Decizia nr. 80/2017
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 6 noiembrie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta SC B. SA, solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a actului constitutiv al societății pârâte, în ceea ce privește clauza prevăzută de art. 29 alin. (8), cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 1.675 din 2 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1.675 din 2 aprilie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA. A fost anulată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a respins excepția lipsei de interes în soluționarea apelului, considerând că cererea de chemare în judecată are ca obiect "nulitatea absolută parțială a actului constitutiv al societății pârâte în ceea ce privește clauza prevăzută de art. 29 alin. (8)".
Ca urmare a faptului că în fond cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, reclamantul nu a valorificat, nici măcar provizoriu, dreptul său subiectiv la acțiunea în nulitate.
Pe de altă parte, instanța de apel a reținut faptul că obiectul apelului, conform art. 466 alin. (1) din Noul C. proc. civ., îl constituie hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță, care nu a fost anulată sau desființată ca urmare a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din 28 aprilie 2015, prin care a fost aprobată o nouă variantă de act constitutiv, care prevede la art. 29 alin. (8) că „ Președintele Consiliului de Administrație este ales de către Consiliul de Administrație dintre membri săi. Președintele Consiliului de Administrație poate fi și Director General al societății."
În condițiile în care hotărârea judecătorească apelată continuă să existe, precum și art. 29 alin. (8) din actul constitutiv, a cărui nulitate parțială s-a solicitat prin cererea introductivă, chiar dacă modificat, interesul apelantului de a obține o judecată asupra fondului cererii, care a fost respinsă ca inadmisibilă, subzistă, modificările operate la actul constitutiv după pronunțarea hotărârii putând fi avute în vedere, eventual, la soluționarea fondului cererii, drept aspecte ce țin de temeinicia motivelor de nulitate.
Instanța de apel a reținut greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii, pe motiv că reclamantul nu are la îndemână acțiunea în nulitate a unui articol din actul constitutiv, acesta având la îndemână exclusiv calea procedurală a acțiunii în anularea Hotărârii Adunării Generale din 6 august 1997, prin care s-a decis, de către acționari, modificarea actului constitutiv.
Curtea a apreciat că acțiunea în nulitatea absolută a unui act juridic poate fi formulată de oricine justifică un interes, iar reclamantul, având calitatea de acționar la societate, argumentează în cererea introductivă interesul și legitimarea procesuală activă pentru acțiunea de drept comun.
Pe de altă parte, accesul la justiție este liber, în legislația procesuală nefiind reglementate cu caracter exclusiv doar anumite căi procedurale de urmat, drepturile subiective ale cetățenilor putând fi valorificate, uneori pe diferite căi procedurale. Opțiunea pentru urmarea unei căi procedurale sau alta aparține reclamantului, care nu poate fi împiedicat în exercitarea oricăreia dintre acestea, decât în cazul neîndeplinirii vreuneia dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile dintre cele reglementate de art. 32 din Noul C. proc. civ.
Fără a analiza în apel interesul pentru formularea cererii de chemare în judecată sau calitatea procesuală activă a reclamantului, în condițiile în care instanța de apel a fost învestită exclusiv cu aspectele privind inadmisibilitatea, respectând exigențele art. 477 și art. 479 din Noul C. proc. civ., Curtea de Apel a apreciat că soluția primei instanțe este greșită.
Instanța de apel a avut în vedere și faptul că acțiunea în nulitatea unui articol din actul constitutiv nu poate fi paralizată printr-un fine de neprimire cum s-a reținut a fi acțiunea în anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990, deoarece actul constitutiv are natura unui act juridic încheiat între asociați (acționari), iar calea dreptului comun nu este interzisă nici expres și nici implicit de dispozițiile Legii speciale nr. 31/1990.
Mai mult, Curtea de Apel a constat că, referindu-se la reglementarea art. 132 din Legea nr. 31/1990, ca fiind o derogare de la dreptul comun, cum reține prima instanță și, pe cale de consecință ar fi inadmisibilă alegerea unei proceduri judiciare de drept comun, s-a făcut o confuzie între o acțiune propriu-zisă în anularea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor (reglementată expres de acest text din legea specială) și o acțiune în nulitatea altui act juridic, care este actul constitutiv al societății.
