Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 225/RC/2016

Şedinţa publică de la 13 iunie 2016

Decizia nr. 225/RC/2016

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 71/P/2015 din 8 mai 2015, Tribunalul Bihor a dispus următoarele:

I. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins excepțiile invocate de către inculpata A.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 38, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsa complementară și interzicerea acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

II. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei B. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-au desființat ca fiind false documentația cadastrală înregistrată la O.C.P.I. Bihor la 1 februarie 2005, intabulările efectuate în C.F.N.D.F. nr. x Oradea nr. cadastral y și a tuturor actelor subsecvente și dispune sistarea acestei coli de carte funciară.

S-a constatat că prin Sentința civilă nr. 297 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2007, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a fost anulat planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate înregistrat la O.C.P.I. Bihor sub nr. x/2005, a fost anulată Încheierea O.C.P.I. nr. x/2005 și s-a dispus sistarea colii de C.F.N.D.F. nr. x Oradea.

S-a constatat ca prin Sentința civilă nr. 12.618 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2010, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.094/R/2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/1997 eliberat de Comisia Județeană Bihor de aplicare a Legii nr. 18/1991 eliberat pentru suprafața de teren situată pe raza teritorială a comunei Sânmartin, însă identificat cu același număr de tarla Tx, parcela A y, care se află în competența și aria administrativă a Comisiei locale Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991, nulitatea absolută a planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate din 28 mai 2004 prin care s-a înființat nr. cadastral y pentru suprafața de 10.000 mp, nulitatea absolută a intabulării efectuate în baza acestui plan de amplasament în C.F. x Sânmartin și dispune sistarea acestei coli de carte funciară, nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente emise în temeiul acestor acte nule absolute, acte subsecvente intabulate prin încheierile din 31 ianuarie 2005, respectiv din 21 octombrie 2005 în C.F. y Sânmartin, C.F. y1 Sânmartin, C.F. y2 Sânmartin, C.F. y3 Sânmartin și s-a dispus sistarea acestor coli de carte funciară.

În baza art. 25 alin. (3) și 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani.

S-au respins pretențiile civile formulate de Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin Primarul Municipiului Oradea.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța procurorului din 7 noiembrie 2013, sechestru pus în aplicare de către organele de urmărire penală prin Procesul-verbal din 12 noiembrie 2013.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată inculpata B. la plata sumei de 6.000 RON în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că fapta inculpatei A. de a induce și menține în eroare, în perioada 2002 - 2005, funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, cu ocazia solicitării de a aviza și recepționa documentațiile cadastrale întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale a imobilelor în cauză, respectiv solicitării de intabulare, în mod ilegal, prin mijloace frauduloase, în Cartea Funciară a Titlurilor de proprietate nr. x/1995 emis pe seama numitei C., nr. x/1997, emis pe seama numitei D. și nr. x/1997, emis pe seama numitei E., fiecare de câte două ori, dobândind în acest fel dreptul de proprietate asupra imobilelor reprezentând teren arabil intravilan și extravilan în suprafață totală de 88.600 mp, față de 44.300 mp cât i s-ar fi cuvenit în realitate, cauzând un prejudiciu în dauna Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Oradea reprezentat de contravaloarea terenurilor intabulate ilicit, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de înșelăciune în formă continuată.

De asemenea, instanța de fond a reținut ca faptele inculpatei A., de a transfera, prin vânzare fictivă către martorul F., în luna septembrie 2004, suprafața de 10.000 mp, înscrisă în mod fraudulos în C.F.N.D.F. Sânmartin nr. cadastral x, respectiv de a proceda, în luna ianuarie 2006, la schimbul imobiliar al terenului în suprafață de 10.000 mp, înscris în mod fraudulos în C.F.N.D.F. y Oradea nr. cadastrale de la ... la ..., în scopul ascunderii originii ilicite a celor două terenuri obținute în mod fraudulos, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată.

Sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile, instanța de fond a reținut că noul C. pen. are un caracter mai favorabil inculpatei, în primul rând din perspectiva limitelor de pedeapsa prevăzute în noua lege pentru infracțiunea de înșelăciune al cărei maxim special este mai mic decât minimul special stipulat de art. 215 alin. (5) C. pen., iar aceasta disproporție de cuantum nu este înlăturată nici dacă se are în vedere sporul obligatoriu de pedeapsa în cazul reținerii concursului de infracțiuni.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei A., prima instanță a avut în vedere complexitatea acțiunilor derulate de către inculpată, numărul persoanelor implicate în acțiunile sale, faptul că a speculat cu determinare și în mod repetat anumite disfuncționalități ale instituțiilor publice, starea de pericol generată de faptele sale prin atingerea adusă sentimentului de securitate al circulației juridice a terenurilor, faptul că toate aceste acțiuni nu au fost generate decât de dorința de îmbogățire depășind cu mult orice necesitate rezonabilă, conduita inculpatei ulterioară comiterii faptelor constând în încercarea de ascundere a acestora, de determinare a unor persoane să depună mărturie în favoarea sa a se vedea în principal martorul G. cu a sa depoziție vădit nesinceră. Tot ca și criteriu de individualizare a periculozității inculpatei s-a amintit, chiar dacă nu a făcut obiectul sesizării, fapta sa de minți în fața notarului cu privire la numărul moștenitoarelor persoanei decedate E., mătușa sa.

