Decizia penală nr. 127/A/2017
Asupra cauzei penale de față,
În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 27 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuienta A., privind sentința penală nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj.
S-a reținut că prin sentința penală nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2011, printre altele, în baza art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior și cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) C. pen. anterior și art. 76 lit. b) C. pen. anterior a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 10 luni.
I s-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen. anterior, s-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior. Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior rap. la art. 346 C. proc. pen. anterior s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 963 din 09 aprilie 2009 și nr. 1974 din 31 iulie 2009 la Biroul Notarului Public A. și repunerea părților în situația anterioară, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.
Au fost respinse celelalte pretenții formulate de partea civilă SC B. SRL, prin curator C.
În esență, s-a reținut că fapta inculpatei A., care în calitate de notar public, a autentificat contractele nr. 963 din 09 aprilie 2009 și nr. 1974 din 31 iulie 2009, luând în considerare două procuri care nu au avut caracterul unor procuri speciale necesare pentru încheierea unor acte de dispoziție, pe care la rândul său le-a autentificat sub nr. 3959 din 19.10.2007 și nr. 4200 din 08.11.2008, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu și cauzând vătămarea intereselor legale ale părții vătămate D. și SC B. SRL Gherla, ca urmare a transferării imobilelor aparținând acestei societăți în patrimoniul inculpatei E., imobile a căror valoare reală este peste suma de 2 miliarde ROL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și continuată prev. de art. 246 C. pen. anterior rap.la art. 2481 C. pen. anterior și art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire petenta A. În motivarea cererii revizuienta a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sens în care a învederat că au fost descoperite fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța ce a pronuțat soluția pe fond și care dovedesc lipsa de temeinicie a hotătârii pronunțate. În susținerea incidenței acestui caz de revizuire, petenta a arătat că invocă înscrisul intitulat „vergleich” (tranzacție), act prin care soții D. și-au împărțit bunurile anterior desfacerii căsătoriei și despre a cărui existență instanța fondului nu a cunoscut la momentul pronunțării sentinței.
S-a mai invocat incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale înțelesul sintagmei „îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu” din conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu trebuie înțeleasă cu referire numai la încălcarea legislației oprimare, or, această nouă interpretare a textul normei de incriminare vine în contradicție cu ceea ce s-a reținut în hotărârea de condamnare a revizuientei privitor la îndeplinirea defectuaosă a îndatoririlor de serviciu. S-a mai arătat că, de altfel, analizând hotărârea de condamnare prin prisma considerentelor deciziei amintite, se poate cu ușurință constata că nu este realizată nici latura obiectivă a infracțiunii, nefiind produsă vătămarea intereselor legale și nici producerea unei pagube și, tot în aceeași considerare a celor statuate de Curtea Constituțională, se poate observa că notarii publici nu pot fi subiecți ai infracțiunii de abuz de serviciu pentru acte sau hotărâri date în exercițiul profesiei, decât în ipoteza în care se dovedește că au acționat cu rea credință.
Analizând cererea de revizuire prin prisma cazurilor și motivelor invocate Curtea de Apel Cluj a constatat că petenta A., notar public, a fost condamnată prin sentința penală nr. 134 din 27 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia nr. 101/2014 a Înaltei Curți, la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 rap. la art. 2481 C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
S-a reținut că prin cererea de revizuire, petenta a solicitat să se constate incidența dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen., respectiv existența unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la momentul pronunțării hotărârii și care dovedesc netemeinica acesteia, precum și existența unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională care a declarat neconstituțional textul de lege pe care s-a întemeiat sentința pronunțată în primă instanță.
În ce privește primul motiv invocat, s-a reținut că petenta a arătat că, prin actul intitulat „Vergleich”, părțile (foștii soți D.) au ajuns la o înțelegere privind împărțirea bunurilor matrimoniale și au compensat participațiile fiecăruia în societățile comerciale deținute. Cum acest act, ce denotă partajul voluntar survenit între soți, nu a fost cunsocut de instanță la momentul pronunțării hotărârii, s-a arătat că el vine să dovedească netemenicia sentinței de condamnare, tocmai pentru că instanța fondului a arătat în considerentele sale o stare contrară, anume că partajul nu a survenit nici amiabil și nici pe cale judecătorească.
Față de aceste alegații, Curtea de Apel Cluj a constatat că actul prezentat în susținerea cererii de revizuire nu are semnificația dată de petenta A. prin raportare la cele statuate prin hotărârea de condamnare. Astfel, din considerentele sentinței penale a cărei revizuire s-a cerut, rezultă fără echivoc că ceea ce i s-a reproșat condamnatei a constat în încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu, respectiv nesocotirea prevederilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, art. 51 alin. (1) și art. 6 alin. (1), (2) din același act normativ, pe care și le-a îndeplinit în mod defectuos, prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 963 din 09 aprilie 2009 și nr. 1974 din 31 iulie 2009, cauzând prin aceasta o vătămare intereselor legale ale părții civile D. și ale SC B. SRL. S-a reținut că notarul public A. a acceptat să autentifice cele două contracte de vânzare-cumpărare, în baza unor procuri care nu îndeplineau condițiile unor mandate speciale, necesare încheierii tranzacției.
