Decizia nr. 2115/2016
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1738/2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. x/1285/2011, a fost admisă, în parte, cererea formulată de către reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și obligată pârâta să plătească reclamantei, suma de 1.481.800 lei, despăgubiri. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei, suma de 38.761,06 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 26 septembrie 2005 a fost, încheiat, între părți, contractul de execuție de lucrări, în baza căruia, pârâta s-a obligat, pentru suma de 1.555.961,57 lei, inclusiv TVA, să execute lucrările la obiectivul depozit de produse alimentare și nealimentare, birouri, casa porți, țarc ambalaje, amenajări și exterioare, împrejmuire, branșamente utilități, la imobilul situat în localitatea Florești. În data de 10 octombrie 2005, printr-o dispoziție de șantier, printre altele, a fost modificată structura rutieră a platformei din structură rutieră bituminoasă, în structură rutieră rigidă. În data de 4 octombrie 2006, lucrarea a fost terminată, în acest sens fiind semnat procesul -verbal de recepție. După această dată, între părți s-a purtat o bogată corespondență din care reiese că lucrările făcute de către pârâtă au avut deficiențe, pe care pârâta s-a obligat să le remedieze. În data de 3 februarie 2009 a fost încheiat un alt proces-verbal, de această dată de recepție finală, în el stipulându-se faptul că au fost executate toate remedierile, în bune condiții.
Obiectivul a fost închiriat de către reclamantă, către SC B. SA, societate care, în urma exploatării platoului de încărcare-descărcare și depozitare, a constatat că au apărut gropi, înștiințând-o pe reclamantă cu privire la acest aspect. La rândul său, reclamanta a informat-o pe pârâtă cu privire la defecțiunile apărute, considerând că deteriorările au fost produse ca urmare a unor vicii ascunse ale lucrării. În cauză, în baza unei cereri de asigurare de dovezi, dispusă în Dosarul nr. x/211/2010 al Tribunalului Comercial Cluj, expertul tehnic judiciar C. a constatat starea platformei și a drumului de acces la depozitul edificat de către pârâtă, ele prezentând zone de degradare accentuată în zona rosturilor, cel puțin o parte din betonul pus în operă având caracteristici inferioare celor prevăzute în proiect, nefiind respectată nici metodologia de punere în operă a betonului în conformitate cu normativele în vigoare.
Reclamanta s-a interesat la alte societăți de construcții, cât ar costa lucrările de reparații la platforma și drumul de acces deteriorate.
Culpa pârâtei la efectuarea defectuoasă a lucrărilor la imobilul reclamantei, a fost dovedită pe lângă expertiza din dosarul de asigurare de dovezi și prin expertiza tehnică judiciară dispusă în acest dosar.
Pârâta a susținut că degradarea betonului s-ar fi datorat traficului intens, exploatării necorespunzătoare a platformei sau folosirii de substanțe inadecvate pentru dezghețarea, în timpul iernii a platformei însă aceste susțineri nu au fost dovedite.
Dovedită fiind culpa integrală a pârâtei la modalitatea de realizare a lucrării și a calității materialelor produse și procurate chiar de către ea (vicii ascunse), în temeiul art. 969 C. civ., convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante și având în vedere și prevederile contractului, acțiunea a fost admisă, în parte, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, suma de 1.481.800 lei, despăgubiri, conform calculelor realizate de către însuși expertul asistent al reclamantei. Această sumă este compusă din valoarea lucrării de frezare a platformei de beton, pe o adâncime de 8 cm și de turnare a unei noi îmbrăcăminte bituminoase, groasă de 8 cm.
În temeiul art. 246 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli parțiale de judecată, dovedite ca fiind făcute, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, calculate proporțional cu pretențiile încuviințate, onorariul avocațial, în sumă de 10.377,06 lei, onorariile experților principal și al celui numit în dosarul de asigurare de dovezi, inclusiv cheltuielile făcute cu încercările de laborator, în sumă de 6.950 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta SC A. SRL și pârâta SC B. SRL.
