Decizia nr. 102/2017
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
1) Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de 03 noiembrie 2014 sub nr. x/3/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani - cu titlu de despăgubiri civile: suma de 40.000,00 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, pentru acoperirea prejudiciului material reprezentat de cheltuieli destinate refacerii stării de sănătate, cu achiziționarea medicamentelor necesare în spital, precum și a celor prescrise de medici pentru a fi administrate în ambulatoriu, a dispozitivelor medicale, a investigațiilor medicale, a asistentelor, infirmierelor, medicilor, cu plata procedurilor de recuperare, suma de 300.000,00 euro în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferii ca urmare a vătămării corporale (pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu juvenil și prejudiciu estetic).
2) Judecata în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 5925 din 28 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă în Dosarul nr. x/3/2014 a fost admisă in parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C., fost obligată pârâta la plata sumei de 3.226 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 50.000 euro cu titlu de daune materiale in echivalent lei la data plății.
3) Judecata în apel.
Prin Decizia civilă nr. 791/2016 din 12 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta pârâtă SC B. SA și de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 5925 din 28 octombrie 2075, pronunțata de Tribunalul București secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimatul intervenient C.
4) Judecata în recurs. Completul de filtru.
Împotriva deciziei curții de apel a formulat recurs pârâta SC B. SA.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 iulie 2016, primind dată recomandată 07 septembrie 0216 și repartizat Completului filtru nr. 10 (C.F. 10).
Prin rezoluția completului de filtru din 06 septembrie 2016, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs intimaților C. și A. cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.
La data de 13 octombrie 2016, cu respectarea termenului legal de 30 de zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 17 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intimata A., prin avocat D., a formulat întâmpinare.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția nulității recursului întrucât, criticile de nelegalitate invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 1-8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. în susținerea acestei excepții, a arătat că aspectele invocate vizează chestiuni de temeinicie care exced controlului instanței de recurs. Pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.
Prin rezoluția din 07 noiembrie 2017, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în vederea formulării unui punct de vedere la raport.
Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, conform dovezilor aliate la dosar la filele 68, 69 și 70. La data de 23 noiembrie 2016, intimata - reclamantă A. a formulat punct de vedere la raport prin care a reiterat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., invocată și prin întâmpinare, iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. De asemenea, a invocat că m mod nelegal instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 apreciind ca recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru. Prin urmare, a solicitat sa se constate ca recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată stabilit în complet de filtru Ia data de 18 ianuarie 20.18, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și asupra excepției netimbrării recursului, invocate de intimata - reclamantă A. precum și asupra excepției nulității recursului, pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește excepția netimbrării recursului, invocate de intimata - reclamantă A., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor an. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru " Art. 29. - (1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare Ia: 1) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea;
Învestită cu verificarea conformității dispozițiilor legale redate cu reglementările Constituției, instanța de control constituțional a statuat prin decizia pronunțată în ședința din 27 mal 2015, că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr, 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în măsura m care sunt scutite de la piața taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând dintr-o cauză penală, în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.
În cauza de față, fapta care a generat vătămarea corporală a reclamantei, cu toate consecințele patrimoniale și nepatrimoniale ale acesteia, a constituit obiectul cercetării organelor de urmărire penală, care au deschis pe numele făptuitorului, C., Dosarul penal nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă judecătoria Cornetu.
În cadrul Dosarului penal nr. x/P/2012 s-au efectuat acte de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii față de reclamanta - de către C. - a infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. -1969.
La data de 09 mai 2014 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/1748/2014 acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul, C., pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală.
Prin sentința penală nr. 314 din 06 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1748/2014, judecătoria Cornetu a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în timpul urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu cu inculpatul C., condamnându-i la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Totodată, în baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen., instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru judiciar.
Pentru argumentele arătate, Înalta Curte va respinge excepția netimbrării recursului invocată de intimata - reclamantă A.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost invocată excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare și pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.
De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum șl cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".
Deși textul legal nu menționează în mod expres, sancțiunea nulității recursului intervine nu numai în situația în care lipsește semnătura părții, a avocatului sau a reprezentantului legal, ci și atunci când acesta nu este semnat de către o persoană îndrituită în acest sens sau de către o persoană mandatată în acest scop de către parte. în cazul persoanelor juridice, este necesar ca persoana care semnează cererea de recurs să reprezinte în mod legal persoana juridică la momentul declarării căii de atac.
În acest sens sunt dispozițiile art. 209 și art. 210 C. civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 209 C. civ. „Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice. Raporturile dintre persoana juridica și cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut".
De asemenea, art. 210 C. civ. prevede că „Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop. Actele juridice încheiate de către fondatori sau de către persoanele desemnate cu depășirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înființarea persoanei juridice, precum și actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridica în condițiile gestiunii de afaceri. Cel care contractează pentru persoana. juridică rămâne personal ținut față de terți dacă aceasta nu se înființează ori dacă nu își asumă obligația contractată, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de această obligație""
Reiese, așadar, că persoana juridică își exercită drepturile, inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, și își îndeplinește obligațiile, prin organele sale de administrare, legal desemnate în momentul îndeplinirii actului de procedură. în lipsa organelor de administrare, până Sa data constituirii acestora, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop, așa cum prevede art. 210 alin. (1) C. civ.
