Decizia nr. 317/2017
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/97/06 mai 2010, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Român - prin SC B. SA București și Sucursala C. Hațeg, solicitând:
- să se constate că are calitate de persoană expropriată asupra terenului în suprafață de 7.017 mp, înscris în CF Subcetate, ocupat, încă din anul 1989, de către pârâta SC B. SA și expropriat pentru cauză de utilitate publică, declarată prin H.G. nr. 392/2002, pentru care nu a primit despăgubiri;
- să fie obligat pârâtul să-i achite cu titlu de despăgubiri, suma de 178.933 lei, reprezentând valoarea terenului și suma de 143.038 lei, contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a acestuia, pentru perioada 1989 - 2010, iar în subsidiar, să-i achite suma de 64.368 lei, reprezentând folos de tras pe perioada 2002 - 2010;
- să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată a acestor sume;
- să se dispună ca plata să fie făcută în lei, la cursul oficial de schimb al BNR, de la data plății și
- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin Sentința nr. 114/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul agricol nerealizat pentru perioada 1989 - 2007, ambele invocate de pârât.
A fost admisă excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul agricol nerealizat, invocată de reclamant.
S-a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA Hațeg, față de care a fost respinsă acțiunea.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de SC B. SA București - din subordinea Ministerul Industriei și Resurselor, împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă introdusă de reclamantul A. împotriva pârâtului Statul Român prin SC B. SA București, prin administrator judiciar D. SPRL și, în consecință, s-a constatat că pârâta SC B. SA București a preluat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică, de interes național, declarată prin H.G. nr. 392/2002, terenul arabil având ca proprietar tabular pe E. - decedat la 18 aprilie 1978 -, situat pe raza localității Subcetate, identificat prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare - formată din experții judiciari F., G. și H. -, parte integrantă a hotărârii.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.900 lei.
În primul rând, instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, unită cu fondul cauzei conform încheierii de ședință din 17 noiembrie 2010, în considerarea principiului prevăzut de art. 137 C. proc. civ. Ca atare, s-a apreciat că în calitate de moștenitor al proprietarului tabular, E., decedat la 18 aprilie 1978, reclamantul are interes în cauză, respectiv interes în legătură cu imobilele ce au aparținut, în proprietate, acestuia.
Cum, în cauză, realizarea obiectivului de interes public național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria" a început în urmă cu cca două decenii, fiind la acest moment finalizat, expropriatorul sistând, nemotivat, procedura de expropriere, s-a apreciat că reclamantul are calitate procesuală activă, ca pretendent la despăgubirile reglementate de Legea nr. 33/1994, după proprietățile imobiliare ce au aparținut testatorului său.
Pe cale de consecință, această excepție a fost respinsă.
În cauză, pârâta SC B. SA București, a ridicat - prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 09 ianuarie 2013, excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamant pentru perioada 1989 - 2007, invocând în susținerea acesteia art. 1 din Decretul nr. 167/1958, - potrivit căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege - precum și art. 3 din același act normativ, care reglementează termenul general de prescripție de 3 ani, susținând că acesta este aplicabil în cauză.
Or, prescripția ca modalitate de stingere a dreptului material la acțiune și, implicit, ca sancțiune juridică aplicabilă titularului unui drept care, prin pasivitate nu l-a exercitat în intervalul de timp stabilit de lege, constituie o excepție de fond, dirimantă, peremptorie.
Dar, prescripția extinctivă și consecințele ei, este exclusă în cazurile prevăzute de art. 21 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză, potrivit art. 2663 C. civ., între acestea fiind dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale (uz, uzufruct, abitație, servitute și superficie).
Ca atare, în ce privește excepția prescripției invocată de pârât, în condițiile în care, exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăți imobiliare sub condiția imperativă a unei drepte și prealabile despăgubiri și a faptului, expres prevăzut de Legea nr. 33/1994, că aceste despăgubiri compensează valoarea proprietății imobiliare și, în plus, valoarea prejudiciului dovedit, acesta constituind un accesorium variabil ca natură și ca întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului care, totdeauna, se stabilește pe baza valorii de piață - instanța a conchis, că această componentă a despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.
