Decizia nr. 624/2017
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.08.2011 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin reprezentanții legali, Municipiul București, prin Primarul General, Consiliul General al Primăriei Municipiului București, Ambasada S.U.A. la București și Ambasada Canadei la București și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restituirea în natură a imobilului situat în București, str. x, nr. 3, sector 1, format din construcție și teren. Totodată, au solicitat și daune morale în cuantum de 2.000.000 euro pentru suferința și lipsurile îndurate de autorii lor ca urmare a deposedării de imobil.
În drept, reclamanții au invocat art. 20 alin. (2) din Constituția României, art. 480 C. civ., art. 6 C.E.D.O. și art. 2 Protocolul adițional nr. 1, Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948, Pactul privind drepturile civile și politice ale persoanei din 1946.
La data de 30.04.2012, Regia Autonomă C. a formulat cererea de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și constatarea că imobilul situat în București, Șos. x, nr. 3-5, sector 1, se află în proprietatea Statului Român și în administrarea C.
În drept, intervenienta a invocat art. 49-50 C. proc. civ., art. 65 alin. (2) din O.G. nr. 39/2005 și O.U.G. nr. 47/2011.
Pârâtul Municipiul București, prin Primar General, prin notele de ședință din data de 09.05.2012, a invocat excepția inadmisibilității cererii principale, având în vedere procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 19.03.2013, reclamanții au formulat cerere completatoare și precizatoare, prin care au arătat că restrâng cadrul procesual pasiv doar la pârâții Statul Român, prin reprezentanții legali, Municipiul București, prin Primarul General, Consiliul General al Primăriei Municipiului București. În ceea ce privește obiectul cererii, au precizat că solicită constarea nulității absolute a procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare al Societății D. și a cererii depuse la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E., prin care se declară că toate acțiunile au fost cumpărate la bursă în ziua de 12 aprilie 1948 de către Oficiul Național Cinematografic, anularea tuturor actelor subsecvente săvârșirii falsului și restituirea în natură a imobilului situat în București, str. s, nr. 3, sector 1, format din teren și construcție.
La data de 21.05.2013, reclamanții au precizat că pârâți în cauza de față sunt: Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București, prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București.
La data de 11.10.2013, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și excepția inadmisibilității cererii principale.
La termenul de judecată din data de 17.09.2013, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de Regia Autonomă C.
La data de 11.12.2013, intervenienta Regia Autonomă C. a depus întâmpinare la cererea precizatoare și completatoare, prin care a invocat excepția inadmisibilității primelor două capete ale cererii.
Prin încheierea de ședință din data de 04.02.2014, tribunalul a admis excepția inadmisibilității primelor trei capete ale cererii principale, astfel cum a fost completată și precizată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește primele trei capete ale cererii, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii. De asemenea, în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 685 din 10 iunie 2014 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român pe capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii de intervenție în interes propriu, a respins cererea principală ca inadmisibilă, pe capetele de cerere vizând constatarea nulității absolute a procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare al Societății D., a cererii formulate de către D. de radiere a acestei firme, a celorlalte acte subsecvente, precum și a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în București, str. x, nr. 3, sector 3, a respins cererea principală pe capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Regia Autonomă C., ca lipsită de interes.
În ceea ce privește primele trei capete ale cererii principale, astfel cum au fost precizate, tribunalul a reținut că, prin încheierea din data de 04.02.2014, s-a admis excepția inadmisibilității acestora. Potrivit deciziei în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este inadmisibilă acțiunea în revendicare a unui imobil aflat în patrimoniul statului, întemeiată pe dreptul comun, în condițiile în care, anterior, a fost respinsă în mod irevocabil contestația împotriva deciziei unității deținătoare prin care s-a soluționat notificarea reclamanților, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. De asemenea, analizarea valabilității titlului statului de preluare a imobilului se face în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001.
În privința capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, tribunalul a constatat că reclamanții invocă existența unui fapt cauzator de prejudicii din partea statului, respectiv repararea consecințelor negative produse autorilor lor prin preluarea imobilului în anii 1948-1950. Prejudiciul invocat se întemeiază pe principiul răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 și urm. C. civ. Prin urmare, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă, existând identitate între această instituție chemată în judecată și titularul obligației de a repara astfel de prejudicii.