Împotriva Sentinței penale nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015, a Tribunalului Bihor au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, partea civilă Primarul Municipiului Oradea, în calitate de președinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar și inculpatele A. și B.

Prin Decizia penală nr. 730/A/2015 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, de partea civilă primarul Municipiului Oradea, în calitate de președinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Oradea, precum și de inculpatele A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 71/P/2015 din data de 8 mai 2015 pronunțate de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/111/2014, pe care a menținut-o în totalitate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați partea civilă primarul Municipiului Oradea, în calitate de președinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Oradea și inculpatele A. și B. la plata a câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Cheltuielile judiciare aferente apelului declarat de Parchet au fost reținute în sarcina statului.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel, verificând probele dosarului cu privire la infracțiunile de înșelăciune în formă continuată și spălare de bani în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, bazată pe materialul probator administrat și just apreciat, care a confirmat existența faptelor și întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunilor.

Cu privire la infracțiunea continuată de înșelăciune, instanța de control judiciar a considerat că activitatea infracțională a inculpatei A. a presupus un mecanism primar, deloc sofisticat, de fraudă în materie imobiliară grefat pe modul eclectic de funcționare al autorităților publice ale statului care aveau competențe în materia restituirii proprietăților, pe vulnerabilitățile și disfuncționalitățile administrative ale sistemului de evidențiere și de evaluare în materia restituirii proprietăților, pe lipsa de cooperare și coordonare între experții topografi, pe cooperarea ilicită a unor funcționari. În acest context s-a plasat activitatea ilicită a inculpatei A. care a uzat de cunoștințele dobândite ca urmare a activității desfășurate în cadrul propriei agenții imobiliare, precum și de la terțe persoane cu care s-a aflat în contact.

Inculpata A. a avut de la începutul activității infracționale reprezentarea mecanismului de fraudare pe care urmează să îl pună în aplicare la datele de 7 iunie 2004 (în legătură cu titlul de proprietate emis pe numele E.), 4 martie 2005 (în legătură cu titlul de proprietate C.) și 29 noiembrie 2005 (în legătură cu titlul de proprietate emis pe numele D.) uzând, în esență, de aceleași mijloace frauduloase, ce au constat în întocmirea unei noi documentații cadastrale sau a altor înscrisuri (care nu reflectau realitatea), după trecerea unui interval de timp de la intabularea inițială a unor suprafețe de teren pe care le dobândise, urmată de efectuarea de demersurile în vederea unei noi intabulări a suprafețelor de teren prevăzute în titlurile de proprietate nr. x/1995 eliberat în favoarea numitei C., nr. y/1997 eliberat în favoarea numitei D. și nr. z/1997 eliberat în favoarea persoanei decedate E., pe alte numere cadastrale și în altă locație fiind obținute astfel în mod ilegal suprafețe suplimentare de teren.

Astfel, în urma demersurilor frauduloase ale inculpatei A.:

a) suprafața de 10.000 mp, dobândită în baza Titlului de proprietate nr. x/1995, a fost intabulată a doua oară, de data aceasta în C.F.N.D.F. x, nr. cadastral y, proprietar A., prin Încheierea nr. 7.421 din 4 martie 2005;

b) în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 29 mai 2009 D. vindea lui G. suprafața de 24.300 mp, înscrisă în C.F.N.D.F. nr. x Oradea, nr. cadastral y, folosindu-se ca documentație actele procurate de inculpata A. în anul 2005, respectiv documentația cadastrală întocmită de topograful H. în anul 2005 și Titlul de proprietate din 12 noiembrie 1997 duplicat, iar la data de 2 iunie 2009, martorul G. a devenit proprietar al suprafeței de 24.300 mp, intabulată a doua oară;

c) suprafața de 10.000 mp, cu nr. cadastral x Sânmartin, a fost înscrisă în C.F.N.D.F. nr. y Sânmartin, obținându-se intabularea din nou a dreptului de proprietate asupra a 10.000 mp prin depunerea următoarei documentații: Titlul de proprietate din 8 septembrie 1997 falsificat, documentația cadastrală întocmită de topograful I., prin care suprafața de 10.000 mp amplasată în parcela x, i s-a atribuit nr. cadastral y Sânmartin, avizată tehnic de O.C.P.I. Bihor din 28 mai 2004, declarația martorei J. de primă intabulare, Contractul de donație autentificat la notarul public K. din 24 mai 2004, certificatul de moștenitor și act de partaj succesoral din 22 mai 2004. În scopul efectuării, din nou, a operațiunii de intabulare a aceluiași Titlu de proprietate nr. x/1997, eliberat în favoarea lui E., s-a procedat la falsificarea lui prin înscrierea unei mențiuni de corectare nereale, respectiv bararea mențiunii inițiale de amplasare a suprafeței primită în parcela x și trecerea ca fiind corectă a parcelei y.

