Decizia nr. 1336/2016
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 366 din 16 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția penală, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A., B. și C., din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) din același cod.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a fost achitată aceeași inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prev. de art. 256 C. pen. anterior.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, precum și inculpații A. și C.
Prin Decizia penală nr. 49/A din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și de către inculpații A. și C. împotriva Sentinței penale nr. 366 din 16 decembrie 2011 a Tribunalului Harghita, a desființat, în parte, sentința atacată și, în rejudecare, printre altele:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților A., B. și C., din infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. anterior, în aceeași infracțiune, dar în formă continuată, prev. de art. 256 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
În baza art. 256 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, cu reținerea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.
În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din același cod, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei B. pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni stabilit potrivit art. 82 din același cod.
S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 83 C. pen. anterior cu privire la condițiile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) și alin. (4) C. pen. anterior s-a dispus confiscarea specială de la fiecare dintre inculpații A., B. și C. a sumei de câte de 51,33 RON.
Au fost obligate inculpatele B. și C. la plata sumei de câte de 250 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Împotriva hotărârii pronunțate în apel au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și inculpatele C., B. și C.
Prin Decizia penală nr. 677 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/95/2009*, cu majoritate de voturi, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și de inculpatele C., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei C. și inculpatei B. durata reținerii de 24 ore din data de 9 martie 2009.
Opinia minoritară a fost în sensul admiterii recursurilor declarate de inculpatele B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, casării, în parte, a deciziei atacate și, în parte, a Sentinței penale nr. 366 din 16 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. x/95/2009, iar pe fond, a achitării inculpatelor C. și B. pentru infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reținerea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu consecința înlăturării măsurii de siguranță a confiscării speciale de la inculpatele C. și B. a sumei de câte 51,33 RON, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Plângerea prin care condamnata B. a invocat caracterul inechitabil al procedurii în fața instanțelor naționale a fost soluționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 29 septembrie 2015, prin care s-a luat act de înțelegerea amiabilă intervenită între reclamantă și Statul Român, stabilindu-se acordarea sumei de 2400 euro cu titlu de compensație către reclamantă.
În incidența hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului anterior menționată, condamnata B. a formulat cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 677 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/95/2009*, solicitând admiterea căii de atac, desființarea hotărârii instanței de recurs, iar în rejudecare, admiterea recursului formulat împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și casarea hotărârii recurate, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond prin care s-a dispus achitarea sa pentru toate infracțiunile ce fac obiectul acuzației ce i se aduce în cauză.
Cererea de revizuire a fost înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 ianuarie 2016, sub nr. x/1/2016.
Prin Decizia penală nr. 505 din 11 aprilie 2016, instanța supremă a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Târgu Mureș, constatând că, raportat la dispozițiile art. 465 alin. (3) C. proc. pen., aceasta este instanța în fața căreia s-a produs încălcarea drepturilor fundamentale ale revizuentei.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28 aprilie 2016, sub nr. x/1/2016 și a fost soluționată prin Decizia penală nr. 383 din 16 iunie 2016 prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petenta B. împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 8 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/95/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 677 din 26 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/95/2009*.
În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 465 alin. (1) C. proc. pen. întrucât, deși petenta a fost condamnată în apel exclusiv pe baza probelor avute în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției de achitare, fără administrarea de noi probe sau readministrarea celor reținute de tribunal, iar soluția de condamnare a fost menținută în recurs, consecințele acestei încălcări a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu se mai produc în prezent întrucât a intervenit reabilitarea de drept a revizuentei.
Totodată, reținând aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța a apreciat că hotărârea pronunțată este supusă căii de atac a recursului, făcând mențiunea de rigoare în minuta și dispozitivul deciziei pronunțate.
În acest context, împotriva Deciziei penale nr. 383 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 23 iunie 2016, a formulat recurs revizuenta B.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 1 august 2016, sub nr. x/1/2016, fixându-se termen de judecată la data de 14 octombrie 2016.
La termenul acordat, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 465 C. proc. pen., din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac declarate de revizuenta B.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea recursului formulat de revizuenta B. împotriva Deciziei penale nr. 383 din data de 16 iunie 2016 prin care, în procedura prevăzută de art. 465 C. proc. pen., în temeiul alin. (10) al textului de lege precitat, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentă împotriva Deciziei penale nr. 49/A din 8 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în Dosarul nr. x/95/2009, definitivă prin Decizia penală nr. 677 din 26 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/95/2009*.
Din interpretarea dispozițiilor art. 465 C. proc. pen. rezultă că hotărârea pronunțată conform alin. (10), prin care se respinge cererea de revizuire (ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată), nu este supusă căilor de atac la care face referire alin. (12).
Aceasta deoarece interpretarea sistematică a acestui ultim text relevă că este aplicabil doar hotărârilor pronunțate în urma admiterii cererii de revizuire și aplicării, după caz, a dispozițiilor art. 465 alin. (11) C. proc. pen. Numai în această situație se produce o nouă judecată asupra unor chestiuni de fond și se justifică, prin urmare, controlul judiciar într-o jurisdicție superioară, în condițiile prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
În consecință, hotărârea prin care se respinge cererea de revizuire, în oricare dintre cele trei variante prevăzute de art. 465 alin. (10) C. proc. pen., nu este susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 465 alin. (12) C. proc. pen., deoarece, în acest caz, rațiunile anterior evocate nu sunt aplicabile.
Nici Decizia nr. 2 din 2 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu poate constitui temei pentru supunerea hotărârii pronunțate conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen. căii de atac a recursului, întrucât prin aceasta instanța supremă nu a statuat asupra posibilității supunerii hotărârilor de respingere a cererii de revizuire căilor de atac prevăzute de alin. (12) al aceluiași text de lege, ci a stabilit care este calea de atac împotriva hotărârii prin care, într-o cauză care a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), se admite cererea de revizuire conform art. 465 alin. (11) lit. a) C. proc. pen., se desființează decizia pronunțată în recurs și se procedează la rejudecarea căii de atac, ipoteză neincidentă în cauză.
În consecință, și în lipsa oricărei alte dispoziții legale care să prevadă vreo cale de atac împotriva acesteia, hotărârea de respingere a cererii de revizuire, pronunțată conform art. 465 alin. (10) C. proc. pen., este definitivă.
Ca urmare, constatând că revizuenta B. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de aceasta, dispunând obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat și plata onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuenta B. împotriva Deciziei penale nr. 383 din data de 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2016.
Procesat de GGC - N