Decizia nr. 100/A/2017
Asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata A.:
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 211/F din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A. și s-a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa cu nr. x/P/2015 din 13 martie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Ministerul Public și inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 323 alin. (1) teza întâi C. pen.
Sub aspectul situației de fapt, în acordul de recunoaștere a vinovăției s-a reținut că, în cursul anului 2014, pretextând efectuarea unor plăți ca taxe de timbru sau pentru cheltuieli de executare în cadrul unei proceduri de executare silită, procedură care nu se demarase, întrucât nu promovase o acțiune în instanță, așa cum se obligase față de SC B. SRL, inculpata A. a solicitat și obținut de la reprezentantul legal al acestei societăți, în mai multe tranșe, suma totală de 23.169 lei, compusă din 7605 lei taxă de timbru, 5702 lei taxă de timbru, 9002,8 lei onorariu avocat și 860 lei cheltuieli executare silită, sume achitate de către respectiva societate, folosind mai multe înscrisuri oficiale falsificate pentru a-l convinge pe reprezentantul societății să îi achite sumele de bani solicitate.
Inculpata a prezentat în copie numitului C., cetățean italian și administrator al societății, două cereri de depunere numerar din 21 martie 2014 și 30 mai 2014 pentru plata taxei de timbru, la Agenția D. a E., înscrisuri falsificate în prealabil de inculpată, urmărind să convingă pe clientul acesteia că operațiunile de depunere în numerar pentru sumele de 7605 lei și 5702 lei chiar au avut loc la datele de 21 martie 2014 și 30 mai 2014 și au fost efectuate la E., instituție bancară cu capital integral de stat, administrat prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice conform O.U.G. nr. 42/2005 și Legii nr. 66/19996.
Prin adresa nr. TN/B/29.05.01.2015, E. - Sucursala D. a comunicat către SC B. SRL că, în urma verificărilor în evidențele bancare, a rezultat că achitarea taxei judiciare de timbru la data de 21 martie 2014 în suma de 7605 lei în numele SC B. SRL, depunător avocat A., nu figurează în evidențele E. - Sucursala D., iar achitarea taxei judiciare de timbru, la data de 30 mai 2014, în suma de 5702 lei, în numele SC B. SRL, depunător avocat A., nu figurează în evidențele E. - Sucursala D. În cuprinsul aceleiași adrese s-a mai arătat că semnăturile din spațiul rezervat băncii la rubrica "Verificat ofițer cont" din cererea de depunere nu aparține angajaților băncii, iar ștampila nu a fost aplicată de angajații băncii, în condițiile în care s-a constatat că operațiunile nu au fost efectuate.
Fiind audiată în cauză în data de 17 februarie 2015, inculpata a relatat împrejurările în care a falsificat prin plăsmuire cele două înscrisuri, arătând că, în ceea ce privește modul de falsificare, a decupat forma ștampilei de pe o copie a unei alte chitanțe și apoi a făcut o copie xerox. La rubrica "Verificat ofițer de cont" a executat o semnătură peste impresiunea ștampilei. Aceste înscrisuri au fost falsificate în biroul inculpatei, cu ajutorul unui fotocopiator, iar în ceea ce privește modalitatea de falsificare, ambele cereri de depunere le-a falsificat în aceeași împrejurare.
În drept, Parchetul a apreciat că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 323 alin. (1) teza întâi C. pen.
Întrucât cele două înscrisuri au fost falsificate prin plăsmuire în aceeași împrejurare, Parchetul a apreciat că există unitate legală de infracțiune.
În temeiul acordului s-au stabilit următoarele pedepse:
- de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) și (3) C. pen.;
- de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.
În temeiul art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o lună, rezultând pedeapsa de executat de 5 luni închisoare.
S-a stabilit aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani.
Pe perioada termenului de supraveghere inculpata A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;
d) să comunice orice schimbare a locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra disp. art. 97 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor de pedeapsă și a modalității de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 478 alin. (4) C. proc. pen.
Făcând propria analiză, instanța de fond a confirmat situația de fapt reținută în acordul de recunoaștere a vinovăției
În drept, a constatat că fapta inculpatei A., constând în aceea că în cursul anului 2014 a falsificat, prin contrafacere totală, două cereri de depunere numerar, datate 21 martie 2014 și 30 mai 2014, care atestau plata unor taxe de timbru la Agenția D. a E. pentru sumele de 7605 lei, respectiv 5702 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
În dezacord cu reprezentantul Ministerului Public, a apreciat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii în forma continuată, nefiind incidentă în cauză unitatea naturală de infracțiune.
