Decizia nr. 259/2017
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 06 august 2015, sub nr. x/197 din 06 august 2015, reclamantul A. a solicitat să se constate că autorul său, defunctul B., decedat la 15 noiembrie 2011, a dobândit în timpul vieții, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Brașov, nr. top x/40, loc de casă în cartierul muncitoresc Regele Carol al II-lea, către drumul Sânpetrului, în suprafață de 393,01 mp, situat în Brașov, jud. Brașov, prin uzucapiunea de lungă durată. De asemenea, a solicitat ca instanța să dispună intabularea dreptului de proprietate la numele defunctului B. și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat, în esență, că autorul sau a intrat în posesia imobilului printr-un act sub semnătură privată, presupus încheiat cu antecesorii proprietarului tabular, și de atunci l-a posedat în mod pașnic, continuu, netulburat, sub nume de proprietar, suportând toate sarcinile acestuia, până la decesul său, în anul 2011.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1890, art. 1847 - 1850, art. 1856 C. civ. de la 1864 și pe cele ale art. 1049 C. proc. civ.
Prin precizarea făcută la solicitarea instanței, la 24 februarie 2015, reclamantul a arătat că ultimul domiciliu al proprietarului tabular al imobilului, defunctul C., a fost în localitatea Cernica, jud. Ilfov, decesul survenind la data de 06 noiembrie 2004. Având în vedere că acesta nu a lăsat moștenitori, a menționat că înțelege să se judece m contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov, prin Consiliul Local al Municipiului Brașov, motivând că, potrivit prevederilor art. 477 C. civ., averile persoanelor decedate, fără erezi, trec în domeniul public al statului.
Pârâtul Statul Român, prin Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brașov, prin Consiliul Local al Municipiului Brașov, a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant a Municipiului Brașov pentru Statul Român, conform dispozițiilor art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, a arătat că reclamantul nu a indicat care sunt actele de stăpânire concrete exercitate asupra imobilului, ci s-a limitat că menționeze doar plata impozitului aferent anului 2002.
La data de 21 ianuarie 2016, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și precizare la cererea de chemare în judecată, susținând că, în cazul în care instanța va aprecia că Statul Român nu poate fi reprezentat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov, prin Consiliul Local al Municipiului Brașov, pe capătul de cerere vizând uzucapiunea, atunci calitatea de pârâtă în cauză o are doar Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov. De asemenea, a precizat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, față de care a solicitat să se constate că proprietarul tabular al imobilului, C., a decedat la data de 06 noiembrie 2014, fără a lăsa moștenitori. A apreciat că, succesiunea fiind vacantă, masa succesorală îi revine Statul Român și a arătat, totodată, că menține capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al autorului său, B., asupra imobilului prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum a fost formulat și precizat.
A susținut că, în situația în care instanța va constata lipsa calității procesuale pasive a celor doi pârâți, acest aspect va conduce la lipsirea sa de un mijloc juridic efectiv prin care ar putea să-și stabilească dreptul de proprietate, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român.
În ceea ce privește competența materială a Judecătoriei Brașov de a constata succesiunea vacantă, a apreciat că, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești. A menționat că, în situația în care instanța va aprecia că pentru constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu este necesară formularea unui capăt de cerere vizând succesiunea vacantă, se va conforma practicii judiciare în materie.
La primul termen de judecată, respectiv la 16 mai 2016, în vederea verificării competenței teritoriale, Judecătoria Brașov a solicitat mandatarei reclamantului să precizeze capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății.
Aceasta a susținut verbal că reclamantul înțelege să renunțe la cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii civile deduse judecății.
În acest sens, în baza dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ. instanța i-a pus în vedere mandatarei reclamantului să depună în scris, la dosarul cauzei, precizare scrisă cu privire la renunțarea la judecată celui de-ai doilea capăt de cerere ai acțiunii civile, acordând, în acest sens, un termen de judecată.
Conformându-se dispozițiilor instanței, la data de 18 mai 2016, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind constatarea moștenirii vacante a Statului Român.
