Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Decizia nr. 20/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74 din 27 iunie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, făcând aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat, printre alții, pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

1) complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

2) În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

3) În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

4) În baza art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

5) În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni.

6) În baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 54/P/2008 din 14 decembrie 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în aceea că, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, deși cunoștea că bunurile mobile și imobile proprietatea SC B. SA erau sechestrate de către AFPCM Suceava, conform C. fisc., la datele de 17 aprilie 2008, 20 mai 2008 și 03 iunie 2008, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava, și-a adjudecat prin semnarea Actului de adjudecare și a cumpărat cu facturile fiscale X1 din 15 mai 2008, X2 din 15 mai 2008 și X3 din 03 iunie 2008, de la BEJ D. bunuri imobile (clădiri și terenuri pentru suma de 11.096.946 lei) și bunuri mobile (22 mașini și utilaje în valoare de 133.001,46 lei), ajutându-l pe executorul judecătoresc D. să înstrăineze bunurile sechestrate, în scopul sustragerii de către SC B. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 lei.

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., comb. cu art. 248¹ C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, prin participarea la licitațiile din 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008 l-a ajutat, cu intenție, pe executorul judecătoresc D., să-și încalce atribuțiile de serviciu prev. de C. proc. civ. și C. proc. fisc., obținând avantaje patrimoniale pentru SC C. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC B. SA Suceava, precum și cumpărarea la licitație a 22 mașini și utilaje la valoarea de 133.001,46 lei, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 465.460 lei,

Pentru aceasta, a semnat la datele de 13 martie 2008 și 28 martie 2008, patru bilete la ordin ce au fost depuse spre decontare la B.C.R., deși cunoștea că vor fi refuzate la plată, deoarece nu exista disponibilul necesar în cont și, mai mult decât atât, contul indicat în aceste instrumente de plată era supus măsurii de poprire, ce a fost dispusă de AFPCM Suceava.

Deși cuantumul real al datoriei pe care SC B. SA o avea față de SC C. SRL la data de 31 martie 2008 era de 1.204.827,59 lei, și nu de 2.782.292 lei, inculpatul a dispus depunerea celor patru bilete la B.E.J. D. și implicit înregistrarea dosarelor de executare silită nr. 59, 60, 66 și 67.

- spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în aceea că, în cursul lunii iunie 2008, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava, a înstrăinat succesiv (prin contractele de vânzare cumpărare nr. 2712 din 05 iunie 2008 și 2770 din 06 iunie 2008) un număr de 25 bunurile mobile achiziționate la 20 mai 2008 și 03 iunie 2008 de la B.E.J. D. prin acte de adjudecare și facturi fiscale, către SC E. SRL Câmpulung - Moldovenesc și SC F. SRL București, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Totodată, trei dintre mașinile - utilaje provenite din comiterea de infracțiuni au fost înstrăinate succesiv, folosind metoda suveică prin firmele SC G. SRL Suceava - SC C. SRL Suceava - SC F. SRL București - SC G. SRL Suceava, fiind în cele din urmă dobândite și ajungând în proprietatea și folosința SC C. SRL Suceava, unde avea calitate de administrator și asociat.

- infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, respectiv iulie 2008-septembrie 2009, în calitate de director general, acționar și administrator la SC B. SA Suceava a desfășurat operațiuni comerciale cu SC C. SRL Suceava, fără a înștiința Consiliul de administrație și cenzorii, conform dispozițiilor art. 144³ din Legea nr. 31/1990, că avea interese contrare intereselor societății, precum și faptul că în aceste raporturi comerciale era interesat și fiul său H., care avea calitatea de asociat la SC C. SRL Suceava.

Astfel, a fost achiziționată de către SC C. SA de la SC B. SA Suceava, prin intermediar, Secția de îmbuteliere oxigen, precum și Secția prelucrări ușoare - Hală Sculărie.

În perioada 20 iulie 2008 - 23 septembrie 2009, în calitate de director general și președinte al Consiliului de administrație al SC B. SA, a semnat contracte de închiriere a unor bunuri mobile și imobile aparținând proprietarului SC B. SA Suceava cu nr. 4229 din 20 iulie 2007, 6500 din 31 noiembrie 2007, 267 din 21 ianuarie 2008, 1485 din 21 martie 2008 și 3078 din 23 septembrie 2008, precum și facturi fiscale din partea chiriașului SC C. SRL Suceava.

Conform acestor contracte de închiriere, firma SC B. SA Suceava avea de încasat suma totală de 1.337.054 lei din care a încasat efectiv cu numerar sau OP suma de 82.530 lei, diferența fiind compensată (ordine de compensare și note de compensare, dintre care unele semnate doar de către inculpatul A. pentru ambele firme).

- inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada martie - iulie 2008, împreună cu inculpații D., H. și I., au constituit un grup în vederea comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și evaziune fiscală, prin:

- participarea la licitațiile organizate de B.E.J. D. pe 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008, cunoscând că bunurile mobile și imobile ale SC B. SA Suceava sunt sechestrate de executorul fiscal al AFPCM Suceava, înlesnindu-i, astfel, inculpatului D., încălcarea prevederilor C. civ. și C. fisc., referitoare la executarea silită, cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat, o tulburare importantă bunului mers al AFPCM Suceava și obținând avantaje patrimoniale pentru SC C. SRL Suceava,

- cumpărarea de la executorul judecătoresc D. la 17 aprilie 2008, 20 mai 2008 și 03 iunie 2008, pentru SC C. SRL Suceava, a bunurilor mobile și imobile aparținând SC B. SA Suceava, aflate sub sechestrul aplicat de executorul fiscal, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor datorate de această societate bugetului de stat în cuantum de cca. 1.765.770 euro,

Totodată, în cursul lunii iunie 2008, împreună cu inculpații H. și J., inculpatul a constituit un grup în vederea comiterii infracțiunii de spălare a banilor, prin înstrăinarea, în mod repetat, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava, a unui număr de 25 bunurile mobile către SC E. SRL Câmpulung-Moldovenesc și SC F. SRL București, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

- bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de director general, administrator și președinte al Consiliului de administrație a SC B. SA Suceava și, totodată, de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava, a prezentat datorii inexistente între cele două firme, în frauda creditorilor SC B. SA Suceava, respectiv DGFP Suceava, V. Suceava, SC K. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, SC N. SA, SC O. SRL, SC P. SA, SC Q. SRL, R. SA, SC S. SRL, SC Ș. SRL Italia, T. SPA Italia, Ț. SRL Italia, în mai multe documente, după cum urmează:

- patru bilete la ordin în valoare totală de 2.782.292 lei, emise de SC B. SA Suceava către SC C. SRL Suceava, ce înfățișează datorii nereale în frauda creditorilor, cu 1.577.464,41 lei mai mult decât datoria reală dintre cele două firme,

- trei înscrisuri ce conțin date financiar-contabile prin care s-au prezentat datorii între cele două firme, în frauda creditorilor, în valoare totală de 3.141.234,35 lei, cu 1.916.406,76 lei mai mult decât valoarea reală a acestor creanțe.

II. Împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, și inculpatul A.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava a criticat hotărârea pronunțată în ceea ce îl privește pe inculpatul A. sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor, apreciindu -se că instanța de fond a fost indulgentă și a aplicat pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, pentru fiecare infracțiune în parte, în condițiile în care în speța de față a fost în fața unui amplu fenomen infracțional, cu participația/implicarea voită a unui număr de cinci inculpați, cu consecințe deosebit de grave atât sub aspect uman cât și material, fiind vorba de un prejudiciu cauzat bugetului de stat în sumă de 7.748.707 lei.

Astfel, au fost comise mai multe infracțiuni de natură economică de către grupul forma, printre alții de inculpatul A., prin înstrăinarea de sub sechestrul fiscal a mai multor bunuri mobile și imobile din patrimoniul SC B. SA Suceava, în scopul sustragerii de la executarea silită demarată de DGFP Suceava ca urmare a neachitării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de această societate.

Înstrăinarea s-a făcut către firmele SC C. SRL Suceava și SC G. SRL Suceava, administrate de inculpatul A. și H.. Pentru a elimina riscul ca bunurile astfel sustrase de sub sechestru să rămână mai departe în patrimoniul SC B. SA Suceava, în urma atacării în instanță de AFPCM Suceava a actelor de executare întocmite de inculpatul D., grupul infracțional mai sus menționat a procedat la înstrăinarea succesivă a acestora, în sistem suveică, prin intermediul mai multor firme, unde aceștia figurau în calitate de asociați sau administratori.

S-a arătat că scopul urmărit de inculpatul A. a fost acela de a achiziționa pe firmele sale private și ale fiului său întreg patrimoniu SC B. SA Suceava, deși 99,994% din acțiuni aparțineau U., salariaților SC B. SA și acționarilor PPM, ceea ce ar fi făcut ca societatea să nu mai desfășoare activitate de producție și să nu mai aibă posibilitatea să achite datoriile către bugetul de stat, către alți debitori precum și cele față de V. Suceava.

Acuzarea a susținut că individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. Finalizarea procesului de individualizare a pedepsei a presupus o activitate de cântărire a tuturor împrejurărilor care caracterizează fapta și persoana infractorului în scopul stabilirii unei pedepse care să asigure realizarea scopului acesteia.

În această activitate, în opinia acuzării, judecătorul trebuia să asigure un echilibru între criteriile de individualizare a pedepsei și scopurile pedepsei; o judecată echitabilă trebuia să aibă ca finalitate realizarea unei proporționalitatea juste, corespunzătoare faptei comise și vinovăției infractorului, reeducarea și reinserția socială a acestuia în restabilirea ordinii de drept prin stabilirea pedepsei de o maniera în care să funcționeze ca o forță sociala pedagogica în societate.

Parchetul a susținut că aplicarea unor pedepse orientate spre minim nu a asigurat realizarea scopului pedepsei potrivit art. 52 C. pen. din 1969, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A. s-a apreciat că pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune comisă în parte, sunt orientate spre minimul prevăzut de lege și nu reflectă gravitatea acestora, impactul negativ social și moral, precum și consecințele deosebit de grave ale faptelor sale, în urma concursului de infracțiuni fiind aplicata pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi.

S-a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, spălare a banilor, încălcarea de către administrator, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, a dispozițiilor art. 144 din Legea nr. 31/1990, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni și bancrută frauduloasă.

În situația acestuia, s-a susținut de către Parchet că, la individualizarea pedepselor, nu au fost analizate corespunzător toate aspectele vizând gravitatea faptelor comise, circumstanțele care au dus la producerea amplului fenomen infracțional, intenția inculpatului și consecvența cu care a participat în calitate de complice la săvârșirea de către inculpatul D. a infracțiunilor de evaziune fiscală și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fapte reținute și în această cauză în formă continuată.

Inculpatul A. a săvârșit cu intenție directă 6 infracțiuni grave atât prin natura lor, reglementată de legea penală, cât și prin circumstanțele reale în care au fost comise și urmările socialmente periculoase ale acestora (complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, bancrută frauduloasă, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni și încălcarea de către administrator, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, a dispozițiilor art. 144³ din Legea nr. 31/1990).

În aceste împrejurări, s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului nu au fost îndestulătoare și s-a considerat că nu ating scopul prevăzut de lege, chiar dacă modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 a fost cu executare în regim de detenție. Însăși instanța de judecată a reținut pentru inculpatul A., în motivarea hotărârii, "natura și pericolul ridicat al infracțiunilor, perseverența infracțională de care a dat dovadă", astfel încât nu s-a justificat aplicarea unor pedepse orientate spre minim pentru faptele de care se face vinovat.

Față de cele expuse, Parchetul a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul disp. art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea, în parte, a hotărârii atacate și, pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul motivelor invocate.

Apelantul inculpat A. a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

1. Greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzuta de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a faptului ca acesta a înștiințat administratorii societății despre faptul că era interesat în SC C. SRL, iar pe de altă parte, expertiza a statuat că activitățile comerciale derulate de cele doua societăți împreună nu au afectat interesele patrimoniale ale SC B. SA, astfel că soluția primei instanțe a fost netemeinică motiv pentru care soluția corectă ce trebuia pronunțată de prima instanță era achitarea inculpatului pentru această infracțiune în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a criticat nelegala condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, considerând că la data de 23 martie 2014 a intervenit prescripția răspunderii penale pentru această faptă, situație în care instanța de fond trebuia să dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.

2. Greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 rap. la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, prima instanță pronunțând o hotărâre netemeinică în condițiile în care a stabilit existența faptei de prezentare de datorii inexistente ale societății SC B. SA printr-o incompletă și eronată analiză a probelor, situație în care soluția ce trebuia pronunțată era achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

3. Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în condițiile pronunțării unei hotărâri netemeinice ca urmare a ignorării probelor care stabileau ca la datele la care au avut loc licitațiile, parte din formele de executare silită ale finanțelor publice erau suspendate provizoriu sau chiar anulate, iar pentru bunurile aflate sub sechestru inculpatul a anunțat executorul judecătoresc, situație în care prima instanța ar fi trebuit să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza a doua C. proc. pen.

4. Greșita condamnare pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în condițiile pronunțării unei hotărâri netemeinice ca urmare a ignorării faptului că inculpatul nu a urmărit să ajute o persoană specializată, precum executorul judecătoresc să își încalce atribuțiunile de serviciu, ci după ce a încunoștințat executorul despre situația exactă a bunurilor a avut încredere ca executorul a procedat conform legii, astfel ca în situația dată prima instanța a trebuit să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza a doua C. proc. pen.

5. Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, prima instanță pronunțând o soluție netemeinică și, de asemenea, nelegală, în condițiile în care a ignorat probele care dovedeau că inculpatul A. a primit asigurări din partea executorului judecătoresc că executarea silită a fost legală, astfel că a avut în permanență reprezentarea că bunurile au fost dobândite legal, astfel ca înstrăinarea ulterioară și apoi redobândirea acestor bunuri nu a fost efectuată de acesta în vederea disimulării originii pe care o știa licită, situație în care soluția ce trebuia pronunțată de prima instanță era achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

6. Greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire, aderare la grup infracțional organizat, prev. de art. 8 din Legea nr, 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în condițiile în care instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică printr-o eronată apreciere dată probelor din dosar, stabilind ca inculpatul împreună cu alți trei inculpați (la primul act material), respectiv cu alți doi inculpați; ar fi constituit o asociere în scopul săvârșirii de infracțiuni, fără a observa că inculpații nu au convenit niciodată să prejudicieze bugetul de stat prin acțiunile lor, situație în care soluția instanței de fond era aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

7. Greșita soluționare a acțiunii civile exercitată de partea civilă ANAF - Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, instanța de fond stabilind o situație de fapt eronată, cu consecința pronunțării unei soluții netemeinice de obligare a inculpatului în solidar la plata către partea civilă a sumei de 7.748.707 lei, or instanța de fond în baza probatoriului administrat trebuia să dispună achitarea cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile.

Prin Decizia penală nr. 235/A din 31 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis următoarele:

I. A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, și printre alții, de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010.

A desființat, în parte, sentința mai sus menționată și rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 la pedeapsa de;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a contopit pedepsele:

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 la pedeapsa de;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, aplicate inculpatului, și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 275 C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 101.292 lei, din care suma de 86.292 lei, reprezentând diferența de onorariu de expertiză, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.

Instanța de apel a reținut că susținerile inculpaților din declarațiile date pe parcursul procesului penal ca și argumentele prezentate în motivele de apel, nu infirmă cu, excepția celor care sunt legate de reținerea unei pluralități constituite, vinovăția acestora față de faptele pentru care au fost acuzați, având în vedere pe de o parte faptul că inculpații A., D. și I. și H. au cunoscut faptul că se scot la licitație bunuri aflate sub sechestrul ANAF, iar pe de altă parte faptul că s-a luat hotărârea de vânzare a bunurilor respective în scopul disimulării obținerii lor frauduloase către terțe persoane, uneori mai înainte ca bunurile să fie scoase la vânzare, astfel cum au procedat H. și J.

În analiza activității infracționale instanța de apel a constatat că în ce îl privește pe inculpatul A. vinovăția lui a fost dovedită.

Astfel, referitor la:

- complicitate la evaziune fiscală, inculpatul deși cunoștea că bunurile mobile și imobile proprietatea SC B. SA erau sechestrate de către AFPCM Suceava, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava și-a adjudecat prin semnarea Actului de adjudecare și a cumpărat bunuri imobile (clădiri și terenuri pentru suma de 11.096.946 lei) și bunuri mobile (22 mașini și utilaje în valoare de 133.001,46 lei), ajutându-l pe executorul judecătoresc D. să înstrăineze bunurile sechestrate, în scopul sustragerii de către SC B. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 lei.

- complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece, semnând la 13 martie 2008 și 28 martie 2008 patru bilete la ordin ce au fost depuse spre decontare la V., deși cunoștea că vor refuzate la plată, neexistând disponibilul necesar în contul indicat în aceste instrumente de plată și care era supus măsurii de poprire dispusă de AFPCM Suceava, l-a ajutat, cu intenție, pe executorul judecătoresc D. să-și încalce atribuțiile de serviciu prevăzute de C. proc. civ. și C. proc. fisc. obținând avantaje patrimoniale pentru SC C. SRL Suceava (la care avea calitatea de asociat și administrator), respectiv dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC B. SA Suceava, precum și cumpărarea la licitație a 22 mașini și utilaje la valoarea de 133.001,46 lei, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 465.460 lei,

- spălare a banilor deoarece în cursul lunii iunie 2008, prin contractele de vânzare cumpărare nr. 2712 din 05 iunie 2008 și 2770 din 06 iunie 2008 un număr de 25 bunuri mobile achiziționate la 20 mai 2008 și 03 iunie 2008 de la B.E.J. D. prin acte de adjudecare au fost vândute către SC E. SRL Câmpulung-Moldovenesc și SC F. SRL București, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri (trei dintre mașinile - utilaje provenite din comiterea de infracțiuni au fost înstrăinate succesiv folosind metoda suveică prin firmele SC G. SRL Suceava - SC C. SRL Suceava - SC F. SRL București - SC G. SRL Suceava, fiind în cele din urmă dobândite și ajungând în proprietatea și folosința SC C. SRL Suceava, unde avea calitate de administrator și asociat.

- infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, constând în aceea că, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, respectiv iulie 2008 - septembrie 2009, în calitate de director general, acționar și administrator la SC B. SA Suceava a desfășurat operațiuni comerciale cu SC C. SRL Suceava fără a înștiința Consiliul de Administrație și cenzorii, conform dispozițiilor art. 144³ din Legea nr. 31/1990, că avea interese contrare intereselor societății precum și faptul că în aceste raporturi comerciale era interesat și fiul său H., care avea calitatea de asociat la SC C. SRL Suceava.

- bancrută frauduloasă deoarece în calitate de director general, administrator și președinte al Consiliului de Administrație a SC B. SA Suceava și totodată de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava a prezentat datorii inexistente între cele două firme, în frauda creditorilor SC B. SA Suceava, în mai multe documente patru Bilete la ordin în valoare totală de 2.782.292 lei emise de SC B. SA Suceava către SC C. SRL Suceava ce înfățișează datorii nereale în frauda creditorilor, cu 1.577.464,41 lei mai mult decât datoria reală dintre cele două firme, trei înscrisuri ce conțin date financiar-contabile prin care s-au prezentat datorii între cele două firme, în frauda creditorilor, în valoare totală de 3.141.234,35 lei, cu 1.916.406,76 lei mai mult decât valoarea reală a acestor creanțe.

S-a mai reținut că inculpatul A. a implicat în activitatea infracțională mai multe persoane, însă fiecare dintre acestea a avut contribuții doar în raport de fazele specifice ale activității respective și strict în limita unor acte de executare separate, astfel încât nu se poate reține caracterul structurat al grupului și nici faptul că acesta a avut o stabilitate determinată de existența sa în timp.