Deci, apreciind că despăgubirile pentru expropriere - astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994 -, formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis, - având o componentă pentru valoarea de piață a proprietății imobiliare expropriate și o componentă a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripției extinctive, în condițiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Reclamantul a invocat tardivitatea invocării excepției în condițiile codului civil în vigoare care impun un termen limită până la care să se invoce excepția, prima zi de înfățișare.
Sub acest aspect, tribunalul având în vedere prevederile art. 136 C. proc. civ. - modificat prin Legea nr. 202/2010 -, prin care este instituită cu rang imperativ prohibiția invocării excepțiilor de procedură care nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 115 și de art. 132 din același cod, - respectiv, odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare a concluzionat că excepția este tardiv invocată, consecința fiind decăderea din dreptul de a o invoca.
Tot în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. și văzând că, în cauză, a fost citată în calitate de pârâtă și Sucursala C. Hațeg, instanța a apreciat că raportat la dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 392/2002, se impune respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Pe același argument juridic a fost admisă, de altfel și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, conform încheierii de ședință din 17 noiembrie 2010.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes național, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Român prin SC B. SA, în subordinea MIR.
În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie Orlea, Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
Prin intermediul acestei comisii - înființată în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 - expropriatorul a notificat persoanele proprietare tabulare expropriate pentru a le acorda despăgubiri pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, - între care și terenurile ce au aparținut defuncților E. și I., notificându-i și pe aceștia.
Art. 44 alin. (4) din Constituția României, consacră imperativul - și totodată garanția constituțională a proprietății particulare - potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În considerarea caracterului excepțional al cedării proprietății private, dispozițiile acestui articol constituțional, au fost preluate și ridicate la rang de regulă de principiu, prin art. 1 al Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii.
Potrivit art. 26 din respectivul act normativ, o atare despăgubire trebuie să acopere valoarea reală a bunului imobil și prejudiciul suferit de proprietar ori titularul altui drept real, afectat.
Prin raportul de evaluare întocmit în cauză, experții judiciari F., G. și H. au identificat terenurile în litigiu, afectate de obiectivul de interes național, declarat potrivit H.G. nr. 392/2002 a Guvernului României, cu date de carte funciară, vecinătăți și categorii de folosință, stabilind suprafața acestora la 7.017 mp, iar valoarea despăgubirilor pentru folosul agricol, anual, nerealizat, la suma de 10217 lei/ha/an.
Cum declararea utilității publice a obiectivului de interes național "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria" s-a făcut prin H.G. nr. 392/2002 s-a apreciat că despăgubirile pentru pierderea potențialului agricol se justifică doar începând cu anul publicării acestui act normativ, deci pe o perioadă de 9 ani, întrucât potrivit Legii nr. 33/1994, actul de declarare a utilității publice - hotărâre de Guvern sau hotărâre de Consiliul Județean - după cum obiectivul este de interes național sau local, constituie condiție sine qua non pentru demararea procedurilor de expropriere.
Însă, reclamantul, deși are interes în cauză (legitimatio ad cauzam), nu are vocație de a primi despăgubirile pentru terenurile agricole ce au aparținut defunctului E., pe care l-a moștenit în calitate de legatar, - în baza unui testament autentificat la 08 martie 1972 de către fostul Notariat de Stat Petroșani -, în condițiile în care succesiunea după acesta a fost deschisă la 08 aprilie 1979, când opera prohibiția transmiterii terenurilor de orice fel, prin acte între vii, cu excepția transmiterii acestora prin succesiune legală. Or, în această fază a procesului civil, reclamantul nu a dovedit calitatea sa de succesibil legal pentru terenurile în litigiu.
Pe cale de consecință, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant.
Văzând dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. se justifică în cauză cheltuieli de judecată în sumă de 3.900 lei, din care: 1.500 lei onorariu avocat și 2.400 lei onorariu expertiză, motiv pentru care acestea au fost acordate.
Prin Decizia nr. 79 din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român prin SC B. SA, împotriva Sentinței civile nr. 114/2003, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă.
A schimbat în parte sentința atacată în ce privește soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor și a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință și, rejudecând în aceste limite:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 178.933 lei, reprezentând contravaloarea terenului expropriat și suma de 21.456 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 2007 - 2010.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință pentru perioada 1990 - 2006, invocată de pârât, și în consecință a respins cererea de acordare a folosului nerealizat pe această perioadă.