Prin decizia civilă nr. 389 din 4 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1738 din 17.06.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj. A fost admis apelul declarat de apelanta SC B. SA, împotriva sentinței civile nr. 1738 din 17.06.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL și a obligat pârâta SC B. SA la plata sumei de 413.071,84 lei. A fost obligată intimata SC A. SRL la plata în favoarea apelantei SC B. SRL a sumei de 4.800 lei cheltuieli de judecată în fond și a sumei de 59.903,78 lei cheltuieli de judecată în apel.
Analizând apelurile declarate în raport de motivele de apel de pozițiile procesuale exprimate în fața instanței de apel în raport de probatoriul administrat și normele legale incidente, instanța de apel a reținut următoarele:
Raporturile dintre părți au ca fundament contractul de execuție de lucrări, încheiat, între părți, în data de 26 septembrie 2005.
Răspunderea pârâtei este una contractuală iar circumscrierea sferei răspunderii este determinată de limitele clauzelor convenite în măsura în care acestea pot produce efectele dorite de către părți.
Prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 s-a instituit o răspundere agravată a antreprenorului pentru construcții, fiind apărate nu doar interesele beneficiarului ci interesul general astfel că nu pot fi convenite clauze de restrângere a întinderii răspunderii.
Apelanta pârâtă a susținut că părțile de comun acord au stabilit la pct. 11.4 din contract că executantul răspunde (...) pentru viciile ascunse ale construcției ivite într-un interval de 2 ani de la recepția lucrării și după împlinirea acestui termen, pe toată durata de existență a construcției, pentru viciile structurii de rezistență (...)” și că prin urmare părțile au înțeles astfel să deroge de la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/1995 care prevăd că răspunderea pentru viciile ascunse ale construcției se prescrie în termen de 10 ani de la recepția lucrării, precum și după împlinirea acestui an, pe toată durata existenței construcției, pentru viciile structurii de rezistență.
Clauza invocată prin urmare nu poate produce efectele dorite întrucât stabilirea unui termen mai mic de 10 ani nu poate fi validată ci doar un termen care să extindă perioada răspunderii contractuale poate produce efecte.
Procesul-verbal de recepție stabilește momentul de la care începe să curgă termenul legal precum și momentul încetării răspunderii în privința viciilor aparente dar și cel de început pentru viciile ascunse.
Prin cererea de asigurare de dovezi formulată în Dosarul nr. x/211/2010 al Tribunalului Comercial Cluj, expertul a constatat starea platformei și a drumului de acces la depozitul edificat de către pârâtă, ele prezentând zone de degradare accentuată în zona rosturilor, cel puțin o parte din betonul pus în operă având caracteristici inferioare celor prevăzute în proiect, nefiind respectată nici metodologia de punere în operă a betonului în conformitate cu normativele în vigoare.
Ulterior, expertul tehnic judiciar a evidențiat că deteriorarea platformei s-a datorat turnării betonului îmbrăcăminții în două straturi, contrar tehnologiei proiectate, finisării prin elicopterizare, realizării inadecvate a rosturilor.
Teza existenței viciilor ascunse nu poate fi înlăturată întrucât pe lângă nerespectarea clauzelor referitoare la tipul betonului folosit și modul de punere în operă al acestuia a demonstrat existența viciilor ascunse.
Pârâta apelantă a încercat să demonstreze că degradările nu se datorează nerespectării clauzelor contractuale, ci a exploatării necorespunzătoare a platformei sau folosirii de substanțe inadecvate pentru dezghețarea, în timpul iernii a platformei.
Prima instanță a reținut că o astfel de apărare și o culpă din partea pârâtei ar fi putut fi invocate cu succes doar dacă reclamanta ar fi executat, în mod corespunzător lucrarea, conform celor convenite.
Reținând ca dovedită culpa integrală a pârâtei la modalitatea de realizare a lucrării și a calității materialelor produse și procurate chiar de către ea (vicii ascunse), în temeiul art. 969 C. civ., convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante și având în vedere și prevederile contractului, prima instanță a admis, în parte, acțiunea iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, suma de 1.481.800 lei, despăgubiri.
