Decizia nr. 1158/2016
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 13 noiembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON, respectiv obligarea fiecăruia dintre pârâți Ia plata sumei de câte 1.000 RON cu titlu de reparație a daunelor morale, obligarea pârâților, în solidar, la eliminarea integrală, de pe internet, a textelor cuprinzând afirmații cu un caracter de defăimare la adresa sa, pe care le-au conceput și publicat, obligarea pârâților, în solidar, la publicarea integrală, pe cheltuiala lor, a textului complet al hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză, atât în ediția tipărită a unui cotidian național de largă circulație, respectiv online, pe site-uri proprii, în condiții tehnice susceptibile de a fi indexate de motoarele de căutare.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat situația de fapt relevantă în cauză, menționând că pârâtul B. a publicat un material defăimător la adresa sa, la 27 septembrie 2014, într-o publicație electronică, iar la 28 septembrie 2014, pârâtul C. a reprodus afirmațiile sale, atribuind reclamantei, totodată, presupuse fapte pasibile de grave sancțiuni de natură penală, publicația pârâtului de rând 2 fiind găzduită de un server situat în Franța, ce a conferit dimensiune transfrontalieră și intracomunitară acțiunilor ilicite, la 28 septembrie 2014 apărând, din nou, un articol în care se reiterează că serviciile prestate de reclamantă nu ar exista. În asemenea circumstanțe, s-a considerat că au fost depășite limitele exprimării libere prin publicațiile pârâților, prin mijloace electronice de comunicare, raportat la cadrul în care această libertate se poate manifesta, având în vedere cadrul legal și jurisprudențial incident, pârâții fiind răspunzători pentru informațiile aduse la cunoștința publicului, cu precizarea că aceștia nu au încercat să afle dacă cele afirmate erau adevărate, astfel că nu au acționat cu bună credință, iar prejudiciul creat este unui grav, cu atât mai mult cu cât afirmațiile în discuție erau făcute în formă scrisă, în mediul online, fiind deci îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 C. civ., ce naște obligația de reparare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 8 parag. 1 și art. 10 parag. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ale art. 30 alin. (6) și (8) din Constituție, ale art. 72-75 și ale art. 1349 C. civ., respectiv ale art. 112 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamanta a formulat, la data de 12 mai 2015, modificare a cererii de chemare în judecată (Dosar nr. x/301/2014 al Judecătoriei sectorului 3 București), solicitând introducerea în cauză a numitei D., în calitate de titular al numelui de domeniu x și solicitând, totodată, să se stabilească care dintre pârâți a acționat ca prestatori de servicii de comerț electronic, în sensul Directivei nr. 2000/31/CE, respectiv care sunt criteriile care determină calitatea de jurnalist/ziarist și care dintre pârâți pot invoca această împrejurare.
Prin sentința nr. 18129 din 16 decembrie 2015 a Judecătoriei sectorului 3 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței inițial sesizate, iar cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Cluj Napoca.
În considerentele hotărârii, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 107 din noul C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane se face la instanța domiciliului acesteia, respectiv a sediului acesteia.
Față de aceste reglementări, instanța a reținut că a fost sesizată cu soluționarea unei cereri având ca obiect pretenții, îndreptată împotriva a trei pârâți, respectiv B., ce a publicat 3 articole defăimătoare la adresa reclamantei, pe site-ul x, D., în calitate de titular al numelui de domeniu - x, ambii cu domiciliul în Cluj-Napoca și pârâtul C., care, potrivit afirmațiilor reclamantei, reproduce afirmațiile pârâtului B., pe blogul personal.
În aceste condiții, în care afirmațiile pretins defăimătoare aparțin pârâtului B. și au fost publicate pe site-ul x, al cărui titular al numelui de domeniu este pârâta D., iar pârâtul C. reproduce doar primele două fraze din afirmațiile din primul articol al pârâtului B., instanța a reținut că, atâta timp cât nu există afirmații personale ale pârâtului C., ci doar reproduce afirmațiile pârâtului B., acest al doilea pârât a fost introdus în cauză exclusiv pentru alegerea competenței la instanța din București unde și reclamanta își are sediul.
În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca.
La data de 17 martie 2016, reclamanta a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca, potrivit art. 112 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ., considerând că declinarea Judecătoriei sectorului 3 contravine principiului disponibilității, în circumstanțele în care, deși pârâtul C. a diseminat un material defăimător mai puțin amplu, pagina sa de internet are un trafic mult mai ridicat decât x, astfel că prejudiciul produs de acesta este cel puțin la fel de însemnat ca și cel cauzat de pârâtul B.