A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român prin SC B. SA, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2504 din 1 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut și motivat că excepțiile inadmisibilității, prematurității și calității procesuale active a reclamantului au fost corect soluționate.
Și excepția calității procesuale pasive a fost legal soluționată raportat la dispozițiile H.G. nr. 392/2002, societatea comercială fiind chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu, iar în această calitate justifică legitimare procesuală.
Înalta Curte a găsit fondat recursul în ceea ce privește critica referitoare la despăgubiri prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În acest sens a reținut că, instanțele anterioare au aplicat și interpretat nelegal textul de lege menționat, acordând reclamanților contravaloarea terenurilor expropriate, determinată prin metode bazate pe profit.
Respectarea criteriului legal la care face referire art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 impune ca părțile să fie în măsură să depună la dosar comparabile de preț la nivelul perioadei la care se realizează expertiza pentru imobile din aceeași unitate administrativ teritorială iar, în măsura în care nu se pot produce astfel de comparabile, să se aibă în vedere alte comparabile adecvate și în concordanță cu exigențele normei legale menționate.
În cauză, nu s-au produs dovezi depline că în unitatea administrativ teritorială în care se află terenurile în litigiu nu au avut loc tranzacții imobiliare care să fie avute în vedere ca și comparabile, instanța sau experții având posibilitatea să solicite relații la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară precum și Camera Notarilor Publici.
Numai în lipsa unor dovezi directe din care să reiasă prețul de tranzacționare pe piața liberă a unor imobile similare, echipa de experți poate proceda la stabilirea valorii despăgubirilor pe baza altor metode de evaluare și având în vedere comparabile adecvate și în concordanță cu principiul asigurării unei despăgubiri juste și echitabile.
Critica privind greșita determinare a cuantumului despăgubirilor privind lipsa de folosință a terenului este nefondată.
Prin raportul de expertiză, experții au determinat cuantumul prejudiciului prin raportare la regimul juridic al terenului și având în vedere specificul zonal al culturilor ce se practică, recurentul neargumentând care dispoziții legale au fost interpretate și aplicate greșit în soluționarea acestui capăt de cerere.
În rejudecare, prin Decizia nr. 1834 din 06 decembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român prin SC B. SA, împotriva Sentinței civile nr. 114/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă; a schimbat, în parte, sentința atacată în ceea ce privește soluționarea cererii de acordare a despăgubirilor și a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință și, rejudecând, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 132.274 lei, reprezentând contravaloarea terenului expropriat și suma de 21.456 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 2007 - 2010.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de folosință pentru perioada 1990 - 2006, invocată de pârât, și în consecință a respins cererea de acordare a folosului nerealizat pe această perioadă, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 09 iunie 2015, reclamantul a invocat în fața instanței de apel excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC B. SA în exercitarea căii de atac a apelului, susținând că societatea este reprezentată în cauză de Statul român și astfel nu putea declara apel în nume propriu.
Curtea a apreciat nefondată această excepție, societatea reprezentând în procesul de față interesele Statului român în baza H.G. nr. 352/2012 și în aceeași calitate a declarat și apel în cauză, respectiv ca reprezentantă a expropriatorului, Statul român, iar nu în nume propriu, interpretarea reclamantului sub acest aspect neputând fi primită.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de reclamant și pârât, Curtea a reținut că obiect al analizei în rejudecare, în acord cu cele statuate de instanța de casare, îl pot forma doar aspectul vizând cuantumul despăgubirilor pentru imobilele expropriate, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În acest sens, potrivit deciziei de casare, s-a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică și s-au efectuat adrese la Camera Notarilor Publici și Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru Hunedoara, pentru a comunica contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile din zonă similare terenului în litigiu.
Părțile au depus la dosar copii după contracte de vânzare cumpărare încheiate în anii 2014 - 2015.
Raportul de expertiză tehnică judiciară s-a depus la dosar pentru termenul de judecată din 09 iunie 2015.
Instanța, la solicitarea părților a încuviințat efectuarea a două completări, fiind formulate de către experți, răspunsuri la obiecțiuni.
Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză, s-au propus două metode de evaluare, una prin metoda comparației directe și una prin bonitate.
Potrivit metodei comparației directe privind evaluarea la prețuri practicate în anul 2015 la terenuri similare, terenul în suprafață de 7017 mp are o valoare de 14.207 lei.
Potrivit metodei comparației directe, în prețuri stabilizate pe anii 2010 - 2014 - terenul are o valoare de 67.129 lei.
Potrivit primului răspuns la obiecțiunile formulate de pârâți, experții au arătat că terenul are o valoare de 132.274 lei ( 4,20 euro/mp).
Conform celei de-a doua completări la raportul de expertiză, prețul propus a fost potrivit metodei comparației directe, de 4,20 lei/mp =132274 lei (29.472 euro), iar conform metodei comparației prin bonitate, 3,54 lei/mp = 111384 lei ( 24.821 euro).
Curtea, a apreciat că metoda comparației directe corespunde exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și, având în vedere decizia de casare, despăgubirile pentru terenul expropriat au fost stabilite la suma de 132.274 lei.
Curtea nu a analizat cuantumul despăgubirilor privind lipsa de folosință a terenului, întrucât prin decizia de casare, criticile ce vizează acest aspect au fost respinse ca nefondate și, nici prescripția dreptului la acțiune, acestea intrând în puterea lucrului judecat, urmând a fi reluate astfel dispozițiile Deciziei nr. 79/2016 a instanței de apel.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și art. 295 C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamantul A. și de pârâtul Statul Român prin SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 114/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a dispus în sensul considerentelor ce preced.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român prin SC B. SA și reclamantul A., care a declarat recurs și împotriva încheierii de dezbateri din data de 22 noiembrie 2016.
1. Recurentul-pârât Statul Român prin SC B. SA a solicitat instanței să se constate nelegalitatea hotărârii recurate, pentru încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Având în vedere această prevedere legală, precum și decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior, instanța de rejudecare a statuat asupra motivelor de apel fără a mai dezbate aspectele care au fost dezlegate în precedent de Înalta Curte.
Astfel, ceea ce se impunea a fi rejudecat în raport de îndrumările obligatorii date de instanța supremă prin decizia de casare era calitatea procesuală activă a reclamantului și cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat.
În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului, s-a susținut pe parcursul procesului, că acesta nu a făcut dovada unei vocații succesorale abstracte la succesiunea autorilor săi decedați și nici dovada unei vocații succesorale concrete pe terenurile aflate în litigiu. În contextul în care terenurile în litigiu au fost preluate de Statul român și trecute în proprietatea fostelor Cooperative Agricole de Producție, reclamantul și antecesorii săi nu au probat nici posesia și nici proprietatea asupra acestora. Mai mult decât atât s-a invocat, în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, și împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor săi.
Cu toate acestea, Curtea de apel a constatat că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate, astfel că sub acest aspect justifică legitimare procesuală activă. Ca urmare, câtă vreme dreptul de proprietate al proprietarului tabular asupra imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor după acesta, Curtea a înlăturat argumentele societății pârâte, în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamantul nu a făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea.
În acest context, instanța de apel, în rejudecare, era ținută să cerceteze calitatea procesuală activă a reclamantului prin prisma dezlegării de drept cuprinsă în Decizia de casare nr. 1221 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat asupra obligativității examinării unor elemente juridice astfel cum ele sunt statuate în conținutul acesteia.
Pentru aceste motive de nelegalitate se solicită admiterea recursului și modificarea Hotărârii nr. 1834 din 06 decembrie 20162016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în rejudecare, în Dosarul nr. x/97/2010*, în sensul constatării lipsei calității procesuale active a reclamantului A.
Examinând recursul pârâtului Statul Român prin SC B. SA în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat.
Instanța de control judiciar constată că singura critică de nelegalitate invocată de pârât se întemeiază pe încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
În acest sens, recurentul pârât arată că ceea ce se impunea a fi rejudecat în raport de îndrumările obligatorii date de instanța supremă prin decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior era calitatea procesuală activă a reclamantului și cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat.
