţie). Tribunalul a constatat importantă şi precizarea martorei, potrivit căreia fiica sa nu avea banii necesari pentru a efectua o călătorie în Spania, ceea ce a condus la concluzia acoperirii acelor cheltuieli de către o altă persoană.

Declaraţia dată de martorul Y.Y.Y. la termenul din data de 29 mai 2013 s-a coroborat cu declaraţiile martorilor T.T.T. şi U.U.U. Astfel, şi acesta a menţionat faptul venirii celor doi indivizi necunoscuţi la ei acasă, ocazie cu care le-au remis o sumă de bani şi un telefon mobil, bunuri despre care au pretins că erau de la fiica lor din Spania. De asemenea, a confirmat şi faptul că, în momentul în care soţia sa i-a pus anumite întrebări fiicei lor, tânăra care venise în vizită i-a luat telefonul. Martorul a susţinut şi el că, la venirea acasă, fiica sa era speriată şi îi era teamă să iasă pe stradă. A mai menţionat martorul că unele lucruri au fost aflate de el în mod indirect, de la soţie, fiicei sale fiindu-i ruşine să le discute cu el. Martorul a precizat că, astfel, el a înţeles că, în Spania, fiica lui nu a avut un loc de muncă, ci a fost pusă în situaţia de a se prostitua, aceasta făcând însă tot posibilul să scape din locul respectiv cât mai repede. Martorul nu a fost în măsură să precizeze dacă fiica lui a şi ajuns în situaţia de a se prostitua, dar nici numele persoanelor implicate în acţiunea de determinare a acesteia la a practica prostituţia. Martorul a susţinut că nu i-a cunoscut pe inculpaţii prezenţi în sala de judecată şi că nu a auzit numele de „y.” menţionat de fiica ori de soţia sa. Martorul a mai menţionat că fiica lui a venit fără paşaport acasă, aceasta spunând că i-a fost oprit în Spania, însă a adăugat că el ştia că aceasta a fugit din locul unde i se cerea să se prostitueze, de unde s-a dus la Consulatul României, instituţie prin intermediul căreia a reuşit să revină în ţară.

Fiind audiată la termenul din data de 11 aprilie 2012, prin videoconferinţă, în calitate de martoră, T.T.T. a confirmat teza recrutării sale, în vederea practicării prostituţiei, prin inducerea ei în eroare cu privire la tipul de activitate pe care urma să îl desfăşoare în Spania, faptul transportării sale până în acea ţară pe cheltuiala altor persoane făcând parte din grupul celor care aveau ca obiectiv exploatarea ei prin obligarea la practicarea prostituţiei, cheltuielile necesare eliberării paşaportului şi suportării contravalorii călătoriei fiind avansate de acele persoane, precum şi teza implicării mai multor indivizi, printre care şi inculpatul F. (alături de fratele acestuia, Laurenţiu, dar şi de numitul H.H.H.H.H.) în exploatarea sa, prin obligarea la practicarea prostituţiei, Potrivit martorei, sumele rezultate din practicarea prostituţiei de către ea au fost însuşite, în mare parte, de către cei care aveau autoritate asupra sa, printre care s-a aflat şi inculpatul F. Astfel, martora a menţionat că a efectuat o călătorie, în anul 2002, în Spania, împreună cu o persoană apropiată ei. Prin intermediul unui prieten al acelei persoane, a aflat că putea găsi de lucru în Spania, ea având în vedere faptul că urma să se ocupe de spălatul vaselor. Acel individ le-a dat asigurări că le va găsi un loc de muncă în Spania şi le-a oferit sumele de bani necesare efectuării călătoriei, spunându-le să privească oferirea acelor sume ca pe un împrumut, pe care urmau să-l restituie pe măsură ce câştigau venituri din munca prestată în Spania. Au avut nevoie de bani pentru obţinerea paşaportului şi pentru deplasarea până în Spania. Şoferul autocarului le-a dat ei şi prietenei sale sumele de bani necesare pentru a putea trece frontiera, iar, după trecerea graniţei, ele i-au restituit acestuia acei bani. Înainte de plecarea în Spania, a fost cazată la mama prietenei sale şi a fost asigurată de aceasta că totul va fi bine. Când a ajuns în Spania, a fost aşteptată de nişte bărbaţi pe care nu îi întâlnise până atunci, dar al căror nume era cunoscut foarte bine în zona din România din care ele proveneau. Au fost duse acasă la o persoană şi repartizate fiecare unei persoane diferite. Din cauza faptului că era transportată cu autoturisme, nu a putut să precizeze cu foarte mare exactitate denumirea localităţilor unde a fost dusă, pe rând, indicând cel mult zona în care se aflau acele localităţi. Astfel, mai întâi, a fost dusă într-un club din zona Alicante, apoi într-un club din zona Castellon şi, în cele din urmă, într-un club din zona Taragona. Prin urmare, a fost dusă, pe rând, în total, în trei cluburi. În cluburile în care a fost dusă, se aflau fete pe care cei care le aşteptaseră în Spania le cunoşteau de mai mult timp şi care, potrivit susţinerilor acelor fete, se prostituaseră pentru aceştia şi anterior, în Turcia şi în alte ţări, iar acei indivizi aveau încredere în ele. Fetele obligate să se prostitueze nu puteau să se sustragă de la ceea ce li se solicita să facă. Dacă refuzau, erau ameninţate cu bătaia şi cu faptul că vor fi duse în faţa unuia dintre şefi. Martora era speriată de astfel de perspective. Ea a fost obligată să se prostitueze timp de o lună sau mai puţin. Personal, nu a fost ameninţată decât de fetele care aveau rolul de a o supraveghea în acele cluburi. La un moment dat, a reuşit să fugă, plecând împreună cu prietena şi ruda sa, T.T.T.T.. Despre individul care le-a promis că urma să le ajute să găsească de lucru în Spania, a afirmat că se numea O.O.O. şi avea o rudă, probabil mătuşă, pe care martora o frecventase şi în trecut. Ea a avut încredere în acel O.O.O., pentru că i-a vorbit frumos, o cunoştea pe mătuşa lui, şi-a prezentat actul de identitate mamei numitei T.T.T.T. şi a jurat, în faţa bisericii, că ceea ce spunea el era conform cu realitatea. Martora a menţionat că, în perioada respectivă, era o persoană credincioasă şi că acest lucru a contat pentru ea. O.O.O. le-a spus că avea în Spania un prieten pe nume „x”, pe care şi T.T.T.T. îl cunoştea. Le-a spus despre acesta că lucra, ca bodyguard, la un restaurant şi că putea să le ajute să se angajeze la restaurantul respectiv. Nu le-a promis slujbe uşoare, martora urmând să spele vasele şi să gătească, iar, în ceea ce o priveşte pe T.T.T.T., exista şi posibilitatea ca aceasta să danseze. Martora nu şi-a amintit exact câţi bani i-a dat O.O.O. pentru paşaport şi transport, dar a arătat că acesta a mers, împreună cu ea şi cu T.T.T.T., la poliţie, pentru eliberarea paşapoartelor, precizând că nu era sigură dacă şi aceasta din urmă a avut nevoie de eliberarea unui paşaport în acel moment. O.O.O. i-a creat impresia că se cunoştea cu angajaţii instituţiei unde s-au prezentat pentru obţinerea paşaportului, astfel că nu a fost necesar să aştepte la rând, un funcţionar venind şi ocupându-se de ei. Toate aceste lucruri au făcut-o să aibă şi mai multă încredere în O.O.O. Autocarul cu care au părăsit teritoriul ţării a avut, ca punct de plecare, municipiul Cluj. Până acolo, au călătorit cu o pereche, soţ şi soţie, care au spus că şi ei vor călători, împreună cu ele, în Spania. A rămas cu impresia că autoturismul cu care au călătorit până în Cluj era de culoare albă. Spre surprinderea sa, cei doi soţi nu au mai urcat cu ele în autocar, ceea ce a făcut-o să se întrebe dacă nu cumva era ceva în neregulă, dar, apoi, constatând că în acel autocar nu erau persoane care să i se fi părut suspecte pentru vreun motiv şi că erau libere să se manifeste ca orice simplu călător din autocarul respectiv, s-a liniştit. Pe cei doi soţi, i-a cunoscut prin intermediul lui O.O.O., care i-a spus că bărbatul era prietenul lui şi că urma să meargă în Spania. Martora nu şi-a amintit foarte clar care a fost motivul invocat de cei doi soţi pentru a nu mai urca în autocar, probabil că a fost ceva de genul că aveau ceva în neregulă sau că mai aveau ceva de făcut, aceştia afirmând că vor veni în Spania cu următorul autocar. Martora nu a observat ca cineva să fi vorbit cu şoferul, pentru a-l determina să le dea banii necesari trecerii frontierei. A constatat că aşa proceda şoferul respectiv cu toată lumea din autocar. În autocar, nu a observat prezenţa vreunei persoane pe care să o fi cunoscut anterior. Ulterior, în clubul din zona Taragona, a întâlnit o fată, care s-a recomandat cu numele de U.U.U.U., aceasta spunându-i că a văzut-o în autocar, pentru că şi ea a venit cu acelaşi mijloc de transport. Acea fată se prostitua şi ea în clubul respectiv, dar nu era una dintre fetele care le păzeau pe celelalte, însă nici nu se afla în situaţia martorei. Sub acest aspect, martora a arătat că fata respectivă avea experienţă, se prostituase şi în alte ţări, era de acord să desfăşoare acea activitate, familia ei cunoştea că se ocupa cu aşa ceva şi chiar pretindea o parte din încasările ei. Martora a susţinut că dădea o parte din banii câştigaţi de ea numitului N.N.N.N.N., pe care l-a şi văzut, acesta nefiind însă aceeaşi persoană cu bărbatul împreună cu care a călătorit până la Cluj. Martora a indicat, ca destinaţie probabilă a călătoriei, oraşul Valencia, acolo unde ea şi însoţitoarea sa au fost aşteptate de „x.”, despre care a înţeles că era fratele unui anume „y.” şi de „x”, pe care ea nu îl cunoscuse până atunci şi despre care T.T.T.T. i-a spus că era un bărbat sensibil, care se purta frumos cu femeile şi care ar fi fost îndrăgostit de ea. Despre „y.”, martora auzise, de la T.T.T.T., înainte de a ajunge în Spania, că era o persoană periculoasă din Călăraşi, fără să fi aflat, însă, despre un incident concret, în care acesta să fi fost implicat. Tot T.T.T.T. i-a spus martorei că Laurenţiu era fratele lui „y.” Pe acest „y.”, martora l-a văzut prin localurile din Călăraşi, înainte de a ajunge în Spania, dar nu stătuse de vorbă cu el. Potrivit martorei, ea şi cealaltă fată au fost transportate, cu autoturismul, de către „x.” şi „Ghiţă”, până la o vilă din Alicante, proprietatea unui anume „x.” A ştiut că vila respectivă era a lui „x.”, pentru că acesta, personal, le-a aşteptat. Martora nu îl văzuse pe acesta înainte de a ajunge în Spania, dar ştia, de la T.T.T.T., că omorâse pe cineva, că plecase în străinătate şi că era foarte respectat sau, mai degrabă, temut, în Călăraşi. „x.” era un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, gras, cu mustaţă, cu păr negru, nefiind sigură dacă avea sau nu chelie. Martora nu l-a văzut decât cu acea ocazie. „y.” era un bărbat brunet, solid, cu părul scurt, negru, în vârstă de 30 de ani şi ceva, vârsta sa fiind mai apropiată de 30 de ani decât de 40 de ani. În vila unde fetele au ajuns, se afla şi „y.”, dar acesta a plecat foarte repede, astfel că nu a stat de vorbă cu el. În aceeaşi vilă, se mai afla o femeie, despre care a presupus că era soţia lui „x.”. A văzut-o foarte puţin pe aceasta, astfel că nu a putut indica anumite particularităţi fizice care să o caracterizeze. I s-a părut o femeie normală, cu trăsături obişnuite. Cele două fete au rămas foarte puţin timp în acea vilă, cât au mâncat, după care au fost duse, cu un autoturism, la o altă vilă din aceeaşi localitate sau din apropiere, despre care a înţeles că era tot a lui „x.”. Bărbatul care le-a transportat cu autoturismul nu îi era cunoscut şi nu a reţinut detalii despre el. „x.” le-a spus fetelor că urmau să se prostitueze şi că martora va merge cu „x”, iar T.T.T.T. va rămâne cu el. Încă din momentul în care a observat unde a ajuns, martora a hotărât că era cel mai bine pentru ea să se conformeze la ceea ce i se cerea. „x.” nu le-a adresat ameninţări şi nu le-a spus la ce consecinţe negative s-ar fi expus dacă nu vroiau să se prostitueze, ci a folosit un ton familiar, însă martora şi-a închipuit care ar fi fost acele consecinţe. Nu a primit ameninţări de la „x.” nici ulterior. Acesta le-a spus că o parte din banii pe urmau să-i câştige le va rămâne lor, iar cealaltă parte îi va reveni lui. Cât timp s-a prostituat, nu a rămas, însă, în posesia vreunei sume de bani dintre cele câştigate de ea, dar a aflat că a fost trimisă, cu o singură ocazie, o sumă de bani, familiei sale, în ţară, sumă pe care, la momentul când a revenit acasă, a donat-o universităţii ale cărei cursuri le frecventase. Martora nu şi-a amintit în ce proporţie stabilise „x.” să-i revină o parte din încasări, însă a arătat că suma trimisă părinţilor săi a fost una mică, raportat la banii câştigaţi de ea. În cel de-al doilea imobil în care fetele au fost duse după ajungerea în Spania, care era mai degrabă de dimensiunile unui apartament şi nu foarte bine întreţinut, a întâlnit o fată cu părul blond, care i-a povestit cât de bine îi mergea ei de când l-a întâlnit pe „x.” Acea fată se numea „x” şi se prostitua şi ea. Din casa respectivă, martora a fost dusă de „x” în clubul din Alicante. În acel club, „x” nu a intrat, ci martora a fost preluată de o fată pe nume Y.Y., care nu s-a purtat urât cu ea. Îi spunea doar ceea ce trebuia să facă. Acea fată era îndrăgostită de „x” şi tot ceea ce făcea era pentru acesta. Martora a estimat că, din primul club, ar fi putut să iasă, spre deosebire de ultimele două cluburi, însă nu a încercat. Avea încredere în Y.Y., dar credea şi că, la uşă, ar fi putut fi aşteptată de „x” şi prietenii lui şi că patronii cluburilor erau prieteni cu aceştia. Nu a asistat la aplicarea de pedepse fetelor care se prostituau, cu excepţia unor palme, date acestora de către fetele care le supravegheau, pe rând. În fiecare dintre cele trei cluburi, erau fete care se prostituau pentru „x.”, dar martora nu a putut să precizeze numărul lor. L-a reîntâlnit pe „y.” în clubul din Alicante, iar acesta a întrebat-o dacă nu vroia să fie „fata lui”, în sensul de a se prostitua pentru el. A fost de acord, pentru că nu ar fi putut să se opună. Acest lucru nu i-a deranjat pe „x.” sau pe „Ghiţă”, martora bănuind că aceste lucruri se aranjau între ei. În plus, în ziua următoare, ea a plecat din clubul respectiv. Până la sfârşitul perioadei cât a stat în Spania, s-a prostituat numai pentru „y.”, fără a fi fost ameninţată vreodată de către acesta. A fugit din ultimul club, ajutată fiind de un client, pe care îl cunoştea de ceva timp, care i s-a părut de încredere şi căruia i-a explicat în ce situaţie se afla. Acesta a aşteptat-o cu autoturismul în faţa clubului şi a plecat împreună cu el. În ultimul timp, tinerele care se prostitua erau supravegheate de o fată care se purta foarte urât cu ele. Martora a cunoscut şi alte fete care se prostituau pentru „y.” în ultimele două cluburi. Fiindu-i prezentat inculpatul F., martora a menţionat că acesta îi era foarte cunoscut, ca şi fizionomie. Din momentul în care a acceptat să se prostitueze pentru „y.”, nu a mai avut vreo discuţie cu acesta despre ce trebuia să facă, întrucât se subînţelegea că ştia deja. Acesta îi adresa întrebări despre viaţa ei, iar martora îi răspundea, numai la atât rezumându-se comunicarea lor. Nu erau prieteni, dar nici nu a fost ameninţată de acesta. Ordinele erau transmise de fetele care o supravegheau, care îi spuneau ce a zis „y.” să facă, fără a fi fost ameninţată vreodată de către acesta.

Probatoriul anterior prezentat (inclusiv faptul că paşaportul martorei C.C. a ajuns, falsificat fiind prin înlocuirea fotografiei, în posesia minorei J.J., o altă victimă a traficului realizat de inculpatul F., dar şi faptul că persoane, precum Z.Z.Z., fratele acestuia şi numita M.M.M.M.M., s-a dovedit că au avut legătură cu traficarea ambelor fete), la care s-a adăugat declaraţia inculpatului respectiv de la termenul din data de 29 mai 2013, în sensul că recunoaşterii tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, au condus Tribunalul la a concluziona, mai presus de orice îndoială, că acesta, chiar dacă nu s-a dovedit cu certitudine că s-a implicat în acţiunile de recrutare şi de transportare a martorei în Spania, a preluat-o pe aceasta de la un alt traficant şi a continuat exploatarea ei, prin obligare la practicarea prostituţiei, activitatea respectivă fiind desfăşurată de martoră ca urmare a constrângerilor exercitate în privinţa sa de un ansamblu de persoane, din care făceau parte inclusiv prostituatele în care indivizii în folosul material al cărora se prostitua şi martora aveau încredere şi care erau învestite atât cu supravegherea strictă a celorlalte tinere care se prostituau, printre care şi martora, dar şi cu colectarea banilor încasaţi de acestea de la clienţi.

5. Cu privire la U., V., Z. (minoră) şi X. (minoră), faţă de analiza probatoriului efectuată în cazul coinculpatei E., Tribunalul a reţinut ca fiind probată şi implicarea inculpatului F., împreună cu acea coinculpată, în traficarea celor patru persoane vătămate.

6. Cu privire la Y.Y. şi E.E.E., Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat în cauză nu a permis stabilirea, mai presus de orice îndoială, a vreunei legături între acestea şi inculpatul F. şi, prin urmare, nici a faptului desfăşurării de către acesta a unei activităţi infracţionale în privinţa lor.

Astfel, Tribunalul a identificat în dosarul de urmărire penală (filele 36-37, vol. IV, d.u.p.) declaraţia numitei E.E.E., din care a rezultat că, în vara anului 2002, prin intermediul numitului „x.”, l-a cunoscut pe fratele acestuia, F.. A înţeles că acesta din urmă avea o afacere în Spania, şi anume un restaurant, unde ea putea fi angajată ca barman, dacă dorea acest lucru. Încrezându-se în cele spuse de către cei doi indivizi, a acceptat propunerea de a pleca în Spania. „x.” a fost acela care s-a ocupat de obţinerea paşapoartelor, atât pentru ea, cât şi pentru prietena sa, Y.Y., care a acceptat, la rândul său, propunerea de a pleca în Spania şi de a lucra într-un restaurant. În acelaşi timp, numitul „x.” le-a cumpărat celor două tinere bilete pentru autocar. Fetele au fost însoţite, pe parcursul drumului, de un prieten al acestuia, pe nume „x”. În Spania, au ajuns în oraşul Barcelona, unde au fost predate inculpatului F.”, care le-a transportat până în oraşul Alicante. Acesta a luat paşapoartele celor două fete şi le-a dat, în schimb, alte paşapoarte falsificate, ducându-le apoi în clubul de noapte x, unde au fost obligate să practice prostituţia cu clienţii acelui club. În clubul respectiv, afacerea era controlată de numitul H.H.H.H.H.”, căruia tinerele îi spunea „x”. În acel bar, se mai aflau aproximativ 30 de fete, toate din România, care erau obligate să practice prostituţia, iar, în cazul în care refuzau acest lucru, erau bătute. Cu ajutorul poliţiei spaniole, tinerele au putut să plece din acel bar. Declaraţia a fost dată de către numita E.E.E. la sediul Unităţii de investigaţie a reţelelor de migraţiune ilegală şi falsificare de documente din Spania.

La dosarul de urmărire penală (filele 41-42, vol. IV, d.u.p.), Tribunalul a identificat şi declaraţia numitei Y.Y., care a arătat că, la data de 10 aprilie 2002, prin intermediul lui X.X.X.X.X.X., care i-a propus să plece în Spania, pentru a lucra ca menajeră, a ajuns în acea ţară. Spre Spania, a plecat cu un autocar al firmei x, fiind însoţită de X.X.X.X.X.X. În acelaşi autocar, s-a aflat şi E.E.E. (în declaraţia respectivă, numele acelei fete este scris „E.E.E.”). În Barcelona, fetele au fost aşteptate de numitul H.H.H.H.H. şi de alte cunoştinţe ale acestuia, iar apoi au fost duse în oraşul Alicante. Cele două fete, împreună cu numita „x”, au fost duse acasă la H.H.H.H.H., iar apoi au fost cazate într-un apartament închiriat de către acesta. Acolo se aflau mai mulţi cetăţeni români, care se ocupau cu furturi de bunuri, întrucât apartamentul respectiv era plin de aparatură tehnică ce provenea din furat. Cu acea ocazie, X.X.X.X.X.X. i-a spus că nu va munci ca menajeră, ci va trebui să se prostitueze, întrucât trebuia să-şi plătească cheltuielile de călătorie. Ea nu a fost de acord cu acest lucru, motiv pentru care a fost bătută şi dusă cu forţa în clubul x, iar acolo a fost obligată să practice prostituţia, tariful fiind de 40 de euro pentru o jumătate de oră. Din aceşti bani, trebuia achitată chiria pentru camera în care locuia la club, iar restul banilor ajungeau la H.H.H.H.H., prin intermediul lui X.X.X.X.X.X.. În club, fetele erau supravegheate de către numita „L.L.L.L.L.”, persoană de încredere a traficanţilor. După circa o săptămână, la acel club a fost adusă şi E.E.E., care, de asemenea, a fost obligată să practice prostituţia, în aceleaşi condiţii. În cazul în care refuzau să se prostitueze, fetele erau bătute cu bestialitate, iar acest tratament li se aplica şi în momentul în care nu strângeau o sumă de bani corespunzătoare. Cele două fete au reuşit să fugă din acel club şi au dat declaraţii poliţiei spaniole, referitor la cele întâmplate.

Tribunalul a constatat contradicţii între declaraţiile celor două fete. Astfel, în timp ce E.E.E. a menţionat rolul principal deţinut de inculpatul F. în traficarea sa şi a numitei Y.Y., cea din urmă nu l-a pomenit deloc pe acesta, indicându-l ca principal vinovat de aducerea sa, prin inducere în eroare, în situaţia de a se prostitua pe teritoriul Spaniei, pe numitul H.H.H.H.H. În cursul judecăţii, în pofida demersurilor efectuate, inclusiv prin intermediul Biroului Naţional Interpol, nu s-a reuşit audierea martorei E.E.E., la termenul din data de 21 octombrie 2011 constatându-se imposibilitatea realizării acestei audieri. La termenul din data de 22 februarie 2011, a fost audiată, însă, prin videoconferinţă, martora Y.Y.. Tribunalul a constatat că declaraţia acesteia conţine unele diferenţe faţă de cea aflată în dosarul de urmărire penală, însă poziţia martorei a fost constantă, în sensul neimplicării inculpatului F. în traficarea sa. Astfel, aceasta a menţionat că nu a ştiut nimic despre propunerea pe care „x.” i-ar fi făcut-o ei şi numitei E.E.E., de a merge în Spania să lucreze ca barmaniţe, la un restaurant al fratelui său, F. A mai menţionat martora că, despre acesta din urmă, a auzit din dosarele în care era cercetat în Spania. Martora a afirmat că nu era adevărat ceea ce a susţinut E.E.E., şi anume că „x.” s-ar fi ocupat să le obţină paşapoartele, le-ar fi cumpărat bilete de autocar şi le-ar fi dat câte 500 de dolari pentru drum. Martora a precizat, de altfel, că nu l-a văzut niciodată pe acesta. De asemenea, martora a contestat că ar fi fost aşteptate de inculpatul F. la Barcelona, că acesta le-ar fi dus la Alicante, că acelaşi inculpat i-ar fi luat paşaportul şi i-ar fi adus unul falsificat. Martora a menţionat că nu l-a văzut niciodată pe acest inculpat, dar că a auzit de el, inclusiv din publicaţiile din Spania. Fiindu-i prezentat în cadru, martora nu l-a recunoscut pe inculpatul F.

În condiţiile acestor contradicţii radicale între declaraţiile celor două pretinse persoane traficate, Tribunalul a apreciat că prezumţia de nevinovăţie care operează în beneficiul inculpatului nu a fost răsturnată.

7. Cu privire la A.A.A., Tribunalul a apreciat, de asemenea, că probatoriul administrat în cauză nu a permis stabilirea vreunei legături între aceasta şi inculpatul F. şi, prin urmare, nici a faptului desfăşurării de către acesta a unei activităţi infracţionale în privinţa persoanei respective.

Astfel, Tribunalul a constatat, mai întâi, că, în partea expozitivă a rechizitoriului, unde au fost prezentate faptele ce fac obiectul sesizării instanţei, numele acestei persoane nu a fost menţionat. De asemenea, a constatat că persoana respectivă nu a fost audiată, cel puţin nu sub această identitate, de către organele de urmărire penală. În cursul judecăţii, cu toate că s-a încuviinţat audierea ei ca martor, acel lucru nu a fost posibil, întrucât, deşi aceasta s-a prezentat la sediul Tribunalului la termenul din data de 09 martie 2012, a adus la cunoştinţa instanţei că nu era de acord să declare decât cu imaginea şi vocea distorsionate, invocând starea de temere (fila 37, vol. XVII, d.f.). În condiţiile în care audierea martorului, potrivit art. 86² din V.C.P.P., inclusiv prin intermediul unei reţele de televiziune, cu imaginea şi vocea distorsionate, era prevăzută doar în ipoteza art. 86¹ din acelaşi cod, şi anume atunci când identitatea sa reală nu era cunoscută (situaţie neincidentă în speţă), martora şi-a exprimat refuzul de a declara în alte condiţii decât cele solicitate, iar inculpatul vizat de declaraţia sa, F., prin apărătorul ales, s-a opus unei astfel de audieri, Tribunalul a constatat că s-a aflat în imposibilitatea realizării acelei audieri.

Procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 2-8, vol. VI, d.u.p.) a atestat mai multe ieşiri din ţară ale martorei, la datele de 24 octombrie 2002, 23 iunie 2004 şi 04 august 2005, aceasta fiind majoră, dar nu a permis stabilirea niciunei legături între ea şi inculpatul F., în condiţiile în care cel din urmă nu a figurat, nici măcar ca pasager, în mijloacele de transport cu care martora a trecut frontiera României.

Tribunalul a constatat că, într-adevăr, în declaraţia datată 11 februarie 2003 (data fiind situată între primele două ieşiri din ţară ale martorei), formulată în faţa unui funcţionar al Consulatului General al României la Barcelona (ataşată în vol. IX, d.u.p.), martora a menţionat că a fost indusă în eroare de un bărbat care i-a promis că îi putea găsi un loc de muncă în Spania, însă, odată ajunsă acolo, a fost obligată să se prostitueze. Martora nu a menţionat, totuşi, numele persoanei care a indus-o în eroare, şi care a adus-o în situaţia de a se prostitua în Spania.

În această situaţie, declaraţia inculpatului F. de la termenul din data de 29 mai 2013, în sensul recunoaşterii în integralitate a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu (la rubrica „în drept” a actului de sesizare, s-a reţinut că ar fi traficat-o şi pe A.A.A.), nu s-a coroborat cu niciun mijloc de probă, după cum impunea art. 69 din V.C.P.P., fiind împiedicată astfel reţinerea ca probată a activităţii infracţionale privitoare la martora anterior menţionată.

8. Cu privire la P.P., Tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a permis stabilirea, mai presus de orice îndoială, a vreunei legături între aceasta şi inculpatul F. şi, prin urmare, nici a faptului desfăşurării de către el a unei activităţi infracţionale în ceea ce o priveşte.

Astfel, în cuprinsul rechizitoriului, la rubrica în cadrul căreia au fost prezentate faptele ce fac obiectul sesizării, a fost rezumată declaraţia martorei cu identitate protejată „B.B.B.B.B.”, din care a rezultat că ar fi fost recrutată, în cursul anului 2002, în vederea practicării prostituţiei, împreună cu o anume P.P. şi cu o anume „C.C.C.” (minoră), de către coinculpatul C., împreună cu care cele trei fete au călătorit în Spania. Martora a precizat că, în anul 2002, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu numita N., a înţeles că aceasta cunoştea un băiat care le putea ajuta să plece la muncă, în Italia. Ulterior, martora a făcut cunoştinţă cu acea persoană şi a înţeles că se numea „C.”, iar aceasta i-a confirmat că o putea ajuta să plece în Italia şi că, acolo, urma să aibă un loc de muncă. Întrucât martora nu avea paşaport, N. s-a oferit să se ocupe ea de obţinerea acelui document, martora necompletând, însă, niciun formular şi neachitând nicio taxă în acest sens. Din discuţiile purtate între N. şi „C.”, a înţeles că cei doi aveau o „relaţie” la Serviciul Paşapoarte, pe un anume „C.C.C.C.C.C.”. După ce a fost obţinut paşaportul martorei, acesteia i s-a comunicat că urma să plece în Italia şi a fost cazată, de N. şi „C.”, pentru o noapte, la motelul x din Călăraşi. Tot atunci, a făcut cunoştinţă cu două tinere, pe nume „C.C.C.” şi P.P., ambele urmând să meargă în Italia, în acelaşi scop. Cele trei fete au rămas, peste noapte, cu N., iar, a doua zi, a venit „C.”, cu un autoturism, de culoare albastră, le-a luat pe cele patru persoane şi au mers împreună la Aeroportul Otopeni. Pe drum, N. le-a spus celorlalte trei fete că ea nu mai putea merge, împreună cu ele, în străinătate, dar va veni şi ea ulterior. „C.” a plecat împreună cu cele trei fete, iar N. s-a reîntors în Călăraşi, cu autoturismul cu care veniseră la aeroport. În momentul în care martora a trebuit să coboare din avion, ca urmare a celor anunţate de pilot, a înţeles că au ajuns la Madrid, iar nicidecum în Italia, aşa cum cunoştea. După ce au ieşit din aeroport, au fost întâmpinaţi de doi bărbaţi, care erau prieteni cu „C.” şi cărora acesta le-a rostit numele de x. şi „y.” Fetele au fost cazate la locuinţa celor doi indivizi şi, din discuţiile purtate de cei trei bărbaţi, martora a înţeles că, de-a doua zi, urma să meargă la lucru, într-un club din Alicante, scop în care fetelor li s-a dat câte o ţinută de scenă, aceasta fiind de fapt lenjerie intimă. Martora le-a precizat celor trei bărbaţi că ea a venit să lucreze onorabil, moment în care aceştia i-au spus că va practica prostituţia pentru ei, iar numitul „C.” a început să o ameninţe şi a afirmat că a cheltuit foarte mulţi bani cu ea şi îi era datoare 8.000 de euro. Timp de două săptămâni, martora a refuzat să meargă să lucreze în vreun club, iar numita „C.C.C.” a rămas şi ea în acea locuinţă, întrucât era minoră şi nu o puteau duce în niciun club. În final, martora a acceptat să meargă şi să lucreze într-un club, fiind dusă în clubul x, împreună cu numitele „C.C.C.” şi P.P., în condiţiile în care celei dintâi i s-a dat un paşaport din care rezulta că era majoră, iar nu minoră, aşa cum era în realitate. În acel club, tinerele erau supravegheate de o altă fată pe nume „C.C.C.”, care avea obligaţia să strângă banii obţinuţi din practicarea prostituţiei de către cele trei fete şi să-i predea numitului „C.” Acesta venea la club la două-trei zile şi le urmărea pe fete, după care pleca. Martora a mai precizat o serie de aspecte legate de exploatarea sa de către „C.”, fără a mai face, însă, vreo referire la „y.” Martora i-a recunoscut, din fotografie, pe inculpatul C., ca fiind „C.”, pe inculpatul F., ca fiind „y.” şi pe numitul D.D.D.D.D.D., ca fiind x. De asemenea, martora a examinat şi albumul conţinând fotografii ale unor persoane de sex feminin, ocazie cu care le-a indicat pe tinerele care practicau prostituţia, printre acestea aflându-se şi P.P., despre care a spus că se prostitua pentru „C.” (filele 61-62, vol. VIII, d.u.p.). Martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” nu a putut fi audiată în cursul judecăţii, în pofida demersurilor efectuate, astfel că, la termenul din data de 01 iunie 2013, Tribunalul a constatat imposibilitatea realizării acestei audieri.

Tribunalul a apreciat că declaraţia martorei cu identitate protejată nu poate fi avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, întrucât nu s-a coroborat cu elemente de fapt rezultând din alte mijloace de probă, conform art. 86¹ alin. (6) din V.C.P.P. Totodată, deşi, la termenul din data de 29 mai 2013, inculpatul F. a menţionat că recunoaşte toate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, declaraţia lui ar fi trebuit, de asemenea, să se coroboreze cu alte mijloace de probă, astfel cum impunea art. 69 din acelaşi cod. Tribunalul a arătat că s-ar fi putut avea în vedere că declaraţia martorei cu identitate protejată din faza de urmărire penală s-a coroborat cu declaraţia inculpatului din cursul judecăţii, dar, faţă de contestarea categorică a traficării ei de către martora P.P. însăşi, probatoriul administrat a fost apreciat insuficient pentru a se reţine ca dovedită o astfel de faptă. Astfel, P.P. nu a fost audiată de către organele de urmărire penală, iar, cu ocazia audierii sale, ca martor, în cursul judecăţii, prin videoconferinţă, la termenul din data de 23 noiembrie 2011, aceasta a menţionat că numele şi poreclele inculpaţilor nu îi erau cunoscute, iar, după ce i-au fost prezentaţi în cadru, a arătat că nu îi cunoştea pe niciunul dintre ei. Martora a susţinut că a călătorit singură în Spania şi că nu era adevărat că ar fi practicat prostituţia, adăugând că, dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, nu ar fi avut nicio problemă să recunoască acest lucru. Martora a adăugat că nu îi era cunoscut nici numele de O.O. (persoană împreună cu care, potrivit rechizitoriului, ar fi fost dusă în Spania de către coinculpatul C., în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei) şi nici nu a recunoscut-o pe aceasta în fotografia care i-a fost prezentată (fila 24, vol. XIII, d.f.). Faptul prezenţei celor două fete şi a coinculpatului C., în acelaşi mijloc de transport, în momentul când martora a părăsit teritoriul ţării, nu a fost considerat de Tribunal un argument suficient în sensul că martora îi cunoştea pe ceilalţi doi şi, cu atât mai puţin, în sensul că ea ar fi fost exploatată în Spania, prin obligare la practicarea prostituţiei, cu implicarea inculpatului F. sau că s-ar fi intenţionat acest lucru.

9. Cu privire la O.O., Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat în cauză a fost şi mai puţin apt să justifice o răsturnare a prezumţiei de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului F.

Astfel, persoana respectivă nu a fost audiată de către organele de urmărire penală, cel puţin, nu sub această identitate, iar, în cursul judecăţii, în pofida demersurilor efectuate, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, prin intermediul Biroului Naţional Interpol, nu s-a reuşit audierea sa, la termenul din data de 10 februarie 2012 constatându-se imposibilitatea realizării acestei audieri. Tribunalul a mai constatat că singura menţiune referitoare la această persoană a fost făcută, în faza de urmărire penală, de către martora cu identitate protejată „U.U.”, care a recunoscut mai multe persoane de sex feminin, între care şi O.O., ca fiind tinere ce se prostituau în cluburile în care a lucrat şi ea, pentru „x.” Analizând declaraţia martorei cu identitate protejată (filele 15-19, vol. VIII, d.u.p.), Tribunalul a observat că, după ce a enumerat fetele care se prostituau în cluburile în care se prostitua şi ea pentru „x.”, fără să menţioneze pentru cine se prostituau acele fete (categorie din care făcea partea şi O.O.), la final aceasta a indicat un număr de patru fete, care se prostituau pentru „y.”, O.O. nefiind printre acestea. Martora cu identitate protejată „U.U.” nu a putut fi audiată în cursul judecăţii, în pofida demersurilor efectuate, astfel că, la termenul din data de 01 iunie 2013, s-a constatat imposibilitatea realizării acestei audieri. Prin urmare, nu s-a putut lămuri dacă aceasta cunoştea pentru cine se prostitua O.O.

În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că declaraţia inculpatului F. de la termenul din data de 29 mai 2013, de recunoaştere a tuturor faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu (implicit, a faptei de a o fi traficat pe O.O.), nu s-a coroborat cu date rezultând dintr-un alt mijloc de probă, astfel cum impunea art. 69 din V.C.P.P.

10. Cu privire la B.B.B., Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat în cauză nu a permis stabilirea, mai presus de orice îndoială, a vreunei legături între aceasta şi inculpatul F. şi, prin urmare, nici a faptului desfăşurării de către inculpatul respectiv a unei activităţi infracţionale în privinţa ei.

Astfel, B.B.B. a dat, în faza de urmărire penală, patru declaraţii (filele 161-173, vol. V, d.u.p.). Din primele două declaraţii, a rezultat că ea nu s-ar fi dus în Spania pentru a se prostitua, iar acest lucru nici nu s-ar fi întâmplat. În cea de-a doua declaraţie, a menţionat în mod expres că nu i-a cunoscut pe H.H.H.H.H., şi pe F. Într-o altă declaraţie, a recunoscut că s-a prostituat în Spania, precizând că a fost aşteptată acolo de o anume „V.V.V.V.” (P.), despre care a aflat că avea legătură cu persoanele din România care au intermediat deplasarea ei în ţara respectivă. Acea P. a fost şi persoana care ar fi obligat-o să se prostitueze, tot ea colectând, la sfârşitul zilei, banii încasaţi de la clienţi. În cadrul aceleiaşi declaraţii, a menţionat că autoturismul cu care ea şi celelalte fete au fost transportate de la Călăraşi până la Cluj, le aparţinea lui „y.” şi „x.”, capul reţelei de prostituţie din Călăraşi. În declaraţia dată, în calitate de parte vătămată, în faţa procurorului, a menţionat că a fost întrebată despre numiţii „y.” şi „x.”, precizând că auzise de ei, pentru că, atunci când a fost în Spania, banii obţinuţi din practicarea prostituţiei îi erau luaţi de o anume P., despre care a înţeles că era o persoană din anturajul lui „x.” În cadrul aceleiaşi declaraţii, a precizat că a lucrat trei luni pentru numita P., dar pe „x.” nu l-a văzut niciodată, ea crezând însă că acesta era cel pe care P. i l-a dat la telefon. Alte referiri la „y.”, partea vătămată nu a mai făcut. În pofida demersurilor efectuate pe parcursul mai multor ani, în vederea audierii părţii vătămate B.B.B., în faza de judecată nu s-a reuşit acest lucru.

Referirile anterior menţionate, pe care aceasta le-a făcut cu privire la inculpatul F., au fost apreciate de Tribunal insuficiente pentru a se considera că ea a invocat o implicare clară a acestuia în traficarea sa.

Procesul-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 163-165, vol. VI, d.u.p.) a atestat ieşirea părţii vătămate din ţară, la data de 14 aprilie 2004, când era majoră, precum şi revenirea ei în ţară, la data de 09 septembrie 2004, dar nu a permis stabilirea niciunei legături între aceasta şi inculpatul F., în condiţiile în care cel din urmă nu a figurat, nici măcar ca pasager, în mijloacele de transport cu care partea vătămată a trecut frontiera României. Pe de altă parte, deşi a fost recunoscută din planşa foto, de către martora B.B.B.B., ca fiind o fată care se prostitua într-un club din Spania, martora respectivă a precizat că ea făcea acest lucru pentru un anume „Petre” (filele 113-116, vol. V, d.u.p.). Din analiza declaraţiei aceleiaşi martore, a rezultat şi faptul că aceasta s-a referit la o perioadă diferită, şi anume anii 2002-2003, de cea când partea vătămată s-a aflat pe teritoriul Spaniei. De altfel, şi din informaţiile furnizate de I.G.P.F. (filele 302-305, vol. VI, d.u.p.), a rezultat că intervalul de timp în care cele două fete s-au aflat în Spania a fost diferit: martora B.B.B.B. a ieşit din ţară la data de 05 iulie 2002 şi a revenit în România la data de 24 iulie 2003.

Prin urmare, şi în acest caz, Tribunalul a constatat că declaraţia inculpatului F. de la termenul din data de 29 mai 2013, de recunoaştere a săvârşirii tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lui în judecată, nu poate fi avută în vedere la reţinerea, în sarcina sa, a faptei de a o fi traficat pe partea vătămată B.B.B., în condiţiile în care declaraţia respectivă nu s-a coroborat cu elemente de fapt rezultând din alte mijloace de probă, astfel cum impunea art. 69 din V.C.P.P.

11. Cu privire la martorele cu identitate protejată „C.C.C.”, „Z.Z.”, „D.D.D.” şi „Z.”, Tribunalul a apreciat că probatoriul administrat în cauză nu a fost de natură să conducă la o soluţie de condamnare a inculpatului F., practic neprobându-se că ar fi existat vreo legătură între acesta şi acele persoane.

Astfel, chiar dacă martorele cu identitate protejată au relatat despre propria traficare, declaraţiile lor nu au putut fi avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, întrucât nu s-au coroborat cu elemente de fapt rezultând din alte mijloace de probă administrate în cauză, conform dispoziţiilor art. 86¹alin. (6) din V.C.P.P. Totodată, declaraţia inculpatului F. de la termenul din data de 29 mai 2013, care, la rândul său, trebuia să se coroboreze cu alte mijloace de probă, a fost apreciată de Tribunal insuficientă în acest sens.

În privinţa inculpatului F., Tribunalul a pus în discuţie, la termenul din data de 29 iunie 2012, schimbarea încadrării juridice, după cum urmează: în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.; infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P.; infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.; infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., fiecare cu sau fără aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi toate cu aplic. 33 lit. a) din acelaşi cod (învederând că ori de câte ori a pus în discuţie reţinerea unei anumite infracţiuni, în formă continuată, a înţeles să pună în discuţie, în mod alternativ, şi reţinerea mai multor infracţiuni de acelaşi tip, atâtea câte acte materiale au existat, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni). De asemenea, Tribunalul a pus în discuţie ca, în ipoteza reţinerii formelor continuate ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, să se facă şi aplicarea art. 335 alin. (2) din V.C.P.P., extinzându-se acţiunea penală şi pentru cinci acte materiale şi, respectiv, un act material, care ar intra în conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni, faţă de condamnarea pronunţată anterior, pentru o infracţiune prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (traficarea a cinci persoane majore) şi pentru o infracţiune prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (traficarea unei persoane minore), prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara), ipoteză în care încadrarea juridică ar fi urmat să fie cea mai sus menţionată, diferenţa constând în reţinerea unor acte materiale suplimentare în conţinutul celor două infracţiuni.

La termenul din data de 26 octombrie 2012, Tribunalul a formulat o nouă propunere de schimbare a încadrării juridice, astfel: în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., Y.Y., A.A.A., P.P., „C.C.C.”, „Z.Z.”, pentru activitatea începută în luna iulie 2001, „D.D.D.” şi „Z.”, iar, ca variantă alternativă, fără U. şi V., activitatea referitoare la acestea din urmă fiind avută în vedere în cazul infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. - U., V. şi L.L. sau de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., în forma modificată prin O.U.G. nr. 143/2002 - U., V., L.L. şi Z.); în ipoteza reţinerii a câte unei infracţiuni, pentru fiecare persoană traficată, în cazul numitei B.B., s-a pus în discuţie reţinerea art. 20 din V.C.P. rap. la art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar, în cazul numitei „Z.Z.”, s-a pus în discuţie reţinerea art. 329 alin. (1) din V.C.P., în forma în vigoare anterior modificării aduse prin Legea nr. 169/2002, cu aplic. art. 13 din V.C.P.; infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la X., I.I., J.J., Z., E.E.E. şi „Z.Z.”, pentru activitatea din 1999 sau, ca variantă alternativă, nu şi cu privire la Z., în privinţa căreia s-a propus reţinerea fie a unei infracţiuni distincte prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P., în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 143/2002, cu aplic. art. 13 din V.C.P., fie a unui act material în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) şi alin. (3) din V.C.P., în forma modificată prin O.U.G. nr. 143/2002 - U., V., L.L. şi Z.); în ipoteza reţinerii a câte unui act material pentru fiecare persoană traficată, în cazul numitei I.I., s-a pus în discuţie reţinerea art. 20 din V.C.P. rap. la art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza a II-a şi alin. (4) teza a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P., iar, în cazul celorlalte persoane, s-a pus în discuţie reţinerea art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 13 din V.C.P., excepţie făcând cazul numitei „Z.Z.”, pentru care s-a propus reţinerea art. 329 alin. (1) şi alin. (2) din V.C.P. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 169/2002) cu aplic. art. 13 din V.C.P.; în infracţiunea prevăzută de art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

La termenul din data de 29 mai 2013, Tribunalul a învederat că, din eroare, la termenul din data de 26 octombrie 2012, nu a fost menţionat, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, şi actul material referitor la partea vătămată B.B.B..

Prin înscrisul depus la dosar în data de 27 noiembrie 2012 (filele 221-225, vol. XVIII, d.f.), Ministerul Public a susţinut următoarea schimbare de încadrare juridică: reţinerea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. (cu privire la A.A., Y., C.C., J.J., A.A.A., O.O., P.P., I., „C.C.C.”, „Z.Z.”, „D.D.D.”, H., G., B.B., U., V., Y.Y., „Z.”, I.I. şi E.E.E.), a infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la Z. şi X.), a infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) din V.C.P. (cu privire la L.L.) şi a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P., fiecare cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

Inculpatul F., prin apărătorul ales, a propus, la rândul său, mai multe schimbări de încadrare juridică, după cum urmează: prima propunere - în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P.; a doua propunere - în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 13 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 (modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005) şi art. 323 din V.C.P., toate cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P.; a treia propunere - în art. 329 alin. (1) şi alin. (2) din V.C.P. şi art. 323 alin. (1) din V.C.P., ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P.

În final, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., Y.Y., A.A.A., P.P., O.O., B.B.B., „C.C.C.”, „Z.Z.”, pentru activitatea începută în luna iulie 2001, „D.D.D.” şi „Z.”), art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cu privire la L.L.), art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P. (cu privire la X., I.I., J.J., Z., E.E.E. şi „Z.Z.”, pentru activitatea din anul 1999) şi art. 323 din V.C.P., fiecare cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod.