Prin Sentința civilă nr. 7408 din 4 iulie 2016, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetențelor teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Brașov a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței, fără a indica vreun pârât, să constate că autorul său, defunctul B., decedat la data de 15 noiembrie 2011, a dobândit, în timpul vieții, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Brașov, nr. topografic x/40, loc de casă în cartierul muncitoresc Regele Carol al II-lea, către drumul Sânpetrului, în suprafață de 393,01 mp, situat în Brașov, jud. Brașov, prin uzucapiunea de lungă durată, și să dispună intabularea dreptului de proprietate pe numele acestuia.
De asemenea, a constatat că, la data de 23 noiembrie 2015, reclamantul a precizat cadrul procesual în sensul că a menționat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov, prin Consiliul Local al Municipiului Brașov.
Ulterior, respectiv la 21 ianuarie 2016, reclamantul a precizat din nou cererea de chemare în judecată, arătând că, în situația în care instanța va aprecia că Statul Român nu poate fi reprezentat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea de 30 de ani, atunci calitatea de pârâtă în cauză o are doar Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Brașov.
Judecătoria Brașov a mai reținut că, prin aceeași cerere precizatoare, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, în contradictoriu cu acesta să se constate că proprietarul tabular, înscris în CF x Brașov, nr. topografic x/40, C., a decedat la data de 06 noiembrie 2014, fără a lăsa moștenitori. Din acest motiv, a apreciat, că succesiunea acestuia este vacantă, iar moștenitor este Statul Român.
Instanța de judecată astfel învestită a constatat că acest capăt de cerere este principal, și nu incidental, fiind formulat în cadrul acțiunii civile promovate de către reclamant.
Astfel, a reținut că, dispozițiile art. 123 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, invocate de reclamant, dispun în sensul că cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competență materială sau teritorială a altei instanțe, judecătorești, cu excepția celor prevăzute la art. 120 din același act normativ.
A arătat că cererile incidentale sunt, conform art. 30 alin. (6) C. proc. civ., cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare, intrând în această categorie măsurile asigurătorii și provizorii, asigurarea probelor, cererea reconvențională, cererile de atragere a terților (cererea de intervenție principală și accesorie, cererea de chemare în judecată a altei persoane, cererea de chemare în garanție, arătarea titularului dreptului și introducerea forțată în cauză din oficiu a unor persoane).
Aceeași instanță a considerat că cererea depusa de reclamant la data de 21 ianuarie 2016 are caracter adițional, întrucât acesta a înțeles să completeze obiectul acțiunii civile cu un nou capăt de cerere și să introducă în cauză un nou pârât. În raport de această modificare, a constatat că, în speță, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., în sensul de a se considera că, și în ipoteza în care acest capăt de cerere ar fi de competența exclusivă a altei instanțe, instanța inițial învestită nu s-ar putea dezînvesti.
Asupra capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate că succesiunea rămasă de pe urma defunctului C. este vacantă, Judecătoria Brașov a reținut că este unul principal, de a cărui judecată depinde soluționarea capătului de cerere privind constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, reclamantul prevalându-se de vocația succesorală a statului pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Instanța a apreciat că cererea care vizează uzucapiunea nu este grațioasă - întrucât temeiul acesteia nu îl reprezintă art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 - ci este de natură contencioasă, aspect ce rezidă din cauza acesteia și din motivele invocate de reclamant.
Față de această constatare, Judecătoria Brașov a considerat că reclamantul trebuia să indice, în cuprinsul acțiunii civile, cu cine urmează să se judece în contradictoriu, indiferent de practica instanței, acesta fiind cel care justifică atât calitatea sa procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
A considerat că pârât într-o acțiune având ca obiect uzucapiune, întemeiată pe dispozițiile Codului civil de la 1864, nu poate fi decât proprietarul tabular al imobilului (în regim de carte funciară, cum este în speță) sau moștenitorii acestuia, în situația în care proprietarul este decedat.
Ca atare, Judecătoria Brașov a apreciat că este principal capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale, de soluționarea căruia depinde judecarea cererii privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, chiar dacă reclamantul nu a indicat componența succesiunii vacante, presupusa apartenență la masa succesorală vacantă a imobilului justificând formularea acestei pretenții.
A constatat că, din copia încheierii din 17 septembrie 2015, emisă BNP D. reiese că defunctul C. a decedat la data de 06 noiembrie 2014, având ultimul domiciliu în București, sectorul 3.
