Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Cadrul procesual. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată, reclamanta SC „A” SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata unei despăgubiri în sumă de 160.554.322 lei, echivalentul la data introducerii prezentei acţiuni, pentru suma de 36.178.809,96 Euro, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ anulat şi prin neexecutarea întocmai a obligaţiilor stabilite conform sentinţei civile nr. 69/C A/28.02.2011 pronunţate în dosarul nr. 1292/36/2008 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4399 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
2.Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 24 aprilie 2014 Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile invocate şi a respins cererea reclamantei SC „A” SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, ca rămasă fără obiect.
3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei civile nr. 92 din 24 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „A” SA a declarat recurs, invocând ca temei de drept al demersului procesual prevederile art. 483, art. 486, art. 488 alin.1 pct.4, 5, 6, 7 şi 8 şi art. 497 Cod procedură civilă.
În esenţă, prin criticile dezvoltate au fost înfăţişate următoarele:
•sentinţa cuprinde motive contradictorii şi străine de natura şi obiectul sau conţinutul cauzei;
• grava eroare în care s-a aflat instanţa este evidentă în condiţiile în care nu se putea pune problema despăgubirilor băneşti la momentul solicitării anulării actului, de vreme ce a fost cerută şi admisă încă la acea dată, despăgubirea în natură, prezumată a se executa de bună voie de către autorităţile publice debitoare;
•obiectul prezentei cauze era şi este reprezentat de realizarea interesului legitim al reclamantei de a obţine despăgubirea cuvenită din partea pârâţilor, respectiv executarea obligaţiei deja impusă judiciar şi irevocabil prin echivalent bănesc;
•sentinţa recurată este lipsită de orice temei legal, de analiză proprie, încalcă normele de drept material, susţinerile pârâţilor, preluate integral şi necritic, fiind lipsite de orice substanţă;
•nu există nici un temei legal pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi deci executorie, susţinerile şi apărările pârâţilor legate de obiectul primului dosar şi de posibilitatea de executare fiind, în fapt, o contestare a autorităţii de lucru judecat;
•nici instanţa de fond şi nici pârâţii nu au răspuns situaţiei de drept invocată de reclamantă la pct.16 din acţiune, derivând din prevederile art. 20 din HG nr.780/2006, privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, forma în vigoare la această dată;
•raportat la obiectul cererii, reprezentat de o despăgubire bănească echivalentă sau corespunzătoare,în raport de neexecutarea, conform legii, nici directă şi nici indirectă, a obligaţiei de a face, ce implică un fapt personal al autorităţii publice debitoare, stabilită prin titlul executoriu, o eventuală dispariţie a obiectului obligaţiei de a face sau imposibilitatea obiectivă de executare, oricum nu ar putea reprezenta motive care să conducă la lipsa obiectului cererii de despăgubire;
•sentinţa reprezintă în acest mod, prin soluţia adoptată, o evidentă depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi totodată o încălcare manifestă a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 69/CA din 28.02.2011, titlu executoriu, irevocabilă urmare a deciziei ÎCCJ-SCAF nr. 4399 din 30.10.2012;
•au fost încălcate în cauză atât norme procedurale cât şi norme de drept material având caracter imperativ, din perspectiva modului în care instanţa de fond a procedat la soluţionarea tuturor cererilor incidente ale părţilor şi a cauzei deduse judecăţii, în ansamblul său.
4.Apărările intimaţilor-pârâţi
4.1. Guvernul României a formulat întâmpinare la recursul reclamantei-recurente, solicitând, în esenţă, respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică, în condiţiile în care excepţia lipsei de obiect a fost corect admisă, HG nr. 60/2008 producându-şi efectele şi fiind valabilă pentru perioada 2007-2012.
4.2. Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), la rândul său, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentei, arătând, în esenţă, în contextul unor ample referiri la situaţia de fapt, că recurenta nici nu a invocat motive de nelegalitate ale hotărârii instanţei de fond ci se tinde la o restabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu este admisibil în calea de atac a recursului.
Recurenta-reclamantă a formulat şi depus la dosar răspunsuri la cele două întâmpinări, sus menţionate.
5.Procedura derulată în recurs şi recursul incident
5.1. Pe baza recursului, a întâmpinărilor şi răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 alin.(2) şi (3) Cod procedură civilă, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat părţilor potrivit încheierii din data de 17 iunie 2015.