Contrar celor reținute de către prima instanță, culpa uneia dintre părți nu o exclude pe a celeilalte iar limitele răspunderii părții chemate să răspundă trebuie determinată tocmai în relație cu faptele sale care au determinat prejudiciul și în raport de faptele din lanțul cauzal care nu îi pot fi imputate deopotrivă.
Dacă este adevărat că existența unor vicii ascunse ale unei construcții nu permite beneficiarului să ia toate măsurile pentru conservarea acesteia este la fel de adevărat că proprietarul trebuie să depună toate diligențele pentru a evita degradarea bunului. Reclamanta a depus înscrisuri în susținerea afirmației că pe perioada de iarnă a folosit substanțe necesare.
Conform dispozițiilor art. 23 lit. k) executantul are obligația de a remedia, pe propria cheltuială, defectele calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de garanție stabilită potrivit legii.
Corect a evidențiat apelanta reclamantă că în faza de apel apelanta pârâtă a acceptat soluția de efectuare a remedierilor cu îmbrăcăminte asfaltică, astfel că această primă critică a hotărârii instanței de fond a fost înlăturată chiar prin poziția exprimată pe parcursul judecării apelului de către pârâta-apelantă.
Apelanta pârâtă a susține corect că prejudiciul este măsura răspunderii și că în litigiu este doar platforma și drumul de acces și doar îmbrăcămintea acestora, iar probatoriul administrat în fața instanței de apel a relevat că este deteriorată o suprafață de 1.030,35 m.p.
Deteriorările nu se datorează culpei exclusive a reclamantei putând fi reținută culpa și în sarcina pârâtei în ceea ce privește întreținerea dar nu în măsura afirmată de reclamantă întrucât pe de o parte s-a dovedit alocarea sumelor pentru achiziționarea produselor necesare însă pe de altă parte nu s-a dovedit luarea celorlalte măsuri, împiedecarea colmatării, spre exemplu, care ar fi putut diminua efectele viciilor ascunse ale lucrărilor realizate de reclamantă.
Contrar susținerilor apelantei pârâte au fost constatate vicii ascunse prin rapoartele de expertiză efectuate, astfel prin raportul de expertiză efectuat, în baza dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., s-a reținut că platforma și drumul de acces prezintă zone degradate accentuat în zona rosturilor întrucât nu a fost respectată tehnologia de punere în operă a betonului în conformitate cu normativele în vigoare și că s-au utilizat, cel puțin la o parte din dale, un beton de clasă inferioară celui prevăzut în proiect.
Niciuna din expertizele efectuate ulterior nu au evidențiat o altă stare de fapt, disputa fiind doar cu privire la întinderea suprafeței afectate și corelativ la limitele răspunderii pârâtei.
Împrejurarea că apelanta-pârâtă a pus la dispoziția reclamantei în timpul executării lucrărilor declarații de conformitate și avize de însoțire a mărfii în care se indică expres faptul că betonul livrat și pus în operă este un beton de clasa BcR 4.5, iar acesta a fost produs în stația de betoane proprie a pârâtei și a fost livrat pe amplasament de aceasta, demonstrează existența unui viciu ascuns în raport de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate.
Pentru viciile ascunse, termenul de prescripție curge de la data recepției lucrării, respectiv de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală, 03.02.2009 astfel că în raport de data introducerii cererii 21.11.2011 acțiunea nu este prescrisă.
Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Art. 11 al aceluiași act normativ prevede că prescripția dreptului la acțiune pentru viciile ascunse începe să curgă de la data descoperirii însă, pentru construcții, nu mai târziu de 3 ani de predare aceste termene fiind respectate.
Cu privire la întinderea răspunderii, corect a evidențiat apelanta pârâtă că întrucât obiectul acțiunii reclamantei este obligarea la plata unei sume de bani pentru repararea suprafeței deteriorate, soluția instanței de fond ce o obligă la plata unei sume de bani pentru întreaga suprafață este nelegală.
În cursul soluționării cauzei poziția părților a oscilat dar în final a evoluat spre acceptarea soluției de remediere propusă de SC D. SRL. Proiectul întocmit de SC D. SRL a constituit punctul de referință pentru care evaluarea lucrărilor realizată de către expertul E.