Din această perspectivă, susținerile contradictorii ale părților cu privire la efectele modificării operate deja în actul constitutiv, în cuprinsul art. 29 alin. (8) (prin Hotărârea din 29 aprilie 2015), au relevanță asupra fondului cererii, deoarece acestea privesc chiar motivele de nulitate, iar existența sau inexistența acestora urmează a fi stabilită de către prima instanță la rejudecare, deoarece prin admiterea inadmisibilității, prima instanță, în mod greșit nu a cercetat fondul cererii.
Pârâta SC B. SA a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 1.675 din 2 aprilie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta a arătat, în prealabil, că raportat la dispozițiile art. 480 alin. (3) teza a II-a, coroborat cu art. 483 din noul C. proc. civ., neexistând nicio dispoziție legală raportat la obiectul judecății care să limiteze dreptul la exercitarea recursului, rezultă că hotărârea de trimitere spre rejudecare pronunțată de instanța de apel, este susceptibilă de recurs.
Recurenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, considerând că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și a art. 33 C. proc. civ.
Consideră recurenta că instanța de fond a reținut, în mod corect, că, în prezenta speță, calea prevăzută de lege pentru acțiunea în anulare împotriva hotărârii generale a acționarilor este prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990 și nu de acțiunea în constatarea nulității actului constitutiv al societății, în temeiul art. 1431 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 5 din vechiul C. civ.
În condițiile în care acțiunea în constatarea nulității absolute formulată de reclamant a fost făcută în condițiile dreptului comun, aceasta este inadmisibilă, întrucât calea prevăzută de lege pentru protejarea pretinselor drepturi ale acționarilor, în situația în care s-ar considera vătămați de prevederile actului constitutiv este reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1900, care este o normă cu caracter special, spre deosebire de art. 1431 din Legea nr. 31/1990, care constituie o normă cu caracter general.
În situația în care reclamantul ar fi constatat că un anumit text din actul constitutiv îi vatămă interesele, acesta avea posibilitatea de a se opune aprobării/modificării actului constitutiv în adunarea generală, care avea pe ordinea de zi aprobarea modificării respective.
În cazul în care ar fi lipsit de la adunarea generală sau ar fi fost prezent și ar fi votat împotrivă, reclamantul-intimat s-ar fi putut adresa instanțelor de judecată cu o acțiune în anularea hotărârii adunării generale a acționarilor prin care s-a decis aprobarea/modificarea actului constitutiv ce cuprinde textul pretins vătămător.
Consideră recurenta că instanța de apel a constatat în mod greșit că, prin admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată s-ar îngrădi dreptul de acces la justiție. În condițiile în care legiuitorul a prevăzut că anumite acte expres prevăzute în textul de lege pot fi atacate printr-o anumită cale procesuală, iar persoana căreia i se adresează norma de drept special nu înțelege să uzeze de aceasta, ci de norma de drept general, nu se poate considera că se produce o limitare a dreptului de acces la justiție.
Norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală, în cauza dedusă judecății admiterea excepției inadmisibilității reprezentând sancțiunea pentru reclamantul-intimat, care nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor prevăzute de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Cum reclamantul-intimat nu a înțeles să urmeze calea prevăzută de lege, ci a solicitat printr-un demers separat, de drept comun, constatarea nulității art. 29 alin. (8) din actul constitutiv, cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Un alt motiv al recursului îl constituie greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., recurenta apreciind că în mod greșit instanța de apel a reținut interesul reclamantului de a obține o judecată asupra fondului cererii, în pofida modificării prevederii din actul constitutiv, în sensul punerii acesteia în acord cu dispozițiile Legii nr. 31/1990.