Prin urmare, s-a apreciat că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că inculpata A., în baza aceleași rezoluții infracționale, a indus și menținut succesiv în eroare pe funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, cu ocazia solicitării de a aviza și recepționa documentațiile cadastrale întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale ale imobilelor în cauză, respectiv solicitării de intabulare, în mod ilegal, prin mijloace frauduloase, în Cartea Funciară a Titlurilor de proprietate nr. x/1995 emis pe seama numitei C., nr. y/1997, emis pe seama numitei D. și nr. z/1997, emis pe seama numitei E., fiecare de câte două ori. Astfel, prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări mincinoase inculpata A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor reprezentând teren arabil intravilan și extravilan în suprafață totală de 88.600 mp, în loc de 44.300 mp cât i s-ar fi cuvenit în realitate, cauzând un prejudiciu în dauna Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Oradea reprezentat de contravaloarea terenurilor intabulate ilicit.

Instanța de control judiciar a apreciat că faptele inculpatei A. sunt tipice, fiind întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în inducerea în eroare succesivă, printr-o acțiune, a funcționarilor din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase în legătură cu suprafețele de teren pentru care s-a solicitat din nou intabularea, având ca efect crearea unei reprezentări eronate, false a realității.

Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu material în dauna Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Oradea, reprezentat de contravaloarea terenurilor intabulate ilicit.

Legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din probele administrate în cauză, acțiunile ilicite ale inculpatei fiind cele care au condus la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor reprezentând teren arabil intravilan și extravilan în suprafață totală de 88.600 mp, în loc de 44.300 mp, cauzându-se astfel un prejudiciu.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata A. a săvârșit faptele cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunilor sale și urmărit producerea acestora (intenție directă).

Infracțiunea de înșelăciune a fost comisă de inculpata A. în forma unității legale a infracțiunii continuate existând în cauză atât unitatea de subiect activ (inculpata A.) și pasiv (Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Oradea), unitatea de conținut al infracțiuni (acțiunile concrete, efective, ale inculpatei A. prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni de înșelăciune, lezând același obiect juridic), unitatea de rezoluție infracțională (inculpata a avut reprezentarea ansamblului activităților infracționale înainte de comiterea primului act de executare și a dorit să realizeze în timp acțiunile din conținutul aceleiași infracțiuni de înșelăciune prin moduri de operare similare), precum și pluralitatea de acțiuni infracționale săvârșite la diferite intervale de timp.

Instanța de apel a apreciat că, față de modalitatea de operare concepută în ansamblu de inculpata A. în ceea ce privește activitățile de fraudare în materie imobiliară și de scopul urmărit, este fără dubiu că aceasta a luat o hotărâre generică, cu obiective clare de obținere a unor suprafețe suplimentare de teren, urmată de mai multe fapte ilicite comise la diferite intervale de timp, chiar dacă aceasta nu a avut în vedere, în mod detaliat, fiecare faptă succesivă pe care urma să o comită.

Deși intervalele de timp dintre actele de executare nu sunt scurte, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză, nu se poate reține existența unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, neputându-se discerne existența unor rezoluții infracționale distincte, ci o infracțiune unică de înșelăciune, activitatea inculpatei A. fiind concepută în ansamblu, ca un mod de operare unic, fraudulos în materie imobiliară, scurgerea timpului fiind necesară în vederea evitării descoperirii activității frauduloase a inculpatei.

S-a considerat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu este întotdeauna necesar să existe identitate între persoana prejudiciată (Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Oradea) și cea indusă în eroare (funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor), aceasta din urmă fiind subiectul pasiv secundar al infracțiunii.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind nefondată apărarea inculpatei A. cu privire la lipsa calității de subiect pasiv a Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Oradea, având în vedere atribuțiile statutare ale acestei entități în legătură cu restituirea proprietăților preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constând în aplicarea prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare.

Instanța de control judiciar a mai avut în vedere că particularitățile subiectului pasiv în această cauză sunt date și de regimul juridic special al acestor terenuri, în contextul unei legislații prolixe în materie, însoțită de norme metodologice incoerente care uneori au adăugat la lege. În acest contest nu poate fi primită teza apărării potrivit căreia nu există infracțiunea de înșelăciune pentru că nu există subiect pasiv al acesteia, în condițiile în care inculpata A., prin activitățile frauduloase comise succesiv și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a obținut pe nedrept suprafețe suplimentare de teren.

Prin urmare, s-a reținut că infracțiunea unică de înșelăciune în formă continuată comisă de inculpata A. s-a epuizat la data de 29 noiembrie 2005.

Totodată, s-a constatat că în cauză, la data pronunțării hotărârii, nu s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 10 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (4) C. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. de la data epuizării infracțiunii continuate 29 noiembrie 2005.

Totodată, s-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor de care este acuzată inculpata A. dintr-o infracțiune de înșelăciune în formă continuată, în trei infracțiuni concurente de înșelăciune și a constatat că, în ceea ce privește infracțiunea continuată de înșelăciune, nu există nicio cauză de încetare a procesului penal.