Întrucât limitarea prevăzută de art. 84 alin, (1) din C. proc. civ. intervine numai în situația în care persoana juridică optează pentru reprezentare convențională în fața instanței, caz în care își poate alege reprezentantul doar dintre categoriile prevăzute de textul menționat, rezultă ca, în lipsa reprezentării convenționale, drepturile procesuale ale persoanei juridice pot fi exercitate numai prin reprezentantul său legal, care trebuie să facă dovada calității sale.
Dispozițiile C. civ. se completează cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, recurenta fiind o societate pe acțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau deforma."
Prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților a unor exigențe în declararea recursurilor, exigențe care privesc printre altele, cerințe de formă, cum este și cea privitoare la semnătură.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor referitoare la reprezentarea procesuală, conform art. 176 pct. 2 C. proc. civ., nulitatea este necondiționată de existența unei vătămări, în sensul în care nu operează în funcție de existența unei vătămări, ceea ce înseamnă că nu este permisă dovada contrară, adică a lipsei vătămării.
Sancțiunea prevăzută pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă alin. (1) lit. a) și c)-e) a art. 486 C. proc. civ., precum și a oricăruia dintre documentele la care se referă art. 486 alin. (2) C. proc. civ. este prevăzută generic ca fiind nulitatea.
Art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la obligația instanței care constată lipsa dovezii calității de reprezentant de a da un termen pentru acoperirea acesteia.
În procedura filtrului, verificarea dovezilor calității de reprezentant va fi făcută în temeiul art. 493 alin. (3) C. proc. civ., iar raportul, odată comunicat, va conferi posibilitatea părții să remedieze lipsa.
Cererea semnată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, poate fi ratificată în termenul acordat pentru complinirea acestei deficiențe, prin prezentarea părții în fața instanței și semnarea cererii,
Același art. 82 în alin. (1) C. proc. civ. se referă la obligația care incumbă instanței care, constatând lipsa dovezii calității de reprezentant și după acordarea unui termen în acest sens, de a anula cererea.
În cauza de față, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, fila 12, reiese că, inițial, recurenta SC B. SA a transmis o cerere de recurs nesemnată. Ulterior, la data de 01 august 2016, recurenta a transmis cererea de recurs semnata de E., datată 18 iulie 2016. Cu toate acestea, semnătura numitei E., în calitate de vicepreședinte, nu este aptă a complini lipsa semnăturii, ca o condiție de formă esențială oricărei cereri adresate instanțelor de judecată. Aceasta întrucât, pentru a putea să acopere lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, era necesar ca semnătura să fie aplicată de către o persoană abilitată de pârâtă în acest sens, care să reprezinte în mod legal pe aceasta.
Or, conform certificatului constatator aflat la fila 3 a Dosarului Tribunalului București nr. x/3/2014, vol. I, numitei E. i-a expirat calitatea de membru al directoratului la data de 30 iunie 2016.
Exemplarul semnat al cererii de recurs a fost datat 18 iulie 2016, fila 7 a dosarului de recurs.
Reiese, așadar, că la data Ia care a fost exercitat recursul, 18 iulie 2016, E. nu mai avea calitatea de membru al directoratului, astfel că nu mai putea reprezenta în mod legal pe pârâta SC B. SA în instanță, potrivit art. 143 și art. 143 din Legea nr. 31/1990.
Deși prin comunicarea raportului, Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat recurentei că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite de legiuitor sub sancțiunea nulității, necuprinzând semnătura persoanei abilitate sa reprezinte interesele pârâtei, respectiv faptul că numitei E.,î-a expirat calitatea de membru al directoratului, nu a înțeles să acopere aceste lipsuri.
Pe cale de consecință, actul procedural întocmit iară respectarea condițiilor de reprezentare este supus sancțiunii nulității, necondiționat de existența unei vătămări, conform prevederilor art. 176 pct. 2 coroborat cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în etapa de filtru a recursului, completul de judecată a constatat că cererea de recurs nu este semnală de reprezentantul legal al recurentei, așa cum impun dispozițiile an. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu dispozițiile art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.
În consecință, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește o condiție formală și intrinsecă, reglementată expres de lege, în absența căreia, instanța nu se poate considera regulat învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancțiunii nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.
Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că recurenta a fost asistată în faza procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul juridic, respectiv avocat F., așa cum reiese din împuternicirea avocațială aflată la fila 21 a dosarului curții de apel. Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în această fază procesuală de asistență juridică de specialitate, o necunoaștere a dispozițiilor procedurale neputând fi invocată în acest context, legea acordând avocaților prezumția de specialiști ai dreptului.
Și din perspectiva dreptului la apărare, reglementat de același art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a fost constatat că recursul nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, a fost comunicat recurentei la adresa indicată chiar de către aceasta în cuprinsul cererii de recurs aflată la fila 79 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție, ocazie cu care i s-a pus în vedere că are posibilitatea formulării unui punct de vedere la raport. Cu toate că recurenta a depus punct de vedere la raportul prin. care î s-a comunicat ca cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității, aceasta nu a înțeles să complinească lipsa semnăturii de pe cererea de recurs.
Învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, eu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa, O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Astfel, prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Stalul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces ia instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.
Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este și cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.
Având în vedere că excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii reprezintă o excepție procesuală de procedură absolută și peremptorie, Înalta Curte nu poate trece la analiza pe fond a cererii și nici asupra excepției nulității recursului pentru reîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. invocată de intimata - reclamantă A.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 791/2016 din 12 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității și excepția netimbrării recursului invocate de intimata - reclamantă A.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC B. SA, împotriva Deciziei civile nr. 791/2016 din 12 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2017.