Decizie nr. 567/2017
După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 martie 2016, pe rolul Judecătoriei Constanța, sub nr. x/212/2016, reclamanta A., domiciliată în comuna Cumpăna, jud. Constanța, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., domiciliat în comuna Albești-Paleologu, jud. Prahova: desfacerea căsătoriei încheiate între părți, din culpa exclusivă a pârâtului; revenirea pârâtului la numele avut anterior căsătoriei; exercitarea autorității părintești de către reclamantă în mod exclusiv asupra minorelor C., născută la data de 14 aprilie 2004, și D., născută la data de 04 aprilie 2012; stabilirea locuinței minorelor la reclamantă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorelor.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 379 alin. (1), art. 383 alin. (3), art. 398 alin. (1), art. 400 alin. (1) și art. 402 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 7603 din data de 15 iunie 2016, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța a reținut incidența dispozițiilor art. 914 alin. (1) C. proc. civ. și împrejurarea că nu prezintă relevanță că domiciliul reclamantei figurează, în cartea de identitate, în comuna Cumpăna, întrucât textul de lege menționat se referă la locuință, nu la domiciliu.
A mai reținut această instanță că reclamanta locuiește, conform înscrisurilor depuse la dosar, în Spania, iar pârâtul în localitatea Albești-Paleologu, jud. Prahova.
Întrucât la momentul introducerii cererii de divorț niciunul dintre soți nu mai locuia în localitatea Cumpăna, Judecătoria Constanța a constatat că este incidentă ipoteza art. 914 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., în sensul că este competentă să soluționeze cererea de divorț judecătoria în circumscripția căreia are locuința pârâtul, respectiv Judecătoria Ploiești, în a cărei circumscripție se află localitatea Albești-Paleologu.
Prin sentința civilă nr. 10241 din data de 15 decembrie 2016, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Constanța, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria Ploiești a reținut că dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. reglementează competența materială și teritorială în soluționarea cererii de divorț.
În ceea ce privește competența teritorială, a reținut că art. 915 C. proc. civ. stabilește o derogare de la regula de drept comun, fiind o competență absolută, reglementată de norme de ordine publică, astfel cum reiese din coroborarea art. 129 C. proc. civ. cu art. 126 din același act normativ.
A mai reținut această instanță că în stabilirea competenței se are în vedere locuința, înțelegându-se prin aceasta locul în care persoana locuiește în mod efectiv, iar nu domiciliul părții.
De asemenea, a reținut că, în prima ipoteză, trebuie analizat dacă cel puțin unul din soți mai are locuința în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună a soților.
Pe baza înscrisurilor depuse la dosar, Judecătoria Ploiești a constatat că părțile au avut locuința comună în localitatea Cumpăna, jud. Constanța, iar, în prezent, reclamanta are domiciliul în aceeași localitate, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate, aflată la dosar.
Totodată, din procesul-verbal depus la dosar, întocmit de I.P.J. Prahova, ca urmare a adresei instanței de a se efectua cercetări pe aspectul privind locuința pârâtului în comuna Albești-Paleologu, jud. Prahova, în conformitate cu art. 923 C. proc. civ., a rezultat că acesta din urmă a părăsit locuința de pe raza județului Prahova și a plecat în Germania.
A mai reținut instanța că din susținerile reprezentantului reclamantei, făcute în ședința publică din data de 15 iunie 2016, în Dosarul nr. x/212/2016, reiese că reclamanta muncește ocazional în Spania, astfel că locuința permanentă a acesteia este în comuna Cumpăna, jud. Constanța, aceasta fiind și cea din urmă locuință comună a soților.
Prin urmare, pentru aceste considerente, Judecătoria Ploiești a statuat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., iar instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Constanța.
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Constanța, pentru considerentele ce succed:
Potrivit reglementării cuprinse în art. 915 alin. (1) C. proc. civ., situată în Cartea a VI-a „Proceduri speciale”, Titlul I, Procedura divorțului: „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul”.
În cauza de față, se constată că la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 martie 2016, conform mențiunilor cuprinse în cartea de identitate a reclamantei, aflată la dosarul Judecătoriei Constanța și eliberată la data de 11 februarie 2016, aceasta avea domiciliul în comuna Cumpăna, jud. Constanța, unde s-a aflat și ultimul domiciliu comun al soților.
În această situație, în speța de față este incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., care dispune că „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților”.
Înalta Curte reține că, prin aplicarea în mod corespunzător, în condițiile legii, a regulii cu valoare de principiu cuprinse în art. 107 alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă se determină în funcție de locuința părților la data sesizării instanței, independent de modificările intervenite ulterior.
Înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că reclamanta a încheiat un contract de muncă pe perioadă determinată în Spania, începând cu data de 23 aprilie 2016, sunt ulterioare datei de 7 martie 2016 (data înregistrării cererii de chemare în judecată), astfel că nu influențează aplicarea normelor de stabilire a competenței teritoriale.
Așadar, împrejurarea că ulterior datei formulării cererii de chemare în judecată reclamanta a plecat în Spania pentru o perioadă de timp nu are niciun efect cât privește determinarea instanței competente.
Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile stipulate de teza I a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2017.