Cu privire la infracțiunea de spălare a banilor s-a reținut că inculpata A. a avut de la începutul activității infracționale reprezentarea mecanismului de spălare a banilor care urmează a fi utilizat în scopul conservării produsului infracțiunii de înșelăciune prin transferarea fictivă a terenurilor obținute fraudulos pe numele unor persoane apropiate sau al unor rude, după cum urmează:

a) în cazul suprafeței de 10.000 mp obținute fraudulos de către inculpata A. în baza Titlului de proprietate nr. x/1997 falsificat, pentru a ascunde originea ilicită a imobilului, inculpata A. a încheiat cu martorul F. un Contract de vânzare-cumpărare fictiv, autentificat la data de 16 septembrie 2004. În mod întemeiat a reținut prima instanță că, față de traseul dreptului de proprietate al terenului de la A. până la G., de faptul ca martorul F. era la rândul său o persoană apropiată și aflată în relații de subordonare față de inculpata A., de faptul că inculpata A. a continuat să se ocupe de teren în vederea unei mai bune valorificări ulterioare (procedând la parcelarea acestuia) și că inculpata A. s-a ocupat de plata taxelor aferente atât vânzării cumpărării, cât și parcelării terenului în cauză, există probe cu privire la caracterul fictiv al tranzacțiilor ce au avut ca obiect suprafața de 10.000 mp obținută de inculpata A. după falsificarea Titlului de proprietate nr. x/1997;

b) terenul dobândit prin intabularea ilicita a Titlului nr. x/1995 a făcut obiectul unui schimb între inculpata A. și fiul acesteia L. prin Contractul autentificat la data de 13 ianuarie 2006. Conform acestui contract, fiul inculpatei (reprezentat în fața notarului public tot de către inculpată) dădea, cu titlu de schimb, o garsonieră compusă dintr-o cameră și dependințe, de 34 mp, inculpatei A., iar aceasta îi transmitea în schimb dreptul de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Oradea, respectiv 52 de parcele, cu suprafețe cuprinse între 459 mp și 52.900 mp, totalizând 220.653 mp inclusiv suprafața de "10.000 mp, nr. cadastral x înscris în C.F.N.D.F. nr. x Oradea", suprafața înscrisă în Titlul de proprietate din 23 februarie 1995, cu care inculpata s-a intabulat a doua oară în 4 martie 2005. În mod întemeiat a reținut prima instanță că argumentele martorului L. în susținerea motivelor și scopului tranzacției, dincolo de caracterul subiectiv al poziției sale în raport cu inculpata A., nu sunt deloc convingătoare. Chiar depoziția sa vine să dovedească natura fictivă și simulată a acestui schimb, câtă vreme atât garsoniera, cât și terenurile respective, ar fi fost cumpărate în principal din banii bunicilor destinați nepotului preferat. Pe de altă parte, disproporția evidentă de valoare dintre imobilele ce au făcut obiectul schimbului vine sa întărească odată în plus această concluzie. Ca atare, în mod întemeiat s-a reținut că inculpata A. a fost conștientă că este posibil ca acțiunile sale infracționale să fie descoperite și, în contextul începerii urmăririi penale împotriva sa în anul 2006 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a efectuat demersuri pentru a-și asigura produsul infracțiunii prin înstrăinarea lui către persoane de încredere.

Prin urmare, s-a apreciat că, în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut că inculpata A., în baza aceleași rezoluții infracționale, a transferat prin vânzare fictivă către martorul F., în luna septembrie 2004, suprafața de 10.000 mp, înscrisă în mod fraudulos în C.F.N.D.F. nr. x Sânmartin nr. cadastral y, respectiv a procedat în luna ianuarie 2006 la schimbul imobiliar al terenului în suprafață de 10.000 mp, înscris în mod fraudulos în C.F.N.D.F. y Oradea nr. cadastrale de la ... la ..., în scopul ascunderii originii ilicite a celor două terenuri obținute în mod fraudulos.

S-a mai reținut că faptele inculpatei A. sunt tipice, fiind întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că elementul material al infracțiunii constă în transferul de terenuri, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii originii ilicite a acestor terenuri.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări aparente credibile de origine licită a terenurilor, care, în realitate, sunt produsul infracțiunii de înșelăciune.

Legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din probele administrate care relevă ascunderea originii ilicite a terenurilor (produsul infracțiunii de înșelăciune și spălare de bani în cadrul circuitului infracțional).

Sub aspectul laturii subiective, inculpata A. a săvârșit faptele cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunilor sale (ascunderea provenienței terenurilor rezultate din infracțiunea de înșelăciune) și a urmărit producerea acestora (intenție directă). Este totodată îndeplinită și cerința esențială a laturii subiective constând în cunoașterea de către inculpata A. a împrejurării că bunurile supuse operațiunilor de curățire provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Instanța de apel a apreciat că modalitatea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu înlătură posibilitatea ca subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de spălare a banilor să fie însuși autorul infracțiunii din care provin bunurile supuse spălării, nefiind exclus așadar principiul aplicării incriminării spălării banilor autorului infracțiunii predicat, în ipoteza în care după obținerea pe cale ilicită a bunului prin comiterea infracțiunii predicat, autorul acesteia procedează ulterior, prin acte distincte, la transferul bunurilor în scopul ascunderii originii ilicite.

Infracțiunea de spălare a banilor a fost comisă de inculpata A. în forma unității legale a infracțiunii continuate existând în cauză atât unitatea de subiect activ (inculpata A.) și pasiv (Statul în calitatea de titular al obligației de asigurare și garantare a unui climat de normalitate al desfășurării activităților economico-financiare în legătură cu transferul bunurilor imobile), unitatea de conținut al infracțiuni (acțiunile concrete, efective, ale inculpatei A. prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni de spălare a banilor, lezând același obiect juridic), unitatea de rezoluție infracțională (inculpata a avut reprezentarea ansamblului activităților infracționale înainte de comiterea primului act de executare și a dorit să realizeze în timp acțiunile din conținutul aceleiași infracțiuni de spălare a banilor în scopul disimulării originii ilicite a bunurilor), precum și pluralitatea de acțiuni infracționale săvârșite la diferite intervale de timp.

