Decizia nr. 450/2017
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/105/2007, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și a solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la suma de 1.069.792.500 lei (echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/m.p.) pentru terenul în suprafață de 2116,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcănești, tarlaua 37, parcela 604/89.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea menționată nu s-a stabilit o justă despăgubire (aceea de 26.670 lei), deoarece terenul expropriat are un preț real mult mai mare decât cel determinat arbitrar prin expertiza de evaluare, nu s-a ținut cont de amplasamentul acestuia (în prelungirea terenului categoria curți-construcții) și nici de pagubele produse, care constau în aceea că pe teren a plantat livadă, a cultivat legume și cereale.
Prin sentința civilă nr. 1546 din 23.11.2010, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât și a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 167.345 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că valorea despăgubirilor este dată, conform raportului de expertiză, de caracteristicile concrete ale terenului, de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel și daunele aduse proprietarului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul A., cât și intimatul Statul Român - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 56 din 07 martie 2011, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că potrivit raportului de expertiză efectuat în prima fază procesuală, cuantumul despăgubirilor a fost stabilit corect prin metoda comparației directe și ținând seama de caracteristicile terenului la data emiterii hotărârii de expropriere.
Învestită cu recursul declarat de ambele părți, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia civilă nr. 992 din 15 februarie 2012, prin care a admis recursurile, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, stabilind că, în determinarea cuantumului despăgubirii, instanțele fondului s-au raportat la alte elemente decât cele legale, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a constatat că încă din fața primei instanțe, reclamantul a pretins plata unor daune constând în pagube produse ca urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, aflat în continuarea gospodăriei sale, ceea ce presupune verificarea și a altor elemente, constând în amplasamentul acestui teren aflat în prelungirea gospodăriei reclamantului, contravaloarea culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest teren, a veniturilor de care a fost lipsit prin exproprierea bunului, precum și a celorlalte pierderi indicate de parte, consecință directă a exproprierii bunului.
Aceasta presupunea ca, alăturat constatărilor unor experți care să determine concret consecințele exproprierii bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probațiunea să implice și administrarea altor probe utile și pertinente, în scopul determinării prejudiciului produs proprietarului, cu indicarea sa concretă în stabilirea cuantumului total al despăgubirii.
S-a precizat totodată, că la determinarea despăgubirilor trebuie să se țină seama de criteriul legal - „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel” -, ceea ce presupune stabilirea despăgubirilor prin raportare la prețurile de tranzacționare (indicate în actele de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet ori presa locală).
Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 31 din 21 mai 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelul declarat de Statul Român, a admis apelul declarat de reclamantul A., în sensul că a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 211.648 lei, conform raportului de expertiză B.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere că prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au stabilit, ca valori ale terenului expropriat, sumele de 211.648 lei, potrivit expertizei efectuate de expert B. - desemnat de instanță, 26.670 lei, potrivit expertului C. - propus de expropriator și 216.634 lei, potrivit expertului D. - propus de reclamant.
Expertul desemnat de instanță și cel desemnat la propunerea contestatorului au apreciat că valoarea totală de despăgubire, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de 211.648 lei, spre deosebire de expertul desemnat de expropriator, care a reluat exact despăgubirea acordată prin hotărârea contestată, de 26.670 lei.
Instanța de apel a reținut că, în speță, concluzia exprimată de expertul desemnat de expropriator este în discordanță cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, pe când despăgubirea determinată de ceilalți doi experți reprezintă o compensație justă pentru paguba suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului, obiect al exproprierii, și constituie o garanție acordată acestuia, care își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut în urma exproprierii, cu o sumă certă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, admis prin decizia nr. 486 pronunțată la 13 februarie 2014, casată hotărârea și trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
S-a reținut că au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, câtă vreme au fost avute în vedere „oferte de proprietăți asemănătoare (…) publicate în cotidiene de specialitate și internet” la care au fost aplicate diverse corecții, neluându-se deci în considerare prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în zona în care este situat terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză, cu încălcarea criteriului legal.
Prin decizia civilă nr. 217 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - prin Compania Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 135.963,80 lei conform raportului de expertiză E., în loc de 167.345 lei cât a stabilit instanța de fond, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Și această decizie a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prin decizia nr. 1950 din 30 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că soluția instanței de apel s-a întemeiat pe aplicarea eronată a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pe nerespectarea îndrumărilor obligatorii ale deciziilor de casare.
Astfel, nu s-a stabilit valoarea despăgubirilor prin raportare la prețul de piață și, de asemenea, nu s-a avut în vedere cea de-a doua componentă a prejudiciului, și anume cel produs proprietarului prin expropriere, reclamantul arătând în ce constă acest prejudiciu în apelul său, elemente de care instanța de apel trebuia să țină seama conform îndrumărilor primei decizii de casare.
Totodată, s-a statuat ca la rejudecare, față de caracterul devolutiv al apelului, pentru stabilirea valorii despăgubirii, instanța să țină seama și de efectele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, stabilind valoarea despăgubirii în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii - 2007. De asemenea, s-a dat îndrumarea analizării îndreptățirii reclamantului la despăgubirile care reprezintă cea de-a doua componentă a prejudiciului și anume, prejudiciul produs proprietarului prin expropriere.