În ceea ce privește fondul pretenției de reparare a unui astfel de prejudiciu, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a statului, lipsind fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Nu s-a dovedit în cauză că lipsirea autorilor reclamanților de dreptul de proprietate asupra imobilului a fost ilicită. Astfel cum se reține în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 6587 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2008, transmiterea acțiunilor E. către stat la data de 12 aprilie 1948 a fost legală. În consecință, tribunalul a apreciat că se impune respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru prejudicial moral, ca neîntemeiată.
Prima instanță a invocat din oficiu excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Regia Autonomă C., reținând incidența în cauză a prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 47/2011 și faptul că în lista aflată la Anexa nr. 2 din același act normativ, la poziția nr. 2, se menționează Laboratorul Mogoșoaia, cu sediul în București, Șos. x, nr. 3-5. Prin urmare, prin textul legii se stabilește în mod expres că imobilul în cauză este proprietatea statului și se află în administrarea Regiei Autonome C.
Cum obiectul cererii de intervenție în interes propriu vizează constatarea acestor două aspecte - imobilul se află în proprietatea statului și în administrarea Regiei Autonome C. - promovarea unei cereri în justiție nu mai are un folos practic pentru intervenientă și, prin urmare, cererea de intervenție în interes propriu este lipsită de interes.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Regia Autonomă C. și reclamanții A. și B.
Prin decizia civilă nr. 6/A din 14.01.2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile formulate.
Prin decizia civilă nr. 2308 din 23 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de intervenienta în nume propriu Regia Autonomă C., a casat decizia civilă nr. 6/A din 14.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 813/A din 23.11.2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția lipsei de interes în ce privește capătul de cerere vizând nulitatea procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Societății D. de la 14.04.1948 și a cererii depuse la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E. și excepția lipsei calității procesuale active în ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului.
A admis apelurile formulate de reclamanți A. și B. și de apelanta intervenientă Regia Autonomă C., a anulat în parte sentința civilă nr. 685 din 10 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și, rejudecând cauza, a respins capătul de cerere privind nulitatea procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Societății D. de la 14.04.1948 și a cererii depuse la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E., ca lipsit de interes, a respins capătul de cerere privind revendicarea imobiliară ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Rejudecarea cauzei în faza procesuală a apelului a fost dispusă prin decizia de casare de către Înalta Curtea de Casație și Justiție, întrucât s-a apreciat greșit de către instanțele de fond că acțiunea în revendicare formulată de reclamanți este inadmisibilă, imobilului în litigiu nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar acțiunea urmând a fi soluționată în urma comparării titlurilor părților.
Cât privește calitatea procesuală a reclamanților de a formula acțiunea în revendicarea imobilului, curtea de apel a reținut că, că potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat, sub nr. 8634 din 11 martie 1936, terenul în suprafață de 3.000 m.p. din moșia F. a fost transmis de vânzătorul G. cumpărătoarei D. SAR (purtând și denumirea de E. inclusiv în cuprinsul acestui act), aceeași societate obținând la data de 05.06.1936 autorizația de a construi un laborator cinematografic cu amplasarea și dimensiunile descrise în autorizație. Societatea anonimă pe acțiuni D. a fost înființată, potrivit actului constitutiv, la data de 10.02.1936, între cei șapte membri fondatori neregăsindu-se autorii reclamanților. Aceștia aveau, însă, la data de 12.09.1944, calitatea de acționari ai societății D.
Potrivit Procesului verbal al Adunării Generale Extraordinare al Societății D. de la data de 14.04.1948, s-a constatat că toate acțiunile sunt proprietatea Administrației Comerciale „Oficiul Național Cinematografic” și s-a hotărât dizolvarea societății, aflate în lichidare, urmând ca întregul activ și pasiv rezultat din lichidare să fie preluat de Administrația Comercială „Oficiul Național Cinematografic”.
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 39/2005, Laboratorul de Prelucrare a Peliculei Mogoșoaia, imobil revendicat de reclamanți în prezenta cauză, și cu privire la care s-a susținut identitatea cu cel ce a aparținut societății D. în baza actelor de dobândire a proprietății menționate anterior, se află în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome C.