Prin încheierea de la 25.11.2015 din Camera de Consiliu, completul de filtru a admis în principiu recursul şi conform art. 493 alin.(7) Cod procedură civilă a fixat termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.
5.2.La data de 14.10.2015, recurenta-reclamantă a depus la dosar, în susţinerea recursului promovat, (i) copia sentinţei civile nr. 31/CA/6.07.2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa (dos 726/36/2014) în temeiul art. 24 alin.3 din Legea nr. 554/2004, republicată, prin care au fost aplicate amenzi şi penalităţi împotriva conducătorilor autorităţilor publice debitoare (intimatele din prezenta cauză) până la data executării sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011, irevocabilă prin Decizia ÎCCJ nr.4399/30.10.2012 şi (ii) HG nr.611/2015, pentru modificarea pct. 8.2 nr. 149 din Planul naţional de alocare privind certificatul de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012, aprobat prin HG nr.60/2008, în al cărei preambul se menţionează că această hotărâre se adoptă având în vedere sentinţa civilă nr. 69/CA/28.02.2011 a Curţii de Apel Constanţa (filele 83-95 dosar recurs).
5.3.Intimatul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a formulat în cauză, la data de 17.10.2016, în temeiul art. 483 Cod procedură civilă, un recurs incident, invocând, în esenţă, motivele în continuare arătate, despre care susţine că se circumscriu art. 488 alin.(1) pct.6 şi 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei recurente şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată:
•este nelegală soluţia instanţei de fond dată excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, din perspectiva art. 488 alin.(1) pct.6 şi 8 Cod procedură civilă;
•actul administrativ vătămător, HG nr.60/2008 era cunoscut de recurentă şi la data acţiunii iniţiale, ce a făcut obiectul dosarului nr. 1292/36/2008, când însă nu a evaluat prejudiciul astfel că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care Rompetrol a avut sau putea avea cunoştinţă de valoarea prejudiciului său, anterior datei de 30.11.2012;
•termenul special de prescripţie, de 1 an de zile, s-a împlinit fie la 2.07.2009, fie la 28.02.2012, întinderea prejudiciului pretins trebuind a fi raportată şi la recunoaşterile exprese ale Rompetrol din prezenta cauză, nefiind justificată intervenirea unor elemente de natură a stabili că termenul de prescripţie curge de la o altă dată.
6.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
6.1.Recursul recurentei-reclamante S.C. „A” S.A.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, faţă de apărările intimaţilor şi raportat la reevaluarea ansamblului probator administrat în cauză ca şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul, respectiv motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin.(1) pct.6 şi 8 sunt fondate, impunându-se casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul şi pentru argumentele în continuare expuse.
Recurenta reclamantă S.C. „A” S.A. a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de obligare a intimaţilor-pârâţi la plata în favoarea sa a unei despăgubiri în sumă de 160.554.322 lei, reprezentând despăgubirea cuvenită pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ anulat şi prin neexecutarea întocmai a obligaţiilor stabilite conform sentinţei civile nr. 69/CA/28.02.2011 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă, invocând în drept dispoziţiile art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Instanţa de fond, primind excepţia lipsei de obiect, invocată de intimatul-pârât MMCG, în esenţă, pe considerentul că, raportat la hotărârea judecătorească definitivă invocată de reclamantă, sesizarea instanţei la un interval de timp de 10 luni de la ieşirea din vigoare a HG nr.60/2008, în condiţiile în care actul normativ solicitat a fi modificat şi-a produs efectele juridice pentru care a fost elaborat, nu mai are obiect, a respins ca atare acţiunea reclamantei.
A mai a arătat prima instanţă că la momentul introducerii prezentei acţiuni nu mai este posibilă acordarea de despăgubiri recurentei-reclamante, deoarece, pe de o parte, aceasta a avut la dispoziţie calea specială a executării obligaţiei, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, HG nr.60/2008 şi-a produs efectele, fiind valabilă pentru perioada 2007-2012.
Raportat la considerentele sus expuse, Înalta Curte reţine că sunt fondate criticile recurentei-reclamante întemeiate pe prevederile art. 488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă şi respectiv pct.8 Cod procedură civilă.
