Decizia nr. 151/RC/2017
Prin Sentința penală nr. 177 din 28 iunie 2016 a Judecătoriei Drăgășani, a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la 1 an închisoare.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vâlcea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., coroborat cu art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea sau Primăriei comunei Bujoreni.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracțiuni sau în cazul în care, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; i) dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 65 alin. (1) și 3 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Drăgășani a reținut următoarele:
Prin Încheierea de ședință din camera de consiliu nr. 139 din data de 20 octombrie 2015, rămasă definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile formulate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, în ședința publică din data de 12 ianuarie 2016, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art. 374 C. proc. pen., a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. În urma răspunsului negativ al inculpatului, instanța a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen.
Totodată, s-au încuviințat inculpatului probele cu înscrisuri și martori, fiind audiați martorii B. și C. De asemenea, față de dispozițiile art. 374 alin. (8) C. proc. pen., au fost audiați martorii din dosarul de urmărire penală D., E., F., G., H., I., J. Inculpatul a depus la dosar o serie de înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul A. era, la data de 5 noiembrie 2014, angajat M.A.I., având gradul de comisar șef de poliție, fiind delegat ca director la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date Vâlcea și se deplasa în interes de serviciu, cu autoturismul, care aparține instituției unde lucra, din direcția Râmnicu Vâlcea către Municipiul Drăgășani.
Pe raza comunei Prundeni, satul Zăvideni, județul Vâlcea, un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Drăgășani - Formațiunea Poliției Rutiere, format din martorii D. și E., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind supravegherea și controlul traficului rutier, au oprit în trafic pe martorul F. care, la volanul autoturismului proprietate personală, depășise viteza maximă admisă în localitate, fiind înregistrat de aparatul radar.
În jurul orei 1540, în timp ce martorul E. completa procesul-verbal de contravenție martorului F., martorul D. a observat că autoturismul condus de inculpat avea un traseu sinuos, astfel că i-a făcut semn să oprească, solicitându-i actele la control. Întrucât emana miros puternic de alcool, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, inculpatul fiind de acord, în urma testării rezultând valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din declarațiile martorilor D. și E. a reieșit că inculpatul a susținut că nu a consumat băuturi alcoolice și că, de fapt, rezultatul etilotestului se datorează problemelor medicale ce le are la ficat.
De față s-a aflat și martorul F., care a auzit pe lucrătorul de poliție afirmând că inculpatul este "băut foarte rău" și care a declarat în faza de urmărire penală, declarație menținută și în instanță, că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, deoarece se clătina, vorbea incoerent și era roșu la față.
Cu privire la protocolul etilotest, s-a constatat că scrisul de pe formatul de hârtie nu mai este vizibil în mod normal însă, la o atentă privire în lumină puternică și sub un anumit unghi, se pot observa impresiunile lăsate de dispozitivul de tipărire.
Inculpatul A. a fost condus de către cei doi lucrători de poliție la Spitalul Municipal Drăgășani, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, însă, aflându-se la camera de gardă a spitalului, în prezența organelor de poliție și a personalului medical, respectiv medicul de gardă G. și asistenta H., precum și a martorului I. a refuzat recoltarea de mostre biologice.
Astfel, martorii D. și E. au declarat în instanță că inculpatul nu a fost de acord cu recoltarea de probe în prezența lor, solicitând să fie de față numai comandantul Poliției Municipiului Drăgășani sau comandantul I.P.J. Vâlcea, având în vedere calitatea sa de ofițer. După o serie de discuții, a fost de acord numai dacă lucrătorii de poliție părăsesc incinta, însă doctorul i-a explicat faptul că recoltarea de probe de sânge se face numai în prezența lucrătorului de poliție, inculpatul refuzând apoi să i se preleveze probe de sânge, astfel că doctorul de gardă a consemnat în registru refuzul acestuia.