Prin sentința civilă nr. 2946 din 24 martie 2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca în soluționarea cererii modificate, formulate de către reclamanta SC A. SRL, s-a dispus trimiterea dosarului instanței competente, respectiv Judecătoriei sectorului 3 București. S-a constatat existența conflictului negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și s-a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele în considerentele sentinței:
Relativ la cauza de față, se observă, mai întâi, că instanța inițial sesizată a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, după cum se poate observa, neîndoielnic, din cuprinsul practicalei hotărârii, în circumstanțele în care pricina se afla la cel de-al treilea termen de judecată, iar la prima înfățișare procedura de citare fusese legal îndeplinită, în contextul în care normele de competență aplicabile în cauză erau de ordine privată, după cum s-a reținut, de altfel, în chiar considerentele sentinței, fiind în discuție, fără dubiu, un litigiu privitor la drepturi de care părțile pot dispune, în mod liber, în asemenea condiții, trebuie apreciat că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale a instanței învestite la momentul procesual relevat anterior a fost realizată fără a se lua în considerare dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. ce stabilesc, în mod precis, cadrul în care poate fi discutată competența teritorială a instanței, în măsura în care aceasta este de ordine privată, acest element fiind, în sine, suficient pentru a determina admiterea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Cluj-Napoca, cu trimiterea dosarului instanței inițial sesizate.
Pe de altă parte, este de remarcat că, într-adevăr, prin întâmpinare s-a invocat, de către pârâtul B., necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București, din prisma prevederilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., însă, în situația în care se are în vedere conținutul încheierii de ședință din data de 24 iunie 2015, se constată că procedura de citare era legal îndeplinită la primul termen de judecată, așadar, cum excepția de necompetență teritorială nu a fost pusă în discuție la acea înfățișare și cum norma ce o reglementează este de ordine privată, trebuie considerat că, încă de la acel moment procesual, competența era definitiv câștigată în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, fără posibilitatea invocării sale din oficiu, la un alt termen acordat în cauză. Din această perspectivă, se observă că nu prezintă nicio relevanță elementul că, la prima înfățișare, a fost constatată modificarea cererii, câtă vreme verificarea competenței, respectiv punerea în discuție a excepției invocate de una dintre părți, nu poate fi realizată decât în condițiile stabilite de art. 131 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., fără ca aceasta să poată interfera cu modificarea cererii, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul din extinderea de acțiune devenind parte numai din momentul în care se ta act de o asemenea împrejurare de instanță, astfel că aspectul că acesta nu fusese citat pentru primul termen - și, de altfel, nici nu exista o atare posibilitate, anterior datei la care se constata cererea modificată de instanță -, nu putea împiedica punerea în discuție a excepției de necompetență teritorială, invocată de unul din pârâți.
În al doilea rând, raportat la reglementarea art. 107 alin. (1), art. 112 alin. (1) și art. 116 C. proc. civ., instanța a apreciat că, în realitate, competența teritorială de soluționare a litigiului aparține, fără dubiu, Judecătoriei sectorului 3 București, inițial sesizată, iar nu Judecătoriei Cluj-Napoca, în favoarea căreia s-a declinat competența de rezolvare a pricinii,
Astfel, cu titlu preliminar, s-a constatat că, deși considerentele ce au stat la baza declinării se fundamentează pe ideea că în cauză ar fi fost introdus un pârât fictiv, cu domiciliul în municipiul București, numai în scopul de a fi sesizată instanța competentă în raport de acesta, așa încât ar fi devenit aplicabile prevederile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., totuși, în măsura în care se are în vedere cuprinsul sentinței civile nr. 18129 din 16 decembrie 2015 a Judecătoriei sectorului 3 București, se deduce că, de fapt, nu s-a pus în discuție și nici nu există o soluție a instanței cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.
Or, după cum s-a amintit în cele de mai sus, aplicarea art. 112 alin. (2) C. proc. civ. face necesară tranșarea aspectului legat de calitatea în cauză a pretinsului pârât fictiv, anterior sau concomitent cu rezolvarea excepției necompetenței teritoriale, ceea ce în pricina de față, nici la termenele de judecată anterioare celui din 16 decembrie 2015 și nici prin sentința civilă nr. 18129/2015, Judecătoria sectorului 3 București nu a dezlegat chestiunea calității procesuale pasive a acestui pârât, prin punerea în discuția contradictorie a părților a excepției corespunzătoare și prin pronunțarea explicită asupra sa, neavând importanță simpla împrejurare că, justificând soluția de admitere a excepției necompetenței teritoriale, s-a tăcut referire la circumstanțele în care acest pârât a fost chemat în judecată.