În acest sens, Tribunalul a constatat că activitatea infracţională pe care inculpatul ar fi desfăşurat-o, potrivit rechizitoriului, în parte confirmată de probatoriul administrat în cauză, faţă de fiecare persoană vătămată, prezintă elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori sau, după caz, al infracţiunii de proxenetism, după cum, în cazul concret, pentru ca persoana vătămată să se prostitueze în interesul financiar al inculpatului, acesta, personal sau prin intermediul altor persoane, care au acţionat în interesul şi cu acordul lui, a recurs sau nu la vreuna dintre modalităţile de a acţiona prevăzute atât de art. 12, cât şi de art. 13 din Legea nr. 678/2001, şi anume ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care avea autoritate asupra victimei. Vârsta persoanelor vătămate, la momentul desfăşurării activităţii infracţionale pretinse şi, respectiv, probate a se fi desfăşurat de către inculpat, a fost avută şi ea în vedere de către Tribunal la încadrarea activităţii respective în dispoziţiile unui anumit text de lege.

Pentru reţinerea formei continuate a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, Tribunal a avut în vedere faptul că modul similar de acţiune şi caracterul de continuitate, fără intervale de timp foarte mari între actele materiale, în anumite situaţii activitatea desfăşurându-se cu aceeaşi ocazie, pentru mai multe victime, permit reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice.

La reţinerea stării de recidivă postexecutorie, Tribunalul, raportat la fişa de cazier judiciar (filele 286-287, vol. XVII, d.f.), a avut în vedere, ca prim termen al recidivei, condamnarea, pronunţată prin Sentinţa penală nr. 24/1996 a Judecătoriei Călăraşi, la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 17 aprilie 1997, cu un rest rămas neexecutat de 202 zile închisoare, pedeapsa respectivă fiind considerată executată la începutul lunii noiembrie 1997. Termenul de reabilitare judecătorească, de 5 ani, calculat, potrivit art. 135 alin. (1) din V.C.P., prin raportare la pedeapsa principală cea mai grea din componenţa pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 9 luni închisoare (sub acest aspect, Tribunalul făcând trimitere la Decizia nr. 3/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii), şi anume aceea de 2 ani închisoare, s-a împlinit la începutul lunii noiembrie 2002. Chiar dacă unele dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârşite după data la care s-ar fi împlinit acel termen (considerându-se că, în cazul infracţiunilor în formă continuată, data săvârşirii este aceea a ultimului act material), Tribunalul a apreciat că, pentru acestea, nu s-ar putea invoca dispoziţiile art. 38 alin. (2) din V.C.P., ca temei al nereţinerii recidivei postcondamnatorii, în condiţiile în care săvârşirea unei noi infracţiuni, anterior împlinirii termenului de reabilitare judecătorească, are ca efect întreruperea acelui termen. Or, în speţă, infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost comisă anterior datei împlinirii termenului de reabilitare judecătorească.

Motivele pentru care Tribunalul a înlăturat, din încadrarea juridică a infracţiunilor de trafic de persoane şi respectiv de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, aplicarea dispoziţiilor art. 13 din V.C.P., precum şi motivul pentru care a apreciat că forma mai favorabilă a infracţiunii de trafic de minori este cea anterioară modificării aduse Legii nr. 678/2001 prin O.U.G. nr. 79/2005 au fost identice cu cele expuse în cazul celorlalţi inculpaţi. În cazul acestui inculpat, spre deosebire însă de ceilalţi inculpaţi în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de minori, Tribunalul a constatat că a existat şi o victimă care, la momentul desfăşurării activităţii infracţionale, nu împlinise vârsta de 15 ani (I.I.), ceea ce a impus reţinerea, în încadrarea juridică, şi a alin. (2) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), dar şi a tezei a II-a a alin. (3) şi respectiv a tezei a IV-a a alin. (4) din acelaşi articol.

În continuare, Tribunalul a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Decizia penală nr. 413/A/2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/P/2003, prin care a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 186/2003, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2003, decizia respectivă rămânând definitivă la data de 28 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezintă acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (cinci acte materiale, referitoare la D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H.) şi respectiv al infracţiunii continuate de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din V.C.P. (un act material, referitor la K.K.). Din analiza considerentelor Deciziei penale nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara, Tribunalul a constatat că situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat în cauza respectivă, prin raportare la care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2003 şi respectiv de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005, decizia respectivă fiind pronunţată la data de 12 noiembrie 2003), a fost următoarea: „În cursul lunilor ianuarie şi februarie 2003, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, inculpatul le-a recrutat pe K.K. (minoră), D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H., pe care, la data de 26 februarie 2003, le-a transportat, cu două autoturisme marca Dacia Super Nova, până în localitatea Bistriţa şi apoi le-a îmbarcat într-un autocar al firmei Philadelphia, cu destinaţia Spania, în vederea practicării prostituţiei. La P.T.F. Vărşand, judeţul Arad, la data de 28 februarie 2003, s-a procedat la întreruperea călătoriei acestora, fiind date în consemn, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie”. În partea de final a considerentelor deciziei respective, anterior menţionării încadrării juridice, a fost din nou rezumată situaţia de fapt, după cum urmează: „Astfel, din probele administrate, rezultă că inculpatul, în cursul lunilor ianuarie-februarie 2003, împreună cu alte persoane, a recrutat un număr de şase tinere din România, dintre care una minoră, cu vârste între 15 şi 18 ani, pe care le-a transportat din localitatea Călăraşi şi până la Punctul de Trecerea Frontierei Vărşand-Arad, urmând să le ducă în Spania, în scopul exploatării lor, prin obligare la practicarea prostituţiei, obţinând astfel foloase materiale”. Tribunalul a apreciat că, faţă de modul de acţiune similar celui în care, s-a pretins şi, în parte, s-a probat, că inculpatul a acţionat faţă de victimele din prezenta cauză şi având în vedere că acţiunile specifice elementului material al infracţiunilor de trafic de persoane şi, respectiv, de trafic de minori pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare anterior menţionată se situează în intervalul în care s-a reţinut, în speţă, că s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională a inculpatului, este justificată reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice, în raport cu întreaga activitate infracţională, motiv pentru care, în temeiul art. 335 alin. (2) din V.C.P.P., a reunit cele două cauze, pronunţându-se prin sentinţă asupra tuturor actelor materiale ce intră în conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni. În acest context, Tribunalul a subliniat că nu este posibilă reanalizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a hotărât condamnarea definitivă a inculpatului prin decizia penală a Curţii de Apel Timişoara, aceasta bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Tribunalul a observat că, în cursul judecăţii, inculpatul, personal, dar şi prin apărătorul ales, a invocat existenţa autorităţii de lucru judecat, solicitând, în considerarea acesteia, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) din V.C.P.P., sens în care a făcut referire la procesul penal finalizat cu rămânerea definitivă a deciziei prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, în care a pretins că ar fi fost judecat pentru aceleaşi fapte. Tribunalul a constatat neîntemeiată această cerere, pe care a respins-o ca atare, remarcând că, în cauza în care inculpatul a fost condamnat în mod definitiv, numitele Z. (parte vătămată în prezenta cauză), U., V. şi E.E. (martore în prezenta cauză) au figurat exclusiv în calitatea ca martore, astfel că, în privinţa lor, nu s-a pronunţat condamnarea inculpatului. De altfel, din considerentele deciziei penale pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, a rezultat, cu certitudine, că soluţia de condamnare a inculpatului s-a referit la activitatea infracţională desfăşurată de inculpat cu privire la şase persoane, cinci majore şi una minoră, în mod explicit şi neîndoielnic individualizate, şi anume D.D., E.E., F.F., G.G., H.H. şi respectiv K.K. De asemenea, în dispozitivul deciziei respective, nu există vreo soluţie, de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului, care să le privească pe numitele Z., U. şi V.. În cazul martorei E.E., deşi aceasta a fost audiată ca martor, în prezenta cauză, de către organele de urmărire penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru desfăşurarea vreunei activităţi infracţionale în ceea ce o priveşte, astfel că, referitor la aceasta, nu este necesară analizarea existenţei autorităţii de lucru judecat. Astfel, la rubrica „în drept” a rechizitoriului, martora respectivă nu este menţionată, iar, la expunerea situaţiei de fapt, este prezentată doar declaraţia sa, fără a se reţine că aceasta ar fi fost traficată de inculpat. În concret, menţiunile din actul de sesizare care se referă la această martoră au fost următoarele: „A fost identificată şi numita E.E. şi audiată în calitate de martoră. Din declaraţia acesteia, rezultă faptul că, în cursul anului 2003, a intenţionat să plece în Spania, la sora sa, motiv pentru care s-a deplasat cu un microbuz, din oraşul Călăraşi până în oraşul Arad. În Arad, s-a urcat într-un autocar, iar, în momentul în care a ajuns în punctul de frontieră, nu i s-a permis ieşirea din ţară, pe motiv că plecarea sa în Spania ar avea drept scop practicarea prostituţiei. Cu acea ocazie, a fost dusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, iar, pe parcursul cercetărilor a înţeles că existau informaţii că ar fi fost racolată de către F., pentru a fi transportată în Spania pentru practicarea prostituţiei. Ulterior cercetărilor efectuate la Arad, martora a plecat în Spania, la sora sa, unde a stat o perioadă de timp, după care a revenit în România, pentru rezolvarea unei probleme medicale şi a plecat din nou în Spania, în luna iunie 2003, rămânând până la sfârşitul aceluiaşi an. De la acea dată, martora a mai fost plecată în Spania în cursul anului 2004, tot la sora sa, susţinând că, în perioada cât a stat în străinătate, nu a practicat prostituţia. Cu privire la inculpaţii H.H.H.H.H. şi E., martora E.E. a declarat că nu cunoaşte aceste persoane, iar pe inculpatul F. l-a văzut prima dată cu ocazia cercetărilor ce s-au efectuat la Parchetul Tribunalului Arad”. În plus, Tribunalul a arătat că, pentru acurateţe juridică, inclusiv în ipoteza, neincidentă în speţă, în care ar fi existat autoritate de lucru judecat în privinţa activităţii pretins infracţionale desfăşurate de inculpat faţă de numitele Z., U. şi V., acest fapt nu ar fi avut, drept consecinţă în prezenta cauză, pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în raport cu întreaga activitate pretins infracţională pentru care el a fost trimis în judecată, consecinţa fiind încetarea procesului penal doar sub aspectul infracţiunilor pretins săvârşite de acesta faţă de cele trei persoane vătămate, cu condiţia ca, în prealabil, încadrarea juridică să fi fost schimbată, în sensul reţinerii, ca infracţiuni distincte, a faptelor referitoare la acele persoane.

Întrucât, prin sentinţa penală nr. 623/2012, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. x/236/2012 (rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2012, prin respingerea recursului de către Tribunalul Giurgiu), pedepsele principale stabilite şi contopite prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara au fost descontopite şi, apoi, contopite cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 293 alin. (1) din V.C.P., prin sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călăraşi şi rămasă definitivă, la data de 19 octombrie 2010, prin Decizia penală nr. 1601/2010 a Curţii de Apel Bucureşti), Tribunalul a apreciat că se impune, în prealabil, descontopirea şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor principale contopite prin sentinţa penală anterior menţionată, după cum urmează: pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) din V.C.P. prin sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi; pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)-(2) din Legea nr. 678/2001 prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara); pedeapsa principală de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 678/2001 prin Sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara); sporul de 2 ani închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad (modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara).

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, Tribunalul a concluzionat că probatoriul administrat a permis reţinerea, ca probate, a activităţilor de traficare imputate inculpatului doar cu privire la H., I., G., Y., A.A., B.B., C.C., U., V., D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 15 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor, care au presupun desconsiderarea şi restrângerea libertăţii de a acţiona a victimelor, precum şi acceptarea de către inculpat a afectării moralităţii publice, a periclitării sănătăţii fizice şi psihice a acelor victime, dar şi a şanselor acestora de a se integra în societate ca persoane ce nu ar trebui să înfrunte neîncrederea sau chiar dispreţul celorlalţi. Inculpatul a profitat de situaţia financiară dificilă a victimelor, de lipsa unei experienţe de viaţă suficient de dezvoltate, încât să le permită acestora să întrevadă rapid soluţii de a se sustrage constrângerilor impuse de el şi de lipsa de sprijin pe care au constatat-o în momentul în care au conştientizat că au fost aduse în situaţia de a nu putea acţiona potrivit propriei voinţe. Inculpatul a beneficiat de sprijinul mai multor alte persoane, chiar dacă nu de fiecare dată aceleaşi, care au avut o implicare diversă: recrutarea victimelor, cu inducerea lor în eroare, dacă nu în privinţa activităţii pe care urmau să o desfăşoare, cel puţin în privinţa condiţiilor în care urmau să presteze acea activitate; implicarea în obţinerea paşapoartelor şi în transportarea victimelor în Spania; supravegherea strictă a victimelor în cluburile unde erau duse să se prostitueze. Acest fapt a fost de natură să sporească îndrăzneala şi şansele de reuşită ale inculpatului, simultan cu diminuarea şanselor victimelor de a se sustrage exploatării. De asemenea, a avut în vedere antecedentele penale ale inculpatului, care a dovedit o disponibilitate evidentă de a încălca normele de drept ocrotite prin cele mai severe sancţiuni. Astfel, din fişa de cazier judiciar, a rezultat că, anterior desfăşurării activităţii infracţionale pentru care a fost condamnat în prezenta cauză, inculpatul a suferit trei condamnări, de fiecare dată pentru pluralităţi de infracţiuni. Tot ca dovadă a atitudinii inculpatului faţă de lege, Tribunalul a învederat că, deşi potrivit procesului-verbal întocmit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 350-353, vol. VI, d.u.p.), conţinând evidenţa intrărilor şi ieşirilor din ţară, la nivelul datei de 12 decembrie 2005, acesta figurează, cu o ultimă trecere a frontierei în data de 28 noiembrie 2002, în sensul intrării în ţară, la dosar au fost depuse înscrisuri medicale, prin care s-a dorit a se atesta internarea lui de urgenţă, în Centrul Medical Mae Lewis - Panama, în urma unui accident automobilistic care ar fi avut loc la data de 14 februarie 2005 (fila 154, vol. V, d.f.), aspect care dovedeşte trecerea frauduloasă a frontierei de către inculpat. Tribunalul a mai avut în vedere şi atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, reţinând că, abia la finalul cercetării judecătoreşti, şi anume la termenul din data de 29 mai 2013, acesta a exprimat o poziţie formală de recunoaştere a faptelor, după ce, în cursul judecăţii, a formulat plângeri penale împotriva mai multor persoane audiate în cauză, care au dat declaraţii în defavoarea sa, atitudine apreciată a fi constituit o încercare tardivă de a obţine un tratament sancţionator mai blând, iar nicidecum expresia unei conduite procesuale corecte, izvorâtă din dorinţa de sprijinire a stabilirii adevărului, cu asumarea riscului angajării propriei răspunderi penale. Tribunalul a subliniat că intervalul de timp cât inculpatul s-a aflat în libertate pe parcursul judecăţii a fost mult prea scurt pentru a se putea aprecia cu privire la respectarea de către acesta, cu conştiinciozitate, a obligaţiei de participare la proces. Tribunalul a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 43 din V.C.P., potrivit cărora dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, în întregul ei, se stabileşte pedeapsa corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior. Or, pentru traficarea a cinci persoane, Curtea de Apel Timişoara i-a aplicat deja inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare, noua pedeapsă trebuind să reflecte gravitatea activităţii infracţionale desfăşurate faţă de paisprezece persoane. În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat că o pedeapsă principală egală cu maximul special nu este disproporţionat de severă, dat fiind numărul foarte mare al victimelor traficului de persoane, dar şi faptul că, faţă de cele două cauze de agravare a răspunderii penale (starea de recidivă şi forma continuată a infracţiunii), exista posibilitatea stabilirii unei pedepse principale cu mult superioare, având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (4) şi respectiv art. 42 din V.C.P.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, citând jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului relevantă, dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere, pe de o parte, natura infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar, pe de altă parte, faptul că o persoană capabilă să accepte să obţină venituri dintr-o activitate ce pune în pericol moralitatea publică, dar şi sănătatea fizică şi psihică a altor persoane, precum şi şansele acestora de integrare în societate, nu este în măsură să exercite drepturile părinteşti şi pe cele de a fi tutore sau curator, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, Tribunalul a constatat, pe baza probatoriului anterior analizat, că au fost probate doar faptele cu privire la persoanele vătămate X., I.I., J.J., Z. şi K.K.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 18 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere, pe lângă argumentele anterior expuse, gravitatea sporită a infracţiunii respective, determinată de starea de minoritate a victimelor, una dintre acestea având vârsta de numai 14 ani. Urmărirea de către inculpat a exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituţiei, a presupus acceptarea afectării, într-o măsură greu de anticipat, a dezvoltării fizice, psihice, morale şi sociale a acelor minore, aspect faţă de care el a manifestat un dezinteres total. Previzibila bulversare pe care acţiunile sale au produs-o în vieţile victimelor nu a constituit pentru inculpat un motiv care să-l determine să revină asupra rezoluţiei infracţionale luate. Drept urmare, Tribunalul a apreciat că pedeapsa anterior menţionată nu este disproporţionat de severă, având în vedere că maximul ei special era de 20 de ani închisoare, iar, faţă de reţinerea celor două cauze de agravare a răspunderii penale (starea de recidivă şi forma continuată a infracţiunii), exista posibilitatea stabilirii unei pedepse cu mult superioare, având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (4) şi respectiv art. 42 din V.C.P.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, evaluate prin raportare la disponibilitatea inculpatului de a accepta să participe la periclitarea moralităţii publice, dar şi, mai ales, la degradarea fizică şi psihică a unor minori şi la compromiterea şanselor acestora de integrare în societate, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, şi în cazul acestei infracţiuni, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de proxenetism, Tribunalul a constatat că a fost dovedită săvârşirea acesteia de către inculpat în raport cu numita L.L.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 6 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea infracţiunii respective, determinată de acceptarea de către inculpat a obţinerii de beneficii materiale, prin înlesnirea unei activităţi de natură să pericliteze moralitatea publică, dar şi să pună în pericol sănătatea fizică şi psihică, precum şi şansele de integrare în societate ale persoanei care s-a prostituat, cu sprijinul şi în interesul său. Ca şi în cazul infracţiunilor precedente, Tribunalul a avut în vedere, de asemenea, atitudinea necorespunzătoare a inculpatului faţă de normele sociale, probată inclusiv de antecedentele penale ale acestuia, precum şi conduita lui procesuală.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, şi în cazul acestei infracţiuni, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Tribunalul a constatat că aceasta a fost probată, făcând trimitere la argumentele expuse anterior în cazul coinculpatei E.

La individualizarea pedepsei principale aplicate pentru această infracţiune, stabilită la 15 ani închisoare, Tribunalul a avut în vedere gravitatea ei, determinată de gravitatea infracţiunilor care au constituit scopul asocierii, şi anume exploatarea a numeroase tinere, majore, dar şi minore, prin obligarea la practicarea prostituţiei, precum şi toate celelalte argumente anterior expuse. Tribunalul a apreciat că o pedeapsă egală cu maximul special este corect individualizată, faţă de aspectele referitoare la gravitatea infracţiunii şi datele ce caracterizează persoana inculpatului şi atitudinea lui procesuală.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Tribunalul, în considerarea aceloraşi argumente anterior expuse, evaluate prin raportare la scopul asocierii infracţionale, deja evidenţiat, a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri, şi în cazul acestei infracţiuni, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., măsură considerată necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit prin dispunerea ei.

În temeiul art. 33 lit. a) din V.C.P., Tribunalul a constatat că infracţiunile pentru care l-a condamnat pe inculpat în prezenta cauză şi infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi sunt concurente, astfel că, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, a contopit toate pedepsele principale în pedeapsa principală cea mai grea, de 18 ani închisoare, pe care a sporit-o până la maximul ei special, de 20 de ani închisoare, la care a adăugat un spor de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute astfel pedeapsa principală rezultantă de 25 de ani închisoare. Tribunalul a apreciat că sporirea pedepsei principale celei mai grele până la maximul special şi adăugarea sporului maxim prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P. se impune, pentru a reflecta periculozitatea deosebită a inculpatului, care a desfăşurat o activitate infracţională amplă şi de o gravitate foarte mare, manifestând un dispreţ absolut faţă de atribute esenţiale ale fiinţei umane, precum libertatea şi demnitatea şi perseverând în încălcarea normelor de convieţuire socială. De asemenea, conform art. 35 alin. (2) şi alin. (3) din V.C.P., Tribunalul a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară cu conţinutul cel mai sever şi durata cea mai mare.

Raportat la argumentele anterior expuse, Tribunalul, în temeiul art. 335 alin. (2) teza finală din V.C.P.P., a desfiinţat Decizia penală nr. 413/A/2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/P/2003 (prin care a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, decizia respectivă rămânând definitivă la data de 28 septembrie 2004, prin Decizia penală nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). De asemenea, Tribunalul a anulat Mandatul de Executarea Pedepsei Închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 623/2012, pronunţată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. x/236/2012 (rămasă definitivă la data de 25 octombrie 2012).

În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului, pe de o parte, durata arestării preventive din prezenta cauză, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 14 ianuarie 2010, iar, pe de altă parte, prevenţia, de la data de 01 martie 2003 până la data de 24 iunie 2003 şi durata executată din pedeapsa aplicată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara, de la data de 20 februarie 2008 până la data de 13 ianuarie 2010 şi respectiv de la data de 15 aprilie 2010 până la zi, sens în care a avut în vedere inclusiv informaţiile furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române, Direcţia Cercetări Penale, de Biroul Executări Penale al Tribunalului Arad şi de Penitenciarul Giurgiu (fila 121, vol. V, d.u.p. şi filele 43-44 şi 46, vol. XVIII, d.u.p.).

S-a luat act că, faţă de inculpat, arestat în altă cauză, a fost luată, în prezenta cauză, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Pe latură civilă, Tribunalul a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, observând că, în declaraţia din data de 15 septembrie 2005, partea vătămată Z. a emis pretenţii civile, în cuantum de 10.000 de euro, dar faţă de Cojocaru U.U.U.U.U., persoană faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei, prin rechizitoriu. De asemenea, Tribunalul a constatat că, în cea din urmă declaraţie din faza de urmărire penală, formulată la data de 24 ianuarie 2005, partea vătămată T. şi-a precizat pretenţiile băneşti faţă de inculpatul O., menţionând suma de 10.000.000 lei, dar pretenţiile respective nu au nicio legătură cu infracţiunea pentru care inculpatul anterior menţionat a fost trimis în judecată, în raport cu acea parte vătămată, în susţinerea lor făcându-se referire doar la un împrumut nerestituit, pretins acordat de către cea din urmă cu ocazia unei călătorii în Italia.

Tribunalul a menţionat că nu a exercitat din oficiu acţiunea civilă pentru persoanele vătămate minore la momentul săvârşirii infracţiunilor, întrucât obligaţia prevăzută de art. 17 din V.C.P.P. îi incumba numai în situaţia în care, până la momentul procesual limită, în care acestea se puteau constitui parte civilă, ele nu împliniseră vârsta majoratului, situaţie neincidentă în speţă.

Tribunalul a respins cererea Ministerului Public, de luare faţă de inculpaţi a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, cu privire la sumele de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi în prezenta cauză. În motivarea acestei soluţii, Tribunalul a învederat că este indubitabil faptul că inculpaţii au obţinut bani de pe urma exploatării victimelor, care, potrivit probatoriului anterior analizat, au şi ajuns, cel puţin unele dintre ele, în situaţia de a fi exploatate prin obligarea la practicarea prostituţiei. Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că este imposibilă determinarea sumelor de bani obţinute de inculpaţi în acest fel. Astfel, pentru determinarea acelor sume de bani, ar fi trebuit, în opinia Tribunalului, ca, în cazul fiecăreia dintre victimele anterior menţionate, să se stabilească atât numărul de zile cât s-a prostituat şi pentru care dintre inculpaţi, cât şi suma obţinută în fiecare dintre acele zile, operaţiune pe care a considerat-o imposibilă. Tribunalul a mai arătat că, într-adevăr, art. 19 din Legea nr. 678/2001 (care reia prevederile art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P.) stabileşte obligativitatea confiscării banilor, valorilor sau oricăror alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute de acest act normativ, însă a considerat că dispoziţia legală respectivă nu obligă instanţa să confişte decât sumele pe care le-a putut determina, cu certitudine. Drept consecinţă, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) şi lit. e) din V.C.P.P., Tribunalul a revocat măsurile asigurătorii luate pe parcursul urmăririi penale în cazul inculpaţilor, cu consecinţa restituirii către aceştia a bunurilor care au făcut obiectul măsurilor respective, dispunând, de asemenea, restituirea către inculpaţi şi a celorlalte bunuri, ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, care nu au fost deja restituite, dacă nu fac obiectul actelor premergătoare într-o altă cauză penală sau al unui alt proces penal, cu excepţia bunurilor (înscrisuri falsificate) menţionate în dispozitivul sentinţei, în privinţa cărora a luat, potrivit art. 118 alin. (1) lit. f) din V.C.P., măsura de siguranţă a confiscării speciale, faţă de inculpaţii de la care acele bunuri au fost ridicate (E. şi D.).

În temeiul art. 170 din V.C.P.P., Tribunalul a dispus desfiinţarea paşapoartelor falsificate (cel folosit de partea vătămată T. şi respectiv cel eliberat pe numele martorei C.C., dar purtând fotografia martorei minore J.J.).

În temeiul art. 191 alin. (1) şi alin. (2) din V.C.P.P., Tribunalul i-a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere modul diferit în care fiecare dintre aceştia a generat avansarea sumelor de bani care au acoperit acele cheltuieli.

Cererea inculpatului K., de obligare a părţilor vătămate la plata cheltuielilor judiciare, atât cele efectuate de el, cât şi cele avansate de stat, a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind invocate de către Tribunal, în acest sens, dispoziţiile art. 193 alin. (5) din V.C.P.P. şi împrejurarea că niciuna dintre cele trei persoane pentru a căror traficare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului respectiv nu a avut în cauză calitatea procesuală de parte vătămată.

Împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunal, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Structura Centrală) şi inculpaţii A., K., B., C., O., D., E. şi F.

Cererile de apel, însoţite de motivele scrise ale Parchetului (filele 5-66, vol. I, d.a.) şi respectiv de cele formulate personal de inculpatul F. (fila 76, vol. I, d.a.), au fost înaintate de Tribunal şi înregistrate pe rolul acestei Curţi la data de 14 aprilie 2014 (după intrarea în vigoare, la data de 01 februarie 2014, a noii legislaţii penale), primul termen pentru judecarea acestora fiind stabilit la data de 12 mai 2014.

Prin încheierea de la acel termen (definitivă), Curtea, în temeiul art. 16 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 214 alin. (1) C. proc. pen., a luat faţă de inculpatul F. (aflat la acel moment, în prezenta cauză, sub puterea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara), măsura preventivă a controlului judiciar.

Cu ocazia judecării apelurilor, Curtea a procedat în mod nemijlocit, potrivit art. 420 alin. (4) C. proc. pen., numai la ascultarea inculpatului B., singurul care a consimţit să dea declaraţie în faţa instanţei de apel (fila 279, vol. I, d.a.), în timp ce inculpaţii A., K., C. şi O., fiind în mod expres întrebaţi, au precizat că nu doresc să dea alte declaraţii, menţinându-şi declaraţiile formulate în faţa primei instanţe, astfel cum s-a consemnat în încheierea de la termenul din data de 23 iunie 2014 (filele 283-285, vol. I, d.a.), în acelaşi sens exprimându-se, la momentul când au fost în mod expres întrebaţi, şi inculpaţii D., E. şi F., conform menţiunilor din încheierea de la termenul din data de 22 septembrie 2014 (filele 9-11, vol. II, d.a.).

La cererile inculpaţilor E. şi F., Curtea a solicitat informaţii cu privire la denunţurile formulate de aceştia, care au fost comunicate de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Serviciul Teritorial Bucureşti), prin adresa din data de 30 septembrie 2014 (fila 34, vol. II, d.a.), Direcţia Naţională Anticorupţie (secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari), prin adresa din data de 14 octombrie 2014 (filele 49-50, vol. II, d.a.) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (Serviciul Teritorial Piteşti), prin adresa din data de 10 octombrie 2014 (fila 52, vol. II, d.a.), fiind ataşată şi fişa Ecris a Dosarului nr. x/46/2014 al Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, (filele 54-56, vol. II, d.a.).

Inculpaţii O. şi B. au prezentat, fiind administrate ca probe, înscrisuri în circumstanţiere (filele 164-167 şi 169-179, vol. II, d.a.).

Curtea, din oficiu, a dispus citarea, în vederea audierii nemijlocite, a martorelor M., M.M. şi L., precum şi prezentarea de către Parchet, în acelaşi scop, a martorelor cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” şi „U.U.” De asemenea, la cererea reprezentantului Ministerului Public, a dispus citarea, în vederea audierii nemijlocite, a martorelor V.V.V. şi A.A.A.A.

Dintre toate persoanele anterior menţionate, Curtea a putut proceda, în mod nemijlocit, la termenul din data de 23 iunie 2014, numai la ascultarea martorei L. (filele 281-282, vol. I, d.a.).

Pe numele martorelor M. şi M.M., au fost emise mandate de aducere, din procesele-verbale întocmite cu ocazia punerii lor în executare rezultând că acestea nu mai locuiesc la adresele de domiciliu menţionate în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, neputând fi identificate alte adrese la care să fie citate (filele 215, 266, 276 şi 312, vol. I, d.a.).

Cu privire la martorele cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” şi „U.U.”, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Structura Centrală) a comunicat, prin adresa din data de 20 iunie 2014, că nu au fost identificate la adresele de domiciliu, iar, din investigaţiile efectuate, a rezultat că acestea sunt plecate din ţară de mai mulţi ani, fără a se cunoaşte adresele unde ar putea fi găsite (filele 262-264, vol. I, d.a.).

Martorele V.V.V. şi A.A.A.A. nu au putut fi aduse în faţa Curţii, pentru audiere, deşi, pe numele acestora, au fost emise, în mod repetat, mandate de aducere, din procesele-verbale de punere în executare a acelor mandate rezultând fie că cele două martore erau plecate din localitate, fie că nu s-a putut stabili nicio legătură cu ele, în pofida demersurilor efectuate de către organele de poliţie (filele 79-80, 116-117, 125-128, 159-160 şi 186-189, vol. II, d.a.).

A fost ataşat originalul Dosarului de urmărire penală nr. x/D/P/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate cu privire la hotărârea primei instanţe (care vor fi expuse cu ocazia examinării lor), precum şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei deduse judecăţii, Curtea de apel a constatat că apelurile Parchetului şi ale inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F. sunt fondate (în limitele ce vor fi precizate), în timp ce apelurile inculpaţilor K. şi O. sunt nefondate, pentru considerentele următoare:

I. Cu privire la inculpatul A.

Curtea a constatat că, în primă instanţă, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie (patru acte materiale, referitoare la G., H., I. şi J.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., pedeapsa respectivă fiind stabilită în urma contopirii pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea anterior menţionată, de 10 ani închisoare, cu restul rămas neexecutat din pedeapsa principală reţinută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii, de 296 zile închisoare (pentru care s-a dispus, potrivit art. 61 din V.C.P., revocarea liberării condiţionate) şi adăugării unui spor de 4 luni închisoare. În schimb, inculpatul a fost achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 323 cu aplic. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P.

În apelul Parchetului, s-a criticat atât soluţia de achitare a inculpatului, solicitându-se ca acesta să fie condamnat şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cât şi acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, solicitându-se înlăturarea ei.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a solicitat, potrivit motivelor scrise (filele 270-273, vol. I, d.a.) şi concluziilor din dezbateri, achitarea acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Parchetul, prin reprezentantul său, a susţinut că aceasta este legea veche, în timp ce inculpatul a solicitat aplicarea, cu acest titlu, a legii noi.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este fondat, în raport cu ambele critici formulate, dar şi în raport cu alte două motive reţinute din oficiu, în condiţiile în care apelul respectiv a fost declarat în defavoarea inculpatului.

De asemenea, Curtea a constatat că şi apelul inculpatului este fondat, însă nu în raport cu critica formulată de acesta, ci prin prisma unui motiv reţinut din oficiu.

1. Referitor la infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, Curtea a constatat, contrar apărării, că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, întemeindu-se pe o evaluare completă şi corectă a probatoriului cauzei, care dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa celor patru acte materiale reţinute în conţinutul constitutiv al infracţiunii respective, caracterul penal al acestora şi săvârşirea lor de către inculpat.

În acest sens, Curtea a reţinut ca, fiind indubitabil şi, de altfel, necontestat, faptul că, la data de 21 iunie 2002, inculpatul a ieşit din ţară, împreună cu cele patru persoane traficate, toate majore, G., devenită ulterior H., I., E.E.E. şi J.

Inculpatul însuşi, după ce a negat iniţial, în mod vădit mincinos şi fără vreo explicaţie raţională (dacă nu avea nimic de ascuns), chiar că le-ar fi cunoscut pe cele patru fete, a admis, în cele din urmă, că le-a însoţit pe acestea, pe parcursul călătoriei până în Spania. De asemenea, inculpatul a recunoscut implicarea lui în racolarea fetelor respective, susţinând însă, într-un mod menit să-l disculpe, că ar fi procedat astfel întrucât primise, de la anume F.F.F.F.F. (faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor), propunerea găsirii unor locuri de muncă în Spania, atât pentru el, cât şi pentru alte persoane doritoare, context în care Curtea a reţinut acest fapt drept o simplă coincidenţă, că toate persoanele identificate de inculpat în acest scop erau de sex feminin şi aveau vârste foarte tinere (între 19 şi 23 de ani). Tot inculpatul a recunoscut că a finanţat costul călătoriei în Spania, inclusiv pentru cele patru fete, cu sume de bani despre care a pretins că i-ar fi fost puse la dispoziţie de către acelaşi F.F.F.F.F., ce ar fi solicitat însă restituirea lor după ce începeau să lucreze în acea ţară. Inculpatul a recunoscut şi faptul că, în Spania, unde el nu şi-a găsit vreun loc de muncă (dovadă că scopul declarat al deplasării acolo a constituit, pentru el, doar un pretext, menit să le inducă în eroare pe însoţitoarele sale), le-a predat pe fete lui F.F.F.F.F. şi a pretins că, după o perioadă de câteva săptămâni, la cererea lui, a fost dus de acesta să le vadă pe trei dintre ele, cu excepţia numitei H., într-un bar din oraşul Alicante, unde nu le-a văzut să servească ori să facă curăţenie (singura altă activitate posibilă neputând fi, astfel, decât aceea o oferirii de servicii sexuale pentru clienţi), fiind împiedicat însă, de acelaşi individ, să vorbească cu acestea.

Persoana traficată I. a confirmat, în declaraţia sa (filele 255-259, vol. IV, d.u.p.), faptul racolării ei, dar şi a altor două fete din aceeaşi localitate (oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi), respectiv G. şi I., de către inculpat, cu promisiunea oferirii unui loc decent de muncă în Spania (în cazul său, ca debarasatoare într-un local unde acesta a pretins că avea relaţii), faptul implicării inculpatului în obţinerea paşapoartelor pentru toate cele trei fete, faptul suportării de către acesta a costurilor determinate de acea operaţiune, dar şi de plata contravalorii călătoriei, din bani pe care i-a cerut şi primit de la coinculpatul F., ce se afla, la acel moment (luna iunie 2002), în Spania (împrejurare necontestată de către acesta din urmă) şi faptul că inculpatul s-a ocupat de organizarea transportului, pentru cele trei fete, dar şi pentru alte fete necunoscute, toate „adunate” de el în Olteniţa, mai întâi până la Bistriţa-Năsăud, iar apoi până la Alicante, unde acesta a luat legătura cu acelaşi coinculpat („y.”), dar şi cu numitul H.H.H.H.H., socrul celui dintâi, faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei) şi le-a spus el însuşi, alături de ceilalţi doi indivizi, că trebuiau să se prostitueze şi să restituie banii cheltuiţi până atunci cu ele. Conform aceleiaşi declaraţii a persoanei traficate, toate fetele au refuzat să se conformeze şi, din acest motiv, au fost ameninţate cu bătaia şi chiar cu moartea, iar ea, deşi a simulat că era bolnavă, a fost vândută, împreună cu cea de-a patra fată, J. (a cărei identitate a aflat-o în Spania, după ce călătoriseră împreună), de către inculpat, lui „x.” Persoana traficată a confirmat şi faptul că, în aceste condiţii, a fost nevoită să practice prostituţia, pentru o perioadă scurtă, banii obţinuţi de ea fiind încasaţi de „y.” şi „x.”, iar, în final, a reuşit să fugă, revenind în ţară la data de 23 august 2002.

La rândul său, persoana traficată I. a relatat, în declaraţia sa (filele 260-264, vol. IV, d.u.p.), împrejurări faptice similare, confirmând că inculpatul i-a propus să meargă în Spania, pentru a munci în mod cinstit (ca femeie de serviciu sau ospătăriţă într-un restaurant unde el a pretins că avea anumite legături, astfel cum acesta i-a prezentat situaţia şi primei fete), că tot inculpatul s-a oferit să suporte cheltuielile legate de eliberarea paşaportului şi transportul până în Spania, că ea, împreună cu G. şi H., au fost duse de acesta pentru îndeplinirea formalităţilor necesare eliberării paşapoartelor, ocazie cu care au întâlnit-o şi pe cea de-a patra fată, J., ce avea deja paşaport şi că inculpatul a organizat plecarea tuturor fetelor din oraşul Olteniţa, deplasându-se mai întâi până într-o localitate ardeleană (indicată, în mod eronat, a fi fost Cluj-Napoca), iar apoi în Spania, destinaţia călătoriei fiind oraşul Alicante. Persoana traficată a confirmat şi faptul că, la momentul ajungerii la destinaţie, inculpatul şi-a schimbat atitudinea din ţară, spunându-le fetelor că trebuiau să se prostitueze şi să-i remită lui banii câştigaţi din acea activitate, faptul că ele au refuzat iniţial să se conformeze, dar şi faptul că inculpatul, vizând îndărătnicia sa, a vândut-o lui „y.” (coinculpatul F.), cu suma de 1.500 euro, care i-a fost comunicată de către cel din urmă, ea fiind nevoită, în aceste condiţii şi pe fondul supravegherii stricte la care era supusă şi al ameninţărilor cu moartea primite de „y.”, să se prostitueze, în folosul acestuia, timp de 8 luni (împrejurarea confirmată de momentul revenirii ei în ţară, 25 februarie 2003), încasând zilnic sume de bani cuprinse între 100 şi 900 de euro, care erau luate de acel coinculpat.

Declaraţiile celor două persoane traficate, care se coroborează atât între ele, astfel cum se poate lesne constata, cât şi cu aspecte faptice recunoscute de inculpatul însuşi (deja evidenţiate), au fost confirmate şi de două martore, respectiv E.E.E.E. (mama celei de-a doua fete) şi F.F.F.F. (mama unei a treia persoane traficate, respectiv G.).

Astfel, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 265-266, vol. IV, d.u.p.), martora E.E.E.E. l-a indicat pe inculpat (zis A.), recunoscut de ea din planşa foto, ca fiind cel care a recrutat-o şi transportat-o pe fiica ei în Spania şi a relatat că, după câteva săptămâni de la momentul plecării, a primit un telefon de la aceasta, care i s-a plâns de situaţia dificilă în care se afla în acea ţară. În declaraţia din cursul judecăţii (fila 124, vol. VIII, d.f.), martora a confirmat, cu relevanţă asupra situaţiei de fapt, că, la plecarea din ţară, fiica ei ştia că, în Spania, urma să lucreze la „spălat de vase” şi că aceasta nu avea bani din care să suporte costurile călătoriei până în acea ţară.

Martora F.F.F.F., în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 243-249, vol. IV, d.u.p.), a relatat următoarele aspecte faptice relevante: pe fondul unei situaţii materiale precare a familiei, fiica şi nepoata sa, G. şi respectiv I., au acceptat să plece în Spania, în condiţiile în care inculpatul a promis că le va găsi acolo locuri cinstite de muncă; în vederea deplasării în Spania, fetele au plecat, împreună cu inculpatul, din oraşul Olteniţa, eveniment la care şi martora a fost prezentă; inculpatul i-a dat asigurări martorei că va avea grijă de cele două fete şi că, în Spania, acestea nu vor face altceva decât să muncească în mod cinstit; după câteva zile, martora a fost contactată telefonic de fiica sa, care i-a comunicat, în timp ce plângea în hohote, că inculpatul le-a dus într-un club din oraşul Alicante, unde au fost obligate, prin ameninţări cu moartea, să se prostitueze; martora a aflat ulterior că fiica ei a reuşit, în scurt timp, să fugă de acolo, nu însă şi I., care, fiind vândută unui alt individ, a fost nevoită să rămână în acel club o perioadă mai lungă. Martora l-a recunoscut şi ea pe inculpat, din planşa foto, ca fiind cel care a racolat-o şi a transportat-o pe fiica sa în Spania, unde aceasta a fost obligată să se prostitueze (filele 250-252, vol. IV d.u.p.). În declaraţia din cursul judecăţii (fila 125, vol. VIII, d.f.), martora a evidenţiat următoarele împrejurări, relevante cu privire la situaţia de fapt: în ţară, inculpatul a pretins că se afla în căutarea de fete care ar fi dorit să muncească în Spania, susţinând că acestea urmau să lucreze la un camping; când fiica martorei, cu ocazia discuţiilor anterioare plecării, şi-a manifestat opoziţia la a se prostitua, inculpatul i-a dat asigurări că nu va păţi nimic de acest fel; banii pentru transportul în Spania au fost puşi la dispoziţie de către inculpat; în seara când fiica sa a ajuns în Spania, aceasta, aflându-se împreună cu I., a sunat-o pe martoră, pe telefonul unei vecine şi, abia reuşind să vorbească din cauza lacrimilor, i-a relatat că inculpatul le-a dus-o pe amândouă într-un club şi le-a spus că trebuia să se prostitueze, pentru a face rost de bani; cu aceeaşi ocazie, fiica sa i-a relatat martorei că inculpatul avea un „şef”, originar din Călăraşi, căruia i se spunea „x.” şi că ea a fost vândută acestuia; ulterior, martora a aflat, din sat, că inculpatul ducea fete în Spania, pentru prostituţie şi că „x.” deţinea un club în oraşul Alicante, unde se practica această activitate, iar, din coroborarea acestor informaţii, a tras concluzia că fiica ei a fost dusă de inculpat acolo şi Predată acelui „x.”, pentru a fi obligată să se prostitueze.

Coroborând probatoriul anterior prezentat, Curtea a reţinut, asemenea primei instanţe, că inculpatul le-a recrutat pe cele patru fete, prin inducere în eroare, promiţându-le că le va asigura posibilitatea de a munci în mod onest în Spania, le-a transportat până în acea ţară, după ce a finanţat, cu bani primiţi de la persoane deja aflate acolo, F.F.F.F.F., conform propriei declaraţii sau coinculpatul F. (zis „y.”), potrivit declaraţiei persoanei traficate H., costurile determinate de acea călătorie, iar, acolo, contrar promisiunii făcute în ţară, le-a comunicat, în mod ameninţător, că trebuiau să se prostitueze şi, în acest scop, le-a transferat, prin vânzare, celor doi indivizi, care, împreună, i-au aşteptat în oraşul Alicante, respectiv coinculpatul anterior menţionat şi numitul H.H.H.H.H., încasând din acea operaţiune cel puţin suma de 1.500 de euro, primită de la coinculpatul F. pentru E.E.E.E., în continuare fetele fiind exploatate sexual de către şi în folosul acelor indivizi.

2. Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Curtea a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă este în mod vădit nelegală, fiind rezultatul unei evaluări juridice eronate, în raport cu situaţia de fapt pe care chiar instanţa respectivă a reţinut-o (în mod similar celei prezentate anterior de către instanţa de apel).

Astfel, este în afara oricărui dubiu că inculpatul a acţionat ca membru activ al unei asocieri infracţionale, din care au mai făcut parte cel puţin alte două persoane, respectiv coinculpatul F. (zis „y.”) şi numitul H.H.H.H.H., la constituirea căreia a consimţit şi la ale cărei acţiuni a participat în mod conştient, din interes material, asumându-şi, conform unui plan conceput de comun acord cu persoanele anterior menţionate sau cel puţin acceptat de el şi poziţiei ierarhice ce i-a fost atribuită în cadrul acelui plan, roluri prestabilite, esenţiale pentru asigurarea realizării scopului infracţional propus, şi anume acelea de a recruta, din ţară, prin înşelăciune, fete tinere, de condiţie socială modestă, uşor de influenţat şi manipulat, de a le transporta, folosind banii puşi la dispoziţia lui de către ceilalţi membrii ai asocierii, în Spania şi de a le transfera, prin vânzare, acestora din urmă, în vederea exploatării lor sexuale, prin obligare la practicarea prostituţiei.

Relevante în acest sens sunt referirile din declaraţiile anterior menţionate, potrivit cărora inculpatul le-a „adunat” pe toate cele patru fete într-un unic punct de plecare din România (oraşul Olteniţa), după ce s-a preocupat şi a suportat cheltuielile de obţinere a paşapoartelor pentru cel puţin unele dintre ele, dar şi toate costurile consistente ale transportului propriu-zis (fără a oferi o motivaţie credibilă pentru această „mărinimie” a sa) şi le-a însoţit pe tot parcursul călătoriei până în Spania, unde nu a avut alt scop decât acela de a le L.L.L.L.L.L., în cel puţin un caz chiar contra cost, pe fetele respective, tot laolaltă şi după ce le-a informat el însuşi despre activitatea pe care urmau să o presteze (prostituţia), total diferită de cea pe care le-o comunicase în ţară, proferând chiar ameninţări la adresa lor, celorlalţi doi membrii ai asocierii, aflaţi în ţara respectivă (pretinsa încercare, nereuşită, de a-şi găsi acolo un loc de muncă, fiind doar un pretext rizibil), îndeplinindu-şi astfel întru-totul rolurile infracţionale asumate în raport cu cei din urmă, unul dintre aceştia („x.”) fiind recunoscut de el ca „şef”.

Faptul, reţinut de prima instanţă drept argument al soluţiei de achitare, că inculpatul a acţionat în modalităţile anterior menţionate într-un singură împrejurare, neprefigurându-se o colaborare de durată a acestuia cu ceilalţi doi membrii ai asocierii infracţionale (constataţi ca atare chiar de instanţa respectivă în partea de considerente referitoare la inculpaţii F. şi E.), este lipsit de relevanţă, întrucât existenţa infracţiunii analizate nu este condiţionată de săvârşirea, de un anumit număr de ori, a acţiunilor infracţionale ce intră în scopul asocierii şi nici măcar de comiterea acelor acţiuni. În plus, deşi inculpatul a acţionat doar în acea împrejurare (singura cu privire la care s-a dispus, de altfel, trimiterea lui în judecată), faptele lui s-au consumat, în aceleaşi modalităţi, în raport cu patru persoane traficate în vederea exploatării sexuale, situaţie care conturează, prin ea însăşi, existenţa unui plan specific asocierii infracţionale.