Martorul G. a declarat în instanță că în ziua respectivă era de gardă la Spitalul Municipal Drăgășani, în momentul în care la cabinetul de primiri urgențe a intrat inculpatul împreună cu lucrătorii de poliție, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, inculpatul fiind supărat și afirmând că nu a fost tratat în mod corespunzător de lucrătorii de poliție, fără a detalia. Martorul a declarat că, întrebând lucrătorii de poliție cum procedează de obicei, cât a fost valoarea alcoolemiei la aparatul etilotest și aflând că era peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, a întrebat pe inculpat dacă suferă de vreo boală, acesta spunându-i doar că are probleme la ficat. De asemenea, martorul a declarat că inculpatul, după modul cum discuta și după dicție, părea sub influența băuturilor alcoolice și, deși i s-a solicitat să se supună recoltării de probe biologice, a refuzat, nefiind de acord cu prezența lucrătorilor de poliție, deși i s-a explicat că acest lucru nu este posibil și, deoarece în continuare a refuzat prelevarea probelor de sânge, a consemnat personal în registru refuzul, mai puțin ora, aceasta fiind scrisă de asistentă.
De asemenea, din declarația martorei H., asistenta ce se afla la cabinetul primiri urgențe când a sosit inculpatul cu lucrătorii de poliție, reiese că i s-a solicitat inculpatului de mai multe ori recoltarea de mostre de sânge, însă acesta a refuzat, deși i s-a atras atenția că își agravează situația.
În această situație, lucrătorii de poliție s-au deplasat la Poliția Municipiului Drăgășani, unde au întocmit procesul-verbal de constatare și celelalte documente necesare. După o anumită perioadă, inculpatul a venit la sediul poliției din Drăgășani, spunându-le lucrătorilor de poliție că acum este de acord cu recoltarea de probe biologice, însă aceștia i-au explicat că acordul său este tardiv, întrucât deja s-a întocmit documentația necesară de constatare a infracțiunii cum și faptul că a trecut o perioadă relativ mare de la ora constatării faptei.
După aceea, inculpatul a revenit la Spitalul Municipal Drăgășani, solicitând medicului de gardă, martorul G., să îi recolteze probele de sânge, ceea ce nu mai era posibil, deoarece nu se aflau de față lucrătorii de poliție.
Cu privire la declarația martorului B., propus de inculpat, instanța a apreciat că aceasta nu este pe deplin obiectivă și nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați.
Astfel, martorul a declarat că, fiind în curtea spitalului când au sosit inculpatul și lucrătorii de poliție, s-a apropiat de colțul clădirii, aproape de geamul de la camera de gardă și a auzit discuțiile din interior, inculpatul fiind de acord cu recoltarea de mostre biologice, neauzind vreun refuz al acestuia.
Din declarațiile martorilor reiese că sala de primiri urgențe este a doua încăpere pe culoarul de la intrare, având ferestrele înspre stradă, într-o grădină și nicidecum la colțul clădirii spitalului, iar geamurile sunt de termopan, nefiind deschise, având în vedere luna, respectiv noiembrie, când vremea este răcoroasă.
Inculpatul, în declarația dată în instanță a arătat că, la solicitarea lucrătorului de poliție de a fi de acord cu recoltarea probelor biologice de sânge, a avut o discuție în sensul că a solicitat ca recoltarea să fie făcută în prezența unui superior al acestuia, deoarece nu are încredere în polițiști.
Cu privire la această solicitare a inculpatului, instanța a constatat că nu este întemeiată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, recoltarea mostrelor biologice se face numai în prezența unui polițist rutier. De asemenea, potrivit art. 193 alin. (1) din H.G. nr. 1.391/2006, în situația în care prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic s-a constatat că valoarea concentrației de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul de autovehicul trebuie însoțit de polițistul rutier sau, după caz, de polițistul de frontieră, imediat, la cea mai apropiată instituție medicală autorizată sau instituție medico-legală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Prin urmare, nu există nici o prevedere legală ca la recoltarea mostrelor biologice să fie prezent un alt lucrător de poliție decât un polițist rutier, neavând nici o relevanță gradul conducătorului auto, în cauza de față de comisar șef de poliție.