Instanța de apel a apreciat că, față de modalitatea de operare concepută în ansamblu de inculpată în ceea ce privește activitățile de spălare a banilor și de scopul urmărit, este fără dubiu că inculpata A. a luat o hotărâre generică, cu obiective clare de transferare a bunurilor obținute ilicit în scopul ascunderii originii acestora, chiar dacă aceasta nu a avut în vedere în mod detaliat fiecare faptă succesivă pe care urma să o comită. Chiar dacă intervalul de timp dintre actele de executare nu este scurt, în cauză nu se poate reține existența unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni neputându-se discerne existența unor rezoluții infracționale distincte, ci o infracțiune unică de spălare a banilor, activitatea inculpatei fiind concepută în ansamblu, ca un mod de operare unic, fraudulos. Prin urmare, infracțiunea unică de spălare a banilor în formă continuată comisă de inculpata A. s-a epuizat la data de 13 ianuarie 2006.

Totodată, instanța de control judiciar a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 20 ani calculat, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (4) C. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data epuizării infracțiunii continuate 13 ianuarie 2006, apreciindu-se că nu se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de spălarea a banilor în formă continuată, în două infracțiuni concurente de spălarea a banilor.

În ceea ce privește infracțiunea continuată de spălare a banilor, s-a apreciat că nu există nicio cauză de încetare a procesului penal.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2014 a declarat recurs în casație inculpata A.

Prin cererea de recurs în casație inculpata a invocat cazul de casare pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A solicitat prin apărători, admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii atacate și rejudecând, achitarea sa pentru infracțiunile de înșelăciune și de spălarea banilor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune a invocat lipsa calității procesuale de parte civilă a Comisiei Locale de aplicarea a legilor fondului funciar, în condițiile în care aceasta nu dispune de un patrimoniu propriu și nici nu are personalitate juridică, fiind constituită în cadrul unității administrativ-teritoriale, situație față de care, este exclusă ipoteza cauzării unui prejudiciu. A mai precizat că această comisie nu este proprietară de terenuri, nu este titulara niciunui drept de proprietate asupra vreunui teren, atribuțiile sale limitându-se la a dispune reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, stabilirea mărimii și amplasamentului suprafeței de teren pentru care se reconstituie sau se atribuie dreptul de proprietate, punerea în posesie, înmânarea titlurilor de proprietate. Comisia este un organism intermediar, a cărui prerogativă nu trebuie în niciun caz confundată cu aceea de a deține terenurile și amplasamentele respective.

A mai arătat că, în această situație, nu există posibilitatea prejudicierii efective a Comisiei în condițiile în care nu are un patrimoniu căruia să i se fi produs vreo modificare, vreo alterare.

În aceste condiții, se apreciază că nu se poate reține calitatea de subiect pasiv în privința Comisei Locale de aplicare a legilor fondului funciar, aceasta neputând fi persoana prejudiciată în cauză, astfel că în acest context nu se poate susține că s-a produs un prejudiciu, o pagubă, care să facă justificată reținerea infracțiunii de înșelăciune, conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. pen.

S-a concluzionat în sensul nu poate avea nici calitatea de parte civilă Comisa Locală de aplicare a legilor fondului funciar și nici pe cea de persoană vătămată a infracțiunii de înșelăciune, eventual, cel mult putând fi comportate discuții în sfera unei infracțiuni nepatrimoniale.

A concluzionat că în speță nu există subiect pasiv principal al infracțiunii de înșelăciune, nu s-a efectuat urmărirea penală și nici judecata în legătură cu un atare potențial subiect pasiv, ca atare nu este întrunit unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv latura obiectivă a acesteia, constând în producerea unei pagube, atâta vreme cât Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar nu i se poate pricinui o pagubă pentru că nu are un patrimoniu.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că soluția care se impune a fi adoptată este achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., această faptă nefiind prevăzută de legea penală

Raportat la subiectul pasiv secundar al infracțiunii de înșelăciune, inculpata prin apărător a mai susținut că, funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor care au fost induși în eroare așa cum se susține în rechizitoriu nu au fost identificați și nominalizați.

Recurenta inculpată consideră că organul de urmărire penală trebuia în primul rând, raportat la acuzația care i-a fost adusă, să identifice nominal fiecare persoană indusă în eroare, să identifice atribuțiile de serviciu ale acestora și să precizeze în legătură cu care dintre ele s-a realizat inducerea în eroare.

A mai solicitat să se constate că în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, nu s-a identificat persoana vătămată, titular secundar al acțiunii penale, în esență, victima inducerii în eroare, după cum nu s-a identificat nici posibila parte civilă, subiectul pasiv principal al infracțiunii de înșelăciune. În atare condiții, inculpata a fost privată de potențialul drept, recunoscut de art. 244 alin. (3) C. pen., de a se împăca cu adevărata persoană vătămată.

Pentru toate aceste considerente recurenta inculpată a apreciat faptul că se impune achitarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., această faptă nefiind prevăzută de legea penală, pretinsa acțiune de inducere în eroare ce îi este imputată, nefiind una aptă a se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Recurenta inculpată, prin apărător, apreciază că se impune, consecutiv soluției de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune, achitarea sa și în ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, această faptă neputând exista în lipsa infracțiunii predicat de înșelăciune, cu care este, evident, în strânsă legătură, astfel cum rezultă din conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 4 martie 2016.