Drept urmare, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, că se impune condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

3. Referitor la legea penală mai favorabilă şi, implicit, la încadrarea juridică a faptelor anterior menţionate, Curtea a constatat că, ulterior pronunţării sentinţei penale apelate, au intervenit, începând cu data de 01 februarie 2014, modificări în legislaţia penală cu caracter material.

De asemenea, constată că, prin Decizia nr. 265/2014 (publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, când a devenit general obligatorie), Curtea Constituţională a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În acelaşi sens, s-a pronunţat ulterior şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată, statuând, prin Decizia nr. 5/2014 (publicată în M. Of. la data de 26 iunie 2014, când a devenit obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti), că, în aplicarea art. 5 C. pen., se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, iar, prin Decizia nr. 21/2014 (publicată în M. Of. la data de 13 noiembrie 2014, când a devenit obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti), că dispoziţiile art. 5 C. pen. trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripţiei penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 12/2014 (publicată în M. Of. la data de 08 iulie 2014, când a devenit obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tot în dezlegarea unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, a statuat că faptele prevăzute de art. 323 din V.C.P. se regăsesc în incriminarea art. 367 C. pen. în vigoare, nefiind dezincriminate.

Pornind de la aceste premise, Curtea a constatat că acţiunile inculpatului, care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni unice de trafic de persoane, în formă continuată (patru acte materiale, săvârşite în luna iunie 2002), în stare de recidivă postcondamnatorie, corect reţinută de prima instanţă în încadrarea juridică prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P., care atrage pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al patru infracţiuni concurente de trafic de persoane, în stare de recidivă postcondamnatorie, fiecare prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani) cu aplic. art. 41 alin. (1) din acelaşi cod şi toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. De asemenea, fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, care realizează, conform legii penale anterioare, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani, este incriminată, în prezent, de art. 367 alin. (1) C. pen. (care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani).

Deşi, pe fiecare instituţie, privită în mod autonom, legea penală nouă este mai favorabilă, întrucât prevede, pentru infracţiunea de trafic de persoane, limite speciale de pedeapsă mai mici, iar, în cazul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ar atrage incidenţa prescripţiei speciale a răspunderii penale (al cărei termen, prevăzut de art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 10 ani, s-ar fi împlinit în luna iunie 2012), Curtea a constatat, pe baza criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, impus prin deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, că, în speţă, în cazul inculpatului A., legea respectivă este legea penală veche, întrucât legea penală nouă ar determina reţinerea în sarcina lui a patru infracţiuni concurente de trafic de persoane (care, în opinia Curţii, ce va fi dezvoltată ulterior, ar trebui sancţionate cu pedepse la nivelul maximului special de 10 ani închisoare), iar tratamentul sancţionator, mult mai sever, prevăzut de această lege pentru concursul de infracţiuni (aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte trei pedepse stabilite, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.) şi respectiv pentru recidiva postcondamnatorie (adăugarea restului rămas neexecutat din pedeapsa precedentă la pedeapsa rezultantă determinată în condiţiile anterior menţionate, conform art. 43 alin. (2) C. pen.), ar conduce la stabilirea, în final, spre executare, a unei pedepse mult mai mari decât cea care va fi aplicată inculpatului, potrivit legii penale vechi, pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, inclusiv cea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

4. Referitor la individualizarea pedepselor principale, Curtea de Apel a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, prin inducere în eroare, patru tinere, el având un rol esenţial, prin recrutarea din ţară, transportul în Spania şi transferarea acestora, prin vânzare, către alţi traficanţi, la aducerea lor în situaţia de a fi exploatate sexual, prin obligare la practicarea prostituţiei), dar şi cu starea de recidivă (care dovedeşte, din partea sa, un potenţial criminogen ridicat), aspecte care nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ. Pe de altă parte, acordarea circumstanţei respective este nejustificată, câtă vreme, în pofida prezentării la proces, inculpatul a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (limitându-se la a recunoaşte împrejurări faptice indubitabile, însă nu de la începutul cercetărilor, ci numai după ce a fost pus în faţa unui probatoriu imposibil de contestat, precum acela care a dovedit că a ieşit din ţară în acelaşi mijloc de transport în care se aflau şi cele patru victime, negând însă, în permanenţă, traficarea acestora în vederea exploatării sexuale şi apartenenţa sa la o asociere infracţională care şi-a propus drept scop astfel de acţiuni, ceea ce dovedeşte că nu a înţeles vreodată gravitatea faptelor sale şi nici consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate).

Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, că inculpatul s-a prezentat cu conştiinciozitate la aproape toate termenele de judecată, a fost apreciat de Curtea de Apel drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată şi câtă vreme o astfel de conduită este firească pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă. De asemenea, o potenţială sustragere a inculpatului de la procesul penal desfăşurat în privinţa sa ar fi condus, în mod legal, la luarea măsurii arestării preventive, risc de care, în mod evident, acesta era pe deplin conştient, după ce, chiar în această cauză, el s-a aflat o perioadă îndelungată sub puterea unei astfel de măsuri.

În consecinţă, Curtea de Apel a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară reţinută de prima instanţă, urmând să procedeze la stabilirea pedepselor principale aplicate inculpatului, pentru ambele infracţiuni, spre limitele speciale maxime, apreciate adecvate prin raportare la criteriile de individualizare deja evidenţiate.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea de Apel, după ce a dispus a se înlătura aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi a face aplicarea art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (patru acte materiale, comise în raport cu G., H., I. şi J.) şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P. şi respectiv la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) din V.C.P.

În temeiul art. 61 alin. (1) din V.C.P., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 334/1999 a Judecătoriei Călăraşi (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 426/2000 a Curţii de Apel Bucureşti) şi va contopi restul rămas neexecutat din pedeapsa respectivă, de 296 zile închisoare, cu fiecare dintre cele două pedepse principale stabilite în prezenta cauză conform celor anterior menţionate, inculpatul urmând să execute astfel pedepsele principale de 10 ani închisoare şi respectiv 5 ani închisoare.

Spre deosebire de prima instanţă, Curtea de Apel a apreciat că nu se justifică aplicarea unui spor de pedeapsă în cadrul acestor operaţiuni de contopire, întrucât restul rămas neexecutat din pedeapsa principală anterioară (ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii) are o durată redusă, astfel că, numai sub acest aspect, apelul inculpatului este constatat, din oficiu, fondat.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., s-a dispus a fi contopite pedepsele principale anterior menţionate, fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, care va fi sporită cu 1 an închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

În acest caz, Curtea de Apel a constatat că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru infracţiunea sancţionată mai puţin sever (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni), inducând inculpatului impresia, vădit falsă, că acea infracţiune nu este gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs real, dar şi în stare de recidivă postcondamnatorie, două infracţiuni, dintre care una în formă continuată (compusă din patru acte materiale).

5. Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a C. pen.), în cazul, incident şi în speţă, al succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, acestea se aplică conform legii identificate a fi mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea va proceda la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primei infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celei de-a doua infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul ambelor infracţiuni) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., inculpatului îi va fi aplicată, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, iar, pe durata celei dintâi, acesta va executa şi pedeapsa accesorie corespunzătoare.

6. Din oficiu, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, declarat în defavoarea inculpatului, că se impune confiscarea, de la acesta, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a sumei de 1.500 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii), dovedită a fi fost obţinută de el din traficarea victimei I., prin vânzarea acesteia către coinculpatul F., astfel cum s-a prezentat cu ocazia expunerii situaţiei de fapt.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere şi dispoziţiile imperative ale art. 19 din Legea nr. 678/2001, care instituie obligativitatea confiscării banilor, valorilor sau oricăror alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute de legea respectivă, astfel cum este şi cea de trafic de persoane reţinută în sarcina inculpatului în raport cu persoana anterior menţionată.

De asemenea, tot din oficiu, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menținerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpat ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina acestuia în prezenta cauză.

II. Cu privire la inculpaţii K., B. şi C.;

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că examinarea laolaltă a infracţiunilor imputate celor trei inculpaţi este impusă de împrejurarea că o parte importantă din situaţia de fapt redată în rechizitoriu şi care va fi reţinută drept probată de către instanţa de apel (parţial în dezacord cu prima instanţă), astfel cum se va evidenţia ulterior, s-a derulat cu participaţia tuturor, în cazul unor fapte (cele referitoare la martora M.) şi, respectiv, cu participaţia a câte doi dintre aceştia, şi anume K. şi B., în cazul unor fapte (cele referitoare la martora L.) şi respectiv B. şi C., în cazul altor fapte (cele referitoare la martora N.), iar probatoriul corespunzător faptelor respective este acelaşi, fiind necesară analizarea acestuia, în ansamblul său, în raport cu toţi inculpaţii la care se referă, numai astfel putându-se ajunge la stabilirea unei situaţii de fapt corecte.

În acest context, Curtea a menţionat că analizarea disparată şi parţial necoroborată a probatoriului relevant al cauzei a condus prima instanţă la pronunţarea unor soluţii greşite de achitare, cu privire la unele dintre faptele care au făcut obiectul trimiterii în judecată a celor trei inculpaţi, astfel cum se va evidenţia în cele ce urmează.

a) Curtea a constatat, mai întâi, cu privire la inculpatul K., că, în primă instanţă, acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (un act material, referitor la martora L.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod. În schimb, inculpatul a fost achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., pentru două infracţiuni de trafic de minori (fiecare constând în câte un act material, referitor la martora M. şi respectiv la martora M.M.), ambele prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi, respectiv, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P.

În apelul Parchetului, s-au criticat atât soluţiile de achitare a inculpatului, solicitându-se ca acesta să fie condamnat şi pentru toate infracţiunile cu privire la care au fost pronunţate de primă instanţă acele soluţii, cât şi acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu privire la infracţiunea pentru care instanţa respectivă a hotărât condamnarea sa, solicitându-se înlăturarea ei.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a solicitat, potrivit motivelor şi concluziilor scrise (filele 197-199, vol. I, d.a. şi filele 183-186 şi 193, vol. II, d.a.), dar şi concluziilor din dezbateri, schimbarea încadrării juridice, cu privire la infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat în primă instanţă, potrivit legii penale noi, în art. 211 alin. (1) C. pen. şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Parchetul, prin reprezentantul său, a susţinut că aceasta este legea veche, în timp ce inculpatul a solicitat aplicarea, cu acest titlu, a legii noi, şi cu privire la infracţiunile pentru care s-a hotărât în primă instanţă achitarea lui, urmând a se dispune schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, pentru cele două infracţiuni de trafic de minori, în art. 211 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în art. 367 alin. (1) C. pen., iar, dacă nu va fi menţinută soluţia de achitare, pronunţarea încetării procesului penal, în cazul ultimei infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este parţial fondat, în raport cu unele dintre criticile formulate (cu excepţia celei referitoare la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de minori referitoare la martora M.M.), dar şi în raport cu alte două motive reţinute din oficiu, în condiţiile în care apelul respectiv a fost declarat în defavoarea inculpatului.

În schimb, Curtea a constatat că apelul inculpatului este nefondat.

b) Cu privire la inculpatul B., Curtea a constatat că, în primă instanţă, acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (un act material, referitor la martora M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism, în formă continuată (patru acte materiale, referitoare la martora N. şi trei persoane rămase neidentificate), prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., la pedeapsa principală de 4 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane (un act material, referitor la martora N.N.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P. În schimb, inculpatul a fost achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., pentru infracţiunea de trafic de minori (un act material, referitor la martora L.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005).

În apelul Parchetului, s-a criticat atât soluţia de achitare a inculpatului, solicitându-se ca acesta să fie condamnat şi pentru infracţiunea cu privire la care a fost pronunţată de primă instanţă acea soluţie, cât şi acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu privire la toate infracţiunile pentru care instanţa respectivă a hotărât condamnarea sa, solicitându-se înlăturarea ei.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a solicitat, potrivit concluziilor scrise (filele 196-205, vol. II, d.a.), dar şi concluziilor din dezbateri, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru infracţiunea de proxenetism, în formă continuată, pe motiv că aceasta nu a făcut obiectul trimiterii în judecată, iar, în subsidiar, cu privire la aceeaşi infracţiune, reţinerea, în conţinutul constitutiv al acesteia, numai a actului material referitor la martora N. şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatului, pentru infracţiunea de trafic de minori referitoare la martora M., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I sau teza a II-a ori lit. c) C. proc. pen. şi, respectiv, pentru infracţiunea de trafic de persoane referitoare la martora N.N. şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea duratei pedepselor principale şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, atât Parchetul, prin reprezentantul său, cât şi inculpatul au susţinut, în dezbateri, că aceasta este legea veche, în raport cu care s-a solicitat să se dispună, cu privire la infracţiunea de proxenetism, încetarea procesului penal, ca efect al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale. În concluziile scrise, inculpatul, prin apărătorul ales, a susţinut şi o altă variantă, solicitând aplicarea, ca legea penală mai favorabilă, a legii noi, cu consecinţa recalificării juridice a infracţiunii de trafic de minori referitoare la martora M. în infracţiunea prevăzută de art. 211 (fără indicarea alineatului) C. pen., a infracţiunii de proxenetism, în formă continuată, în art. 213 alin. (1) din acelaşi cod, a infracţiuni de trafic de persoane referitoare la martora N.N. în art. 210 (fără indicarea alineatului) C. pen. şi, respectiv, a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în art. 367 alin. (1) din acelaşi cod, urmând ca, pentru ultima infracţiune, să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este fondat, în raport cu toate criticile formulate, dar şi în raport cu alte două motive reţinute din oficiu, în condiţiile în care apelul respectiv a fost declarat în defavoarea inculpatului.

De asemenea, Curtea a constatat că şi apelul inculpatului este parţial fondat, numai în ceea ce priveşte constatarea intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale în cazul infracţiunii de proxenetism, în formă continuată.

c) Cu privire la inculpatul C., Curtea a constatat că, în primă instanţă, acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie (un act material, referitor la martora N.), prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. În schimb, inculpatul a fost achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) din V.C.P.P., pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie (două acte materiale, referitoare la O.O. şi P.P.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) şi c din V.C.P.P., pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie (două acte materiale, referitoare la M. şi la numita „C.C.C.”), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, respectiv, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din V.C.P.P., pentru trei infracţiuni de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie (referitoare la trei persoane rămase neidentificate), fiecare prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.

În apelul Parchetului, s-au criticat atât soluţiile de achitare a inculpatului, solicitându-se ca acesta să fie condamnat şi pentru toate infracţiunile cu privire la care au fost pronunţate de primă instanţă acele soluţii, cât şi acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., cu privire la infracţiunile pentru care instanţa respectivă a hotărât condamnarea sa, solicitându-se înlăturarea ei.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a solicitat, potrivit motivelor şi concluziilor scrise (filele 147-149, vol. I, d.a. şi filele 180-182, vol. II, d.a.), dar şi concluziilor din dezbateri, schimbarea încadrării juridice, cu privire la infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat în primă instanţă, potrivit legii penale noi, în art. 213 alin. (1) C. pen. (pentru infracţiunea de proxenetism) şi, respectiv, în art. 367 alin. (1) din acelaşi cod (pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni). De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, ca efect al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Parchetul, prin reprezentantul său, a susţinut că aceasta este legea veche, în timp ce inculpatul a solicitat aplicarea, cu acest titlu, a legii noi, şi cu privire la infracţiunile pentru care s-a hotărât în primă instanţă achitarea lui, urmând a se dispune schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, în art. 210 alin. (1) C. pen., cu consecinţa constatării dezincriminării, potrivit art. 4 din acelaşi cod, pe motiv că articolul respectiv nu mai incriminează traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată, în art. 211 alin. (1) C. pen., iar, pentru infracţiunile de proxenetism (referitoare la cele trei persoane rămase neidentificate), în art. 213 C. pen.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este parţial fondat, în raport cu unele dintre criticile formulate (cu excepţia celor referitoare la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată, pentru un act material al infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, referitor la numita „C.C.C.” şi, respectiv, pentru trei infracţiuni de proxenetism, referitoare la cele trei persoane rămase neidentificate), dar şi în raport cu alte două motive reţinute din oficiu, în condiţiile în care apelul respectiv a fost declarat în defavoarea inculpatului.

1. Referitor la situaţia de fapt, Curtea a constatat că aceasta a fost doar parţial corect stabilită de prima instanţă, fiind greşită în ceea ce priveşte reţinerea incompletă a participanţilor la traficarea minorelor M. şi L. şi, respectiv, excluderea inculpatului K. dintre membrii asocierii infracţionale care a avut drept scop traficarea inclusiv a celor două fete.

Astfel, Curtea a reţinut, pe baza probatoriului ce va fi în continuare prezentat şi analizat, că minora M. a fost traficată nu doar de inculpatul B., după cum în mod eronat a stabilit prima instanţă, ci şi de inculpaţii K. şi C., achitaţi de instanţa respectivă.

De asemenea, Curtea a reţinut că minora L. a fost traficată nu doar de inculpatul K., astfel cum în mod greşit a stabilit aceeaşi instanţă, ci şi de inculpatul B., achitat de aceasta.

În sfârşit, Curtea a reţinut că toţi cei trei inculpaţi, inclusiv K., achitat de prima instanţă, au constituit o asociere infracţională, care a avut drept scop traficarea de tinere fete, unele dintre ele minore, în vederea exploatării lor sexuale, prin determinare, folosind înşelăciunea sau/şi constrângerea, la practicarea prostituţiei, în folosul lor material.

În prealabil prezentării şi analizării probatoriului care a condus instanţa de apel, contrar celor stabilite de prima instanţă, la exprimarea acestor concluzii, Curtea menţionează că, în vederea audierii nemijlocite, a procedat la citarea în faţa sa a ambelor martore anterior menţionate, reuşind însă numai ascultarea uneia dintre ele, respectiv L., întrucât cealaltă, şi anume M., pe numele căreia s-a emis inclusiv un mandat de aducere, nu a fost găsită la adresa de domiciliu declarată şi nu s-a putut identifica o altă adresă la care să poată fi găsită.

a) Cu privire la minora M., Curtea a constatat următoarele:

Este dovedit cu certitudine şi necontestat faptul că această fată (născută la data de 21 februarie 1985) a ieşit din ţară la data de 18 aprilie 2002, când avea 17 ani şi a revenit în România la data de 21 mai 2002, când avea aceeaşi vârstă, astfel că situaţia de fapt la care se referă actul de sesizare, anterioară şi concomitentă perioadei cuprinse între cele două date anterior menţionate, s-a derulat în timp ce aceasta era minoră.

De asemenea, este indubitabil şi de nimeni necontestat faptul că, la momentul ieşirii din ţară, minora era transportată în autocarul în care se mai aflau inculpatul B. şi martora N. (în raport cu care prima instanţă a constatat, în mod corect, săvârşirea de către inculpatul respectiv, împreună cu inculpatul C., vărul său, a infracţiunii de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei şi tragerii de foloase de pe urma acesteia). Tot indubitabil şi necontestat este şi faptul că, la momentul revenirii în România, după aproximativ o lună, minora era transportată în autocar, în care se afla, de asemenea, şi inculpatul B..

Minora a fost audiată, ca martor, în faza de urmărire penală (în cursul judecăţii constatându-se imposibilitatea audierii ei), iar, contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea a constatat că cele două declaraţii ale acesteia, datând din 17 iunie 2002 şi, respectiv, 10 octombrie 2003 (filele 119-121 şi 122-129, vol. IV, d.u.p.), nu conţin afirmaţii contradictorii asupra unor aspecte esenţiale şi nici prezentări radical diferite ale situaţiei de fapt, singura diferenţă fiind aceea că, în cea de-a doua declaraţie, consemnată pe formular, aceasta a detaliat unele împrejurări, menţionate şi în prima declaraţie, consemnată olograf, esenţial fiind faptul că, în ambele declaraţii, martora i-a nominalizat, în mod explicit, pe toţi cei trei inculpaţi, B., K. şi C., ca fiind direct implicaţi în traficarea sa, în vederea exploatării sexuale, prin primire, transportare şi transferare, realizate, de multe ori, prin constrângere.

Astfel, în prima declaraţie, martora a relatat, cu relevanţă, pentru situaţia de fapt care interesează cauza, următoarele împrejurări: prin intermediul numitului I.I.I.I. (faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor), în folosul căruia a acceptat să se prostitueze, l-a cunoscut pe inculpatul B., care i-a devenit şi el proxenet, găsindu-i clienţi cu care ea se prostitua în localul x. din municipiul Călăraşi şi primind jumătate din banii încasaţi de la aceştia; în vederea plecării în Spania, inculpatul B. i-a dat banii necesari pentru obţinerea eliberării paşaportului, operaţiune de care s-a ocupat inculpatul K., căruia ea i-a dat actul de identitate (buletinul); posibil, tot inculpatul B. i-a obţinut asigurarea medicală; plecarea din oraşul natal s-a realizat cu o dubiţă procurată de inculpatul K., în care au urcat, pe lângă ea, inculpatul B., martora N., dar şi alte prostituate de la x.; la trecerea frontierei, inculpatul B. s-a ocupat de prezentarea în vamă a paşaportului, a asigurării medicale şi a banilor necesari călătoriei; în Spania, au ajuns la Valencia, iar acolo a fost dusă de inculpatul B. la un club „x”, unde, o dată pe săptămână, venea inculpatul C., văr cu cel dintâi, care strângerea banii obţinuţi de ea, dar şi de alte fete care se prostituau, de la clienţi; inculpatul C. ştia că ea era minoră şi, din acest motiv, i-a făcut un paşaport fals, pe numele V.V.V.V.V., născută la data de 30 mai 1983 în Timişoara, date pe care i-a cerut să le memoreze, pentru a le comunica organelor locale de poliţie, dacă era vreodată interogată de acestea; la un moment dat, a vrut să plece de la acel club, dar „şefa” de acolo, pe nume „C.C.C.”, a dus-o într-o casă unde se aflau inculpaţii C. şi B., iar cel dintâi, aflând ce vroia să facă, a luat-o la bătaie; ulterior, a fost dusă în casa inculpatului C., aflată în apropiere de Valencia, iar, după câteva zile, acesta i-a cerut inculpatul B. să o readucă în ţară; la revenirea acasă, inculpatul B. a refuzat să-i predea paşaportul, spunându-i că îl va păstra, întrucât, dacă ea dorea să se prostitueze ulterior pentru alt proxenet, acesta trebuia să o cumpere de la el.

În cea de-a doua declaraţie, mai amplă, martora, fără a retracta ceva din declaraţia anterioară, ci aducând completări şi precizări menite să lămurească anumite aspecte, a relatat următoarele împrejurări, relevante pentru situaţia de fapt care interesează cauza: fiind şantajată emoţional de numitul I.I.I.I., cu care, părăsind locuinţa părinţilor, a trăit o perioadă în concubinaj, a acceptat să se prostitueze în folosul acestuia; la un moment dat, sus-numitul i l-a prezentat pe inculpatul B. (zis „B.”), despre care i-a spus că urma să se ocupe în continuare de ea, în sensul de a-i găsi clienţi, acesta urmând să primească jumătate din banii câştigaţi; deşi iniţial a vrut să refuze, în cele din urmă a fost nevoită să accepte propunerea, întrucât concubinul ei a insistat, spunându-i că aveau nevoie de bani; drept urmare, inculpatul B. a dus-o la un motel situat la periferia municipiului Călăraşi, denumit x.; acolo, acelaşi inculpat îi găsea câte doi-trei clienţi pe seară, cu care trebuia să întreţină raporturi sexuale, fiind plătită cu suma de 150 lei pe oră; banii obţinuţi erau împărţiţi, în procent de 50%, între inculpatul respectiv şi numitul I.I.I.I.; în acel local, se aflau mai multe prostituate, fiind de notorietate că acestea îi aveau, drept proxeneţi, pe indivizii cunoscuţi după apelativele de „x.” (H.H.H.H.H.), „y.” (inculpatul F.), x. (inculpatul K.) şi „B.” (inculpatul B.); la două-trei zile după ce l-a cunoscut pe inculpatul B., acesta i l-a prezentat pe x. (inculpatul K.), care s-a oferit să-i aducă şi el clienţi, urmând să primească jumătate din încasări, iar numitul I.I.I.I. i-a cerut să accepte şi acest aranjament; timp de aproximativ o lună, atât inculpatul B., cât şi inculpatul K. i-au adus diverşi clienţi, cu care a întreţinut, contra cost, relaţii sexuale, activitatea desfăşurându-se întotdeauna în camerele motelului x.; sumele obţinute erau împărţite, în proporţie de 50%, între cei doi inculpaţi, pe de o parte şi minoră, pe de altă parte, banii acesteia fiind luaţi însă de către concubinul ei; în perioada cât a fost determinată să se prostitueze la motelul x., a întreţinut relaţii sexuale cu aproximativ 100 de bărbaţi, de la care a obţinut circa 15.000 de lei, bani de care au beneficiat cei doi inculpaţi şi numitul I.I.I.I.; la sfârşitul acestei perioade, cel din urmă i-a propus să meargă împreună în Spania, pentru a lucra la o herghelie de cai, însă, motivând că nu avea banii necesari pentru obţinerea paşapoartelor şi transport, i-a cerut ajutorul inculpatului B., care mai întâi a promis, iar apoi a şi obţinut acei bani, însă numai pentru minoră, cu titlu de pretins împrumut, de la un văr al său, stabilit în Spania, pe nume „C.” (inculpatul C.), care a pretins restituirea lor din banii pe care minora urma să-i câştige în acea ţară, unde trebuia să se deplaseze singură, lucrând ca dansatoare într-un bar; la discuţia referitoare la acest aranjament, a fost prezent şi inculpatul K.; când a auzit că urma să plece singură în Spania şi să lucreze acolo ca dansatoare, ea a refuzat propunerea care i-a fost făcută, iar, în acel moment, în prezenţa concubinului său, a fost bătută de ambii inculpaţi, B. şi K., care i-au spus că trebuia să facă aceste lucruri, pe care, astfel, a fost nevoită să le accepte; cei doi inculpaţi s-au ocupat apoi de achitarea taxelor şi de îndeplinirea formalităţilor necesare obţinerii paşaportului pentru minoră, scop în care au însoţit-o pe aceasta la Poliţia Judeţului Călăraşi, unde ea a completat şi depus formularele necesare; în contextul acelor demersuri, i-a auzit pe inculpaţi discutând despre posibilitatea ca paşaportul să nu îi fie eliberat, întrucât era minoră, însă tot aceştia au afirmat că ei cunoşteau pe „cineva mare la paşapoarte”, care, în schimbul unei mite, îi va ajuta să rezolve acea problemă; după câteva zile, minora a mers şi a ridicat paşaportul, dovadă că problema respectivă „se rezolvase”; la plecare, a fost urcată într-o dubă de transport mărfuri, în care se mai aflau inculpatul B. şi patru tinere, una dintre acestea fiind martora N.; după ce au ajuns în Spania, trei dintre fetele respective, rămase necunoscute, au fost vândute imediat de către inculpatul B., în timp ce minora a rămas împreună cu acesta; inculpatul C. i-a dat un paşaport fals, emis pe numele de V.V.V.V.V. din Timişoara, având însă aplicată fotografia minorei, din care rezulta că aceasta era, contrar realităţii, majoră, pentru a-l folosi în cazul unor legitimări ale poliţiei spaniole; din discuţiile la care a asistat, a aflat că acel paşaport a fost falsificat, la solicitarea inculpatului C., de către nişte români stabiliţi în Spania; despre martora N., a auzit că se prostitua pentru inculpatul respectiv, ea nefiind vândută; în continuare, a fost dusă într-un club, unde a fost obligată să practice prostituţia, obţinând, în medie, din acea activitate, suma de 200 euro pe seară; banii erau luaţi de către o tânără pe nume „C.C.C.” şi daţi apoi inculpatului C.; la un moment dat, fiind nemulţumită de ceea ce era obligată să facă, a încercat să fugă din acel club, însă a fost prinsă de acelaşi inculpat şi bătută de acesta; în urma bătăii primite, a stat la pat aproape o săptămână, perioadă în care a insistat să fie lăsată să revină acasă, refuzând să mai întreţină relaţii sexuale cu clienţii clubului; în această situaţie, cererea i-a fost acceptată, astfel că inculpatul B. a adus-o înapoi în România; în perioada cât a fost obligată să se prostitueze în Spania, a obţinut, pentru inculpatul C., suma de aproximativ 6.000 de euro.

Mai mult, contrar celor reţinute de prima instanţă, Curtea a constatat că declaraţiile martorei M. nu sunt singulare în susţinerea acuzaţiei aduse celor trei inculpaţi în legătură cu traficarea sa, ci se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă şi din alte mijloace de probă (pe care chiar instanţa respectivă le-a menţionat în considerentele hotărârii pronunţate, în mod disparat, ceea ce, în final, a condus la ignorarea lor).

Astfel, martora D.D.D.D. (decedată, această împrejurare făcând imposibilă reaudierea ei de către instanţa de apel), a relatat, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 108-109, vol. IV, d.u.p.), că, după ce a reclamat la poliţie dispariţia de la domiciliu a fiicei sale, M.M., survenită în luna aprilie 2002 (ce coincide cu perioada în care s-a produs traficarea minorei M., care, ea însăşi, o menţionează, în ambele declaraţii, pe fata respectivă, afirmând că se prostitua în municipiul Călăraşi sub protecţia unui proxenet pe nume x., dar a fost convinsă de inculpatul B. să plece în Spania, pentru a se prostitua acolo, fără însă ca acea fată, din motive necunoscute, să mai plece, odată cu minora, în ţara respectivă), a făcut diverse investigaţii pe cont propriu, aflând astfel, de la o prietenă a fiicei ei, pe nume „C.C.C.”, că, în municipiul Călăraşi, existau doi indivizi, x. (inculpatul K.) şi „B.” (inculpatul B.), care se ocupau cu racolarea fetelor şi traficarea lor, în vederea practicării prostituţiei în străinătate şi că aceeaşi „C.C.C.” i-a spus că şi fiica martorei ar fi aranjat anterior, cu aceştia, să plece în străinătate.

De asemenea, martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” (a cărei audiere de către instanţa de apel, care a procedat la citarea sa prin intermediul Parchetului, a fost imposibilă, aceasta nefiind găsită la adresa cunoscută şi neputând fi identificat locul unde se află în prezent), în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 58-62, vol. VIII, d.u.p.), a indicat-o pe minora M., pe care a recunoscut-o din fotografie, ca fiind o fată care practica prostituţia într-un club din Spania, pentru numitul „B.”, pe care, de asemenea, l-a recunoscut, tot din fotografie, ca fiind inculpatul B. În aceeaşi declaraţie, martora cu identitate protejată a făcut referire la un anume „C.”, pe care l-a recunoscut din fotografie a fi inculpatul C., afirmând despre acesta că a racolat-o, prin înşelăciune (i-a promis găsirea unui loc de muncă în Italia), a cazat-o la acelaşi motel x. din municipiul Călăraşi (unde a fost dusă şi minora M.), iar, apoi, contrar promisiunii făcute, a transportat-o în Spania, unde, împreună cu x. (individ indicat, drept proxenet, de minora M.) şi cu „y.” (inculpatul F.), au constrâns-o să practice prostituţia în două cluburi din Alicante, banii fiind luaţi de inculpatul C. Despre acelaşi inculpat, martora cu identitate protejată a relatat, asemenea minorei M., că a bătut-o, atunci când ea a cerut să fie adusă înapoi în ţară. De asemenea, martora cu identitate protejată a făcut referire şi la numitul x., recunoscut din fotografie a fi inculpatul K., despre care a afirmat că se afla în relaţie cu „C.” (inculpatul C.) şi l-a văzut în Spania, în locuinţa în care ea a fost cazată pe perioada cât a fost obligată să se prostitueze. În sfârşit, martora cu identitate protejată a făcut referire şi la N. (care a călătorit în acelaşi mijloc de transport cu minora M. şi inculpatul B., la momentul ieşirii lor din ţară), despre care a afirmat că i l-a recomandat pe inculpatul C. atunci când ea se afla în căutarea unui loc de muncă şi s-a aflat împreună cu acesta, atât atunci când a cazat-o la motelul x., cât şi atunci când a transportat-o la Aeroportul Otopeni, pentru a pleca în străinătate, ajungând în Spania, iar nu în Italia, astfel cum ea credea.

La rândul său, martora cu identitate protejată „U.U.” (a cărei audiere de către instanţa de apel, care a procedat la citarea sa prin intermediul Parchetului, a fost, de asemenea, imposibilă, nici aceasta nefiind găsită la adresa cunoscută şi neputând fi identificat locul unde se află în prezent), în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 15-19, vol. VIII, d.u.p.), a făcut referiri la inculpaţii K. şi C., pe care i-a recunoscut din fotografii, afirmând că inculpatul K. racola tinere pentru a fi exploatate sexual de inculpatul C., dar şi de x. (individ pomenit şi în declaraţiile anterior menţionate), iar inculpatul C. avea tinere în Spania, pe care le exploata sexual.

Pe baza probatoriului anterior prezentat şi analizat, Curtea şi-a format convingerea, potrivit art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., că acuzaţia adusă fiecăruia dintre cei trei inculpaţi a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, Curtea a reţinut, ca fiind în afara oricărui dubiu, faptul că inculpaţii K., B. şi C. au participat, în baza înţelegerii stabilite între ei, la traficarea minorei M., operaţiune pentru realizarea căreia fiecare dintre ei şi-a asumat roluri pe care era capabil să le îndeplinească, inculpatul B. primind-o de la un alt proxenet (I.I.I.I.), exploatând-o sexual, împreună cu inculpatul K., în folosul material al amândurora, la motelul x. din municipiul Călăraşi, ocupându-se, tot împreună cu acelaşi inculpat, de formalităţile necesare călătoriei minorei în străinătate (obţinerea paşaportului şi a asigurării medicale, procurarea mijlocului de transport cu care s-a plecat din municipiul Călăraşi), constrâng-o, prin violenţă fizică, de asemenea împreună cu inculpatul K., să accepte această deplasare şi înşelând-o amândoi că, la destinaţie, urma să lucreze ca dansatoare, iar, apoi, transportând-o în Spania, unde a fost Predată inculpatului C., care finanţase toată această operaţiune şi care, în continuare, după ce i-a procurat un paşaport fals, cu care să dovedească că era majoră, a constrâns-o la practicarea prostituţiei, în folosul său material, agresând-o fizic atunci când ea a încercat să fugă.

Drept urmare, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, că se impune condamnarea inculpaţilor K. şi C. (achitaţi de prima instanţă), pentru infracţiunea de trafic al minorei M., iar, în apelul inculpatului B., contrar apărării susţinute de acesta, că se impune menţinerea condamnării lui pentru aceeaşi infracţiune.

b) Cu privire la minora L., Curtea a constatat următoarele:

Este indubitabil şi nu a fost contestat faptul că această fată, a ieşit din ţară la data de 05 mai 2004, când era încă minoră, călătorind într-o autocar în care se afla şi inculpatul K. şi a revenit în România la data de 17 mai 2004, în condiţiile în care inculpatul respectiv se întorsese în ţară cu o săptămână mai devreme, respectiv la data de 10 mai 2004.

De asemenea, este certă împrejurarea, nici ea contestată, că paşaportul cu care minora a călătorit în străinătate a fost eliberat de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei Călăraşi la data de 26 aprilie 2004, cu numai aproximativ o săptămână înainte ca aceasta să iasă din ţară.

În prealabil prezentării şi analizării probatoriului, Curtea a menţionat că, în cursul judecării apelurilor, a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea, în calitate de martor, a minorei L., devenită între timp majoră, neaudiată vreodată până la acest moment procesual, ocazie cu care ea a susţinut că, în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, ar fi fost audiată sub identitatea protejată „J.J.J.J.”, astfel cum inculpatul K. a susţinut şi în faţa Tribunalului, aspect consemnat şi examinat în considerentele sentinţei penale atacate. Cu privire la această împrejurare, Curtea a menţionat, asemenea primei instanţe, că, în condiţiile în care nu s-a apreciat că ar fi dispărut pericolul ce a determinat luarea măsurii de protecţie a martorei cu identitate protejată „J.J.J.J.”, iar documentele privind identitatea reală a acesteia nu au fost introduse în dosar, nu poate valida susţinerea martorei L., astfel încât declaraţia sa şi declaraţiile martorei cu identitate protejată anterior menţionate vor fi analizate în mod separat, fiind însă coroborate atât între ele, cât şi cu celelalte mijloace de probă administrate cu privire această faptă, potrivit regulilor generale de apreciere a probelor, prevăzute de art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În declaraţia din faţa instanţei de apel (filele 281-282, vol. I, d.a.), martora L. a confirmat că îi cunoaşte atât pe inculpatul K., cât şi pe inculpatul B., negând însă aceştia ar fi avut vreo participaţie la traficarea sa, în condiţiile în care a contestat chiar existenţa unei astfel de acţiuni. Neputând nega un fapt cert, martora a recunoscut că a călătorit în Spania cu un autocar în care se afla şi inculpatul K., pretinzând însă că această situaţie a reprezentat o simplă coincidenţă şi că, după ce a ajuns în acea ţară, nu l-a mai văzut. Despre motivul şi scopul deplasării în Spania, martora a susţinut că, deşi minoră, era însărcinată şi, întrucât dorea să ascundă această împrejurare de părinţi, a plecat în Spania, la un anume „x”, cu care intrase în legătură pe Internet şi care s-a oferit să o ajute, trimiţându-i inclusiv banii necesari pentru acoperirea costurilor călătoriei. Referitor la activităţile sale din Spania, martora a susţinut că nu a frecventat cluburi, ci doar a ajutat-o pe mama acelui „x”, care avea un restaurant. Cu privire la împrejurările care au determinat-o să revină în România după mai puţin de două săptămâni, martora a precizat că a sunat-o pe sora sa, de pe telefonul pus la dispoziţie de „Franco”, iar aceasta i-a spus că tatăl lor a reclamat dispariţia ei la poliţie, motiv pentru care a hotărât să se întoarcă, fără a lua însă legătura cu mama ei, care se afla ea însăşi pe teritoriul Spaniei. Susţinerile martorei sunt în mod vădit nesincere, întrucât, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, la întrebările Curţii, aceasta a dat răspunsuri neverosimile: nu şi-a amintit în ce lună era însărcinată la momentul plecării din ţară, întrucât sarcina nu era vizibilă, dar, cu toate acestea, nu mai mergea la şcoală, de ruşine; deşi minoră, s-a prezentat singură la instituţia care i-a eliberat paşaportul, fără să i se solicite prezenţa sau acordul părinţilor; cât s-a aflat în Spania, nu a luat legătura cu mama sa, deşi aceasta se afla şi ea acolo, iar un astfel de contact îi era, în mod evident, cel mai la îndemână, după ce aflase că tatăl ei îi reclamase, în ţară, dispariţia; costul călătoriei de întoarcere în România a fost suportat de acelaşi „Franco”, căruia nu i-a restituit niciodată banii cheltuiţi de acesta pentru deplasarea ei în şi din Spania; nu le-a relatat vreodată nici părinţilor, nici surorii sale ce a făcut în perioada cât s-a aflat în Spania; deşi locuieşte împreună cu sora sa (A.A.A.A.), iar aceasta, fiind citată, s-a prezentat la judecata în primă instanţă şi a dat declaraţie, ea nu a făcut acest lucru, întrucât nu a fost citată (fapt neadevărat, întrucât Tribunalul a procedat la citarea sa). La toate acestea, se adaugă susţinerea martorei privind audierea sa anterioară sub o identitate protejată, pe care, dacă s-ar accepta drept reală acea susţinere, numai ea o putea dezvălui inculpaţilor interesaţi (inculpatul K. a şi relevat-o primei instanţe), fie ca urmare a unor presiuni din partea acestora, fie ca urmare a remiterii de către ei a unei recompense (situaţii des întâlnite în cazuistica penală referitoare la infracţiuni de trafic de persoane), aspect care potenţează lipsa de credibilitate a declaraţiei sale.

În aceste condiţii, Curtea a înlăturat declaraţia dată de martora L. în faţa instanţei de apel, cu atât mai mult cu cât afirmaţiile acesteia sunt contrazise de numeroase alte mijloace de probă, care dovedesc, cu certitudine, că aceasta a fost traficată, în vederea exploatării sexuale, cu participaţia inculpatului K. (astfel cum a reţinut şi prima instanţă, pronunţând condamnarea lui), dar şi a inculpatului B. (pe care instanţa respectiv, în mod eronat, l-a achitat).

Astfel, în sesizarea adresată organelor de poliţie, prin care a reclamat dispariţia fiicei sale minore (fila 195, vol. IV, d.u.p.), martorul C.C.C.C.C. a relatat că, în urma investigaţiilor făcute pe cont propriu, a aflat despre existenţa unei eleve, colegă de şcoală cu L., care se ocupa cu racolarea fetelor şi plasarea lor la un proxenet pe nume x. (inculpatul K.), indicând şi numărul de telefon mobil folosit de acesta.

Ulterior revenirii în ţară a minorei, mama acesteia, martora V.V.V., a sesizat şi ea, la data de 02 iunie 2004, organele de poliţie (fila 191, vol. IV, d.u.p.), arătând, în cuprinsul acelei sesizări că fiica ei, în vârstă de 17 ani, sub presiunea ameninţărilor inculpatului K., a fost transportată în Spania, în vederea practicării prostituţiei şi solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia. În declaraţia olografă formulată la aceeaşi dată (filele 192-194, vol. IV, d.u.p.), martora V.V.V. a relatat următoarele împrejurări faptice relevante: ea a plecat în Spania, la data de 27 martie 2004, pentru a lucra în agricultură, cu contract de muncă; în jurul datei de 16 mai 2004, soţul său, C.C.C.C.C., i-a comunicat telefonic că fiica lor minoră a plecat de la domiciliu, în urmă cu aproximativ o săptămână şi că, după acel eveniment, aceasta l-a sunat şi i-a spus că se afla în Italia, cu o persoană de cetăţenie italiană care lucra în judeţul Călăraşi şi că nu trebuia să îşi facă griji pentru ea, deoarece îşi va găsi un loc de muncă acolo şi nu va duce lipsă de nimic; aflând de la soţul său numărul de telefon de pe care a fost apelat cu ocazia acelei convorbiri, martora şi-a dat seama că nu era de Italia, ci de Spania, mai exact de Madrid; deşi a apelat în câteva rânduri acel număr de telefon, nu i s-a răspuns; fiind îngrijorată, martora s-a întors în ţară la data de 24 mai 2004, deşi, între timp, primise telefon de la fiica sa, care i-a spus că a revenit la domiciliu şi că nu trebuia să îşi mai facă griji pentru ea; la revenirea în ţară, a purtat numeroase discuţii cu fiica sa, cerându-i să-i explice motivele pentru care a plecat de acasă, fără să anunţe pe nimeni, iar aceasta a susţinut tot timpul că a plecat de bună-voie, în Italia, cu intenţia de a se căsători cu un cetăţean italian, pentru a duce o viaţă mai bună (este contrazisă astfel, în mod categoric, afirmaţia martorei L. din faţa instanţei de apel, când aceasta a susţinut că a plecat în Spania, la invitaţia unui cetăţean spaniol pe nume „x”; se observă, de asemenea, că martora V.V.V. nu a făcut nicio referire la pretinsa sarcină a fiicei sale, invocată de aceasta din urmă, în faţa instanţei de apel, drept motiv al plecării de acasă, de frica părinţilor); martora a observat că fiica sa era foarte speriată şi îi era frică să vorbească despre plecarea ei; după câteva zile, la sfârşitul lunii mai 2004, la domiciliul familiei, a venit un lucrător de poliţie, de la care martora a aflat că, în realitate, fiica sa a fost transportată în Spania de inculpatul K., un cunoscut proxenet; purtând noi discuţii cu fiica sa, martora a aflat de la aceasta ce se întâmplase în realitate; astfel, fiica sa l-a cunoscut pe inculpatul K., prin intermediul prietenului ei, un anume O. (context în care Curtea evidenţiază aspectele corect reţinute de prima instanţă, pe baza declaraţiilor inculpatului însuşi, care a încercat să-şi construiască, pe baza lor, o apărare contra unor împrejurări pe care nu le putea contesta, şi anume că prietenul minorei, pe care el l-a numit „O.”, l-a rugat ca, în cazul plecării în Spania în acelaşi timp cu fata, care intenţiona să meargă la mama sa, să aibă grijă de ea şi că este posibil ca el să o fi ajutat pe minoră să obţină eliberarea paşaportului, în virtutea prieteniei sale cu prietenul acesteia); după despărţirea de acel prieten, fiica sa a început să fie sunată insistent de inculpatul K., care i-a prezentat mai multe fete, care se prostituau pentru el la x. (aceeaşi locaţie unde inculpatul respectiv a exploatat-o sexual, împreună cu inculpatul B., pe minora M., astfel cum s-a evidenţiat anterior), spunându-i că se câştiga frumos din această activitate; după mai multe discuţii, inculpatul K. a convins-o pe fiica ei să meargă în Spania, unde avea mai multe fete care se prostituau pentru el, promiţându-i că ea nu va trebui să facă altceva decât să le supravegheze pe acele fete şi să strângă de la acestea sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei; fiica sa a fost de acord cu propunerea care i-a fost adresată, în condiţiile în care era ameninţată şi şantajată de inculpat în diferite moduri; transportul până în Spania a fost efectuat cu un autocar, fiica sa călătorind împreună cu inculpatul K., care a suportat toate cheltuielile aferente, inclusiv cele presupuse de obţinerea eliberării paşaportului minorei, precum şi cu o altă fată, pe nume „x.”; în momentul când au ajuns la Madrid (localitatea al cărei index a fost recunoscut de martoră în numărul de telefon de pe care fiica ei şi-a sunat tatăl, în ţară, afirmând, în mod mincinos, că se afla în Italia), mai mulţi bărbaţi l-au atacat şi agresat pe inculpat, luând-o cu ei pe cealaltă fată; fiica sa a rămas însă cu inculpatul K., care l-a sunat pe un anume „B.” (inculpatul B.), cel din urmă venind în locul unde se aflau şi luându-i de acolo; întrucât, din cauza agresiunii la care a fost supus, inculpatul K. a fost internat în spital, fiica sa a mers la locuinţa numitului „B.” (inculpatul B.), unde se aflau alte trei fete, care se prostituau pentru cei doi inculpaţi; de la acele fete, fiica sa a aflat despre modul în care erau tratate şi obligate să se prostitueze; potrivit martorei, fiica sa i-a spus că ea nu a fost obligată să se prostitueze, întrucât era minoră, iar cei doi inculpaţi puteau avea, din acest motiv, probleme cu poliţia; după câteva zile, fiica sa a revenit în România, singură, cu autocarul, în timp ce inculpatul K. s-a întors în ţară cu avionul; minora a fost aşteptată de acesta la Bucureşti, unde i-a luat paşaportul şi a ameninţat-o că, dacă va spune ceva familiei sau poliţiei, va avea de suportat consecinţe, atât ea, cât şi familia sa; apoi, inculpatul K. a adus-o pe fiica sa până în faţa blocului şi i-a spus că o va mai căuta, punându-i în vedere să fie foarte atentă la ceea ce va vorbi.