Potrivii dispozițiilor art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței de la ultimul domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire - cum este și cererea de față - în care s-a solicitat constatarea calității de moștenitor a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, după defunctul C., în baza succesiunii vacante, întrucât ultimul domiciliu al defunctului a fost în București sectorul 3, Judecătoria Brașov a opinat că este competentă să soluționeze pricina Judecătoria Sectorului 3 București, apreciind, totodată, ca numai o instanță competentă poate lua act de renunțarea la judecata unui capăt de cerere.
În urma declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la 18 februarie 2016, sub nr. x/197/2015,
Prin Sentința civilă nr. 15767 din 29 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra imobilului situat în Brașov, jud. Brașov.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului C., Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că a fost formulat de reclamant la data de 21 ianuarie 2016.
Ulterior, în ședința publică de la 16 mai 2016, reclamantul a renunțat la judecata acestui capăt de cerere, precizându-și și în scris poziția procesuală.
Conform dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., renunțarea la judecată poate fi făcută oricând în cursul procesului, fie verbal în ședință de judecată, fie în scris, fiind un act de dispoziție unilateral și irevocabil.
Judecătoria Sectorului 3 București a avut în vedere și dispozițiile art. 9 alin. (2) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, acestea putând dispune de drepturile lor în orice mod permis de lege.
Prin urmare, în virtutea respectării principiului disponibilității procesului civil, precum și a faptului că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în Brașov, jud. Brașov, a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.
Or, având în vedere că imobilul este situat în Brașov, jud. Brașov, a stabilit că Judecătoriei Brașov îi aparține competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei.
Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., revine Judecătoriei Brașov, pentru considerentele care succed:
În litigiul pendinte, reclamantul a învestit Judecătoria Brașov, la data de 06 august 2015, cu cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că autorul său, defunctul B., decedat la 15 noiembrie 2011, a dobândit în timpul vieții dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CP x Brașov, nr. top x/40, loc de casă în cartierul muncitoresc Regele Carol al II-lea, către drumul Sânpetrului, în suprafață de 393,01 mp situat în Brașov, jud. Brașov, prin uzucapiunea de lungă durată.
La data de 21 ianuarie 2016, la solicitarea Judecătoriei Brașov, reclamantul a indicat că are calitatea de pârâtă în cauză Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Brașov și a precizat că obiectul cererii de judecată vizează, pe lângă recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, și constatarea succesiunii vacante a proprietarului tabular al acestuia, în favoarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ulterior, prin răspunsul la întâmpinarea depusă de acest pârât, reclamantul a învederat că, pentru constatarea uzucapiunii, nu este necesară formularea capătului de cerere vizând vacanța succesorală, deoarece Statul Român stă în judecată în virtutea vocației sale generale de moștenitor.
Această precizare a fost reiterată verbal de mandatarul reclamantului, în fața Judecătoriei Brașov, la primul termen de judecată, iar, la solicitarea instanței, la data de 18 mai 2016, reclamantul și-a exprimat și în scris această poziție procesuală, arătând că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind constatarea moștenirii vacante a Statului Român.
Potrivit principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, reglementat de dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Conform art. 131 C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".
Față de prevederile legale mai sus citate, Înalta Curte reține că, în cauză, la primul termen de judecată. Judecătoria Brașov a considerat că sunt necesare lămuriri pentru stabilirea competenței acestei instanțe, raportat la capetele de cerere formulate de reclamant, sens în care a solicitat ca acesta să-și exprime poziția procesuală în scris.
În atare condiții, Înalta Curte constată, în raport de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., că reclamantul a dedus judecății o acțiune prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate al autorului său, prin uzucapiune, asupra imobilului situat în Brașov, jud. Brașov. Acesta nu a înțeles să mai susțină capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale.
Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.
Textul legal menționat reglementează competența teritorială exclusivă a instanței în circumscripția căreia se află imobilul.
Având în vedere că imobilul asupra căruia reclamantul solicită constatarea dreptului de proprietate al autorului său, prin uzucapiune, este situat în municipiul Brașov, jud. Brașov, în aplicarea prevederilor legale anterior menționate, Înalta Curte consideră că instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Brașov.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, instanța în raza căreia este situat imobilul în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017.
Procesat de GGC - NN