Motivaţia primei instanţe în susţinerea soluţiei adoptate, aceea de a fi respinsă acţiunea reclamantei pe excepţia rămânerii fără obiect apare, întâi, ca fiind contradictorie întrucât conţine argumente ce ţin mai degrabă de temeinicia cererii (a se vedea cele mai sus citate vizând căile legale despre care instanţa a apreciat că au fost la dispoziţia recurentei-reclamante) ca şi de imposibilitatea de punere în executare a hotărârii judecătoreşti definitive/irevocabile prin Decizia nr.4399/30.10.2012, incluzând ieşirea din vigoare a actului normativ solicitat a fi modificat (HG nr.60/2008) şi nu de lipsa propriu-zisă a obiectului cererii.
Incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct.8 Cod procedură civilă este atrasă, în opinia instanţei de recurs, de greşita aplicare şi interpretare a prevederilor cuprinse în Legea nr.554/2004, republicată ce au fost indicate de recurenta-reclamantă ca temei de drept al acţiunii de faţă, ca şi a prevederilor art. 194 Cod procedură civilă.
Practica judiciară anterioară noului cod civil a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât (pârâţi) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Deşi nu este consacrată legislativ, o atare soluţie îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică şi sub imperiul noului Cod de procedură civilă, fiind dedusă pe cale de interpretare din dispoziţiile art. 194 lit.c) din Codul de procedură civilă (corespondent al art. 112 pct.3 din vechiul cod de procedură civilă).
Raportat la considerentele teoretico-jurisprudenţiale enunţate, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecăţii şi nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens.
În acord cu criticile recurentei-reclamante şi în opinia Înaltei Curţi se reţine că nu este întemeiată soluţia de admitere a excepţiei lipsei/rămânerii de obiect, pe considerentul că HG nr.60/2008 avea o perioadă limitată de aplicabilitate, astfel că aplicarea sancţiunilor pentru neexecutarea dispoziţiilor din sentinţa civilă nr. 69/CA/2011 nu mai este posibilă, întrucât aceasta chiar este o apărare de fond, care, în niciun caz nu lipseşte cererea reclamantei-recurente de obiect.
Criticile recurentei-reclamante sunt întemeiate şi faţă de împrejurarea că prima instanţă nu a examinat cu acurateţe „obiectul” cererii de chemare în judecată şi mai cu seamă temeiul de drept al acesteia, recurenta indicând atât în acţiunea principală, ca şi prin motivele de recurs că, faţă de imposibilitatea executării directe a obligaţiei, invocată de intimaţii-pârâţi, se impune cu necesitate executarea prin echivalent prevăzută de art. 1530-1548 Cod civil, or acest aspect a rămas cu totul neanalizat de către prima instanţă.
Concluzionând, Înalta Curte primind criticile recurentei-reclamante circumscrise motivelor de casare sus arătate, pe care le-a apreciat ca fiind întemeiate, urmează aşadar a admite recursul, în temeiul art. 496 alin.(1) şi (2) şi art. 497 Cod procedură civilă, cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată şi a casa hotărârea primei instanţe cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, asupra fondului cererii, dată fiind nelegalitatea soluţionării cererii iniţială pe o excepţie de procedură.
Cu ocazia rejudecării cauzei prima instanţă urmează a avea în vedere şi a evalua probator înscrisurile noi depuse în recurs de către recurentă, respectiv sentinţa civilă nr. 31/CA/6.07.2015 a Curţii de Apel Constanţa (nedefinitivă) şi HG nr.611/2015 (filele 83 şi următoarele dosar recurs).
În fine, instanţa de rejudecare urmează a se pronunţa şi asupra celorlalte susţineri şi apărări ale recurentei-reclamante vizând legalitatea modalităţii de reprezentare a intimatei-pârâte şi recurente MMSC.
6.2. Recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice
Faţă de caracterul accesoriu al recursului incident, raportat la prevederile art. 491 raportat la art. 472 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 488 Cod procedură civilă, Înalta Curte urmează să admită şi acest recurs, urmare admiterii recursului principal şi mai ales a soluţiei adoptate, respectiv cea de casare a hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, ceea ce înseamnă că instanţa de rejudecare urmează a analiza şi conţinutul acestui recurs, în contextul rejudecării unitare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. „A” S.A. şi recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 92 din 24 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2016.