Decizia nr. 172/2017
Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București a contestat deciziile de pensionare nr. 84645 din 30 aprilie 2014 emise de pârâtă în baza Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ. a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., instanța reținând că reclamantul nu și-a îndeplinit toate obligațiile menționate în rezoluția din data de 15.12.2014, obligații care derivă din dispozițiile art. 194 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2014.
Pe parcursul soluționării recursului, la termenul din 31 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din data de 31 martie 2015, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea jucării cererii de recurs formulate de reclamantul A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, față de lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii.
Împotriva încheierii de suspendare din data de 31.03.2015, reclamantul a formulat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform încheierii din data de 20 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Recurentul a susținut nelegalitatea încheierii pronunțate la data de 31.03.2015, invocând încălcarea de către curtea de apel a prevederilor art. 157 și art. 160 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 397, art. 414, art. 405 C. proc. civ., fără a argumenta aceste susțineri.
De fapt, recurentul este nemulțumit de faptul că, deși i s-a emis o nouă decizie de pensie la data de 27.03.2015, aceasta are la bază decizia din 18.07.2000 - abrogată, iar conținutul acestei noi decizii nu soluționează legal calculul pensiei.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a constatat că recursul este admisibil conform deciziei nr. 2 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.”
Recurentul a depus punct de vedere la raport, susținând că nu a declarat recurs și solicitând conexarea acestui dosar la Dosarul nr. x/3/2015 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întrucât au același obiect și aceleași părți.
Din verificările efectuate în sistemul informațional al instanței, s-a constatat că Dosarul nr. x/3/2015 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, are un alt obiect, și anume recursul declarat de recurentul A., în contradictoriu cu intimata Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, împotriva încheierii de ședință din data de 24 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, motiv pentru care nu se justifică conexarea dosarelor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul formulează, în recurs, o singură critică, aceasta vizând, cu titlu generic, faptul că instanța de recurs a dispus suspendarea judecării cauzei cu aplicarea greșită a legii.
Potrivit art. 414 alin. (1) și (2) C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
Prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reglementează unul dintre cazurile de suspendare legală voluntară, fiind guvernat de dispoziții cu caracter imperativ și nu facultativ, astfel că nesocotirea acestora are drept consecință nulitatea încheierii pronunțate. În acest caz este vorba, așadar, de o nulitate de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfășurarea activității de judecată și urmăresc ocrotirea unui interes general.
Din analiza înscrisurilor aflate în dosarul Curții de Apel București, rezultă că nu a fost formulată nicio cerere de judecare a cauzei în lipsă, astfel că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., decizia recurată nefiind astfel susceptibilă de a fi cenzurată.
Restul susținerilor recurentului nu au legătură cu soluția atacată care viza exclusiv suspendarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, iar nu chestiuni ce privesc fondul dreptului subiectiv dedus în justiție.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 31 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2017.