De altfel, s-a reținut că o analiză similară a făcut obiectul cererii de revizuire promovată de petentă în anul 2015, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/33/2015 al Curții de Apel Cluj, soluționat definitiv prin respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate. Chiar dacă petenta revizuientă a arătat că, anterior, traducerea actului intitulat „Vergleich” a fost una deficitară, iar traducerea actuală relevă adevărata înțelegere dintre foștii soți D., o astfel de susținere nu poate fi primită. Dincolo de împrejurarea că ambele traduceri consemnează o situație oarecum similară, având sensul unei tranzacții, a unei renunțări compensatorii intervenită între părți, existența acestui act nu schimbă datele acuzației aduse revizuientei prin sentința de condamnare și pe cale de consecință nici soluția adoptată, unde, așa cum s-a arătat anterior, s-a reținut încălcarea unor dispoziții legale de către notarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu legate de modul de verificare a împuternicirilor în baza cărora s-au efectuat acte de traslație a unor proprietăți imobiliare (prin care s-au adus prejudicii și vătămări ale intereselor legale), constatate de judecător ca inapte în a justifica perfectarea contractelor de vânzare cumpărare, indiferent și indepedent de existența actului denumit „Vergleich”.
S-a mai reținut că lipsa de relevanță a acestui act tradus a fost arătată și prin sentința nr. 260 din 11 iunie 2015 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosar nr. x/33/2015, în care s-a arătat că împrejurarea că una din procurile în baza căreia au fost perfectate de notar actele de vânzare-cumpărare (având nr. 4200 la data de 8.11.2008) este ulterioară actului intitulat „Vergleich” fapt ce denotă că D. nu avea reprezentarea că acea „Înțelegere” este un act de renunțare la părțile sale sociale.
Ca atare, observând că cele invocate de petentă în ce privește incidența cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a mai făcut obiectul unei cereri anterioare de revizuire, în temeiul art. 459 C. proc. pen., a dispus respingerea ca inadmisibilă a căii de atac extraordinare.
În ce privește incidența cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a observat că, petenta a invocat Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, apreciind că cele cuprinse în motivarea deciziei sunt de natură să producă efecte și asupra sentinței a cărei revizuire se cere, printr-o analiză asupra elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, infracțiune pentru care ea a fost definitiv condamnată.
Raportat la situația concretă s-a constatat că dispoziția legală invocată, respectiv modul de reglementare al cazului de revizuire prevăzut de lit. f) al art. 453 C. proc. pen., nu este incident în cauză, atrăgând inadmisibilitatea cererii și sub acest aspect.
În acest sens, s-a reținut că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a fost pronunțată urmare a invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor ce incriminează infracțiunea de abuz în serviciu într-o altă cauză, împrejurare care nu este de natură să corespundă criteriului stabilit de legiuitor pentru admisibilitatea cererii formulate de revizuienta A. S-a mai reținut că, prin decizia amintită, textul de lege (prevederea legală) ce încriminează infracțiunea de abuz în serviciu nu a fost declarat neconstituțional, fiind doar definit înțelesul sintagmei „îndeplinește în mod defectuos” în sensul de „încălcare a legii”. Și, nu în ultimul rând, așa cum se desprinde din considerentele sentinței penale a cărei revizuire se cere, s-a reținut în sarcina notarului public încălcarea unor dispoziții legale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acuzație care corespunde exigenței normei de încriminare în consens cu cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 405/2016.
În ce privește susținerile expuse în finalul memoriului de revizuire, prin care petenta a arătat că „în ipoteza în care s-ar pune în discuție aplicabilitatea dispozițiilor art. 453 lit. f) C. proc. pen. își exercită dreptul de a invoca excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții printr-un memoriu separat”, instanța de fond a apreciat că nu a fost investită a se pronunța asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unui text de lege. După cum reiese din formularea cuprinsă în memoriul de motivare a cererii de revizuire, care condiționează invocarea unei eventuale excepții de neconstituționalitate de însăși soluția pronunțată în cauză, s-a constatat că cele expuse în finalul memoriului nu constituie o cerere de sesizare a Curții Constituționale, astfel că nu s-a impus pronunțarea asupra ei.
Împotriva acestei sentințe, revizuienta A., în termen legal, a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 martie 2017.
Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 11 aprilie 2017, apărătorul ales al apelantei revizuiente a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că revizuienta A. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 134 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, solicitând, în esență, să se constate că sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că înscrisul denumit „Vergleich” dovedește netemeinicia soluției de condamnare a cărei revizuire o solicită, întrucât părțile au ajuns la o înțelegere, iar acest partaj voluntar nu a fost cunoscut de instanță la momentul pronunțării hotărârii. În ceea ce privește art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a invocat incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2006 apreciind că produce afecte asupra sentinței considerentele acesteia pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.