În condițiile în care presupusa cauză de nulitate cu privire la actul constitutiv a fost înlăturată, nu mai există nici un folos practic pe care reclamantul ar fi putut să îl obțină în urma acestui demers procesual, în condițiile în care presupusa cauză de nulitate a fost modificată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, motivat de dispozițiile art. 483 alin. (2), art. 94 pct. 1 lit. h), art. 35 și art. 125 din Noul C. proc. civ., raportat la art. 457 alin. (1) din același cod. În susținerea excepției, a invocat, de asemenea, dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., intimatul-reclamant considerând că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. h) din același cod. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimatul că cererea de constatare a nulității absolute parțiale a dispozițiilor art. 29 alin. (8) din actul constitutiv al SC B. SA reprezintă o cerere în constatare al cărei obiect este neevaluabil în bani.
Conform art. 125 din noul C. proc. civ., "În cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului."
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) din același cod, judecătoriile judecă în primă instanța următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau neevaluabil în bani: "cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe."
În speța dedusă judecății, competența aparține Tribunalului, raportat la prevederile art. 63 din Legea nr. 31/1990, dispoziție derogatorie de la art. 94 pct. 1 lit. h) din Noul C. proc. civ., aspect care, în opinia intimatului nu influențează împrejurarea că hotărârea pronunțată de prima instanță este supusă numai apelului, aceasta fiind concluzia și prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) din același cod.
Pe fond, intimatul apreciază că recursul este nefondat. Faptul că în legea specială este reglementată acțiunea în anularea hotărârii AGA, nu exclude dreptul la formularea unor acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a actului constitutiv, câtă vreme se invocă aspecte intrinseci de nulitate a actului.
Nepromovarea acțiunii în anularea hotărârii AGA reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu este de natură a împiedica exercitarea unei acțiuni având ca obiect anularea actului constitutive potrivit dreptului comun, prin raportare și la prevederile art. 1249 alin. (1) din noul C. civ., coroborat cu art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
În ceea ce privește interesul, intimatul susține că modificarea art. 29 alin. (8) din actul constitutiv prin Hotărârea AGA din 28 aprilie 2015 nu prezintă relevanță sub aspectul promovării apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.675 din 2 aprilie 2015.
Arată intimatul că prin Sentința civilă nr. 6.493 din 18 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a Hotărârii AGA din 28 aprilie 2015, apelul societății fiind respins prin Decizia civilă nr. 822 din 11 mai 2016.
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului și a apărărilor formulate de intimat.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin Încheierea din data de 21 septembrie 2016, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.
Intimatul A. a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.
Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., se va pronunța mai întâi asupra excepției inadmisibilității recursului, reiterată de intimatul-reclamant, excepție pe care o va respinge, motivat de următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Când recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele instanței sau președintele de secție ori, după caz, persoana desemnată de aceștia, primind dosarul de la instanța a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluție, măsuri pentru stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Dispozițiile art. 475 alin. (3) sunt aplicabile."
Conform dispozițiilor alin. (2) din același text de lege, "Pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a înscrisurilor noi, președintele completului va întocmi un raport asupra admisibilității în principiu a recursului sau va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop."
Raportorul va verifica dacă recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 488, dacă există motive de ordine publică ce pot fi invocate de către instanță din oficiu. În cadrul procedurii filtrului se va verifica și îndeplinirea cerințelor extrinseci cererii de recurs, precum formularea în termen sau admisibilitatea căii de atac.
O cale de atac neprevăzută de lege, atrage inadmisibilitatea cererii, raportat la dispozițiile art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ.
Hotărârea recurată a fost pronunțată în condițiile art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 5 din vechiul C. civ. și art. 1431 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului constitutiv al SC B. SA, în ceea ce privește clauza prevăzută de art. 29 alin. (8).
În cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unui act juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, pentru stabilirea competenței se va ține seama de valoarea obiectului acesteia, sau după caz a părții din obiectul dedus judecății, în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (2) din noul C. proc. civ.
Raportat aspectele menționate mai sus, reiese că obiectul acțiunii este neevaluabil în bani.