Contribuția inculpaților la săvârșirea faptelor nu a presupus premeditarea și organizarea necesară pentru o pluralitate constituită, iar existența în timp a grupului este infirmată de modul în care au fost comise faptele.

S-a mai avut în vedere că pluralitatea constituită trebuie diferențiată de pluralitatea ocazională în cazul căreia nu există o înțelegere cu privire la toate actele de executare între cei care contribuie la săvârșirea infracțiunii.

S-a apreciat că probele din dosar nu susțin ideea unei anticipări generale a activităților infracționale de către A. și nici de către vreunul dintre ceilalți participanți, hotărârea săvârșirii infracțiunilor fiind luată de către A., care a fost sprijinit pentru unele dintre actele materiale de D. (în ceea ce privește vânzarea bunurilor la licitație), iar pentru alte acte materiale de I. (în ceea ce privește avizele necesare vânzării bunurilor), inculpații H. și J. intervenind doar ulterior în etapa transferării proprietății bunurilor.

S-a mai reținut că infracțiunea prev. de art. 323 C. pen. anterior are ca element material al laturii obiective asocierea sau inițierea constituirii unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, probele din prezenta cauză nu justifică asocierea inculpaților ci faptul că A. a determinat persoanele din prezenta cauză să îl sprijine în obținerea unor foloase prin vânzarea unor bunuri care aparțineau unor firme la care acesta era administrator.

S-a mai avut în vedere că instanța de fond a reținut că situația de fapt a reliefat rolul și contribuția fiecărui inculpat precum și activitatea infracțională în scopul căreia s-a constituit grupul. În apel se constată că participarea mai multor inculpați la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală nu atrage o pluralitate constituită prin ea însăși. Dovedirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații nu conduce și la reținerea unei pluralități constituite. Dimpotrivă, pluralitatea ocazională va fi incidentă în speță, atunci când lipsește structura grupului sau existența sa în timp.

În ceea ce privește legătura infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, reținută în sarcina lui A., cu infracțiunile de corupție și reținerea agravantei, prev. de art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel a apreciat că lipsește elementul subiectiv care să atragă agravanta din legea specială.

S-a reținut că, potrivit art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 "Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care: încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 149".

Art. 149 din Legea nr. 31/1990 prevede interdicții cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor administratorului, și anume: - (1) Administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune.

Pentru a se reține agravanta prevăzută de art. 17 din Legea nr. 78/2000 infracțiunea trebuie să fie în legătură directă cu infracțiuni de corupție sau infracțiuni asimilate acestora.

La lit. e) din articol se prevede - "infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a; iar la lit. h) " infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătura cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a din lege", legătura directă cu infracțiunile de corupție este o legătură cauză-efect sau o legătură mijloc-scop și există ori de câte ori infracțiunea descrisă de art. 17 din Legea nr. 78/2000 a constituit mijlocul instrumentul prin intermediul căruia s-au definitivat efectele infracțiunii de corupție sau a fost realizată infracțiunea de corupție. Niciuna dintre aceste condiții nu este realizată în speță.

În ceea ce-l privește pe A.,instanța de apel a avut în vedere că, infracțiunea de corupție cu care ar fi trebuit să aibă legătură fapta proprie este cea reținută în sarcina lui D., respectiv art. 248 C. pen. anterior care incrimina fapt funcționarului care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau a unei instituții dintre cele prev. de art. 154 C. pen. anterior sau o pagubă în patrimoniul acesteia. Exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către D. a fost succesivă faptelor comise de A., astfel că agravanta nu poate fi reținută cu consecința schimbării limitelor de pedeapsă și constatării ca împlinit a termenului de prescripție a răspunderii penale.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de apel a apreciat că probele administrate în apel nu schimbă concluziile instanței de fond.

În acest sens s-a reținut că expertul X. a întocmit o expertiză în cauză, ca supliment la cea realizată de instanța de fond, răspunzând totodată și la obiecțiunile formulate de către părți în apel.

În dosar a fost întocmit la 10 mai 2013 un Raport de expertiză contabilă solicitat de Curtea de Apel Suceava, la 2 februarie 2016 un supliment la Raportul de expertiză solicitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar la 3 martie 2016 s-a răspuns obiecțiunilor formulate de reprezentantul Ministerului Public.

Expertul a arătat că, în luna martie 2008 au existat mai multe plăți efectuate în numerar de către SC C. SRL Suceava către SC B. SA Suceava în valoare de 40.992,45 lei, care nu au fost luate în considerare deoarece, conform explicațiilor menționate pe documente, reprezintă avansuri aferente contractului 355 din 25 februarie 2008. Contractul 355 din 25 februarie 2008 este un contract de împrumut în baza căruia SC B. SA Suceava împrumuta de la SC C. SRL Suceava suma de 300.000 lei, asupra căreia s-a convenit, în baza hotărârii Consiliul de administrație din 9 februarie 2008. Sumele achitate în numerar în luna decembrie 2007, în valoare de 11.827,45 lei reprezintă, în opinia expertului, plăți în numerar, care au fost luate în considerare la stabilirea sumelor datorate.

În concluzie, expertul a afirmat că, sumele achitate în numerar, aferente perioadei noiembrie 2007 - martie 2008 sunt în valoare totală de 40.992,45 lei conform calculelor efectuate în Anexa 3 a expertizei.

În ceea ce privește sumele achitate prin bancă, au fost analizate sumele achitate în luna februarie 2008, 28.000 lei și 71.000 lei, care prezintă informații contradictorii, în sensul că, pe ordinul de plată se menționează că ar fi aferente contractului de împrumut 355 din 25 februarie 2008, dar din punct de vedere contabil, sunt înregistrate ca fiind aferente altor facturi de prestări sau servicii.

Prin nota contabilă nr. 4 din 30 aprilie 2008 aceste sume au fost înregistrate în contul 462.3 ca fiind aferente contractului de împrumut, astfel că, în opinia expertului, apreciind că această destinație este cea corectă, s-a revizuit Anexa 4 cu privire la plățile efectuate în numerar de către SC C. SRL Suceava către SC B. SA Suceava, ca fiind în valoare totală de 274.130 lei.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010 a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A. la data de 07 octombrie 2016.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 octombrie 2016, fiind stabilit termen de judecată la data de 15 noiembrie 2016.

În motivarea recursului în casație, inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod de procedura penală și apreciază că soluția de condamnare dispusă față de el este nelegală.

Cu privire la fapta de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, pentru care a fost condamnat, consideră că aceasta nu este prevăzută de legea penală, raportat la conținutul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 care definesc infracțiunea de evaziune fiscală, care constă în " substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. și ale C. proc. pen., faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale".

A susținut că actul material de "înstrăinare" prevăzut de acest text se referă la vânzările de bună voie (sau la alte modalități de transmitere liberă a proprietății, cum ar fi schimbul, darea în plată, etc.) și nu la urmăririle silite care se efectuează în baza unei proceduri reglementată de C. proc. civ.