Pe de altă parte, nu poate fi omis că, după cum reiese, explicit, din cererea promovată, au fost formulate pretenții concrete împotriva pârâtului C., iar în expunerea motivelor de fapt ale acțiunii au fost evidențiate împrejurările care, în accepțiunea reclamantei, erau de natură a atrage răspunderea civilă delictuala a acestui pârât, anume aspectul că s-au reprodus afirmațiile publicate de pârâtul de rând 1 și, de asemenea, s-a plusat injurios și calomniator față de acestea, reclamanta apreciind că este semnificativ elementul că publicația pârâtului C. este găzduită de un server situat în alt stat, ce conferă dimensiune transfrontalieră acestor pretinse acțiuni.
Așadar, în mod cert, există o pretinsă faptă care se atribuie acestui pârât, respectiv de a fi reprodus afirmațiile apărute în publicația electronică și de a le fi diseminat prin mijloacele proprii, în contextul în care acesta ar fi unul dintre cei mai influenți publiciști online independenți din România. Or, în atare condiții, nu se poate concluziona, după cum a apreciat instanța inițial sesizată, că pârâtul C. ar fi fost introdus în cauză numai pentru alegerea competenței la București, unde se află și sediul reclamantei, aceasta mai ales că cel din urmă aspect menționat este infirmat chiar de certificatul constatator eliberat de către Oficiul Registrului Comerțului, cu referire la societatea reclamantă, sediul său social fiind amplasat în municipiul Târgu Jiu.
Mai mult decât atât, față de modificarea cererii de chemare în judecată de la data de 12 iunie 2015, prin care se pretindea și administrarea probei cu expertiza de specialitate, astfel încât să se poată determina, printre altele, numărul de accesări sau vizualizări cu privire la materialele publicate de fiecare pârât, cu un pretins conținut denigrator la adresa reclamantei, este limpede că, în optica sa, se alegă o acțiune ilicită și pârâtului C., aceeași concluzie putând fi desprinsă, deosebit de clar, și din scriptul depus la 17 martie 2016, astfel că este exclusă incidența dispozițiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ.
Nu mai puțin, se constată ca ansamblul elementelor de fapt evocate în precedent constituie aspecte ce țin de însuși fondul litigiului, fiind legate de existența sau inexistența unei acțiuni ce ar putea fi atribuită pârâtului C., respectiv a unui prejudiciu de natură a fi fost cauzat de acesta, astfel că nu ar putea fi tranșate, în nicio situație, pe calea considerentelor unei sentințe de declinare a competenței, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., în cauză fiind incidente, pe deplin, prevederile art. 36 teza a II-a C. proc. civ., astfel că era exclusă examinarea realizată de instanța inițial sesizată, în vederea justificării declinării competenței, la un moment procesual la care nu fusese administrată nicio probă pentru a se cerceta existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor deduse judecății.
În consecință, văzând dispozițiile art. 107 alin. (1) și ale art. 112 alin. (1) teza l C. proc. civ. și reținând că, potrivit art. 116 C. proc. civ., numai reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în baza art. 130 alin. (3) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția neeompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca în soluționarea cererii, excepție invocată de reclamantă ulterior declinării competenței în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca și, în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a trimis dosarul instanței competente, respectiv Judecătoriei sectorului 3 București, în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul pârâtului C.
În fine, arată instanța, o precizare suplimentară se impune în legătură cu poziția reprezentantului pârâtului B., exprimată la termenul de judecată din 17 martie 2016, în legătură cu posibilitatea invocării excepției de necompetență teritorială, de către reclamantă. În acest sens, este de relevat că, într-adevăr, din textul art. 130 alin. (4) C. proc. civ. se deduce că, în măsura în care reclamantul a introdus cererea la instanța necompetentă, nu va putea cere declararea necompetenței, însă, în mod evident, această normă nu este aplicabilă în cauză, de vreme ce societatea reclamantă a înregistrat în mod corect acțiunea pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, astfel că, ulterior declinării de competență în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, aceasta este îndreptățită a ridica excepția de necompetență teritorială a instanței ulterior învestite, ca urmare a declinării, căci nu acesteia îi revenea competența de a tranșa litigiul, ci, dimpotrivă, instanței sesizate de către reclamantă, în exercitarea opțiunii conferite de art. 116 C. proc. civ., în situația în care nu se acceptă rezolvarea expusă fiind imposibil, practic, a se ivi un conflict negativ de competență în ipoteza în care normele sunt de ordine privată, cum este cazul și în pricina de față, ceea ce nu poate fi acceptat, textul art. 133 C. proc. civ. nefăcând distincție după cum competența ar fi de ordine publică sau, dimpotrivă, de ordine privată, sub aspectul ivirii conflictului negativ de competență.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
La data de 13 noiembrie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței - Judecătoria sectorului 3 București -, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON, respectiv obligarea fiecăruia dintre pârâți la plata sumei de câte 1.000 RON cu titlu de reparație a daunelor morale, obligarea pârâților, în solidar, la eliminarea integrală, de pe internet, a textelor cuprinzând afirmații cu un caracter de defăimare la adresa sa, pe care le-au conceput și publicat, obligarea pârâților, în solidar, la publicarea integrală, pe cheltuiala lor, a textului complet al hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză, atât în ediția tipărită a unui cotidian național de largă circulație, respectiv online, pe site-uri proprii, în condiții tehnice susceptibile de a fi indexate de motoarele de căutare. Ulterior, la data de 12 iunie 2015, reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a numitei D., în calitate de titular al numelui de domeniu x și solicitând, totodată, să se stabilească care dintre pârâți a acționat ca prestatori de servicii de comerț electronic, în sensul Directivei nr. 2000/31/CE, respectiv care sunt criteriile care determină calitatea de jurnalist/ziarist și care dintre pârâți pot invoca această împrejurare.