Prin Încheierea nr. 143/RC din 25 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/111/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurenta inculpată.

A fost trimisă cauza Completului C6, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpata A., cu citarea părților, pentru termenul din 6 iunie 2016.

Pentru a pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că cererea de recurs în casație este formulată în termenul prevăzut de lege, decizia atacată face parte dintre hotărârile supuse recursului în casație și îndeplinește cerințele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

În cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele părții care exercită recursul în casație (A.), numele și prenumele avocatului care a redactat cererea de recurs în casație (avocat M. Baroul Timiș), domiciliul profesional al avocatului care a redactat cererea de recurs în casație (Timișoara, jud. Timiș), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 730/A/2015 din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori), semnătura apărătorului care a exercitat calea de atac, precum și a inculpatei.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că recurenta a indicat ca fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", apreciind că faptele pentru care a fost condamnată nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani.

Înalta Curte a reținut că simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casație nu conduce la constatarea de iure a admisibilității recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Analizând incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpată, s-a constatat că motivele indicate corespund acestui caz de casare și implică analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care se solicită achitarea, motiv pentru care nu pot fi examinate decât pe fondul recursului în casație.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării pedepsei, formulată de inculpată, Înalta Curte a constatat că, prin decizia recurată, s-a menținut condamnarea inculpatei nu numai pentru infracțiunea de spălare de bani, pentru care se solicită achitarea inculpatei A., ci și pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen.

Or, față de pedeapsa de 4 ani aplicată inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune, este fără relevanță faptul că aceasta a fost achitată ulterior, așa cum susține apărarea, pentru o altă infracțiune ce nu face obiectul prezentei cauze penale.

În ceea ce privește încheierile de ședință recurate, Înalta Curte a constatat că acestea nu pot face obiectul recursului în casație, față de dispozițiile art. 434 alin. (1) C. proc. pen. care limitează exercitarea acestei căi de atac doar împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispoziția legală anterior menționată, examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Motivul indicat de inculpata A. în susținerea cazului de casare l-a reprezentat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpata A. a fost condamnată, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 244 alin. (1) C. pen., varianta tip constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul pentru a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Legiuitorul a incriminat infracțiunea de înșelăciune într-o o variantă tip și o variantă agravată.

Varianta agravată prevăzută de alin. (2) constă în înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase.

Rațiunea incriminării înșelăciunii este aceea de a asigura încrederea și buna-credință în relațiile cu caracter patrimonial și de a evita producerea unui prejudiciu persoanei fizice și juridice.

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale.

Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică privată ori publică al cărui patrimoniu a fost lezat, păgubit, prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Elementul material este reprezentat în oricare din variantele infracțiunii, de o acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității trebuie să fie aptă de a inspira încrederea victimei și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior.

Urmarea imediată a săvârșirii acestei infracțiuni constă în crearea unei situații care a produs o pagubă fie patrimoniului public, fie celui privat.

Prin pagubă se înțelege prejudiciul material efectiv și cert cauzat unei persoane fizice sau juridice private sau publice.

Paguba efectiv produsă are un rol determinant în stabilirea pericolului social concret, cât și în privința încadrării juridice a faptei.

Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune trebuie să se constate existența unei legături de cauzalitate între elementul material - acțiunea de amăgire - și paguba produsă (urmarea imediată).

Sub aspectul intenției cu care făptuitorul acționează la momentul săvârșirii acestei infracțiuni, este esențial pentru existența acesteia ca la momentul săvârșirii ei făptuitorul să urmărească și să dorească inducerea în eroare a persoanei vătămate, tocmai pentru a obține un bun mobil, sau imobil.

În ceea ce privește latura subiectivă, infracțiunea de înșelăciune se comite cu intenție directă, întrucât textul de incriminare cere ca acțiunea ce formează elementul material să se realizeze în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust (intenție calificată prin scop).

Examinând hotărârea atacată se constată că sub aspectul situației de fapt, cu privire la infracțiunea de înșelăciune, în sarcina inculpatei A. s-a reținut că, în perioada 2002 - 2005, a indus și menținut în eroare funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, cu ocazia solicitării de a aviza și recepționa documentațiile cadastrale întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale a imobilelor în cauză, respectiv solicitării de intabulare, în mod ilegal, prin mijloace frauduloase, în Cartea Funciară a Titlurilor de proprietate nr. x/1995 emis pe seama numitei C., nr. x/1997, emis pe seama numitei D. și nr. x/1997, emis pe seama numitei E., fiecare de câte două ori, dobândind în acest fel dreptul de proprietate asupra imobilelor reprezentând teren arabil intravilan și extravilan în suprafață totală de 88.600 mp, față de 44.300 mp cât i s-ar fi cuvenit în realitate, cauzând un prejudiciu în dauna Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Oradea reprezentat de contravaloarea terenurilor intabulate ilicit.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de înșelăciune săvârșită de inculpata A. a constat în aceea că, în baza aceleași rezoluții infracționale, a indus și menținut succesiv în eroare funcționarii din cadrul Oficiului Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Bihor, Judecătoria Oradea - Cartea Funciară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, cu ocazia solicitării de a aviza și recepționa documentațiile cadastrale întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale ale imobilelor în cauză, respectiv solicitării de intabulare, în mod ilegal, prin mijloace frauduloase, în Cartea Funciară a titlurilor de proprietate nr. x/1995 emis pe seama numitei C., nr. x/1997, emis pe seama numitei D. și nr. x/1997, emis pe seama numitei E., fiecare de câte două ori. Prin prezentarea ca adevărată a unor împrejurări mincinoase, inculpata A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor reprezentând teren arabil intravilan și extravilan în suprafață totală de 88.600 mp, în loc de 44.300 mp cât i s-ar fi cuvenit în realitate.

Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu material în dauna Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Oradea, reprezentat de contravaloarea terenurilor intabulate în mod fraudulos.

Legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din probele administrate în cauză, acțiunile ilicite ale inculpatei fiind cele care au condus la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor reprezentând teren arabil intravilan și extravilan în suprafață totală de 88.600 mp, în loc de 44.300 mp, cauzându-se astfel un prejudiciu.

Sub aspectul laturii subiective, față de modalitatea de operare concepută în ansamblu de inculpată în ceea ce privește activitățile de fraudare în materie imobiliară și de scopul urmărit este fără dubiu că aceasta a luat o hotărâre generică, cu obiective clare de obținere a unor suprafețe suplimentare de teren, urmată mai multe fapte ilicite comise la diferite intervale de timp, chiar dacă aceasta nu a avut în vedere în mod detaliat fiecare faptă succesivă pe care urma să o comită săvârșind faptele cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunilor sale și urmărit producerea acestora (intenție directă).

Or, se constată că instanțele de fond și de apel au analizat în detaliu îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și au apreciat că se impune condamnarea inculpatei, faptele acesteia fiind apreciate ca îndeplinind elementele de tipicitate prevăzute de norma penală.

Cu privire la critica inculpatei în sensul că nu poate fi subiectiv pasiv al infracțiunii de înșelăciune, nu poate avea calitatea de persoană vătămată și în consecință nu se poate constitui parte civilă Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, deoarece nu deține un patrimoniu propriu și în consecință, această entitate nu poate pretinde că a suferit un prejudiciu în cauză, instanța de recurs în casație constată că acest aspect a fost invocat atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel.

Examinând această critică, în raport de actele și lucrările dosarului, instanțele anterioare au apreciat că excepția invocată de inculpata A., privind lipsa calității procesuale active a părții civile Comisia Locala pentru aplicarea legilor fondului funciar este neîntemeiată.

În acest sens au fost reținute dispozițiile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată care se constituie parte civilă împotriva inculpatului.

S-a mai reținut că în cauza, Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar a formulat denunț prin reprezentantul ei, Primarul Municipiului Oradea invocând calitatea sa de persoană vătămată, iar ulterior, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei. Ca atare, condițiile de procedibilitate impuse de C. proc. pen. sunt realizate din această perspectivă. De asemenea, se constată ca au fost respectate și termenele prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Totodată, s-a mai avut în vedere că potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, comisia locală este autoritatea publică, cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ jurisdicțională.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile C. proc. civ., calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.

S-a apreciat că în consecință, comisia locală este o persoană cu personalitate juridică, având capacitate de exercițiu, situație în care poate sta în judecată în nume propriu și, deci poate avea calitate procesuală activ.

Referitor la pretențiile formulate de către partea civilă, instanțele anterioare au reținut că dispozițiile art. 25 alin. (2) C. proc. pen. consacră regula subsidiarității reparării pagubei produse prin plata unei despăgubiri bănești, stipulând ca atunci când este posibil repararea prejudiciului material are loc prin restituirea lucrului.

Pe de altă parte, s-a mai reținut că de la data comiterii fiecărui act material al infracțiunii de înșelăciune și până în prezent, instanța civilă a fost sesizată deja cu acțiuni prin care s-a urmărit restabilirea situațiilor anterioare manoperelor frauduloase ale inculpatei A.

În acest sens, a fost avută în vedere Sentința civilă nr. 297 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2007, definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin care a fost anulat planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate înregistrat la O.C.P.I. Bihor sub nr. x/2005, a fost anulată Încheierea O.C.P.I. nr. x/2005 și s-a dispus sistarea colii de C.F.N.D.F. nr. x Oradea în care a fost înscris în mod fraudulos a doua oară Titlul de proprietate nr. x/1997 eliberat în favoarea lui D.

De asemenea, prin Sentința civilă nr. 12.618 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. x/271/2010, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.094/R/2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/1997 eliberat de Comisia Județeană Bihor de aplicare a Legii nr. 18/1991 eliberat pentru suprafața de teren situată pe raza teritorială a comunei Sânmartin, însă identificat cu același număr de tarla x, parcela A y, care se află în competența și aria administrativă a Comisiei locale Oradea de aplicare a Legii nr. 18/1991, nulitatea absolută a planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate din 28 mai 2004 prin care s-a înființat nr. cadastral x pentru suprafața de 10.000 mp, nulitatea absolută a intabulării efectuate în baza acestui plan de amplasament în C.F. x Sânmartin și dispune sistarea acestei coli de carte funciară, nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente emise în temeiul acestor acte nule absolut, acte subsecvente intabulate prin încheierile din 31 ianuarie 2005, respectiv din 21 octombrie 2005 în C.F. x Sânmartin, C.F. x Sânmartin, C.F. x Sânmartin, C.F. x Sânmartin și s-a dispus sistarea acestor coli de carte funciară.