A arătat că, executorul judecătoresc, fiind învestit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Îndeplinind o procedură execuțională prevăzută de C. proc. civ., executorul judecătoresc nu comite infracțiunea de evaziune fiscală. Chiar dacă ar exista un concurs de executări între executorul judecătoresc și executorul fiscal, situație în care, conform art. 136 alin. (9) C. proc. fisc., executarea silită se face de către executorul fiscal, actele îndeplinite de executorul judecătoresc cu încălcarea regulilor de competență atribuțională nu pot constitui latura obiectivă a acestei infracțiuni, întrucât legiuitorul, prin dispozițiile C. proc. civ., reglementează remediile procesuale în aceste cazuri, respectiv reunirea executării (art. 373⁴ C. proc. civ.) sau anularea actelor de executare silită în cadrul unei contestații la executare (art. 399 C. proc. civ.).

Or, în cauză, acest remediu a avut loc prin Sentința civilă nr. 2657 din 28 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. x/314/2008 și prin Sentința civilă nr. 3531 din 20 august 2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. x1/314/2008 a Judecătoriei Suceava, instanță care a admis contestația la executare.

A mai susținut că, pe de altă parte, subiect activ al infracțiunii prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 poate fi doar debitorul căruia i-au fost lăsate în custodie sau în administrare bunurile sechestrate, iar în sfera "terțelor persoane" sunt incluse custodele (art. 153 C. proc. fisc.), administratorul sechestrului (art. 155 C. proc. fisc.) și unitățile specializate [art. 153 alin. (2) C. proc. fisc.].

Inculpatul a mai învederat greșita sa condamnare pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus ca urmare a ignorării probelor care stabileau că la dalele la care au avut loc licitațiile, parte din formele de executare silită ale AFPCM Suceava erau suspendate provizoriu sau chiar anulate, situație în care, atât prima instanță, cât și instanța de apel, ar fi trebuit să pronunțe o soluție de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I sau a II-a C. proc. pen.

A mai susținut că, dacă s-ar fi analizat întreg materialul probator ce conținea și hotărâri judecătorești în materia executării silite atât instanța de fond, cât și instanța de apel ar fi constatat că la data de 31 martie 2008, măsurile de executare silită ale AFPCM Suceava erau fie suspendate, fie anulate.

Invocând Sentința nr. 945 din 21 februarie 2008 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia nr. 161 din 28 mai 2008 a Tribunalului Suceava și Sentința nr. 399 din 27 martie 2008, depusă la dosarul cauzei în apel, prin care s-a hotărât anularea Deciziei nr. 3 din august 2007 a Direcția Generală a Finanțelor Publice, inculpatul A. a arătat că aceste hotărâri judecătorești demonstrează modul în care funcționarii fiscului au procedat într-o manieră abuzivă în ceea ce privește relația cu SC B. SA, fapt ce a contribuit la "fabricarea" și prezentarea unui debit fiscal, debit care a fost instituit și menținut nelegal, contrar multiplelor hotărâri judecătorești contrare cu acțiunile întreprinse de către DGFP Suceava.

Inculpatul a mai arătat în motivarea recursului în casație că, acea corespondența pe care a purtat-o cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, depusă la instanța de apel, demonstrează ca în permanență a încercat să convingă organul fiscal că fuseseră făcute cel puțin erori, dacă nu abuzuri, în stabilirea obligațiilor restante și că în permanență, a dorit sa fie clarificată situația fiscală a societății pentru a putea ca aceasta sa achite acele obligații cu adevărat reale, existente în sarcina societății.

A mai precizat că din raportul de expertiză financiar-contabilă, rezulta că, la data de 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008, SC B. SA., nu avea debit în valoare de 6.485.851 lei către organele fiscale, aceste chestiuni fiind detaliate în raportul de expertiză, unde expertul arată că, în conformitate cu dispozițiile procesual fiscale și Ordinul ANAF nr. 519/2005, art. 215, odată cu suspendarea executării silite fiscale se suspendă și dreptul la plată al organului fiscal.

Astfel, la data de 31 martie 2008, singura creanță certă și exigibilă era de 370.817 lei, sumă care a rezultat în urma controlului din noiembrie 2007 și pe care SC B. SA și-a exprimat în permanență dorința de a o achita după cum rezultă din corespondența depusă.

Referitor la scopul infracțiunii, prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, inculpatul a arătat că în cauză acesta este inexistent și pentru că prin sentințele civile, fiind admisă contestația la executare formulată de B.E.J. D., au fost anulate actele de executare silită îndeplinite de executorul judecătoresc.

Prin urmare, nu a existat niciun impediment ca executorii fiscali ai Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Suceava să urmeze, să realizeze și să finalizeze procedura de executare asupra bunurilor imobile și mobile ale SC B. SA Suceava.

Inculpatul a mai susținut că în cauză infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală nu există în materialitatea ei și consideră că în cauză se impune achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În expunerea motivelor recursului în casație inculpatul a făcut aprecieri asupra probatoriului administrat și asupra situației de fapt reținută de către instanța de apel, arătând că infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor și infracțiunea de bancrută frauduloasă nu sunt prevăzute de legea penală, neexistând în materialitatea lor.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună achitarea sa:

- pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.;

- pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în principal, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.;

- pentru infracțiunea de spălare a banilor în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen.;

- pentru infracțiunea prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din legea nr. 31/1990 în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.;

- pentru infracțiunea de bancrută frauduloasă, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 490/RC din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010 și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a apreciat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia (locul în care își execută pedeapsa), hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac.

De asemenea, s-a reținut că cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

Fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a constat că se impune admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispoziția legală anterior menționată, examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute în art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate.

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul a invocat incidența cazului de casare prevăzute în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penal".

Prin prisma acestui caz de recurs în casație inculpatul A., prin apărător, a susținut că probele administrate în cauză nu au fost în măsură să dovedească existența în materialitatea lor a faptelor de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, spălare a banilor și bancrută frauduloasă, considerând că pentru aceste infracțiuni se impune achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, în situația în care nu va fi primită această apărare, a solicitat să se rețină că faptele de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice nu sunt prevăzute de legea penală, solicitând achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a solicitat să se constate că aceasta nu este prevăzută de legea penală și se impune achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanțele de fond și de apel - care nu poate fi schimbată - și care, contrar susținerilor inculpatului, conduce la concluzia că acesta a săvârșit faptele în modalitatea descrisă în considerentele hotărârilor atacate.

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte constată că inculpatul A. fost condamnat de instanța de apel pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și infracțiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, inculpatul a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, iar în subsidiar că fapta nu este prevăzută de legea penală, raportat la conținutul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, care prevăd că aceasta se comite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin: "substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. și ale C. proc. pen., faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale".