Dovada calității de acționari a autorilor reclamanților, indiferent de proporția deținută din capitalul social, nu poate substitui lipsa titlului de proprietate asupra imobilului, imobil ce nu s-a aflat niciodată în proprietate autorilor reclamanților, ale căror patrimonii nu s-ar fi putut confunda cu cel al societății D. SAR, singura proprietară a bunului imobil. Astfel fiind, reclamanții nu își justifică legitimarea procesuală activă în cadrul acțiunii în revendicare pe care au promovat-o.
Instanța de apel a înlăturat susținerea apelanților reclamanți în sensul că existența unui titlu în patrimoniul autorilor reclamanților a fost recunoscută în cuprinsul deciziei de casare. O astfel de concluzie, dedusă din mențiunea privitoare la compararea titlurilor invocate de părți, folosită în cuprinsul deciziei menționate, nu poate fi primită, câtă vreme sintagma „comparare a titlurilor” în cadrul unei acțiuni în revendicare este una cu caracter general, ea presupunând inclusiv analizarea existenței titlului pe care fiecare dintre părțile unei astfel de acțiuni le invocă.
În ce privește excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea absolută a actelor în baza cărora s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, instanța de apel a reținut că apelanții reclamanți au indicat în mod concret numai procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Societății D. de la 14.04.1948 și cererea depusă la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E., menționând că solicită constatarea nulității absolute și în ce privește actele subsecvente, fără însă să indice care sunt acestea. Astfel fiind, analizarea capătului de cerere astfel formulat, chiar numai sub aspectul interesului în formularea sa, se poate face doar referitor la cele două acte indicate concret de reclamanți, nefiind de admis cercetarea valabilității unui act juridic în condițiile în care nu se cunoaște nici natura și nici emitentul acestuia.
În cauză, reclamanții nu justifică un interes în a cere constatarea nulității actelor juridice menționate deoarece autorii reclamanților nu au avut în proprietate bunul imobil pe care îl revendică în prezenta cauză, acesta aflându-se în patrimoniul societății D. SAR. Actele cu privire la care se solicită constatarea nulității sunt în legătură cu condițiile dizolvării și lichidării acestei din urmă societăți, astfel că o eventuală consecință a anulării acestor acte nu ar avea ca efect reintrarea în patrimoniul autorilor reclamanților a bunului revendicat. În situația dizolvării și lichidării unei societăți, repartizarea activului net între asociați, dacă acesta există conform bilanțului final de lichidare, se face, de regulă, prin plata/încasarea unor sume de bani rezultate din vânzarea în mod public a bunurilor din patrimoniu, rambursându-se astfel valoarea aporturilor asociaților și, eventual, repartizându-se pe aceeași cale beneficiul net obținut din activitate, proporțional cu participarea la capitalul social. Numai în mod excepțional pot apărea cazuri în care bunuri ale societății, rămase după plata creditorilor sociali, se împart între asociați, în conformitate cu manifestarea expresă de voință a acestora exprimată la momentul încheierii contractului de societate. Dar nici în acest caz, nu se poate vorbi de restituiri a bunurilor constituite definitiv ca aport, ci la o „împărțire a averii între asociați”, cum se prevede în art. 1530 C. civ., în materia contractului de societate (aplicabil și societăților comerciale, conform art. 1531 C. civ., în lipsă de dispoziții legale comerciale contrare).
Raportat la soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de chemare în judecată, care a analizat fondul cauzei numai în ce privește pretenția referitoare la acordarea daunelor morale și a considerat că sunt inadmisibile cererea de constatarea a nulității actelor juridice încheiate de societate privitor la transmiterea acțiunilor societății D. și cea de revendicare a imobilului, curtea de apel, luând în considerare cele statuate cu caracter obligatoriu de instanța de recurs sub aspectul admisibilității acțiunii promovate de reclamanți, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a anulat în parte sentința civilă apelată și a procedat la rejudecarea cererii de chemare în judecată, constatând că niciuna dintre părți nu a solicitat reluarea judecății în fața primei instanțe.
