Decizia nr. 10/2017
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la data de 13 februarie 2015, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei de a-i achita suma de 500.000 euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de daune morale, ca urmare a faptelor de discriminare directă, hărțuire și încălcarea dreptului său la demnitate, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 813 din 19 iunie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, precum și la 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel atât reclamanta A., cât și pârâta SC B. SRL.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 412 din 7 iunie 2016 a respins ambele apeluri ca nefondate.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea apelantei reclamante privind cheltuielile de judecată și s-a luat act că apelanta-pârâtă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile aduse deciziei recurate, reclamanta a susținut că instanța de apel nu a analizat fapta ilicită săvârșită de pârâtă în calitate de angajator pentru ca astfel să poată aprecia intensitatea și gravitatea lezării drepturilor sale fundamentale.
Reclamanta recurentă a învederat că nu s-a analizat trauma psihică suferită prin fapta ilicită a pârâtei, împrejurările și modalitatea în care a fost săvârșită, inclusiv împrejurarea că s-a stabilit cu putere de lucru judecat vinovăția SC B. SRL, sub forma intenției directe prin Hotărârea nr. 709/2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, confirmată de Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 2514/2014, definitivă și irevocabilă.
Criticile recurentei au vizat nepronunțarea asupra materialului probator administrat în cauză, cu referire la Minuta întâlnirii de lucru din 13 august 2013, declarația administratorului societății pârâte, consemnată în cadrul Raportului nr. 114 din 12 noiembrie 2013 de echipa de investigație a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nota de informare internă din 30 august 2013, depoziția martorei C. și materialul video realizat de canalul de știri Hotnews.
Printr-un alt motiv de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea instanței de apel este nemotivată și încalcă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în privința stabilirii cuantumului daunelor morale, în condițiile în care Curtea de Apel București s-a limitat să cuantifice aceste daune folosind drept criteriu doar valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situații similare, fără a cerceta particularitățile speței, gradul de lezare a relațiilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, în raport de traumele psihice pe care i le-a produs. În același sens, s-a arătat că jurisprudența Curții Europeană a Drepturilor Omului avută în vedere nu este compatibilă cu situația dedusă judecății în prezenta cauză.
De asemenea, recurenta a susținut că instanța de apel a reținut eronat elementele faptei ilicite săvârșite de pârâtă. Astfel, s-a arătat că deși prin sentința civilă nr. 2514/2014 pronunțată de Curtea de Apel București s-a statuat cu putere de lucru judecat că a fost supusă tratamentului discriminatoriu și degradant timp de 4 luni, respectiv pe întreaga perioadă a reintegrării în cadrul societății, instanța de apel a reținut, în contradicție cu hotărârea menționată, săvârșirea faptei ilicite pe parcursul a 33 zile lucrătoare.
În finalul motivelor de recurs, reclamanta a solicitat casarea în parte a deciziei recurate doar sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale, iar pe fond obligarea societății pârâte la 500.000 euro cu acest titlu.
Intimata pârâtă SC B. SRL a formulat întâmpinare, solicitând anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului.
Prin încheierea ședinței completului de filtru din 22 noiembrie 2016 a fost însușit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit la 21 octombrie 2016, constatându-se că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., fiind declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC B. SRL, Curtea va constata că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă.
Dispozițiile art. 489 C. proc. civ. stabilesc că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).
Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Astfel, potrivit voinței legiuitorului, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, dispozițiile art. 488 C. proc. civ. reglementând în mod strict și limitativ motivele de recurs ce pot fi invocate de partea interesată.
Curtea va constata că, în parte, criticile invocate de recurenta reclamantă reprezintă critici de nelegalitate a deciziei recurate.
Recurenta consideră că, în privința stabilirii cuantumului daunelor morale, hotărârea instanței de apel nu este motivată și încalcă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel București s-a limitat să cuantifice daunele morale folosind drept criteriu doar „valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situații similare”, deși era obligată să analizeze dacă fiecare dintre principiile Curții Europene a Drepturilor Omului se aplică sau nu cauzei, dar și să analizeze gravitatea consecințelor faptei pârâtei în raport cu traumele psihice ale reclamantei, în temeiul probatoriului administrat.
S-a susținut că, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată.
Prin urmare, se va constata că aceste critici se întemeiază în parte în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat, de altfel, în finalul motivelor de recurs și se va respinge excepția nulității recursului, invocată de pârâta intimată.
Examinând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica recurentei în sensul că hotărârea instanței de apel nu este motivată în ceea ce privește cuantificarea daunelor morale vizează, în realitate, folosirea drept criteriu de stabilire a valorii despăgubirilor a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în situații similare, fără a se raporta principiile Curții Europene a Drepturilor Omului la particularitățile speței.
Această critică este nefondată, având în vedere că instanța de apel, examinând apelul reclamantei, și-a motivat hotărârea în fapt și în drept reținând că suma acordată de prima instanță de 20.000 lei, constituie, sub aspectul cuantumului său, o satisfacție suficientă și echitabilă, având în vedere consecințele negative suferite de reclamantă în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, onoare și demnitate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă.
Instanța de apel a raportat aceste aspecte particulare ale speței la practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, motivând exhaustiv decizia pronunțată cu referire la decizii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ce oferă criterii de estimare a unor astfel de despăgubirii și pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.
Curtea va constata că, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii, cristalizate și în practica instanței supreme, sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Ca atare, în materia daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective la nivel legislativ, instanța nu-și putea întemeia soluția decât pe considerentele deciziilor Curții Europene, care fac parte din legislația internă odată cu ratificarea Convenției și care oferă criterii de estimare a despăgubirilor morale, ținând seama de gravitatea faptei ilicite, natura valorii nepatrimoniale lezate, dar și necesitatea ca aceste daune să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu prejudiciul moral efectiv cauzat.
Deși recurenta a invocat împrejurarea că în niciuna dintre cauzele Curții Europeană a Drepturilor Omului avute în vedere de instanța de apel fapta ilicită nu era săvârșită de un angajator abuziv împotriva unui salariat al său, nu a fost în măsură să invoce o altă cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului similară, care să fi putut fi avută în vedere la cuantificarea daunelor morale.
Prin urmare nu se poate primi critica potrivit căreia hotărârea instanței de apel ar fi nemotivată sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale, fiind încălcate astfel principiile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Celelalte critici formulate de reclamanta recurentă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate aduse deciziei recurate, în condițiile în care se invocă neanalizarea împrejurărilor cauzei, a faptei ilicite săvârșite de intimată și a gravității acestuia, respectiv neanalizarea unor probe administrate - Minuta întâlnirii de lucru din 13 august 2013.
Aceste critici nu pot fi analizate întrucât nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., recurenta solicitând doar majorarea cuantumului daunelor morale, fără a invoca vreun aspect de nelegalitate, solicitare inadmisibilă în recurs.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că recursul reclamantei este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC B. SRL.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 412 din 07 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 ianuarie 2017.