Apelanta reclamantă a susținut că nu poate fi reținută ca fiind degradată doar suprafața de 1.030,35 m.p. din platforma betonată și drumul de acces, stabilită prin raportul de expertiză efectuat de către expertul F., deoarece această suprafață a cuprins doar dimensiunea gropilor, fără să se aibă în vedere defecțiunile la rosturi, calitatea necorespunzătoare a betonului, nerespectarea tehnologiei de execuție a lucrărilor prin turnarea a două straturi de beton, nerespectarea tehnologiei de finisare care a afectat întreaga platformă și tot drumul de acces.
Contrar susținerilor apelantei reclamante, Curtea a reținut că în fapt fiecare din elementele enumerate de reclamantă au fost un element din lanțul cauzal care a determinat deteriorarea suprafeței. Nerespectarea tehnologiei de execuție a lucrărilor și nerespectarea tehnologiei de finisare în concurs cu utilizarea unui beton de calitate inferioară celei convenite a afectat platforma și drumul de acces.
Suprafața afectată a fost stabilită prin administrarea probei științifice, prin raportul de expertiză întocmit din care rezultă că dalele afectate reprezintă 62% din numărul total de dale, însă fiecare dintre acestea nu este afectată integral astfel că din însumarea suprafețelor afectate s-a concluzionat că suprafața afectată este de 1.030,35 m.p.
Modalitatea de remediere a fost acceptată de părți, iar concluziile raportului au fost consecința opțiunilor exprimate.
Repararea oricărui prejudiciu nu poate fi dispusă decât în măsura în care acesta există, iar probele administrate nu au relevat deteriorarea întregii suprafețe datorită viciilor ascunse, ci doar a celei de 1.030,35 m.p., pentru diferență fiind necesare doar operațiuni de întreținere.
Considerentele evidențiate au relevat că apelul declarat de apelanta reclamantă este nefondat, iar apelul declarat de apelanta pârâtă este fondat în ceea ce privește limitele răspunderii sale până la concurența sumei de 413.071,84 lei.
Potrivit prevederilor art. 274 C. proc. civ., reținând măsura în care partea a căzut în pretenții în fața instanței de fond, Curtea a apreciat că se impune acordarea a ¼ din cheltuielile de judecată pretinse și dovedite în fața instanței de fond, respectiv la suma de 4.800 lei, din suma de 19.200 lei și plata integrală a cheltuielilor din apel având în vedere pe de o parte admiterea apelului declarat de pârâtă și pe de altă parte respingerea apelului declarat de reclamanta SC A. SRL, în sumă de 58.903,78 lei reprezentând taxă de timbru în sumă de 9.474,50 lei, onorariul experților 19.000 lei, alte cheltuieli cu expertiza, în sumă de 14.024,28 lei și onorariile avocațiale în sumă de 17.400 lei și în consecință a obligat intimata SC A. SRL la plata în favoarea apelantei SC B. SRL a sumei de 4.800 lei cheltuieli de judecată în fond și a sumei de 59.903,78 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei civile nr. 389 din 4 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a formulat recurs SC A. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului promovat de către aceasta și respingerea apelului promovat de către intimată cu consecința obligării intimatei la plata sumei de 1.819.147,83 lei reprezentând repararea prejudiciului suferit ca urmare a nerespectării de către intimată a obligațiilor asumate.
În subsidiar, solicită să se modifice decizia civilă recurată în sensul respingerii apelului promovat de către intimată cu consecința menținerii sentinței pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.481.800 lei reprezentând repararea prejudiciului suferit ca urmare a nerespectării de către intimată a obligațiilor asumate.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate de către instanța de apel solicită, în principal, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acordării cheltuielilor de judecată ocazionate atât de judecata în fond, cât și în apel; în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul reducerii acestor cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că prin hotărârea recurată instanța de apel a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969, 1077 C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/1995 astfel cum aceasta era în vigoare la data semnării contractului între părți fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, instanța de apel nu a motivat într-un mod contradictoriu care este rațiunea pentru care s-ar fi reținut o culpă în sarcina recurentei în ceea ce privește întreținerea platformei și a drumului de acces fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Prin soluția pronunțată, instanța de apel a procedat la o greșită aplicare a legii câtă vreme răspunderea intimatei pentru prejudiciul suferit de către recurentă se impune a fi integrală în sensul că prejudiciul suferit trebuie să fie reparat în totalitate și nu parțial, astfel cum a dispus instanța de apel.
