Decizia nr. 461/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 15 mai 2014 sub nr. x/3/2014 reclamantul A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 136/1995, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea pârâtei la plata a 11.325 lei daune materiale, 50.000 euro în lei la cursul zilei din data plății daune morale și o rentă de 1.000 lei lunar, plătibili până la găsirea unei soluții care să ducă la vindecarea completă a leziunilor suferite în urma accidentului rutier.
La data de 8 iulie 2014 pârâtul intervenient forțat C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii și obligarea pârâtei la plata, către reclamant, a despăgubirilor, în măsura și limitele în care ele vor fi dovedite, proporțional cu cheltuielile și suferința provocate reclamantului de evenimentul rutier.
Prin sentința nr. 4211 din 20 iulie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. SA și intervenieniul forțat C.; a obligat pârâta la plata, către reclamantul A. a sumei de 25.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 5.784,12 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale; a respins cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 5.639,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând ca, în temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale în cuantum de 2.203,75 lei rămân in sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SA, solicitând schimbarea sa în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamantului.
Prin decizia nr. 1411/A din 22 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 485-488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta SC B. SA, solicitând reducerea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, despre care a arătat că este nejustificat de mare raportat fa situația concretă a reclamantului.
În susținerea recursului, pârâta arată că asigurătorul RCA. plătește despăgubiri în baza unui contract de asigurare, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule așa cum a fost modificat prin Ordinul C.S.A. nr. 3/2013.
Referitor Ia daunele morale, arată că valoarea acestora se stabilește în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, potrivit art. 49 pct. 3 lit. f) și pct. 2 lit. d) din Normele sus-menționate, cu respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză, a principiului rezonabilității și echității și cu luarea în considerare a faptului că asigurătorul este obligat să plătească atât cât ar plăti asiguratul dacă nu ar avea asigurare.
Recurenta-pârâtă evocă, prin motivele de recurs, o serie de decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, precum și plafonarea la 5.000 euro a despăgubirilor realizată prin Directiva nr. 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11.05.2005.
De asemenea, învederează că, într-un accident mult mai grav, și anume cel din 23 iunie 2013 din Muntenegru, în care au decedat 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite, s-au acordat sume mult mai reduse cu acest titlu, valoarea daunelor morale din prezentul litigiu constituind astfel o discriminare gravă față de victimele acelui accident.
Recurenta-pârâtă arată că valoarea daunelor morale nu trebuie să aibă un caracter punitiv ori să se transforme într-o sursă de câștiguri exagerate, ci doar să compenseze, într-o manieră rezonabilă și justificată suferințele îndurate, preîntâmpinând îmbogățirea fără justă cauză; nu trebuie să existe discrepanțe majore între sancțiunea aplicată pe latură penală și despăgubirile acordate pe latură civilă persoanelor prejudiciate; trebuie să fie asigurat un echilibru între condamnarea pe latură penală a inculpatului și acordarea daunelor morale, ținând cont și de faptul că inclusiv aplicarea unei pedepse pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, constituie o reparație a prejudiciului moral cauzat părților civile.
Caracterul echitabil al reparației trebuie să aibă în vedere nivelul de trai și salariul mediu pe economie din România, precum și faptul că prezentul litigiu nu este singurul în care asigurătorul trebuie să acopere despăgubirile decurgând din accidentul rutier.
Faptul că în cazul accidentelor de circulație despăgubirile urmează a fi preluate de asigurătorul RCA, în baza unui contract de asigurare, nu poate constitui criteriu de amplificare a acestor despăgubiri, deoarece o astfel de abordare este de natură să creeze grave inechități nu doar între diferitele categorii de persoane obligate la plată, ci și intre diferitele categorii de victime, cunoscut fiind că infracțiunile comise cu intenție se caracterizează printr-un grad mai mare de pericol social, fiind de natură să producă efecte mult mai grave în plan fizic și psihic, dar neconcretizate în soluții de acordare a unor despăgubiri morale nici măcar apropiate celor stabilite în cazul unor accidente rutiere.
Față de cele arătate, suma de 25.000 euro acordată de către instanța de fond în condițiile în care în prezent reclamantul este total refăcut și nu există alte repercusiuni ale accidentului este exagerată și contravine principiilor enunțate prin motivele de recurs.
Recurenta-pârâtă solicită, ca efect al admiterii recursului și schimbării în parte a hotărârii atacate, desființarea titlului executoriu reprezentat de decizia recurată și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 31 ianuarie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La data de 14 februarie 2017, în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art, XVIIl alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.
Textul de lege anterior citat a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., act normativ publicat în M. Of. al României nr. 964/24.12.2015, în sensul că, la alin. (3) s-a prevăzut că termenele prevăzute la art. XII alin. (1), art. XIII teza I, art. XVIII alin. (1) și art. XIX alin. (1) din Legea nr. 2/2013, „se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017, iar la alin. (2) că dispozițiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) și art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv”.
De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.
În speța, decizia nr. 1411/A din 22.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, este dată în apel în soluționarea unui litigiu având ca obiect pretenții derivând dintr-o faptă prejudiciabilă constând în producerea unui accident rutier, pretenții situate sub cuantumul prevăzut de lege care să atragă competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea a 11.325 Iei daune materiale, 50.000 euro în lei la cursul zilei din data plății daune morale și o rentă de 1.000 lei lunar, plătibili până la găsirea unei soluții care să ducă la vindecarea completă a leziunilor suferite în urma accidentului rutier.
Se constată astfel că obiectul evaluabil în bani nu depășește suma de 1.000.000 lei, astfel încât hotărârea atacată este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. mai sus citate.
Față de cele arătate, criticife deduse judecății prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru argumentele menționate.
Deși prin întâmpinarea formulată intimatul-reclamant A. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că acesta nu a depus la dosarul cauzei documente justificative care să constituie dovezi cu privire la acest aspect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva deciziei nr. 1411/A din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC B. SA, cu sediul în comuna Voluntari, jud. Ilfov, împotriva deciziei nr. 1411/A din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., cu domiciliul în București, sector 4, și cu intimatul-intervenient C., cu domiciliul în București, sector 4.
Fără cale de atac,
Pronunțată azi, în ședința publică din 15 martie 2017.