Decizia nr. 2059/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 587/COM din 27 decembrie 2012, Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. și intimatul C. BIHOR având ca obiect excludere asociat.
A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional B. și în consecință, a dispus excluderea pârâtului reconvențional D. din calitatea de asociat al SC A. SRL Oradea, urmând a se prelua cota sa de participare la beneficii și pierderi de 85 %, de către celălalt asociat persoană fizică, respectiv pârâtul reclamant reconvențional B.
A obligat reclamanta-pârâtă reconvențională SC A. SRL Oradea la plata sumei de 1.039,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului reclamant reconvențional, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
În cadrul societății reclamante SC A. SRL Oradea, având ca principal obiect de activitate lucrări de instalații electrice, pârâtul reclamant reconvențional B. împreună cu numitul D. cetățean maghiar, au avut calitatea de asociați persoane fizice și administratori, pârâtul reclamant reconvențional B. deținând o cotă de participare la beneficii și pierderi de 15 %, și dreptul de dispoziție în numele societății în limita sumei de 500.000 RON, iar cetățeanul maghiar D. având calitatea de asociat majoritar, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 85 %, și dreptul de a încheia contracte comerciale, respectiv acte de administrare și acte de dispoziție în numele societății fără limită de valoare.
Între societatea reclamantă, reprezentată prin pârâtul reclamant reconvențional B., în calitate de administrator, și E. cu sediul în Debrecen, Ungaria, prin administrator D., care avea și calitatea de asociat majoritar și administrator în cadrul SC A. SRL Oradea, s-a încheiat Contractul de consorțiu având ca obiect cooperarea pentru susținerea intereselor economice comune și armonizarea activităților lor, în special participarea împreună - în cadrul unui consorțiu comun - la licitațiile legate de domeniul lor de activitate.
După evocarea dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea societăților comerciale, prima instanță a reținut că, din întreg probatoriul administrat în cauză, scriptic și testimonial, a rezultat că în cauză condițiile de admisibilitate a cererii de excludere a asociatului din societatea cu răspundere limitată nu sunt întrunite în cazul cererii principale, privind excluderea asociatului B., deoarece acesta nu a adus prejudicii în dauna societății reclamante, ci dimpotrivă, prin activitatea sa a urmărit rentabilizarea acesteia și obținerea de profit, precum și evitarea pierderilor, pe care pârâtul reconvențional D. le cauza societății reclamante, prin acțiuni de natură a favoriza societatea E. cu sediul în Debrecen, Ungaria, cu care aceasta era asociată în cadrul Contractul de consorțiu, și al cărei asociat unic și administrator era.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel D., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond, conform art. 297 alin 1 vechiul C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 132/C/2016-A din 28 aprilie 2016 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de apelantul D. în contradictoriu cu intimatul C. de pe lângă Tribunalul Bihor cu intimatul pârât B. și cu intimata reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 587/COM din 27 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a anulat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru o nouă judecare, cheltuielile de judecată urmând fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Prin practicaua acestei decizii, în aplicarea dispozițiilor art. 284 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost respinsă excepția de tardivitate invocată de către intimata-reclamantă SC A. SRL.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, în aplicarea art. 85 C. proc. civ., că instanța de fond a soluționat procesul fără ca apelantul să fie legal citat și că prin cererea de apel s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
S-a reținut că, prin sentința ce face obiectul prezentului apel s-a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. și intimatul C. Bihor, având ca obiect excludere asociat și s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional B. dispunându-se excluderea pârâtului reconvențional D. din calitatea de asociat al SC A. SRL.
De asemenea, s-a reținut că, deși s-a dispus excluderea pârâtului reconvențional D., acesta nu a fost citat la nici un termen de judecată și nu apare în încheierile de ședință în calitate de parte.
Întrucât calitatea de reclamantă o avea SC A. SRL și nu persoana fizică D., iar prin acțiunea reconvențională s-a solicitat excluderea din societate a apelantului, persoană fizică, se impunea ca acesta să fie introdus în proces în calitate de parte și citat, deoarece nu există identitate între persoana juridică și reprezentantul legal al acesteia, s-a mai reținut.
