Decizia nr. 2098/2016
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2014 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restabilirea situației anterioare încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 29 noiembrie 2011, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 1.079.544 lei, inclusiv TVA, reprezentând avansul plătit, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate până la data introducerii cererii în cuantum de 25.731,12 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 27 din 2 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, a fost obligată pârâta SC B. SRL la plata sumei de 1.079.544 lei reprezentând avansul plătit de reclamantă în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 29 noiembrie 2011, precum și la plata sumei de 25.731,12 lei reprezentând dobânda legală datorată până la data introducerii cererii de chemare în judecată. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 31.974,17 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată conform art. 4.1.4 din promisiunea bilaterală, respectiv achiziționarea imobilului LOT 2 în termen de 2 luni de la data semnării promisiunii, iar prin art. 8.1, părțile au stipulat un pact comisoriu expres conform căruia, în cazul în care promitentul vânzător nu-și respectă oricare dintre obligațiile prevăzute la art. 4, convenția se desființează de drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SRL, iar prin Decizia civilă nr. 1482A din 12 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul.
În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește critica referitoare la includerea în debitul principal datorat a cuantumului taxei pe valoarea adăugată, că suma achitată a fost compusă din preț în cuantum de 870.600 lei și taxa pe valoarea adăugată în sumă de 208.944 lei, și întrucât s-a dispus rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării promitentei vânzătoare la restituirea prețului primit.
Cât privește motivul de apel referitor la cheltuielile de judecată, s-a reținut că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1357 și urm. C. civ., văzând și dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., este nefondat, apreciind că onorariul avocațial respectă exigențele legale în privința realității, necesității și rezonabilității acestuia.
Împotriva Deciziei civile nr. 1482A din 12 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SRL.
Recurenta-pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 125 și urm. C. fisc., în sensul că plata TVA în sumă de 208.944 lei nu a reprezentat o prestație pentru vânzătoare, ci îndeplinirea unei obligații legale către bugetul statului.
Totodată, a precizat recurenta că, decizia recurată este nelegală și sub aspectul obligării sale la plata dobânzii calculate la suma de 208.944 lei.
Prin rezoluția din 08 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a stabilit în sarcina recurentei obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.329 lei în vederea soluționării recursului.
Prin încheierea din 10 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis cererea de reexaminare formulată de recurentă și a stabilit că taxa judiciară de timbru aferentă recursului este de 2.642 lei.
Prin încheierea din 15 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea recurentei privind acordarea facilităților la plata taxei judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată la 29 februarie 2016, intimata-reclamantă A. SA a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și în subsidiar, respingerea ca nefondat.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 28 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 18 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, constatându-se că motivele invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în vederea soluționării acestuia conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 125 și urm. C. fisc. din perspectiva obligării recurentei la plata sumei de 208.944 lei reprezentând TVA și dobânzi aferente acestei sume este nefondată pentru considerentele ce succed.
Astfel, ca urmare a rezoluțiunii promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părți, în temeiul art. 1635 alin. (1) și art. 1639 C. civ., s-a dispus obligarea pârâtei SC B. SRL la restituirea avansului în cuantum de 1.079.544 lei, compus din 870.600 lei și TVA în sumă de 208.944 lei.
Dispozițiile art. 125 C. fisc. reglementează taxa pe valoarea adăugată ca fiind un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform prevederilor legale iar conform art. 138 lit. a) același cod, baza de impozitare se deduce în cazul desființării totale sau parțiale a contractului pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, înainte de efectuarea acestora, dar pentru care au fost emise facturi în avans.
În speță, intimata-reclamantă SC A. SA a plătit în avans o parte din prețul vânzării însă convenția părților a fost desființată în totalitate cu efect retroactiv, situație în care beneficiarul prețului a emis factura de stornare seria TNG - 1 nr. 0204 din 28 aprilie 2015 în valoare de 1.079.544 lei.
Așadar, în mod corect a reținut instanța de apel că sunt îndeplinite dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. a) C. fisc. pentru ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, urmând ca chestiunea TVA - ului să fie rezolvată de părți în raporturile de drept fiscal și în relația cu organele fiscale.
Cu alte cuvinte, în raport cu dispozițiile legale menționate, ambele societăți vor putea proceda la modificarea bazei de impozitare pentru TVA ca urmare a desființării promisiunii de vânzare-cumpărare prin mecanismele specifice prevăzute de legislația fiscală.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la greșita obligare la plata dobânzii legale aferente sumei de 208.944 lei, de asemenea nu poate fi reținută, pe de o parte, constatându-se că nu s-a formulat o veritabilă critică de nelegalitate, nefiind indicat textul legal pretins a fi aplicat greșit și pe de altă parte, conform principiului accesorium sequitur principale, în situația admiterii capătului principal de cerere, soluția de acordare a dobânzii legale aferente este corectă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1482A din 12 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.875,42 lei către intimata-reclamantă SC A. SA, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1482A din 12 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.875,42 lei către intimata-reclamantă SC A. SA.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2016.
Procesat de GGC - ED