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 prevăd următoarele: "constituie infracțiune de evaziune fiscala și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarea faptă săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: "substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile C. proc. fisc. și ale C. proc. pen.".

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 se realizează prin intermediul mai multor acțiuni alternative și anume, substituirea, degradarea sau înstrăinarea bunurilor sechestrate conform prevederilor legale.

Urmarea imediată reprezintă a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii, aceasta constând în crearea unei stări de pericol pentru normala desfășurare a procesului de constituire a resurselor financiare ale bugetului consolidat al statului sau altor unități publice.

Astfel, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) - g), faptele sunt săvârșite în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, fiind infracțiuni de pericol.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g), urmarea imediată nu constă doar în starea de pericol, ci și într-un rezultat. Astfel, în cazul acestei infracțiuni, faptele sunt săvârșite în scopul substituirii, degradării sau înstrăinării de bunuri legal sechestrate.

Legătura de cauzalitate constă în aceea că, între acțiunile sau inacțiunile incriminate și urmarea lor, trebuie să existe un raport de cauzalitate cauză-efect, raport absolut necesar pentru existența oricărei infracțiuni, ca și componentă a laturii obiective.

Sub aspectul laturii subiective, pentru existența infracțiunilor de evaziune fiscală, se cere să existe vinovăție, sub forma intenției. Intenția poate fi directă sau indirectă.

Așadar, autorul și ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunilor au reprezentarea că acțiunile sau inacțiunile lor au aptitudinea de a frauda fiscal statul sau chiar îl fraudează și urmăresc, sau după caz acceptă, producerea rezultatelor socialmente periculoase.

La infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1), intenția este calificată, întrucât aceasta însumează și elementul scop "sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale".

Subiectul activ principal nu trebuie să aibă o anumită calitate, să fie calificat, ci este simplu, fapta putând fi comisă de alte persoane decât contribuabilul poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale răspunderii penale.

În ipoteza în care bunurile sunt înstrăinate de către debitor, atunci suntem în prezența unui subiect activ calificat.

Subiectul pasiv este statul, reprezentat de organele fiscale induse în eroare și prejudiciate prin rambursarea, restituirea sau compensarea nelegală a anumitor sume de bani.

Infracțiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 se consumă în momentul în care se realizează una dintre acțiunile incriminate și s-a produs rezultatul specific.

Din examinarea actelor dosarului Înalta Curte reține că la datele de 17 aprilie 2008, 20 mai 2008 și 03 iunie 2008, inculpatul D. în calitate de executor judecătoresc, în urma unor licitații, a înstrăinat bunuri imobile (8 curți clădiri în suprafață de 14.668 mp și 4 terenuri în suprafață de 9.857 mp evaluate de evaluatori pentru AFPCM Suceava la suma de 18.278.077 lei) și bunuri mobile (30 mașini și utilaje industriale evaluate de evaluatori ai AFPCM Suceava la suma de 1.569.585 lei) proprietatea SC B. SA Suceava, întocmind Act de adjudecare a bunurilor imobile și facturi fiscale de vânzare la licitație pentru bunuri mobile către SC C. SRL Suceava și SC G. SRL Suceava, în scopul sustragerii de către această societate de la îndeplinirea obligațiilor fiscale în cuantum de 6.485.851 lei, echivalentul a 1.765.770 euro (curs oficial la 27 mai 2008 - 3,6731 lei/euro), bunurile fiind sechestrate la data de 07 noiembrie 2007 de către A.F.P.C.M. Suceava, prin executor fiscal, instanțele inferioare apreciind că fapta săvârșită de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. g) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Din întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv din conținutul sentințelor civile prin care s-au admis contestațiile la executare formulate de AFPCM Suceava împotriva actelor de executare întocmite de inculpatul D. în calitate de executor judecătoresc, rezultă fără echivoc faptul că licitațiile organizate la data de 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008 au fost desfășurate cu încălcarea dispozițiilor C. proc. fisc. și C. proc. civ., competența de executare a bunurilor aparținând în acest caz executorilor fiscali, executorul judecătoresc efectuând licitațiile fără respectarea dispozițiilor și obligațiilor legale doar în scopul obținerii de avantaje patrimoniale pentru sine sau pentru ceilalți coinculpați, fapt ce a creat un prejudiciu bugetului de stat și o tulburare importantă a bunului mers a AFPCM Suceava în legătură cu executarea silită a bunurilor sechestrate de către executorii fiscali.

Susținerile inculpatului A. în sensul că în cauză, executorul judecătoresc a fost învestit în mod legal de către creditor cu o cerere de executare silită a unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu, iar acesta nu poate fi subiect activ al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză care au dovedit că, în realitatea, inculpatul D. a procedat la organizarea unor licitații pentru vânzarea unor bunuri mobile și imobile asupra cărora fusese instituită măsura sechestrului de către A.F.P.C.M. Suceava, prin executor fiscal, cu încălcarea dispozițiilor și obligațiilor legale, în scopul obținerii de avantaje patrimoniale pentru sine sau pentru ceilalți coinculpați.

Or, fapta inculpatului A., constând în aceea că, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, deși cunoștea că bunurile mobile și imobile proprietatea SC B. SA erau sechestrate de către AFPCM Suceava, conform C. fisc., la datele de 17 aprilie 2008, 20 mai 2008 și 03 iunie 2008, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava și-a adjudecat prin semnarea Actului de adjudecare și a cumpărat cu facturile fiscale X1 din 15 mai 2008, X2 din 15 mai 2008 și X3 din 03 iunie 2008 de la Biroul Executorului Judecătoresc D. bunuri imobile (clădiri și terenuri pentru suma de 11.096.946 lei) și bunuri mobile (22 mașini și utilaje în valoare de 133.001,46 lei), ajutându-l pe executorul judecătoresc D. să înstrăineze bunurile sechestrate, în scopul sustragerii de către SC B. SA de la îndeplinirea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, în cuantum de 6.485.851 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, Înalta Curte are în vedere că dispozițiile art. 248¹ C. pen. anterior constă în fapta unui funcționar public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Sub aspectul elementului material, această infracțiune se realizează fie printr-o inacțiune - neîndeplinrea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act.

Urmarea imediată constă în tulburarea însemnată al bunului mers al unității sau paguba cauzată patrimoniului acesteia.

Latura obiectivă a infracțiunii include și raportul de cauzalitate dintre inacțiunea sau acțiunea făptuitorului și urmarea ce s-a produs.

Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, aceasta se săvârșește numai cu intenție, care poate fi directă sau indirectă.