Toate susținerile recurentului pârât privind încălcarea obligativității deciziei de casare în ceea ce privește dezlegarea dată chestiunii de drept privind calitatea procesuală activă a reclamantului, nu pot fi primite, deoarece, Înalta Curte constată că în ciclul procesual anterior, finalizat prin Decizia nr. 2504 din 01 octombrie 2014, instanța de recurs a analizat pe larg îndreptățirea reclamantului, în calitate de moștenitor al antecesorilor săi, de a încasa despăgubirea în cadrul procedurii de expropriere, statuând în mod clar, că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al proprietarilor tabulari ai terenurilor expropriate și că, în raport de aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale active a fost în mod corect soluționată, prin respingere, de către instanțele anterioare.
Modul în care instanța de control judiciar a soluționat această problemă de drept este obligatoriu pentru instanța de trimitere, astfel încât, în rejudecare după casare, instanța de apel a reținut corect, că obiect al analizei sale îl poate constitui doar aspectul vizând cuantumul despăgubirilor pentru imobilele expropriate, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.
Așadar, instanța de apel a procedat numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare și nu a analizat problema calității procesuale active a reclamantului, astfel cum greșit susține recurentul pârât, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care consacră obligativitatea hotărârii de recurs.
Trimiterea făcută, în cuprinsul motivelor de recurs, la Decizia de casare nr. 1221 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are legătură cu cauza pendinte, deoarece decizia de casare care a legat instanța de rejudecare a cărei hotărâre face obiectul controlului judiciar de față, este Decizia nr. 2504 din 01 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în ciclul procesual anterior, în această cauză.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu se poate reține încălcarea obligativității hotărârii de recurs, de natură a atrage casarea hotărârii instanței de trimitere ca fiind pronunțată cu încălcarea legii, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul pârâtului.
2. Recurentul reclamant A. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 1834 din 06 decembrie 2016 și a încheierii de dezbateri din data de 22 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, invocând următoarele:
1. Primul motiv de recurs care conduce la soluția casării deciziei atacate este întemeiat pe art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității (...)".
Încălcarea formelor de procedură de către instanța de apel s-a făcut prin pronunțarea Deciziei civile nr. 1834/2016 și a încheierii de dezbateri din 22 noiembrie 2016 cu privire la soluționarea excepției de ordine publică a lipsei calității procesuale active a SC B. SA în declararea căii de atac a apelului, în sensul că:
- deși reclamantul apelant a invocat această excepție și a motivat-o în fapt și în drept prin notele de ședință, invocându-se chiar practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o cauză similară, respectiv Decizia civilă nr. 461 din 17 februarie 2015 din Dosarul nr. x/97/2010*, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, ci a procedat în mod nelegal la unirea excepției invocate cu fondul cauzei, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 09 iunie 2015;
- instanța de apel a procedat în mod nelegal, deoarece, deși cererea de apel și motivarea apelului s-a făcut de către SC B. SA în nume propriu și nu în numele Statului român, instanța a dispus după al doilea termen de judecată ca apelanta să-și precizeze poziția oficială față de cererea de apel și motivele de apel. Procedând în asemenea mod, este evident că apelanta SC B. SA și-a precizat în scris poziția oficială privind apelul formulat;
- în mod nelegal, instanța de apel s-a pronunțat fără însă a motiva în vreun fel în considerentele deciziei, respingerea excepției lipsei calității procesuale active a pârâtei-apelante în exercitarea căii de atac a apelului. Mai mult decât atât, instanța a reținut în considerentele aceleiași decizii, în mod contradictoriu, faptul că reclamantul-intimat ar fi susținut excepția pe considerentul ca SC B. SA este reprezentată de Statul român și astfel nu putea declara apel în nume propriu. Rezultă fără dubiu din conținutul notelor de ședință că reclamantul-intimat nu și-a motivat astfel excepția invocată. Dimpotrivă, a susținut că pârâta-apelantă are doar statutul de reprezentant legal al pârâtului Statul român și nu de parte în proces, în acest mod neputând formula și declara căile de atac în nume propriu, ci doar în numele statului român;
- pe de altă parte, instanța de apel a reținut în mod contradictoriu în considerentele hotărârii pronunțate că, SC B. SA reprezintă în procesul de față interesele Statului român în baza H.G. nr. 352/2012 și că, în aceeași calitate a declarat și apelul, ca reprezentantă a expropriatorului Statul român și nu în nume propriu. În realitate, SC B. SA a fost desemnată reprezentant al Statului român în raportul juridic de expropriere în baza H.G. nr. 392/2002, iar pe de altă parte, chiar dacă aceasta ar fi declarat și motivat calea de atac a apelului ca reprezentantă a expropriatorului, acest fapt nu are nici o relevanță juridică sub aspectul excepției calității procesuale active în declararea căii de atac a apelului, câtă vreme apelul nu a fost formulat și declarat în numele Statului român, parte în proces și în raportul juridic de expropriere;
- în mod evident nelegal, instanța de apel deși s-a pronunțat asupra excepției invocate prin considerentele hotărârii, nemotivând însă respingerea acesteia, în dispozitivul deciziei recurate nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acestei chestiuni deduse judecății, ceea ce conduce la concluzia că există o evidentă contradicție între considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia.
