Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 446/2017

Şedinţa publică din 25 aprilie 2017

Decizia nr. 446/2017

Deliberând asupra contestației de față:

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 107/PI din data 6 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/59/2017, în temeiul art. 597 C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (1) lit. c), d) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 164/PI din 6 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei s-a dispus să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 164/PI din 6 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/59/2016, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 60 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută Sentința penală nr. 1231/2015 a Curții de Apel din Genova pronunțată la data de 10 aprilie 2015, în dosarul nr. x/2012 R.G.C.A. Genova (Registrul General al Curții de Apel din Genova), rămasă definitivă și executorie la data de 27 mai 2015, prin care cetățeanul român A. a fost condamnată la pedeapsa de 1175 zile (3 ani, 2 luni și 20 zile) închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire a bunurilor furate, agravată și continuată în concurs.

S-a dispus punerea în executare a hotărârii mai sus arătate față de condamnatul A.

S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada de 3 zile de arest preventiv.

În baza art. 160 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și art. 211 C. proc. pen., s-a dispus luarea fată de inculpat a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 6 iunie 2016.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la I.P.J. Caraș Severin Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a obligat inculpatul ca pe durata controlului judiciar să nu depășească limita teritorială a României.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia și s-a dispus plata sumei de 200 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul Avocați Timiș onorariu parțial avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 2892/II/5/2016 din 8 aprilie 2016, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2016, s-a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 153, art. 159 și art. 160 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 recunoașterea și executarea Sentinței penale nr. 1231/2015 a Curții de Apel din Genova transmisă prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind persoana condamnată A.

În motivare s-a arătat că prin adresa nr. x/16/3b/909/JAI Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în materie penală a înaintat, în temeiul art. 10 alin. (1) și art. 159 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea în materie penală, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitarea nr. x/2016 GE a Ministerului Justiției din Republica Italia, privind executarea în România a condamnării pronunțate față de A., împreună cu certificatul, notificarea persoanei condamnate, conform anexei II și Sentința penală nr. 1231/2015 a Curții de Apel din Genova pronunțată la data de 10 aprilie 2015 în dosarul nr. x/2012 R.G.C.A. Genova (Registrul General al Curții de Apel din Genova), rămasă definitivă și executorie la data de 27 mai 2015 prin care cetățeanul român: A. a fost condamnată la pedeapsa de 1175 zile (3 ani, 2 luni și 20 zile) închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire a bunurilor furate, agravată și continuată în concurs.

Totodată prin aceeași adresă s-a comunicat că în urma informațiilor transmise de Ministerul Justiției, s-a constat că persoana condamnată este cetățean român și se află pe teritoriul României.

Conform certificatului emis de către autoritățile judiciare din Republica Italia din totalul pedepsei aplicate inculpatul a executat 3 zile de arest preventiv, conform calcului efectuat la data de 15 decembrie 2015.

Din cuprinsul notificării persoanei condamnate conform anexei II atașată certificatului, rezultă că, autoritățile din Republica Italia au adus la cunoștință persoanei condamnate decizia de a transmite hotărârea judecătorească nr. x/2015 a Curții de apel Genova, în vederea recunoașterii acesteia și executării pedepsei în România.

Persoana condamnată a fost citată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru data de 8 aprilie 2016 ora 10.00 în vederea comunicării Sentinței penale nr. 1231/2015 a Curții de Apel Genova.

Conform procesului-verbal nr. x/II/5/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara încheiat la data de 8 aprilie 2016 ora 11.00 s-a constat faptul că persoana condamnată A. nu s-a prezentat în vederea aducerii la cunoștință a Sentinței penale nr. 1231/2015 a Curții de Apel Genova și a solicitărilor autorității judiciare din Republica Italia de a executa pedeapsa pe teritoriul României.

S-a apreciat că față de dispozițiile art. 153, art. 159 și art. 160 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cererea autorităților din Republica Italia privind recunoașterea sentinței penale și executarea pedepsei în România este întemeiată.

Totodată, în temeiul art. 160 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, având în vedere adresa nr. x/2016 GE a Ministerului Justiției din Republica Italia și a certificatului prin care Parchetul General din Genova a solicitat statului de executare în conformitate cu art. 14 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI să se dispună arestarea provizorie a persoanei condamnate sau luarea oricărei alte măsuri împotriva acesteia, până la pronunțarea unei hotărâri privind recunoașterea și executarea pedepsei.

Analizând sesizarea formulată, instanță a constatat următoarele:

Condamnatul A. are de executat o pedeapsă de 1175 zile (3 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare) pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire a bunurilor furate, agravată și continuată în concurs, pedeapsă din care a executat 3 zile de arest preventiv conform calculului efectuat la data de 15 decembrie 2015, astfel cum rezultă din certificatul anexat la dosar.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în concurs cu alții, mai mult de 5 persoane, în scopul de a obține un folos material, a primit sau a cumpărat, prin mai multe acțiuni, în scopul executării aceleiași rezoluții infracționale, o prelată pentru acoperirea camionului marca B., o prelată similară marca C., un aparat de sudură marca D., o mască de protecție, un recipient de plastic, un aparat de radio portabil, un far de 1.000.000 w, un ciocan, o lampă portabilă, 4 faruri halogene marca E., un aparat stereo portabil, o imprimantă F., un PC marca G., o cutie care conține numeroase unelte, o anvelopă cu jantă offroad, o motoretă H., o motoretă I., o motoretă cu plăcuța nr. x, actele de identitate ale alte motorete, un televizor LCD 32 țoli marca J., un topor, un ciocan, 2 freze, un DVD player marca K., o rangă, o cutie cu scule, un aparat de sudură marca L., 2 genți cu diferite unelte, un semnalizator magnetic de culoare portocalie marca M., o cutie nouă de pantofi de lucru, o cutie cu diferite sticluțe de ojă, un aparat de radio marca N., un aparat stero portabil marca O. model double, o funie de barcă, 4 televizoare marca P., R., S., T., un motor de barcă U., o motoretă V. plăcuță nr. x, un tub și două canistre folosite pentru furtul carburantului specificat mai târziu, 5 căști de motocicletă, 2 top box pentru motociclete, un cablu electric, o curea pentru ridicarea greutăților, un polizor unghiular marca X., un aparat video marca Y., bunuri care proveneau din furturi în dauna a numeroase persoane și în orice caz, cumpărate fără să fi fost controlată proveniența.

S-a reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire a bunurilor furate, agravată și continuată în concurs prev. de art. 110 C. pen., 81 alin. (2) C. pen., 648 C. pen., 112 alin. (2) C. pen. italian.

Instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoașterea unei hotărâri penale străine, întrucât în speță, statul emitent a transpus Decizia-Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 327 din 5 decembrie 2008 și având în vedere că nu există indicii că nu s-ar fi respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectă ordinea publică a statului român, poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române, și nu sunt date că pentru aceleași fapte s-ar fi pronunțat o condamnare împotriva aceleiași persoane în România sau într-un alt stat.

În ceea ce privește cererea privind arestarea provizorie a persoanei condamnate sau luarea oricărei alte măsuri împotriva acesteia până la pronunțarea unei hotărâri privind recunoașterea și executarea pedepsei s-a constatat următoarele:

S-a reținut că potrivit art. 160 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 "La cererea expresă a statului emitent sau din oficiu, instanța de judecată poate lua, înainte de pronunțarea sentinței prevăzute la alin. (7), una dintre măsurile preventive prevăzute de C. proc. pen.

Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 60 de zile. Măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de organele judiciare sau atunci când, înainte de pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, durata arestării a atins durata pedepsei închisorii aplicate în străinătate. Dispozițiile art. 161 alin. (2), (5), (6) și (8) se aplică în mod corespunzător."

Procedând la analizarea dispozițiilor art. 202 C. proc. pen., în raport de persoana condamnatului precum și de înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat faptul că măsura ce urmează a fi luată trebuie dispusă numai dacă se apreciază că este necesară în scopul împiedicării sustragerii condamnatului, din moment ce în cauză față de acesta există pronunțată o hotărâre penală definitivă ce a fost recunoscută prin prezenta sentință.