În ceea ce privește susținerea inculpatului, că a fost de acord cu recoltarea mostrelor biologice și a întins mâna de trei ori însă a fost refuzat, nici unul dintre martorii prezenți în cabinetul de primiri urgențe de la spital nu au confirmat acest fapt.
În drept, fapta inculpatului A., care la data de 5 noiembrie 2014 a condus pe drumurile publice autoturismul, fiind depistat la testarea cu aparatul etilotest cu o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat și fiind condus la Spitalul Municipal Drăgășani, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 337 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele în care a fost săvârșită, urmările produse, faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, dar și că nu are antecedente penale, astfel că instanța s-a orientat spre o pedeapsă al cărei cuantum să atingă scopul sancționator și preventiv.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate, instanța a reținut dispozițiile art. 91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare. Drept urmare, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Instanța a considerat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin sentință fiind de 1 an închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât instanța a avut convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate. De asemenea, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
Față de aceste considerente, în baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune Vâlcea și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
Împotriva Sentinței penale nr. 177 din data de 28 iunie 2016 a Judecătoriei Drăgășani a declarat apel inculpatul A. A arătat inculpatul că rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești este neregulamentar întocmit, deoarece dispozitivul acestuia nu specifică infracțiunea și încadrarea juridică.
A mai arătat inculpatul că din toate actele dosarului rezultă că fapta nu există, că mijloacele de probă au fost obținute în mod nelegal, prin încălcarea normelor procedurale sau chiar prin comiterea de infracțiuni de către agenții constatatori. Cu privire la situația de fapt, a arătat că în ziua respectivă se deplasa în interes de serviciu, iar când a fost oprit de organele de poliție nu consumase alcool. A fost testat cu etilotestul și i s-a comunicat că are 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, fără să i se arate etilotestul ori bonul scos la imprimantă. I s-a comunicat că trebuie să meargă la spital pentru a i se recolta probe biologice, dar el a refuzat pentru că știa că nu a consumat alcool. Agenții i-au luat cheile și au încuiat autoturismul, introducându-l cu forța, prin acte de violență, în autoturismul echipajului. Insistența și încălcarea legii de către cei doi agenți prin deplasarea forțată la spital denotă că au riscat totul pentru realizarea unui plan ca să preconstituie totuși niște probe cu personalul medical, încercând să pună în umbră episodul de la Prundeni, unde nu aveau niciun fel de temei să rețină infracțiunea.
La spital, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice în prezența celor doi polițiști, solicitând prezența șefului Poliției Drăgășani, deoarece credea că un polițist superior în grad înțelege că s-a încălcat legea și că nu se impunea recoltarea de probe de sânge și totodată îi era teamă că cei doi agenți să nu pună alcool în sânge, falsificând proba așa cum procedaseră și cu aparatul etilotest.
Deși totul era nelegal, inculpatul a dorit să i se recolteze probe de sânge pentru a nu fi acuzat pe nedrept și a mers după agenții de poliție, care au plecat în grabă, spunând "se împute treaba", mergând apoi și la poliție unde a insistat chiar și la comandant să i se recolteze sânge pentru a stabili că nu consumase alcool.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare, instanța de apel a apreciat că apelul este nefondat.
Prima instanță a reținut, în mod corect, întreaga desfășurare a evenimentelor, în urma unei analize minuțioase a întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza judecății.
Deși inculpatul a încercat, în declarațiile și apărările sale, să construiască o altă situație de fapt, instanța de apel a apreciat, în acord cu instanța de fond, că această interpretare oferită de inculpat nu se sprijină pe materialul probator administrat în cauză. Din actele de procedură întocmite de cei doi polițiști, dar și din declarațiile lor și ale martorului F. a rezultat că, după ce autoturismul condus de inculpat a fost oprit, acestuia i s-a solicitat să se supună probei de testare a alcoolemiei cu etilotestul. După ce aparatul a indicat o valoare mare a alcoolemiei, inculpatul a fost invitat la Spitalul Municipal Drăgășani în vederea prelevării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. La spital, s-a consemnat de către personalul medical refuzul inculpatului de a i se recolta probe de sânge, așa cum rezultă și din înscrisurile emise în acest sens, dar și din declarațiile cadrelor medicale audiate de organele de urmărire penală.
Instanța de apel nu a împărtășit apărarea inculpatului, care a reproșat organelor de urmărire penală că nu au respectat procedura de consemnare a refuzului, atâta vreme cât, după cum o arată și mijloacele de probă, solicitarea adresată inculpatului de a i se preleva probe de sânge a intervenit după ce s-a constatat o valoare mare a alcoolemiei în aerul expirat, situație în care era obligatorie recoltarea probelor de sânge. Deși buletinul de analiză a alcoolemiei în aerul expirat este ilizibil, la o privire mai atentă, așa cum a făcut și prima instanță, s-a constatat că valoarea alcoolemiei s-a ridicat la indicele de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, situație confirmată și de cele consemnate în adresele emise de I.P.J. Vâlcea cu privire la verificările efectuate asupra aparatului etilotest.
În ceea ce privește refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice, acesta este temeinic probat, refuzul fiind consemnat după ce atât organele de poliție constatatoare, cât și cadrele medicale de gardă la acel moment au avut mai multe încercări de a obține permisiunea inculpatului, împrejurare ce rezultă din declarațiile acestora. Cât privește evenimentele derulate în sediul Poliției Drăgășani, în mod justificat, prima instanță le-a considerat lipsite de relevanță, atâta vreme cât consumarea faptei s-a produs odată cu refuzul consemnat de cadrele medicale de la Spitalul Municipal Drăgășani.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., atât în ceea ce privește natura și cuantumul la care s-a oprit prima instanță, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare. Instanța de apel a considerat că prezintă o relevanță mare în stabilirea pedepsei atât calitatea de polițist a inculpatului la data săvârșirii faptei, valoarea mare a alcoolemiei constatate, atitudinea nesinceră adoptată pe parcursul procesului penal, cât și lipsa antecedentelor penale și prezența constantă a acestuia la chemarea organelor judiciare. S-a apreciat că este justificată și pedeapsa complementară aplicată a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule, având în vedere valoarea mare a alcoolemiei constatate în aerul expirat, dar și refuzul inculpatului de a i se preleva probe de sânge, faptă apreciată de legiuitor ca având o gravitate mai mare decât cea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.
Față de cele de mai sus, prin Decizia penală nr. 1.116/A din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2015, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 177 din data de 28 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în Dosarul nr. x/223/2015.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în casație inculpatul A.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 21 februarie 2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.
Instanța a reținut că Decizia penală nr. 1.116/A din 27 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpat, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., cuprinzând numele, prenumele și domiciliu persoanei care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată și semnătura.
În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că activitățile comise, în condițiile date, nu realizează conținutul vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală. Ca atare, având în vedere că aspectele invocate de inculpat se circumscriu, formal, cazului de casare invocat (inculpat a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), s-a apreciat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 437 - 438 C. proc. pen.
Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație este nefondat.
Criticile recurentului A. vizează, pe de o parte, caracterul nelegal al probelor care au condus la stabilirea vinovăției sale, iar pe de altă parte, interpretarea probelor de către instanțele de fond și de apel în reținerea tipicității faptelor care au dus la condamnare.
Recursul în casație analizează din perspectiva cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar existența elementelor ce caracterizează infracțiunea, așa cum decurg din situația de fapt reținută de instanța de apel. Legalitatea și interpretarea probelor nu pot face obiectul recursului în casație, astfel încât instanța urmează să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de Curtea de Apel Pitești, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de inculpat, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație.
Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.
Potrivit Noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casație" - Partea specială, Titlul III, Cap. V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.
Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.
Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Recurentul A. a susținut că activitățile comise, în condițiile date, nu realizează conținutul vreunei infracțiuni prevăzute de legea penală. Astfel, s-a menționat că fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea (refuzul prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, la Spitalul Drăgășani) nu este prevăzută de legea penală, neputând fi încadrată în conținutul legal al infracțiunii prev. de art. 337 C. pen., întrucât a fost comisă ca o reacție de apărare la abuzurile agenților de poliție constatatori, care, depășindu-și atribuțiile de serviciu, au încălcat grav drepturile fundamentale la integritate fizică, demnitate și libertate ale inculpatului.