A considerat că fapta mai sus reținută nu poate constitui o singură faptă de fals material în înscrisuri oficiale, întrucât acțiunea de falsificare a celor două înscrisuri nu a fost una concomitentă, ci una succesivă, astfel cum rezultă din declarațiile inculpatei, care a recunoscut că la biroul său a decupat forma ștampilei de pe o copie a unei alte chitanțe și apoi a făcut o copie xerox. La rubrica "Verificat ofițer de cont" a executat o semnătură peste impresiunea ștampilei. A folosit același procedeu în mod succesiv, falsificând prima cerere de depunere numerar, iar ulterior și pe cea de-a doua.
A apreciat că nu se poate considera că fapta, astfel cum a fost descrisă, reprezintă prin natura ei o infracțiune unică, chiar dacă actele de falsificare s-au realizat în aceeași împrejurare, deoarece, prin natura ei, activitatea infracțională nu este una unică, ci presupune comiterea unor acte de executare distincte, având ca obiect înscrisuri distincte.
Inculpata a realizat în baza aceleiași rezoluții infracționale, împotriva aceluiași subiect pasiv, două acte de executare, acționând în mod similar, prin falsificarea a două cereri care atestau depunerea de numerar la Agenția D. a E. cu titlu de taxă de timbru, în scopul folosirii pe nedrept, fiecare act material realizând în parte conținutul constitutiv al unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale.
Activitatea infracțională desfășurată de inculpată a privit falsificarea unor înscrisuri diferite, în etape de timp succesive, deși apropiate ca timp de realizare.
Totodată, a mai reținut că însăși legiuitorul a apreciat că infracțiunea, privită ca unitate naturală, constă în falsificarea unui înscris, privit în mod singular, infracțiunea putând dobândi formă continuată dacă falsificarea a privit mai multe înscrisuri.
Există infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în forma unității naturale doar atunci când actele de falsificare au privit un singur înscris, indiferent de numărul de acte de falsificare realizate cu aceeași ocazie asupra înscrisului, deoarece doar atunci activitatea infracțională este prin natura sa unică, indiferent de numărul de acte materiale eterogene sau omogene efectuate pentru realizarea ei. Legiuitorul a înțeles să confere protecție fiecărui înscris oficial în parte, apreciind că, ori de câte ori un astfel de înscris este falsificat prin contrafacere sau alterare, acțiunile realizate întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de fals material.
De asemenea, a apreciat că în cauză nu pot fi incidente dispozițiile Deciziei nr. 604/2003 a completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție citată de Parchet prin adresa nr. x/P/2015 din 07 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, deoarece această decizie se referă la o altă infracțiune și la o altă situație de fapt.
Pe cale de consecință, a considerat că încadrarea juridică a faptei anterior descrise, reținută prin acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat între Parchet și inculpată, nu este cea corectă, lipsind forma continuată prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. și că există un impediment pentru a valida respectivul acord, impediment, neremediat de către Parchet, care și-a menținut încadrarea juridică inițială, astfel cum rezultă din conținutul adresei nr. x/P/2015 din 07 octombrie 2015.
Totodată, a reținut că fapta inculpatei A., constând în aceea că în cursul anului 2014, pretextând efectuarea unor plăți ca taxe de timbru sau pentru cheltuieli de executare în cadrul unei proceduri de executare silită, procedură care nu se demarase întrucât nu promovase o acțiune în instanță, așa cum se obligase față de SC B. SRL, a solicitat și obținut de la reprezentantul legal al acestei societăți, în mai multe tranșe sumele de 7605 lei taxă de timbru, 5702 lei taxă de timbru, prezentând două înscrisuri oficiale falsificate ce atestau plata acestor sume de bani la Agenția D. a E. cu titlu de taxă de timbru întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 322 alin. (1) teza întâi C. pen.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, a considerat cuantumul pedepselor cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată insuficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, cele două pedepse orientate spre minimul special fiind mult prea blânde în raport cu periculozitatea inculpatei.
În acest sens, a constatat că inculpata a manifestat perseverență infracțională, în condițiile în care, începând cu anul 2011 și până în anul 2014, a săvârșit fapte similare, având același mod de operare.
Conform fișei de cazier judiciar coroborată cu mențiunile cuprinse în ordonanța nr. x/P/2010 din 29 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în ordonanța nr. x/P/2011 din 10 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a observat că anterior inculpata a fost sancționată cu amenzi administrative în urma unor soluții de scoatere de sub urmărire penală dispuse în temeiul fostului art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. anterior pentru săvârșirea unor fapte de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. anterior, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior.