2. Cel de-al doilea motiv de recurs care conduce la modificarea deciziei recurate este întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". În acest sens se arată că:
- deși instanța de apel după casare a fost învestită în mod legal cu soluționarea unei probleme de drept deduse judecății, respectiv excepția de ordine publică a lipsei calității procesuale active a apelantei SC B. SA în exercitarea căii de atac a apelului, instanța s-a pronunțat nemotivat asupra acestei probleme de drept prin considerentele hotărârii atacate, dar nu s-a pronunțat asupra acestei excepții prin dispozitivul aceleiași hotărâri, deși avea obligația legală să o facă așa cum prevăd și disp. art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.;
- ceea ce instanța de apel reține prin considerentele deciziei recurate nu reprezintă motive concludente și argumentate juridic cu privire la respingerea excepției de ordine publică, ci doar rețineri contradictorii și care nu au legătură cu realitatea;
- deși excepția de ordine publică a fost întemeiată și motivată în fapt și în drept, instanța de apel trece sub tăcere pur și simplu aceste motive invocate de către reclamantul-intimat, iar pe de altă parte, nu face vorbire în nici un fel despre ceea ce instanța supremă a reținut și dispus într-o speță similară cu privire la calitatea procesuală activă a SC B. SA în exercitarea căii de atac a apelului, respectiv Decizia civilă nr. 461 din 17 februarie 2015 din Dosarul nr. x/97/2010*;
- instanța de apel nu s-a referit și nici nu s-a pronunțat motivat asupra mijloacelor de probă propuse și administrate de către reclamantul-intimat, respectiv contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu terenul din litigiu, probe din care rezultă că prețurile de vânzare-cumpărare ale terenurilor din zonă sunt cuprinse între 7 și 19,60 EUR/m2, în sensul că nu a înlăturat motivat această probă ca fiind nerelevantă pentru starea de fapt reținută și nici nu s-a pronunțat eventual asupra valorii probatorii a acestor contracte;
- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiza tehnică judiciară de evaluare, respectiv a completării acestei expertize, în sensul că cei 3 experți concluzionează că valoarea/m2 a terenului în litigiu stabilită prin metoda comparației directe este de 9 EUR respectiv 40 LEI/m2, ceea ce reprezintă o valoare totală de 280.680 lei raportată la suprafața de 7017 m2 teren expropriat reclamantului. Procedând în asemenea mod, instanța a înlăturat în mod deliberat această probă și a ajuns la concluzia nemotivată că în realitate valoarea terenului expropriat este de 4,20 EUR/m2 și nu cea de 9 EUR/m2 respectiv de 40 LEI/m2.
3. Cel de-al treilea motiv de recurs este întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., respectiv, când instanța interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit al acestuia.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată următoarele:
- deși contractele de vânzare-cumpărare depuse de către reclamantul-intimat la dosarul cauzei cuprind clauze neîndoielnice privind prețurile de vânzare ale unor terenuri similare terenului în litigiu, prețuri cuprinse între 7 și 19,60 EUR/m2, instanța de apel a denaturat aceste înscrisuri, în sensul că, pe de o parte nu le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii recurate, iar pe de altă parte nu a manifestat un rol activ, dispunând comisiei de experți să analizeze aceste contracte de vânzare-cumpărare și aceste prețuri de vânzare prin prisma uneia sau mai multor metode de evaluare;
- deși proba științifică solicitată și încuviințată de instanța de apel, respectiv expertiza tehnica judiciară de evaluare cuprinde clauze și concluzii neîndoielnice cu privire la valoarea terenului expropriat reclamantului, concluziile cuprinse în completarea la raportul de expertiză sunt denaturate prin cele reținute în încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2016 și decizia recurată.
