Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 50/2017

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2017

Decizia nr. 50/2017

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15/ME din data de 09 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. SIEP/572/2015 emis de autoritățile judiciare italiene - Procuratura Republicii din Pisa.

În baza art. 98 alin. (3) din aceeași lege, s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 2056 din 13 din 18 noiembrie 2013 a Tribunalului din Pisa.

S-a dispus executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală menționată persoanei condamnate A., pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatei perioada arestului preventiv, 2-5 decembrie 2008, precum și perioada reținerii și arestării preventive din prezentul dosar începând cu 18 noiembrie 2016 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului în vederea executării pedepsei.

S-a menținut arestarea preventivă a persoanei condamnate, respingând, ca nefondată, cererea de înlocuire a arestării.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la instanță, la data de 18 noiembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș a sesizat Curtea de Apel Tg. Mureș cu propunerea de arestare și predare a numitei A., în baza mandatului european de arestare nr. SIEP/572/2015 emis de autoritățile judiciare italiene - Procuratura Republicii din Pisa.

Prin mandatul european de arestare sus-menționat s-a solicitat arestarea și predarea sus-numitei, cetățean român, în vederea executării pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2056/13 din 18 noiembrie 2013 a Tribunalului din Pisa, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

Curtea a reținut că, potrivit mandatului european de arestare și sentinței menționate, condamnata, în concurs cu mai mulți cetățeni albanezi, a deținut în vederea vânzării circa 495 de grame de cocaină și a vândut sau a dat în mai multe ocazii modeste cantități de cocaină, în perioada august - 2 decembrie 2008, în orașul Pisa (deținerea fiind constatată în data de 2 decembrie 2008).

Persoana solicitată a arătat că nu avea cunoștință de condamnarea pronunțată de instanța italiană și că a fost arestată preventiv în cauză, că a indicat la data înlocuirii măsurii preventive un domiciliu în Italia pentru a fi citată, dar că, la sugestia avocatului ales, a părăsit acel domiciliu, considerând că mai are doar calitatea de martor în cauză. În concluzie, persoana solicitată a indicat drept motiv pentru a refuza predarea, faptul că a fost judecată în lipsă. În același timp, persoana solicitată a arătat că refuză predarea fiindcă este cetățean român și nu dorește să execute pedeapsa în Italia.

Cu privire la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, instanța a reținut că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Cu privire la motivul de refuz dedus din judecarea în lipsă a persoanei solicitate, Curtea a reținut că, potrivit mandatului european de arestare, persoana solicitată nu a fost judecată în lipsă, deoarece a fost arestată și interogată în cauză, a avut avocat ales și, la data punerii în libertate, a indicat un domiciliu ales pentru a fi citată în sensul art. 161 C. proc. pen. italian. Potrivit alin. (1) al acestui articol, în cazul în care inculpatul se mută de la domiciliul indicat fără să notifice autoritățile judiciare, este legal citat prin intermediul apărătorului.

S-a reținut că și C. proc. pen. român conține prevederi cu un sens similar, în art. 108 alin. (2) lit. b), coroborând aceste prevederi cu dispozițiile art. 466 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că, potrivit legii procesuale române, o inculpată, care a fost arestată și audiată în cauză, care și-a indicat la momentul punerii în libertate un domiciliu ales, s-a prezentat timp de mai multe luni la organul judiciar, potrivit obligațiilor stabilite cu ocazia punerii în libertate și a fost, în mod legal, citată la judecată prin avocatul din oficiu desemnat în această fază, nu este considerată a fi judecată în lipsă.

Totodată, s-a apreciat că, din mandatul european de arestare rezultă că și din punctul de vedere al autorităților italiene, persoana solicitată prin mandatul european de arestare nu se află în situația unei persoane judecate în lipsă. S-a apreciat că, în măsura în care persoana solicitată are o altă opinie, poate uza de căile de atac legale în fața acestor autorități. Din prevederile art.  98 alin. (2) lit. i) pct. 4 din Legea nr. 302/2004, rezultă că eventualitatea unor astfel de căi de atac, care se exercită în statul solicitant, nu împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare de către statul solicitat.

Deopotrivă, Curtea a reținut că aprecierea că persoana solicitată nu a fost judecată și condamnată în lipsă nu este contrazisă nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit acestei jurisprudențe, inculpatul poate renunța la dreptul de a se prezenta în instanță, în mod expres sau tacit. Renunțarea tacită poate rezulta din elemente de fapt cu un sens neechivoc, precum sustragerea lui de la judecată ori faptul că, deși i s-a pus în vedere să anunțe orice schimbare de adresă, s-a mutat fără să se conformeze acestei atenționări (în acest sens, a se vedea hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza Ioannis Papageorgiou c. Greciei). În speță, Curtea a apreciat că inculpata se regăsește în această utlimă ipoteză. În ce privește susținerile că a fost indusă în eroare de apărătorul ales pe care l-a avut la urmărire penală, ori că i-a fost teamă de coinculpați, acestea nu sunt în nici un fel concretizate și probate, iar susținerea că între data mutării de la domiciliul ales și data condamnării, a mai făcut vizite în Italia este neconcludentă, fiindcă nu are nici o relevanță asupra motivului pentru care nu s-a prezentat la proces.