Totodată, s-a constatat că acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A. în Dosarul nr. x/P/2014, tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, viza o pedeapsă de 1 an închisoare. Faptele respective, anterioare faptelor din prezenta cauză, au fost săvârșite în cursul anului 2013 și au avut același mod de operare, constând în aceea că în calitate de avocat, cu ocazia executării contractului de asistență juridică din 10 iunie 2013 încheiat cu numitul F., a indus în eroare persoana vătămată prin înmânarea, la trei momente diferite, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a trei chitanțe falsificate, în vederea încasării altor sume de bani cu titlu de onorariu expert, taxă de timbru și taxă de carte funciară, profitând de buna credință a persoanei vătămate și de necunoașterea caracterului oficial al chitanțelor de către această parte, ca urmare a vârstei acestuia și a lipsei de pregătire în domeniul juridic.
A apreciat că, deși inculpata a beneficiat anterior de o clemență deosebită din partea autorităților judiciare pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate de fals, aceasta a ales să săvârșească noi fapte penale de aceeași natură, fapt ce denotă un grad sporit de indiferență față de normele legale și o relativă lipsă de grijă față de repercusiunile pe care ar putea să le suporte. A opinat că, față de acest comportament și de periculozitatea sporită a inculpatei, pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals sunt prea blânde.
A considerat că prin încuviințarea pedepselor la care s-a ajuns la un acord între Parchet și inculpată în prezenta cauză, orientate spre minimul special, inculpata nu ar înțelege în totalitate gravitatea faptelor săvârșite, aceasta manifestând anterior perseverență infracțională pe linia săvârșirii unor infracțiuni similare. În plus, acest fapt ar reprezenta o toleranță nejustificată din partea organelor judiciare care ar transmite un mesaj necorespunzător persoanelor care încalcă legea penală, respectiv acela de toleranță față de faptele de falsificare, în mod repetat, a unor înscrisuri oficiale, în scopul folosirii lor și obținerii frauduloase a unor mijloace bănești, invocând desfășurarea unor proceduri judiciare imaginare.
Or, faptele inculpatei din prezenta cauză nu ar trebui recompensate într-un asemenea mod, acestea neconstituind vreo performanță civică deosebită de natură a justifica aplicarea pedepselor spre minimul special.
Din contră, a apreciat că faptele astfel cum acestea au fost analizate, coroborate cu perseverența infracțională a inculpatei, manifestată printr-un "modus operandi" aproape identific în cel puțin alte trei cauze similare, justifică aplicarea unor pedepse orientate spre mediul special al pedepselor, considerând că o pedeapsă de cel puțin 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și o pedeapsă de cel puțin 9 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) teza întâi C. pen. ar corespunde cel mai bine scopului pedepsei și ar constitui sancțiuni corespunzătoare față de periculozitatea demonstrată a inculpatei A.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, una neprivativă de libertate, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile art. 91 C. pen., a considerat că aceasta s-ar putea dispune în cauză, pe un termen de supraveghere mai mare decât cel propus inițial prin acord, respectiv un termen de 4 ani, apreciind că intervalul de doar 2 ani stabilit prin acord ar fi insuficient, față de inculpată fiind necesară o supraveghere mai atentă și mai îndelungată, raportat la perseverența infracțională manifestată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A.
În motivele scrise de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat sentința atacată, apreciind că este greșită reținerea în cauză a unei infracțiuni continuate de fals material în înscrisuri oficiale și că faptele inculpatei A., privite individual, nu prezintă un pericol social ridicat.
A argumentat în sensul că suntem în prezența unități naturale de infracțiune, față de interpretarea dată în doctrină succesiunii de acte de executare, fără scurgerea unui interval de timp semnificativ între ele, îndreptate spre îndeplinirea aceluiași scop infracțional.
De asemenea, a susținut că în literatura de specialitate, s-a arătat că, raportat la interpretarea gramaticală a unei norme penale, singularul include și pluralul și viceversa și a apreciat că a considera că actele repetate de falsificare reprezintă o activitate naturală de infracțiune doar dacă poartă asupra unui singur înscris, reprezintă o încălcare a regulilor de interpretare a normelor penale, având drept rezultat o restrângere nefundamentată a sferei de aplicare a art. 320 alin. (1) C. pen., prin excluderea posibilității existenței formei unității naturale atunci când obiectul material al infracțiunii este format din două sau mai multe înscrisuri.
Cu privire la individualizarea pedepsei, a susținut că în perioada 2010 - 2014 inculpata A. a încălcat de patru ori normele penale falsificând înscrisuri oficiale sau sub semnătură privată, însă fiecare faptă, privită singular, nu prezintă un pericol social ridicat.