Se mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Din materialul probator administrat în cauză, se reține că inculpatul D., în calitate de executor judecătoresc, învestit să efectueze un serviciu de interes public, cu știință, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 425, 426, și 500 C. proc. civ. și art. 136 alin. (9) C. proc. fisc., a organizat licitații pentru vânzarea bunurilor imobile și mobile ale SC B. SA Suceava la 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008, fără a avea acest drept, având obligația de a declina competența de organizare a licitațiilor în favoarea AFPCM Suceava, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 6.485.851 lei (1.765.770 euro), o tulburare importantă bunului mers al AFPCM Suceava (instituție care a constatat că bunurile imobile erau deja vândute și a anulat din acest motiv licitațiile din 05 mai 2008 și 30 mai 2008) și totodată obținând avantaje patrimoniale pentru sine și pentru alții.

Totodată, executorul judecătoresc nu a organizat la data de 31 martie 2008 între orele 10.00-12.00, conform Publicației de vânzare, licitația planificată să aibă loc la sediul BEJ D. pentru vânzarea bunurilor imobile ale SC B. SA Suceava, acceptând să fie introduse și creanțele față de SC C. SRL, rezultate din biletele la ordin în sumă de 733.587 lei și 733.588 lei, ce au fost refuzate la plată de V. Suceava pe data de 31 martie 2008, la orele 13:23:27 și 13:21:43. Ulterior a continuat începând cu 01 aprilie 2008 urmărirea bunurilor mobile ale SC B. SA, deși creanța SC C. SRL făcuse obiectul licitației bunurilor imobile din 31 martie 2008, în momentul încheierii procesului-verbal de sechestru la 08 aprilie 2008 nu a informat AFPCM Suceava că va organiza licitațiile la 15 mai 2008 și 27 mai 2008 și a admis să participe la licitații cele două firme, fără ca acestea să achite cauțiunea. Totodată la licitațiile din 15 mai 2008 și 27 mai 2008 a acceptat oferta inculpatului H. și a vândut cele opt utilaje către SC G. SRL Suceava cu facturile fiscale nr. 6803740 din 20 mai 2008 și 6803743 din 03 iunie 2008 la prețul total de 331.021,9 lei, în timp ce au fost evaluate conform Raportului de evaluare întocmit de martorul Y. (înaintat executorului judecătoresc la data de 18 aprilie 2008) la suma de 1.104.125 lei, creând un avantaj patrimonial pentru SC G. SRL în sumă de 773.103 lei.

Prin participarea la licitațiile din 31 martie 2008, 15 mai 2008 și 27 mai 2008, inculpatul A. l-a ajutat, cu intenție, pe executorul judecătoresc D. să-și încalce atribuțiile de serviciu ce ăi reveneau" așa cum sunt prevăzute de C. proc. civ. și C. proc. fisc., inculpatul obținând avantaje patrimoniale pentru SC C. SRL Suceava la care avea calitatea de asociat și administrator, respectiv dobândirea dreptului de proprietate în favoarea acestei firme asupra bunurilor imobile proprietatea SC B. SA Suceava, precum și cumpărarea la licitație a 22 mașini și utilaje la valoarea de 133.001,46 lei, în condițiile în care acestea au fost evaluate pentru AFPCM Suceava la 465.460 lei. Pentru aceasta a semnat la 13 martie 2008 și 28 martie 2008 patru bilete la ordin ce au fost depuse spre decontare la V., deși cunoștea că vor refuzate la plată, deoarece nu exista disponibilul necesar în cont și mai mult decât atât contul indicat în aceste instrumente de plată era supus măsurii de poprire, ce a fost dispusă de AFPCM Suceava. Deși cuantumul real al datoriei pe care SC B. SA o avea față de SC C. SRL la data de 31 martie 2008 este de 1.204.827,59 lei și nu de 2.782.292 lei a dispus depunerea celor patru bilete la BEJ D. și implicit înregistrarea dosarelor de executare silită nr. 59, 60, 66 și 67, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 combinat cu art. 248¹ C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Cu privire la infracțiune de spălare a banilor, Înalta Curte reamintește că prin Decizia nr. 16 din 08 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept de la, în Dosarul nr. x1/1/2016, publicată în M. Of., Partea I nr. 654 din 25.08.2016, s-a stabilit că acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare a statuat că schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea sunt modalități alternative ale elementului material al infracțiunii unice de spălare a banilor.

Subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile.

Infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existența unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile".

Se reține că dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În conținutul lit. c) al aceluiași articol, legiuitorul a incriminat acțiunea de dobândirea, deținere sau folosire de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Infracțiunea de spălare a banilor este condiționată de existența unei infracțiuni predicat (sau premisă) din care sunt obținute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni legitime.

Așadar, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistența unei infracțiuni predicat din care sunt extrase fonduri ilicite, ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 se comite cu vinovăție sub forma intenției directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor provenite din infracțiunea premisă și în scopul deținerii sau folosirii de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni ceea ce înseamnă că autorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui prin comiterea acesteia.

În ce privește calificarea formei de vinovăție specifică infracțiunii de spălare a banilor, relevantă este sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare și care se referă la cunoașterea de către autor a faptului că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, ceea ce înseamnă că reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la acest aspect constituie o condiție sine qua non pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a)și c) din Legea nr. 656/2002.

Legiuitorul facilitează, însă, probarea formei de vinovăție a intenției, care este dificil de realizat în contextul complexității și specificității acestei infracțiuni, instituind o prezumție simplă în alin. (4) al art. 29 din actul normativ menționat, conform căruia "cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective".

Așadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în același timp, împrejurarea că autorul infracțiunii de spălare a banilor cunoștea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumțiilor deduse din circumstanțele faptice ale cauzei.

Se reține că legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii de spălare a banilor de împrejurarea ca infracțiunea predicat să fie comisă de o persoană diferită de cea care participă la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Modalitatea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 nu înlătură posibilitatea ca subiectul activ nemijlocit al infracțiunii de spălare a banilor să fie însuși autorul infracțiunii din care provin bunurile supuse spălării, nefiind exclus așadar principiul aplicării incriminării spălării banilor autorului infracțiunii predicat, în ipoteza în care după obținerea pe cale ilicită a bunului prin comiterea infracțiunii predicat autorul acesteia procedează ulterior, prin acte distincte, la transferul bunurilor în scopul ascunderii originii ilicite.

