Decizia nr. 19/RC/2017
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 472 din 26 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) și (3) C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen. de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 85 alin. (2) C. pen. s-a impus ca inculpatul să execute următoarea obligație:
a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile, care vor fi efectuate în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public sau Unitățile de Învățământ.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate a declarat apel inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 893/A din 27 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 472 din 26 iunie 2015 a Judecătoriei Slobozia.
A desființat, în parte, sentința apelată și, rejudecând, a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a reținut cheltuielile judiciare în sarcina statului.
Sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a reținut, în esență, că la data de 16 octombrie 2014, în jurul orelor 21.00, inculpatul A. a condus autoturismul pe B-dul B. și pe B-dul C. din mun. Slobozia, jud. Ialomița, unde a fost oprit de organele de poliție. Inculpatul a fost testat cu etilotestul la ora 21.09, rezultatul fiind pozitiv, de 0,50 mg/l, drept urmare a fost transportat la spital, unde i s-au prelevat probe de sânge, rezultatul alcoolemiei fiind de 0,90 mg/l la ora 21.45, respectiv 0,80 mg/l la ora 22.45, situație de fapt acceptată de inculpat și confirmată de probele administrate în cauză.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a oferit mai multe variante privind consumul de alcool din ziua respectivă, după cum urmează:
- în fața organelor de poliție, cu ocazia opririi în trafic, a precizat că a consumat 150 ml vin cu apă minerală, între orele 18 - 18.30;
- la spital, în aceeași zi, a declarat că a consumat 300 ml vin între orele 18 - 21.00 și a mâncat supă de fazan, tocăniță de porc și salată verde cu ceapă și oțet;
- la data de 3 noiembrie 2014, audiat în faza de urmărire penală, a declarat că a consumat 750 ml vin cu apă minerală între orele 13.30 - 15.30, iar apoi, între orele 20.30 - 20.50, încă 250 ml vin, tot cu apă minerală;
- în fața primei instanțe, la data de 13 martie 2015, inculpatul a precizat că în data de 16 octombrie 2014 a consumat, "după prânz", 700 - 750 ml vin cu apă minerală, iar anterior, între orele 12.30 - 13.15 consumase supă de fazan și tocăniță de porc; în fine, la ora 20.45 ar mai fi consumat încă 300 ml vin.
În cursul judecății în apel, s-a dispus efectuarea unui calcul retractiv al alcoolemiei inculpatului în raport de toate variantele de consum prezentate de acesta în cursul procesului penal. Raportul de expertiză medico-legală întocmit a precizat că s-a putut efectua calculul retroactiv doar în raport de prima variantă de consum prezentată de inculpat (în cazul celorlalte s-a arătat că intervalul de timp între ora consumului de alcool și cel al opririi în trafic este mai mic de 45 sau 90 de minute, iar calculul retroactiv nu se poate realiza), stabilindu-se o alcoolemie teoretică pe care ar fi avut-o inculpatul la ora 21.00 - 21.05 de 0,97 mg/l.
Raportat la probele anterior menționate, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. și a considerat că Decizia nr. 732/2013 a Curții Constituționale nu influențează această concluzie, față de împrejurarea că constatarea neconstituționalității sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" din conținutul art. 336 alin. (1) C. pen. nu are relevanță pentru existența faptei, fiind relevantă îmbibația alcoolică de la momentul conducerii efective a vehiculului, iar în cauza de față există suficiente elemente pentru a stabili această împrejurare.
Organele de poliție au constatat, la momentul opririi în trafic a inculpatului, că acesta "emana halenă alcoolică", rezultatul testării aerului expirat de inculpat a fost de 0,50 mg/l, inculpatul a arătat în mod constant că a consumat băuturi alcoolice în ziua respectivă, iar calculul retroactiv, efectuat pe prima variantă de consum de alcool prezentată de inculpat, a stabilit o alcoolemie teoretică, avută de acesta la momentul opririi în trafic, de 0,97 mg/l alcool pur în sânge.
Faptul că nu s-a putut efectua calculul retroactiv și cu privire la celelalte variante de consum prezentate de inculpat se datorează exclusiv acestuia, care a oferit patru variante diferite cu privire la acest aspect și a apreciat, totodată, că prima declarație a inculpatului, făcută chiar cu ocazia opririi în trafic, ar trebui să fie, în mod normal cea veridică, deoarece este cea mai apropiată în timp de momentul comiterii faptei penale.
Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În motivarea recursului în casație, inculpatul a susținut că instanțele de fond și de apel au nesocotit faptul că norma juridică edictată în integralitatea ei, prin încorporarea sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", declarată neconstituțională, nu poate fi modificată pe cale de interpretare de judecătorul chemat să aplice norma penală, întrucât norma juridică se aplică în integralitatea sa.
Practica judiciară a început să se cristalizeze în sensul că, pentru faptele incriminate inițial prin art. 336 alin. (1) C. pen., aflate în curs de judecată, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", fac ca norma penală să nu mai păstreze configurația juridică edictată inițial de către legiuitor, în absența căreia judecătorul nu o poate aplica, aflându-ne în prezența unei situații de dezincriminare a faptei, conform art. 4 C. pen.
Instanțele de fond și de apel au nesocotit faptul că această sintagmă lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun obligația legiuitorului de a legifera prin texte suficient de calare și precise, pentru a fi aplicate și a se da posibilitatea persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, având o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă și subiectivă, a infracțiunii.
Totodată, au ignorat că printr-o normă imperativă, inserată în art. 190 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a statuat că "în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (...) recoltarea de probe biologice se efectuează (...) în cel mai scurt timp, într-o instituție medicală, în condițiile stabilite de legile speciale" și că, adăugându-se efectiv la lege, prin "Reperele metodologice cu privire la expertiza medico-legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei", aprobate prin Hotărârea nr. 2 din 19 septembrie 2015 de către Consiliul Superior de Medicină Legală, se stipulează, la art. 2.1, că estimarea retroactivă a alcoolemiei se face numai dacă "consumul de băuturi alcoolice a încetat de cel puțin 45 de minute, pe stomacul gol, fără conținut alimentar și de cel puțin 90 de minute pe stomacul cu conținut alimentar".
De asemenea, instanțele de fond și de apel au încălcat principiul in dubio pro reo, pronunțând condamnarea inculpatului, deși nu există nici măcar un dubiu privitor la stabilirea cu certitudine și exactitate a unei concentrații mai mari de 0,80% mg/l alcool în sânge în perioada de timp în care inculpatul ar fi pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, respectiv până în momentul opririi autoturismului la semnalul agentului constatator.
În plus, instanțele de fond și de apel au nesocotit și faptul că perioada de timp cuprinsă între ora 21.00 și ora 21.45 a coincis cu faza de absorbție maximă a alcoolului în sânge, fiind evident că, dacă recoltarea se făcea în jurul orei 21.10, rezultatul s-ar fi situat, cu siguranță, sub 0,80% mg/l alcool în sânge, valoare stabilită ca limită între încadrarea faptei ca infracțiune sau contravenție.
Totodată, au ignorat că diferența dintre valoarea alcoolemiei recoltate la ora 21.45 și cea de la ora 22.45 a fost doar de 0.10% mg/l alcool în sânge, sub valoarea ratei medii de eliminare, de 0.15% mg/l alcool în sânge pentru un bărbat, potrivit metodologiei analizate în studiile INML, depuse la dosarul cauzei
Prin Încheierea nr. 455/RC din data de 01 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/312/2014 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 893/A din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a fost trimisă cauza în vederea judecării recursurilor în casație în complet de trei judecători, fiind constatată întrunirea cerințelor prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.
Analizând recursul în casație formulat de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. anterior, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.
Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.
Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispoziția legală anterior menționată, examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond și de apel - care nu poate fi schimbată - și care, contrar susținerilor inculpatului, conduce la concluzia că acesta a săvârșit faptele în modalitatea descrisă în considerentele hotărârilor atacate.
Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen., fiind dezincriminată prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale care s-a statuat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul acestui text de lege este neconstituțională.
În cadrul aceluiași caz de recurs în casație a susținut că în cauză există un dubiu în ceea ce privește vinovăția sa în raport de valoarea alcoolemiei sale.
Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.
Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.
Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 69/27.01.2015) invocată în susținerea apărării de către inculpat, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că sintagma menționată lipsește de previzibilitate norma de incriminare, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale.
Totodată, s-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate de art. 336 alin. (1) C. pen. se realizează prin acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Îmbibația alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecința fiind provocarea unei stări de intoxicație (alcoolică).
Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracțiune de pericol, acțiunea săvârșită punând în primejdie siguranța circulației pe drumurile publice.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei și nu trebuie dovedită.
Îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului.
Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor.
Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică.
Stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate.
Înalta Curte reamintește că prin decizia mai sus menționată, Curtea Constituțională a statuat că doar sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.
Pe de altă parte, se mai reține că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, (...) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Împrejurarea că nu s-a intervenit la nivel legislativ asupra dispoziției legale nu are însă drept consecință dezincriminarea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituției României.
Infracțiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a noului C. pen., cea prevăzută în art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Se mai are în vedere că prin includerea sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" în noua reglementare a art. 336 alin. (1) C. pen., legiuitorul a vizat doar probațiunea și nu elementele constitutive ale infracțiunii.
În mod evident, ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (aceasta fiind și denumirea marginală a infracțiunii) și nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice.
Din expunerea de motive a noului C. pen., rezultă că prin modificarea conținutului infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilității unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare.
Soluția legislativă prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibației alcoolice existente la momentul conducerii autovehiculului și necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuale, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 pronunțată la data de 12 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 392/28.05.2014, a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare, reținând că în noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanță penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul.
Modificarea textului infracțiunii, prin introducerea locuțiunii "la momentul prelevării probelor biologice" nu a avut ca efect dezincriminarea faptelor comise sub imperiul legii vechi (art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002), când determinarea concentrației de alcool în sânge se făcea în raport de momentul depistării în trafic, după cum nici intervenția instanței de contencios constituțional nu produce asemenea consecințe.
Singurul efect este, așa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecințe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibației alcoolice la momentul săvârșirii infracțiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.
Înalta Curte reține că nu se poate vorbi de o dezincriminare a faptei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, fapta rămânând incriminată chiar și în lipsa unei intervenții din partea legiuitorului după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 732/2014.
Singura consecință produsă prin absența intervenției legiuitorului rezidă în faptul că stabilirea îmbibației alcoolice nu se mai face pe baza valorii pe care o are alcoolemia la momentul prelevării mostrelor biologice, ci în funcție de valoarea alcoolemiei din timpul conducerii vehiculului pe drumurile publice, revenindu-se astfel la condiția incriminării din norma veche prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ipoteză care necesită recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuală, la solicitarea estimării retroactive a alcoolemiei, atunci când suspectul sau inculpatul solicită aceasta.
Raportând cauzei aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 336 alin. (1) C. pen.:" Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă".
Elementul material al infracțiunii mai sus menționate constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
În raport de probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în timpul cercetării judecătorești și anume procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultatul aparatului alcooltest, buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 20 octombrie 2014, emis Serviciul Județean de Medicină Legală Ialomița și declarațiile inculpatului A., instanțele de fond și de apel, Înalta Curte, în acord cu instanțele de fond și de apel, reține că fapta inculpatului care, la data de 16 octombrie 2014, în jurul orelor 21.00, a condus autoturismul pe B-dul B. și pe B-dul C. din mun. Slobozia, jud. Ialomița, în timp ce avea o îmbibație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în sânge la ora 21:45 și de 0,80 mg/l la ora 22:45, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 20 octombrie 2014, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Ialomița.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză ex re, din însăși săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul A. a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui - starea de pericol pentru siguranța traficului rutier.
Concluzionând în raport de aspecte expuse, Înalta Curte reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 C. proc. pen., fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. există în materialitatea ei, constituie infracțiune, fiind prevăzută de legea penală, respectiv de art. 336 alin. (1) C. pen. și nu a fost dezincriminată, astfel că sunt nefondate criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Referitor la solicitarea de achitare în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen., inculpatul invocând principiul in dubio pro reo, arătând că valoarea alcoolemiei sale nu a fost stabilită în mod corect, poate fi examinat prin prisma niciunuia din cazurile de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că, în realitate, prin motivele de recurs în casație, nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel.
Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.
Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt care să conducă la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatei în contextul vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.
Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.
Așadar, recursul în casație nu provoacă un control integral din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleași coordonate în care stabilirea adevărului a avut loc în primele două grade de jurisdicție.
În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 893/A din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 893/A din 27 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - CT