Decizia nr. 1218/2016
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 27 iulie 2015, sub nr. x/3/2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Padina și Comisia Județeană de Fond Funciar Buzău, anularea deciziei de compensare nr. 3893 din 29 aprilie 2015 și obligarea la emiterea unei noi decizii de compensare prin care numărul de puncte acordat să reprezinte adevărata valoare a imobilului, valoare stabilită prin expertiză judiciară ce se va ordona în cauză, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 și Legii nr. 18/1991.
Prin sentința civilă nr. 1542 din 15 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Buzău, secția civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Comisia Locală de fond funciar Comuna Padina și Comisia Județeană de Fond Funciar Buzău, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia de compensare nr. 3893 din 29 aprilie 2015 și obligarea la emiterea unei decizii de compensare prin care numărul de puncte acordat să reprezinte adevărata valoare a imobilului, valoare stabilită prin expertiză judiciară ce se va ordona în cauză privind imobilul teren în suprafață de 20 ha situat în comuna Padina, jud. Buzău, că, potrivit actelor dosarului, D. și C. au formulat cerere de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 20 ha situat pe raza comunei Padina, jud. Buzău, pe care au adresat-o Comisiei Locale de Fond Funciar Padina, că, prin decizia nr. 224/2002 Comisia Județeană Buzău a validat anexa nr. 39 a Comisiei Locale Padina unde la poziția 27 figurează cei doi petenți după autorul lor E. cu teren în suprafață de 20 ha.
A reținut de asemenea că, prin decizia de compensare nr. 34893 din 29 aprilie 2015 a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a fost emisă decizie de compensare pentru terenul în suprafață de 20 ha situat în comuna Padina, jud. Buzău, pentru 14.000 de puncte, pe numele reclamanților.
Tribunalul a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării precum și ale art. 34 alin. (1) din același act normativ potrivit cărora „dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni și alin. (2) care stipulează că dosarele care vor fi transmise Secretariatul Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 luni. Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, potrivit alin. (3)”.
S-a reținut că, acest text de lege nu tranșează cu claritate noțiunea de „entitate în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii, că, această noțiune este definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale O.U.G. nr. 83/1999, republicată; entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, a apreciat că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale menționate, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor aparține secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității investite cu soluționarea cererii, în speța de față, Tribunalul Buzău, această instanță fiind cea mai în măsură a analiza contestația, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestației îl constituie evaluarea imobilului, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanță.
A apreciat de asemenea că, sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor constituie, un element mai puțin important, care nu este în măsură a atrage competența, această instituție având atribuții exclusiv în vederea finalizării dosarelor de restituire a imobilelor, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 165/2013, după ce entitățile investite cu soluționarea notificărilor au tranșat aspectele esențiale în soluționarea acestora. Astfel, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are atribuții de verificare și de validare a lucrărilor efectuate de entitățile arătate la lit. a) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 și de evaluare a punctelor exclusiv prin aplicarea unei grile notariale, această instituție nefiind în măsură a aprecia asupra suprafeței terenului, a configurării imobilelor, a stării acestora la momentul preluării, respectiv a coeficientului de confort, aspecte care sunt invocate prin contestația formulată. A interpreta altfel ar însemna că totalitatea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 18/1991 la nivel național să fie soluționate de cele trei secții civile ale Tribunalului București, ceea ce ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii și la încălcarea principiului celerității judecării acestor cauze, avut în vedere de legiuitor atât atunci când a procedat la modificarea C. proc. civ., cât, mai ales, la adoptarea Legii nr. 165/2013.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, sub nr. x/3/2015.
Prin sentința civilă nr. 308 din 24 martie 2016, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Buzău a reținut următoarele:
Așa cum corect a reținut și Tribunalul București, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar obiectul prezentei contestații îl reprezintă decizia de compensare emisă de Comisia Națională pentru Compensare Imobilelor nr. 34893 din 29 aprilie 2015 privind terenul în suprafață de 20 ha situat în comuna Padina, jud. Buzău, pentru 14.000 de puncte, pe numele reclamanților.
Cu privire la acest aspect legat de modul de stabilire a instanței competente să soluționeze acest tip de cereri, Tribunalul Buzău a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție, investită fiind cu soluționarea unor conflicte negative de competență a pronunțat hotărârile nr. 1737 din 30 iunie 2015 și nr. 1812 din 23 septembrie 2015, prin care a constatat că Tribunalul București este competent să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În acest sens, prin acestea s-a reținut că, norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea prevăzută de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, că dispozițiile legale menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
S-a reținut de asemenea că noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013.
S-a mai reținut, de asemenea, că, întrucât, în cauză decizia a cărei modificare se solicită a fost emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Tribunalului București, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituție are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități.
Cum Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
Raportat la cauza de față, Tribunalul Buzău a constatat că, instanța a fost investită cu contestație împotriva deciziei de compensare nr. 3893 din 29 aprilie 2015 emisa de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel că față de considerentele mai sus menționate, a constatat că excepția de necompetentă teritorială a instanței, invocată din oficiu, este întemeiată urmând a fi admisă ca atare și în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția civilă.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe, respectiv dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege competența de soluționare a contestației formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noțiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii:
a) unitatea deținătoare, în înțelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;
b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare;
c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România;
f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică;
g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii”.
Se observă că instanțele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noțiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conținutul textului anterior citat.
Se reține însă că, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată împotriva deciziei de compensare nr. 3893 din 29 aprilie 2015 emisa de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel încât, rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut și calitatea de emitentă a deciziei contestată în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității emitente.
Având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.
Textele legale citate anterior au caracter imperativ și nu sunt susceptibile de o altă interpretare decât aceea a existenței unor norme de competență teritorială exclusivă, incidente în acele categorii de litigii avute în vedere de legiuitor.
În plus, fiind învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 43 din 9 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 336 din 03 mai 2016, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, reținând în considerentele hotărârii că, din coroborarea dispozițiilor art. 3 lit. g), art. 17, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și refuzul acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății vor putea fi contestate numai la secția civilă a Tribunalului București.
O atare soluție legislativă vizând competența exclusivă a unei singure instanțe de soluționare a anumitor cauze este în acord cu prevederile Constituției, Curtea Constituțională apreciind că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiției, prin reglementarea prevăzută în art. 35 din Legea nr. 165/2013, legiuitorul român a avut ca scop și realizarea obiectivului de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător.
Prin urmare, nu are relevanță sub aspectul stabilirii normei de competență incidente în cauză, împrejurarea că administrarea probelor ar fi mai facilă la tribunalul în a cărui rază teritorială se află imobilele, după cum nu prezintă semnificație juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanțelor din București.
În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căreia se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2016.