În baza probelor administrate în cauză, instanțele anterioare au constatat că, singurul prejudiciu pretins și rămas nerecuperat este cel cauzat prin intabularea frauduloasă a doua oară a Titlului de proprietate nr. x/1995, respectiv prin înscrierea suprafeței de 10.000 mp în C.F.N.D.F. x Oradea nr. cadastral y.

Pe de altă parte, se constată că prin critica referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru constituire ca parte civilă a Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar care nedeținând un patrimoniu propriu nu poate pretinde că ar fi suferit vreun prejudiciu, faptul că nu s-a identificat persoana vătămată, titular secundar al acțiunii penale, în esență, victima inducerii în eroare, după cum nu s-a identificat nici posibila parte civilă, subiectul pasiv principal al infracțiunii de înșelăciune și în consecință, ar lipsi elementele de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, inculpata încercând să dovedească că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnată, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

De asemenea, se reține că inculpata A. a mai fost trimisă în judecată în prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Examinând hotărârea atacată se constată că, sub aspectul situației de fapt, cu privire la infracțiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2001, în baza materialului probator administrat în cauză instanțele de fond și de apel au reținut că în luna septembrie 2004, inculpata A. a transferat, prin vânzare fictivă către martorul F., suprafața de 10.000 mp, înscrisă în mod fraudulos în C.F.N.D.F. nr. x Sânmartin, nr. cadastral x, iar în luna ianuarie 2006 a procedat la schimbul imobiliar al terenului în suprafață de 10.000 mp, înscris în mod fraudulos în C.F.N.D.F. x Oradea nr. cadastrale de la ... la ..., în scopul ascunderii originii ilicite a celor două terenuri obținute în mod fraudulos.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Prin acțiunea de schimbare se înțelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracțiuni cu un altul de proveniență licită, în timp ce transferul constă într-o operațiune de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârșirea unei infracțiuni către o altă persoană.

Infracțiunea de spălare a banilor este condiționată de existența unei infracțiuni predicat (sau premisă) din care sunt obținute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni legitime.

Așadar, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistența unei infracțiuni predicat din care sunt extrase fonduri ilicite, ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 se comite cu vinovăție sub forma intenției directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor provenite din infracțiunea premisă, ceea ce înseamnă că autorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui prin comiterea acesteia.

În ce privește calificarea formei de vinovăție specifică infracțiunii de spălare a banilor, relevantă este sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare și care se referă la cunoașterea de către autor a faptului că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, ceea ce înseamnă că reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la acest aspect constituie o condiție sine qua non pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Legiuitorul facilitează, însă, probarea formei de vinovăție a intenției, care este dificil de realizat în contextul complexității și specificității acestei infracțiuni, instituind o prezumție simplă în alin. (4) al art. 29 din actul normativ menționat, conform căruia "cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective".

Așadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în același timp, împrejurarea că autorul infracțiunii de spălare a banilor cunoștea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumțiilor deduse din circumstanțele faptice ale cauzei.

Se reține că legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii de spălare a banilor de împrejurarea ca infracțiunea predicat să fie comisă de o persoană diferită de cea care participă la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

De altfel, jurisprudența a statuat în acest sens (a se vedea Decizia nr. 1.562/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/114/2008, Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, și Decizia nr. 2.984 din 25 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/117/2006).

Modalitatea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu înlătură posibilitatea ca subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de spălare a banilor să fie însuși autorul infracțiunii din care provin bunurile supuse spălării, nefiind exclus așadar principiul aplicării incriminării spălării banilor autorului infracțiunii predicat, în ipoteza în care după obținerea pe cale ilicită a bunului prin comiterea infracțiunii predicat autorul acesteia procedează ulterior, prin acte distincte, la transferul bunurilor în scopul ascunderii originii ilicite.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că, în cauză, elementul material al infracțiunii de spălare de bani constă în transferul de terenuri de către inculpata A., cunoscând că acestea provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii originii ilicite a acestor terenuri.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări aparente credibile de origine licită a terenurilor, care în realitate sunt produsul infracțiunii de înșelăciune.

Legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din probele administrate care relevă ascunderea originii ilicite a terenurilor (produsul infracțiunii de înșelăciune și spălare de bani în cadrul circuitului infracțional).

Sub aspectul laturii subiective, inculpata A. a săvârșit faptele cu intenție directă, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunilor sale (ascunderea provenienței terenurilor rezultate din infracțiunea de înșelăciune) și a urmărit producerea acestora. Este totodată îndeplinită și cerința esențială a laturii subiective constând în cunoașterea de către inculpata A. a împrejurării că bunurile supuse operațiunilor de curățire provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Se constată, așadar că sunt nefondate criticile vizând lipsa de corespondență dintre elementele faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care recurenta inculpată a fost condamnată, iar infracțiunile corespund modului abstract de incriminare.

Înalta Curte constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casație, nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.

Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.

Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt care să conducă la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatei în contextul vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din 16 noiembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/111/2014.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2016.

Procesat de GGC - N