Astfel fiind, cât privește capetele de cerere având ca obiect revendicarea imobilului și constatarea nulității absolute a procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Societății D. de la 14.04.1948 și a cererii depusă la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E., instanța de apel a apreciat că, pentru fiecare dintre acestea, condițiile de exercițiu a acțiunii civile nu sunt îndeplinite, potrivit celor arătate în analiza efectuată asupra excepției lipsei calității procesuale active, respectiv a lipsei interesului, ambele excepții fiind întemeiate.
Ca atare, curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale active în ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului și excepția lipsei de interes în ce privește capătul de cerere vizând nulitatea procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Societății D. de la 14.04.1948 și a cererii depusă la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E., fiind lipsită de utilitate analizarea și a celor alte aspecte referitoare la calitatea procesuală pasivă a intimaților pârâți Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București.
Referitor la cel de-al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, vizând acordarea daunelor morale în cuantum de 2.000.000 euro pentru repararea prejudiciului rezultat din suferințele și lipsurile autorilor reclamanților decurgând din deposedarea de imobil și din falsificarea documentelor de preluare a imobilului, instanța de apel a constatat că în acest cadru procesual, o astfel de cerere este accesorie pretențiilor privind revendicarea și constatarea nulității. Or, în condițiile în care aceste cereri urmează a fi respinse, nu se poate recurge nici la o analiză a fondului pretențiilor vizând daunele morale, întrucât cererea reclamanților, avându-și temeiul juridic în prevederile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, presupunea prin ipoteză că fapta pretins ilicită cauzatoare de prejudicii era reprezentată de preluarea imobilului și de întocmirea nelegală a actelor de înstrăinare, aspecte care pentru motivele arătate nu au fost examinate în ce privește fondul acestora.
Cât privește apelul declarat de apelanta intervenientă Regia Autonomă C., instanța de apel a reținut că prin decizia de casare a fost confirmată statuarea din prima judecată a apelului, potrivit cu care calificarea cererii de intervenție, greșit apreciată de tribunal drept intervenție în interes propriu, nu mai era posibilă în această fază procesuală. De asemenea, în condițiile în care s-a apreciat că se impune anularea hotărârii primei instanțe în raport de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și de soluția dată excepțiilor procesuale invocate în calea de atac, ce conduc la respingerea cererii de chemare în judecată, soluția ce urmează a fi pronunțată asupra apelului declarat de intervenientă trebuie să fie aceea a admiterii apelului, soluție decurgând din considerente de ordin formal, dar și justificat de scopul urmărit prin formularea cererii de intervenție, acela ca cererea de chemare în judecată să fie respinsă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții B. și A.
Prin cererea de recurs, recurenții formulează următoarele critici, pe care le întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Reclamanții au calitate procesuală activă și pot solicita restituirea bunurilor revendicate.
Reclamanții sunt moștenitorii integrali ai patrimoniilor autorilor lor, defuncții H. și I. (așa cum rezultă din certificatele de calitate de moștenitor nr. 83 din 11 aprilie 2000 și nr. 84 din 11 aprilie 2000, emise de B.N.P. J.), care au avut calitatea de acționari ai societății E.
Eroarea de interpretare și aplicare a legii pe care a săvârșit-o curtea de apel vizează lipsa titlului de proprietate al reclamanților prin raportare la prevederile art. 480 din vechiul C. civ.
Este adevărat că autorii reclamanților nu au fost propriu-zis proprietarii bunurilor din patrimoniul E., însă aceasta împrejurare nu este consecința înstrăinării bunurilor sau a acțiunilor de către aceștia, ci a imixtiunii nelegale a statului în activitatea societății, a preluării patrimoniului acesteia în fapt și a acțiunilor societății prin declarații false cu privire la achiziționarea „prin bursă”.
Autorii reclamanților au deținut, incontestabil, un titlu asupra acțiunilor societății E., titlu care le-a conferit calitatea de proprietari integrali și exclusivi nu doar asupra acțiunilor societății, ci și asupra întregului fond de comerț al acesteia - titlu și drepturi ce le-au fost preluate în fapt, nelegal, de către stat.