În concluzie, instanța a apreciat neîntemeiat motivul facultativ de refuz de predare constituit de judecarea în lipsă a persoanei solicitate.

Cu privire la celălalt motiv de refuz invocat, Curtea a constatat, în schimb, că, în cauză, sunt întrunite condițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, deoarece persoana solicitată are cetățenie română (caz în care cerința rezidenței continue pe o perioadă de 5 ani nu este aplicabilă), mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, și persoana solicitată a refuzat executarea ei în statul emitent.

Totodată, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, deoarece autoritățile italiene au transmis prin fax copia certificată a hotărârii de condamnare, iar aceasta este definitivă și executorie. Pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare a fost aplicată pentru infracțiunea descrisă mai sus, care are corespondent în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, persoana condamnată A. a formulat contestație.

Prin motivele de contestație invocate, persoana condamnată A., prin apărător ales, a solicitat refuzarea executării mandatului european de arestare nr. SIEP/572/2015 emis de autoritățile judiciare italiene - Procuratura Republicii din Pisa, în temeiul art. 98 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004, arătând, în esență, că, pe de o parte, refuză predarea sa către autoritățile italiene și dorește să execute pedeapsa în România, iar, pe de altă parte, în Italia a fost judecată în lipsă, nu a fost legal citată și nu i s-a comunicat hotărârea de condamnare, cunoscând că are calitatea de martor în cauza în care a fost condamnată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actele cauzei rezultă că prin Hotărârea nr. 2056 din 3 din 18 noiembrie 2013 a Tribunalului din Pisa, rămasă definitivă la data de 09 martie 2015, A. a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

La data de 25 octombrie 2016, autoritățile italiene au emis mandatul european de arestare nr. SIEP/572/2015, solicitând autorităților judiciare române arestarea și predarea persoanei condamnate A. în vederea executării pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că persoana condamnată a refuzat să execute pedeapsa aplicată de Tribunalul din Pisa, invocând faptul că nu a fost prezentă la proces și nu a avut cunoștință de întreaga procedură judiciară declanșată împotriva sa, întrucât i s-a comunicat faptul că are calitatea de martor în proces, prevalându-se astfel atât de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c), cât și de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004.

Instanța de fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care a refuzat executarea mandatului european de arestare nr. SIEP/572/2015 emis de autoritățile judiciare italiene - Procuratura Republicii din Pisa.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, întrucât, potrivit primului text invocat, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare, când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privativă de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în mod corect, curtea de apel a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile anterior menționate, raportat la manifestarea de voință a persoanei solicitate, în sensul că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent, în condițiile în care actele cauzei au confirmat cetățenia română a persoanei solicitate și faptul că aceasta locuiește în România.

Ca atare, s-a dat eficiență motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. i) din aceeași lege, invocate de către persoana condamnată în susținerea contestației, Înalta Curte constată că acestea constituie un motiv de refuz al executării, atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, nu a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces.

Prin raportare la datele speței, dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 se impun a fi analizate din următoarele perspective: prima are în vedere faptul că persoana condamnată A. a fost reținută de autoritățile judiciare străine în perioada 02 decembrie 2008-05 decembrie 2008, ceea ce înseamnă că aceasta avea cunoștință despre existența unei proceduri penale derulate împotriva sa.

A doua perspectivă are în vedere faptul că persoana condamnată avea obligația de a încunoștința autoritățile judiciare cu privire la locul de comunicare al actelor de procedură, în condițiile în care aceasta și-a schimbat domiciliul, dispoziții similare existând și în C. proc. pen. român.

Cu privire la aceste elemente, autoritățile emitente au comunicat instanței informații suplimentare - conform art. 103 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 - stabilindu-se că persoana solicitată a fost notificată la domiciliul comunicat de către aceasta, precum și la sediul avocatului numit din oficiu.

Se constată că persoana solicitată s-a sustras anchetei, aspect recunoscut de aceasta, părăsind teritoriul Italiei fără a informa autoritățile judiciare cu privire la această împrejurare.

Din această perspectivă, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, ci doar motivul de refuz al executării prevăzut în art. 98 alin. (2) lit. c) din aceeași lege - persoana solicitată este cetățean român și refuză executarea pedepsei în statul membru - Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 2056/13 din 18 noiembrie 2013 a Tribunalului din Pisa și executarea pedepsei de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală menționată persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b)) C. proc. pen., constatând legală și temeinică sentința atacată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 15/ME din data de 09 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar raportat la alin. (6), onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană condamnată în sumă de 105 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 15/ME din data de 09 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatoarea persoană condamnată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană condamnată în sumă de 105 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.