Sub aspectul stabilirii căii de atac prezintă relevanță și faptul că instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate în drept pe dispozițiilor dreptului comun, respectiv art. 5 din vechiul C. civ., raportat la art. 1431 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, fapt necontestat de către pârâtă, fiind de altfel reținut și de către instanța de apel.
Raportat la inexistența unei dispoziții legale care să excludă de la calea de atac a recursului acțiunile având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic neevaluabil în bani, în speța dedusă judecății acesta fiind art. 29 alin. (8) din actul constitutiv al unei societăți comerciale, Decizia civilă nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, este susceptibilă a fi atacabilă cu recurs.
Prevederile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu au aplicabilitate în cauză, raportat la obiectul cererii deduse judecății.
Alegația intimatului-reclamant, în sensul că recursul este inadmisibil, raportat la art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ. ("Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j) ...") și la incidența în cauză a art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. h) din același cod, care face referire la cereri privind obligația de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe decât judecătoria, va fi înlăturată. Obiectul cererii de chemare în judecată nu poate fi circumscris unei cereri privind obligația de face sau de a nu face, neevaluabilă în bani.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărâri cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".
Mențiunea "Definitivă" din decizia recurată nu poate afecta exercitarea căii de atac a recursului, aceasta fiind statuată de legiuitor.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:
Un prim motiv de recurs vizează greșita aplicare a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Potrivit recurentei, acțiunea în constatarea nulității absolute formulată de reclamant în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, întrucât calea prevăzută de lege pentru protejarea pretinselor drepturi ale acționarilor, în situația în care s-ar considera vătămați de prevederile actului constitutiv este reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1900, care este o normă cu caracter special, spre deosebire de art. 1431 din Legea nr. 31/1990, care constituie o normă cu caracter general.
Conform dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of. al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței."
Înalta Curte, așa cum a arătat anterior, constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 5 din vechiul C. civ. și art. 1431 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, având ca obiect constatarea nulității absolute a actului constitutiv al SC B. SA, în ceea ce privește clauza prevăzută de art. 29 alin. (8).
Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9 alin. (2) din noul C. proc. civ., potrivit căruia "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", în același sens statuând și art. 22 alin. (6) din același cod: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."
Prin principiul disponibilității se înțelege și faptul că reclamantul trasează inițial cadrul procesual, aceasta trebuind să indice, între altele, părțile din proces, pretenția dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la temeiul de drept invocat de către reclamant, reiese că în mod corect curtea de apel a reținut greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii și că acțiunea în nulitatea absolută a unui act juridic poate fi formulată de oricine justifică un interes, iar reclamantul, având calitatea de acționar la societate, justifică interesul și legitimarea procesuală activă pentru acțiunea de drept comun.
Alegația recurentei în sensul că inadmisibilitatea cererii se impune ca urmare a faptului că art. 132 din Legea nr. 31/1900, normă cu caracter special, spre deosebire de art. 1431 din Legea nr. 31/1990, care constituie o normă cu caracter general, va fi înlăturată.
Având în vedere principiul disponibilității mai sus enunțat, reclamantul este cel care decide pretenția pe care o supune judecății, motivarea în fapt și în drept a acesteia, instanța având obligația să se pronunțe numai asupra a ceea ce părțile au dedus judecății, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual stabilit de acestea.
De altfel, așa cum corect a apreciat Curtea de Apel, acțiunea în nulitatea unui articol din actul constitutiv nu poate fi respinsă ca inadmisibilă prin raportare la acțiunea în anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor reglementată de art. 132 din Legea nr. 31/1990, deoarece actul constitutiv are natura unui act juridic încheiat între acționari, iar calea dreptului comun nu este interzisă nici expres și nici implicit de dispozițiile Legii speciale nr. 31/1990.
Ultimul motiv de recurs vizează greșita aplicare a art. 33 C. proc. civ.
Art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocarea pe calea acestui motiv a nerespectării unor reguli de procedură nefiind posibilă, fapt pentru care susținerile recurentei nu pot fi analizate.
În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-reclamant A.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 124 din 25 ianuarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2017.
Procesat de GGC - N