Din probele administrate în cauză se reține că în cursul lunii iunie 2008, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, în calitate de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava, inculpatul A. a înstrăinat succesiv prin contractele de vânzare cumpărare nr. 2712 din 05 iunie 2008 și 2770 din 06 iunie 2008, un număr de 25 bunurile mobile achiziționate la 20 mai 2008 și 03 iunie 2008 de la Biroul Executorului Judecătoresc D. prin acte de adjudecare și facturi fiscale, către SC E. SRL Câmpulung-Moldovenesc și SC F. SRL București, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Totodată trei dintre mașinile - utilaje provenite din comiterea de infracțiuni au fost înstrăinate succesiv folosind metoda suveică prin firmele SC G. SRL Suceava - SC C. SRL Suceava - SC F. SRL București - SC G. SRL Suceava, fiind în cele din urmă dobândite și ajungând în proprietatea și folosința SC C. SRL Suceava, unde avea calitate de administrator și asociat, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de Potrivit art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, constituie infracțiune de bancrută frauduloasă aceasta constă din fapta persoanei care:

b) înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în frauda creditorilor;

În prima variantă a acestei modalități, infracțiunea de bancrută frauduloasă se săvârșește prin prezentarea unor datorii care în realitate nu există în fața autorităților competente să ia măsuri în legătură cu aceste datorii.

În a doua variantă, infracțiunea constă în înscrierea falsă a unor datorii la pasivul societății.

Referitor la urmarea imediată, se are în vedere că infracțiunea este comisivă, dar acțiunea de înfățișare sau de prezentare nu este condiționată de producerea unei urmări materiale; prin urmare, infracțiunea este de pericol, care constă în pericolul păgubirii SC prin acceptarea și plata unor datorii inexistente sau de luarea în considerare a unor cheltuieli neefectuate ori a unor plăți fictive ca fiind real efectuate.

Nu are relevanță dacă organele societății comerciale au luat în considerație sume nedatorate sau datoriile inexistente astfel înfățișate sau prezentate.

Cu privire la raportul de cauzalitate se reține că, infracțiunea fiind de pericol, acest raport este prezumat și nu trebuie stabilit.

Infracțiunea se consumă instantaneu, în momentul săvârșirii elementului material, în fața organelor de decizie ale societății comerciale sau în actele oficiale ale societății (registre obligatorii, bilanț etc).

Instanța de fond și instanța de apel, în raport de probele administrate în cauză au apreciat că fapta inculpatului A., constând în aceea că în calitate de director general, administrator și președinte al Consiliului de Administrație a SC B. SA Suceava și totodată de asociat și administrator la SC C. SRL Suceava, a prezentat datorii inexistente între cele două firme, în frauda creditorilor SC B. SA Suceava, respectiv DGFP Suceava, V. Suceava, SC K. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, SC N. SA, SC O. SRL, SC P. SA, SC Q. SRL, R. SA, SC S. SRL, SC Ș. SRL Italia, T. SPA Italia, Ț. SRL Italia în mai multe documente, după cum urmează: patru Bilete la ordin în valoare totală de 2.782.292 lei emise de SC B. SA Suceava către SC C. SRL Suceava ce înfățișează datorii nereale în frauda creditorilor, cu 1.577.464,41 lei mai mult decât datoria reală dintre cele două firme, trei înscrisuri ce conțin date financiar-contabile prin care s-au prezentat datorii între cele două firme, în frauda creditorilor, în valoare totală de 3.141.234,35 lei, cu 1.916.406,76 lei mai mult decât valoarea reală a acestor creanțe, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

Totodată se mai reține că infracțiunea de bancrută frauduloasă nu a fost dezincriminată, aceasta fiind introdusă în noul C. pen. în dispozițiile art. 241 alun. 1, în care se regăsesc vechile dispozițiile ale 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 241 (1) C. pen., infracțiunea de bancrută frauduloasă constă în fapta persoanei care, în frauda creditorilor:

a) falsifică, sustrage sau distruge evidențele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;

b) înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară sume nedatorate;

c) înstrăinează, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active

se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Dispozițiile art. 241 alin. (1) C. pen. în vigoare nu au adus modificări sub aspectul conținutului, infracțiunii de bancrută frauduloasă, în raport de dispozițiile legii speciale menționate, însă realizează o mai bună sistematizare a textului, prin introducerea în partea introductivă a cerinței comune privind săvârșirea faptei "în frauda creditorilor".

Conform art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 "Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă administratorul care: încalcă, chiar prin persoane interpuse sau prin acte simulate, dispozițiile art. 149".

Art. 149 prevede interdicții cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor administratorului și anume: "administratorul care are într-o anumită operațiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății trebuie să îi înștiințeze despre aceasta pe ceilalți administratori și pe cenzori sau pe auditorii financiari și să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la această operațiune".

Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada decembrie 2006 - ianuarie 2007, respectiv iulie 2008-septembrie 2009, în calitate de director general, acționar și administrator la SC B. SA Suceava a desfășurat operațiuni comerciale cu SC C. SRL Suceava fără a înștiința Consiliul de Administrație și cenzorii, conform dispozițiilor art. 144³ din Legea nr. 31/1990, că avea interese contrare intereselor societății precum și faptul că în aceste raporturi comerciale era interesat și fiul său H., care avea calitatea de asociat la SC C. SRL Suceava. Astfel, a fost achiziționată de către SC C. SA de la SC B. SA Suceava prin intermediar Secția de îmbuteliere Oxigen, precum și Secția Prelucrări Ușoare - Hală Sculărie. În perioada 20 iulie 2008-23 septembrie 2009 în calitate de director general și președinte al Consiliului de Administrație al SC B. SA, a semnat contracte de închiriere a unor bunuri mobile și imobile aparținând proprietarului SC B. SA Suceava cu nr. 4229 din 20 iulie 2007, 6500 din 31 noiembrie 2007, 267 din 21 ianuarie 2008, 1485 din 21 martie 2008 și 3078 din 23 septembrie 2008, precum și facturi fiscale din partea chiriașului SC C. SRL Suceava. Conform acestor contracte de închiriere firma SC B. SA Suceava avea de încasat suma totală de 1.337.054 lei din care a încasat efectiv cu numerar sau OP suma de 82.530 lei, diferența fiind compensată (ordine de compensare și note de compensare dintre care unele semnate doar de către inculpatul A. pentru ambele firme), întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Prin decizia pronunțată de instanța de apel s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzute de art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte reține că prin criticile formulate de inculpatul A. cu privire la lipsa elementelor de tipicitate a infracțiunilor de care a fost condamnat, se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele de fond și de apel, încercând să dovedească faptul că acesta nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Or, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt aplicabile numai în acele situații în care fapta concretă pentru care a fost condamnat un inculpat nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Mai mult, așa cum se poate observa, recurentul inculpat A., în apărare, a făcut referire la probele administrate în cauză, în sensul că soluția de condamnare pronunțată de curtea de apel nu este susținută în raport de probatoriul administrat sau că faptele reținute nu se suprapun normei de incriminare, ceea ce constituie veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral, critici care în mod evident nu constituie motive de casație.

Întrucât prin motivele de recurs în casație nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, acestea elemente de fapt nu pot fi cenzurate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu al recurentului - inculpat A., în cuantum de 260 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/39/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu al recurentului - inculpat A., în cuantum de 260 lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV