Decizia nr. 16/RC/2017
Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 48 din data de 09 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău, în Dosarul penal nr. x/114/2014, printre altele, s-a dispus cu privire la inculpatul A., fără antecedente penale, achitarea acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b) din Legea nr. 656/2002, întrucât fapta nu există.
Împotriva sentinței Tribunalului Buzău, printre alții, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Buzău.
Prin Decizia penală nr. 398 din data de 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Buzău împotriva sentinței penale nr. 48 din data de 09 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul penal nr. x/114/2014, și în consecință, a fost desființată, în parte, sentința apelată, printre altele, în privința inculpatului A., și rejudecând pe fond, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., în baza disp. art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. și a disp. art. 5 din N.C.P., infracțiunea de spălare de bani, faptă din perioada iulie - august 2012, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 6 luni.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 C. pen. anterior, iar în baza art. 71 alin. ultim C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza disp. art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002, raportat la disp. art. 118 lit. e) C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., a sumei de 21.000 euro sau c/val. în lei la data plății.
S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii, la data de 20 mai 2016 (data poștei), a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales B.
Prin Încheierea nr. x/RC din data de 16 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 398 din 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2015.
S-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 398 din data de 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată în termenul prevăzut de lege, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.
Din examinarea cererii de recurs în casație, s-a arătat că rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, datele de identificare ale apărătorului ales, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia, precum și semnătura apărătorului care a exercitat calea de atac.
Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul este condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a arătat că soluția inițială pronunțată de instanța de fond de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002, întrucât fapta nu există, este o soluție legală, însă, fără ca la nivelul Curții de Apel Ploiești sa mai fie legal administrată vreo probă în legătură cu săvârșirea de către inculpatul A. a vreunei infracțiuni de spălare de bani, această instanță a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și fără a dispune achitarea pentru cea de a doua infracțiune de spălare de bani pentru care fusese trimis în judecată prin rechizitoriu.
S-a mai menționat de către apărare că instanța de apel nu a analizat elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani și dacă inculpatul putea fi autor al unei asemenea infracțiuni, în condițiile date, arătând că descrierea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 nu are nici o legătură cu situația de fapt pretins infracțională reținută de acuzare în sarcina sa și că, eventual, ar fi putut fi doar complice la o asemenea faptă, deși nici un alt inculpat nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
De asemenea, s-a arătat că nici acuzarea și nici Curtea de Apel Ploiești nu au indicat vreo probă din care să rezulte că inculpatul ar fi cunoscut despre eventuala proveniență ilicită a vreunei sume de bani.
Prin motivele cererii de recurs în casație s-a mai susținut că soluția de condamnare a avut consecințe și asupra laturii civile, dispunându-se confiscarea, încă o dată, a sumei de 21.000 euro și de la inculpatul A., ca urmare a pretinsei săvârșiri a infracțiunii de spălare de bani.
În consecință, apărătorul inculpatului a arătat că soluția instanței de apel este nelegală, precum și că soluția de condamnare nu a fost motivată de Curtea de Apel Ploiești tocmai pentru faptul că situația de fapt pretins infracțională descrisă de instanța de apel nu se suprapune peste norma incriminatoare, situație care duce la concluzia logică că fapta, așa cum este descrisă de acuzare, nu este prevăzută de legea penală.
Astfel, s-a solicitat admiterea pe fond a recursului în casație și în baza art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului A. în legătură cu săvârșirea infracțiunii de spălare de bani pentru care a fost condamnat.
Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.
Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.
Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."
Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, inculpatul nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., referitor la condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Deși, se arată prin motivele de recurs în casație formulate că instanța de apel nu a analizat elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani și dacă inculpatul putea fi autor al unei asemenea infracțiuni, în condițiile date, arătând că descrierea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 nu are nici o legătură cu situația de fapt pretins infracțională reținută de acuzare în sarcina sa, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată.
Contrar susținerilor recurentului inculpat, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a efectuat o amplă analiză și descriere a situației de fapt ce a condus instanța de apel la concluzia că, față de inculpatul A., sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.
Dacă concluzia este sau nu susținută din punct de vedere probator, este o împrejurare ce excede examenului ce poate fi efectuat de instanța învestită cu judecarea recursului în casație, Înalta Curte limitându-se a constata că fapta, în modalitatea în care a fost reținută de către instanța de apel, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
În continuare, Înalta Curte notează că celelalte critici invocate de recurentul inculpat A. în sensul că deși instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, întrucât fapta nu există, instanța de apel, fără să mai administreze vreo altă probă a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 și fără a dispune achitarea pentru cea de a doua infracțiune de spălare de bani pentru care fusese trimis în judecată prin rechizitoriu, dar și faptul că încadrarea juridică s-ar fi putut face sub forma complicității, nu se circumscriu cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Aceste aspecte constituie o critică a modului în care instanța de apel a soluționat, pe fond, cauza. În procedura recursului în casație se verifică legalitatea hotărârii în raport de încadrarea juridică și circumstanțele reținute, în mod definitiv, de instanța care a judecat apelul.
Așadar, motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.
Așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.
Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, chiar dacă soluția dispusă nu conduce la satisfacerea intereselor inculpatului.
Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A., astfel cum a fost reținută de către instanța de apel, este prevăzută de legea penală, respectiv art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 398 din 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 398 din 30 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2015.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2017.