La momentul rejudecării, conformându-se indicațiilor deciziei de casare, instanța de apel a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză, precum și efectuarea unor adrese la Primăria comunei Bărcănești, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Camera Notarilor Publici Prahova, pentru a comunica în copie, contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate pentru aceleași categorii de terenuri în cursul anului 2007.
Prin decizia nr. 2565 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de intimatul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, ca nefondat. A fost admis apelul declarat de reclamant și schimbată, în parte, sentința nr. 1546 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Prahova, în sensul că a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 178.047, 82 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert F., în loc de 167.345 lei, cât a stabilit prima instanță. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calculul concret al despăgubirilor experții și instanța urmând să țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, în speță, anul 2007, moment determinat astfel prin prisma efectelor obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, precum și de daunele aduse proprietarului, după caz altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Raportat la aceste criterii, s-a constatat că singurul punct de vedere, care li se conformează, este cel al expertului F., desemnat în comisie de către instanță.
Astfel, acesta a avut în vedere că, din actele de vânzare-cumpărare depuse de către Primăria Bărcănești rezultă discrepanțe foarte mari de prețuri, astfel încât a procedat la o medie a acestora.
De asemenea, s-a constatat ca relevantă împrejurarea că terenurile învecinate celui în discuție au fost la rândul lor expropriate, iar persoanele îndreptățite au primit deja despăgubiri într-un anumit cuantum, situație în care nu se poate face abstracție de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența Curții de la Strasbourg.
Pe de altă parte, expertul a avut în vedere și daunele aduse proprietarului prin expropriere constând pe de o parte, în pierderea unor surse de existență de vreme ce suprafața era folosită în scop agricol, iar pe de altă parte, o scădere a confortului de utilizare a restului de proprietate sau de valorificare.
În ceea ce privește punctul de vedere al expertului desemnat în comisie de expropriator, Curtea a constatat că acesta a dat valoare exclusivă contractelor de vânzare-cumpărare cu prețuri foarte mici, înlăturând pe cele cu preț mare, motivat de faptul că, în opinia sa acestea „ar ascunde altceva în afara prețului”, ceea ce nu a putut fi validat de instanța de judecată.
Au fost înlăturate susținerile pârâtului în sensul că, prin omologarea raportului de expertiză întocmit s-ar crea posibilitatea unei îmbogățiri fără justă cauză pe seama Statului Român, câtă vreme modalitatea de calcul a despăgubirilor și criteriile ce trebuie avute în vedere sunt prevăzute de reglementările legale în materie.
Nefondate au fost găsite și criticile potrivit cărora hotărârea instanței de fond ar fi nelegală și netemeinică datorită faptului că Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., a procedat deja la consemnarea sumei de 26.670,67 RON, astfel încât și dacă cererea intimatului ar fi fost întemeiată, se impunea obligarea pârâtei doar la diferența între suma consemnată și valoarea reală stabilită de instanță.
Or, din nicio dispoziție legală în materie nu rezultă că ar exista, într-o asemenea situație, un caz de compensare a sumelor deja depuse cu cele datorate.
Dacă într-adevăr, apelantul intimat a procedat la consemnarea sumelor oferite cu titlu de despăgubiri, desocotirea urmează a se face cu ocazia executării hotărârii judecătorești prin care s-a admis cererea reclamantului în cadrul litigiului având ca obiect tocmai contestarea cuantumului acestora.
Ca atare, a fost respins apelul pârâtului și admis apelul declarat de reclamant, fiind schimbată în parte hotărârea atacată în sensul stabilirii dreptului contestatorului la despăgubiri în cuantum de 178.047,82 lei.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.N.A.D.N.R., ca reprezentant al Statului Român, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” nu poate indica decât prețul de tranzacționare al acestora, menționat în contractele de vânzare și nicidecum „prețul de ofertare” postat pe diverse pagini de internet sau în diferite ziare, de care în mod greșit au ținut seama experții și instanța de apel.
De asemenea, aceste prețuri de tranzacționare trebuiau avute în vedere la data la care imobilul respectiv a intrat în proprietatea statului - respectiv, anul 2007 - și, deși au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză sub acest aspect, instanța le-a respins în mod nejustificat.
- Punctele de vedere exprimate de experți n-au respectat dispozițiile deciziei de casare și nici obiectivele stabilite de instanța de apel, din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar rezultând prețuri inferioare față de ce au stabilit cei doi experți.
Or, expertul desemnat de instanță nu a ținut cont de valorile de tranzacționare din contractele de vânzare din anul 2009, afirmând doar că din analiza contractelor „rezultă că acestea nu pot fi luate în considerare ca fiind comparabile și deci, nu pot intra în grila de calcul”.
- Cei doi experți - desemnat de instanță respectiv, numit de reclamant - au analizat doar prețuri de ofertare rezultate din diferite publicații imobiliare și din contracte de vânzare încheiate în alți ani, nu în 2007, anul exproprierii.