Potrivit art. 107 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Art. 112 alin. (1) C. proc. civ. prevede faptul că cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă ia instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.
De asemenea, în art. 116 C. proc. civ. se arată faptul că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Necompetență teritorială invocată de către Judecătoria sectorului 3 București, din oficiu (așa cum rezultă din practicaua sentinței nr. 18129 din 16 decembrie 2015 a Judecătoriei sectorului 3 București), este de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârâți prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu era obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată ia care părțile erau legat citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Deși pârâtul B. a invocat, prin întâmpinare, necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București, în baza art. 112 alin. (2) C. proc. civ., verificând conținutul încheierii de ședință din data de 24 iunie 2015, se constată că procedura de citare era legai îndeplinita la primul termen de judecată și, întrucât excepția de necompetență teritorială nu a fost pusă în discuție la acea înfățișare, iar norma ce o reglementează este de ordine privată, se constată că, încă de la acel moment procesual, competența era definitiv câștigată în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, tară posibilitatea invocării sale din ofsciu, la un alt termen acordat în cauză,
Se reține, de asemenea, că nu prezintă nicio relevanță faptul că, la prima înfățișare, a fost constatată modificarea cererii, câtă vreme verificarea competenței, respectiv punerea în discuție a excepției invocate de una dintre părți, nu poate fi realizată decât în condițiile stabilite de art. 131 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Așadar, chiar dacă pârâtul B. a invocat, prin întâmpinare, necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București, instanța, față de dispozițiile legale mai sus redate, nu putea să invoce, din oficiu, propria necompetență și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
În fine, în alin. (2) al art. 112 C. proc. civ., invocat de Judecătoria sectorului 3 București în considerentele hotărârii, este reglementată ipoteza particulară în care reclamantul, căruia legea îi recunoaște un drept de opțiune între instanțele competente pentru oricare dintre pârâții principali, cheamă în judecată o persoană fără calitate procesuală pasivă, în afara unui raport de conexitate cu cererile celorlalți pârâți, exclusiv în scopul sesizării instanței competente pentru aceasta. Legiuitorul intervine pentru a preîntâmpina un exercițiu abuziv ai dreptului de opțiune stabilit în favoarea reclamantului și conferă celorlalți pârâți dreptul de a invoca excepția de necompetență, la primul termen de judecată îa care părțile sunt legal citate în fata primei instanțe.
Așadar, această excepție de necompetență teritorială alternativă poate fi invocată numai în prima instanță, cei mai târziu la primul termen de judecată și numai de către pârâți, iar nu de celelalte părți, de procuror sau de instanță din oficiu.
În cauza de față, deși considerentele ce au stat la baza declinării competenței de către Judecătoria sectorului 3 București se fundamentează pe ideea că în cauză ar fi fost introdus pârâtul C., cu domiciliul în municipiul București, numai în scopul de a fi sesizată instanța competentă în raport de acesta, ceea ce ar face aplicabile prevederile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., se constata, în primul rând, că în sarcina acestuia există o pretinsă faptă, respectiv de a fi reprodus afirmațiile apărute în publicația electronică și de aIe fi împrăștiat prin mijloacele proprii, în contextul în care acesta ar fi unui dintre cel mai influenți publiciști online independenți din România. În al doilea rând, era necesar să se invoce lipsa calității procesuale a pârâtului C., pentru că numai daca s-ar fi reținut lipsa sa de calitate procesuală s-ar fi constatat necompetență instanței.
Față de considerentele arătate și de dispozițiile legale evocate, coroborate cu art. 112 și art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței întâi sesizate, respectiv Judecătoria sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2016.