Prima instanţă a înlăturat, în mod corect, aspectele din declaraţia validă a martorei V.V.V. din cursul cercetării judecătoreşti (filele 6-7, vol. XX, d.f.), prin care aceasta, fără nicio explicaţie raţională, a revenit asupra afirmaţiilor anterioare, prin care i-a indicat pe inculpaţii K. (x.) şi B. („B.”) drept participaţi la traficarea fiicei sale, în scopul exploatării ei sexuale, susţinând, în afara oricărei logici, că aceasta nu i-a spus, iar ea, ca mamă, nu a insistat să afle de la fiica sa cu cine a mers în străinătate, unde a ajuns şi ce s-a întâmplat acolo, în condiţiile în care, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, martora a confirmat formularea sesizării către organele de poliţie (anterior evidenţiată) şi faptul că a scris personal, potrivit voinţei proprii, fără a fi influenţată şi relatând numai împrejurări conforme cu realitatea care îi fusese făcută cunoscută de către fiica ei, atât acea sesizare, cât şi declaraţia acuzatoare la adresa celor doi inculpaţi (şi aceasta mai sus menţionată). Pe de altă parte, în declaraţia analizată, martora (pe care şi Curtea a citat-o, în vederea audierii nemijlocite, fără a putea realiza însă acel act procesual, întrucât aceasta nu a fost găsită, în pofida emiterii a mai multor mandate de aducere), a relatat despre x., pe care l-a recunoscut printre inculpaţii prezenţi în sala de judecată, că l-a văzut o dată, în faţa blocului unde locuieşte familia ei, după revenirea fiicei sale în ţară, ocazie cu care a constatat că aceasta era speriată. Fiind întrebată despre motivul acestei temeri, martora a susţinut, în mod rizibil, că fiica sa era speriată nu din cauza inculpatului pe care l-a văzut în faţa blocului, ci din cauza faptului că mama ei aflase că era însărcinată în aproximativ 4 luni (context în care Curtea observă că martora a făcut referire, pentru prima dată, după aproximativ 9 ani de la sesizarea adresată organelor de poliţie, la sarcina incipientă a fiicei sale, pe care şi cea din urmă a adus-o în discuţie în faţa instanţei de apel, cel mai probabil în urma unei conivenţe menite să inducă în eroare organele judiciare). Esenţiale şi relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt sunt însă, în declaraţia respectivă, afirmaţiile martorei că fiica sa, minoră la momentul evenimentelor, nu avea paşaport (confirmându-se astfel că cineva din afara familiei s-a ocupat de obţinerea acelui document) şi nici bani cu care să călătorească în străinătate (oferind astfel credibilitate susţinerii sale anterioare, că inculpatul K. a suportat toate costurile legale de călătoria minorei în Spania). De asemenea, esenţială şi relevantă este şi afirmaţia martorei că fiica sa plângea de fiecare dată când o întreba despre ce i s-a întâmplat în Spania, ceea ce dovedeşte că evenimentele trăite acolo i-au produs acesteia o traumă puternică.

Sora minorei L., A.A.A.A., ascultată ca martor de către prima instanţă (pe care şi Curtea a citat-o, în vederea audierii nemijlocite, fără a putea realiza însă acel act procesual, întrucât aceasta nu a fost găsită, în pofida emiterii a mai multor mandate de aducere), a relevat, în declaraţia sa (fila 78, vol. XX, d.f.), aspecte importante, care conturează o situaţie de fapt asemănătoare cu cea prezentată, în faza de urmărire penală, de către mama celor două fete: înainte de a pleca în Spania, sora sa lipsea, în unele nopţi, de acasă, iar, când revenea, îi spunea martorei că fusese împreună cu inculpatul K., cu care avea „un anumit tip de relaţie”, acesta trecând uneori, cu maşina, prin faţa blocului lor; întrebând-o despre ce făcea în nopţile pe care şi le petrecea cu inculpatul respectiv, sora sa i-a spus, o singură dată, că a fost împreună cu acesta la x.; de la sora sa, la acel moment în vârstă de 17 ani, a aflat că inculpatul K. s-a ocupat să-i procure paşaportul, iar, la întoarcerea în ţară, a refuzat să i-l dea; acelaşi inculpat a suportat şi costurile călătoriei în Spania, în condiţiile în care sora sa nu avea bani cu care să acopere acele cheltuieli; sora sa a plecat în Spania, împreună cu inculpatul K., care a învăţat-o să comunice familiei, în mod fals, că ar fi plecat cu un italian (iar nicidecum cu spaniolul „x”, la care a făcut referire martora L. în faţa instanţei de apel); sora sa i-a spus, când a întrebat-o dacă i s-a cerut să se prostitueze, că ei i s-a promis că numai va supraveghea activitatea fetelor care se prostituau.

Martora cu identitate protejată „J.J.J.J.”, audiată în faza de urmărire penală, a confirmat, în declaraţia sa (filele 32-36, vol. VIII, d.u.p.), că inculpatul K., care a racolat-o în cursul lunii aprilie 2004 (perioadă care corespunde cu cea a recrutării minorei L.), determinând-o prin ameninţare să-l însoţească în Spania, după ce s-a ocupat să-i obţină paşaport şi a suportat toate cheltuielile legate de acea călătorie, la care a participat şi o altă fată pe nume „x.” (pomenită şi de mama minorei L.), colabora, în acea ţară, cu inculpatul B. şi cu un anume Z.Z.Z.Z.Z.Z., pe care i-a şi chemat atunci când, la o oprire a autocarului pe teritoriul spaniol, a fost atacat şi agresat de doi bărbaţi, care au luat-o cu forţa pe „x.”, colaborarea respectivă referindu-se la exploatarea sexuală a unor tinere. Astfel, martora cu identitate protejată a fost dusă la inculpatul B. acasă, după ce inculpatul K. a fost spitalizat în urma acelei agresiuni, iar, apoi, la locuinţa unei prietene a celui dintâi şi, în final, într-un club în care se mai aflau încă trei fete, unde i s-a spus că va fi „scoasă la produs”. Deşi s-a împotrivit iniţial, martora cu identitate protejată a acceptat în final să practice prostituţia, întreţinând relaţii sexuale cu clienţii acelui club, după ce inculpatul K. i-a spus că va lucra pentru el şi va trebui să facă ce făceau şi celelalte fete. La un moment dat, martora cu identitate protejată a reuşit să-şi sune tatăl, căruia i-a spus ce i s-a întâmplat, iar acesta i-a comunicat că va anunţa organele de poliţie. Inculpatul K. a fost informat telefonic de către fata care o supraveghea pe martora cu identitate protejată despre acest fapt şi a hotărât că era mai bine ca aceasta să revină în România, astfel că, a doua zi, a fost luată de inculpatul B. şi numitul Z.Z.Z.Z.Z.Z. şi dusă la un autocar, cu care s-a întors în ţară. Ajunsă în Bucureşti, martora cu identitate protejată a fost aşteptată, între alţii, de inculpatul K., care i-a luat paşaportul, fără a i-l mai restitui vreodată, iar, ulterior, a determinat-o, prin intimidare, să se mute, împreună cu familia, de la adresa unde locuia la acel moment. Martora cu identitate protejată i-a indicat, recunoscându-i din fotografie, atât pe inculpatul K., cât şi pe inculpatul B., despre cel din urmă afirmând că, împreună cu vărul său, C., recunoscut şi el din fotografie, se ocupa cu racolarea fetelor şi exploatarea lor sexuală în Spania. Martora cu identitate protejată a făcut afirmaţii similare şi cu ocazia audierii sale nemijlocite în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă (filele 44-45, vol. XVII, d.f.), adeverind colaborarea dintre inculpaţii K. şi B., pe care i-a recunoscut atunci când i-au fost prezentaţi, în traficarea şi exploatarea ei sexuală în Spania.

A mai reţinut Curtea de Apel că împrejurările în care martora cu identitate protejată a relatat, în mod constant, că s-a produs traficarea şi exploatarea sa sexuală de către cei doi inculpaţi sunt cvasiidentice cu cele în care martora V.V.V. a declarat, în faza de urmărire penală, că s-a desfăşurat traficarea fiicei sale minore, L., de către aceiaşi inculpaţi, în acelaşi scop al exploatării sexuale şi, de asemenea, se coroborează, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul K. (care a acţionat, spre deosebire de inculpatul B., conform rolurilor convenite între ei, şi pe teritoriul României, fiind posibilă astfel identificarea lui de membrii familiei victimei traficate, cel din urmă acţionând, împreună cu cel dintâi, numai în Spania şi rămânând astfel necunoscut acelei familii), cu aspectele faptice arătate de martora A.A.A.A., sora aceleiaşi minore.

Pe baza probatoriului anterior prezentat şi analizat, Curtea şi-a format convingerea, potrivit art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., că acuzaţia adusă fiecăruia dintre cei doi inculpaţi a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, Curtea a reţinut, ca fiind în afara oricărui dubiu, faptul că inculpaţii K. şi B., folosind un mod de operare asemănător celui uzitat, tot împreună, în cazul minorei M. (anterior prezentat), au participat, conform unei înţelegeri prealabile, la traficarea minorei L., operaţiune pentru realizarea căreia fiecare dintre ei şi-a asumat roluri pe care era apt să le îndeplinească la momentul respectiv, inculpatul K. recrutând-o pe minoră, introducând-o în mediul promiscuu de la x. (unde era de notorietate că se practica prostituţia, coordonată de mai mulţi proxeneţi, conform unei practici îndelungate, datând de mai mulţi ani) şi transportând-o în Spania, prin inducere în eroare (promiţându-i că ea doar le va supraveghea pe fetele care se prostituau acolo în folosul său şi va încasa banii obţinuţi de acestea de la clienţi), după ce s-a îngrijit de toate formalităţile pe care le-a presupus acea călătorie, precum obţinerea paşaportului şi a suportat toate costurile acesteia, iar inculpatul B. preluând-o de la cel dintâi şi cel puţin încercând, împreună cu acesta, să o determine, contrar promisiunii făcute şi prin intimidare, profitând de starea vădită de vulnerabilitate în care minora se afla, să practice ea însăşi prostituţia. Curtea constată că, deşi nu există probe certe că minora s-ar fi şi prostituat (ea nefăcând o astfel de mărturisire nici mamei, nici surorii sale, fie de ruşine, fie din cauza temerii insuflate de ameninţările inculpatului K.), urmărirea de către inculpaţi a aducerii sale în această postură este de domeniul evidenţei, fiind neverosimil a crede că ei ar fi adus-o în Spania numai pentru a o pune să le supravegheze pe fetele care deja se prostituau acolo şi a strânge banii încasaţi de acestea, în condiţiile în care, la vârsta sa, de numai 17 ani, nu avea nicio experienţă care să o recomande pentru o astfel de poziţie privilegiată.

Drept urmare, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, că se impune condamnarea inculpatului B. (achitat de prima instanţă), pentru infracţiunea de trafic al minorei L., iar, în apelul inculpatului K., contrar apărării susţinute de acesta, că se impune menţinerea condamnării lui pentru aceeaşi infracţiune.

Totodată, Curtea a constatat, pe baza situaţiei de fapt reţinute în cazul ambelor minore (M. şi L.), la care se adaugă, în privinţa inculpatului B., şi cazul persoanei traficate N.N. (la care se va face referire ulterior, confirmându-se situaţia de fapt stabilită de prima instanţă), că este în afara oricărui dubiu că inculpaţii K., B. şi C. au acţionat ca membrii activi ai unei asocieri infracţionale, pe care au constituit-o de comun acord şi i-au conceput un plan de desfăşurare, care a presupus recrutarea, transportarea, transferarea şi preluarea de fete tinere, inclusiv minore, prin inducere în eroare, constrângere sau profitând de vădita lor vulnerabilitate, în vederea exploatării lor sexuale, operaţiuni pe care fiecare dintre ei le-a realizat conform rolului pe care putea să-l îndeplinească la un moment dat.

Faptul că cei trei inculpaţi au acţionat în modalităţile anterior menţionate o singură dată (precum inculpatul C.) sau de un număr limitat de ori (două, în cazul inculpatului K. şi respectiv trei, în cazul inculpatului B.), fie cu toţii, fie numai o parte dintre aceştia, este lipsit de relevanţă, întrucât existenţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni nu este condiţionată nici de săvârşirea, de un anumit număr de ori, a acţiunilor infracţionale ce intră în scopul asocierii (şi nici măcar de comiterea acelor acţiuni), nici de numărul participanţilor la comiterea propriu-zisă a acelor acţiuni.

În consecinţă, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, că se impune condamnarea inculpatului K. (achitat de prima instanţă), şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiunii, iar, în apelurile inculpaţilor B. şi C., contrar apărărilor formulate de aceştia, că se impune menţinerea condamnării lor pentru infracţiunea respectivă.

2. Referitor la celelalte fapte care fac obiectul judecăţii în privinţa aceloraşi trei inculpaţi, Curtea a constatat, contrar criticilor formulate de Parchet şi respectiv de inculpaţii B. şi C., că analiza probatoriului a fost în mod corect realizată de către prima instanţă, aceasta fiind, în consecinţă, validată de către instanţa de control judiciar.

a) Cu privire la minora M.M., Curtea constată următoarele:

Singurul aspect dovedit cu certitudine în privinţa acestei fete (născută la data de 12 ianuarie 1986) este acela că aceasta a ieşit din ţară la data de 09 mai 2002.

Curtea, constatând nefondată critica din apelul Parchetului, şi-a însuşit soluţia primei instanţe, de constatare a nulităţii absolute a declaraţiei formulate de minoră la data de 27 februarie 2003 (filele 19-22, vol. IV, d.u.p.), conform art. 197 alin. (2) din V.C.P.P. (în vigoare la momentul efectuării actului), pe motivul necompetenţei funcţionale a persoanei care a procedat la luarea acelei declaraţii. Astfel, pe declaraţia respectivă, consemnată olograf, nu există nicio menţiune care să permită a se stabili că aceasta a fost administrată de către un organ judiciar (independent de faptul dacă a existat sau nu o delegare din partea procurorului competent să efectueze urmărirea penală, potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001), în cuprinsul său menţionându-se doar că pretinsa autoare a dat acea declaraţie în timp ce se afla într-un centru de minori din oraşul Alicante (Spania) în prezenţa unui psiholog nominalizat, singurul care a semnat, alături de aceasta, declaraţia sa. În aceste condiţii, Curtea constată, în mod suplimentar faţă de cele reţinute de prima instanţă, că nu există certitudine nici în privinţa identităţii persoanei pretins declarante, câtă vreme aceasta nu a fost certificată de un organ judiciar, prin legitimarea nemijlocită a acelei persoane sau verificarea identităţii ei în orice alt mod care să-i confere credibilitate.

Drept urmare, Curtea a reţinut că, la dosarul cauzei, nu există nicio declaraţie validă care să aparţină minorei pretins traficate de inculpatul K., constatând, în acest context, că ea nu a putut fi ascultată nici de către prima instanţă, nici de către instanţa de apel (care a procedat la citarea sa, în vederea audierii nemijlocite, în calitate de martor, mandatul de aducere emis pe numele persoanei respective neputând fi însă executat, întrucât aceasta nu mai locuieşte la adresa de domiciliu declarată şi nu a fost identificată o altă adresă unde să poată fi găsită).

Mai mult, chiar acceptând drept validă declaraţia anterior menţionată, Curtea a constatat că, în cuprinsul acesteia, nu este relatată de către pretinsa autoare vreo acţiune a inculpatului K. (singurul trimis în judecată pentru traficarea ei) care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de care acesta este acuzat. Astfel, singura referire a persoanei declarante la inculpatul respectiv, în raport cu ea, este aceea că acesta ar fi primit, spre păstrare, de la individul care ar fi traficat-o pe minoră (B., netrimis în judecată pentru această faptă), paşaportul său, procurat de acelaşi individ.

Totodată, Curtea a constatat că nu există alte mijloace de probă care să confirme, mai presus de orice îndoială, acuzaţia adusă inculpatului K. Astfel, referiri la minora M.M. există numai în declaraţiile martorelor D.D.D.D. (mama sa) şi M.

Martora D.D.D.D. (decedată, această împrejurare făcând imposibilă audierea ei de către instanţa de apel) a relatat, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 108-109, vol. IV, d.u.p.), numai faptul că, în contextul dispariţiei de acasă a fiicei sale, a auzit de la o prietenă a sa, pe nume „C.C.C.”, că, în Călăraşi, existau doi indivizi, „B.” şi x., care se ocupau de racolarea fetelor şi traficarea lor, în vederea practicării prostituţiei în străinătate, aceeaşi „C.C.C.” spunându-i că, din câte ştia ea, şi fiica martorei aranjase anterior, cu aceştia, să plece din ţară. Se poate lesne constata că relatarea martorei se bazează pe informaţii furnizate nu de către fiica sa (pretinsa persoană traficată), ci de către o persoană terţă, pe care Parchetul nu a întreprins demersuri pentru a o identifica, astfel că, fiind imposibilă audierea acesteia, nu se poate verifica veridicitatea informaţiilor comunicate de ea martorei. În continuarea declaraţiei analizate, martora, fără a mai pomeni vreun nume, a relatat că, ulterior, a fost sunată, de mai multe ori, de către fiica sa, care i-a şi trimis bani din străinătate, în trei rânduri, însă nu a aflat de la aceasta, pe care o credea sechestrată, date certe despre locul unde se găsea. Declaraţia martorei din cursul cercetării judecătoreşti (filele 3-4, vol. V, d.f.), constatată nulă absolut de către prima instanţă, pe motivul nepublicităţii şedinţei de judecată în care s-a realizat audierea (aspect detaliat în considerentele sentinţei penale apelate şi necontestat de Parchet), nu mai conţine vreo referire nici la numitul x., nici la numita „C.C.C.”, aceasta menţionând o anume „x.”, care i-ar fi spus că fiica ei ar fi fost sechestrată, de către „x.” (H.H.H.H.H.), timp de şapte zile, într-o casă din municipiul Călăraşi, după care, împreună cu alte 17-19 tinere, ar fi fost dusă, tot de către acel individ, în Spania.

Martora M. (a cărei citare, în vederea audierii nemijlocite, a fost dispusă de către instanţa de apel, fără a se reuşi însă realizarea acelui act procesual, întrucât mandatul de aducere nu a putut fi executat, în condiţiile în care aceasta nu mai locuieşte la adresa de domiciliu declarată şi nu s-a identificat o altă adresă unde să poată fi găsită) a arătat, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 119-121 şi 122-129, vol. IV, d.u.p.), mai întâi, că minora M.M., care îi era cunoscută, s-a prostituat iniţial sub protecţia unui proxenet din Călăraşi, pe nume x., însă apoi a fost convinsă de B. (netrimis în judecată pentru această faptă) să plece în Spania, pentru a se prostitua acolo, martora adăugând, în cea de-a doua declaraţie, că minora respectivă, din motive necunoscute ei, nu a mai plecat odată cu ea, N. şi cele trei fete rămase neidentificate, atunci când B. le-a transportat în acea ţară (în luna aprilie 2002). De asemenea, martora a susţinut că, după plecarea ei în Spania, a aflat că numitul I.I.I.I. (faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor) ar fi vândut-o pe minoră, după ce a locuit cu ea în una dintre garsonierele lui B.

Concluzionând, Curtea a constatat, asemenea primei instanţe, că, dacă au existat acţiuni de traficare a minorei M.M., acestea nu au fost săvârşite de inculpatul K., neexistând probe certe care să susţină acuzaţia adusă lui, ci de alte persoane (netrimise în judecată în prezenta cauză).

Astfel fiind, Curtea a constatat că, sub acest aspect, apelul Parchetului este nefondat, întrucât soluţia primei instanţe, de achitare a inculpatului K., pentru fapta analizată, este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută ca atare.

b) Cu privire la persoana traficată N.N., Curtea a constatat următoarele:

Probatoriul cauzei dovedeşte, în afara oricărui dubiu, existenţa faptei la care se referă actul de sesizare şi săvârşirea acesteia, cu vinovăţie, de către inculpatul B., după cum, în mod corect, a reţinut prima instanţă.

Astfel, este cert şi nu a fost contestat faptul că, la data de 07 aprilie 2004, fata respectivă a ieşit din ţară, cu autocarul, în care se afla şi inculpatul B., la acel moment ea fiind majoră (în vârstă de 18 ani împliniţi).

Mama acesteia, martora M.M.M., a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Călăraşi, la data de 17 noiembrie 2005, cu o plângere (fila 228, vol. V, d.u.p.), în care a reclamat faptul că, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate (raportat la data respectivă), fiica sa, care lucra ca barman în municipiul Călăraşi, a fost racolată şi dusă în Spania de inculpatul B., din aceeaşi localitate, care se ocupa de mai mult timp cu exploatarea fetelor, constituind o adevărată filieră în acest sens. Anterior, respectiv la data de 09 noiembrie 2005, plângerea aceleiaşi martore fusese consemnată şi în cuprinsul unui proces-verbal întocmit de către Inspectoratul de Poliție a Județului Călăraşi, Serviciul Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (fila 235, vol. V, d.u.p.), în care s-a menţionat că aceasta a reclamat faptul că, în cursul lunii februarie 2004, inculpatul B. a racolat-o, a găzduit-o, a transportat-o şi a exploatat-o, prin obligare la practicarea prostituţiei în Spania, pe fiica sa, dar şi faptul că a primit ameninţări de la acesta.

În prima declaraţie din faza de urmărire penală, consemnată olograf (filele 229-231, vol. V, d.u.p.), martora M.M.M., după ce a relatat despre schimbarea nefirească a comportamentului fiicei sale, începând cu luna februarie 2004 şi plecarea acesteia, atât de acasă, cât şi de la serviciu, a relatat următoarele aspecte faptice relevante: a aflat de la patronul localului unde fiica ei lucrase ca barman că, anterior abandonării serviciului, aceasta era vizitată acolo de un grup de bărbaţi şi femei, una dintre acestea cumpărându-i articole de îmbrăcăminte; în urma investigaţiilor făcute în oraş, a aflat, de la prietenele fiicei sale, că, din momentul când şi-a abandonat serviciul, aceasta a fost găzduită de inculpatul B. într-un apartament din municipiul Călăraşi; o altă fiică a martorei, N.N., a aflat de la o tânără necunoscută, găsită în acel apartament, că sora ei fusese adusă acolo de inculpatul respectiv, care o scotea afară numai seara, plecând însă ulterior din acea locaţie; aceeaşi tânără a afirmat că fiica martorei a fost luată de inculpatul B. şi dusă în Spania, se pare că „la produs”, împreună cu alte două fete din judeţul Călăraşi; după o perioadă de aproximativ 6 luni şi jumătate, cât timp nu a ştiut nimic despre fiica sa, martora a fost contactată de inculpatul B., cu care a fost pusă în legătură de către un coleg de serviciu, Y.Y.Y.Y.Y.; cu acea ocazie, inculpatul respectiv i-a spus că el a dus-o pe fiica ei în Spania, unde „a dat-o la produs”, acţiune pe care a prezentat-o ca reprezentând un ajutor pentru fată, întrucât aceasta avea acasă o situaţie disperată; întrucât martora a insistat să îi aducă fata acasă, iar inculpatul nu i-a putut prezenta argumente cu care să justifice racolarea şi exploatarea ei, acesta şi-a schimbat brusc atitudinea şi, pe un ton ameninţător, i-a pretins martorei bani, susţinând că el a făcut cheltuieli cu fiica sa, iar aceasta a fugit de sub tutela lui, căsătorindu-se cu un marocan şi aşteptând un copil; în cursul lunii ianuarie 2005, a primit o scrisoare din Spania, adresa de expediţie de pe plic fiind însă ştearsă, prin care fiica sa, al cărei scris l-a recunoscut, i-a prezentat în detaliu ceea ce i se întâmplase, afirmând că a fost păcălită de inculpatul B., care a dus-o în Spania, unde îi promisese că urma să lucreze într-un restaurant, ca barman, dar lucrurile nu au stat în realitate aşa; în aceeaşi scrisoare, fiica sa i-a spus că a reuşit să fugă de la inculpat, s-a căsătorit cu un marocan şi aştepta un copil; după depunerea plângerii la organele judiciare, martora s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul B., care, pe un ton ameninţător, i-a reproşat acest fapt. Martora a făcut afirmaţii similare şi în declaraţia pe formular tipizat dată în faţa procurorului (filele 236-240, vol. V, d.u.p.), adăugând anumite aspecte faptice relevante, astfel: când l-a întâlnit prima oară pe inculpat, acesta i-a spus că el a luat-o pe fiica sa, a îmbrăcat-o, i-a făcut paşaport, i-a dat bani şi mâncare şi a dus-o în Spania, unde aceasta a lucrat o vreme pentru el, dar, ulterior, a fugit, rămânându-i datoare cu suma de bani pe care a cheltuit-o cu ea; întrucât martora nu i-a putut spune unde se afla fiica ei, inculpatul a ameninţat că, indiferent cât timp va trece, el tot o va găsi şi îşi va recupera banii, pentru că avea prieteni peste tot în Europa; în luna ianuarie 2005, martora a primit o scrisoare de la fiica sa, pe plicul de expediţie fiind aplicată doar o ştampilă de Murcia (Spania) şi nicio ştampilă de România; în acea scrisoare, fiica sa a menţionat că inculpatul B. a racolat-o şi a dus-o în Spania, unde a vândut-o altui „peşte”.

A mai reţinut Curtea că prima instanţă a înlăturat, în mod corect, declaraţiile (constatate valide) ale martorei M.M.M. din cursul cercetării judecătoreşti (fila 221, vol. XIX şi fila 29, vol. XX, d.f.), în condiţiile în care, fără nicio explicaţie, aceasta a revenit asupra afirmaţiilor iniţiale (cele mai importante fiind făcute în sesizările adresate de ea, din proprie iniţiativă, organelor judiciare, înainte de demararea oricăror cercetări cu privire la traficarea fiicei sale, astfel că nu se poate susţine, în mod verosimil, că ar fi fost determinată să declare ceva anume de către acele organe), negând că s-ar fi întâlnit vreodată cu inculpatul B., susţinând că ea a auzit despre acesta doar în oraş, fără a cunoaşte informaţii relevante care să îl caracterizeze, contestând că ar fi primit o scrisoare de la fiica sa, în care aceasta i-a relatat ce i se întâmplase în Spania şi culminând cu a afirma că, de curând, a discutat cu aceasta şi, întrebând-o despre inculpatul respectiv, i-ar fi răspuns că nu îl cunoaşte şi că ar fi plecat din ţară însoţită de „cu totul altcineva” (acel altcineva nefiind însă nominalizat), în condiţiile în care este în afara oricărui dubiu că fiica martorei şi inculpatul B. au ieşit din ţară, în data de 07 aprilie 2004, aflându-se împreună în acelaşi mijloc de transport (fila 233, vol. V, d.u.p.). Din analiza ultimei declaraţii a martorei (fila 29, vol. XX, d.f.), se remarcă însă că, în pofida încercării de a-l disculpa pe inculpat, aceasta nu s-a putut abţine de la a face, la adresa lui, afirmaţii acuzatoare, în acelaşi sens cu cele relatate anterior, susţinând că inculpatul B. i-a spus colegului său de serviciu, Y.Y.Y.Y.Y., iar nu ei personal, că a dus-o pe fiica sa în Spania, să se prostitueze şi respectiv că avea de recuperat de la aceasta o sumă de bani, ameninţând că o va găsi şi peste mulţi ani şi că va obţine restituirea banilor cheltuiţi cu plecarea ei în acea ţară.

Declaraţiile iniţiale ale martorei M.M.M. se coroborează, asupra unui aspect esenţial al situaţiei de fapt, cu declaraţia din faza de urmărire penală (fila 232, vol. V, d.u.p.) a martorei N.N., cea de-a doua fiică a sa (a cărei audiere în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost posibilă), care a relatat că a aflat, de la două tinere cu care sora ei a locuit o vreme, că aceasta a plecat în Spania, împreună cu inculpatul B.

În consecinţă, Curtea a constatat că soluţia primei instanţe, de condamnare a inculpatului B. pentru fapta analizată, care a presupus recrutarea şi transportarea numitei N.N. în Spania, prin inducere în eroare (sub pretextul oferirii unui loc cinstit de muncă, acesteia fiindu-i prezentată varianta angajării ei ca barman la un restaurant, activitate pe care o desfăşura şi în România la momentul racolării), în vederea exploatării ei sexuale, prin obligare la practicarea prostituţiei, este legală şi temeinică, astfel că, sub acest aspect, apelul inculpatului respectiv este nefondat.

c) Cu privire la N. şi cele trei persoane rămase neidentificate, Curtea a constatat următoarele:

Contrar susţinerilor apărării, Curtea a constatat, în prealabil, că faptele referitoare la cele patru persoane anterior menţionate (imputate inculpaţilor B. şi C.) fac, în mod legal, obiectul judecăţii, iar prima instanţă s-a pronunţat, în mod corect, asupra lor, astfel că nu există o cauză legală în considerarea căreia să se dispună, cu privire la faptele respective, pentru acest motiv, încetarea procesului penal, solicitarea în acest sens a primului inculpat fiind, prin urmare, nefondată.

Astfel, potrivit menţiunilor de la rubrica „în drept” a actului de sesizare (fila 79 din rechizitoriu), ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată, între altele, pentru faptele referitoare la patru tinere (una dintre acestea fiind identificată în persoana numitei N., celelalte trei rămânând neidentificate), care au fost scoase din ţară şi transportate, împreună cu minora M. (în luna aprilie 2002), de către inculpatul B. şi supravegheate în Spania de către inculpatul C., în vederea exploatării sexuale.

Legalitatea actului de sesizare şi, implicit, a tuturor actelor de urmărire penală care l-au premers, a fost constatată, în mod definitiv, prin Decizia penală nr. 842/R din data de 30 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006, prin care a fost casată hotărârea primei instanţe (sentinţa penală nr. 311/F din data de 17 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală), de restituire a cauzei la Parchet, în vederea refacerii acelui act (printre motivele reţinute la pronunţarea hotărârii casate fiind şi acela al trimiterii în judecată a unui inculpat pentru o faptă cu privire la care nu a fost pusă în mişcare a acţiunea penală).

În consecinţă, acest aspect, asupra căruia s-a statuat printr-o hotărâre definitivă, nu mai poate face obiectul unei noi examinări în actualul moment procesual al cauzei.

Sub aspectul situaţiei de fapt, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, în urma unei evaluări pertinente a probatoriului cauzei, că numita N. şi celelalte trei persoane (neidentificate) au călătorit, în acelaşi timp cu inculpatul B., în Spania, unde au practicat prostituţia (fără a exista dovezi că ar fi fost constrânse), beneficiind de sprijinul acestuia, iar cea dintâi şi de sprijinul inculpatului C.

Astfel, din declaraţiile martorei M. (filele 119-121 şi 122-129, vol. IV, d.u.p.), formulate în faza de urmărire penală (în cursul judecăţii în primă instanţă şi respectiv în apel constatându-se imposibilitatea audierii ei, astfel cum deja s-a evidenţiat), rezultă următoarele aspecte faptice relevante: la momentul plecării ei în Spania, din Călăraşi, împreună cu inculpatul B., în luna aprilie 2002 (faptă deja analizată), au fost însoţiţi de N. şi de alte trei fete necunoscute, caracterizate de martora drept „prostituate de la X.”, cu toţii călătorind, până la Cluj, în acelaşi mijloc de transport (o dubiţă); ulterior, spre Spania, martora, inculpatul anterior menţionat şi numita N. au călătorit într-un autocar, iar cele trei fete necunoscute într-un alt autocar, care l-a însoţit pe cel dintâi; potrivit martorei, fetele neidentificate ar fi fost vândute de inculpatul B., imediat ce au ajuns în Spania, într-o tranzacţie la care, conform celor aflate de ea ulterior (ceea ce dovedeşte că nu a fost prezentă la realizarea acesteia), ar fi participat şi inculpatul C., vărul celui dintâi, astfel că nu le-a mai văzut vreodată pe acele fete (aceste ultime afirmaţii ale martorei nu sunt susţinute de alte probe şi, raportat la modul de prezentare a evenimentelor, sunt şi puţin credibile, astfel că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că acele tinere, caracterizate de martoră drept „prostituate”, au beneficiat doar de sprijinul inculpatului B., pentru a ajunge în Spania, unde intenţionau să practice aceeaşi activitate, în mod voluntar); conform martorei, numita N. nu a fost vândută, ci s-a prostituat pentru inculpatul C., zis „C.” (afirmaţie în raport cu care prima instanţă a reţinut, în mod corect, în sarcina ultimului inculpat, numai fapta de a o fi sprijinit, exclusiv pe sus-numita, în practicarea voluntară a prostituţiei).

Probatoriul cauzei nu permite a se stabili că vreuna dintre tinerele cărora li s-a înlesnit practicarea prostituţiei în Spania, în condiţiile anterior menţionate, ar fi fost minoră. Astfel, N. avea, la momentul faptei (luna aprilie 2002), vârsta de 22 de ani, iar, în privinţa fetelor necunoscute, întrucât nu li se cunoaşte identitatea, nu se pot afla datele de naştere, certă fiind însă împrejurarea că martora M., împreună cu care au călătorit spre Spania, nu a făcut, în niciuna dintre declaraţiile sale, vreo menţiune în sensul că acestea sau măcar una dintre ele ar fi fost minore.

În ceea ce o priveşte pe N., în speţă, există şi alte mijloace de probă, în afara declaraţiilor martorei M., în sensul că se prostitua neconstrânsă, iar sprijinul dintre ea şi inculpatul C. era reciproc. Astfel, martora cu identitate protejată „x” a recunoscut-o, din fotografie, ca fiind „persoana de încredere” a inculpatului C., pe care a întâlnit-o în clubul „x”, unde şi ea s-a prostituat (filele 20-25, vol. VIII, d.u.p.). De asemenea, martora cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” a indicat-o ca fiind persoana care i l-a recomandat, în anul 2002, pe inculpatul C., spunându-i că acesta o putea sprijini să-şi găsească de lucru în Italia, a ajutat-o să-şi obţină paşaportul, a cazat-o, împreună cu acelaşi inculpat, la motelul x. (unde, astfel cum deja s-a evidenţiat, era de notorietate că se practica prostituţia), iar, apoi, prin înşelăciune, a determinat-o să plece cu inculpatul respectiv, cu avionul, ajungând în Spania, iar nu în Italia, cum ea credea (filele 58-62, vol. VIII, d.u.p.).

În declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă (fila 131, vol. X, d.f.), martora N. (neaudiată în faza de urmărire penală) a recunoscut că a practicat prostituţia în Spania, însă a negat că inculpatul C. (pe care l-a caracterizat drept un „client fidel” al barului din municipiul Călăraşi unde ea a lucrat ca ospătăriţă) ar fi avut vreo legătură cu această activitate, afirmaţie care, raportat la probatoriul anterior prezentat, este, în mod evident, nesinceră.

În consecinţă, contrar susţinerilor apărării, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut, în sarcina inculpatului B., săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în formă continuată (patru acte materiale, referitoare la N. şi cele trei persoane rămase neidentificate) şi, respectiv, în sarcina inculpatului C., comiterea infracţiunii de proxenetism (un act material, referitor exclusiv la N.), însă soluţiile de condamnare a acestora nu vor fi menţinute, întrucât, între timp, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale (aspect asupra căruia se va reveni), astfel că, pentru ambele infracţiuni, se va dispune încetarea procesului penal, apelurile celor doi inculpaţi fiind constatate, prin urmare, fondate, sub acest ultim aspect.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a pronunţat achitarea inculpatului C. pentru trei infracţiuni de proxenetism (referitoare la cele trei persoane rămase neidentificate), întrucât probatoriul cauzei nu dovedeşte participaţia acestuia la săvârşirea acelor infracţiuni (cele trei acte materiale au fost comise, în raport cu acele persoane, numai de inculpatul B.), astfel că, sub acest aspect, apelul Parchetului este constatat nefondat.

c) Cu privire la O.O., P.P. şi „C.C.C.” (indicată în rechizitoriu a fi minoră), Curtea a constatat următoarele:

Prima instanţă, în urma unei evaluări complete şi juste a probatoriului cauzei, a reţinut, în mod corect, că nu există dovezi certe ale participaţiei inculpatului C. la traficarea celor trei fete.

În prealabil realizării unei analize proprii a aceluiaşi probatoriu (altul nou nefiind administrat în apel, cu privire la faptele respective), Curtea a constatat că niciuna dintre cele trei fete nu a fost audiată în faza de urmărire penală (din motive la care apelul Parchetului nu se referă), iar, în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, Tribunalul a ascultat-o numai pe una dintre ele, respectiv P.P., constatând imposibilitatea audierii celorlalte două (în cazul minorei „C.C.C.”, dintr-un motiv evident - identitatea acesteia nu este cunoscută).

Singurul fapt indubitabil relevat de probatoriul cauzei este acela că, la data de 02 martie 2002, cu aeronava, care s-a deplasat în afara teritoriului ţării, spre Spania, s-au aflat atât inculpatul C., cât şi numitele O.O. (născută la data de 16 octombrie 1983) şi P.P., ambele fete menţionate în rechizitoriu fiind, prin urmare, majore la data respectivă. Conform listei pasagerilor, cu aceeaşi aeronavă, au călătorit şi două persoane având prenumele „C.C.C.”, şi anume A.A.A.A.A.A. şi Moise Cristina, niciuna dintre acestea nefiind însă minore (astfel cum se susţine, în actul de sesizare, că ar fi fost acea „C.C.C.” la care se referă acuzaţia adusă inculpatului).

Cu privire la „C.C.C.” (minoră), Curtea a constatat că, în aceste condiţii, este imposibil de identificat vreun mijloc de probă care să se refere la persoana respectivă (al cărei prenume este unul comun, ce apare în numeroase declaraţii ale dosarului, fără a putea fi asociat în mod indubitabil unei persoane anume şi, în plus, nu există certitudinea că este identic cu cel din actele oficiale) şi care să permită stabilirea chiar şi a unei minime conexiuni între aceasta şi inculpatul acuzat de traficarea ei.

Cu privire la celelalte două fete, Curtea a constatat, asemenea primei instanţe, că singurul fapt dovedit, şi anume acela că, în luna martie 2002, ele au călătorit în aceeaşi aeronavă cu inculpatul, nu este suficient pentru a crea convingerea că acesta le-a traficat.

Astfel, în condiţiile în care, la dosar, nu există nicio declaraţie a numitei O.O. (cel puţin nu sub această identitate), pe care inculpatul a negat că ar cunoaşte-o, nu se poate stabili, chiar acceptând contrariul susţinerii acestuia, care era natura relaţiei dintre cei doi (dacă ea a existat într-adevăr) şi, mergând chiar mai departe, dacă o eventuală practicare a prostituţiei de către acea tânără se realiza în mod voluntar, fie şi cu sprijinul sau în folosul inculpatului (forme specifice proxenetismului) sau ca urmare a unor acte de constrângere, inducere în eroare, abuz de autoritate, etc. din partea acestuia (specifice traficului de persoane).

În declaraţia din faza de urmărire penală (filele 15-19, vol. VIII, d.u.p.), martora cu identitate protejată „U.U.” (pe care nici instanţa de apel, asemenea primei instanţe, nu a reuşit să o audieze, întrucât Parchetul nu a fost în măsură să asigure prezentarea sa, negăsind-o la adresa declarată şi neidentificând o altă adresă de contact) a recunoscut-o, din fotografie, pe numita O.O., ca fiind o fată dintre cele care se prostituau în cluburile unde şi ea s-a prostituat, însă nu pentru inculpatul C., ci pentru H.H.H.H.H.. De asemenea, l-a recunoscut, tot din fotografie, pe inculpatul C., despre care a susţinut că avea tinere în Spania, pe care le exploata sexual, fără a o indica însă pe numita O.O. printre acele tinere.

Curtea a constatat, în plus faţă de aspectele reţinute de prima instanţă, că, în declaraţia martorei N. din cursul judecăţii în primă instanţă (fila 131, vol. X, d.u.p.), aceasta a făcut referire la numita O.O., despre care a susţinut că i-a fost colegă de muncă la restaurantul din municipiul Călăraşi unde ea a lucrat ca ospătăriţă şi că, păstrând legătura, acea persoană a invitat-o să se prostitueze, alături de ea, în Spania, în clubul „x”, spunându-i că, din acea activitate, se obţineau câştiguri frumoase, i-a trimis banii necesari deplasării şi a aşteptat-o la sosirea în ţara respectivă. Martora a mai susţinut că ea s-a prostituat în acel club, având deplină libertate de mişcare şi că a acceptat, considerând cererea justificată, să-i dea sus-numitei o parte din banii câştigaţi de ea, timp de două săptămâni, până când aceasta a revenit în ţară. Martora a declarat însă că nu a auzit-o pe numita O.O. vorbind despre inculpatul C. şi nici spunând că ar fi fost racolată şi adusă acolo, pentru practicarea prostituţiei, de către cineva anume sau că ar fi fost exploatată de vreo persoană. De asemenea, în declaraţia martorei, nu există nicio menţiune care să permită stabilirea oricărui tip de relaţionare, chiar neinfracţională, între numita O.O. şi inculpatul respectiv.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că există dubii puternice în legătură cu acuzaţia adusă inculpatului în raport cu numita O.O., care, în mod legal, atât potrivit art. 66 alin. (1) din V.C.P.P., cât şi conform art. 4 alin. (2) C. proc. pen. în vigoare, îi profită acestuia, împiedicând astfel condamnarea sa.

Referitor la martora P.P., audiată, în această calitate, prin videoconferinţă, de către prima instanţă, Curtea a constatat că, în declaraţia sa (fila 295, vol. XIV, d.f.), aceasta a precizat că nu a fost niciodată în motelul x. din municipiul Călăraşi, a susţinut că a călătorit singură, fără a fi însoţită, cu avionul, spre Spania (unde, după mai multe căutări, s-a angajat, mai întâi, la un restaurant, iar, apoi, ca menajeră, în casa actualului soţ), a arătat că nu cunoaşte pe vreunul dintre inculpaţii prezenţi la momentul respectiv în sala de judecată, între care, potrivit încheierii de şedinţă (filele 297-298, vol. XIV, d.f.), se afla şi inculpatul C., a afirmat că nu îi este cunoscut numele O.O. şi nu a recunoscut-o pe aceasta în fotografia care i-a fost prezentată (fila 24, vol. XIII, d.u.p.), de asemenea, nu le-a recunoscut nici pe cele două persoane de sex feminin cu prenumele „C.C.C.”, identificate în lista pasagerilor care s-au aflat în aeronava cu care şi ea a călătorit, puse la dispoziţie de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (filele 63-64, vol. XIV, d.f.) şi a negat că ar fi practicat prostituţia în Spania (chiar după ce i s-a adus la cunoştinţă că a fost identificată, în acea postură, de către o martoră cu identitate protejată, respectiv „B.B.B.B.B.”, a cărei susţinere nu poate fi reţinută, prin urmare, drept reală), adăugând că, dacă ar fi procedat astfel, nu ar fi avut nicio problemă în a recunoaşte.

În privinţa martorei cu identitate protejată „B.B.B.B.B.” (pe care nici instanţa de apel, asemenea primei instanţe, nu a reuşit să o audieze, întrucât Parchetul nu a fost în măsură să asigure prezentarea sa, negăsind-o la adresa declarată şi neidentificând o altă adresă de contact), Curtea constată că, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 58-62, vol. VIII, d.u.p.), aceasta a susţinut că două fete, pe nume P.P. (pe care a recunoscut-o, din fotografie, ca fiind P.P.) şi respectiv „C.C.C.” (pe care nu a recunoscut-o în vreuna dintre fotografiile care i-au fost prezentate şi despre care a susţinut că era minoră, fapt care ar fi condus la obţinerea unui paşaport fals pentru aceasta), după ce au fost cazate iniţial în motelul x. din municipiul Călăraşi, au fost transportate, împreună cu ea, prin înşelăciune (li s-au promis locuri de muncă în Italia), cu avionul, de către inculpatul C. (zis „C.”), în Spania, iar acolo au fost obligate să se prostitueze, în clubul „x”, unde erau supravegheate de o altă „C.C.C.”, martora cu identitate protejată fiind dusă apoi şi în clubul „x”.

Întrucât declaraţia martorei cu identitate protejată nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă (confirmând doar un fapt cert, dar lipsit, prin el însuşi, de conotaţie penală, respectiv acela al aflării numitei P.P. în acelaşi avion cu care a călătorit, spre Spania, şi inculpatul C.), dar, mai mult, a fost contrazisă, în mod categoric, de martora P.P. (audiată în mod nemijlocit de prima instanţă), în timp ce numita „C.C.C.”, nefiind identificată, nu a putut fi audiată, Curtea a constatat că, numai pe acea declaraţie, nu se poate întemeia o soluţie de condamnare a inculpatului, nici potrivit art. 86¹ alin. (6) din V.C.P.P., nici conform art. 103 alin. (3) C. proc. pen. în vigoare.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că soluţiile de achitare pronunţate de prima instanţă cu privire la faptele referitoare la cele trei fete anterior menţionate sunt legale şi temeinice, apelul Parchetului fiind, sub aceste aspecte, nefondat.

3. Referitor la legea penală mai favorabilă şi, implicit, la încadrarea juridică şi, de asemenea, la individualizarea pedepselor, Curtea, în prealabil, potrivit celor anterior menţionate, a reţinut în sarcina celor trei inculpaţi săvârşirea următoarelor infracţiuni:

a) inculpatul K. - trafic de minori (săvârşit în luna aprilie 2002, în raport cu M.); trafic de minori (săvârşit în luna mai 2004, în raport cu L.); asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (comisă în luna aprilie 2002);

b) inculpatul B. - trafic de minori (săvârşit în lunile aprilie - mai 2002, în raport cu M.); trafic de minori (săvârşit în luna mai 2004, în raport cu L.); trafic de persoane (săvârşit în luna aprilie 2004, în raport cu N.N.); proxenetism, în formă continuată (săvârşit în luna aprilie 2002, în raport cu N. şi trei persoane rămase neidentificate); asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (comisă în luna aprilie 2002);

c) inculpatul C. - trafic de minori (săvârşit în lunile aprilie - mai 2002, în raport cu M.); proxenetism (săvârşit în luna aprilie 2002, în raport cu N.); asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (comisă în luna aprilie 2002).