În cauză inculpatul s-a prezentat la data la care a fost citat, făcând dovada că nu încearcă să se sustragă, astfel că instanța a apreciat că este necesar să se analizeze în raport de disp. art. 202 alin. (3) C. proc. pen. proporționalitatea măsurii preventive în raport de acuzația adusă persoanei, apreciind totodată, care dintre măsuri este necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Având în vedere că în cauză nu există riscul de influențare a adevărului și nu există nicio dovadă că persoana condamnată ar încerca să se sustragă de la executarea pedepsei sau ar încerca să comită alte fapte de natură penală, instanța a apreciat faptul că măsura controlului judiciar este suficientă pentru realizarea scopului urmărit, astfel că în baza art. 160 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și art. 211 C. proc. pen. s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 6 iunie 2016.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație la executare condamnatul A., solicitând admiterea contestației și încetarea executării pedepsei, arătând faptul că a fost condamnat în Italia pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, dar acesta nu a cunoscut că bunurile au fost furate, el le-a cumpărat, prezumându-se proveniența licită.

A mai arătat că nu este vorba despre dubla incriminare, în legea penală română astfel cum a fost săvârșită fapta dacă există bunurile achiziționate conform unei oferte publice proveniența este licită, latura obiectivă a infracțiunii este doar în legea italiană. A mai precizat că acesta a fost reținut 3 zile, se cunoștea că nu mai este în Italia și nu i s-a comunicat nici un act de procedură.

Analizând contestația la executare formulată prin prisma motivelor invocate în cuprinsul acesteia, instanța de fond a constatat faptul că cererea condamnatului este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 1175 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire a bunurilor furate.

La momentul recunoașterii Sentinței penale nr. 1231/2015 a Curții de Apel din Genova pronunțată la data de 10 aprilie 2015 judecătorul fondului a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 302/2004, constatând atât dubla incriminare cât și cuantumul pedepsei, reținând faptul că aceste infracțiuni sunt prevăzută de disp. art. 110 C. pen., art. 81 alin. (2) C. pen., art. 648 C. pen. și art. 112 alin. (2) C. pen. italian și care au corespondent în dispozițiile art. 270 cu aplic. art. 35 și 38 C. pen. român.

S-a reținut că această hotărâre a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de către condamnat, prin Decizia nr. 294/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În speța dedusă judecății petentul condamnat a invocat lipsa dublei incriminări a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, iar ulterior, pedeapsa a fost recunoscută printr-o hotărâre a instanței române, apărare pe care a apreciat-o ca fiind o nelămurire sau împiedicare în ceea ce privește executarea.

Instanța de fond a apreciat că aceste argumente nu pot fi reținute, atâta timp cât ele au fost analizate cu ocazia pronunțării Sentinței penale nr. 164 din 6 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește dubla incriminare, Legea nr. 302/2004 neprevăzând obligația existenței unei identități perfecte în cazul incriminării infracțiunilor atât în legea națională, cât și în legea străină, judecătorul cauzei fiind chemat să verifice dacă există o dublă incriminare în materialitatea ei, în ceea ce privesc faptele comise de către diverse persoane, fără a putea pătrunde în interiorul hotărârii străine și să procedeze la o reanalizare a probatoriului sau la o reindividualizare a pedepselor aplicate în afară de situația în care pedepsele aplicate prin hotărârea străină depășesc limita maximă prevăzută în legea română.

În același sens, instanța de fond a constatat că în cauză nu este incident cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție, aspectele legate de prescripția executării pedepsei fiind lămurite de asemenea, prin Sentința penală nr. 164 din 6 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia nr. 294/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

S-a apreciat că aspectele legate de lipsa procedurii de citare în cadrul procesului desfășurat în străinătate nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare în prezenta cauză și nici în cadrul unei contestații în anulare, cazul de la art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. referindu-se la judecata ce a avut loc în apel fără citarea legală a părții sau care deși legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Referitor la soluționarea vreunei cereri sau chiar a întregii cauze de către instanța italiană, instanța de fond a constatat faptul că în cauză nu s-a afirmat și nu s-a făcut dovada, că soluționarea cauzei ar fi avut loc în lipsa inculpatului legal citat, aspecte care în funcție de legislația străină ar putea duce sau nu la reformarea hotărârii, însă în străinătate și nu de către o instanță din România.

Împotriva Sentinței penale nr. 107/PI din data 6 februarie 2017 a Curții de apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017 a formulat contestație condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 martie 2017 sub nr. x/2017.

În motivarea contestației, condamnatul a arătat că în opinia sa consideră că deținerea unor bunuri achiziționate prin mica publicitate fără acte de proveniență nu constituie infracțiune de tăinuire, în situația în care cumpărătorul nu a putut bănui că aceste bunuri provin din infracțiuni.