Este de amintit că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
În speță, apelanta revizuentă A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.
Prioritar, Înalta Curte reține că aspectele întemeiate pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au mai fost invocate, anterior, de către revizuientă și prin sentința penală nr. 260 din 11 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de acesta, soluție rămasă definitivă prin decizia nr. 300/A din 7 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, cererea este inadmisibilă, în raport de cele menționate fiind incidente dispozițiile art. 464 C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive.
Trecând peste aceste aspecte, conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.
Din această perspectivă însă, Înalta Curte constată că faptele și împrejurările invocate de revizuientă nu sunt noi, ele au fost cunoscute de instanțele din ciclul procesual în care a fost pronunțată hotărârea atacată.
Totodată, susținerea apărării, în sensul că traducerea inițială a înscrisului a fost deficitară, iar traducerea actuală relevă adevărata înțelegere dintre foștii soți D. nu este întemeiată, întrucât existența acestui înscris nu schimbă acuzația adusă revizuientei, în sarcina acesteia reținându-se încălcarea atribuțiilor de serviciu legate de modul de verficare a procurilor care au stat la baza tranzacției, în calitatea sa de notar, astfel încât, critica revizuientei echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul procesului penal.
Modul de interpretare al probelor, care în opinia revizuientei este diferit de cel al instanței care a dispus condamnarea sa, cu referire la înscrisul denumit „Vergleich”, nu constituie fapte sau împrejurări noi de natură a stabili existența unor erori judiciare, ci de fapt, reprezintă nemulțumirea acesteia în aprecierea probatoriului administrat în cauză.
Or, în atare situație, nu se poate susține faptul că instanțele care au dispus condamnarea revizuientei nu au avut cunoștință de înscrisurile la care aceasta a făcut referire prin prezenta cerere de revizuire, nefiind vorba de înscrisuri, împrejurări sau fapte noi în accepțiunea cazului de revizuire invocat în cauză, aspectele menționate fiind invocate și la cercetarea judecătorească în fond.
Așa cum s-a arătat, prin calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reapreciate probele și nici nu pot fi administrate noi probe în prelungirea celor deja avute în vedere la pronunțarea sentinței și a hotărârii instanței de control judiciar. Înalta Curte subliniază că în accepțiunea textului de lege invocat ca și temei al cererii de revizuire, doar faptele și împrejurările trebuie să fie noi, nu și mijloacele de probă prin care se administrează probe cu privire la fapte deja cunoscute.
În ceea ce privește cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că produc efecte asupra condamnării revizuientei considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu este întemeiat.
Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acesta constituie caz de revizuire când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Înalta Curte reține că Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că „admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, nu are semnificația unei legi de dezîncriminare.
În acest sens se reține că însăși Curtea Constituțională a statuat asupra efectelor deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, (publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016), în sensul delimitării aplicabilității deciziilor după cum situațiile juridice susceptibile de aplicare sunt anterioare ori posterioare datei la care decizia a devenit obligatorie.
În ceea ce privește incidența interpretării constituționalității unei norme pentru cauzele definitiv soluționate, Curtea a reținut în considerentele deciziei citate (parag. 27) că „pentru cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc (pentru trecut) actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive” (parag. 27 din decizie).
Față de aceste considerente se reține că Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, fiind o decizie prin care norma penală a fost declarată neconstituțională în interpretarea dată în controlul constituționalității, nu a produs efectul abrogării normei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu; de altfel, fiind vorba despre o soluție care are autoritate de lucru judecat, respectiv facta praeterita, în interpretarea dată de Curte (precitată în paragraful anterior), dispozițiile de încriminare în baza cărora s-a dispus condamnarea revizuientei au beneficiat de o prezumție de constituționalitate pe toată durata desfășurării procesului penal, finalizat cu pronunțarea soluției de condamnare prin sentința penală nr. 134/2012 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 101/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În raport de motivele invocate, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu a fost dezîncriminată infracțiunea de abuz în serviciu, fiind doar definit înțelesul sintagmei „îndeplinește în mod defectuos”, astfel încât motivele invocate de revizuientă nu se subsumează prevederilor art. 453 lit. f) C. proc. pen., hotărârea de condamnare nu se întemeiază pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională, astfel încât nu poate fi incident cazul de revizuire.
Referitor la critica apelantei revizuiente privind nemotivarea sentinței, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, este justă motivarea instanței de fond, în considerentele acesteia se regăsesc motivele și argumentele care au condus la pronunțarea sentinței și răspunde criticilor formulate de către revizuintă corelativ dispozițiilor legale care au condus la pronunțarea soluției.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta A. împotriva sentinței penale nr. 27 din 24 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/33/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuienta A. împotriva sentinței penale nr. 27 din 24 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/33/2017.
Obligă apelantă revizuienta la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2017.