4. Decizia civilă recurată este lipsită de temei legal, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 și art. 148 alin. (2) din Constituția României, în sensul că instanța de apel nu a ținut cont și a încălcat principiile de drept european privind judecata în echitate, principiul subsidiarității și principiul unei juste și prealabile despăgubiri, în condițiile în care practica Curții de Apel Alba Iulia și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele similare de expropriere prin H.G. nr. 392/2002 au stabilit valori de expropriere ale terenurilor, cuprinse între 6 și 8 EUR/m2.
Examinând recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1834 din 06 decembrie 2016 și împotriva încheierii de dezbateri din data de 22 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Primele două motive de recurs întemeiate pe cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. vizează aceeași critică, anume cea referitoare la modul de soluționare a excepției de ordine publică a lipsei calității procesuale active a SC B. SA în declararea căii de atac a apelului, excepție invocată de reclamant, în rejudecare după casare, prin notele de ședință depuse la dosar.
Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că, încă din primul ciclu procesual al cauzei a fost invocată lipsa de legitimare procesuală a pârâtei SC B. SA, statuându-se de către instanțele anterioare, că această societate a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al expropriatorului - Statul român, și nu în nume propriu.
În acest sens, prin Decizia civilă nr. 79 din 7 noiembrie 2013 (pronunțată în primul ciclu procesual), Curtea de apel a stabilit că, "în această calitate pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit (...)".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs doar pârâtul prin societatea comercială, care a invocat, printre altele, critici cu privire la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC B. SA sub aspectul plății despăgubirilor.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2504 din 01 octombrie 2014, a statuat cu putere de lucru judecat, că "excepția calității procesuale pasive a pârâtei a fost legal soluționată raportat la dispozițiile H.G. nr. 392/2002, societatea comercială fiind chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului Român și nu în nume propriu, iar în această calitate justifică legitimare procesuală".
În rejudecare, după casare, la termenul de judecată din data de 09 iunie 2015, reclamantul-apelant a invocat în fața instanței de trimitere excepția lipsei calității procesuale active a SC B. SA în declararea căii de atac a apelului, susținând că societatea este reprezentată de Statul român și astfel nu putea declara apel în nume propriu, excepție pe care instanța a unit-o cu fondul cauzei.
Susținerea recurentului reclamant, că "instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, ci a procedat în mod nelegal la unirea excepției invocate cu fondul cauzei (...)", este nefondată, deoarece, dispozițiile alin. (2) al art. 137 C. proc. civ. sunt aplicabile indiferent că este vorba despre o excepție de fond sau de procedură, fiind lipsită de suport legal aserțiunea recurentului în sensul că asupra unei excepții de fond este obligatoriu ca instanța să se pronunțe, ci nu să o unească cu fondul cauzei.
Prevederile art. 137 C. proc. civ. asigură, în primul rând, o legală administrare a justiției, reglementând atât ordinea excepțiilor în cadrul judecății, cât și modalitatea de administrare a "procedurii de judecată", care este un beneficiu al judecătorului cauzei.
Recurentul reclamant susține, de asemenea, că instanța de apel a procedat nelegal atunci când a dispus după al doilea termen de judecată ca apelanta să-și precizeze poziția oficială față de cererea de apel și motivele de apel.
Susținerea este neîntemeiată, deoarece, lipsa de calitate procesuală a părții în declararea căii de atac a apelului este un mijloc de apărare pe care partea adversă, reclamantul-apelant în cauză, îl poate invoca în apel și deci un asemenea mijloc de apărare nu poate fi înlăturat de către instanță.
În aceste condiții, instanța de apel poate solicita părții să-și justifice calitatea procesuală prin precizarea poziției oficiale cu privire la apelul formulat, iar o asemenea problemă poate fi ridicată oricând în cursul procesului.