Apelanta-inculpată A. a solicitat desființarea sentinței atacate și admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, fără a motiva, în scris, calea de atac declarată, argumentele sale în susținerea netemeiniciei Curții de Apel București fiind prezente pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata A. prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, în virtutea următoarelor considerente:
Conform art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța, analizând acordul, respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a apreciat că acordul de recunoaștere a vinovăției îndeplinește condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen. privind infracțiunile ce fac obiectul acestuia, suficiența probelor cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatei, limitele de pedeapsă, asistența juridică a inculpatei la încheierea acordului, forma și conținutul acestuia, însă a apreciat că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpată este, pe de o parte, nelegală sub aspectul încadrării juridice a faptei de contrafacere a celor două înscrisuri ca fiind o infracțiune unică, iar pe de altă parte, pedepsele aplicate sunt nejustificat de blânde în raport cu gravitatea infracțiunilor și de periculozitatea inculpatei A.
Totodată, reține că ambele argumente care au justificat respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A. au fost criticate de către apelanți în susținerea motivelor de apel.
În ceea ce privește motivul comun de apel ce vizează încadrarea juridică a faptelor, în acord cu instanța de fond, se constată că fapta inculpatei A. care în cursul anului 2014 a falsificat, prin contrafacere totală, două cereri de depunere numerar datate 21 martie 2014 și 30 mai 2014, care atestau plata unor taxe de timbru, la Agenția D. a E. pentru sumele de 7605 lei, respectiv 5702 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și nu în forma unei unități naturale de infracțiune cu pluralitate de acte contextuale, respectiv a infracțiunii simple de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) și (3) C. pen.
Unitatea de rezoluție infracțională nu este suficientă pentru existența infracțiunii simple constituită dintr-o pluralitate de acte materiale, ci este necesar ca acestea să fie săvârșite neîntrerupt și cu aceeași ocazie (contextualitate). Totodată, trebuie subliniat că, spre deosebire de infracțiunile îndreptate contra patrimoniului, în cazul infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, diversitatea elementului material, reprezentat în speță de cele două chitanțe falsificate, influențează unitatea naturală prin aceea că produce o scindare în caracterul unitar al actelor săvârșite de făptuitor, acestea devenind acte de executare distincte, ce au ca obiect două înscrisuri diferite, care realizează, fiecare în parte, conținutul constitutiv al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Aceasta deoarece, așa cum a reținut și judecătorul fondului, legiuitorul a înțeles să confere protecție fiecărui înscris oficial în parte.
Prin urmare, Înalta Curte constată, contrar celor susținute de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata A. în primul motiv de apel, că încadrarea juridică dată de procuror pluralității actelor materiale de falsificare a celor două înscrisuri este nelegală.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că prin acordul de recunoaștere a vinovăției din 13 august 2016 s-a stabilit o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) și (3) C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani) și de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă), prin aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. proc. pen., ce prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii aplicate inculpaților ce încheie un acord de recunoaștere a vinovăției.
Însă reducerea limitelor de pedeapsă nu înseamnă că procurorul sau instanța trebuie să se orienteze spre minimul pedepsei prevăzut de lege, dimpotrivă la stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei trebuie să se țină seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Prin aplicarea acestor criterii la particularitățile prezentei spețe, Înalta Curte constată că stabilirea unor pedepse orientate spre minimul special are nu numai consecințe nefaste în reeducarea inculpatei și în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, dar afectează și funcția de exemplaritate a pedepsei.
Inculpata A., avocat în Baroul București, profesie ce reclamă, printre altele, onoare personală, probitate, integritate morală și urmărirea interesului clientului, conform codului deontologic al avocaților, nu se află la primul conflict cu legea penală. În perioada 2011 - 2014, în exercitarea profesiei de avocat, aceasta a săvârșit fapte similare, folosind același mod de operare, pentru care a fost sancționată cu amenzi administrative în urma unor soluții de scoatere de sub urmărire penală, precum și cu o pedeapsă de 1 an închisoare stabilită tot în cadrul unui acord de recunoaștere a vinovăției. Aceste sancțiuni nu și-au atins finalitatea, inculpata continuând, în aceeași modalitate, să săvârșească fapte prevăzute de legea penală ceea ce denotă că aceasta nu a înțeles gravitatea faptelor comise. Or, dacă pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei pentru fapte similare nu a determinat-o pe inculpată să se conformeze normelor penale, este puțin probabil că o sancțiune mai blândă, de 5 luni închisoare, cum s-a stabilit prin acordul de recunoaștere a vinovăției din 12 august 2016 va atinge această finalitate. În acest context, împrejurarea că fiecare faptă săvârșită de către inculpată, în parte, nu prezintă un pericol social ridicat, invocată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca argument al modalității de individualizare a pedepselor stabilite prin acord, nu prezintă relevanță în cauză.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata A.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2), (3) și (6) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 211/F din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 (x/2016).
Obligă apelanta-intimată inculpată A. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2017.
Procesat de GGC - CT