Instanța de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură, deoarece la dosar nu a existat o delegație de reprezentare a apelantului de către dl. avocat F., acesta având delegație de reprezentare doar pentru reclamantă.
Instanța de prim control judiciar a reținut că nelegala citare a unei părți nu poate fi acoperită decât prin prezența părții, personal sau prin mandatar și nu prin prezumarea că persoana a avut cunoștință de proces, astfel că împrejurarea că apelantul ar fi avut cunoștință de existența acțiunii reconvenționale în calitate de reprezentant al reclamantei SC A. SRL nu prezintă nici o relevanță, față de dispozițiile imperative ale art. 85 și art. 89 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, instanța de apel a constatat că reprezentantul apelantei a renunțat la mandat în considerarea faptului că nu poate lua legătura cu reprezentanții societății.
Împotriva Deciziei nr. 132/C/2016-A din 28 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În esență, recurentul-pârât a susținut că, prin întâmpinare a invocat și susținut excepția tardivității apelului formulat de către apelantul D., având în vedere că acesta a fost formulat la aproape trei ani de la data rămânerii definitive a sentinței atacate, în condițiile în care acesta a cunoscut în tot acest timp despre existența hotărârii apelate, fiind astfel încălcat principiul securității juridice, în sensul că atunci când încălcarea acestui principiu se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă judecătorească, obligatorie și executată, încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
A mai arătat că, instanța de apel a respins excepția tardivității, reținând că la dosar nu exista dovada comunicării către apelantul D., ca de altfel nici o altă dovadă de comunicare, deși recurentul susține că a depus la dosarul cauzei dovezile de comunicare către C. Bihor și B.
Recurentul a solicitat a se avea în vedere că, deși dl. D. a susținut că nu a avut cunoștință despre Sentința nr. 857/COM/2012 a Tribunalului Bihor, acesta avea cunoștință de existența acesteia încă de la data de 13 august 2013, când, ca urmare a rămânerii definitive a respectivei sentințe, a predat prin intermediul domnului avocat G. actele contabile pe care acesta le deținea, după renunțarea de către domnul B. la mandatul de administrator al societății, conform procesului verbal de predare primire încheiat în acest sens, astfel că acesta nu poate invoca necunoașterea existenței hotărârii apelate, pentru a ataca această sentință. A mai arătat că dl. D. a luat la cunoștință despre existența sentinței primei instanțe și cu ocazia soluționării dosarului x/111/2013/a2 având ca obiect atragerea răspunderii acestuia în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, recurentul a susținut că ne aflăm în prezența abuzului de drept edictat de dispozițiile art. 723 C. proc. civ. din partea d-lui D. și că, în aceste condiții instanța de apel a respins în mod nejustificat excepția tardivității apelului formulat, fără a se pronunța în mod clar și motivat asupra acesteia, raportat și la textele legale invocate, câtă vreme apelul a fost exercitat la mai mult de un de la data la care aceasta hotărâre a rămas definitivă fiind și executată. A fost încălcat astfel principiul securității raporturilor juridice, realizându-se o înfrângere a "dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, instanța procedând la analizarea excepției cu ignorarea acestor prevederi legale, situație care se încadrează motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a mai susținut recurentul.
Recurentul a solicitat a se avea în vedere că instanța de apel a admis în mod neîntemeiat apărările intimatului D. prin care acesta afirmă că nu ar fi fost reprezentat în fața instanței de fond și nu ar fi avut cunoștință de acest proces. A susținut aceasta întrucât, dl. avocat F. a reprezentat interesele apelantului până la renunțarea la mandate, iar ulterior revenea acestuia obligația de a urmări cursul procesului în virtutea prevederilor art. 132 C. proc. civ. Astfel, a considerat că nu pot fi primite susținerile apelantului că acesta a fost lipsit de apărare, în condițiile în care el a fost cel care a declanșat acel litigiu în urma căruia a fost pronunțată Hotărârea nr. 857/COM/2012.