În continuare, toate susținerile recurentului reclamant cu privire la lipsa de motivare și caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii instanței de apel asupra chestiunii reprezentativității societății comerciale, în raport de care, putea sau nu putea declara apel în nume propriu, nu pot fi primite, fiind nefondate pentru motivele ce succed.
Înalta Curte constată, pe de o parte, că Statul român rămâne un dominus litis, în persoana sa verificându-se dreptul dedus judecății, dar calitatea procesuală se verifică în persoana reprezentantului. Cum reprezentarea legală a Statului român a fost prevăzută expres printr-o dispoziție specială în speță, respectiv în baza H.G. nr. 352/2012, rezultă că SC B. SA, în calitate de reprezentant al statului, justifică calitatea procesuală în cauză, inclusiv în exercitarea căii de atac a apelului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în ciclul procesual anterior, examinând excepția calității procesuale pasive a societății pârâte, instanța de recurs a statuat cu putere de lucru judecat, că societatea comercială a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului român și nu în nume propriu, iar în această calitate justifică legitimare procesuală, situație în care, instanța de trimitere nu era obligată să reexamineze toate argumentele aduse în susținerea aceleiași probleme de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de casare.
Chiar dacă în rejudecare s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a SC B. SA în declararea căii de atac a apelului, motivarea excepției este aceeași, bazată pe aceleași considerente ale reprezentativității față de Statul român, asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat.
O altă critică invocată de recurentul reclamant este aceea că, în mod nelegal, instanța de apel deși s-a pronunțat asupra excepției invocate prin considerentele hotărârii, nemotivând însă respingerea acestei excepții, în dispozitivul deciziei recurate nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestei chestiuni deduse judecății, ceea ce conduce la concluzia că există o evidentă contradicție între considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia.
Critica este nefondată, deoarece, așa cum reiese din considerentele de mai sus, instanța de trimitere a motivat de ce nu poate fi primită interpretarea reclamantului asupra chestiunii calității procesuale a pârâtei în declararea căii de atac a apelului, iar pe de altă parte, pentru a exista contradicție între considerente și dispozitiv, trebuie ca dintr-o parte a hotărârii să rezulte că excepția este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța. Or, din conținutul deciziei ce face obiectul controlului de față, nu rezultă această ipoteză.
În continuare, criticile referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a referit și nici nu s-a pronunțat motivat asupra mijloacelor de probă propuse și administrate de către reclamant, respectiv contractele de vânzare-cumpărare privind terenuri similare cu terenul din litigiu, sau asupra probei cu expertiza tehnică judiciară de evaluare, respectiv a completării acestei expertize, sunt critici care nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., deoarece vizează netemeinicia hotărârii, instanța de apel analizând în considerentele deciziei pronunțate probele administrate, nefiind posibilă, practic, reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că toate argumentele invocate vizează interpretarea dată probelor de către instanța superioară de fond, ceea ce constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății (în sens de convenție sau act juridic material).
Prin ultimul motiv de recurs se invocă cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se, în mod generic, că instanța de apel nu a ținut cont și a încălcat principiile de drept european privind judecata în echitate, principiul subsidiarității și principiul unei juste și prealabile despăgubiri, în condițiile în care practica Curții de Apel Alba Iulia și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauzele similare de expropriere prin H.G. nr. 392/2002 au stabilit valori de expropriere ale terenurilor, cuprinse între 6 și 8 EUR/m2.
Înalta Curte amintește că, în conformitate cu art. 303 alin. (1) C. proc. civ., motivele de recurs trebuie structurate și încadrate corespunzător în motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita la o indicare de formă a textelor sau principiilor de drept încălcate, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
În acest caz, Înalta Curte constată că recurentul reclamant face simple afirmații și susțineri nestructurate din punct de vedere juridic și nemotivate sub aspectul celor două ipoteze ale motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest caz, sancțiunea care intervine nu poate fi decât aceea a nulității acestui motiv de recurs în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1834 din 06 decembrie 2016 și a încheierii de dezbateri din data de 22 noiembrie 2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 1834 din 06 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, și de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii și împotriva încheierii de dezbateri din data de 22 noiembrie 2016.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2017.