Instanța de apel a omologat în mod nelegal punctul de vedere al expertizei care a ținut seama, la stabilirea despăgubirilor, de prețuri de ofertare din diferite publicații imobiliare și nu de prețurile de tranzacționare, numai expertul C. (cel desemnat de expropriator) valorificând, la calcularea despăgubirilor, prețuri cu care s-au vândut imobile în respectiva unitate administrativ-teritorială, la nivelul anului 2009.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi, iar intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:
- Fără niciun suport în considerentele deciziei din apel care au explicat soluția adoptată, recurenta pretinde că s-ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin aceea că s-ar fi interpretat eronat sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” ca fiind același cu „prețul de ofertare”.
În realitate, decizia din apel nu și-a întemeiat raționamentul pe o asemenea confuzie terminologică - cu implicațiile juridice pe care le-ar fi presupus aceasta - ci a avut în vedere, așa cum se menționează expres în considerente, statuările irevocabile ale deciziei de casare, în legătură cu determinarea valorii reale a imobilului prin raportare la „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.
- Tot astfel, lipsit de orice fundament, recurenta pretinde că ar fi fost stabilit greșit momentul de referință în funcție de care trebuiau avute în vedere prețurile de tranzacționare, acesta fiind reprezentat de anul 2007, când a avut loc exproprierea.
Critica este lipsită de temei în condițiile în care instanța de apel a folosit tocmai acest reper temporal, plecând de la dezlegările obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, impuse a fi avute în vedere la rejudecare prin decizia de casare.
Tocmai pentru valorificarea criteriilor legale, precum și a statuărilor jurisdicționale irevocabile ale instanței de recurs, decizia din apel a validat expertiza întocmită de expert F., în al cărei conținut a găsit respectate exigențele legii.
Astfel, raportul de expertiză a folosit drept comparabilă din care a extras informații utile în legătură cu valoarea de circulație a imobilului, decizia nr. 43 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, care a statuat în legătură cu despăgubirile cuvenite pentru parcela învecinată (nr. 604/88, tarla 37) celei în litigiu, expropriată tot în 2007.
Acest reper folosit de expert, însușit și validat de instanța de apel prin soluția adoptată, este corect, în condițiile în care judecata din acel dosar (devenită irevocabilă prin decizia nr. 326 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a stabilit, în urma verificărilor jurisdicționale efectuate, despăgubirile care se cuvin pentru o expropriere ce a avut loc în același an (2007) pentru terenul aparținând altui proprietar, dar situat în aceeași tarla, parcela învecinată.
Cum recurenta-pârâtă a fost parte în acel proces, înseamnă că statuările jurisdicționale i se opun cu valoarea lucrului judecat, fără posibilitatea de a le mai combate sau contrazice ulterior.
Este vorba despre manifestarea efectului pozitiv al lucrului judecat (art. 1200 pct. 4, coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.), care presupune că ceea ce s-a statuat într-un proces pe o chestiune litigioasă, față de părțile acelei judecăți, nu poate fi contrazis de acestea într-un proces ulterior care are legătură cu ceea ce s-a tranșat deja jurisdicțional.
Aceasta înseamnă că, stabilindu-se anterior, în contradictoriu cu același expropriator, că valoarea unui teren expropriat la nivelul anului 2007, situat în Bărcănești, tarlaua 37 este de 22,30 euro/m.p., acesta nu poate pretinde ulterior, în contradictoriu cu un alt proprietar (reclamantul din speță, vizat de aceeași expropriere, pentru un imobil cu amplasamentul învecinat) că suma ar trebui să fie mai mică, deoarece din tranzacțiile depuse la dosar ar rezulta prețuri mai mici.
În statuările jurisdicționale anterioare (decizia nr. 326 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat decizia nr. 43/2009 a Curții de Apel Ploiești, folosită ca reper de către expert) au fost avute în vedere tocmai dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv criteriile legale pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, așa încât nu se mai poate susține, în prezentul litigiu, că valorile de pe piața imobiliară raportat la care trebuia stabilit cuantumul despăgubirilor, ar fi fost altele la nivelul anului 2007, când a avut loc exproprierea.
Rezultă că, sprijinindu-și raționamentul și concluziile pe ceea ce se stabilise deja pe cale judecătorească în legătură cu valoarea despăgubirilor pentru terenul din aceeași zonă, vizat de aceeași măsură a exproprierii, chiar dacă referitor la un alt proprietar, expertul și în continuare, instanța de judecată au procedat corect.
Dimpotrivă, ar fi fost greșită o soluție diferită a instanței întrucât în urma exproprierii trebuie să se asigure valoarea de înlocuire a bunului în patrimoniul celui expropriat, iar aceasta trebuie stabilită în mod unitar, indiferent de titularul dreptului de proprietate deposedat.
- În acest context, sunt lipsite de orice suport și străine considerentelor deciziei din apel, criticile recurentei conform cărora instanța s-ar fi raportat, în evaluarea făcută la „prețuri de ofertare rezultate din diferite publicații imobiliare și nu la prețuri de tranzacționare”.
Cum s-a arătat, instanța de apel s-a prevalat de rezultatul unei judecăți anterioare care dăduse eficiență tocmai criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr. 2565 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2017.