Prezintă certitudine faptul că viciile afectează întreaga suprafață construită și nu doar suprafața de 1.030,35 m.p.
Soluția adoptată de către instanța de apel este contrară dispozițiilor legale care reglementează răspunderea antreprenorului câtă vreme, prin repararea parțială a gropilor nu se realizează o acoperire integrală a prejudiciului suferit de către recurentă având în vedere că în speță ne aflăm în prezența unor vicii care evoluează gradual, odată cu trecerea timpului.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de atragerea răspunderii contractuale a intimatei pentru executarea unei lucrări contrar prevederilor contractuale în sensul existenței unor vicii grave de construcție și nu doar obligarea acesteia la repararea suprafeței deteriorate cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel Cluj.
Mai mult decât atât, soluția pronunțată de către instanța de apel nu tranșează în mod definitiv situația litigioasă existentă între parți deoarece prejudiciul nu a fost acoperit decât parțial, viitoarele deteriorări care vor apărea în platforma deținută necesitând a fi remediate printr-un alt litigiu având în vedere specificul gradual al viciilor existente și confirmate de către toate expertizele tehnice administrate în cauză.
Faptul că întreaga suprafață este afectată de vicii rezultă și din faptul că prin expertiza tehnică judiciară administrată de către Tribunalul Cluj s-au prelevat mostre de pe toată suprafața platformei (10 carote) ceea ce arată că nu se justifică în cauză repararea doar a suprafeței care este afectată de gropi, ci trebuie întreprinsă o reparate totală astfel încât prejudiciul să fie acoperit în integralitate. Precizează recurenta că dalele de beton reprezintă structuri compacte și unitare, iar o reparație parțială a acestora în sensul înlocuirii doar a acelor segmente care prezintă degradări nu poate fi asimilată unei reparații corespunzătoare nerespectându-se astfel scopul avut în vedere de către părți la momentul încheierii contractului.
Precizează că întreaga conduită procesuală a intimatei exprimată în fața instanței de apel a fost doar în sensul că nu există o culpă în ceea ce o privește, aceasta neînțelegând să conteste necesitatea reparării integrale a platformei. Or, odată stabilită culpa intimatei de către instanța de apel, câtă vreme necesitatea reparării integrale a platformei nu era contestată de către intimată, instanța de apel trebuia să admită cererea de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată și nu să ofere o soluție de reparație parțială.
Se observă că raportat la conduita părților a existat o „tranzacție procesuală” a acestora în ceea ce privește necesitatea reparării întregii platforme, intimata însușindu-și acest aspect prin propriile sale note de ședință din data de 6 octombrie 2015.
Or, instanța de apel trebuia să țină cont de modul cum părțile au ales să își exprime conduita procesuală și, odată ce constata că există o culpă a intimatei, nu trebuia să acorde o reparație parțială având în vedere că intimata a recunoscut nevoia reparării integrale a platformei și a drumului de acces.
Mai mult decât atât pentru a se justifica admiterea apelului intimatei curtea de apel a reținut și o ipotetică culpă a recurentei care însă nu este în niciun fel motivată.
Reținerea în sarcina recurentei a unei culpei este contradictorie în condițiile în care din probatoriul administrat rezultă că problema defecțiunilor și a degradării nu se limitează la rosturi ci vizează întregul material folosit respectiv procedeul deficitar de execuție, astfel încât independent de procedeul împiedicării colmatării sau nu a rosturilor degradarea platformei nu s-ar fi diminuat și nici stopat în măsura ipotetică în care ar fi existat o răspundere a recurentei trebuia stabilit și probat faptul că în ipoteza în care recurenta ar fi împiedicat colmatarea, degradarea s-ar fi stopat sau diminuat.