Pe de o parte, pe parcursul judecăţii, dispoziţiile art. 124 din V.C.P. au fost modificate, prin Legea nr. 63/2012, în sensul că prescripţia specială a răspunderii penale operează dacă termenul prescripţiei generale este depăşit cu încă o dată, iar nu doar cu încă o jumătate, cum prevedea reglementarea anterioară (în vigoare la data săvârşirii faptelor).

Prin Decizia nr. 1092/2012 (publicată în M. Of. la data de 31 ianuarie 2013, când a devenit general obligatorie), Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 124 din V.C.P. (modificate) sunt constituţionale numai în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite anterior modificării anterior menţionate (astfel cum sunt şi cele din prezenta cauză).

Pe de altă parte, ulterior pronunţării sentinţei penale apelate, au intervenit, începând cu data de 01 februarie 2014, modificări în legislaţia penală cu caracter material.

Prin Decizia nr. 265/2014 (publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, când a devenit general obligatorie), Curtea Constituţională a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În sfârşit, prin Decizia nr. 12/2014 (publicată în M. Of. la data de 08 iulie 2014, când a devenit obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tot în dezlegarea unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, a statuat că faptele prevăzute de art. 323 din V.C.P. se regăsesc în incriminarea art. 367 C. pen. în vigoare, nefiind dezincriminate.

a) Pornind de la aceste premise, Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului K., care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al două infracţiunii concurente prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani şi, respectiv, al infracţiunii (aflată în concurs cu primele două) prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al două infracţiuni concurente prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani) şi, respectiv, al infracţiunii (aflată în concurs cu primele două) prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani).

Astfel fiind, Curtea a constatat că, pentru niciuna dintre cele trei infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului, nu operează prescripţia specială a răspunderii penale, nici potrivit legii penale vechi, nici conform legii penale noi, întrucât:

- pentru infracţiunea de trafic de minori, săvârşită în luna aprilie 2002 în raport cu M. - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna octombrie 2024, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2022;

- pentru infracţiunea de trafic de minori, săvârşită în luna mai 2004 în raport cu L. - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna noiembrie 2026, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2024;

- pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, comisă în luna aprilie 2002 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2017, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2018.

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, în lipsa oricăror scrupule, două fete minore, în scopul exploatării lor sexuale), ce nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ. Pe de altă parte, acordarea circumstanţei respective este nejustificată, câtă vreme, în pofida prezentării la proces, inculpatul a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (dovedind astfel că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate).

Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, că inculpatul s-a prezentat cu conştiinciozitate la aproape toate termenele de judecată, a fost apreciat de Curte drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată şi câtă vreme o astfel de conduită este firească pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă. De asemenea, o potenţială sustragere a inculpatului de la procesul penal desfăşurat în privinţa sa ar fi condus, în mod legal, la luarea măsurii arestării preventive, risc de care, în mod evident, acesta era pe deplin conştient, după ce, chiar în această cauză, el s-a aflat, o scurtă perioadă, sub puterea unei astfel de măsuri.

În consecinţă, Curtea a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară reţinută de prima instanţă, urmând să procedeze la stabilirea pedepselor principale aplicate inculpatului înăuntrul limitelor speciale, astfel încât să asigure proporţionalitatea acelor pedepse cu gravitatea fiecărei infracţiuni.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, după ce a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi a făcut aplicarea art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (în raport cu L.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (în raport cu M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi, respectiv, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., vor fi contopite pedepsele principale anterior menţionate, fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, care va fi sporită cu 2 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare.

Curtea a constatat că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru două dintre cele trei infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului, inducând acestuia impresia, vădit falsă, că activitatea lui infracţională nu a fost atât de gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs real, trei infracţiuni.

Cu privire la pedepsele complementare şi accesorii, Curtea a reţinut că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a C. pen.), în cazul, incident şi în speţă, al succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, acestea se aplică conform legii identificate a fi mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea a procedat la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primelor două infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celei de-a treia infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul tuturor infracţiunilor) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., inculpatului i-a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, iar, pe durata celei dintâi, acesta va executa şi pedeapsa accesorie corespunzătoare.

b) În privinţa inculpatului B., Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina acestuia, care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al două infracţiunii concurente prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani, al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani, al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, toate cele cinci infracţiuni aflându-se în concurs real, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al două infracţiuni concurente prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani), al infracţiunii prevăzute de art. 210 alin. (1) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), al infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru care este prevăzută, drept pedeapsă, închisoarea de la 2 la 7 ani) şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), toate cele cinci infracţiuni aflându-se, de asemenea, în concurs real.

Astfel fiind, Curtea a constatat că, pentru patru dintre cele cinci infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului, nu operează prescripţia specială a răspunderii penale, nici potrivit legii penale vechi, nici conform legii penale noi, întrucât:

- pentru infracţiunea de trafic de minori, săvârşită în lunile aprilie - mai 2002 în raport cu M. - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna noiembrie 2024, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2022;

- pentru infracţiunea de trafic de persoane, săvârşită în luna aprilie 2004 în raport cu N.N. - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2019, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2020;

În schimb, Curtea a constatat că, pentru infracţiunea de proxenetism, în formă continuată (săvârşită în luna aprilie 2002), operează prescripţia specială a răspunderii penale, numai potrivit legii penale vechi (care este, astfel, mai favorabilă inculpatului), iar nu şi conform legii penale noi, deoarece termenul acesteia, prevăzut de art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. c) din V.C.P., de 12 ani, s-a împlinit în luna aprilie 2014, în timp ce cel prevăzut de art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 16 ani, s-ar împlini abia în luna aprilie 2018.

Astfel fiind, Curtea a constatat că faptele reţinute a fi fost săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor concurente prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod, pentru care va pronunţa condamnarea acestuia şi, respectiv, ale infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., pentru care se va dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, în lipsa oricăror scrupule, două fete minore şi o tânără abia ajunsă la majorat, în scopul exploatării lor sexuale), ce nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ. Pe de altă parte, acordarea circumstanţei respective este nejustificată, câtă vreme, în pofida prezentării la proces, inculpatul a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (dovedind astfel că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate).

Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, că inculpatul s-a prezentat cu conştiinciozitate la aproape toate termenele de judecată, a fost apreciat de Curte drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată şi câtă vreme o astfel de conduită este firească pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă. De asemenea, o potenţială sustragere a inculpatului de la procesul penal desfăşurat în privinţa sa ar fi condus, în mod legal, la luarea măsurii arestării preventive, risc de care, în mod evident, acesta era pe deplin conştient, după ce, chiar în această cauză, el s-a aflat, o scurtă perioadă, sub puterea unei astfel de măsuri.

În mod corespunzător, Curtea a constatat nefondată cererea inculpatului, de reducere a duratei pedepselor principale stabilite de prima instanţă.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, după ce a înlătura aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. b), c şi, implicit, art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi a face aplicarea art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (în raport cu M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (în raport cu L.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu N.N.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi, respectiv, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P.

În schimb, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. în ref. la art. 122 alin. (1) lit. c) corob. cu art. 124 din V.C.P. (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012 şi în interpretarea constatată a fi constituţională prin Decizia nr. 1092/2012 a Curţii Constituţionale), va înceta procesul penal faţă de inculpat, pentru infracţiunea de proxenetism, în formă continuată (patru acte materiale, în raport cu N. şi trei persoane neidentificate), prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., ca efect al împlinirii, în luna aprilie 2014, a termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., au fost contopite pedepsele principale anterior menţionate, fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, care va fi sporită cu 3 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

Curtea a constatat că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru trei dintre cele patru infracţiuni concurente pentru care va pronunţa condamnarea inculpatului, inducând acestuia impresia, vădit falsă, că activitatea lui infracţională nu a fost atât de gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs real, patru infracţiuni pentru care va fi condamnat.

Durata pedepsei principale rezultante astfel stabilite face inadmisibilă cererea inculpatului, de suspendare sub supraveghere a executării acesteia, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 86¹ alin. (2) teza I din V.C.P.

În temeiul art. 88 alin. (1) din V.C.P., se va deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 15 decembrie 2005 până la data de 30 ianuarie 2006.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea a procedat la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primelor trei infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celei de-a patra infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul tuturor infracţiunilor) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

c) În privinţa inculpatului C., Curtea a constatat că faptele reţinute a fi fost săvârşite de acesta, care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii concurente prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani, al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, toate cele trei infracţiuni fiind săvârşite în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (corect stabilită de prima instanţă) şi aflându-se în concurs real, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani), al infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen. (pentru care este prevăzută, drept pedeapsă, închisoarea de la 2 la 7 ani) şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), toate cele trei infracţiuni aflându-se, de asemenea, atât în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., cât şi în concurs real.

Astfel fiind, Curtea a constatat că, pentru două dintre cele trei infracţiuni concurente reţinute a fi fost săvârşite de inculpat, nu operează prescripţia specială a răspunderii penale, nici potrivit legii penale vechi, nici conform legii penale noi, întrucât:

- pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, comisă în luna aprilie 2002 – termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2017, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna aprilie 2018.

În schimb, Curtea a constatat că, pentru infracţiunea de proxenetism (săvârşită în luna aprilie 2002), operează prescripţia specială a răspunderii penale, numai potrivit legii penale vechi (care este, astfel, mai favorabilă inculpatului), iar nu şi conform legii penale noi, deoarece termenul acesteia, prevăzut de art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. c) din V.C.P., de 12 ani, s-a împlinit în luna aprilie 2014, în timp ce cel prevăzut de art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 16 ani, s-ar împlini abia în luna aprilie 2018.

Pe de altă parte, Curtea a constatat, pe baza criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, impus prin deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, că legea respectivă este, în cazul inculpatului B., legea penală veche, şi în raport cu un alt argument, şi anume acela că legea penală nouă prevede tratamente sancţionatorii mult mai severe, atât pentru recidiva postexecutorie (majorarea cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă, conform art. 43 alin. (5) C. pen.), cât şi pentru concursul de infracţiuni, în speţă, în număr de două, fiind avute în vedere numai cele pentru care se vor pronunţa soluţii de condamnare (aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea unui spor obligatoriu, de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Astfel fiind, Curtea a constatat că faptele reţinute a fi fost săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor concurente prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., fiecare cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din acelaşi cod, pentru care va pronunţa condamnarea acestuia şi, respectiv, ale infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., pentru care se va dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

În privinţa aceluiaşi inculpat, Curtea a constatat că acesta a fost achitat, în primă instanţă, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată (două acte materiale, referitoare la M. şi „C.C.C.”), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.

Astfel cum s-a evidenţiat cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, Curtea a constatat, spre deosebire de prima instanţă, a fost dovedită fapta săvârşită de inculpat în raport cu M., rămânând însă neprobată fapta imputată acestuia în raport cu „C.C.C.”

În consecinţă, Curtea a dispus, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice stabilite prin sentinţa penală apelată (care a fost pusă în discuţie încă din cursul judecăţii în primă instanţă, nemaifiind necesară reiterarea ei, câtă vreme era pe deplin cunoscută inculpatului) din o infracţiune de trafic de minori, în formă continuată (două acte materiale) şi în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 13 alin. (1) alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. în două infracţiuni de trafic de minori, în stare de recidivă postexecutorie, fiecare prevăzută de art. 13 alin. (1) alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., urmând să pronunţe condamnarea inculpatului numai pentru una dintre acele infracţiuni (cea referitoare la M.), pentru cea de-a doua infracţiune (referitoare la „C.C.C.”) acesta fiind achitat, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a constatat că menţinerea, în întregul său, a soluţiei de achitare pronunţare de prima instanţă pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (două acte materiale, referitoare la O.O. şi P.P.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., face inutilă analizarea motivului de apel prin care inculpatul a solicitat să se constate dezincriminarea faptei, potrivit art. 4 C. pen., pe motiv că art. 210 alin. (1) din acelaşi cod nu ar mai incrimina traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună (motiv oricum nefondat, întrucât legea nouă nu a dezincriminat o astfel de faptă, ci numai a înlăturat o variantă agravată de săvârşire a acesteia, prevăzută de legea veche).

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, în lipsa oricăror scrupule, o fată minoră, în scopul exploatării ei sexuale), dar şi cu starea de recidivă (care dovedeşte, din partea sa, un potenţial criminogen ridicat), ce nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ. Pe de altă parte, acordarea circumstanţei respective este nejustificată, câtă vreme, în pofida prezentării la proces, inculpatul a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (dovedind astfel că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate).

Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, că inculpatul s-a prezentat cu conştiinciozitate la aproape toate termenele de judecată, a fost apreciat de Curte drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată şi câtă vreme o astfel de conduită este firească pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă. De asemenea, o potenţială sustragere a inculpatului de la procesul penal desfăşurat în privinţa sa ar fi condus, în mod legal, la luarea măsurii arestării preventive, risc de care, în mod evident, acesta era pe deplin conştient, după ce, chiar în această cauză, el s-a aflat, o perioadă semnificativă, sub puterea unei astfel de măsuri.

În consecinţă, Curtea a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară reţinută de prima instanţă, urmând să procedeze la stabilirea pedepselor principale aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni cu privire la care acesta va fi condamnat înăuntrul limitelor speciale, astfel încât să asigure proporţionalitatea acelor pedepse cu gravitatea fiecărei infracţiuni.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, după ce a înlătura aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi a făcut aplicarea art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în stare de recidivă postexecutorie (în raport cu M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.

În schimb, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. în ref. la art. 122 alin. (1) lit. c) corob. cu art. 124 din V.C.P. (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012 şi în interpretarea constatată a fi constituţională prin Decizia nr. 1092/2012 a Curţii Constituţionale), a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, pentru infracţiunea de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. (în raport cu N.), ca efect al împlinirii, în luna aprilie 2014, a termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., au fost contopite pedepsele principale anterior menţionate, fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, care va fi sporită cu 1 an şi 6 luni închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare.

Curtea a constatat că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru una dintre cele două infracţiuni concurente pentru care va pronunţa condamnarea inculpatului, inducând acestuia impresia, vădit falsă, că oricare cealaltă infracţiune nu este gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs real, dar şi în stare de recidivă postexecutorie, două infracţiuni pentru care va fi condamnat.

În temeiul art. 88 alin. (1) din V.C.P., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 17 decembrie 2005 până la data de 31 octombrie 2006.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea a procedat la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primei infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celei de-a doua infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul ambelor infracţiunilor) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

4. Din oficiu, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, declarat în defavoarea tuturor celor trei inculpaţi, că se impune confiscarea, de la aceştia, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a sumelor de bani dovedite a fi fost obţinute de ei din săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

a) Curtea a dispus confiscarea de la inculpatul K. a sumei de 3.750 lei, dovedită a fi fost obţinută de acesta din exploatarea sexuală a martorei M.

Astfel, Curtea a reţinut pe baza aspectelor deja evidenţiate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, că, potrivit declaraţiei martorei respective, după ce ea a început să se prostitueze la motelul x. din municipiul Călăraşi, în folosul inculpaţilor K. şi B., a obţinut, din această activitate, suma de 15.000 de lei, din care jumătate a revenit inculpaţilor respectivi, iar cealaltă jumătate ei, banii săi fiindu-i luaţi însă de către concubinul său de la acel moment, I.I.I.I. Prin urmare, ambii inculpaţi au obţinut, în total, suma de 7.500 de lei, iar, dată fiind conlucrarea lor în exploatarea sexuală a martorei, este rezonabil a considera că au împărţit între ei acel câştig, fiecăruia revenindu-i astfel suma de câte 3.750 de lei.

b) De asemenea, Curtea a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 4.050 lei, dovedită a fi fost obţinută de acesta din exploatarea sexuală a aceleiaşi martore, M.

Astfel, Curtea a reţinut că inculpatului respectiv i-a revenit, din câştigul martorei, suma de 3.750 de lei, determinată pe baza calcului anterior menţionat.

În acelaşi timp, Curtea a reţinut, pe baza aspectelor evidenţiate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, că, înainte de a se prostitua pentru ambii inculpaţi, martora s-a prostituat, în acelaşi motel, o perioadă scurtă (două-trei zile, conform declaraţiei sale), numai în folosul inculpatului B., iar, în acea perioadă, a avut doi-trei clienţi pe seară, care o plăteau cu suma de 150 lei pe oră, banii astfel obţinuţi de ea fiind împărţiţi apoi, în procent de 50%, între inculpatul respectiv şi numitul I.I.I.I. Raportându-se la cifrele cele mai mici indicate de martoră (două zile, doi clienţi) şi reţinând că aceasta a fost plătită de fiecare client cu suma minimă de 150 de lei, Curtea determină, conform unui calcul matematic elementar (2 zile X 2 clienţi X 150 de lei), un câştig total de 600 de lei, din care inculpatului i-a revenit jumătate, respectiv suma de 300 de lei.

Adăugând cele două sume determinate în condiţiile anterior menţionate, rezultă un total de 4.050 lei.

c) În sfârşit, Curtea a dispus confiscarea de la inculpatul C. a sumei de 6.000 de euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii), dovedită a fi fost obţinută de acesta din exploatarea sexuală, în Spania, a martorei M., astfel cum a declarat aceasta, conform aspectelor prezentate cu ocazia expunerii situaţiei de fapt.

Tot din oficiu, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor avându-l pe inculpatul K. ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză. De asemenea, pe acelaşi temei şi în acelaşi scop, Curtea a apreciat necesară instituirea măsurii sechestrului asigurător şi asupra autoturismului, înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi, dacă bunul respectiv se mai află, în prezent, în proprietatea inculpatului.

Totodată, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpatul B. ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

În sfârşit, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpatul C. ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză. De asemenea, pe acelaşi temei şi în acelaşi scop, Curtea apreciază necesară instituirea măsurii sechestrului asigurător şi asupra obiectelor din metale preţioase şi aliaje ale acestora şi pietre preţioase şi semipreţioase, ridicate de la inculpat şi depuse la Autoritatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, conform procesului-verbal din data de 23 decembrie 2005 şi inventarului aferent (filele 51-52 şi 57-61, vol. II, d.u.p.), precum şi asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în municipiul Călăraşi, Călăraşi (compus din teren de 450 mp şi construcţii), apartamentul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (în suprafaţă utilă de 50,53 mp) și autoturismul, înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi, dacă bunurile respective se mai află, în prezent, în proprietatea inculpatului.

III. Cu privire la inculpaţii D. şi O.;

A mai reţinut Curtea de Apel că examinarea laolaltă a infracţiunilor imputate celor doi inculpaţi este impusă, de împrejurarea că situaţia de fapt redată în rechizitoriu în privinţa lor s-a derulat cu participaţia amândurora, iar probatoriul corespunzător faptelor de care ei sunt acuzaţi este acelaşi, fiind necesară analizarea acestuia, în ansamblul său, numai astfel putându-se ajunge la stabilirea unei situaţii de fapt corecte.

a) Curtea a constatat, mai întâi, cu privire la inculpatul D., că, în primă instanţă, acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (trei acte materiale, referitoare la P., R. şi S.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (un act material, referitor la T.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P.

În apelul Parchetului, s-a criticat numai acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., solicitându-se înlăturarea ei.

Curtea a constatat că Parchetul nu a criticat nereţinerea, în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de persoane, şi a actului material referitor la persoana vătămată R.R., pe care prima instanţă l-a constatat a nu fi fost probat, motiv pentru care nu va analiza acel act.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat desemnat din oficiu, cu acordul său, exprimat la termenul din data de 26 mai 2014, conform menţiunii din încheierea de la acel termen (filele 213-215, vol. I, d.a.), s-a solicitat, potrivit motivelor scrise (filele 5-6, vol. II, d.a.), dar şi concluziilor din dezbateri, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu privire la fapta referitoare la R. (pe motiv că, pentru aceasta, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală) şi, respectiv, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu privire la toate infracţiunile, iar, în subsidiar, reducerea duratei pedepselor principale, cu menţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. şi înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat de prima instanţă.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Parchetul, prin reprezentantul său, a susţinut că aceasta este legea veche, în timp ce inculpatul nu a exprimat un punct de vedere.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este fondat, atât în raport cu motivul invocat, dar şi în raport cu alte două motive reţinute din oficiu, în condiţiile în care apelul respectiv a fost declarat în defavoarea inculpatului.

De asemenea, Curtea a constatat că şi apelul inculpatului este fondat, însă în raport cu un alt motiv decât cele susţinute de acesta (aspect asupra căruia se va reveni).

b) Cu privire la inculpatul O., Curtea a constatat că, în primă instanţă, acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (trei acte materiale, referitoare la P., R. şi S.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a), c rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (un act material, referitor la T.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) din V.C.P. În schimb, inculpatul a fost achitat, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) din V.C.P.P., pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 din V.C.P.

În apelul Parchetului, s-a criticat atât soluţia de achitare a inculpatului, solicitându-se condamnarea acestuia şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cât şi acordarea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c din V.C.P., solicitându-se înlăturarea lor.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a solicitat, potrivit motivelor scrise (filele 267-269, vol. I, d.a.), dar şi concluziilor din dezbateri, achitarea lui, cu privire la ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat în primă instanţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Parchetul, prin reprezentantul său, a susţinut că aceasta este legea veche, în timp ce inculpatul a avut o opinie contrară, solicitând aplicarea legii penale noi.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este doar parţial fondat (numai în ceea ce priveşte critica referitoare la circumstanţele atenuante judiciare), urmând a fi admis şi în raport cu un alt motiv reţinut din oficiu, în condiţiile în care acesta a fost declarat în defavoarea inculpatului.

În schimb, Curtea a constatat că apelul inculpatului este nefondat.

1. Referitor la situaţia de fapt, Curtea a constatat, mai întâi, contrar apărării formulate de inculpatul D., că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că face obiectul judecăţii şi actul material imputat acestuia în legătură cu persoana traficată R., astfel că nu există o cauză legală în considerarea căreia să se dispună, cu privire la acel act, încetarea procesului penal, solicitarea în acest sens a inculpatului respectiv fiind, prin urmare, nefondată.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 311/F din data de 17 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, iniţial, restituirea cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare, unul dintre motivele pe care s-a întemeiat acea soluţie fiind tocmai acela că inculpatul D. a fost trimis în judecată şi pentru fapta referitoare la persoana anterior menţionată, deşi, cu privire la fapta respectivă, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală (aspect reiterat de apărare şi în prezent).

Prin Decizia penală nr. 842/R din data de 30 iunie 2008 (definitivă), pronunţată în acelaşi dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, admiţând recursul Parchetului, a casat însă sentinţa respectivă şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii. În motivarea deciziei de casare, s-a arătat că omisiunea menţionării faptei referitoare la persoana traficată R. în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale constituie o evidentă eroare materială, câtă vreme referiri la acea faptă apar în rezoluţia de începere a urmăririi penale, în referatul conţinând propunerea de arestare preventivă a inculpatului D. şi chiar în declaraţiile acestuia, care, astfel, nu a suferit vreo vătămare, formulându-şi apărări inclusiv cu privire la acel act material.

Conform art. 385¹⁸ alin. (1) din V.C.P.P. (în vigoare la momentul primirii cauzei spre continuarea judecăţii), prima instanţă trebuia să se conformeze deciziei de casare, ceea ce a şi făcut, procedând la efectuarea judecăţii inclusiv cu privire la fapta respectivă.

Pe de altă parte, întrucât asupra aspectului readus în discuţie de apărarea inculpatului D. s-a statuat deja printr-o hotărâre definitivă, constatându-se că el nu a afectat legalitatea sesizării instanţei, acesta nu mai poate face obiectul unei noi examinări în actualul moment procesual al cauzei.

Revenind la situaţia de fapt referitoare la cele patru persoane traficate (dintre care una minoră), Curtea a constatat că aceasta a fost, în mod corect, stabilită de prima instanţă, în urma unei evaluări complete, pertinente şi întru-totul juste a probatoriului cauzei.

A mai reţinut Curtea de Apel Bucureşti că este în afara oricărui dubiu faptul că, la data de 16 mai 2003, inculpatul O. a ieşit din ţară cu un microbuz în care se aflau şi P., R., S. şi T., cea din urmă fiind, prin urmare, minoră.

De asemenea, este cert că acelaşi inculpat a revenit în ţară la data de 27 mai 2003, fără ca vreuna dintre cele patru fete să-l mai însoţească. Referitor la cele patru tinere, s-a stabilit, tot cu certitudine, că acestea au revenit în ţară, după cum urmează: minora T. - la data de 14 august 2003, folosind un titlu de călătorie (eliberat la data de 10 iulie 2003, de către Consulatul General al României din Barcelona, la cererea Centrului de protejare a minorilor din Alicante); R. - la data de 11 decembrie 2003; P. şi S. - la data de 19 ianuarie 2004, folosind fiecare un titlu de călătorie.

Cert este şi faptul că, la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului D. din municipiul Călăraşi, (filele 261-266, vol. VII, d.u.p.), a fost găsită cartea de identitate a persoanei traficate R., deşi acesta a contestat chiar că ar fi cunoscut-o pe acea persoană.

Cu certitudine a fost dovedită, prin raportul de expertiză grafică din 2005 (filele 49-56, vol. III, d.u.p.), şi împrejurarea că inculpatul O. a completat cererile pentru eliberarea paşapoartelor pe numele persoanelor traficate P. (la data de 09 ianuarie 2003), T. (la data de 15 aprilie 2003) şi R. (la data de 05 mai 2003), deşi acesta a contestat şi el că le-ar fi cunoscut pe acele fete. De asemenea, s-a dovedit că acelaşi inculpat a formulat şi a depus cererea pentru eliberarea paşaportului propriu în aceeaşi zi (09 ianuarie 2003) când a fost întocmită şi înregistrată cererea formulată în numele persoanei traficate P. Mai mult, informaţiile furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (filele 190-191, vol. VI, d.u.p.) au evidenţiat că inculpatul O. şi persoana traficată P. au mai călătorit împreună, cu acelaşi mijloc de transport, în străinătate, şi anterior perioadei care interesează cauza, ieşind din ţară la data de 07 februarie 2003, după care inculpatul a revenit singur în România, la data de 10 februarie 2003.

Totodată, s-a dovedit cu certitudine, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2005 (filele 35-44, vol. III, d.u.p.), că paşaportul cu care minora T. s-a legitimat la ieşirea din ţară (eliberat de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei Călăraşi, la data de 19 aprilie 2003, cu mai puţin de o lună înainte de părăsirea teritoriului naţional) a fost falsificat, prima pagină fiind înlocuită cu o pagină plastifiată, de tip vechi, care, la rândul ei, a fost scanată-copiată şi prelucrată printr-un program de operare calculator, acelaşi paşaport prezentând urme de dezlipire-relipire a coperţii cartonate şi fiind recusut cu un fir de aţă de culoare albă. Este indubitabil şi faptul că falsificarea paşaportului respectiv a avut loc ulterior ieşirii minorei din ţară, întrucât, la momentul respectiv, data naşterii acesteia a fost consemnată corect în evidenţele Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (fila 43, vol. VI, d.u.p.), pe când, în conţinutul paşaportului falsificat, a fost modificat numai anul naşterii sale, din 1986 în 1984, astfel încât ea să pară, contrar realităţii, majoră.

În sfârşit, inculpatul D. a recunoscut că H.H.H.H.H. şi inculpata E. (ei înşişi implicaţi în traficul de persoane, inclusiv minore, pe teritoriul Spaniei, astfel cum se va evidenţia ulterior) sunt naşii de botez ai fiului său.

Pornind de la aceste premise imposibil de contestat, Curtea a reţinut, asemenea primei instanţe, că participaţia inculpaţilor la traficarea celor patru tinere, în vederea exploatării lor sexuale, este ea însăşi mai presus de orice îndoială, fiind dovedită, în coroborare cu mijloacele de probă anterior prezentate, şi de un amplu probatoriu testimonial.

Astfel, din declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 2-9, vol. V, d.u.p.) ale persoanei traficate P. (care, în cursul judecăţii, nu a mai putut fi audiată, după ce declaraţia dată iniţial de aceasta a fost constatată nulă absolută, pe motivul lipsei de publicitate a şedinţei în care s-a desfăşurat acea audiere), Curtea reţine, ca relevante, în susţinerea situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă, următoarele împrejurări: aceasta a fost racolată de inculpatul O., care i-a creat o perioadă iluzia că se va căsători cu ea, despărţindu-se de soţie şi determinată, prin înşelăciune, să meargă în Spania, pentru a câştiga împreună bani, declaranta acceptând chiar ideea că, în acest scop, era posibil să se prostitueze; inculpatul respectiv a suportat toate costurile călătoriei, inclusiv cele legate de obţinerea paşapoartelor, atât pentru P., cât şi pentru prietena acesteia, minora T., convinsă şi ea să meargă în Spania; odată cu cele două fete anterior menţionate şi cu inculpatul O., au călătorit spre Spania şi alte două tinere, R. şi o fată necunoscută declarantei (S.); inculpatul O. le-a instruit pe fete să declare la vamă că se deplasau în Spania, pentru o perioadă limitată, în scop turistic sau la rude şi le-a informat că banii cu care el a acoperit costurile călătoriei lor proveneau de la inculpatul D., pe care l-a numit „prietenul” său, atrăgându-le atenţia că trebuiau să-i restituie acestuia toţi acei bani; la destinaţie, fetele l-au întâlnit pe inculpatul D. şi au aflat că trebuiau să se prostitueze pentru acesta, inculpatul O. insistând că ele să facă acest lucru; contrar promisiunii făcute (că vor lucra împreună în Spania), inculpatul O. s-a întors după câteva zile în ţară; tinerele majore au fost duse în diverse cluburi, fiind la scurt timp despărţite, în timp ce minora a rămas o perioadă cu cei doi inculpaţi, întrucât trebuia să i se facă mai întâi un alt paşaport; inculpaţii le-au instruit pe fete ca, dacă erau depistate de poliţie, să spună că acţionau singure, nefiind protejate de nimeni; timp de opt luni, P. a fost dusă în mai multe cluburi din Spania, unde a fost obligată să practice prostituţia, în folosul inculpatului D., încasând de la clienţi sume de aproximativ 3.000-3.500 de euro pe lună; într-unul din acele cluburi, respectiv „La x”, a fost adusă, la un moment dat, şi minora T., care s-a prostituat timp de o săptămână, dar apoi a fost luată de acolo, reproşându-i-se că nu câştiga suficienţi bani.

De asemenea, din declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 26-38, vol. V, d.u.p.) ale persoanei traficate T. (minoră), Curtea reţine, ca dovedind aceeaşi situaţie de fapt relatată anterior, următoarele împrejurări: în luna mai 2003, a fost contactată de inculpatul O., iubitul prietenei sale, P., care i-a propus să meargă în Spania, să se prostitueze, în condiţiile în care ea avea o situaţie materială dificilă, acesta dându-le ambelor fete asigurări că el le va asigura protecţia; fără ştiinţa părinţilor minorei, acelaşi inculpat a dus-o pe aceasta în municipiul Călăraşi, unde i-a făcut paşaport, cererea de eliberare a acelui document fiind completată integral de el, minora doar semnând; după depunerea actelor pentru obţinerea paşaportului, inculpatul a atenţionat-o pe minoră să nu se răzgândească sau să dispară, ameninţând-o că nu îi va fi deloc bine dacă se va întâmpla aşa ceva; paşaportul eliberat minorei a fost preluat de inculpat, care l-a păstrat în permanenţă asupra lui; călătoria spre Spania a fost efectuată împreună cu inculpatul respectiv, cu P., dar şi cu alte fete, între care şi R., costurile acesteia fiind acoperite de acelaşi inculpat; acesta le-a spus fetelor că toţi banii pentru cheltuielile de transport, mâncare, cazare şi obţinerea paşapoartelor i-au fost trimişi de o persoană aflată în Spania, care urma să le preia şi să le cazeze; la destinaţie, oraşul Castellon, au fost aşteptaţi de inculpatul D., iar inculpatul O., contrar promisiunii făcute în ţară (de a le asigura protecţia), le-a vândut pe fete acestuia, căruia i-a remis şi paşapoartele lor, spunându-le că cel dintâi era cel care a trimis banii şi că, din acel moment, se aflau la dispoziţia lui şi vor lucra pentru el; inculpatul O. a revenit în ţară, după câteva zile; în timp ce tinerele majore au fost duse într-un club din localitatea Alicante, minora a rămas în Castellon, fiind cazată într-o cameră de hotel, a cărei închiriere a fost plătită de inculpatul D.; minora i-a spus acestuia că nu vroia să lucreze pentru el, motiv pentru care a vândut-o unui alt cetăţean român, „Z.Z.Z.”, căruia i-a dat paşaportul fetei şi pentru care aceasta s-a prostituat, o vreme, într-un club din localitatea Alicante; la intrarea în acel club, a primit un paşaport falsificat, obţinut de „Z.Z.Z.”, pentru a dovedi că era majoră; a fost dusă apoi într-un alt club, iar apoi revândută inculpatului D., care a preluat şi paşaportul falsificat al minorei; acelaşi inculpat a încercat să îi falsifice un alt paşaport, pentru că modificările aduse celui original erau foarte uşor de observat, iar, din acest motiv, minora fusese respinsă la clubul unde el intenţionase să o plaseze; în aceste condiţii, inculpatul a hotărât să o cazeze la o prietenă a sa, până când urma să îi facă un alt paşaport, astfel încât să o poată exploata; când minora mergea spre acel loc de cazare, însoţită fiind de o persoană de încredere a inculpatului D., a fost depistată de poliţia spaniolă, care a internat-o într-un centru special, fiind apoi returnată în România; cât s-a aflat sub puterea traficanţilor, minora nu a avut posibilitatea să-şi anunţe familia aflată în ţară despre ce i se întâmpla în Spania, întrucât nu avea voie să folosească telefonul şi era supravegheată tot timpul.

Relevantă este împrejurarea că minora T., fiind însoţită de mama sa, L.L.L., a formulat şi a depus o plângere penală împotriva celor doi inculpaţi, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi în data de 11 iunie 2004 (fila 29, vol. V, d.u.p.), Curtea considerând necesară reproducerea întocmai a conţinutului acelei plângeri, care sintetizează situaţia de fapt: „În cursul lunii mai 2003, am fost racolată de un individ, O. din municipiul Călăraşi, care m-a luat împreună cu alte două tinere, respectiv R. şi P. şi ne-a dus în Spania, unde am fost vândute unui individ din Călăraşi, pe nume D., iar acesta, la rândul lui, ne-a vândut unui alt cetăţean român, despre care nu cunosc amănunte (…) care ne-au obligat să ne prostituăm, banii fiind încasaţi de către aceştia. Mai arăt faptul că, pe motiv că eram minoră, D. mi-a făcut alte fotografii, iar cetăţeanul căruia m-a vândut mi-a falsificat propriul meu paşaport, schimbându-mi datele de naştere, pentru a nu avea probleme cu mine în momentul în care voi fi legitimată, paşaportul fiindu-mi reţinut de Poliţia din Alicante”.

În contextul formulării acestei plângeri, cu un conţinut neechivoc şi al împrejurărilor faptice relatate în mod identic în declaraţiile anterior citate (care se coroborează întru-totul cu cele afirmate de martora P.), Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a înlăturat declaraţia persoanei vătămate T. din cursul judecăţii (filele 270-272, vol. XVI, d.f.), reprodusă pe larg în considerentele sentinţei penale apelate şi just combătută, cu argumente valide, pe care instanţa de apel şi le însuşeşte ca atare, declaraţie în care, fără nicio explicaţie posibil de acceptat (în afara aceleia, evidentă, a exercitării unor presiuni asupra sa, fapt care a şi determinat-o să solicite, invocând ea însăşi o stare de temere, audierea fără a fi prezentă fizic în sala de judecată, prin intermediul reţelei video-audio), aceasta a revenit asupra unor afirmaţii esenţiale, cu intenţia vădită, dar uşor de decelat, de a-i disculpa pe cei doi inculpaţi, în scopul exonerării lor de răspunderea penală.

Relevantă pentru confirmarea situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă este şi declaraţia persoanei traficate R., formulată, în mod liber, chiar la data revenirii ei în ţară (filele 139-140, vol. IV, d.u.p.), în care aceasta a relatat următoarele împrejurări faptice relevante: în vederea efectuării călătoriei în Spania, a fost luată, de acasă, de inculpatul O., în autoturismul condus de acesta aflându-se alte două fete; una dintre acele fete era minoră, fapt de care şi-a dat seama întrucât inculpatul i-a spus că, pentru a o putea duce în Spania, trebuia să îi întocmească acte false; inculpatul le-a însoţit pe fete pe tot parcursul călătoriei, dându-le sumele de bani pe care trebuiau să le prezinte la trecerea graniţei, pe care apoi le-a luat înapoi; la destinaţie, au fost aşteptaţi de inculpatul D., iar acesta a luat-o şi a dus-o pe ea într-un club de noapte, „x”, din localitatea Castellon, unde a obligat-o să se prostitueze, ameninţând-o că, dacă nu va fi ascultătoare, le va face rău ei şi familiei sale; în acel club, a stat o lună şi jumătate, după care a fost mutată la un alt club, din localitatea Alicante, unde a mai stat încă o lună şi jumătate, după care a fost vândută de inculpatul D. numitului R.R.R.R.R., originar din aceeaşi comună cu ea, contra sumei de 2.000 de euro.

În declaraţia din cursul judecăţii, când a fost audiată ca martor (fila 46, vol. XVII, d.f.), urmând exemplul persoanei vătămate T., R. a făcut afirmaţii într-un dezacord flagrant cu cele anterior exprimate, invocând însă, spre deosebire de cea dintâi, nu starea de temere, ci hilare pierderi de memorie, nesinceritatea evidentă a acelei declaraţii determinând, în mod corect, prima instanţă să o înlăture.

Cu privire la persoana traficată S. (a cărei audiere, în cursul judecăţii, nu a fost posibilă, pentru motivele explicate în considerentele sentinţei penale apelate), Curtea a constatat că declaraţiile şi recunoaşterile acesteia din faza de urmărire penală (filele 163-170 şi 171-176, vol. V, d.u.p.) confirmă şi ele situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, ea relatând următoarele împrejurări faptice relevante: în anul 2003, a fost contactată de o prietenă, care i-a propus să plece la muncă în Spania şi, în acest scop, a pus-o în legătură cu o anume „T.T.T.T.T.”, soţia lui D., care i-a explicat că acesta o putea ajuta, urmând să o aştepte când va ajunge în acea ţară; în aceeaşi zi, s-a întâlnit cu un bărbat, pe nume O. (pe care l-a recunoscut, în fotografie, a fi inculpatul O.), care era însoţit de trei fete (T., L.L.L.L.L. şi D.D.), iar acea „T.T.T.T.T.” a luat legătura telefonic cu soţul ei, D., căruia i-a spus că toate cele patru fete, împreună cu inculpatul respectiv, urmau să vină în Spania, astfel că el trebuia să-i aştepte; contravaloarea călătoriei a fost plătită de inculpatul O., cu bani primiţi de el de la „T.T.T.T.T.”, urmând ca aceştia să fie returnaţi în Spania; la destinaţie, localitatea Castellon, au fost aşteptaţi de un bărbat pe nume D. (identificat, în fotografie, a fi inculpatul D., care i-a cazat într-un hotel; a doua zi, o fată trimisă de acesta, care s-a recomandat „T.”, le-a luat pe tinerele venite din România şi le-a dus într-un club, inculpatul O. rămânând la hotel; în momentul în care acea fată le-a comunicat că urmau să lucreze în clubul respectiv, ea şi-a dat seama că a fost indusă în eroare, cu privire la munca pe care urma să o desfăşoare în Spania; când i-a spus aceleiaşi fete că ea nu a venit acolo să se prostitueze, ci i s-a promis că va fi ajutată să-şi găsească un loc de muncă „la negru”, aceasta a început să râdă şi să o ironizeze pentru credulitatea ei; întrucât a refuzat să se prostitueze, aceeaşi fată i-a spus că nu avea cum să plece de acolo şi, drept urmare, trebuia să facă ceea ce i se cerea; a rămas în acel club aproximativ o săptămână, timp în care a fost obligată să se prostitueze; banii erau colectaţi de acea fată, iar apoi erau trimişi inculpatului D., la sfârşit de săptămână, printr-un individ desemnat de acesta, pe nume „U.U.U.U.U.”; ulterior, a fost preluată de un cetăţean spaniol, cu care fata ce o supraveghea i-a spus că trebuia să meargă, fiind dusă de acesta într-un alt club; cetăţeanul spaniol i-a spus că a primit-o drept „cadou”, iar, timp de o lună, s-a prostituat pentru acesta.

Pe baza probatoriului anterior prezentat, Curtea, şi-a format convingerea că acuzaţia privitoare la traficarea, de către cei doi inculpaţi, a persoanelor vătămate P., R., S. şi T. (minoră), este dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă, cererile de achitare formulate de aceştia fiind, prin urmare, nefondate.

Astfel, este probat faptul că inculpatul O. le-a racolat, prin înşelăciune, pe cele patru persoane (promiţând, fie să le sprijine în găsirea unor locuri cinstite de muncă, fie să le asigure protecţia, în cazul în care ar fi acceptat să se prostitueze) şi le-a transportat până în Spania, după ce s-a îngrijit să le procure unora dintre ele paşapoarte, acoperind toate cheltuielile pe care le-a presupus această operaţiune, dar şi călătoria propriu-zisă, iar, la destinaţie, contrar promisiunilor făcute în ţară, le-a Predat, fără scrupule, inculpatului D. (cu care avea o înţelegere infracţională şi care îl finanţase cu banii necesari suportării cheltuielilor anterior menţionate), după care acesta din urmă, folosindu-se de o reţea infracţională deja creată de el în Spania, le-a exploatat sexual pe tinere, prin obligare la practicarea prostituţiei, în folosul său, cât timp fiecare dintre ele a dat „randamentul” scontat, după care le-a vândut, pe unele dintre acestea, altor traficanţi.

De asemenea, s-a reţinut că este probat faptul că inculpatul D., în afara relaţiei infracţionale stabilite cu inculpatul O. (furnizorul din ţară de „carne vie” într-o singură împrejurare), avea constituită o asociere infracţională în Spania, din aceasta făcând parte atât persoanele care lucrau, în mod direct, pentru el, pe care le coordona şi controla din postura de lider, acele persoane asigurând supravegherea fetelor obligate să se prostitueze în folosul său, colectarea banilor câştigaţi de acestea şi apoi remiterea lor către el, cât şi alţi traficanţi locali (unii chiar de naţionalitate română, precum „Z.Z.Z.” şi R.R.R.R.R.), cu care colabora în mod fructuos, fie în vederea falsificării paşaportului victimei minore (T.), pentru a facilita plasarea acesteia, fie în vederea vânzării fetelor (R., S. şi T.), fie chiar în vederea preluării din nou, prin cumpărare, a uneia dintre acestea, spre exploatare proprie (T.), situaţie de fapt în raport cu care, contrar apărării formulate, Curtea constată corectă şi soluţia de condamnare a inculpatului D. pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, apelul său fiind, şi sub acest aspect, nefondat.

În schimb, în cazul inculpatului O., Curtea a constatat că nu există dovezi certe care să confirme că el s-ar fi implicat în acea asociere infracţională sau, măcar, că ar fi avut reprezentarea existenţei acesteia şi a sprijinirii ei prin acţiunile sale. Astfel, probatoriul cauzei dovedeşte că inculpatul respectiv a interacţionat doar cu inculpatul D., al cărui furnizor de tinere în vederea exploatării sexuale a fost o singură dată şi că acţiunile lui au încetat la scurtă vreme după ce, în Spania, le-a predat acestuia din urmă pe fetele racolate şi transportate din România, fără a fi interesat de ce s-a întâmplat mai departe cu ele, rolul său încetând odată cu predarea lor. Este plauzibil că inculpatul O. şi-a putut imagina că exploatarea sexuală a fetelor nu era realizată doar cu participaţia inculpatului D., dar, în lipsă de probe, o astfel de apreciere nu depăşeşte nivelul de speculaţie, pe care nu se poate întemeia o soluţie de condamnare. În consecinţă, Curtea constată că soluţia de achitare a inculpatului O. pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni este corectă, apelul Parchetului fiind, sub acest aspect, nefondat.

2. Referitor la legea penală mai favorabilă şi, implicit, la încadrarea juridică şi, de asemenea, la individualizarea pedepselor, Curtea a reamintit, în prealabil, că, potrivit celor anterior menţionate, a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi săvârşirea următoarelor infracţiuni:

a) inculpatul D. - trafic de persoane, în formă continuată (săvârşit în perioada mai 2003 - ianuarie 2004, în raport cu P., R. şi S.); trafic de minori (săvârşit în perioada mai - august 2003, în raport cu T.); asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (săvârşită în luna mai 2003);

b) inculpatul O. - trafic de persoane, în formă continuată (săvârşit în luna mai 2003, în raport cu P., R. şi S.); trafic de minori (săvârşit în luna mai 2003, în raport cu T.).

Pe de altă parte, ulterior pronunţării sentinţei penale apelate, au intervenit, începând cu data de 01 februarie 2014, modificări în legislaţia penală cu caracter material.

Prin Decizia nr. 265/2014 (publicată în M. Of. la data de 20 mai 2014, când a devenit general obligatorie), Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

a) Pornind de la aceste premise, Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului D., care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoarea de la 5 la 15 ani, al infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, toate cele trei infracţiuni aflându-se în concurs real, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al trei infracţiuni concurente (în raport cu fiecare dintre cele trei victime ale traficului de persoane) prevăzute de art. 210 alin. (1) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), al infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani) şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), toate cele cinci infracţiuni aflându-se, de asemenea, în concurs real.

Astfel fiind, Curtea a constatat că, pentru niciuna dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, nu operează prescripţia specială a răspunderii penale, nici potrivit legii penale vechi, nici conform legii penale noi, întrucât:

- pentru infracţiunea de trafic de persoane, săvârşită în perioada mai 2003 - ianuarie 2004 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna ianuarie 2019, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna ianuarie 2020;

- pentru infracţiunea de trafic de minori, săvârşită în perioada mai - august 2003 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna februarie 2026, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel în luna august 2023;

- pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, comisă în luna mai 2003 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2018, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2019.

Pe de altă parte, Curtea a constatat, pe baza criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, impus prin deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, că legea respectivă este, în cazul inculpatului D., legea penală veche, întrucât legea penală nouă ar determina reţinerea în sarcina lui a trei infracţiuni concurente de trafic de persoane (în comparaţie cu numai o astfel de infracţiune, conform legii penale vechi) şi, totodată, aceeaşi lege penală nouă prevede, pentru concursul de infracţiuni (care, în speţă, ar ajunge în număr de cinci), un tratament sancţionator mai sever (aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte trei pedepse stabilite, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P. este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, în lipsa oricăror scrupule, patru tinere, dintre care una minoră, în scopul exploatării lor sexuale), ce nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ. Pe de altă parte, acordarea circumstanţei respective este nejustificată, câtă vreme, în pofida prezentării la proces, inculpatul a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (dovedind astfel că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate).

Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, că inculpatul s-a prezentat cu conştiinciozitate la aproape toate termenele de judecată, este apreciat de Curte drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată şi câtă vreme o astfel de conduită este firească pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă. De asemenea, o potenţială sustragere a inculpatului de la procesul penal desfăşurat în privinţa sa ar fi condus, în mod legal, la luarea măsurii arestării preventive, risc de care, în mod evident, acesta era pe deplin conştient, după ce, chiar în această cauză, el s-a aflat, o perioadă semnificativă, sub puterea unei astfel de măsuri.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, după ce a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. b), c şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi a făcut aplicarea art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (trei acte materiale, în raport cu P., R. şi S.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (în raport cu T.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi, respectiv, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P.

Întrucât pedeapsa principală stabilită de Curte pentru prima infracţiune este mai mică decât cea aplicată de prima instanţă, apelul inculpatului s-a constatat fondat numai sub acest aspect. Cererea inculpatului, de reducere a duratei şi a celorlalte două pedepse stabilite de prima instanţă este imposibil de admis, întrucât, prin înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare acordate de instanţa respectivă, o astfel de operaţiune nu se mai poate realiza.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., vor fi contopite pedepsele principale anterior menţionate, fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, care va fi sporită cu 3 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 11 ani închisoare.

Curtea a constatat, contrar susţinerii apărării, că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru două dintre cele trei infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului, inducând acestuia impresia, vădit falsă, că activitatea lui infracţională nu a fost atât de gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs real, trei infracţiuni, dintre care una în formă continuată (compusă din trei acte materiale).

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea a procedat la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primelor două infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celei de-a treia infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul tuturor infracţiunilor) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

b) Cu privire la inculpatul O., Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina acestuia, care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani, cele două infracţiuni aflându-se în concurs real, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al trei infracţiuni concurente (în raport cu fiecare dintre cele trei victime ale traficului de persoane) prevăzute de art. 210 alin. (1) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani) şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani), toate cele patru infracţiuni aflându-se, de asemenea, în concurs real.

- pentru infracţiunea de trafic de persoane, săvârşită în luna mai 2003 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2018, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2019;

- pentru infracţiunea de trafic de minori, săvârşită în luna mai 2003 - termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna noiembrie 2025, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel în luna mai 2023.

Pe de altă parte, Curtea a constatat, pe baza criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, impus prin deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, că legea respectivă este, în cazul inculpatului O., legea penală veche, întrucât legea penală nouă ar determina reţinerea în sarcina lui a trei infracţiuni concurente de trafic de persoane (în comparaţie cu numai o astfel de infracţiune, conform legii penale vechi) şi, totodată, aceeaşi lege penală nouă prevede, pentru concursul de infracţiuni (care, în speţă, ar ajunge în număr de patru), un tratament sancţionator mai sever (aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte trei pedepse stabilite, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, însuşindu-şi critica Parchetului, că reţinerea, în favoarea inculpatului, a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c din V.C.P. este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care a traficat, în lipsa oricăror scrupule, patru tinere, dintre care una minoră, în scopul exploatării lor sexuale), ce nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ.

Pe de altă parte, aprecierea că inculpatul a avut, anterior, o conduită bună în societate, este relativă şi lipsită de un suport obiectiv, câtă vreme acesta, în pofida reclamării existenţei unui loc de muncă şi a unei familii organizate, care, dacă ar fi contat cu adevărat pentru el, ar fi trebuit să-l determine la un alt tip de comportament decât cel infracţional, nu a ezitat să traficheze inclusiv o fată minoră şi nu s-a dat în lături, pentru asigurarea scopului infracţional propus, de la a completa el însuşi, în numele a trei dintre victimele sale, cererile de eliberare a paşapoartelor.

Ca şi în cazul precedentului inculpat, reţinerea celei de-a doua circumstanţe atenuante judiciare a fost apreciată de Curte şi nejustificată, câtă vreme, în pofida prezentării la proces, inculpatul a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (dovedind astfel că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate). Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei respective, că inculpatul s-a prezentat cu conştiinciozitate la toate termenele de judecată, a fost apreciat de Curte drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată şi câtă vreme o astfel de conduită este firească pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă. De asemenea, o potenţială sustragere a inculpatului de la procesul penal desfăşurat în privinţa sa ar fi condus, în mod legal, la luarea măsurii arestării preventive, risc de care, în mod evident, acesta era pe deplin conştient, după ce, chiar în această cauză, el s-a aflat, o perioadă semnificativă, sub puterea unei astfel de măsuri.

În consecinţă, Curtea a înlăturat circumstanţele atenuante judiciare reţinute de prima instanţă, urmând să procedeze la stabilirea pedepselor principale aplicate inculpatului înăuntrul limitelor speciale, astfel încât să asigure proporţionalitatea acelor pedepse cu gravitatea fiecărei infracţiuni.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, după ce a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c, art. 76 alin. (1) lit. b) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi a făcut aplicarea art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (trei acte materiale, în raport cu P., R. şi S.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori (în raport cu T.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005).

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., au fost contopite pedepsele principale anterior menţionate, fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, care va fi sporită cu 1 an şi 6 luni închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 9 ani şi 6 luni închisoare.

Curtea a constatat că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru una dintre cele două infracţiuni concurente reţinute în sarcina inculpatului, inducând acestuia impresia, vădit falsă, că oricare dintre acele infracţiuni nu a fost atât de gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpatul a săvârşit, în concurs real, două infracţiuni, dintre care una în formă continuată (compusă din trei acte materiale), dar şi faptul că, în sarcina lui, nu a fost reţinută, spre deosebire de inculpatul D., infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea a procedat la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul ambelor infracţiuni) şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (de asemenea, în cazul ambelor infracţiuni) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

3. Din oficiu, Curtea a constatat, în apelul Parchetului, declarat în defavoarea inculpatului D., că se impune confiscarea, de la acesta, în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a sumei totale de 35.750 euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii), care este dovedită a fi fost obţinută de el din săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere şi dispoziţiile imperative ale art. 19 din Legea nr. 678/2001, care instituie obligativitatea confiscării banilor, valorilor sau oricăror alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute de legea respectivă, astfel cum sunt şi cele reţinute în sarcina inculpatului anterior menţionat.

a) Astfel, Curtea a reţinut, pe baza aspectelor deja evidenţiate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, că, potrivit declaraţiei persoanei traficate P., aceasta a fost obligată să practice prostituţia, în mai multe cluburi din Spania, în folosul inculpatului D., timp de opt luni, încasând de la clienţi sume de aproximativ 3.000-3.500 de euro pe lună, care i-au revenit acestuia.

Perioada declarată de persoana traficată corespunde celei cât aceasta s-a aflat în afara ţării, potrivit evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (16 mai 2003 - 19 ianuarie 2004).

Raportându-se la suma cea mai mică declarată de persoana traficată, de 3.000 de euro, Curtea a constatat că, în cele opt luni, cât ea s-a prostituat în folosul inculpatului, acesta a obţinut, de pe urma exploatării sale sexuale, suma totală de 24.000 de euro.

b) Conform declaraţiei persoanei traficate R., ea a practicat prostituţia, în folosul inculpatului D., timp de o lună şi jumătate, într-un club, iar, apoi, o perioadă de încă o lună şi jumătate, într-un alt club (în total trei luni), după care a fost vândută de acesta unui alt traficant (R.R.R.R.R.), cu suma de 2.000 de euro.

Potrivit evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, persoana traficată s-a aflat în afara ţării în perioada 16 mai 2003 - 11 decembrie 2003, astfel că nu există motive de a pune la îndoială întinderea perioadei în care aceasta a declarat că s-a prostituat în folosul inculpatului.

Raportându-se la suma cea mai mică declarată de precedenta persoană traficată a fi fost obţinută lunar din practicarea prostituţiei în folosul aceluiaşi inculpat, de 3.000 de euro şi apreciind rezonabilă constatarea că o sumă similară a fost obţinută şi de R. (aflată într-o situaţie identică), Curtea a constatat că, în cele trei luni de exploatare sexuală a acesteia, inculpatul a obţinut, de pe urma sa, suma totală de 9.000 de euro, la care se adaugă suma de 2.000 de euro, obţinută în urma vânzării ei către traficantul anterior menţionat, rezultând astfel o sumă totală de 11.000 de euro.

c) Conform declaraţiei persoanei traficate S., ea a fost obligată să se prostitueze, în folosul inculpatului, timp de o săptămână, după care a fost preluată de un alt traficant, spaniol.

Întrucât persoana traficată s-a aflat în afara ţării în perioada 16 mai 2003 - 19 ianuarie 2004, potrivit evidenţelor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, nu există motive de a pune la îndoială întinderea perioadei în care aceasta a declarat că s-a prostituat în folosul inculpatului.

Raportându-se la suma cea mai mică declarată de prima persoană traficată a fi fost obţinută lunar din practicarea prostituţiei în folosul aceluiaşi inculpat, de 3.000 de euro şi apreciind rezonabilă constatarea că o sumă similară putea fi obţinută şi de S. (aflată într-o situaţie identică), Curtea a constatat că, în săptămâna în care cea din urmă a fost exploatată sexual de inculpat, acesta a obţinut, de pe urma sa, suma de 750 de euro.

Însumând toate sumele de bani anterior menţionate, rezultă suma totală de 35.750 de euro, care trebuie confiscată de la inculpatul D..

Tot din oficiu, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpatul D. ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză. De asemenea, pe acelaşi temei şi în acelaşi scop, Curtea apreciază necesară instituirea măsurii sechestrului asigurător şi asupra imobilului situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (compus din teren de 500 mp şi construcţie), dacă bunul respectiv se mai află în proprietatea inculpatului.

Şi cu privire la inculpatul O., Curtea a constatat, tot din oficiu, că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor avându-l pe acesta ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză. De asemenea, pe acelaşi temei şi în acelaşi scop, Curtea a apreciat necesară instituirea măsurii sechestrului asigurător şi asupra următoarelor bunuri: apartamentul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (în suprafaţă utilă de 60,20 mp) şi autoturismul, înregistrat la Primăria Municipiului Călăraşi, dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatului.

IV. Cu privire la inculpaţii E. şi F., Curtea a reţinut că examinarea laolaltă a infracţiunilor imputate celor doi inculpaţi este impusă de împrejurarea că o parte din situaţia de fapt redată în rechizitoriu, care va fi reţinută drept probată şi de către instanţa de apel, asemenea primei instanţe, s-a derulat cu participaţia amândurora (în cazul faptelor referitoare la persoanele traficate U., V., X. şi Z.), iar probatoriul corespunzător faptelor respective este acelaşi, fiind necesară analizarea completă a acestuia, în raport cu ambii inculpaţi.

De asemenea, Curtea a reamintit că a reţinut deja participaţia inculpatului F. la traficarea a trei dintre persoanele vătămate în raport cu care a stabilit anterior activitatea infracţională desfăşurară de inculpatul A. (în cazul faptelor referitoare la G., H., I.), urmând a face trimitere la probatoriul analizat cu acea ocazie.

a) Curtea a constatat, mai întâi, cu privire la inculpata E., că, în primă instanţă, aceasta a fost condamnată la pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (două acte materiale, referitoare la U. şi V.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată (două acte materiale, referitoare la X. şi Z.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) din V.C.P.

În apelul Parchetului, s-a criticat acordarea circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., solicitându-se înlăturarea ei şi, de asemenea, au fost criticate dispoziţiile primei instanţe de respingere a cererii de confiscare a sumelor de bani obţinute de inculpată din săvârşirea infracţiunilor şi, în mod corelativ, de revocare a măsurilor asigurătorii luate în faza de urmărire penală asupra bunurilor acesteia.

Curtea a constatat că Parchetul nu a criticat nereţinerea, în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de persoane, şi a actelor materiale referitoare la numitele S.S. şi T.T., la martorele cu identitate protejată „U.U.”, „V.V.” şi „Z.Z.” şi, respectiv, la sora martorei cu identitate protejată „X.X.”, pe care prima instanţă le-a constatat a nu fi fost probate, motiv pentru care nu va analiza acele acte.

În apelul inculpatei, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a invocat, potrivit concluziilor din dezbateri (motive scrise nefiind formulate), împrejurarea că soluţia de condamnare a fost pronunţată şi pentru acte materiale care nu fac obiectul judecăţii (întrucât, în faza de urmărire penală, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, iar, în cursul judecăţii, nu s-a dispus extinderea acţiunii penale, potrivit art. 335 din V.C.P.P.) şi s-a solicitat, cu referire la infracţiunea de trafic de minori, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru fapta reţinută a fi fost comisă în raport cu X. şi, respectiv, reducerea duratei pedepsei sub minimul special, dându-se acest efect circumstanţei atenuante judiciare acordate de prima instanţă, pentru fapta stabilită a fi fost săvârşită în raport cu Z., iar, cu referire la infracţiunea de trafic de persoane, reducerea duratei pedepsei sub minimul special, dându-se un astfel de efect aceleiaşi circumstanţe. De asemenea, s-a solicitat acordarea beneficiului prevăzut de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, atât Parchetul, prin reprezentantul său, cât şi inculpata, prin apărătorul ales, au susţinut că aceasta este legea veche.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este fondat, în raport cu toate criticile formulate.

De asemenea, Curtea a constatat că apelul inculpatei este parţial fondat, numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002.

b) Cu privire la inculpatul F., Curtea a constatat că, în primă instanţă, acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie (paisprezece acte materiale, dintre care nouă acte materiale deduse judecăţii în prezenta cauză, referitoare la G., H., I., Y., A.A., B.B., C.C., U. şi V., acestora adăugându-li-se cinci acte materiale, referitoare la D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H., pentru care inculpatul a fost deja condamnat în mod definitiv într-o altă cauză, reunită cu această cauză), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată şi în stare de recidivă postexecutorie (cinci acte materiale, dintre care nouă acte materiale deduse judecăţii în prezenta cauză, referitoare la I.I., J.J., X. şi Z., acestora adăugându-li-se un act material, referitor la K.K., pentru care inculpatul a fost deja condamnat în mod definitiv într-o altă cauză, reunită cu această cauză), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I şi a II-a şi alin. (4) tezele a III-a şi a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie (un act material, referitor la L.L.), prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 323 cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P.

În apelul Parchetului, au fost criticate dispoziţiile primei instanţe de respingere a cererii de confiscare a sumelor de bani obţinute de inculpat din săvârşirea infracţiunilor şi, în mod corelativ, de revocare a măsurilor asigurătorii luate în faza de urmărire penală asupra bunurilor acestuia.

Curtea a constatat că Parchetul nu a criticat nereţinerea, în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de trafic de persoane, şi a actelor materiale referitoare la numitele Y.Y., E.E.E., A.A.A., P.P., O.O. şi B.B.B. şi, respectiv, la martorele cu identitate protejată „C.C.C.”, „Z.Z.”, „D.D.D.” şi „Z.”, pe care prima instanţă le-a constatat a nu fi fost probate, motiv pentru care nu va analiza acele acte.

În apelul inculpatului, care a beneficiat de asistenţa juridică a unui apărător ales, s-a invocat, potrivit concluziilor din dezbateri, împrejurarea că soluţia de condamnare a fost pronunţată şi pentru acte materiale care nu fac obiectul judecăţii (întrucât, în faza de urmărire penală, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, iar, în cursul judecăţii, nu s-a dispus extinderea acţiunii penale, potrivit art. 335 din V.C.P.P.), dar şi împrejurarea că, pentru actele materiale referitoare la U., V. şi Z., acesta ar fi fost deja condamnat în mod definitiv prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara. De asemenea, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru actele materiale referitoare la B.B. (majoră) şi I.I. (minoră) şi, respectiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) (fără indicarea tezei) din acelaşi cod, pentru infracţiunea de proxenetism reţinută a fi fost săvârşită în raport cu L.L.. În privinţa faptei referitoare la J.J., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori în infracţiunea de proxenetism. Totodată, s-a solicitat reducerea pedepselor, prin acordarea beneficiului prevăzut de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. În sfârşit, s-a solicitat deducerea perioadei în care s-a pretins că inculpatul ar fi fost arestat preventiv în Spania pentru fapte similare cu cele la care se referă sentinţa primei instanţe (iulie - octombrie 2001), fără a fi prezentată însă vreo dovadă care să probeze această susţinere. Distinct de solicitările formulate de apărătorul său ales şi chiar în dezacord cu acestea, inculpatul a depus la dosar mai multe cereri, formulate personal (filele 242-243, vol. I şi filele 58, 154-155 şi 157, vol. II, d.a.), prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) din V.C.P.P. (art. 396 alin. (1)0 C. proc. pen. în vigoare), în considerarea declaraţiei de recunoaştere integrală a faptelor (din cursul judecăţii în primă instanţă), pe care nu a retractat-o, ci, dimpotrivă, a confirmat-o. Prin aceleaşi cereri, inculpatul a solicitat acordarea de circumstanţe atenuante judiciare, conform art. 74-76 din V.C.P. şi deducerea perioadei cât, în mod similar celor afirmate de apărătorul său ales, a susţinut, fără a proba, că ar fi fost arestat preventiv în Spania, pentru aceleaşi fapte deduse în prezent judecăţii (16 iulie 2001 - 08 octombrie 2001). De asemenea, inculpatul a contestat cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat de prima instanţă.

Cu privire la legea penală mai favorabilă, atât Parchetul, prin reprezentantul său, cât şi inculpatul, prin apărătorul ales, au susţinut că aceasta este legea veche.

Curtea a constatat că apelul Parchetului este fondat, în raport cu ambele critici formulate.

De asemenea, Curtea a constatat că şi apelul inculpatului este fondat, însă numai în ceea ce priveşte aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, dar şi sub un aspect care va fi reţinut din oficiu (referitor la durata pedepselor complementare).

1. Referitor la situaţia de fapt, Curtea a constatat, mai întâi, contrar apărării comune formulate de inculpaţi, că toate faptele pentru care aceştia au fost condamnaţi prin sentinţa penală apelată fac obiectul judecăţii, astfel cum s-a stabilit, în mod definitiv, prin Decizia penală nr. 842/R din data de 30 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2006.

Astfel, instanţa iniţial sesizată cu judecarea cauzei a constatat nulitatea absolută a rechizitoriului şi a dispus refacerea acestuia, prin sentinţa penală nr. 311/F din data de 17 martie 2008, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, unul dintre motivele pe care s-a întemeiat acea soluţie fiind tocmai acela că, în privinţa celor doi inculpaţi, în dispozitivul actului de sesizare nu erau în mod clar expuse infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Instanţa de control judiciar, prin decizia penală anterior menţionată (definitivă), a admis recursul Parchetului împotriva acelei sentinţe, pe care a casat-o şi a dispus continuarea judecăţii de către instanţa sesizată, constatând că rechizitoriul, în partea lui expozitivă, conţine o descriere completă a faptelor şi că toate acele fapte constituie obiectul judecăţii, potrivit art. 317 din V.C.P.P.

În aceste condiţii, prima instanţă, obligată de dispoziţiile art. 385¹⁸ alin. (1) din V.C.P.P. (în vigoare la momentul primirii cauzei spre continuarea judecăţii) să se conformeze deciziei de casare, a procedat la judecarea cauzei în raport cu toate faptele prezentate în partea expozitivă a rechizitoriului ca fiind săvârşite cu participaţia celor doi inculpaţi.

Împrejurarea că, pentru unele dintre acele fapte, nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală nu mai poate fi în mod legal examinată în actualul moment procesual al cauzei, câtă vreme, printr-o hotărâre definitivă, s-a stabilit că şi acestea fac obiectul judecăţii, dispoziţia neechivocă a instanţei de recurs în acest sens nefăcând necesară o dispoziţie suplimentară a primei instanţe, de extindere a acţiunii penale, în condiţiile art. 335 din V.C.P.P.

De asemenea, Curtea a menţionat, în prealabil, pentru corecta înţelegere a situaţiei de fapt, că cei doi inculpaţi sunt nominalizaţi în probatoriul administrat în ceea ce îi priveşte cu apelativele de P. (inculpata E.) şi, respectiv, „y.” (inculpatul F.), fiind şi recunoscuţi ca atare, iar amândoi, aflaţi în postura de soacră - ginere, au relaţionat, în activitatea infracţională desfăşurată, între alţii, şi cu numitul H.H.H.H.H., care este soţul şi, respectiv, socrul acestora.

Totodată, Curtea a menţionat că inculpatul F. a fost arestat preventiv, în România, în perioada 01 martie 2003 - 24 iunie 2003 şi, conform susţinerii sale (nedovedită), în Spania, în perioada 16 iulie 2001 - 08 octombrie 2001, astfel că această împrejurare nu a constituit un impediment la săvârşirea faptelor de trafic de persoane şi, respectiv, de trafic de minori, reţinute în sarcina sa, astfel cum vor fi expuse în cele ce urmează.

Pornind de la aceste premise, Curtea a constatat, contrar apărărilor formulate de sau în numele inculpaţilor, că toate soluţiile de condamnare pronunţate de prima instanţă în ceea ce îi priveşte sunt legale şi temeinice, întemeindu-se pe o evaluare completă şi corectă a probatoriului cauzei, care dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa faptelor, caracterul penal al acestora şi săvârşirea lor de către inculpaţii în sarcina cărora au fost reţinute.

A. Cu privire la U., V., Z. (minoră) şi X. (minoră), Curtea a constatat că ambii inculpaţi au participat la traficarea acestora, în vederea exploatării lor sexuale.

a) Astfel, Curtea a reţinut că nici inculpata E., nici inculpatul F. nu au contestat, conform motivelor de apel susţinute, săvârşirea faptelor imputate în raport cu U., V. şi Z. (minoră), iar comiterea acelor fapte de către ei este indubitabilă.

De asemenea, Curtea a constatat, contrar apărării formulate de apărătorul ales al inculpatului F. că faptele referitoare la cele trei fete nu au făcut obiectul judecăţii în cauza finalizată cu condamnarea sa prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara (reunită cu prezenta cauză, potrivit art. 335 alin. (2) din V.C.P.P.), întrucât, în cauza respectivă, acestea au avut doar calitatea de martori, iar faptele, de trafic de persoane şi minori, reţinute în sarcina inculpatului, au fost săvârşite în raport cu alte persoane, în mod expres şi explicit nominalizate (D.D., E.E., F.F., G.G., H.H. şi, respectiv, K.K.).

Inculpata E. şi, respectiv, cele trei fete, U., V. şi Z. au ieşit din ţară, cu acelaşi mijloc de transport (autocar), la data de 30 august 2002, când cea din urmă era minoră (în vârstă de 16 ani).

Revenirea în ţară a celor trei fete s-a realizat, în ordine, la data de 18 decembrie 2002 (V.), la data de 11 februarie 2003 (Z.) şi, respectiv, la data de 07 martie 2003 (U.).

În declaraţia dată în faza de urmărire penală în calitate de martoră (filele 130-134, vol. IV, d.u.p.), U. (a cărei audiere, în cursul judecăţii, nu a fost posibilă) a relatat următoarele împrejurări faptice relevante: ea şi prietenele sale, V. şi Z., au fost racolate, cu promisiunea că vor fi angajate în Spania ca dansatoare şi îndrumate spre o femeie pe nume P., care urma să le însoţească până în ţara respectivă, unde soţul ei trebuia să le angajeze la un club, cu contract de muncă, pe trei luni; anterior plecării, una dintre persoanele care le-a racolat, pe nume S., s-a ocupat să le facă paşapoarte la două dintre ele (cu excepţia numitei V., care avea deja un astfel de document), suportând toate cheltuielile aferente; la Oradea sau la Cluj, de unde au plecat spre Spania, fetele au fost preluate de P., care le-a înmânat banii pe care trebuiau să-i prezinte la trecerea frontierei, pretinzând apoi restituirea lor; destinaţia călătoriei a fost oraşul Alicante, unde au fost aşteptate, între alţii, de un bărbat pe nume „x.”, care s-a îmbrăţişat cu P., aceasta fiind însoţită şi de doi copii minori ai săi (precizare importantă, în contextul în care inculpata E. a recunoscut că, deseori, călătorea în Spania, împreună cu copiii săi minori, pentru tratarea medicală a acestora, excluzând posibilitatea ca aceasta să fi fost confundată cu amanta soţului său, Y.Y.Y.Y.Y.Y., care ar fi folosit acelaşi apelativ); pe drumul parcurs de la locul preluării, fetele au fost despărţite, V. fiind luată de alţi indivizi, iar U. şi Z. fiind duse la locuinţa numitului „x.”, unde a mers şi P., împreună cu cei doi copii minori; a doua zi, U., la îndemnul lui „x.”, care i-a spus şoferului său despre ea „du fata (bagajul) la treabă”, a fost transportată la clubul „x” din Alicante; acolo, deşi a comunicat că venise să lucreze ca dansatoare, i s-a spus că trebuia să se prostitueze, iar, la refuzul său, a fost ameninţată atât de fata care a luat-o în primire, o anume „V.V.V.V.”, cât şi de „x.”, pe care aceasta l-a contactat telefonic; în aceste condiţii, a început să întreţină relaţii sexuale, în medie cu patru-cinci bărbaţi pe noapte, câştigând astfel aproximativ 350 de euro în fiecare zi; în decurs de o săptămână, a câştigat, din practicarea prostituţiei, peste 2.000 de euro, banii respectivi fiind luaţi zilnic de „V.V.V.V.”; ulterior, a fost dusă şi în alte cluburi din Alicante şi Albacete, unde a avut aceleaşi câştiguri; întrucât, după trei luni, la o razie a poliţiei spaniole, i-a fost oprit paşaportul, „x.” i-a făcut un alt paşaport, fals, iar, cu acesta, a mai stat încă trei luni în Spania, prostituându-se şi în alte cluburi, inclusiv din Madrid; într-o perioadă totală de şase luni, a câştigat, din practicarea prostituţiei, cel puţin 50.000 de euro, iar, din această sumă, familiei ei i-a fost trimisă, în România, o sumă de până în 2.000 de euro.

La rândul său, V., audiată tot ca martor, a prezentat, în declaraţia ataşată în dosarul de urmărire penală (filele 1-2, vol. IV, d.u.p.), următoarele împrejurări faptice relevante: între persoanele care au racolat-o, prin violenţă, în vederea exploatării sexuale în Spania, s-a aflat şi inculpatul F., care a transportat-o până la Cluj, unde a fost predată de acesta numitei P., căreia el i s-a adresat cu apelativul de „mamă”; paşapoartele sale şi ale celorlalte fete (una dintre ele fiind „x.”), care au călătorit spre Spania în aceste împrejurări, au fost ţinute, pe parcursul drumului, de P., în timp ce „y.” a rămas în ţară; aceeaşi P. le-a cerut fetelor ca, la frontieră, să declare, în mod mincinos, dacă vor fi întrebate, că mergeau să muncească în Italia; ajunse la destinaţia reală, fetele au fost duse, mai întâi, de la Barcelona, într-o vilă dintr-un oraş neidentificat, amplasată pe plajă, unde, între alţii, se aflau P. şi „x.” (H.H.H.H.H.); ulterior, V. a fost transportată la barul „x” din oraşul Bellvei, unde se prostituau, fiind aduse de „y.”, şi alte fete; acolo, a fost obligată să se prostitueze, timp de 6 zile, cu un tarif de 50 de euro, pentru jumătate de oră, banii fiind luaţi de persoana care le supraveghea; la sesizarea unei persoane de la recepţia barului, care a văzut-o plângând, a fost ridicată de acolo de către organe de poliţie spaniole şi internată într-un pension, de unde a fost returnată în ţară.

Martora V. a fost audiată şi în cursul judecăţii (prin comisie rogatorie, efectuată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/116/2010, ataşat la prezentul dosar), ocazie cu care, confirmând aspectele anterior relatate, a declarat că, în timpul călătoriei spre Spania, fetele au fost însoţite de „mama lui F.”, aceasta fiind şi cea care a însoţit-o la clubul unde ea a fost obligată, prin ameninţări, să practice prostituţia, până la intervenţia organelor de poliţie. A recunoscut-o, din fotografie, chiar dacă a susţinut că nu este sigură, pe inculpata E. şi a confirmat că acesteia i se mai spunea P. Despre „y.”, a precizat că l-a văzut în mai multe locuri, inclusiv în Spania şi că acesta i-a oferit bani, prin intermediari, pentru a-şi retrage plângerea. Cu privire la U. şi Z., a arătat că acestea sunt dintre fetele împreună cu care a fost dusă în Spania, dar, acolo, a fost despărţită de ele, aflând ulterior, când s-au revăzut în România, că şi acestea au fost obligate să practice prostituţia. De asemenea, a precizat că nici ea, nici cele două fete anterior menţionate nu au cunoscut că, în Spania, urmau să se prostitueze, ştiind că vor munci.

În sfârşit, persoana vătămată Z. (a cărei audiere în cursul judecăţii nu a fost posibilă) a prezentat, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 7-18, vol. IV, d.u.p.), următoarele împrejurări faptice relevante: pe fondul unei situaţii materiale precare, ea, U. şi V. au fost racolate, pentru a merge în Spania, în vederea practicării prostituţiei, fără a li se aduce însă la cunoştinţă împrejurările concrete în care urmau să presteze în concret acea activitate, de o anume S., care le-a ajutat să-şi obţină paşapoartele, păstrând apoi acele documente asupra sa; înainte de plecare, a vorbit cu O.O.O., soţul sus-numitei, dar şi cu „y.”, care erau proxeneţi, iar, în Spania, lucrau împreună cu F.; cu acea ocazie, „y.” le-a lăsat o sumă de bani, spunându-le să o folosească pentru a-şi cumpăra de mâncare pentru drum; de asemenea, tot „y.” le-a spus că se vor reîntâlni în Spania; ulterior fetele au fost transportate până într-un oraş apropiat de graniţa vestică a ţării, indicat de declarantă a fi fost Oradea, de unde au fost preluate de P., cea din urmă având cu ea şi doi copii (amănunt furnizat şi de U., astfel cum s-a evidenţiat anterior); acea P. i-a spus să declare la frontieră că era nepoata ei, altfel neputând să iasă din ţară, fiind minoră; tot P. i-a spus că era originară din Călăraşi şi că soţul său era „peşte” în Spania; pe drum, aceeaşi P. le-a dat tuturor fetele care o însoţeau sumele de bani pe care trebuia să le prezinte la frontieră, solicitând restituirea lor după ieşirea din ţară; la destinaţie, în localitatea Alicante, fetele au fost aşteptate de un anume F., despre care declaranta a precizat că era „soţul lui Z.Z.” (astfel cum este H.H.H.H.H., în raport cu inculpata E.); de acolo, au fost duse la vila lui F. din Barcelona, iar, apoi, au fost despărţite; paşaportul său, care fusese preluat de P. la plecarea din ţară, a fost Predat de aceasta lui F.; chiar din prima seară, i s-a făcut însă un paşaport fals, în care a fost schimbată dată naşterii, pentru a nu se putea descoperi, la eventuale controale ale poliţiei, că era minoră; ea a lucrat pentru F. timp de trei luni şi jumătate, perioadă în care s-a prostituat în mai multe cluburi, banii primiţi de la clienţi fiind colectaţi de persoanele care le supravegheau pe fetele ce se prostituau, pentru a nu pleca nicăieri; când a încercat să-şi oprească pentru ea o parte din banii câştigaţi, a fost bătută de fata care o supraveghea; în tot ceea ce făcea, „x.” era ajutat de mai multe persoane, inclusiv de soţia sa, P.; a fost depistată în urma unei razii a poliţiei spaniole şi dusă într-un centru pentru minori, până la momentul în care şi-a manifestat dorinţa de a se întoarce în ţară.

Întrucât atât martora V., cât şi persoana vătămată Z. l-au indicat, în mod concordant, pe inculpatul F., ca fiind unul dintre cei care au participat la racolarea lor, dar şi a martorei U., iar acesta nu a negat acuzaţia formulată împotriva sa în raport cu toate cele trei fete, făcând chiar o declaraţie de recunoaştere integrală a faptelor (pe care, prin cererile depuse la dosar, deja evidenţiate, a reconfirmat-o în faţa instanţei de apel), Curtea a constatat că afirmaţia martorei U., în sensul că ea nu l-a cunoscut pe „y.” şi nu a avut vreo tangenţă cu el (fila 134, vol. IV, d.f.), nu corespunde realităţii. Explicaţia raţională a acelei afirmaţii se găseşte în cuprinsul aceleiaşi declaraţii în care martora a făcut-o, aceasta precizând că a fost întrebată despre „y.” şi într-un alt dosar, instrumentat la Arad şi finalizat cu condamnarea lui definitivă, în care a negat, de asemenea, că l-ar cunoaşte, precum şi orice contact cu el. Or, a fi declarat contrariul în prezenta cauză ar fi echivalat cu o autoincriminare, întrucât, astfel, persoana declarantă ar fi recunoscut săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în cealaltă cauză, în care a fost audiată tot ca martor.

Pe de altă parte, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 15-19, vol. VIII, d.u.p.), martora cu identitate protejată „U.U.” (care, în cursul judecăţii, nu a putut fi audiată) le-a recunoscut şi indicat atât pe Z., cât şi pe U. ca fiind tinere care au lucrat în cluburile în care a lucrat şi ea pentru „x.” (H.H.H.H.H.), tot aceasta recunoscând şi indicând, cu aceeaşi ocazie, şi alte mai multe tinere, aflate în aceeaşi situaţie, care au lucrat pentru „y.” (inculpatul F.), ceea ce dovedeşte că aceştia acţionau în cadrul aceleiaşi asocieri infracţionale. De asemenea, aceeaşi martoră cu identitate protejată, care a declarat că s-a prostituat în folosul lui „x.”, în cluburi din Spania, în anul 2002, a menţionat implicarea în racolarea, transportarea şi exploatarea ei sexuală, prin violenţe şi ameninţări, a numitei P. pe care a recunoscut-o, din fotografie, a fi inculpata E., declarând despre aceasta că i-a aplicat ea însăşi, alături de soţul său, „corecţii fizice”.

b) Cu privire la X. (minoră), Curtea a reţinut că, potrivit motivelor de apel susţinute, numai inculpata E. a contestat implicarea în traficarea acesteia, în timp ce inculpatul F. nu a negat-o, însă probatoriul cauzei dovedeşte, în afara oricărui dubiu, participaţia amândurora.

Astfel, este cert că minora (născută la data de 16 iunie 1986) a ieşit din ţară la data de 31 octombrie 2003 şi a revenit în România la data de 12 decembrie 2003, tot anterior împlinirii vârstei majoratului.

Cert este şi faptul că paşaportul cu care minora a trecut frontiera a fost eliberat la data de 28 octombrie 2003, cu doar trei zile înainte de ieşirea ei din ţară.

În declaraţia de martor din faza de urmărire penală (filele 206-207, vol. V, d.u.p.), minora (a cărei audiere în cursul judecăţii nu a fost posibilă) a relatat următoarele împrejurări faptice relevante: un prieten, pe nume B., i-a promis că o va trimite în Spania, să muncească şi a ajutat-o să-şi obţină paşaportul; cu un autocar, în care a călătorit singură, a ajuns la Alicante, unde a fost aşteptată de două fete recomandate de acelaşi B., care au transportat-o la o casă unde locuiau o femeie şi un bărbat (împreună cu copilul acestora), despre care acele fete i-au spus că erau în legătură cu „y.” (inculpatul F.) şi „x.” (H.H.H.H.H.), pentru care, deşi nu îi cunoştea, ea urma să lucreze; întrucât era minoră, i s-a făcut un paşaport fals, iar, apoi, aceleaşi fete au dus-o la clubul „x”, în care se prostituau aproximativ 20 de tinere, majoritatea pentru „y.” şi „x.”; fetele respective i-au spus că, în acel club, trebuia să întreţină relaţii sexuale cu clienţii şi să le predea lor toţi banii, pe care ele îi dădeau apoi inculpatei E., despre care au precizat că era soţia lui „x.”; deşi iniţial nu a fost de acord, în final s-a conformat acelei cereri; pentru o jumătate de oră de sex normal sau oral, tariful era de 50 de euro; în acel club, a stat aproximativ 3 luni, perioadă în care a întreţinut relaţii sexuale cu aproximativ 10 clienţi pe noapte; banii erau înmânaţi a doua zi, de către fetele care o supravegheau, „Soniei”, pe care însă nu a văzut-o, întrucât nu cobora din cameră; pe această P., a întâlnit-o însă chiar la momentul sosirii în Spania şi a recunoscut-o, din fotografie, a fi inculpata E.; în perioada cât s-a prostituat, a obţinut din activitatea prestată suma de 40.000 de euro, din care una dintre fetele anterior menţionate a trimis părinţilor săi din ţară suma de 300 de euro; la sfârşitul perioadei respective, cu acordul lui „x.” şi al „Soniei”, contactaţi de fetele care o supravegheau, a putut să plece din acel club şi să revină în ţară.

Declaraţia minorei, în privinţa afirmaţiilor referitoare la inculpata E., este credibilă întrucât s-a dovedit, cu certitudine, că aceasta din urmă s-a aflat în afara ţării pe întreaga durată a şederii minorei în Spania, părăsind România la data de 23 octombrie 2003 şi revenind în ţară la data de 16 decembrie 2003. Pe de altă parte, inculpata însăşi a recunoscut că mergea, deseori, în Spania, unde se afla soţul ei, pentru tratamentul medical al copiilor minori şi nu a afirmat vreodată că, plecând din România, s-ar fi deplasat în altă ţară.

În acelaşi timp, declaraţia de martor a minorei este pe deplin convingătoare, fiind confirmată şi de declaraţiile unei martore cu identitate protejată.

Astfel, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 54-57, vol. VIII, d.u.p.), martora cu identitate protejată „X.X.” (care, în cursul judecăţii, nu a putut fi audiată) a indicat-o şi a recunoscut-o pe minoră, din fotografie, ca fiind una dintre tinerele ce au fost racolate de către oamenii lui „x.” şi „y.”. Pe de altă parte, aceeaşi martoră cu identitate protejată a afirmat că inculpata E., pe care o cunoştea de mai mulţi ani, confirmând că acesteia i se spunea într-adevăr P. (contrar apărării susţinute de inculpată şi în faţa instanţei de apel), a fost implicată, în anul 2001, în racolarea surorii sale, pe care a trimis-o în Spania, pentru a se prostitua pentru „x.”, care a maltratat-o, determinând-o în cele din urmă să fugă, martora discutând cu aceeaşi inculpată despre acel eveniment.

B. Cu privire la G., H. şi I., Curtea a constatat că inculpatul F. a participat la traficarea acestora, în vederea exploatării lor sexuale, împreună cu inculpatul A., astfel cum deja s-a reţinut cu ocazia expunerii situaţiei de fapt referitoare la cel din urmă.

De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit motivelor de apel susţinute, inculpatul nu a contestat faptele reţinute în sarcina sa de către prima instanţă în raport cu cele trei fete (toate majore).

În consecinţă, Curtea a reamintit, din declaraţia persoanei traficate I., că, în luna iunie 2002, aceasta a fost racolată şi transportată în Spania, prin inducere în eroare, de către inculpatul A., care a achitat toate cheltuielile aferente cu bani puşi la dispoziţie de inculpatul F. şi că, la destinaţie, cei doi inculpaţi anterior nominalizaţi, împreună cu H.H.H.H.H., au ameninţat-o pentru a o determina să accepte practicarea prostituţiei, lucru pe care ea l-a şi făcut, pentru o perioadă scurtă, banii astfel obţinuţi fiind încasaţi de „y.” şi „x.”

Totodată, Curtea a reamintit, din declaraţia persoanei traficate I., că aceasta, după ce a fost racolată şi transportată în Spania, tot prin inducere în eroare şi în aceleaşi împrejurări, împreună cu precedenta fată, dar şi cu G., de către inculpatul A., a fost vândută de acesta inculpatului F., cu suma de 1.500 euro, după care, prin constrângere, a fost obligată, de către cel din urmă, să se prostitueze, în folosul său, timp de opt luni, încasând zilnic sume de bani cuprinse între 100 şi 900 de euro, care erau luate de inculpatul respectiv.

Curtea a mai reţinut că pe baza declaraţiilor celor două persoane traficate anterior menţionate şi ale martorei F.F.F.F., mama celei de-a treia fete, G. (care nu a putut fi reperată, în vederea audierii nemijlocite), că şi fata respectivă a fost victima aceluiaşi mod de operare, conceput şi pus în executare cu participaţia celor doi inculpaţi şi a numitului „x.”, astfel că, odată ajunsă în Spania, aceasta a fost obligată să se prostitueze, reuşind însă să fugă în scurt timp.

C. Cu privire la Y., A.A., B.B. şi I.I. (minoră), Curtea a constatat, asemenea primei instanţe, că inculpatul F. a participat la traficarea lor, în vederea exploatării sexuale, acţiune care s-a consumat inclusiv în cazul ultimelor două fete, chiar dacă, spre deosebire de cele dintâi, acestea nu au mai fost transportate şi obligate la practicarea prostituţiei în Spania, ca urmare a renunţării fetei majore (B.B.), după ce intuiţia a ajutat-o să-şi dea seama de acel scop şi, respectiv, a imposibilităţii obţinerii în timp util a unor acte falsificate (carte de identitate şi paşaport) pe numele fetei minore (I.I.) şi a căutării acesteia, de către organele de poliţie, la sesizarea familiei sale, anterior realizându-se însă, de către inculpatul respectiv, printr-un intermediar aflat sub comanda lui directă, acţiunile de recrutare şi cazare.

În prealabil prezentării probatoriului care susţine această situaţie de fapt, Curtea a menţionat că, potrivit motivelor de apel susţinute, apărătorul ales al inculpatului, iar nu şi acesta (care, prin cererile repetate depuse la dosar, a reconfirmat declaraţia de recunoaştere integrală a faptelor pentru care a fost trimis în judecată), a contestat numai faptele săvârşite în raport cu două dintre fetele anterior menţionate, şi anume B.B. şi I.I.

În declaraţiile din faza de urmărire penală, formulate în calitate de martor (filele 46-55, vol. IV, d.u.p.), Y., a relatat următoarele aspecte faptice relevante: în luna august 2002, pe fondul unei situaţii materiale dificile, dorind să plece la muncă în străinătate, l-a cunoscut, prin intermediul unei cunoştinţe, pe inculpatul F., care i-a confirmat că putea să o ajute în acel scop, întâlnirea cu acesta având loc într-un bar din municipiul Călăraşi care aparţinea socrului său, pe nume „x.”; fiind întrebat de ea, „y.” i-a comunicat că urma să lucreze în Spania, prestând o muncă cinstită, în niciun caz nefiind vorba de prostituţie, acelaşi „y.” i-a dat banii necesari pentru obţinerea paşaportului, dar şi pentru mici achiziţii pentru ea şi fiica sa; în continuare, „y.” i-a comunicat că, la data de 05 septembrie 2002, urma să plece în Spania, iar, în acel scop, împreună cu alte două fete, au fost transportate de şoferul sus-numitului, pe nume O.O.O., până în municipiul Cluj-Napoca, de unde toate cele trei tinere au plecat spre Spania la data de 07 septembrie 2002, fiind însoţite de acel individ; costul călătoriei şi cheltuielile legate de obţinerea asigurărilor medicale au fost plătite de acelaşi O.O.O., care le-a dat şi banii pe care trebuiau să-i prezinte la trecerea frontierei, ulterior fiind restituiţi acestuia; la destinaţie, în gara din Las Palmeras, fetele au fost aşteptate de un cetăţean român, pe nume F., iar, după ce au rămas peste noapte în vila acestuia, au fost duse la un bar, unde au fost preluate de o anume „C.C.C.”, prietena lui „y.”; acea fată le-a spus că urmau să lucreze ca prostituate şi că aveau obligaţia să-i predea ei toţi banii încasaţi; ea şi-a manifestat dezacordul, spunându-i fetei respective că „y.” i-a promis că va munci cinstit, însă acesta, fiind anunţat telefonic despre nemulţumirea sa, a înjurat-o, i-a vorbit obscen şi chiar a ameninţat-o, cu referire inclusiv la copilul ei minor rămas în ţară; în aceste condiţii, a acceptat să se prostitueze; a stat la acel bar timp de două zile, după care a fost dusă într-un alt bar, unde se aflau şi alte fete din România, acolo fiind preluată de o fată pe nume „I.I.”, care era, de asemenea, prietenă cu „y.” şi omul de încredere al acestuia; şi în acel bar a fost obligată să se prostitueze, orice opoziţie a sa fiind comunicată de fata respectivă lui „y.”, care continua cu ameninţările; la fiecare sfârşit de săptămână, acea „I.I.” se întâlnea cu şoferul lui „y.” şi îi dădea toţi banii încasaţi de la clienţi de către fetele care se prostituau; nu putea să părăsească incinta clubului, întrucât ea şi celelalte fete erau încuiate în cameră, după ce plecau ultimii clienţi; în cazul în care nu obţineau suficienţi bani pe noapte, respectiv 200-250 de euro, „I.I.” nu le permitea fetelor să ia micul dejun; la un moment dat, „I.I.” a fugit de acolo, iar persoana de încredere a lui „y.” a devenit o anume U.U.U.U., care folosea, în club, numele de „Corina”; cu două săptămâni înainte ca ea să se întoarcă în ţară, a fost adusă în acelaşi club o fată pe nume „L.L.L.L.L.” (A.A.), originară tot din Călăraşi, care a venit acolo tot prin intermediul lui „y.”; împreună cu această nouă fată, a plănuit să fugă, fapt care s-a şi întâmplat la data de 12 octombrie 2002, cu ajutorul unui client spaniol, amândouă mergând la poliţie şi fiind ajutate să revină în ţară.

Martora Y. a fost audiată şi în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă (filele 259-261, vol. XIV, d.f.), când a confirmat faptul inducerii sale în eroare cu privire la activitatea pe care urma să o presteze în Spania, faptul îngrădirii libertăţii de mişcare, faptul constrângerii, prin ameninţări şi violenţe, la practicarea prostituţiei, precum şi tratamentul similar aplicat fetei cu care a reuşit să fugă din locul unde erau ţinute împotriva voinţei lor. Încercarea martorei de a nega implicarea inculpatului F. în aceste acţiuni (pe care el însuşi nu le-a contestat) a fost în mod corect cenzurată de prima instanţă, care a putut să perceapă nemijlocit reacţiile sale, în raport cu inculpatul respectiv, în timpul audierii, la care şi acesta a fost prezent.

Afirmaţiile martorei din declaraţiile date în faza de urmărire penală, în mod corect reţinute de prima instanţă ca fiind singurele care reflectă realitatea obiectivă, sunt credibile, fiind confirmate de informaţia certă că aceasta a ieşit din ţară la data de 07 septembrie 2002 şi a revenit în România la data de 15 octombrie 2002, cu un mijloc de transport în care se afla şi martora A.A. şi, totodată, coroborându-se cu declaraţiile acesteia din urmă.