A precizat că în aceste condiții, fapta pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare italiene nu constituie infracțiune, în cauză neexistând îndeplinită condiția dublei incriminări, iar o hotărâre de condamnare pentru o faptă care nu este de natură penală nu poate fi recunoscută pe teritoriul României și în consecință, pedeapsa la care a fost condamnat în Italia trebuie anulată.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau alin. (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării sau chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia.

Contestația contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile explicit și limitativ prevăzute de art. 598 C. proc. pen., fiind o modalitate de înlăturare sau de modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei.

Prin urmare, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția pronunțată în cauză care a dobândit autoritate de lucru judecat, aceasta beneficiind de o prezumție de legalitate și temeinicie.

Raportând cauzei aceste texte de lege, Înalta Curte reține că A. se află în executarea pedepsei de 1175 zile (3 ani, 2 luni și 20 zile) închisoare la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1231/2015 a Curții de Apel din Genova pronunțată la data de 10 aprilie 2015, în dosarul nr. x/2012 R.G.C.A. Genova (Registrul General al Curții de Apel din Genova), pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire a bunurilor furate, agravată și continuată în concurs, rămasă definitivă și executorie la data de 27 mai 2015, hotărâre care a fost recunoscută prin Sentința penală nr. 164/PI din 6 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 294/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Critica invocată de contestator în sensul că fapta pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare din Italia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, întrucât a fost cumpărător de bună-credință, necunoscând că bunurile pe care le-a achiziționat proveneau dintr-o infracțiune de furt, sau că în cauza în care a fost recunoscută hotărârea penală străină nu era îndeplinită condiția dublei incriminări, nu poate fi examinată prin prisma niciunuia dintre cazurile pentru care se poate formula contestație la executare.

Curtea de apel Timișoara a fost învestită cu sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 2892/II/5/2016 din 8 aprilie 2016, prin care s-a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 153, 159 și art. 160 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 recunoașterea și executarea Sentinței penale nr. 1231/2015 a Curții de Apel din Genova transmisă prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind persoana condamnată A., cauza formând obiectul dosarului nr. x/2016.

În procedura recunoașterii hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, instanța română este datoare să verifice doar dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nefiind învestită să aprecieze asupra legalității probelor administrate de autoritățile judiciare străine care au pronunțat hotărârea de condamnare, a vinovăției sau nevinovăției persoanei condamnate sau să procedeze la o reindividualizare a pedepselor aplicate, în afară de situația în care pedepsele aplicate prin hotărârea străină depășesc limita maximă prevăzută în legea română.

Totodată, se constată că motivul invocat de contestator în sensul că fapta pentru care a fost condamnat de Curtea de Apel din Genova, în opinia sa, nu are corespondent în legislația penală română, neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, astfel că nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, nu constituie o nelămurire sau împiedicare în ceea ce privește executarea.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că aceste argumente nu pot fi reținute, întrucât acestea au fost analizate cu ocazia pronunțării Sentinței penale nr. 164 din 6 iunie 2016 a Curții de Apel Timișoara, rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de către condamnat, prin Decizia nr. 294/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în ceea ce privește dubla incriminare, Legea nr. 302/2004 neprevăzând obligația existenței unei identități perfecte în cazul incriminării infracțiunilor, atât în legea națională, cât și în legea străină, judecătorul cauzei fiind învestit să verifice dacă există o dublă incriminare în materialitatea ei, în ceea ce privesc faptele comise de persoanele împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri de condamnare de autoritățile judiciare străine.

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, contestația la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că în cadrul său nu se poate repune în discuție fondul cauzei - încadrarea juridică a faptei, probele vinovăției sau individualizarea pedepsei.

Raportând cauzei aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că solicitarea condamnatului A., ca pe calea contestației la executare să obțină anularea pedepsei aplicate de Curtea de Apel din Genova, deoarece consideră că fapta pentru care a fost condamnat nu are corespondent în legislația penală română, nu se încadrează în niciunul din cazurile pentru care se poate formula contestație la executare, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 107/PI din data 6 februarie 2017 a Curții de apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 107/PI din data 6 februarie 2017 a Curții de apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. x/2017.

Obligă contestatorul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 aprilie 2017.

Procesat de GGC - CL