Or, acest fapt este imposibil de probat, în condițiile în care concluzia întregului probatoriu administrat în cauză a fost în sensul că degradarea apare ca o consecință a materialelor respectiv a procedeului de execuție folosit necorespunzător.
Consideră recurenta că în realitate, instanța de apel a apreciat că recurenta ar fi trebuit să procedeze la o remediere a defecțiunilor constatate, însă o astfel de remediere excede întru totul noțiunii de întreținere fiind specifică procedeului de înlăturare a prejudiciului și prin urmare specifică obligației executantului de reparare a acestuia.
Recurenta susține că a depus în probațiune dovezi din care rezultă că a realizat operațiuni de întreținere chiar remediere astfel încât să se evite degradarea și mai accentuată, operațiuni care au însă efect limitat și provizoriu.
Consideră recurenta că în mod eronat se apreciază că există o identitate între suprafața afectată de degradări și prejudiciul suferit de către recurentă ca urmare a faptului că lucrarea efectuată de către intimată este afectată de vicii esențiale.
Astfel, degradările care afectează platforma și drumul de acces reprezintă doar finalitatea faptului că lucrarea efectuată de către intimată prezintă vicii grave de construcție, respectiv aducerea acesteia într-o imposibilitate de folosință. Degradarea care poate fi constatată de către orice persoană, respectiv suprafața de 1.030,35 m.p. nu reprezintă decât o parte a prejudiciului total suferit și care se impune a fi reparat integral și nu parțial, astfel cum în mod greșit a dispus instanța de apel.
Soluția pronunțată de către Curtea de Apel Cluj este nelegală în ceea ce privește modul de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel reprezentând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 și 276 C. proc. civ.
Astfel, prin decizia recurată s-a dispus obligarea reclamantei la plata unei sume de 59.903,78 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către intimată în stadiul procesual al apelului.
Se observă că instanța de apel a acordat intimatei cheltuielile de judecată efectuate în apel integral, cu toate că apelul acesteia a fost admis doar în ceea ce privește suma de 1.068.728,16 lei, intimata fiind în continuare obligată să-i plătească recurentei suma de 413.071,84 lei.
Se observă deci că soluția instanței de apel în ceea ce privește cheltuielile de judecată este corespunzătoare unei admiteri în integralitate a căii de atac ceea ce însă nu este cazul în speță câtă vreme intimata este ținută să plătească o sumă de 413.071,84 lei.
Conform art. 276 C. proc. civ. pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
În raport de cele prezentate, apreciază că soluția firească în speță era de compensare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că acțiunea introductivă a fost pe de o parte admisă, iar pe de altă parte apelul intimatei a fost admis parțial, aceasta căzând și ea în pretenții.
De asemenea, arată că suma de 59.903,78 lei reprezentând cheltuieli de judecată în ciclul procesual al apelului este exagerată motiv pentru care se impune diminuarea acesteia întrucât reprezintă 15% din totalul sumei la care intimata a fost obligată, ceea ce în mod evident este exagerat.
Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes invocate de intimata-pârâtă SC B. SA le va respinge pentru următoarele considerente:
Excepția nulității recursului este nefondată având în vedere că recurenta a dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate invocate, respectiv art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Este nefondată și excepția lipsei de interes avându-se în vedere că pretențiile reclamantei nu au fost acordate prin decizia atacată în cuantumul solicitat de aceasta, prin urmare nu se poate reține o lipsă de interes în promovarea căii de atac.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Printr-o primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 969, art. 1073, art. 1077 C. civ. și art. 29 din Legea nr. 10/1995 câtă vreme răspunderea intimatei pentru prejudiciul suferit de către recurentă se impune a fi integrală în sensul că prejudiciul suferit trebuie să fie reparat în totalitate și nu parțial, astfel cum a dispus instanța de apel.