În acest sens, s-a precizat că ilegalitatea acțiunilor agenților constatatori a determinat inculpatul să solicite prezența unui ofițer, de teamă să nu se falsifice mostrele biologice, pentru alterarea rezultatului, așa cum se procedase și cu etilotestul. În cererea de recurs în casație s-a subliniat că inculpatul nu a refuzat, în principiu, prelevarea mostrelor, însă, de teamă (din moment ce agenții acționau în afara legii, având de executat, foarte probabil, un plan de răzbunare), a considerat că nu trebuie să se supună dispozițiilor acestora (practica a statuat constant că nu există infracțiune când purtătorul autorității de stat își depășește atribuțiile de serviciu; spre exemplu, violențele asupra subiectului pasiv, intervenite după ce acesta a avut o conduită abuzivă, nu realizează conținutul infracțiunii de ultraj).
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în cererea de recurs în casație s-a arătat că, deși legiuitorul a restrâns extrem de mult sfera cazurilor în care poate fi declarată această cale extraordinară de atac, pentru a nu se executa hotărâri de condamnare esențial nelegale ori vădit netemeinice (de exemplu: ispășirea unor pedepse peste maximul legal ori de către altă persoană decât autorul real) ar fi necesară o interpretare extensivă, în spiritul legii penale, avându-se în vedere și rolul organelor judiciare de a stabili adevărul, pentru a nu se permite ca un om nevinovat să fie condamnat pe nedrept. În acest sens, s-a invocat doctrina penală care critică restrângerea motivelor de recurs, întrucât se încalcă dreptul la apărare și se îngrădește accesul efectiv la o cale de atac în procesul penal, ceea ce echivalează cu împiedicarea exercitării căii de atac ordinare, încălcându-se totodată și dreptul la un proces echitabil.
Apărarea a expus în motivele de recurs, pe larg, situația de fapt reținută de instanța de fond și de apel, fiind contestate probele administrate și subliniindu-se că reacția inculpatului a fost de apărare în fața abuzurilor exercitate asupra sa, întrucât agenții constatatori, în loc să aplice normele specifice și să încheie acțiunea la fața locului, au procedat la acte de violență, la lipsire de libertate, pentru a transporta inculpatul la spital în scopul preconstituirii unor pseudo-probe.
Susținerile apărării, astfel cum s-a arătat anterior, nu pot face obiectul recursului în casație pentru care legiuitorul a prevăzut doar examinarea legalității hotărârii în raport de situația de fapt reținută de instanța de apel.
În această etapă procesuală, așa cum s-a arătat atât în doctrină cât și în jurisprudența Înaltei Curți, instanța nu poate schimba ori analiza situația de fapt, ci doar poate constata că fapta, așa cum a fost reținută de instanțele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii. Din acest motiv se reține că în cadrul căii de atac a recursului în casație nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casație fiind, așa cum s-a arătat anterior, o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalității hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres și limitative prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
În prezenta cauză, instanțele de fond și apel, pe baza probelor administrate, au stabilit că, fapta inculpatului A., care la data de 5 noiembrie 2014 a condus pe drumurile publice autoturismul, fiind depistat la testarea cu aparatul etilotest cu o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat și fiind condus la Spitalul Municipal Drăgășani, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 337 C. pen.
Înalta Curte constată că, atât prin cererea scrisă de recurs în casație, cât și în cadrul concluziilor orale susținute cu ocazia dezbaterilor, incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost invocată prin raportare la o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel.
Prin criticile concret formulate, se constată că recurentul inculpat urmărește, în realitate, reanalizarea pe fond a acuzației care a condus la condamnarea acestuia, inadmisibilă în calea extraordinară de atac a recursului în casație și nu examinarea conținutului constitutiv al infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., prin raportare la situația de fapt reținută prin decizia recurată.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate criticile formulate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.116/A din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2015.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1.116/A din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/223/2015.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 aprilie 2017.
Procesat de GGC - N