În acest context, distincția dintre dreptul de proprietate asupra acțiunilor și cel asupra bunurilor societății este una nu doar lipsită de relevantă, ci și inaplicabilă.
2. Decizia instanței de apel este nelegală sub aspectul soluției de admitere a excepției lipsei de interes.
Interesul procesual al reclamanților în cererea de anulare a actelor atacate - procesul-verbal al Adunării Generale a Acționarilor D. din data de 14.04.1948 și cererea subsecventă a E. de radiere a societății - derivă din conținutul acestora, care prin mențiunile necorespunzătoare realității cu privire la existența unei tranzacții pe bursă de valori cu privire la acțiunile E. tinde să acrediteze un fapt nereal, vătămător pentru recurenți.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
1. Nu s-a contestat în cauză împrejurarea că reclamanții sunt succesorii lui H. și I. și nici faptul că autorii reclamanților au avut calitatea de acționari ai societății D. SAR, societate care a purtat și denumirea de E.
Nu face, de asemenea, obiect al controlului judiciar, nefiind contestat în cauză, faptul că prin actul de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat, sub nr. 8634 din 11 martie 1936, terenul în suprafață de 3.000 m.p. din moșia F. a fost transmis de vânzătorul G. către Societatea Anonimă Română D. (E.), care, în baza autorizației nr. 89 din 05 iunie 1936 a construit, pe acest teren, un laborator cinematografic. În consecință, a intrat în putere de lucru judecat dezlegarea dată de instanța de apel în sensul că imobilul - teren și construcție - revendicat în prezentul litigiu se identifică cu cel care a aparținut societății D. SAR (E.), la care autorii reclamanților au fost acționari. În baza deciziei Adunării Generale a Acționarilor din data de 14.04.1948, această societate a fost dizolvată, constatându-se că toate acțiunile societății sunt proprietatea Administrației Comerciale „Oficiul Național Cinematografic”, urmând ca întregul activ și pasiv rezultat din lichidare să fie preluat de Administrația Comercială „Oficiul Național Cinematografic”.
Recurenții susțin că, în cauză, distincția dintre dreptul de proprietate asupra acțiunilor și cel asupra bunurilor societății este inaplicabilă. Pe de o parte, recurenții pretind că statutul de acționar al autorilor lor le-a conferit acestora și calitatea de proprietar asupra fondului de comerț al societății. Pe de altă parte, admit că autorii lor nu au fost „propriu-zis proprietarii bunurilor din patrimoniul E.”, însă susțin că, întrucât această împrejurare nu a fost consecința înstrăinării bunurilor sau a acțiunilor de către acționari, ci rezultatul imixtiunii nelegale a statului în activitatea societății, titlul autorilor reclamanților este preferabil în comparația efectuată în temeiul art. 480 C. civ.
Susținerea nu este întemeiată.
În mod corect, instanța de apel a concluzionat că dovada calității de acționari a autorilor reclamanților nu poate substitui lipsa titlului de proprietate asupra imobilului, care nu s-a aflat niciodată în patrimoniul acestora, ci în cel al societății D. SAR.
Ca regulă generală, patrimoniul - element constitutiv al persoanei juridice, care constă în totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale ce au ca titular însăși persoana juridică - este distinct de patrimoniul altor subiecte de drept, inclusiv de cel al peroanelor fizice care intră în compunerea respectivei persoane juridice.
În aplicarea acestui principiu, art. 35 din Legea nr. 31/1990, dispune că: „În lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia”.
Or, în cauză, reclamanții nu au contestat că bunurile care fac obiectul cererii de revendicare au făcut parte din patrimoniul societății D. SAR. Pe cale de consecință, în aplicarea regulilor anterior menționate, proprietara terenului și a construcțiilor revendicate în prezentul litigiu a fost persoana juridică D. SAR care a avut în patrimoniu respectivele bunuri.
Cum calitatea procesuală activă trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și cum dreptul în litigiu este cel de proprietate asupra unor bunuri al căror titular a fost societatea D. SAR, rezultă că acțiunea în revendicarea acestor bunuri nu ar putea avea drept titular decât persoana juridică în patrimoniul căreia s-au aflat bunurile respective.
Statul de acționari nu a conferit autorilor reclamanților și calitatea de proprietari asupra bunurilor societății, așa cum se afirmă prin cererea de recurs. În societatea pe acțiuni, capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate (art. 61 din Legea nr. 31/1990), urmând ca, prin contractul de societate și prin statut să fie determinate modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate în raport de valoarea bunurilor aduse ca aport în natură în societate sau de cea a capitalului social subscris și vărsat (art. 9 din Legea nr. 61/1990). Prin urmare, statutul de acționar conferă dreptul la acțiuni, iar nu calitatea de proprietar asupra bunurilor ce aparțin societății pe acțiuni, societate care rămâne un subiect de drept distinct, titular al unui patrimoniu propriu, diferit de cel al acționarilor săi.
Tot astfel, în lipsa oricăror dispoziții legale, împrejurarea că persoana juridică și-a încetat activitatea în mod forțat, astfel încât acționarii nu au mai avut deschisă calea unei lichidări convenționale, nu are drept efect transmiterea bunurilor care au aparținut societății către acționari și, pe cale de consecință, nașterea în patrimoniul acestora a dreptului de a le revendica. În caz contrar, dacă s-ar admite că în lipsa unei lichidări convenționale bunurile ce au aparținut societății trec de drept, fără nicio distincție, în patrimoniul acționarilor, s-ar încălca principiul libertății de voință rezultat din actele constitutive ale societății, ar fi nesocotite drepturile unor terți - creditori ai societății care nu și-ar mai putea satisface creanțele împotriva persoanei juridice și s-ar ajunge la situația în care, dizolvarea și lichidarea societății ar constitui izvor pentru crearea unor drepturi reale în patrimoniul unor persoanelor fizice, acționarii societății devenind astfel, după lichidarea societății, proprietarii unor bunuri care nu le aparțineau la momentul constituirii acesteia.
Cum obiectul prezentei cauze este o cerere în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., instanța avea obligația de a verifica condițiile de exercitare a unei astfel de acțiuni, iar una dintre acestea este identitatea dintre titularul cererii și titularul dreptului pretins. Or, cât timp imobilul revendicat în cauză a aparținut societății D. SAR, iar nu autorilor reclamanților, chiar dacă aceștia au avut calitatea de acționari ai respectivei societăți, în mod corect, curtea de apel a decis că o astfel de identitate nu există în cauză.
2. Recurenții critică decizia instanței de apel și sub aspectul dezlegării date în privința excepției lipsei de interes, susținând că interesul lor procesual în cererea de anulare a actelor atacate derivă din conținutul acestora, care tinde să acrediteze un fapt nereal, vătămător pentru recurenți.
Nici această critică nu este fondată.
Interesul, condiție de exercițiu a acțiunii civile, semnifică folosul practic, imediat pe care o parte îl are pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
În cauză, interesul reclamanților nu poate fi justificat doar de „mențiunile necorespunzătoare realității cu privire la existența unei tranzacții pe bursa de valori cu privire la acțiunile E.”, așa cum se arată în cuprinsul cererii de recurs.
În mod corect, instanța de apel a analizat interesul reclamanților în soluționarea capătului de cerere privind anularea Procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Societății D. de la 14.04.1948 și cererea de radiere a societății depusă la Tribunalul Ilfov, secția comercială, de către E. prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată care, în cauză, l-a reprezentat pretenția reclamanților de restituire în natură a imobilului situat în București, str. x, nr. 3, sector 1, București, format din teren și construcție.
Or, anularea actelor menționate nu ar fi avut drept efect restituirea în natură a bunurilor imobile pretinse, deoarece chiar în ipoteza în care cele două acte juridice contestate s-ar fi dovedit a fi nule, imobilele în litigiu nu ar fi intrat în patrimoniul autorilor reclamanților. Pentru considerentele anterior expuse, bunurile nu s-au aflat în patrimoniul autorilor reclamanților, ci în cel al societății D. SAR., iar dizolvarea și lichidarea acestei societăți, chiar efectuate în alte împrejurări decât cele în care au avut lor (și pe care reclamanții le contestă), nu ar fi determinat, în mod automat, nașterea în patrimoniul autorilor reclamanților a dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 813 din data de 23 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2017.