Decizia nr. 500/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 22 ianuarie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamanta A. International Holdings Inc. a chemat în judecată pe pârâții B. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate încălcarea de către pârâtă a dreptului de folosință exclusivă ce aparține reclamantei asupra mărcilor „A.”, prin acțiunile acesteia de a furniza servicii de tip fast-food sub semnul „A.”, să se interzică pârâtei să utilizeze în activitățile comerciale semnul „A.” alături de elementul figurativ din cerere, respectiv în activitățile de publicitate, promovare și marketing, prestare servicii de tip fast-food, restaurant, alimentație publică, producție și comercializare produse alimentare, pe teritoriul României și să se dispună publicarea, într-un ziar cu tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 109 C. proc. civ., art. 1349 și urm. C. civ., art. 2, 6 și 36 și urm. din Legea nr. 84/1998.
Prin încheierea din data de 2 iulie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței teritoriale și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, iar, prin încheierea din data de 29 octombrie 2015, a respins celelalte excepții invocate în cauză, respectiv excepțiile inadmisibilității, prematurității, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, lipsei de interes și de obiect.
Prin sentința civilă nr. 1308 din data de 5 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. International Holdings Inc. în contradictoriu cu pârâta B. SRL și a constatat încălcarea de către pârâtă a dreptului de folosire exclusivă ce aparține reclamantei, titulara mărcilor „A.”, prin furnizarea de servicii de tip fast-food sub semnul „A.” și, în consecință: a interzis pârâtei să utilizeze în activitățile comerciale semnul „A.” alături de elementul figurativ din cerere, respectiv în activitățile de publicitate, promovare și marketing, prestare servicii de tip fast-food, restaurant, alimentație publică, producție și comercializare produse alimentare, pe teritoriul României și a dispus publicarea într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.
Prin decizia nr. 282/A din data de 20 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apeianta-pârâtă SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 1308 din data de 5 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. International Holdings Inc.
Împotriva deciziei civile nr. 282/A din data de 20 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.
În esență, recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de apel sub aspectul modalități de analiză a similarității celor două semne în litigiu, precum și a riscului de confuzie și de asociere, apreciind, totodată, că hotărârea atacată este nelegală întrucât se fundamentează pe eventuale fapte similare viitoare de încălcare a dreptului pretins de intimata-reclamantă, precum și întrucât judecătorii care au soluționat cauza au făcut parte din compunerea completului de judecată care a judecat pricina ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2015, având aceleași părți și aceeași speță ca și prezenta cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că, în mod eronat, instanțele de fond au reținut și au analizat doar o treime din întreaga denumire a mărcii sale, respectiv din întreaga denumire de „A. SEHR GUUT”, analizându-se în permanență doar primele trei litere, fără a se mai acorda importanța cuvenită întregului text.
Recurenta-pârâtă subliniază că cele trei cuvinte „A. SEHR GUUT” sunt inseparabile în cadrul mărci înregistrate la O.S.I.M. sub nr. de depozit M 2014 04713 și tot inseparabil sunt folosite, fapt recunoscut și de către intimata-reclamantă și prin întâmpinarea înregistrata la O.S.I.M. în 22 iulie 2016.
De asemenea, arată că instanțele au analizat și aspecte care nu au fost invocate de părți în cadrul acțiunii și care nici nu au reieșit din cadrul dezbaterilor, respectiv faptul că „Literele ce formează semnul „A.” sunt scrise cu caractere identice și de dimensiune identică”,
Arată că acest aspect, nu a fost invocat de către vreuna dintre părți, precum și că, niciodată, nu a deținut o inscripție pe aceeași dimensiune cu întimata-reclamantă și nici nu a fost solicitat O.S.I.M.-ului înregistrarea unei mărci „A. SEHR GUUT” cu o anumită dimensiune.
Totodată, critică cele reținute de către instanțe în sensul „că în mărcile reclamantei partea verbală este situată la dreapta imaginii, iar în cadrul semnului pârâtei la stânga, devenind un element fără importanță în contextul celor două imagini, astfel ca și cuvintele SEHR GUUT”. Apreciază recurenta-pârâtă că aceste rețineri dovedesc că analizarea mărcii sale a fost greșită sau chiar nu s-a realizat, denumirea mărcii „A. SEHR GUUT” fiind golită de conținut, analizată superficial și amputată literar.
O altă critică formulată de către recurenta-pârâtă vizează modul în care a fost reținută existența diferențelor dintre cele două semne, diferențe care au fost, în opinia sa, minimalizate, pentru a nu le fi dată importanța necesară.
Recurenta-pârâtă consideră că, contrar celor reținute de către instanțe, consumatorul mediu nu are cum să facă o confozie între cele două mărci „A.” și „A. SEHR GUUT”, fiind evidentă diferența dintre mărcile în litigiu și arată că, deși Curtea a reținut că unul dintre elementele definitorii de diferențiere între mărci - prima literă - este diferit, și că jurisprudența statuează, într-adevăr, că partea inițială a elementelor verbale este aptă a produce o impresie mai puternică și este partea dominantă, aceasta nu a reținut și faptul că elementele „A.” sunt însoțite de cele două cuvinte „SEHR GUUT”, reprezentând un întreg ansamblu de cuvinte care sunt imposibil de confundat și fără nici cel mai mic risc de confuzie sau similaritate.
Subliniază că există diferențe între mărci din punct de vedere fonetic, indiferent dacă acestea sunt pronunțate în limba engleză sau în limba română.
Totodată, consideră că există numeroase, esențiale și evidente diferențe și în privința elementelor grafice, respectiv în ceea ce privește direcția înspre care este aplecat chipul persoanei, vârsta acesteia, culoarea părului, purtarea unei cravate roșii, respectiv a unui papion negru.
De asemenea, evidențiază că în cazul mărcii „A. SEHR GUUT” a fost reprodus portretul asociatului societății B. SRL, în timp ce în cadrul mărcilor „A.” elementul grafic reprezintă o reproducere a colonelului C. la vârsta de 79 de ani.
Mai arată că o altă diferență o reprezintă încadrarea corpului personajului în spațiul unui cerc, respectiv al unui pătrat, după cum tot diferită este și suprafața spațiului ocupat de către acesta.
Un alt aspect pe care îl apreciază ca fiind diferit se referă la forma umerilor personajului (căzuți, respectiv rotunjiți) și menționează că grupul de litere „A. SEHR GUUT” este poziționat în partea dreaptă a imaginii persoanei, iar în cazul grupului de litere „A.” acesta este înscris în partea stângă a imaginii.
Recurenta-pârâtă consideră că diferența se înregistrează și la nivel fonetic și arătă că elementul „A. SEHR GUUT” reprezintă acronimul pentru „pui prăjit din România”, iar elementul „A.” reprezintă acronimul pentru „pui prăjit din Kentucky”.
Mai apreciază că utilizarea ultimelor două litere din acronimul „A.” nu poate conduce la crearea unei confuzii, atât timp cât elementul „fried chicken”/„pui prăjit” este uzual în domeniul alimentației.
Recurenta-pârâtă critică și reținerea instanței potrivit căreia literelor din elementele verbale ale semnelor în conflict nu li se poate da semnificația lor originală (de fried chicken/pui prăjit), deoarece, deși o parte destui de importantă a publicului țintă este vorbitor de limbă engleză, utilizarea aproape generalizată a acronimului ar fi îndepărtat acest public de semnificația inițialelor respective.
Recurenta-pârâtă arată că mărcile capătă distinctivitate proprie numai privite în ansamblu și consideră că este greșită reținerea și analizarea doar parțială a denumirii mărcii „A.”, prin separarea de cele două cuvinte „SEHR GUUT”, împreună cu care a fost înregistrat depozitul de marcă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci („A. SEHR GUUT”).
Criticând reținerile instanței de apel referitoare la riscul de confuzie și, respectiv la riscul de asociere, recurenta-pârâtă consideră că instanța nu a luat în considerare toți factorii în baza cărora acestea pot fi apreciate și invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Cauza „Cannon” C-9/97, pct. 29-30.
Precizează că factorii în baza cărora riscul de confuzie poate fi apreciat sunt numeroși, fiind stabiliți, atât de legislația aplicabilă, cât și de jurisprudența din această materie: similaritatea semnelor, natura și destinația de utilizare a produselor, canalele de distribuire/punctele de vânzare a produselor, publicul relevant etc.
De asemenea, contrar celor reținute de către instanță, apreciază că este utilă o analiză semantică în studierea ambelor mărci și critică aprecierea acesteia, potrivit cu care natura de bunuri de larg consum a produselor pentru care semnul a fost folosit de pârâtă și, respectiv înregistrat de către reclamantă, ar scădea semnificativ gradul de atenție al consumatorului, fără a se lua în seamă și argumentele sale și faptul că orice consumator are obligația să procedeze în alegerea serviciilor, produselor sau a oricăror bunuri cu diligența pe care o dovedesc majoritatea consumatorilor.
Totodată, învederează că și argumentul pe care l-a formulat cu privire la pronunția celor două elemente verbale nu a fost luat în considerare de către Curte, ceea ce reprezintă, în opinia sa, o încălcare a dispozițiilor legale care impun instanței de judecată ca, în judecarea cauzelor, să analizeze toate probele în așa fel încât soluția dată în cauza supusă judecății să fie una dreaptă, imparțială și care să nu favorizeze în mod nelegal pe niciuna dintre părți, indiferent de puterea economică sau poziția socială a acesteia.
Mai arată că analiza similarității se face în funcție de limitele protecției conferite de înregistrarea mărcii și folosirii de către reclamantă raportat la semnul folosit de către pârâtă și apreciază că semnul său este total diferit și nu se poate crea vreun risc de confuzie, întrucât, în opinia sa, orice persoană poate să distingă, chiar fără a ști să citească, între o înșiruire de unsprezece litere („A. SEHR GUUT”) și una de trei litere („A.”) sau între modul în care acestea se pronunță, neexistând, nici măcar teoretic, posibilitatea de confuzie între cele două mărci.
Totodată, invocând argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinse în hotărârea dată în cauza Celine C-17/06, critică hotărârea atacată arătând că instanța anterioară a pus în discuție nu numai faptele sale prezente, ci și eventualele fapte similare viitoare de încălcare a dreptului dedus judecății și a apreciat că nu este oportună și legală o sancționare a unor fapte viitoare (necomise), reclamantul având oricând posibilitatea de a acționa pe cale legală împotriva unei fapte care ar prejudicia-o.
Reeurenta-pârâtă consideră că este nelegală și nejustificată o hotărâre întemeiată și pe un motiv de „eventuale fapte similare viitoare de încălcare a dreptului” pretins de reclamant.
De asemenea, reeurenta-pârâtă arată că are motive să se îndoiască de justa soluționare a apelului pe care l-a declarat având în vedere că din componența completului de judecată care a soluționat apelul în prezenta pricină fac parte judecătorii care au judecat apelul și în Dosarul nr. x/3/2015, care are aceleași părți și aceeași speță cu cauza pendinte.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 13 ianuarie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de către pârâta B. SRL, față de dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și de conținutul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., inclusiv încadrarea motivelor de recurs vizând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele de recurs formulate, pârâta B. SRL a susținut inexistența similarității între semnul pârâtei și mărcile reclamantei și inexistența riscului de confuzie și de asociere pentru argumente ce urmează a ti analizate ca atare.
Analiza comparativă, în vederea determinării similarității și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, între mărcile reclamantei și semnul pârâtei, concordă cu stabilirea situației de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că instanța de recurs nu poate cenzura rezultatul însuși al comparării, dat fiind că atribuțiile Înaltei Curți, ca instanță de control judiciar, sunt circumscrise, în raport de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. cv., verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației de fapt.
În raport de invocarea prin motivele de recurs a unor critici ce se circumscriu cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica doar criteriile aplicate de către instanța de apel în examinarea comparativă a semnelor pentru determinarea similarității și a riscului de confuzie și asociere, ținând cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea regulamentului privind marca comunitară și a directivei vizând armonizarea legislațiilor naționale referitoare la mărci.
Potrivit acestor criterii, atare apreciere trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă în percepția consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele C-251/97 Sabel, C-193/06 Nestle, C-334/05 Shaker, C-591/12 Blinho), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.
Aprecierea globală a similarității vizuale, auditive sau conceptuale trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu care se creează, având în vedere, în special, elementele distinctive și dominante ale mărcilor/semnelor.
În ceea ce privește analiza riscului de confuzie se pornește de la ideea că percepția mărcilor/semnelor în mintea consumatorului obișnuit al categoriei de produse și de servicii în discuție joacă un rol decisiv și că, în mod normal, acest consumator percepe marca/semnul în întregul ei/lui și nu îi analizează diferitele detalii. Consumatorul obișnuit este considerat ca fiind în mod rezonabil informat, în mod rezonabil atent și circumspect și nu face o comparație directă între diferitele mărci/semne, ci se bazează pe imaginea lor imperfectă pe care o păstrează în memorie (C-342/97, Lloyd Schuhfahrik Meyer & Co, GmbH v. Klijsen Handel BV).
Or, în raport de motivele de recurs formulate, nu reiese că instanța de apei ar fi ignorat criteriile de determinare a similarității semnelor și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, sau că ar fi aplicat criterii greșite.
Astfel, se constată că, contrar susținerilor recurentei-pârâte, curtea de apel, în analiza similarității și la aprecierea riscului de confuzie și de asociere, s-a raportat la criteriile statuate de jurisprudența invocată, analizând similaritatea în plan vizual și auditiv, cu reținerea impresiei de ansamblu și a percepției consumatorului român.
Totodată, a arătat că niciunul dintre criteriile de comparație uzate în practică și niciuna dintre regulile statuate în jurisprudența nu se aplică în mod uniform, universal și fără distincție, apreciind și că, deși este utilă o analiză separată a elementului verbal, a celui figurativ, a similarități lor fonetice, semantice și vizuale, consumatorul percepe produsele în ansamblul lor, precum și că impresia generală pe care o lasă semnul în percepția consumatorului este în final cea care poate crea convingere falsă că produsul respectiv provine de la titularul mărcii sau că între producător și titular există o legătură economică.
Prin urmare, instanța de apel a arătat care sunt criteriile relevante în baza cărora a procedat la analiza similarității și a motivat alegerea și aplicarea lor raportat la jurisprudența națională și a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Curtea a analizat elementele verbale ale semnelor în conflict, apreciind corectă evaluarea primei instanțe în sensul că literelor ... nu li se poate da semnificația lor originală (fried chicken/pui prăjit) și a arătat că o analiză semantică nu este utilă evaluării din cauza de față, în raport de împrejurarea că percepția publicului se realizează cu precădere în plan vizual și auditiv, iar natura de bunuri de larg consum a produselor pentru care semnul a fost folosit de pârâtă și respectiv înregistrat de reclamantă scade semnificativ gradul de atenție al consumatorului.
Totodată, instanța de apel a apreciat că tribunalul s-a raportat în mod corect la elementul verbal „A.”, chiar dacă acesta reprezintă un acronim, întrucât înregistrările mărcilor de care s-a prevalat reclamanta includ acest element verbal și nu explicația semnificației sale.
De asemenea, analizând similaritatea și în plan vizual, cu privire la elementul figurativ al semnelor în conflict, Curtea a confirmat analiza instanței de fond, arătând că existența unor elemente diferite între figura colonelului C. (reprezentat în mărcile reclamantei) și persoana reprezentată în semnul folosit de pârâtă nu înlătură riscul de confuzie, deoarece ele sunt nesemnificative, detaliile nefiind apte a schimba impresia generală similară.
Se observă că instanța de apel, în acord cu jurisprudența menționată anterior, în aprecierea globală a similarității, s-a bazat pe impresia de ansamblu creată, luând în considerare prioritar asemănările dintre cele două semne și, fără a nega existența unor diferențe, a apreciat că acestea sunt nesemnificative în imaginea de ansamblu și de natură a nu putea înlătura riscul de confuzie, raportat la percepția consumatorul român.
Această constatare este justificată de natura de larg consum a produselor, ce presupune un nivel mai scăzut de atenție din partea consumatorului, precum și de circumstanțele particulare reținute de prima instanță în sensul că mărcile reclamantei sunt mărci de reputație, ce beneficiază de o largă cunoaștere, care face ca publicul consumator să ignore micile diferențe.
În examinarea comparativă, pe de o parte, se ține cont de componentele semnului/mărcii, chiar dacă nu sunt dominante, cu condiția să nu fie neglijabile, iar, pe de altă parte, nu este necesar ca una sau mai multe componente ale mărcii pretins încălcate să fie reproduse într-un mod identic în celălalt semn, dacă impresia de ansamblu produsă în percepția publicului conduce la concluzia existenței similarității semnelor.
În contextul acestor criterii de apreciere, se reține că, în speță, recurenta-pârâtă subliniază diferențele dintre elementele grafice și elementele verbale, considerând că ponderea lor este esențială în impresia de ansamblu produsă de semnul său.
O atare susținere nu poate fi primită, întrucât ea vizează aprecierea unei situații de fapt, ce nu poate fi, însă, reevaluată de către instanța de recurs, deoarece nu constituie un aspect de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei recurate, presupunând o nouă analiză a similarității mărcilor și a semnului în conflict, precum și a riscului de confuzie și de asociere și nu o verificare a legalei aplicări a criteriilor statuate de jurisprudența națională și comunitară.
În ceea ce privește afirmația recurente i-pârâte în sensul că în mod eronat instanțele s-au raportat la doar o treime din întreaga denumire a mărcii sale, Înalta Curte apreciază eă aceasta este nefondată, în raport de împrejurarea că, în motivarea hotărârii atacate, instanța de apel, atunci când a considerat că tribunalul a abordat în mod corect analiza elementului verbal, a arătat că analizata similarității se face în funcție de limitele protecției conferite la înregistrare și raportat la semnul folosit efectiv de pârâtul din acțiunea în contrafacere.
Astfel, reținerea similarității ca urmare a analizei elementelor figurative și a elementelor verbale „A.” nu echivalează cu o neluare în seamă de către instanță a întregii denumiri a mărcii, ci reprezintă evidențierea elementelor de natură a justifica această reținere, precum și a existenței riscului de confuzie și de asociere.
Așadar, se apreciază că un asemenea mod de analiză relevă aplicarea corespunzătoare a criteriilor relevante, indicate în jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, de stabilire a similarității semnelor comparate.
Recurenta-pârâtă, reluând pe larg susținerile pe care le-a mai formulat pe parcursul procesului, în special aspectele ce țin de diferențele dintre semnul folosit de către aceasta și mărcile reclamantei, critică constatările instanței în aplicarea acestor criterii, formal pretinzându-se ignorarea acestora, însă aceste susțineri reprezintă aspecte ce țin de situația de fapt și care exced controlului de legalitate al instanței de recurs.
Totodată, din verificarea deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel ar fi analizat aspecte ce nu fost invocate în cauză, astfel încât nici această critică a recurentei-pârâte nu poate fi primită.
În ceea ce privește pretinsa nelegalitate a hotărârii atacate ca urmare a punerii în discuție a unor eventuale fapte viitoare de încălcare a dreptului dedus judecății, Înalta Curte constată că acest aspect a fost reținut de către instanța de apel în raport de susținerile acesteia vizând soluțiile pronunțate de către instanța de fond asupra excepțiilor invocate în cauză (excepția lipsei calității procesuale pasive, a lipsei de interes și a lipsei obiectului cererii).
Or, pe de o parte, se constată că recurenta-pârâtă, deși a invocat nelegalitatea hotărârii pentru acest motiv, nu a arătat în ce modalitate acest aspect este de natură a atrage incidența vreunuia dintre cazurile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ, iar, pe de altă parte, tranșarea disputei juridice dintr-o acțiune în contrafacere are efecte asupra faptelor viitoare ale pârâtului, în sensul interzicerii săvârșirii acestora în situația în care faptele s-au dovedit a fi încălcări ale unui drept la marcă, sau neîngrădirea lor în contextul în care ele reprezintă fapte conforme unei concurențe loiale.
Nu pot face obiectul analizei instanței de recurs susținerile recurentei-pârâte referitoare la îndoiala acesteia cu privire la justa soluționare a apelului său, raportat Ia împrejurarea că din componența completului de judecată care a soluționat calea de atac au făcut parte aceiași judecători care a au soluționat apelul în Dosarul nr. x/3/2015, care are aceleași părți și aceeași speță cu prezenta cauză.
Or, această suspiciune a recurentei-pârâte nu se poate circumscrie niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea având ia îndemână posibilitatea formulării unei cereri de recuzare sau, eventual, de strămutare, în situația în care ar fi avut suspiciuni că membrii completului de judecată sunt imparțiali, demersuri nepromovate de către recurenta-pârâtă.
Cu privire ia această chestiune, Înalta Curte mai reține și că nu se poate considera că instanța care a soluționat apelul nu a fost legal constituită, prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, fiind respinsă cererea de abținere care a fost formulată de către cei doi membri ai completului de judecată, apreciindu-se că aceștia nu și-au spus părerea în cauza care se judecă, soluționarea ordonanței președințiale (ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2015) presupunând verificarea aparenței dreptului neconținând analiza similarității semnelor în conflict.
În raport de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat la o analiză a similarității semnelor în conflict și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, cu respectarea criteriilor stabilite de jurisprudența națională și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar celelalte susțineri formulate prin motivele de recurs nu reprezintă critici care să poată face obiectul verificării instanței de control judiciar și, prin urmare, față de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. SRL, prin administrator judiciar provizoriu D. SPRL, împotriva deciziei nr. 282/A din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2017.