Astfel, în declaraţiile din faza de urmărire penală, formulate în calitate de martor (filele 56-66, vol. IV, d.u.p.), A.A., a cărei audiere în cursul judecăţii în primă instanţă nu a fost posibilă, deşi s-a încercat ascultarea sa inclusiv prin comisie rogatorie pe teritoriul Greciei, a relatat următoarele aspecte faptice relevante: la mijlocul lunii septembrie 2002, fiind abordată de doi vecini, l-a cunoscut, prin intermediul acestora, pe un nume F., care i-a spus că o putea angaja în străinătate, ca dansatoare într-un club din Spania; fără a le spune părinţilor săi, a plecat împreună cu acesta în municipiul Călăraşi; pe drum, F. a întrebat-o dacă ştia şi alte fete doritoare să meargă să lucreze în străinătate, iar ea a menţionat-o pe B.B., astfel că au trecut pe la aceasta pe acasă, luând-o cu ei, la fel procedând şi cu o prietenă a celei din urmă, I.I.; toate cele trei fete, dar şi un băiat pe nume „X.X.X.”, au fost duşi apoi la hotelul x. (locaţia unde, astfel cum s-a evidenţiat anterior, erau exploatate sexual cu participaţia inculpaţilor din prezenta cauză, inclusiv a lui „y.”, numeroase tinere); de altfel, martora declarantă a precizat, în mod explicit, că ambele camere în care fetele au fost cazate erau plătite de un individ pe nume „y.” din Călăraşi, care, la acel moment, se afla în Spania; fetele urmau să locuiască în hotelul respectiv timp de câteva zile, până când F. le obţinea paşapoartele; în acest timp, tatăl numitei B.B. a purtat o discuţie cu F., despre plecarea fiicei lui în Spania, iar, în urma acesteia, şi-a dat acordul la acea plecare; întrucât acel F. a încercat, însă, să întreţină relaţii sexuale cu B.B., aceasta a părăsit hotelul şi revenit acasă; martora declarantă şi I.I. au rămas însă acolo şi, în continuare, amândouă au fost duse, de F. şi un taximetrist care lucra tot pentru „y.”, la autoritatea competentă să le elibereze paşapoartele; în privinţa numitei I.I., s-a renunţat însă la această idee, martora declarantă auzindu-i pe cei doi indivizi că era complicat să o ia atunci şi pe acea fată în Spania, întrucât nu avea nici măcar buletin, vorbind între ei despre posibilitatea de a-i falsifica mai întâi un paşaport; în aceste condiţii, la data de 25 septembrie 2002, numai ea a fost transportată la Cluj de un anume „O.”, care a predat-o şoferului unui autobuz, spunându-i că ea era „fata lui F.”; aceluiaşi şofer i s-a spus de către individul respectiv că banii pentru călătoria fetei îi vor fi plătiţi la destinaţie de către „y.”; în Spania, a fost preluată de un alt F., care era şoferul lui „y.” şi dusă la locuinţa celui din urmă (posibil din localitatea Valencia), unde a rămas peste noapte, timp în care acesta a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el; în ziua următoare, „y.” a dus-o într-o autogară din Castellon, unde i-a prezentat două fete care lucrau pentru el şi le-a încredinţat-o acestora, spunându-le să o aranjeze şi să-i explice ce avea de făcut; acele fete au dus-o în clubul „x”, unde a întâlnit-o pe U.U.U.U., omul de încredere al lui „y.”; acolo, s-a împrietenit cu Y. şi au hotărât împreună să fugă, în condiţiile în care ea a fost bătută de acea U.U.U.U., care a şi ameninţat-o că îi va cere lui „y.” să o vândă altui proxenet, deoarece a refuzat să întreţină relaţiile sexuale cu clienţii clubului; însuşi „y.” a ameninţat-o la telefon cu bătaia, pentru că „nu făcea bani”; de teamă, a început să întreţină relaţii sexuale, în medie cu trei clienţi pe zi, încasând de la fiecare 50-60 de euro, pe care îi lua U.U.U.U., iar apoi aceasta îi dădea, la sfârşitul săptămânii, lui „y.”; în cele aproximativ două săptămâni cât a lucrat în club, „y.” a câştigat, de pe urma prostituării ei, suma de 400 de euro; la data de 12 octombrie 2002, a fugit, împreună cu Y., iar poliţia spaniolă, căreia i s-au adresat, le-a ajutat pe amândouă să revină în ţară.

Afirmaţiile martorei A.A. au fost confirmate de părinţii şi fratele acesteia, N.N.N., O.O.O. şi, respectiv, O.O.O., audiaţi şi ei ca martori.

Astfel, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 67-70, vol. IV, d.u.p.), martora N.N.N. a confirmat că fiica ei, în urma unei vizite făcute la chemarea unei vecine, a plecat de acasă, familia aflând peste câteva zile, de la un tânăr pe nume „X.X.X.”, că aceasta a plecat în Spania, să lucreze ca menajeră, după ce i s-a făcut rost de paşaport şi i s-au dat banii necesari pentru drum de către o persoană nenominalizată. De asemenea, a relatat că fiica sa a revenit acasă după aproximativ o lună, ocazie cu care a constatat că avea o tumefiere a feţei, în zona ochiului stâng, iar, în contextul discuţiei care a urmat pe această temă, i-a mărturisit că a fost vândută de F., iar, în Spania, a fost obligată să se prostitueze, în folosul unui individ din Călăraşi, cunoscut după porecla de „y.”

Martora N.N.N. a fost ascultată şi în cursul judecăţii în primă instanţă, iar declaraţia acesteia, constatată validă (fila 194, vol. XIX, d.f.), concordă, sub aspectele faptice esenţiale relatate, cu cea din faza de urmărire penală. Astfel, martora a confirmat că fiica sa, deşi a plecat să muncească cinstit în Spania, fiind înşelată de F., a fost obligată acolo să se prostitueze, iar, la întoarcerea acesteia, a constatat că avea urme de lovituri, despre care i-a spus că i-au fost aplicate de persoana care a supraveghease, pentru a o determina să accepte prestarea acelei activităţi. Martora a confirmat şi faptul că fiica ei nu avea paşaport, acesta fiindu-i obţinut de către cel care a convins-o să meargă în Spania şi nici banii necesari pentru suporta ea însăşi costurile acelei călătorii. Martora a confirmat şi numele individului despre care fiica sa i-a spus că, în Spania, a obligat-o să practice prostituţia în folosul lui, acel nume fiind „y.”

La rândul său, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 71-72, vol. IV, d.u.p.), martorul O.O.O. a precizat că, după câteva zile de la dispariţia de acasă a fiicei sale, familia a aflat, de la un vecin pe nume „X.X.X.”, că aceasta plecase în Spania, iar, la revenirea ei în ţară, după aproximativ trei săptămâni, a constatat că era însoţită de o altă tânără, cea mai în vârstă (Y.), din discuţiile ce au urmat aflând că fiica lui a fost convinsă să plece în Spania, împreună cu alte două fete (B.B. şi I.I.), de către un anume F., care le-a promis că acolo vor fi angajate, de o rudă a sa, ca dansatoare la un restaurant. Potrivit fiicei sale, fetele s-au încrezut în acea promisiune, întrucât tatăl uneia dintre celelalte două (B.B.) a fost poliţist, a discutat personal cu acel individ şi i-a atras atenţia ca nu cumva să profite de ele şi să le ducă să se prostitueze, însă realitatea a fost alta, şi anume aceea că acel F. a vândut-o pe fiica martorului unui individ pe nume „y.”, care, prin intermediul altor persoane, a dus-o în Spania, unde a obligat-o să se prostitueze. Martorul a confirmat şi el că, la momentul revenirii acasă, fiica lui prezenta urme vizibile de lovire, pe nas şi pe obrazul stâng.

În sfârşit, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 73-76, vol. IV, d.u.p.), martorul O.O.O. a afirmat şi el că a aflat, de la un vecin pe nume X.X.X., că sora lui a plecat să lucreze în Spania, sus-numitul afirmând că a văzut-o plecând împreună cu alte două fete, şi că, din informaţiile culese de mama lor, aceasta lucra acolo ca menajeră. La întoarcerea în ţară, sora lui i-a relatat însă situaţia reală, şi anume că a fost vândută de F. şi obligată, prin bătaie, să se prostitueze în Spania, banii obţinuţi de ea din acea activitate fiind luaţi, în totalitate, de către persoanele care o păzeau să nu fugă. Potrivit martorului, sora lui i-a spus că, în momentul când a ajuns în Spania, a fost violată de un individ pe nume „y.”, care avea mai multe fete, de 18-20 de ani, toate românce, care practicau prostituţia în folosul său. Şi acest martor a confirmat urmele de lovituri pe care le prezenta sora lui, în zona nasului şi a ochiului stâng, la revenirea în ţară, susţinând că aceasta i-a spus că a fost bătută pentru că nu vroia să se prostitueze.

Martorul O.O.O. a fost audiat şi în cursul judecăţii în primă instanţă, iar, în declaraţia constatată validă (fila 193, vol. XIX, d.f.), acesta, dincolo de invocarea uitării unora dintre detaliile anterior furnizate, a confirmat că a auzit discutându-se în familie despre faptul că sora lui, în perioada cât s-a aflat plecată de acasă, a fost obligată să se prostitueze, iar, în cadrul acelor discuţii, era pomenit numele de „y.”.

Declaraţii care confirmă situaţia de fapt prezentată de cele două victime ale traficului de persoane anterior menţionate au fost date şi de martora B.B. (în privinţa căreia acel trafic a rămas în faza de tentativă, ca de altfel şi în cazul minorei I.I.), dar şi de tatăl acesteia, P.P.P.

Astfel, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 77-81, vol. IV, d.u.p.), fiind audiată ca martor, B.B. (născută la data de 25 decembrie 1983), a cărei audiere în cursul judecăţii în primă instanţă nu a fost posibilă, a relatat următoarele aspecte faptice relevante: în vara anului 2002, a fost abordată de A.A. şi de o altă fată, pe nume „B.B.B.B.”, care au întrebat-o dacă era interesată să meargă în Spania, pentru a lucra ca dansatoare, în condiţiile în care unchiul celei din urmă le putea ajuta să obţină acolo astfel de locuri de muncă; întrucât răspunsul ei a fost afirmativ, l-a cunoscut apoi pe unchiul lui „B.B.B.B.”, un anume F., luând-o la discuţiile cu acesta şi pe o altă fată, pe nume I.I., care vroia şi ea să meargă în Spania, la dans; la acele discuţii, a participat, între alţii, şi un anume „X.X.X.”; cu acea ocazie, F. le-a spus fetelor că avea un prieten în Spania, care deţinea un bar, iar ele puteau să lucreze acolo ca dansatoare, urmând să împartă banii câştigaţi pe jumătate; acelaşi F., fiind întrebat de ele, le-a dat asigurări că nu era vorba despre prostituţie; întrucât E.E.E. şi I.I. nu aveau paşapoarte, F. a afirmat că se va descurca el, urmând să le obţină acele documente în regim de urgenţă şi să plătească el toate cheltuielile; informându-l pe tatăl său despre intenţia ei de a pleca în Spania, acesta a mers să vorbească personal cu F., care i-a dat şi lui asigurări că fetele mergeau doar să danseze şi nu li se va întâmpla nimic rău; înainte de plecare, fetele au fost cazate, pe timpul nopţii, la hotelul x., iar, acolo, „X.X.X.” le-a dat de înţeles că ar fi putut fi minţite de F.; martora declarantă l-a auzit pe F. spunând că urma să ia legătura cu un individ pe nume „y.” (inculpatul F.), care trebuia să se ocupe de tot ceea ce privea plecarea fetelor în Spania; în timpul nopţii, F. i-a făcut avansuri şi a întrebat-o dacă nu era dispusă să facă şi altceva, dacă nu se descurca cu dansul; în acel moment, şi-a dat seama despre ce era vorba cu adevărat şi i-a spus lui F. că vroia să se întoarcă acasă; acesta a încercat să o convingă să nu plece, reproşându-i că a cheltuit, pentru ea, bani cu mâncarea şi cazarea; ea l-a ameninţat atunci că, dacă nu îi dădea voie să se întoarcă acasă, va anunţa poliţia; de asemenea, le-a spus celorlalte două fete despre bănuiala ei legată de prostituţiei şi le-a sfătuit să nu plece, mai ales că I.I. era minoră; şi F. i-a spus celei din urmă că ar fi fost mai bine să se întoarcă, întrucât era minoră şi putea să le facă probleme; în cursul dimineţii următoare, F. a obţinut paşaportul „I.”, iar aceasta şi I.I. au consimţit să plece cu el; martora declarantă a revenit acasă şi, peste câteva zile, a văzut-o pe I.I., ceea ce a determinat-o să creadă că nici aceasta nu a mai plecat în Spania; după o lună, s-a întâlnit cu E.E.E., care i-a spus că nu a fost bine în Spania şi că a reuşit să fugă de acolo, împreună cu o altă fată.

Martorul P.P.P. a confirmat, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 82-85, vol. IV, d.u.p.), susţinerile fiicei sale, arătând că, într-adevăr, a discutat cu F., iar acesta i-a dat asigurări că fetele pe care le trimitea în Spania nu vor fi puse acolo în situaţia de a face altceva decât să danseze, astfel că el şi-a dat acordul la acea plecare. Ulterior, a aflat că fiica lui s-a răzgândit, iar F. a pretins să-i fie restituiţi banii pe care i-a cheltuit cu ea. De la fiica sa, a aflat că numitul F. i-a făcut avansuri cu tentă sexuală şi că, din acel motiv, a ajuns să se îndoiască de seriozitatea lui şi să aibă bănuiala că acesta dorea să le ducă în Spania pentru a se prostitua, astfel că a renunţat la a mai pleca acolo.

Martorul P.P.P. a fost audiat şi în cursul judecăţii în primă instanţă, iar, în declaraţia constatată validă (fila 190, vol. XIX, d.f.), şi-a menţinut, în privinţa aspectelor esenţiale, afirmaţiile din declaraţia anterior prezentată. Martorul a relatat că persoana cu care a discutat despre plecarea în Spania a fiicei sale i-a spus că va suporta cheltuielile aferente. Deşi nu şi-a amintit ca acea persoană să-i fi comunicat ce fel de muncă urma să desfăşoare fiica lui în Spania, martorul a precizat că acesteia îi plăcea să danseze şi îşi dorea să câştige bani din acest gen de activitate. De asemenea, martorul a confirmat că fiica lui a renunţat la plecare, spunându-i că ea şi celelalte fete au fost sechestrate într-o cameră şi că şi-a dat seama să se dorea să fie duse în Spania, pentru a practica prostituţia.

Şi minora I.I., audiată ca martor, a făcut, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 86-90, vol. IV, d.u.p.), în cursul judecăţii în primă instanţă ascultarea sa nefiind posibilă, afirmaţii asemănătoare cu cele ale celorlalte două fete, prezentând următoarele aspecte faptice relevante: tuturor li s-a promis, de către F., că urmau să fie duse în Spania pentru a lucra acolo ca dansatoare; F. i-a cerut certificatul de naştere, după ce i-a adus la cunoştinţă că nu avea buletin, întrucât abia împlinise 14 ani; tatăl numitei B.B. a purtat o discuţie cu F., care l-a convins să accepte ca şi fiica lui să plece în Spania; în seara în care ea şi celelalte fete au fost cazate la hotelul x., F. a întrebat-o dacă era virgină, iar, la răspunsul ei afirmativ, a susţinut că era un lucru bun, pentru că, dacă va dori să „meargă” cu un client de la bar, va câştiga bani frumoşi, de ordinul miilor de dolari; în seara în care au ajuns la hotelul x., F. i-a spus că avea un prieten la Arad, care îi va face un buletin şi un paşaport false, pentru a putea trece graniţa fără probleme; F. i-a făcut şi ei avansuri, invitând-o la el în cameră, dar l-a refuzat; „X.X.X.” le-a sfătuit pe fete să plece, spunându-le că era posibil să fie minţite de F.; când i-au spus lui F. că doreau să se întoarcă acasă, acesta s-a enervat, le-a cerut să-i dea banii cheltuiţi cu ele şi le-a ameninţat că, dacă se vor duce la poliţie, le va da foc la case; fata care îl însoţea pe F., o anume „J.J.”, care îl sprijinea în tot ce făcea, i-a cerut barmanului de la hotel să treacă în contul lui „y.” (inculpatul F.) contravaloarea consumaţiei celor trei fete; aceeaşi „J.J.” le-a spus fetelor că acel „y.” era patronul barului unde ele urmau să lucreze în Spania; în final, ea nu a mai plecat în Spania şi a aflat că era căutată de poliţie, sesizată de tatăl ei; după aproximativ o lună de la aceste evenimente, s-a întâlnit cu E.E.E. (A.A.), care i-a spus că fusese minţită de F. şi că a fost obligată să se prostitueze, fiind bătută pentru a accepta să iasă cu clienţi; cu aceeaşi ocazie, a constatat că acea fată avea vânătăi în jurul unuia dintre ochi.

Declaraţii în sensul celor anterior menţionate au fost făcute, în faza de urmărire penală (filele 97-102, vol. IV, d.u.p.), şi de martorul X.X.X., care a relatat următoarele aspecte faptice relevante: un anume F. l-a întrebat dacă ştia fete care ar fi dorit să meargă în Spania, ca dansatoare; el i-a vorbit despre vecina lui, E.E.E. (A.A.), iar F. i-a cerut să o cheme, pentru a vorbi cu aceasta; în discuţiile care au urmat, F. i-a spus acelei tinere că el avea un văr în Spania, care era patron şi avea nevoie de fete care să danseze într-un restaurant al său; E.E.E. şi-a manifestat interesul pentru a merge în Spania, pentru a lucra ca dansatoare, iar, ca ea, au procedat şi alte două fete, L.L.L.L. şi I.I.; L.L.L.L. a condiţionat plecarea ei în Spania de o discuţie pe care F. trebuia să o aibă cu tatăl său; cu ocazia acelei discuţii, F. a dat asigurări că fetele nu se vor ocupa în Spania decât cu dansul; martorul declarant le-a însoţit pe fete, fiind cazat, împreună cu acestea, la hotelul x.; acolo, F. a început să le facă fetelor propuneri indecente, iar, când martorul declarant a intervenit în favoarea acestora, l-a ameninţat şi chiar i-a dat o palmă; tot acolo, l-a auzit pe F. vorbind cu un taximetrist, care spunea că era fratele lui „y.” (inculpatul F.); cu acea ocazie, F. i-a spus acelui individ că el vroia să le vândă pe fete, iar interlocutorul său a afirmat că îl aştepta pe „y.”, să vină din Spania şi să aducă bani, astfel că totul urma să se rezolve repede; F. însuşi a afirmat că aştepta să primească banii de la „y.”, acesta fiind persoana care urma să le ducă pe fete în Spania, ca dansatoare; L.L.L.L. a fost singura dintre cele trei fete care s-a răzgândit şi nu a mai vrut să meargă în Spania; ulterior, aceeaşi fată i-a spus că a fost ameninţată de F. cu acte de agresiune la adresa familiei sale, în contextul în care acesta i-a solicitat să-i restituie banii cheltuiţi cu ea la hotel; a întâlnit-o apoi şi pe I.I., care i-a spus că E.E.E. a plecat în Spania, iar lui i s-a părut că acea fată era supărată pentru că nu a plecat şi ea.

Martorul X.X.X. a fost audiat şi în cursul judecăţii în primă instanţă, iar, în declaraţia formulată cu acea ocazie (filele 9-10, vol. XIV, d.f.), şi-a menţinut, sub aspectele esenţiale ale situaţiei de fapt, afirmaţiile anterioare, confirmând că propunerea de a pleca în Spania le-a fost făcută celor trei fete de către numitul F., că acestea au fost cazate la hotelul x., iar el le-a însoţit, că niciunul dintre ei nu a plătit costurile cazării, necunoscând însă cine a suportat acele costuri şi că a aflat de la B.B. că aceasta l-ar fi auzit pe F. vorbind cu cineva la telefon, în sensul că urma să le trimită pe fete în Spania, pentru a se prostitua, pretinzând apoi că el însuşi l-a auzit pe F. spunându-i acelaşi lucru E.E.E. (A.A.). Martorul a confirmat şi faptul că numitul F. le-a spus atât lui, cât şi fetelor că aştepta să primească bani de la „y.”, pentru ca ele să poată pleca în Spania. De asemenea, martorul a arătat că două dintre fete, respectiv M.M.M.M.M.M., L.L.L.L. şi I.I., nu au mai vrut să plece în Spania, întrucât şi-au dat seama că erau minţite în legătură cu tipul de activitate pe care urmau să o presteze acolo, unde li s-ar fi cerut să se prostitueze, ele dorindu-şi să lucreze doar ca dame de companie. Martorul a relatat şi despre momentul reîntâlnirii lui cu A.A., după revenirea ei în ţară, când aceasta i-a spus că, în Spania, a fost obligată să se prostitueze pentru „y.”, fiind ţinută acolo într-o cameră cu o fereastră de mici dimensiuni, pe care nu avea voie să o părăsească, însă, în cele din urmă, a reuşit să fugă, împreună cu o altă fată.

S-a mai reţinut că întreg probatoriul anterior menţionat confirmă, în afara oricărui dubiu, că numitul F. nu era decât un intermediar al inculpatului F., lucrând pentru acesta, la ordinele lui şi fiind finanţat de el, pentru a putea suporta cheltuielile făcute cu fetele traficate (inclusiv cele două, B.B. şi I.I., care, din motive independente de voinţa lor infracţională, pusă în executare şi consumată, nu au mai fost trimise în Spania, pentru a fi exploatate sexual, după ce fuseseră deja recrutate şi cazate, în acest unic scop, în stabilimentul folosit de gruparea infracţională), inculpatul respectiv fiind informat de „subalternul” său despre toate acţiunile întreprinse pentru realizarea scopului anterior menţionat şi cunoscând, astfel, toate detaliile „operaţiunii”, inclusiv vârsta reală a minorei I.I., comunicată de aceasta intermediarului (aspect pe care, de altfel, inculpatul, personal, nici nu l-a negat vreodată), numai astfel explicându-se preocuparea de a-i face acelei fete un act de identitate şi un paşaport false.

D. Cu privire la J.J. (minoră) şi C.C., Curtea a constatat, asemenea primei instanţe, că inculpatul F. a participat la traficarea lor, în vederea exploatării sexuale, prin obligare la practicarea prostituţiei, probatoriul administrat confirmând, în mod indubitabil, acest fapt.

În prealabil prezentării probatoriului care susţine această constatare, Curtea a menţionat că, potrivit motivelor de apel susţinute, nici apărătorul ales al inculpatului şi cu atât mai puţin acesta (care, prin cererile repetate depuse la dosar, a reconfirmat declaraţia de recunoaştere integrală a faptelor pentru care a fost trimis în judecată) nu au contestat faptele săvârşite în raport cu cele două fete, solicitându-se doar, cu privire la fapta referitoare la cea dintâi (minora), schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de trafic de minori în infracţiunea de proxenetism, cerere pe care Curtea a constatat-o nefondată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

a) Este cert, nefiind nici contestat, faptul că numita J.J., a ieşit din ţară la data de 14 iunie 2002, cu un autocar în care se afla şi numita M.M.M.M.M. şi a revenit în România la data de 28 aprilie 2003, la ambele date aceasta fiind minoră.

De asemenea, s-a dovedit cu certitudine că paşaportul folosit de minoră, pus la dispoziţia organelor de urmărire penală la revenirea în ţară a acesteia, a fost falsificat. Astfel, prin raportul de expertiză grafică din 2003 (filele 5-10, vol. III, d.u.p.), s-a stabilit că paşaportul respectiv, care apare emis pe numele C.C. (cealaltă victimă a traficului de persoane), dar are aplicată fotografia minorei J.J., prezintă, la pag. nr. 2, urme de modificare, respectiv de dezlipire a suportului plastificat şi de înlocuire a fotografiei de semnalmente şi că imaginile fotografiilor de semnalmente de pe acel paşaport şi, respectiv, de pe cartea de identitate emisă pe nume minorei aparţin aceleiaşi persoane. Totodată, datele menţionate în paşaportul falsificat (în care minora, astfel încât să pară, contrar adevărului, majoră) aparţin, în realitate, numitei C.C.

În legătură cu traficarea minorei J.J. (care nu a fost audiată în faza de urmărire penală, iar, în cursul judecăţii în primă instanţă, şi-a exprimat refuzul de a da declaraţie, în lipsa distorsionării imaginii şi vocii, invocând o stare de temere), au formulat declaraţii pertinente, convingătoare şi suficiente pentru confirmarea acuzaţiei aduse inculpatului mama, sora şi fratele acesteia, R.R.R., S.S.S. şi, respectiv, J.J.

Astfel, în declaraţiile din faza de urmărire penală (filele 31-32 şi 38, vol. IV, d.u.p.), martora R.R.R. a relatat următoarele împrejurări faptice relevante: în cursul lunii iunie 2002, a fost vizitată de o persoană necunoscută, despre care ulterior a aflat că se numea M.M.M.M.M., care i-a spus că fusese trimisă de inculpatul F., să o ia pe fiica sa, pentru a o duce în Spania, pe motiv că acolo i-a găsit un loc de muncă la bucătăria unui restaurant; lăsându-se convinsă de vizitatoarea sa, şi-a dat acordul ca fiica ei să plece cu aceasta, după ce i s-au dat asigurări că fetei nu i se va întâmpla nimic rău; pe durata celor aproximativ zece luni cât minora a stat în Spania, a ţinut legătura cu ea, telefonic, spunându-i-se de către acesta că lucra la bucătăria unui restaurant şi era bine; aceste convorbiri erau facilitate de fratele lui „y.” (inculpatul F.), pe nume „x.”, care o vizita periodic pe martora declarantă, la intervale de circa două luni, o punea în legătură cu fiica sa şi chiar îi remitea sume de bani, spunându-i că erau trimise de aceasta, din Spania; la revenirea în ţară, fiica sa i-a spus că nu a venit cu niciun ban din Spania, întrucât a trebuit să dea o parte din ceea ce a produs acolo familiei lui „y.”, martora declarantă dându-şi atunci seama că a fost minţită şi că, în realitate, fata a fost obligată să se prostitueze; după sosirea fetei acasă, la locuinţa familiei, a venit acelaşi „x.”, fratele lui „y.”, pentru a le da o sumă de bani, pe care martora declarantă a refuzat-o, reproşându-i că au profitat de naivitatea ei şi şi-au bătut joc de fiica sa, fără ca interlocutorul să conteste acele reproşuri.

Martora R.R.R. a fost audiată şi în cursul judecăţii în primă instanţă, dar declaraţia sa, cea constatată validă (fila 8, vol. XX, d.f.), a fost în mod corect înlăturată de prima instanţă, ca vădit nesinceră, în condiţiile în care, fără nicio explicaţie, aceasta a retractat aproape toate afirmaţiile iniţiale, în pofida faptului că nici inculpatul nu a contestat fapta, în materialitatea ei.

La rândul său, martora S.S.S., a prezentat, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 33-35, vol. IV, d.u.p.), în cursul judecăţii în primă instanţă nemaiputând fi audiată după ce o primă declaraţie a fost constatată nulă absolut pentru lipsa publicităţii şedinţei de judecată, următoarele aspecte faptice relevante: în cursul lunii iunie 2002, mama sa şi-a dat acceptul ca o femeie necunoscută, venită la ei acasă, să o ducă pe sora minoră în Spania, spunându-i că acolo aceasta era aşteptată de prietenul ei, inculpatul F., (de care fata era îndrăgostită), care le va ajuta pe amândouă să se angajeze la bucătăria unui restaurant; după câteva săptămâni de la plecarea fetei, la locuinţa familiei a venit fratele lui „y.”, care s-a prezentat drept Z.Z.Z. şi le-a dat un telefon mobil şi o sumă de bani despre care a susţinut că fusese trimisă de aceasta; periodic, familia vorbea la telefon cu minora, care susţinea că era bine, dar martorei declarante i s-a părut la un moment dat că aceasta vorbea forţat şi, întrebând-o dacă era cineva lângă ea, a primit un răspuns evaziv, în sensul că interlocutoarea sa nu putea vorbi foarte mult la telefon, întrucât nu avea suficiente fise; la anumite intervale de timp, familia era vizitată de acelaşi Z.Z.Z., care aducea diferite sume de bani, de care sora ei avea cunoştinţă, întrucât întreba la telefon dacă le-au primit; la revenirea acasă, minora i-a povestit ce i s-a întâmplat în realitate în Spania, afirmând că, din momentul când a ajuns acolo, a fost sechestrată şi obligată să se prostitueze, banii încasaţi fiindu-i luaţi de „y.”, prin persoane din anturajul său; de asemenea, i-a spus că paşaportul cu care se legitima a fost falsificat, pe numele de C.C.; aflând despre întoarcerea acasă a fetei, fratele lui „y.” a venit din nou în vizită şi le-a oferit suma de 1.000 de dolari SUA, pe care au refuzat-o, reproşându-i că el şi fratele lui şi-au bătut joc de minoră, obligând-o să se prostitueze; în contextul acelor discuţii, vizitatorul a început să îi ameninţe, spunându-le că, dacă vor reclama cele întâmplate la poliţie, le va da foc la casă şi le va distruge toată familia.

O declaraţie în acelaşi sens a dat, în faza de urmărire penală (filele 36-37, vol. IV, d.u.p.), şi martorul J.J., care a relatat, în mod concordant cu cele două martore anterior menţionate, aceleaşi aspecte faptice relevante, confirmând, între altele, că, la revenirea minorei în ţară, aceasta i-a relatat că, din momentul în care a ajuns în Spania, a fost preluată de inculpatul F. şi dusă într-un club, unde, timp de zece luni, a fost obligată să se prostitueze în folosul lui, spunându-i şi faptul că, ori de câte ori vorbea la telefon cu membrii familiei, era supravegheată şi obligată să-i mintă despre ceea de făcea acolo.

Pe baza acestui probatoriu, Curtea a constatat, ca evident, faptul că exploatarea sexuală a minorei, prin tragerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta (necontestată de apărare), s-a realizat ca urmare a inducerii ei în eroare cu privire la natura activităţii pe care urma să o presteze în Spania, fiind speculate naivitatea ei, dar şi a propriei mame, pe fondul unei situaţii materiale precare, precum şi sentimentul de dragoste pe care fata îl resimţea faţă de inculpat, dar şi ca urmare a obţinerii, prin viciere, a consimţământului mamei acesteia (ce avea autoritate asupra sa), plătită periodic cu sume de bani, aparent trimise de minoră, elemente care, pe latură obiectivă, caracterizează infracţiunea de trafic de minori, deosebind-o în mod esenţial de infracţiunea de proxenetism, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 16/2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, care îşi păstrează actualitatea şi în raport cu noile incriminări ale celor două infracţiuni.

b) Cu privire la C.C. (născută la data de 16 ianuarie 1978), Curtea a reamintit că paşaportul acesteia a fost falsificat prin înlocuirea fotografiei titularei cu cea a minorei J.J.

De asemenea, Curtea a constatat ca fiind cert faptul că aceasta a ieşit din ţară la data de 18 aprilie 2002, cu un autocar în care se afla şi numita T.T.T.T. şi s-a întors în România la data de 06 iulie 2002, certă fiind şi împrejurarea că, la data de 01 octombrie 2002, a formulat o cerere de eliberare a unui nou paşaport, declarând, în mod mincinos, că l-a pierdut pe cel iniţial, în cursul lunii iulie 2002, în timp ce călătorea cu trenul, în Spania, pe traseul Barcelona-Malaga (filele 13-14, vol. III, d.u.p.).

Fiind audiată ca martor în cursul judecăţii în primă instanţă, prin videoconferinţă, persoana traficată C.C. a confirmat, în declaraţia sa (filele 160-162, vol. XVII, d.f.), că a fost recrutată în vederea practicării prostituţiei, prin inducere în eroare cu privire la tipul de activitate pe care urma să îl desfăşoare în Spania şi că a fost transportată în acea ţară pe cheltuiala persoanelor care au pus la cale exploatarea ei sexuală, nominalizându-i pe inculpatul F., pe fratele acestuia, „x.” (care s-a implicat şi în traficarea minorei J.J., astfel cum deja s-a evidenţiat) şi pe H.H.H.H.H.. De asemenea, a confirmat că sumele de bani încasate din practicarea prostituţiei de către ea, în trei cluburi din zonele Alicante, Castellon şi Taragona, au fost însuşite, în mare parte, de către cei care aveau autoritate asupra sa, menţionându-l în mod expres pe inculpatul F.. A relatat că, în toate acele cluburi, se aflau mai multe fete, care erau obligate să se prostitueze, fără a se putea sustrage de la ceea ce li se impunea să facă, întrucât, dacă refuzau, erau ameninţate cu bătaia şi cu aducerea în faţa unuia dintre şefi. Despre ea, a afirmat că a fost obligată să se prostitueze timp de o lună sau mai puţin, fiind ameninţată de fetele care aveau rolul de a o supraveghea în cluburile respective. A mai arătat că, în fiecare dintre cele trei cluburi, erau fete care se prostituau pentru „x.”, iar, la un moment dat, în clubul din Alicante, „y.” a întrebat-o dacă nu vroia să fie „fata lui”, în sensul de a se prostitua în folosul său, iar ea a fost de acord, pentru că nu se putea opune, remarcând că acest fapt nu l-a deranjat pe „x.”, ceea ce a determinat-o să creadă că aceste lucruri se aranjau între ei. De asemenea, a arătat că, până la sfârşitul perioadei cât a mai stat în Spania, s-a prostituat numai pentru „y.”, fără să fie ameninţată de acesta, personal, ordinele fiindu-i transmise de fetele care o supravegheau şi care îi spuneau ce a zis acesta să facă, iar, în cele din urmă, a reuşit să fugă, fiind ajutată de un client.

În legătură cu traficarea acestei persoane (necontestată de apărare, astfel cum deja s-a evidenţiat), au dat declaraţii pertinente, convingătoare şi suficiente pentru a confirma acuzaţia adusă inculpatului, în calitate de martori, şi mama, fratele şi tatăl său, T.T.T., U.U.U. şi, respectiv, Y.Y.Y.

Astfel, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele 39-40, vol. IV, d.u.p.), martora T.T.T. a relatat următoarele aspecte faptice relevante: în perioada sărbătorilor de Paşte din anul 2002, a constatat că fiica sa, studentă în Bucureşti, nu a venit acasă, iar, ulterior, a intrat în posesia unui bilet lăsat de aceasta, prin care comunica membrilor familiei că s-a angajat la o firmă de calculatoare din capitală; făcând investigaţii proprii, a aflat însă că fiica sa a plecat în Spania, împreună cu o nepoată a martorei declarante, T.T.T.T., după ce, în prealabil, şi-a schimbat actul de identitate şi şi-a făcut paşaport; după câteva săptămâni, a primit de la fiica sa un apel telefonic, ocazie cu care aceasta i-a spus că era în Spania şi că s-a angajat acolo; după aproximativ o lună de la plecarea fiicei sale, a primit vizita unei tinere, care i-a remis o sumă de bani şi un telefon mobil, aceasta pretinzând că era prietena fetei, iar acei bani şi acel bun au fost trimise de aceasta, din Spania; aceeaşi tânără i-a făcut legătura, telefonic cu fiica sa, pe propriul telefon mobil, permiţându-i să vorbească însă foarte puţin; în cursul acelei convorbiri, în momentul când a întrebat-o pe fiica sa când urma să se întoarcă acasă, tânăra vizitatoare i-a smuls telefonul de la ureche; după câteva săptămâni, fiica sa a început să o sune mai des, iar, la un moment dar, i-a spus că va reveni acasă, fapt care s-a întâmplat însă abia după două luni; la întoarcerea în ţară, fiica sa i-a spus că i-a fost furat paşaportul, dar a refuzat să răspundă la întrebările legate de ceea ce i s-a întâmplat în Spania.

Martora T.T.T. a fost audiată şi în cursul judecăţii în primă instanţă, iar, în declaraţia constatată validă (fila 5, vol. XX, d.f.), şi-a menţinut, sub aspectele esenţiale ale situaţiei de fapt, afirmaţiile iniţiale, susţinând, în plus, că, la revenirea în ţară, fiica ei i s-a confesat, îndeosebi, fratelui său şi că era speriată, fiindu-i teamă şi iasă din casă.

În declaraţia din faza de urmărire penală (filele 41-42, vol. IV, d.u.p.), martorul U.U.U., a cărui audiere nu a mai fost posibilă în cursul judecăţii în primă instanţă, după ce o primă declaraţie a fost constatată nulă absolut, pentru lipsa de publicitate a şedinţei de judecată, a prezentat următoarele aspecte faptice relevante: în luna mai 2002, a aflat de la sora sa că intenţiona să plece în Spania, pentru a face rost de bani cu care să-şi achite taxele la facultate; după aproximativ trei săptămâni, sora lui a sunat la o rudă şi a comunicat că se afla în Spania, unde era bine; ulterior, făcând investigaţii proprii, a aflat că, odată cu ea, a plecat în acea ţară şi fiica unei verişoare, T.T.T.T. şi şi-a format convingerea că sora lui a fost indusă în eroare şi dusă în Spania „la produs”; după alte câteva săptămâni, la domiciliul părinţilor, s-au prezentat o femeie şi un bărbat, ambii necunoscuţi, care au afirmat că vin din partea surorii sale, despre care le-au spus în mod formal că o ducea bine în Spania; aceleaşi persoane le-au dat părinţilor martorului declarant o sumă de bani şi un telefon mobil, a cărui factură şi garanţie, prezentate de acesta (filele 43-44, vol. IV, d.u.p.), sunt completate pe numele M.M.M.M.M. (aceeaşi persoană care a preluat-o, prin înşelăciune şi transportat-o în Spania, în vederea exploatării sexuale, pe minora J.J.); de asemenea, cu aceeaşi ocazie, femeia a sunat, de pe telefonul ei mobil şi, timp de câteva secunde, i-a permis mamei martorului declarant să vorbească cu sora acestuia, care nu a apucat să spună însă decât că era bine; la sfârşitul lunii iulie 2002, a primit un mesaj de la sora lui, care l-a anunţat că se întoarce acasă; când s-au revăzut, aceasta i-a spus că a fost indusă în eroare, creându-i-se convingerea că va fi angajată în Spania, dar, în momentul când a ajuns acolo, a fost luată de clanul lui H.H.H.H.H., mai exact de ginerele acestuia, inculpatul F., zis „y.” şi dusă într-un club, unde a fost obligată să se prostitueze; tot sora lui i-a spus că, în momentul când a fost dusă în acel club, „y.” i-a reţinut paşaportul şi, de atunci, nu a mai ştiut ce s-a întâmplat cu acel document; după revenirea în ţară, sora lui era speriată, fiindu-i teamă să nu fie căutată de persoane din anturajul lui „y.”, întrucât fugise din Spania, aflându-se într-o stare disperată.

În cursul judecăţii în primă instanţă, a fost audiat însă, din oficiu, martorul Y.Y.Y., care, în declaraţia sa (fila 77, vol. XX, d.f.), a confirmat cele relatate de martorii precedenţi, afirmând şi el că, la revenirea acasă, fiica sa era speriată şi îi era teamă să iasă pe stradă. De asemenea, a precizat că, din discuţiile cu soţia, a aflat că, în Spania, fiica lui nu a avut un loc de muncă, ci a fost pusă în situaţia de a se prostitua. Totodată, a afirmat că fiica lui a venit fără paşaport acasă, pretinzând că i-a fost oprit în Spania, dar el a aflat că aceasta a fugit din locul unde i se cerea să se prostitueze, iar, cu sprijinul Consulatului României, a reuşit să revină în ţară.

E. Cu privire la L.L., Curtea a constatat că, potrivit motivelor de apel susţinute, apărătorul ales al inculpatului F. a solicitat achitarea sa, deşi acesta, personal, nu a contestat fapta reţinută în sarcina lui prin hotărârea primei instanţe, ci, dimpotrivă, prin cererile repetate depuse la dosar, a reconfirmat declaraţia de recunoaştere integrală a faptelor care fac obiectul judecăţii, incluzând şi fapta respectivă.

Referitor la temeiul de achitare invocat, Curtea a constatat că acesta a fost indicat de apărătorul ales al inculpatului a fi acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., ceea ce presupune necontestarea săvârşirii faptei, în materialitatea ei, ci susţinerea, în lipsa oricărei detalieri, fie a împrejurării că fapta respectivă nu este prevăzută de legea penală, fie a împrejurării că aceasta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, niciuna dintre aceste situaţii nefiind însă incidentă în speţă.

Astfel, prima instanţă a reţinut că probatoriul cauzei dovedeşte că inculpatul doar a înlesnit practicarea prostituţiei de către numita L.L., pe teritoriul Spaniei şi a tras foloase materiale de pe urma acelei activităţi, apreciind, în consecinţă, că fapta acestuia întruneşte, atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, apreciere pe care Curtea o constată legală şi temeinică, întrucât fapta respectivă este prevăzută de legea penală şi a fost săvârşită cu intenţie directă, inculpatul prevăzând şi urmărind rezultatul acţiunilor sale.

S-a dovedit, cu certitudine, că L.L. a ieşit din ţară la data de 06 februarie 2003 şi a revenit în România la data de 12 decembrie 2003.

În declaraţia din faza de urmărire penală (filele 204-205, vol. V, d.u.p.), fiind audiată ca martoră, L.L. a relatat următoarele împrejurări faptice relevante: în cursul lunii ianuarie 2003, l-a cunoscut pe un anume „O.O.O.O.O.O.”, care i-a spus că o putea ajuta să plece să lucreze, ca prostituată, în Spania, urmând să împartă banii obţinuţi pe jumătate; în Spania, au ajuns în localitatea Taragona, unde au fost aşteptaţi de numitul „y.”, care i-a cazat în locuinţa pe care o avea acolo; „y.” i-a comunicat condiţiile în care ea urma să lucreze, şi anume că se va prostitua în anumite cluburi, iar banii rezultaţi din această activitate îi vor împărţi între ei în proporţie egală, „jumi-juma”; după ce a mai stat în locuinţa lui „y.” timp de două-trei zile, a fost dusă de acesta într-un club, posibil „x”, unde se mai aflau şapte tinere, care se prostituau tot în folosul lui; în acel club, a stat două săptămâni, timp în care a întreţinut relaţii sexuale, normale şi orale, cu aproximativ 15 clienţi pe noapte; pentru o jumătate de oră de sex normal, tariful era de 50 de euro, iar, pentru mai mult de o oră, se ajungea la suma de 150 de euro; conform înţelegerii, i-a dat lui „y.” jumătate din banii obţinuţi; după două săptămâni, ea s-a mutat într-un alt club şi apoi, timp de opt luni, a schimbat aproximativ zece cluburi; în acea perioadă, l-a cunoscut şi pe numitul „x.”, despre care a aflat că avea şi el foarte multe fete în Spania, care se prostituau în folosul lui; jumătate din fetele aflate în cluburile respective lucrau în folosul lui „x.”, iar cealaltă jumătate în folosul lui „y.”; în perioada de opt luni cât a lucrat pentru „y.”, ea a obţinut, în urma practicării prostituţiei, suma de aproximativ 240.000 de euro, din care i-a dat jumătate acestuia; la sfârşitul acelei perioade, i-a spus lui „y.” că dorea să plece în România, iar acesta a fost de acord, astfel că ea revenit în ţară; fiindu-i prezentate două albume foto, martora declarantă l-a recunoscut pe „y.” în persoana inculpatului F.; cu aceeaşi ocazie, aceasta a recunoscut şi mai multe fete, despre care a precizat că se prostitua fie pentru „x.”, fie pentru „y.”

În cursul judecăţii, martora nu a mai putut fi ascultată în condiţii legale, după ce, în urma unei prime audieri, declaraţia dată de aceasta a fost constatată nulă absolut, pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, întrucât a decedat la data de 26 noiembrie 2011 (fila 70, vol. XIX, d.f.).

Declaraţia sa din faza de urmărire penală se coroborează însă cu declaraţia martorei T. (filele 183-184, vol. IV, d.u.p.), care a recunoscut-o, din fotografie, ca fiind o persoană care se prostitua în Spania, dar şi cu declaraţia inculpatului însuşi, de recunoaştere integrală a faptelor deduse judecăţii.

Împrejurarea că perioada cât martora s-a aflat pe teritoriul Spaniei (06 februarie 2003 - 12 decembrie 2003) se suprapune parţial cu perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv în România (01 martie 2003 - 24 iunie 2003) nu exclude săvârşirea faptei, pe întreaga durată afirmată de cea dintâi (timp de opt luni), întrucât, la momentul sosirii martorei în Spania şi al negocierii condiţiilor „colaborării” lor, inculpatul era cu certitudine liber, iar faptul ulterior, al privării lui temporare de libertate, pe o perioadă scurtă, nu l-a putut împiedica să tragă foloase de pe urma practicării prostituţiei de către „partenera” sa, conform înţelegerii perfectate între ei, în condiţiile în care tot probatoriul anterior prezentat dovedeşte că inculpatul, chiar şi când se afla în libertate, nu stătea în permanenţă pe teritoriul Spaniei, ci îşi exploata victimele de acolo prin persoane de încredere, împuternicite de el nu doar să le supravegheze pe fetele care se prostituau, prin constrângere sau de bună-voie, în folosul său, ci şi să colecteze, pentru el, sumele de bani câştigate de acestea din acea activitate, prestată în cluburi pe care tot el le controla, fie singur, fie în parteneriat cu socrul său, H.H.H.H.H. În plus, nu este o situaţie unică, ci dimpotrivă una des întâlnită, mai ales în cazul unor infracţiuni precum cele reţinute în sarcina inculpatului, aceea în care persoane private de libertate îşi continuă nestingherite activitatea infracţională, chiar din locurile de detenţie, folosindu-se de „locotenenţi” pe care îi dirijează conform intereselor proprii. Mai mult, inculpatul a dovedit şi în această cauză un caracter versatil şi o tendinţă evidentă spre disimulare, câtă vreme nu a ezitat să prezinte primei instanţe un înscris, prin care se atestă aparent că ar fi fost internat de urgenţă într-un centru medical din statul Panama, în urma unui accident automobilistic petrecut la data de 14 februarie 2005 (fila 154, vol. V, d.f.), deşi, potrivit informaţiilor oficiale furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, valabile la nivelul datei de 12 decembrie 2005, acesta figurează, cu o ultimă ieşire din ţară, la data de 28 noiembrie 2002, când a şi reintrat în România (filele 204-207, vol. VI, d.u.p.), situaţie care, în mod logic, nu permite decât două explicaţii alternative, fie înscrisul respectiv este fals, fie inculpatul a trecut în mod fraudulos frontiera de stat.