Recurentul a opinat că instanța de apel a interpretat în mod cu totul greșit atât starea de fapt cât și documentele aflate la dosarul instanței de fond, câtă vreme conform acestor documente intimatul D. a fost reprezentat în fața instanței de fond de către un apărător ales, care însă ulterior a renunțat la mandat, conform documentului depus la dosarul cauzei, sens în care a susținut că în ceea ce privește acest motiv devin incidente prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea în întregime a deciziei atacate în sensul respingerii în principal ca tardiv a apelului formulat, iar în subsidiar respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii Tribunalului Bihor, nr. 857/COM/2012, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.
Analizând recursul declarat de recurentul-pârât B. prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurent nu vizează schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic a actului juridic dedus judecății și, ca atare, nu se încadrează în ipotezele textului de lege invocat.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Motivul de modificare privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic, instanța îi schimbă "natura" ori "înțelesul".
Criticile recurentului în sensul că instanța de apel a interpretat în mod cu totul greșit atât starea de fapt cât și documentele aflate la dosarul instanței de fond, câtă vreme conform acestor documente intimatul D. a fost reprezentat în fața instanței de fond de către un apărător ales, care însă ulterior a renunțat la mandat, nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Și aceasta pentru că nu se contestă niciun act juridic care să atragă incidența acestui text de lege, respectivele documente nu reprezintă actul juridic dedus judecății, atâta vreme cât obiectul cauzei este reprezentat de o acțiune având ca obiect excluderea unui asociat dintr-o societate, sens în care acest motiv de recurs urmează a fi respins.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Critica privind tardivitatea declarării apelului nu poate fi reținută prin raportare la dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii, având în vedere că sentința instanței de fond nu a fost comunicată intimatului D. și nu putea astfel să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac.
Cât privește critica recurentului potrivit căreia intimatul D. avea cunoștință de hotărâre la momentul predării actelor contabile, aceasta nu poate fi primită având în vedere că, potrivit art. 284 alin. (2) și 3 C. proc. civ., cazurile de echipolență în care hotărârea se consideră efectuată prin alte mijloace este de strictă interpretare și, prin urmare, nu pot fi extinse la alte situații în afara celor prevăzute de lege.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului potrivit căreia ne aflăm în prezența abuzului de drept edictat de dispozițiile art. 723 C. proc. civ. din partea d-lui D., întrucât acesta a înțeles să uzeze de un drept procesual, având convingerea că demersul său este legitim, fără a avea intenția de a abuza de drepturile sale procesuale.
Din perspectiva motivului de recurs privind încălcarea dispozițiilor art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului în referire la principiul securității raporturilor juridice, Înalta Curte reține că este de necontestat că art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice ținând cont de principiul securității raporturilor juridice, întrucât nu se poate invoca acest principiu pentru a proteja o situație juridică creată urmare încălcării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare impuse de același text convențional.
Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, instanța de apel a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate condițiile impuse de art. 85 C. proc. civ. a statuat în mod corect că instanța de fond a soluționat procesul fără ca apelantul să fie legal citat.
În mod legal a reținut instanța de apel că, întrucât calitatea de reclamantă o avea SC A. SRL și nu persoana fizică D., iar prin acțiunea reconvențională s-a solicitat excluderea din societate a apelantului, persoană fizică, se impunea ca acesta să fie introdus în proces în calitate de parte și citat, deoarece nu există identitate între persoana juridică și reprezentantul legal al acesteia.
Astfel, procesul fiind soluționat fără ca apelantul să fie legal citat, instanța de apel în mod corect a reținut incidența art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
Constatând culpa procesuală a recurentului în declanșarea căii extraordinare de atac, în raport de cererea formulată de intimatul D., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurentul B. la plata sumei de 1243,98 Euro, exprimată în monedă națională la cursul BNR din data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform dovezilor aflate la filele 28 - 31 din dosar, constând în onorariu de avocat și cheltuieli de transport, către intimatul D.
Înalta Curte, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul B. împotriva Deciziei nr. 132/C/2016-A din 28 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva Deciziei nr. 132/C/2016-A din 28 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurentul-pârât B. la plata sumei de 1.243, 98 Euro, exprimat în monedă națională la cursul BNR din data plății, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-pârât D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.
Procesat de GGC - ED