Contrar susținerilor recurentei principiul acoperirii integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1073 C. civ. nu vizează acordarea integrală a pretențiilor deduse judecății ci acoperirea integrală a prejudiciului dovedit. În acest sens instanța de apel a reținut că repararea oricărui prejudiciu nu poate fi dispusă decât în măsura în care acesta există, iar probele administrate nu au relevat deteriorarea întregii suprafețe datorită viciilor ascunse, ci doar suprafeței celei de 1.030,35 m.p., pentru diferență fiind necesare doar operațiuni de întreținere. Astfel, soluția data de instanță este în concordanță cu probele administrate întinderea prejudiciului nemaiputând fi repusă în discuție pe calea de atac a recursului întrucât vizează netemeinicia deciziei iar nu nelegalitatea acesteia.
Conform art. 1077 C. civ. nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Acest text de lege, citat de recurenta este invocat direct în recurs în sensul că întrucât instanța de apel nu a dispus prin decizia recurată repararea integrală a prejudiciului ci doar parțială, acest lucru atrage incidența art. 1077 C. civ. coroborat cu art. 29 din Legea nr. 10/1995.
Se observă că reclamanta nu și-a întemeiat pretențiile pe art. 1077 C. civ., și nu solicitat să fie autorizată să reparare prejudiciului pe cheltuiala pârâtei, obiectul acțiunii fiind reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații necesare în vederea remedierii defecțiunilor platformei și drumului de acces, parte din lucrarea executată de pârâtă.
Astfel că reclamanta nu poate, în recurs, să invoce incidența unor texte de lege care reglementează situații juridice distincte de cea dedusă judecății.
Este nefondată și critica prin care se susține că art. 29 din Legea nr. 10/1995 a fost aplicat greșit de instanța de apel, hotărârea fiind în sensul că acțiunea nu este prescrisă și răspunderea poate fi angajată, proporțional cu suprafața afectată.
Recurenta a mai criticat faptul că instanța de apel nu a observat „tranzacția procesuală” dintre părți intervenită în apel, susținând că pârâta nu a contestat că se impune repararea întregii suprafețe a platformei și drumului de acces.
Critica este nefondată întrucât poziția procesuală a pârâtei a fost în sensul că a solicitat respingerea acțiunii în principal, iar în subsidiar admiterea acesteia pentru suprafața degradată de 1.030,35 m.p. Astfel cum intimata pârâtă a precizat cu ocazia soluționării recursului, părțile nu au încheiat o tranzacție care să producă efectele susținute de recurentă.
Prin critica întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a apreciat că instanța de apel a reținut o ipotetică culpă a recurentei care însă nu este în niciun fel motivată sau este contradictorie în condițiile în care din probatoriul administrat rezultă că problema defecțiunilor și a degradării nu se limitează la rosturi ci vizează întregul material folosit.
Înalta Curte, reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din considerentele deciziei atacate rezultă că soluția se bazează pe probele administrate prin care s-a stabilit că suprafața neconform realizată de către pârâtă este de doar 1.030,35 m.p. în raport cu care s-a dispus acoperirea prejudiciului.
Faptul că instanța de apel a arătat ca se poate reține, într-o anumită măsură, și culpa reclamantei în ceea ce privește întreținerea lucrării, acest aspect nu a reprezentat un aspect esențial în pronunțarea soluției și nu produce niciun efect în defavoarea recurentei, instanța de apel apreciind că numai viciile ascunse au provocat degradările constatate.
Cum textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, iar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar împrejurarea că ele nu sunt mulțumitoare pentru recurentă și nu converg înspre soluția dorită nu fac aplicabile prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., așadar și această critică este nefondată.
Recurenta a criticat și modul de acordare a cheltuielilor de judecată acest aspect însă intră în sfera de netemeinicie a hotărârii întrucât implică o reapreciere asupra probatoriului, aspect care nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
Având în vedere considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. reținând culpa procesuală, va obliga recurenta-reclamantă SC A. SRL să-i plătească intimatei pârâte SC B. SA suma de 19.400 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului și excepția lipsei de interes invocate de intimata-pârâtă SC B. SA.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 389 din 4 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC A. SRL să-i plătească intimatei pârâte SC B. SA suma de 19.400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2016.