În final, Curtea a constatat că soluţiile de condamnare pronunţate de prima instanţă, în cazul inculpaţilor F. şi E., sunt corecte şi în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (care nici nu a fost contestată, de altfel, de către vreunul dintre ei), întrucât probatoriul în detaliu prezentat anterior dovedeşte, în afara oricărui dubiu, că aceştia, împreună cu numitul H.H.H.H.H., au constituit şi condus o grupare infracţională amplă (sprijinită de numeroşi acoliţi, aflaţi sub directa lor îndrumare), care a acţionat o perioadă îndelungată, atât pe teritoriul României, cât şi pe cel al Spaniei, având drept scop exploatarea sexuală, în folos propriu, a numeroase tinere (multe dintre ele minore), înşelate sau constrânse, prin diverse metode (inclusiv violente), să practice prostituţia, profitând, fără scrupule, de naivitatea acestora, de lipsa experienţei de viaţă sau de situaţia materială precară în care se aflau în ţară, fiecare dintre ei îndeplinind roluri prestabile (de recrutare a fetelor, de transportare a acestora, de cazare a lor, de plasare în cluburile iberice pe care le controlau sau de colectare a câştigurilor impresionante obţinute din activitatea prestată de fetele respective).

a) inculpata E. - trafic de persoane, în formă continuată (săvârşit în perioada august 2002 - martie 2003, în raport cu U. și L.L.L.L.L.); trafic de minori, în formă continuată (săvârşit în perioada august 2002 - decembrie 2003, prin două acte materiale, în raport cu Z. și X.); asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (săvârşită în anul 2002);

b) inculpatul F. - trafic de persoane, în formă continuată (săvârşit în perioada aprilie 2002 - martie 2003, prin nouă acte materiale, în raport cu U., L.L.L.L.L., G., H., I., Y., A.A., B.B. şi C.C.); trafic de minori, în formă continuată (săvârşit în perioada iunie 2002 - decembrie 2003, prin patru acte materiale, în raport cu Z., X., I.I., în vârstă de numai 14 ani şi J.J.); proxenetism (săvârşit în perioada februarie - decembrie 2003, în raport cu L.L.); asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (săvârşită în anul 2002).

În acelaşi timp, în sarcina acestui inculpat au fost reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa penală nr. 186/2003 a Tribunalului Arad, modificată prin Decizia penală nr. 413/A/2003 a Curţii de Apel Timişoara şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 4832/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cinci acte materiale de trafic de persoane (săvârşite în perioada ianuarie - februarie 2003, în raport cu D.D., E.E., F.F., G.G. şi H.H.), şi, respectiv, un act material de trafic de minori (săvârşit în aceeaşi perioadă, în raport cu K.K.), pe care prima instanţă le-a constatat, în mod corect, a intra în conţinutul constitutiv al primelor două infracţiuni continuate anterior menţionate, procedând, conform art. 335 alin. (2) din V.C.P.P., la reunirea celor două cauze.

Pe de o parte, pe parcursul judecăţii faptelor din prezenta cauză, dispoziţiile art. 124 din V.C.P. au fost modificate, prin Legea nr. 63/2012, în sensul că prescripţia specială a răspunderii penale operează dacă termenul prescripţiei generale este depăşit cu încă o dată, iar nu doar cu încă o jumătate, cum prevedea reglementarea anterioară (în vigoare la data săvârşirii faptelor).

Pe de altă parte, ulterior pronunţării sentinţei penale apelate, au intervenit, începând cu data de 01 februarie 2014, modificări în legislaţia penală cu caracter material.

a) Pornind de la aceste premise, Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatei E., care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoarea de la 5 la 15 ani, al infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, toate cele trei infracţiuni aflându-se în concurs real, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al două infracţiuni concurente (în raport cu fiecare dintre cele două victime ale traficului de persoane) prevăzute de art. 210 alin. (1) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), al două infracţiuni concurente (în raport cu fiecare dintre cele două victime ale traficului de minori), prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani) şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), toate cele cinci infracţiuni aflându-se, de asemenea, în concurs real.

Astfel fiind, Curtea a constatat că, pentru niciuna dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei, nu operează prescripţia specială a răspunderii penale, nici potrivit legii penale vechi, nici conform legii penale noi, întrucât:

- pentru infracţiunea continuată de trafic de persoane, săvârşită în perioada august 2002 - martie 2003, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), împlinindu-se astfel în luna martie 2018, iar, în mod corespunzător, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni concurente de trafic de persoane, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel, cel mai devreme, în luna august 2018;

- pentru infracţiunea continuată de trafic de minori, săvârşită în perioada august 2002 - decembrie 2003, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna iunie 2026, iar, în mod corespunzător, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni concurente de trafic de minori, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel, cel mai devreme, în luna august 2022;

- pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, comisă în anul 2002, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în anul 2017, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în anul 2018.

Pe de altă parte, Curtea a constatat, pe baza criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, impus prin deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, că legea respectivă este, în cazul inculpatei E., legea penală veche, întrucât legea penală nouă ar determina reţinerea în sarcina acesteia a două infracţiuni concurente de trafic de persoane şi, respectiv, a două infracţiuni concurente de trafic de minori (în comparaţie cu numai câte o astfel de infracţiune, conform legii penale vechi) şi, totodată, aceeaşi lege penală nouă prevede, pentru concursul de infracţiuni (care, în speţă, ar ajunge în număr de cinci), un tratament sancţionator mai sever (aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte trei pedepse stabilite, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Astfel fiind, Curtea a constatat că faptele reţinute a fi fost săvârşite de inculpată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor concurente prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi, respectiv, de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P., pentru care va pronunţa condamnarea acesteia.

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, mai întâi, că, potrivit adresei din data de 10 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti (fila 52, vol. II, d.a.), inculpata a formulat un denunţ, care a făcut obiectul dosarului de urmărire penală cu acelaşi număr, finalizat prin rechizitoriul din data de 02 iulie 2014, în aceeaşi adresă menţionându-se că, după formularea denunţului, aceasta a fost audiată în calitate de martor, iar declaraţia sa a fost de natură a facilita identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane care au săvârşit fapte de corupţie, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă. Din verificările efectuate de Curte, a rezultat că dosarul de urmărire penală anterior menţionat a fost înaintat Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, unde a fost înregistrat la data de 03 iulie 2014, judecata desfăşurându-se, la momentul acelor verificări, în Dosarul nr. x/46/2014 al instanţei respective (filele 54-56, vol. II, d.a.).

Raportat la aceste împrejurări, Curtea a constatat fondată cererea inculpatei de acordare a beneficiului reducerii la jumătate a limitelor speciale ale pedepselor, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă numai cu privire la infracţiunile de trafic de persoane, în formă continuată şi, respectiv, de trafic de minori, în formă continuată, iar nu şi cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Sub acest aspect, Curtea a reamintit, în prealabil, că legea penală identificată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatei este legea penală veche, aceasta incluzând şi reglementarea din Legea nr. 682/2002 anterioară modificărilor aduse, începând cu data de 01 februarie 2014, odată cu modificările operate, în legislaţia penală cu caracter material, prin Legea nr. 187/2012, reglementare pe care, drept urmare, Curtea o va avea în vedere.

În continuare, Curtea a constatat, pe baza informaţiilor anterior prezentate, că, în timpul judecării prezentei cauze, inculpata, având calitatea de martor, în accepţiunea art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, în cauza instrumentată de Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a făcut, în cauza respectivă, o declaraţie apreciată de acea unitate de parchet a fi fost de natură să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a unor persoane (deja trimise în judecată) care au săvârşit infracţiuni de corupţie (trafic de influenţă), pe care art. 2 lit. h) din aceeaşi lege le include, în mod expres, în categoria infracţiunilor grave.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, s-a stabilit că inculpata a săvârşit două infracţiuni grave, în accepţiunea aceluiaşi art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 (traficul de persoane, în formă continuată şi, respectiv, traficul de minori, în formă continuată). Cea de-a treia infracţiune reţinută în sarcina inculpatei (asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni) nu se încadrează însă în categoria infracţiunilor grave definite în articolul respectiv de lege, întrucât nu este, în mod expres, nominalizată şi, de asemenea, conform normei de incriminare şi sancţionare (art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P.) nu are un minim special de cel puţin 10 ani sau mai mare.

În consecinţă, Curtea a constatat că limitele speciale ale pedepselor pentru infracţiunile cu privire la care, în considerarea argumentelor anterior expuse, inculpata beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare (minimul) şi 7 ani şi 6 luni închisoare (maximul), în cazul infracţiunii continuate de trafic de persoane şi, respectiv, între 2 ani şi 6 luni închisoare (minimul) şi 9 ani închisoare (maximul), în cazul infracţiunii continuate de trafic de minori.

În acelaşi timp, Curtea a constatat fondată şi critica Parchetului, întrucât reţinerea, în favoarea inculpatei, a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din V.C.P., este lipsită de temeinicie, în raport cu gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de acesta (care, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, în lipsa oricăror scrupule, patru tinere, dintre care două minore, în scopul exploatării lor sexuale), ce nu justifică nicidecum o astfel de clemenţă, cu atât mai mult cu cât ea are doar un caracter facultativ, dar şi cu împrejurarea că inculpata a mai suferit anterior şi alte condamnări, deja definitive, pentru infracţiuni concurente de aceeaşi natură, probând astfel un potenţial criminogen ridicat, care nu o recomandă pentru un astfel de beneficiu. Totodată, acordarea acelei circumstanţe este şi nejustificată, câtă vreme inculpata a manifestat în permanenţă o atitudine nesinceră şi necooperantă (dovedind astfel că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate).

Faptul, reţinut de prima instanţă drept unic argument al acordării circumstanţei atenuante judiciare anterior menţionate, că inculpata a lipsit în mod nejustificat la foarte puţine termene de judecată, a fost apreciat de Curte drept nerelevant, prin raportare la poziţia procesuală anterior evidenţiată, dar şi la împrejurarea că, începând cu data de 18 octombrie 2011, aceasta s-a aflat, în permanenţă, în stare privativă de libertate, fiind arestată în altă cauză, astfel că, în mod firesc, nu se putea sustrage de la judecată. Pe de altă parte, cu referire la perioada anterioară privării de liberate, o astfel de conduită din partea inculpatei a fost firească, la fel ca pentru orice participant la o procedură judiciară, iar nicidecum atât de meritorie cât să justifice o recompensă.

În mod corelativ, Curtea a constatat nefondată cererea inculpatei, de reducere a duratei pedepselor principale stabilite de prima instanţă, înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare acordate acesteia de instanţa respectivă împiedicând o astfel de operaţiune.

În consecinţă, Curtea a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară reţinută de prima instanţă, urmând să procedeze la stabilirea pedepselor principale aplicate inculpatei înăuntrul limitelor speciale (reduse la jumătate, în cazul celor două infracţiuni pentru care s-a reţinut incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002), astfel încât să asigure proporţionalitatea acelor pedepse cu gravitatea fiecărei infracţiuni. Curtea a constatat că stabilirea unor pedepse maxime pentru infracţiunile continuate de trafic de persoane şi, respectiv, de trafic de minori (7 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 9 ani închisoare) nu este excesivă, întrucât, astfel cum s-a evidenţiat cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, inculpata, ca membru activ al asocierii infracţionale, a avut un rol esenţial în traficarea celor patru tinere şi a fost, alături de soţul său, H.H.H.H.H., principala beneficiară a câştigurilor obţinute din exploatarea sexuală a acestora (aspect asupra căruia se va reveni).

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, după ce a înlăturat aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 80 alin. (2) din V.C.P. şi a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în reglementarea anterioară Legii nr. 187/2012 şi numai cu privire la cele două infracţiuni grave anterior menţionate) şi, respectiv, art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatei la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (două acte materiale, în raport cu U. şi V.), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P., la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată (în raport cu Z. şi X.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) din V.C.P. şi, respectiv, la pedeapsa principală de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P.

În temeiul art. 36 alin. (1) în ref. la art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi cele două pedepse principale de câte 6 ani închisoare, stabilite, pentru infracţiuni concurente cu cele care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză (săvârşite în perioada 2010 - mai 2011), prin sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi (rămasă definitivă prin Decizia nr. 1865/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), deja descontopite şi repuse în individualitatea lor de prima instanţă, fiind aplicată inculpatei, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 9 ani închisoare, care va fi sporită cu 5 ani închisoare, în final aceasta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 14 ani închisoare.

Curtea a constatat că se impune stabilirea unui spor de pedeapsă, întrucât absenţa lui ar echivala, în fapt, cu acordarea impunităţii pentru patru dintre cele cinci infracţiuni concurente săvârşite de inculpată (trei din prezenta cauză şi două pentru care a fost deja condamnată în mod definitiv prin hotărârea anterior menţionată), inducând acesteia impresia, vădit falsă, că activitatea ei infracţională nu a fost atât de gravă şi, astfel, o poate oricând repeta. La stabilirea duratei sporului de pedeapsă, Curtea a ţinut seama de împrejurarea că inculpata a săvârşit, în concurs real, cinci infracţiuni, dintre care trei în formă continuată (traficul de persoane, traficul de minori şi, respectiv, proxenetismul, la care se referă precedenta hotărâre de condamnare).

În temeiul art. 88 alin. (1) şi art. 36 alin. (3) din V.C.P., se va deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatei durata reţinerii din prezenta cauză, de la data de 16/17 decembrie 2005, precum şi perioada deja executată de aceasta, începând cu data de 18 octombrie 2011 până la zi.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatei este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea va proceda la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primelor două infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celei de-a treia infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul tuturor infracţiunilor) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea va interzice inculpatei, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P.

În temeiul art. 35 alin. (3) din V.C.P., inculpatei îi va fi aplicată, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, iar, pe durata celei dintâi, acesta va executa şi pedeapsa accesorie corespunzătoare.

b) Cu privire la inculpatul F., Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina acestuia (inclusiv cele din cauza reunită), care, potrivit legii penale anterioare, intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoarea de la 5 la 15 ani, al infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I, a II-a şi alin. (4) tezele a III-a, a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 7 la 20 de ani, al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, toate cele patru infracţiuni fiind săvârşite în stare de recidivă postexecutorie şi aflându-se în concurs real, realizează, în prezent, conţinutul constitutiv al paisprezece infracţiuni concurente (în raport cu fiecare dintre cele paisprezece victime ale traficului de persoane) prevăzute de art. 210 alin. (1) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), al cinci infracţiuni concurente (în raport cu fiecare dintre cele cinci victime ale traficului de minori), prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 5 la 12 ani), al infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 2 la 7 ani) şi, respectiv, al infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. (care stabileşte, drept pedeapsă, închisoarea de la 3 la 10 ani), toate cele douăzeci şi unu de infracţiuni fiind, de asemenea, săvârşite în stare de recidivă şi aflându-se, la rândul lor, în concurs real.

- pentru infracţiunea continuată de trafic de persoane, săvârşită în perioada aprilie 2002 - martie 2003, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. b) din V.C.P.), de 15 ani, împlinindu-se astfel în luna martie 2018, iar, în mod corespunzător, pentru fiecare dintre cele paisprezece infracţiuni concurente de trafic de persoane, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel, cel mai devreme, în luna aprilie 2018;

- pentru infracţiunea continuată de trafic de minori, săvârşită în perioada iunie 2002 - decembrie 2003, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. a) din V.C.P.), de 22 de ani şi 6 luni, împlinindu-se astfel în luna iunie 2026, iar, în mod corespunzător, pentru fiecare dintre cele cinci infracţiuni concurente de trafic de minori, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.), de 20 de ani, împlinindu-se astfel, cel mai devreme, în luna iunie 2022;

- pentru infracţiunea de proxenetism, săvârşită în perioada februarie - decembrie 2003, termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale este, potrivit legii penale vechi (art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. c) din V.C.P.), de 12 ani, împlinindu-se astfel în luna decembrie 2015, iar, conform legii penale noi (art. 155 alin. (4) rap. la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.), de 16 ani, împlinindu-se astfel în luna decembrie 2019;

Pe de altă parte, Curtea a constatat, pe baza criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile, impus prin deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, anterior citate, că legea respectivă este, în cazul inculpatului F., legea penală veche, întrucât legea penală nouă ar determina reţinerea în sarcina acestuia a paisprezece infracţiuni concurente de trafic de persoane şi, respectiv, a cinci infracţiuni concurente de trafic de minori (în comparaţie cu numai câte o astfel de infracţiune, conform legii penale vechi) şi, totodată, aceeaşi lege penală nouă prevede, atât pentru recidiva postexecutorie, cât şi pentru concursul de infracţiuni (care, în speţă, ar ajunge în număr de douăzeci şi unu), un tratament sancţionator mai sever (mai întâi, majorarea cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen. şi, apoi, aplicarea pedepsei celei mai grele şi adăugarea unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte trei pedepse stabilite, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.).

Astfel fiind, Curtea a constatat că faptele reţinute a fi fost săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor concurente prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I, a II-a şi alin. (4) tezele a III-a, a IV-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P. şi, respectiv, de art. 323 alin. (1), (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., pentru care va pronunţa condamnarea acesteia.

Cu privire la individualizarea pedepselor principale, Curtea a constatat, mai întâi, că, potrivit adresei din data de 14 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari (filele 49-50, vol. II, d.a.), pe baza denunţului formulat de martorul denunţător F. la data de 19 iulie 2013, prin rechizitoriul emis la data de 24 octombrie 2013 în dosarul de urmărire penală cu acelaşi număr, s-a dispus trimiterea în judecată a unui colonel doctor, sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită, la data adresei respective cauza făcând obiectul Dosarului nr. x/753/2013, aflat, în apel, pe rolul Curţii Militare de Apel.

Raportat la această împrejurare, Curtea a constatat fondată cererea inculpatului de acordare a beneficiului reducerii la jumătate a limitelor speciale ale pedepselor, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă numai cu privire la infracţiunile de trafic de persoane, în formă continuată şi, respectiv, de trafic de minori, în formă continuată, iar nu şi cu privire la infracţiunile de proxenetism şi, respectiv, de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Sub acest aspect, Curtea a reamintit, în prealabil, că legea penală identificată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este legea penală veche, aceasta incluzând şi reglementarea din Legea nr. 682/2002 anterioară modificărilor aduse, începând cu data de 01 februarie 2014, odată cu modificările operate, în legislaţia penală cu caracter material, prin Legea nr. 187/2012, reglementare pe care, drept urmare, Curtea o va avea în vedere.

În continuare, Curtea a constatat, pe baza informaţiilor anterior prezentate, că, în timpul judecării prezentei cauze, inculpatul, având calitatea de martor, în accepţiunea art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002, în cauza instrumentată de secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane, formulând, în cauza respectivă, un denunţ pe baza căruia acea unitate de parchet a dispus trimiterea în judecată a acelei persoane, sub acuzaţia săvârşirii unei infracţiuni de corupţie (luare de mită), pe care art. 2 lit. h) din aceeaşi lege o include, în mod expres, în categoria infracţiunilor grave. Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în prezenta cauză, s-a stabilit că inculpatul a săvârşit două infracţiuni grave, în accepţiunea aceluiaşi art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 (traficul de persoane, în formă continuată şi, respectiv, traficul de minori, în formă continuată). Celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului (proxenetism şi, respectiv, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni) nu se încadrează însă în categoria infracţiunilor grave definite în articolul respectiv de lege, întrucât nu sunt, în mod expres, nominalizate şi, de asemenea, conform normelor de incriminare şi sancţionare (art. 329 alin. (1) şi, respectiv, art. 323 alin. (1), (2) din V.C.P.) nu au un minim special de cel puţin 10 ani sau mai mare.

În consecinţă, Curtea a constatat că limitele speciale ale pedepselor pentru infracţiunile cu privire la care, în considerarea argumentelor anterior expuse, inculpatul beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt cuprinse între 2 ani şi 6 luni închisoare (minimul) şi 7 ani şi 6 luni închisoare (maximul), în cazul infracţiunii continuate de trafic de persoane şi, respectiv, între 3 ani şi 6 luni închisoare (minimul) şi 10 ani închisoare (maximul), în cazul infracţiunii continuate de trafic de minori.

Pe de altă parte, Curtea a constatat nefondate cererile inculpatului, de acordare a beneficiului prevăzut de art. 320¹ alin. (7) din V.C.P.P. (art. 396 alin. (1) C. proc. pen. în vigoare) şi, respectiv, de reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare.

Astfel, sub primul aspect, Curtea a constatat că, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (situaţie valabilă şi în speţă), dispoziţiile art. 320¹ din V.C.P.P. erau aplicabile numai până la primul termen de judecată cu procedura completă, inclusiv, imediat următor intrării în vigoare a acelui act normativ (publicat în M. Of. la data de 29 decembrie 2011). În cauza de faţă, termenul de judecată cu procedura legal îndeplinită, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011, a fost la data de 18 ianuarie 2012 (filele 8-15, vol. XVI, d.f.), iar declaraţia inculpatului, prin care acesta a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, precizând că recunoaşte toate acuzaţiile formulate împotriva sa, astfel cum sunt prezentate în rechizitoriu, a fost formulată după peste 1 an şi 4 luni, respectiv la data de 29 mai 2013 (fila 81, vol. XX, d.f.), nefiind îndeplinită astfel cerinţa legală pentru acordarea beneficiului solicitat.

Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat că gravitatea deosebită a infracţiunilor săvârşite de inculpat (care, cu referire la faptele ce fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale, a traficat, în lipsa oricăror scrupule, treisprezece tinere, dintre care patru minore, una în vârstă de numai 14 ani, în scopul exploatării lor sexuale şi, de asemenea, a sprijinit şi a tras foloase materiale consistente de pe urma practicării prostituţiei de către o altă tânără), precum şi trecutul infracţional al acestuia (recidivist şi, respectiv, condamnat definitiv, în cauza reunită, pentru traficarea altor şase tinere, dintre care una minoră) nu justifică un act de clemenţă, precum cel solicitat. În acelaşi timp, lipsa evidentă a oricăror sentimente de regret în raport cu activitatea infracţională desfăşurată şi, respectiv, de compasiune faţă de victimele sale, în pofida recunoaşterii formale a faptelor (exprimată în mod evident numai în speranţa obţinerii reducerii pedepsei privative de libertate), nu îl recomandă pentru un astfel de beneficiu, întrucât comportamentul lui procesual dovedeşte, ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, că nu a înţeles, nici în prezent, la finalul procesului penal, gravitatea faptelor sale şi consecinţele lor, dramatice şi ireversibile, asupra vieţii persoanelor traficate.

În acelaşi timp, Curtea a constatat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 43 din V.C.P., în raport cu care, pentru infracţiunile continuate de trafic de persoane şi, respectiv, de trafic de minori, ambele înglobând toate actele materiale comise de inculpat, inclusiv cele pentru care a fost deja condamnat definitiv într-o altă cauză, acestuia nu îi pot fi aplicate pedepse mai uşoare decât cele pronunţate, pentru un număr mai mic de acte materiale, în cauza respectivă, reunită cu prezenta cauză, în condiţiile art. 335 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a reţinut că art. 80 alin. (3) din V.C.P. prevede aplicarea concomitentă a dispoziţiilor referitoare la cauzele de agravare a răspunderii penale, stabilind un maxim al pedepsei principale aplicate de 25 de ani închisoare, dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani închisoare sau mai mic şi, respectiv, de 30 de ani închisoare, dacă maximul special pentru cel puţin una dintre infracţiuni este mai mare de 10 ani închisoare.

În consecinţă, Curtea, după ce a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (în reglementarea anterioară Legii nr. 187/2012 şi numai cu privire la cele două infracţiuni grave anterior menţionate) şi, respectiv, art. 5 C. pen., a hotărât, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului, astfel:

- la pedeapsa principală de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (paisprezece acte materiale), prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., pe care o va spori, potrivit art. 42 din V.C.P., în considerarea formei continuate a infracţiunii, cu maximul de 5 ani închisoare, până la 12 ani închisoare şi 6 luni închisoare (în condiţiile în care, pentru numai cinci dintre cele paisprezece acte materiale, acesta a fost condamnat definitiv, în cauza reunită, la pedeapsa principală de 10 ani închisoare), iar, apoi, conform art. 39 alin. (4) din V.C.P., în considerarea stării de recidivă postexecutorie, cu încă 5 ani închisoare, rezultând astfel o pedeapsă principală de 17 ani şi 6 luni închisoare;

- la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de minori, în formă continuată (cinci acte materiale), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (2), alin. (3) tezele I, a II-a şi alin. (4) tezele a III-a, a IV-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., pe care o va spori, potrivit art. 42 din V.C.P., în considerarea formei continuate a infracţiunii, cu maximul de 5 ani închisoare, până la 15 ani închisoare (în condiţiile în care, pentru numai unul dintre cele cinci acte materiale, acesta a fost condamnat definitiv, în cauza reunită, la pedeapsa principală de 10 ani închisoare), iar, apoi, conform art. 39 alin. (4) din V.C.P., în considerarea stării de recidivă postexecutorie, cu încă 5 ani închisoare, rezultând astfel o pedeapsă principală de 20 de ani închisoare;

- la pedeapsa principală de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., pe care o va spori cu 1 an închisoare, potrivit art. 39 alin. (4) din acelaşi cod, în considerarea stării de recidivă postexecutorie, rezultând astfel o pedeapsă principală de 8 ani închisoare;

- la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din V.C.P., pe care o va spori cu 5 ani închisoare, potrivit art. 39 alin. (4) din acelaşi cod, în considerarea stării de recidivă postexecutorie, rezultând astfel o pedeapsă principală de 15 ani închisoare.

În continuare, în temeiul art. 36 alin. (1) în ref. la art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din V.C.P., a contopit pedepsele principale anterior menţionate şi pedeapsa principală de 2 ani închisoare, stabilită, pentru o infracţiune reţinută de prima instanţă a fi concurentă, prin sentinţa penală nr. 66/2010 a Judecătoriei Călăraşi (modificată prin Decizia penală nr. 69/A/2010 a Tribunalului Călăraşi şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1601/R/2010 a Curţii de Apel Bucureşti), fiind aplicată inculpatului, în vederea executării, pedeapsa principală cea mai grea, de 20 de ani închisoare, care va fi sporită cu 5 ani închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 25 de ani închisoare.

Curtea a constatat că se impune stabilirea tuturor sporurilor de pedeapsă anterior menţionate, pentru a sancţiona în mod corespunzător ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului, forma continuată (cu numeroase acte materiale) pe care au îmbrăcat-o infracţiunile cele mai grave (traficul de persoane şi, respectiv, traficul de minori), starea de recidivă postexecutorie (atrasă de o pedeapsă principală rezultantă anterioară de 2 ani şi 9 luni închisoare), în care acesta a acţionat, dovedind un potenţial criminogen ridicat, care, în lipsa unei corecţii adecvate şi îndelungate, îl expune unui risc major de repetare a comportamentului infracţional şi săvârşirea, în concurs real, a cinci infracţiuni (incluzând-o şi pe cea reţinută a fi concurentă cu cele deduse judecăţii).

S-a mai reţinut că cererea inculpatului, de deducere a unei pretinse perioade de arest preventiv executat în Spania (16 iulie 2001 - 08 octombrie 2001), pe motiv că acea măsură ar fi fost dispusă pentru aceleaşi fapte deduse în prezent judecăţii, este, în mod vădit, nefondată, nu doar pentru că acesta nu a prezentat nicio dovadă a susţinerii sale, ci, mai ales, pentru că faptele cu privire la care se va dispune condamnarea sa în cauza de faţă au fost săvârşite, astfel cum deja s-a evidenţiat, în perioada anilor 2002-2003, astfel că, în mod logic, nu puteau fundamenta o pretinsă măsură preventivă anterioară (datând din anul 2001).

Curtea a constatat şi faptul că înscrisurile prezentate de inculpat (filele 59-70, vol. II, d.a.) nu fac dovada că acesta ar fi sau ar fi fost judecat, în Spania, pentru aceleaşi fapte care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, acele înscrisuri constând, pe de o parte, într-un act de trimitere în judecată, care se referă la cu totul alte fapte, săvârşite în raport cu alte persoane vătămate şi datând din anul 2004, iar, pe de altă parte, într-un mandat european de arestare emis în legătură cu acele fapte, pus în executare de instanţa română, însă cu amânarea predării până la executarea pedepselor principale definitiv aplicate inculpatului în România.

Ca efect al pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare a inculpatului, Curtea a constatat, potrivit art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar, luată faţă de inculpat prin încheierea din data de 12 mai 2014.

Deoarece, pentru argumentele anterior expuse, legea penală determinată a fi, în mod global, mai favorabilă inculpatului este cea anterioară datei de 01 februarie 2014, Curtea a procedat la aplicarea acelor pedepse în condiţiile art. 65 alin. (2), (3) (în cazul primelor două infracţiuni) şi art. 65 alin. (1) (în cazul celorlalte două infracţiuni) din V.C.P. şi, respectiv, art. 71 alin. (1), (2) (în cazul tuturor infracţiunilor) din acelaşi cod. Întrucât conţinutul pedepselor respective, aplicate şi de prima instanţă, nu a fost contestat, iar, din oficiu, nu se constată motive care să justifice modificarea acestuia, Curtea a interzis inculpatului, cu ambele titluri, pentru fiecare infracţiune, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) din V.C.P., reducând însă durata pedepselor complementare la 5 ani (maximul prevăzut de legea penală nouă).

3. Curtea a constatat că apelul Parchetului este fondat şi în raport cu criticile aduse dispoziţiilor primei instanţe, de respingere a cererii de confiscare a sumelor de bani obţinute de cei doi inculpaţi din săvârşirea infracţiunilor şi, în mod corelativ, de revocare a măsurilor asigurătorii luate în faza de urmărire penală asupra bunurilor acestora.

a) Astfel, Curtea a constatat că se impune confiscarea, de la inculpata E., în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P., a sumei totale de 104.200 de euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii), care este dovedită a fi fost obţinută din săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere şi dispoziţiile imperative ale art. 19 din Legea nr. 678/2001, care instituie obligativitatea confiscării banilor, valorilor sau oricăror alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute de legea respectivă, astfel cum sunt şi cele reţinute în sarcina inculpatei anterior menţionate.

Pe baza aspectelor deja evidenţiate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, Curtea reţine următoarele:

- martora U. a câştigat, în cele 6 luni cât s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatei, suma de cel puţin 50.000 de euro, din care familiei sale din România i-a fost trimisă o sumă de până în 2.000 de euro, rezultând, astfel, o diferenţă de 48.000 de euro, însuşită de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpata;

- martora V. s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatei, timp de 6 zile, având un tarif de 50 de euro, în medie cu 4-5 bărbaţi pe zi, cifră afirmată de precedenta martoră, dar şi de minora X., ambele constrânse să se prostitueze în condiţii similare (interpretând această afirmaţie în favoarea persoanei acuzate, va fi reţinut un număr de 4 clienţi pe zi), rezultând, astfel, un câştig total de 1.200 de euro (6 zile X 4 clienţi X 50 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpata;

- persoana vătămată Z. s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatei, timp de 3 luni şi jumătate (interpretând această afirmaţie în favoarea persoanei acuzate, va fi reţinută o perioadă de numai 3 luni), rezultând, prin luarea în considerare a tarifului anterior menţionat şi a mediei zilnice a clienţilor, afirmate de precedentele două martore şi de minoră, toate constrânse să se prostitueze în condiţii similare, un câştig total de 18.000 de euro (3 luni X 30 de zile X 4 clienţi X 50 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpata;

- minora X. a câştigat, în cele 3 luni cât s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatei, suma de 40.000 de euro, din care părinţilor săi din România le-a fost trimisă suma de 300 de euro, rezultând, astfel, o diferenţă de 37.000 de euro, însuşită de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpata.

Însumând sumele de bani obţinute din exploatarea sexuală a celor patru fete, rezultă o sumă totală de 104.200 de euro, care trebuie confiscată de la inculpată.

În acelaşi timp, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (4), (5) C. proc. pen. (care sunt de imediată aplicare), se impune menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 23 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 62-63, vol. II, d.u.p.), asupra sumelor de bani în valută (8.000 euro şi 3.000 euro), ridicate de la inculpată şi depuse în casieria acelei unităţi de parchet, conform procesului-verbal din data de 16 decembrie 2005 (filele 46-48, vol. II, d.u.p.), asupra obiectelor din metale preţioase şi aliaje ale acestora şi pietre preţioase şi semipreţioase, ridicate de la inculpată şi depuse la Autoritatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, potrivit procesului-verbal din data de 23 decembrie 2005 şi inventarului aferent (filele 51-52 şi 53-56, vol. II, d.u.p.), asupra aparaturii electronice, articolelor de îmbrăcăminte, produselor cosmetice, pachetelor de cafea şi sticlelor cu băuturi spirtoase, ridicate de la inculpată şi inventariate, conform procesului-verbal din data de 19 decembrie 2005 (filele 64-67, vol. II, d.u.p.), precum şi a măsurii sechestrului asigurător instituit tot în faza de urmărire penală, prin Ordonanţa nr. 331/D/P/2002 din data de 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (filele 68-70, vol. II, d.u.p.), asupra tuturor conturilor având pe inculpată ca titular sau împuternicit să efectueze operaţiuni, în vederea garantării executării măsurii confiscării şi a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză. De asemenea, pe acelaşi temei şi în acelaşi scop, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător şi asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (compus din teren de 340 mp şi construcţii), apartamentul situat în municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi (în suprafaţă utilă de 43,46 mp), terenurile în suprafaţă totală de 20,268 ha, situate pe raza com. Modelu, judeţul Călăraşi, imobilul situat în com. Modelu, satul Radu Negru, judeţul Călăraşi (compus din teren în suprafaţă de 5.000 mp şi construcţii) şi toate autovehiculele înregistrate la Primăria com. Modelu, judeţul Călăraşi, dacă bunurile respective se mai află în proprietatea inculpatei.

b) Cu privire la inculpatul F., Curtea, având în vedere aceleaşi dispoziţii ale art. 118 alin. (1) lit. e) din V.C.P. şi art. 19 din Legea nr. 678/2001, constată că se impune confiscarea, de la acesta, a sumei totale de 176.100 de euro (în echivalent în lei la data punerii în executare a măsurii), care este dovedită a fi fost obţinută din săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Astfel, pe baza aspectelor deja evidenţiate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, Curtea a reţinut următoarele:

Conform probatoriului anterior analizat, tinerele exploatate cu participaţia inculpatului aveau un tarif minim fixat de 50 de euro şi întreţineau relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi pe zi (interpretând această ultimă împrejurare în favoarea persoanei acuzate, va fi reţinut un număr de 2 clienţi, zilnic), rezultând astfel un câştig minim de 100 de euro, pe zi, pentru fiecare fată (afirmat şi în motivele scrise ale apelului Parchetului şi reţinut, în aceeaşi valoare, şi în cazul coinculpatului K.K.K., în privinţa căruia judecata a fost disjunsă, acesta fiind condamnat, între timp, prin sentinţa penală nr. 39/F/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1074/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2013*), pe care Curtea îl va avea în vedere ori de câte ori persoanele traficate nu au indicat, ele însele, sumele de bani obţinute de acestea, dar însuşite apoi de inculpat, fie personal, fie, mai ales, prin intermediul fetelor desemnate să colecteze câştigurile din cluburi, după cum urmează:

- martora I. a declarat că s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatului, pentru o perioadă scurtă; întrucât martora a vorbit despre o perioadă, rezultă că aceasta nu a practicat prostituţia doar o zi, ci cel puţin 2 zile, rezultând astfel un câştig total de 200 de euro (2 zile X 100 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpatul;

- martora I. a declarat că s-a prostituat timp de opt luni, încasând zilnic sume de bani cuprinse între 100 şi 900 de euro, luate de inculpat; interpretând această ultimă afirmaţie în favoarea persoanei acuzate, va fi reţinut un câştig minim zilnic de 100 de euro (identic cu cel determinat pe baza ansamblului probatoriului cauzei; rezultă, astfel, un câştig total de 24.000 de euro (8 luni X 30 de zile X 100 de euro), încasat de inculpat;

- cu privire la persoana traficată G., martora F.F.F.F., mama acesteia, a declarat că a fost obligată să se prostitueze, reuşind însă să fugă în scurt timp; întrucât martora nu a vorbit despre o perioadă, se reţine, interpretând afirmația sa în favoarea persoanei acuzate, că fiica acesteia s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatului, cel puţin o zi, rezultând astfel un câştig de 100 de euro (o zi X 100 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpatul;

- martora Y. s-a prostituat, inclusiv în folosul inculpatului, timp de cel puţin o lună (în condiţiile în care a plecat din ţară la data de 07 septembrie 2002 şi a fugit din clubul unde era exploatată sexual la data de 12 octombrie 2002; aceeaşi martoră a declarat că avea impusă o sumă minimă pe care trebuia să o obţină din practicarea de relaţii sexuale cu clienţi, de 200-250 de euro, pe noapte; interpretând această ultimă afirmaţie în favoarea persoanei acuzate, se reţine un câştig minim zilnic de 200 de euro şi un câştig total de 6.000 de euro (30 de zile X 200 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpatul;

- martora A.A. a declarat că, în cele aproximativ două săptămâni cât a fost constrânsă să se prostitueze, inculpatul a câştigat, de pe urma sa, suma de 400 de euro;

- martora C.C. a declarat că a fost obligată să se prostitueze, inclusiv în folosul inculpatului, timp de o lună sau mai puţin; interpretând afirmaţia sa imprecisă în favoarea persoanei acuzate, se reţine că aceasta s-a prostituat cel puţin jumătate de lună (2 săptămâni); având în vedere câştigul minim zilnic determinat pe baza ansamblului probatoriului cauzei, rezultă un câştig total de 1.400 de euro (14 zile X 100 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpatul;

- cu privire la minora J.J., exploatată sexual, inclusiv în folosul inculpatului, s-a stabilit că a fost plecată din ţară în perioada 14 iunie 2002 - 28 aprilie 2003; întrucât, în lipsa audierii ei nemijlocite, nu se poate determina, cu certitudine, nici ziua în care a început să practice prostituţia, nici ziua în care a încetat această activitate şi deoarece probatoriul cauzei dovedeşte că fetele minore nu erau scoase imediat „la produs”, ci trecea o perioadă până când le erau obţinute paşapoarte false, prin care, în caz de legitimare de către poliţia spaniolă, să poată dovedi, contrar realităţii, că erau majore, interpretând toate aceste împrejurări în favoarea persoanei acuzate, se reţine o perioadă minimă a exploatării ei sexuale de 8 luni; având în vedere câştigul minim zilnic determinat pe baza ansamblului probatoriului cauzei, rezultă un câştig total de 24.000 de euro (8 luni X 30 de zile X 100 de euro), încasat de cei care au exploatat-o sexual, inclusiv inculpatul;

- martora L.L. a declarat că, în urma practicării voluntare a prostituţiei, a obţinut suma de aproximativ 240.000 de euro, din care, conform înţelegerii, i-a dat jumătate inculpatului, acesta obţinând astfel un câştig de 120.000 de euro.

Prin adiţionarea sumelor de bani anterior menţionate, rezultă o sumă totală de 176.100 de euro, care trebuie confiscată de la inculpat.

În final, Curtea a constatat nefondată critica adusă de inculpatul F. cuantumului cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat în primă instanţă, reţinând, pe de o parte, că acesta nu şi-a întemeiat acea critică pe niciun argument pertinent, iar, pe de altă parte, că întinderea cheltuielilor respective (mai mare decât a celor stabilite în sarcina celorlalţi inculpaţi) este justificată de proporţia superioară în care el a provocat cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului penal, fiind suficient a se menţiona că inculpatul respectiv a fost condamnat pentru un număr de acte materiale mult mai mare decât cel al actelor materiale care au atras condamnarea coinculpaţilor.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (Structura Centrală) şi de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată, în limitele deja precizate şi, procedând la rejudecarea în fond a cauzei, va hotărî în sensul celor anterior menţionate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în privinţa cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de reformare.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelurilor admise au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul D. şi, respectiv, onorariile parţiale al avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii A., E. şi F. fiind acoperite din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei, potrivit art. 272 alin. (1), (2) din acelaşi cod.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii K. şi O., care, aflându-se în culpă procesuală, vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. (2), 4 din acelaşi cod.

În temeiul art. 272 alin. (1), (2) C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul O. a fost acoperit, de asemenea, din sumele avansate din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva Deciziei penale, definitive, nr. 1560/A din data de 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006 a formulat contestaţie condamnatul F.

Prin cererea introductivă intitulată contestaţia la executare formulată în scris şi depusă la Curtea de Apel Bucureşti la data de 17 octombrie 2016 în Dosar nr. x/2/2016 (nr. x/2016), contestatorul a invocat disp. art. 598 alin. (1) lit. c) rap. la art. 600 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. susţinând că a formulat această cerere împotriva sechestrului asigurător (confiscare extinsă) instituit asupra imobilului situat în com. Modelu, jud. Călăraşi, solicitând anularea măsurii confiscării bunului imobil proprietate personală, dobândit de către contestator prin actul de donaţie autentificat din 03 mai 2000.

A mai susţinut contestatorul că această măsură a fost dispusă asupra imobilului prin Decizia penală nr. 1560/A din data de 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006.

Prin Decizia penală nr. 1630/A din 01 noiembrie 2016 pronunţată în Dosar nr. x/2/2016 (nr. x/2016), Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a calificat cererea formulată de petentul condamnat F. drept contestaţie la luarea unei măsuri asigurătorii şi în temeiul art. 50 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 250¹ alin. (1) C. proc. pen. a declinat competenţa de judecare a contestaţiei formulată de petent în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 decembrie 2016, sub nr. x/2/2016.

Reprezentantul Parchetului, în cadrul dezbaterilor în faţa Înaltei Curţi la data de 14 decembrie 2016, a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii contestaţiei.

Contestatorul condamnat, prin apărător a apreciat solicitările Parchetului ca fiind eronate, întrucât instanţa a calificat cererea contestatorului ca o contestaţie la executare. A mai arătat că cererea nu poate fi calificată decât ca fiind o contestaţie la executare silită extinsă bazată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) Codul de procedură penală, în sensul că există o împiedicare la executare.

A solicitat să fie avute în vedere concluziile privind executarea silită extinsă, care au fost dezvoltate pe larg în cererea introductivă a contestatorului.

Faţă de aceste considerente, apărătorul a solicitat respingerea solicitării de calificare a cererii şi de declinare a competenţei invocată de instanţa de fond, urmând a se face o eventuală procedură de regulator de competenţă, situaţie în care a apreciat că se impune trimiterea cauzei la Completul de 5 judecători.

Prin concluziile scrise formulate personal de către contestatorul condamnat F., şi depuse în şedinţa publică la data de 14 decembrie 2016 în faţa Înaltei Curţi, acesta a solicitat respingerea cererii prin care s-a invocat necompetenţa materială susţinând că în şedinţa publică din data de 31 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de a-şi angaja un apărător ales încălcându-i-se disp. art. 364 alin. (6) C. proc. pen. rap la art. 356 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a susţinut că apărătorul său din oficiu, desemnat la Curtea de Apel Bucureşti în apărarea sa, i-a precizat cererea ca fiind întemeiată pe disp. art. 250¹C. proc. pen. fără ca acesta să-şi însuşească cererea precizatoare a apărătorului său.

Totodată a susţinut că în mod greşit instanţa a calificat cererea sa ca fiind o contestaţie la executare în sensul că vizează contestaţia măsurii asigurătorii luată prin Decizia penală nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti secţia I penală.

În concluzie, a arătat că cererea sa este o contestaţie la executare silită extinsă bazată pe art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând contestaţia formulată în raport cu hotărârea atacată, prealabil analizării motivelor pe fondul prezentei contestaţii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este calificată judicios de către Curtea de Apel Bucureşti ca fiind contestaţie la luarea unei măsuri asigurătorii, contestaţie care este tardivă având în vedere următoarele considerente.

Dispoziţiile art. 250¹ C. proc. pen. prevăd următoarele: „Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.„

Dispoziţiile art. 269 C. proc. pen. reglementează „calculul termenelor procedurale”, astfel: „(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte.”

Dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., vizează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia o persoană poate şi trebuie să-şi exercite dreptul procesual, sancţiune care constă în decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, şi pe de altă parte împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.

Or, în cauză, se constată că în încheierea de dezbateri din 28 noiembrie 2014 în Dosar nr. x/3/2006, în care s-a pronunţat Decizia nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti secţia I penală, s-a consemnat că apelantul intimat inculpat F., s-a prezentat personal, aflat în stare de detenţie în altă cauză şi sub control judiciar fiind asistat juridic de apărătorul ales, avocat P.P.P.P., din cadrul Baroului Bucureşti, în baza împuternicirii din 2014 (ataşată la fila 277, vol. I, d.a.);

Din actele dosarului rezultă că Decizia nr. 1560/A din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti secţia I penală a fost comunicată apelantului intimat inculpat F. la data de 12 februarie 2015, acesta fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu (fila 14 Dosar nr. x/3/2006/R (nr. x/2014) vol. I al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).

De asemenea, se constată că la data de 12 decembrie 2014 a fost pusă în executare sentinţa penală nr. 556 din 03 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti secţia, Secţia I penală, respectiv au fost emise adrese (de către Tribunalul Bucureşti) către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primăria de domiciliu şi Administraţia Financiară de domiciliu în ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din com. Modelu, jud. Călăraşi şi un autoturismul.

Prin Încheierea nr. 21785 din 06 aprilie 2015 dispusă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, Dosar nr. x din 06 aprilie 2015 s-a admis cererea cu privire la imobilul situat în localitatea Modelu, judeţ Călăraşi privind pe F. Tudor, având ca obiect notarea sechestrului penal în Registrul Digital de Transcripţiuni şi Inscripţiuni Imobiliare în baza sentinţei penale nr. 556 din 03 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, şi minuta Deciziei penale nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti secţia, secţia I penală. S-a notat măsura asiguratorie ce a constat în indisponibilizarea bunului imobil situat în com. Modelu, prin instituirea sechestrului penal, în favoarea Statului Român. S-a dispus ca încheierea să-i fie comunicată petentului F. Tudor şi Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Faţă de aceste înscrisuri, pe de o parte, rezultă că petentul F. cunoştea de instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului din com. Modelu, Judeţ Giurgiu, încă din anul 2014, şi ulterior după dispoziţia Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, dată prin Încheierea nr. 21785 din 06 aprilie 2015, acesta avea dreptul să facă cerere de reexaminare (împotriva acesteia) în termen de 15 zile de la comunicare potrivit dispoziţiilor date prin încheiere.

Pe de altă parte, se constată că dispoziţiile art. 250¹ C. proc. pen. au intrat în vigoare în data de 23 mai 2016 prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în M. Of., partea I nr. 389 din 23 mai 2016), dată de la care s-a născut și dreptul la acțiune al petentului. Prezenta contestaţie a condamnatului a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, Dosar nr. x/2/2016 (nr. x/2016) la data de 17 octombrie 2016, (filele 2-5), după expirarea termenului de 48 de ore, calea de atac formulată la 17 octombrie 2016 fiind evident tardivă.

Faţă de aceste considerente, întrucât a fost depășit termenul prevăzut de art. 250¹ alin. (1) C. proc. pen. de declarare a contestaţiei, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul F. împotriva Deciziei penale nr. 1560/A din data de 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul F. împotriva Deciziei penale nr. 1560/A din data de 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2006.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2016.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj